25340040 Tratatul de La Roma

36
Tratatul de la Roma I. a. Introducere Tratatelor de la Roma a urmat Conferinței de la Messina(Italia) din 1-3 iulie 1953,a miniștrilor de externe, cand cele șase state parți la Tratatul de la Paris constituind CECA au hotărât următoarele:extinderea sistemului și la alte domenii economice(in vederea realizarii unei piete comune generale), armonizarea politicilor sociale si organizarea unei piețe nucleare comune.Astfel, la 25 martie 1957, la Roma, au fost semnate două tratate, instituiind, pe de o parte, Comunitatea economică europeană și, pe de altă parte, Comunitatea europeană a energiei atomice.Tratatele au fost 1

Transcript of 25340040 Tratatul de La Roma

Page 1: 25340040 Tratatul de La Roma

Tratatul de la Roma

I. a. Introducere

Tratatelor de la Roma a urmat Conferinței de la

Messina(Italia) din 1-3 iulie 1953,a miniștrilor de externe, cand

cele șase state parți la Tratatul de la Paris constituind CECA au

hotărât următoarele:extinderea sistemului și la alte domenii

economice(in vederea realizarii unei piete comune generale),

armonizarea politicilor sociale si organizarea unei piețe nucleare

comune.Astfel, la 25 martie 1957, la Roma, au fost semnate două

tratate, instituiind, pe de o parte, Comunitatea economică

europeană și, pe de altă parte, Comunitatea europeană a energiei

atomice.Tratatele au fost încheiate pentru o durata nelimitată și au

intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958, după ratificarea lor de către

Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Belgia și Olanda1.

Tratatele de la Roma au marcat un recul al

supranaționalității, dar ele au prevăzut posibilități de

integrare prin extinderea competențelor Adunării

Parlamentare (ai cărei mebri urmau să fie aleși prin 1 Deși a participat la negocieri, Marea Britanie nu a semnat tratatele.

1

Page 2: 25340040 Tratatul de La Roma

sufragiu universal direct) și prin trecerea la votul

majoritar in cadrul Consiliului2.

I. b. Obiective și mijloace

Obiective:

- promovarea unei dezvoltări continue, armonioase

și echilibrate;

- stabilitate sporită;

- relații mai strânse între statele membre;

Mijloace:

- crearea unei piețe comune;

- apropierea treptată a politicilor economice a

statelor membre;

- eliminarea taxelor vamale și restricțiilor

cantitative in comerțul reciproc;

- libertate de mișcare pentru bunuri, persoane,

serivicii și capital;

- instituirea unei politici comune față de țările terțe;

- politici comune în domeniul agriculturii;

- coordonarea politicilor economice și ratificarea

dezechilibrelor în balanțele de plăți;2 J.C.Gautron, Droit europeen, Dalloz, Paris, 1997, pag. 14.

2

Page 3: 25340040 Tratatul de La Roma

- „aproximarea” (punerea de acord a legislației),

care să facă posibilă buna funcționare a pieței comune;

- concurență nedistorsionată în cadrul pieței

comune

- asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări

- crearea unui Fond Social European și a unei Bănci

Europene de Investiții, pentru a crea oportunități pentru

noi locuri de muncă;

II. 1. Tratatul de la Roma constituind CEE(TCEE)

Tratatul constituind CEE a stabilit ca obiectiv

pentru Comunitate, in art. 2, următoarele:

-instituirea unei piețe comune și apropierea progresivă a

politicilor economice ale statelor membre;

-promovarea unei dezvoltări armonioase a activităților

economice în ansamblul Comunității;

- o extindere continuă și echilibrată;

- o stabilitate mărită;

- o creștere accelerată a nivelului de trai;

3

Page 4: 25340040 Tratatul de La Roma

- relații mai strânse intre statele membre

În perspectiva creării fundamentelor “unei Uniuni

din ce în ce mai strânse între popoarele europene”,

tratatul prevede libera circulație a mărfurilor și protecția

față exteriorul Comunitații prin tarife vamale comune,

libera circulație a persoanelor și a capitalurilor, protecția

liberei concurențe.Aceste prevederi nu urmăresc nimic

altceva decât instituirea unei piețe comune, cu

caracteristici asemănătoare piețelor naționale.

