PROLOAGELE I. IANUARIE

1. LUNA IANUARIE N ZIUA DINTI:

praznuim Taierea imprejur, cea dupa trup, a Domnului Dumnezeu si

Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Astazi, la opt zile de la Nasterea Sa, Domnul rabda taierea imprejur cea dupa

trup, ca implinind Legea, sa dea in laturi randuiala trupeasca a legii vechi si sa

aduca in lume o taiere imprejur nefacuta de mana: Taierea-Imprejur cea

duhovniceasca a Sfantului Botez, adica "dezbracarea de trupul pacatelor carnii"

(Col.2.11). Ca Fiu al Lui Dumnezeu si ca mare intemeietor al Testamentului celui

vesnic, o data cu supunerea Sa la randuiala taierii imprejur, Domnul astazi pune

capat, deci, legii vechi si face inceput randuielilor Testamentului celui Nou, scris

pe tablele inimii oamenilor.

Drept aceea, noi crestinii nu mai suntem tinuti la taierea-imprejur cea trupeasca,

dar suntem tinuti sa ne supunem si sa implinim randuielile unei adevarate taieri-

imprejur duhovnicesti. Suntem datori, indeosebi, ca Noul Legamant, intemeiat de

Domnul Iisus sa savarseasca in noi o deplina supunere fata de Dumnezeu, a

trupului nostru si a poftelor lui, o deplina daruire, o deplina patrundere cu puteri

sfinte a acestui trup si a cerintelor lui, lucrare atat de insemnata in lupta noastra

duhovniceasca, pentru ca nu este vorba de o taiere-imprejur numai a trupului, ci

este vorba de o taiere-imprejur a inimii noastre, adica o taiere-imprejur care atinge

toate gandurile, toate voile, toate simtirile noastre cele mai tainice, indepartand

tot ce nu poate merge impreuna cu o adevarata cautare a lui Dumnezeu. Si aceasta

taiere-imprejur a inimii nu-i cu putinta fara o adanca sfortare. Sarbatoarea Taierii-

Imprejur este insa si sarbatoarea numelui lui Iisus. Ca taindu-se imprejur, Domnul

a fost numit cu numele Iisus, cum spusese ingerul, mai inainte de a se fi zamislit.

El in pantecele Fecioarei. Si praznicul acesta ne aduce aminte ce loc de seama

trebuie sa aiba chemarea acestui nume in viata noastra duhovniceasca si cat de

mare putere are acest sfant nume: "Ca Dumnezeu L-a preainaltat si I-a dat lui

nume, care este mai presus de orice nume, ca in numele lui Iisus tot genunchiul

sa se plece, al acelor ceresti si al celor pamantesti si al celor de sub pamant si orice

limba sa marturiseasca, ca Domnul este Iisus Hristos intru slava lui Dumnezeu

Tatal" (Filip.2,9-11)" "Si, acum, Doamne, intinde mana Ta, ca sa se faca

tamaduiri, minuni si semne prin numele lui Iisus, robul Tau cel sfant "(Fapte 4,29-

30)".

Aceasta am luat-o de la Sfintii Parinti si o praznuim o data cu inceputul cununii

anului. SI facem sarbatoare si zi domneasca, pentru toate cate Domnul S-a smerit

si le-a primit pentru noi. Si daca s-au intors parintii Sai acasa, Iisus a vietuit dupa

firea omeneasca, crescand cu varsta, cu intelepciunea, si cu Darul, spre mantuirea

noastra. Dumnezeului nostru, slava! Amin.

ntru aceast zi, pomenirea celui ntre Sfinti, Printelui nostru Vasilie cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadochiei.

Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele

imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea

Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau

fiind un luminat dascal in cetate.

Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant,

mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau, unde a intalnit pe

Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta prietenie.

A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de

partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul Vasilie a dus o lupta apriga, cu

scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi. Si-a

atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea

acestei dogme de capetenie a crestinatatii.

Sfantul Vasilie a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale,

ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica,

azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei insatariti

sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.

S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si de necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si

intelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost

deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de Sfantul Vasile cel Mare.

Pentru rugaciunile lui, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

ntru aceast zi, minunea Sfntului Vasilie, pe care a fcut-o n Niceea. Odinioara, de nelegiuitul imparat Valens (364-378), in cetatea Niceea, s-

au apropiat capeteniile ereziei ariene cerand ca, din soborniceasca biserica cea din

cetatea aceea, sa goneasca poporul dreptcredincios, iar Sfantul locas sa-l dea

adunarii lor celei arienesti. Si a facut asa imparatul cel rau, el insusi fiind eretic: a

luat, adica, biserica de la cei dreptcredinciosi, cu sila, si a dat-o arienilor, apoi s-a

dus la Constantinopol. Drept aceea, in mare mahnire fiind toata multimea

dreptcredinciosilor, a sosit acolo marele Vasilie, aparatorul cel de obste al

Bisericilor, la care toata multimea celor dreptcredinciosi venind, cu strigare si cu

tanguire, i-a spus strambatatea ce li s-a facut lor de imparat. Iar Sfantul,

mangaindu-i pe ei cu cuvintele sale, indata s-a dus la imparat, la Constantinopol

si, stand inaintea lui, i-a zis: "Cinstea imparatului sta in judecata sa. Iar

intelepciunea zice: Dreptatea imparatului la judecata se vede. Deci pentru ce,

imparate, ai facut judecata nedreapta, izgonind pe dreptcredinciosi din Sfanta

Biserica si dand-o raucredinciosilor? Zis-a lui imparatul: "Tot la invinuiri te

intorci, Vasilie? Nu ti se cuvine tie sa fii asa." Raspuns-a Vasilie: "Se cuvine mie,

pentru dreptate a muri." Si infruntandu-se ei si impotrivindu-se sta acolo de fata

mai marele bucatarilor imparatesti, numit Demostene acela, vrand sa ajute

arienilor, a spus ceva cu glas incet ocarand pe Sfantul. Iar Sfantul a zis: "Vedem

aici si pe necarturarul Demostene." Iar stolnicul, rusinandu-se, iarasi a grait ceva

impotriva. Sfantul i-a zis: "Lucrul tau este sa ai grija de mancari, nu sa fierbi

dogmele Biserici." Si a tacut Demostene rusinat.

Iar imparatul, pe de o parte, maniindu-se si, pe de alta, rusinandu-se, a zis lui Vasilie: "Sa mergi tu intre dansii sa faci dreptate, dar asa sa judeci, ca sa nu

judeci cu partinire poporului de-o credinta cu tine." Iar Sfantul a raspuns: "De voi

judeca cu nedreptate, apoi si pe mine la surghiun sa ma trimiti si pe cei de o

credinta cu mine sa-i izgonesti si Biserica sa o dai arienilor." Si, luand Sfantul

scrisoarea de la imparat, s-a intors la Niceea. Si chemand pe arieni, le-a zis lor:

"Iata, imparatul mi-a dat mie putere ca sa fac judecata intre voi si intre

dreptcredinciosi pentru biserica pe care ati luat-o cu sila." Iar ei au raspuns lui:

"Deci judeca, dar dupa judecata imparatului." Iar Sfantul a zis: "Sa mergeti, si voi

arienii si voi dreptcredinciosilor, si sa inchideti biserica si, incuindu-o, sa o

pecetluiti cu pecetile, voi cu ale voastre si acestia cu ale lor, si sa puneti de

amandoua partile pazitori. Si mergand mai intai voi, arienii, sa va rugati trei zile

si trei nopti si, dupa aceasta, sa va apropiati de biserica. Si de se vor deschide

singure, cu rugaciunile voastre, usile bisericii, apoi sa fie a voastra biserica in veci.

Iar de nu, ne vom ruga noi o noapte si vom merge cu litie, cantand, la biserica si

de se vor deschide noua, sa o avem pe ea in veci. Iar de nu se vor deschide nici

noua, apoi, iarasi, a voastra sa fie biserica." Si placut a fost cuvantul acesta

inaintea arienilor. Iar drepcredinciosii se mahneau asupra Sfantului, zicand ca nu

dupa dreptate, ci dupa frica imparatului a facut judecata. Si, luandu-se multe

masuri de paza de catre amandoua partile, Sfanta Biserica strajuita a fost cu tot

dinadinsul, pecetluita si intarita. Si rugandu-se arienii trei zile si trei nopti si de

Biserica apropiindu-se, nu s-a facut nici un semn. Si se rugau de dimineata pana

la al saselea ceas, strigand: "Doamne miluieste" si nu s-au deschis usile Bisericii

si s-au dus fara dar si rusinati.

Atunci, marele Vasilie, adunand pe toti dreptcredinciosii, cu femeile cu copiii, au iesit din cetate la biserica Sfantului Mucenic Diomid, facand, acolo

priveghere de toata noaptea, apoi au mers dimineata cu totii la cea soborniceasca

biserica pecetluita, cantand: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de

moarte, miluieste-ne pe noi." Apoi , stand inaintea usii bisericii a zis catre popor:

Ridicati mainile voastre si strigati cu dinadinsul "Doamne miluieste." Si aceasta

facandu-se, a poruncit Sfantul ca sa faca tacere si, apropiindu-se de usa, a

insemnat-o cu semnul crucii de trei ori si a zis: "Bine este cuvantat Dumnezeul

crestinilor, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor." Si, glasuind tot poporul

"Amin!", indata s-a facut cutremur si au inceput a se sfarama zavoarele, au cazut

intariturile s-au dezlegat pecetile si s-a deschis usa, ca de un vant si furtuna mare,

si s-a lovit usa de zis. Iar dumnezeiescul Vasilie a inceput a canta: "Ridicati portile

voastre, ridicati-va portile cele vesnice si va intra Imparatul Slavei." Si, intrand

Vasilie in biserica, cu toata multimea drepcredinciosilor, si, savarsind

dumnezeiasca slujba, a slobozit pe popor cu veselie. Iar multimea fara de numar

de arieni, vazand acea minune, s-a lepadat de credinta lor cea rea si la cei

dreptcredinciosi s-au adaugat. Si, afland si imparatul, de o judecata dreapta ca

aceasta a lui Vasilie, si de minunea aceea preaslavita, s-a mirat foarte si a defaimat

uraciunea relei credinte ariene, insa, orbindu-se de rautate, nu s-a intors la credinta

cea dreapta si a pierit rau dupa aceea. Ca, biruit si ranit fiind el la razboi, in partile

Traciei, a fugit si s-a ascuns intr-o sura de paie. Iar urmaritorii lui, inconjurand

sura cu foc, au aprins-o si, acolo, imparatul arzand, si-a dat sfarsitul. Si a fost

moartea aceasta a imparatului, dupa moartea Sfantului Vasilie, dar in acelasi an,

intru care Sfantul s-a mutat catre Domnul.

Alt minune a Sfntului Vasilie, despre femeia cea pcatoas. In zilele Cuviosului parintelui nostru Vasilie, era in Cezareea o vaduva de

neam bun si foarte bogata, care petrecand in desfatari si intru placerea trupului, se

robise pacatului si se tavalea in necuratia desfraului multi ani. Iar Dumnezeu, care

cauta indreptarea tuturor, s-a atins de inima ei cu darul sau si si-a venit femeia

intru sine. Si fiind ea in singuratate, cugeta la multimea cea nemasurata a pacatelor

sale si a inceput a se tangui, zicand: "Vai mie, pacatoasa si desfranata, cum voi

raspunde Dreptului Judecator pentru atatea pacate ce s-au facut de mine, casa

trupului mi-am stricat, sufletul mi-am spurcat; vai mie, celei mai pacatoase decat

toti, caci cui m-am asemanat cu pacatele? Desfranatei, sau vamesului? Ca nimeni

nu a gresit asa ca mine. Mai ales ca, dupa Botez, atatea rautati am facut, de unde

voi lua indrazneala sa cred ca ma va primi Dumnezeu, pocaindu-ma?" Asa

tanguindu-se, si-a adus aminte de toate cele ce de la tinerete pana la batranete le-

a facut si, sezand, le-a scris pe hartie. Si mai pe urma decat toate a scris alt oarecare

pacat mai greu, si cu plumb a pecetluit hartia. Apoi, instiintandu-se de vremea

cand sfantul Vasilie, mergea la biserica, a alergat la dansu si, aruncandu-se

inaintea picioarelor lui cu hartia, striga zicand: "Miluieste-ma Sfinte al lui

Dumnezeu, pe mine ceea ce am gresit mai mult decat toti." Iar Sfantul, stand, a

intrebat-o pe ea ce voieste de la dansul? Iar ea, dandu-i hartia cea pecetluita in

mainile sale, i-a zis: "Iata Stapane, toate pacatele si faradelegile mele le-am scris

in hartia aceasta si le-am pecetluit. Iar tu, placutule al lui Dumnezeu, sa nu le

citesti pe ele, nici sa deslegi pecetea. Ci, numai cu rugaciunea ta, sa le dezlegi pe

ele, ca eu cred ca Cel ce mi-a dat mie gandul acesta, te va auzi cand te vei ruga

pentru mine."

