Perioada de la 700 la 480 î. Hr. este perioada artei arhaice. Monedele antice neavând dată se pot încadra într-o perioadă cu foarte mare greutate. Pentru determinarea epocii căreia ele aparţin trebuie să se aibe în vedere, forma, metalul, relieful şi caracterele scrisului.Monedele din această perioadă fiind cele mai vechi sunt foarte puţin clare.

Perioada de la 336-280 î.Hr. este perioada de sfârşit a artei. Această perioadă ţine de la Alexandru cel Mare până la Lysimach. I s-a mai zis şi epoca lui Alexandru cel Mare. Capetele regilor de pe aversul monedelor acestei perioade sunt îndeosebi foarte frumos executate, iar reversul lor înfăţişează adesea pe Zeus Olimpicul stând pe tron, ţinând în dreapta vulturul.

Începând din jurul anului 210 î.Hr. se restrânge folosirea monedei de argint, semn al împuţinării acestui metal, în timp ce se generealizează pentru uz intern moneda de cupru. În Macedonia, monedele sunt bătute de rege, fiind inscripţionate cu numele regelui. Filip şi apoi Alexandru cel Mare, vor bate monedă de aur dar şi de argint şi bronz. Moneda de argint a lui Filip are pe avers chipul lui Zeus, este o tetradrahmă, însă mai uşoară decât tetradrahama ateniană. Pe moneda de aur a lui Filip, pe avers este reprezentat Apollo, şi pe revers biga.

Alexandru bate în continuare cele două monede. Tetradrahma are pe revers numele lui Alexandru, iar pe avers capul lui Heracle şi revers pe Zeus stând pe tron.

Moneda de aur este identică ca gramaj cu cea a lui Filip al II-lea, având capul zeiţei Atena pe avers iar pe revers pe Nike, zeiţa victoriei.

Moneda lui Alexandru a fost bătută într-un tiraj mai mic la început, iar după 330 î.Hr. după ce cucereşte Persepolisul şi Egbatanul iar cea mai parte a tezaurului a fost transformat în monede.

Moneda lui Alexandru a ajuns să aibă o asemenea faimă încât a fost bătută şi la 250 de ani după moartea sa.

După moartea lui Alexandru în 323 î.Hr., a început lupta pentru tron. Urmaşii lui, în momentul în care s-a proclamat regi au bătut monedă cu numele lor.

Lysimach, a bătut o monedă cu chipul lui Alexandru, pe revers se regăsea zeiţa victoriei stând pe tron şi fiind inscripţionat Lysimach.

În regatul seleucid se bate monedă cu chipul lui Alexandru, apoi cu chipul lui Seleucos. Circulaţia monetară în regatul seleucid, era foarte liberă permiţând circulaţia pe acest teritoriu şi a altor monede, atâta timp cât aveau aceaşi greutate cu drahmele greceşti.

În regatul ptolemeic este însă vorba de o strictă centralizare.Ptolemeu la început a bătut monedă cu reprezentarea lui Alexandru pe avers, apoi

când s-a proclamat rege a bătut monedă cu numele său şi chipul lui Alexandru. În 1

sistemul monetar sunt preponderente monedele de aur şi bronz. Pe monedele ptolemeice sunt reprezentate capul suveranului pe avers, iar pe reveres vulturul cu un mănunchi de fulgere, iar greutatea tetradrahmei avea 14,3 grame.

Pergamul a fost întemieiat de Philetairos. În prima fază bate monedă cu Alexandru, după aceea cu Seleucos. Regatul se extinde după victoriile obţinute împotriva celţilor. Urmaşii lui Philetairos au bătut şi ei monedă cu chipul acestuia, iar pe revers este reprezentată zeiţa Atena.

După anul 200 î.Hr. apar aşa numiţii cistofori (simboluri dionisiace şi simboluri ale lui Heracle. Monedele acestea sunt cu 25 la sută mai uşoare decât tetradrahmele. Cistoforii sunt bătuţi de confederaţiile de cetăţi.

În a doua jumătate a sec. IV – înc.sec. III î.Hr. extinderea militară a Macedonieiîn spaţiul carpato-danubiopontic a fost însoţită de pătrunderea, pe larg, în această zonă, a monedei (în diverse metale) lui Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Filip al III-lea și, ceva mai târziu, a regelui trac Lysimach. Atestate prin zeci de descoperiri izolate și mai multe depozite cu sute de monede (tezaurul din s. Lărguţa, Cahul), au fost destinate, probabil, nu atât comerţului intern, cât plătirii mercenarilor și a serviciilor militare oferite de conducătorii de triburi autohtone sau de orașele-cetăţi. Este însă evident că anume aceste circumstanţe au favorizat apariţia în mediul autohton „barbar” a propriei monede – așa-numita monedă geto-dacică. Având drept prototip monedele macedoniene, aceste piese, extrem de variate în timp și spaţiu, au avut o largă circulaţie în mediul geto-dacilor, celţilor și altor neamuri din spaţiul carpato-dunărean pe parcursul a circa două secole (aproximativ din 275 până în anii 70-50 î.Hr), provocând, printre altele, mai multe discuţii privitoare la centrele de producţie, evoluţia și tipologia lor.

2

Circulaţia monetară în epoca arhaică i clasicăș greacă