Concurenţa în economia de piaţă

Capitolul 1. Concurenţa şi manifestarea acesteia in economia de piaţă

1.1. Noţiunea de concurenţă

Alături de cerere, ofertă şi preţ, concurenţa este una dintre variabilele

definitorii ale pieţei, o trăsătură esenţială a pieţei.

Concurenţa reprezintă un comportament specific interesat al unor subiecţi de

proprietate, care, pentru a-şi atinge obiectivele, intră în raporturi de cooperare şi

confruntare cu ceilalţi, fiind expresia liberei iniţiative.

Concurenţa reprezintă atât o confruntare, cât şi o cooperare între agenţi

economici, în vederea obţinerii unor condiţii mai bune de producţie, de vânzare, de

achiziţie a bunurilor de consum, de efectuare a operaţiunilor băneşti, valutare,

financiare ş.a.m.d. Este o întrecere pentru a obţine avantaje (sau măcar pentru a

diminua probabilitatea producerii riscurilor).

Concurenţa este o manifestare a economiei de piaţă, în care existenţa unui

singur producător, practic, devine irealizabilă.

Ea se concretizează în comportamentul individualizat al agenţilor economici din

aceeaşi ramură, sector sau domeniu de activitate, supus obiectivului maximizării

profitului pe seama utilizării capitalului investit.

Cunoscând condiţiile de funcţionare a pieţei, fiecare agent economic este

preocupat pentru conducerea activităţii sale astfel încât firma lui să fie cea mai

competitivă, iar câştigul net să fie acela mai bun.

Problema concurenţei prezintă interes în primul rând pentru producători, dar ea se

manifestă şi între consumatori.

În funcţie de nivelul concurenţei, fiecare producător îşi poate orienta

producţia prin costurile de exploatare, urmărind permanent echilibrul dintre resurse

şi cheltuieli, pe variante pe baza curbei costurilor unitare şi a marjei profiturilor

unitare.

1.2. Manifestarea concurenței în economia de piață

Condiţiile de exercitare a concurenţei:

1. existenţa mai multor producători specializaţi în producerea şi livrarea unui

anumit bun;

2. îndeplinirea cerinţelor de competitivitate a produsului respectiv, pe aceeaşi

piaţă;

3. individualizarea interesului de exploatare eficientă a capacităţii de producţie şi

de utilizare raţională a resurselor materiale, financiare şi umane;

4. autonomizarea conducerii şi a gestiunii prin preţul liber;

5. respectarea disciplinei legale comerciale şi fiscale;

6. comportamentul loial faţă de confraţi şi parteneri;

6. devansarea sau cel puţin echilibrarea cererii de către ofertă.

În absenţa concurenţei, orice întreprindere, singură pe piaţă, şi-ar fixa în

mod liber preţul său, fără confruntarea cu alţi producători şi fără să ţină seama de

opţiunile clienţilor.

Atunci când în economie, un bun este fabricat de mai mulţi producători, nici

unul dintre ei nu poate să influenţeze în mod izolat piaţa. Toţi influenţează piaţa.

Ca urmare, ei trebuie să-şi adapteze preţurile la nivelul preţurilor pieţei.

Pentru a-şi atrage mai mulţi clienţi, producătorii pot proceda la coborârea

nivelului preţului.

Fenomenul se transmite, iar scăderea preţului, ca efect al concurenţei, poate

să atingă cel mai coborât nivel, până la cel de supravieţuire, în care marja profitului

este foarte, foarte mică.

În aceste condiţii, acei producători care procedează la ridicarea preţului peste

nivelul concurenţei riscă să-şi piardă totalitatea clienţilor şi să dea faliment.

Aşadar, concurenţa între producători exercită o permanentă presiune asupra

reducerii preţurilor de vânzare.

Totodată, concurenţa între producători contribuie la lărgirea pieţei în ceea ce

priveşte cantitatea cerută de consumatori, care este cu atât mai mare cu cât preţul

este mai mic.

Preţul depinde de punctul de intersecţie a cererii cu oferta.

Deoarece preţul joacă un rol important în decizia cumpărătorului, se

consideră că piaţa se echilibrează pentru preţul care permite egalitatea dintre

cantitatea cerută de către consumatori şi cantitatea oferită de producători.

