Cauza Stoian Contra Romaniei

24
Curtea Europeană a Drepturilor Omului Hotărâre din 29/12/2009 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 169 din 16/03/2010 în Cauza Constantin şi Stoian împotriva României HOTĂRÂREA din 29 septembrie 2009, definitivă la 29 decembrie 2009, în Cauza Constantin şi Stoian împotriva României (Cererile nr. 23.782/06 şi 46.629/06) În Cauza Constantin şi Stoian împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecători, şi Stanley Naismith, grefier adjunct de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu la 8 septembrie 2009, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află două cereri (nr. 23.782/06 şi 46.629/06) îndreptate împotriva României, prin care 2 cetăţeni ai acestui stat, domnii Marius-Georgian Constantin şi Florin Stoian (reclamanţii), au sesizat Curtea la 1 iunie 2006 şi, respectiv, 9 noiembrie 2006, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia). 2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de domnul Niculae Constantin (primul reclamant) şi de domnul Nicolae Trăistaru (al doilea

description

drept

Transcript of Cauza Stoian Contra Romaniei

Curtea European a Drepturilor Omului

Hotrre din 29/12/2009 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 169 din 16/03/2010 n Cauza Constantin i Stoian mpotriva Romniei

HOTRREA din 29 septembrie 2009, definitiv la 29 decembrie 2009, n Cauza Constantin i Stoian mpotriva Romniei (Cererile nr. 23.782/06 i 46.629/06)

n Cauza Constantin i Stoian mpotriva Romniei,

Curtea European a Drepturilor Omului (Secia a treia), reunit ntr-o camer compus din: Josep Casadevall, preedinte, Corneliu Brsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judectori, i Stanley Naismith, grefier adjunct de secie, dup ce a deliberat n camera de consiliu la 8 septembrie 2009, pronun prezenta hotrre, adoptat la aceeai dat:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afl dou cereri (nr. 23.782/06 i 46.629/06) ndreptate mpotriva Romniei, prin care 2 ceteni ai acestui stat, domnii Marius-Georgian Constantin i Florin Stoian (reclamanii), au sesizat Curtea la 1 iunie 2006 i, respectiv, 9 noiembrie 2006, n temeiul art. 34 din Convenia pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale (Convenia).2. Reclamanii au fost reprezentai de domnul Niculae Constantin (primul reclamant) i de domnul Nicolae Tristaru (al doilea reclamant), avocai n Bucureti. Guvernul romn (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Rzvan-Horaiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.3. La 12 februarie 2008, preedintele Seciei a treia a hotrt s comunice Guvernului plngerile avnd ca obiect lipsa unui proces echitabil (art. 6 1, 2 i 3 din Convenie) i folosirea agenilor provocatori. ntemeindu-se pe dispoziiile art. 29 3 din Convenie, acesta a hotrt, de asemenea, ca admisibilitatea i fondul s fie examinate mpreun.N FAPT

I. CIRCUMSTANELE CAUZEI4. Reclamanii s-au nscut n anul 1979 i, respectiv, n anul 1971. Primul reclamant locuiete n Bucureti, iar al doilea n Afumai, judeul Ilfov.

5. La 11 noiembrie 2003, procurorul a nceput urmrirea penal mpotriva lui "George" i a lui "Florin", identificai ulterior ca fiind reclamanii, pe baza unor informaii potrivit crora acetia fceau trafic de droguri. Nu au fost precizate alte detalii n rezoluia de ncepere a urmririi penale emis de procuror.A. EVENIMENTELE DIN 18 NOIEMBRIE 20036. La 18 noiembrie 2003, Direcia de combatere a crimei organizate i antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliiei Romne (poliia) a solicitat o autorizaie de la parchet pentru folosirea unui investigator sub acoperire i pentru obinerea a dou grame de heroin n vederea dovedirii pretinsei implicri a reclamanilor n traficul de droguri. Aceasta a fcut trimitere la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului i consumului ilicit de droguri (Legea nr. 143). n aceeai zi, secia de combatere a criminalitii organizate i a traficului de droguri a Parchetului de pe lng Curtea de Apel Bucureti (parchetul) a autorizat operaiunea pentru 10 zile i a acordat cele dou grame de heroin investigatorului acoperit (denumit Alex 1 n cadrul procedurii interne).

7. Poliia a stabilit operaiunea de supraveghere n parcarea de la McDonald's Dristor (Bucureti), unde urma s se desfoare operaiunea de trafic. ntre timp, G.M., un colaborator al poliiei (denumit Alex 2 n cadrul procedurii interne) a stabilit o ntlnire cu primul reclamant, pe care l cunoscuse anterior.

