Analiza Pietei Turistice in Romania

Analiza pietei turistice din Romania

INTRODUCERE

Înainte de a aborda problematica specifică şi particularităţile propriu-zise ale

pieţei turistice se impune – din raţiuni de prezentare metodică şi sistematizare a

demersului analitic în ansamblul său – să stabilim mai întâi suportul de argumente care

îndreptăţesc utilizarea conceptului de piaţă turistică. Este de ajuns, în acest sens, să

evocăm idei şi realităţi cunoscute şi acceptate, aflate la îndemână chiar şi pentru un

nespecialist. De asemenea, a identifica în cuprinsul “genului proxim” - piaţa – un

segment cu identitate proprie înseamnă a releva dintru început existenţa unor note

specifice (particularităţi) ale acestuia, ceea ce de altfel reprezintă un prim pas în

întreprinderea (lucrarea) cu care ne-am angajat sub titlul acestei cărţi.

Întrucât, precum într-un caz de celebră dispută, nu se poate afirma cu determinări

şi “mărturii” cronologice valide ce a existat mai întâi – cererea şi consumul, respectiv

produsul (producţia) şi oferta turistică, să acceptăm ca prim element necesar al

funcţionării unei pieţe de acest tip existenţa produsului turistic. Este drept că spre

deosebire de alte bunuri care intră pe piaţă pentru a-şi urma destinaţia consumistă, cel la

care ne referim este cu mult mai complex. El reuneşte, pe lângă componente concrete şi

altele mai speciale, până la cele de natură intelectuală sau afectivă. S-ar putea spune că

are, deopotrivă, atât din perspectiva “producătorului” cât şi a consumatorului, o

dimensiune economică şi una umanistă. Cu toate acestea el nu este mai puţin un produs

de schimb, atâta vreme cât apare ca rezultat al unei activităţi speciale propus altora spre

folosinţă. De altfel, în condiţiile epocii moderne şi ale contemporaneităţii (etichetată de

unii ca postmodernă), tot mai multe produse se regăsesc în forme şi formule

neconvenţionale, tot mai complexe şi sofisticate.

Specificitatea produsului turistic este mai pregnant pusă în evidenţă atunci când

acesta este raportat la nevoia căreia îi răspunde. Fiindcă şi piaţa turistică ca orice altă

piaţă se configurează în condiţiile existenţei unei nevoi sau dorinţe clar definite.1Aşadar

produsul este foarte complex, deoarece nevoia turistică însăşi pe care o satisface se

exprimă ca o necesitate umană de o complexitate neobişnuită. Este, în acest sens, de

ajuns să relevăm semnificaţiile celei mai banale călătorii ca manifestare a nevoii de

cunoaştere şi divertisment, uneori a spiritului de aventură, a dorinţei de ieşire în alte

orizonturi; toate acestea, nu neapărat ca o izbândă a sentimentului de securitate şi

intimitate (legate de spiritul de conservare şi comoditate a oamenilor), ci mai degrabă ca

încredere în posibilitatea coexistenţei acestora. Drept care, este firesc ca oferta turistică să

se muleze pe ambele categorii de cerinţe aflate aparent în contradicţie.

În consecinţă, se poate afirma că la nivelul fiecăreia din condiţiile de existenţă a

unei pieţe se reliefează elemente şi trăsături specifice care particularizează piaţa turistică:

există o nevoie sau o dorinţă clar definită de această natură; prin materializarea şi

manifestarea trebuinţei respective se constituie o cerere solvabilă; în sfârşit oferta şi

preţul completează ansamblul tranzacţiei turistice. Despre toate acestea, capitolele cărţii

cuprind detalii sistematizate.

1 N. Paina, M.D. Pop – Cercetări de marketing, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1997, pag.84

I. CONŢINUTUL, PARTICULARITĂŢILE ŞI STRUCTURA PIEŢEI

TURISTICE

1.1. Turismul – un sector economic în plină expansiune

Societatea modernă este caracterizată, din perspectiva tipurilor dominante de

activitate, ca o economie a serviciilor. Prin proporţiile atinse de dezvoltarea turismului în

zilele noastre, a volumului de activitate şi a numărului de personal angajat direct sau

indirect în industria turistică, acest sector economic de prestări de servicii rivalizează cu

nivelul şi proporţiile multor ramuri de importanţă maximă ale economiei.

Turismul este astăzi considerat de analişti ca unul din cele mai dinamice sectoare

economice, cu o evoluţie mereu oscilantă, fiind definit ca industria cea mai profitabilă a

sfârşitului de secol XX. John Naisbitt identifică, în celebra lucrare “Megatendinţe”,

turismul ca industria cu cea mai rapidă dezvoltare la începutul mileniului III.2

Turismul internaţional pe o scară foarte largă – la proporţii care să justifice o

asemenea sintagmă – şi-a făcut debutul la mijlocul acestui secol şi de atunci a cunoscut o

continuă dezvoltare. Astfel, în 1950 sosirile de turişti au fost de 25 milioane, iar

încasările din turismul internaţional au fost în valoare de 2,1 miliarde dolari. 48 de ani

mai târziu, în 1998, aceste cifre au ajuns la 621 milioane turişti internaţionali şi,

respectiv, 616,6 miliarde dolari încasări. În această perioadă, ratele medii anuale de

creştere ale acestor doi indicatori s-au situat la cote înalte 7,2% şi, respectiv, 12,3%.

Pentru anul 2010, se estimează ca sosirile la turismul internaţional să se dubleze3.

Ponderea în continuă amplificare a turismului în economia mondială este un fapt

incontestabil. Relevant în acest sens este faptul că, în comerţul internaţional, turismul

ocupă a doua poziţie după petrol, înregistrând un ritm de creştere superior mediei

mondiale. De altfel, turismul aparţine sectorului terţiar, care în zilele noastre este cel mai

important şi mai dinamic element component al economiei în toate ţările dezvoltate.

În unele ţări, precum Spania, Elveţia, Franţa, Italia ş.a., încasările din turism

contribuie substanţial la echilibrarea balanţei de plăţi, imprimându-i, nu de puţine ori,

chiar un caracter excedentar. Totodată, ca urmare a importantelor sume încasate de pe

urma turismului, ţările amintite mai sus pot să-şi acopere o bună parte din importuri şi să

2 J. Naisbitt – Megatrends 2000, Avon Books, New York, 1990, pag. 523 WTO – Tourism Market Trends Worldwide, 1999, pag. 45

dezvolte în continuare această industrie specifică. La toate acestea trebuie să mai

adăugăm faptul că, pe plan mondial, turismul absoarbe peste 5% din totalul cheltuielilor

de consum ale populaţiei.

Pe piaţa muncii turismul mondial se revendică drept numărul 1 în lume, asigurând

peste 250 milioane de locuri de muncă, ceea ce înseamnă 8% din populaţia ocupată a

globului. Pentru anul 2005 se prevede ca 340 de milioane de persoane să activeze în

turism.4

Activităţile legate de călătorii şi turism reprezintă mai mult de 12% din produsul

naţional brut mondial. De altfel, turismul este cel mai mare producător mondial al

produsului intern brut. Astfel, în 1990 el constituia 3,5% din produsul intern brut

mondial, această componentă fiind în 2000 de 10,9%, iar pentru anul 2005

previzionându-se o pondere de 11,8%. Dacă turismul ar fi o ţară, aceasta ar ocupa locul

patru în lume ca produs intern brut, după SUA, Japonia şi ţările fostei Uniuni Sovietice.

Turismul mondial este cel mai important investitor de capital, cu mai mult de 450

miliarde dolari în 1996, totalizând 7% din totalul investiţiilor în echipamente. În anul

2005 se estimează că în turism se vor investi 3,2 miliarde dolari pe zi.

Dacă tendinţa actuală se menţine, turismul va deveni prima industrie exportatoare

şi îşi va menţine poziţia de primă industrie generatoare de locuri de muncă din lume.

Peste 170 de state sunt activ implicate în dezvoltarea acestei industrii. Prin urmare putem

afirma că, la finele acestui secol şi mileniu, turismul va provoca o “revoluţie” în

dezvoltarea economiei mondiale. Pe piaţa turistică mondială, ţările care vor reuşi să

atragă turiştii vor fi cele care dovedesc preocupare la nivelurile de vârf pentru creşterea

competitivităţii sectorului turistic.

1.2. Conţinutul pieţei turistice

Turismul reprezintă un ansamblu de activităţi prin care omul îşi petrece timpul

liber călătorind spre destinaţi situate în afara reşedinţei permanente şi a locului de muncă,

în scopuri nelucrative, pentru plăcerea proprie. Totodată, turismul este industria creată

4 D. Pearce – Tourism Development, Longman, Londra, 1998, pag. 63

pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de

destinaţie, la un înalt nivel calitativ.

Pe măsură ce s-a dezvoltat, remarcăm că turismul şi-a constituit în timp o piaţă

proprie definită prin factori cu manifestare specifică şi determinanţi de natură economică,

socială, politică, geografică şi motivaţională. Definită în sens larg, piaţa turistică

reprezintă sfera economică de interferenţă a ofertei turistice, materializată prin producţia

turistică, cu cererea turistică, materializată prin consum. Deoarece locul ofertei coincide

cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii, interferenţa se va transforma

în suprapunere în timp şi spaţiu a celor două componente, prin intermediul consumului

turistic.5

Piaţa turistică are un conţinut complex, rezultat din faptul că oferta şi cererea

vizează, concomitent, atât serviciile, cât şi bunurile solicitate de turist într-o gamă mai

mult sau mai puţin diversificată. Datorită acestui conţinut complex, piaţa turistică

prezintă o serie de interferenţe şi este condiţionată de dimensiunile şi dinamismul pieţelor

de servicii şi bunuri, asupra cărora va exercita, la rândul ei, o serie de influenţe.

Interferenţele existente între piaţa turistică, piaţa serviciilor şi cea a bunurilor sunt

determinate de caracterul complex al produsului turistic, care reprezintă de fapt o

combinaţie de servicii şi bunuri. Pe parcursul voiajului de la locul de reşedinţă spre

destinaţiile turistice, de-a lungul sejurului şi în timpul călătoriei de întoarcere, turistul

consumă o serie de bunuri şi servicii pentru a-şi satisface nevoile şi în vederea obţinerii

unor satisfacţii, mai mult sau mai puţin speciale, dar într-o conjunctură specifică.

De precizat, în acelaşi sens al acceptării particularităţilor, că, în general,

complementaritatea serviciilor turistice constituie o diferenţă fundamentală între piaţa

turistică şi piaţa bunurilor materiale. Relaţiile de complementaritate se datorează faptului

că nevoile de consum nu pot fi satisfăcute de una şi aceeaşi întreprindere. Turistul

consumă, împreună, prestaţiile diferitelor întreprinderi de cazare, transport, alimentaţie

etc.

Consumul turistic începe chiar în localitatea de reşedinţă permanentă a turistului,

prin cumpărarea diferitelor bunuri şi servicii necesare călătoriei (echipamente, alimente

etc.), continuă în tot cursul voiajului (servicii de cazare, alimentaţie, carburanţi etc.),

5 C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 103

inclusiv la locul sejurului turistic, şi se încheie cu revenirea în localitatea de domiciliu. În

cazul turismului internaţional, această distribuţie în timp şi spaţiu a consumului turistic se

realizează în cadrul pieţelor aparţinând mai multor ţări. O parte a acestui consum se va

materializa în cadrul pieţei interne a ţării de reşedinţă (echipament turistic, o parte din

transport), o altă parte se va efectua pe pieţele din ţările prin care turistul tranzitează

(cazare, alimentaţie) şi o ultimă parte se va realiza în cadrul pieţei ţării de destinaţie

(cazare, alimentaţie, agrement, tratament). Această eşalonare în spaţiu şi timp se

manifestă şi în cazul consumului generat de turismul intern, influenţa materializându-se

de data aceasta în dinamismul şi structura pieţelor zonale sau locale.6

Una din particularităţile pieţei turistice, în comparaţie cu piaţa bunurilor, este şi

cea legată de aria sa. În timp ce pe piaţa bunurilor obişnuite relaţiile de piaţă cunosc o

anumită concentrare teritorială în funcţie de concentrarea populaţiei sau puterea de

cumpărare a acesteia, pe piaţa turistică aceste relaţii se determină în funcţie de

concentrarea sau dispersarea patrimoniului turistic, a ofertei turistice în ansamblul ei. În

aceste condiţii, trasarea conturului geografic al pieţei întreprinderii de turism se

realizează ţinând cont de distanţele pe care turiştii le parcurg până la destinaţiile turistice.