Iar Vasilie, luand hartia, a cautat la cer si a zis: "Doamne, al Tau unuia este lucrul acesta, ca de vreme ce pacatele au toata lumea Tu le-ai ridicat, cu cat mai

vartos poti sa curatesti pacatele unui singur suflet, pentru ca toate pacatele noastre

nenumarate sunt la Tine, iar milostivirea Ta este nemasurata si neurmata."

Aceasta zicand a intrat in biserica tinand hartia, si aruncandu-se pe sine inaintea

Jertfelnicului, a petrecut toata noaptea, rugandu-se pentru femeia aceea. Iar a doua

zi, savarsind dumnezeiasca slujba, a chemat femeia si i-a dat ei hartia pecetluita,

precum a si fost, zicand catre dansa: "Ai auzit femeie ca nimeni nu poate sa ierte

pacatele, fara numai unul Dumnezeu." Iar ea a zis: "Am auzit, cinstite parinte, si,

pentru aceasta, ti-am facut rugaciune ca sa aflu indurarile Lui." Aceasta zicand

femeia, si-a dezlegat hartia si, si-a aflat toate pacatele sale sterse, afara numai de

acel greu pacat scris pe urma care, era nesters, si vazand aceasta, femeia s-a

inspaimantat, si batandu-si pieptul sau, a cazut la picioarele Sfantului strigand:

"Miluieste-ma robule al lui Dumnezeu Celui de sus, si, precum pentru toate

faradelegile mele te-ai indurat si ai rugat pe Dumnezeu, asa si pentru aceasta te

roaga, ca sa fiu cu totul curata." Iar Arhiepiscopul, mila fiindu-i de ea, a lacrimat

si a zis: "Scoala-te, femeie, ca si eu om pacatos sunt si-mi trebuia si mie

milostivire si iertare. Iar Cel ce a curatit pacatele tale, pe care le-a voit, puternic

este ca si pacatul tau cel nesters sa-l curateasca, de te vei feri de acum pe tine de

pacat si de vei feri de acum pe tine de pacat si de vei incepe a umbla pe calea

Domnului; apoi nu numai iertata vei fi, ci si slavei ceresti te vei impartasi. Insa,

te sfatuiesc sa mergi in pustie si vei afla un barbat sfant, anume Efrem; aceluia sa-

i dai hartia aceea si-l roaga pe el, ca sa mijloceasca spre tine milostivirea

Iubitorului de oameni. Dumnezeu."

Iar femeia, dupa cuvantul Sfantului, s-a dus in pustie si multa cale umbland, a aflat chilia fericitului Efrem si, batand, a zis: "Miluieste-ma pe mine,

pacatoasa, Cuvioase Parinte." Iar Efrem, stiind cu Duhul pricina venirii ei, i-a

raspuns ei: "Du-te de la mine femeie, ca om pacatos sunt, trebuindu-mi si mie

ajutor de la altii." Iar ea i-a dat hartia, zicandu-i: "Arhiepiscopul Vasilie m-a trimis

la tine, ca, rugandu-te lui Dumnezeu, sa-mi curatesti pacatul meu, cel scris in

hartia aceasta, pentru ca pe celelalte pacate el le-a curatit, iar tu, pentru un pacat,

sa nu te lenevesti a te ruga, ca la tine sunt trimisa." Iar Cuviosul Efrem i-a zis:

"Nu, fiica, ci cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru pacatele tale cele multe,

cu cat mai vartos pentru unul va putea a-L ruga. Deci, du-te dar, du-te si nu sta,

ca sa-l afli pe el intre cei vii, mai inainte de a nu se duce catre Domnul." Iar ea

inchinandu-se lui, s-a intors la Cezareea. Si, intrand in cetate, a sosit la ingroparea

Sfantului Vasilie, pentru ca murise, si acum duceau sfantul lui trup la mormant.

Si intampinandu-l femeia a inceput a striga cu multa tanguire catre Sfantul, ca si

catre cineva viu, zicand: "Vai mie, Sfinte al lui Dumnezeu, vai mie, ticaloasa,

pentru aceasta m-ai trimis in pustie, ca sa iesi in liniste din trup. Dar iata m-am

intors fara folos, atata osteneala, in pustie, in zadar suferind. Sa vada Dumnezeu

si sa judece, ca, desi puteai tu insuti sa-mi dai ajutor, la altul m-ai trimis." Acestea

strigand, a aruncat hartia deasupra nasaliei Sfantului, spunand la tot poporul de

osteneala sa. Iar unul din clerici, vrand sa vada, cei scris in hartie, a luat-o si

desfacand-o, n-a aflat intr-insa nici o scrisoare, ci toata hartia era curata, si a zis

femeii: "Nimic nu este aici scris. Nu te mai osteni, dar, fiindca nu stii ce a facut

iubirea de oameni a lui Dumnezeu pentru tine." Si tot poporul, vazand minunea

aceasta, a proslavit pe Dumnezeu, Cel ce a dat o putere ca aceasta, robilor sai, si

dupa mutarea lor.

Alt minune despre pgnul ce a fost botezat de Sfntul Vasilie. Un pagan, anume Iosif, locuia in Cezareea si era atat de iscusit doctor, incat

pe omul ce avea sa moara il cunostea dupa fata, mai inainte cu trei sau patru zile,

si-i spunea lui ceasul sfarsitului sau. Iar de Dumneze-purtatorul Parintele nostru

Vasilie, vazand cu Duhul intoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea sa fie, il iubea

pe el foarte si, adeseori, la sfatuirea sa, chemandu-l, il invata sa se lase de

paganeasca lege si sa primeasca Sfantul Botez. Iar Iosif se lepada, zicand: "Intru

care credinta m-am nascut, intru aceea vreau sa mor." Iar Sfantul i-a zis lui: "Sa

ma crezi pe mine, ca nici eu nici tu nu vom muri, pana ce tu nu te vei naste din

apa si din Duh, ca, fara acest dar, nu-ti este cu putinta, ca sa intri in Imparatia lui

Dumnezeu. Au doar si parintii tai nu s-au botezat in nor si in mare? Si n-au baut

ei din piatra care era o inainte-inchipuire a lui Hristos, piatra cea duhovniceasca,

care din Fecioara, pentru mantuirea noastra, S-a nascut, pe Care parintii tai L-au

rastignit si, la ceruri suindu-Se, sade de-a dreapta Tatalui si de acolo va veni iarasi

sa judece viii si mortii?" Inca multe si alte folositoare cuvinte ii spunea lui Sfantul,

dar paganul ramanea in necredinta sa.

Iar, cand a sosit vremea ducerii Sfantului la Dumnezeu, s-a imbolnavit Sfantul si a chemat pe doctorul cel pagan, ca si cum ajutor doctoricesc trebuindu-

i de la dansul, si i-a zis lui: "Ce parere ai, Iosif, despre cursul vietii mele?" Iar el,

privindu-l cu luare aminte, a zis catre cei de aproape si Sfantului: "Gatiti toate cele

de ingropare, ca va muri indata." Iar Vasilie i-a zis: "Nu stii ce graiesti." Zis-a

doctorul: "Sa ma crezi stapane, ca inca soarele astazi nu va apune, iar tu vei muri."

Iar Vasilie i-a zis lui: "De voi trai pana dimineata la ceasul al saselea, atunci ce

vei face?" Raspuns-a Iosif: "Sa mor!" Iar Sfantul i-a zis: "Cu adevarat sa mori

pacatului, ca sa viezi intru Dumnezeu." Zis-a lui doctorul: "Stiu ce graiesti,

stapane, iata ma jur tie ca, de vei fi viu pana maine, voi face voia ta."

Si s-a rugat dumnezeiescul parinte Vasilie lui Dumnezeu, ca sa-i prelungeasca viata pana a doua zi, pentru mantuirea paganului si i s-a indeplinit

rugaciunea. Iar a doua zi, a trimis ca sa-l cheme, si doctorul nu credea, pe sluga

care-l chema, ca Vasilie este inca viu si s-a mirat mult de aceasta. Si cazand la

picioarele Sfantului, cu inima curata, a zis: "Mare este Dumnezeul crestinilor si

nu este alt Dumnezeu afara de El"; deci ma lepad de legea cea lepadata de

Dumnezeu si marturisesc Legea crestineasca cea adevarata; deci porunceste,

Sfinte Parinte, fara zabava, ca sa primesc Sfantul Botez eu si toata casa mea." Iar

Sfantul Vasilie i-a grait lui: "Eu insumi te voi boteza cu mainile mele." Si

apropiindu-se doctorul, a vazut mana Sfantului cea dreapta si a zis: "Prea slabite

sunt puterile tale, stapane si, drept aceea, nu vei putea sa ma botezi singur."

Raspuns-a Vasilie: "Avem pe Ziditorul, Cel ce ne intareste pe noi." Si, sculandu-

se, a intrat in biserica si, inaintea tuturor, a botezat pe pagan si pe toti ai casei lui

si l-a numit pe el Ioan si l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, singur slujind

intru acea zi si invatand pe cel nou botezat pentru vesnica viata si, rostind catre

cuvantatoarele sale oi cuvinte de invatatura. Si, asa, a trait pana la ceasul al noulea.

Apoi, dand cea mai de pe urma sarutare si iertaciune tuturor, multumire a inaltat

lui Dumnezeu pentru toate cele negraite ale Lui daruri si, inca multumirea fiind

in gura lui, si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu si s-a adaos Arhiereul

catre Arhierei si marele tunet al Cuvantului catre propovaduitori, in ziua dintai a

lui ianuarie intru al cincisprezecelea si cel mai de pe urma an al imparatiei lui

Valens si intru al patrulea an al imparatiei lui Gratian, care a imparatit dupa

Valentinian, tatal sau. Sfantul, marele Vasilie, a pastorit Biserica lui Dumnezeu

opt ani sase luni si saptesprezece zile. Si a vietuit de la nasterea sa cincizeci de

ani. Iar paganul cel nou botezat, vazand ca Sfantul a murit, a cazut la picioarele

lui si, cu lacrimi, a zis: "Cu adevarat, robule al lui Dumnezeu Vasilie, si acum n-

ai fi murit, daca tu insuti n-ai fi voit."

Si adunandu-se multime de arhierei, au cantat psalmii cei de deasupra gropii si au ingropat cinstitele moaste ale Sfantului, placut al lui Dumnezeu

Vasilie, in Biserica Sfantului Mucenic Evpsihie. Iar Sfantul Grigorie,

Cuvantatorul de Dumnezeu, atunci episcop al cetatii Sozima, fiind instiintat de

aceasta, a scris cunoscutul cuvant de ingropare. Si venind l-a citit pe el deasupra

mormantului cu multe lacrimi, laudand pe unul Dumnezeu in Treime, Caruia se

cuvine marire in veci! Amin.

2. LUNA IANUARIE IN 2 ZILE:

pomenirea celui intre Sfinti Parintelui nostru Silvestru, papa al Romei (314-

335). Acest Sfant s-a nascut in Roma cea veche, fiind fiu al lui Rufin si Justa, si

a trait pe vremea imparatului Diocletian (284-305) si a binecredinciosului imparat

Constantin cel Mare (306-337). A deprins invatatura crestina de la preotul

Quirinus, iar cunoasterea temeinica a credintei a primit-o de la preotul Timotei,

venit la Roma din Antiohia. Stralucind prin stiinta si cu evlavie, a intrat in clerul

Bisericii din Roma si a fost hirotonit preot de papa Marcelin. La 314, dupa

moartea papei Miltiade, a fost ales episcop in scaunul Romei.

