Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizație al cărei scop este să supună atenției întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei.

Clubul de la Roma este compus din oameni de știință, economiști, oameni de afaceri, înalți funcționari publici, șefi de stat și foști șefi de stat de pe toate cele cinci continente.

«Dacă Clubul de la Roma are vreun merit, acesta este întâietatea în a se răzvrăti împotriva ignoranței sinucigașe a omenirii cu privire la adevărata ei condiție.» dr. Aurelio Peccei

Scopul principal al grupului este de a rezolva problemele legate de industria națională și internațională. Cercetările pe care inițiatorii Clubului de la Roma le-au intreprins cu privire la viitorul industriei și al economiei, ignorarea unor tendințe mondiale nefaste, în special cele legate de risipa de resurse care sunt principala cauză a crizei actuale, au dus la acuzarea lor că urmăresc regionalizarea și unificarea întregii lumi.

S-au înființat centre, instituții, organisme orientate spre câte o singură temă: mediul, populația, hrana, apa, educația. Au fost identificate problemele globale ale omenirii, de la climă și resurse naturale, până la marile dezechilibre economice între societățile privilegiate și cele în curs de subdezvoltare, foamete, sărăcie și boli.

Încă de la începutul activității, Clubul de la Roma a sugerat soluția unor investiții masive în educație, care este un factor cheie în soluționarea acestor probleme.

Clubul de la Roma a scos în evidență două aspecte de importanță crucială ale globalizării, plecând de la faptul că planeta se află în fața unor mari contradicții: în timp ce resursele planetei sunt limitate, dorințele, ambițiile sau tendințele ca acestea să fie consumate sunt nelimitate.

Clubul de la Roma a fost fondat în aprilie 1968 de caăre Aurelio Peccei, industriaș, fost președinte al companiei Fiat și Alexander King, om de știință scoțian.

În 1968 Aurelio Peccei, împreună cu câțiva industriași, înalți funcționari internaționali, savanți și filozofi s-au reunit pentru a pune în comun ideile lor și pentru a răspunde complexelor subiecte asupra viitorului planetei.

Decizia inițiatorilor a fost ca un grup de cercetători de la „Massachusetts Institute of Technology” să fie angajat spre a alcătui un proiect esențial pentru viitoarea activitate a Clubului de la Roma. Au fost puse câteva condiții esențiale pentru alegerea cercetătorilor ce vor lucra precum și a modului de lucru. Astfel, numărul celor implicați în proiect să fie redus, în jur de 100 de personalități, să nu aibă nevoie de finanțări mari, pentru a-și putea păstra independența; să fie apolitică, dar transculturală și în sfârșit, să fie neoficială, în sensul că nu se dorea să beneficieze de sprijinul vreunui stat sau organizații internaționale.

Clubul de la Roma a intrat în atenția publicului odată cu publicarea în anul 1972 a raportului Limitele Creșterii, de către Dennis Meadows de la „Massachusetts Institute of Technology”, ce s-a vândut în 30 milioane de exemplare, tradus în mai mult de 30 limbi, fiind considerată cea mai bine vândută carte despre mediul înconjurător. Raportul prezica că, «Dacă se mențin tendințele actuale de creștere ale populației mondiale, ale industrializării, contaminării ambientale, producției de alimente și epuizării resurselor, această planetă va atinge limitele creșterii în următorii 100 de ani. Rezultatul cel mai probabil ar fi o scădere subită și incontrolabilă atât a populației cât și a capacității industriale.» (Dennis Meadows Limitele Creșterii, 1972)

La acea vreme, Clubul de la Roma era constituit ca un grup informal alcătuit din șase persoane, neavând o existență corporativă. Grupul era format din:

Aurelio Peccei Alexander King Hugo Thiemann, Director al Institutului Batelle din Geneva Max Kohnstamm (Olanda), fost Secretar General al CECO (Comunitatea

