Constituţiile României

Originea documentelor cu valoarea constituţională se regăseşte în activitatea partidei naţionale din sec.

XVIII, astfel programele emise atunci au avut principii sau prevederi care s-au regăsit mai târziu în constituţii.

Până la adoptarea Constituţiei de la 1866, documentele pot fi împărţite pe categorii:

1. Declaraţii de principii: Cererile norodului românesc 1821

2. Declaraţii de drepturi: Proclamaţia de la Islaz 1848

3. Proiecte de reformă: Constituţia cărvunarilor 1822

4. Programe interne: rezoluţiile adunărilor ad-hoc 1857

Au existat şi documente cu valoare constituţională care au fost aplicate:

- Regulamentele organice 1831 -1832

- Convenţia de la Paris 1858

- Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris adoptat de A.I.Cuza în mai 1864

Istoria constituţională românească a cunoscut patru etape mai importante:

I. Etapa constituirii instituţiilor de tip constituţional (între Dubla Alegere – 24 ianuarie 1859 şi 1 iulie

1866)

II. Etapa funcţionării după constituţii moderne şi democratice (între 1 iulie 1866 şi 20 februarie 1938)

III. Etapa instabilităţii constituţionale (între 20 februarie 1938 şi 30 decembrie 1947, abdicarea regelui

Mihai)

IV. Perioada comunistă (între 30 decembrie 1947 şi 1991)

În linii generale, constituţiile pot fi încadrate în doua categorii:

a) Democratice : 1866, 1923, 1991

b) Nedemocratice : 1938(a lui Carol al II-lea), 1948, 1952, 1965 (comuniste)

Introducere

Constituţia este un act fundamental a cărui necesitate a devenit evidentă începând cu Epoca Modernă.

În general, o constituţie însumează nişte principii pe baza cărora sunt redactate atât prevederile

constituţiei m cât şi legile adoptate de puterea executivă şi legislativă. Principiile constituţiei nu pot fi încălcate

şi ele permit o mare varietate de legi. Rolul constituţiei este acela de a reglementa buna funcţionare a vieţii

interne dintr-un stat. în funcţie de caracterul constituţiei, se conturează şi tipul de regim. Astfel, o constituţie

care porneşte de la principii democratice stă la baza unei legislaţii democratice, care permite funcţionarea unui

regim democratic. Pe de altă parte, o constituţie cu aspecte democratice insuficiente sau chiar explicit

nedemocratice stă la baza unui regim nedemocratic.

Constituţia este oglinda regimului care există într-un anumit stat în care funcţionează acea

constituţie.

Constituţia de la 1866

Pe 10 mai 1866 a avut loc încoronarea lui Carol ca Principe al României, funcţie pe care şi-a menţinut-o

până în 1879 când devine Alteţa Regală. 14 aprilie 1881 România e proclamată regat, iar Carol devine rege

(Carol I). România a fost regat între 1881 – 30 decembrie 1947.

Prima măsura foarte importantă a lui Carol a fost adoptarea unei Constituţii (prima) pe data de 1 iulie

1866. A fost elaborată după modelul belgian, era constituită după principii moderne.Astfel, era introdus

principiul separării puterilor în stat, al suveranităţii naţionale, al responsabilităţii ministeriale, al monarhiei

ereditare pe linie masculină, al suveranităţii naţionale (naţiunea era sursa puterii într-un stat spre, deosebire de

Evul Mediu, când sursa puterii era Dumnezeu), drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi acela al guvernării

reprezentative şi responsabile.

Constituţia reglementa principiul separării puterilor în stat astfel

1.Puterea legislativă revenea Adunării Deputaţilor şi Senatului care, împreună, alcătuiau Reprezentanţa

Naţională sau Parlamentul şi domnului.Acesta avea drept de interpelare, de initiativă şi sancţiune a legilor, iar

Adunarea Deputaţilor vota bugetul statului.În plan legislativ şi domnitorul avea drept de a sancţiona (a-şi sa

acordul) şi de a promulga (a ordona punerea în aplicare) a legilor.Avea şi drept de veto(mă opun).

