METODE FOLOSITE ÎN EVALUAREA PSIHOLOGICĂ – METODA OBSERVAŢIEI

Observaţia ca metodă constă într-o urmărire atentă şi sistematică a unor reacţii psihice cu scopul

de a sesiza aspectele lor esenţiale. În psihologie există două feluri de observaţii , după cum

urmărim reacţiile psihice exterioare ale unei persoane sau propriile noastre procese psihice.

Introspecţia este tocmai această observare atentă a propriilor noastre trăiri, insesizabile din

exterior. Introspecţia are la bază o proprietate unică şi caracteristică omului : dedublarea, acea

însuşire de a trăi o stare şi de a fi conştient de ea, în acelaşi timp. Introspecţia a fost şi este mult

utilizată de filosofi. Veacuri de-a rândul ea a constituit principala sursă de consideraţii

psihologice. Secolul XX a început însă printr-o virulentă critică adusă acestei metode. Iată

principalele obiecţii : a. Este o investigaţie strict individuală , nimeni nu poate verifica adevărul

celor afirmate, b. Este subiectivă , ceea ce afirmăm despre noi este influenţat de idei

preconcepute, chiar fără să vrem tindem să ne prezentăm într-o lumină favorabilă , c. Introspecţia

ne dă o imagine foarte incompletă, memoria e lacunară, multe lucruri se uită, d. Se susţine că nici

nu există o introspecţie, de fapt e vorba de o promptă retrospecție, de o rapidă examinare a ceea

ce s-a întâmplat cu o fracţiune de secundă înainte.

Cu toate aceste deficienţe reale, practic nu s-a putut renunţa niciodată la această metodă,

deoarece e aproape imposibilă cunoaşterea motivelor adevărate, a atitudinilor, a viselor, a

aspiraţiilor cuiva fără a recurge la datele introspective. Astfel, introspecţia, criticată pe faţă, a fost

introdusă în cercetare pe ,, uşa din dos,, : prin intermediul convorbirilor, (interviurilor) şi

chestionarelor, întrebând subiecţii despre trăiri pe care le cunosc numai pe baza introspecţiei ( ce

doresc, de ce se tem, ce le place…).

Când urmărim manifestările exterioare ale altor persoane vorbim despre extrospecţie sau de

observaţie externă. Suntem atenţi la faptele, replicile, expresiile lor. Desigur această formă de

observaţie permite o mai uşoară confruntare între mai multe persoane şi o mai facilă realizare a

unui consens, în comparaţie cu introspecția. În psihologie, şi observaţia externă se loveşte de

multe dificultăţi. În primul rând, simpla percepţie a unor obiecte se dovedeşte a fi selectivă, dar

atunci când este vorba despre o fiinţă umană care se mişcă, vorbeşte , râde sau plânge, numărul

de detalii care se succed foarte rapid este mare şi multe pot scăpa atenţiei. În al doilea rând,

trebuie să putem distinge o manifestare caracteristică de una întâmplătoare, ceea ce nu este deloc

simplu. În ultimul rând, prezenţa unei persoane care observă poate schimba fundamental

1

conduita celorlalţi. Aproape nimeni nu se poartă la fel când se ştie singur, ca atunci când este

urmărit de alţii.

Toate aceste aspecte fac evidentă necesitatea respectării anumitor condiţii pentru ca să fim siguri

de obţinerea unor informaţii obiective, de valoare ştiinţifică.

O primă cerinţă este aceea de a ne clarifica de la început ce urmărim să constatăm, ce aspecte ale

comportării, în ce situaţii şi în care moment. În felul acesta evităm a scăpa din vedere reacţii

importante pentru ipoteza pe care ne-o schiţăm în legătură cu persoana observată sau cu

fenomenul avut în vedere.

Trebuie să ne asigurăm de posibilitatea unor numeroase observaţii, pentru a putea discerne ceea

ce este esenţial de ceea ce este secundar. În acest sens este important nu numai numărul de fapte

ci şi varietatea lor, varietatea condiţiilor în care observăm. Aşadar un şcolar trebuie urmărit nu

doar în timpul lecţiei ci şi în recreaţii, acasă la el, pe stradă, uneori comportamentul lui din afara

şcolii este mult diferit faţă de cel din clasă.

Pentru a putea interpreta corect trebuie să notăm cât mai exact observaţiile noastre, aşa încât să

se distingă net faptele de eventualele interpretări.

Este bine ca persoana observată să nu îşi dea seama de această situaţie pentru a reacţiona în mod

firesc. Putem realiza acest lucru dacă facem parte dintr-un grup în care se află subiectul ce ne

preocupă şi îl vom urmări prin scurte priviri în momentele favorabile. O privire insistentă

deranjează.

Desigur, în cazul unor cercetări de laborator se pot folosit tot felul de aparate de înregistrare a

pulsului, a tensiunii arteriale, curenţilor electrici din piele, muşchi sau creier. De altfel, şi în

ambianţa obişnuită se poate filma subiectul, se poate utiliza reportofonul, însă subiectul va şti că

se află sub observaţie, ceea ce este uneori dăunător. Observaţia nu se încheie cu înregistrarea

informaţiilor obţinute. Principalul constă într-o interpretare corectă a materialului, pentru a nu

confunda aparenţa cu esenţa, secundarul cu caracteristicul.

2

METODE FOLOSITE ÎN EVALUAREA PSIHOLOGICĂ – METODA

CHESTIONARULUI

Atunci când se doreşte surprinderea unei populaţii mai largă, se recurge la chestionare, acestea

fiind de fapt interviuri sau convorbiri purtate în scris. Se poate defini un chestionar ca fiind un

sistem de întrebări elaborat în aşa fel încât să obţinem date cât mai exacte cu privire la o

persoană sau la un grup social.

Există chestionare cu răspuns deschis, când subiectul are libertatea de a răspunde cum crede el de

cuviinţă , şi altele cu răspuns închis , în care i se dau mai multe răspunsuri posibile din care el

alege pe cel considerat convenabil. Acest din urmă tip de chestionar are avantajul să se

completează ușor de către subiect şi poate fi ,, cuantificat,, (prin acordarea de puncte se pot

stabili diferenţe cantitative între persoanele ce completează chestionarul ) . însă are şi

dezavantajul că poate sugera răspunsuri la care subiectul nu s-ar fi gândit.

Chestionarul se loveşte de două categorii de dificultăţi : cele ce decurg din particularităţile

introspecţiei şi aceea de a câştiga încrederea subiectului pentru a răspunde în mod sincer şi cu

seriozitate. Acest din urmă dezavantaj este sporit , întrucât neavând un contact direct cu subiectul

în timpul răspunsului, nu avem nici un fel de indiciu pentru a putea aprecia sinceritatea şi

angajarea sa efectivă. De aceea, prima şi cea mai importantă condiţie a unui chestionar este de a

fi alcătuit în aşa fel încât să combată ,, tendinţa de faţadă,, , ceea ce nu este deloc facil. Unul din

mijloace este acela de a evita întrebările directe, se prezintă o afirmaţie şi se cere să se aprecieze

dacă e corectă sau nu.

Trebuie evitată sugestionarea persoanei . având în vedere că se succed multe întrebări, se cere să

evităm şi efectul de ,,halo,, - influenţarea răspunsului de cele precedente. Totodată se impune

combaterea ,,tendinţei către un răspuns pozitiv,,, pentru că, în mod obişnuit tindem să fim de

acord cu ceilalţi şi, în cazul în care în chestionar ni se cere să răspundem cu da sau nu, înclinaţia

către ,,da,, poate falsifica rezultatul urmărit. Elaborarea unui chestionar este un lucru complicat

care cere calificare şi experienţă.

3

METODE FOLOSITE ÎN EVALUAREA PSIHOLOGICĂ – METODA BIOGRAFICĂ

Metoda biografică este denumită şi anamneză, după termenul folosit în medicină, unde ea

desemnează reconstituirea istoricului unei maladii. În psihologie, metoda biografică implică o

analiză a datelor privind trecutul unei persoane şi a modului ei actual de existenţă. Acest studiu

al trecutului este foarte important , fiindcă în primii ani ai vieţii, îndeosebi în familie, se pun

bazele caracterului, ale personalităţii. Aici găsim cauzele primare ale comportamentului din

perioada matură , firul vieţii psihice concrete , desfăşurat de-a lungul anilor , ne dezvăluie

motivele, interesele, aspiraţiile reale.

În cadrul investigaţiei biografice se pot disocia două aspecte : culegerea datelor şi interpretarea

lor. În adunarea datelor biografice , utilizăm şi procedee specifice altor metode , cel mai

important fiind convorbirea cu subiectul, convorbire pe teme biografice. E nevoie şi de

observarea condiţiilor în care acesta lucrează şi locuieşte. Sunt însă şi procedee specifice metodei

biografice precum : analiza unor documente (acte de stare civilă, de stare materială, fişe

medicale, foaia matricolă).

Aspectul esenţial şi cel mai dificil al acestei metode este efortul de interpretare. S-ar putea spune

că metoda biografică este o ,,hermeneutică,, a materialului oferit de existența unei persoane. Din

păcate, acest demers specific este puţin elaborat ştiinţific. Psihanaliza a acordat multă atenţie

trecutului unei persoane, dar punctul ei de vedere este simplist şi închistat. Cel care a creat însă

un sistem complex de interpretare este profesorul german H. Thomae. În cartea sa, ,, Individul şi

lumea sa,, , face o analiză minuţioasă a resurselor oferite de biografie. Pe lângă analiza cursului

vieţii (adică povestirea de către subiect a vieţii sale), el a reliefat şi interesul unor, microunităţi

biografice,,, de exemplu relatarea felului în care cineva îşi petrece o zi de muncă, din momentul

trezirii şi până la culcare.

METODE FOLOSITE ÎN EVALUAREA PSIHOLOGICĂ – METODA INTERVIULUI

(CONVORBIREA)

Pentru ca un interviu să se ridice la rangul de metodă ştiinţifică el trebuie să fie premeditat în

vederea obţinerii unor date cu privire la o persoană. Premeditat în sensul de a fi pregătit, gândit

4

dinainte cu scopul îndeplinirii unor condiţii care să garanteze obţinerea unor date valabile,

importante pentru cercetarea ce o întreprindem. Putem organiza o convorbire liberă în care

întrebările nu sunt dinainte formulate. Alteori concepem convorbiri standardizate , când

întrebările sunt în întregime formulate anterior şi nu avem voie să le modificăm în timpul

conversaţiei. Convorbirea cu o persoană este cea mai directă cale pentru a afla detalii referitoare

la motive, aspiraţii , trăiri afective, interese. Trebuie să avem certitudinea că subiectul va fi sincer

şi ne va comunica exact părerea lui. Aceasta este principala dificultate, fiindcă de obicei fiecare

are tendinţa de a da acel răspuns pe care îl consideră a-i fi favorabil. În psihologie se vorbește

de ,,tendinţa de faţadă,,, aceea de a le prezenta celorlalţi o aparenţă pozitivă. Totodată, când se

pun întrebări mai complicate trebuie să avem garanţia că persoana va face efortul de gândire

necesar şi nu va răspunde superficial. Avem deci nevoie de o colaborare din partea sa. Din acest

motiv se consideră convorbirea a fi cea mai dificilă metodă : nu e simplu să convingi o persoană

sa colaboreze cu sinceritate în sondarea fiinţei sale.

Interviul este cea mai utilizată metodă în evaluarea psihologică şi este cel mai important mijloc

de colectare a datelor în cadrul evaluării psihologice. Cuvântul ,,interviu,, a fost pentru prima

dată inclus în dicţionare în 1514, şi însemna o întâlnire faţă în faţă a unor persoane pentru scopul

unei conferinţe formale de un anumit tip. Interviurile folosite în evaluare au patru funcţii majore :

administrare, tratament, cercetare şi prevenţie. Trebuie făcută distincţia între interviurile

terapeutice şi interviurile de evaluare. Interviurile terapeutice includ activităţi generice în cadrul

unei şedinţe de terapie formulate pentru a dezvolta un scop terapeutic. Interviurile de evaluare

includ o gamă de activităţi formulate pentru a aduna informaţie care să conducă la dezvoltarea

scopurilor tratamentului şi a planului de intervenţie.

Tipuri de interviu :

1. Interviurile legate de istoricul cazului

Uneori este nevoie de un material mai elaborat sau mai detaliat legat de istoricul unui caz pentru

a lua o decizie finală. În acest caz, este realizat un interviu special în care centrarea este pe

problemele persoanei într-o secvenţiere cronologică, cu accent pe perioadele critice de dezvoltare

sau pe evenimentele sau antecedentele care au condus la un anumit comportament. Interviurile

5

legate de istoricul cazului pot fi realizate direct cu respondentul sau cu familia sau prietenii

acestuia.

2. Interviurile de diagnostic

Psihologul încearcă să categorizeze comportamentul clientului în anumite sisteme formale de

diagnostic. Pentru psihopatologie există două sisteme oficiale de clasificare folosite. Primul este

cel elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi se numeşte ,, International Classification of

Disease ,,- ICD-10. Cea de-a doua care este şi cea mai utilizată se numeşte Diagnostical and

Statistical Manual of Mintal Disorders – DSM.

3. Interviurile de monitorizare

Acestea sunt interviuri specifice, care de obicei au un scop singular. Uneori scopul este de a

revedea punctele cheie ale unei evaluări sau de a evalua calitatea serviciilor şi satisfacţia

clientului.

4. Interviurile judiciare

Psihologii pot fi recomandaţi pentru a contribui cu expertiza lor la anumite chestiuni legale care

sunt complicate de factori legaţi de sănătatea mentală. Aceşti factori includ evaluări legate de

periculozitate, competenţa de a participa la un proces, comportamente ce pot fi induse de abuzul

de substanţe sau evaluări legate de custodie. Aceste interviuri sunt mult mai investigative decât

celelalte tipuri de interviu, adesea durează mult mai mult şi pot necesita mai multe şedinţe.

