4. DOMENIILE DE VIAŢĂ ALE GLOBULUI

4.1. Domeniul acvatic

4.2. Domeniul uscatului terestru

4.3. Domeniul subteran

4.2. Domeniul uscatului terestru

Deşerturile şi semideşerturile

Savanele şi stepele

Pădurile şi tufărişurile

•Mare variabilitate a condiţiilor de mediu → numărul speciilor de plante şi animale

este mai mare faţă de cele acvatice. •Aria de răspândire limitată. •În domeniul terestru principalul factor care conduce distribuţia plantelor şi animalelor este clima → teritorii dispuse sub forma unor fâșii discontinue mai mult

sau mai puţin paralele cu Ecuatorul. •Zonele biogeografice. De-a lungul timpului au fost mai multe încercări de împărţire zonală a vegetaţiei Globului. O primă încercare a făcut-o A. de Candolle (1855), după criteriul termic distingând: - o zonă a plantelor megaterme – temperaturi medii anuale mai mari de 20 oC; - o zonă a plantelor mezoterme – temperaturi medii anuale între +20 oC şi +15 oC; - o zonă a plantelor microterme – temperaturi medii anuale între +15 oC şi 0 oC; -o zonă a plantelor hekistoterme – temperaturi medii anuale sub 0 oC. V. V. Dokuceaev (1898): interdependenţa dintre factorii pedogenetici, a stabilit existenţa unei zonalităţi altitudinale. Teoriile sale au fost dezvoltate de L. S. Berg şi le-a concretizat în teoria landşafturilor (1952). Relieful impune o etajare a tipurilor de vegetaţie, proprie tuturor masivelor muntoase, dar care este în legătură cu zona latitudinală în care se află. Factorii azonali produc deranjamente profunde asupra zonalităţii şi etajării, dar pe suprafeţe relativ restrânse.

DEŞERTURILE ŞI SEMIDEŞERTURILE

• cantitatea anuală de precipitaţii extrem de redusă; • sunt răspândite în toate zonele climatice ale Globului; • + 57,6 C în Death Valley; Al Aziziah (+ 58 C , 13 sep. 1922)

(32.32 N 13.35 E); • amplitudini termice diurne foarte ridicate în deşerturile calde; • amplitudini termice anuale foarte mari;

•umezeala relativă este foarte scăzută (uneori scade sub 5 %); • oaze; • rouă şi ceaţă datorită apropierii de marile bazine acvatice (Sahara mauritaniană, pustiul Nubiei de pe ţărmul Mării Roşii); • vântul accentuează fenomenul de evapotranspiraţie; acţiunea mecanică.

1. Deşerturile şi semideşerturile calde

- Sahara şi Namib - Atacama - Nafud, Rub al Khali - Thar (Marele Deșert Indian)

- amplitudini termice diurne mari - sunt extrem de secetoase - mari întinderi lipsite de vegetație - insecte, reptile

= cca. 9 mil. km2, de la Oceanul Atlantic la Marea Roşie - relief variat cu munţi stâncoşi, hamade, erguri. Formaţiunea vegetală caracteristică este denumită acheb şi cuprinde plante ierboase efemere, scunde (30 – 40 cm): muștar sălbatec, graminee. Vegetaţia nisipurilor şi a pantelor dunelor este constituită din tufişuri cu rădăcini lungi: drinul (Aristida pungens), ratem (Raetama raeta), Calligonum comonum, Genista saharae, Ephedra alata. Culmile dunelor sunt întotdeauna lipsite de vegetaţie. Pe ergurile cu soluri pietroase se întâlnesc tufe rare de graminee şi mici arbuşti (Haloxylon scopaium), foarte rari pentru că sunt exploataţi pentru lemn de foc.

Sahara

Depresiunile închise din interiorul Saharei (numite dayas) şi văile seci (ueduri, wadi, arroyas) prezintă cea mai mare densitate de vegetaţie. Se întâlnesc tufe lemnoase spinoase de Acacia, Ziziphus lotus, Lycium aegyptiacum precum şi fisticul (Pistacia atlantica). Dintre plantele ierboase se remarcă genurile Panicum şi Pennisetum. În oaze se întâlnesc curmalul (Phoenix dactylifera), acacia de gumă (Acacia seyal), leandrul (Nerium oleander) şi se cultivă măslini, viţa de vie etc.