2. Puterea executivă revenea domnului şi guvernului.Acesta avea o serie de atribuţii cum ar fi-

Numea şi revoca miniştrii

Avea drept de amnistie politică

Numea şi confirma în toate funcţiile publice

Avea drept de a emite monedă

Era conducător suprem al armatei

Avea drept de a convoca sau dizolva Parlamentul

Acorda distincţii şi decoraţii

Avea drept de veto (adică putea bloca o lege pe care nu o dorea adoptată)

3. Puterea judecătorească se exercita prin Curţi de Judecată şi Tribunale.Hotărârile şi sentinţele lor se

pronunţau în conformitate cu prevederile legilor şi în numele domnului.

Constituţia mai prevedea egalitate în faţa legii, libertatea întrunirilor, a învăţământului, asocierilor,

conştiinţei. Alte prevederi:

Art. 1 afirma că România era un stat indivizibil

Nu se făcea nicio referire la suzeranitatea otomană, ceea ce a fost interpretat drept o dovadă de

independenţă

Art. 2 afirma că teritoriul era inalienabil

Art. 7 afirma că pot obţine cetăţenie română doar creştinii, erau afectaţi astfel evreii şi musulmanii

Era reglementată succesiunea la tron pe linie exclusiv masculină din tată în fiu

Proprietatea era declarată sacră şi inviolabilă

Reglementări electorale.Alegătorii pentru Adunarea Deputaţilor erau împărţiţi în patru colegii electorale,

primele două aparţineau marilor proprietari funciari, al treilea burgheziei(acesţtia votau direct pe baza

unui cens), iar al patrulea ţărănimii care vota indirect.Pentru Senat erau stabilite doar două colegii

electorale, ale proprietarilor funciari şi de imobile.

Constituţia a fost una din cele mai moderne din Europa, a mai fost modificată în 1879 (când Carol

devine Alteţa Regală), în 1884 (când se oficializează denumirea de regat pentru România iar numărul de

colegii pentru Adunarea Deputaţilor se reduce la trei, câte unul pentru fiecare categorie socială), şi în 1917.

Constitutia de la 1923

În România interbelică s-au adoptat trei mari reforme (agrară, electorală şi Constituţia de la 1923).

Adoptarea unei noi Constituţii era o măsura necesară pentru că prima Constituţie românească , cea din 1866 era

aplicabilă în Statul Român Modern (1859 – 1918). După 1918 apăruse România Mare.

Marea Unire a dus la apariţia unui stat mai extins cu probleme specifice (cum era cea a minorităţilor)

care necesitau o nouă legislaţie. Adoptarea noii Constituţii s-a făcut urmând câţiva paşi, respectiv:

- Parlamentul a fost dizolvat 1922

- Au fost puse bazele unei noi Adunări Constituante, al cărei rol era acela de a discuta, de a elabora şi de

a adopta, vota o nouă Constituţie

- După adoptarea actului fundamental,Adunarea Constituantă a fost dizolvată

- S-au organizat alegeri parlamentare câştigate de PNL

Constituţia a fost publicată în Monitorul Oficial la 29 martie 1923. Această nouă Constituţie pornea de

la baza preexistentă a Constituţiei de la 1866, dar includea şi o serie de prevederi noi. Face parte, alături de

Constituţia din 1866 şi 1991, din categoria constituţiilor democratice, constituţiile reflectând în general tipul de

regim în cadrul căruia sunt adoptate.

Prevederile constituţiei

Principiile Constituţiei de la 1866 s-au regăsit şi în cea din 1923 printre cele mai importante numărându-se:

Separarea puterilor în stat

Monarhie ereditară

Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti

Principiul suveranităţii naţionale

Responsabilitate ministerială (fiecare ministru e responsabil, răspunde în faţa legii pentru fiecare decizie

pe care o adoptă)

Separarea puterilor în stat

1. Puterea legislativă – revenea Parlamentului rămas în forma lui bicamerală (Camera Deputaţilor şi

Senatul). Acestea aveau ca principală atribuţie adoptarea legilor, în cazul Senatului se stabilise vârsta

minimă pe care trebuia să o aibă candidaţii (40 ani).

