Comertul administrat OMC principii.pdf

7/21/2019 Comertul administrat OMC principii.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/comertul-administrat-omc-principiipdf 1/25

2.2.4. Despre natura comerțulului internațional administrat:

Acordurile de liber schimb și

Organiza ț ia Mondial ă a Comer ț ului

– vehicule ale protec ț ionismului?

2.2.4.1. Acordurile de Liber Schimb – un truc semantic?

Ne întâlnim adesea, cercetând viziunile din domeniu, cu enunțuri elaborate parcă

înadins ambigue. Vom lua în discuție, în această secțiune, logica internă a opiniei

comune că acordurile de liber schimb și Organizația Mondială a Comerțului (O.M.C.)

conduc la liberalizarea economiilor țărilor membre. Chiar și autori pro comerț liber,

cunoscuți ca fiind “împotriva curentului” actual și care înțeleg consistența măsurilor

unilaterale în afara sferei OMC într-un mod utilitarist1, susțin necesitatea acordurilor

comerciale între țări sau regiuni ca mijloc de extindere a liberului schimb, în principal

datorită a două2 motive importante:

(1) câștigurile economice din comerțul internațional sunt consolidate și

îmbunătățite, atunci când mai multe țări sau regiuni sunt de acord cu o

1 “În primul rând, O.M.C. este un forum preocupat cu liberalizarea comerțului, dar nu este singurametodă de a atinge acest obiectiv. În ciuda dificultăților istorice ale politicii comerciale unilaterale încontextul SUA, liberalizarea unilaterală a comerțului desfășurată în afara O.M.C., nu este doar extrem deimportantă, dar în multe moduri e mai puternică și mai profundă, atunci când se realizează în afaraO.M.C. Așa cum Brink Lindsey menționează în articolul său, țări precum Noua Zeelandă, Chile, Mexic, șialtele, au fost preocupate de reformarea politicilor comerciale, cum ar fi reducerile tarifare în afaranegocierilor comerciale multilaterale. O astfel de liberalizare se bazează pe un consens politic intern cuprivire la interesul economic național al acestora, în astfel de liberalizări, indiferent de politicile urmărite

în străinătate. Motivația nu este reciprocitatea, ci o acceptare a beneficiilor de eficien ță care va însoți o

astfel liberalizare.” 1

Irwin, Douglas A., Do We Need the WTO? CATO Journal;, Vol. 19 nr. 3, ianuarie, 2000,p. 353. Însă e o înțelegere înșelătoare a liberalizării, credem noi, întrucât eficiența nu poate fi un criteriudeterminat în mod obiectiv fiind judecată antreprenorială, și care în orice caz nu poate fi criteriulforte/dominant în favoarea acesteia.2 Irwin, A. Douglas, Free Trade Agreements and Customs Unions, The Library of Economics and Liberty,2002. Poate fi accesat la adresa:

http://www.econlib.org/library/Enc1/FreeTradeAgreementsandCustomsUnions.html






reducere reciprocă a barierelor comerciale. Prin lărgirea piețelor,liberalizarea concertată a comerțului crește concurența și specializarea întrețări, oferind astfel un impuls mai mare eficienței, și veniturilorconsumatorilor.

(2) reducerile multilaterale a barierelor comerciale pot reduce opozițiapolitică asupra comerțului liber în fiecare dintre țările implicate. Acest lucruse datorează faptului că grupurile care altfel s-ar fi opus sau ar fi fostindiferente la ref orma comercială s-ar putea alătura campaniei pentrucomerțul liber în cazul în care v ăd oportunități de export către alte țărimembre ale acordului comercial.

Aceste motive sunt, în înțelegerea noastră, îngăduitoare în mod nejustificat, iar să

privim acordurile comerciale între state ca fiind promotoarele comerțului liber ar fi osimplă amăgire. Susținem acest lucru bizuindu-ne pe câteva rațiuni.

Mai înainte însă, în astfel de analize, e utilă, pretindem, o oarecare pruden ță, câtă

vreme sunt autori chiar din actualul curent de gândire, care au pus la îndoială adevărul

unor astfel de abordări. Într-un cunoscut studiu referitor la tipurile de politică

comercială ale diferitelor țări, Rose arată că politica comercială a țărilor membre

G.A.T.T și O.M.C. nu a devenit mai liberală după aderare față de cea a non-

membrilor. Autorul utilizează o metodologie cantitativă de nu mai puțin de 68 de

tipuri de măsurare (toate metodele cantitative de măsurare existente) a gradului de

liberalizare și a politicilor comerciale pentru a determina acest lucru, ajungând la

rezultatele amintite: “Nu există aproape nici o diferență sesizabilă între membrii

GATT / OMC si non-membri în privința nivelurilor tarifare, măsurilor de acoperire a

barierelor netarifare, măsurilor bazate pe prețuri, măsurilor de deschidere, și așa mai

departe.”3 Sau, să reținem rezultatele unui alt studiu, unde, folosindu-se de metode de

cercetare empiric-cantitative, același economist4 ne indică lucrul că tezele ce pretind că

3 Rose, Andrew K., Do WTO Members Have A More Liberal Trade Policy? Working Paper Nr. 9347, National Bureau ofEconomic Research, Noiembrie 2002, p. 19.4 Rose, Andrew K. Do We Really Know That the WTO Increases Trade ? publicat în The American Economic Review Vol. 94, Nr..1 (Mar., 2004), p. 98-114.



sisteme precum G.A.T.T. sau O.M.C. au încurajat semnificativ comerțul între țările

membre, nu sunt deloc susținute de datele empirice.

Din vechea tradiție economică5 știm că, de ceea ce este nevoie în comerțul liber este

respectarea drepturilor de proprietate de către participanți, și nu de reguli șiregulamente care sufocă schimburile, ori de susținere a liberalizării pentru motive

greșite ca spre exemplu acela că determină eficientizarea respectivelor sectoare. Acest

din urmă concept, presupune o aplicare cu discernământ în analizele economice. Să ne

întrebăm cum ar arata o situație în care, eficiența cuiva se bazează pe afectarea

veniturilor altcuiva? Ea nu poate fi una tocmai binevenită. Orice referire la gradul de

eficiență trimite vrând-nevrând înapoi la proprietate. Numai proprietarul își poatecântări eficiența acțiunilor sale potrivit scopurilor stabilite de el însuși. Eficiența, fiind

o judecată antreprenorială, nu poate fi un criteriu în mod obiectiv determinat, și care

în orice caz nu poate fi criteriul forte/dominant în favoarea liberalizării comerciale. O

susținere coerentă și armonioasă a liberalizării și comerțului liber vizează irevocabil

susținerea drepturilor de proprietate. Odată ridicată această teză, întrerup aici referirile

privitoare la conceptul eficienței – căruia, mai târziu în lucrare, îi vom dedica o

întreagă secțiune.

