CONDITIILE ASIMILARII CUNOSTINTELOR IN PROCESUL DE INVATAMANT

Informatiile sistematice despre obiectele si fenomenele lumii materiale,notiunile stiintifice,definitiile si legile formulate nu se preiau de-a gata si automat de catre elev. Orice cunostiinta noua trece printr-un proces intern de elaborare in gandirea elevului si devine cunostiinta a lui proprie,in functie de experienta anterior acumulata,de capacitatea si posibilitatile de reflectare de care dispune elevul,de nivelul de dezvoltare a proceselor sale intelectuale. Atentia,intelegerea materialului,retinerea si motivatia constituie conditii psihologice fundamentale in asimilarea noilor cunostinte de catre elevi. Atentia este prima conditie psihologica necesara pentru perceperea activa a materialului si pentru fixarea trainica a cunostintelor. Fenomenul atentiei la elevi se exteriorizeaza prin manifestari vizibile si usor de identificat pentru profesor. Elevul atent are expresia fetei incordata,o privire fixa,dar vie,o motricitate redusa atat a mainilor cat si a intregului corp,o mimica aprobativa sau dezaprobatoare-dupa caz. El se incrunta in momentele de neintelegere a materialului,este nelinistit;este gata sa raspunda prompt la intrebari,urmarind atat expunerea profesorului cat si raspunsurie colegilor. In opozitie cu aceasta,elevul neatent la lectie este mereu agitat,se preocupa de diferite lucruri straine de lectie,da semen de plictiseala, somnolenta,se pare ca numara minutele care i-au ramas pana la pauza, are o privire absenta,distrata. Nu orice fel de atentie duce insa la fixarea temeinca si constienta a datelor esentiale din materialul predat. Procesul de asimilare a cunostintelor pretinde un efort organizat in a urmari desfasurarea lectiei-cere prin urmare elevului sa-si mobilizeze atentia voluntara. Persistenta atentiei voluntare,ca si gradul ei de concentrare,variaza la elevi in raport cu sarcinile intructiv-educative date. Ele se realizeaza de asemenea si in functie de continutul activitatii pe care o desfasoara elevii,ca si in functie de metodele de lucru pe care le utilizeaza profesorul in procesul predarii.

Efortul voluntar al atentiei devine la un moment dat epuizant. Atentia voluntara in procesul invatarii poate fi usurata pe doua cai: pe de o parte,prin promovarea si mentinerea atentiei involuntare,iar pe de alta parte prin dezvoltarea unei atentii postvoluntare. Stimularea atentiei involuntare la lectii se poate realiza prin dozarea intensitatii stimulentilor care are calitatea de a provoca reflexul de orientare la elevi,activitatea de investigatie atat de caraceristica in general copiilor. Caracterul nou,neobisnuit,al unor obiecte sau fenomene prezentate cu pricepere atrage de asemenea in mod involuntar atentia elevilor. Prezentarea unor fapte si fenomene sub forma de ghicitoare sau sub forma de problema trezeste involuntar un viu interes fata de fenomenul dat si determina orientarea elevilor spre obiectivul sau fenomenul in cauza. Comunicarea noilor cunostinte sub forma acelor intrebari in care profesorul isi anticipa explicatia-este in masura sa starneasca curiozitatea elevilor si sa-i determine,de asemenea,la o atentie marita. Varierea stimulentilor in procesul invatarii,modularea vocii profesorului in timpul expunerii,varierea materialului intuitiv si a procedeelor demonstrative la lectie,operarea practica cu cunostintele pot stimula de asemenea atentia spontana si pot usura in acest fel mobilizarea efortului atentiei voluntare in activitatea elevilor. Un rol deosebit in aparitia si mentinerea atentiei voluntare il are limbajul,mai precis formularea verbala a sarcinii date:de a observa cu atentie obiectul,de a desprinde esentialul din materialul citit. Mentinerea si antrenarea atentiei voluntare mai sunt favorizate uneori si de actiunea unor excitanti secundari,care apar concomitent cu activitatea principala pe care o desfasoara elevii. Capacitatea concentrarii atentiei elevilor in prezenta excitantilor distractivi este legata de particularitatile individuale ale sistemului nervos. Elevii cu sistemul nervos slab sunt dispusi spre distragere,in timp ce tipurile de sistem nervos puternice manifesta o atentie marita in prezenta excitantilor secundari. Prin imbinarea continua a atentiei voluntare a elevilor cu momente de orientare si concentrare a lor la lectie in mod involuntar reusim sa le educam forma atentiei postvoluntare,a deprinderii de a fi atent si de a urmari cu usurinta,selectiv,expunerea profesorului,ca si raspunsurile colegilor lor.

