TRADITII SI OBICEIURI DE BOTEZ: Nașii de botez se aleg de obicei din familie sau se moștenesc. Nașii de cununie au datoria să boteze numai primul copil, iar pe al doilea copil ce îi vor boteza numai dacă vor, după cum informează volumul Tradiții și obiceiuri românești, coordonat de editura Flacăra.

TRADITII SI OBICEIURI DE BOTEZ: Lumânarea de BOTEZ simbolizează lumina ce este adusă în sufletul celui botezat și este obligația nașului. Obiceiul cere ca lumânarea să fie împodobită, dar nu oricum. Florile trebuie să fie de crin- floarea Măicii Domnului, buchetul să aibă frunze de ferigă, pentru a avea copilul spor, să aibă brăduț, pentru a fi copilul sănătos ca un brad, brad din care a fost făcută Crucea lui Iisus, să aibă floricele din floarea miresei pentru a nu avea cununii legate.

TRADITII SI OBICEIURI DE BOTEZ: Panglica- fașa de BOTEZ, este roz sau roșie pentru fetițe, albastră pentru băieți, nu trebuie să fie nici scurta, pentru ca copilul să nu se căsătorească repede, dar nici lungă, pentru ca copilul să nu se căsătorească prea târziu.

TRADITII SI OBICEIURI DE BOTEZ: Tot nașii vor pregăti pentru înfășatul copilului o pânză albă, necusută, nefinisată, pentru că și Iisus Hristos a fost înfășat astfel. Pânza de înfășare trebuie să aibă trei metri.

TRADITII SI OBICEIURI DE BOTEZ: După BOTEZ, nașii trebuie să-i pună bebelușului o cruciuliță de argint la gât. Nașa este cea care se ocupă de înfășatul copilului.

RESPONSABILITĂȚILE PĂRINȚILOR LA BOTEZ:

TRADITII SI OBICEIURI DE BOTEZ: Pentru slujbă, părinții copilului trebuie să ducă la biserică vin și ulei- pentru împărtășanie și mirungere, dar și prăjituri și șampanie pentru momentul de bucurie de la sfârșitul celebrării. Tot ei vor organiza ospățul. De precizat că petrecerea de BOTEZ se poate organiza în orice zi a anului, chiar și în post- Biserica spune că bebelușul nu alege când să vină pe lume, deci el trebuie să fie botezat fără nicio reținere.

PETRECEREA DE DUPĂ BOTEZ:

TRADITII SI OBICEIURI DE BOTEZ: Adus acasă de la biserică de către nașă, nou-născutul era pus în pragul casei, iar nașa îi zicea mamei înainte ca aceasta să-l ia de jos: Păgân mi l-ai dat, creștin ți l-am adus. După aceea, de obicei, se tăia o găină și se pregătea din ea tocană si supă cu tăiței. Înainte, nu se făceau invitații la petrecerea de după BOTEZ, venea cine dorea și aduceau cu ei și mâncare. Astfel, femeile aduceau blidele cu mâncare, iar bărbatii, mai ales nașul, băutura.

TRADITII SI OBICEIURI DE BOTEZ: La petrecere se aducea și muzică. Astăzi, la petrecerea de după BOTEZ, se invită nașii, rudele, vecinii și prietenii, iar petrecerea de BOTEZ se face și cu dar. Fie se dau bani, fie se dau cadouri copilului.

DARURI DE BOTEZ:

TRADITII SI OBICEIURI DE BOTEZ: După ce s-a născut copilul, nu se vine cu daruri. De fapt, doar apropiații vin să vadă copilul. Ei aduc mâncare deoarece lăuza nu are voie să gătească timp de șase săptămâni.

TRADITII SI OBICEIURI DE BOTEZ: În unele părți se mai obișnuiește să se lase bănuți pe pieptul copilului, ca să aibă noroc; sau în scutesc, ca să aibă somn. Nașii cumpără trusoul, costumașe, pătură, iar dacă este fată se cumpără și cercei. Pe lângă daruri, se obișnuiește să se dea și bani.

TRADITII SI OBICEIURI LA IMBĂIEREA DE A DOUA ZI DUPĂ BOTEZ:

TRADITII SI OBICEIURI DUPA BOTEZ: A doua zi după BOTEZ are loc scoaterea din mir a copilului. În timpul ritualului îmbăierii lumânarea de BOTEZ trebuie să stea aprinsă, iar la sfârșit se stinge de tavan sau de tocul ușii. Lumânarea de BOTEZ se despodobește de flori și celelalte elemente se păstrează la loc uscat și dreaptă. Nu e bine să se încovoaie sau să se rupă.

TRADITII SI OBICEIURI DUPA BOTEZ: Moțul tăiat se păstrează ca amintire, alături de lumânarea de la BOTEZ, până la șapte ani. Totodată, a doua zi după BOTEZ, în timpul ritualului îmbăierii, lumânarea folosită la creștinare trebuie să fie aprinsă.

Apa din cădiță trebuie să fie neîncepută, scoasă la răsăritul soarelui și să mai conțină:

-flori: ca să fie copilul frumos

-bani: ca să aibă copilul avere

-apă sfințită: ca să fie copilul curat ca aceasta

-ou: ca să fie sănătos și plin ca oul (care trebuie să rămână întreg, mama copilului urmând să-l pună  în apa de baie din ziua următoare)

-pietre: ca să fie puternic

-busuioc: să miroasă frumos

-miere: să fie dulce

-picătură din lumânarea de BOTEZ

-potcoavă, ca să aibă noroc

-inel: să aibă părul creț

-mentă și romaniță, ca să crească ușor și să fie sănătos

-floare de mac- ca să doarmă bine

-pene- ca să fie ușor ca pana

- See more at: http://www.b365.ro/traditii-si-obiceiuri-de-botez-ce-trebuie-sa-faca-nasii-si-parintii-la-botezul-copilului_200273.html#sthash.3QZPA5Mi.dpuf

Semnificatia exorcismelor de la Botez pentru crestinul modern

Mareste imaginea.

Inainte de randuiala botezului   se citesc rugaciunile pentru catehumeni care contin si exorcismele. Preotul care

sta in nartexul bisericii impreuna cu nasul si cu catehumenul, adica impreuna cu cel ce vine spre botez,

porunceste diavolului in numele Dumnezeului celui Atotputernic si Domnului universului sa paraseasca pe

catehumen. "Cunoaste-ti puterea zadarnica, care nici asupra porcilor nu a avut putere”, spune. "Teme-te de

Dumnezeu, de Cel care prin porunca Sa a intarit pamantul peste ape ... si retrage-te de la cel ce se pregateste

acum de sfanta luminare”.

In continuare cere de la Dumnezeu sa smulga catehumenului din radacina „toate lucrarile diavolului” sa-l

curateasca astfel incat sa participe cu vrednicie la tainele cele ceresti. „Insoteste viata lui”, continua preotul,

„cu inger de lumina, ca sa-l pazeasca pe acesta de tot viclesugul potrivnicului”. „Departeaza de la dansul tot

duhul viclean si necurat... duhul ratacirii, duhul viclesugului, duhul slujirii idolesti si a toata avaritia, duhul

minciunii si a toata necuratia... si fa-l pe el... fiu al luminii si mostenitor al imparatiei Tale”.

Continuand, preotul cere de la catehumen sau de la nasul sau, in cazul cand catehumenul este prunc, sa se

lepede de satana, de lucrurile lui, de adorarea lui, de ingerii sai si de toata insotirea lui. In momentul in care

catehumenul declara ca intr-adevar s-a lepadat de satana, preotul il cheama sa treaca la aceasta denuntare a

satanei cu mai multa hotarare si, ca si cand nu ar fi fost de ajuns proferarea dezicerii, cere de la catehumen sa-l

scuipe pe diavol.

De-a lungul acestui proces preotul, nasul si catehumenul sunt intorsi cu fata spre apus, unde dispare lumina si

de unde vine intunericul. Pentru ca Diavolul este intuneric. Dupa aceasta toti se intorc cu fata spre rasarit, de

unde vine lumina, soarele dreptatii, Hristos, cu Care preotul cere sa fie unit catehumenul. De ce se fac toate

acestea? Si ce semnificatie au?

Multi, printre care si clerici, mai ales dintre cei care se afla in Apus, considera acest proces demodat si, in

incercarea lor de aducere la zi a Bisericii, omit aceasta parte a randuielii. Simt ca este o insulta la adresa

facultatii lor intelectuale sa vorbeasca despre Diavol si despre duhurile cele necurate. Considera acest proces

un reziduu medieval. Sunt nedumeriti mai ales in ceea ce priveste barbaritatea scuipatului. In Rasaritul zilelor

noastre toate acestea se citesc asa desirat, atat de confuz si ininteligibil si inlauntrul unui vacarm incat nimeni

nu pricepe nimic.

Se pare ca este necesara o deosebita maturitate duhovniceasca si psihologica pentru ca cineva sa poata

discerne intre propriile lui necesitati nevrotice si cele ale Bisericii. Cu cat mai lipsit de maturitate este cineva, cu

atat mai grava este psihopatologia sa, cu atat mai mult infasoara intr-un vesmant teologic si ideologic

necesitatile sale nevrotice si cu atat mai usor califica satisfacerea acestor necesitati nevrotice drept voia lui

Dumnezeu sau traditie a Bisericii. Cativa clerici, din pacate foarte putini, in clipa in care isi implinesc

dezvoltarea si se maturizeaza, se rusineaza de prostiile pe care le-au spus si le-au facut atunci cand, incercand

sa inlocuiasca sentimentul insuficientei care ii inspaimanta, o faceau pe cei care stiu toate si prezentau drept

suprem ideal incercarea lor de a-si satisface propriile necesitati nevrotice.

Tinerii, ca si cei fara experienta, tind sa subevalueze ceea ce este vechi si sa creada ca intelepciunea s-a nascut

odata cu ei. Un cleric american totodata teolog a scris intr-una din cartile sale: „Cand privesc in urma viata mea

si imi amintesc de lucrurile pe cere le-am spus la inceputul diaconiei mele, ma rusinez” si continuand, spune

cum a devenit un extremist celebru si a ajuns centrul atentiei, cand la o intalnire a tinerilor a declarat ca

invatatura despre nemurire este probabil eronata. „Daca ar fi cu putinta”, spune, „as sterge acest capitol din

viata mea” .

Un incident care s-a intamplat mai tarziu in viata sa l-a ajutat sa inteleaga nebunia tineretii sale si sa infrunte

dureroasele-i consecinte. A aflat ca unul dintre cei mai buni prieteni ai sai, care era un cleric foarte vrednic, are

un fel de cancer catalectic si i-a telefonat ca sa-i spuna doua cuvinte de mangaiere. Cand prietenul i-a raspuns

la telefon, a amutit si n-a putut decat sa intrebe: „Ce faci?” Celalalt fara nici cea mai mica urma de neliniste, a

raspuns cu o suficient de buna dispozitie: „Sunt bine. Sunt in aceasta slujba de mai bine de douazeci de ani si

vorbesc oamenilor despre viata, Dumnezeu imi da acum sansa sa arat cate ceva si despre moarte”. Aceasta

dureroasa experienta este pretul pe care l-a platit pentru aroganta tineretilor lui. Intelegerea si aprecierea

traditiei bisericesti este trudnicul lucru de o viata de om si cere multa maturitate, instructie si smerenie. Este

esential ca si clericii, in incercarea lor de a face lucrurile intr-un mod lipsit de complicatii, sa nu le faca simplist.