Evaluările judiciare nu poartă cu ele aceiaşi protecție legată de intimitate şi confidenţialitate.

5. Interviuri de admitere

Aceste interviuri sunt create pentru a obţine informaţie preliminară în legătură cu un potenţial

client şi cel mai adesea sunt folosite în cadrul agenţiilor

6. Interviurile legate de etiologie

Acest tip de interviu este creat pentru a determina chestiuni legate de etiologie şi atribute

motivaţionale. Cel care intervievează încearcă să înţeleagă dintr-o perspectivă teoretică de ce

acea persoană se comportă într-un anumit mod.

6

7. Interviurile (examinările) legate de statutul mintal

Acestea reprezintă un tip aparte de interviu, care este derulat pentru a determina tipul şi

gradul de tulburare mentală asociată unei patologii clinice date. Aceste examinări explorează

de obicei zone precum : raţionamentul, gândirea, concentrarea, memoria, vorbirea, auzul,

orientarea şi senzorialitatea. Acestea sunt relevante pentru evaluarea anumitor tulburări

psihiatrice majore, tulburări neurologice sau cele induse de abuzul de substanţe.

8. Interviurile de orientare

Aceste interviuri sunt create pentru a orienta o persoană spre un anumit protocol. Ele pot fi

folosite de către cercetătorii clinicieni, care trebuie să spună fiecărui participant la cercetare

procedurile de bază ale experimentului, orice riscuri asociate acestuia, precum şi dreptul de a

se retrage din studiu . Scopul este de a obţine un acord informat legat de studiu. Un clinician

poate să folosească acest tip de interviu pentru a informa clientul în legătură cu opţiunile de

tratament, program, reguli şi aşteptări. Un psiholog organizaţional ar putea folosi acest tip de

interviu pentru a –i pregăti pe intervievați pentru ce urmează să se întâmple. Acest tip de

interviu sunt folositoare pentru că ajută la răspunsul oricărei întrebări pe care intervievatul o

are.

10. interviurile pre şi post testare

Metodele moderne de evaluare psihologică cer interviuri care iniţial explorează problema

particulară a clientului înainte de a aplica alte tipuri de evaluare mai formale, după care aplicarea

unui interviu posttestare , in care psihologul evidenţiază problemele majore sau recomandările

care au reieşit în urma evaluării.

11. Interviurile tip screening

Acestea sunt de obicei scurte şi sunt create pentru a extrage informaţie despre un subiect anume (

de exemplu dacă un client este eligibil pentru anumite servicii, dacă un pacient prezintă tendinţe

acute de suicid , dacă un pacient întruneşte criteriile pentru un diagnostic anume, sau dacă

pacientul reprezintă pericol pentru sine şi cei din jur). Aceste tipuri de interviu sunt cele mai

frecvente in psihologie.

7

12. interviurile specializate

Uneori psihologul trebuie să conducă un interviu pentru un scop special, cum ar fi de exemplu

determinarea sănătăţii mentale, a discernământului, evaluarea nevoii de spitalizare psihiatrică.

13. interviurile de finalizare

Adesea finalul serviciilor psihologice se realizează folosind in astfel de interviu creat pentru a

revedea scopurile terapeutice, progresul şi planurile de viitor. Specialiştii în dependenţe au de

obicei o ultimă şedinţă în care evidenţiază riscul de recădere.

Abordarea clientului în cadrul unui interviu

Interviurile sunt influenţate de un număr de factori. În primul rând, clientul participă voluntar sau

involuntar la acesta? Să presupunem că un client voluntar a remarcat că are o problemă , a eşuat

în a o rezolva şi a ajuns să caute ajutor profesionist. Acest client vine cu aşteptarea ca problema

lui va fi ameliorată cu ajutor profesionist. Acest fapt tinde să mărească sinceritatea clientului în

cadrul interviului şi să promoveze o alianţă terapeutică .

Atunci când o terţă parte a recomandat clientul pentru servicii specializate, situaţia este diferită.

Sunt multe cazuri în care clientul beneficiază de servicii psihologice la insistenţa altei persoane.

De exemplu clienţi care au condus sub influenţa alcoolului pot fi recomandaţi pentru psiholog de

către judecător. Un adolescent care are un comportament distructiv poate fi dus la psiholog de

către părinţii acestuia. În aceste cazuri , clientul poate să nu simtă nevoia de a fi ajutat şi astfel

opune rezistenţă.

În al doilea rând , scopul sau motivul pacientului pentru interviu afectează de asemenea cursul şi

direcţia acestuia. Chiar dacă clientul vine voluntar, poate exista o agendă ascunsă care să

compromită puritatea interviului. De exemplu, o persoană care căuta ajutor pentru un

comportament incestuos, însă adevăratul motiv al acesteia este de a prezenta o faţadă pentru

judecător pentru a scăpa astfel cu o pedeapsă mai mică. Un pacient cu tulburări psihiatrice poate

pretinde că are halucinaţii, iluzii şi tentative de suicid , când adevăratul motiv al acestuia este de

a primi adăpost şi mâncare în timpul anotimpului rece.

8

În al treilea rând, aşteptările pacientului pot afecta calitatea rezultatelor evaluării. Acesta se

prezintă la interviu cu aşteptări legate de natura procesului, de modul în care psihologul va

aborda problema şi de rezultatele ce vor veni. Este de recomandat pentru psihologii care vor avea

o relaţie profesională cu clienţii să clarifice orice neînţelegere sau interpretare greşită în legătură

cu interviul. Pentru a realiza acest lucru este bine să pună întrebări precum : ,,ce crezi că urmează

să facem acum?,, sau ,, ce crezi că urmează să se întâmple ca rezultat al întâlnirii noastre?,,.

În al patrulea rând, pacientul are de asemenea şi percepţia psihologului care poate influenţa

cursul interviului. În acest caz, intervievatul întrupează tot ce implică un rol particular şi toate

credinţele şi experienţele anterioare ale acestuia în acel psiholog. Multe cercetări au demonstrat

faptul că oamenii tind să evalueze o persoană în baza primei impresii.

Structura unui interviu clinic

Psihiatrul Harry Stack Sullivan (1954) a sugerat un anumit format al interviului clinic, format din

mai multe faze : debutul formal, explorarea, interogarea detaliată şi finalizarea. Acest model a

rămas viabil şi în zilele noastre.

În cadrul debutului formal (introducerea), psihologul află ce la adus pe client la interviu şi

explică acestuia ce se va întâmpla în cadrul interviului. Uneori este suficient ca în această fază să

i se spună pacientului,, împreună vom încerca să găsim modalităţi de a te ajuta,,. După aceea ,

trebuie să i se comunice pacientului ceea ce psihologul ştie deja despre acesta. Dacă nu există

informaţie disponibilă este acceptabilă şi o mică conversaţie.

Explorarea este faza în care psihologul află informaţii de bază în legătură cu pacientul care îşi va

prezenta aspectele care îl neliniştesc. Această fază nu ar trebui să dureze mai mult de 20 minute.

În cadrul celei de-a treia fază, interogarea detaliată, impresia iniţială obţinută în cadrul primelor

două faze este evaluată mai departe, psihologul dorind să înţeleagă de ce se află pacientul în

situaţia respectivă şi de ce acesta prezintă anumite comportamente. La finalul acestei faze,

psihologul ar trebui să aibă o ipoteză de lucru în legătură cu sursa problemei.

Faza finală, denumită de Sullivan, finalizare mai este intitulată şi planificare şi intervenţie.

Acum psihologul trage o concluzie generală în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în cadrul

interviului, spunându-i pacientului că îi înţelege problema. Aceasta fază pune bazele modului în

9

care problema urmează a fi rezolvată. Acum se pot discuta şi chestiuni procedurale precum

frecvenţa vizitelor, confidenţialitatea, preţul.

Tehnici de interviu

Chestionarea – este cea mai utilizată tehnică. Se întâmplă rar ca pacienţii să dezvăluie de

la sine informaţiile necesare astfel încât psihologul trebuie să pună întrebări pentru a afla

informaţia necesară. Întrebările pot fi închise , de tip da sau nu , însă acestea nu oferă

posibilitatea de elaborare a răspunsului (ex. Ai pierdut în greutate în ultima lună?). în

contrast, există şi întrebările deschise, care oferă pacientului posibilitatea vrunui răspuns

mai amplu (ex. Ce spune soţul tău de faptul că nu poţi să îţi păstrezi o slujbă?) Ambele

tipuri de întrebări sunt necesare în cadrul interviului însă întrebările deschise sunt

preferabile pentru a evita inhibarea comunicării.

Clarificarea – este adesea necesară deoarece natura răspunsurilor poate fi obscură.

Aceasta este preferată de pacienţi deoarece le oferă posibilitatea de a-şi continua

povestea.

Confruntarea – este utilizată atunci când psihologul pune în evidenţă discrepanţa dintre

ceea ce s-a declarat şi ceea ce s-a observat. Este adesea folosită în cazul abuzului de

substanţe, când pacientul continuă să nege sau să minimizeze consumul. Este folositoare

atunci când este utilizată într-o manieră nonabuzivă şi nonhostilă, însă adesea este

folosită într-o manieră distructivă care măreşte rezistenţa pacientului.

Explorarea . Folosind această tehnică, psihologul structurează întrebări mai profunde într-

o anumită zonă. Majoritatea pacienţilor aşteaptă să fie întrebaţi de anumite lucruri şi sunt

miraţi atunci când întrebările ţintesc alte aspecte.

Umorul – joacă un rol important în cadrul interviului. Acesta reduce anxietatea,

facilitează terapia şi cursul şedinţei.

Interpretarea - această tehnică are o istorie lungă în psihologia clinică şi provine din

tradiţia Freudiană , care consideră mare parte din motivaţia umană în afara conştientului .

Este o tehnică dificilă deoarece necesită cunoştinţe bogate legate de personalitatea,

10

motivaţia şi dinamica pacientului. Este posibil ca unii pacienți să agreeze interpretarea

dată de psiholog datorită autorităţii exercitate de acesta când de fapt aceasta este eronată.

Reflecţia

Psihologul reîntăreşte ceea ce clientul a spus pentru a arăta că a înţeles.

Reformularea

Această tehnică mai este denumită şi restructurare cognitivă. Atitudini, opinii, credinţe sau

sentimente sunt reformulate astfel încât să corespundă mai mult realităţii. Reformularea poate

oferi pacientului o nouă perspectivă şi poate elimina anumite afirmaţii negative sau iraţionale în

legătură cu sinele. Reformularea sugerează de asemenea şi noi modalităţi de a gândi şi comporta.

Reîntărirea

Această fază mai este denumită şi parafrazarea. Diferă de reflecţie în ceea ce priveşte scopul.

Aceasta este cel mai adesea folosită pentru a promova înţelegerea şi clarificarea în timp ce

reflecţia este folosită în primul rând ca unealtă terapeutică.

Tăcerea

Uneori nici un răspuns este cel mai bun răspuns. Tăcerea îi poate oferi posibilitatea pacientului

de a procesa şi înţelege ceea ce tocmai s-a spus. Ea trebuie folosită în aşa fel încât pacientul să

înţeleagă că psihologul foloseşte tăcerea cu un motiv.

11

METODE FOLOSITE ÎN EVALUAREA PSIHOLOGICĂ - TESTUL PSIHOLOGIC

Alături de celelalte metode de cercetare oferă o modalitate rapidă de evaluare a

comportamentului, abilităţilor mentale, caracteristicilor de personalitate ale subiectului. În

privinţa definiţiei nu s-a ajuns la un consens, fiecare autor căutând să definească testul prin

aspectele care i s-au părut mai relevante. Elementele definitorii: este o proba instrument –

metodă standardizată datorită conţinutului testului, condiţiilor de administrarea modalităţii de

evaluare a răspunsurilor şi modului de interpretare a rezultatelor; serveşte la diagnoza

psihologică; serveşte la predicţia unor comportamente; nu evaluează toate comportamentele

datorită timpului strict delimitat de aplicare ci doar a unui eşantion de comportamente.

Testele putem spune că sunt utilizate pentru a lua cele mai bune decizii în: a orienta subiecţii în

alegerea unei cariere; a găsi persoana potrivită la locul potrivit în selecţia profesională; pentru

diagnoza psihologică; pentru evaluarea cognitivă a influenâţei diferitelor modificări asupra

relaţiilor interpersonale, intrapersonale; pentru autocunoaştere; pentru a ajuta la dezvoltarea

diferitelor cercetări .

Condiţii de utilizare

Testele psihologice pot fi utilizate doar de persoane calificate. În ţara noastră prin Statutul

psihologului se precizează că doar psihologii pot efectua testări psihologice. Testarea psihologică

efectuată de alte persoane poate cauza interpretări eronate cu efecte negative atât pentru subiect

cât şi pentru cel care a cerut examinarea.