8. La ora 13,45, Alex 1 a sosit cu maina n zona parcrii mpreun cu Alex 2. Primul reclamant i un alt brbat se aflau ntr-o alt main. Alex 2 a ieit din main i s-a apropiat de reclamant; trebuia s i spun c Alex 1, pe care reclamantul nu l cunotea, dorea s cunoasc o persoan care i putea vinde dou grame de heroin. Dup o scurt discuie, Alex 2 s-a ntors nsoit de primul reclamant; apoi, acesta din urm a plecat cu maina mpreun cu Alex 1. Poliia a urmrit maina pn cnd aceasta a oprit n faa unui bloc pe str. Zizin. Reclamantul a telefonat de pe telefonul mobil al lui Alex 1. A ieit din main i a intrat n cldire, unde a rmas timp de 10-15 minute. Apoi, s-a ntors cu al doilea reclamant la maina lui Alex 1. Primul reclamant s-a aezat pe scaunul din dreapta din fa, n timp ce al doilea reclamant a rmas n picioare aproape de ua dreapt din fa a mainii. Alex 1 i-a dat bani primului reclamant; acesta din urm i-a dat banii celui de-al doilea reclamant, care i-a luat i a plecat.

9. n acel moment, poliitii au ieit din mainile lor i au strigat: "Poliia, stai pe loc!". Al doilea reclamant a nceput s fug, abandonndu-i geaca i banii. A reuit s scape intrnd n una dintre cldirile nvecinate.

10. Primul reclamant a fost legitimat i percheziionat. aisprezece tablete de metadon au fost gsite asupra sa. Acesta a admis c tabletele i aparineau i a declarat c era un toxicoman care urma o cur de dezintoxicare i c era autorizat s ia metadon. Un pachet mic coninnd 1,5 g de heroin era vizibil n main n apropiere de schimbtorul de viteze. Poliitii l-au confiscat.

11. n aceeai zi, s-a efectuat o percheziie n apartamentul de unde venise al doilea reclamant i n care acesta locuia cu S.F., concubina sa. Nu s-au gsit droguri.

12. Primul reclamant a fost reinut pentru 24 de ore, dar a fost eliberat la 19 noiembrie 2003. n timpul reinerii, acesta a fost dus la spital, sub suspiciunea c ar fi nghiit un pachet de heroin. Tratamentul nu a confirmat suspiciunile.

13. Al doilea reclamant a fost depistat la 18 mai 2004, dup ce a fost recunoscut pe strad de Alex 1. Acesta a fost reinut de poliie. La 20 mai 2004, Tribunalul Bucureti a dispus arestarea sa preventiv pentru 30 de zile. Ulterior, arestarea sa preventiv a fost prelungit de tribunal la fiecare 30 de zile pn la finalizarea procedurii n faa primei instane.B. DECLARAIILE RECLAMANILOR N CURSUL URMRIRII PENALE14. La 18 noiembrie 2003, primul reclamant a dat o declaraie la poliie, n prezena unui aprtor. Acesta a recunoscut c a intermediat vnzarea de droguri dintre Alex 1 i al doilea reclamant. A declarat c a luat banii de la Alex 1 i i-a dat celui de-al doilea reclamant, care apoi a pus o pung mic cu heroin n apropierea schimbtorului de viteze. A declarat, de asemenea, c a obinut tabletele de metadon de la o asistent medical din Spitalul Bagdasar n schimbul unui pachet de cafea.

15. Dosarul de urmrire penal conine o a doua declaraie asemntoare, care nu este datat i care este semnat numai de primul reclamant. Acesta a declarat c i-a fost luat n aceeai zi, la momentul arestrii sale.

16. Cu toate acestea, n ziua urmtoare, n prezena aprtorului su, primul reclamant i-a schimbat poziia i a declarat n faa Tribunalului Bucureti c nu era traficant de droguri i c nu se mai drogase de 2 ani. A declarat, de asemenea, c G.M. i-a cerut s l determine pe al doilea reclamant s ias din casa acestuia i s mearg pn unde se afla poliia. A acceptat s colaboreze numai pentru c a neles c era o operaiune sub acoperire a poliiei. Acesta a afirmat n continuare c a avut loc un schimb de bani pentru o pung mic ntre Alex 1 i al doilea reclamant. A confirmat, de asemenea, c cele 16 tablete de metadon erau pentru propria utilizare i c le-a obinut fr reet.

17. La momentul audierii de ctre procuror, la 5 i 7 iulie 2004, primul reclamant a adoptat aceeai poziie ca n faa tribunalului. A explicat c a dat declaraia din 18 noiembrie 2003 creznd c va fi parte n ancheta penal doar n calitate de martor, nu ca acuzat.