Comerțul internațional actual este, în fapt, un comerț administrat de către birocrații

organizațiilor internaționale. Se impune prompt întrebarea: care ar fi motivul pentru

care indivizii ar avea nevoie de organisme suprastatale pentru a se angaja în tranzacții?

Știm de asemenea, că de-a lungul timpului, comercianții nu au simțit nevoia de a

înființa astfel de organisme, libertatea schimburilor fiind esențială. În cazul apariției

neînțelegerilor, comercianții aderau la o formă de soluționare non-juridică: arbitrajul

5 Pentru a nu crea eventuale confuzii precizăm că ne referim îndeosebi la autori ce au susținut în mod coerent acest lucruprecum cei ce f ăceau parte din Scoala de la Salamanca , iar mai târziu spre exemplu: Cantilion, apoi Bastiat și mai puțin laeconomiștii consacrați ca fiind adepții liberului schimb ca Smith, Ricardo sau Mill dar care agreau în diverse gradeimplicarea statului în schimburi și deci în proprietatea privată.



comercial. Nu numai că era mai rentabil să se descurce fără instrumentele coercitive

ale statului, dar acest lucru aducea mai multă concordanță relațiilor de afaceri,

întărindu-le pe termen lung. De pildă, sunt notabile observațiile profesorului de istorie

Jerold Auerbach cu privire la acest lucru:Pe masură ce limitele geografice, religioase și ideologice ale comunității s-audiminuat, leg ăturile comerciale se consolidau. În mod paradoxal, urmărireainteresului propriu și a profitului a generat propriile sale valori comunitare,pe care arbitrajul comercial le exprima. Individualismul competitiv al piețeia fost verificat de necesitatea de a menține relațiile armonioase între oameniicare f ăceau afaceri împreună. [ …..] Odată ce activitatea comercială s-astabilizat într-o economie de piata, comercianții au fost evident în favoareapăstrării valorilor anti-juridice. Ostilitatea lor față de soluționarea judiciară a

litigiilor nu s-a diminuat până ce tribunalele, la începutul secolului alnouăsprezecelea, și-au moderat propriile lor doctrine anti-comerciale. Poatepărea ciudat că într-o cultură economică extrem de competitivă,comercianții și oamenii de afaceri au păstrat cea mai durabilă relație cusoluționarea non-juridică a litigiilor.6

Se cuvine, desigur, ca aceste observații istorice să fie îndreptate rotund cu ideea că

pentru economiști, de la Adam Smith încoace, dar și cu mult timp înaintea lui, faptul

că din urmărirea propriilor interese beneficiază întreaga societate, nu este un lucruparadoxal. Din contră. Dar nu aceasta este însă direcția de sondare anunțată. O

minimală consultare a documentelor curente legate de comerțul între națiuni ne

dezv ăluie existența a numeroase mențiuni legate de reglementarea comerțului, și nu de

asigurarea respectării angajamentelor contractuale. Continuând pe firul investigației

noastre, un alt motiv ar putea fi, așa cum este considerat astăzi, acela că accederea într-

o organizație de felul celor existente în prezent, ar stimula dezvoltarea schimburilordin acea țară. Ar crește volumul comerțului și ar dezvolta piața liberă. Însă dacă așa

stau lucrurile, de ce în astfel de stufoase acorduri comerciale bi sau multilaterale, ceea

6Auerbach, Jerold S., Justice without Law?:Resolving Disputes Without Lawyers, New York: Oxford UniversityPress, 1983, p. 43 – 44.



ce apare tot mai frecvent sunt tipurile de bariere ce pot fi folosite, precum și

numeroase mențiuni cu privire la reglementarea comerțului între țări? Unii economiști

arată cum în constituția americană au fost nevoie de numai 54 de cuvinte pentru a

stabili comerțul liber cu țări precum Canada și Mexic. Asta pentru ca mai târziu, în Acordul Nord-American de Liber Schimb, care oficial s-a instituit în 1993 ( și intrat în

vigoare la 1 ianurie 1994) tocmai ca o formă de nemulțumire față de procesul încet și

greoi de liberalizare din cadrul G.A.T.T., să se ajungă la peste 2000 de pagini dintre

care 900 erau cote tarifare, iar obligațiile membrilor vizau reduceri de doar 10% a

tarifelor vamale pe o perioadă de 15 ani.7 Aceste acorduri funcționează după vechiul

principiu “apărătorul taxelor vamale, al cenzurii, al controlului cursurilor de schimb, alcontrolului prețurilor susține un program pozitiv care furnizează locuri de muncă

vameșilor, cenzorilor și birocraților însărcinați cu controlul prețurilor și al cursului de

schimb.”8 G.A.T.T. ce își propunea să îndepărteze din calea tranzacțiilor economice

guvernele și birocrații, nu a reușit vreme de 50 de ani să diminueze implicarea

guvernelor în comerț. Astăzi „nestemata încoronată a comerțului gestionat este

Organizația Mondială a Comer

țului. Instituit pentru a înlocui GATT, tratatul său de

29.000 de pagini este visul birocraților devenit realitate. Forța sa de conducere vine de

la cei care v ăd locurile de muncă guvernamentale ca civilizarea pieței (care altfel în

opinia lor ar funcționa ca legea junglei). În timp ce aceste 29.000 de pagini spun puțin

despre liberalizarea comerțului, spun foarte mult despre reglementarea a orice

altceva.9” Că omul a ajuns să fie civilizat tocmai prin comerțul neîngrădit, prin

7 “No tax or duty shall be laid on articles exported from any state. No preferenceshall be given by anyregulation of commerce or revenue to the ports of one State over those of another: nor shall vessels boundto, or from, one State, be obliged to enter, clear, or pay duties in another” Why Managed Trade is Not FreeTrade, Batemarco, Robert în Ayau, Manuel F., Not a Zero-Sum Game, the paradox of exchange, UniversidadFrancisco Marroquin, Guatemala, 2007. p. 67.8 L.w. Mises, Planificarea libertă ț ii și alte eseuri, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2012,p. 61.9 Vezi cartea Freedom to Trade: Refuting the New Protectionism, Edward L. Hudgins, Cato Institute, 1997,p. 46.



avantajele esențiale ce deriv ă din caracterul voluntar al acestuia ca pacea, cooperarea -

întotdeauna avantajoasă de ambele părți între persoane din categorii religoase, etnice și

sociale diferite, sau diviziunea muncii - ce permite îmbog ățirea omului, e se pare, în

versiunea modernă, o teză a intelectualilor și filozofilor incapabili să se îngrijească delucrurile actuale și practice. Dimpotrivă: omul nou e implicat în viața administrativ ă a

cetății, e cel adaptat la situațiile curente. E tehnocratul care propune întotdeauna

măsuri “civilizatoare”de extindere a aparatului statal. Birocrații își mențin funcțiile din

cadrul structurilor instituţionale ale comerţului internaţional propunând documente,

comisii și avize în scopul privilegierii anumitor membri. Acest lucru ar putea fi

sintetizat în motto-ul suntem pentru comer ț ul liber cât ă vreme nu afecteaz ă produc ă torii influen ț i

și locurile noastre de muncă administrativă . Ce alt scop ar putea avea politica de incriminare

a dumpingului bunăoară? Numeroase analize și calcule, măsuri de prevenire, evaluare

și combatere sunt necesare pentru determinarea și soluționarea “problemelor”

prețurilor de dumping. Chiar și cei care nu practică dumpingul, fiind anchetați,

cheltuiesc timp și resurse financiare pentru a-și proba nevinov ăția, contribuind în

realitate la consolidarea funcțiilor administrative și protejarea intereselorantreprenorilor politici.