Europeană a Cărbunelui și Oțelului) Saint Jean-Geours Erich Jantsch

La 17 septembrie 1973 acest grup a emis un proiect cu numele „Regionalized and Adaptive Model of the Global World System” în care prezenta planul lor pentru a împărți țările lumii în zece regiuni socio-economice care mai apoi să fie conduse de către un singur guvern global. Regiunile socio-economice pe care ei le-au planificat sunt următoarele:

1. SUA, Canada și Mexic 2. Uniunea Europeană 3. Japonia 4. Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Israel și Insulele Pacificului 5. Europa de Răsărit 6. America Latină, Centrală și de Sud 7. Africa de Nord și Orientul Mijlociu 8. Africa Centrală 9. Asia de Sud și de Sud-Est 10.Asia Centrală.

După moartea lui Aurelio Peccei, în 1982, Clubul de la Roma n-a încetat să examineze în continuare tabloul lumii și să atragă atenția că o inevitabilă criză generală, cu implicații morale, politice, sociale și economice, amenință planeta. Mesajul pe care l-a lăsat pentru generațiile viitoare Aurelio Peccei a fost acela că lumea va avea un viitor bun, numai dacă va înceta risipa de resurse. Consider că acum trebuie să existe o viziune integrată asupra lumii (creștere economică, mediu, populație) și că noile tehnologii nu reprezintă o soluție suficientă pentru a rezolva problema schimbărilor climatice, mai ales acum când ne aflăm la limita unor schimbări ireversibile.

În „raportul Brundtland”, intitulat Viitorul nostru comun, prezentat la Conferința Națiunilor Unite de la Rio de Janeiro din iunie 1992, se afirmă că «dezvoltarea durabilă este concepută în viziunea reconcilierii dintre economie și mediul înconjurător, pe o nouă cale de dezvoltare care să susțină progresul uman, nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani, ci pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndelungat».

La 17 decembrie 1992, prima regiune socio-economică a luat ființă prin acordul dintre președintele S.U.A., președintele Mexicului și reprezentantul Canadei care au semnat tratatul de colaborare NAFTA (North American Free Trade Area – Acordul Nord American de comerț liber).

În 2001, Clubul de la Roma a creat „tt30”, (Think Tank 30) alcătuit din membri în jurul vârstei de 30 de ani, care oferă acces Clubului de la Roma la ideile și viziunile tinerei generații.Asociații naționale ale Clubului de la Roma au fost înființate în multe state din Europa, S.U.A., Canada, Mexic, Brazilia, Porto Rico, Venezuela și Asia. Acestea analizează problemele naționale și oferă consultanță factorilor de decizie la nivel național.

A doua regiune socio-economică, din Uniunea Europeană, din 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea României și Bulgariei, a ajuns la 27 de state componente, iar o a treia regiune este deja formată.

„2052 - o previziune globală pentru următorii 40 de ani“ este noul raport al Clubului de la Roma în care unele concluzii sunt o urmare a raportului revoluţionar din deceniul 1970 intitulat „The Limits to Growth“. Noul document trasează evoluţia omenirii de astăzi pe următoarele patru decenii şi lansează paradigma neo-malthusianismului.

Omenirea începe să se adapteze la limitele planetei dar există un risc ca ajustările să fie prea lente. China va avea o ascensiune în timp ce Statele Unite cad şi continuă încălzirea climatică, deşi nu atât de rapid cum prevăd cele mai negre scenarii ştiinţifice. Raportul din 2012 al  Clubului de la Roma (creat în 1968) este un fel de urmare a primului raport din 1972, „The Limits to Growth" (Limitele creşterii), lansat în urmă cu 40 de ani, ambele documente cuprinzând trei scenarii pentru cinci variabile - populaţie, industrializare, contaminare, producţie alimentară şi utilizarea resurselor naturale.