Daca incercam sa rationalizam ceea ce se intampla in Biserica, atunci vom deveni rationalisti intr-un chip odios

si in cele din urma insasi Biserica nu va mai avea pentru noi sens.

Traditia ortodoxa este o imbinare absoluta intre disciplina si libertate. Exista in ea suficienta supunere pentru a-i

salva orizontul si verticalitatea si suficienta libertate in vederea exprimarii personale. Insa, din nefericire, astazi

vedem sa se impuna in viata bisericeasca o disciplina riguroasa in ceea ce priveste ascultarea fata de autoritati

si nu in ceea ce priveste pastrarea autenticei traditii careia multi ne aratam cunoscatori incontestabili fara a

putea spune de unde si cum am dobandit aceasta cunoastere.

Fiecare putem si suntem in stare sa ne chestionam daca o oarecare practica concreta este expresie autentica a

traditiei bisericesti. Insa este indispensabil sa ne cercetam cu atentie mai intai onestitatea motivatiilor noastre,

sa ne exprimam indoielile cu umilinta si apoi sa asteptam rabdator sa vedem ce a tezaurizat Biserica despre

aceasta practica in constiinta ei.

Foarte ades, multi dintre noi incercam, in viata noastra bisericeasca, sa imitam modele culturale apusene, mai

concret anglo-saxone, sau sa judecam actualitatea traditiei noastre bisericesti prin faptul daca este sau nu in

acord cu aceste modele. Avangarda acestei tactici a fost si este de trei-patru secole ratiunea, la a carei

propagare concureaza diaspora. Dar si aceasta cu vanitatea pe care ne-o creeaza complexul rudei sarace, astfel

incat sa nu putem sa vedem foarte adesea cum punctele de vedere cele mai avansate ale Apusului justifica

traditia noastra bisericeasca.

Astfel se intampla ca in psihoterapie sa urmarim o procedura aproape asemanatoare cu cea a Tainei Botezului.

Un prim pas in vederea psihoterapiei este privirea in fata a realitatii. Negarea este cea mai intalnita forma de

aparare impotriva durerii suferite in procesul instruirii si cauza oricarui fel de tulburari psihice. Individul tulburat

sufleteste neaga sa recunoasca esecurile sale si utilizeaza orice tip de artificiu defensiv pentru a le ascunde.

In consecinta, nu poate sa acopere realele si sanatoasele lui nevoi, deoarece isi risipeste energia spre a construi

defensiva, spre a-si ascunde diformitatea propriei vieti. Nu este posibil pentru un om sa aiba o viata sanatoasa

si sa se dezvolte fara a privi in fata si fara a infrunta respingatorul sau schelet.

Botezul este exact hotararea cuiva de a privi in fata si de a-si respinge vechiul sine cu diformitatea lui, pentru a

reincepe o viata noua in adevar, adica in Hristos. Nu exista o alta posibilitate pentru cineva de a incepe o viata

noua, fara a privi in fata si a refuza diformitatea vechii sale vieti. Procesul botezului, care nu este un eveniment

sau o randuiala, ci descoperirea unui mod de viata, este de o importanta exceptionala, iar dificultatea unora de

a-i recunoaste importanta poate fi rezultatul propriei lor negari si expresia propriei lor fobii de a privi in fata

diformitatea acelor elemente ale personalitatii lor, care obstructioneaza dezvoltarea lor. Astfel de personalitati

defensive sunt ca pastori ineficace, adica esueaza in a-i ajuta pe ceilalti sa atinga plinatatea vietii, adica

mantuirea. Starea de constiinta deplina a omului este absolut necesara dezvoltarii duhovnicesti, deoarece

constientizarea conduce la autocunoastere si autocunoasterea conduce la metanoia, adica la dispozitia pentru

schimbare. Metanoia este starea sufleteasca aflata in opozitie cu autarhia, cu autosuficienta spirituala a

Fariseului, a omului „virtuos”, care crede ca se gaseste in starea de „har”, exact pentru ca nu detine

autocunoasterea si de aceea ramane in stagnare, nu se dezvolta.

Insa scuipatul dinainte de botez nu este barbarie? Daca ar fi intrebat cineva care il considera barbarie de ce

este barbarie, probabil va fi surprins si probabil nu se afla vreun raspuns. Raspunsul este ca scuipatul este un

obicei anglo-saxon. Scuipatul este poate foarte expresiv, evident si eventual impur pentru un temperament

personal anglo-saxon, astfel ca pentru aceasta situatie este foarte adecvat, pentru ca nici o reprobare a raului

nu este excesiva. Bine. Scuipatul poate sa aiba o oarecare importanta pentru un adult, insa care poate sa fie

utilitatea acestei proceduri pentru un prunc? Un raspuns teologic la aceasta intrebare poate fi considerat naiv.

Istorisirea pacatului stramosesc poate fi invatata la scolile catehetice, insa in mod normal noi, cei mari, nu il

luam in serios si de aceea nu este ciudat ca si copiii nostri nu iau in serios ceea ce ii invatam.

Concluziile psihologiei fata de psihodinamica umana ii ajuta pe cei mai dezghetati dintre acestia, care au o

prejudecata antitranscendenta, sa vada corectitudinea multor adevaruri revelate. Criteriile corectitudinii pe care

toti acestia le folosesc au de obicei o origine apuseana si ne-ortodoxa, insa psihologia intr-un mare grad si intr-

un grad inconstient reuseste sa-l repuna pe drumul cel bun pe omul european. Dinlauntrul exercitarii terapiei

familiei, oricine poate observa vociferanta realitate a pacatului stramosesc, deoarece din interiorul acesteia

constatam ca ceea ce numim „bolnav identificat” este doar un simptom al patologiei familiei si ca imediat dupa

nasterea sa copilul este contaminat de aceasta patologie. Duhurile cele viclene, ale inselaciunii si ratacirii care

au contaminat relatia dintre parinti sunt transplantate imediat la pruncul nou nascut.

Demonii pe care ii exorcizam la acela care vine la dumnezeiasca luminare a botezului sunt indubitabil realitati

distrugatoare care domina intr-un grad diferit vietile noastre, ale tuturor. Coparticiparea la un botez poate fi o

ocazie foarte buna pentru fiecare, ca sa priveasca si sa-si condamne proprii lui demoni distrugatori.

Daca multi nu inteleg ceea ce fac clericii, acesta nu este un motiv sa se opreasca a o face, dar vor trebui sa

vada aceasta lipsa a intelegerii ca pe un indiciu al neglijentei lor de a-i invata pe oameni viata in Hristos si de a

face cele necesare pentru a deveni accesibile si inteligibile toate mijloacele pe care Biserica le are la dispozitie

pentru mantuirea lor. Este oricum cert ca cele mentionate mai sus nu au absolut nici o importanta pentru

majoritatea zdrobitoare a celor prezenti la ceremonia unui botez in zilele noastre. Botezurile, ca si nuntile, in

experienta omului de mijloc sunt evenimente desacralizate, care de obicei nu numai ca sunt lipsite de orice

caracter duhovnicesc, dar sunt lipsite chiar si de cea mai elementara decenta. Dincolo de satisfacerea unui de

multe ori foarte scazut nivel, al vanitatii lumesti, botezurile si nuntile, pentru marea majoritate a oamenilor,

constituie simple practici de legalizare, parand a fi nimic altceva decat surse de castig.

Parintele Philotheos Pharos

Liturghia catehumenilor - comentariu al Sfantului Gherman

Liturghia catehumenilor

Diaconul: "Binecuvinteaza, Stapane".Preotul: "Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh".

Astfel, dintre cele catre Dumnezeu, doxologia are primul loc. Pentru aceasta, mai inainte de orice rugaciune si vorbire sfanta, preotul proslaveste pe Dumnezeu. Deci, pentru ce slaveste el pe Dumnezeu de trei ori si nu o singura data?

El nu zice "Binecuvantat este Dumnezeu" sau "Binecuvantata este imparatia lui Dumnezeu", ci, distingand Persoanele, zice: "Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh", fiindca prin intruparea cea dintai a Domnului, oamenii au invatat ca Dumnezeu este in trei Persoane, insa cele savarsite prin aceasta binecuvantare sunt introduceri in misterele intruparii Domnului, de unde, in introducerile acestora, trebuia sa straluceasca si sa fie vestita Treimea. Dumnezeu este proslavit de Puterile de sus in intreite cantari sfinte si imparatia lui Hristos este binecuvantata de oameni, Care (Hristos), cu puterea dumnezeini Sale, a despuiat iadul si ne-a eliberat pe noi.

Cuvantul "Amin" inseamna "cu adevarat", sau "fie!".Si apoi "In vecii vecilor" arata ca fumul cetatii Babilonului si pe locuitorii ei (ai acestei cetati), prin pedeapsa, i-a incarcat de binefaceri, savarsind curatirea de pacat.

Diaconul: "Cu pace Domnului sa ne rugam". Dupa doxologie, el rosteste cererea, caci "noi nu stim sa ne rugam asa cum trebuie". Si, pentru ca sa nu bolborosim multe vorbe, el ne invata pe noi cele ce trebuie pentru rugaciune, ca trebuie sa ne rugam in pace, nemarturisind mai intai, nici multumind lui Dumnezeu, fiindca odata cu pronuntarea "cu pace", el a cuprins si pe acelea (marturisirea si multumirea), daca cumva cineva ar voi sa iscodeasca cu de-amanuntul. Acum el ne invata ca mai intai se cade sa cerem pacea de sus si mantuirea sufletelor noastre. Asa ne-a poruncit Hristos sa cerem: sa rostim rugaciunile cu mintea linistita? "Pe Prea Sfanta, Prea curata" si celelalte. Initiindu-ne in faptele tuturor sfintilor, unul pe altul si toata viata noastra, cu faptele noastre cele bune, lui Hristos, Dumnezeu, sa I-o dam.

Antifoanele simbolizeaza prezicerile Profetilor, care anunta venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamant, cea din Fecioara, strigand: "Dumnezeul nostru pe pamant S-a aratat si intru podoaba S-a imbracat", aratand deci intruparea Lui, pe care noi o marturisim, primind-o si invatand-o prin slujitorii si martorii oculari ai Cuvantului, care au devenit Apostoli. Noi trebuie sa stim ca la inceputul oricarei slujbe de dimineata si de seara, mai intai se canta psalmii Vechiului Testament, apoi cantarile noului Har, intrucat Vechiul Testament a precedat, al carui Legiuitor a fost Acesta, Cel ce S-a nascut in zilele de demult, ca sa aiba cunostinta toti, ca unul si acelasi Dumnezeu si Stapan este, Cel Care si pe acestea si pe acelea le-a legiuit, Hristos.

Antifonul intai: "Bine este a ne marturisi Domnului". Bine este sa-I aratam Domnului faptele noastre, cele dupa inima. "Si a canta numele Tau, Preainalt". Cu cantare se cade sa rostim imnurile pe care Ti le aducem Tie. "Pentru ca sa vestim dis-de-dimineata mila Ta si adevarul Tau toata noaptea"; pentru ca sa aratam clar felul cum am fost miluiti si sa punem inainte adevarul faptelor Tale impotriva oricarui pacat. "Ca drept este Domnul Dumnezeul nostru"; fiindca adevarat este Domnul Dumnezeul nostru. "Si nu este nedreptate intru El". Si nimic nu este fals la Dumnezeu.

"Iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam". Mereu, mereu sa ne rugam Domnului cu mintea linistita. Cu glas inalt: "Ca a Ta este stapanirea si a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin". Ca a Ta este stapanirea si imparatia tuturor celor vazute si celor nevazute si pentru aceasta, noi cei de pe pamant, toti laolalta, iti adresam neincetat multumire si slava acum si pururea si in vecii vecilor. "Amin" inseamna: "cu adevarat" sau "fie!".

Antifonul al doilea. "Domnul a imparatit, intru podoaba S-a imbracat". Domnul a imparatit peste ceruri si a scapat pe poporul cel credincios prin propriul Sau sange si a iesit la razboi impotriva diavolului. "Si a intarit lumea, care nu se va clati". El a intarit Biserica cea de pe tot pamantul in credinta in El si portile iadului nu o vor birui. "Marturiile Tale s-au intarit foarte; casei Tale se cuvine sfintenie, Doamne". Patimile Tale au fost crezute in lume; poporului Tau se cuvine Harul Tau in veacurile nesfarsite. S-a adaugat la sfarsitul antifonului intai aceasta: "Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, mantuieste-ne pre noi". Pentru care motiv, decat ca cele spuse mai inainte cu privire la chipul Pururea Fecioarei sa confirme ca ea insasi a facut inceputul slujirii insesi si al iconomiei celei adevarate? Cantarea finala a celui de al doilea antifon: "Pentru rugaciunile Sfintilor Tai". Fiindca noi savarsim Sfanta Liturghie pentru mantuirea sufletelor si iertarea pacatelor, de buna seama ca noi chemam in ajutor in rugaciune pe Maica Domnului ca pe cea care este mai presus de toti Sfintii si decat insasi Puterile ceresti, si dupa aceea pe cei care au fost bineplacuti Fiului Acesteia.

Troparul care se zice la sfarsitul antifonului al doilea, "Unule nascut, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu" si celelalte, este facerea lui Iosif si Nicodim. Caci ei, luand pe Domnul ca sa-L ingroape, au fost inspirati la aceasta facere de la cinstitul si de viata

facatorul Trup al Domnului si de la dumnezeirea cea nedespartita din el. Unii spun ca acest tropar a fost rostit cu glas tare prin dumnezeiasca inspiratie a imparatului Justinian, troparul insusi armonizandu-se foarte mult cu simbolurile Nasterii lui Hristos. Caci Acesta, spune troparul, este Cel nascut, fiind si unicul Fiu nascut si Cuvant al Tatalui Cel fara de inceput, Carele pentru a noastra mantuire, primind sa se intrupeze din Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, dumnezeirea ramanand neschimbata si neamestecata, este Unul din Sfanta Treime, Intrupandu-Se, si primind sa fie rastignit, Care este impreuna slavit si in imnul Trisaghion de catre Puterile spirituale si ceresti. El S-a intrupat, coborandu-Se, fara nici o schimbare si fara despartire de sanurile parintesti. Acesta este deci Cel care ne mantuieste pe noi.

Diaconul: "Iara si iara cu pace". Preotul, cu glas tare: "Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, amin". Noi spunem ca Tu esti Dumnezeu bun si iubitor de oameni, fiindca ai trimis Izbavitor in lume pe Fiul Tau. Pentru aceasta iti inaltam slava si multumire, adica Tie le proaducem acum si pururea si in veci.

Antifonul al treilea: "Veniti sa ne bucuram de Domnul". Veniti sa ne umplem de tot harul in Domnul. "Sa-I cantam cantare de bucurie lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru". Sa ne rugam cu lacrimi Dumnezeului nostru Iisus. "Sa venim inaintea fetei Lui intru marturisire si sa-I cantam in psalmi cantare de bucurie". Si inainte de cea de a doua venire a Sa sa ne rugam Lui, sa-L rugam, cantandu-I psalmi. "Ca Dumnezeu este mare Domn si mare imparat peste tot pamantul". Mare Dumnezeu este Iisus Hristos, precum zice Apostolul, atunci cand graieste despre "Aratarea Marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Carele S-a dat pe Sine pentru noi", si a imparatit peste toate neamurile si va imparati prin credinta lor in El. "Ca nu va indeparta Domnul pe poporul Sau, fiindca in mana Lui sunt hotarele pamantului si inaltimile muntilor Lui", adica poporul credincios si ceilalti profeti. "Ca a Lui este marirea si El a facut-o pe ea". Ca a Lui este toata multimea de oameni si El insusi i-a creat mai dinainte pe ei si iarasi i-a innoit pe ei prin Botezul Lui (instituit de El). "Si uscatul l-au creat mainile Lui". Si inima tuturor credinciosilor a creat-o Duhul cel Sfant al Lui, prin baia nestricaciunii.

Vohodul cel mic cu Evanghelia ne arata cea de a doua venire (parusia) a Fiului lui Dumnezeu, precum si intrarea Sa in aceasta lume, dupa cum spune Apostolul: "Cand Dumnezeu-Tatal a adus in lume pe Cel intai nascut al Sau, a zis: Sa se inchine Lui toti ingerii lui Dumnezeu".

Dupa aceea, arhiereul, aratand si prin vesmantul sau cel lung (stola) vesmantul trupului lui Hristos, cel rosu si sangeriu, pe care l-a purtat Cel nematerial si Dumnezeu ca pe o haina purpurie vopsita de sangiurile prea curate ale Nascatoarei de Dumnezeu, mai arata inca si faptul ca a luat oaia cea ratacita pe umerii Sai, imbracamintea cea veche a framantaturii lui Adam, El fiind Pastorul cel bun, Carele paste pe Israel cu toiagul crucii Sale, fiind infasurat in scutece si fiind pus, nu in ieslea animalelor necuvantatoare, ci pe masa intelegatoare (rationala) a celor care cred. Pe Acesta, la nasterea Sa ostile ingeresti L-au laudat cu cantari, zicand: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intru oameni bunavoire" si "Tot pamantul sa se inchine Tie si Tie sa-Ti cante psalmi".

Si toti supunandu-se zic: "Veniti sa ne inchinam si sa cadem inaintea Lui; mantuieste-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu". Mai intai, Lui sa-I plecam genunchii, ca fiind vinovati, si atunci sa-I cerem iertare de cele ce I-am gresit si sa predicam venirea Lui (parusia), oare ne-a fost aratata noua prin harul Domnului nostru Iisus Hristos. Altfel, despre Vohod: Eu cred ca intrarea Arhiereului simbolizeaza aratarea la Iordan si descoperirea lui Hristos, Dumnezeul nostru. Caci pana la aceasta, desi era prezent, arhiereul nu era inca aratat si cunoscut tuturor, nici sezand in mijloc si savarsind cele minunate si extraordinare. Dar preotul Legii Vechi, prinzand momentul, intocmai ca un inaintemergator, savarsea botezul pocaintei. Acesta, vazand ca a intrat arhiereul, se retrage, zicandu-si intru sine insusi, in tacere, cam acelasi lucru pe care l-a spus si Ioan Botezatorul: "Se cade ca Acesta sa creasca, iar eu sa ma micsorez", si indata ii cedeaza locul arhiereului, ca sa savarseasca pe cele mai mari. Acesta, si zice: "Ca sfant esti, Dumnezeul nostru".

Imnul Trisaghion este asa precum l-au rostit ingerii acolo. "Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne!" si "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu!" Caci aici este asa cum a fost atunci cand Magii, aducandu-I daruri lui Hristos: credinta, nadejde si dragoste, ca aur, tamaie si smirna, cantau cu glas tare, cu credinta, cantarea celor fara de trupuri si zicand: "Sfinte Dumnezeule", Dumnezeul, adica Tatal; "Sfinte tare", Fiul si Cuvantul, pentru ca inlantuind pe cel impotriva noastra, diavolul cel tare, a desfiintat prin Cruce pe cel care are puterea mortii si ne-a daruit viata si taria si puterea de a calca peste el (peste diavol), "Sfinte fara de moarte", Duhul cel Sfant, Cel de viata facator, prin Care toata faptura ia viata si cu putere si strigare zice: "Milueste-ne pre noi". Mangaietorul, Duhul cel Sfant si al adevarului, Cel Care savarseste si Care totdeauna se revarsa peste fiii Bisericii si ii miluieste si ii face nemuritori prin Botez.

Altfel: "Sfinte Dumnezeule", adica Tatal, Cel Ce este, si era, si va fi, Cel care, vorbind odinioara cu Moise, a zis: "Eu sunt Cel ce sunt", Carele voiesc sa jertfesc vitelul pentru voi. "Sfinte tare", Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, Care exista la inceput la Dumnezeu, prin Care toate s-au facut si Vitelul, Care totdeauna de bunavoie jertfindu-se si totdeauna fiind viu. De aceea: "Era la inceput la Dumnezeu, prin Care toate s-au facut" si in acelasi timp: "Vitelul, Care totdeauna se jertfeste de bunavoie si totdeauna fiind viu si ramanand acelasi", simbolizeaza nemurirea care cuprinde in sine inceputul, si cele de la mijloc, si cele de la sfarsituri ale tuturor celor ce exista.

Astfel: "Sfinte tare", Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu este tare, precum tare este si ca intelepciune si putere a lui Dumnezeu, dupa Apostolul care spune: "Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, tare si puternic si viu si lucrator" si "mai taietor decat sabia cu doua taisuri" si celelalte. "Sfinte fara de moarte" se refera la Cel ce cuprinde in Sine inceputul si sfarsitul tuturor celor ce exista.

Se rosteste de trei ori Trisaghionul, fiindca aceste trei "Sfinte" se potrivesc si pentru fiecare dintre cele trei persoane ale unei singure dumnezeiri. Caci fiecare dintre acestea este si sfanta, si tare, si fara de moarte. Pe de alta parte, cele trei au o singura natura si fiinta, iar pe de alta parte, ele au un nume comun, dumnezeirea, desi fiecare dintre cele trei persoane se numeste

Dumnezeu desavarsit. Prin aceste scurte cuvinte se intelege bine si cuvantul asa cum a fost spus de marele Teolog: "Caci se desparte in mod nedespartit, ca sa spun asa, si se uneste in mod despartit. Si in alta parte, acelasi: "Nu ajung sa inteleg Uniunea si sunt cuprins de stralucirea Treimii; nu ajung sa despart pe Cele trei si sunt dus spre Uniune". Dar sa nu socoteasca cineva, auzind aceste marturii ale Trisaghionului, ca Trisaghionul si-a luat inceputul de la intruparea lui Hristos si Dumnezeul nostru. Chiar de demult, el fusese prezis de catre Profetii si graitorii de Dumnezeu, in mod tainic, adica de catre Duhul Sfant. David, invatand si chipul si spusele Acestuia, ni-l infatiseaza (Trisaghionul) printr-o scurta vorbire: "insetat-a sufletul meu dupa Dumnezeul Cel tare si viu". Si in alt loc: "Prin cuvantul Domnului cerurile s-au intarit si cu suflarea gurii Lui, toata puterea lor". Si din alta parte: "intru lumina Ta, vom vedea lumina". Imnul serafimic, rostit cu voce tare de catre Isaia, si cele de trei ori "sfinte", unind domnia si dumnezeirea, ce deosebire contine fata de Trisaghionul cantat de noi?