Dacă facem, mai departe, distincțiile indispensabile între integrarea politică care

“presupune expansiunea teritorială a puterii statului de a impozita şi de a reglementa

proprietatea (adică de a expropria)” și integrarea economică care “reprezintă o lărgire

a diviziunii inter-personale şi inter-regionale a muncii şi a participării la schimburile

derulate pe piaţă,”10 atunci putem încadra managementul birocratic al comerțului ca

f ăcând parte din procesul de integrare politică a țărilor membre, totodată fiind lipsit de

instrumentul vital al calculului economic și al stimulentelor sănătoase, prezente în

10 Hoppe, Hans-Hermann, Teoria socialismului și a capitalismului, Institutul Ludwig von Mises – România,2010, p. 289 - 290.



cadrul inițiativelor private. Fără calcul economic, costurile acțiunilor birocratice nu pot

fi, prin urmare, cunoscute sau măsurabile, iar deciziile nefiind ale unor proprietari, vor

fi deturnate de la scopurile reale, așa cum ar fi avut loc în acordurile ( voluntare )

economice între antreprenorii privați. Fiind imposibil de calculat, acțiunilefuncționarilor ce se îngrijesc de acordurile de liber schimb sau de cele din cadrul

O.M.C. nu pot fi numite decât în mod metaforic „servicii”. Existând necesitatea

înlesnirii trecerii prin mecanismele greoaie ale sistemului birocratic trasate politic și de

a nu-și periclita activitatea prin așa numitele practici neloiale (respectarea

reglementărilor privind: mediul, standardele de calitate, prețurile, concurența sau

proprietatea intelectuală ) funcțiile birocratice se împânzesc și în companiile private. Seextind și mai tare oazele de haos calculațional. În plus, date fiind constrângerile legate

de aspecte privind legislația privatizărilor,a concurenței, deschiderea unor sectoare

către mediul extern sau ponderea investițiilor străine - care pot afecta sfera

activitățiilor antreprenoriale interne, crește potențialitatea activităților de corupere a

funcționarilor publici.

de a modifica, reinterpreta sau stopa aspecte specifice privind legislația privatizărilor,

statutul investițiilor străine care pot afecta sfera activitățiilor antreprenoriale interne.

În cele din urmă, teza conform căreia acordurile comerciale sau comer țul mondial

gestionat de către organizațiile suprastatale, nu este un comerț liber, nu ar trebui să

surprindă prea mult astăzi lumea economiștilor. Să cităm în acest sens, un economist

prestigios, fost consilier al directorilor O.M.C. și G.A.T.T. care atrage atenția asupra

acestei erori: “marele economist Jacob Viner a subliniat în 1950, când a fost solicitat de către

Comisia Carnegie să scrie un raport privind aranjamentele comerciale de după război, că Acordurile

de Liber Schimb (A.L.S.) nu înseamnă liber schimb. În timp ce acestea elimină tarifele pentru ț ă rile

membre, ele sporesc de asemenea, handicapul (pentru orice tarif extern dat) ca nonmembrii să fie

afecta ț i vis-a-vis de produc ă torii ț ă rilor membre pe pie ț ele ț ă rilor membre, implicând, prin urmare,



protec ț ia împoriva lor. A șadar, A.L.S. au dou ă fa ț ete: sus ț in comer ț ul liber și se retrag simultan în

protec ț ie ”11 - afirmând câteva pagini mai încolo, că puțini birocrați și politicieni “înțeleg

într-adev ăr deosebirea dintre A.L.S. și liberul schimb”.12

După ce am ridicat succint câteva îndoieli asupra configurației desfășurăriicomerțului în cadrul Acordurilor de Liber Schimb, e util să examinăm mai departe

principiile ce stau la baza O.M.C., în vederea sesizării efectelor comer țului administrat

sub auspiciile acestei organizații.

2.2.4.2 Organizația Mondială a Comerțului - vehicul către un comerț liber sau

controlat?

Ideea înființării unei organizații în planul reglementării schimburilor comerciale între

țări nu a fost nouă. S-au vechiculat înainte de O.M.C. proiecte ca Organizația

Multilaterală a Comerțului sau Consiliul Comerțului Mondial, și chiar s-a încercat

constituirea unei Organizații Internaționale a Comerțului. Toate acestea aveau în

comun obiectivul reglementării și planificării comerțului mondial în numele liberului

schimb. Lew Rockwell amintește că prin denumirea actualei O.M.C. s-a dorit să se

scape de asocierea cu birocrația Acordului General pentru Tarife și Comer ț : „la sfârșitul

Rundei Uruguay, în decembrie, reprezentantul S.U.A. al comerțului Mickey Kantor a

schimbat numele birocrației. De acum în colo va fi Organizația Mondială a

11 Vezi cartea Free trade today a profesorului de economie și drept de la Columbia University Jagdish Bhagwati (fostprofesor al lui Paul Krugman), apărută în 2002 la Princeton University Press, la pagina 108.12 Ibidem, p. 116. Sau într-o altă lucrare, când analizând efectele acordurilor preferen țiale asupra comerțului liber scoate

în evidență caracterul politic al Acordurilor de liber schimb:“Despite a flurry of activity to launch an East African Common Market and the Latin American Free Trade Area, nothing transpired. Why? The reason was pretty simple. Thedeveloping countries in question wanted to allocate the different import-substituting activities among themselves bybureaucratic decisions and then support these allocations and intra-PTA specialization by managed trade, instead ofliberalizing trade among themselves and letting the market decide who got what of the activities. The sheer difficulty ofbureaucratic allocations, and the politics that would attend such decisions, got the whole effort mired in the mud. Tradeshould lead to production specialization; these PTAs tried to do it the other way around, putting the cart before thehorse. Termites in the trading system: how preferential agreements undermine free trade , Jagdish Bhagwati., 2008, Oxford UniversityPress, Inc., p. 30.



