MOTTO: „Cine vrea să rezolve o problemă, caută soluţii, iar cine nu vrea, găseşte justificări”.

Publicaţie independentă de informare locală. Se distribuie gratuit în zilele de 15 şi 30 ale lunii. Tiraj: 700 exemplare

NNrr.. 1166 -- VViinneerrii 3300..0033..22000077 Publicaţia apare şi pe internet la adresa: www.ianosel.com CCoooorrddoonnaattoorr:: MMiihhaaii AAuurreell IIaannooşşeell

„Mult dorită primăvară, / Cu ce bine ni-ai venit; Înceta-va viaţa-amară, / S-avem trai mai fericit?!”

(Iulian Grozescu 1839 - 1872)

CALVARUL DRUMURILOR PROASTE

Articol apărut în „Renaşterea Bănăţeană” miercuri 14 martie 2007

Tot mai multe drumuri devin impracticabile în judeţul Timiş. Un asemenea drum, plin de gropi, se desprinde de şoseaua asfaltată Ciacova-Cebza şi duce spre satul Petroman. Ca să străbaţi acest drum este un adevărat calvar. Locuitorii din Petroman au făcut mai multe sesizări şi memorii la Primăria Ciacova, dar nu i-a luat nimeni în seamă. Au fost amânaţi ori minţiţi în repetate rânduri. Conducerea Primăriei le spune că nu sunt bani. În schimb au fost făcute tot felul de promisiuni. Oamenii spun că doar câţiva drumari au încercat să acopere gropile cu pietriş, însă, pentru că lucrarea nu a fost făcută aşa cum trebuie, ploile şi iarna au transformat gropile în bălţi mari. La Primăria oraşului Ciacova, această realitate este bine cunoscută. Se admite faptul că drumul este foarte prost şi că de mai mulţi ani se tot trage „pisica de coadă”. Ar trebui însă, să fie întocmite programe şi proiecte pentru reabilitarea drumurilor, dar ...

PETRU N. DOLÂNGĂ

NE CREDEŢI TÂMPIŢI, DON’ PRIMAR? (Răspuns la întrebarea: De ce nimic nu merge-n Ciacova?)

Iată stimate cititor, că nu numai publicaţia noastră îi reproşează d-lui primar Viorel Ştefan că ne minte şi ne tot duce cu „preşul”. Cât priveşte banii necesari reparării drumurilor, haideţi să o dăm ... pe bune!

Cu cele aproape nouă miliarde de lei vechi „cheltuiţi” cu firma de pază „CFP Security” care s-a dovedit a fi inexistentă şi cu renovarea fostului cinematograf din Ciacova de-venit „Casă de cultură” (nefuncţională), se asfaltau drumurile înspre Petroman şi Macedonia, rămânând şi ceva bani pentru alte lucrări. Şi-atunci de ce ne credeţi chiar tâmpiţi, don’ primar? Sau aveţi impresia că suntem atât de naivi, încât să nu realizăm că sunteţi un foarte slab organizator, că nu concepeţi să lucraţi în echipă, că nu acceptaţi şi părerea altora, acţionând de unul singur pentru a avea „exclusivitatea caşcavalului” obţinut din afacerile păguboase încheiate în defavoarea Primăriei? Aveţi impresia că nu ştim că la orice afacere încheiată „pe sub masă”, prima întrebare care o puneţi partenerilor, este: „Dar mie, cât îmi revine?” Poftim? N-am înţeles! Aţi spus ceva don’ primar?! Aşa că n-o mai daţi „de gard”, că sunteţi în lumina reflectoarelor! Poate că n-ar fi rău să mai mergeţi uneori şi pe la fratele nostru mai mic, Ghilad şi să luaţi câteva ore de „dirigenţie” de la gospodarul comunei, că tot nu l-aţi vizitat niciodată şi nici nu-l aveţi la „pipotă”. Poate se prinde ceva de d-voastră. Cornel Guran este numele său şi întrebaţi-l: Cum a reuşit să renoveze sediul administrativ, la inaugurarea căruia aţi refuzat să participaţi? Cum a reuşit să rezolve problema pietruirii drumului Ghilad - Gad, de se parcurge acum doar în câteva minute? Cum a pietruit majoritatea drumurilor din Ghilad, după ultima tehnologie în domeniu şi nu cu bolovani ca în Ciacova? Cu ce bani ridică în prezent o grădiniţă dotată conform standardelor europene? Cum a reuşit să construiască recent, grupuri sanitare moderne la ambele şcoli, introducând în acestea cât şi la Biserica ortodoxă, instalaţii de încălzire centrală? Cum se face că domnia sa, a obţinut toate aprobările şi finanţarea pe bază de programe, pentru introducerea apei potabile în Ghilad şi Gad (apa fiind tratată îniţial într-o staţie de ozonificare ultramodernă), iar de la anul ce vine, vor începe şi lucrările la canalizare? Exemplele desigur, ar putea continua. Şi când te gândeşti că fondurile băneşti de care beneficiază o comună, sunt mult mai reduse decât cele ale unui

oraş! Dar când te interesează numai buzunarul propriu şi afacerile personale, iată unde se ajunge ... . Firească mi se pare şi remarca unui localnic, din Ghilad: - „Peste câţiva ani, ciacovenii veţi plăti bine ca să vă faceţi buletine de Ghilad!” Fără comentarii!