Clasificarea testelor

Testele se pot clasifica după mai multe criterii:

după modul de executare a sarcinii de către subiect - teste orale - cer răspunsuri

verbale; teste scrise – în care răspunsul se dă în scris; teste de performanţă - necesită o

dotare complexă cu materiale, instrumente, aparatură în condiţii de laborator, unde

subiecţii pot fi atent controlaţi şi supravegheaţi.

după gradul de utilizare a limbajului în rezolvarea sarcinilor impuse de test avem:- teste

verbale – cer răspunsuri orale; teste nonverbale – în care utilizarea limbajului este redusă:

de exemplu teste non-verbale în care numai răspunsul este nonverbal în timp ce

12

instructajul testului a fost explicat cu voce tare de către examinator, teste non-verbale şi

în instrucţiuni, în care prezentarea sarcinii se înţelege de către subiect.

după modul de procesare implicat putem întâlnii:- teste de eficienta în care sunt analizate:

aptitudini generale – teste de inteligenta; aptitudini speciale (tehnica, muzica etc.) – teste

de aptitudini; aptitudini multiple; nivelul de cunoştinţe atins – teste de cunoştinţe în

achiziţia de informaţii; stimularea situaţiilor reale – teste situaţionale; nivelul atins în

anumite profesii – probe de lucru ; teste de personalitate includ: chestionare de

personalitate , chestionare de adaptare, chestionare de interese ,chestionare de atitudini;

teste proiective – folosite la identificarea componentelor de personalitate ; teste obiective

de personalitate

după modul în care variază conţinutul testului de la o administrare la alta avem: - teste cu

conţinut fix – ales special pentru subiect; teste cu conţinut variabil generate în momentul

examinării subiectului în funcţie de comportarea acestuia din categoria cărora care fac

parte - testele idiografice şi testele adaptative

după modul de administrare distingem: - în funcţie de tipul de execuţie ; teste de viteză;

teste de randament – cu limită de timp; fără limită de timp; după numărul persoanelor

examinate, teste individuale,teste de grup

TESTE INDIVIDUALE ŞI DE GRUP

Prin testele individuale o singură persoană poate fi supusă unei analize minuţioase. Este necesar

un singur examinator care va aplica instructajul standardizat al testului. Acesta va comunica pe

un ton calm toate indicaţiile necesare, iar după ce s-a convins că subiectul a înţeles despre ce este

vorba poate porni cronometrul dacă e vorba de probă cu limită de timp. În cele mai multe teste

individuale, examinatorul caută să elimine nervozitatea, spaima, necooperarea subiectului

încurajându-l. Marele avantaj al testelor individuale este acela de a permite examinatorului

observarea directă a subiectului, a comportamentului acestuia în situaţii standardizate. Sunt

folosite în special în psihodiagnoza clinică şi consiliere.

Testele de grup

Examenul în cadrul acestor teste este strict standardizat. Condiţiile de desfăşurare trebuie să fie

aceleaşi pentru toţi participanţii. În urma aplicării acestor teste se obţin într-un timp relativ scurt

o cantitate mare de date, dar nu se pot face aprecieri individuale la modul de adaptare la sarcină,

13

implicare, oboseală, etc. Marele avantaj al testelor de grup este costul scăzut deoarece într-un

timp scurt pot fi examinaţi mai mulţi subiecţi. Testele de grup sunt utilizate în şcoli, licee, de

asemeni extinse în domeniul militar, industrie, etc. Pot fi utilizate la selecţii profesionale,

vocaţionale, pentru a depăşi diferite abilităţi specifice pentru ocuparea unui post în numeroase

domenii. Scorurile joase obţinute la testele de grup pot fi indicatorul unei înţelegeri defectuoase a

instrucţiunilor, lipsa de experienţă sau abilitate scăzută a examinatorului de a explica sarcina la

care sunt supuşi subiecţii, interes scăzut din partea subiecţilor, probleme de ordin emoţional.

Standardizarea – este caracteristica principală a testelor care exprimă faptul că proba este

identică atât din punctul de vedere al conţinutului, a formei de prezentare, a modului de aplicare

şi modului de cotare. Libertatea examinatorului este eliminată, acestuia fiindu-i permise doar:

instructajul, demonstrarea şi observarea. Scorarea şi interpretarea sunt standardizate astfel încât

este redusă la minim influenţa factorilor externi, obţinându-se un grad mare de obiectivitate.

Testele pot fi aplicate pe un număr mare de oameni într-un timp relativ scurt şi cu costuri

minime.

Calităţi psihometrice

Fidelitatea – reprezintă caracteristica importantă a testului în urma căruia indiferent de

examinatorul prezent se obţine aceleaşi scoruri la aceeaşi persoană.

Validitatea testului – este dată de gradul în care acel test măsoară ceea ce şi-a propus să măsoare.

Validitatea de construct reflecta modalitatea în care scorurile unui test sunt în acord cu unitatea

măsurată. Validitatea în raport cu un criteriu reprezintă măsura în care scorurile corelează cu o

altă măsură directă şi independentă pe care testul este construit să o măsoare. În cazul în care pe

baza unui test se poate prezice o performanţă, reacţie, comportament, avem validitatea

predictivă. Sensibilitatea – reprezintă capacitatea discriminativă a unui test, realizată pe baza

itemilor ce selectează componente pentru diferenţierea de fineţe a subiecţilor. Scorul la un test

este influenţat de variabila pe care testul o măsoară dar şi de alţi factori ce acţionează ca agenţi

perturbatori, cum ar fi: caracteristicile situaţiei în care are loc testarea, dispoziţiile subiectului,

modul de administrare a testului, instructajul, sarcina impusă. Eroarea este rezultanta acţiunii

unor factori care influenţează măsurarea şi nu pot fi recunoscuţi nici înţeleşi, afectând scorurile

obţinute la teste şi interpretarea acestora (Albu, M. 1998).

Cauzele erorilor de măsurare în testările psihologice: - starea de oboseala; starea de boala;

stresul; anxietatea generata de situaţia de testare; motivaţia subiectului; mediul în care are loc

14

testarea; forma de prezentare a testului; itemii testului conţin cuvinte pretenţioase inaccesibile

subiectului; formularea itemilor cu cuvinte polisemantice ajută subiectul la înţelegerea corectă a

sensului dorit de examinator; itemi cu răspuns sugerat ;în formularea itemului sunt prezentate

două sau mai multe întrebări.

TESTELE DE INTELIGENŢĂ

Inteligenţa , ca abilitate intelectuală generală, apare ca unul dintre cele mai controversate,largi şi

greu definibile concepte. Abordarea tradiţională a inteligenţei viza inteligenţa ca aptitudine şi

măsurarea ei psihometrica. Inconsistenţele au condus la abordarea măsurării din perspectiva

prelucrării informaţiei şi teoriilor cognitiviste. Acestor două orientări li se adaugă conceperea

inteligenţei prin prisma fiziologicului şi a abordării genetice. Au existat trei criterii principale

care au determinat trei orientări în construirea probelor prin care se măsoară inteligenţa şi

abilităţile cognitive: inteligenţa ca dezvoltare, inteligenţa ca aptitudine şi inteligenţa ca structură

factorială .

Inteligenţa ca dezvoltare

Se bazează pe constatarea că rezultatele copiilor la aceeaşi sarcină sunt mai bune pe măsura

înaintării în vârstă. Acest criteriu este valabil cu condiţia departajării unor sarcini intelectuale

care au valoare discriminativă mare între diferite nivele de vârstă, respectiv au valoare genetică.

Metoda se aplică în special în măsurarea inteligenţei copiilor: scalele metrice sau scalele de

dezvoltare; testele de tip screening; testele operaţionale bazate pe experimentele lui Piaget care

vizează identificarea caracteristicilor calitative ale inteligenţei. Aceste teste măsoară inteligenţa

în contextul comparării vârstei mentale cu vârsta cronolgică, utilizând norme de dezvoltare sau

conceptul de coeficient de inteligenţă , Q.I.

Inteligenţa ca aptitudine

Are următoarele caracteristici: se bazează pe definirea inteligenţei ca mod de a se adapta la

situaţii noi (variaţii); implică aptitudinea de a rezolva problemele; se referă la tipuri de

inteligenţă care se pot măsura prin teste specifice. In psihometrie s-a definit inteligenţa ca

15

aptitudine de a rezolva problemele. In funcţie de natura problemelor se pot măsura diferite tipuri

de inteligenţă:

- Caracterul concret al sarcinilor conduce spre rezultate semnificative pentru inteligenţa concretă;

- Caracterul abstract, inteligenţa abstractă;

- Caracterul verbal, inteligenţa verbală;

- Caracterul nonverbal, inteligenţa nonverbală etc.

Inteligenţa şi structura ei factorială

În diferite abordări factoriale ale inteligenţei s-a ajuns la rezultate variate în ceea ce priveşte

factorizarea capacităţii intelectuale, mai ales privind numărul de factori şi modul cum sunt puşi

în relaţie. Spearman (1927) – propune 2 factori: factorul general - g şi factori specifici - s.

Abilitatea reprezentată de factorul - g permite performanţe la toate tipurile de sarcini intelectuale,

în timp ce factorii specifici-s sunt implicaţi în sarcini unice. Spearman împreună cu alţi

cercetători au descoperit că sarcinile de tip analogie măsoară cel mai bine factorul de inteligenţă

generală - g. Dintre aceste teste fac parte: Matricile Progresive Raven, testele Domino etc.

Thurstone (1938) propune o viziune multifactorială asupra inteligenţei prin 7 factori primari:

factor de înţelegere verbală, factor de fluenţă verbală, factor numeric, factor de vizualizare

spaţială, factor de memorie, factor de raţionament, factor de viteză (claritate) perceptivă.

Guilford (1967) propune modelul cuboid al intelectului, în care departajează experimental iniţial

120 de abilităţi intelectuale şi mai recent (1982), 150 de abilităţi. Fiecare sarcină mentală va

conţine trei tipuri de ingrediente: unul dintre cele trei tipuri de operaţii mentale posibile (cogniţie

, memorie, gândire divergentă, gândire convergentă şi evaluare), unul dintre cele 5 tipuri de

conţinuturi (vizual, auditiv, simbolic, semantic, comportamental) şi unul dintre cele 6 tipuri de

produse (unităţi, clase, relaţii, sisteme, transformări, implicaţii). Vernon (1971) propune un

model ierarhic al inteligenţei definind doi factori largi de grup – abilitatea socio - educaţională şi

abilitatea practică – mecanică - spaţială care la rândul lor sunt descompuşi în factori mai înguşti;

primul factor se subcategorizează în fluenţa verbală şi abilitate numerică, al doilea factor în

comprehensiune mecanică, relaţii spaţiale, abilităţi psihomotorii. Guttman (1965) propune o

structură radială a inteligenţei imaginată ca un cerc în care fiecare test dintr-o baterie de teste de

16

inteligenţă poate fi plasat undeva în cerc – testele mai apropiate de centru fiind cele care măsoară

abilităţi mai centrale ale inteligenţei. Sternberg (1981) a propus un model centrat pe

componentele informaţionale şi de procesare ale inteligenţei identificând trei componente

importante: metacomponente , componente de performanţă şi componente de achiziţionare de

cunoştinţe.

APECTE PRIVIND INTERPRETAREA TESTELOR DE INTELIGENŢĂ

Interpretarea datelor trebuie integrată în ansamblul personalităţii subiectului. În afara interpretării

cantitative a indicelui de performanţă care constă în numărul de itemi corect rezolvaţi în unitatea

standard de timp, testele se pretează şi la o analiză a indicelui numărului de erori, indicelui de

exactitate, respectiv numărul de itemi rezolvaţi corect împărţit la numărul de sarcini parcurse. În

situaţiile în care testul nu este dat cu limită de timp pot fi interpretate calitativ următoarele

situaţii: calitate înaltă în timp scurt; calitate înaltă, timp lung; calitate scăzută, timp scurt; calitate

scăzută, timp lung.

Controversa privind coeficientul de inteligenta, - C.I. (I Q)

Această controversă priveşte probleme legate de natura coeficientului de inteligenţă, evaluarea şi

interpretarea lui:

1. C.I., se referă la o măsura a abilităţii cognitive, a capacităţii de a rezolva probleme

intelectuale: verbală, numerică, spaţială, mecanică etc. În acest context, conceptul de coeficient

de inteligenţă îşi pierde înţelesul dacă nu îl interpretăm în relaţie cu instrumentul particular prin

care a fost obţinut.

2. Mulţi practicieni au tendinţa de a fi interesaţi doar de număr în sine (exemplu, C.I.- 126, C.I. -

85 etc.). Izolat însă , numărul aproape că îşi pierde înţelesul, deoarece relevă doar gradul în care

subiectul testat a performat sub sau peste nivelul „normalului” într-o anumită zi, la un anume test

şi în contextul de stresori particulari momentului. O adevărată interpretare trebuie să se facă în

termenii „felului în care a fost obţinut C.I., ceea ce apropie examenul psihotehnic de un examen

clinic. Informaţii legate de procesul de învăţare, procesul de rezolvare de probleme, punctele

17

puternice si cele slabe care au intervenit în timpul examenului oferă o imagine mult mai amplă

asupra individului decât un număr izolat.

3. C.I. este un concept stabil din perspectivă statistică, dar el se schimbă cu vârsta doar o data cu

schimbările de la nivelul abilităţilor rezolutive a1e subiectului. In caz de tulburări sau boală, ex.

anxietate ridicată, performanţa la teste poate fi afectată şi acest aspect să se reflecte în

deteriorarea C. I. – care va reflecta schimbările intervenite la nivelul abilităţilor psihice.

4. C.I.-urile rezultate din diferite teste nu sunt direct comparabile. Cel mai corect este să

comparăm C. I. care provin de la acelaşi instrument atunci când vrem să facem comparaţii

privind creşterea, deteriorarea sau stabilitatea în timp a performanţei.

5. Interpretarea rezultatului la test se face numai pe baza standardelor şi etaloanelor realizate pe

populaţie similară cu subiectul testat în termenii variabilelor: nivelul socioeconomic al

populaţiei, vârsta, originea etnică/rasială, localizarea geografică, fundalul educaţional.

6. Rezultatele la teste au interpretări diferite în funcţie de conceptele şi factorii propriu - zişi pe

care îi măsoară testul: un C.I. de 109 obţinut dintr-un test verbal are o interpretare diferită de un

C.I. similar obţinut printr-un test numeric.