18. La 19 mai 2004, al doilea reclamant i-a declarat procurorului c el nu i-a nmnat nimic primului reclamant, c nu tia ce coninea micul pachet gsit n main i c a acceptat s l nsoeasc pe primul reclamant la main numai pentru c acesta din urm i-a spus celui de-al doilea reclamant c avea bani pentru S.F., concubina celui de-al doilea reclamant. A declarat, de asemenea, c, la acel moment, nu tia c S.F. era traficant de droguri. La 1 martie 2004, S.F. a fost, de asemenea, arestat pentru trafic de droguri n cadrul unei investigaii separate.

19. Al doilea reclamant i-a meninut declaraiile anterioare la 20 mai 2004 n faa Tribunalului Bucureti i la 7 iulie 2004 n cursul unei audieri n faa procurorului.

20. La 12 iulie 2004, parchetul i-a trimis n judecat pe reclamani pentru svrirea infraciunilor de deinere i trafic ilicit de droguri periculoase conform Legii nr. 143. Acesta a stabilit, pe baza dovezilor adunate, c al doilea reclamant dduse punga mic de heroin primului reclamant, care i-o nmnase lui Alex 1, i c n schimb Alex 1 i dduse banii, pe care acesta i-a predat apoi celui de-al doilea reclamant.

21. Procurorul a observat c primul reclamant a fost gsit vinovat pentru svrirea infraciunii de deinere i consum de droguri n 2001 i c al doilea reclamant nu avea cazier judiciar.C. PROCEDURA N FAA TRIBUNALULUI BUCURETI

22. Reclamanii au fost audiai la 7 septembrie 2004. Primul reclamant a reiterat c a acceptat s l contacteze pe al doilea reclamant numai ca urmare a faptului c fusese informat despre operaiunea sub acoperire a poliiei. Al doilea reclamant i-a meninut poziia i a negat svrirea infraciunii de trafic de droguri.23. Investigatorul sub acoperire i colaboratorul poliiei au susinut versiunea procurorului cu privire la fapte i au afirmat c primul reclamant nu fusese ntiinat n legtur cu operaiunea poliiei.

24. Unii dintre martorii care dduser declaraii nefavorabile n privina reclamanilor pe parcursul urmririi penale i-au schimbat declaraiile n faa instanei i au pretins c au semnat fr s citeasc declaraiile redactate n ntregime de ctre poliiti.

25. n edina public din 20 mai 2005, dup mai multe adrese rmase fr rspuns din partea parchetului, avocaii reclamanilor nu au mai insistat pentru obinerea de informaii cu privire la ceea ce s-a ntmplat cu pachetul de heroin acordat lui Alex 1 n vederea desfurrii operaiunii sub acoperire.

26. La 25 mai 2005, Tribunalul Bucureti a pronunat sentina de achitare a reclamanilor. Acesta a considerat c elementele din dosar indicau faptul c, la 18 noiembrie 2003, poliia a ncercat s provoace o vnzare de droguri i a euat. n consecin, heroina primit de Alex 1 de la parchet a fost plasat n main pentru a dovedi pretinsa svrire a infraciunii. Tribunalul a observat, de asemenea, c urmrirea penal a fost pornit nelegal, la 11 noiembrie, deoarece la data respectiv nu existau informaii relevante cu privire la pretinsul comportament infracional al reclamanilor, iar faptele care erau cercetate au avut loc abia la 18 noiembrie. n plus, tribunalul a observat c schimbul de bani pentru droguri nu era dovedit i c martorii nu puteau susine versiunea procurorului. Tribunalul a dispus punerea n libertate a celui de-al doilea reclamant.D. PROCEDURA N CILE DE ATAC

27. La 3 octombrie 2005, procedura n apel a debutat n faa Curii de Apel Bucureti, ca urmare a apelului formulat de parchet. Curtea de apel a ascultat concluziile procurorului i ale avocailor reclamanilor. Reclamanii au beneficiat de dreptul de a se adresa instanei n temeiul ultimului cuvnt al inculpatului. Nu au fost solicitate alte probe de ctre pri i nici nu au fost administrate alte probe de ctre instan.