Marturisirea credintei in timpul prigoanei, lupta lui pentru raspandirea credintei si intelepciunea ce a dovedit in osteneala pentru indreptarea ratacirilor

ivite in vremea lui, l-au facut iubit si cinstit pretutindeni. Se spune ca, pe vremea

cand imparatul Constantin nu se botezase inca, acesta imbolnavindu-se, vracii

pagani l-au indemnat pe imparat sa se scalde in sange cald de prunci, ca sa scape

de suferinta, dar imparatul nu s-a invoit la asemenea ticalosie. Si, chemand pe

Sfantul Silvestru, acesta i-a spus: "Scaldatoarea de care ai trebuinta, imparate este

cu totul alta. Se cuvine, deci, sa crezi fara sovaire in Hristos Dumnezeu, sa

postesti, apoi sa capeti milostivirea lui Dumnezeu, lepadandu-te de pacatele ce ai

savarsit. Deci, leapada acum haina imparateasca si timp de sase zile sa postesti,

dupa aceasta, porunceste sa fie eliberati din temnita toti crestinii, iar, din avutiile

tale, sa faci milostenie multa la saraci." Si, facandu-se acestea, imparatul a primit

Sfantul Botez. Si cereau unii imparatului sa izgoneasca din cetate pe cei ce

ramaneau la inchinarea idolilor, dar imparatul, ascultand de Sfantul Silvestru, a

raspuns: "Domnul nostru nu voieste sa vina cineva la Dansul cu sila. Numai cel

venit la El de buna voie este primit. Nu se cade sa prigonim pe nimeni, ci fiecare

este liber sa creada dupa voia sa."

Neputand, din pricina varstei, sa ia parte, in anul 325, la Sinodul cel dintai de la Niceea, Sfantul Silvestru a trimis acolo soli si a primit intru totul hotararile

Sinodului.

Deci, facandu-se multora mijlocitor de mantuire, la adanci batraneti, in anul 335, Sfantul s-a mutat catre Domnul si a fost ingropat in cimitirul Priscilei,

la Roma.

Intru aceasta zi, minunea Sfantului Silvestru, la intrebarile despre evrei si pagani. Dupa ce s-a crestinat marele Constantin imparatul, veste si zvon s-a facut

printre evrei si pagani, ca se vor inchide capistele lor si in tot locul se vor zidi

biserici crestinesti intru slava Sfintei Treimi. Deci, au venit evreii la Sfantul

Silvestru ca sa-l intrebe pe dansul despre poruncile imparatului. Si era intre dansii

unul mai intelept, un rabin, anume Zambri, iscusit nu numai in elineasca

intelepciune si in evreiasca scriptura desavarsit, ci si in mestesugul magiei prea

mare era, in care toata nadejdea paganeasca se punea, ca, daca nu va birui pe

crestini cu cuvintele, atunci cu semnele cele vrajitoresti sa-i dovedeasca.

Iar, sosind ziua infruntarii paganilor cu crestinii, a stat imparatul pe scaunul sau, cu toata curtea, si a intrat inaintea imparatului si Sfantul Silvestru cu putini

insotitori, avand cativa episcopi ce se intamplasera atunci acolo si au intrat si cei

o suta douazeci de pagani. Si s-a inceput vorbirea, pe care si imparateasa Elena,

dorind sa o asculte, a stat dupa perdea, iar imparatul si curtenii luau seama la cele

ce se graiau de amandoua partile. Deci, intru inceput, paganii pe imparat l-au

judecat, ca ar fi fost inselat de Silvestru, dupa aceea s-au pornit asupra lui Silvestru

si, in sfarsit si impotriva Domnului Hristos graiau cuvinte de defaimare. Iar

Arhiereul, ca un ostas ales, cu proorociile barbatilor celor de Dumnezeu-purtatori

si ale sfintilor Prooroci, dovedea cele ce s-au spus despre venirea lui Mesia, si-i

dovedea pe ei, pe elini, ca pe niste robi ai idolilor, iar pe evrei, ca pe cei ce au

cazut din slava lui Dumnezeu. Si toti n-au putut sa-i stea lui impotriva. Iar

imparatul si toata curtea au laudat pe Silvestru si pe el l-au socotit biruitor la

intrebarile acelea, caci acum, paganii nu aveau ce sa zica impotriva lui Silvestru.

Atunci Zambri, rabinul a zis catre imparat: "Macar ca ne dovedeste pe noi Silvestru cu cuvintele sale, foarte mester fiind la vorbire, insa noi nu ne vom

departa de legea noastra cea parinteasca, nici vom urma Omului pe care parintii

nostri cu sfat de obste, la moarte l-au dat. Iar ca unul este Dumnezeu, Acela pe

care noi Il cinstim si nu este altul, eu nu cu cuvantul, ca Silvestru, ci cu fapta sunt

gata a arata, daca vei porunci, imparate, sa se aduca aici un bou mare si

neimblanzit, si indata va sti stapanirea ta si toti cei ce stau de fata, ca nu este

Dumnezeu, afara de Dumnezeul nostru." Iar un oarecare, din cei ce stau inaintea

imparatului, a zis: "Am un bou ca acela in cireada mea, nu departe de la zidurile

cetatii, pe care nimeni nu poate sa puna jugul, nici cu mana sa-l atinga." Si indata

a trimis imparatul sa aduca boul acela.

Intru acea vreme, vorbind Sfantul Silvestru, a intrebat pe Zambri: "Pentru ce-ti trebuie boul? Si cand il vor aduce, ce poti sa-i faci lui?" Iar Zambri a zis:

"Vreau sa arat puterea numelui Dumnezeului nostru, pe care, de-l voi sopti boului

in ureche, indata va muri. Ca nu poate firea cea muritoare sa sufere numele lui

Dumnezeu, nici nu poate sa fie viu acela, care va auzi acest nume. Iar parintii

nostri, cand se aduceau boii la jertfa, numele acela in urechile boilor il graiau si,

indata, cu mare raget, cadeau si, murind, se faceau gata pentru jertfa." Iar Silvestru

i-a zis: "Daca numele acela, precum zici, ucide pe toti cei ce-l aud pe el, apoi cum

tu l-ai invatat si n-ai murit?" Zambri a raspuns: "Nu se cade tie ca sa stii taina

aceasta, de vreme ce vrajmas al nostru esti." Acestea zicandu-le Zambri, a grait

imparatul: "Daca episcopului nu vrei sa-i descoperi taina aceea, apoi sa o spui

noua, ca intr-adevar, lucru de indoire este, fara numai de va zice cineva ca, citindu-

se scris numele acela, poate sa-l invete." Raspuns-a Zambri: "Nici pe piele, nici

pe hartie, nici pe lemn, nici pe piatra, nici pe orice fel de materie nu poate sa fie

scris numele acela, ca, indata, si scriitorii si acea materie pe care s-ar scrie, pier."

"Atunci spune-ne cum tu insuti l-ai invatat? Caci, cu neputinta este a-l invata, daca

nici nu se graieste, nici nu se scrie." Iar Zambri, a raspuns: "Eu, imparate, sapte

zile am postit, apoi intr-o spalatoare noua de argint am turnat apa curata din izvor

si m-am rugat si s-au scris cuvintele pe apa, cu un deget nevazut, care m-a invatat

numele Dumnezeu."

Iar inteleptul Silvestru i-a zis: "Daca asa ai invatat numele acela, precum spoi, atunci de ce, cand il graiesti pe el cuiva in ureche, si tu insuti auzi numele

acela, precum il aude si cel caruia il graiesti, cum se face ca tu insuti, auzindu-l

pe el, nu mori?" Raspuns-a vrajitorul: "Ti-am spus tie ca nu se cade sa stii taina

aceea, vrajmas al nostru fiind. Deci, ce nevoie este de cuvinte, cand numai cu

fapta se cade sa aratam ceea ce se graieste si din doua sa-ti alegi una: sau tu,

chemand Numele Nazarineanului tau, sa omori boul, ca si noi sa credem intr-insul,

sau eu voi zice in urechea lui numele dumnezeului nostru si va muri boul acela si

datori vei fi tu sa crezi in dumnezeul nostru." Aceasta auzind-o, toti cei ce stateau

de fata au laudat judecata lui Zambri, iar crestinii se indoiau, insa Sfantul episcop

ii intarea pe ei. Iar imparatul a zis lui Zambri: "Se cade ca tu, mai intai, sa-ti

implinesti fagaduinta, ca tu ai fagaduit ca, numai cu un cuvant, sa omori boul."

Iar vrajitorul a raspuns: "De-mi poruncesti mie ca sa fac aceasta, imparate, apoi

vei vedea puterea dumnezeului meu." Si, acestea zicand, s-a apropiat de bou, pe

care niste oameni puternici, cu funii tari de coarne legandu-l, cu anevoie si cu

osteneala mare il duceau. Deci, apropiindu-se Zambri de el, i-a soptit ceva in

urechea lui si indata boul, racnind foarte tare si scuturandu-se, a cazut mort. Si

toti, vazand aceasta, s-au mirat foarte mult, iar paganii au strigat, batand din maini

si zicand: "Am biruit, am biruit!"

Iar Sfantul Silvestru a rugat pe imparat sa porunceasca sa se faca tacere. Si, facandu-se tacere, a zis episcopul catre pagani: "Au doara nu este scris in

cartile voastre aceasta, pe care Atotputernicul Dumnezeu a grait: "Eu voi omora

si voi face viu, ucide-voi si eu voi tamadui?" Iar ei au raspuns: "Asa este scris."

Iar Silvestru a grait: "Daca Zambri numai cu numele lui Dumnezeu a omorat boul,

apoi, cu acelasi nume sa-l si invieze, pentru ca Dumnezeu este binefacator, iar nu

raufacator, si aceasta este firea Lui, adica a face bine, iar a face rau este potrivnic

firii Lui, ca voia Lui este totdeauna buna. Si, de se intampla vreodata, ca si cu

ceva rau pedepseste pe cineva pentru folosul altora, insa aceasta se intampla de

nevoie si nu cu voie face unele ca acestea, ci silit fiind de ale noastre fapte rele.

Deci, daca Zambri a facut cu inlesnire ceea ce nu este cu bunavoirea firii lui

Dumnezeu, cu atat mai vartos poate sa faca ce este potrivit cu firea lui Dumnezeu,

adica sa invie boul cu acelasi nume dumnezeiesc, nume prin care l-a omorat, si eu

voi sta langa credinta lui." Iar Zambri a zis catre imparat: "Iata, imparate, voieste

Silvestru ceea ce nu mai este de trebuinta, acum, dupa ce s-a savarsit lucrul cel

minunat." Iar catre Silvestru a zis: "De ai si tu vreo putere, fa vreo minune, cu

numele lui Iisus al tau." Iar episcopul a raspuns: "Daca asta voiesti, iti voi arata

tie puterea Hristosului meu, cand, prin chemarea Sfantului Sau Nume, voi invia

boul acesta, pe care tu l-ai omorat." Zis-a Zambri: "In desert te lauzi, Silvestru,

pentru ca nu se poate sa fie aceasta, ca, adica, boul sa fie din nou viu." Iar

imparatul a zis lui Zambri: "Deci, daca ceea ce zici tu ca este cu neputinta, va

putea episcopul sa faca, atunci vei crede in Dumnezeul lui?" Raspuns-a Zambri:

"Cu adevarat, imparate, ma jur tie, ca de voi vedea boul inviat, voi marturisi pe

Hristos ca este Dumnezeu si voi primi credinta lui Silvestru; asisderea si toti

ceilalti, impreuna cu mine, acelasi lucru vor face."