Astfel, preţul constituie un pol de atracţie către care converg toate forţele

pieţei; ele este „un mic nord al busolei economice”, după cum afirmă Michel

Didier.

Cunoaşterea concurenţei de către întreprinderile producătoare a condus la

identificarea unor tipuri de strategii de atragere a interesului pieţei.

Printre aceste strategii, unele au o largă răspândire. Este vorba în mod

deosebit de următoarele:

strategia efortului concentrat destinat atragerii clientelei particulare pentru

un produs particular, pentru care se oferă cele mai bune servicii;

strategia diferenţierii bunurilor într-o gamă superioară pentru cucerirea

interesului clienţilor pentru produse care capătă trăsături de unicate prin

corelaţia de ansamblu produs – marcă – înfăţişare - servire;

strategia dominaţiei globale prin costuri cu care se asigură concurenţa

preţurilor imbatabil, neexcluzându-se, desigur, calitatea produsului şi a

serviciului oferit clientului.1

1 Vaduva,C. , Vaduva, M. , “Concurenta si preturi”, Editura Academica Brancusi, Tg-jiu

În concurenţă, fiecare acţionează din interes. De exemplu, cumpărătorul

„aleargă” pentru a găsi vânzătorii cu preţul cel mai mic, calitatea cea mai bună,

condiţiile cele mai favorabile de livrare a bunurilor de consum şi factorilor de

producţie etc. Vânzătorii se întrec între ei pentru „banul clientului”, pentru a atrage

cumpărători cât mai mulţi, cu forţă economică ridicată, stabili în achiziţii, receptivi

la preţ şi alte favorabilităţi. Din această competiţie, în mod normal şi ca regulă, ies

învingătorii cei mai buni.

Condiţiile concurenţei sunt: libertatea formării preţului şi existenţa

proprietăţii private, iar drepturile de proprietate sunt riguros delimitate şi garantate.

Concurenţa a evoluat în timp şi spaţiu, iar amploarea ei este influenţată de:

● numărul şi puterea economică a agenţilor cererii şi ofertei;

● gradul de diferenţiere a ofertei şi preferinţelor;

● gradul de transparenţă a pieţei;

● măsura în care societatea, mediul economic, social, politic, cultural sunt capabile

să stimuleze iniţiativa, creativitatea, riscul, spiritul de competiţie, dar şi de

cooperare;

● reglementările privind intrarea/ieşirea de pe o anumită piaţă;

● gradul de substituibilitate şi complementaritate a bunurilor economice;

● mărimea veniturilor şi mecanismele prin care acestea se obţin;

● nivelul de dezvoltare economică, cultural-spirituală şi morală a membrilor

societăţii;

● natura politicilor economice;

● amploarea tipologia şi plaja practicilor anticoncurenţiale;

● nivelul de instruire a agenţilor economici.

O piaţă este cu atât mai competitivă cu cât este mai redusă capacitatea

fiecărei firme de a o influenţa prin preţuri, cantitate şi mod de comercializare.

Teoretic, competitivitatea este maximă când fiecare firmă are o putere nulă de a

influenţa piaţa.

Ca orice competiţie, şi concurenţa se desfăşoară pe baza anumitor reguli, ea

fiind, ca şi piaţa, o creaţie socială conştientă.

În toate ţările cu economie cu piaţă concurenţială există reglementări

juridice privind regulile desfăşurării concurenţei, sancţiunile care se aplică celor

care le încalcă, organismele abilitate să o supravegheze şi să aplice măsuri

punitive2. În lipsa supravegherii şi reglementării, concurenţa se poate autodistruge,

poate duce la monopol şi alte anomalii economice.

Capitolul 2. Tipologia concurenței si funcțiile acesteia

2.1. Tipuri de concurenta in economia de piata

În economia de piaţă, se pot întâlni situaţii diferite din punct de vedere al

concurenţei: concurenţă perfectă; monopol; concurenţă monopolistică; concurenţă

duo şi oligopolistică.

1. Piata concurenței perfecte reprezintă o situatie teoretica, virtuala,ce

presupune existenta catorva conditii:

Atomicitatea agentilor economici: vanzatorii si cumparatorii trebuie sa fie

suficient de numerosi, fiecare reprezentand o mica fractiune in ansamblul ofertei,

respectiv al cererii pietei, astfel incat sa nu poata influenta pretul prin

comportamentul lor individual.