Faptul ca arhiereul se urca pe sintron (in Altar, la rasarit) si ca binecuvinteaza poporul credincios simbolizeaza faptul ca, Fiul lui Dumnezeu, avand sa implineasca slujba (iconomia divina), in trupul nostru omenesc, ridicandu-si mainile Sale, a binecuvantat pe ucenici, zicandu-le: "Pace las voua", aratand ca Hristos a dat lumii aceeasi pace si binecuvantare prin Apostolii Sai.

Altfel: Pecetluirea, binecuvantarea, pe care arhiereul obisnuieste s-o faca la sfarsitul Trisaghionului se refera la plinirea, ca o pecetluire, a prezicerilor profetice despre Hristos. Caci venirea Lui in trup a fost o pecete care a confirmat cele prezise de catre aceia ca adevarate. Aceasta se face si la inceputul faptelor vrednice de Dumnezeu si de crearea din nou a neamului omenesc. Este o randuiala foarte buna, zice Grigorie Teologul, sa incepem de la Dumnezeu si sa sfarsim la Dumnezeu. Domnul, arhiereu: Fecioara, sintron: sederea arhiereului in sintron inseamna ca Fiul a ridicat Trupul Sau pe care l-a purtat si oaia pe care a luat-o pe umeri (ceea ce inseamna Omoforul), adica framantatura adamica, mai presus de orice incepatorie si putere si domnie a Puterilor de sus si a oferit-o (aceasta framantatura) lui Dumnezeu si Tatal. Fiindca Unul a indumnezeit, iar Altul a fost indumnezeit, adica Trupul primit, pe care, pentru vrednicia Celui Care l-a proadus si pentru curatia Celui Care a fost proadus, l-a primit insusi Dumnezeu si Tatal, ca jertfa si ofranda bineplacuta pentru neamul omenesc, catre care a spus David: "Zis-a Domnul Domnului meu: Sezi de-a dreapta mea", adica Tatal a zis Fiului, "Care a sezut la dreapta tronului maririi Sale intru cele prea inalte". Acesta este Iisus Nazarineanul, "Arhiereul bunurilor viitoare".

Dupa imnul "Sfinte Dumnezeule" se citeste Apostolul si zice diaconul: "Sa luam aminte, sa fim ascultatori, sa intelegem toti, cu mintea linistita! intelepciune! Un psalm al lui David". Cuvantul cel sfant si iubit al lui Dumnezeu ne vesteste cele ale Tatalui, care sunt ascunse.

Prochimenul ne arata iarasi revelatia Profetilor si prevestirea venirii imparatului Hristos, intocmai ca niste stafete (soldati) care alearga inainte si striga: "Cel Ce sezi pe Heruvimi, arata-Te si vino sa ne mantuiesti pe noi". Si "Dumnezeu sade pe tronul cel sfant al Lui". Si martorul ocular si slujitorul cuvantului, Pavel, striga, vestind imparatia lui Dumnezeu si zicand: "Hristos venind Arhiereu al bunatatilor viitoare prin cel mai mare" si celelalte. Cu acesta striga si Ioan Botezatorul: "Cel care vine dupa mine este Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatul lumii". El insusi ne va sfinti pe noi cu duh si cu foc si a stat in mijlocul nostru. Dupa aceasta, se arata si chemarea Apostolilor si consacrarea lor (investirea lor cu putere divina) prin citirea Faptelor sau a Epistolelor lor.

Striga David si zice: "Dumnezeul nostru va veni intru aratare, si foc se va revarsa inaintea Lui". Au aparut fulgerele Lui in lume. In limba ebraica, cuvantul "Al" inseamna "vine", "s-a aratat", iar "li", "Dumnezeu"; "lua", "laudati si slaviti cu cantari pe Dumnezeul Cel viu".

Altfel: "Al", Tatal; "li", Fiul; "lua", Duhul Sfant. "Aliluia", Dumnezeu Cel tare, Cel puternic, lauda lui Dumnezeu, laudati pe Dumnezeu, Cel ce este. "Aliluia", lauda lui Dumnezeu, Cel ce este.

Altfel: "Aliluia" inseamna intreita lauda sfanta adusa pentru dumnezeirea unitara in trei Persoane, a Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh.

Altfel: "Aliluia", vestitor al Evangheliei, strigand: Domnul vine.

Altfel: "Aliluia", laudati, cantati! Se spune ca ingerii, prin aceasta cantare, lauda pe Dumnezeu, asa cum Heruvimii, prin cuvantul "Sfant". Aceasta ne-au transmis-o Sfintii Parinti, ei insisi fiind auzitorii, asa cum Isaia a fost auzitor al Serafimilor.

Si indata tamaia din cadelnita arata umanitatea lui Hristos, iar focul, dumnezeirea; fumul binemirositor inseamna mireazma revarsata a Duhului Sfant, caci tamaia este veselie prea bine inmirezmata.

"Intelepciune", cuvantul lui Dumnezeu. "Drepti, sa ascultam Sfanta Evanghelie", adica sa ne ridicam gandurile noastre impreuna cu faptele, de la cele pamantesti, si sa intelegem aratarea celor bune.

Evanghelia inseamna venirea Fiului lui Dumnezeu, dupa care ni s-a aratat noua, nu prin nori si cuvinte de ghicire vorbindu-ne, precum odinioara lui Moise, prin sunete si fulgere si trambite, cu glas puternic si intunecare si cu foc pe munte sau odinioara Profetilor, prin visuri, ci ni s-a aratat in mod vizibil, ca Om adevarat si a fost vazut de noi ca imparat bland si linistit, Care s-a coborat mai dinainte, ca o ploaie pe lana, fara zgomot. "Si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar". Prin El ne-a vorbit Dumnezeu si Tatal, gura catre gura, iar nu prin ghicitori. Despre El marturiseste Tatal din Cer si zice: "Acesta este Fiul Meu cel iubit". Intelepciune, Cuvant si Putere, descoperit fiind in Evanghelii, pentru ca toti cati il vor primi si vor crede in numele Lui, sa dobandeasca putere de a deveni ochii nostri. Toti, crezand ca Acesta este intelepciune si Cuvant al lui Dumnezeu, sa strigam: "Slava Tie, Doamne"! Apoi, din nou, Duhul, Care umbreste cu nor luminos, striga acum printr-un om: Sa luam aminte! Luati aminte, adica pe El insusi ascultati-L!

"Matei" se talmaceste "miere"; "Marcu", "vin"; "Euca", "lapte"; "Ioan", "untdelemn". Cele patru Evanghelii sunt dupa cele patru vanturi universale: de rasarit, de apus, de miazazi si de miazanoapte, caci acestea sunt spre fiintarea universului. Se mai zic vanturi universale, din cauza celor opt vanturi care sufla in sens contrar.

Si altfel: Patru sunt Evangheliile si patru sunt vanturile universale, dupa cele patru forme de vietati, ma refer la Heruvimi, pe care sade Domnul tuturor, din care se arata ca Cel ce sade pe Heruvimi este Dumnezeu si, cuprinzand universul, aratandu-se, ne-a daruit noua Evanghelia sub patru forme, unita intr-un duh. Patru sunt si fetele de animale si fetele lor reprezinta lucrarea Fiului lui Dumnezeu.

Primul animal, spune, este asemenea leului, infatisand energia lui activa si conducatoare si imparateasca. Cel de al doilea, asemenea unui vitel, infatisand randuiala jertfei sfinte si preotesti. Cel de al treilea, avand fata unui om, descriind in mod vizibil venirea Sa cea dupa om. Cel de al patrulea, asemenea unui vultur zburand, explicand darul revarsat al Sfantului Duh.

Asadar si Evangheliile sunt conforme acestora intru Care este asezat (simbolizat) Hristos. Vulturul, dupa Evanghelia lui Ioan, istoriseste nasterea preaslavita de la Tatal, cu servirea de Conducator, zicand: "La inceput era Cuvantul" si "Toate prin El s-au facut si fara de El nimic nu s-a facut din ce s-a facut". Evanghelia cea dupa Luca, Evanghelia care are taurul ca simbol, ca avand un caracter preotesc, incepe de la preotul Zaharia, in momentul cand tamaia, zicand: "De vreme ce multi au incercat sa intocmeasca o istorisire" si celelalte. Chiar vitelul ingrasat pentru gasirea copilului mai tanar era pe punctul de a fi jertfit.

Boul insenineaza inima pofticioasa. Un cal vargat, Luca, el fiind unul care expune mai cu elocinta si mai variat cele ce se refera la Domnul.

Matei anunta nasterea Lui cea dupa om, zicand: "Cartea neamului lui Hristos" si celelalte. "Iar nasterea lui lisus Hristos asa a fost". Evanghelia aceasta deci este antropomorfa. Om, ceea ce este rational. Om, ceea ce este cu cap. Latinii zic "rationabilis". Elinii, "inteligenta" si "stiinta", iar arabii, sau saracinii: elazakav, elakil, eltzinun. Deci chip de cal de foc este Matei, ca unul care a expus clar cele cu privire la inomenirea Domnului.

Chip de leu, Marcu a facut inceputul de la Duhul cel profetic, Care s-a pogorat peste credinciosi dintru inaltime, zicand: "Inceputul Evangheliei lui lisus Hristos, precum s-a scris in Profeti: Iata eu trimit pe ingerul meu inaintea fetii tale", prin aceasta aratand chipul inaripat al Evangheliei. Leul, animal furios. Latinii spun "irascibilis". Si altfel: furios, curaj si temeritate. Saracinii: elgabad, nelgibin. Si altfel: Cal vargat, Marcu, ca unul care a scris Evanghelia intr-un mod mai inflorit.

Ioan vultur, spiritual. Si altfel: Vultur, sufletul. Si altfel: Cal alb, Ioan, ca unul care a scris toata lauda intr-un mod mai alb (stralucitor).

Dar acelasi Cuvant al lui Dumnezeu le vorbea Patriarhilor, mai inainte de Moise, dupa ceea ce este divin si prea slavit, iar celor de sub Lege le-a instituit tagma sacerdotala. Dupa acestea Cuvantul facandu-se Om, a trimis darul Sfantului Duh peste tot pamantul, acoperindu-Se cu aripile Sale. Deci, cum era lucrarea Fiului lui Dumnezeu, tot asa si forma animalelor, acelasi si caracterul Evangheliilor, caci patru forme au animalele, patru forme, si Evanghelia si lucrarea Domnului si tocmai de aceea, patru testamente universale au fost date umanitatii: unul, la Potop, al arcului curcubeului; al doilea, lui Avraam, prin semnul taierii imprejur; al treilea, Legea prin Moise si al patrulea, cel al Evangheliei lui Iisus Hristos, Domnul nostru. Asa fiind date acestea, usuratici si nepriceputi, ba inca si indrazneti sunt toti cei care desconsidera particularitatea Evangheliei, afirmand ca sunt, fie mai multe, fie mai putine persoane decat ale spuselor Evangheliilor. Unii fac aceasta, ca sa creada ca au spus mai multe decat adevarul, iar altii, ca sa nesocoteasca iconomia lui Dumnezeu.

Rugaciunile si cererile de dupa citirea Sfintelor Evanghelii pana la imnul heruvimic inchipuie invatatura lui Hristos si Dumnezeul nostru in timpul celor trei ani si catehizarea celor care se pregatesc pentru Botez. La aceasta i-a atras pe ei puterea cuvintelor si efectul minunilor. Acum, si Catehumenii, si cei care inca nu s-au invrednicit de misterele lui Hristos ies afara. Rugaciunile care se fac in acest timp se fac pentru catehumeni insisi, pentru credinciosi si pentru arhiereu insusi. Sfintii Parinti, intelegand cum trebuie sa fie sufletul si mana celui ce va sa se atinga de Preacuratul Trup al lui Hristos, Dumnezeul nostru, si ca trebuie sa fie mai curate decat razele soarelui, au randuit rugaciunile pentru iertarea pacatelor acestora, cea care va fi pentru iubirea de oameni.

