INTERDEPENDENŢE ECONOMICE

INTERNAŢIONALE

Contextul general şi caracteristicile interdependenţelor economice internaţionale Comerţul exterior sau internaţional Balanţa de plăţi. Balanţa comercială Piaţa valutară

Interdependenţele economice internaţionale

• Interdependenţele economice internaţionale între statele lumii există din cele mai vechi timpuri, traversând un proces continuu şi contradictoriu, totodată. Pentru definirea acestui proces este necesară analiza elementelor sale componente: schimbul de bunuri dintre ţări, piaţa mondială, economia mondială.

• Schimbul de bunuri dintre ţări a devenit o reflectare a economiei mondiale odată cu extinderea sferei sale de manifestare şi cu accentuarea influenţei sale asupra economiei fiecărui stat.

• Între factorii care au determinat accentuarea schimbului de bunuri menţionăm: apariţia şi sporirea surplusului de bunuri, creşterea eficienţei activităţii economice, trecerea bunurilor în proprietate privată.

• Piaţa mondială reprezintă totalitatea relaţiilor economice ce se stabilesc între agenţi economici aparţinând unor ţări diferite. Ea este spaţiul economic de manifestare a diviziunii muncii la nivel mondial şi a efectelor acesteia.

În funcţie de natura bunurilor şi serviciilor care formează obiectul schimburilor economice, piaţa mondială poate îmbrăca mai multe forme:

• comerţul internaţional – schimbul internaţional de bunuri şi servicii;

• piaţa internaţională a muncii – migraţia (emigraţia şi imigraţia) internaţională a forţei de muncă;

• piaţa internaţională a capitalurilor – plasamentele internaţionale de capital, sub forma investiţiilor străine, a creditelor externe ş.a.m.d.;

• piaţa internaţională valutară – tranzacţiile cu monede naţionale desfăşurate între agenţii economici din ţări diferite.

• Economia mondială constituie un nivel calitativ superior al schimbului de activităţi care se desfăşoară pe piaţa mondială, între economii naţionale caracterizate prin independenţă şi specializare, în acord cu diviziunea mondială a muncii.

• Principalele caracteristici ale economiei mondiale sunt următoarele: – entităţile de bază ale economiei mondiale sunt economiile naţionale; – interdependenţele specifice economiei mondiale formează un sistem

în care fiecare entitate are funcţii bine stabilite pe care şi le îndeplineşte, iar împreună au funcţii de sistem integrator regional sau global;

– economia mondială este unică, adică toţi participanţii se supun aceloraşi legi economice specifice;

– economia mondială este eterogenă (include atât ţări mari, cât şi ţări mici, bogate sau sărace, superdezvoltate sau subdezvoltate);

– participanţii la economia mondială sunt agenţii economici naţionali (rezidenţi) şi cei străini;

– economia mondială are caracter dinamic, adică se află într-un proces de evoluţie permanentă;

– parteneriatul în economia mondială poate fi bilateral sau multilateral, funcţionând pe baza unor instrumente juridice proprii (tratate generale, acorduri de colaborare, convenţii, protocoale, liste de mărfuri, contracte economice etc.), într-un cadru instituţional adecvat (comisii, comitete, asociaţii ş.a.).

• Fluxurile economice internaţionale reprezintă mişcarea unor valori materiale, servicii sau informaţii, respectiv valori băneşti de la o ţară la alta.

• Fluxurile economice internaţionale au trăsături specifice în fiecare etapă de dezvoltare, deoarece sunt influenţate de factori tehnico-economici a căror acţiune se exercită imediat sau în perspectivă. Principala caracteristică a fluxurilor economice internaţionale este diversificarea.

• Totalitatea fluxurilor economice internaţionale, privite în strânsa lor interdependenţă, formează circuitul economic mondial care exprimă legăturile existente între anumite forme ale schimbului reciproc de activităţi dintre diverse economii naţionale. Circuitul economic mondial include pe lângă sfera circulaţiei şi sfera producţiei, respectiv pe cea a cercetării ştiinţifice.