Piaţa turistică nu este uniform repartizată teritorial, unele zone dispunând de bogate

resurse turistice, fiind regiuni ofertante, iar altele fiind caracterizate ca emiţătoare de

turişti.

Dacă se analizează sfera de cuprindere, delimitarea în spaţiu, atunci vom avea o

piaţă naţională, limitată la teritoriul unei singure ţări precum şi o piaţă turistică

internaţională ce vizează un ansamblu de mai multe ţări.

Piaţa turistică naţională se caracterizează prin confruntarea ofertei şi cererii în

interiorul graniţelor unei ţări, produsele şi serviciile turistice fiind realizate prin

intermediul actelor de vânzare-cumpărare în acelaşi spaţiu.

În cazul pieţei internaţionale, oferta aparţine unei anumite ţări, iar cererea provine

dintr-o altă ţară. Confruntarea celor două laturi corelative ale pieţei turistice are loc însă

şi în acest caz în interiorul ţării ofertante, deoarece oferta turistică nu poate fi deplasată în

spaţiu, cererea fiind aceea care trebuie să ajungă la ofertă.

6 Fl. Bran, V. Manole – Specificul marketingului turistic, Tribuna Economică nr. 21/1997, pag. 22

Activitatea unităţilor turistice implică prezenţa clientului, deoarece prestaţia

turistică nu-i poate fi expediată. Acestuia i se oferă produsul turistic în zona de activitate

a prestatorului.

Datorită caracterului static în spaţiu, oferta nu se află - în ipostază reală, concretă,

ci doar ca imagine promoţională - în faţa consumatorului, decât după ce acesta s-a

deplasat din locul de reşedinţă permanentă. Ca urmare, considerăm că oferta turistică

rămâne naţională (internă) chiar şi în condiţiile în care cererea este internaţională.

Între piaţa naţională şi cea internaţională apar legături de interferenţă.

Dimensiunile şi dinamica pieţei turistice naţionale sunt influenţate de raporturile din

cadrul pieţei turistice internaţionale, de orientarea cererii turistice la un moment dat, de

modul cum sunt dirijate fluxurile turistice şi de gradul de competitivitate pe plan

internaţional. Astfel, de exemplu, o restrângere a cererii turistice internaţionale, ca

urmare a unor fenomene conjuncturale, politice sau economice, va putea fi compensată

prin extinderea cererii interne, care să asigure utilizarea capacităţilor turistice. Pe de altă

parte, extinderea cererii turistice internaţionale va determina luarea unor măsuri de

creştere a ofertei turistice (a bazei tehnico-materiale şi a producţiei de servicii), astfel

încât să poată fi asigurate condiţiile pentru satisfacerea întregii cereri.

Pe piaţa turistică internaţională, fiecare ţară se manifestă şi apare, în raport cu o

altă ţară, atât ca ofertantă de servicii turistice – deci furnizoare de produse turistice şi

beneficiară de turişti (ţară receptoare de turişti) –, cât şi ca ţară solicitantă de servicii

turistice, respectiv beneficiară de produse turistice şi furnizoare de turişti (ţară emitentă

de turişti). Astfel, pentru ţările ofertante de produse turistice, pieţele turistice externe de

unde provin consumatorii străini de servicii turistice sunt pieţe active (generatoare de

fluxuri turistice), iar pentru ţările emitente, pieţele spre care se îndreaptă fluxurile de

turişti sunt pieţe pasive.7

Ţările receptoare de turişti sunt interesate în asigurarea unei oferte turistice

naţionale cât mai atractive şi diversificate care să determine atragerea unui flux turistic

cât mai mare. Încasările în valută de la turiştii străini, precum şi sumele plătite de turiştii

naţionali care călătoresc în alte ţări influenţează, prin soldul lor excedent sau deficitar,

balanţa de plăţi externe a unei ţări.

7 Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1997, pag. 58

Concurenţa ofertelor turistice naţionale determină apariţia unor fluxuri turistice

spre diferite destinaţii. Direcţia şi factorii de influenţă ai acestor fluxuri trebuie studiaţi

într-o optică de marketing pentru a identifica modalităţile de atragere a turiştilor către

ofertele proprii.

Datorită complexităţii pieţei turistice apar o serie de relaţii ale acesteia cu pieţele

de servicii şi de bunuri. Analizând legăturile ce există între piaţa turistică şi piaţa

serviciilor, trebuie remarcat în primul rând faptul că piaţa turistică este, predominant, prin

însăşi natura sa o piaţă de servicii. Atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ,

caracteristicile pieţei turistice sunt influenţate de cele ale pieţei de servicii. Ca urmare, se

înregistrează o dezvoltare paralelă şi în ritmuri apropiate între cele două pieţe.

Dezvoltarea pieţei turistice este legată de existenţa unei oferte diversificate de servicii (de

transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament).

Pe de altă parte, remarcăm existenţa unor interferenţe între piaţa turistică şi cea a

bunurilor destinate consumului turistic. Dimensiunile şi structura pieţei turistice precum

şi modificările intervenite în cadrul acesteia (diversificarea formelor de turism,

schimbarea raportului dintre acestea) stimulează piaţa de bunuri prin cumpărările de

produse specifice diverselor forme de turism. De asemenea, în sens invers, dimensiunile

şi structura pieţei de bunuri utile pe parcursul călătoriei favorizează apariţia şi dezvoltarea

unor noi consumuri turistice. Astfel, fenomenul de fragmentare a concediului ce

presupune petrecerea lui atât în sezonul estival pe litoral, cât şi iarna la munte a

determinat lărgirea pieţei de echipament turistic, deoarece aceste două forme de turism

presupun dotări diferite. Un alt exemplu îl constituie dezvoltarea pieţei de autoturisme

care a influenţat favorabil turismul automobilistic.

În cadrul relaţiilor de interferenţă dintre piaţa turistică şi piaţa bunurilor constatăm

că extinderea uneia din ele determină restrângerea celeilalte, datorită existenţei unei surse

comune de acoperire a cheltuielilor. Semnificativ în acest sens este de exemplu faptul că

prin cumpărarea unui produs turistic (circuit, sejur, croazieră) apare o influenţă pozitivă

asupra dimensiunilor pieţei turistice şi negativă în privinţa pieţei de bunuri (prin

renunţarea de exemplu la achiziţionarea unui bun de folosinţă îndelungată). În sens

invers, dacă se optează pentru cumpărarea unor produse, aceasta poate avea efect

renunţarea la voiaj, ceea ce înseamnă că piaţa de bunuri se va extinde în detrimentul

pieţei turistice. Asistăm astfel la un fenomen de substituţie ce are loc în situaţia

consumatorilor cu venituri mici şi medii, care sunt obligaţi să-şi stabilească unele

priorităţi în satisfacerea nevoilor.

Piaţa turistică influenţează piaţa de bunuri şi în mod indirect, prin consumul

turiştilor în cadrul unităţilor de cazare, de alimentaţie şi de agrement. În zonele

preponderent turistice, constatăm că volumul desfacerilor către turişti este superior celui

către populaţia rezidentă.

Caracteristicile pieţei turistice sunt determinate de particularităţile celor două

componente ale sale: cererea şi oferta. În perspectiva evidenţierii dinamicii pieţei turistice

şi a identificării căilor de optimizare a activităţii firmelor de turism, este necesară

analizarea conţinutului cererii şi ofertei turistice, a modului de manifestare în timp, de

confruntare şi de adaptare reciprocă. Cunoaşterea legităţilor de evoluţie a cererii turistice

constituie o condiţie a satisfacerii consumului turistic printr-o adaptare corespunzătoare a

volumului şi structurii ofertei turistice. Aceasta este alcătuită dintr-un complex de oferte

parţiale paralele (cazare, alimentaţie, transport, comerţ, tratament, agrement). Comparativ

cu oferta turistică care are un caracter rigid cererea turistică este foarte elastică şi supusă

unei permanente fluctuaţii datorate influenţei unei multitudini de factori - politici,

economici, sociali, conjuncturali. Aceste particularităţi generează o serie de dificultăţi în

ceea ce priveşte comercializarea produselor pe piaţa turistică.

Piaţa turistică devine piaţa vânzătorului în timpul sezonului turistic (când cererea

este mare) şi piaţa cumpărătorului – în extrasezon (când oferta depăşeşte cererea)

justificându-se politici diferenţiate de produs, preţ, distribuţie şi promovare în vederea

optimizării activităţii unităţilor turistice.8

Legăturile intre cererea şi oferta turistică conduc la formarea unor relaţii de piaţă

între producţia (prestaţia) de servicii turistice şi consumul lor efectiv, privite din punctul

de vedere al consumatorilor şi al prestatorilor de servicii turistice.

Fig. nr. 1.1. Ciclul relaţiilor de piaţă între prestaţia de servicii şi consumul

serviciilor materializate în produse turistice

8 M Bucur-Sabo – Marketing turistic, Univ. Spiru Haret, Bucureşti, 1994, pag. 3

În centrul pieţei turistice se situează turistul privit ca un consumator potenţial al

produselor turistice. Deşi, în principiu, acestea se adresează întregii populaţii, sfera

consumatorilor potenţiali nu se identifică cu populaţia în ansamblu. Masa adresanţilor

produselor turistice este formată din consumatorii efectivi ce constituie piaţa turistică

reală şi nonconsumatorii, adică segmentele de populaţie aflate în imposibilitatea de a se

manifesta ca turişti. Nonconsumatorii de servicii turistice reprezintă o categorie eterogenă

şi instabilă, pe piaţă existând, la un moment dat, nonconsumatori turistici absoluţi şi

nonconsumatori relativi. Din prima categorie fac parte persoanele cărora le lipseşte

interesul de a călători în scopuri turistice şi care nu vor cumpăra produse turistice

deoarece nu resimt nevoia satisfăcută de practicarea turismului. Ei nu vor deveni

niciodată consumatori de servicii turistice, datorită unor cauze care au caracter de

permanenţă şi care împiedică manifestarea nevoii. Din această categorie fac parte:

persoanele având probleme psihice, cele care se încadrează în anumite limite extreme de

vârstă, handicapaţii care se află în imposibilitatea de a se deplasa necesitând îngrijire şi

supraveghere permanentă, persoanele bolnave care nu suportă călătoria.

Există şi nonconsumatori turistici relativi care cuprind persoanele lipsite de

accesul şi/sau voinţa de a cumpăra şi/sau utliza produsul turistic. Avem în vedere aici

segmentele de populaţie care, datorită nivelului veniturilor, sunt lipsite de accesul la

cumpărarea produselor turistice, familiile cu copii mici, familiile cu copii de vârstă

şcolară (care pot călători în scopuri turistice numai în perioadele vacanţelor), persoanele

care, prin atribuţiile lor profesionale, nu pot părăsi într-o anumită perioadă de timp

localitatea de reşedinţă, persoanele care îşi petrec vacanţele în familie (la părinţi, la rude)

în afara domiciliului lor permanent, fără însă să recurgă la serviciile de transport turistic

(utilizează pentru deplasare mijloacele de transport personale). Există şi o categorie de

nonconsumatori pentru anumite produse turistice, cum ar fi persoanele care nu pot

practica numai anumite forme de turism deoarece le sunt contraindicate pentru sănătate

(de exemplu turismul de litoral pentru cei care nu au voie să stea expuşi la soare) sau

persoanele care nu suportă condiţiile de climă caracteristice anumitor destinaţii turistice.