Comerțului, sau O.M.C. Acest titlu are mai multă "gravitate", a spus fostul fixer al

Hollywood-ului, și sună mai puțin birocratic.”13

Acest pas al transformării acordurilor din G.A.T.T. într-o organizație mondială, a

însemnat internaționalizarea intervenționismului: trecerea de la intervenționismulnațional la cel internațional. Firmele naționale dispun acum de sprijinul guvernului și

pe piețele globale. Suplimentar produselor, se exportă astfel și protecționism. Pe lâng ă

efectul de retaliere protecționist al celorlalți competitori externi, se stabilesc și dezvoltă

măsuri de protejare și intervenție comune, compatibile între ele: „politicile comerciale

ale diferitelor țări interacționează între ele, ceeea ce este echivalent cu a spune că

interacțiuni există și între pie ț ele politice pe care se determin ă nivelurile și beneficiile protec ț iei ”.14

Este evident deci că nu doar numele organizației s-a dorit să rezoneze cu afacerile și

economiile libere, ci întreaga recuzită terminologică a funcționarilor O.M.C. Aici, unii

economiști, ce susțin tot mai vehement că O.M.C., fiind apanajul lumii libere, este în

esență un aranjament al corporatiștilor dornici să liberalizeze toate piețele, s-au lăsat

probabil furați de peisaj. Este adevărat că în negocierile comerciale multilaterale sunt

prezente terminologiile de afaceri, comerciale și economice. Dar, deși avem termeniprecum competi ț ie, el este unul de tip politic și nu economic, deși avem negocieri comerciale

el nu sunt totuși negocieri de afaceri între antreprenori, ci negocieri politice; este

prezent de asemenea conceptul de comer ț liber deși în realitate e vorba de comerț

reglementat. Explicația rezidă în faptul că filozofia economică a organizației este cea

convențională. Operând cu o teorie neoclasică de echilibru a pieței, se inglobează

concepte și politici referitoare la modelul concurenței perfecte, concurența loială,

comerțul corect sau cunoaștere perfectă, care, așa cum vedem noi lucrurile, sunt lipsite

de realism și prezintă contradicții teoretice în interiorul propriului sistem. Întreg

13 Rockwell, Llewellyn H. Jr, Stop the WTO, The Free Market, februarie , 1994.14 Negrescu, Dragoș, Protecționismul netarifar - evoluții și tendințe în țările dezvoltate, editura Economică, 1998,

p. 209.



limbajul și stimultentele create în cadrul acestei instituții sunt, indiscutabil, de natură să

pună dialogul și rezultatele acestuia, în cheie politică. La întâlnirea din 1994 de la

Marrakesch, cei ce au semnat documentul de înființare a acestei faimoase organizații

nu au fost antreprenorii, firmele sau agenții economici, ci miniștrii a 117 țări (din cele124 ce au participat). Nu proprietarii din diverse țări au decis în mod pașnic

(comercial) regulile și standardele asupra propriilor schimburi. Ce se discuta în cadrul

Rundei Uruguay privea desigur politicienii, fiind întru totul programe/aspecte de

politică comercială: taxe vamale, bariere netarifare, comerţul cu produse tropicale,

comerţul cu produse provenite din resurse naturale, comerţul cu textile şi confecţii,

comerţul cu produse agricole, revizuirea prevederilor G.A.T.T. salvgardarea,completarea şi actualizarea acordurilor încheiate la rundele anterioare, reglementarea

diferendelor dintre părţile contractante, subvenţiile și taxele compensatorii, aspectele

comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală, aspectele comerciale ale

măsurilor investiționale, comerţul cu servicii sau funcţionarea Sistemului Comercial

Internațional.

2.2.4.2.1. O examinare liber schimbistă a principiilor O.M.C.

Aceste teme de negociere exprimă, în înțelegerea noastră, mai degrabă politizarea

comerțului decât promisa libertate acordată schimburilor. Conform obiectivelor sale

de deschidere a piețelor către competiție, principalul lucru ce trebuia f ăcut e încă

departe de a fi îndeplinit: „comerțul liber real, constând în scăderea unilaterală a

barierelor comerciale, este nemaiauzit la OMC. Libertatea economică ar lăsa birocrații

săi în esență cu nimic de f ăcut.”15 Activitatea O.M.C. este una de tip politic cu toate

elementele caracteristice sferei politice: competiție de tip politic și antreprenoriat

15 Sheehan, James , This Isn't Free Trade, The Free Market, vol.17.nr. 7, iulie,1999.



politic, stimulente specifice și decizii colectiv-coercitive asupra întreprinzătorilor-

proprietari. Argumentăm că sistemul de reguli creat în cadrul acesteia, se bazează pe

principii ce nu promovează numaidecât comerțul liber:

1) Principiul nediscriminării - cuprinde cele două clauze: (1) clauza națiunii celei mai

favorizate în virtutea căreia o țară membră nu trebuie să facă discriminări între

membrii O.M.C. acordând tuturor membrilor un tratament egal (orice avantaj tarifar

pe care l-a conferit unuia trebuie alocat tuturor celorlalți membri) și (b) clauza

tratamentului național ce interzice acordarea unui tratament privilegiat, diferențiat

bunurilor economice naționale față de cele din import, odată ajunse pe piața internă.Barierele la intrare fiind permise. Acest principiu rezonează mai mult cu politicile

protecționiste și denotă o înțelegere redusă a funcționării economiei de piață din cel

puțin două motive: implică alte legi și regulamente ce se suprapun peste comerțul liber

care are propriile legi și instituții (proprietatea privată, moneda liberă și sănătoasă ) și

nu e o judecată bine cumpănită să îți propui să obți un comerț nediscriminat și liber

prin noiane de documente și regulamente care îngreunează schimbul. Este destul de

probabil ca aplicată consecvent, clauza tratamentului național să aibă consecințe

neintenționate. Aceasta ar putea însemna o urmărire și supraveghere continuuă, ce ar

transforma O.M.C. într-un Big Brother Comercial Mondial, însă care totuși nu și-ar

putea îndeplini pe deplin scopurile de vreme ce măsurile cu caracter naționalist din

interiorul țării pot fi nesesizabile, indirecte, iar altele total permise. Așa cum se

întîmplă de obicei, la orice pas aparatul statal, prin intervențiile sale pe piața

autohtonă, este capabil să prejudicieze, să discrimineze bunurile și serviciile din

străinătate prin oferirea de stimuli (fiscali, bancari, monetari, e.t.c.) firmelor na ționale

în toate stagiile lor de producție și distribuție, concomitent cu obstrucționarea și

îngreunarea activității sau accesului firmelor străine. Acestea fiind o problemă de



strategie a politicii comerciale ce aparține guvernelor în cauză. La ce ne-am putea

aștepta în replică? La înființarea unor agenții teritoriale ale O.M.C. care să asigure

transparența și punerea în aplicare a măsurilor nediscriminatorii? Am ajunge tocmai la

birocrația și politizarea comerțului de care se dorea să se scape prin fondareaorganizației. Acest principiu al nediscriminării e criteriul de căpătâi al sistemului

comercial internațional, și pare cel puțin la nivel retoric. agreat de toată lumea: de la

tehnocrați și decidenții politici la companiile multinaționale și consumatori. Însă la

acest principiu “corect politic”, s-a ajuns din cauza intervențiilor pe care tot statul le-a

desf ășurat și nu piața. Din aceste motive, suntem de părere că nu nediscriminarea

trebuie să fie considerată o virtute a comerțului internațional, ci libertatea lui. Pe piațaliberă a nu discrimina e nimic altceva decât o inepție. Orice individ când alege să

întreprindă o acțiune, discriminează. Dacă un student având o bancnotă de 100 de lei

decide să meargă la bibliotecă tot anul și nu să își cumpere cărțile, am putea spune că

discriminează autorii citiți. Discriminează scriitorii naționali și editurile locale în

momentul în care decide să achiziționeze o carte din import, discriminează

producătorii și dealerii de mașini, și toată industria auto dacă preferă să mearg ă cumetroul ori cu bicicleta. Dar ar fi absurd ca toți aceștia să îi ceară socoteală.