Omogenitatea produselor: bunurile economice destinate satisfacerii unei

anumite trebuinte trebuie sa fie identice calitativ.21 In România, reglementarea concurenţei se realizează prin numeroase acte normative dintre care se detaşează Codul Comercial, Legea nr. 21/10 aprilie 1996, Legea Concurenţei, Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat. Instituţiile concurenţei în România sunt: Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei. Mediul economic concurenţial

Mobilitatea perfecta a factorilor de productie si a bunurilor de consum:

aceasta impune inexistenta unor obstacole de ordin tehnic si financiar, resapectiv

libera circulatie pe piata a resurselor naturale, muncii, capitalului, firmelor,

deplasarea fara dificultati de pe piata unui produs pe piata altuia.

Transparenta perfecta a pietei: producatorii si consumatorii dispun de

informatii complete, certe privind conditiile pietei, preturile factorilor de productie,

al bunurilor economice si evolutia lor.

2. Piata cu concurenta imperfecta este un ansamblu de piete care au

unele trasaturi comune, dar se si deosebesc intre ele. Din acest ansamblu fac parte:

piata monopolista, piata duopolista, piata oligopolista, piata monopolistica, piata

tip monopson si piata reglementata de stat. In fiecare din aceste piete, vanzatorii

sau cumparatorii pot sa hotarasca sau sa influenteze, in grade diferite, nivelul

pretului.

3.Monopolul este situat, in privinta formarii preturilor si a interrelatiei

cerere-oferta, la distanta cea mai mare de piata cu concurenta perfecta, fiind opusul

categoric al acesteia.

4.Piata oligopolista implica prezenta intr-o ramura a unui numar relativ

mare de intreprinderi (cel putin trei) care livreaza intreaga cantitate de marfuri.

Cumparatorii sunt numerosi. Talia intreprinderilor nu este egala, dar fiecare

intreprindere produce cantitati insemnate de bunuri.

5.Piata monopolistica este piata cu concurenta cvasi perfecta. Ea se

caracterizeaza prin existenta intr-o ramura a unui mare numar de producatori de

talie relativ mica si apropiata si prin diferentierea produselor. Ultima caracteristica

permite intreprinderilor sa fixeze cuplul calitate-pret, ca si in cazul oligopolului.

Multitudinea producatorilor atrage dupa sine o concurenta mai ampla in pietele

monopolistice si permite cumparatorilor sa aleaga dintre produsele livrate de

diversele unitati.

6.Piata tip monopson este opusul celei monopoliste. In timp ce in piata

monopolista exista unul sau cativa vanzatori si un numar mare de cumparatori,

piata tip monopson se caracterizeaza prin existenta unui singur cumparator, intr-o

zona economica, si a unor numerosi vanzatori ai bunului fabricat la scara tarii.

Intreprinderea cu pozitie de monopson poate sa se aprovizioneze la preturi

avantajoase; in acelasi timp poate folosi forta de munca ieftina daca in zona ei de

activitate lipsesc alte ramuri industriale care sa ofere locuri de munca. Profiturile

obtinute devin astfel mai mari prin reducerea costului mediu de fabricatie.

7.Piata reglementata de stat este piata in care statul fixeaza preturi la unele

bunuri materiale si servicii furnizate de agenti economici, publici sau privati, cu

scopul de a proteja unele categorii de producatori sau populatia in totalitatea sa.

Caracteristică

Structură

Numărul şi mărimea firmelor

Natura produsuluiCondiţiile de intrare

şi ieşire

Concurenţa perfectă Multe firme mici Produse omogene Nu există bariere

Concurenţa monopolistică

Multe firme, toate mici

Produse diferenţiate Nu există bariere

OligopolPuţine firme, dintre

care câteva sunt mariProduse diferenţiate

sau omogenePot exista bariere la

intrarea pe piaţă

Monopol O singură firmă Un singur produsProtecţie totală faţă de intrarea rivalilor

pe piaţă

Figura 1 . Trăsăturile caracteristice ale tipurilor de concurenţă pe piaţă

2.2. .Funcţiile concurenţei

a) Stimulează progresul economic: ea incită la inovaţie şi creativitate, care

favorizează creşterea eficienţei, economisia resurselor, satisfacerea mai bună a

nevoilor ;