Valorificarea ofertei de servicii

turistice, materializate în produse turistice

Capacităţile de producţie(capacităţile

receptive ale prestatorilor de

servicii turistice)

Prestaţiile de servicii turistice

(producţie)

Nevoile populaţiei pentru serviciile

turistice

Puterea de cumpărare a populaţiei

Cererea de serviciituristice

Oferta de serviciituristice

Consumul de servicii turistice

În momentul în care asemenea cauze îşi încetează acţiunea, nonconsumatorii relativi

devin consumatori efectivi. Aşadar, ei fac parte din categoria consumatorilor potenţiali,

care pot să devină consumatori efectivi de servicii turistice, dacă se acţionează asupra

factorilor care au cauzat reţinerea de la consumul produsului turistic.

Prin urmare, piaţa turistică reală, a consumatorilor efectivi variază în timp în

funcţie de o serie de factori economici (veniturile populaţiei şi puterea de cumpărare a

acesteia, nivelul preţurilor produselor turistice), psiho-sociologici (aspiraţii, preocupări,

modă, dorinţă de cunoaştere, timp liber etc.), demografici (creşterea numerică a

populaţiei, mutaţii în structura pe grupe de vârstă, medii de viaţă socio-profesionale etc.),

politici, oferta turistică.

Studierea pieţei turistice este impusă de asigurarea unei concordanţe cât mai

depline între cererea de produse turistice şi oferta turistică, astfel încât prin volumul şi

diversitatea acesteia din urmă să se satisfacă într-o măsură cât mai mare gusturile şi

preferinţele celor mai variate categorii de consumatori. În acest scop, cercetarea de

marketing va trebui să identifice capacitatea, dinamica, aria şi structura pieţei turistice,

elasticitatea şi prognozarea cererii de produse şi servicii turistice.

În vederea pătrunderii pe o anumită piaţă, pentru operatorii din turism se impune

să stabilească trăsăturile caracteristice ale acesteia şi anume: care sunt produsele

solicitate, ce caracteristici calitative minime trebuie să îndeplinească pentru a fi acceptate,

tendinţele preţurilor şi tarifelor, poziţiile câştigate pe piaţă atât de produsele proprii, cât şi

de cele ale concurenţilor, capacitatea de absorbţie a pieţei, comportamentul

consumatorilor turistici.

Întreprinderile turistice trebuie să-şi raporteze poziţia la piaţa turistică reală

(efectivă), la cea potenţială, precum şi la cea teoretică, fiecare dintre acestea având

dimensiuni diferite şi fiind într-o continuă schimbare.

Modalităţile de extindere a pieţei turistice reale până la limitele ei potenţiale sunt

asemănătoare cu cele întâlnite în cadrul altor tipuri de pieţe. Calea extensivă presupune

creşterea numărului de turişti prin transformarea nonconsumatorilor relativi în

consumatori efectivi, prin acţionarea asupra cauzelor care au condus la reţinerea de la

consumul produsului turistic. Pe piaţa turistică există o concurenţă între produsele

turistice (litoral-munte, circuit-sejur, litoral românesc-litoral grecesc/turcesc) care

conduce la extinderea pieţei actuale a unui segment pe seama restrângerii pieţei pentru un

alt segment. În general, această concurenţă între segmentele pieţei nu afectează

dimensiunile ansamblului ei, deoarece, în acest caz, au loc doar transferuri ale

consumului de la un produs turistic la altul. Totuşi, în situaţia în care oferta turistică a

unei ţări nu poate asigura întreaga varietate de produse turistice, concurenţa între ţările

receptoare de turişti va conduce la modificarea dimensiunilor pieţei naţionale analizate.

Ca urmare, piaţa actuală a unei ţări poate fi extinsă prin intermediul unor deplasări ale

cererii în cadrul pieţei internaţionale, ca urmare a schimbărilor intervenite în raporturile

de competitivitate între diferitele destinaţii turistice. Dimensiunile pieţei reale cunosc

permanente transformări prin apariţia unor noi ţări ofertante de produs turistic, modificări

ale politicii de preţuri adoptate de unele ţări receptoare de turişti. Toate acestea conduc la

schimbarea direcţiilor marilor curente turistice în favoarea acelor destinaţii care devin

mai atractive pentru cerere.

Piaţa turistică reală cunoaşte un fenomen de extindere şi prin intensificarea

consumului turistic. Acest lucru este posibil prin alocarea unei părţi cât mai mari din

timpul liber consumului turistic şi prin sporirea cantităţilor consumate(prelungirea

perioadei sejurului, lungimii circuitului). Aceasta din urmă însă poate avea loc numai

pentru anumite consumuri turistice, în principal pentru consumul de servicii suplimentare

(excursii, agrement etc.).

Dimensiunile pieţei turistice depind de numărul de consumatori, numărul de zile

pe care aceştia le petrec în ţara, zona sau staţiunea respectivă şi de mărimea cheltuielilor

lor zilnice. Ca urmare, pentru lărgirea pieţei efective va trebui să se urmărească creşterea

numărului de turişti, sporirea sejurului mediu şi a cheltuielii medii zilnice.

Cele două laturi corelative ale pieţei turistice, oferta şi cererea, contribuie în

paralel la extinderea pieţei turistice. Valorificarea superioară a potenţialului turistic,

prelungirea sezonului, dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi diversificarea serviciilor

turistice pe de o parte, atragerea unui număr sporit de turişti şi intensificarea consumului

turistic până la atingerea dimensiunilor potenţiale ale ofertei pe de altă parte, conduc în

mod direct la lărgirea pieţei turistice reale.

Potenţialul pieţei turistice este reprezentat prin cererea tuturor consumatorilor

pentru un anumit produs turistic în funcţie de veniturile lor, de preţurile şi tarifele

practicate pentru acel produs.

(1.1.)

unde:

Ppt = potenţialul pieţei turistice (cererea totală)pentru produsul turistic analizat;

Ci = cererea de consum individual în funcţie de preţurile (tarifele) practicate

pentru un anumit produs (serviciu) turistic şi de veniturile clienţilor turişti;

n = numărul de clienţi turişti.

Dimensionarea potenţialului pieţei turistice poate fi realizată utilizând metoda

globală şi metoda analitică.

Metoda globală se bazează pe următoarea relaţie de principiu9:

Ppt = Ncfcp (1.2.)

în care:

Ppt = potenţialul pieţei turistice;

Nc = număr probabil de cumpărători de produse turistice;

fc = frecvenţa medie a cumpărărilor de astfel de produse (numărul mediu de

cumpărări pe un turist în perioada considerată);

p = preţul mediu al produsului turistic.

Cel mai dificil de estimat în astfel de calcule este numărul probabil de

consumatori ai produsului turistic (Nc). În vederea determinării lui, se impun a fi

efectuate studii de piaţă speciale, cu caracter prospectiv.

Metoda analitică (a fracţiilor în lanţ) utilizează o relaţie de următorul tip:

PT = P (1-Kn)VKtKtsKtsiKT (1.3.)

în care:

PT = potenţialul pieţei în cazul unui produs turistic nou T (de exemplu al unei

pârtii de schi care urmează a fi construită pe Rarău);

P = populaţia totală din zona servită de piaţa în cauză;

9 T. Gherasim – Piaţa turistică, Marketing – management, nr. 1-2,1998, pag. 64

Kn = fracţiunea (ponderea) populaţiei care, din diverse cauze (vârstă prea

înaintată, lipsă de venituri etc.), nu va solicita în mod sigur noul produs T;

v = veniturile medii ale unei persoane, aferente perioadei de calcul (lei);

KT = ponderea medie a veniturilor afectate de o persoană turismului,

Kts = proporţia veniturilor afectate de o persoană turismului sportiv în totalul

veniturilor destinate turismului;

Ktsi = ponderea veniturilor destinate turismului sportiv de iarnă, în totalul

veniturilor repartizate de o persoană turismului sportiv;

KT = proporţia veniturilor ce pot fi cheltuite de o persoană pentru turismul orientat

spre noul produs (noua pârtie de schi) în totalul veniturilor afectate turismului sportiv de

iarnă.

De la caz la caz, numărul fracţiilor luate în considerare cu ocazia efectuării unor

astfel de calcule poate fi mai mare sau mai mic.

Piaţa turistică teoretică (capacitatea teoretică a pieţei turistice) cuprinde piaţa

potenţială şi nonconsumatorii absoluţi şi exprimă limitele de absorbţie ale unui anumit

produs turistic pe o piaţă determinată, fără a lua în considerare preţurile şi tarifele

practicate. Ea reprezintă necesarul pieţei analizate pentru consumul unui anumit produs

turistic şi poate fi calculată pe baza următoarei formule:

(1.4.)

unde:

Pt = piaţa turistică teoretică analizată (capacitatea pieţei turistice);

k = numărul consumatorilor potenţiali, ai produsului turistic analizat

Y = capacitatea medie de consum sau intensitatea medie a solicitării produsului

turistic analizat.

Volumul pieţei produsului turistic exprimă totalitatea tranzacţiilor încheiate

pentru un produs turistic oarecare pe o piaţă dată, într-un anumit interval de timp10:

, (1.5)

unde:

Vpt = volumul pieţei produsului turistic analizat;

10 I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică , Bucureşti, 1998, pag. 83

ti = nivelul cantitativ al unei tranzacţii individuale;

n = numărul de tranzacţii într-o anumită perioadă.

1.3. Elemente constitutive ale pieţei turistice.

Pentru o fundamentare riguroasă a politicii de marketing a firmei turistice se

impune realizarea unei cercetări a pieţei de referinţă. Studiul trebuie să vizeze

următoarele componente ale acesteia:

1. Ofertanţii turistici – întreprinderi de o mare diversitate care operează pe piaţa

turistică şi care pot fi clasificate după mai multe criterii. Astfel, în funcţie de ceea ce

vând, ei se grupează în:

ofertanţii sau producătorii propriu-zişi de servicii turistice vând turiştilor unul sau

câteva servicii: structuri de primire turistică (unităţi de cazare şi de alimentaţie destinate

servirii turiştilor), firme de transporturi, unităţi de agrement, tratament etc.;

ofertanţii de produse turistice şi anume agenţiile de turism touroperatoare şi

detailiste care vând voiaje forfetare (pachete de servicii turistice).

În funcţie de modul de comercializare a ofertei întâlnim:

ofertanţi turistici care îşi vând singuri produsele turistice pe care le realizează;

ofertanţi - distribuitori care oferă turiştilor serviciile prestate de alte firme.

2. Cererea de servicii şi produse turistice – reprezentată de ansamblul persoanelor

care îşi pun în practică dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar, în afara reşedinţei

proprii pentru alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie.

Aceşti consumatori care îşi procură serviciile de turism de la ofertanţi sunt fie turişti

interni (locali), fie turişti externi (străini).

Consumatorii de produse turistice mai pot fi grupaţi în:

efectivi (reali), adică aceia care au solicitat deja sau vor solicita în mod sigur

produse turistice;

potenţiali, care, deşi nu au cerut sau nu cer încă produsul din motive obiective, îl

vor cere de îndată ce vor avea posibilitatea să intre în posesia lui, dorinţa de cumpărare

manifestându-se latent.