Proprietarul bancnotei (dobândită prin mijloace pașnice, economice) fiind, în mod

legitim, singura persoană care-i poate decide destinația. La fel de esențial și firesc e ca

principiul libertății schimburilor și al respectării proprietății private să primeze în

sistemul comercial global și nu cel al nediscriminării. Se desprinde, în mod logic, din

cele spuse, constatarea noastră că prin clauza tratamentului național, cu permiterea

folosirii barierelor comerciale la intrare, sau a obstrucționării bunurilor economice ce

provin din unele țări ce practică un comerț “neloial, nu se construiesc ușor temeliile

unui comerț liber, iar ceea ce se dorește prin tratamentul egal din ambele clauze,

socotim a fi o himeră ce poate avea mai mult efecte contrare.



(2) Principiul competiției corecte - are în vedere asigurarea unor condiții echitabile de

desf ășurare a shimburilor comerciale, permițând combaterea practicilor stabilite ca

fiind neechitabile, prin mijloace protecționiste. S-au stabilit ca fiind incorecte, viciindcompetiția, următoarele: (a) dumpingul, (b) subvenționarea, (c) achizițiile publice, (d)

nerespectarea standardelor de mediu, (e) a drepturilor de proprietate intelectuală, (f) a

drepturilor consumatorilor, (g) practicile anticoncurențiale și altele. Competiția corectă

este un concept ce face parte din modelul neoclasic dominant ce trece cu vederea și

obstrucționează tocmai ce s-a dorit prin f ăurirea acestui principiu: intensificarea

procesului concurențial. Justețea promovată prin această linie de argumentare estegreșit înțeleasă. Acest concept presupune stări de echilibru, cunoaștere perfectă și o

concurență pură și perfectă în care nu se ține cont chiar de cei care generează acest

proces pe piața liberă, dând naștere la prețuri, și anume antreprenorii și consumatorii;

când de fapt în realitate, există incertitudine, și nici-o constantă, competiția e dinamică,

cunoșterea e dispersată și unică. Așa încât, privim cu scepticism așa zisele îngrijorări

ale competiției corecte:

(a) Practicarea dumpingului este o practică antreprenorială obișnuită și legitimă a

proprietarilor ce e inadecvat să o apreciem ca fiind prejudiciatoarea competitorilor

sau a competiției. De fapt intensifică concurența. Ilegitim ar fi să se considere că

altcineva și nu proprietarul să hotărască prețul bunurilor de care dispune în mod

legitim.

(b) Subvenționarea denaturează fără îndoială concurența și alocarea de resurse. Cu toate

acestea, din faptul că partenerii comerciali străini au activitățile de export

subvenționate, nu decurge că e benefic la nivelul întregii economii, să se răspundă



similar, taxând populația și lipsind alte sectoare de fondurile ce ar fi putut fi obținute

prin cheltuielile membrilor acesteia, sau chiar fiind direct impozitate. Apoi, dacă

observăm că subvenționarea bunurilor străine e un beneficiu pentru cetățenii țării

importatoare, atât în calitatea lor de consumatori, cărora li se finanțează consumul,cât și în cea de producători ce folosesc componente mai ieftine, atunci e cât se poate

de limpede că nu reiese de aici ca fiind tocmai oportun de luat măsuri de combatere.

(c) Ceea ce trebuie să ne preocupe nu este asigurarea pe piețele de stat (care cel mult pot

simula funcționarea unora adevărate) a unor licitații transparente și nediscriminatorii,

în regim de concurență sporită, câtă vreme problema de fond e cu totul alta. Cea maiimportantă problemă privind achizițiile publice este aceea că înainte, în timpul, și

după momentul selecției respectivelor bunuri economice, lipsesc criteriile economice.

Dorințele publicului râmân necunoscute fără capacitatea realizării de calcule

economice.

(d) Între comerț și afectarea mediului nu e o legătură cauzală. Fie și dacă ar exista, ar fi

mult mai legitim, etic și eficient ca problemele de mediu să se rezolve neafectând

drepturile de proprietate ori opțiunile de consum (fiecare individ ținând cont de

propriul său grad de dezvoltare și prosperitate) îndreptate către sporirea consumului

neecologic, alegând astfel (temporar sau nu), o schemă societală cu o producție mai

mare și un comportament mai puțin grijuliu în privința poluării. Rezolvarea în această

manieră voluntară este oferită de către mecanismul pieței. Este știut faptul că

responsabilitatea survine odată cu stabilirea drepturilor de proprietate clar definite.

Dacă, și mai ales în ce moment, conservarea mediului este o prioritate pentru

cetățeni, se va reflecta în deciziile lor de consum. Ea nu se află însă în opoziție cu

schimbul. Protecția mediului se amplifică de regulă odată cu creșterea nivelului de trai



- ce e adusă tocmai de libertatea schimburilor comerciale. Nu credem deci că

subvenționarea bazată pe rațiuni ecologice, impunerea unor standarde, etichetarea,

măsurile de penalizare, intervențiile și altele de acest gen având scopul protejării

mediului înconjurător, sunt adecvate unei soluționări echitabile, înfloritoare sausănătoase.

(e) Folosirea drepturilor de proprietate intelectuală (D.P.I.) în scop protecționist a

devenit o practică foarte des întâlnită. Ele îi conferă deținătorului un privilegiu de

monopol, interzicând celorlalți să își utilizeze în moduri precise, și stabilite de către ei

înșisi, bunurile fizice pe care le dețin. Și acest lucru nu este nici legitim și nici nuconduce neapărat la mai multă inovare16. Avem această credință, întrucât susținem

teoria autorilor libertarieni care au chestionat17 critic logica științifică pe care se

sprijină proprietatea intelectuală. Dacă socotim a fi consistentă și adevărată analiza

acestora, atunci înseamnă nu numai că schimbul nu ar trebui fi torsionat după legile

D.P.I., dar și, mai important, faptul că nu pot fi stabilite drepturi de proprietate

asupra ideilor din mintea unei ființe umane. Această direcție de argumentare are la

bază următoarele:

- creația nu poate genera proprietate; drepturile de proprietate legitime sunt:

proprietatea asupra propriului corp, asupra bunurilor fizice obținute prin apropiere

originală, transferurile pașnice și producția

- D.P.I. nu respectă regula aproprierii originale care stă la baza oricărei intrări legitime

în posesie

- numai resursele rare pot fi deținute; bunurile intelectuale fiind bunuri non-rare

16 Boldrin Michel, Levine, David, Against Intellectual Monopoly, pag. 184-20817 Kinsella, Stephan N, Against Intellectual Property, 2008.