28. La 10 octombrie 2005, curtea de apel l-a condamnat pe primul reclamant la 7 ani nchisoare, iar pe al doilea reclamant la 6 ani nchisoare. Instana a considerat c ar fi trebuit s i se acorde mai mult importan descrierii detaliate a evenimentelor fcut de investigatorul acoperit i de colaborator, deoarece se corobora cu rapoartele poliiei cu privire la arestarea n flagrant delict i astfel declaraiile acestora reflectau adevrul. Instana a decis c primul reclamant nu a spus adevrul n declaraiile sale i c acesta a pretins c a fost ntiinat despre aciunea sub acoperire a poliiei numai pentru c tia din propria experien c legea proteja colaboratorii. Aceasta a concluzionat, de asemenea, c scopul celui de-al doilea reclamant a fost s tergiverseze cercetrile. Instana a considerat schimbarea poziiei martorilor drept dovad a relei- credine a acestora.

Curtea de apel a anulat interpretarea tribunalului privind utilizarea mijloacelor de constrngere dup cum urmeaz:

"Curtea apreciaz c n cauz nu sunt incidente dispoziiile articolului 68 alin. 1 i 2 Cod procedur penal, aa cum n mod greit a reinut instana de fond, ct timp nu a rezultat din probele administrate n cauz c inculpatul Constantin Marius Georgian a fost ameninat sau constrns s svreasc fapta. De asemenea, nu a rezultat c inculpatul a fost determinat de organele de poliie s svreasc infraciunea, [...] a fost de acord s intermedieze vnzarea de droguri [...], ns n faa instanei nu a mai recunoscut rolul su de intermediar."

Instana s-a pronunat cu privire la argumentele referitoare la originea heroinei gsite dup cum urmeaz:

"[...] Constantin Marius Georgian n persoan a declarat, la momentul prinderii sale de ctre poliie i n declaraiile ulterioare, c drogurile gsite n main i-au fost date de ctre Stoian Florin, n schimbul sumei de 6.000.000 ROL."

29. Primul reclamant a fost condamnat i pentru posesia ilegal a 16 tablete de metadon.

30. Instana a dedus arestarea preventiv a celui de-al doilea reclamant de la "19 mai 2004 la 25 mai 2004". De asemenea, aceasta a confiscat, n temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143, cele 8 tablete de metadon i 1,48 g de heroin rmase, n urma testelor de laborator, de la primul i, respectiv, al doilea reclamant.

31. La 11 mai 2006, nalta Curte de Casaie i Justiie a confirmat condamnarea, n urma judecrii recursului declarat de reclamani.

De asemenea, aceasta a corectat eroarea material din hotrrea pronunat n apel, cu privire la arestarea preventiv a celui de-al doilea reclamant i, printr-o ncheiere interlocutorie din 14 iulie 2006, a constatat c acesta a fost reinut de la 19 mai 2004 la 25 mai 2005.E. ALTE PROCEDURI

32. La 7 iulie 2004, la 2 iunie i la 16 august 2006, reclamanii au depus o plngere penal mpotriva lui G.C., a procurorilor responsabili de anchetarea lor, a investigatorului acoperit i a martorilor, susinnd c acetia au depus mrturie mincinoas n faa autoritilor nsrcinate cu cercetarea penal. n plus, n plngerea din 7 iulie 2004, primul reclamant s-a plns c mai multe probe aduse de el au disprut din materialul de urmrire penal. La 11 octombrie 2004, la 23 mai i la 13 iunie 2007, Parchetul de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie a dispus nenceperea urmririi penale mpotriva lui G.C i a lui Alex 1. La 25 februarie 2008, Parchetul de lng Tribunalul Bucureti a pronunat o rezoluie similar cu privire la martori.N DREPT

I. CONEXAREA CAUZELOR36. Avnd n vedere caracterul similar al cauzelor att n fapt, ct i n drept, Curtea consider necesar s le conexeze i s le examineze mpreun.

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA NCLCARE A ART. 6 DIN CONVENIE37. Reclamanii s-au plns c nu au beneficiat de un proces echitabil n cadrul procesului penal desfurat mpotriva lor, pretinznd o nclcare a art. 6 1, 2 i a art. 6 3 a), b) i c) din Convenie.38. n special, reclamanii s-au plns c au fost determinai s svreasc o fapt penal de ctre investigatorul acoperit i de colaboratorul acestuia, care au acionat ca ageni provocatori.

39. Acetia au considerat c procurorul nu a respectat cerinele procedurale la momentul emiterii rechizitoriului; c acuzarea s-a bazat pe probe adunate prin presiuni asupra martorilor pentru a depune mrturie mincinoas; c primul reclamant nu a fost asistat de un aprtor atunci cnd a fcut prima declaraie i atunci cnd procurorul l-a informat cu privire la acuzaiile aduse la 18 noiembrie 2003 i nu a fost citat n mod corespunztor n cursul investigaiilor; i c al doilea reclamant nu a fost informat despre actele de urmrire penal ntre 18 noiembrie 2003 i 19 mai 2004.