Raportul dintre consumatorii efectivi şi nonconsumatori are au un caracter

dinamic, el modificându-se pe măsură ce condiţiile economice şi sociale ale populaţiei

evoluează şi favorizează consumul turistic.

3. Intermediarii din industria ospitalităţii sunt reprezentaţi de:

agenţii tour-operatoare care concep produsele turistice ansamblând serviciile

turistice. Aceşti producători de voiaje forfetare sunt întreprinderi turistice de mari

dimensiuni şi au rolul de angrosişti pe piaţa turistică;

agenţii turistice detailiste care comercializează produsele şi serviciile turistice şi

furnizează turiştilor potenţiali informaţii cu privire la voiajele posibile, modalităţile de

transport, condiţiile de cazare, formele de agrement, tarifele practicate;

instituţii financiar-bancare, agenţii de marketing.

4. Concurenţii de pe piaţa turistică sunt categoria care reuneşte totalitatea

ofertanţilor de produse şi servicii, atât turistice cât şi de altă natură care pot determina o

deviere a cererii de la oferta proprie a operatorului din turism. Caracterul dinamic al

concurenţei impune cunoaşterea permanentă a acesteia în vederea orientării prospective a

ofertei turistice proprii.

5. Prescriptorii oferă gratuit sau contra unor comisioane informaţii asupra

produselor turistice. În această categorie includem agenţii de turism, medicii care

recomandă pacienţilor anumite staţiuni de tratament, profesorii care recomandă elevilor

sau studenţilr să viziteze unele obiective istorice sau culturale.

6. Legislaţia legată de activitatea turistică – cuprinde diferite acte normative în

vigoare, sub forma reglementărilor privind regimul de circulaţie turistică, duratele

concediului de odihnă şi a vacanţelor, acordarea vizelor de ieşire – intrare, regimul

paşapoartelor, regimul vamal etc. Toate acestea influenţează circulaţia turistică internă şi

internaţională şi diferă de la o ţară la alta.

7. Canalele de distribuţie a produselor turistice – constituie totalitatea

modalităţilor prin care acestea sunt transmise de la ofertanţii turistici la consumatori. În

general, pe piaţa turistică distribuţia se realizează în mod direct, de către producătorii

propriu-zişi din turism, sau indirect, prin intermediul agenţiilor de turism touroperatoare

şi detailiste.

8. Mijloacele de comunicare. În ansamblul lor instrumentele de informare,

stimulare şi convingere utilizate de întreprinderile turistice pentru a influenţa consumul

beneficiarilor alcătuiesc, de asemenea, o componentă semnificativă a pieţei turistice.

9. Mijloacele de transport – constituie elementul indispensabil activităţii turistice,

făcând posibil consumul turistic la locul ofertei prin intermediul deplasării pe căi rutiere,

feroviare, aeriene şi maritime.

10. Concurenţii de pe piaţa turistică – sunt categoria care reuneşte totalitatea

ofertanţilor de produse şi servicii, atât turistice cât şi de altă natură care pot determina o

deviere a cererii de la oferta proprie a operatorului din turism. Caracterul dinamic al

concurenţei impune cunoaşterea permanentă a acesteia în vederea orientării prospective a

ofertei turistice proprii.

1.4. Segmentarea pieţei turistice

În trecut nu s-a simţit nevoia segmentării pieţei turistice, deoarece produsele

propuse erau simple. Odată cu diversificarea ofertei însă, s-a dovedit absolut necesară

segmentarea pieţei turistice. Turistul potenţial se află în prezent pus în faţa unei oferte nu

numai bogate dar şi eterogene. Studiile marketerilor din turism au demonstrat că puţine

destinaţii turistice sunt universal acceptate şi dorite de consumatori. În consecinţă se

impune ca, în urma segmentării pieţei turistice, să fie selectat segmentul ţintă pentru o

anumită atracţie turistică.

Confruntarea eterogenităţii ofertei turistice cu fiecare din modalităţile de

percepere a componentelor acesteia din punctul de vedere propriu categoriilor de turişti,

determină existenţa unei diversităţi de subpieţe turistice. Astfel, întreaga piaţă turistică

are caracteristicile unei pieţe fragmentate.11 Fiecare ţară, regiune, staţiune sau agenţie

touroperatoare caută să ofere produse turistice specifice pentru a permite clientului să le

distingă dintre celelalte. Cu cât oferta depăşeşte mai mult cererea, cu atât ea trebuie să fie

mai diferită, mai nuanţată. Astfel, devine necesară alegerea grupului de consumatori

căruia îi poate fi destinat produsul turistic respectiv.

Nici un marketer din domeniul turismului nu ar fi în măsură, având în vedere

diversitatea nevoilor şi dorinţelor turistice, să satisfacă într-un mod optim toate exigenţele

turiştilor efectivi şi potenţiali(cu toate că numeroase oferte turistice publicitare încearcă

să convingă consumatorii de contrariu).Firmele turistice trebuie să recurgă la

segmentarea pieţei turistice, astfel încât să poată apoi să conceapă politici şi strategii de

marketing, corespunzătoare fiecărui segment de piaţă.

În practică există două categorii principale de criterii de segmentare a pieţei

turistice:

a) Criterii sociologice:

Vârstă;

Sex;

Origine;

Religie;

Poziţie socială, profesie, venit;

Stare civilă;

Nivel cultural.

b) Criterii de comportament turistic (obiceiuri de călătorie):

Felul şi destinaţia voiajului;

Motivul voiajului/scopul vizitei (agrement, odihnă, tratament, cultură, religie);

Dependenţa turistului de destinaţie;

11 C. Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 103

Gradul de fidelitate faţă de o anumită destinaţie turistică (care se explică fie

printr-un nivel înalt al satisfacţiei obţinute de turist în urma consumării efective a

serviciilor, fie prin tendinţa acestuia de a minimiza riscul presupus de schimbarea

destinaţiei turistice – de o destinaţie necunoscută încă);

Numărul şi tipul regiunilor vizitate;

Îndepărtarea faţă de destinaţie;

Durata sejurului;

Structura cheltuielilor;

Perioada călătoriei;

Cazarea aleasă;

Mijlocul de transport folosit (autoturism personal, autocar, tren);

Forma de turism practicată;

Utilizarea sau nu a unei agenţii de turism;

Dependenţa turiştilor faţă de data vacanţei;

Formele de petrecere a timpului liber al turiştilor la locul de sejur;

Caracteristicile vizate cu precădere, în funcţie de care pot fi identificaţi clienţi

atraşi în primul rând de: obiectivul turistic, itinerar, condiţiile de cazare şi alimentaţie,

tarife, siguranţă, mijloacele de agrement etc.;

Modalitatea de finanţare a călătoriei;

Perioada de realizare a programelor de vacanţă şi rata (frecvenţa) solicitării

serviciilor, stabilită în funcţie de comportamentul trecut al turiştilor conduc la

identificarea următoarelor segmente: turişti la prima vizită sunt interesaţi de tot ceea ce

reprezintă o atracţie în cadrul destinaţiei (de obicei aceştia sunt foarte tineri); turişti la a

doua vizită, care preferă să desfăşoare activităţile lor favorite pe parcursul întregului

sejur, care, de regulă, este mai lung; turişti la a treia (sau a n-a) vizită, care sunt foarte

activi pe timp de zi şi relativ inactivi noaptea, cheltuindu-şi banii mai ales pe cazare şi

masă (de regulă, persoane în vârstă); turişti fideli, care, dispunând de venituri mai mari

decât ceilalţi şi fiind de vârste mai înaintate, s-au obişnuit, în timp, cu o anumită

destinaţie turistică, nemaipunându-şi problema schimbării ei;12

Destinaţia călătoriilor din anii precedenţi;

12 T. Gherasim, D. Gherasim – Marketing turistic, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 91

Circumstanţele subiective (opinii, motivaţii);

Atitudinea faţă de oferta turistică (nonclienţi, ignoranţă, clienţi potenţiali, clienţi

efectivi etc.);

Rolul deciziei de cumpărare;

Numărul participanţilor (piaţa turismului independent/individual şi piaţa

turismului de grup).

În opinia noastră, în cazul pieţei turistice, cele mai importante criterii de

segmentare sunt cele comportamentale.

Această listă de criterii de segmentare posibile nu este exhaustivă, putând fi

identificate numeroase alte criterii şi subcriterii care să conducă la conturarea

segmentelor de piaţă turistică. În practică, o bună segmentarea a pieţei turistice constituie

o sarcină foarte complexă datorită numărului foarte mare de criterii de segmentare

posibile, interdependenţei lor şi dificultăţii estimării atractivităţii actuale şi mai ales

viitoare a diferitelor segmente de piaţă.

Serviciile firmelor turistice trebuie orientate către nevoile de consum ale acestor

segmente potenţiale ale pieţei. Ca urmare, programele de marketing ale acestor unităţi vor

fi adaptate la necesităţile şi dorinţele diferitelor categorii de clientelă potenţială.

Pe plan mondial, într-un alt sistem de referinţe, cel mai utilizat criteriu de

segmentare a pieţei turistice îl constituie ţara de origine a turistului. Fiecare continent,

fiecare stat este considerat ca o subpiaţă (piaţă parţială) rezultând astfel o multitudine de

pieţe turistice naţionale. Această segmentare geografică este larg răspândită în practică

deoarece segmentele de piaţă astfel identificate se caracterizează prin măsurabilitate şi

accesibilitate. În plus, aceasta corespunde părerii potrivit căreia comportamentul turiştilor

variază de la ţară la ţară.

Delimitarea pieţei turistice în funcţie de ţări reprezintă în turism varianta cea mai

simplă şi mai practică, pretându-se foarte bine unei prime localizări generale a pieţelor.

În cazul unei staţiuni turistice, segmentele de piaţă corespunzătoare acesteia sunt

“vizitatorii de destinaţie” (acei turişti care parcurg distanţe lungi pentru a ajunge la locul

de sejur), vizitatorii regionali (acei turişti care locuiesc în zone apropiate de staţiune) şi

rezidenţii. Distanţa la care se află turiştii potenţiali faţă de destinaţia turistică este un

factor important deoarece, în general, cu cât aceasta se află mai aproape de segmentul de

piaţă ţintă, cu atât vor fi atraşi un număr mai mare de vizitatori.

În structurarea pieţei din punct de vedere geografic, mulţi agenţi de turism

delimitează piaţa turistică naţională de cea externă. Aceasta din urmă poate la rândul ei să

fie structurată pe diferite subpieţe care să corespundă unor continente, regiuni sau ţări

diferite. Ţinând cont de întinderea geografică, pot fi identificate:

piaţa turismului local;

piaţa turismului zonal (regional);

piaţa turismului naţional;

piaţa turismului internaţional.

Marketerii din turism nu se pot limita însă la criteriul geografic deoarece este

dificil să satisfaci toate nevoile de consum ale unei pieţe turistice naţionale. Ca urmare,

piaţa va trebui fracţionată din nou pentru a permite nuanţarea eforturilor de marketing

depuse. Astfel, segmentarea se va face nu numai după criterii geografice (diferenţiere pe

regiuni, localităţi etc.), ci mai ales după criterii socio-economice, precum vârsta, profesia

şi puterea de cumpărare, şi după comportamentul turistic, ca de exemplu, motivaţia

călătoriei (voiaj de afaceri, de agrement, de odihnă, de tratament, de sport, cultural etc.)

Creşterea fluxurilor turistice, reducerea diferenţelor de mentalitate precum şi a

distanţelor geografice (dimensiunilor distanţă-timp), datorită progresului tehnic

înregistrat în domeniul transportului determină scăderea, din punct de vedere al

marketingului turistic, a importanţei segmentării geografice în favoarea utilizării

criteriilor socio-economice şi comportamentale.