b) Diferenţiază agenţii economici: îi favorizează pe cei creativi, abili,

întreprinzători; ea îi elimină sau îi reorientează spre alte domenii pe agenţii imobili,

conservatori; salubrizează viaţa economică;

c) Uneori duce la diferenţierea şi diversificarea ofertei, la reducerea costurilor şi

chiar a preţurilor de vânzare;

d) Permite cumpărătorului să găsească furnizorul cu marfa cea mai bună şi mai

ieftină şi îi stimulează sau constrânge pe producători să găsească soluţii pentru a

lărgi piaţa şi a-şi ameliora activitatea;

e) Concurenţa şi proprietatea privată favorizează formarea unor comportamente

raţionale, dezvoltarea responsabilităţii pentru deciziile adoptate, asumarea

câştigurilor dar şi a riscurilor care rezultă pentru agenţii economici;

f) Favorizează ajustarea reciprocă a cererii şi a ofertei prin decizii autonome ale

producătorilor, vânzătorilor, distribuitorilor şi cumpărătorilor;

g) Când este necorespunzător reglementată şi supravegheată concurenţa se poate

transforma în contrariul său: generează risipă de resurse; conduce la concentrarea

exagerată a forţei economice; poate deprecia calitatea bunurilor mărfare; îl

defavorizează pe consumator etc.

În cadrul concurenţei se folosesc mijloace numeroase care au evoluat odată

cu piaţa şi concurenţa. Cu titlu general şi sintetic, ele pot fi prezentate ca

instrumente (mijloace) economice şi extraeconomice.

Dintre mijloacele economice se remarcă: reducerea costurilor, creşterea

calităţii, diversificarea şi reînnoirea sortimentului, publicitatea, acordarea unor

avantaje cumpărătorilor, iar în unele situaţii chiar reducerea preţurilor sub cele ale

concurenţilor. Printre instrumentele extraeconomice folosite în cadrul concurenţei

sunt frecvente: obţinerea de informaţii privind concurenţii, sponsorizarea unor

activităţi social-culturale, spionajul economic, iar, în cazuri limită, corupţia,

şantajul, boicotul sau chiar violenţa deschisă.

Capitolul 3. Concluzii

Competiția – Puncte tari si puncte slabe

Pe termen scurt:

Din punctul de vedere al competitorilor  prin existenţa competiției,

profiturile şi sectorul de piață al unui competitor scad;

Din punctul de vedere al mediului (societăţii)

•preţurile scad, calitatea creşte;

•există un grad înalt de ocupare a populației.

Pe termen mediu

(se presupune că unii “câștigă” şi alții “pierd” competiția):

Din punctul de vedere al competitorilor 

•cei care rămîn pe piață au profituri şi sectoare de piață mai mari;

•cei care ies de pe piață fie intră în faliment, fie suportă costuri de intrare pe altă

piață;

Din punctul de vedere al mediului

• preţurile cresc, calitatea scade;

•societatea îşi asumă protecția socială a disponibilizaților rezultați din falimentari;

•se creează condiții şi motivație pentru apariția de noi competitori. 

Pe termen lung

Din punctul de vedere al competitorilor 

•“Înviniși” de ieri pot învăța din metodele adversarilor şi reveni pe piață;

•“Învingătorii” de ieri au tendința de a abandona eforturile de înnoire şi adaptare;

Din punctul de vedere al mediului

•Competiția conduce la cuceriri ireversibile în cunoaștere, în special în tehnologie

şi organizare;

•Aceste cunoștințe pot fi folosite contrar interesului societății sau pot fi scăpate de

sub control

Bibliografie

1. Moşteanu T., Floricel C., Dumitrescu D., Alexandru F., ,, Culegere de lucrări aplicative şi studii de caz pentru preţuri şi concurenţă’’, E.D.P. Bucureşti, 2000;

2. Moşteanu T., “Preţuri, echilibru concurenţial şi bunăstare socială”, Editura Economică, Bucureşti, 2001.

3. Pociovălişteanu D., “Microeconomie”, Editura Academica Brâncuşi, Tg-Jiu, 2008

4. Vaduva C., Vaduva M., “Concurenta si preturi”, Editura Academica Brâncuşi, Tg-Jiu, 2007

5.