TESTE DE INTELIGENTA :

Matrici progresive Raven

Matricile progresive se prezintă sub trei forme / nivele:

1. Matrix 1928 – PM38 – matricile standard pentru populaţia generală, seriile ABCDE

2. Matrix 1947 – PM47 – matrici colorate pentru copii şi examene clinice, seriile A, Ab,

B;

3. Matrix 47 / 62 – PMA - pentru studenţi şi cadre cu studii superioare, seriile I şi II.

Pentru a construi testul , Raven s-a inspirat din tablourile cu dublă intrare (matrici matematice)

de dificultate crescândă. Scopul testului este de a măsura aptitudinile subiectului în perioada

când rezolvă proba:

18

- de a înţelege figurile fără semnificaţie definită,

- de a sesiza relaţiile care există între ele,

- de a concepe natura figurii care urmează şi de a completa fiecare sistem de relaţii prezentat şi

astfel,

- de a dezvolta un sistem de a raţiona.

Matricile PM 38 conţin 60 de probe (5 serii - A, B, C, D, E, a câte 12 probleme). Ordinea de

prezentare furnizează un antrenament metodic în modul de a rezolva aceste probleme. Testul

implică o ordine standardizată a modului de lucru. Contribuţia fiecărei serii la nota totală permite

asigurarea coerenţei şi validităţii estimării. Testul are o saturaţie în factorul g de 82.

Matricile 47 / PM47

Testul este folosit pentru copii, vârstnici , examinări clinice sau pentru persoane care au suferit

alterări ale inteligenţei. Comparativ cu testul pentru adulţi PM38 ,a fost introdusă o nouă serie

Ab ca probă de trecere între seria A şi B. Cele 3 scale - A, Ab, B – acoperă ansamblul proceselor

intelectuale de care sunt capabili în general copiii de aproximativ 11 ani. Forma conţine planşe

colorate şi există şi o formă cu piese incastrate. Dacă subiectul are formată capacitatea de a

raţiona prin analogie se vor utiliza Matricile 38. Dacă s-a început cu seriile A, Ab, B. care se

dovedesc a fi prea uşoare, se poate continua direct cu C, D (se omite din nota totală seria Ab).

Matricile 62 / PMA

Testul a fost realizat pentru persoane cu inteligenţă medie sau peste medie. Această formă

prezintă două serii: seria A conţine 12 probleme pentru prezentarea şi exersarea metodei de

rezolvare; seria B are 48 de probleme, care se aseamănă cu cele din seriile C, D şi E din PM 38.

Testul se poate aplica cu sau fără limită de timp: dat în timp liber ajuta la determinarea

capacităţii maxime de observaţie şi raţionament logic; dat în timp limitat ajută la determinarea

rapidităţii cu care execută corect o muncă intelectuală. Rezolvarea testului necesită cel puţin ½

oră pentru subiectul cu capacitate intelectuală superioară.

19

Scalele Wechsler – W.A.I.S-R

Scala de Inteligenţă pentru Adulţi Wechsler – Revizuită (1939, prima revizuire în 1955, ultima în

1981), este un instrument complex psihometric, cuprinde seturi de sarcini şi probleme

standardizate pentru evaluarea potenţialului persoanei de a realiza un comportament rezolutiv, cu

scop şi eficient.

Este destinat măsurării unor abilităţi mentale majore, cognitive, pentru a evalua

competente de tip educaţional, vocaţional etc.

Inteligenţa trebuie înţeleasă ca o funcţie a personalităţii ca întreg

Factor = în psihometrie, anumite deprinderi cognitive cuprinse în definirile unor

concepte: gândire abstractă , fluenţa verbală, memorie spaţiala etc.

Semnificative pentru valoarea şi utilitatea acestui instrument (WAIS) sunt datele din

cercetările extinse privind validitatea CI în diferite arii de comportament: succes academic,

vocaţional, realizare profesională, retardare mentală, factori prenatali şi nutriţionali etc.

Studii de analiză factorială pe diferite grupe de vârsta -> 3 factori de bază:

1. factorul de comprehensiune verbală

2. factorul de organizare perceptivă

3. factorul de memorie

testul este destinat persoanelor de la 16 ani în sus, cu norme până la grupa de vârsta 70

– 74

timp de administrare de la 60 la 90 minute, într-o singură şedinţă

WAIS – R cuprinde 11 teste: 6 formează Scala Verbală, 5 Scala de Performanţă

Ordinea de prezentare şi administrare este, prin alternare, următoarea:

1. Informaţie

20

2. Completarea imaginii

3. Serii de numere de memorat

4. Aranjarea imaginilor

5. Vocabular

6. Cuburi

7. Aritmetica

8. Asamblarea obiectului

9. Comprehensiune

10. Codare

11.Similitudini

Descrierea scalelor verbale

1. Informaţia

Scala cuprinde 29 itemi ce acoperă o plajă largă de informaţie despre care se presupune că

adultul are posibilitatea să o obţină în cultura actuală; se evită cunoştinţe specializate sau

academice; ordinea itemilor corespunde dificultăţilor în creştere pentru populaţia generală

studiată.

3. Serii de numere de memorat

Sunt prezentate oral serii de la 3 la 9 care trebuie reproduse oral de subiect. În continuare, i se

cere să reproducă alte serii formate de la 2 la 8 numere, dar în ordinea inversă a citirii. Când

subiectul eşuează la două serii consecutive, se întrerupe administrarea. Testul are meritul de a

indica rapid dacă subiectul posedă un minim necesar pentru reuşita bazală în orice tip de

activitate.

5. Vocabular

21

Cuprinde 35 de cuvinte de dificultate în creştere care sunt prezentate oral si în scris. Subiectul

este rugat să definească pe fiecare dintre ele (se poate aprecia gândirea subiectului şi mediul său

cultural). Înregistrarea se face cuvânt cu cuvânt. Proba are şi valoare clinică. Corelaţia cu scala

totală este foarte ridicată, la fel cu restul testelor.

7. Aritmetica

Cuprinde 14 probleme asemănătoare celor din şcoala elementară, fiecare este prezentată oral şi

trebuie rezolvată fără utilizarea creion – hârtie .Testul se corelează foarte strâns cu inteligenţa

generală; cunoştinţele nu depăşesc 7 clase.

9. Comprehensiune

Vizează gândirea obişnuită, având în vedere sensurile normale dar şi abilitatea de a emite

judecăţi sociale în situaţii practice, precum şi gradul în care persoana a fost expusă la cultura

dominantă. Clinic, testele de comprehensiune sunt utile în diagnoza psihopatiilor, a

schizofreniilor şi oferă informaţii semnificative privind caracteristicile culturale şi sociale.

11. Similarităţi

Probele specifice solicită abilitatea de a vedea relaţii dintre lucruri şi idei şi de a le categoriza în

grupe logice; măsoară capacitatea de a forma unităţi conceptuale din materialul verbal şi de a

exprima aceste concepte în cuvinte. Este considerată una din cele mai bune probe, în măsura în

care nu este influenţată de factorul limbaj şi este considerată saturată în factor g.

Prezentarea scalelor de performanţă

2. Completarea imaginii

Probele măsoară deschiderea persoanei la detaliile vizuale şi abilitatea de a prinde înţelesul

detaliilor într-o imagine completă; este solicitată şi memoria vizuală. După cuburile Kohs, este

considerat cel mai bun test de performanţă, util în evaluarea nivelelor de inteligenţă.

4. Aranjarea imaginilor

22

Probele cer persoanei să evalueze relevanţa socială a situaţiilor prezentate în imagini, să

anticipeze consecinţele acţiunilor şi să distingă esenţialul de detaliile irelevante; înainte de a se

începe aranjarea, subiectul trebuie să înţeleagă aspectul global, ideea generală.

6. Cuburi

Abilitatea de a analiza abstract figuri vizuale şi de a le construi din părţile componente =>

abilitatea de a manipula relaţiile spaţiale.

8. Asamblarea obiectului

Proba evaluează capacitatea de a recunoaşte o imagine întregă a unui obiect familiar din

mulţimea de părţi separate prezentate şi de a asambla părţile pentru a reface imaginea obiectului

întreg. Proba are o bună valoare clinică.

10. Cod

Proba măsoară viteza vizual – motorie, scorurile pot fi afectate de memoria vizuală, de

capacitatea de coordonare şi de abilitatea de a învăţa un material nonverbal.

Conceptul de coeficient intelectual în evaluarea performanţelor la scalele Wechsler

Diferenţa principală între scalele de dezvoltare şi scalele Wechsler, o constituie renunţarea la

conceptul de vârstă mentală şi utilizarea definiţiei statistice a normalităţii. Wechsler nu concepe

inteligenţa ca pe o aptitudine specifică ci porneşte de la conceperea inteligenţei ca parte a

personalităţii globale, capacitate complexă a subiectului de a gândi raţional, de a acţiona cu scop

şi a relaţiona adecvat cu mediul sau.

Scalele Wechsler - W.I.S.C

Este o extensie a WAIS – pentru copii, WISC 1949

Sunt 6 scale verbale care permit măsurarea unui CI verbal, şi 6 scale de performanţă,

care permit măsurarea unui CI de performanţă

WISC – test de inteligenţă pentru copiii de la 5 la 15 ani. Considerat cel mai bun test

individual de inteligenţă.

23

Format din 12 subteste: 6 subteste verbale – totalizează un CI verbală

Şi 6 teste de performanţă – totalizează un CI de performanţă

Fiecare din rezultatele la cele 12 subteste duce la un scor brut: numărul de răspunsuri

corecte obţinute de un subiect la fiecare dintre subteste.

CI mediu (verbal, de performanţă, total) este 100, deviaţia standard pentru fiecare este 15.

Forma testului este numită protocol; notele sunt confidenţiale, nu sunt puse în dosarul cu

rezultatele subiectului.

Testele WISC sunt instrumente psihologice ce intră sub incidenta codului deontologic.

Cer timp în formarea specialistului pentru administrare şi interpretare.

A. Subtestele verbale

1. Informaţie: măsoară cunoştinţe învăţate şi fapte generale

2. Comprehensiune: măsoară judecata, abilitatea raţionării practice

3. Aritmetica: abilitatea numerică şi aritmetica

4. Similarităţi: abilitatea de rezolvare a problemelor verbal – abstracte

5. Vocabular: măsoară cunoştinţe legate de cuvinte, verbalizare sau vocabular – bun predictor

pentru succesul şcolar.

6. Memorie: măsoară memoria secvenţială auditivă de termen scurt, depinde de capacitatea de

concentrare.

B. Subtestele de performanţă

1. Completare imagini: măsoară abilitatea de a identifica vizual detalii obişnuite zilnice,

abilitatea de a separa esenţialul de neesenţial.

2. Aranjare imagini: măsoară conştiinţa socială, abilitatea de a gândi secvenţial, de a înţelege

comportamentul uman în termeni de cauză – efect.

24

3. Cuburi: abilitatea de a rezolva probleme abstracte, coordonarea vizual – motorie şi relaţiile

spaţiale; măsoară inteligenţa bazală nonverbală.

4. Asamblare obiecte: coordonarea vizual – motorie, relaţiile spaţiale şi abilitatea de a potrivi

părţile unui întreg.

5. Codare: coordonarea vizual – motorie, dexteritatea manuală şi flexibilitatea (la schimbări

conceptuale), memoria vizuală.

6. Labirint: abilitatea de planificare şi anticipare, coordonarea vizual – motorie.

Testele Domino, Bateria factorială standard – Bonnardel

Testele Domino

Testul Domino (D48) este pus la punct de P. Pichot şi măsoară inteligenţa generală nonverbală.

În cadrul administrării se dau 4 exemple şi 44 itemi de rezolvat care solicită deducţia corelaţiilor

pornind de la 3 elemente: descoperirea relaţiei dintre A şi B, aplicarea acesteia pentru C, găsirea

unui element D care este pentru C asemeni lui B pentru A. Saturaţia testului D 48 în factorul g

este .70. In 1970 apare varianta D 70 cu un nivel de dificultate peste cel al primei variante,

destinat adulţilor cu intelect superior.

Bateria factorială standard – Bonnardel

Permite estimarea unui larg evantai de capacităţi mentale în perioada orientării

profesionale şi de reorientare.

A fost publicat în 1960 ca rezultat al cercetărilor psihologice de peste 20 de ani şi

examinării a peste 10.000 de persoane.

Bateria este formată din 20 de probe psihologice, având în vedere 6 tipuri de

dimensiuni.

1. Potenţialul intelectual (PI) – conţine 3 teste:

- B 53 măsoară inteligenţa generală sub aspectul dinamicii;

25

- BV9 este un test verbal de inteligenţă generală care conţine 121 de itemi de dificultate în

creştere (raţionament aritmetic simplu, arbore genealogic, perechi de cuvinte, serii de litere,

cuvinte străine, serii de cifre, mici probleme aritmetice, raţionamente logice);

- BLS 4 este un test nonverbal de inteligenţă ce cuprinde serii de imagini de completat, cu

dificultate în creştere.

2. Comprehensiune verbală (V) - conţine 3 teste:

- BV 8 este un test de vocabular în care fiecare item cuprinde 6 cuvinte identice între care există

unul diferit de celelalte;

- BV 50 şi BV 16 cuprind fragmente de texte urmate de 4-6 propoziţii din care trebuie indicate 2

care se apropie cel mai mult, sau sunt cel mai depărtate, de înţelesul textului dat.

3. Inteligenţa practică (IPC) - conţine 3 teste de performanţă:

- B22 un test manipulativ de reprezentări spaţiale;

- B 43 este un test în care se cere subiectului să reprezinte 10 modele de figuri utilizând 40

elemente de lemn;

- B 101 este un test de inteligenţă crescută inspirat de cuburile Kohs (reproducere de modele) cu

ajutorul unor cuburi cu fete diferite.