"Miluieste-ne pre noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta". Mare mila, Fiul lui Dumnezeu si Cuvantul, pe Care Tatal L-a trimis in lume, izbavire! Si Hrisostom spune: "Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti".

"Cati sunteti chemati, iesiti". Catehumenii ies ca neinitiati ai Sfantului Botez si ai misterelor lui Hristos, despre care zice Domnul ca: "Am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta" si celelalte.

"Rugati-va cei chemati, Domnului". Cei neinitiati, cei nebotezati si cei cu epitimii de la marturisire. Cei neinitiati, cei ignoranti, cei care inca n-ati luat parte la Sfintele Taine; cei nebotezati, cei care nu ati fost luminati inca prin baia Botezului; cei care v-ati marturisit si inca sunteti in epitimii. El indeamna cu glas tare ca toti sa se roage, pentru ca sa obtina iertare si sa se invredniceasca de jertfa datatoare de viata, prin Botez.

"Cei credinciosi, pentru cei chemati sa ne rugam". Cei care ati fost luminati si cei neranchiunosi, cei ce va abtineti de la nedreptate, spre a ierta si a face bine celor ce va nedreptatesc, rugati-va pentru cei chemati, adica pentru cei neinitiati, precum zice Apostolul: "Voi cei puternici, purtati sarcinile celor neputinciosi".

"Sa-i invete pe ei cuvantul adevarului". Sa-i invete cele ale Mantuitorului, Care s-a intrupat pentru noi. "Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii". Sa le arate claritatea faptelor bune. "Sa-i uneasca pe ei cu sfanta Sa soborniceasca biserica". Sa-i invredniceasca pe ei de jertfa datatoare de viata. "Cei chemati, capetele voastre Domnului sa le plecati". Cei neinitiati (nebotezati), incredintati Domnului simtirile si inimile curate. "Ca si acestia impreuna cu noi sa slaveasca preacinstitul...". Pentru ca, luminati fiind si invredniciti de iertarea pacatelor si de jertfa cea tainica, datatoare de viata, sa Te slaveasca pre Tine, impreuna cu noi, Tatal si Fiul si Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Antimisul simbolizeaza giulgiul in care a fost invelit Trupul lui Hristos, coborat de pe Cruce si pus in mormant.

"Cati sunteti chemati, iesiti". Orice neinitiat si neluminat si cel ce este inca in epitimii, grabiti-va, veniti, luminati-va si apropiati-va de Masa cea hranitoare de suflet si priviti pe Cel ce se jertfeste, cu inimile si sufletele curate, ca sa fiti cum sunt credinciosii si sa nu mai fiti catehumeni.

Sfantul Gherman I Patriarhul Constantinopolului

Randuiala inaintea sfantului botezMareste imaginea.

 Rugaciuni la facerea catehumenului sau a celui chemat la botez 

Cel ce urmeaza a se face catehumen, de va fi barbat in varsta, sa vina la biserica; iar de va fi prunc, sa-l aduca

cei care vor sa fie nasi si sa stea cu dansul inaintea usilor bisericii; iar preotul, stand in usa bisericii sa-l descinga

de brau sau de fasa pe cel ce vine si se lumineze. Apoi, dupa ce il va dezbraca de haine, sa-l intoarca cu fata

spre rasarit, descins, cu capul descoperit, descult, numai in camasa, tinandu-si mainile in jos, slobode; iar de va

fi prunc cel ce vine sa se boteze, sa-l tina nasa sau nasul, care trebuie si fie ortodocsi. Dupa acestea preotul

indata sa sufle de trei ori, in chipul crucii, pe fata lui, insemnandu-l de trei ori la frunte, la gura si la piept, si

zicand la fiecare inchinare: Mainile Tale m-au facut si m-au zidit. Apoi, punand mana pe capul lui, zice

rugaciunea aceasta:

Domnului sa ne rugam.

In numele Tau, Doamne, Dumnezeul adevarului, si al Unuia-Nascut Fiului Tau si al Duhului Tau celui Sfant, pun

mana mea pe robul Tau acesta (N), care s-a invrednicit a scapa catre numele Tau cel sfant si a se pazi sub

acoperamantul aripilor Tale. Departeaza de la dansul inselaciunea cea veche si-l umple pe el de credinta cea

intru Tine, de nadejde si de dragoste, ca sa cunoasca ca Tu esti Unul Dumnezeu, Dumnezeu adevarat, si Unul-

Nascut este Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, si Duhul Tau cel Sfant. Da-i lui sa umble in toate poruncile

Tale si cele placute Tie sa pazeasca; ca de va face omul acestea, viu va fi printr-insele. Scrie-l pe dansul in

cartea vietii Tale si-l impreuna cu turma mostenirii Tale, ca sa se preaslaveasca de dansul numele Tau cel sfant

si al iubitului Tau Fiu, al Domnului nostru Iisus Hristos, si al Duhului Tau Celui de viata facator. Sa fie ochii Tai

cautand totdeauna cu mila spre el si urechile Tale sa asculte glasul rugaciunii lui. Veseieste-l pe el in lucrul

mainilor lui si in tot neamul lui, ca sa se marturiseasca Tie, inchinandu-se si slavind numele Tau cel mare si

preainalt; si sa Te laude pururea in toate zilele vietii sale. Ca pe Tine Te lauda toate puterile ceresti si a Ta este

slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Lepadarea intai 

Domnului sa ne rugam.

Cearta-te pe tine, diavole, Domnul, Cel ce a venit in lume si S-a salasluit intre oameni ca sa surpe tirania ta si pe

oameni sa-i izbaveasca; Cel ce pe lemn puterile cele potrivnice a biruit, soarele intunecandu-se si pamantul

clatinandu-se, mormintele deschizandu-se si trupurile sfintilor sculandu-se; Care a zdrobit cu moartea pe

moarte si a surpat pe cel ce avea stapanirea mortii, adica pe tine, diavole. Juru-te cu numele lui Dumnezeu,

Care a aratat pomul vietii si a randuit heruvimi si sabie de foc ce se intorcea de-l strajuia; cutremura-te si te

departeaza. Caci te jur cu numele Aceluia care a umblat ca pe uscat pe valurile marii si a certat viforul

vanturilor; a Carui cautatura seaca adancurile si groaza Lui topeste muntii; ca Acela si acum iti porunceste prin

noi: Teme-te, iesi si te departeaza de la zidirea aceasta si sa nu te intorci, nici sa te ascunzi in el, nici sa-l

intampini pe el, nici sa lucrezi impotriva lui, nici noaptea, nici ziua, nici dimineata, nici la amiaza. Ci te du in

iadul tau, pana in ziua cea mare gatita judecatii. Teme-te de Dumnezeu, Cel ce sade pe heruvimi si cauta spre

adancuri; de Care se cutremura ingerii, arhanghelii, scaunele, domniile, incepatoriile, stapaniile, puterile,

heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi; de Care se cutremura cerul, pamantul, marea si

toate cate sunt in ea. Iesi si te departeaza de la cel insemnat, noul ales ostas al lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Ca te jur cu numele Aceluia Care umbla pe aripile vanturilor si face pe ingerii Sai duhuri si pe slugile Sale para

de foc. Iesi si te departeaza de la zidirea aceasta, cu toata puterea ta si cu toti slujitorii tai. Ca s-a preaslavit

numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Lepadarea a doua 

Domnului sa ne rugam.

Dumnezeul cel sfant, Cel infricosator si slavit, Cel ce este in toate lucrurile si in taria Sa neajuns si nepatruns,

Cel ce mai inainte ti-a randuit tie, diavole, pedeapsa muncii de veci, prin noi nevrednicii robii Lui iti porunceste

tie si la toata puterea cea impreuna cu tine lucratoare, sa te departezi de la noul insemnat cu numele Domnului

nostru Iisus Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu. Juru-te dar, intru tot viclene si necurate si spurcate si urate si

duhule straine, cu puterea lui Iisus Hristos, Care are toata puterea in cer si pe pamant, Cel ce a zis duhului celui

mut si surd: Iesi din om si de acum sa nu mai intri intr-insul. Du-te; cunoaste-ti puterea ta cea desarta, care nici

peste porci n-a avut stapanire; adu-ti aminte de Cel ce ti-a poruncit tie, dupa cererea ta, sa intri in turma

porcilor. Teme-te de Dumnezeu, cu a Carui porunca pamantul pe ape s-a intarit; de Cel ce a zidit cerul si a pus

inaltimilor hotar si vailor masura; de Cel ce a pus nisipul hotar marii si in apa mare carare tare; de Cel ce Se

atinge de munti si ei fumega; de Cel ce Se imbraca cu lumina ca si cu o haina; de Cel ce a intins cerul ca un

cort; de Cel ce a acoperit cu ape inaltimile lui; de Cel ce a asezat pamantul pe temeliile lui si nu se va clatina in

veacul veacului; de Cel ce cheama apa marii si o varsa peste fata intregului pamant. Iesi si te departeaza de la

cel ce se gateste catre sfanta luminare. Juru-te cu Patima cea mantuitoare a Domnului nostruIisus Hristos si cu

cinstitul Lui Trup si Sange si cu venirea Lui cea infricosatoare, ca va veni, si nu va zabovi, sa judece tot

pamantul, si pe tine si pe toata puterea cea impreuna-lucratoare cu tine sa te munceasca in gheena focului,

dandu-te in intunericul cel mai din afara, unde viermele nu doarme si focul nu se stinge. Ca puterea este a lui

Hristos, Dumnezeul nostru, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Lepadarea a treia 

Domnului sa ne rugam.

Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, Cel ce tamaduiesti toata boala si toata neputinta, cauta spre robul Tau

acesta (N); cearca-l, cerceteaza-l si departeaza de la dansul toata lucrarea diavolului. Cearta duhurile cele

necurate si le departeaza, si curateste lucrul mainilor Tale. Si lucrand, cu grabnica Ta lucrare, zdrobeste degrab

pe satana sub picioarele lui si-i da biruinta asupra lui si asupra duhurilor lui celor necurate. Ca, dobandind mila

Ta, sa se invredniceasca de Tainele Tale cele nemuritoare si ceresti si Tie slava sa inalte, Tatalui si Fiului si

Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Domnului sa ne rugam.

Stapane Doamne, Cel ce esti, Cel care ai facut pe om dupa chipul si dupa asemanarea Ta si i-ai dat lui putinta

de a dobandi viata de veci; dupa aceea, cazand prin pacat, nu i-ai trecut cu vederea, ci ai randuit mantuire

lumii prin intruparea Hristosului Tau; Insuti primeste in Imparatia Ta cea cereasca si faptura aceasta a Ta pe

care ai izbavit-o din robia vrajmasului.

Deschide-i lui ochii gandului, ca sa straluceasca in el lumina Evangheliei Tale. Insoteste viata lui cu inger de

lumina, ca sa-l izbaveasca pe el de toata bantuiala potrivnicului, de intampinarea celui viclean, de demonul cel

de amiaza si de naluciri rele.