40. De asemenea, acetia s-au plns de modul n care Curtea de Apel a schimbat interpretarea faptelor, fr s readministreze probele i fr s clarifice proveniena banilor dai de Alex 1 sau ce s-a ntmplat cu banii i cele dou grame de heroin acordate de procuror investigatorului acoperit. De asemenea, al doilea reclamant a precizat c curtea de apel nu a dispus examinarea amprentelor de pe punga de heroin pentru a stabili dac acesta atinsese punga respectiv.

41. n plus, primul reclamant s-a plns c fusese autorizat s dein metadon n calitate de consumator de droguri aflat n cur de dezintoxicare i a fost astfel condamnat pentru o infraciune pe care nu o svrise.

42. n cele din urm, reclamanii s-au plns c modul n care curtea de apel a interpretat probele le-a nclcat dreptul la prezumia de nevinovie.A. CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATE43. Curtea constat c acest capt de cerere nu este n mod vdit nefondat n sensul art. 35 3 din Convenie. De asemenea, Curtea constat c acesta nu prezint niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar s fie declarat admisibil.

B. CU PRIVIRE LA FOND1. ARGUMENTELE PRILORa) Guvernul

44. Guvernul a afirmat c un sistem care s permit operaiuni sub acoperire ale poliiei exista i n alte ri europene i era recomandat de Consiliul Europei i de Uniunea European n anumite situaii.

45. n ceea ce privete faptele din prezenta cauz, Guvernul a negat utilizarea mijloacelor de constrngere din partea poliiei, argumentnd c informaiile deinute nainte de operaiunea sub acoperire au artat c primul reclamant fusese predispus la svrirea unei fapte penale [s-a fcut trimitere la Cauza Sequeira mpotriva Portugaliei (dec.), nr. 73.557/01, CEDO 2003-VI]. Guvernul a subliniat c al doilea reclamant nu a avut niciun contact direct cu investigatorul acoperit.

46. Guvernul admite c se pare c primul reclamant a fost interogat o dat de ctre procuror n absena aprtorului su. Cu toate acestea, consider c dreptul la aprare al reclamantului nu a fost nclcat prin faptul respectiv, deoarece acesta nu a fcut declaraii incriminatoare. n plus, consider c episodul respectiv a rmas un episod izolat, ntruct reclamantul a fost asistat de aprtorul su pe parcursul celorlalte audieri mai complexe.

De asemenea, Guvernul a subliniat c al doilea reclamant nu a fost informat cu privire la investigaii, deoarece acesta s-a ascuns de la 18 noiembrie 2003 pn n mai 2004.

47. Guvernul a respins susinerile cu privire la un proces inechitabil n faa curii de apel. Potrivit acestuia, instana a oferit o interpretare detaliat a probelor i a explicat amnunit concluziile la care a ajuns. n plus, decizia a fost confirmat de nalta Curte de Casaie i Justiie.

Potrivit Guvernului, era suficient ca prima instan s examineze probele n mod direct.

48. Guvernul a subliniat c, n ceea ce privete originea drogurilor, curtea de apel a clarificat ndoielile, deoarece a stabilit c pachetul a fost dat lui Alex 1 de ctre al doilea reclamant n schimbul banilor. n plus, Guvernul a afirmat c aprtorii reclamanilor nu au solicitat probe suplimentare n faa curii de apel.

49. De asemenea, Guvernul a afirmat c att instanele, ct i procurorii au examinat susinerile reclamanilor cu privire la mijloacele de constrngere din partea agenilor de poliie i le-a respins prin pronunarea de decizii motivate n mod corespunztor.

50. n cele din urm, Guvernul a argumentat c primul reclamant nu a prezentat o reet valabil pentru metadon. n orice caz, instana de apel i cea de recurs i-au rspuns cererii.

b) Reclamanii

51. Primul reclamant a reiterat c a fost informat chiar de la nceput despre operaiunea sub acoperire i c i s-a solicitat colaborarea la organizarea unui flagrant pentru cel de-al doilea reclamant. Potrivit acestuia, Alex 1 a acionat ca agent provocator i a folosit cele dou grame de heroin ca s le nsceneze fapta reclamanilor. Acesta a subliniat c instanele nu au putut s stabileasc ce s-a ntmplat cu heroina respectiv. n cele din urm, el a susinut c a prezentat o autorizaie valabil pentru posesia de metadon la momentul respectiv.