În practică, marketerii din turism încearcă, prin oferta lor, să se adreseze în acelaşi

timp la diferite segmente de piaţă. Astfel, apar o serie de consecinţe cauzate de întâlnirea

în acelaşi spaţiu (al destinaţiei sau al mijlocului de transport turistic) a unor categorii

diverse de turişti. Apariţia simultană a turiştilor în locul în care prestaţia turistică se

produce îl determină pe consumator să-i considere pe ceilalţi ca făcând parte integrantă

din prestaţie.

Se poate întâmpla ca turistul să spere să aibă contacte cu ceilalţi beneficiari ai

respectivului serviciu turistic, sau dimpotrivă, să nu dorească acest lucru. Prezenţa

celorlalţi consumatori influenţează ambianţa şi aprecierea prestaţiei turistice. Întâlnirea

unor turişti aparţinând unor categorii diferite poate să aibă efecte pozitive sau negative.

Ca urmare, agentul de turism va trebui să aleagă segmentele de piaţă astfel încât

vecinătatea unor grupe diverse de consumatori să nu aibă consecinţe negative. Se va evita

astfel producerea unor fricţiuni ce pot avea loc ca urmare a unor diferenţe socio-

economice între clienţi. De exemplu, se întâmplă ca diverse categorii de populaţie de

vârstă sau putere de cumpărare diferite, anumite naţionalităţi, confesiuni religioase să nu

se suporte. Prezenţa simultană a unor categorii diferite de turişti în cadrul aceleiaşi

structuri de primire turistice sau chiar staţiuni poate să aibă efecte negative asupra

plăcerii petrecerii vacanţei. Asemenea fricţiuni se produc mai ales datorită diferenţelor de

comportament între categoriile de turişti, aceste diferenţe fiind deseori legate de criteriile

socio-economice. Clienţii unui hotel se recrutează practic din toate clasele sociale.

Comportamentul consumatorilor în vacanţă variază de multe ori în funcţie de forma de

cazare. Există diferenţe notabile între comportamentul locatarului unui camping şi cel al

unuia cazat într-un hotel. Un om de afaceri nu va fi satisfăcut dacă va fi cazat lângă o

familie cu copii mici, inconveniente apărând şi în situaţia în care se încearcă alcătuirea

unui grup de excursionişti format din persoane de vârsta a treia şi tineri. Ca urmare,

agenţii de turism vor trebui ca, prin segmentarea pieţei turistice, să evite producerea unui

amestec de clienţi având un comportament de vacanţă foarte diferit.

Segmentarea pieţei turistice se poate realiza şi în funcţie de motivaţia turiştilor.

Distingem astfel următoarele segmente:

turismul de agrement;

turismul cultural;

turismul de odihnă şi recreere;

turismul de tratament şi cură balneo-medicală;

turismul sportiv;

turismul de cumpărături;

turismul tehnic şi ştiinţific;

turismul religios;

turismul de reuniuni (afaceri şi congrese).

Segmentul de piaţă al turismului de agrement, de exemplu, este format din turişti

care au ca motivaţie descoperirea frumuseţilor naturii, cunoaşterea unor oameni şi locuri

noi, practicarea unor activităţi de divertisment.

În schimb, segmentul de piaţă corespunzător turismului cultural cuprinde acea

categorie de turişti interesată de satisfacerea necesităţilor intelectuale prin vizitarea unor

centre culturale, locuri şi monumente istorice, muzee, expoziţii, case memoriale etc.

În ultimul timp, se acordă o atenţie deosebită segmentului de piaţă turistică a

călătoriilor de afaceri. Importanţa unei asemenea pieţe decurge din faptul că acest turism

se efectuează practic tot timpul anului (nu este afectat de sezonalitate), oamenii de afaceri

se deplasează de mai multe ori pe an şi cheltuiesc de două ori mai mult decât turiştii

obişnuiţi într-un voiaj. Tendinţa de globalizare a economiei determină o creştere a

numărului călătoriilor de afaceri

Preferinţele, gusturile şi dorinţele diferite ale turiştilor conduc la o segmentare a

pieţei turistice în funcţie de cerinţele acestora pentru:

anumite tipuri de cazare ( hoteluri mari/mici, de lux/modeste etc.);

tipuri de alimentaţie ( fast food, restaurant vegetarian, restaurant cu specific local

sau naţional, restaurant specializat vânătoresc sau pescăresc etc.);

localizare (aproape de plajă, cu vedere spre munte, în centrul oraşului etc.);

facilităţi (golf, piscină, saună, săli de fitness, Internet etc.).

Segmentarea pieţei turistice se realizează şi în funcţie de frecvenţa călătoriilor.

Există astfel persoane ce efectuează un singur voiaj anual, iar altele îşi permit mai multe

vacanţe de-a lungul unui an. Companiile aeriene, lanţurile hoteliere şi restaurantele

acordă o atenţie deosebită clienţilor regulaţi prin practicarea unor reduceri de tarife.

Segmentarea pieţei în funcţie de motivaţiile, caracteristicile socio-profesionale ale

turiştilor şi tipurile lor de comportament permite o clasificare a acestora în:13

1. Turistul sedentar (retras) Motivaţiile sale principale sunt primare: mare, soare,

plajă. Nivelul veniturilor sale este redus şi, ca urmare, în timpul voiajului se va caza în

structuri de primire turistică de categorie mijlocie dar care să asigure o anumită categorie

de confort şi servicii. Pe parcursul sejurului urmăreşte să-şi păstreze obiceiurile. Acordă

13 Robert Lanquar – Le marketing touristique, Presses Universitaires de France, Paris, 1981, pag. 38

importanţă suvenirurilor ca dovadă a efectuării voiajului. “Experienţa” ieşirii sale

temporare din mediul vieţii cotidiene nu-i afectează major inerţia, spiritul de conservare.

2. Turistul sedentar-mobil combină turismul de odihnă cu cel de descoperire. Are

un nivel al veniturilor mediu sau ridicat şi vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani. Pe timpul

sejurului caută să practice sporturi diverse. În timpul voiajului este interesat de contactul

cu populaţia locală şi de vizitarea obiectivelor culturale.

3. Turistul itinerant caută în primul rând evadarea culturală şi socială. Aparţine

unei elite cu venituri ridicate care-i permit să călătorească. Acest segment de piaţă se

împarte în două categorii de vârstă, cu comportament diferit: cei între 30 şi 70 de ani,

care preferă turismul în grupuri organizate, şi cei între 20 şi 50 de ani, care practică

turismul în mod individual sau în grupuri mici. Aceşti turişti utilizează mijloace de

transport rapide şi vizitează tot ceea ce este subliniat în ghidurile turistice. Alimentaţia lor

este internaţională, experimentând şi gastronomia locală. Iubesc fotografia, activităţile

folclorice şi suvenirurile exotice. Durata voiajului lor este de două până la trei săptămâni

însă această clientelă este puţin numeroasă.

4. Turistul nomad caută contactul direct cu natura şi populaţia locală, are un nivel

de pregătire ridicat (uneori ca autodidact). De obicei este tânăr, dar regăsim în acest

segment de piaţă turistică toate categoriile de vârstă. Motivaţiile specifice variază în

funcţie de turist: evadarea din cotidian şi aventura, voiajul cu scop religios, artistic sau

artizanal. Avem de-a face cu turişti individuali sau în grupuri mici cărora le plac

improvizaţiile şi cazarea la particulari (în pensiuni familiale). Clientela este deschisă

experienţelor culinare şi folclorului autentic. Numărul turiştilor nomazi a început să

crească după anii 70.

În funcţie de stilul de viaţă, literatura de specialitate menţionează, 12 tipuri

diferite de turişti14:

turiştii organizaţi consideră că numai voiajele planificate şi organizate din timp

pot avea succes;

turiştii economi preferă, din motive ce ţin de nivelul veniturilor acestora, numai

variantele de turism ieftine;

14 J.R. Abbey – Does Life Style Profiling Work ?, în Journal of Travel Research, vol. XVIII, no. 1/1979, pag. 31

turiştii familiali atunci când îşi planifică vacanţele pornesc de la principiul potrivit

căruia satisfacţia lor poate fi obţinută numai împreună cu familiile acestora;

turiştii sociali manifestă interes în realizarea de contacte interpersonale în timpul

călătoriilor şi sejururilor;

turiştii neîncrezători nu au curajul să ia singuri deciziile cu privire la turism;

turiştii “intelectuali” pun accentul în timpul voiajelor pe ocupaţiile tematice, care

generează satisfacţii intelectuale;

turiştii în căutarea unui statut voiajează numai spre destinaţiile în care speră să nu

întâlnească prieteni sau cunoscuţi

turiştii sportivi sunt interesaţi de practicarea sporturilor sau doar de a asista la

manifestările sportive;

turiştii pasionaţi de istorie sunt atraşi de locurile cu rezonanţă istorică;

turiştii culturali preferă obiectivele care le pot satisface nevoile legate de lărgirea

orizontului de cunoaştere (muzee, expoziţii, case memoriale, manifestări artistice şi

culturale);

turiştii ecologişti se orientează spre turismul în aer curat (în mediul rural şi în

natură). Astfel, remarcăm că pe piaţa internaţională a industriei ospitalităţii se

înregistrează o tendinţă de dezvoltare a ecoturismului şi a turismului rural sau “verde”;

turiştii nocturni sunt atraşi mai ales de acele destinaţii caracterizate de

manifestarea unei animaţii nocturne intense.

Structurarea pieţei turistice în funcţie de mărimea veniturilor consumatorilor

potenţiali conduce la identificarea a trei segmente de piaţă caracterizate prin caracteristici

proprii ale naturii produselor, dimensiunilor pieţei, specificului consumatorilor şi

nivelului preţurilor.

Segmentul de piaţă corespunzător turismului de lux este constituit dintr-un număr

redus de consumatori, având venituri ridicate şi fiind foarte exigenţi faţă de calitatea

produsului turistic. Sunt foarte dificil de satisfăcut, cererea lor îndreptându-se spre

produsele turistice sofisticate. Turismul păturilor sociale “de vârf” (high-life) include

toate categoriile de consumatori pentru care practicarea turismului nu este îngrădită de

nivelul veniturilor. În acest context, trebuie să remarcăm faptul că deşi pe această piaţă

particularizată se înregistrează un volum redus de cerere, segmentul de piaţă

corespunzător turismului de lux este totuşi profitabil pentru operatorii din industria

ospitalităţii. Dacă avem însă în vedere pretenţiile personalizate faţă de nivelul calitativ al

serviciilor constatăm că această piaţă specifică este dificil de monitorizat. Astfel, cererea

pentru formele turismului de lux se manifestă în variante multiple, sofisticate şi uneori

chiar extravagante, pe care nu le pot acoperi decât structurile de primire de categoria

cinci stele şi, numai într-o anumită măsură, cele de categoria patru stele.

Clientela constituită din oameni de afaceri manifestă solicitări pentru serviciile

turistice de confort ceea ce stimulează agenţii economici din sfera ospitalităţii să se

orienteze şi către formele turismului de lux, desigur în limitele rezonabile de

competitivitate şi eficienţă. Tot în această categorie se înscriu ocazional ţi călătorii

“marginali”15, proveniţi din diverse pături sociale, cu venituri medii, dar dispuşi să

sacrifice o parte din aceste venituri pentru a beneficia de niveluri superioare de confort în

structurile de primire de categoria lux.

Caracteristicile particulare ale practicilor turistice preferate de păturile sociale

dominante au fost identificate de marii sociologi clasici (Max Weber, Werner Sombart).