Să-ncercăm să ne imaginăm, cum era dacă Ghiladul îşi păstra în continuare statutul de sat aparţinător Ciacovei, avându-l pe d-l Viorel Ştefan la pupitrul de comandă!? În faţa domniei sale însă, d-l primar Cornel Guran are un mare handicap: Nu suportă minciuna şi nu are atâtea diplome trecute pe pliantul distribuit în campania electorală, cu care ni s-a luat faţa. Deţine însă una de-o valoare mult mai mare: de ... „şapte ani de-acasă şi OM de caracter”. Numai că diploma aceasta, nu poate fi pusă în ramă. O poartă în schimb tot timpul la el, se vede de la distanţă şi i-o recunosc toţi concetăţenii. Apropo, Viorelu nost’ o avea aşa ceva, că nu se prea vede? ☺ Recent, un cititor anonim îmi sugera într-o scrisoare, să schimb motto-ul publicaţiei noastre cu următoarea strofă:

Cu omul prost şi neşcolat / Te lupţi puţin şi ai scăpat. Dar duci o luptă colosală / Cu prostul care are şcoală!

Vreau să-i răspund pe această cale, că ştim cu toţii la cine se referă şi personal îi dau dreptate, dar şi mai multă dreptate au cei mulţi care l-au cocoţat atât de sus şi cărora trebuie să le respectăm în mod democratic, opţiunea. Tare mi-e însă că la plecare nu va lăsa în urma sa, nici măcar ... o dâră!

Mihai Aurel Ianoşel

VIZITĂ SENTIMENTALĂ CU EXPERIENŢE TRISTE ( I )

În luna mai 2006 am vizitat locurile natale, de care nu mă pot desprinde definitiv, niciodată. Ciacova are rădăcini mult prea adânci înfipte în inima mea. Datorită muncii, nu pot călători când şi unde mi-o doresc, dar cum am ocazia, îmi fac drum „acasă“. Sună patetic? Se poate. Dar cinstit. Încă nu am învăţat să mint, nici chiar la vârsta de 53 de ani. Au trecut cîţiva anişori de când nu am mai fost. Eram foarte curios sa văd ce surprize mă aşteaptă şi am venit plin de speranţe. La intrare, două cuvinte ce-mi prăjeau inima: „Oraşul Ciacova“! Privind în stânga şi în dreapta vedeam cu ochii amintirii, pe cei ce au locuit pe vremuri aici. Pe unii i-am uitat. Oricum au trecut 38 de ani. Dar multe şi mulţi mi-au rămas vii în amintire. Nu degeaba se spune că „amintirile sunt singurul paradis din care nimeni nu ne poate goni“. Ce am sperat? Ce mi-am dorit? Nu ştiu exact. Dar un lucru îl ştiu: în nici un caz nu m-am aşteptat să văd ceea ce am văzut... . Înaintam spre „centru“ pe strada Obradovici. Mă uitam la clădiri şi încercam să le văd doar cu ochii trecutului: aici a fost dispensarul medical unde am aşteptat „salvarea” să mă ducă la Timişoara după ce am căzut la grădiniţă şi mi-am rupt clavicula stângă, iar tata a venit de la Petroman unde era învăţător, în „zbor“, făcând drumul cu bicicleta în 7 minute... Aici a locuit nenea Drăgoi, poştaşul nostru. Aici a locuit cutare neamţ. Ajung la casa „Obradovici“, unde pe vremuri a locuit nenea Dima cu tanti Olga. Căsuţa alăturată a fost casa bunicilor mei, pe vremuri atelier de croitorie. Vis-à-vis a locuit familia Popin. Aici a fost odată o bancă, după aceea biroul „uzinei“. Peste drum, la colţ, a fost librăria, care de mic copil însemna pentru mine ceva deosebit. Apoi piaţa. Doamne, ce frumoasă a fost! Şi cum se plimbau oamenii de la mic la mare, ţinându-se de mînă sau mergând la braţ, trecând pe aleile din parc flancate de flori, înspre „Grădina de vară”. Apoi Judecătoria, unde „judeca“ nenea Linguraru, tatăl colegului meu Ovidiu. Dar mai ales „Căminul cultural“, unul dintre cele mai vechi hoteluri bănăţene. Am fumat o ţigară, lăsându-mi gândurile libere. Mi s-a pus un nod în gât. Lacrimi ardeau în mine şi voiau să-şi caute drum, dar „un indian nu ştie ce e durerea şi nu plânge“... Am stins ţigara în scrumiera maşinii, apoi am coborât. Continuare în pag. 2