De asemenea , Tratatul privind constituirea CEE

prevede:

-armonizarea politicilor economice ale statelor

membre

-stabilirea unor politici sectoriale comune în

domeniul agriculturiii, transporturilor, relațiilor

comerciale externe

Spre deosebire de Tratatul care a înființat

CECA,care are natura juridică a unui tratat-lege,

Tratatul instituind CEE stabileste numai în cadrul în

care instituțiile comunitare au ca misiune promovarea

4

Page 5: 25340040 Tratatul de La Roma

dezvoltării armonioase în ansamblul Comunității, o

extindere continuă si echilibrată, o stabilitate marită, o

creștere accentuată a nivelului de viață și relații mai

strânse intre statele membre3 .

Deoarece aceste prevederi au caracter general, ele

nu pot crea obligații juridice in mod direct;importanța

lor rezidă în aceea că orientează interpretarea dreptului

comunitar in direcția atingerii obiectivelor CEE.Acest

astept este redat de Curtea de justiție, care a

concluzionat4.

„Articolul 2 al Tratatului descrie misiunea CEE.

Obiectivele enunțate de aceasta dispoziție sunt legate de

existența si funcționarea Comunității, iar realizarea lor

trebuie să fie rezultatul stabilirii pieței comune și a

apropierii progresive a politicilor economice a statelor

membre, care sunt, de asemenea, scopuri a căror

realizare constituie obiect esențial al Tratatului. Aceste

obiective, care au inspirat înființarea Comunității și,

indeosebi, cele de promovare și dezvoltare armonioasă a

3 Ovidiu Ținca, Drept comunitar general,Editura Didactică și Pedagocică R.A., București, 1999, pag. 8.4 CJCE, hotarârea din 24 ianuarie 1991, Alsthom/Sulzer, C-339/89.

5

Page 6: 25340040 Tratatul de La Roma

activităților economice în ansamblul Comunității nu pot

avea efect crearea de obligații juridice in sarcina statelor

membre și nici de drepturi in folosul particularilor”5.

Potrivit Tratatului, CEE sprijină, pe de o parte, pe o

piață comună și, pe de altă parte, pe apropierea

progresivă a politicilor economice.

Tratatul nu conține o definiție clară pentru piața

comună; precizarea este, însă, facută de Curtea de

Justiție, care o definește ca fiind un spațiu economic

unificat, lipsit de obstacole interne, în cadrul căreia vor

trebui realizate, in mod progresiv, uniunea vamală si

uniunea economică6.

Articolul 3 stabileste măsurile pe care trebuie să le

ia instituțiile comunitare pentru a realiza obiectivele

prevăzute in art. 2:

-art. 3, lit. E se referă la politica comună in

domeniul transporturilor;

-art. 3, lit. F stabilește necesitatea asigurării liberei

concurențe;

5 La nivel comunitar, termenul de „particulari” desemnează persoanele fizice si juridice.6 CJCE, hotărârea din 24 octombrie 1973, Schluter/Hauptzollamt Lorrach, C-9/73

6

Page 7: 25340040 Tratatul de La Roma

-art. 3, lit. I prevede instituirea Fondului social

european ;

Potrivit unei decizii a Curții de Justiție, din anul

1964, Tratatul CEE, spre deosebire de tratatele

internaționale obișnuite,”a instituit o ordine juridică

proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre

de la intrarea in vigoare a Tratatului și care se impune

jurisdicțiilor acestora, instituiind o Comunitate pe durată

nelimitată, dotată cu atribuții proprii, cu personalitate

juridică, cu o capacitate de reprezentare pe plan

internațional și mai exact, cu puteri reale izvorâte din

limitarea competențelor sau dintr-un transfer de atribuții

ale statelor către Comunitate, acestea și-au limitat, chiar

dacă în domenii restrânse, drepturile lor suverane și au

creat, astfel, un sistem de drept resorsitanților si chiar

lor, avand un izvor autonom, dreptului născut din tratat,

nu ar putea, deci, in baza naturii sale originale specifice,

să i se opună, pe cale juridică, un text intern, oricare ar

fi acesta, fară ca să-și piardă caracterul comunitar și fară

7

Page 8: 25340040 Tratatul de La Roma

să se pună problema chiar a bazei juridice a

Comunitații.7

„Obiectul Tratatului CEE de a institui o piață

comună a cărei funcționare interesează, in mod direct,

justițiabilii Comunității implică faptul că Tratatul

reprezintă mai mult decât un acord care creează obligații

intre statele contractante”8.