Mai exista o categorie specială – cea a senatorilor de drept care nu intrau în Senat în urma votului, ci

datorită statutului lor special pe care îl aveau (Prinţul Nicolae, Patriarhul României Miron Cristea,

conducătorii partidelor politice şi Regele care avea unele atribuţii legislative: dreptul de a iniţia legi,

adică de a le propune în Parlament).

2. Puterea executivă – revena Guvernului şi Regelui. Guvernul era format pornind de la rezultatele

alegerilor şi avea o triplă responsabilitate:

1) Politică: faţă de Parlament. Parlamentarii aveau dreptul de interpelare la adresa unui ministru (de a

cere explicaţii legate de o anumită măsură) şi chiar de a sancţiona un ministru

2) Civilă, morală: faţă de popor

3) Juridică: faţă de forul suprem care era Ȋ�nalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Regele avea atribuţii ceva mai restrânse ca la 1866, dar suficient de largi pentru a putea influenţa viaţa

politică. Acestea însă nu au fost folosite de regele Ferdinand (1914 – 1927)

3. Puterea judecătorească – revenea Tribunanelor şi Ȋ�naltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceasta avea

o atribuţie nouă – stabilirea constituţionalităţii legilor, adică putea respinge o lege dacă vreun articol al

ei încălca un principiu al constituţiei. Legea urma să fie rediscutată, reelaborată.

Alte prevederi

Se menţinea succesiunea la tron pe linie masculină.

România era declarată stat naţional, unitar, indivizibil.

Teritoriul era declarat inalienabil.

Era anulat Art. 7 din Constituţia de la 1866, evreii putând obţine cetăţenia prin naturalizare (integrare

în societate).

Mai erau prevederi legate de legislaţia muncii, drepturi sindicale.

Femeilor li se acorda doar drepturi civile.

O modificare se producea şi în statutul proprietăţii: dacă la 1866 era declarată sacră şi inviolabilă, în

1923 era declarată doar garantată, adică statul putea folosi în interes major proprietatea unui cetăţean, dar

trebuia să ofere despăgubire.

Bogăţiile pământului, zăcămintele miniere, erau trecute în proprietatea statului.

Constituţia de la 1923 este cea mai democratică din Europa, fiind baza funcţionării vieţii politice până în

1938.

Statul Român Modern : 1859 – 1918

Damnatio memoriae – interzicerea rostirii numelui celui pedepsit după moarte

Comparaţie între Constituţiile de la 1866 – 1923

Asemănări

- Au principii democratice : separarea puterilor în stat, drepturi şi libertăţi; monarhie ereditară;

responsabilitate ministerială; suvernitate naţională

- Reglementează succesiunea la tron pe linie masculină

- Erau prevăzute atribuţii extinse al domnului/ regelui

- Teritoriul român era declarat inalienabil (Art. 2)

Deosebiri

- Art. 1 afirma în Constituţia de la 1866 că România era stat indivizibil, iar în cea 1923 statul era naţional,

unitar, indivizibil

- Art. 7 era eliminat în Constituţia de la 1923; în acest articol apar prevederi speciale referitoare la statutul

minorităţilor, astfel se afirma egalitatea în faţa legii indiferent de origine etnică, limbă, religie,

minorităţile având dreptul la învăţământ în limba maternă şi libertate confesională

- În 1866 votul e cenzitar; în 1923 votul e universal

- Statutul proprietăţii la 1866 este sacră, în 1923 este doar garantată

- Existenţa drepturilor civile petru femei şi a prevederilor legate de legislaţia muncii (1923)

- Nu mai existau colegiile electorale (1923)

- S-a introdus ideea constituţionalităţii legii, hotărâtă de Ȋ�nalta Curte de Casaţie şi Justiţie (1923)

- Bogăţiile subsolului erau în proprietatea statului (1923)

Constituţia de la 1938

Carol II (1930 – 1940) a instaurat în 1938 un regim de autoritate personală prin care şi-a extins foarte

mult atribuţiile. Astfel, pe 20 februarie 1938 a fost emisă o nouă constituţie, cea din 1923 fiind abolită.