Atunci episcopul, plecandu-si genunchii, cu staruinta s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, apoi, sculandu-se si mainile ridicandu-si, a grait in auzul

tuturor: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, si Dumnezeule, Caruia

usor ii este a lua viata si a invia, a rani si a tamadui, binevoieste ca, prin chemarea

Preasfantului si de viata facatorului Numelui Tau, sa invieze boul acesta, pe care

Zambri, prin chemarea vrajitoreasca, l-a facut mort, ca vremea este sa se arate

minunile Tale, pentru mantuirea multora. Auzi-ma pe mine, robul Tau, in ceasul

acesta, ca sa se proslaveasca Preasfant Numele Tau." Iar dupa rugaciune, s-a

apropiat de bou si a grait cu mare glas: "De este adevarat Dumnezeul cel

propovaduit de mine, Iisuse Hristoase Cel nascut din Fecioara Maria, scoala-te si

stai pe picioarele tale si, lepadandu-ti toata salbaticia, bland sa fii!" Aceasta

zicand-o Sfantul, indata boul a inviat si s-a sculat si sta bland. Iar Sfantul a

poruncit sa deslege funiile din coarnele lui si i-a zis: "Du-te de unde ai venit si pe

nimeni sa nu vatami, ci bland sa fii, asa iti porunceste tie Iisus Hristos, Dumnezeul

nostru!" Si s-a dus boul cu toata linistea, el care, mai intai, neimblanzit si salbatic

era. Aceasta vazand-o toti, au strigat, ca o singura gura zicand: "Mare este

Dumnezeul Cel propovaduit de Silvestru!" Iar paganii, cu Zambri, alergand la

Sfantul si cuprinzandu-i picioarele, cereau sa se roage lui Dumnezeu pentru dansii

si sa-i primeasca pe ei la credinta crestineasca. De asemenea, si fericita Elena,

deschizand perdeaua dupa care statea sa asculte intrebarile si sa priveasca la cele

ce se faceau, a iesit si a cazut la picioarele Sfantului si, marturisind pe Hristos ca

este Dumnezeu adevarat, a cerut Sfantul Botez. Si a fost botezata, atunci, Sfanta

Elena, la fel si paganii, cu Zambri, si nenumarata multime de popor s-a apropiat

de Dumnezeu si s-a unit cu Biserica lui Hristos.

Dupa aceasta, Sfantul Silvestru s-a dus cu Sfanta imparateasa Elena la Ierusalim, ca sa caute Crucea Domnului, care aflata fiind, multi pagani au crezut

in Hristos Iisus si i-a botezat pe ei Sfantul Silvestru. Apoi, la Roma intorcandu-

se, a vietuit cealalta vreme a vietii sale, intru obisnuitele sale osteneli si in grija

cea pentru Biserica lui Hristos. Si asa bine pastorindu-si turma cea cuvantatoare,

a trecut catre Domnul plin de zile. Intru episcopie a petrecut douazeci si trei de

ani si zece luni. Iar acum, in viata cea ne sfarsit, cu ingerii proslaveste pe Tatal si

pe Fiul, si pe Sfantul Duh, pe Unul in Treime Dumnezeu, pe Care si noi sa-L

marim in veci! Amin.

Intru aceasta zi, Sfantul, Parintele nostru Serafim din manastirea Sarov, care s-a nevoit in anii 1759-1833, savarsindu-se cu pace. Acesta era din orasul Kursk, nascut din parinti binecredinciosi, Isidor si

Agafia. A intrat in manastirea din Sarov la varsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost

hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 pana in 1804, a trati singur in padure,

pazind in amanunt randuiala Sfantului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o

in setea lui neobosita de a citi cartile Sfintilor Parinti. In padure, Sfantul Serafim

locuia in tovarasia animalelor salbatice, ursi, lupi, vulpi, care - cum spun martorii

vietii lui - se obisnuisera sa ia hrana din mana lui. La 12 septembrie 1804, Serafim

a fost crunt batut de talhari si a fost gasit fara cunostinta in coliba lui din pustnicie.

Vindecat de rani, intre anii 1804-1807 a primit randuiala de viata a stalpnicilor si

a petrecut foarte multe zile si nopti, rugandu-se in genunchi, pe o piatra, in inima

padurii, indurand grozavele ierni.

Multi ani a stat zavorat in chilia lui din manastire, fara pat, nici incalzire, avand ca randuiala de viata, rugaciunea lui Iisus, iar ca citire saptamanala, cele

patru Evanghelii, impartite intr-un anume fel (luni, Sfantul Matei; marti, Sfantul

Marcu, miercuri, Sfantul Luca; joi, Sfantul Ioan; vineri, Acatistul Sfintei Cruci;

sambata, Acatistul Tuturos Sfintilor) si Duminica se impartasea cu Sfintele Taine,

pe care preotul i le aducea in chilia sa.

In urma unui vis in care a vazut pe Maica Domnului, insotita de Sfantul Petru al Alexandriei si Clement Romanul, Sfantul Serafim a primit slujirea de

parinte duhovnicesc (staret) si a inceput sa primeasca inchinatori la chilia sa. El ii

primea numindu-i "Bucuria mea" si ii invata, va viata crestineasca desavarsita sta

in "agonisirea Duhului Sfant". Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat in rugaciunea

neincetata, Se arata prin venirea Duhului Sfant si amandoua ipostazele duc

impreuna la apropierea de Tatal.

Marturisirea lucrarii de impartasire din lumina dumnezeiasca, asa cuma cunoscut-o si de care s-a invrednicit Sfantul Serafim, este luata din scrierea

lui, Convorbire cu Motovilov. Iat-o:

"-Si totusi, eu nu inteleg cum pot sa am siguranta ca sunt in Duhul Sfant. Dupa care semne pot eu sa cunosc singur ca harul Sfantului Duh se afla in mine?

Parintele Serafim raspunde: Dar ti-am spus ca-i foarte simplu: Iata, acum, suntem amandoi in harul Sfantului Duh... Dar de ce nu ma privesti?"

- Parinte nu pot sa te privesc; ochii sfintiei tale arunca fulgere de lumina. Fata sfintiei tale e mai arzatoare decat soarele si ma dor ochii. Si Serafim urma:

Te afli in plinatatea Sfantului Duh, altfel n-ai putea sa ma vezi in starea aceasta.

Si, apropiindu-mi-se de ureche imi sopti: Multumeste lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui catre noi. Vezi, n-am facut nici macar semnul crucii, in adancul

inimii m-am indreptat, insa, catre Dumnezeu, zicand: Doamne, fa pe omul acesta

vrednic sa vada, cu ochii lui trupesti, aratarea Preasfantului Duh. Si iata,

Dumnezeu a auzit rugaciunea smeritului Serafim... Dar bine, de ce nu te uiti la

mine? Nu-ti fie teama, Dumnezeu este cu noi... Incurajat, incercai sa ridic ochii si

o spaima sfanta imi cuprinse toata fiinta. Inchipuiti-va fata unui om care va

vorbeste din mijlocul soarelui; ii vezi miscarea buzelor, infatisarea ochilor, ii auzi

glasul, simti ca te tine de umeri, dar nu-i vezi nici bratele, nu vezi nici trupul tau,

nici al celui ce-ti vorbeste, ci vezi numai o lumina stralucitoare, o lumina

orbitoare, luminand intinsul zapezii, pana departe, imprejur, luminand fulgii de

zapada, care nu incetau sa cada, pe mine si pe marele staret.

Si parintele Serafim urma: Daca numai presimtirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastra de atata mangaiere si atat inviorare, ce vom

spune de bucuria insasi, care ne este pregatita in ceruri, tuturor celor ce plang aici

pe pamant? Si dumneata, dragul meu, ai plans destul in viata pamanteasca. Dar,

iata, cu cata bucurie te mangaie Dumnezeu... Dar acum e vremea luptelor, a

stradaniilor neincetate, e vremea dobandirii unor puteri din ce in ce mai mari, ca

sa crestem pana la masura deplina a inaltimii lui Hristos... si mostenitor al

scaunului sau, dupa dansul. Atunci, insa, bucuria aceasta, pe care o simtim acum,

in parte si un timp scurt, se va arata in toata plinatatea ei si ne va covarsi toata

fiinta cu desfatari negraite, pe care nimeni nu va mai putea sa le ia de la noi."

Canonizat in anul 1903, pomenirea Sfantului Serafim traieste in evlavia credinciosilor, ca un mare stalp al sfinteniei crestine, ca un inger pazitor al

crestinatatii. Dumnezeului nostru, marire!

Intru aceasta zi, Cuvant despre Sfantul Vasile cel Mare, cum a izbavit cu rugaciunile sale pe un tanar inselat de draci. Eladie, cel ce a fost unceic marelui Vasilie si martor apropiat al minunilor

lui, barbat imbunatatit si sfant, a spus nemincinos un lucru ca acesta: "Un curtean

dreptcredincios, anume Proterie, cercetand Sfintele locuri, a gandit ca sa dea pe

fiica sa intr-una din manastiri, spre slujba lui Dumnezeu. Iar diavolul, cel ce din

inceput uraste binele, a pornit pe o sluga a lui Proterie, spre poftirea fiicei

stapanului sau. Si vazand sluga ca este lucru nelesnicios, si nici indraznind a zice

ceva pentru aceasta, stiindu-se pe sine nevrednic, a mers la un vrajitor ce locuia

in cetatea aceea si toata dorirea sa i-a spus-o, si i-a fagaduit sa-i dea lui aur mult,

de va face sa sa poata lua de sotie pe fiica stapanului sau. Iar vrajitorul, la inceput

se lepada, dar mai pe urma a zis: Daca primesti, te voi trimite la stapanul meu

diavolul si el iti va ajuta tie la una ca aceasta, de vei face si tu voia lui. Iar ticalosul

acela rob a zis: Pe toate cele ce-mi va porunci, fagaduiesc ca le voi face. Iar

fermecatorul i-a zis: Dar te vei lepada de Hristos al tau si vei da scrisoare pentru

aceasta? Iar el a zis: Gata sunt, numai sa-mi castig dorirea mea. Raspuns-a

vrajitorul: De fagaduiesti asa, apoi si eu iti voi fi ajutator.

Si luand o hartie, vrajitorul a scris diavolului asa: De vreme ce mi se cade a ma sargui, stapanul meu, ca rupand de la crestineasca credinta sa aduc la a ta

stapanire, pentru inmultirea partii tale, iata, trimis-am la tine pe tanarul ce va

aduce scrisoarea mea, aprins de pofta pentru o fecioara si te rog de aceea, sa-i dai

lui ajutor ca sa-si castige dorirea sa, ca si eu, intru aceasta, sa ma proslavesc si cu

mai mare sarguinta sa castig pe multi, care iti vor fi tie placuti. O scrisoare ca

aceasta scriind vrajitorul catre diavolul, i-a dat-o tanarului aceluia si l-a trimis,

zicandu-i: Sa mergi in ceasul acesta al noptii si sa stai la mormintele paganesti si

sa ridici hartia in vazduh si-ti vor sta de fata cei ce te vor duce la diavolul. Iar el,

ticalosul, degraba s-a dus si, stand la morminte, a inceput a chema pe draci spre

ajutor. Si indata in fata lui a stat viclenele duhuri si cu bucurie au dus la capetenia

lor pe cel inselat. Si, vazandu-l ca sedea pe scaun inalt si multime de duhuri

viclene inconjurandu-l pe el, i-a dat lui scrisoarea cea de la vrajitor, pe care, luand-

o capetenia diavolilor, a zis catre tanar: Crezi in mine? Iar el a zis: Cred. Si

diavolul a zis: Oare te lepezi de Hristos al tau? Iar ticalosul a zis: Ma lepad. Grait-

a lui Satana: De multe ori ma inselati voi crestinii, ca atunci cand va trebuie

ajutorul meu, veniti la mine, iar dupa ce va impliniti dorirea voastra, iarasi va

lepadati de mine. Ci, sa-mi faci mie in scris ca te lepezi de credinta ta de buna

voie si fagaduiesti ca sa fii al meu pe veci si sa rabzi cu mine, in ziua judecatii,

vesnica osanda, si asa eu, indata, voi implini dorirea ta. Iar tanarul i-a facut inscris,

precum diavolul a voit.

Atunci pierzatorul de suflete balaur a trimis pe dracii desfranarii si au aprins pe acea fecioara, cu nesatioasa dragoste catre tanar, atat de mult, incat

nerabdand patima cea trupeasca, a cazut la pamant si a inceput a striga catre tatal

sau: Miluieste-ma, miluieste-ma pe mine, fiica ta, si ma da de sotie tanarului

acestuia al nostru, pe care l-am indragit foarte. Iar de nu-mi vei face mie aceasta,

mie fiicei tale, cea una nascuta, atunci, cu amara moarte, degraba voi muri si vei

da pentru mine raspuns in ziua Judecatii. Aceasta auzind, tatal s-a inspaimantat si

se tanguia zicand: Vai mie, pacatosului, din ce a venit aceasta asupra fiicei mele?