2. Tratatul de la Roma constituind

CEEA/EURATOM(TCEE)

Tratatul constituind EURAOM urmarește formarea

și dezvoltarea unei industrii nucleare europene,

impunându-se sarcini multiple, și anume: dezvoltarea

cercetarii și difuzarea cunoștintelor tehnice, asumarea

unei funcții de reglementare a aprovizionării statelor cu

combustibili nucleari si minereuri, înființarea unei piețe

nucleare.

7 CJCE,hotărârea din 15 iulie 1964, Costa/ENEL, C-6/64.8 CJCE, hotărârea din 15 februarie 1965, Van Gend en Los/Administratie der Belastingen, C-26/62.

8

Page 9: 25340040 Tratatul de La Roma

Art. 52 al Tratatului prevede faptul că EURATOM

dispune de un drept de opțiune asupra mineralelor, a

materiilor brute și a materialelor fuzionabile speciale

produse pe teritoriul statelor membre, precum si de

posibilitatea de a exercita un control de securitate asupra

destinației finale a produselor, astfel încât acestea să nu

fie folosite in scopuri militare. În acest scop, orice

întreprindere care manipulează materialele nucleare este

obligată să prezinte Comisiei informații asupra

activității desfașurate, cu excepția materialelor destinate

nevoilor de apărare9.

III. POLITICILE TRATATULUI de la ROMA

În cadrul Tratatului de la Roma sunt prevăzute o serie de politici.Scopul acestora era de a armoniza economiile naționale ale statelor membre. Ele au fost cele care au permis crearea Pieței Comune. Aceste politici au fost aplicate in domeniul agricol (Politica Agricolă Comună:PAC), comercial (Politica Comercială Comună:PCC), concurenței (Politica privind concurența), dar și în cel economic si financiar.

9 Ovidiu Ținca, op. Cit, pag. 11.

9

Page 10: 25340040 Tratatul de La Roma

A. Politica agricolă comună (PAC)

Este vorba de politica cea mai veche, cea mai integrată si cea mai importantă dintre politicile europene. Cheltuielile comunitare in acest domeniu reprezintă aproximativ 45% din bugetul comunitar, la ora actuală.

Ea a fost prevazută de la bun început în Tratatul de la Roma, dar aplicarea ei a început doar din anul 1962, intr-o perioadă de penurie alimentară.

Aceasta politică ține in mod exclusiv de competență comunitară, fiind o politică dirijistă. Astfel, ea favorizează punerea in aplicare a supranaăionalității. Aceasta înseamnă că statele membre abandonează orice competență națională în acest domeniu.

În cadrul Tratatului de la Roma sunt enumerate cinci obiective principale în acest domeniu:

-Garantarea securității materiilor prime-Creșterea productivității în agricultură-Asigurarea de prețuri rezonabile consumatorilor-Stabilirea piețelor-Asigurarea unui nivel de viață echitabil pentru cei

care muncesc in agriculturăPolitica Agricolă Comună este finanțată prin

intermediul Fondurilor de Orientare și Garanție Agricolă (FEOGA),10 care au fost create la 14 ianuarie 1962 și au devenit funcționale începând din anul 1964.

PAC este fondată pe trei principii:10 FEOGA, este instrumentul de finanțare a Politicii agricole comune a UE. Misiunea sa este de a susține Piața produselor agricole și de a promova restructurarea agriculturii comune.

10

Page 11: 25340040 Tratatul de La Roma

-Unitatea pieței, aceasta implică libera circulație a produselor agricole

-Preferința comunitară, ce implică obligația de a cumpăra în mod prioritar din unul din statele membre

-Solidaritatea financiară, ce se referă la susținerea prețurilor în mod direct prin intermediul FEOGA

Politica Agricolă comună a permis Comunității să devină autosuficientă și a determinat creșterea veniturilor agricultorilor. În acelasi timp , însă, finanțarea PAC a devenit o sarcină din ce în ce mai împovărătoare.

Au fost elaborate mai multe reforme prima dintre ele fiind aprobată de către Consiliul de miniștri în 1992. Această reformă se bazează pe principiile de bază ale politicii agricole comune, enunțate începând cu Tratatul de la Roma, dar ea aduce și o serie de modificări importante. Reforma a vizat trei aspecte importante și anume:

-Scăderea prețurilor garantate pentru a permite alinierea lor la cursurile mondiale

-Scăderea prețurilor compensate prin acordarea de ajutoare directe agricultorilor

-Protecția mediului încurajată prin acordarea de ajutoare agricultorilor

Având in vedere proiectata extindere a Uniunii, a fost adoptată o nouă reformă, în anul 1999, pentru o perioada 2000-2006. Bazată pe așa numita „Agenda 2000”, propusă de către Comisia Europeană în 1997, ea confirmă modificările anterioare și insistă asupra protecției consumatorului în domeniul sanitar.