- originea unei idei nu poate fi un criteriu etic pentru însușirea lor; ideile se pot regăsi

în mințile multor oameni; ar însemna să ai controlul asupra ideilor și acțiunilor

celorlalți oameni.

A face comerț cu producători precum cei chinezi, care decodificând prin propriileresurse intelectuale ce au văzut la alții, dau o anume formă proprietății lor dobândite

prin mijloace economice/non-agresive, nu ar trebui fi interzis.

(f) Drepturile consumatorilor. În numele protejării drepturilor consumatorilor se

întreprind forme bine aranjate de protecție a anumitor grupuri, de regulă acestea fiind

alcătuite din producători. Legitim vorbind, singurul care poate să constate dacă asuferit un prejudiciu al proprietății sale este chiar consumatorul. Fapt este că, de cele

mai multe ori, consumatorii nu sunt îngrijorați de presupusele pagube produse de

unele activități sau strategii comerciale. Ne interesează acest aspect deoarece este

necesară aprecierea celui vătămat asupra daunelor ce i-au fost cauzate, altminteri

“obiectiva” invocare a consumatorului rămâne doar o întrebuințare ingenioasă a

antreprenoriatului politic. O altă problemă este că “suveranitatea consumatorilor”

este folosită și în sens invers. E adevărat că producătorii, pentru a realiza profituri,

trebuie să țină seama de satisfacerea urgentă a nevoilor de consum selectând cea mai

bună variantă de a întreprinde acest lucru. Dar această „obligație” provine din

motivul profitului. Consumatorul nu poate avea vreun drept asupra stabilirii

prețurilor sau a elementelor ce țin de procesul de producție și comercializare a

bunurilor deținute de agenții economici, după cum nici producătorul nu poate decide,

în locul consumatorului cantitatea, tipul și calitatea produselor ce urmează a fi

achiziționate. Drepturile nu sunt ale „consumatorilor”sau ale „producătorilor” ci ale

proprietarilor.



(g) Combaterea practicilor anticoncurențiale întețește alocarea de protecție iar protecția,

la rândul ei, aduce privilegii monopolistice. O consistentă literatură dedicată analizării

fenomenului concurenței, argumentează din perspectiva teoriei concurenței libere

într-un mod pertinent, exemplificând prin cazuri celebre, lucrul că: monopolurile,cartelurile și alte astfel de înțelegeri între firme, sunt capabile să restricționeze

concurența, dar nu de unele singure, ci numai cu ajutorul barierelor instituționale.

Astfel, un monopol pe o piață liberă, și deci cu acces liber la intrare, este greu de

realizat. În orice fel, monopolul de piață, nu are aceleași consecințe negative pentru

consumatori și concurență, cum se întâmplă în cazul celui instrumentat cu ajutorul

guvernelor. Pe piața liberă, poate exista o editură care publică lucrări unice la prețuriexorbitante. Cu toate acestea, acest tip de monopol nu putem afirma că este

vătămător la nivelul consumatorilor, întrucât ceea ce primează este dreptul legitim de

proprietate al ofertantului. Cei care își procură cărți de la acesta, alegând prin urmare

în mod voluntar, nu poate învinui pe singurul ofertant cu care poate face aceste

tranzacții, de o încălcare a drepturilor sale de proprietate. În privința prețului

considerat a fi ridicat este imposibil de încadrat altcumva decât preț al pieței. Este și

cazul formării de carteluri, de fuziuni, care pe piata liberă sunt caracterizate de

instabilitate; neexistând posibilitatea de a își calcula dimensiunea optimă a firmelor,

este mult mai oportun pentru antreprenori să acționeze de așa manieră încât să

satisfacă cele mai urgente nevoi ale pieței. Mai cu seamă, nu este justificat ca diversele

avantaje competitive aflate în tolba antreprenorilor de piață să fie considerate practici

neloiale care inhibă accesul pe piață a altora. Pot fi cel mult bariere naturale.

Reglementările și intervențiile antitrust sunt îndreptate către probleme întru totul

false.



Se impune să evidențiem un învățămând tras din problemele de față: oamenii

implicați în schimb, vor să beneficieze de acesta nu să fie egali. Atunci pentru cine se

dorește această pretinsă egalitate? Foarte puțini autori din paradigma dominantă de

gândire formulează un răspuns analitic rezonabil privind politica comerțului echitabil.Dominick Salvatore este unul dintre ei. El atașează comerțului echitabil un caracter

protecționist:

„Comerțul liber se bazează pe conceptul de laissez-faire și lipsa deinterferență cu sistemul de tranzacționare. Comerțul echitabil, pe de altă parte, se referă la reglementările unilaterale a ceea ce este permis și ce nueste. Procedurile de punere în aplicare a comerțului echitabil de multe orisfârșesc prin a fi măsuri protecționiste. Așa cum subliniază Finger (1991, p.21.) în politica internă" comer ț ul corect a ajuns s ă însemne dreptul la protec ț ie. Discutarea comerțului corect, însă, a împins apărătorii unui sistemcomercial multilateral liber în defensivă , deoarece nimeni nu poateargumenta într-adevăr împotriva corectitudinii în comerț.”18

În alte cuvinte, în numele egalitarismului se adoptă de fapt măsuri ce determină cu

adevărat inegalități, de vreme ce nu competiția liberă face obiectul acestui principiu,

este deja evident că vor exista “indivizi care trăiesc din propriile eforturi și cei careprofită de constrângerea organizată”.19

3) Principiul liberalizării. Aplicarea acestui principiu e făcută în mod birocratic și e

politizată, ajungându-se la un anumit grad de libertate a schimburilor, obținut treptat

prin dezbateri ce au loc în cadrul rundelor de negocieri având rezultate modeste

pentru anvergura, resursele alocate și pretențiile anunțate:De la crearea GATT în 1947-1948 au avut loc opt runde de negociericomerciale. A noua rundă, cea de la Doha din Qatar este în curs dedesfășurare în prezent. La început, rundele de negocieri s-au concentrat pe

18 Trade protectionism and welfare in the United States , capitolul 14, în volumul editat de Dominick Salvatore:

Protectionism and world welfare, Cambridge University Press 1993, p. 312.19 Salin, Pascal, Liberalismul , p. 27.



scăderea tarfielor, în special cele vamale, asupra bunurilor importate. Carezultat al negocierilor, la mijlocul anilor 1990, ratele tarifare ale țărilorindustriale asupra bunurilor industriale au scăzut în mod constant la maipuțin de 4%.20

Remarcăm operarea cu un concept diferit al liberalizării fa ță de cel autentic, preluat

din Acordurile de Liber Schimb și G.A.T.T. ce conține aceleași tipuri de stimulentele

perverse descrise mai înainte, și în care s-au păstrat neatinse câteva din concepțiile

mercantiliștilor (mă refer spre exemplu la politicile de stimulare a exporturilor și

restricționare a importurilor) dar adăugându-se și altele noi.