52. Al doilea reclamant nu i-a prezentat argumentele n termenul stabilit de Curte.

2. MOTIVAREA CURII53. Curtea observ c, pentru a contesta caracterul echitabil al procesului, reclamanii au prezentat dou argumente. n primul rnd, acetia au susinut c au svrit infraciunea numai din cauza interveniei agenilor provocatori, primul reclamant pretinznd c a tiut despre operaiunea sub acoperire a poliiei, iar al doilea reclamant c a acceptat s l nsoeasc pe primul reclamant la main numai pentru a primi banii concubinei sale. n al doilea rnd, acetia au susinut c, la momentul condamnrii lor, curtea de apel nu a efectuat o examinare amnunit a probelor.

54. Curtea reamintete jurisprudena sa recent privind art. 6 n care a dezvoltat conceptul de nscenare ca fiind distinct de folosirea tehnicilor legale ale activitilor sub acoperire i a reafirmat obligaia instanelor interne de a efectua o examinare atent a materialului de urmrire penal atunci cnd un acuzat invoc utilizarea mijloacelor de constrngere din partea agenilor de poliie. n acest context, Curtea a stabilit, de asemenea, c funcia sa n temeiul art. 6 1 nu este s determine dac anumite probe au fost obinute n mod nelegal, ci, mai degrab, s examineze dac o asemenea "nelegalitate" a avut drept consecin nclcarea altui drept protejat de Convenie; astfel, trebuie s examineze calitatea evalurii de ctre instanele interne a pretinsei nscenri i s se asigure c acestea au respectat n mod corespunztor drepturile acuzatului la aprare, n special respectarea principiului contradictorialitii i de egalitate a armelor [a se vedea Ramanauskas, citat anterior, pct. 49-61, Malininas mpotriva Lituaniei, nr. 10.071/04, pct. 34-35, 1 iulie 2008, i Bykov mpotriva Rusiei (MC), nr. 4.378/02, pct. 88-93, 10 martie 2009].

55. Pentru a constata dac agentul de poliie sub acoperire s-a limitat la "investigarea activitii infracionale ntr-un mod n principal pasiv" n prezenta cauz (a se vedea Ramanauskas, citat anterior, pct. 55), Curtea ine seama de urmtoarele consideraii. Nimic din trecutul reclamanilor nu a sugerat o predispoziie spre traficul de droguri. Doar faptul c unul dintre ei era un consumator de droguri condamnat (a se vedea pct. 21) nu poate schimba concluzia Curii. Curtea observ c procurorul nu a oferit detalii i nici nu s-a referit la vreo prob obiectiv, cu privire la pretinsul comportament infracional al reclamanilor, n decizia sa de ncepere a urmririi penale. n plus, nu s-a gsit heroin n posesia primului reclamant sau n casa celui de-al doilea reclamant (a se vedea pct. 10-12).

56. De asemenea, Curtea observ c prile au oferit interpretri diferite ale evenimentelor care au avut loc la 18 noiembrie 2003. Potrivit Guvernului, primul reclamant a acceptat s intermedieze schimbul ntre investigatorul acoperit, a crui identitate nu o cunotea, i al doilea reclamant, iar drogurile gsite n maina agentului proveneau din schimbul respectiv. Cu toate acestea, pretinznd provocarea din partea poliiei, primul reclamant a declarat c a fost informat cu privire la operaiunea sub acoperire, n timp ce al doilea reclamant a pretins c a fost indus n eroare s accepte banii; ambii reclamani susin c cele dou grame de heroin gsite de poliiti erau cele care au fost acordate de parchet pentru operaiunea sub acoperire.

57. n lumina acestei controverse i sub rezerva rolului su subsidiar cu privire la interpretarea probelor, Curtea va examina dac reclamanii au putut s conteste n mod eficient aspectul provocrii (a se vedea Ramanauskas, pct. 60-61, i Malininas, pct. 34, ambele citate anterior).

58. Tribunalul a hotrt c probele obinute de la reclamani, investigatorul acoperit i martori au confirmat c a existat provocare din partea poliiei i, prin urmare, a achitat reclamanii pentru acest motiv.

59. Cu toate acestea, pe baza acelorai probe, curtea de apel a anulat sentina i i-a condamnat pe reclamani pentru trafic de droguri. Procednd astfel, curtea de apel nu a audiat persoanele crora li s-au luat declaraii n faa procurorului i a tribunalului. Aceasta a acordat mai mult importan declaraiilor obinute de procuror i a considerat c declaraiile date n faa instanei nu au fost conforme cu realitatea.