Comerţul exterior sau internaţional

• Comerţul exterior sau internaţional cuprinde totalitatea tranzacţiilor de export şi import, grupate pe ţări, zone sau regiuni, pe tipuri de pieţe sau pe categorii de bunuri materiale şi servicii. Prin volumul şi ponderea sa, reprezintă principalul flux economic internaţional. Comerţul exterior cuprinde fluxurile de:

a. mărfuri corporale;b. comerţul invizibil, respectiv fluxurile de mărfuri acorporale

(brevete de invenţie, know-how, proiecte, tehnologii, leasing, consulting, engineering, etc.) şi prestări de servicii (transporturi, telecomunicaţii internaţionale, turism, asigurări, servicii bancare, servicii profesionale în domeniul medical, juridic, învăţământului, etc.).

• Denumirea de comerţ invizibil provine de la faptul că, spre deosebire de exportul şi importul de mărfuri corporale, componentele sale nu apar în tarifele vamale.

Caracteristicile comerţului exterior (internaţional)

1) Dinamismul - comerţul exterior a evoluat în perioada actuală într-un ritm care a devansat puternic indicii de creştere ai P.I.B., respectiv ai producţiei industriale;

2) Au avut loc mutaţii importante de ordin calitativ şi structural ale comerţului internaţional, accentuându-se diversificarea sa, mai ales sub impactul revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi a accentuării diviziunii mondiale a muncii;

3) Comerţul exterior este tot mai mult supus influenţei conjuncturii economiei mondiale. În evoluţia comerţului internaţional se regăsesc tot mai riscurile şi procesele specifice crizelor economice, financiar-monetare sau valutare la nivel mondial;

4) Concentrarea comerţului internaţional înspre ţările dezvoltate economic (proces de lungă durată), ce reiese din ponderea ridicată a acestor ţări în cadrul schimburilor economice externe;

5) Acordarea unui rol tot mai important aspectelor ecologice care au devenit factori determinanţi în negocierea unor înţelegeri comerciale regionale şi mondiale;

6) Tendinţa de instituţionalizare a schimburilor comerciale internaţionale, prin apariţia de noi forme de alianţe şi cooperări la nivel mondial. Astfel, au apărut organisme şi organizaţii internaţionale: Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.), Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.), organizaţii economice regionale interstatale etc.

7) Tendinţa de tripolarizare a schimburilor comerciale internaţionale: astfel U.E., S.U.A. şi Japonia deţin aproximativ 75% din valoarea exporturilor mondiale.

• Comerţul internaţional cuprinde operaţiuni de export şi operaţiuni de import.

• Exportul reprezintă o operaţiune de vânzare a unor bunuri şi/sau servicii în străinătate, contra unei sume de bani exprimate, de regulă, într-o valută convertibilă.

• Importul este o operaţiune de cumpărare a unor bunuri şi /sau servicii vândute de un agent economic nerezident în schimbul unei sume de bani exprimate într-o valută convertibilă.

• Importul şi exportul constituie, de fapt, cele două faţete ale aceluiaşi proces: ceea ce pentru o ţară reprezintă o operaţiune de export, pentru cealaltă ţară participantă la schimb va reprezenta o operaţiune de import.

Balanţa de plăţi

Balanţa de plăţi a unei ţări este un instrument macroeconomic de evidenţă şi analiză care reflectă plăţile către rezidenţi şi încasările de la nerezidenţi.

• Aşadar, în balanţa de plăţi externe sunt înregistrate toate tranzacţiile comerciale oficiale (exportul şi importul de bunuri şi servicii, investiţiile străine, creditele externe, etc.) ce au loc între agenţii economici (indivizi, firme, administraţii publice şi private) rezidenţi şi cei nerezidenţi.

• În balanţa de plăţi sunt reflectate următoarele categorii de fluxuri şi tranzacţii:– fluxurile reale descriu tranzacţiile cu bunuri şi servicii (importuri,

exporturi, transport, asigurări);– tranzacţiile financiare – totalitatea modificărilor de active (debite,

angajamente) şi de pasive (credite, creanţe);– transferurile cuprind tranzacţiile unilaterale (unidirecţionale) care

presupun o compensare financiară în contrapartidă: transferuri ale economiilor băneşti ale lucrătorilor emigranţi, donaţii, contribuţiile la instituţiile internaţionale, veniturile trimise de lucrătorii din străinătate către familiile din ţară ş.a.

• Din punct de vedere contabil şi statistic, balanţa de plăţi este întotdeauna echilibrată, suma debitelor sau a angajamentelor (activele) fiind egală cu suma creditelor sau creanţelor (pasivele).