În cazul acestei clientele turistice variabila economică nu are influenţă asupra alegerii

destinaţiilor de sejur ţi nici asupra costurilor serviciilor pentru cazare, alimentaţie,

transport etc. Dimpotrivă, aceste influenţe acţionează în favoarea unei logici

comportamentale de “elitism” , care îi determină să caute practicile cele mai scumpe şi

cele mai discriminatorii pentru a demonstra privilegiul lor social.16

În concluzie, putem afirma că turismul de lux este foarte instabil şi versatil.

Astfel, comportamentele care evidenţiază caracterul distinctiv al cererii clientelei şi

modelele lor originale de manifestare sunt supuse tendinţelor de imitare din partea altor

pături sociale mai puţin bogate. Afluxul turiştilor cu venituri medii conduce treptat la

“democratizarea” destinaţiilor privilegiate ale clientelei de lux, provocând inerent

reorientarea clientelei de elită către alte destinaţii, exotice, încă “neinvadate” de turismul

cu tendinţe de masă ţi către alte preferinţe de consum.

Piaţa turistică a claselor mijlocii cuprinde turişti cu venituri medii care au

exigenţe mai modeste faţă de calitatea şi rafinamentul produsului turistic. În această

categorie intră turiştii activi ce formează grupuri eterogene, dar care au totuşi o trăsătură

15 O. Snak, P. Baron, N. Neacşu – Economia turismului, Ed. Expert, Bucureşti, 2001, pag. 16216 J., Baudrillard – La societé de consommation, Ed. Gallimard, Paris, 1978, pag. 102

comună: tendinţa de a concilia mijloacele lor economice cu dorinţa de aşi satisface

cererea pentru diversele forme de consum turistic. Remarcăm că aceşti turişti aparţin

păturilor sociale care apreciază că este necesar să-şi părăsească reşedinţa obişnuită pentru

a pleca în vacanţă şi care, din punct de vedere economic şi cultural, dispun de anumite

posibilităţi, cât şi de discernământ şi selecţie privind formele de turism şi destinaţiile

preferate. Printre trăsăturile comune ale manifestărilor de consum putem menţiona

nevoile elementare pentru odihna fizică, nervoasă şi morală şi continuând cu nevoile de

destindere, agrement-divertisment şi setea de cultură, toate rezultând din desprinderea

temporară de cotidian prin activităţile sportive, jocuri de societate, contacte pentru

populaţia autohtonă, acumulare de noi cunoştinţe etc.

În cazul acestui segment de piaţă turistică satisfacţia consumului este amplificată

de sentimentul că îşi pot alege deliberat mediul destinaţiilor de vacanţă, ştiind că

elasticitatea bugetului lor le permite şi posibilitatea de a decide asupra perioadei şi duratei

sejurului, asupra formelor de cazare ţi asupra organizării “loisir”-ului lor. În acest context

trebuie să remarcăm că deşi libertăţile enumerate sunt relative, sentimentul deciziei de

selecţie este un factor determinant al dimensiunilor consumului turistic.

Această categorie de turişti sunt mai uşor de satisfăcut, însă putem identifica o

tendinţă de copiere a practicilor turistice ale celor cu venituri ridicate (turiştii “de elită”)

în ceea ce priveşte consumul turistic al unor produse mai sofisticate şi mai scumpe.

Segmentul de piaţă al turismului de masă reprezintă ponderea cea mai mare a

consumatorilor, fiind reprezentat de turiştii cu venituri moderate şi chiar modeste. Aceştia

acceptă produse turistice mai puţin elaborate, oferite însă la preţuri mai mici. Deciziile de

cumpărare a produselor turistice la această categorie de consumatori sunt direct

condiţionate de nivelul preţurilor ofertei turistice. Aceştia formează clientela

campingurilor şi a unităţilor de cazare caracterizate de un nivel de clasificare inferior, a

societăţilor de transport în comun cu vehicule de clase inferioare. Odată cu creşterea

veniturilor, reprezentanţii acestui segment de piaţă pretind produse turistice tot mai

complexe şi acceptă preţuri mai ridicate. Explozia turismului de masă a însemnat

introducerea pe piaţa turistică a unei clientele din ce în ce mai numeroase, provenită din

populaţia cu venituri modeste şi deci sensibilă la costul călătoriilor şi al celorlalte servicii

turistice.

În literatura de specialitate această categorie de clientelă desemnează turiştii

“pasivi” (“captivi”) care ar dori să se deplaseze în călătorii de vacanţă, dar nu dispun de

suficiente posibilităţi materiale pentru a-şi alege mijloacele preferate de transport şi de

cazare, rămânând captivi, nevoiţi să accepte formulele forfetare de vacanţă, pregătite şi

comercializate de agenţiile tur-operatoare sau de agenţiile intermediare ale acestora.

Nedispunând de suficiente posibilităţi pentru a-şi organiza pe cont propriu sejurul turistic,

aceşti turişti se limitează la câmpul de selecţie a ofertelor de produse turistice pe care le

consideră accesibile în limitele bugetelor modeste de vacanţă. Ca exemplu, putem

menţiona formele turismului rural, unde turiştii acceptă deliberat condiţiile modeste de

confort, compensat însă plenar cu satisfacţiile căutate în mediul încă nepoluat fizic,

chimic, fonic etc. al gospodăriilor ţărăneşti.

În ceea ce priveşte piaţa turistică a României, în perioada de dinainte de 1989,

aceasta avea în ansamblu caracteristicile unei pieţe a turismului de masă, celelalte

segmente ale pieţei fiind practic inexistente. În ultimul timp însă au început să se

diferenţieze din ce în ce mai clar segmentele pieţei corespunzătoare turismului de lux şi al

claselor mijlocii.

Piaţa turistică poate fi segmentată în funcţie de natura elementelor de atractivitate

(litoral, munte, staţiuni balneare, oraşe şi trasee turistice) şi de tipul mijloacelor de

transport utilizate în voiajul turistic (autoturism personal, autocar, tren etc.).

În funcţie de categoria de vârstă şi de ocupaţia turiştilor pot fi selectate segmente

ale pieţei corespunzătoare tineretului (turişti “de primă vârstă” sau vârstă formativă),

adulţilor(populaţia activă a turiştilor de “a doua vârstă”) şi a persoanelor în vârstă

(pensionarii, populaţia de vârsta a treia, corespunzătoare retragerii din activitatea

profesională). Tineretul, ca segment distinct al pieţei turistice, este format în principal de

elevi şi studenţi şi are drept caracteristici preocupările comune, timpul liber disponibil

distribuit în mai multe perioade ale anului. Segmentul de piaţă al adulţilor îşi manifestă

dorinţa de petrecere a concediului de odihnă în vederea refacerii capacităţii de muncă în

condiţii cât mai ridicate de confort.

Există numeroase subsegmente ale pieţei turistice a populaţiei active datorită

manifestării unei diversităţi de motivaţii turistice. Aceasta este determinată de diferenţele

legate de profesie, nivel al veniturilor, caracteristici demografice, grad de instruire,

mărime a concediului de odihnă etc. Populaţia de vârsta a treia constituie un segment

important al pieţei turistice datorită disponibilităţilor de timp şi creşterii ponderii acestor

persoane în cadrul populaţiei totale.

Pentru a exemplifica procesul de segmentare în turism vom prezenta cazul pieţei

unei structuri de primire turistică cu funcţiune de cazare şi al unei unităţi de alimentaţie

publică.

Tabel nr. 1.1. Segmentarea pieţei unei unităţi de cazare

Segment de

piaţă

Profesionişt

i

Călătorii de

afaceri

Congrese Vacanţe Localnici

1 2 3 4 5 6

Principala

motivaţie de

consum

Calitatea

servirii

Servicii

inovative

Recreere Economii Preţ

Caracteristici

demografice

Peste 30 de

ani, putere

de

cumpărare

ridicată

25-40 de ani,

putere de

cumpărare

medie spre

ridicată

Variabile 25-50 de

ani, putere

de

cumpărare

medie

20-40 de

ani,

secretare,

manageri

Provenienţă străini străini locali/

străini

locali/

străini

locali

Comportame

nt

Utilizare

intensă a

serviciilor

Utilizare

intensă a

serviciilor

Utilizare

ocazională

Utilizare

ocazională

Utilizare

medie

Stil de viaţă Conservator

i

Inovatori Clasă medie În

ascensiune

socială

Orientaţi

spre preţ

Servicii Calitate

ridicată

Servicii în

cameră

Bar/

Spălătorie

Coffee

shop

Rapiditatea

serviciilor

% piaţă 20% 25% 35% 10% 10%

% cifra de

afaceri

5% 40% 30% 5% 20%

Sursa: După Giovani Peroni – Marketing turistico, Franco Angeli, Italia, 1994 ,

pag. 78

Tabel nr. 1.2. Segmentarea pieţei unui restaurant de periferie

Segment de

piaţă

Tineri Consumatori

ocazionali

Turişti

(gastronomie)

Familii

Principala

motivaţie de

consum

Posibilitatea de

a se întâlni

Ocazii speciale Servicii de

calitate

Raport

favorabil

preţ/calitate

Caracteristici

demografice

Sub 35 de ani,

venit ridicat

Vârsta a doua Cupluri cu

venit ridicat

Familii tinere,

cu copii sub 6

ani

Provenienţă Locali Străini Străini Locali

Caracteristici

de

comportament

Consum de

băuturi

alcoolice,

fidelitate faţă de

marcă

Conservatori,

puţin exigenţi

faţă de servicii

Utilizare

frecventă,

fidelitate

scăzută

Importanţă

ridicată

nucleului

familial

Stil de viaţă Social Conservatori,

valori familiare

Hedonişti Orientare spre

preţ

Meniu cel mai

cerut

Alegeri ridicate Clasic Specialitatea

casei

Bucătărie

familială

Cote de piaţă 30% 20% 30% 20%

% din cifra de

afaceri

45% 35% 15% 5%

Sursa: După Giovani Peroni – Marketing turistico, Franco Angeli, Italia, 1994,

pag. 79

În sinteză segmentarea pieţei turistice în funcţie de criteriile de structurare poate fi

reflectată precum în tabelul de mai jos:

Tabel nr. 1.3. Criterii de segmentare a pieţei

turistice

CRITERII

SEGMENTE

I. Demografice

- categoria de vârstă Copii şi adolescenţi, tineret, maturi, pensionari

- ciclul de viaţă al familiei Copii în întreţinerea părinţilor, celibatari,

căsătoriţi fără copii, căsătoriţi cu copii în

întreţinere, bătrâni singuri sau în cuplu

- educaţie Fără studii, studii primare, studii superioare

- ocupaţie Cadre superioare, funcţionari, muncitori,

agricultori, populaţie inactivă (elevi,

pensionari)

- venit Turişti de lux, de condiţie medie, săraci

II. Geografice

- zona teritorială Piaţa turismului local, zonal (regional),

naţional, internaţional

- ţara de origine a turistului Germania, Japonia, SUA

- tip de habitat Piaţa turismului rural, piaţa turismului urban

- relief Turism montan, de litoral, de deltă

III. Psihosociale

- stil de viaţă Turişti economi, organizaţi, ecologişti,

culturali, sociali

- personalitate Turişti inovatori, conservatori, sociabili,

impulsivi

IV. Comportamentale

- motivul voiajului Agrement, cultură, odihnă, tratament, religie

- numărul participanţilor Piaţa turismului individual, de grup

- comportamentul în timpul voiajului Sedentar, sedentar-mobil, itinerant, nomad

II. CEREREA ŞI CONSUMUL TURISTIC

2.1. Particularităţile cererii turistice

Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa

de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte motive decât

prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie17. Din punct de vedere

economic, cererea turistică se referă la cantitatea de bunuri şi servicii turistice

(materializate în produse turistice) care pot fi cumpărate într-o zonă delimitată şi la un

anume preţ de-a lungul unei perioade date de timp. Cererea turistică poate fi analizată şi

din punct de vedere al motivaţiei care stă la baza ei şi a comportamentului

consumatorului.