Si preotul sufla asupra lui de trei ori, in chipul crucii, si-l insemneaza, binecuvantandu-l, iarasi de trei ori, la

frunte, la gura si la piept, zicand:

Departeaza de la dansul pe tot vicleanul si necuratul duh, care se ascunde si se incuibeaza in inima lui: (si zice

aceasta de trei ori dupa care continua rugaciunea astfel): duhul inselaciunii, duhul viclesugului, duhul slujirii

idolesti si a toata lacomia, duhul minciunii si a toata necuratia, care lucreaza dupa invatatura diavolului. Si-l fa

pe el oaie cuvantatoare turmei celei sfinte a Hristosului Tau, madular cinstit al Bisericii Tale, fiu si mostenitor al

Imparatiei Tale. Ca dupa poruncile Tale vietuind si pazind pecetea nestricata si ferind vesmantul neintinat, sa

dobandeasca fericirea sfintilor in Imparatia Ta. Cu harul si cu indurarile si cu iubirea de oameni a Unuia-Nascut

Fiului Tau, cu Care impreuna esti binecuvantat, cu Preasfantul si bunul si de-viata-facatorul Tau Duh, acum si

pururea si in vecii vecilor. Amin.

Si fiind descins si descult cel ce vine sa se boteze, il intoarce preotul cu fata spre apus si, de va fi om in varsta,

isi ridica mainile in sus si

Preotul intreaba: Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si de toata slujirea lui? si de

toata trufia lui?

Si raspunde cel ce vine sa se boteze la fiecare intrebare; iar de va fi prunc sau pagan de alta limba cel ce vine

sa se boteze, atunci raspunde nasul sl zice: Ma lepad.

Preotul intreaba a doua oara: Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si de toata

slujirea lui? si de toata trufia lui?

El sau nasul raspunde: Ma lepad. 

Preotul intreaba a treia oara; Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si de toata

slujirea lui? si de toata trufia lui?

El sau nasul raspunde: Ma lepad.

Preotul iarasi intreaba pe cel ce se boteaza: Te-ai lepadat de satana?

El sau nasul raspunde: M-am lepadat.

Preotul iarasi il intreaba a doua oara: Te-ai lepadat de satana?

EI sau nasul raspunde: M-am lepadat.

Preotul iarasi il intreaba a treia oara: Te-ai lepadat de satana?

El sau nasul raspunde: M-am lepadat.

Dupa aceea ii zice preotul: Sufla si-l scuipa pe el.

Iar el sau nasul sufla de trei ori si scuipa de trei ori.

Si facandu-se acestea, preotul intoarce cu fata spre rasarit pe cel ce se boteaza, care tine mainile slobode in jos,

si il intreaba: Te unesti cu Hristos? Si raspunde cel ce vine sa se boteze sau nasul: Ma unesc. Preotul iarasi il

intreaba a doua oara: Te unesti cu Hristos? El sau nasul raspunde a doua oara: Ma unesc. Preotul iarasi il

intreaba a treia oara: Te unesti cu Hristos? El sau nasul raspunde a treia oara: Ma unesc. Apoi il intreaba

preotul: Te-ai unit cu Hristos? El sau nasul raspunde: M-am unit. Si iarasi il intreaba preotul: Si crezi Lui?

Si el sau nasul raspunde: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu.

Apoi zice insusi cel ce se boteaza, sau nasul pruncului, sau preotul insusi, iar nu altcineva, dupa cum rau s-a

obisnuit:

Cred intru unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.

Si intru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti

vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut; Cel de o fiinta cu

Tatal, prin Care toate s-au facut; Care, pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si

S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria, si S-a facut om; si s-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu

Pilat si a patimit si s-a ingropat; si a inviat a treia zi, dupa Scripturi; si S-a suit la ceruri si sade de-adreapta

Tatalui; si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit. Si intru Duhul

Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si

slavit, Care a grait prin prooroci. intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica. Marturisesc un botez,

spre iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Amin.

Dupa sfarsirea Simbolului credintei, preotul zice iarasi catre dansul: Te-ai unit cu Hristos?

El sau nasul raspunde: M-am Unit. 

Si preotul il intreaba: Si crezi Lui?

Si acela sau nasul raspunde: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu.

Si zice: Cred intru unul Dumnezeu..., tot, pana la sfarsit

Si dupa ce a rostit a dona oara Simbolul credintei, preotul iarasi il intreaba a treia oara: Te-ai unit cu Hristos?

El sau nasul raspunde: M-am unit.

Si iarasi il intreaba preotul: Si crezi Lui?

El sau nasul zice: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu. Si zice: Cred intru unul Dumnezeu..., tot, pana la

sfarsit.

Si dupa ce a rostit a treia oara Simbolul credintei, iarasi il intreaba preotul, de trei ori zicand: Te-ai unit cu

Hristos?

Si el sau nasul raspunde de trei ori: M-am unit.

Apoi zice preotul: Si te inchini Lui?

El sau nasul, inchinandu-se; zice: Ma inchin Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimii Celei de o fiinta si

nedespartite.

Apoi zice preotul:

Binecuvantat este Dumnezeu, Care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina,

acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Apoi zice preotul rugaciunea aceasta, intrand in biserica:

Domnului sa ne rugam

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, cheama pe robul Tau (N) catre luminarea Ta cea sfanta si-l invredniceste

pe dansul de acest dar mare al Sfantului Botez. Dezbraca-l pe dansul de cele vechi si-l innoieste pentru viata de

veci. Si-l umple de puterea Sfantului Duh, spre unirea cu Hristos, ca sa nu mai fie el de acum fiu al trupului, ci

fiu al Imparatiei Tale. Cu buna-vrerea si cu harul Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care binecuvantat esti cu

Preasfantul si bunul si de-viata-facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Scurta invatatura despre Sfantul Botez

Dupa Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului

Cap. 61: pentru citirea rugaciunilor

Dator este preotul a citi bine sfintele rugaciuni si a le zice cu socotinta, rar si spre buna auzire. Pentru ca cei ce

se infricoseaza de multe ori de naluciri patimesc aceasta, fiindca preotii care i-au botezat pe ei n-au zis

rugaciunile de lepadarea diavolului si celelalte sfinte rugaciuni cu luare-aminte. Deci, o preote, de va ingadui

vremea, nu numai o data trebuie sa zici din inceput rugaciunile lepadarilor si celelalte rugaciuni, ci de multe ori,

fiindca si in Molitfelnic, de opt sau de zece ori scrie sa le zici, pentru ca obiceiul vechi al Bisericii era ca in fiecare

zi (adica in cele sapte zile ale saptamanii) sa se zica acestea de preotii care catehizau pe cei ce se botezau, si a

opta zi iarasi se citeau de arhiereu sau de preotul cel ce urma sa savarseasca botezul; si intr-acest chip se

boteza de arhiereu sau de preot. Noi am vazut pe multi preoti cucernici botezand dupa ce de trei ori citeau

acestea.

Cap. 62: Se cuvine ca nasul celui ce se boteaza sa fie ortodox si cucernic

Asemenea trebuie sa se ia aminte ca nasul sa fie ortodox si cunoscator al dreptei credinte. Caci eu am auzit

lucru foarte greu si fara socotinta ca unii fac nasi ai copiilor lor pe cei ce nu cred si pe eretici, pentru pricini

omenesti, nadajduind oarecare foloase. Unii ca acestia si taina o leapada si pe copiii lor nu-i lumineaza, ci mai

vartos ii intuneca. Iar preotul care slujeste partas se face celor departati de Dumnezeu. Caci cum ar putea sa

invete dreapta credinta cel ce nu cunoaste pe Dumnezeu, sau ce impartasire are lumina cu intunericul, sau ce

parte are credinciosul cu cel necredincios? Precum scrie, cel ce face unele ca acestea osandit este.

Explicarea Botezului la Sfantul Ioan Gura de AurMareste imaginea.

Explicarea Botezului la Sfantul Ioan Gura de Aur

Numirile botezului

In Cateheza I, 2, din seria Montfaucon (P. G., XLIX, 225) Sfantul Ioan enumera denumirile botezului, cautand

pentru fiecare din ele o baza biblica. El numeste botezul : curatire, curatire mistica, baie a renasterii, iluminare

(cp. Evrei X, 32 si VI, 4), inmormantare (cp. Rom. VI, 4) taiere-imprejur (cp. Col. II, 11), cruce (cp.Rom. VI, 6), s.a.

Adresandu-se catehumenilor in Catehezele prebaptismale, Sfantul Ioan le spune ca li se explica slujba Botezului

dinainte, pentru ca ei sa stie si sa se apropie de aceasta Taina cu o credinta si siguranta mai mare si sa se poata

bucura din plin de generozitatea divina. Pentru a intelege mai bine cele ce se vor savarsi asupra lor,

catehumenii trebuie sa aiba credinta puternica si sa vada cu ochii sufletului, cu ochii duhovnicesti, pentru a nu

se gandi numai la cele ce cad sub simturi. Sub fiecare din formele riturilor vazute, ei trebuie sa vada lucrarea

nevazuta a lui Dumnezeu.

Exorcismele

Vorbind despre rostul exorcismelor, Sfantul Ioan spune : "Trebuie sa stiti pentru ce dupa cateheza zilnica noi va

trimitem spre glasurile exorcistilor. Caci aceasta nu se face nici degeaba, nici la intamplare. Ci, intrucat va

pregatiti sa primiti pe imparatul ceresc, de aceea dupa cuvantul nostru de invatatura, luandu-va in primire cei

randuiti spre aceasta, ca unii care impodobesc o casa pentru imparatul care va sa vina in ea, asa curatesc ei

constiinta voastra prin acele infricosatoare cuvinte, care alunga toata viclenia celui rau, si o fac vrednica de

venirea (prezenta) imparatului. Caci e cu neputinta ca diavolul, oricat de rau si oricat de neimblanzit ar fi, sa nu

va paraseasca, cu mare grabire, dupa rostirea acelor cuvinte infricosatoare si dupa invocarea Stapanului

obstesc al tuturor. Si apoi, chiar acest rit toarna in suflet multa evlavie si il indeamna spre multa, zdrobire de

inima".

Efectele exorcismelor erau deci: alungarea demonilor, curatirea mintii si pocainta inimii, adica pregatirea

psihologica a catehumenului pentru primirea adevaratului sau stapan si imparat.

Sfantul Ioan nu pierde prilejul de a accentua acum perfecta egalitate a tuturor candidatilor la botez in fata

Bisericii si a misterului crestin, indiferent de conditia sau starea lor sociala : "Ceea ce e vrednic de admiratie si

paradoxal (de necrezut) este ca aici dispare orice deosebire si orice nepotrivire de rang social. Caci daca (in

viata sociala) unul este in vreo dregatorie lumeasca, altul se mandreste cu bunul sau neam, altul cu slava din

aceasta viata, aici insa si unii ca acestia stau la cot cu cersetorul si cu cel imbracat in zdrente, iar adesea si cu

orbul si cu schiopul si nu se rusineaza de cele ce se savarsesc ; caci ei stiu ca in cele duhovnicesti toate acestea

nu au nici un pret, ci se are in vedere numai starea de curatie a sufletului.

Afirmarea unor asemenea conceptii si atitudini crestine, cu atata claritate si fermitate, in acest al patrulea veac

al erei crestine, in care toata organizarea societatii pagane sclavagiste se intemeia tocmai pe diferenta

profunda dintre clasele sociale, avea desigur sensul si importanta unei adevarate revolutii sociale; si aceasta o

face Sfantul Ioan in multe din omiliile sale.