Balanţa comercială

• Balanţa comercială este principala componentă a balanţei de plăţi externe şi cuprinde ansamblul tranzacţiilor (exporturi şi importuri) cu bunuri.

În funcţie de raportul dintre valoarea exporturilor şi valoarea importurilor, balanţa comercială poate fi:

• excedentară (activă), când exporturile depăşesc importurile, ţara respectivă realizând venituri suplimentare în valută. Acest tip de balanţă comercială este recomandată a fi pusă în practică de ţările care au datorii externe şi care doresc să treacă la convertibilitatea monedei;

• deficitară (pasivă), când importurile sunt mai mari decât exporturile. Echilibrarea acestei balanţe poate fi realizată prin folosirea rezervelor valutare proprii sau prin credite externe rambursabile;

• echilibrată (soldată), când exporturile sunt egale cu importurile. Această situaţie poate fi realizată în fiecare an sau cumulativ, pe mai mulţi ani.

Situaţia balanţei comerciale (excedentară, deficitară, echilibrată) reflectă gradul de eficienţă economică înregistrată în ţara respectivă, determinând forţa concurenţei mărfurilor ei pe piaţa mondială.

• Eficienţa comerţului internaţional exprimă raportul dintre ansamblul efectelor totale ale acestei activităţi înregistrate în economia naţională şi eforturile, respectiv cheltuielile ocazionate pentru realizarea lor.

• Eficienţa comerţului exterior se determină cu ajutorul mai multor indicatori:

1) Cursul de revenire la export (Cre) reprezintă numărul de unităţi monetare naţionale cheltuite pentru a se obţine o unitate monetară străină prin export. Se calculează ca raportul dintre preţul intern total (Pit) – exprimat în lei, format din preţul intern (Pi) şi cheltuielile de transport sau de circulaţie (Cc) şi preţul în valută al bunurilor exportate (Pve). Cu cât cursul de revenire la export este mai mic, cu atât eficienţa exportului este mai ridicată.

ve

ci

ve

itre P

CP

P

P

strainemuIncasari

nationalemuCheltuieliC

..

..

2) Profitul exportatorului (Prexp) se determină astfel :

• Exportul este eficient atunci când cursul de revenire la export este mai mic decât cursul de schimb.

)(Pr

)..()..(Pr

exp

exp

resverevesve CCPCPCP

nationalemuCheltuielinationalemuIncasari

3) Cursul de revenire la import (Cri) reprezintă numărul de unităţi monetare naţionale care pot fi obţinute în schimbul unei unităţi monetare străine investite în operaţiunea de import. Se determină ca raportul dintre preţul cu care mărfurile importate sunt livrate beneficiarilor interni, exprimat în lei, format din preţul intern (Pi) din care se scad taxele vamale la import (Ti) şi preţul în valută al bunurilor importate (Pvi):

vi

iiri P

TP

strainemuCheltuieli

nationalemuIncasariC

..

..

• 4) Profitul importatorului ( ) se determină astfel :

unde Cs – cursul de schimb. • Operaţiunea de import este eficientă atunci când cursul de

revenire la import este mai mare decât cursul de schimb. • Pentru un agent economic care realizează atât operaţiuni

de export, cât şi operaţiuni de import, iar încasările valutare din export (Pve) sunt egale cu preţul în valută al bunurilor importate (Pvi), profitul total (Prt) se poate calcula astfel :

unde Pve = Pvi = Pv

impPr

)(Pr

)..()..(Pr

srivisviriviimp

imp

CCPCPCP

nationalemuCheltuielinationalemuIncasari

)(Pr exp rerivimpt CCPPP

Cooperarea economică internaţională

• Cea mai modernă formă a schimburilor economice internaţionale (care a apărut după cel de-al doilea război mondial) a constituit-o cooperarea economică internaţională. Trăsăturile sale specifice îi acordă un rol primordial în cadrul circuitului economic mondial deoarece:

• a) Se bazează şi promovează un complex de fluxuri de investiţii, de cunoştinţe tehnico-economice, de produse;

• b) Este forma cea mai echilibrată de schimb reciproc de activităţi dintre state;

• c) Introduce un element de continuitate şi stabilitate în relaţiile economice dintre ţări, comparativ cu comerţul exterior care este influenţat de factori ce-l pot frâna sau stimula;

• d) Nu se substituie fluxurilor deja existente, ci contribuie la dezvoltarea lor.