Oază în Deș. Sahara în Libia

Munţii înalţi ai Saharei = diferențe. În Munţii Tibesti, situaţi exact la sud de Tropicul Racului, etajele de vegetaţie au următoarea succesiune: - mai întâi o stepă cu plante spinoase de tip tropical între 700 – 1800 m; - un covor dens de graminee dominat de acacii între 1800 – 2300 m; - un etaj al pajiştilor de altitudine în care apar specii mediteraneene; - un etaj cu specii arborescente relicte ale unei faze climatice mai umede (Erica arborea), între 2500 – 3000 m.

Deşertul Namib = sud-vestul Africii - este cunoscut prin diversitatea plantelor suculente cu flori viu colorate ca: stapelia (Stapelia), litops (Lithops), crasula (Crassula), muşcate (Pelargonium), graminee şi arbuşti xerofili din genul Acacia. O relictă foarte importantă este gimnospermul mezozoic Welwitschia mirabilis.

Stapelia

Lithops

Crassula

Welwitschia mirabilis

Fauna deşerturilor din Africa este săracă şi cuprinde specii din diverse

grupe, adaptate la condiţiile vitrege de pustiu. Reptilele sunt bine

reprezentate: şopârla de deşert, şarpele de nisip, cobra egipteană şi

broasca ţestoasă de deşert. Păsările sunt de dimensiuni mici: dropia-

gulerară, găinuşa de pustiu, silvia de deşert, hoitarul-alb. Mamiferele

rozătoare sunt bine reprezentate: iepurele egiptean, şoarecele alergător

de nisip, şoarecele săritor. Mamiferele rumegătoare sunt reprezentate

de: gazele, antilopele de deşert, antilopa-vacă, antilopa-spadă.

dromaderul. Mamiferele carnivore cuprind: vulpea de deşert

(Fennecus), pisica de barcană, hiena-vărgată.

Șopârla Gecko

(Palmatogecko rangeri)

Deşertul Thar -nord-vestul Indiei și sud-estul Pakistanului

-este cunoscut prin marile întinderi nisipoase și

pietroase

-temperatura medie variază de la aproape 0 ºC

iarna la 50 ºC vara

-precipitații 100-500 mm/an (musonice → iulie-

septembrie)

- vegetația este rară și alcătuită din ierburi

xerofitice (Eragrostis spp. Aristida adscensionis,

Cenchrus biflorus,

Cympogon spp., Cyperus spp.,Eleusine spp.,

Panicum spp., Lasiurus scindicus, Aeluropus

lagopoides, and Sporobolus spp.

Deșertul Atacama

„Mano de Desierto”

Sculptorul chilian Mario Irarrázabal

inaugurată în 1992

Salar de Talar din Deșertul Atacama

Valle de la Luna, deșertul Atacama, Chile

2. Deşerturile şi semideşerturile temperate

-Gobi, Tibet, Karakum şi Kâzâlcum - Mojave - semideşertul Patagoniei

- diversitatea substratului: argilă, pietre, nisip - două anotimpuri - Vegetaţia : specii de graminee şi ciperacee ca: firuţa bulboasă (Poa bulbosa), rogozurile de deşert ş.a.; dintre gimnosperme răspândit este cârcelul (Ephedra distachya). În deşerturile sărăturoase cresc: Salicornia, Halocnemum, Artemisia, şi câteva plante lemnoase. - Fauna: prezintă unele particularităţi funcţie de tipul de deşert 3. Deşerturile şi semideşerturile reci

4. DOMENIILE DE VIAŢĂ ALE GLOBULUI

4.2. Domeniul uscatului terestru

Deşerturile şi semideşerturile

Savanele şi stepele

Pădurile şi tufărişurile

SAVANELE ŞI STEPELE

• vegetaţie predominant ierboasă; • sunt răspândite în toate zonele climatice ale Globului cu contrast pluviometric sau secete;

1. Savanele

Formaţiuni ierboase tropicale

Sezon ploios alternând cu sezon secetos

Plante xerofile şi megaterme

Predomină gramineele cu înălţimi de până la câţiva metri

Animale de turmă

Distribuţia geografică a savanelor (S. Woodward).