Atitudinea exterioara a catehumenilor, care vin la exorcisti desculti, dezbracati (acoperiti cu o simpla tunica sau

manta) si cu mainile intinse spre cer, simbolizeaza durerea pe care o simt cei tinuti in lanturile diavolului, prin

aceasta ei arata starea lor de captivi, de robi care vor sa se elibereze din tirania celui rau si totodata se

pregatesc sa intre intr-o noua captivitate, sa primeasca jugul, cel usor de purtat, al lui Hristos.

Nasii

Sfantul Ioan se adreseaza apoi crestinilor care garantau pentru catehumeni (astazi nasii), atragandu-le atentia

asupra raspunderii ce si-au luat si asupra datoriilor lor de chezasi si indrumatori spirituali ai finilor lor pe calea

virtutilor. Intrebuintand un termen de comparatie din viata economico-juridica a timpului, el ii aseamana cu

ceea ce numim astazi giranti, adica cei care isi asuma raspunderea pentru plata solidara a unei datorii

contractata de altii si care, in caz de neplata datoriei de catre debitori, sunt pasibili de aceeasi pedeapsa ca si

acestia, ori trebuie sa plateasca in locul lor. Sfantul Ioan ii numeste parinti duhovnicesti (cei care primesc pe

neofiti, indata dupa iesirea din apa Botezului), iar finii sunt fiii lor duhovnicesti; ei trebuie sa-si ia in serios

angajamentul facut si sa supravegheze, sa indemne, sa sfatuiasca si sa indrepteze pe finii lor, cu o afectiune cu

adevarat parinteasca.

Cele doua paragrafe (15 si 16) ale Catehezei II, din seria A. Wenger (op. cit., p. 141-143), consacrate de Sfantul

Ioan nasilor la botez, constituie unul dintre putinele texte patristice care atesta existenta inca din vechime, a

institutiei nasilor de botez.

Lepadarile

Atitudinea de captivi, cu care catehumenii se infatiseaza inaintea preotilor si rugaciunea lor in genunchi, cu

mainile ridicate spre cer, arata atat robia grea din care au scapat cat si pe aceea, mai usoara, a lui Hristos, in

care intra de acum. Din formula sacramentala a lepadarii ("Ma lepad de tine, satana..."), Sfantul Ioan explica

numiai ce trebuie sa intelegem prin cuvintele "pompa (stralucirea) lui satan", care si pe atunci pareau, probabil,

mai greu de inteles : tot felul de pacate, spectacolele pagane din hipodromuri si din teatre, intalnirile pline de

rasete si de vorbiri nerusinate, prevestirile si ghicirile, auguriile si observarea timpurilor, incantatiile, amuletele,

sarbatorile pagane etc. (Cateheza II, din P. G., XLIX, c. 239 si Cateheza III, din ed. Papadopulos-Kerameus, p.

172).

Ajungand la acest moment din riturile baptismale, intr-una din catehezele sale, Sfantul Ioan face o emotionanta

digresiune, amintindu-si de ziua neuitata, in care si el rostise aceste cuvinte la primirea Botezului (circa 372) si

regretand cu amar pacatele facute de atunci, pacate pentru a caror iertare el implora si pe catehumeni sa se

roage, ca niste fii iubitori ; intr-o cateheza similara, el se aseamana cu femeile maritate mai de mult, care,

atunci cand vad mirese tinere inaintand spre altar, plang pentru ca, dupa nunta lor, n-au stiut sa-si pastreze

nepatat voalul alb de mireasa.

Unirea cu Hristos

Sfantul Ioan nu explica mai pe larg in ce consta unirea cu Hristos, dar prinde prilejul sa accentueze inca o data

marea bunatate a lui Dumnezeu, Care, in schimbul acestor cateva cuvinte rostite de catehumeni, ne acorda,

noua, care nu dam in schimb nimic, un tezaur intreg de bunatati spirituale.

Ungerea prebaptismala

Untdelemnul ungerii este si untdelemn pentru ungerea atletilor, si parfum pentru ungerea miresei, iar ungerea

sau pecetea se face sub forma semnului crucii, cum precizeaza Sfantul Ioan Gura de Aur in alte omilii. Preotul

unge deci pe catehumen ca pe un combatant inrolat in arena luptelor spirituale si in acelasi timp ca pe o

mireasa a lui Hristos, care se pregateste de nunta. Caci, dupa Sfantul Ioan, Botezul este mai intai o cuprindere

in Hristos. Iar cei ce se inscriu in aceasta oaste spirituala trebuie sa creada in Dumnezeu si Tatal Domnului Iisus

Hristos, cel consubstantial cu Tatal si intru toate asemenea Lui, dar cunoscut in propria Sa ipostaza (Cateheza I,

20-21, din ed. A. Wenger, p. 119). Aci, in expunerea doctrinei hristologice ortodoxe, se pare ca Sfantul Ioan se

inspira din Simbolul niceoconstantinopolitan. El combate in chip lamurit denaturarile ariene si sabeliene ale

dogmei corecte, sfatuind pe catehumeni sa-si inchida urechile la discursurile partizanilor lui Arie si sa le spuna

ca Fiul este asemenea cu Tatal dupa fire, iar pe aderentii lui Sabelie sa-i invete ca fiinta Tatalui si a Fiului si a

Sfantului Duh este unica, dar sunt trei persoane.

Sfantul Ioan aseamana apoi Botezul cu o nunta spirituala. O mare parte din inceputul Catehezei, din seria

publicata de A. Wenger, este consacrata de Sfantul Ioan dezvoltarii acestei comparatii. Logodnica lui Hristos

este Biserica, iesita din coasta lui Hristos, pe cruce, in timpul somnului mortii Sale trupesti; fiind formata din

crestini, fiecare suflet devine logodnica lui Hristos prin Botez, Care il face sa intre in Biserica si sa devina partas

la toate prerogativele ei. Sfantul Ioan foloseste, de altfel, aci, o comparatie paulina (vezi II Cor. XI, 2 : "...V-am

logodit unui singur barbat, ca sa va infatisez fecioara curata inaintea lui Hristos"). Bunatatea si iubirea iui

Dumnezeu este aceea care spala, curateste, iarta si uita pacatele si faradelegile care uratesc faptura umana a

logodnicei, facand din ea mireasa curata, frumoasa si vrednica de camara Lui de nunta.

Aici insa nu e vorba de o unire carnala, ci de una spirituala ; Mirele (Hristos) nu cauta aici frumusete trupeasca,

ci sufletul, ori ce fel ar fi el; nu cere nici avere, ci pune o singura conditie : uitarea trecutului si bunavointa

pentru viitor. Dota adusa de mireasa este supunerea si angajamentele fata de sot. Darul pe care sotul il aduce

sotiei inainte de nunta este manifestarea iubirii lui Hristos pentru Biserica Sa, pentru care s-a jertfit pe Sine, oa

s-o curateasca prin baia propriului Sau sange varsat pe cruce, ca s-o sfinteasca si s-o faca sfanta si fara de

prihana (comp. Efes. V, 25-27).

Botezul este in acelasi timp un contract sau o invoiala spirituala intre Hristos si candidatul la botez. Dupa cum in

viata civila se incheie contracte (acte scrise) intre cel care incredinteaza cuiva bunurile sale si cel care le

primeste, tot asa si aici, intre catehumen si noul sau stapan, de la care el primeste bunuri invizibile si

perceptibile numai cu ochii credintei, se incheie o conventie, un contract sau un legamant, scris nu pe hartie si

nu cu cerneala, ci in Dumnezeu, prin spirit; caci cuvintele angajamentelor rostite de catehumeni aici pe pamant

sunt inscrise in cartile ceresti de catre ingeri, care participa nevazuti la savarsirea Botezului si ele vor ramane

nesterse pe vecie in ochii si urechile Stapanului ceresc.

Sa veghem deci cu strasnicie la respectarea contractului semnat la Botez, caci nu exista alta cruce, nici o a

doua iertare (a pacatelor) prin baia nasterii din nou, spune Sfantul Ioan, afirmand unicitatea si nerepetabilitatea

botezului. Si este mai usor sa pastrezi haina alba a Botezului, decat sa recastigi puritatea ei cu lacrimi si cu

pocainta, dupa ce ai patat cu murdaria pacatelor. Acela care poate sa ramana curat, ramane toata viata sa un

neofit sau proaspat luminat, meritand pe drept acest nume de cinste.

Intrucat, precum am spus, Botezul este o nunta spirituala, de aceea si serbarea lui tine sapte zile, adica toata

saptamana Pastilor, ca si festivitatile nuntii; iar cand vesmantul alb al neofitilor se pastreaza pur, putem spune

ca sarbatoarea baptismala dureaza toata viata.

Semnul sfant al crucii, facut la ungere, este ca o pecete pusa pe fruntea catehumenului.

Cea de a doua ungere prebaptismala (ungerea complecta a trupului) se face "pentru a intari toate madularele

lor (ale catehumenilor) si pentru a le face invulnerabile impotriva sagetilor celui rau".

Dezbracarea si goliciunea candidatilor, care se facea de altfel in vederea coborarii lor in apa botezului, care

urma indata, aminteste si goliciunea primilor oameni in paradis si nu constituie nici un motiv de rusine. "Adam si

Eva erau goi si nu cunosteau rusinea inainte de a fi primit haina pacatului, care i-a umplut de rusine. Aici insa nu

exista nici un motiv de rusine. Caci piscina botezului este cu mult mai buna decat paradisul. In ea nu este

sarpele, ci Hristos, Care face slujba initierii pentru renasterea prin apa si prin Duh Sfant. Nu exista aci arbori

frumosi si placuti la vedere, ci harismele Duhului. Nu e aci pomul cunostintei binelui si raului, nici lege, nici

porunci, ci harul si darurile".

Botezul (afundarea in apa)

"Botezul este moarte si inviere", spune Sfantul Ioan, rezumand lapidar cunoscuta conceptie fundamentala

despre simbolismul botezului, formulata initial de Sfantul Apostol Pavel si reluata, apoi, intr-un fel sau altul, de

toti mistagogii epocii patristice. "Caci este ingropat omul cel vechi in pacat si inviaza cel nou, innoit dupa chipul

Ziditorului", continua el, citind (probabil din memorie) pe marele sau maiestru si inspirator, Apostolul neamurilor

(comp. Col. II, 12 si III, 10). "Ne dezbracam si ne imbracam : dezbracam adica haina cea veche, cea pangarita

de multimea pacatelor, si imbracam pe cea noua, neatinsa de nici o pata. Dar ce spun? Ne imbracam in Hristos

insusi; caci cati In Hristos v-ati botezat - spune (Sfantul Pavel) - in Hristos v-ati si-mbracat" (Gal. III, 27) 49. "Prin

coborarea in sfintele ape, se inmormanteaza omul cel vechi si inviaza cel nou, cel reinnoit dupa chipul Celui ce l-

a zidit. Atunci, in sfarsit, prin cuvintele preotului si prin mana sa, survine pogorarea Sfantului Duh si (din ape) se

ridica un alt om in locul celui vechi, un om spalat de toata intinaciunea pacatelor, dezbracat de haina veche a

pacatului si imbracat in vesmantul cel imparatesc".