4. Claritate perceptivă şi mentală (CPM) - conţine 5 teste:

- BV 4 cuprinde sinonime şi antonime;

- BG 3 şi BG 9 sunt teste de percepere a figurilor identice;

- BG 10 este un test de baraj (cercuri);

- B 2 C este un test de reperaj numeric (se determină prezenţa anumitor cupluri de cifre printre

serii de cifre);

- BCV este un test de consoane - vocale prin care se stabileşte dacă în cadrul celor 99 cuvinte

numărul vocalelor este mai mare, egal sau mai mic comparativ cu cel al consoanelor.

26

5. Calculul aritmetic (CA) – conţine 3 teste:

- BAD 15 are 40 de adunări, de rezolvat în 4 minute;

- BMV 16 are 25 înmulţiri, în 4 minute;

- BPB 17 are 30 de probleme de dificultate crescută, de rezolvat în 5 minute.

6. Ortografie (BR) - conţine 2 teste:

- BOR 18 este un test de vocabular care cuprinde 305 substantive obişnuite, unele prost

ortografiate;

- BOR 19 subiectului i se cere sa recopieze o serie de fraze, corectând greşelile de reguli

gramaticale.

Administrare

Administrarea se poate face prin bateria în totalitate sau prin utilizarea separata a

testelor;

În interpretarea completa se pot obţine 6 note pentru cele 6 dimensiuni;

Diferă de bateriile factoriale anterioare prin faptul că regrupează anumiţi factori ce au o

relaţie directă şi o semnificaţie profesională relativ identică.

Pentru fiecare notă pot fi utilizate mai multe teste pentru a diminua influenta unor

variabile moderatoare.

EVALUAREA PSIHODIAGNOSTICA A VÂRSTELOR MICI (TESTE DE TIP

SCREENING, TESTE DE DEZVOLTARE)

Evaluarea vârstelor mici nu urmăreşte în mod strict aspectele cognitive (inteligenţă, memorie,

limbaj), ci au un cadru mai larg, multiaxial urmărind motricitatea grosieră, motricitatea fină

(inteligenţa este la origini senzorio-motorie şi acţional - concretă, cum arata Piaget), maturizarea

27

socială şi afectivă, care dau un cadru de referinţă larg profilului psihocomportamental al

copilului, pentru a repera mai uşor zona de intervenţie.

Testele de tip screening (triere)

Scopul testelor de tip screening este de a identifica copiii ce prezintă riscuri sau întârzieri în

dezvoltarea psiho - comportamentală. Scopul depistării este acela de a construi programe de

intervenţie educaţional-terapeutică.

Caracteristicile testelor de tip screening:

- Etalonare pe baza unui eşantion reprezentativ;

- Caracter multidimensional;

- Uşurinţă şi rapiditate în aplicare;

- Instrucţiuni de aplicare foarte clare;

- Fidelitate şi validitate înalte;

- Sisteme simple de scorare

- Folosesc mai mult decât o sursă de informaţii: informaţii privind auzul, văzul şi în general

dezvoltarea psihomotorie; informaţii de la părinţi sau de la cei care îngrijesc copilul; informaţii

recoltate direct de la copil.

Testul Denver (DDST-R)

Testul Denver urmăreşte evidenţierea achiziţiilor de dezvoltare şi este introdus şi experimentat în

România de echipa condusa de N. Mitrofan în 1993-1994. Testul îşi are originea în tabelul de

dezvoltare a lui Gessel, cuprinde 105 itemi şi evaluează 4 domenii de comportament:

comportament social, comportament de adaptare, comportament verbal, comportament motor.

1. Comportamentul motor : Motricitatea grosieră (poziţia capului, cu şi fără sprijin, a

segmentelor corpului şi a corpului în ansamblu, care permit copilului să stea, să se caţere,

să meargă de-a buşilea, să meargă singur, să urce scările, să pedaleze singur pe tricicletă

etc.);

Motricitatea fină - adaptativă (mâini, pensa digitală, manualitate, funcţiile de fineţe ca

apucatul, înşiratul, construirea de modele din cuburi sau incastre, desenul, scrisul etc.);

2. Comportament cognitiv : receptivitate generală la stimuli; percepţia şi reprezentarea;

memoria verbală; activitatea de construcţie; activitatea de reproducere grafică ; caracteristici

calitative de vârstă.

28

3. Comportament verbal : gângurit, pronunţia de silabe, limbajul pasiv, limbajul activ;

structura gramaticală a limbajului vorbit;

4. Comportament socio-afectiv : diferenţierea reacţiilor afective ; imitaţia şi

comunicativitatea afectivă ; activitatea de joc cu copiii şi adulţii ; manifestări de

independenţă şi autoservirea (deprinderi de hrănire, îmbrăcare, igienă).

Testele de dezvoltare

Scale de dezvoltare

In timp ce testele de tip screening sunt raportate la norme, testele de măsurare a dezvoltării

presupun compararea achiziţiilor psiho-comportamentale ale copilului cu obiectivele

instrucţionale. Dacă la primele performanţa este raportată la un etalon, în cazul testelor de

dezvoltare, fără a exclude posibilitatea de a elabora norme, de regulă acestea nu sunt

standardizate. In urma testării se propune un program de acţiune, intervenţie cu scop de

recuperare a deficienţelor. Scopul testării porneşte de la concepţia că depistarea timpurie a unor

deficienţe ale copilului determină luarea unor măsuri imediate de tratament. Un grup de

instrumente din această categorie s-a constituit cu scopul măsurării condiţiei psihice a nou -

născutului: scala de măsurare a comportamentului neo-natal, măsurarea neurologica a copilului,

chestionar pentru comportamentul copilului (ex. testul Dubowitz L.& Dubowitz V., scala

Brazelton).

Un al doilea grup de instrumente se adresează copiilor preşcolari atât pentru cei mici cu vârsta

între 0-3 ani – evaluarea achiziţiilor de dezvoltare timpurie, cât şi pentru cei între 3 şi 6-

7 ani.

Scala Bayley pentru dezvoltarea copilului

Testul măsoară dezvoltarea cognitiv-mentală şi motorie a copiilor cu vârste cuprinse între 1 - 42

luni. Cuprinde 3 subscale:

1. Scala Mentală, ce culege un index de dezvoltare mentală prin măsurarea unor abilităţi

precum: achiziţii senzorial-perceptuale, constanţa obiectului, memorarea, învăţarea şi rezolvarea

de probleme, vocalizarea şi comunicarea verbală, reprezentarea mentală, limbajul complex,

formarea conceptului matematic.

29

2. Scala Motrică, ce culege un index de dezvoltare psihomotorie prin măsurarea nivelului

controlului corporal, coordonarea musculară, controlul motric fin al mâinilor şi degetelor,

mişcarea dinamică, imitarea posturală.

3. Scala de Evaluare a Comportamentului – cuprinde evaluări ale atenţiei, orientării,

reglării emoţionale şi calităţii motricităţii.

Itemii sunt aranjaţi în ordinea vârstelor, respectiv vârsta la care 50% din copiii testaţi reuşesc la

un anumit item. Pentru fiecare item sunt indicate vârsta ţintă şi limitele de vârsta între care este

reuşit de la 5% până la 95% dintre copiii testaţi. Examinatorul trebuie să determine vârsta de

bază şi vârsta plafon a copilului: vârsta de baza se determină prin numărul itemilor succesivi la

care reuşeşte copilul, iar vârsta plafon după numărul de itemi la care eşuează.

Teste de inteligenţă pentru preşcolari şi şcolari mici

Scala de dezvoltare intelectuală Binet – Simon

Binet este autorul primei Scale Metrice a Inteligenţei (1905) care are meritul de a fi adresat două

probleme cruciale pentru orice constructor de teste: şi-a definit ceea ce vroia să măsoare şi a

creat itemi corespunzători acestui scop (Clinciu, 2005). Scala a fost revăzută şi adaptată în limba

româna de Ştefănescu - Goangă.

Stabilirea nivelului mental:

Examinarea cu probele Binet începe cu unul sau doi ani sub vârsta cronologică a subiectului sau

chiar cu o diferenţă mai mare în cazuri de debilitate mintală, în funcţie de gradul acesteia. Dacă

subiectul rezolvă doar un test de la etatea mintală cu care am început, examinarea coboară şi mai

mult, până se ajunge la etatea la care subiectul rezolva toate testele.

Examinarea se continuă în sus până la etatea la care subiectul nu mai rezolva nici un test,

moment la care se opreşte testarea. Când un test revine la vârstele următoare sub o formă mai

grea continuăm cu testul respectiv până la etatea la care subiectul nu-l mai poate rezolva (ex.

Daca un copil rezolvă toate testele de la etatea de 5 ani, trei teste de la 6 ani, doua de la 7 ani şi

un test de la 8 ani, etatea sa mintala va fi de 6 ani mintali; la cei 5 ani de baza s-au adăugat cele

6 teste rezolvate la celelalte vârste şi care au fiecare o valoare de 2 luni mintale).

Stabilirea coeficientului de inteligenţă:

Se obţine pe baza formulei: se împarte etatea mintală prin etatea cronologică, iar rezultatul se

înmulţeşte cu 100 (Stern, 1912). Întrucât inteligenţa încetează a se mai dezvola în medie peste

30

vârsta de 15 ani, pentru toţi subiecţii peste aceasta vârsta se va utiliza în calcul etatea cronologică

de 15 ani considerată etatea mintală a omului adult (ex. Pentru un subiect de 40 ani care

dovedeşte o etate mintală de 13 ,7 ani la test se admite că este înapoiat mintal nu cu 33 de ani

(40-7), ci cu 8 ani mintali (15-7). Coeficientul de inteligenţă se obţine împărţind etatea mintală

cu cea cronologică şi înmulţind cu 100.

Durata examinării:

- pentru copiii cu vârsta 3 – 5 ani: 25-30 minute;

- pentru copiii cu vârsta 6 - 8 ani: 30-40 minute;

- pentru copiii cu vârsta 9 - 12 ani: 40-50 minute;

- pentru copiii cu vârsta 13 - 15 ani: 50-60 minute;

- pentru adulţi: 60-90 minute.

Atitudinea examinatorului şi instructajul testului se adaptează în funcţie de specificul vârstei

subiectului. In timpul examinării se urmăresc atent mişcările copilului / adultului şi

comportamentul său. In cazul copiilor care nu doresc să colaboreze şi să facă testul se

reprogramează examinarea psihologică.

Scala de dezvoltare intelectuală Stanford - Binet

Se adresează mai multor nivele de vârstă şi are ca obiective: măsurarea inteligenţei generale –

globale prin sarcini variate de dificultate crescândă. Se adresează vârstelor cuprinse între 2 şi 23

de ani. Conţine 15 subteste centrate pe 4 arii largi de activitate intelectuală:

1. Raţionamentul verbal – include teste de vocabular, înţelegere verbală, dezvoltarea

vocabularului, exprimare verbală, absurdităţi şi relaţii verbale.

2. Raţionamentul cantitativ - include teste de tip cantitativ (ex. deprinderea de calcul), serii de

numere, construirea egalităţilor (ex. raţionament inductiv).

3. Raţionamentul abstract – vizual – include analiza structurii (ex. coordonare vizual-motorie),

copierea (ex. reprezentare vizuală), matrici (ex. atenţia, concentrarea), îndoirea şi tăiatul hârtiei

(ex. abilitate spaţială).

4. Memoria de scurtă durată – include memorarea mărgelelor (ex. percepţia formelor), memoria

pentru propoziţii, memoria pentru cifre, memoria obiectelor.

La fel ca în cazul versiunii Binet-Simon, se stabilesc două nivele: nivelul bazal – vârsta la

care copilul reuşeşte la toţi itemii, şi nivelul plafon - vârsta la care copilul eşuează la toţi itemii.

31

Scala de inteligenţă Wechsler pentru copii preşcolari (The Wechsler Preschool Primary

Scale of Intelligence – Revised, WPPSI–R)

Bateriile Wechsler s-au născut din nevoia pe care o resimţea autorul, în calitatea sa de psiholog

şef al clinicii Bellevue din New York, de a dispune de un instrument de măsurare a deteriorării

intelectuale în cazul maladiilor psihice. Rezultatul s-a concretizat astfel :

- în 1939 apare o primă variantă, concepută pentru adolescenţi şi adulţi, cunoscută sub

numele de Wechsler-Bellevue;

- în 1949 apare o extensie a scării pentru vârste mai mici - Scara Wechsler pentru copii

(Wechsler lntelligence Scale for children - WISC);

- în 1955 Wechsler revizuieşte scara pentru adulţi, denumită WAIS (Wechsler Adults

Intelligence Scale);

- în 1967 Wechsler extinde probe la vârsta de 4- - 6 ½ ani ; apare astfel scara pentru

preşcolari WPPSI (Wechsler Preschool and Primary Scale for Intelligence);

- în 1974 se revizuieşte scara pentru copii – WISC-R, şi ulterior scara pentru adulţi

WAIS-R.

Bateriile de teste Wechsler cuprind două categorii de teste : teste verbale şi teste de

performanţă.

1. Testele verbale măsoară deprinderile verbale prin 6 probe de : informaţii, vocabular,

aritmetică, similitudini, înţelegere, propoziţii ; în varianta îmbunătăţită s-a adăugat proba « cuiele

animalului », care nu participa la ca1cularea coeficienţilor de inteligenţă.

2. Testele de performanţă urmăresc evaluarea deprinderilor vizual - spaţiale prin 5 tipuri de

probe: casa animalului, completare imagini, labirint, desen geometric, testul de cuburi.