Noua constituţie a devenit aplicabilă de pe 27 februarie. Marca dispariţia mai multor principii

democratice. Principiul sperării puterii în stat era practic desfiinţat, chiar dacă se regăsesc prevederi legate de

fiecare pârghie a puterii în parte:

1) Puterea legislativă revenea Parlamentului/ Reprezentanţei Naţionale (alcătuită în 1831 în cadrul

Regulamentelor Organice). Însă puterea legislativă îi revenea în mod real lui Carol II. Formularea

prevederii era făcută în aşa fel încât să sugereze colaborarea dintre Rege şi Parlament: devenea un

instrument al regelui.

2) Puterea executivă era exercitată de rege prin intermediul Guvernului

3) Puterea judecătorească era executată de rege prin intermediul Tribunalelor.

Practic, instituţiile statului erau reduse la un rol pur formal, iar o parte dintre membrii Parlamentului

erau numiţi de rege. Se mai păstrau o parte din drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, greu aplicabile, însă, şi se făceau

modificări în domeniul electoral. Astfel, femeile dobândeau drept de vot, nu puteau fi însă eligibile (alese).

De asemenea, vârsta alegătorilor era urcată la 30 de ani, pentru a scădea ponderea electoratului legionar.

Constituţia lui Carol a funcţionat efectiv până în 6 septembrie 1940, după care Ion Antonescu a

preferat să conducă prin decrete-legi. A existat o revenire temporală la Constituţia din 1923, după 23 august

1944, însă preluarea treptată a puterii de către comunişti nu a permis aplicarea efectivă a acesteia.

Constituţii comuniste

După instaurarea comunismului (1948), trebuia adoptat un document fundamental care să reglementeze

noua organizare a astatului şi să precizeze caracteristicile noului regim. În perioada comunistă au fost adoptate

trei constituţii:

Constituţia Republicii Populare Române (13 aprilie 1948)

Constituţia Republicii Populare Române (24 septembrie 1952)

Constituţia Republicii Socialiste România (21 august 1965)

Constituţia de la 1948

Avea numeroase prevederi politice şi economice, ultimele având o pondere chiar importantă.

În plan politic, era proclamată denumirea oficială a statului de Republică Populară Română, în care un

rol important îl avea PMR (Partidul Muncitoresc Român). Constituţia era un amestec de principii

nedemocratice şi democratice, era înlăturat principiul separării puterilor în stat, apăreau numeroase principii de

factură democratică:

- Libertatea persoanei

- Egalitatea în faţa legii

- Libertatea de întrunire

- Libertatea conştiinţei

- Dreptul la învăţământ

- Dreptul la muncă şi odihnă

Chiar dacă aceste principii sunt de factura democratică, ele aveau un caracter formal

deoarece, în practica politică, erau foarte frecvent încălcate.

Instituţiile statului:

1. M.A.N. (Marea Adunare Naţională) – rol legislativ. Avea o multitudine de atribuţii

legate mai ales de politica internă şi de organizarea Guvernului şi teoretic avea un

caracter reprezentativ. În mod real, însă, importanţa MAN era redusă. Primul conducător

a fost C.I. Parhon. MAN avea şi un nucleu mai restrâns – Prezidiul MAN – avea

atribuţii legate de politica externă.

2. Guvernul – rol executiv. Avea cel mai important rol, cu atribuţii executive reale.

3. Instituţia Judecătorească – instanţele fiind civile şi militare.

Din punct de vedere economic, Constituţia de la 1948 prevedea complexul măsurilor

economice de tip comunist: colectivizarea, naţionalizarea şi etatizarea. Astfel, în mai multe

articole se prevedea trecerea în proprietatea statului a mijloacelor de producţie (fabrici, uzine), a

societaţilor de asigurare şi a băncilor. Pentru început, se afirma că trecerea acestora în

proprietatea statului se putea face doar când interesul statului o cere.