Din acel moment am intrat într-o altă lume, aproape de coşmar. Cu aparatul de fotografiat în mână am făcut o dată „turul pieţei“. Fostul hotel şi-apoi „Cămin cultural“, a fost un adevărat şoc. O vedeam cu ochii minţii, pe tanti Lupu care mă aştepta la orele de acordeon. O vedeam cu aceiaşi ochi pe Bach Medi care era bibliotecară la „Biblioteca comunală“. Vedeam pe Koncz Pişti bacsi – aşa-i spuneam eu – care a fost unul dintre directorii „Căminului cultural“. Vedeam serbările unde noi, toţi copiii de la două grădiniţe, cântam, dansam sau jucam teatru. Nu ştiu cum se făcea, dar de fiecare dată, în fiecare an, în ziua când noi toţi, agitaţi şi emoţionaţi dădeam spectacol pentru o sală plină ochi, timpul era deosebit de frumos. Se vede aceasta şi în pozele din acea vreme. Dar azi ...? Faţada nu mai exista ca atare. Nu-mi pot explica cum de era posibil aşa ceva, dar nu mai exista! Şi ce frumoasă a fost?! Nici ferestrele nu mai erau. Dacă această clădire s-ar afla pe undeva pe la marginea localităţii, atunci aş fi putut găsi o explicaţie. Poate cineva, om nevoiaş, a avut nevoie de ele şi le-a ... luat. Dar aşa? În plin centru?! Nu se poate. Cum este posibil ca o clădire ca aceasta, să „moară“ într-un mod atât de hidos? După ce am „admirat“ deci centrul, m-am hotărât să intru şi în Primărie. Pe vremuri, venind de multe ori la Ciacova ca să stabilesc condiţiile organizării spectacolelor date de „Teatrul German” din Timişoara, am avut bineînţeles treabă şi în Primărie. Voiam să stau de vorbă cu primarul, deci intru la „secretariat“. Cândva era acolo o petromăneanţă, fostă elevă de-a tatălui meu. Cred că o chema Rodica. Drăguţă şi mai ales politicoasă. Acum am găsit o tânără foarte scurtă la vorbă. Poate am deranjat-o. Se întreţinea cu un bărbat. Am salutat cu „sărut-mâna“ şi „bună-ziua“, că aşa m-au învăţat părinţii. Nu am primit răspuns. M-am scuzat de deranj şi am rugat dacă se poate, să mi se spună cine e primar. Mi s-a răspuns, dar numele îmi era total necunoscut. Ştiind că de Ciacova aparţin şi alte localităţi, am întrebat din care dintre acestea, este originar? „Păi de origine nu e de pe-aici, e de prin alte părţi!“. Aha, asta explică multe! Am salutat şi am plecat. Trebuie să fac aici o remarcă. În viaţa mea nu am făcut politică şi nici nu voi face. După ce am trecut de vîrsta „pionieratului“, nu am fost nici măcar utecist. Nici membru al unui partid politic sau cel puţin a unei grupări, deşi am avut multe oferte. De aceea nu m-a interesat, nu mă interesează şi nu mă va interesa niciodată din ce formaţiune politică provine un primar. Şi-n actuala mea ţară de adopţie - Germania - se alege un partid, care ridică un candidat. Dar pe plan local, nu se pune problema. Aici se alege OMUL, şi nu partidul! De ce? Simplu: omul e cel ce trebuie să lupte şi să se zbată pentru locurile lui, pentru concetăţenii lui, care l-au ales. OMUL sfinţeşte locul! Vorbă veche şi sfântă. Cât adevăr cuprinde, am putut afla şi vedea cu ochii mei ... .

Alexander Ştefi Germania - martie 2007 (urmarea în numărul viitor)

ÎN PIAŢĂ DE CETATE

Pe vechi ruini se-nalţă miicimea noastră, Prezentul gri de toamnă-nceţoşată, Şi an de an, cu suflete de gheaţă, Visăm frumos la anii de-altădată.

Când floarea era trandafir catifelat Şi visul, mândră pasăre măiastră, Străbuni ce azi prin cripte i-am uitat Trudeau din greu spre fericirea noastră.

Când a iubi natura era a o-ngriji, Şi-a fi cinstit în viaţă părea ceva normal, Când a-ndrăgi frumosul era a-l preţui, Noi nici nu ne ivirăm pe-al lumii litoral.