Consumul turistic reprezintă manifestarea cererii solvabile a populaţiei pentru

produsele turistice oferite pe piaţă. Astfel, acesta vizează totalitatea cheltuielilor efectuate

de turişti pentru a cumpăra servicii (cazare, alimentaţie, transport, agrement) şi bunuri

(alimentare, echipament sportiv, pentru camping, cărţi poştale, ghiduri turistice, hărţi

rutiere) necesare satisfacerii nevoilor şi dorinţelor legate de petrecerea timpului liber.

Consumul turistic se produce înainte de plecarea spre locul de destinaţie turistică

(achiziţionarea echipamentului necesar practicării anumitor forme de turism, articole de

voiaj, de plajă, sportive, produse alimentare), pe parcursul voiajului (servicii de transport,

alimentaţie, cazare) şi la locul de sejur (servicii de cazare, alimentaţie, tratament,

agrement).

În cadrul consumului turistic, mai ales in timpul sejurului, se înregistrează şi

consumul unor servicii suplimentare cum ar fi închirierea de diferite obiecte, întreţinerea

unor obiecte de uz personal, asistenţă sanitară şi cosmetică, reţinerea de bilete de voiaj

sau la spectacole culturale sau sportive, informaţii şi servicii de ghizi, interpreţi, personal

de însoţire, servicii de schimb valutar, servirea mesei în cameră, excursii, partide de

vânătoare şi de pescuit, degustări de vinuri, distracţii sportive, jocuri distractive, închirieri

de autoturisme, ambarcaţiuni, cai, birji şi sănii, aranjamente pentru tratamente şi

consultaţii medicale, servicii de primire - însoţire la gări, aeroporturi, porturi, la puncte de

17C.Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992 pag.106

frontieră, servicii destinate îngrijirii copiilor turiştilor, servicii de bancă, de poştă, de

telefon, Internet etc.

Materializarea consumului turistic se poate realiza numai cu condiţia existenţei

unei oferte turistice care, prin volum, structură şi calitate, repartizare în timp şi dispersare

în spaţiu, să corespundă preferinţelor turiştilor.

Pe parcursul călătoriei turistice, precum şi la locul de sejur turiştii solicită o gamă

diversă de servicii. Această cerere turistică depinde de forma de turism practicată, de

oferta specifică acesteia de mijlocul de transport utilizat, de lungimea circuitului turistic,

de durata sejurului, de forma de cazare, de sezonul în care se desfăşoară respectiva

acţiune turistică, de puterea de cumpărare a turistului precum şi de motivaţiile şi

preferinţele acestuia.

Cererea turistică putem considera că se manifestă într-un număr practic nelimitat

de variante, nuanţate sau nuanţabile de la un client potenţial la altul, în funcţie de o serie

de criterii dintre care putem menţiona:

motivaţiile clientelei ţi preferinţele turiştilor pentru atracţiile oferite;

tipologia socioprofesională, familia şi forma de turism în care se desfăşoară

călătoria turistică a clientului;

sursele financiare şi sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în

funcţie de structura serviciilor;

caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de

transport, modalităţile de cazare etc.).

În acest context, trebuie să menţionăm faptul că deşi în practica turistică se

acceptă clasificarea cererii în periodică şi ocazională (rară), periodicitatea trebuie

înţeleasă ca o manifestare generală a cererii de servicii turistice în cursul unei perioade de

referinţă, avându-se în vedere că, totodată, periodicitatea consumului turistic nu afectează

decât într-o mică măsură aceeaşi ofertă de servicii la intervale apropiate. Subliniem faptul

că acest raţionament face în mod deliberat abstracţie de unele forme “impuse” de

manifestare periodică a cererii turistice, ca de exemplu cazul călătoriilor de afaceri

(asimilate cu călătoriile turistice), în cazul recomandărilor medicale pentru anumite

proceduri de tratament balneomedical care necesită repetare la intervale regulate de timp

şi în aceeaşi staţiune turistică, sau chiar şi în cazul unei forme de predilecţie de turism (de

exemplu, vânătoarea sau pescuitul sportiv) legate de aceeaşi destinaţie a călătoriilor.

Comparativ cu alte domenii, cererea turistică prezintă o serie de particularităţi

determinate de specificul serviciilor ce intră în componenţa produselor turistice

consumate în cadrul pieţei.

Caracteristic pentru cererea de servicii turistice este gradul ridicat de mobilitate,

cu schimbări relativ rapide, din punct de vedere cantitativ şi structural, modificări

înregistrate sub influenţa unei multitudini de factori obiectivi şi subiectivi. Din această

cauză, piaţa turistică este studiată ţinând cont de dinamica cererii, de oscilaţiile şi

tendinţele acesteia şi analizând cauzele şi consecinţele acestor schimbări. Dinamismul

cererii turistice se manifestă prin oscilaţii dese, uneori bruşte şi neaşteptate, care se

datorează în principal labilităţii motivaţiilor, precum şi altor factori endogeni (de natură

familială, personală sau socială) şi exogeni (politici, naturali etc.).

Gradul ridicat de mobilitate a cererii turistice este determinat şi de caracterul rigid

al ofertei. În consecinţă satisfacerea nevoilor consumatorilor se realizează prin deplasarea

turiştilor din zona de reşedinţă spre locul de existenţă a produsului turistic. Distanţa

parcursă de turist până în regiunea de interes turistic poate varia, însă costul călătoriei şi

timpului necesar deplasării impun anumite limite. De exemplu, turismul de sfârşit de

săptămână se desfăşoară în anumite perimetre cu o delimitare destul de precisă18.

Cererea de servicii turistice cunoaşte o evoluţie continuă a volumului, structurii şi

dispersiei spaţiale şi temporale, însă creşterile înregistrate nu au o ritmicitate constantă şi

nici o dispersare unitară spre toate destinaţiile turistice. Evoluţia ascendentă a volumului

de servicii turistice este corelată cu trendul ce caracterizează circulaţia turistică. În

schimb, evoluţia structurii cererii turistice prezintă o elasticitate proprie, care se modifică

în permanenţă sub influenţa factorilor ce determină dezvoltarea diferitelor forme de

turism, produse sau destinaţii turistice.

În comparaţie cu cererea de mărfuri remarcăm gradul ridicat de spontaneitate a

cererii turistice. Astfel, deşi în industria ospitalităţii s-a adoptat clasificarea cererii în

fermă şi spontană, chiar şi cererea fermă nu comportă în toate împrejurările un grad

18V.Olteanu, I.Cetină - Marketingul serviciilor, Ed. Marketer & Expert, Bucureşti, 1994, pag.122

ridicat de urgenţă şi se manifestă cu o elasticitate variabilă la diferit categorii de

populaţie.

Cererea turistică este foarte elastică în funcţie de modificarea factorilor de

influenţă. Astfel, evoluţia acesteia este determinată de un ansamblu complex de factori

economici, demografici, psihosociali şi politici. Printre cei mai importanţi se numără:

nivelul veniturilor populaţiei şi cota destinată consumului turistic, nivelul tarifelor

serviciilor turistice, volumul şi structura ofertei turistice, ponderea timpului liber, gradul

de cultură etc. Din punct de vedere matematic, cererea de bunuri şi servicii turistice (C t)

este o funcţie a tuturor acestor factori menţionaţi:

Ct = f(a,b,c,...,n), în care intensitatea şi direcţia de influenţă ale factorilor sunt

foarte diferite, acţiunea unora putând să anuleze complet, să micşoreze sau să amplifice

acţiunea celorlalţi.

Dificultăţile de cuantificare a factorilor imponderabili de influenţă au fost

remarcate chiar în perioadele incipiente ale dezvoltării turismului, aşa cum sublinia, la

timpul său, şi profesorul Krapf: “Turismul este un exemplu tipic de satisfacere a unor

nevoi care corespund concepţiilor formulate despre modul de viaţă cel mai apropiat

standing-ului fiecărui individ. El nu decurge deci exclusiv din considerente utilitare, ci

conţine în mare măsură şi elemente extraeconomice, deci iraţionale.”19

În concluzie, putem afirma că periodicitatea cererii turistice este o funcţie a

veniturilor disponibile, a timpului liber şi a sezonalităţii activităţii turistice, care

generează diferite forme de turism bazate pe o ofertă anuală periodică (de exemplu:

turismul în staţiunile de sporturi de iarnă, turismul estival pe litoral etc.). În acest context,

merită să reamintim faptul că factorul esenţial al formării periodice (sezoniere) a cererii

turistice şi, în consecinţă şi a repartizării inegale în timp şi în spaţiu a cererii, este

reprezentat de limitele timpului liber disponibil pentru turism în decursul unui an

calendaristic.

Manifestarea directă a elasticităţii ridicate a cererii se exprimă prin modificările

suferite de aceasta ca urmare a acţiunii factorilor proprii de influenţă. O exprimare

indirectă a elasticităţii cererii turistice o reprezintă situaţia modificării preţului la

19 K. Krapf – La cosommation touristique, Aix-en-Provence, 1964, pag. 63

produsele mai puţin elastice (produsele alimentare, de exemplu) care afectează într-o

anumită măsură cererea turistică.

Elasticitatea cererii turistice în raport de venit şi preţ variază în funcţie de natura

produsului turistic şi de categoria cumpărătorilor, deci diferă de la o categorie de cerere la

alta. Consumatorii potenţiali de servicii turistice pot fi împărţiţi în două categorii având

caracteristici foarte diferite. Pentru cei care fac parte din prima categorie, produsele

turistice sunt considerate drept esenţiale şi grupează forme de turism precum: călătoriile

de afaceri (acestea sunt inelastice din punctul de vedere al venitului şi preţului, deoarece

costurile sunt suportate de către firme, asociaţii sau buget), sejururile de cură balneară,

voiajele având motivaţii familiale şi pelerinajele religioase. În acest caz elasticitatea

cererii turistice în raport cu venitul şi preţul este relativ redusă. Se poate vorbi chiar de o

cerere mai mult sau mai puţin rigidă. Pentru cea de a doua categorie de consumatori,

opţiunea turistică este considerată ca fiind facultativă. Aceasta de altfel constituie

majoritatea cererii turistice caracterizată printr-un grad ridicat de elasticitate. Coeficientul

de elasticitate al cererii variază ca amploare în funcţie de diversitatea produselor turistice,

structura cererii şi motivaţie. De exemplu, se constată că, pentru turismul

balneoclimateric, coeficientul de elasticitate este mai mic decât pentru turismul sportiv

dar mai mare decât pentru turismul de congrese, în funcţie de stringenţa motivaţiei

respective20.

Gradul de dezvoltare economică a unei ţări influenţează elasticitatea cererii

turistice, în sensul scăderii ei proporţional cu creşterea gradului de dezvoltare economică.

Expresia cea mai concludentă a elasticităţii cererii turistice este cea în raport cu

veniturile populaţiei. Astfel, concomitent cu scăderea veniturilor reale ale consumatorilor

are loc o reducere drastică a cererii turistice, în ritmuri mult mai mari decât pentru

mărfurile obişnuite21. Pentru categoriile de populaţie cu venituri medii şi modeste, această

elasticitate devine cu atât mai mare, cu cât formele de turism practicate au un caracter

mai pronunţat recreativ şi respectiv cu cât o pondere mai mare a consumului turistic este

finanţată din veniturile individuale. Cu anumite excepţii (cum ar fi de exemplu, în cazul

cererii pentru tratamente balneomedicale) cererea turistică este mai puţin legată de 20C. Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed.ABEONA, Bucureşti, 1992,

pag.11521Gh.Postelnicu - Economia turismului, Univ.Creştină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999,

pag.53

condiţiile de existenţă ale populaţiei decât cererea de mărfuri, fiind în general mult mai

sensibil influenţată de nivelul veniturilor populaţiei şi de nivelul tarifelor pentru pachetele

de servicii turistice.

