Concluzii

1. În ciuda tuturor eforturilor depuse pe plan clinic, terapeutic şi de cercetare până

în prezent boala lui Parkinson rămâne o boală progresivă şi invalidantă.

2. Sistemul sanitar din ţara noastră acordă ajutor pacienţilor parkinsonieni

(uneori) doar pe versantul terapiei compensatorii. Nu se pune accent pe încetinirea

progresiunii bolii Parkinson prin exerciţii kinetoterapice într-un cadru organizat, cum nu

se pune nici problema încadrării sociale de care aceşti pacienţi au nevoie.

3. În serviciul de neurologie al Spitalului de Recuperare Cluj Napoca pacienţii cu

boală Parkinson sunt mult mai prezenţi decât cei cu sindroame parkinsoniene secundare.

4. În general adresabilitatea pacienţilor cu boala Parkinson este relativ constantă

în anii urmăriţi.

5. În cadrul acestei statistici am obţinut ca şi în alte statistici o prevalenţă a

sexului masculin mai mare faţă de cel feminin.

6. Trebuie să remarcăm vârful incidenţei acestei boli în decada a şaptea când

procesele degenerative în organism sunt în plină desfăşurare.

7. În coerenţă cu celelalte observaţii se remarcă o prevalenţă a pacienţilor din

mediul urban, probabil datorită unei adresabilităţi crescute.

8. Trebuie să remarcăm însă că pacientul cu boala lui Parkinson este relativ

disciplinat şi ascultă în general de consilierea medicală.

„Maladia este aceeași pentru toți pacientii cu Parkinson. Ceea ce ne diferențiază pe unii de ceilalți este atitudinea. Dacă adopți o atitudine de luptător, dacă ești motivat să duci o viață bună, ai toate șansele să treci foarte ușor peste boală și să ai o evoluție lungă și frumoasă, metaforic spus, a bolii. Dacă, în schimb, adopți o atitudine de învins, de om marginalizat și mergi cu capul în pământ și nu găsești motivație în nimic, ești pierdut, pentru că atunci boala progresează foarte repede și complicațiile nu întârzie să apară. Pe lângă medicație ai nevoie de un psihic bun, îți trebuie un stil de viață cât mai sănătos, cu mișcare, cu alimentație potrivită, echilibrată, iar totul va fi altfel”