11

Page 12: 25340040 Tratatul de La Roma

Dezbaterea privitoare la finanțarea PAC reprezintă de mult timp un subiect spinos. Germania, de exemplu, dorea reducerea contribuției sale la bugetul comunitar, apreciind că PAC costă prea mult, iar ea nu este principala beneficiară a propriilor sale subvenții, spre deosebire de Franța. Cele două state au ajuns, însă, la un acord cu ocazia întâlnirii de la Bruxelles din octombrie 2002. În final, trebuie semnalat faptul că problema finanțării PAC rămâne una extrem de delicată, mai ales dacă luăm în considerare procesul de extindere spre EST și costurile pe care acesta le presupune.

Negocierile au continuat și după încheierea acordului franco-german.

În final, statele mebre au ajuns la un acord privind reforma PAC, ls sfârșitul lui iunie 2003, în aceeași perioadă în care avea loc întâlnirea la vârf de la Thessalonic. Acordul insista pe decuplarea subvențiilor acordate agricultorilor, care urmau să fie acordată doar dacă se respectau condițiile sanitare și cele de protejare a mediului etc. Se pare, însă, că unele state membre (Portugalia, de exemplu) intenționează să nu accepte acest acord. În Franța, a fost denunțat de către sindicate.

B. Politica comercială comună:

Principalul obiectiv al politicii comerciale commune este de a apăra produsele comunitare în fața produselor provenind din terțe țări. De asemenea, ea permite afirmarea puterii comerciale a Europei. Trebuie remarcat faptul că începând cu anii 1960, Comunitatea a

12

Page 13: 25340040 Tratatul de La Roma

început să negocieze acorduri cu țările aflate în curs de dezvoltare, pentru a le favoriza dezvoltarea economică.

Politica comercială comună se aplică cu ajutorul mai multor instrumente. Cel mai important dintre ele este Tariful Exterior Comun (TEC). Acesta cuprinde un ansamblu drepturi vamale decise în comun acord de către statele membre și aplicate tuturor produselor provenind din exteriorul Uniunii. Trebuie precizat faptul că instituirea acestui tarif comun reprezintă o caracterstică a uniunii vamale care o diferențiază de zona de liber schimb. Drepturile de vamă percepute în acest fel, alimentează bugetul comunitar. Cotele și restricțiile cantitative sunt determinate tot în cadrul politicii comerciale comune.

Politica comerciala comună conține și măsuri anti-dumping. Dumping-ul se realizează atunci când un terț stat își vinde produsele mai ieftin, pe o piață externă, decât o face pe propria-i piață națională.

Politica comercială comună presupune și elaborarea de măsuri protecționiste, de salvgardare, atunci când industria unui stat membru sau cea a ansamblului Comunității se află în pericol.

În conformitate cu prevederile dreptului comunitar, instituția însărcinată cu elaborarea propunerilor de acte comunitare este Comisia Europeană. De exemplu, în cazul acordurilor comerciale încheiate cu state din afara Comunității, instituția care poartă negocierile este Comisia Europeană, cu autorizația Consiliului. Această ultimă instituție aprobă încheierea acestor acorduri cu majoritatea calificată de voturi.

13

Page 14: 25340040 Tratatul de La Roma

Aplicând această procedură, Comunitatea a încheiat un număr semnificativ de acorduri de asociere și de dezvoltare cu terțe șări, mai ales cu anumite țări ale Americii Latine (MERCOSUR), cu țări mediteraneene (acordul de la Barcelona din 1995), și cu ACP (Africa, Caraibe, Pacific)- a se vedea in acest sens convențiile de la Lome.

Obiectivul politicii comerciale comune a fost în mare măsură atins, aceasta fiind una dintre cele mai eficiente politici europene. În urma aplicării acestei politici, Europa unită a devenit o putere comercială mondială, capabilă să concureze cu cele mai mari puteri în acest domeniu.

c. Politica prinvind ConcurențaTratatul de la Roma cuprinde mai multe articole

consacrate protejării liberei concurențe în sânul Europei comunitare. Aceste articole reglementează acordurile și ajutoarele acordate de către statele membre întreprinderilor naționale și interzic abuzurile generate de obținerea unor poziții dominate sau de monopoluri. Aceste prevederi sunt completate de o reglementare comunitară din 1989 privitoare exclusiv la realizarea monopolurilor.