Savanele din Africa

- ierburi aspre înalte - 40% din suprafaţa continentului – între 15 N şi 30 S (>27 ţări).

- Arborii savanelor provin din pădurile cu care acestea se învecinează şi sunt adaptaţi la condiţiile climatice aride 1. Savana cu baobabi are stratul ierbos de 150-350 cm constituit din următoarele graminee: iarba elefanţilor (Pennisetum), specii de bărboasă (Andropogon), imperata (Imperata cylindrica), mei, peste care se ridică din loc în loc coroanele baobabilor, numiţi şi arbori de pâine al maimuţelor.

Adansonia digitata

2. Savana cu acacii are stratul ierbos de 100-150 cm, format din graminee mai xerofile (Aristida, Panicum), iar pâlcurile lemnoase sunt formate din arbori şi arbuşti ale genului Acacia, unele cu coroana in formă de umbrelă. Este caracteristică estului Africii (Serengeti – Tanzania). 3. Savana cu palmieri se întâlneşte mai ales în Africa apuseană. Speciile de palmieri mai frecvente sunt: palmierul hifene, palmierul evantai (Washingtonia filifera), palmierul de ulei.

4. Savana cu euforbiacee arborescente se remarcă prin numărul mare de arbori (înalţi de 5-8 m) şi arbuşti.

Fauna savanelor africane este bogată atât ca număr de specii, cât şi ca număr de indivizi: -antilopele (canna, niala, kudu, antilopa-gnu, beisa), zebrele (Hippotigris), girafele (Giraffa), bivolul-african, rinocerul cu două coarne (Diceros bicornis), rinocerul alb. - carnivorele de savană: leul (Panthera leo), câinele-hienă, ghepardul (Acinonyx jubatus), pisica-de-tufiş, leopardul (Panthera pardus), hienele. - în preajma apelor trăiesc crocodilul-de-Nil (Crocodylus niloticus), hipopotamul (Hippopotamus amphibius) şi numeroase păsări de apă – flamingo, ibişi, pelicani. - rozătoarele şi insectivorele sunt foarte bine reprezentate; menţionăm: pangolinii africani, porcul-furnicar. - struţul. - Insectele sunt foarte bine reprezentate ca diversitate şi număr de indivizi, constituind hrana multor animale mari. Dintre insecte menţionăm: lăcustele-pelerine, lăcustele-călătoare (specii migratoare ce distrug toata vegetaţia în calea lor), termitele-războinice, care îşi clădesc muşuroaie solide, înalte până la 6 m.

~2,5 mil. kmp

Savanele din America de Sud

Se diferenţiază în mai multe regiuni purtând diferite denumiri, prin specii de plante şi animale caracteristice, şi anume: - campos pentru platoul Braziliei - diferenţiat în:

-campos-limpos (câmp luminat), xerofil, care are stratul ierbos compact, cu foarte puţini arbuşti scunzi, - campos-cerrados, cu ierburi mezofile de 1 – 2 m şi mulţi arbori şi arbuşti xerofili; numeroase endemisme.

-llanos pentru Venezuela şi Columbia (baz. Orinoco), cu graminee, dicotiledonate şi arbori izolaţi; adaptări pentru viaţa semiacvatică (revărsări frecvente): capibara.

arbori izolaţi; adaptări pentru viaţa semiacvatică (revărsări frecvente): capibara, - palmares si pantanaes pentru Bolivia de est şi, respectiv, Brazilia – statele interioare –, conţin specii de graminee şi plante lemnoase specifice.

Fauna se remarcă prin: furnicari, tatui, skunksul şi surillo asemănători dihorului, struţul sud-american sau nandu.