Cine a amagit pe fiica mea? Cine mi-a intunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine,

fiica mea, doream sa te logodesc cu Mirele ceresc, ca sa fii vietuitoare impreuna

cu ingerii si ca totdeauna in psalmi si in cantari duhovnicesti sa proslavesti pe

Dumnezeu si prin tine nadajduiam sa fiu mantuit. Iar tu, fara de rusine, de nunta

imi vorbesti? Sa nu ma pogori pe mine cu mahnirea in iad, fiica, sa nu-ti rusinezi

neamul tau, insotindu-te cu un om de nimic. Iar ea, nesocotind cuvintele tatalui

sau, zicea: De nu vei face dupa dorirea mea, apoi singura ma voi ucide. Iar tatal

ei, nestiind ce sa faca, dupa sfatul rudeniilor si al prietenilor sai, a lasat ca, mai

bine sa fie voia ei, decat cu moarte napraznica sa o vada prierind. Si, chemand pe

sluga sa, i-a dat lui, ca sotie, pe fiica sa si averi multe si a zis catre ea: Mergi, fiica

ticaloasa si patimasa, dupa barbat, insa mult te vei cai, pe urma, si nu-ti va fi tie

de folos.

Si, savarsindu-se nedreapta insotire si diavoleasca lucrare implinindu-se, dupa catava vreme, l-au vazut si bine l-au insemnat altii pe tanarul acela, ca nu

intra in biserica si nu se impartaseste cu Sfintele Taine. Si au spus aceasta femeii

lui: Nu stii ca barbatul tau, pe care l-au ales, nu este crestin, ci strain de credinta

lui Hristos? Iar ea, auzind aceasta, s-a umplut de mahnire si s-a aruncat la pamant

si a inceput a-si rupe obrazul si sa-si bata pieptul si a striga zicand: Nimeni nu s-

a mahnit vreodata ascultand de parintii sai; cine va spune rusinea tatalui meu; vai

mie, ticaloasei, in cata pierzare am cazut? La ce m-am nascut si, nascandu-ma, de

ce n-am pierit? Asa tanguindu-se ea, a auzit barbatul ei si a alergat la dansa,

intreband-o de pricina tanguirii sale. Si, afland pricina, a inceput a o mangaia,

zicandu-i ca nu sunt adevarate cele zise despre dansul si o intarea, spunandu-i ca

el este crestin. Iar ea, mangainu-se putin cu acele cuvinte ale lui, a zis catre dansul:

De vei voi ca sa ma incredintezi pe mine cu adevarat si fara de grija sa-mi faci

ticalosul meu suflet, apoi maine dimineata sa mergi cu mine la biserica si inaintea

mea sa te impartasesti cu Preacuratele Taine si atunci te voi crede.

Iar ticalosul acela, vazand ca nu se poate pazi taina lui, i-a spus ei cum s-a dat diavolului. Iar ea, lepadandu-si slabiciunea femeiasca si bun sfat luand, a

alergat la Sfantul Vasile si a strigat: Miluieste-ma, ucenice al lui Hristos,

miluieste-ma pe mine, care n-am ascultat pe tatal meu si m-am supus dracescului

sfat. Si i-a spus lui cu de-amanantul, cele despre barbatul ei. iar Sfantul, chemand

pe barbatul ei, l-a intrebat de este asa, precum spune femeia lui despre el. Iar el a

zis cu lacrimi: Asa, Sfinte al lui Dumnezeu, asa este, ca de voi tacea, apoi faptele

mele vor striga. Si i-a spus lui toate pe rand, cum s-a dat dracilor. Iar Sfantul i-a

zis: Dar voiesti sa te intorci iarasi, la Domnul nostru Iisus Hristos? Raspuns-a

tanarul: Asa, voiesc, dar nu pot. Si i-a zis Vasile: De ce? Raspuns-a: Pentru ca m-

am lepadat de Hristos cu inscris, si m-am incredintat diavolului. Zis-a Vasilie lui:

Nu te mahni de aceasta, ca iubitor de oameni este Dumnezeu si primeste pe cei ce

se pocaiesc. Iar femeia lui, aruncandu-se la picioarele Sfantului, il ruga zicandu-

i: Ucenice al lui Hristos, pe cat poti, ajuta-ne noua! Grait-a Sfantul catre tanar:

Dar crezi ca te vei mantui? Iar el a zis: Cred Doamne, ajuta necredintei mele. Si

luandu-l pe el Sfantul de mana, a facut spre dansul semnul crucii si l-a dus pe el

in biserica si i-a poruncit lui ca neincetat sa se roage lui Dumnezeu. Si a petrecut

in rugaciune, singur, trei zile. Dupa aceea, l-a cercetat pe el si i-a intrebat: Cum

esti, fiule? Raspuns-a tanarul: Intru mare primejdie sunt, Stapane, nu pot rabda

chiotul dracesc, infricosarile, sagetaturile si bataia cu pietre. Pentru ca, tinandu-

mi inscrisul meu, ma ocarasc, zicandu-mi: Tu ai venit la noi, si nu noi la tine. Iar

Sfantul i-a zis: Nu te teme, fiule, daca crezi cu adevarat. Si dandu-i putina hrana,

l-a insemnat cu semnul crucii si iarasi l-a lasat, pe el tot acolo.

Apoi, dupa putine zile, iarasi l-a cercetat. Si i-a zis: Cum esti, fiule? Zis-a tanarul: De departe ingrozirile si chiotul lor il aud, dar pe dansii nu-i vad. Si

dandu-i lui putina mancare si rugandu-se pentru dansul, l-a lasat iarasi si s-a dus.

Dupa aceasta, la patruzeci de zile, a venit la dandul si l-a intrebat: Cum te afli

fiule? Iar el a zis: Bine, acum, Sfinte Parinte, pentru ca te-am vazut pe tine in vis,

luptandu-te pentru mine si biruind pe diavolul. Deci, facand Sfantul rugaciune, l-

a scos pe el din biserica si l-a dus in chilia sa. Iar, a doua zi, a chemat tot clerul

bisericii si pe monahi si tot poporul cel iubitor de Hristos si le-a zis: Sa proslavim,

fratilor, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, ca, iata, pe oaia cea pierduta, Bunul

Pastor voieste sa o ia pe umeri si sa o aduca in biserica; deci, se cade si noua sa

ne rugam in noaptea aceasta bunatatii Lui, ca sa biruiasca si sa rusineze pe

vrajmasul sufletelor noastre. Deci, s-a adunat poporul in biserica si a facut

rugaciuni de toata noaptea, pentru tanarul ce se pocaia, strigand: Doamne

miluieste! Iar, facandu-se ziua, Vasilie a luat pe tanar de mana si l-a dus cu tot

poporul in biserica, psalmi si laude cantand. Si iata, diavolul, fara de rusine, a

venit cu toata pierzatoarea sa putere, nevazut, vrand ca sa rapeasca pe tanarul din

mainile Sfantului. Iar tanarul a inceput a striga: Sfinte al lui Dumnezeu, ajuta-ma!

Si cu atata indrazneala si nerusinare tabarase diavolul asupra tanarului, incat si pe

Sfantul Vasile il zgaria, tragand la sine pe tanar. Si intorcandu-se fericitul a zis

catre diavolul: Nerusinatule, pierzatorule de suflete, incapatorule al intunericului

si al pierzarii, au nu-ti ajunge tie a ta pierzare, pe care ai facut-o tie si celor cu

tine? Nu incetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu? Iar diavolul a strigat catre

dansul: Ma nedreptatesti, Vasilie. Si pe acest glas diavolesc multi l-au auzit. Si a

zis arhiereul: Sa te certe pe tine Domnul, diavole! Iar diavolul, iarasi, a zis catre

dansul: Vasile, ma nedreptatesti, ca nu eu am mers la dansul, ci el la mine, si s-a

lepadat de Stapanul tau, dandu-mi mie inscris, pe care il am in mainile mele, si in

ziua Judecatii, il voi aduce pe el inaintea Celui de obste Judecator.

Si Vasilie a zis: Bine este cuvantat Domnul Dumnezeul meu, ca nu-si va slobozi poporul mainile sale rugandu-se, pana ce vei da inscrisul. Si intorcandu-

se Sfantul catre popor a zis: Intaltati-va mainile voastre si strigati: Doamne

miluieste! Iar poporul, inaltandu-si spre cer mainile, cu lacrimi, multa vreme

striga: Doamne miluieste! Si iata inscrisul tanarului aceluia a venit, purtandu-se

prin vazduh, toti vazandu-l si s-a dar fericitului Vasilie in maini. Si, luand Sfantul

inscrisul in maini, s-a bucurat si a dat multumita lui Dumnezeu. Apoi, inaintea

tuturor, a zis catre tanar: Oare cunosti, frate, zapisul acesta? Iar tanarul a raspuns:

Asa Sfinte al lui Dumnezeu, al meu este, ca l-am scris cu insasi mana mea. Iar

marele Vasile, indata l-a rupt in bucati, inaintea tuturor, si l-a ars. Si, luand in

biserica pe tanar, l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine. Iar pe tanar, mult

invatandu-l, si canon cuviincios dandu-i lui, l-a dat femeii sale, care cu netacut

glas preamarea si multumea lui Dumnezeu. A Caruia este slava, acum si pururea

si in vecii vecilor! Amin.

3. LUNA IANUARIE N 3 ZILE:

Sfntul Prooroc Maleahi (+450 i.Hr.). Acest Prooroc s-a nascut intr-un sat din Palestina, dupa intoarcerea din

robia Babilonului a poporului evreu, si a trait cu patru sute de ani inainte de

venirea Domnului Hristos. Numele lui, Maleahi, se talcuieste: inger, adica trimis

al lui Dumnezeu. Vremea lui Maleahi a fost o vreme de decadere a cinstirii lui

Dumnezeu; pana si animalele de jertfa aduse la templu, erau dintre cele mai slabe.

Profetul a aratat, insa ca Dumnezeu si-a pregatit "o jertfa curata", in numele

tuturor neamurilor, care va fi jertfa Domnului Hristos, si a pregatit, totodata si "o

intoarcere a inimilor la Dumnezeu", savarsita de in Inainte-mergator al Domnului,

care va fi Ioan Botezatorul, cel cu duhul lui Ilie. In felul acesta, Proorocul Maleahi

a chemat preotii si poporul la datoria credintei.

El a propovaduit pe vremea lui Ezdera si Neemia si este cel mai din urma prooroc al Vechiului Testament.

ntru aceast zi, Sfntul Mucenic Gordie (+314). Acest Sfant Mucenic Gordie a fost din Cezareea Capadochiei, ostas de

seama si bun crestin, traind in zilele lui Licinius al Romei. Si s-a pornit atunci

prigoana impotriva crestinilor si a Bisericii lui Hristos; casele crestinilor erau arse,

copiii ucisi fara mila, temnitele gemeau de multimea crestinilor inchisi, altarele

daramate si risipite, pustietatile pline de izgoniti.

Scarbit de atata salbaticie si nemaiputand rabda sa vada indrazneala paganilor si defaimarea lui Hristos, Gordie si-a lepadat cingatoarea ostaseasca si

a fugit departe in munti si a petrecut cu fiarele. Viata aceasta in munte nu putea

multumi pe un fost ostas, deprins cu lupta. Deci, aprinzandu-se de dragoste fata

de Hristos si luand indrazneala, a alergat ca un leu, din pustie in cetate, cautand

lupta cu prigonitorii.

Si, gasind bun prilej, la marea sarbatoare a zeului razboiului, Marte cand se aduna multime multa de necredinciosi, Gordie a stat in mijlocul poporului si,

cu indrazneala, propovaduia pe Hristos, incat a intors tot poporul cu fata spre sine.

Deci, a poruncit imparatul, care era de fata, sa fie adus inaintea lui. Si nevoind el

sa se lepede de Hristos, imparatul a poruncit de i s-a taiat capul.

ntru aceast zi, cuvnt de suflet folositor, despre Sfntul Vasilie cel Mare si despre Sfntul Efrem Sirul.