Multilateral trade agreements now focus on providing assistance to

exporters through more government intervention, not on opening bordersand tariff reduction. For example, since 1964 the International TradeCentre, the WTO, and the United Nations Conference on Trade andDevelopment have been working together to assist small economiesthrough their export-led development and integration in international trade.Countries seek trade agreements insofar as those agreements encourageonly their export industries, but not the flow of imports as well.21

În cadrul OMC lipsesc deci stimulentele adoptării unei asemenea politici autentice.

Reiterăm faptul că liberalizarea înseamnă nu doar eliminarea obstrucționării

schimburilor de către state, de tipul celor propuse (taxele vamale, plafonări cantitative

e.t.c.), dar și a standardelor de toate tipurile (de mediu, calitative, cantitative, de

securitate e.t.c.), și a tuturor reglementărilor și imixtiunilor asupra schimburilor, ce nu

pot fi conforme cu obiectivele creării unui comerț într-adev ăr liber.

Adăugăm aici că o politică de liberalizare înseamnă și trecerea la o monedă liberă și

sănătoasă stabilită și emisă în afara sistemului băncilor centrale, nu doar simpla

asigurare a unor politici nemanipulatorii ale autorităților monetare. Făcând rabat de la

oricare dintre ele, liberalizarea va fi una de suprafaţă, fiind utilizată ca o modalitate de

îmbog ăţire a funcţionarilor şi a grupurilor de interese. Presupunând o politică de

20 World Trade Organization Information and External Relations Division, Understanding WTO, 2011, p. 11.21 Dorobaț, Carmen Elena, Foreign Policy and Domestic Policy Are but One System , Independent Review, 2015, 19.3, p. 369.



liberalizare în care moneda este lăsată în continuare în aparatul statal şi nu decisă prin

mjiloace economice, atunci trebuie să înţelegem că nu am eliminat nici pe departe

mijloacele de alocare protecţionistă: statul dispunând în continuare de un instrument

esențial de distribuire a privilegiilor, şi chiar foarte oportun în ceea ce priveşte reacţiapublicului, ale căror venituri sunt exfoliate “soft” prin mecanismele monetare. Fără o

monedă veritabilă, e neîntemeiat din partea economiştilor onești să avanseze ideea că

prin comerţul dirijat și gestionat de cadrul instituțional al O.M.C. se realizează

structura favorabilă liberalizării schimburilor, când de fapt, în continuare “statul se află

în postura de a domina întreg sistemul economic şi chiar întreaga societate.”22 Din

aceste motive unii autori sunt de părere că “doar „privatizare”, în absenţa unui sistem

legal funcţional, nu înseamnă acelaşi lucru cu a crea o piaţă. Pieţele au ca fundament

domnia legii; privatizările eşuate nu sunt eşecuri ale pieţei, ci eşecuri ale statului în a

crea temeliile legale ale pieţei.”

Gradualismul este mijlocul de obținere a libertății, propriu statului, care având alte

scopuri și o înțelegere greșită a liberalizării, încearcă să atenueze din efectele puternice

ale acesteia atrâgând în realitate chiar suprimarea lor. Implicațiile unei asemenea

metode nu sunt deloc de neglijat. În subcapitolul acestei lucrări privitor la calculul

economic ce descria importanța fundamentală a acestui instrument într-o societate,

am v ăzut că limitarea sau depărtarea de la funcția fundamentală a generării prețurilor

într-o economie, și anume schimburile libere între proprietari, înlătură calculul

economic rațional. Fără posibilitatea calculelor economice corecte este viciat întreg

procesul economic iar continuarea politicilor protecționiste ar conduce spre

destrămarea societății civilizate. Întorcându-ne după prezentarea acestor accentuări, săobservăm că gradualismul nu face decât să mențină în continuare, în diferite grade,

politica protecționismului sub pretextul apariției diverselor blocaje de tipul măsurilor

22 Rothbard, N. Murray, Pleodoarie pentru o monedă sănătoasă , editura Liberalis , 2013, p. 26.



reciprocității. Developatoare, de asemenea, este retorica utilizată în acest sens:

“opening markets can be beneficial, but it also requires adjustment” are immediately

followed by the assertion that “WTO agreements allow countries to introduce

changes gradually” (WTO 2011, emphasis added)”23

. A considera că “aceste pauzesunt bune prin aceea că permit membrilor să digere acordurile anterioare și să-și

conserve energia pentru viitoarele negocieri comerciale multilaterale,”24 e, am putea

spune, încă un caz ce evidențiază că metaforele nu trebuie să inlocuiască

raționamentele economice. E destul de limpede că unele state par a avea nevoie de un

proces de “digerare” de zeci de ani, ceea ce ne justifică să susținem că acestea nu pot fi

o strategie înțeleaptă/prudentă, cum se crede. Aceste lungi “pauze” denotă mai multdecât înțelegerea greșită a măsurilor de dereglementare a pieței, și anume folosirea lor

ca instrument protecționist.

Din perspectiva pe care noi o împărtășim, a unei analize limpezite de presupozițiile

multilateralismului comercial, e de la sine înțeles să se impună excluderea totală din

calea comerțului a co-proprietarului neinvitat, dar aceasta se poate obține mult mai

ușor printr-o strategie unilaterală a liberalizării, și nu prin negocieri politice sub

auspiciile O.M.C., așa cum prea optimist consideră mulți autori liberali, chiar dacă

înțeleg foarte bine că nu e înțeleaptă așteptarea ca celalți membrii să facă la fel pentru

a putea beneficia de deschiderea economiei către mediul internațional:

“ De ce să ne supunem populația la mai multe taxe și restricții numai pentrucă alte țări fac acest lucru? Pentru a împrumuta o analogie de la economistabritanică Joan Robinson, nu este deloc înțelept să arunci bolovani înpropriul port doar pentru că vecinii tăi au țărmuri stâncoase și inaccesibile,

care îți îngreunează accesul. A spune că nu-mi voi acorda dreptul de a alege dintr-o gamă largă de produse ieftine și bune, dac ă tu nu faci la fel reprezintă un sacrificiu,și nu represalii iscusite.”25

23 Dorobaț, Carmen Elena, Foreign Policy and Domestic Policy Are but One System, p. 370.24 Irwin, Douglas, Do We Need the WTO, p. 355. 25 Norberg, Johan, În apărarea capitalismului global, editura Libertas Publishing, 2010, p. 117-118.