Savanele din sudul Asiei se întâlnesc în India, insula Ceylon şi peninsula Indochina. Menţionam câteva specii de animale caracteristice: antilopa, bivolul-indian, elefantul indian (Elephas maximus) rinocerul cu un corn, pantera, tigrul, ghepardul, hiena, pitonul, şarpele cu ochelari sau cobra, gavialul. Savanele din Australia ocupă teritorii în nordul şi estul continentului. Dintre gramineele caracteristice menţionăm: Astrebla, Triodia etc; arbori mai frecvenţi: Acacia, Casuarina, iarba-copac, Eucalyptus ş.a. Frecvent afectate de incendii în sezonul secetos (mai-oct.). Fauna este diversă: marsupiale ierbivore (cangurul estic gri, koala) şi carnivore, păsări nezburătoare (emu) şi zburătoare (vultur cu coadă în formă de pană), reptile (crocodilul de apă sărată).

Stepele

•Climat temperat-continental •Vegetaţia ierboasă este în strânsă legătură cu gradul de umiditate •Adaptări

Stepele din Eurasia se întind ca o fâşie din Câmpia Bărăganului până în

Mongolia orientală. Câmpia Panonică, considerată de unii autori drept

limita vestică a acestei fâşii, s-a atribuit după ultimele cercetări silvostepei.

Climatul este continental excesiv: t. 10 – 11 C în Bărăgan → 0,5 C în

Siberia şi vânturi frecvente. Solurile bogate în humus (cernoziom,

castanoziom).

Stepele nordice, mai umede, învecinate cu păduri de foioase şi conifere,

se diferenţiază de cele sudice, mai uscate, situate în vecinătatea zonelor de

semideşert, Stepele siberiene se deosebesc de cele europene printr-un mare

număr de specii caracteristice.

1. Stepele nordice au o floră mezoxerofilă foarte diversă, bine

reprezentată ca număr de indivizi; dintre graminee predomină

obsiga, ovăsciorul, colilia sau negara, păiuşul-sulcat, iar dintre

dicotiledonate: păpădia, capul-şarpelui, salvia sau jaleşul, aglica,

oiţele sau anemonele, brânduşa de toamnă.

2. Stepele sudice au o floră în general xerofilă, mai puţin

diversă, mai slab productivă; predomină gramineele cu frunze

înguste: colilia (Stipa), păiuşul (Festuca), Koeleria; dintre

dicotiledonate se remarcă pelinul (Artemisia), scaiul-dracului

(Eryngium campestre), târtanul.

Fauna este bogată şi se remarcă prin specii comune arealelor de stepă (şi chiar pentru formaţiunile învecinate).

• Lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes) • Hârciogul-comun (Cricetus cricetus), popândăul-comun (Citellus citellus), şoarecele de câmp (Microtus agrarius) • specii caracteristice pentru anumite teritorii: iepurele-european (Lepus europaeus), antilopa saiga (Saiga tatarica) din stepa Kazahstanului, antilopa cu guşă, măgarul-sălbatec sau kiangul şi ciocârlia mongolică din Mongolia, calul-sălbatec din Gobi. Dintre păsări amintim dropia (Otis tarda), prepeliţa (Coturnix coturnix), potârnichea (Perdix perdix), şorecarul de stepă (Buteo rufinus) sau eretele-alb, vulturul de stepă. • Numeroase insecte, activitate biologică intensă în sol. • Puţine reptile.

Stepele din America de Nord sunt numite prerii şi ocupă o fâşie în centrul continentului (între 35 şi 32 o lat. N).

- condiţiile climatice şi edafice variază foarte mult. Tipuri de prerii:

• preria propriu-zisă - teritoriile centrale cu pajişti de graminee (din genurile Poa, Stipa, Koeleria, Panicum) în amestec cu numeroase dicoliledonate; • preria de tip Andropogon din estul fluviului Missouri, instalată după defrişarea pădurilor de foioase, cu graminee înalte până la 2 m: Andropogon (bărboasă), Stipa (colilie), Agropyron (pir); • preria xerofilă ocupă teritorii nisipoase din est cu precipitaţii de 250 – 600 mm/an; • preria scundă din statele cu climă caldă şi aridă, cu pajişti xerofile de 5 – 8 cm înălţime - sunt prezente numeroase plante deserticole. • preria mixtă face tranziţia de la stepele cu pajişti scunde la cele cu pajişti înalte;

Fauna preriilor sărăcită - exploatare agricolă - rozătoare mici şi mijlocii (iepurele de prerie, căţelul preriilor, popândăul,

şoarecele-săritor de câmp), carnivore de prerie (lupul de prerie, vulpea de prerie, dihorul de stepă), ierbivore mari (antilopa-americană – Antilocapre americana, bizonul - Bison bison, cerbul-măgăresc etc.). Păsări: găinuşa de prerie, acvila de prerie, uliul, cucuveaua. Reptile: broaştele ţestoase, şopârlele şi şerpii Crotalus.