Precum am auzit din Scriptura, care zice: "Sa desteptati pe cei ce dorm, sa ridicati pe cei somnorosi si sa indemnati pe cei lenesi", drept aceea, toti, cu frica,

sa ascultati si, cu intelegere, sa luati aminte, la cele ce se spun mai departe:

Au fost doi frati, care aveau copii multi si pe toti la fel ii invatau si le porunceau ca sa se osteneasca fara de lenevire, si in toate zilele ii indemnau pe ei

ca sa se nevoiasca si in nici o zi nu-i lasau sa umble in zadar, ci de noapte ii

desteptau pe ei la lucru si, iarasi, tarziu se culcau si numai putin somn primeau si,

iarasi, de osteneala se ingrijeau. Si asa s-a umplut casa lor de grau si de vin.

Insa un frate, din cei doi, chemand pe copiii amandoura, le-a zis lor: "Fratele meu este rau si nu va spune voua o anume zi, ca numai in aceasta,

ostenindu-va, sa va imbogatiti si niciodata sa nu va mai nevoiti. Ca noi, nevoindu-

ne toate zilele, nimic n-am sporit, iar, dupa ce ne-am instiintat de ziua aceea, ne-

am nevoit numai intru dansa si de multe bunatati ne-am umplut. Si acum sa

intrebati pe al vostru tata si al meu frate, ca sa va spun voua, ca eu am uitat-o." Iar

ei, de bucurie, au alergat degraba sa intrebe pe tatal lor, ca sa nu se mai nevoiasca

niciodata. Deci, mergand la tatal lor au zis: "Parinte, de ce ne-ai ostenit asa pe noi,

nespunandu-ne ziua in care, de ne-am fi ostenit, de multe bunatati ne-am fi umplut

si cu nescadere ne-am fi indestulat din casa ta?" Iar tatal lor le-a zis: "Nici eu,

fiilor, nu-mi aduca aminte de ziua aceea. Dar sa ma ascultati pe mine, si bunatatile

pamantului veti manca. Mergeti si sa paziti cu grija anul pana se va implini. Iar

dupa ce veti afla ziua aceea, sa veniti la mine indata." Iar ei s-au nevoit cu bucurie

tot anul si au venit, precum le-a poruncit tatal lor. Apoi tatal lor le-a zis: "Oare,

ati aflat ziua aceea?" Iar ei au raspund: "N-am aflat-o." Si le-a dat lor plata dupa

osteneala lor si i-a slobozit, zicandu-le: "Sa deosebiti anul in patru vremi, adica:

in primavara, in vara, in toamna si in iarna, si la care vreme va veti apuca de

osteneli si veti avea prisos, intru aceea este ziua cautata. Iar ei, ostenindu-se si

nevoindu-se, au venit la vreme si i-au zis: "Parinte, mult ne-am ostenit, dar ziua

n-am aflat-o." Iar tatal le-a zis lor: "Apoi, dar, sa luati plata, dupa osteneala. Ci

inca sa ma mai ascultati pe mine: Sunt intr-un an douasprezece luni si fiecare luna

sa paziti, insemnand-o, si intru care luna veti avea prisos, intru aceea se afla ziua."

Iar ei au facut precum le-a poruncit lor si cu dinadinsul s-au ostenit, insa n-au aflat

ziua, cum nimeni nu stie ziua mortii. Si au venit la tatal lor si i-au zis: "Pentru ce,

parinte, atata ne-ai ostenit pe noi? De acum nu ne vom mai nevoi, ca s-a inmultit

averea noastra: adica ariile, tocitorile, dobitoacele, caii, destule sunt, si celor ce

vor veni dupa noi." Deci, le-a zis tatal lor: "Fiilor, au vi se pare ca atata nevoindu-

va, ati adunat mult? Ci, o data un foc le ia, sau apa, sau talharii. Tot asa si

vrajmasul, diavolul, pe cei ce petrec in lene ii pierde. Ci, cautati ziua si ceasul

acela, intru care zi nici talharul nu le sapa, nici focul nu le arde, nici apa nu le

inneaca, ceasul care ne va afla pe noi gata intru Hristos. Dar inca una am sa va zic

voua. Sunt intr-un an trei sute sase zeci si cinci de zile, iar ceasuri douasprezece

in zi, tot asa si in noapte. Deci, mergeti si nevoiti-va in fiecare zi si ceas. Ca

precum ochiul clipeste, asa si sufletul sare din trup afara." Dar luati aminte si ma

ascultati pe mine, ca sa va spun invatatura pildei acesteia:

Cei doi frati sunt: Vasilie cel Mare si Efrem Cuviosul, care au avut copii multi. Vasilie, in lume, a semanat cu invatatura tot pamantul, iar Efrem, in pustie,

a hranit fii multi cu lacrimi si cu post. Au invatat, adica, copii multi, unul in lume,

iar altul in pustie. Si i-au invatat sa faca lucruri bune: rugaciune, post, infranare,

blandete, smerenie, milostenie, pentru ca acestea, fara de alta osteneala, ne duc la

Imparatia cerurilor. Si i-au mai invatat sa nu umble in zadar, ci sa lucreze

totdeauna, fiecare in mestesugul sau, ca impotriva celor lenesi se intrarmeaza

diavolul. Tot asa, sa petreaca intru curatie, iar in zilele Sfintei Invieri sa primeasca

Sfanta Impartasanie, ca aceasta este bogatie necheltuita, este plata ostenelilor lor.

Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu sunt Darurile cele nestricacioase si mai cinstite decat toata lumea, pe care cei ce le primesc cu credinta, se mantuiesc.

Anul este Biserica, intru care apostolicestile porunci, parintestile invataturi, proorocestile vorbe si muceniciile purtatorilor de chinuri sunt mai dulci

decat mierea si fagurele. Intru care, cei ce vin, in toate ceasurile si vremile, isi

aduc aminte de moarte, plangandu-si pacatele.

Iar lunile si zilele si ceasurile sunt diferite feluri de morti, care de la Dumnezeu se trimit oamenilor: ori in apa se afunda si acolo le este moartea, ori

cad de pe cal, ori mergand, se pravalesc si mor, sau din bautura multa; toate

acestea sunt ceasuri. Pentru aceea si de anul, si de lunile si de saptamanile si de

zilele si de ceasurile zilei mortii si de ceasul intru care se va desparti sufletul de

trup, se cade a ne ingriji, precum se zice: "Intru ce te voi afla, intru aceea te voi si

judeca." Ca daca ne va apuca moartea in lucruri bune, adica in pocainta si in

lacrimi, este ca si cum nici n-am muri, ci ca si cum ne-am muta, dintru aceasta rea

viata, intru cea buna. Drept aceea, auzind pilda aceasta si intru toate ceasurile

aducandu-ne aminte de moarte, sa petrecem cu iubire si osteneala, ca aici, intru

putina vreme, sa ne ostenim, iar in veci, sa ne bucuram.

ntru aceast zi, cuvnt din Scar, despre fericita ascultare. Un oarecare barbat, cu numele Isidor,

din tagma dregatoriei cetatii lui Alexandru,

lepadandu-se, cu multi ani mai inainte, de lume,

a venit la manastire, unde si eu l-am apucat.

Privindu-l, cuviosul pastor al manastirii,

preainteleptul staret, si vazandu-l foarte pornit

la rau si crud, cumplit si obraznic, a pacalit

viclenia diavolului prin iscusinta omeneasca si

a zis lui Isidor: "Deci, daca te-ai pornit sa porti

pe grumaji jugul lui Hristos, vreau mai inainte

de toate sa te deprinzi cu ascultarea." Iar el a

raspuns: "Precum asculta fierul de fierar, asa si

eu ma dau la ascultare." Iar staretul, multumit

de acest cuvant, a pus indata pe Isidor la scoala de fier, graindu-i: "O, frate, voiesc

ca tu sa stai la poarta manastirii si fiecarui om care va intra si va iesi, sa-i faci

metanie, cu genunchii la pamant, zicand: "Roaga-te pentru mine, parinte, ca sunt

lunatic." Si el a ascutat cum asculta un inger de Domnul.

Si, dupa ce a petrecut el asa sapte ani, si a ajuns la multa smerenie si la pocainta, a vrut vrednicul de lauda staret, dupa ce au trecut legiuitii sapte ani si

dupa neasemanata rabdare a acelui barbat, sa-l numere, ca pe un vrednic cu fratii

si sa-l invredniceasca de hirotonie, dar el a facut foarte multe rugaciuni, si prin

altii, si prin mine, neputinciosul, pe langa staret, sa-i ingaduie sa-si termine

calatoria vietii in acelasi chip, lasand sa se inteleaga prin cuvant, oarecum

acoperit, ca s-a apropiat sfarsitul si chemarea lui, precum s-a si intamplat. Si

ingaduindu-i Staretul sa ramana in aceeasi stare, dupa zece zile, s-a dus la Domnul

in chip minunat, prin viata fara de slava, luand cu sine la Domnul intru a saptea zi

de la adormirea sa, si pe portarul manastirii, ca ii spusese fericitul: "Daca voi afla

indrazneala la Domnul, vei fi si tu acolo, cat de curand, nedespartit de mine,

precum ai fost, pentru deplina incredintare a ascultarii cea fara de rusinare si a

smereniei, cea asemenea cu Dumnezeu."

Si am intrebat pe acest Isidor, pe cand era inca in viata, ce lucrare facea mintea lui cand statea la poarta manastirii? Si, vrand de-a pururea-pomenitul sa-

mi foloseasca, nu mi-a ascuns nimic: "Intru inceput, zicea el, gandeam ca, pentru

pacatele mele, am fost vandut rob, de unde si metania o puneam cu toata

amaraciunea, in sila si cu sange; dar, dupa ce s-a implinit anul, inima nu-mi mai

era intristata, nedajduind a primi plata, de la Domnul, pentru rabdare. In sfarsit,

dupa ce a mai trecut si alt an, m-am socotit insumi, dupa simtirea inimii, nevrednic

de a petrece in manastire la vederea parintilor, de intalnirea cu ei, de impartasirea

cu Sfintele Taine si de privirea cuiva, in fata. Si, plecand ochii in jos si cugetul

inca si mai jos, rugam fara sovaiala pe cei ce intrau si ieseau din manastire, sa se

roage pentru mine." Dumnezeului nostru slava!

4. LUNA IANUARIE N 4 ZILE:

pomenirea si Soborul Sfintilor slviti saptezeci de Apostoli. Acesti saptezeci de Apostoli sunt praznuiti astazi, ca unii pe care i-a ales

Domnul si i-a trimis cate doi, inaintea Sa, in toate cetatile si locurile unde avea sa

mearga El, zicandu-le: "Secerisul este mult, iar lucratorii putini, rugati deci pe

Domnul secerisului ca sa scoata lucratori la secerisul Sau." (Luca 10,2). La

capitolul 10 din Evanghelia sa, Sfantul Apostol si Evanghelist Luca istoriceste

cum au fost trimisi acesti apostoli sa vesteasca pe Hristos, ca niste

inaintemergatori ai dreptei credinte, fiind el insusi unul din acesti saptezeci de

ucenici ai Domnului. Numele lor se afla pastrate in Mineiul pe ianuarie in 4 zile.

Toti acesti ucenici ai Domnului s-au ostenit fiecare in felul sau, sa smulga pe oameni de la idoli, intorcandu-i la cuvantul lui Hristos, si s-au mutat catre

Domnul, indurand chinuri si prigoniri precum se arata la pomenirea fiecaruia din

ei.

Drept aceea, Biserica Ortodoxa ii cinsteste cu imne ca acesta: "Ceata ucenicilor lui Hristos, celor saptezeci, sa o laudam dumnezeieste

credinciosii, si sa o praznuim. Ca printr-insii, toti ne-am invatat a cinsti Treimea

cea nedespartita, ca sunt luminatorii dumnezeiestii credinte."

Dumnezeului nostru, slava!

ntru aceast zi, pomenirea Preacuvioasei Apolinaria, cea de la curte, care n chip brbtesc s-a nevoit (+470). Pururea pomenita Apolinaria a trait pe vremea imparatului Leon cel Mare

(457-474), fiinca a lui Antemie, care era randuit de imparat sa fie ocarmuitor

Romei. Apolinaria covarsea cu frumusetea si cu intelepciunea pe multe femei ale

acelei vremi. Si in tanara varsta e a ei, a dorit fecioria si se ruga lui Dumnezeu,

ziua si noaptea, ca sa-si castige dorinta ei, adica sa ramana fecioara pana la moarte.