In urma analizei se obţin : un coeficient de inteligenţă verbală, C.V., un coeficient de inteligenţă

practică, C.P., şi un coeficient de inteligenţă generală, C.I.. Acestea se obţin prin transformarea

scorurilor brute la teste în scorurile standard oferite de manual. Dispunem în acest mod de o

descriere mult mai nuanţată a subiectului, a punctelor sale forte şi a celor slabe. Rezultatul poate

fi folosit nu doar pentru a ‘eticheta’ copilul, ci şi pentru a iniţia un demers terapeutic

compensator sau ca sprijin în procesul educativ. Valoarea minimă a coeficientului de inteligenţă

este de 41, maxima de 160.

Nivelele de semnificaţie C.I. sunt aceleaşi pentru copii şi adulţi :

- Peste 130 – coeficient de inteligenţă deosebit de înalt ;

32

- 120 – 129 - coeficient de inteligenţă superior ;

- 110 – 119 - coeficient de inteligenţă peste medie ;

- 90 – 109 - coeficient de inteligenţă mediu ;

- 80 – 89 - coeficient de inteligenţă sub medie ;

- 70 – 79 - coeficient de inteligenţă liminal , marginal

- sub 69 – deficienţă mintală.

Caracteristicile psihometrice ale acestor instrumente le asigură un grad înalt de obiectivitate

şi valabilitate în interpretarea datelor.

Testul nonverbal de inteligenţă generală Dearborn

Urmăreşte surprinderea individului în toată complexitatea sa şi a fost creat pentru copii normali

şi copii deficienţi cu vârste cuprinse între 8 – 11 ani. Testul constă din probe nonverbale care

vizează investigarea capacităţilor intelectuale. Majoritatea probelor sunt simple şi nu presupun

cunoştinţe şcolare, fiind situaţii întâlnite în viaţă.

Testul este constituit din 17 probe independente. Realizarea unora reclamă abilităţi motorii sau

perceptiv-motorii, realizarea altora implică judecata şi abilităţi de adaptare; altele fac apel la

cunoştinţele anterioare; altele cer experienţa de viaţă. Probele cresc în dificultate, deşi sunt

diferite şi se adresează unor capacităţi diferite.

TESTE DE APTITUDINI SPECIFICE, TESTE DE ATENŢIE, MEMORIE,

CREATIVITATE, INVENTARE DE PERSONALITATE

TESTE DE APTITUDINI

Testul de aptitudini mecanice MacQuarrie

Testul a fost publicat de americanul MacQuarrie în 1925 ca test creion – hârtie nonverbal care să

nu depindă nici de inteligenţa generală, nici de cunoştinţele mecanice ale subiectului şi care să

aibă o valoare predictivă bună pentru reuşita în profesiunile mecanice. Obiectivul testului:

măsoară aptitudinea mecanică manuală. Implică aptitudini specifice, precum coordonarea ochi -

mâna, rapiditatea mişcării degetelor şi reprezentării spaţiale.

Descrierea testului MacQuarrie

Testul de aptitudini mecanice MacQuarrie conţine 7 subteste:

Proba de trasaj

33

Proba de tapping

Proba de punctare

Proba de copiere

Proba de localizare spaţială

Proba de reprezentare spaţială

Proba de urmărire labirint

Descrierea probelor MacQuirre

Proba de trasaj: se desenează o linie sinuoasă care trebuie să treacă prin deschiderile

liniilor verticale, fără să le atingă;

Proba de tapping: trebuiesc puse 3 puncte în fiecare cerc;

Proba de punctare: se pune un punct în fiecare din cerculeţele situate de-a lungul unei

linii la intervale diferite;

Proba de copiere: se copiază figurile formate din 4 segmente în spaţiul punctat, din

dreapta fiecărei figuri;

Proba de localizare spaţială: trebuie identificate prin litere 5 puncte din 8 pătrate mici,

după un pătrat mare unde aceste puncte sunt reprezentate prin litere;

Proba de reprezentare spaţială: se identifică numărul de cărămizi cu care vine în contact

fiecare din cele 5 cărămizi notate cu x, din cele 6 grămezi ordonate;

Proba de urmărire labirint: se indică, în cele 4 imagini, punctele de sosire a 10 linii

sinuoase care traversează fiecare imagine, de la stânga la dreapta şi sunt amestecate.

Aplicare

Testul se aplică individual sau colectiv; fiecare subtest este precedat de un exerciţiu;

exerciţiile, ca şi probele propriu-zise, sunt date contra cronometru – limită de timp;

Se aplică începând cu vârsta de 10 ani

In domeniul şcolar a fost utilizat în studierea aptitudinilor debililor mintali;

Este utilizabil în orientarea profesionala pentru selecţia dactilografelor, a muncitorilor cu

profesii mecanice, a tehnicienilor dentari etc.

PROBELE DE ATENŢIE

34

Atenţia este implicată în orice activitate, sarcină, inclusiv în rezolvarea oricărui tip de test.

Atenţia este o aptitudine nu foarte clar definită, fiind descrisă mai bine ca stare de atenţie. Starea

clară de conştiinţă poate fi influenţată de:

- procesul care se desfăşoară;

- intensitatea tensiunilor;

- forţa stimulărilor.

Atenţia poate fi involuntară, spontană sau voluntară. Atenţia spontană nu presupune mobilizare

voliţională. Atenţia voluntară este necesară chiar şi atunci când este vorba de o muncă

interesantă, dar care durează un timp mai lung pentru a menţine tensiunea necesară şi a se

împotrivi altor stimulări posibile. Date experimentale arată că atenţia bună nu depinde de o

voinţă puternică. In orientarea profesională au fost definite diferite tipuri de atenţie în funcţie de

solicitările practice, tipuri care au devenit repere pentru psihotehnică. Deci se preferă definirea

şi testarea unor forme ale atenţiei în funcţie de activitatea care cere atenţie, pentru că atenţia nu

exista în sine, ci se exprimă în funcţie de diferite activităţi.

Se testează următoarele tipuri de atenţie:

1. Concentrarea atenţiei – într-un proces precis care să îi permită derularea în condiţiile

cele mai favorabile şi în forma sa cea mai intensă;

2. Capacitatea de rezistenţă la distragerea prin perturbaţii;

3. Distributivitatea atenţiei – menţinerea unui câmp psihic liber pentru ca un eveniment

să atingă cea mai mare eficacitate.

Pentru ca în testarea atenţiei rezultatul să nu fie mijlocit de alte aptitudini specifice (de exemplu

inteligenţa) şi pentru a măsura cât mai bine concentrarea de energie şi rezistenţă la distragere,

testele de atenţie se construiesc pe sarcini foarte simple; spre exemplu, testele de baraj – baraj

litere, baraj figuri, pătrate sau cercuri etc. In astfel de sarcini se măsoară viteza de lucru şi

exactitatea.

Tipul de atenţie este puternic legat de personalitate. Metoda de lucru – lentă sau rapidă – este

fluctuantă, dar, datorită faptului că exactitatea nu poate creşte cu viteza, creşte numărul de erori.

Deci, un număr de erori mare semnifică o viteză prea mare în raport cu atenţia disponibilă, şi nu

o aptitudine slabă. In practică, în testele de baraj de exemplu, subiectul trebuie adus la acea

viteza care îi corespunde capacităţii de concentrare, examinatorul controlând exactitatea şi

incitând subiectul prin instrucţiunile pe care le dă la o muncă rapidă şi precisă.

35

Specificul probelor de atenţie:

• Sunt probe de performanţă (măsurare a aptitudinii);

• Se aplică întotdeauna cu limită de timp;

• Probele conţin material non-verbal, fie că includ cuvinte sau litere;

• Performanţa este analizată îndeosebi sub aspectul rapidităţii şi vitezei de execuţie a sarcinii;

• Pot fi aplicate individual sau colectiv;

• Utilizate în domeniul profesional (ex. capacitate de muncă, rezistenţă la oboseală),

educaţional (ex. eşec şcolar), medical (patologie, alterare a câmpului perceptiv).

Administrare

• Instructajul, scris sau oral, trebuie să includă:

– Precizarea explicită, prescurtată sau voalată a aspectului psihic urmărit;

– Explicarea sarcinii ce urmează a fi rezolvată la nivelul de înţelegere al celor examinaţi;

– Exemple rezolvate / exerciţiu de rezolvare

• După instructaj şi exerciţiu se întreabă subiectul asupra gradului de înţelegere şi se lasă o

scurtă pauză de relaxare şi pregătire psihică pentru intrarea în sarcină – în acest timp

subiectul nu are voie să vadă foaia testului!

• Se anunţă începerea probei şi se porneşte cronometrul

• La expirarea timpului se anunţă ‘stop, încetaţi; creioanele jos!’

• In timpul probei nu se fac observaţii, încurajări, corecţii; doar în caz de blocaj se susţine

moral persoana.

Scorare şi interpretare

• Corectarea probei se face în raport cu grila;

• Nota brută obţinută se raportează la etalon;

• Se recomandă folosirea de etaloane specifice fiecărei categorii de vârsta şi profesii;

• Baremele / etaloanele, atât naţionale cât şi profesionale, au valoare strict limitată la sarcina

practică dată

• Rezultatele au valoare practică, din punct de vedere teoretic doar relativă, orientativă.

Concluziile examinării atenţiei se vor utiliza la fel ca în testarea memoriei, în sensul de a nu trage

concluzii generale plecând de la un singur test. Se cere prudenţă în generalizarea rezultatelor -

ele fiind valabile pentru tipul de activitate similar activităţii de test. De exemplu, pentru testele

de atenţie de tip baraj valabilitatea este pentru munca intelectuală simplă şi monotonă.

36

TESTAREA MEMORIEI

Diagnosticul mnezic este esenţial în abordarea întregii procesualităţi psihice. Definiţia operativă

a memoriei: este aptitudinea de a conserva lucruri bine delimitate, precizate şi a le reproduce în

momentul dorit cât mai exact posibil.

Relaţia inteligenţă – memorie

Inteligenţa influenţează în mare sau mică măsură rezultatele la probele de memorie, în funcţie de

natura materialului probei. Pentru a delimita rolul inteligenţei, trebuie să comparăm rezultatele la

testele de memorie cu rezultatele la testele de inteligenţă şi să ne informăm despre metoda

subiectului de memorare, reţinere.

Corelaţiile între diferite teste de memorie sunt, în general, puţin semnificative, ceea ce se

datorează unor factori diverşi cum ar fi: în fiecare performanţă variaţiile pot fi accidentale;

diversitatea materialului (cu sau fără sens; imagini sau cifre etc.; modalitatea de memorare;

dacă sarcina cere reproducere sau recunoaştere).

Diagnoza memoriei: Testele de memorie au fost dezvoltate şi aplicate mai ales ca teste clinice.

Scala clinica de memorie Wechsler

Cuprinde 7 dimensiuni:

1. date personale şi informaţii generale despre subiect;

2. orientarea spatio-temporală;

3. controlul mental: numărarea inversă, numărarea din 3 în 3 etc.

4. memoria logică – numărul de idei memorate dintr-un text;

5. memoria imediată a cifrelor;

6. memoria figurilor geometrice prin reproducere;

7. memoria cuvintelor perechi

Se poate calcula un coeficient de memorie – C.M. şi o măsură a deteriorării mnezice

eventuale. De asemenea pot fi identificate calităţi diferite ale memoriei.

Plăcuţele Carrard – memorie vizuală

Testul se prezintă sub următoarea formă: o placă metalică pe care sunt gravate 16 căsuţe ce

cuprind figuri abstracte dintre care unele se aseamănă; o alta placă de metal pe care sunt 16

37

casete goale; 16 plăcuţe de dimensiunea casetelor pe care sunt gravate desenele primei plăci.

Subiectul are sarcina de a reconstitui prima placă după o expunere de 1 minut.

Experimentul se repetă de 3 ori, fără o nouă prezentare între a doua şi a treia reproducere. Se

cronometrează timpul de lucru, se înregistrează numărul de plăcuţe puse în primul minut,

numărul de plăcuţe plasate corect, respectiv incorect (se acordă 1 punct pentru cele corecte şi ½

punct pentru plasare bună, dar orientare greşită). Proba permite şi o analiză calitativă a: supleţei

şi siguranţei mişcării, capacităţii de observare, concentrării, exactităţii, trebuinţei de ordine şi

grija, încrederii în sine, conştiinciozităţii, simţului datoriei etc.

Testul de memorie topografica (Susane Pacaud)

Memoria topografică pune în evidenţă posibilitatea subiectului de a se forma în unele meserii

care cer o astfel de aptitudine. Testul constă în a prezenta subiectului un plan de oraş cu străzi

principale care sunt notate şi cu amplasamente pentru magazine, centre comerciale, instituţii

publice. Subiectul are la dispoziţie pentru învăţare 4 minute după care i se dă foaia de răspuns cu

un plan golit care cuprinde doar numele străzilor. Sarcina subiectului este de a fixa

amplasamentul a 15 edificii. Se cotează doar răspunsurile exacte. Prudenţa în examinarea

memoriei se cere la fel ca în cazul atenţiei: un rezultat izolat nu poate fi generalizat, putând fi

condiţionat de: situaţia actuală; atenţia subiectului; metoda folosită; forma examenului;

conţinutul examenului. In cazul memoriei scăzute trebuie căutate cauzele, care uneori pot

depinde de o lipsă de control a atenţiei sau de forme patologice de lipsa de memorie.

Testul de memorie auditiva (J. Royer)

Testul constă în citirea unui text. Subiectul va trebui să răspundă la un chestionar privind nume,

cifre, fapte cunoscute prin intermediul textului. Testul se aplică adolescenţilor de la vârsta de 11

ani în sus. Valoarea testului este de a arăta o înţelegere nuanţată a divergentelor dintre

aptitudinile reale şi rezultatele şcolare efective sau decelarea anumitor handicapuri.

Testele de memorie Rey

Rey a creat o serie de probe mnezice şi de învăţare pentru studierea tulburărilor de

memorie. Testele sunt bazate pe cuvinte, semne grafice, figuri de completat, figuri geometrice.