Stepele din America de Sud numite pampasuri, se întind pe şesurile din Argentina şi Uruguay. Ca o consecinţă a climatului mai umed, flora este mult mai bogată decât a stepelor eurasiatice (aprox. 2000 specii, din care jumătate sunt graminee).

Dintre graminee sunt frecvente genurile Stipa, Aristida,

Festuca, Melica, Bromus, Poa, Koeleria etc. Dintre animale menţionăm: cerbul mic de pampas, nutria, pisica-pampasurilor, câinele lui Magellan, tatuul (Dasypus), pasărea-nandu (Rhea).

4. DOMENIILE DE VIAŢĂ ALE GLOBULUI

4.2. Domeniul uscatului terestru

Deşerturile şi semideşerturile

Savanele şi stepele

Pădurile şi tufărişurile

PĂDURILE TROPICALE UMEDE SEMPERVIRENTE

Fizionomia şi structura pădurii ecuatoriale este diferită de la celelalte păduri şi aceasta se explică prin marea diversitatea floristică, concurenţa acerbă pentru lumină, ritmul de transformare a materiei prin activitatea nestăvilită a plantelor verzi ce se dezvoltă luxuriant în condiţii optime. Trăsături ale acestui tip de pădure: - este sempervirentă, datorită căderii periodice şi neregulate a frunzelor; - diversitatea floristică este foarte mare; - concurenţa pentru lumină determină dispunerea pe 4 – 6 straturi; - stratul arborilor distribuit în 2 – 3 etaje imprimă pădurilor o boltă sinuoasă, specifică numai acestor păduri; multistratificarea pădurii; - prezenţa numeroasă a lianelor, epifitelor şi semiepifitelor dă o notă distinctivă acestei păduri; - arborii se fixează superficial în sol şi îşi asigură stabilitatea prin lăţirea bazei tulpinii, prin rădăcini adventive proptitoare ce pleacă de pe tulpină sau chiar de pe ramuri; - tulpinile arborilor sunt drepte, înalte, neramificate sau puţin ramificate la vârf, prevăzute cu un buchet de frunze la vârf şi cu flori prinse direct pe tulpină sau pe ramurile groase (fenomenul se numeşte cauliflorie).

sunt cele mai întinse ca suprafaţă (2/3 din Europa) şi mai puţin influenţate de om.

Pădurile tropicale umede din America de Sud

Funcţie de umiditatea solului se diferenţiază trei tipuri de pădure: -hilea constant inundată („igapo") din zonele depresionare; solurile sunt nisipoase, sărace în nutrienți; pădurile sunt edificate de palmieri mici cu rădăcini proptitoare; fauna este formată din specii acvatice (Pacu - Colossoma macropomum, vidra gigantică - Pteronura brasiliensis, PIRANHAS - Serrasalmus) și semiacvatice; animale terestre: tapirul brazilian (Tapirus terrestrus), pecari (Pecaru tajacu);

-hilea temporar inundată („varzea") de revărsările fluviului Amazon şi ale afluenţilor; predomină palmierii, lianele, epifitele, ferigile; majoritatea animalelor sunt arboricole; - hilea neinundata („ete”): la 900 – 1300 m alt.; flora este foarte diversă constituită din numeroşi arbori, arbuşti, liane, epifite, cactuşi, orhidee, ierburi umbrofile. Mulţi arbori au importanţă economică: castanul de Para şi nucile paradisului pentru seminţele uleioase, arborele de cauciuc (Hevea brasiliensis), arborele-kapoc (Ceiba pentandra), arborașul de cacao (Theobroma cacao), arboraşul de coca (Erythroxylum coca), ce conţine un alcaloid folosit la obţinerea unor băuturi tonice, palmienii de fibre textile (Astnocaryum vulgare), palmierii de vin (Maurita vinifera, Rafia vinifera) şi alte specii utile.