Pe baza unei atentii de durata perceptiile elevilor devin mai stabile,mai sistematice,actiunile mai precise,notiunile si rationamentele mai bine elaborate,mai clare. Cunoasterea particularitatilor individuale ale atentiei prezinta o deosebita importanta in procesul de invatamant.Sub acest aspect intereseaza nu numai manifestarile individuale pozitive ale atentiei,ci mai cu seama fenomenele de neatentie ale elevilor. Cauzele unor asemenea manifestari deficitare in activitatea atentiei sunt variate:lipsa uneori a interesului necesar pentru cunostintele respective; o instabilitate psihomotorie sau afectiva avansata; dificultatea de a urmari alte ori firul explicatiilor provocate de serioase lacune in cunostintele anterior insusite. Neatentia tipului slab si mobil.Elevii apartinand acestui tip nu se pot concentra sufficient asupra materialului,se distrag usor,orice expresie exterioara ii deranjeaza,atentia lor este superficiala. Neatentia tipului slab.Elevii dau dovada de o concentrare aparenta a atentiei,sunt inerti,nu pot deplasa orientarea atentiei de la un obiect la altul,fixeaza privirea mult timp asupra obiectului,fara sa-l urmareasca in fond. Neatentia tipului puternic se caracterizeaza prin tendinta accentuata spre mobilitate,nerabdare la lectii,nevoie de variatie in activitate si in decor; fata de notele slabe,acesti elevi au o atitudine pasiva,nu-si pregatesc temele. In concluzie,activitatea atentiei este o conditie esentiala a desfasurarii optime a procesului instructiv. Atentia insa-reprezinta totodata si un rezultat al procesului intructiv-educativ:in urma muncii depuse in scoala,elevul devine mai atent;pe masura avansarii in cunostinte,el se poate concentra din ce in ce mai mult asupra unor obiecte diferite. Atentia este deci educabila in sensul cel mai larg al cuvantului. Conditia fundamentala a invatarii in scoala este intelegerea de catre elevi a cunostintelor transmise.Fara intelegere,notiunile,legile,faptele studiate se intiparesc mecanic,nu sunt durabile,se uita usor. Ca proces al gandirii,intelegerea presupune desprinderea esentialului din obiectele si fenomenele realitatii. Intelegerea se realizeaza prin legarea adecvata a noilor cunostinte de notiunile si cunostintele insusite anterior. Intelegerea unui nou material de studiu incepe de obicei cu reactualizarea selectiva a vechilor cunostinte.