Corectitudinea previziunilor face obiectul unei dezbateri între cei ce  numesc „Limitele creşterii" o profeţie a sfârşitului lumii care nu suferă comparaţie cu realitatea şi cei care cred că aceste concluzii rămân extraordinar de viabile. Noul raport cu previziuni până în 2052 este rodul cercetărilor a numeroşi experţi, între care şi Jorgen Randers şi prezintă următoarele concluzii:

• Oamenii au început procesul de adaptare la activitatea umană în limitele planetei Terra, dar există riscul ca procesul să fie prea lent.

• actualele mari puteri economice vor stagna, în special Statele Unite, în timp ce vor înflori Brazilia, India, Rusia, Africa de Sud şi alte economii emergente.

• China va cunoaşte succesul datorită capcităţii sale de reacţie.

• PIB-ul mondial va creşte mai încet decât s-a prevăzut, în principal din cauza diminuării productivităţii.

• Concentrarea gazelor cu efect de seră în atmosferă continuă să crească  şi să provoace o creştere a temperaturii cu două grade. Trei decenii mai târziu, temperatura va fi mai mare cu 2,8 grade, ceea ce poate declanşa schimbări climatice majore.

Jorgen Randers a declarat că una din principalele noastre probleme este că sistemul politic este conceput pentru a lua decizii pe termen scurt, în timp ce „avem nevoie de un sistem de guvernare cu viziuni pe termen lung".

Esenţial este că raportul 2012 îl confirmă pe cel din 1972 care dădea sistemului economic mondial o limită de 60 de ani pentru a se prăbuşi, confruntat cu diminuarea resurselor şi degradarea mediului. Un punct de ruptură va fi în 2030 când procesul de degradare va duce la moartea a sute de milioane de persoane.

Distrugerea lumii?

Clubul de la Roma a celebrat printr-un simpoziom a 40-a aniversare a publicării celebrului său raport „Limitele creşterii", numit şi raportul Meadows, după numele principalului coordonator al echipei de experţi. Acest raport, prezentat public la 1 martie 1972 , a plecat de la comanda făcută de Clubul de la Roma  în 1970 Institutului Massachussetts of Technology (MIT). În acelaşi timp, unul din organismele însărcinate cu raportul, Smithsonian Institution, a lansat versiunea actualizată în 2012 a raportului din 1972. Al doilea raport foloseşte aceeaşi metodologie ca primul, cu aceiaşi actori, Clubul de la Roma comanditarul, MIT executantul. Instrumentele de analiză au fost modernizate, urmare a importantelor progrese în metodele de observare şi previziune. Raportul din acest an confirmă concluziile celui din 1972 care anunţa un viitor îngrijorător pentru umanitate. cu o posibilă prăbuşire în termen de şase decenii. Situaţie confirmată de formula Smithsonian Magazine: „Lumea este pe calea dezastrului", altfel spus „totul se derulează cum s-a prevăzut pentru a surveni dezastrul".

Acest dezastru, cum rezumă fizicianul australia Graham Turner, care i-a succedat lui Dennis Meadows ca redactor coordonator, va decurge din faptul că, dacă omenirea continuă să consume mai mult decât poate produce natura, prăbuşirea economică se va traduce prin scăderea masivă a populaţiei în jurul anului 2030. Dezastrul nu este deloc departe de noi şi unii experţi consideră anul  2020 ca dată probabilă. Aşdar, prăbuşirea s-ar putea produce chiar înainte de 2030. Altfel spus, toate proiectele avute în vedere pe un termen mediu de zece ani vor fi afectate, chiar pot deveni inoperante. Raportorii fac dovada optimismului scriind că dacă măsuir radicale vor fi luate pentru reformarea Sistemului, data nefastă ar putea fi îndepărtată.