Fauna pădurilor tropicale braziliene cuprinde un mare număr de animale arboricole dintre care amintim maimuţele, oposumul, furnicarul, leneşul mic, porcul spinos, lilieci.

•Dintre păsările caracteristice amintim harpia, tucanul, papagalii, păsările colibri. Tot arboricole sunt numeroase reptile şi amfibieni ce se prind cu ajutorul ventuzelor de la degete.

•Insectele sunt foarte diverse şi bine reprezentate furnici roşii şi negre, fluturi, coleoptere, păianjeni, ţânţari.

•Din fauna terestră menţionăm: tapirul american, tatuul uriaş, jaguarul, puma sau leul american, câinele de pădure, şerpi foarte mari din genul Boa, broasca-fagure.

Pădurile tropicale umede din Africa, ocupă bazinul fluviului Zair, sudul Nigeriei, ţărmurile Liberiei, Coastei de Fildeş şi Ghanei, între 8 lat. N şi 5 lat. S, şi estul insulei Madagascar.

Pădurile tropicale africane sunt alcătuite din specii care depăşesc arareori înălţimea de 50 m, compoziţia floristică fiind mai puţin diversificată (3000 specii de arbori) comparativ cu pădurea umedă braziliană.

Dintre arborii cu importanţă economică menţionăm: arborele-capoc, abanosul african (Diospyros melanoxylon), palisandrul (Dalbergia sp.), terminalia - pentru lemnul lor, cola (Cola nitida, C. nigerica, Cș.a.) pentru seminţele lor utilizate la prepararea băuturii „coca-cola”, arboraşul de cafea (Coffea liberica, C. arabica), bananierii, pentru fructele lor.

Palmierii africani cresc mai ales la liziera pădurilor şi pe văile apelor curgătoare; mai importanţi sunt palmierul de ulei şi palmierul de rafie (Raphia gigantea). Şi numărul speciilor de epifite este mai mic (majoritatea sunt ferigi şi orhidee).

- foarte bogată şi diversă;

- diversitatea maimuţelor, mult mai mare decât în America de Sud: lemurieni (maimuţe primitive mici) şi catarini: cercopiteci, babuini, gorila, cimpanzeul.

- păsările sunt foarte numeroase şi diverse: pasărea-rinocer, papagali, bibilici, păunul-african, păsărelele ţesătoare, nectariide, indicatoare de miere;

- reptilele arboricole sunt bine reprezentate: cameleoni, şopârle, şerpi.

-

Fauna

Dintre animalele terestre menţionăm: ierbivorul okapi, antilopele moţate de pădure, bangoul (una din cele mai frumoase antilope africane), ţapii de pădure africani, hipopotamul-pitic. Aceste animale de talie mijlocie sau pitice populează desişurile pădurii, talia lor fiind de fapt o adaptare la mediul greu de străbătut. În pădurile rare din vecinătatea savanelor trăieşte elefantul african. Intre carnivore amintim leopardul sau pantera, care trăieşte şi în sudul Asiei.

Okapi Bango

PĂDURILE TROPICALE SEZONIERE

- pădurile sezoniere sempervirente asemănătoare cu cele umede; - pădurile sezoniere semisempervirente în cadrul cărora se detaşează pădurile musonice; - pădurile tropicale xerofile caducifoliate care fac trecerea spre savane.

Pădurile sezoniere sempervirente – baz. Amazonului şi Nigeria sudică. Asemănătoare cu păd. Tropicală umedă. Pădurile sezoniere semisempervirente se întâlnesc în Africa (Guineea) şi în Asia tropicală: -secetă 4-6 luni - pierderea frunzelor; -pădurile musonice: de teck, de sal, mixte; -maimuţele gibon, tapirul, bivolul gaur, tigri, reptile, insecte etc. Pădurile tropicale xerofile caducifoliate – Africa şi America de Sud -Secetă 4-8 luni vara când cad frunzele; a) Păduri savane (savane-parc) – Câmpia Gran Chaco

specii de Prosopis, Caesalpinia, palmierul de ceară Copernicia cerifera, iar dintre animale: furnicarul, tatuul, porcul de apă, jaguarul, puma, iguana. papagali, tucani.