TESTELE DE CREATIVITATE

38

Testarea creativităţii este recunoscută ca o componentă importantă educaţională şi de

performanţă profesională. Testele de creativitate investighează factorii – abilităţi şi trăsături de

personalitate implicate în procesul creativ. Modelul teoretic pe care se fundamentează aparţine

autorilor care l-au elaborat:

– Guilford (modelul tridimensional al inteligenţei) măsoară ca factori ai gândirii creative:

facilitatea/fluiditatea cuvintelor, ideilor, flexibilitatea, elaborarea şi originalitatea;

– Thurstone (modelul factorial al intelectului) – fluenţa ideativă, raţionament inductiv,

aptitudine receptivă faţă de ideile noi;

– Torrance, E.P. – evaluează abilităţi factoriale ca: fluiditatea flexibilitatea, originalitatea şi

elaborarea.

Aceste teste identifică doar factorii care ţin de abilităţile gândirii divergente / creative, şi

exclud aspecte precum: utilitatea, aspectul estetic etc.

Testul de gândire creativă E.P. Torrance

Bateria Torrance cuprinde:

– 2 baterii de teste verbale (formele A şi B) cu câte 7 teste; Ex: desene pe marginea cărora

subiectul trebuie să răspundă la întrebări de genul : ce reprezintă personajele, obiectele, ce s-a

întâmplat, ce se va întâmpla în continuare etc; un desen cu un elefant care se cere să fie făcut mai

amuzant; idei despre ce se poate face cu o cutie goală de carton; ce aţi face dacă ar fi legate de

nori fire şi ar atârna până la pământ;

– 2 baterii de teste figurative (formele A şi B) cu câte 3 teste fiecare. Ex: terminarea unor

desene incomplete şi adăugarea şi dezvoltarea unor povestiri; executarea unor desene

pornind de la 2 linii paralele, sau un cerc, adăugaţi o povestire; adăugarea de elemente pentru a

face un desen şi o poveste interesante, punerea unui titlu original şi ciudat; compuneţi un desen

dintr-o bucată de hârtie veche care se poate detaşa şi lipi de o pagină albă etc.

Dimensiunile de analiză şi interpretare sunt:

• Fluiditate (Fl.) - aptitudinea subiectului de a produce un număr mare de idei; criteriu prezent

în toate testele verbale şi testele figurale 2,3

• Flexibilitate (Fx.) - abilitatea de a produce răspunsuri foarte variate, ce ţin de domenii diferite

(categorii diferite de răspuns); de evaluat în testele verbale 1-5, testele figurale 2,3;

• Originalitate (O.) – aptitudinea de a produce idei îndepărtate de ceea ce este comun, evident,

banal; de evaluat pentru toate probele;

39

• Elaborare (El.) – aptitudinea de a dezvolta, lărgi şi îmbogăţi ideile; numărul de detalii în plus

utilizate în elaborarea răspunsurilor; de evaluat în testele figurative.

INVENTARELE DE PERSONALITATE

Inventarul psihologic California (CPI)

A fost proiectat şi experimentat de Harrison G. Gough, fiind unul dintre cele mai răspândite şi

apreciate instrumente de investigare a personalităţii. În construcţia scalelor, autorul nu a adoptat

o teorie formală. Metoda generală a lui Gaugh era de a porni de la situaţiile în care se cerea

utilizat testul. În funcţie de situaţii, va construi măsurători care să se bazeze pe acele constructe

care sunt deja operaţionale în felul cum se comportă indivizii în conjuncturile situaţionale

specifice. În 1948 publică primele scale, în 1951 prima ediţie de 15 scale din CPI, în 1957 prima

ediţie de 18 scale cuprinzând 468 de itemi şi 12 care reapar, cu un total de 480 itemi centraţi mai

ales pe comportamente tipice, sentimente, opinii, atitudini. Studiile ulterioare au condus la o

nouă reformulare a chestionarului în 1987, cu 20 scale şi un total de 462 itemi. Autorul afirmă că

testul este în primul rând creat pentru subiecţi normali, fără tulburări psihiatrice. Scalele sale se

adresează în principal acelor caracteristici ale personalităţii care sunt importante pentru

convieţuirea socială şi relaţionarea interpersonală. Deşi studiile realizate cu testul au dovedit

utilitatea sa pentru problematica unor grupuri speciale precum tendinţele asociale sau spre

delicvenţă, totuşi cea mai largă utilizare este indicată pentru problematica din şcoli, industrie şi

afaceri sau din acele instituţii medicale şi acele birouri de consiliere care sunt axate pe probleme

de neadaptare socială. Utilizările sunt multiple cum variate sunt şi modalităţile de administrare a

testului. Dacă de regulă, CPI-ul se administrează ca o probă de personalitate alături de alte probe

psihologice, există şi utilizări singulare, specializate. De exemplu, în determinarea distanţei

dintre imaginea de sine acceptată de subiect şi eul ideal. Procedura se aplică în situaţia unor

cazuri de consiliere comportamentală sau clinică, când, de exemplu, se poate cere unui

adolescent sau unui nevrotic să completeze testul a doua oară aşa cum şi-ar dori el să fie. În

consilierea clinică, se poate aplica în sensul unei imagini retrospective , care să afirme modul în

care se aprecia subiectul faţă de situaţia prezentă. În consilierea de familie, în cercetări de tip

clinic, au fost testaţi adolescenţi cu deviaţii comportamentale. În astfel de situaţii testul se

administrează atât pacientului cât şi membrilor familiei pentru a se stabili natura relaţiilor de

familie , eventualele modele comportamentale care influenţează conduita adolescentului ,

40

incongruenţele sau chiar incompatibilităţile dintre membrii familiei care pot sta la baza unui

conflict deschis sau ascuns. De asemenea se pot studia profilele soţilor când există conflicte

interpersonale între soţ şi soţie.

Inventarul Multifazic de Personalitate Minnesota

Autorii originali ai MMPI au fost Starke R. Hathaway , şi JC McKinley , MMPI este protejat de

copyright de către Universitatea din Minnesota .

Are aplicabilitate clinică şi cuprinde 567 de itemi şi 10 scale după cum urmează : scala 1-

Hipocondria , scala 2- Depresia, scala 3- Histeria, scala 4- Devianţa psihopatică, scala 5-

Masculinitate - Feminitate, scala 6- Paranoia, scala 7- Psihastenia, scala 8- Schizofrenia, scala 9-

Hipomania, scala 0- Introversiunea socială.

EVALUAREA PSIHOLOGICĂ

Conţinutul unei evaluări psihologice trebuie să conţină : istoricul clinic al pacientului, interviul,

observaţia comportamentului şi testarea.

1. Istoricul clinic al pacientului

O reconstrucţie detaliată a trecutului medical, social, cultural, intelectual şi emoţional al

pacientului reprezintă una din componentele de bază ale evaluării psihologice. Istoricul

pacientului oferă date esenţiale pentru înţelegerea caracteristicilor şi a cursului bolii. Acesta

oferă de asemenea şi indicii critice legate de diagnostic şi pronostic, informaţii legate de anumite

condiţii psihologice sau medicalele pot afecta funcţionarea cognitivă şi emoţională precum şi

rezultatele la teste. Istoricul educaţional, social şi de dezvoltare informează psihologul în legătură

cu modul în care pacientul funcţiona înainte de boală astfel încât să se poată compara

funcţionarea trecută cu funcţionarea prezentă. Rezultatele obţinute de pacient la anumite teste

psihologice nu pot fi interpretate in vacuum , ele necesitând o interpretare în contextul istoricului

pacientului. Informaţia legată de istoric şi cea rezultată din observaţia comportamentului este

obţinută prin intermediul interviului, a dosarelor precum şi din declaraţiile apropiaţilor. După

obţinerea acestor informaţii, pacientului îi este administrată o baterie de teste . Rezultatele

41

testelor sunt transformate în scoruri care sunt apoi comparate cu scorurile care sunt obţinute prin

compararea unor date similare obţinute de adulţi sau copii de aceiaşi vârstă, educaţie şi mediu

cultural. Aşa cum am mai spus, istoricul pacientului poate proveni şi din dosare care conţin

informație medicală, istoric psihiatric, educaţie, vocaţie. Datorită faptului că istoricul pacientului

este o parte importantă a evaluării, trebuie depuse toate eforturile pentru a obţine date relevante

din surse multiple şi nu doar de la pacient. Cele mai de încredere surse de informaţie medicală

sunt dosarele medicilor.

Cele mai importante chestiuni care trebuie adresate atunci când dorim să obţinem informaţii din

dosare sau interviu clinic sunt :

Informaţia demografică – se referă la nume, vârstă, data naşterii, rasă, sex, adresă,

telefon. Această informaţie reprezintă baza pentru scorarea testelor în funcţie de grupul

demografic.

Descrierea unor boli curente sau a problemei existente - Este importantă obţinerea unei

descrieri amănunţite a simptomelor şi problemelor pe care pacientul le acuză , severitatea

acestora precum şi modul în care acestea îi afectează viaţa de zi cu zi. Psihologul este

interesat de aspectele subiective ale bolii şi de durata acesteia. Este important de ştiut

când au debutat simptomele şi boala. Este important de aflat şi orice variaţii ale

simptomelor în timp, ce medicaţie, tratamente sau diagnostic a primit pacientul (dacă a

fost deja diagnosticat).

Istoricul medical – acest capitol se axează pe prezenţa unor tulburări majore, răniri

accidentale, expuneri la substanțe toxice şi episoade de pierdere a conştiinţei . Trebuie

luate în calcul : lovituri puternice la cap, episoade de pierdere a conştiinţei, epilepsie sau

alte tipuri de crize convulsive, accidente cerebralvasculare sau alte anormalităţi

cerebralvasculare (anevrisme), boli cardiace, hipertensiune, diabet, boli respiratorii, boli

infecţioase ( encefalită, meningită, abces cerebral), boli degenerative (scleroza multiplă,

Parkinson) , boli metabolice (hipertiroidism, hipotiroidism, boli de ficat), encefalopatie

toxică, boli sau tulburări congenitale sau de dezvoltare ( Sturge-Weber, scleroza

tuberculoasă, tulburări pervazive de dezvoltare), demenţă (Alzheimer, Pick), handicapuri

fizice, dependenţă de drog sau alcool, medicaţia curentă şi trecută şi doze utilizate.

42

Istoricul psihiatric – multe tulburări psihiatrice pot influenţa performanţele subiectului la

testele psihologice. În legătură cu istoricul psihiatric, psihologul trebuie să aibă în vedere

: simptomele prezente, evoluţia simptomelor, severitatea acestora, evaluări psihiatrice

trecute şi prezente, spitalizări, tentative de sinucidere, tratament , modul în care

simptomele afectează viaţa de zi cu zi. O atenţie particulară este necesară în cazul

anumitor clase de tulburări deoarece acestea se asociază cu gândirea dezorganizată,

depresie, anxietate iar acestea pot influența rezultatele testării psihologice. Tulburări

psihiatrice care trebuie luate în calcul în cadrul evaluării psihologice : schizofrenia şi alte

tulburări psihotice , tulburări de afect (depresia sau tulburarea bipolară), tulburări de

anxietate (tulburarea de stres posttraumatic, tulburarea obsesiv compulsivă ), tulburări de

personalitate (personalitatea borderline ).

Istoricul educaţional - Informaţia din această secţiune trebuie să meargă mai profund

decât aflarea ultimului nivel de studiu obținut de pacient. Detalii importante care trebuie

ştiute se referă la şcoala absolvită, programul de studiu, dificultatea acestuia, media

notelor şcolare. Este important de ştiut care sunt punctele tari şi slabe din punct de

vedere academic, dacă pacientul prezintă dizabilităţi de învăţare , dacă a necesitat

educaţie specială, dacă are în istoric tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie

(ADHD), sau probleme şcolare care au dus la detenţie, suspendare sau exmatriculare.

Istoricul vocaţional – conţine locurile de muncă avute şi funcţiile în cadrul acestora,

motivul de părăsire a locului de muncă, stabilitatea în muncă, evaluări de performanţă,

complexitatea locului de muncă, nivelul de responsabilitate şi independenţă.

Istoricul naşterii şi al dezvoltării timpurii – În unele cazuri, sursa dificultăților cognitive

apare devreme în cadrul dezvoltării timpurii şi este legată de naştere sau o traumă

postnatală, în aceste situaţii informaţia este importantă în cadrul diagnosticului

diferenţial. Următoarele aspecte legate de naştere şi dezvoltarea timpurie trebuie luate în

calcul: sarcina ( complicaţii – anemie, infecţii, diabet gestaţional, expunerea la substanţe

toxice; consumul de ţigări, alcool, droguri în timpul sarcinii, durata sarcinii, vârsta

mamei la naştere), naşterea ( durata travaliului, complicaţii survenite : cezariană, crize ;

scorul Apgar, greutatea la naştere, probleme neonatale ), dezvoltarea timpurie ( vârsta la

care a atins etapele de dezvoltare cheie, complicaţii : colici, apnee, dificultăţi de

43

alimentare ; boli ale copilăriei şi răniri : infecţii ale urechii, astmă , meningită, crize

convulsive febrile, alergii, răniri ale capului ; probleme comportamentale).

Istoricul familial – Informația provenită din istoricul familial este de asemenea

importantă pentru analiza datelor provenite din evaluare. Datele trebuie adunate având în

vedere următoarele : vârsta, starea de sănătate sau cauza morţii părinţilor ,fraţilor;

realizările educaţionale ale părinţilor, fraţilor , realizările ocupaţionale ale părinţilor,

fraţilor; istoricul psihiatric al părinţilor, fraţilor; istoricul medical şi neurologic al

părinţilor, fraţilor, fondul cultural.