Dar, arată raportorii, trebuie să avem în vedere şi că în ce priveşte proiectele noastre, colective sau individuale, nu vor fi luate nici una dintre măsurile radicale. Sistemul economico-politic nu se poate reforma. Practic, guvernele, întreprinderile şi media converg pentru ca totul să continue ca înainte, până la dezastru. Nu numai încălzirea globală este incriminată de experţi, ci mult mai general epuizarea resurselor şi, dincolo de asta, distrugerea catastrofală a mediului înconjurător sub toate formele, adică „distrugerea lumii".

Pentru a împiedica această cădere ar fi necesară nu numai reducerea producerii gazelor cu efect de seră dar şi impunerea unei descreşteri radicale, începând cu cea care ar trebui pusă în practică în ţările bogate, care sunt cele mai consumatoare şi cele mai distructive. Speranţe vagi având în vedere cum problema a fost ştearsă  în acest an din mizele politice. În acelaşi timp se are în vedere relansarea explorărilor gazelor de şist şi foraje profunde în Mediterana. Mic exemplu, pentru că alte măsuri mult mai periculoase se pregătesc a fi lansate în Arctica sau în alte zone.

Creat în 1968, Clubul de la Roma se descrie ca “un thinktank şi un centru pentru cercetare şi acţiune, de inovaţie şi iniţiativa. Este un grup oameni de ştiinţă, economişti, oameni de afaceri, înalţi funcţionari, şefi de state şi foşti şefi de state care a fost creat pentru a se adresa problemelor majore ale societăţii

globale, deoarece actualele căi de acţiune sunt oprea înguste şi guvernele sunt prea compartimentate”.

-actualele economii dominante, în special SUA, vor stagna. Brazilia, Rusia,

India, Africa de Sud şi alte zece state emergente vor creşte în următorii

40 de ani;

-în 2052 vor exista 3 miliarde de oameni care trăiesc în sărăcie;

-China va fi o poveste de succes, datorită abilităţii sale de acţiona;

-în 2042 populaţia planetei va atinge apogeul, pentru că fertilitatea în

zonele urbane va fi în scădere;

-PIB-ul global va creşte mult mai încet decât ne aşteptăm, din cauza

productivităţii tot mai mici din marile economii;

-emisiile de dioxid de carbon vor continua să crească şi vor duce

la încălzirea atmosfereicu 2 grade Celsius în 2052

-este puţin probabil ca guvernele să ia măsurile necesare pentru a forţa

pieţele să aloce mai mulţi bani pentru soluţiile economice nepoluante

“Trăim deja într-un mod care nu mai poate fi dus mai departe de alte

generaţii fărăschimbări radicale. Umanitatea a epuizat resursele

planetei şi, în anumite cazuri, vom vedea colapsuri locale până în

2052. Emitem anual de două ori mai multe gaze cu efect de seră decât

pot fi absorbite de pădurile şi oceanele lumii”, se arată în studiu.

Raportul “2052: O prognoză globală pentru următorii 40 de ani” este

parte a unei campanii mai lungi a Clubului de la Roma care urmăreşte să

stimuleze găsirea de soluţii pentru un viitor sustenabil, pornind de la

ideile precedentului raport “Limitele creşterii”. Acesta din urmă a fost

publicat de către Clubul de la Roma în 1972 şi a fost redactat de acelaşi

Randers, alături de americanii Dennis Meadows şi Donella Meadows.

Raportul lua în calcul variabile precum creşterea populaţiei, epuzizarea

resurselor, industrializarea, poluarea, producerea alimentelor şi ajungea

la concluzia colapsului umanităţii (probabilitate de 66%) sau la cea a

stabilizării lumii (33%).

John Holdren, consilierul principal al lui Barack Obama pentru

ştiinţă şi tehnologie este un adept al teoriilor lansate de Clubul

de la Roma în anii 70. Înainte de numire, el a trebuit să precizeze în

faţa Congresului SUA că nu a susţinut niciodată că statul trebuie să aibă

un rol în determinarea numărului optim de locuitori al unui stat sau al

planetei şi ca nu a susţinut niciodată ideea sterilizării forţate.