b) Pădurile şi tufărişurile xerofile ghimpoase: bruse în Africa, caatinga (pădure albă) în America de Sud. 7-9 luni de secetă. Fauna este alcătuită din animale terestre mari de savana care migrează temporar: antilope, girafe, elefanţi, rinoceri, maimuţe, struţi, păsări răpitoare, reptile, insecte.

caatinga

În Australia pădurile xerofile se diferenţiază în două formaţiuni după compoziţia floristică a stratului arborescent: -păduri xerofile cu arbori-butoi care se află în amestec cu alte specii şi au o înălţime de 20 – 25 m: stratul arbustiv format din numeroase specii cu frunze persistente este înalt de 2-3 m; - păduri xerofile cu eucalipţi în amestec eu palmieri şi iarba-copac (Xanthorea); în faună se evidenţiază numeroase marsupiale care se întâlnesc în savane.

Pădurile subtropicale umede

Pădurile subtropicale umede din America de Nord - versanţii estici ai munţilor din Florida, îmbrăcaţi de stejari sempervirenţi. Printre aceştia vegetează arborele-vieţii, pinul-de-tămâie, tsuga, magnoliile (Magnolia grandiflora), liane din genurile Vitis şi Parthenocissus, epifite. Fauna conţine animale proprii şi animale din zonele învecinate - tropicală şi temperată: oposumul, marmota de pădure, veveriţa-zburătoare, ursul-baribal (Ursus americanus), puma (Felis concolor), papagali. Pădurile subtropicale din Chile sunt edificate de conifere înalte de 50 – 60m în amestec cu fagul-austral (Nothofagus) şi canelo (un magnoliaceu); cerbul pudu, înalt de 34 cm, câinele lui Magellan, ursul mic cu ochelari. În sudul Japoniei – păduri de stejari sempervirenţi în amestec cu conifere, magnoliacee, specii originale de ferigi şi orhidee epifite, liane etc. În sudul Australiei şi în Tasmania - pădurile subtropicale umede sunt reprezentate de două formaţiuni: într-una predomină în stratul arborescent fagul-austral, înalt de 40 m, iar în cea de-a doua, stratul arborescent este format din eucalipţi (Eucalyptus gigantea) înalţi de 75 m, iar cel subarborescent este format din fagul-austral în amestec cu alte esenţe.

Pădurile şi tufărişurile xerofile subtropicale cu frunze dure şi mate

a. Pădurile xerofile cu frunze dure şi mate prezintă unele particularităţi funcţie de situarea lor geografică: cele din jurul Mării Mediterane, edificate de diverse specii de stejar, vegetează pe versanţii munţilor până la altitudinea de 1300 m, învecinându-se cu pădurile de cedri, de la altitudini mai mari. Specii frecvente: stejarul de stâncă (Quercus ilex), stejarul de plută (Quercus suber), mălinul sălbatec (Olea europaea) şi roşcovul (Ceratonia siliqua) ce vegetează în regiunile mai calde, unele specii de pini. Ecosistemele din California seamănă cu cele mediteraneene, dar speciile arborescente şi arbustive sunt diferite. Aceeaşi formaţiune din sud-estul Australiei este alcătuită din eucalipţi, iar stratul arbustiv din Acacia, Casuarina etc. b. Tufărişurile xerofile cu frunze dure şi mate, denumite şi chaparral (după numele dat acestei formaţiuni în California) sunt de origine secundară, înlocuind pădurile xerofile defrişate. Funcţie de ariditate, tufărişurile sunt mai înalte sau mai scunde, cu frunze mici, rigide sau spinoase, cu ceară sau cu peri deşi, argintii, cu rădăcini foarte dezvoltate, adaptaţi la condiţii unui climat arid. Tufărişurile xerofile poartă diferite denumiri locale: cele mediteraneene -machis (400-600 m alt. în Corsica, pe litoralul vestic al Italiei), frigana (Grecia, Creta, Asia Mică), garriga (sudul Franţei, sudul Spaniei, Algeria şi Maroc) şi tomillares (tufişurile scunde din Spania), ciaparal (chaparral) în America de Nord, mattora în America de Sud, scrub în Australia, fiecare evidenţiindu-se prin specii caracteristice. Dintre animale amintim pe cele mai numeroase: rozătoare, păsări, reptile, insecte.