60. Curtea reitereaz c, atunci cnd i se solicit unei curi de apel s examineze cauza n fapt i n drept i s se pronune cu privire la aspectul vinoviei sau nevinoviei reclamantului, precum n cazul de fa, aceasta nu poate, n ceea ce privete procesul echitabil, s stabileasc faptele n mod corespunztor fr o examinare direct a probelor prezentate n persoan de ctre reclamant, n cazul n care acesta sau aceasta susine c nu a svrit fapta presupus a constitui infraciune (a se vedea Dnil mpotriva Romniei, nr. 53.897/00, pct. 35, 8 martie 2007). n prezenta cauz, curtea de apel nu a examinat nicio prob i nici nu a audiat n mod direct reclamanii cu privire la fondul acuzaiilor; faptul c reclamanii nu au solicitat n mod expres examinarea unor probe suplimentare de ctre curtea de apel, dup cum a subliniat Guvernul, nu mpiedic instana respectiv s ia msuri pozitive n acest sens (a se vedea Dnil, citat anterior, pct. 41). De asemenea, ultimul cuvnt al reclamanilor n faa instanei nu poate fi echivalat cu dreptul acestora de a fi audiai de instan n timpul procesului (a se vedea Constantinescu mpotriva Romniei, nr. 28.871/95, pct. 58, CEDO 2000-VIII).

61. n afar de aceasta, sub rezerva faptului c nu poate trece cu vederea c depoziiile unui martor n edin public i sub jurmnt ar trebui ntotdeauna s fie prioritare altor declaraii fcute de acelai martor n cursul urmririi penale, nici mcar atunci cnd cele dou sunt contradictorii (a se vedea Doorson mpotriva Olandei, 26 martie 1996, pct. 78, Culegere 1996-II), Curtea nu este convins de raionamentul sumar al curii de apel pentru a justifica prioritatea acordat declaraiilor obinute de procuror. Curtea observ, n special, c bnuielile nutrite de curtea de apel privind lipsa de onestitate a martorilor nu erau justificate de constatrile anchetatorilor n aceast privin. Faptul c reclamanii au fost audiai de tribunal i au avut posibilitatea de a supune martorii unei confruntri la acel moment al procedurii nu schimb convingerea Curii n aceast privin.

62. n cele din urm, spre deosebire de Guvern, Curtea nu este convins de rspunsul pe care autoritile, n special instanele, l-au dat acuzaiilor de constrngere din partea poliiei (a se vedea Ramanauskas, citat anterior, pct. 61). Fie c primul reclamant era sau nu la curent cu aciunea poliiei i fie c al doilea reclamant a fost sau nu indus n eroare s accepte banii, faptele cauzei arat c, dac nu ar fi existat solicitarea explicit a agentului de a cumpra droguri, nu ar fi avut loc niciunul dintre evenimentele de la 18 noiembrie.

63. Curtea consider c curtea de apel nu a examinat n mod corespunztor schimbarea de poziie a primului reclamant, considernd, fr explicaii suplimentare, c a refuzat, n faa instanelor, s admit implicarea sa n traficul de droguri.

64. n concluzie, avnd n vedere importana i dificultile sarcinii investigatorilor, Curtea consider, innd seama de consideraiile precedente, c aciunile ofierului de poliie sub acoperire i ale colaboratorului acestuia au avut drept consecin determinarea reclamanilor s svreasc fapta penal pentru care au fost condamnai, depind simpla investigaie pasiv a activitii infracionale existente, i c instanele interne nu au investigat suficient acuzaiile de provocare. Pentru aceste motive, procesul reclamanilor a fost privat de caracterul echitabil impus de art. 6 din Convenie.

N CONSECIN, A FOST NCLCAT ART. 6 1 DIN CONVENIE N ACEAST PRIVIN.65. n afar de aceasta, Curtea consider c, n urma concluziei de mai sus, nu este necesar s se mai examineze celelalte capete de cerere.

III. CU PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE NCLCRI ALE CONVENIEI66. Curtea a examinat celelalte capete de cerere. Cu toate acestea, avnd n vedere toate elementele de care dispune i n msura n care este competent s se pronune cu privire la aspectele invocate, Curtea consider c acestea nu indic nicio pretins nclcare a drepturilor i a libertilor stabilite n Convenie sau n protocoalele la aceasta. n special, al doilea reclamant s-a plns, n temeiul art. 6 1 din Convenie, c, datorit deducerii eronate a arestrii sale preventive de ctre instanele interne, ar trebui s ispeasc un an suplimentar de detenie. Aceast eroare a fost, de fapt, corectat de nalta Curte de Casaie i Justiie la 14 iulie 2006 (a se vedea pct. 31). n cele din urm, invocnd n esen art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenie, al doilea reclamant s-a plns c nu putea s respecte ordinul de confiscare privind cele 1,48 g de heroin, ntruct heroina gsit la 18 noiembrie fusese deja predat investigatorilor i nu deinea alte droguri. Cu toate acestea, Curtea observ c ordinul de confiscare se referea la aceleai droguri care au fost confiscate de poliiti n timpul evenimentelor din 18 noiembrie (a se vedea pct. 30) i c nu au fost luate mpotriva reclamanilor alte msuri care s aduc atingere drepturilor patrimoniale ale acestora n sensul art. 1.