Pentru aceasta s-a rugat de parintii sai, sa-i dea voie sa se duca la Ierusalim. Si,

castigandu-si voia si luand, fericita, slugi si slujnice, asemenea si aur si argint si

haine scumpe, s-a dus la sfanta cetate si acolo le-a impartit toate pe la saraci . Iar,

dupa ce s-a inchinat Sfintelor Locuri, a slobozit pe robi si pe roabe, oprind cu sine

numai un batran si un famen. Pe acestia luandu-i, a pornit sa mearga la Alexandria.

Si, ajungand la un loc ses, a hotarat sa stea acolo, ca sa se odihneasca putin de

osteneala caii.

Si, dupa ce oamenii sai au adormit, atunci de trei ori Fericita, parasind totul, a fugit, pe ascuns, si a intrat in lunca ce se afla acolo, unde a ramas multi ani, atata

incat pielea trupului ei s-a facut vartoasa, din cauza muscaturilor tantarilor. Apoi,

s-a dus la un schit, unde erau multi sfinti parinti, spunand ca este famen si ca se

numeste Dorotei. Iar cuviosul Macarie, ce se afla acolo, a primit-o pe ea si i-a dat

chilie, intru care inchizandu-se, de trei ori Fericita se ruga lui Dumnezeu, ziua si

noaptea.Insa tatal sau Antemie avea si alta fiica, mult patimind de duh necurat si,

pentru aceasta, a trimis-o la parintii schitului, ca sa o vindece; iar despre fiica lui,

Apolinaria, a obosit cautand-o si mai mult nu mai intreba de ea. Deci, parintii au

trimis pe cea indracita la sora ei, care se arata ca se numeste Dorotei. Si in putine

zile, tanara bolnava s-a slobozit de drac si a fost trimisa de parinti la tatal ei,

sanatoasa. Insa, dupa catava vreme, a inceput tanara a parea ca ar fi insarcinata,

iar tatal ei, socotind ca a ramas grea de la Dorotei, a trimis indata calareti grabnici

si l-au adus pe el inaintea sa.

Atunci Sfanta aratandu-se prin oarecare semne, ca este fiica lui Antemie, i-a facut pe toti sa se minuneze si sa se inficoseze si, mai ales, pentru minunea ce

se facuse chiar cu sora ei. Dupa aceasta, ramanand putine zile cu parintii sai, s-a

intors la chilia sa, fara sa afle cineva de ceea ce se facuse. Iar, dupa sfarsitul ei, s-

a cunoscut, de monahi, ca este femeie, de care lucru toti s-au inspaimantat si s-au

indemnat sa multumeasca lui Dumnezeu.

ntru aceast zi, cuvnt din Limonar, despre minunea ce s-a fcut la copiii ce au slujit Sfnta Liturghie. De la cetatea ce se numeste Teracus, ca la zece stadii, era un sat, anume

Gonab. Deci, copiii satului acestuia pasteau oile si, cum se intampla intre copii,

alergara sa se joace, precum le este obiceiul. Iar, jucandu-se ei, au zis: "Veniti, cu

adevarat, sa facem si sa aducem jertfa si sa ne impartasim, precum si preotul face

in sfanta Biserica." Si aceasta le-a placut tuturor.

Si si-au pus lor, pe unul, in randuiala preoteasca si, pe alti doi copii, cu randuiala de diaconi. Deci, au venit la o piatra, ca langa piatra se jucau, si pe

piatra, ca pe un altar, au pus painile, iar intr-un pahar de piatra, vinul. Inca si

inaintea adunarii stateau deoparte si de alta ca niste diaconi. Unii graiau

proscomidia, iar unii, cu braiele, ca si cu niste orare incingandu-se, umbreau, ca

si cu niste ripide si ziceau ecteniile. Iar cel ce se afla cu nume de preot stia sfanta

slujba, de vreme ce era obicei ca in biserica copiii sa stea inaintea preotilor la

sfintele adunari si mai intai, dupa cler, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, ale

lui Hristos, Dumnezeul nostru. Iar in anumite locuri, inca, era obiceiul de cantau

copiii raspunsurile Sfintei Liturghii. Pentru aceea, erau copiii obisnuiti cu slujba,

ca cei ce auzisera cinstitele vosglasuri.

Deci, dupa ce copiii au facut toate dupa obiceiul bisericesc, mai inainte de a frange painea si mai inainte de a gusta dintr-insele, s-a pogorat foc din cer si a

mistuit toate cele ce erau inainte si a ars piatra toata, incat n-a mai ramas nici locul

pietrii aceleia pe care, adica, au jertfit. Iar copiii, vazand ceea ce se facuse, de

frica, au cazut la pamant si, cu putin, n-au murit, ca nu se puteau misca de la

pamant. Si nemergand ei acasa, la vremea in care aveau ei obiceiul sa mearga, in

spaima zacand intinsi la pamant, au iesit parintii lor din sat, ca sa vada pentru ce

ei n-au venit la vremea randuita. SI au aflat copiii zacand la pamant, si nimeni

dintre dansii nu putea sa graiasca. Deci, vazandu-i mai mult morti si in mare

primejdie, fiecare parinte si-a dus acasa copilul si se intrebau din pricina amortirii

lor si nu puteau sa afle. Si macar ca de multe ori ii intrebau pe ei, pana la noaptea

urmatoare, n-au putut sa dobandeasca raspuns. Dar, incet-incet, copii, aducandu-

si aminte, le-au spus lor toate cate se petrecusera si, luand la parintii lor, au iesit

si le-au aratat locul unde s-a facut minunea aceea preaslavita si semnul focului ce

se pogorase din cer. Si, incredintandu-se parintii de aceasta, au mers in cetate si

au spus toate episcopului. Iar acela s-a minunat de lucru ce i s-a vestit si a iesit la

locul acela, impreuna cu clerul sau, si cercetand pe copii si auzind de la dansii

ceea ce se facuse si semnul cerescului foc vazandu-l, a dat slava lui Dumnezeu.

Si pe copiii aceia, pe toti, indata i-a trimis pentru o vreme, la manastire. Apoi,

impodobind locul acela, a intemeiat acolo o manastire, iar deasupra, unde s-a

pogorat focul punand altarul, a facut biserica.

ntru aceast zi, chemarea Sfntului Ioan Gur de Aur, pentru ntmpinarea Domnului la Iordan. Astazi, se plineste cuvantul cel ce s-a grait prin Proorocul Isaia, adica: "Sa

se veseleasca pustiul si, ca si crinul, sa infloreasca" si foarte sa tresalte pustiul

Iordanului, vazand pe Hristos ca vine la Iordan, ca sa sfinteasca firea apelor.

Iordanul acum se umple de apa si multimea poporului se aduna la dansul. Si, iata,

pe Ioan graind cu mare glas, mustrand fapta cea rea a fatarniciilor si zicand: Fii

de naparca, faceti roade vrednice de pocainta, ca atunci cand va intra in ape Cel

ce boteaza cu foc si cu Duh Sfant si cand va fi marturisit de Tatal din cer si cand

Duhul Sfant Il va arata descoperit ca Fiu al Lui Dumnezeu, atunci cu mine

impreuna sa credeti in Acela, si impreuna cu mine sa-L proslavim, si cu mine

impreuna, ca unui Dumnezeu, Lui sa va inchinati. Caruia se cuvine toata slava,

cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si

in vecii vecilor! Amin.

5. LUNA IANUARIE N 5 ZILE:

nainte prznuirea Botezului Domnului. ntru aceast zi nvttur nainte de Botezul Domnului.

Sa aveti stire, fratilor, ca astazi este postul cel dinaintea Botezului Domnului, sa

va adunati, drept aceea, in Biserica, pentru slavoslovia ceasurilor imparatesti, ca

o intrare in lumina praznicului.

Cunoscut va este, fratilor, ca la varsta de 30 de ani de viata tainuita, sfintita prin

munca mainilor sale si prin ascultare, Domnul Iisus vine si se descopere lumii la

Iordan, primind Botezul Sfantului Ioan Proorocul. Si sunt doua darurile pe care ni

le face Domnul, oamenilor si lumii, la botezul Sau: pe de o parte, un dar de

curatire, de spalare, de ispasire, de pocainta pentru toate pacatele lumii; iar, pe de

alta parte, un dar de impartasire din lumina si din sfintenia Duhului Sfant. In scurt,

un dar de smerenie si de ispasire, pe de o parte, si un dar de preamarire si de

ridicare a firii noastre la lumina si la sfintenie, pe de alta parte.

Si, intr-adevar, pe de o parte, Hristos Domnul se smereste la Iordan, ca ia asupra

Lui pacatele lumii intregi si ale fiecaruia din noi in parte, si le ispaseste prin insusi

faptul ca se smereste si primeste botezul pacatosilor, El Care este fara de pacate.

Dar, pe de alta parte, Hristos Domnul e preamarit la Iordan, pentru ca, atunci cand

se deschid cerurile, descoperim ca Domnul Hristos e Dumnezeu-Fiul, Cel venit in

trup omenesc, plin de har si de adevar, ca El necontenit imparte har si adevar celor

ce cred intr-Insul, si ca, astfel, El innoieste, preamareste si ridica necontenit firea

noastra la lumina si la sfintenia ei cea dintai.

Cu adevarat, praznic al mantuirii noastre este praznicul de astazi. E ca o chemare

a Duhului Sfant, sa ne curatim de pacate si, totodata, o chemare sa ne ridicam si

sa slujim pe Dumnezeu si pe oameni, in credinta si pe urmele Domnului nostru

Hristos. Inlauntrul nostru s-a nascut, ca o lumina, dorinta si cautarea de a crede si

de a urma pe Domnul.

Drept aceea, si noi, fratilor, avand un Stapan milostiv ca Acesta, sa nu ne

lenevim, ci in toate zilele sa ne rugam Lui, pentru toate pacatele cele ce le-am

facut, unele cu betii si cu minciuni, altele cu lacomii si cu hotii, ca pentru toate

acestea avem a raspunde inaintea lui Dumnezeu, la infricosata Judecata a lui

Hristos; si robul si cel slobod, si bogatul si saracul, ca acolo nu este judecata dupa

mita, nici dupa fata. Nimeni nu poate sa ajute altuia, nici tatal pe fiu, nici maica

pe fiica, nici frate pe frate, nici sluga pe stapan. Ci, pe fiecare faptele sale ori il

vor indrepta, ori il vor osandi. Drept aceea, fratilor, sa nu tainuim pacatele noastre,

ci, marturisindu-ne duhovnicestilor parinti, sa ne pocaim de ele prin curata

marturisire. Ce de le vom tainui pe ele aici, apoi bucurie mare facem vrajmasului,

iar de le vom marturisi, apoi plans facem vrajmasului, iar lui Dumnezeu, bucurie.

Ca mai multa bucurie se face in ceruri, zice Domnul, pentru un pacatos care se

pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta.

De ce, dar, fratilor, nu voim noi sa ne pocaim cand vreodata cadem in vreun pacat,

ci si pana la moarte petrecem intr-insul, ba si alte pacate inca mai adaugam? Dar

noi, dimpotriva, sa lepadam pacatele si sa ne curatim de ele, marturisindu-le,

strigand lui Dumnezeu si zicand: "Stapane, gresit-am la cer si inaintea Ta si nu

suntem vrednici a ne numi fii ai Tai, ci sa ne faci pe noi, ca pe unul din argatii

Tai, si ne iarta noua pacatele noastre, precum si noi iertam pe cei ce ne-au gresit

noua."

Si sa nu se indoiasca nimeni din noi de adevarul ca ne vom scula din morti si

vom raspunde pentru faptele noastre. De vreme ce, ne vom scula toti, fratilor, si

vom raspunde pentru fapte, pentru ganduri si cuvinte. Ca pentru aceasta a venit la

noi Fiul lui Dumnezeu, ca sa strice lucrurile neprietenului si ne-a aratat noua calea

mantuirii, prin pocainta, si a stricat moartea cu a Sa moarte si pururea ne cheama

pe noi, prin Sfintele Scripturi, intru Imparatia Sa. Sa nu ne lepadam, dar de El

pentru putina pofta, pentru ca va veni iarasi din cer, intru slava Sa, ca sa judece

viii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele sale. Sa credem, dar, ca nu

tarziu va veni. Ca despre ziua aceea Domnul Dumnezeu a hotarat, zicand:

"Nimeni nu-L stie pe El cand va veni, nici ingerii din cer, ci numai Tatal singur."