garriga

frigana

maquis

4. DOMENIILE DE VIAŢĂ ALE GLOBULUI

4.2. Domeniul uscatului terestru

Deşerturile şi semideşerturile

Savanele şi stepele

Pădurile şi tufărişurile

Pădurile şi tufărişurile cu frunze căzătoare din zona temperată

Pădurile de foioase din

Europa

-stejărişuri (edificator Quercus robur), - cerete (Q. cerris), - gârniţete (Q. frainetto), - gorunete (Q. petraea) - făgete (Fagus sylvatica).

rareori în stare pură

Pădurile de foioase din America de

Nord

sud-estul continentului

Pădurile mixte de tranziţie

- stejărişuri în amestec cu castan nord-american în S-E; - stejărişuri în amestec cu nuc în V şi S-V; - făgete şi păduri de arţar de zahăr.

Q. suber

Q. Cerris nativ

Q. Cerris introdus

Quercus montana

Quercus velutina

Tufărişurile cu frunze caducifoliate verzi vara Aceste ecosisteme rezultă în urma defrişării pădurilor caducifoliate, prin

dezvoltarea stratului arbustiv. În zona temperată aceste formaţiuni sunt dominate de alun (alunişuri), sau de porumbar în amestec cu păducel (smirdărişuri).

În regiunile submediteraneene din Balcani, domină alte specii de arbuşti: cărpiniţa (Carpinus orientalis), mojdreanul (Fraxinus ornus), scumpia, păliurul, liliacul şi denumirea mai folosită este cea de şibliac. La noi ocupă dealuri din Banat, Oltenia şi Dobrogea.

Tufărişurile sempervirente atlantice numite şi lande ocupă teritorii

întinse în Europa preatlantică şi, insular, în America de Nord, cu climat oceanic cu veri răcoroase, ierni blânde şi precipitaţii aproximativ uniform repartizate în timpul anului. Solurile sunt acoperite de o litieră groasă şi acidă cu humus brut. Covorul vegetal este dominat de ericacee şi leguminoase arbustive, cu caractere xeromorfe (datorate vânturilor frecvente care intensifică transpiraţia şi acizilor humici din sol care fac dificilă absorbţia) şi port mic (25 cm).

Pădurile de conifere boreale

Pădurile de conifere eurasiatice

Funcţie de compoziţia floristică, se diferenţiază mai multe tipuri de pădure: - molidişurile europene nord-occidentale - în Scandinavia până la fluviu Onega - conifere în amestec cu foioase: molidul-european (Picea abies), molidul-flnlandez (Picea fennica), pinul-european (Pinus silvestris), pinul-laponic, mesteacănul şi plopul tremurător; - taigaua rară europeană dintre fluviile Onega şi Peciora, alcătuită din păduri pure de molid-siberian, sau amestec de molid cu mesteacăn şi pinete pure (pe solurile nisipoase); - taigaua Siberiei occidentale - între Peciora şi Enisei - în nord pe soluri nisipoase, sunt prezente molidişuri siberiene (Picea obovata) + pinul-siberian (Pinus sibirica); în partea mijlocie vegetează specii siberiene de molid, brad şi pin, înmlăştinirile fiind frecvente; în sud, molidişurile şi brădeto-molidişurile siberiene se găsesc în amestec cu unele foioase din pădurile mai sudice, iar mlaştinile sunt mai slabe; - taigaua Siberiei centrale este cea mai nordică pădure de conifere (rară, trecere spre tundră): lariţa-siberiană (Larix sibirica) şi lariţa-dahurică (Larix dahurica), uneori în amestec cu pinul-siberian, pinul arbustiv şi unele specii de foioase; - taigaua extremului nord este dominată de pini şi brazi + foioase.

TUNDRA

Tundra arctică - Caribu