Situaţia curentă . este important să adunăm date legate de situaţia curentă a pacientului.

Informaţii legate de munca, casa, rutinele sociale ale acestuia, inclusiv o descriere a unei

zi tipice, activităţi recreaţionale, hobby , programe de exerciţii care pot oferi informaţii în

legătură cu capacităţile pacientului. Informaţii legate de anumite surse de stres, inclusiv o

moarte recentă sau boala unei persoane familiare, probleme in relaţiile interpersonale,

schimbări recente ale slujbei, griji financiare, pot înştiinţa psihologul în legătură cu

presiunile ce ar putea îngrădi participarea pacientului la funcţionarea zilnică sau pot

contribui la anumite probleme emoţionale. Informaţii legate de viaţa de familie sunt

importante : Locuieşte copilul într-un centru sau împreună cu părinţii săi?, Este

pacientul adult căsătorit sau divorţat?, Este pacientul mulțumit de relaţia în care se află,

inclusiv din punct de vedere sexual?

Istoricul juridic – Problemele cu justiţia sunt important de luat în calcul. În cazul unui

pacient cu tulburări comportamentale, severitatea acestora poate fi indicată de implicarea

în acte criminale.

Istoricul militar – nu este relevant în toate cazurile însă trebuie avut în vedere atunci

când există.

2. Interviul

Pe lângă faptul ca oferă informaţii importante pentru reconstituirea istoricului pacientului,

interviul reprezintă o sursă importantă de informaţii relevante pentru interpretarea datelor

obţinute în urma aplicării testelor psihologice. Acesta oferă mostre de comportament relevant

44

pentru atenţie, limbaj, memorie, organizarea gândirii. În urma unui interviu, psihologul poate

observa faptul că aplicarea de teste psihologice este imposibilă, deoarece pacientul este prea

confuz sau delirant pentru a avea rezultate valide în urma testării. Interviul oferă şi posibilitatea

ca psihologul să explice procedura testării psihologice şi să scadă anxietatea pacientului.

Atât interviul cât şi evaluarea trebuie realizate într-o atmosferă liniştită, fără surse de distragere

sau zgomote. Controlul surselor de distragere înseamnă şi descurajarea oricăror intruziuni sau

modificări ale mediului ce pot face ca situaţia testării să fie alta decât cea în care testele au fost

standardizate. Observatorii sau înregistrarea video a interviurilor şi a testărilor creează surse

potenţiale de interferenţă şi de aceea ar trebui excluse . locul în care are loc interviul joacă de

asemenea un rol important în cadrul interviului. Un birou liniştit şi plăcut, cu o masă şi un scaun

confortabil este de preferat însă uneori este necesar ca pacientul să fie testat într-un pat sau scaun

rulant. Biroul psihologului trebuie să fie un spaţiu profesional, să nu fie împodobit cu multe

trofee sau lucruri personale. Înainte de începerea interviului, psihologul trebuie să aloce câteva

minute pentru a lăsa pacientul să devină confortabil şi pentru a stabili un raport cu acesta. O

relaţie ostilă între cei doi face desfăşurarea interviului dificilă. Stabilirea acestui raport este o

chestiune legată de stilul personal al psihologului. La începutul interviului, psihologul trebuie să

se asigure că pacientul a înţeles motivul pentru care este evaluat şi care sunt etapele sesiunii de

testare. Atât pacientul cât şi psihologul comunică şi nonverbal în timpul interviului prin

intermediul expresiei faciale, tonul vocii, contactul vizual, mişcările corpului şi gestica.

Psihologul trebuie să fie conştient că şi pacientul îi poate observa comunicarea nonverbală.

3. Observaţia comportamentului

Observaţiile făcute în timpul interviului pot suplimenta rezultatele formale ale testării. Acestea

oferă informaţii referitoare la contextul în care vor fi interpretate datele testării, permit

examinatorului să evalueze atenţia şi motivaţia, limitele pacientului într-o situaţie în care nu se

efectuează o testare, pot oferi date despre caracteristicile de personalitate care pot influenţa

performanţa la testare. Următoarele chestiuni pot fi adresate în cadrul observaţiei

comportamentului :

Nivelul de activitate, energie al pacientului , inclusiv hiperactivitate motorie şi viteză

45

Aspectul, inclusiv modul de a se îmbrăca, nivelul igienei, postura, manierismele şi

anormalităţi fizice

Gradul de cooperare, inclusiv motivaţia şi efortul

Abilităţi legate de discurs, inclusiv abilitatea de a înţelege şi produce o conversaţie.

Funcţionarea senzoriomotorie, inclusiv văzul, auzul, forţa musculară sau folosirea unor

ajutoare precum : ochelari, aparat auditiv, baston.

Abilităţi sociale oportune şi nivelul anxietăţii

Limbajul, inclusiv tonul, articularea, fluenţa, alegerea cuvintelor

Emoţiile , inclusiv afectul, dispoziţia

Conţinutul şi procesul gândirii, incluzând testarea realității

Memoria, incluzând reamintirea unor evenimente recente sau trecute

4. Testarea

după ce au fost adunate suficiente informaţii pentru a alcătui istoricul pacientului, urmează

aplicarea unor baterii de teste psihologice. Testarea psihologică trebuie efectuată în condiţii

optime care includ : linişte şi lipsa distractorilor. După ce pacientului i-au fost explicate motivul

testării şi procedura de testare, trebuie încurajat să încerce să rezolve toţi itemii testului , fără însă

a da informaţii privind corectitudinea sau incorectitudinea acestora. În general, sesiunile de

testare sunt limitate de severitatea problemelor pe care pacientul le prezintă, de starea generală

de sănătate şi de vârstă. Pentru acei pacienţi care sunt uşor de distras sau al căror nivel de energie

este afectat de anumite boli neurologice, este bine ca testarea să se producă într-o singură zi, dacă

scopul este de a obţine performanţa pacientului în cadrul mai multor sarcini. În general este mai

bine ca psihologul să finalizeze testarea în cadrul unei singure zi deoarece se creşte astfel

probabilitatea ca şi condiţiile să fie aceleaşi ca şi în cazul în care testele au fost standardizate.

Atunci când testarea se desfăşoară în zile diferite, diferenţe legate de somn, boală, anxietate sau

alţi factori situaţionali pot influenţa rezultatele testării. Dacă de exemplu, un pacient este într-o

dispoziţie bună în prima sesiune de testare şi obţine rezultate bune la un test de inteligenţă, însă

46

în doua sesiune de testare obţine rezultate proaste la un test de memorie deoarece a avut o

insomnie noaptea precedentă, face ca psihologul să concluzioneze că există un deficit de

memorie datorat poate unei probleme cerebrale. Durata unei sesiuni de testare variază în funcţie

de abilităţile examinatorului, test, bateria de teste aleasă şi caracteristicile pacientului. Un

examinator care cunoaşte testele foarte bine şi care este organizat poate derula o sesiune eficientă

de testare. Cu cât mai multe teste sunt administrate cu atât durata este m,ai mare. Unii pacienţi

lucrează repede în timp ce alţii lucrează încet. Atunci când testarea se face în cadrul unei sesiuni,

trebuie oferite pacientului un număr rezonabil de pauze. Aceste pauze trebuie luate între teste şi

nu în timpul unui test. Orice semn de oboseală sau de variaţie a efortului trebuie notat.

STRUCTURA ŞI CONŢINUTUL UNUI RAPORT DE EVALUARE PSIHOLOGICĂ

Pentru a finaliza o evaluare psihologică, informaţia şi rezultatele obţinute trebuie să fie

interpretate şi incluse într-un raport ce rezumă şi comunică această informaţie. Acest ultim pas al

unei evaluări are scopuri multiple , printre care rezumarea şi comunicarea informaţiei, ajutorul

oferit celui care citeşte evaluarea , de a înţelege concluziile şi constatările. Este foarte important

ca psihologul să lucreze raportul la fel de atent ca şi evaluarea. Raportul psihologic trebuie să

conţină informaţii particulare organizate în secţiuni separate. Orice raport psihologic trebuie să

conţină informaţii de identificare, motivul pentru care s-a realizat evaluarea sau persoana care a

trimis pacientul pentru evaluare precum şi sursele de la care provine informaţia din istoricul

pacientului. Raportul trebuie să conţină şi o listă cu testele administrate precum şi cu rezultatele

obţinute în urma testării. La finalul acestuia trebuie să exciste o secţiune care să includă

concluziile şi recomandările atunci când acestea sunt necesare. Principiul după care psihologul

trebuie să se ghideze atunci când scrie un raport psihologic este că acesta trebuie să –i fie de

folos pacientului, şi de aceea trebuie să fie citibile, obiective şi comprehensibile . Recomandarea

pentru evaluare poate să provină de la mai multe surse : alţi psihologi, medici, profesori,

judecători şi în rare situaţii pacienţii înșiși. Deşi rapoartele trebuie scrise folosind informaţii clare

şi succinte, folosirea terminologiei de specialitate precum şi nivelul detaliilor trebuie să reflecte

persoana căruia îi este destinată evaluarea. Chiar dacă raportul îi este destinat unui alt psiholog,

folosirea jargonului trebuie evitată. Pentru a comunica informaţia în mod eficient, rapoartele

trebuie scrise clar şi organizat. Acestea trebuie să conţină material relevant pentru chestiunea în

cauză. Trebuie lăsată la o parte informaţia care nu este pertinentă motivului recomandării şi care

47

nu ajută la o mai bună înţelegere a problemei. Concluziile raportului trebuie să se sprijine pe

dovezi. Raportul nu este locul în care psihologul arată profunzimea cunoștințelor sale de

specialitate.

Atunci când scrieţi un raport psihologic :

Evitaţi jargonul şi termenii tehnici

Folosiţi numele pacientului şi nu formularea ,, pacientul,,

Scrieţi clar şi concis

Evitaţi termenii ambigui şi cuvintele cu conotaţii negative

Argumentaţi concluziile

Folosiţi fraze corecte gramatical şi bine structurate

Fiţi obiectivi

Evitaţi să includeţi detalii neadecvate

Organizarea raportului psihologic – puncte cheie

Raportul psihologic trebuie să includă următoarele :

1. Informaţia de identificare (datele personale)

La începutul raportului , psihologul trebuie să prezinte datele de identificare ale pacientului ,

acestea incluzând : numele, data naşterii, vârsta, data testării, data raportului, numele

examinatorului (dacă diferă de cel care scrie raportul), şi uneori sursa care a recomandat

pacientul pentru evaluarea psihologică.

2. Motivul recomandării

Această secţiune trebuie să spună clar de ce evaluarea este realizată şi care sunt problemele

specifice existente. Ar putea să includă şi un sumar al simptomelor şi comportamentelor care au

48

condus la necesitatea unei evaluări psihologice. Tot aici ar trebui inclus şi numele persoanei care

a făcut recomandarea precum şi relaţia acesteia cu pacientul. Aceste informaţii stabilesc anumite

graniţe ale raportului pentru că indică cine îl va citi şi care este scopul evaluării. Cine recomandă

pacientul şi de ce definesc testele şi procedurile care urmează a fi administrate, interpretarea

rezultatelor şi aplicaţiile rezultatelor. În această secţiune ar putea fi incluse şi grijile şi

nemulţumirile pacientului, putându-se astfel obţine o comparaţie între persoana care a

recomandat pacientul şi pacient. Această secţiune trebuie să indice şi dacă pacientul a fost

informat în legătură cu recomandarea pentru evaluare şi scopurile acesteia.

3. Trecerea în revistă a dosarelor

În această secţiune , psihologul trebuie să treacă toate sursele din care a obţinut informaţia legată

de istoricul pacientului, precum şi datele relevante ale materialului. Este important ca cel ce

citeşte să ştie sursa acestor informaţii. În anumite situaţii informaţia legată de istoric provine

doar de la pacient, în alte cazuri aceasta poate proveni şi de la rude, îngrijitori sau persoana care

a făcut recomandarea.

4. Istoricul cazului

În această secţiune trebuie trecute datele de istoric provenite din dosare, interviu şi alte rapoarte.

Informaţia trebuie să fie relevantă motivului recomandării . pentru a realiza o descriere a

pacientului, trebuie incluse date legate de naştere şi dezvoltare, educaţie, sociale, familiale,

precum şi informaţii de natură vocaţională şi medicală. Poate fi inclusă de asemenea informaţie

din alte evaluări psihologice.

5. Observaţia comportamentului

Această secţiune trebuie să conţină informaţie provenită din observarea pacientului în timpul

interviului şi testării. Sunt importante observaţiile legate de comportamentul interpersonal, igienă

şi aspect vestimentar, caracteristici ale limbajului vorbit şi înţelegere, nivelul atenţiei, motivaţie ,

cooperare şi atitudine.

6. Teste administrate

49

Toate testele şi procedurile administrate pacientului trebuie notate în această secţiune a

raportului.

7. Rezultatele testării

În această secţiune sunt trecute rezultatele obţinute de pacient la testele aplicate, raportând

scorurile testului la nivelul de performanţă al pacientului (scorul obţinut de pacient ). O

modalitate la îndemână ar fi detalierea după funcţiile cognitive : funcţii intelectuale, atenţia şi

funcţiile executive, învăţarea şi memoria, funcţiile limbajului etc. Organizarea acestei secţiuni

trebuie să fie astfel făcută încât să se poată găsi uşor informaţii legate de anumite funcţii

măsurate de testele folosite.

8. Rezumat şi impresii

În această secţiune trebuie aduse împreună toată informaţia provenită în urma testării, în

contextul istoricului şi a observaţiilor , oferind astfel o interpretare a datelor. Sunt apoi discutate

punctele tari şi punctele slabe ale pacientului.

9. Recomandări

Orice recomandări legate de managementul cazului sau de tratament.

10. Semnătura psihologului

50