Diferența dintre susținătorii OMC și apărătorii comerțului liber se poate sesiza și din

acest mod de abordare al măsurilor reciproce. Mai mult, un apărător consecvent al

principiului reciprocității - ce e strâns legat de politica institu

țională a liberalizării, ar

trebui să observe că o aplicare a unor măsuri protecționiste într-o țară membră

înseamnă același tip de măsuri și pentru celelalte. Așa cum North a observat “ceea ce

vrea el este o situaţie „fără taxe vamale” pe cealaltă parte a graniţei şi o lege „pro-taxe

vamale” pe această parte a graniţei. Vrea ca americanii să poată vinde orice vor, la cel

mai bun preţ posibil oamenilor de pe partea cealaltă a graniţei. Dar el nu vrea ca

oamenilor de pe partea cealaltă a frontierei să le fie permis de către lege să le vândă

oamenilor de pe această parte a graniţei la cel mai bun preţ posibil […] Ceea ce este

acceptabil pentru o persoană este acceptabil şi pentru cealaltă. Orice constituie o

politică economică înţeleaptă într-o parte a graniţei constituie o politică înţeleaptă şi

pe cealaltă parte.”26

Așadar, stă în natura lucrurilor ca în cadrul acordurilor politice, programele de

liberalizări autentice să nu poată avea prea mulți susținători. Logica competiției politice

ne arată că incitativele sunt îndreptate puternic către susținerea proiectelor deextindere a protecției, nefiind niciodată o lipsă de idei în privința proiectelor

investiționale cu fondurile altora. Stimulentele acționează și în sensul maximizării

duratei și ariei de acțiune a mandatelor de către beneficiarii acestora - tehnocrații, ce cu

ajutorul coerciției legilor din cadrul Acordurilor de Liber Schimb hotărâte de ei și de

către omologii lor de odinioară, sunt acum în măsură să valorifice și calitatea de

proprietari, sau, după caz, co-proprietari nedoriți, a tuturor proprietăților legitime alediferiților oameni prinși în mecanismul acordurilor f ără voia lor. Concurența politică e

accelerată puternic și prin deprinderea îndeosebi rapidă a abilităților parazitare ale altor

26 North, Gary , Tariffs as Welfare-State Economics, Mises Daily, Ludwig von Mises Institute, 30 iulie, 2012.



aspiranți, dornici să obțină accesul la monopolul mașinăriei birocratice. Procesul

competițional de acest tip asigură selecția la vârf tocmai a celor mai abili birocrați și

antreprenori politici în aria expandării protecției și a măsurilor intervenționiste. E

utopic să crezi că îi poți convinge pe aceștia să renunțe la aceste avantaje susținândliberalizarea prin intermediul OMC27. și al statelor membre ca unici catalizatori ai

libertății schimburilor. Nu de la reglementator te aștepți sa fie un promotor al

libertății.

Sub pretextul dereglementării totale a comerțului, sunt instituite noi măsuri

privilegiatoare ce generează o întreag ă piață politică cu decidenți și antreprenori

politici, dar și clienți politici (nefertili la nivel social), atrași de favorurile oferite pespinarea populației, ce sunt bine organizați în vederea menținerii acestora. Alterantiva

favorurilor politice (obținute adeseori cu mari costuri) nu poate fi o investiție

profitabilă pentru jucătorii de pe această piață. Trecerea la o piață adev ărată, cu

competiție și clientelă reală, cu eliberarea clienților captivi și redefiniri structurale

adecvate aceastei piețe, ar însemna pierderea avantajelor asigurate de barierele

comerciale. Aceste lucruri fac tot mai dificilă și nerentabilă (costurile ar depășibeneficiile) aplicarea politicii liberalizării. Putem considera gestionarea birocratică

multilaterală a liberalizării ca fiind eficientă, doar în măsura în care e de dorit

expansiunea sau păstrarea pieței protecționismului. Însă această piață, injustă și

costisitoare pentru populație, e o ficțiune ce nu își poate îndeplini scopurile declarate

și nu poate fi niciodată cu adevărat înfloritoare la nivelul societății. Așa cum se poate

constata istoric, odată cu acceptarea existenței unor asemenea piețe, se acceptă de fapt

27 Așa cum utopic susține în opinia mea Douglas Irwin nădăjduind că economiștii liberali pot stabili sau schimbaobiectivele politicienilor remunerați tocmai din extinderea statului: “Noi ar trebui să menținem OMC concentrată cât maimult posibil către reducerea măsurilor la frontieră și nu să extindem în grabă agenda sa dibuind noi teme (dintre caremulte sunt îndreaptă rapid spre nicăieri, oricum), atunci când există o mulțime de a face cu privire la problemele vechi.” Op.cit., p. 355.



extinderea puterii coercitive ce nu mai poate fi limitată și în consecință, revenirea la o

modalitate pașnică de a face schimburi, liber consimțite de către întreprizătorii privați,

devine nu anevoioasă ci nedorită. Nu revenirea la politicile liberalismului clasic care

naiv credea că poate limita dezvoltarea statului este prin urmare soluția, ci înlocuirealor cu un proces de piață competitiv, singurul consecvent cu respectarea proprietăților

legitime.

Alte principii sunt cel al (4) încurajării dezvoltării și reformei economice care prin

acordarea de concesii și asistență țărilor în curs de dezvoltare ce se axează în principal

pe mărirea perioadelor de implementare a acordurilor, asistență tehnică și menținerea

barierelor comericale, ignoră și contrazice ceea ce și-a propus O.M.C. prinpromovarea unui comerț mondial deschis. Piețele locale au o profundă nevoie de

schimbarea mentalității protecționiste, nu de tergiversări prin asistență specială și

concesii comerciale; și al (5) predictibilității - prin măsuri de supraveghere periodică a

politicilor comerciale naționale încercându-se asigurarea unui mediu de afaceri

transparent și stabil, menținut în stadiul actual tocmai prin aplicarea politicilor O.M.C.

de deschidere incompletă a piețelor. Accentul cade pe stabilitatea politicilor comerciale

naționale și a mediului comercial fără a pune cu adevărat presiune pe eliminarea

măsurilor protecționiste.

Oficial (sau am putea spune superficial interpretate), pozițiile ce susțin

protecționismul în cadrul O.M.C. sunt extrem de puține. Însă, dacă operăm cu un

anumit discernământ metodologic, observăm cel puțin următorul lucru: conceptul

liberalizării uzitat aici, permite aplicarea de măsuri cu puternice efecte de protejare ale

economiilor și companiilor naționale. Mai mult, interesele naționale, de tipul protejării

pieței interne se bucură de o mai bună protecție sub cupola acestei instituții în cazul

unor dispute comerciale.



Prin urmare, prin crearea Organizației Mondiale a Comerțului, așa cum s-a putut

credem constata din tezele de mai sus, au fost înlocuite vechile instrumente

protecționiste (de tipul taxelor vamale și a contingentelor) cu cele ale noului

protecționism. Cu un asemenea cadru comercial multilateral, oricât de optimiști am fi,nu găsim ca procesul concurențial să se intensifice radical, ori ca în urma negocierilor

multilaterale să rezulte o liberalizare autentică.

Comertul administrat OMC principii.pdf

Documents

Transcript of Comertul administrat OMC principii.pdf