Asa se si explica, dupa Sfantul Ioan, faptul ca pe atunci botezul (adultilor) se facea de regula la Pasti,

sarbatoarea invierii. Desi harul Sfantului Duh nu este legat de un anumit timp din cursul anului, totusi facem

Botezul la Pasti, cand aniversam triumful imparatului nostru, Hristos, asupra diavolului si a mortii; caci Botezul

este, intr-adevar, rastignire a omului vechi si moarte pentru pacat. Atunci ne impartasim nu numai din durerea

rastignirii, ci si din bucuria invierii. Dar invierea noastra prin Botez se deosebeste de cea a Mantuitorului, prin

aceea ca ea e imediata ; noi nu mai suntem obligati sa stam trei zile in mormant. In Comentarul la Evanghelia

dupa Ioan (Omilia XXV, P.G., LIX, 150), marele predicator crestin socoteste renasterea prin Botez ca o noua

creatie a omului, care e mult superioara fata de creatia primului om. Primul om a fost facut dupa chipul lui

Dumnezeu, omul cel nou este unit cu Dumnezeu. Primul om poruncea animalelor, omul cel nou este asezat

deasupra cerurilor. Primul om a fost facut in ziua a sasea, omul cel nou este renascut in ziua intaia (a

saptamanii), o data cu lumina.

Sfantul Ioan nu uita sa sublinieze, cu acest prilej, dogma ortodoxa despre omousietatea si

inseparabilitatea persoanelor Sfintei Treimi, in numele Careia se face Botezul; el repeta, totodata aci, si o alta

idee, des afirmata in scrierile sale, si anume rolul de simplu organ al Duhului, pe care il are preotul savarsitor al

Botezului (si al Tainelor in general), ceea ce explica si forma impersonala (pasiva) a formulei sacramentale

clasice a Botezului ("Boteaza-se X..."). "Si pentru ca sa inveti si de aici ca una este fiinta Tatalui si a Fiului si a

Sfantului Duh, intr-un chip potrivit se face si predarea (savarsirea) Botezului. Caci atunci cand preotul rosteste :

Boteaza-se X In numele Tatalui si al Fiului si al Simtului Duh, ii scufunda si ii ridica din nou capul de trei ori,

pregatindu-l sa primeasca pogorarea Duhului prin aceasta ceremonie mistica. Pentru ca nu preotul singur este

cel ce scufunda capul (catehumenului), ci si dreapta lui Hristos. Iar aceasta se arata si din insesi cuvintele celui

ce boteaza. Caci nu zice : Eu botez pe X, ci: Se boteaza X..., aratand ca el insusi este numai un slujitor al harului

si ca el doar imprumuta mana lui, pentru ca spre aceasta a fost randuit de catre Duhul; dar cel ce plineste

(savarseste) toate este Tatal si Fiul si Sfantul Duh, Treimea cea nedespartita. Asadar, credinta in aceasta ne

harazeste iertarea pacatelor, marturisirea aceasta ne daruieste infierea".

Fara sa prevada, Sfantul Ioan lasa in acest text al sau un pretios argument in favoarea justetii formulei ortodoxe

de azi a botezului, intrebuintata in vechime in toata Biserica crestina si pastrata neschimbata in mai toate

riturile liturgice rasaritene de azi.

Sfantul Ioan face si el cunoscuta paralela, care se gaseste mai inainte la Sfantul Chiril al Ierusalimului, intre

Botezul crestin si trecerea evreilor prin Marea Rosie, privita in general, in literatura mistagogica patristica drept

tip sau preinchipuire simbolica a Botezului. Botezul este pentru crestini ceea ce a fost pentru evrei eliberarea

din robia Egiptului ; sa nu ne mai gandim deci la robia si la caramizile Egiptului. Prin Botez noi ne-am invrednicit

a vedea mai mari minuni si a dobandit mai mari favoruri decat evreii la iesirea lor din Egipt. Ei au vazut pe

faraon inecandu-se cu armata sa; tu ai vazut pe diavol inghitit de ape cu armele lui. Evreii au trecut marea ; tu

ai trecut prin moarte. Ei au fost izbaviti de egipteni; tu ai fost eliberat de diavol. Ei au scapat de o robie

barbara ; tu ai scapat de robia, mai grea, a pacatului. Evreii s-au invrednicit sa vada fata luminata a lui Moise;

noi am vazut pe Hristos in slava Sa. Ei erau insotiti de Domnul prin gratia lui Moise ; noi suntem insotiti de

Hristos insusi. Pentru evrei dupa iesirea din Egipt a urmat pustiul, pentru noi urmeaza cerul. Ei erau condusi de

Moise, iar noi de Dumnezeu insusi, Care este calauzitorul si comandantul nostru. Moise a procurat compatriotilor

sai in pustie numai mana si apa din stanca ; noua Dumnezeu ne da hrana vietii vesnice si ne adapa din izvoarele

nesecate ale Sfantului Duh, care izvorasc din sfanta masa, asezata in mijlocul bisericii.

Riturile postbaptismale

Prin sarutarea iubirii fratesti, pe care credinciosii o dau neofitilor la iesirea lor din apa Botezului, ei impartasesc

cu acestia bucuria eliberarii din robia pacatului si a diavolului si intrarea in starea cea noua, de fii preaiubiti,

poftiti la masa imparateasca. Aceasta sarutare reprezinta si o implinire a poruncii Mantuitorului de a ne impaca

cu fratii nostri inainte de a ne aduce darurile la altar, dar e si o sarutare mistica, sfanta, dupa cuvantul

Apostolului, caci gura cu care sarutam si pe care o sarutam este intrarea templului lui Hristos, in care s-a

prefacut trupul nostru prin Botez ; ea trebuie facuta deci cu constiinta curata si fara nici un gand ascuns sau

rau.

Neofitii sunt condusi apoi la infricosatoarea masa, unde vor gusta din Sfantul Trup si Sange, devenind locas al

Duhului si - ca unii ce sunt imbracati cu Hristos - ei apar ca niste ingeri pamantesti, stralucind ca razele soarelui.

Efectele botezului

Sfantul Ioan vorbeste, cu o deosebita staruinta, despre efectele Botezului, nu numai in Catehezele baptismale,

ci si in unele din omiliile sale exegetice. El accentueaza, mai mult decat alti Sfinti Parinti, puterea curatitoare a

botezului, care spala in apele lui orice pacat, oricat de mare : "Chiar daca cineva este molesit ori desfranat, ori

idolatru, chiar daca ar fi facut orice rau, chiar daca ar fi plin de toata rautatea omeneasca, - totusi, daca se va

pogori in cristelnita apelor, va iesi din dumnezeiestile valuri mai curat decat razele soarelui...".

Amintind ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel in Epistola I catre Corinteni (VI, 11 : "Si asa ati fost unii, dar v-ati

spalat, v-ati sfintit, v-ati indreptat in numele Domnului nostru Iisus si in Duhul Dumnezeului nostru", Sfantul Ioan

adauga : "Noi ne vom stradui sa va aratam ca cei ce se apropie de baia (botezului), devin curati de orice rautate

; dar cuvantul nostru a aratat mai mult: ca ei devin nu numai curati, ci si sfinti si drepti. Caci (Sfantul Apostol) nu

spune numai : "Ati fost spalati..., ci : Ati fost sfintiti si ati fost indreptati...". Dupa cum o scanteie care cade in

viitoarea apelor se stinge indata, tot asa pacatul omenesc, cazand in colimvitra dumnezeiestilor ape, se

scufunda si se nimiceste. Botezul se numeste regenerare, tocmai pentru ca el este o noua creatie, o zidire din

nou. Asa cum o statuie de aur, intunecata de fum, de vechime, de rugina sau de praf, daca este retopita isi

recapata stralucirea initiala, tot asa Botezul este ca o topitoare a Duhului, in care firea noastra, intinata de

urmele pacatului, e retopita prin focul harului, redobandindu-si stralucirea curatiei originare si plamadind un om

nou din cel vechi.

Vorbind in alta parte tot despre efectele botezului, Sfantul Ioan subliniaza ca neofitul este o faptura cu totul

noua, amintind cuvintele Sfantului Apostol Pavel : "Daca cineva este in Hristos, el este o faptura noua" (II Cor. V,

17). Harul lui Dumnezeu remodeleaza si toarna din nou sufletele, facand din ele altele decat cele dinainte, nu

transformand natura, ci schimband vointa si luminand ochiul mintii, pentru a vedea limpede uraciunea pacatului

si frumusetea virtutii. Fostii idololatri adora acum pe Ziditorul fapturii si dispretuiesc pe idolii adorati. Ei au

devenit membri ai unei alte cetati, ai Ierusalimului ceresc, noi soldati ai lui Hristos (Cateheza V, 26, ed. A.

Wenger, p. 213), soldati duhovnicesti ai Bisericii, etc.

Intr-o alta cateheza a sa, Sfantul Ioan descrie si enumara, cu stiuta-i solemnitate oratorica si intr-o minunata

gradatie, efectele multiple ale Botezului. Neofitii - spune el - sunt ca niste stele care stralucesc pe pamant mai

mult decat stelele pe ceruri, acelea dispar la venirea zilei, acestea incep sa straluceasca o data cu ziua cea

neapusa a invierii lui Hristos si vor straluci si mai puternic in ziua cea infricosata a aratarii Lui din urma, cand

"dreptii vor straluci ca soarele in imparatia cerurilor" (Matei XIII, 43). "Cei ce ieri erau robi, acum sunt liberi

(Matei VIII, 36) si cetateni ai Bisericii; cei ce mai inainte erau in rusinea pacatelor, sunt acum in siguranta si in

dreptate. Caci ei sunt nu numai liberi, ci si sfinti, nu numai sfinti (Rom. I, 7) ci si drepti (Rom. II, 13), nu numai

drepti ci si fii (Rom.VIII, 14), nu numai fii ci si mostenitori (Rom. VIII, 17), nu numai mostenitori ci si frati (Matei

XII, 50) ai lui Hristos, nu numai frati ai lui Hristos, ci si impreuna-mostenitori (Rom. VIII, 17), nu numai impreuna-

mostenitori ci si madulare (I Cor. VI, 15), nu numai madulare, ci si templu (I Cor. III, 16), nu numai templu ci si

organe ale Duhului.

Cea mai puternica arma pe care Duhul a dat-o noilor Sai atleti inrolati in oastea luptatorilor lui Hristos si pe care

ei o pot folosi in lupta impotriva demonilor si a pacatului, este sangele lui Hristos, sangele Noului Legamant.

Sangele si apa care au curs din coasta Domnului cea impunsa cu sulita pe Cruce, erau simbolul apei Botezului si

al sangelui Sfintelor Taine. Din coasta Sa a facut deci Hristos Biserica in timpul mortii Sale cu trupul, dupa cum

din coasta lui Adam facuse pe Eva in timpul somnului acestuia.

Dupa botez, adica dupa nasterea pentru har, Hristos insusi hraneste necontenit cu propriul Sau sange, pe cei

nascuti de El. Acestia dobandesc cinstea de a fi numiti crestini (adica adoratori ai lui Hristos) si credinciosi prin

harul lui Dumnezeu. Fiti deci vrednici de aceasta mare cinste! - indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur pe neofiti.

Fugiti de toate ispitele diavolului, impodobiti-va cu zelul pentru virtute, frecventati biserica, petreceti-va ziua in

rugaciune si multumire, in lectura si zidire sufleteasca, in conversatii spirituale, s.a.m.d. Caci "Botezul nu

foloseste la nimic, daca dupa Botez continuam a duce o viata nedemna" (Omilia XI la Evanghelia dupa Matei, 6,

P.G., LVII, 198).