Se mai prevedeau: trecerea comerţului intern şi extern sub controlul statului şi începutul

planificării. Astfel, prevederile economice ale constituţiei confereau cadrul legal pentru aplicarea

măsurilor abuzive, prin care înlătura proprietatea privată în România. Cu toate acestea,

constituţia definea noul regim drept unul democratic şi menţinea principiul votului universal,

direct, liber, secret.

Constituţia de la 1952

Oglindea cu fidelitate regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi situaţia de subordonare

totală faţă de URSS. Se vorbea pentru prima dată de proprietatea de tip socialist şi de rolul

conducător al partidului (PMR). Prevederile politice erau asemnănătoare cu cele din 1948.

(comunism stalinist)

Constituţia de la 1965

MAN a adoptat o hotărâre prin care denumirea oficială a statului devenea Republica

Socialistă România, denumire inclusă şi în constituţie. În Art. 2 se afirma că rolul conducător îi

revenea PCR (Partidului Comunist Român) şi se considera că România a ajuns la un stadiu înalt

de dezvoltare. Era definită ca un stat socialist având proprietate socialistă şi control asupra

comerţului extern.

Era stabilit un nou obiectiv politic – transformarea României într-un stat comunist.

Propaganda comunistă vorbea despre societatea comunistă multilateral dezvoltată, considerată

ultimul stadiul al evoluţiei. (centralizarea economică)

Constituţia producea o modificare a ponderii puterii, deşi PCR era considerat forţa

conducătoare, simbolul cel mai reprezentativ al puterii era conducătorul (Ceauşescu) şi exista o

ierarhie a puterii: teoretic, puterea aparţinea poporului, puterea era exercitată de PCR, care era

condus de conducător.

În 1974 Ceauşescu a introdus funcţia de preşedinte a Republicii Socialiste România,

funcţie pe care a preluat-o.

Constituţia de la 1991

Evenimentul care a stat la baza schimbărilor profunde în plan politic a fost revoluţia din

1989, prin care s-a înlăturat în mod violent regimul comunist. Au inceput demersurile pentru

revenirea la sistemul democratic prin revenirea la pluripartitism, reînfiinţarea instituţiilor tipice

democraţiei şi organizarea de alegeri libere.

S-au pus bazele unei Adunări Constituante care a discutat, elaborat prevederile noii

constituţii, adoptată pe 21 noiembrie 1991. Pe 8 decembrie 1991 s-a organizat un referendum

prin care populaţia şi-a exprimat acordul cu noul document fundamental. Conform constituţiei,

se revenea la principiile democratice, cel mai important fiind separarea puterilor în stat.

Constituţia delimintează atribuţiile fiecărei instituţii şi stabileşte principalele autorităţi ale

statului:

1) Parlamentul – instituţie reprezentativă căreia îi revine puterea legislativă. Este

bicameral : Senat şi Camera Deputaţilor. Are dreptul de iniţiere, dezbatere,

elaborare şi adoptarea legilor. Condiţia aplicării unei legi este respectarea principiilor

democratice. Parlamentul e alcătuit în urma alegerilor libere şi este unica autoritate

legislativă.

2) Preşedintele – garantul integrităţii şi indepedenţei teritoriale. Are unele atribuţii care

îi conferă rolul de arbitru politic. Prin prerogativele sale, se implică în relaţiile

internaţionale, participând la întrunirile care prezintă interes pentru statul român.

3) Guvernul – organ executiv. Are o multitudine de atribuţii legate de punerea în

aplicare a legilor. Asigură buna funcţionare a statului şi are pârghiile politice şi

administrative necesare pentru a aplica şi urmări efectele unei măsuri în plan local.

4) Instanţele judecătoreşti – Tribunalele, Judecătoriile, Curtea Constituţională

(stabileşte constituţionalitatea legilor şi, atunci când este cazul, determină refacerea

textului unei legi)

5) Avocatul poporului – instanţa care apără, în mod teoretic, interesele cetăţeanului

atunci când acestea sunt încălcate.