Intelegerea se adanceste pe masura resistematizarii datelor vechi si odata cu includerea noilor elemente in sistemele de notiuni,legi si relatii anterior stabilite. In procesul instructiei scolare,pe langa problema generala a intelegerii apare si problema intelegerii limbii,ca o problema speciala a intelegerii. Intelegerea limbajului stiintific la elevi intampina o serie de dificultati.Perceptia ca atare a termenilor noi pe care ii invata elevii nu este suficienta pentru a intelege sensul lor. Termenii stiintifici tehnici,ca: ,,retea electrica”, ,,logaritmii”, ,,statie cosmica”, ,,rationament”, utilizati la diferite discipline de studiu,raman lipsiti de sens daca la asimilarea lor elevii le retin exclusive sructura fonetica,gramaticala ori grafica,fara sa inteleaga continutul de idei la care se refera si pe care-l generalizeaza. Probleme complicate pune si intelegerea limbajului literar-artistic. Intelegerea cunostintelor se efectueaza uneori neconditionat,fara o elaborare prealabila. Forma tipica a intelegerii neconditionate o avem in procesul recunoasterii unor obiecte sau fenomene. Intelegerea neconditionata,de cele mai multe ori explicita,este un proces analitico-sintetic foarte complex,discursiv. Aceasta intelegere evolueaza in faze si atinge,de-a lungul scolaritatii, nivelul de profunzime si claritate diferite. Legatura dintre vechile cunostinte si datele noi pe care le asimileaza elevii in timpul predarii poate fi intamplatoare,superficiala,exterioara trasaturilor esentiale ale obiectelor si fenomenelor care se studiaza. Sarcina procesului intructiv-educativ in scoala este de a educa o intelegere cat se poate de completa si profunda a obiectelor si fenomenelor pe care le studiaza scolarii;sa asigure intelegerea corecta a notiunilor si a raporturilor dintre notiunile pe care le invata si le folosesc elevii in expunere si in raspunsurile corecte. Varietatea cunostintelor din experienta anterioara a elevului constituie o conditie esentiala pentru intelegerea noului material. Procesul intelegerii materialului de studiu parcurge succesiv mai multe etape.Intelegerea se realizeaza intr-o continua ,,miscare” a cunoasterii,prin treceri de la confuz,nediferentiat,de la intelegerea superficiala,spre diferentieri fine,spre intelegerea legaturilor esentiale. Aceste ,,trepte” ale intelegerii variaza in functie de materialul studiat.Ele depind de nivelul de pregatire al elevilor si de particularitatile individuale si de varsta ale gandirii lor.

Evolutia treptata a intelegerii in insusirea cunostintelor are loc atat pe calea inductiva(prin trecerea de la fapte particulare la legi generale),cat si pe cale deductiva(trecand de la general la particular). Procesul intelegerii se desfasoara si dincolo de invatarea propriu-zisa.Prin continua aplicare in practica a cunostintelor dobandite, intelegerea se inbunatateste mereu calitativ. Intelegerea celor invatate se exteriorizeaza prin raspunsurile date la lectii,apoi prin activitatea independenta. Adesea elevii ortografiaza corect fara a fi constienti de pricipiile pe care le aplica sau,dimpotriva,unii elevi cunosc definitia si regula data, dar nu o pot aplica in practica. Cel mai sigur mijloc de verificare a nivelului si a calitatii intelegerii unei probleme este analiza atenta a raspunsurilor pe care scolarii le dau la intrebarile puse de profesor. Formularea continutului in judecati proprii,relatarea verbala a cailor pe care elevul le-a folosit in rezolvarea problemei,posibilitatea de a aplica in practica cunostintele dobandite sunt tot atatea mijloace de a verifica intelegerea de catre scolari. Acei elevi care pun intrebari adecvate pe marginea celor tratate sau cei care privesc critic cunostintele transmise dovedesc un nivel superior de intelegere. Memorarea,pastrarea,reproducerea si recunoasterea materialului studiat sunt conditii indispensabile in realizarea unei bune invatari.Fara procesele memoriei este de neconceput insusirea bazelor stiintei in scoala. Memorarea cunostintelor predate in scoala imbraca forme diferite. Se pot memora notiuni,reguli,definitii in mod mecanic. Prin memorare mecanica,elevii retin si reproduce cunostintele fara sa le inteleaga.Insusirea mecanica a cunostintelor este in general neproductiva;ea impiedica dezvoltarea gandirii creatoare a elevilor. Memorarea logica a notiunilor,a legilor,a definitiilor pe care le insusesc scolarii se bazeaza in primul rand pe intelegerea lor,pe reflectarea si generalizarea legaturilor esentiale dintre obiectele si fenomenele realitatii. Memorarea logica este in acelasi timp profund constienta.Ea presupune o prelucrare activa a materialului invatat,precum si redarea lui intr-o forma proprie,in limbajul elevului. Memorarea mecanica nu poate fi cu desavarsire exclusa din invatare. Subordonata memorarii logice,ea contribuie la fixarea exacta a datelor cifrice,a denumirilor geografice,botanice.