Piaţa valutară

• Piaţa valutară reprezintă totalitatea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare cu monedele naţionale ale diferitelor ţări. Pe piaţa valutară se fac tranzacţii cu valută şi cu titluri de credit (cambii, bilete la ordin, valori imobiliare, ordine de plată etc.) exprimate în monede străine.

• Subiecţii pieţei valutare, care se numesc operatori, se clasifică în două categorii:

• subiecţi care generează cererea şi oferta de valută – în această grupă sunt incluşi agenţii economici care efectuează activităţi de comerţ internaţional, investitorii de capital, subiecţii pieţei muncii, operatorii speculatori;

• subiecţi care concentrează cererea şi oferta de valută, stabilesc cursul de schimb, efectuează tranzacţii cu valută – este vorba despre banca de emisiune, bursa valutară, brokerii, băncile comerciale, casele de schimb valutar etc.

• Obiectul pieţei valutare îl reprezintă ansamblul de fluxuri, adică vânzarea-cumpărarea de valute convertibile, schimbarea unei valute efective pe valută în cont sau invers, vânzarea-cumpărarea de efecte de comerţ exprimate în euro, pe efecte exprimate în valută aflată în cont ş.a.

• Raportul de schimb dintre două monede este exprimat prin intermediul cursului de schimb.

• Cursul de schimb reprezintă preţul unei monede naţionale, respectiv numărul de unităţi monetare străine care se primesc în schimbul unei unităţi monetare naţionale.

• Cursul de schimb poate fi exprimat prin două metode: – metoda cotării directe, conform căreia exprimarea preţului unei unităţi

monetare străine se face în moneda naţională (spre exemplu, în România, 1 euro = 4,20 lei);

– metoda cotării indirecte, conform căreia exprimarea preţului unei unităţi monetare naţionale se face într-o monedă străină (spre exemplu, în Marea Britanie, 1 liră sterlină = 1,56 $).

• Creşterea cursului de schimb al monedei naţionale se numeşte apreciere, iar reducerea acestuia poartă denumirea de depreciere.

• Cererea de valută reprezintă nevoia de valută ce poate fi satisfăcută prin actele de cumpărare în conformitate cu normele pieţei valutare şi cu evoluţia cursului de schimb.

• Cererea de valută este formată de către agenţii economici care urmăresc extinderea activităţii economice, au interese speculative de profit ori vizează protejarea sau apărarea împotriva unei evoluţii nefavorabile a cursului de schimb al diverselor monede naţionale. Cererea de valută reiese din operaţiunile de import, din prestările de servicii realizate în ţară de agenţii economici străini, cât şi din ieşirile de capital naţional.

• Oferta de valută exprimă disponibilităţile valutare care pot fi vândute la un anumit curs de schimb.

• Oferta de valută se formează pe baza depozitelor bancare şi a numerarului deţinut de agenţii economici care acţionează în agricultură, comerţ, industrie, asigurări, reasigurări, turism etc. Trebuie menţionat faptul că numerarul are o pondere nesemnificativă în procesul de constituire a ofertei valutare.

• În funcţie de momentul efectuării tranzacţiilor şi al virării banilor în conturi, pe piaţa valutară au loc două genuri de operaţiuni: la vedere şi la termen.

• Piaţa la vedere constă în vânzarea sau cumpărarea de diferite monede ce trebuie livrate în maxim două zile lucrătoare de la încheierea tranzacţiilor. Devizele circulă şi sunt schimbate fie prin schimb manual, corespunzător ordinelor particularilor (caz în care devizele circulă sub formă de bilete şi cecuri de călătorie), fie prin schimb scriptural, prin care băncile schimbă devizele între ele prin intermediul transferurilor.

• Piaţa la termen cuprinde operaţiunile de vânzare şi cumpărare care se încheie la cursul existent în momentul respectiv, plata efectuându-se la termene care pot varia până la 12 luni. În cazul acestor operaţiuni nu este necesară prezenţa disponibilităţilor băneşti la momentul încheierii tranzacţiei, ci la termenele convenite.

• Tendinţa actuală manifestată pe principalele pieţe este aceea de reducere a ponderii operaţiunilor la vedere în favoarea celor la termen.