În concluzie, se poate afirma faptul că, semnarea Tratatului de la Roma a declanșat un amplu proces de integrare europeană, proces încetinit de criza economică surevnită la începutul aniilor 70.

Dificultățile întâmpinate în procesul de integrare în urma acestei crize economice, au determinat factorii de

14

Page 15: 25340040 Tratatul de La Roma

decizie europeni să reflecteze asupra viitorului Uniunii. În urma caestui proces de evaluare s-a născut o nouă noțiune: cea de piață internă. Această noțiune este consacrată în Cartea albă, elaborată de către Comisia Europeană, sub egida lui Jaques Delors, în 1985. Ea a fost reluată în cadrul Consiliului European din iunie 1985. Cartea Albă conține aproximativ 300 de măsuri, majoritatea dintre ele adoptate sub formă de directive.

La cererea Comisiei afost elaborat un raport asupra situației Pieței Comune. Este vorba de raportul Cechini, prezentat în 1988. Raportul evidenția faptul că mnerealizarea pieței comune ar avea un cost economic considerabil prezentat sub numele de” costul Non-Europei”.

Raportul arată că înlăturarea obstacolelor în calea schimbărilor (care încă existau la acea oră), ar avea consecințe pozitive în domeniul economic.

Ansamblul acestor reflecții au dus la revizuirea Tratatului de la Roma, prin intermediul unui nou tratat, numit Actul Unic European.

D. Politica economică și financiară

Deși articolul 103 al Tratatului de la Roma cere statelor membre să-și elaboreze politicile exconomice cosultându-se reciproc, până acum acest lucru nu s-a prea realizat. Faptul ca majoritatea guvernelor au adoptat politici similare in anii’70, s-a datorat recrea’iei acestora la presiunile ecnomice globale și nu conceperii

15

Page 16: 25340040 Tratatul de La Roma

în comun a strategiilor lor de ansamblu. Astfel, în pofida discuțiilor periodice dintre miniștri, nu s-a elaborat o politica comună de reunire a resurselor energetice, delimitare a inflației sau de reducere a șomajului. Rapoartele economice anuale întocmite de Comisie conțineau recomandări pentru guvernele naționale, însă acestea nu erau obligatorii.

IV. Piața Comună

Contextul teoretic era însă unul mai elaborat, în anii ’50 ai sec. XX definitivându-se cel mai cunoscut model de integrare economică. Dezvoltat in special de economistul maghiar Balassa Bela (1928-1991), profesor de economie politică la universitățile Yale si John Hopkins (SUA) și consilier la Banca Mondială, acest model arată ca integrarea economică poate fi realizată in șase etape-zonă de schimb cu tarife preferențiale, zona de liber schimb, uniunea vamală, piața comună, uniune economică si monetară, integrare economică completă. Cu alte cuvinte pentru a ajunge la o integrare economică deplină, statele sau entitățile politice,care, doresc acest lucru trebuie, in primul rând sa încheie acorduri preferențiale unele cu altele, apoi să elimine tarifele, cotele si orice sistem preferențial dintre ele (zonă de liber schimb), să instituie un tarif comun extern aplicabil statelor terțe (uniune vamală), să adopte politici comune pentru reglementarea producției și să

16

Page 17: 25340040 Tratatul de La Roma

permită libera circulație a bunurilor, capitalurilor și persoanelor pe teritoriul tuturor statelor membre (piață comună), să adopte o monedă unică europeană, și, in fine, să iși unifice sistemele fiscale. Modelul însă a fost criticat in special in anii ’70, arătându-se că aceste etape sunt mai degrabă formale decât cronologice sau comportamentale și că nu țin cont de interdependența necomercială intre state. Acest fapt a fost confirmat de evoluția proiectului comunitar, in prezent singurul care a reușit să realizeze, parțial, o uniune economică si monetară. Pentru a ajunge lșa acest grad de integrare, statele mebre au inceput prin a crea o uniune vamală, prin eliminarea progresivă a taxelor vamale și a restricțiilor cantitative pentru schimburile intracomunitare, precum si prin expunerea unui Tarif Extern Comun. Pentru ca Uniunea Vamală a fost realizată in cadrul Comunității Economice Europene, care in marea Britanie este numită si Piața Comună, uneori se face confuzia între uniune vamală si piață comună pentru perioada anilor ’60. Din punct de vedere formal, este vorba strict de o uniune vamală și nu de o piață comună, pentru că nu existau o circulație pe deplin liberă a bunurilor, a serviciilor, capitalurilor și persoanelor pe teritoriul tuturor statelor membre și nici politici comune in acest sens.