Dar suntem oare noi, urmaşii lor, Noi, cei străini de puritatea vieţii, Când preferăm cucută-n loc de flori, Şi fumul greu, ori ceaţa dimineţii ?

Cu cioburi sparte-n Piaţă de Cetate Ne scriem nemurirea pe dalele străbune, Lovind în salbele de nestemate, Lăsarăm şi trecutul, încet să se sfărâme...

Căci din mărirea vremilor trecute Mai domină doar Cula’nalta zare; Martor tăcut de lupte, zeci ori sute, De prinţi viteji din curţi nobiliare.

Ne tânguim mereu de slăbiciune Cerşim etern la alţii ajutorul, Dar am uitat că pentru-a nostră pâine, Mai trebuie şi semănat, ogorul.

Trei clopote unite sparg tăcerea, Ne dau nădejdea cea demult uitată Vestindu-ne în noapte, Învierea, Şi să luăm lumină în Piaţă de Cetate...

Să tragem ceasul existenţei noastre Ce prea demult ni s-a oprit în loc, Şi sub cupola zărilor albastre S-avem şi noi odată iar noroc!

Să lepădăm veşmintele cernite Ce poartă praful patimilor surde, Şi-n straie noi, neprihănite, Iubirea iar, de Paşti să ne inunde!

Bogdan Seculici

Creştinii ortodocşi şi catolici, sărbătoresc duminică 1aprilie 2007, Floriile, iar în 8 aprilie, Învierea Mântuitorului Isus Hristos (Paştele). Cu această ocazie, publicaţia „Cetatea Ciacovei” urează tuturor concetăţenilor noştri: „Sărbători fericite!” şi fie ca în casa şi sufle-tul fiecăruia, să pătrundă o rază de lumină aducătoare de împliniri.

Duminică 1 aprilie 2007 ora 1600, la Biserica ortodoxă din satul Obad se va oficia slujba Sfântului Maslu de obşte, cu participarea unui sobor de preoţi în frunte cu părintele protopop Ioan Prisăceanu

8 - 9 APRILIE 2007

Primăria şi Consiliul Local al comunei Ghilad, organizează la Căminul cultural RUGA BĂNĂŢEANĂ, după următorul program:

Duminică 8 aprilie între orele 1800 - 0100 horă şi discotecă. Solistă: MIRELA PETREAN împreună cu orchestra.

Luni 9 aprilie între orele 1800 - 0500 horă, bal şi discotecă. Solist: PETRICĂ MINULESCU „IRIMICĂ” împreună cu orchestra.

LA CEREREA CITITORILOR NOŞTRI, RELUĂM APELUL DIN NUMĂRUL TRECUT AL PUBLICAŢIEI:

„Facem un apel pe această cale, la conducerea Primăriei Ciacova, să facă demersurile necesare şi să se implice mai activ în rezolvarea problemei revenirii în oraşul nostru a biroului Agenţiei de Plăţi pentru agricultură, care a funcţionat până la 28.02.2007. Aceasta, ţinând cont de faptul că Ciacova are statut de oraş, impozitele pentru terenurile agricole sunt în funcţie de această categorie de localitate intrând în bugetul local al Primăriei, iar deplasările la Deta sunt costisitoare şi anevoioase, majoritatea persoanelor fiind în vârstă”.

(Notă: Până şi în comuna Peciu Nou, funcţionează o Agenţie de Plăţi).

La 15 august 2006, am pornit la un drum greu, asumându-ne o mare responsabilitate. Editarea unei publicaţii locale (gratuite), implică printre altele, seriozitate, sacrificii şi efort financiar. Dar toate acestea sunt trecute cu uşurinţă, atunci când simţim că mesajul nostru este tot mai apreciat şi aşteptat de D-voastră, cei cărora ne adresăm şi care de-acum formaţi marea noastră familie. Dorim să le mulţumim pe această cale ciacovenilor stabiliţi prin toate colţurile lumii, care deseori ne transmit mesaje emoţionante. Vom pătrunde în continuare în casele lor cu veşti de „acasă”, prin intermediul paginii noastre de internet. Mulţumim în mod deosebit şi administratorilor din Germania ai website-ului www.tschakowa.de care au creat special pentru publi-caţia noastră, un link (private seiten). Răspunzând solicitărilor crescânde, începând cu acest număr am mărit tirajul publicaţiei „Cetatea Ciacovei” la 700 de exemplare, care vor fi distribuite în continuare prin difuzorii noştri din Ciacova şi satele aparţinătoare: Petroman, Cebza, Macedonia şi Obad.

Am fost şi rămânem mereu, alături de D-voastră!

VÉÉÜwÉÇtàÉÜâÄ ÑâuÄ|vtà|x|A