67. Rezult c acest capt de cerere este n mod vdit nefondat i trebuie respins n sensul art. 35 3 i 4 din Convenie.

IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENIE68. Articolul 41 din Convenie prevede:

A. PREJUDICIU69. Primul reclamant a solicitat Curii s stabileasc o sum rezonabil pentru prejudiciul material i moral. Al doilea reclamant a solicitat iniial, n cererea introductiv, cu titlu de prejudiciu material, suma de 252.000 euro (EUR) i suma de 300.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral; acesta nu a rspuns solicitrii Curii, la 17 iunie 2008, pentru formularea preteniilor sale n conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curii. Dup ce au expirat termenele stabilite pentru introducerea cererilor de satisfacie echitabil i dup ce reclamantul a fost avertizat c solicitarea sa ar putea fi respins, acesta a informat Curtea c i meninea preteniile iniiale.

70. Guvernul a susinut c solicitarea primului reclamant pentru prejudiciul material ar trebui respins, ntruct acesta nu a adus probe cu privire la prejudiciul suferit. Cu privire la preteniile celui de-al doilea reclamant, Guvernul a considerat c acestea ar trebui respinse, ntruct nu le-a prezentat n conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curii. Guvernul a fcut trimitere la Niescu mpotriva Romniei (nr. 26.763/03, pct. 48, 21 aprilie 2009). n plus, acesta a susinut c sumele solicitate pentru pretinsul prejudiciu material erau excesive i nejustificate i c nu exist nicio legtur de cauzalitate ntre aceste sume i actele autoritilor. De asemenea, Guvernul consider c o eventual constatare a nclcrii ar putea constitui, n sine, o reparaie suficient a prejudiciului moral pretins de reclamani.

71. Curtea nu identific nicio legtur de cauzalitate ntre nclcarea constatat i prejudiciul material pretins de ctre primul reclamant; prin urmare, respinge acest capt de cerere. Pe de alt parte, acord primului reclamant 10.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

72. n cele din urm, Curtea observ c al doilea reclamant, care a fost reprezentat de avocat, nu a respectat condiiile pentru prezentarea preteniilor i nici nu a prezentat o justificare rezonabil pentru nerespectarea termenelor. Prin urmare, Curtea i respinge acestuia toate capetele de cerere.

B. CHELTUIELI DE JUDECAT73. Reclamanii nu au solicitat rambursarea cheltuielilor de judecat.

C. DOBNZI MORATORII74. Curtea consider potrivit ca rata dobnzilor moratorii s se bazeze pe rata dobnzii facilitii de mprumut marginal a Bncii Centrale Europene, majorat cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, N UNANIMITATE,C U R T E A,

1. decide s conexeze cererile;

2. declar cererea admisibil n ceea ce privete captul de cerere ntemeiat pe art. 6 (echitatea procedurii penale i prezumia de nevinovie) i inadmisibil pentru celelalte capete de cerere;

3. hotrte c a fost nclcat art. 6 1 din Convenie ca urmare a utilizrii mijloacelor de constrngere din partea poliiei i a lipsei investigrii acestui aspect de ctre autoritile interne;

4. hotrte c nu este necesar s se examineze celelalte capete de cerere n temeiul art. 6 din Convenie;

5. hotrte:

a) ca statul prt s i plteasc primului reclamant, n termen de 3 luni de la data rmnerii definitive a hotrrii, n conformitate cu art. 44 2 din Convenie, suma de 10.000 EUR (zece mii euro) pentru prejudiciul moral, plus orice sum care ar putea fi datorat cu titlu de impozit, ce vor fi convertite n moneda statului prt la cursul de schimb valabil la data plii;

b) ca, ncepnd de la expirarea termenului menionat mai sus i pn la efectuarea plii, aceste sume s se majoreze cu o dobnd simpl avnd o rat egal cu cea a facilitii de mprumut marginal a Bncii Centrale Europene, valabil n aceast perioad i majorat cu 3 puncte procentuale;

6. respinge cererea de reparaie echitabil pentru restul preteniilor.

ntocmit n limba englez, apoi comunicat n scris, la data de 29 septembrie 2009, n conformitate cu art. 77 2 i 3 din Regulamentul Curii.