Uniunea vamală a fost încheiată în 1968, cu efecte semnificative asupra comerțului statelor participante. Printre cele mai importante au fost creearea și diversificarea schimburilor comerciale, fenomene cunoscute în literatura de specialitate drept efecte Viner,

17

Page 18: 25340040 Tratatul de La Roma

după numele economistului John Viner (1892-1970), profesor de economie la universitățile Chicago și Princeton (SUA), care a publicat primele analize pe acest subiect.

Potrivit acestuia, uniunea vamală poate duce la înlocuirea produselor și serviciilor naționale care au costuri ridicate cu produse și servicii similare la costuri mai reduse din alte state participante la uniune (efectul de diversificare).Aceste efecte sunt posibile pentru că, prin eliminarea taxelor vamale, schimburile comerciale între statele membre sunt mult mai ușor de realizat. Interesant este însă că acest lucru poate avea, intr-o primă etapă efecte negative asupra prețurilor plătite de consumatori, ceea ce, alături de excluderea unor state de la schimburile comerciale și de existența unor bariere netarifare, reprezintă aspecte discriminatorii ale liberalizării comerțului regional.

În cazul Comunităților, acest efect nu a fost foarte vizibil în primii ani, însă, odată cu aderarea unor noi state mai puțin industrializate (Irlanda, Portugalia, Spania), discrepanțele au început să apară, multe din acestea fiind puse și pe seama altor factori.

Tratatul de la Roma-liberalizarea circulației capitalului ca o viitoare componentă a viitoarei Piețe comune

Procesul liberalizării capitalului a avut loc lent și treptat, prioritate acordându-se liberalizării comerțului cu cărbuni.

18

Page 19: 25340040 Tratatul de La Roma

Primele două directive asupra liberalizării capitalului, din 1960 și 1962, aveau in vedere mișcarea capitalului sub formă de: investiții directe, credite comerciale pe termen scurt, comerț cu acțiuni cotate la bursă.

Restricții/ emiterea și plasarea de acțiuni, restricții pe motive de balanță de plăți.

Schimbări in sistemul monetar internațional/ apariția „euromodelelor”, dezvoltarea pie’ei capitalului privat, trecerea de la sisemul de cursuri fixe la sistemul de cursuri flotante, crearea Sistemului Monetar European.

Liberaliz[ri ale capitalului: Germania, Olanda, Luxemburg si Belgia, urmate mai târziu de Regatul Unit (1979) și Danemarca (1985). Franța și Italia au invocat clauze de salvgardare pentru o perioadă mai lungă în timp ce noii veniți-Grecia, Portugalia și Spania au mențiunut restricții în decursul unei perioade de tranziție.

Cartea Albă, 1985, privind, măsurile pentru desăvârșirea Pieței unice interne, se referă la înlăturarea restricțiilor care mai existau asupra mișscărilor de capital și crearea unei piețe unice a seriviciilor financiare.

O directivă din iunie 1988, cu intrarea în vigoare la 1 iulie 1990, a introdus o listă revizuită recondiționate de capital în care s-au inclus noi tranzacții și transferuri. La 1 iulie 1990, circulația capitalului in Comunitatea Europeană a devenit liberă (mici excepții de liberalizări obligatorii pentru a proteja cursul valutar.

19

Page 20: 25340040 Tratatul de La Roma

Concluzie

Uniunea Europeană de azi constituie rezultatul unei evoluții, a unei construcții de-a lungul a cinci decenii. Această perioadă nu a fost lipsită de reculturi, de momente de criză, precum cea dintre 1962 si 1969, din timpul generalului de Gaulle, revenit la președenția Franței. Ceea ce este important însă este faptul că, de fiecare dată s-au găsit personalități- adeseori din tări mici precum, Pierre Werner, fost prim-ministru al Luxemburgului care au făcut ca aceste momente să fie depășite cu brio.

În plus, motorul construcției europene pe care l-a reprezentat alianța franco-germană a funcționat aproape permanent în perioada președintelui francez Mitterand și a cancelarului german Kohl.

Fundamentală, în aceste perioade, a fost cooperarea între țările membre pentru a găsi soluții unanim-acceptabile diverselor provocări cu care s-a confruntat Uniunea.

Toate aceste soluții, aveau nevoie de o bază juridică solidă, de unde a decurs si nevoia modificării Tratatului de la Roma din 1957.

20