Pastrarea durabila a cunostintelor si apoi reproducerea si folosirea lor corecta depind in mare masura si de felul in care ele au fost memorate. Odata cu memorarea voluntara,intentionata,a materialului de studio elevii memoreaza date si amanunte in mod involuntar.Cunostintele fixate accidental si neintentionat se uita usor,ele nu sunt trainice. Memorarea spontana a unor date este utila numai atunci cand ea se realizeaza in stransa legatura cu continutul activitatii si cand se subordoneaza sarcinii principale din activitatea respectiva. Singura,memorarea nu asigura o insusire temeinica a cunostintelor.Pana la varsta de 12-13 ani,copilul memoreaza exclusiv in mod mecanic. Cecetarile au demonstrate insa ca elevii apeleaza la memorarea mecanica a materialului numai in cazul cand au dificultati in intelegerea sensului celor invatate. Alaturi de caracterul memorarii asimilarea cunostintelor in scoala depinde si de particularitatile materialului de studiu. Se memoreaza bine si cu efort redus materialul interesant pentru elev,acele cunostinte si notiuni care raspund unor probleme proprii. La memorarea unui material mai extins si neomogen se recomanda fragmentarea textului pe unitati logice,inchegate. Cunostintele se fixeaza mai usor si devin durabile daca elevul isi fragmenteaza singur textul pe unitati logice. Memorarea cunostintelor scolare este mult ajutata prin structura grafica a materialului,cum ar fi ordonarea textului pe capitole omogene si subcapitole,existenta unor sublinieri in text,marcarea concluziilor, prezentarea unor scheme,imagini,ilustrati. Atitudinea constienta fata de cunostintele predate,cat si interesul pentru insasi procesul memorarii lor sunt hotaratoare in activitatea invatarii. Elevii nu fixeaza si nu retin suficient materialul predat daca in timpul lectiei sunt pasivi,daca nu simt nevoia de a asimila cunostintele respective si daca nu stiu ca vor trebui sa memoreze materialul. Reprezentarea clara a scopului pentru care se invata materialul si cunoasterea sarcinii de ,,a-l memora” au un efect pozitiv asupra insusirii trainice a cunostintelor. Fixarea temeinica a cunostintelor depinde de departarea in timp a scopului pentru care ele sunt memorate. Materialul nou nu se fixeaza cu atat mai bine cu cat repetarea lui s-a facut conform unor cerinte stabilite in mod stiintific.

Repetarea are un rol de intarire in formarea noilor legaturi temporare,iar modul in care se repeta materialul influenteaza direct trainicia cunostintelor dobandite. Repetarea esalonata in timp este mai eficienta decat cea concentrata. Numarul de repetitii necesare unei bune memorari este in functie de insusi caracterul materialului,cat si de varsta elevilor. Reproducerea cunostintelor pe parcursul invatarii cu formularea lor orala sau in scris contribuie efectiv la intiparirea si apoi la o buna pastrare a materialului memorat. Cunostintele pe care si le insusesc eevii in scoala nu raman fixe si nici izolate in gandirea lor. Ele se unifica in sisteme de generalizari si informatii din ce in ce mai ample,se restructureaza si se conditioneaza reciproc. Influente reciproce intre cunostinte se realizeaza atat in inauntrul sistemelor,in interiorul fiecarui obiect de invatamant,cat si intre sisteme diferite,de la un obiect de invatamant la altul.

BIBIOGRAFIE: ,,Psihologie pedagogica”-Chircev A; Pavelcu V.; Rosca Al.

Student:Boroghina Sorina-Mihaela Anul:1 Grupa:2