Drept aceea a zis: "Totdeauna lucrand binele, gata sa fiti spre raspunsul si

intampinarea Lui, ca sa puteti scapa in ziua cea rea si sa stati inaintea Fiului lui

Dumnezeu, nerusinati, slavind pe Preasfanta Treime, pe Tatal si pe Fiul si pe

Sfantul Duh, acum si pururea.

ntru aceast zi, Sfintii Mucenici Teopemt episcopul si Teona (+290). Acest Sfant si Mucenic Teopemt a fost episcop in zilele paganului imparat

roman Diocletian (284-305). Si, ridicand acest imparat mare prigoana impotriva

crestinilor, daduse porunca aspra ca pretutindeni cei ce marturisesc pe Hristos sa

fie prinsi si siliti a aduce jertfa idolilor, iar cei ce nu vor voi sa se lepede de Hristos,

sa fie pusi la infricosatele chinuri. Printre cei dintai, care au fost prinsi, s-a aflat si

Sfantul Teopemt, care a marturisit cu mult curaj ca se inchina lui Hristos si

pastoreste pe cei ce cred in El. Si nevoind el a se lepada de la credinta, a fost dus

la imparat si osandit sa fie aruncat intr-un cuptor de foc, din care a iesit nevatamat.

Apoi, scotandu-i un ochi, a fost adapat cu otrava si, ramanand sanatos, a dus la

credinta pe vrajitorul pagan Teona, care-i daduse otrava. Si, patimind si alte

munci, i s-a taiat capul. Iar pe Teona, care crezuse in Hristos, l-au aruncat intr-o

groapa cu capul in jos si l-au ingropat de viu si asa si-a dat sufletul la Dumnezeu,

primind cununa muceniciei.

ntru aceast zi, pomenirea Sfintei Sinclitichia (+350). Aceasta Sfanta a fost de neam mare, nascuta in Alexandria si era ucenica a

Sfintei Mucenite Tecla. Si avea bogatie multa foarte, impreuna insa si temere de

Dumnezeu. Si multi se nevoiau sa o ia pe dansa de sotie, pentru frumusetea si

inflorirea staturii ei, dar ea nu avea gand sa se marite, ci, mai vartos, isi inalta

dragostea ei catre Dumnezeu. Si i s-a dat ei sa iasa cu totul in afara grijilor lumesti

si a luat toata nevointa catre cresterea in viata, credinta si intelegerea cea

duhovniceasca, infranandu-si trupul cu post si doborand pe vicleanul luptator,

diavolul. Si, in trup fiind, isi ridica mintea necontenit catre Dumnezeu.

Si aproape de sfarsitul vietii sale, vicleanul diavol a ispitit-o si, ca si pe Iov

oarecand, mult impotriva i-a stat, stricand-o cu bube grele, care i-au mancat tot

trupul. Iar ea, la optzeci de ani ajungand, n-a incetat, nici a parasit ostenelile sale,

neslabind in rabdare si increderea ei in Dumnezeu. In cele din urma trei luni de

viata, o boala grea i-a luat si darul vorbirii. Si asa, cu lupta barbateasca, a raposat

in pace si, dandu-si sufletul in mana lui Dumnezeu, si-a luat cununa de biruinta

cu Sfintii.

ntru aceast zi, Cuvnt ca s nu osndim pe nimeni. In zilele imparatilor Leon si Alexandru (886-912) un domn oarecare din

Peloponez a cumparat un copil, tatar de neam, ai l-a dat pe el preotului, ce-i slujea

in biserica din casa lui, sa-l creasca si sa-l invete carte. Iar, dupa ce se deprinsese,

copilul slujea preotului la trebuinta lui. Si cand era el de doisprezece ani, l-a

intrebat pe el stapanul lui: "Oare tatarii crestini sunt?" Si i-a raspuns lui: "Ba nu,

stapane al meu, nu sunt crestini; inca, dupa cat mi se pare, nici eu nu sunt botezat."

Si i-a zis stapanul lui: "Apoi cum te impartasesti, nefiind crestin. Eu socoteam ca

tu esti botezat si, pentru aceea, n-am oprit pe preot ca sa-ti dea facatorul de viata

Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos." Si i-a raspuns copilul: "Eu

stapane, n-am stiut. Ci, cum vedeam pe alti copii impartasindu-se, asa si eu ma

impartaseam." Atunci a chemat domnul acela pe preot si i-a poruncit sa boteze pe

copil.

Deci, dupa ce l-a botezat si dupa sfarsitul Dumnezeiestii Liturghii, a venit indata

copilul la stapanul sau, tinandu-si faclia aprinsa si i-a zis lui domnul sau: "Mergi

de cheama pe cel ce te-a botezat pe tine." Iar copilul, mergand, a aflat pe preot

ingrijind Sfintele Daruri si, intorcandu-se, a zis stapanului sau: "Nu este acum,

stapane, cel ce m-a botezat pe mine." Si i-a zis stapanul: "Cum de a iesit atat de

repede?" Si iarasi a zis copilului: "Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat pe tine."

Iar copilul, iarasi mergand, a aflat pe preot acoperind Sfintele Daruri. Si,

intorcandu-se a zis stapanului sau: "Nu este acum, stapane, cel ce m-a botezat pe

mine." Si a zis stapanul: "Nu a putut iesi atat de repede." Si iarasi a zis copilului:

"Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat." Iar copilul mergand, a vazut pe preot si

i-a spus Stapanului: "Nu este acolo cel ce m-a botezat." Deci, s-a mirat domnul si

a zis catre alta sluga: "Mergi de cheama pe preot." Iar sluga mergand, l-a aflat pe

el ispravind de ingrijit Sfintele Daruri si l-a chemat pe el. Iar dupa ce a venit, a zis

stapanul catre copilul cel botezat: "Cum de ai zis tu ca nu este acolo cel ce te-a

botezat? Cine dar este acesta?" Iar copilul a zis: "Cu adevarat, Stapane, nu m-a

botezat pe mine acesta, ca cel ce m-a botezat avea fata ca un fulger si stralucea ca

soarele si acela a facut domnezeiasca slujba. Iar cand slujea acel infricosat preot,

acest preot, sta afara, inaintea bisericii, legat cu lant de fier peste grumajii goi, de

maini si de picioare. Si-l tineau pe el doi vineti buzati si groaznici, pana ce acela

cu chipul luminos a sfarsit dumnezeiasca Liturghie. Si inca era el in biserica

atunci, cand am venit eu la tine, stapane, si tu m-ai trimis sa-l chem pe el." Si

acestea auzindu-le domnul, s-a mirat si frica l-a cuprins pe el pentru cele ce se

ziceau de catre copil.

Deci, luand de mana pe preot, l-a dus pe el in camara sa si i-a zis lui: "Ce sunt

acestea, pe care le spune copilul." Iar preotul, cazand la picioarele domnului

aceluia, cu lacrimi, a zis: "De vreme ce Domnul Dumnezeul meu n-a tainuit de

stapanul meu cele despre mine, ii voi spune adevarul: Eu stapane al meu, cand

eram la locul si patria mea, fiind ispitit de vrajmasul sufletelor noastre, am cazut

in pacat. Si instiintandu-se episcopul meu, mi-a dat mie canon ca sa nu ma mai

ating de cele preotesti. Insa eu, sarac fiind si fara de popor neputand trai, am venit

aici si tu stapanul meu, milostivindu-te spre strainatatea si saracia mea, m-ai

primit pe mine in casa ta. Iar eu, ticalosul, calcand constiinta mea si canonul cel

dumnezeiesc nepazind si vesnicele si infricosatele munci uitandu-le, am slujit

pana astazi. Insa, de vreme ce Dumnezeu a descoperit cele despre mine, nu mai

sunt vrednic de acum nici sa privesc la tine, stapanul meu."

Deci, acestea auzind domnul acela i-a zis lui: "Omule, mai de folos iti era tie sa-

ti ceri painea ta, decat, pentru viata aceasta vremelnica, sa calci porunca lui

Dumnezeu, indraznind la cele de neatins si infricosate, ca despre acestea zice

dumnezeiescul Apostol, ca ingerii doresc sa priveasca, dar tu cum ai indraznit,

nevrednic fiind?! Insa de vreme ce iubitor de oameni este Dumnezeu si primeste

pe cel ce se pocaieste cu adevarat, mergi, dar la o manastire si mult sa te caiesti in

cealalta vreme a vietii tale, ca sa-ti fie tine milostiv Domnul, pentru o necuratie

ca aceea a ta. Ca nu este alt pacat mai rau, afara de acela cand preotul, nevrednic

fiind, indrazneste a sluji tainele lui Dumnezeu." Si acestea zicand, l-a trimis pe

dansul la manastire. Dumnezeului nostru marire, acum si pururea si in vecii

vecilor! Amin.

6. LUNA IANUARIE N 6 ZILE:

Sfnta si Dumnezeiasca Artare a Domnului Dumnezeu si Mntuitorului nostru Iisus Hristos. Dupa intoarcerea Sa de la templul din Ierusalim, unde ramasese, la

doisprezece ani, Domnul Iisus s-a aflat in Galileea, in cetatea Nazaret, unde a

crescut, tainuindu-Si inaintea oamenilor puterea si intelepciunea dumnezeirii

Sale, pana la treizeci de ani, ca necuviinta se socotea la iudei, ca cineva, inainte

de treizeci de ani, sa tie randuiala de dascal sau preot. Pentru aceasta si Hristos,

pana la atatia ani, nu a inceput propovaduirea Sa. Si vietuia in Nazaret cu

Precurata Maica Sa si cu Dreptul Iosif, care era tamplar, pana ce acela a fost viu,

cu care impreuna se si ostenea la lucrul tamplariei. Iar murind acela, singur lucra

cu mainile Sale, castigandu-si hrana lui si a Preacuratei Maicii Sale, din osteneala

mainilor, ca sa ne invete pe noi a nu ne lenevi, nici a manca painea in zadar.

Si implinindu-se acei treizeci de ani si vremea dumnezeiestii Lui aratari venind, ca sa se arate lui Israel, cum zice Scriptura, atunci a venit cuvantul lui

Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie, trimitandu-l pe el ca sa mearga

si sa inceapa a boteza cu apa. Si i-a dat lui si un semn incredintat, dupa care putea

sa cunoasca pe Mesia, Cel ce atunci venise in lume, precum singur Botezatorul ne

spune, zicand: "Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis mie: desupra

Caruia vei vedea Duhul, pogorandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce

boteaza cu Duh Sfant." Deci, ascultand Ioan cuvantul lui Dumnezeu, a venit in

partea Iordanului, propovaduind botezul pocaintei, intru iertarea pacatelor, el fiind

acela de care zisese proorocul Isaia mai inainte: "Eu sunt glasul celui ce striga in

pustie: Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui."

Si ieseau la dansul oamenii din toata latura Iudeii si a Ierusalimului si se botezau in raul Iordanului, de la dansul, marturisindu-si pacatele lor. Atunci, a

venit si Iisus din Galileea la Iordan, catre Ioan, ca sa se boteze de la dansul. Si era

vremea cand Ioan spusese poporului, zicand: "Vine dupa mine, Cel mai tare decat

mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg curelele incaltamintelor Lui. Ca eu v-am

botezat cu apa, iar Acela va va boteza cu Duhul Sfant." Deci, a venit atunci si

Iisus sa se boteze, macar ca nu ii trebuia botezul, ca unul ce era curat si nespurcat,

si din Preacurata si Preasfanta Maica-Fecioara se nascuse, fiind El si Izvorul a

toata curatia si sfintenia. Insa, ca Cel ce a luat asupra Sa pacatele a toata lumea,

ca Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii, a venit la rau, ca sa le spele

pe ele cu botezul pocaintei. A venit la ape, ca sa sfinteasca firea apelor, a venit sa

se boteze, ca sa ne gateasca noua scaldatoarea Sfantului Botez, la Ioan a venit, ca

acesta sa fie pentru d