Elasticitatea ridicată a cererii permite crearea unor posibilităţi de amânare a

realizării consumului turistic. Turistul potenţial va achiziţiona un anumit produs turistic

numai în momentul în care consideră că acesta oferă un raport calitate - preţ

corespunzător nivelului veniturilor sale iar el dispune de suficient timp liber. Ca urmare

consumatorul turistic potenţial va accepta oferta numai în condiţiile ce i se par cele mai

favorabile. Această amânare a satisfacerii nevoii este asociată cu atractivitatea

elementelor din structura ofertei, elasticitatea cererii fiind deci şi un element important al

accentuării caracterului sezonier al acesteia.

În general, constatăm că valoarea medie pe o zi de sejur a consumului turistic este

superioară consumului la locul de reşedinţă şi superioară veniturilor individuale curente.

Ca urmare una din condiţiile necesare realizării consumului turistic este ca turiştii să

dispună de economii corespunzătoare. Este evident că volumul necesar al acestora se

formează mai repede în cazul persoanelor cu venituri ridicate decât al celor cu venituri

scăzute, respectiv într-o perioadă mai scurtă de timp în situaţia unor tarife mai scăzute ale

serviciilor turistice şi pentru un sejur mai scurt. Dacă veniturile cresc, va fi necesar o

perioadă mai scurtă pentru formarea economiilor şi astfel turistul potenţial poate să se

manifeste ca client pe piaţa turistică de mai multe ori pe an.

Nivelul veniturilor şi al economiilor sunt factori care influenţează repartizarea

temporală a consumului turistic. Acest lucru se explică prin faptul că epuizarea unei părţi

din economiile băneşti ale turiştilor datorită cheltuielilor ocazionate de consumul turistic

determină existenţa unei anumite perioade de timp în care cererea turistică nu se mai

poate manifesta fiind necesară realizarea unor noi economii.

Variaţia cererii turistice faţă de modificarea venitului consumatorului sau a

preţului produsului turistic se analizează prin intermediul coeficienţilor de elasticitate.

Aceştia exprimă proporţia modificării cererii turistice în condiţiile variaţiei

venitului/preţului cu 1% în condiţiile în care ceilalţi factori de influenţă rămân

neschimbaţi.

(2.1.)

Ec,x = coeficientul de elasticitate a cererii turistice în funcţie de factorul de

influenţă (venitul consumatorului sau preţul produsului turistic);

Ct = cererea turistică (nr. turişti sosiţi/ nr. zile-turist/ cheltuieli-turist);

x = factorul de influenţă a cererii turistice (venitul / preţul);

Ct, X = modificarea cererii turistice şi respectiv a factorului de influenţă.

Valorile coeficienţilor de elasticitate turistică variază în funcţie de natura

produsului turistic şi de natura şi categoria cumpărătorilor potenţiali ale căror niveluri de

venituri sunt luate în considerare.

Coeficientul de elasticitate a cererii turistice în funcţie de venitul personal

(familial) al consumatorului diferă în funcţie de destinaţia turistică, mijlocul de transport

accesibil şi tipurile de servicii turistice oferite. Elasticitatea cererii turistice în raport cu

creşterea veniturilor este pozitivă şi în cele mai multe cazuri supraunitară (în ţările

dezvoltate acest coeficient de elasticitate este estimat la 1,7). Aceasta înseamnă că,

deoarece nivelul consumului obligatoriu (legat de nevoile fiziologice) este aproximativ

constant, sporurile de venit sunt utilizate în numeroase cazuri în vederea satisfacerii

nevoilor turistice legate de odihnă, agrement sau îngrijirea sănătăţii. Elasticitatea cererii

turistice poate reflecta aspectul cantitativ, concretizat într-o creştere sau intensificare a

consumului turistic (de exemplu, mărirea perioadei de sejur sau a numărului destinaţiilor

turistice vizitate), sau aspectul calitativ, când are loc o creştere a exigenţelor în cadrul

aceleiaşi categorii de servicii (de exemplu, turistul alege ca mijloc de transport avionul în

locul maşinii personale sau optează pentru cazarea la hotel în locul celei la camping).

Există numeroase situaţii în care creşterea veniturilor are drept consecinţă o creştere atât

cantitativă cât şi calitativă a consumului turistic. Evident însă că pentru produsele

turistice sezoniere cererea turistică va scădea la sfârşitul sezonului chiar dacă veniturile

turiştilor vor creşte.

Deoarece cererea turistică reacţionează puternic la modificarea venitului,

constatăm că opţiunea turistică este una dintre primele la care consumatorii renunţă în

cazul în care veniturile acestora scad.

Raportul dintre venituri şi cererea turistică depinde, în mod direct, de nivelul

preţurilor produselor turistice şi de cel al tarifelor serviciilor turistice, acestea fiind un

element principal în determinarea puterii de cumpărare a populaţiei.

În general, în turism, dinamica cererii turistice (exprimate de exemplu, prin număr

de sosiri turistice) este invers proporţională cu evoluţia preţului produsului turistic sau

costului vacanţei pentru o anumită destinaţie turistică. Elasticitatea cererii turistice este

diferită la diferitele niveluri ale preţurilor produselor turistice. În valoare absolută,

elasticitatea este mai mică la preţuri mari şi mai mare la preţuri mici. În condiţii normale,

pe piaţa turistică există o elasticitate inversă a cererii în raport cu preţul produsului

turistic, putând fi întâlnite cele trei situaţii: cererea elastică, proporţional elastică şi

inelastică în raport cu preţul. Există şi cazul particular al produselor turistice scumpe (de

exemplu, sejururi în hoteluri de lux), cărora clienţii cu venituri ridicate le asociază o

calitate ridicată a serviciilor oferite. Ca urmare, în acest caz înregistrăm valori pozitive

pentru coeficientul de elasticitate a cererii turistice cantiatative în raport cu preţul.

O altă particularitate a cererii turistice o constituie faptul că aceasta nu se

identifică în totalitate cu consumul turistic. Aşa cum am menţionat anterior, pe piaţa

turistică există nonconsumatorii relativi de produse sau servicii turistice care, din diferite

motive (familiale, profesionale, financiare etc.), nu sunt în măsură să le solicite.

În general, putem considera cererea de servicii turistice ca fiind mai puţin

presantă în comparaţie cu cererea de produse de folosinţă curentă a populaţiei. Astfel, din

punct de vedere al priorităţii acordate de consumatori, nevoia de destindere, de agrement

se situează după satisfacerea necesităţilor pentru alimentaţie, îmbrăcăminte, bunuri de

folosinţă îndelungată, locuinţe etc.22 Bineînţeles că odată cu creşterea nivelului de trai al

populaţiei va creşte şi importanţa acordată deplasărilor în scopuri turistice.

Datorită gradului de urgenţă redus a nevoilor legate de practicarea turismului,

satisfacerea acestora este amânată mai uşor, uneori chiar de la un an la altul. Există însă

anumite forme de turism, precum cel de afaceri şi tratamente balneo-medicale, care sunt

generate de necesităţi cu un grad sporit de urgenţă deoarece deplasările trebuie să fie

efectuate în limitele unor termene dinainte stabilite sau previzibile. În plus, în majoritatea

22 A. Vorzsak (coord.), Al.Nedelea ş.a. – Introducere în marketingul serviciilor, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001, p.188

cazurilor, asemenea necesităţi turistice nu pot fi substituite (de exemplu, tratamentele şi

curele balneo-medicale) şi nici amânate pentru o altă perioadă viitoare (de exemplu,

vânătoarea sportivă are limite rigide de practicare în scopul protejării patrimoniului

cinegetic).

Din punct de vedere al gradului de urgenţă distingem următoarea clasificare a

necesităţilor turistice:

I. Necesităţile de recreere a căror satisfacere poate fi amânată în timp sunt relativ

puţin urgente. Acestea pot primi rezolvări prin alte modalităţi de petrecere a timpului

liber sau pot fi substituite de necesităţi în ceea ce priveşte alte produse sau servicii.

Această categorie de necesităţi turistice poate fi realizată într-o perioadă viitoare.

II. Necesităţile de recreere fără posibilitate de amânare sunt considerate ca fiind

urgente de către consumatori. Acestea sunt impuse fie de perioada limitată a concediilor

şi vacanţelor (stabilite în limite precise de timp), fie de perioada limitată de timp în care

este posibilă practicarea unor forme de turism (turismul pentru sporturi de iarnă), fie din

motive de îngrijire a sănătăţii (curele balneare).

În general, cererea turistică nu se caracterizează printr-un consum periodic al

aceluiaşi produs turistic oferit la aceeaşi destinaţie turistică23. Pe piaţa turistică

identificăm o mare diversitate de produse şi destinaţii turistice aflate într-o permanentă

concurenţă, turiştii având posibilitatea să beneficieze de acestea în orice perioadă a

anului. Există însă, aşa cum am amintit anterior, şi o anumită periodicitate a cererii

turistice care este determinată fie de disponibilitatea veniturilor turiştilor, fie de timpul

liber, obiceiurile şi psihologia acestora, fie de sezonalitatea activităţii turistice (de

exemplu, turismul în staţiunile pentru sporturi de iarnă, turismul estival în staţiunile de pe

litoral, turismul de vânătoare şi pescuit sportiv), fie de recomandările medicale pentru

anumite proceduri de tratament balneo-medical, repetate la intervale regulate de timp în

aceeaşi staţiune turistică.

Cererea turistică se caracterizează printr-o sezonalitate accentuată şi rigidă, ca

urmare a unor legiferări specifice, precum şi datorită unor factori psiho-sociali, culturali

şi naţionali.

23Gh.Postelnicu - Op. cit., pag.52

Cererea turistică este repartizată inegal în timp şi spaţiu datorită limitelor timpului

liber disponibil pentru turism în decursul unui an calendaristic. Astfel, formarea cererii

turistice este influenţată de perioada sfârşitului de săptămână, a concediilor şi vacanţelor

anuale ale consumatorilor de servicii turistice. Durata acestora precum şi limitele

calendaristice impuse condiţionează manifestarea cererii turistice. Această caracteristică

are drept consecinţă pe de o parte creşterea pronunţată a cererii sezoniere, iar pe de

cealaltă parte limitarea libertăţii de alegere a turiştilor în ceea ce priveşte perioada

consumului turistic precum şi destinaţia călătoriei turistice.

O altă particularitate a cererii turistice o constituie gradul mai ridicat de

spontaneitate al acesteia în comparaţie cu cererea altor produse şi servicii. Cauza o

reprezintă tendinţa manifestată pe piaţa turistică de creştere a ponderii turismului

neorganizat (individual, pe cont propriu). În cadrul acestei forme de turism nu are loc o

angajare prealabilă a serviciilor turistice, a destinaţiei şi a perioadei de realizare a

călătoriilor, cererea pentru serviciile turistice concretizându-se printr-un apel direct,

spontan al turistului la unităţile prestatoare de servicii (de cazare, alimentaţie, agrement)

sau la organizatorii locali de turism, care mijlocesc asemenea servicii (birouri de turism,

dispecerate de cazare).

Manifestări de cerere spontană se înregistrează în diferite proporţii şi în cazul

turismului organizat şi semiorganizat. În contact cu oferta de servicii propusă de

organizatori şi prestatori de servicii din staţiunile turistice vizitate (de exemplu, diferite

posibilităţi de agrement şi de distracţie oferite la destinaţie), turiştii solicită tot mai

frecvent asemenea servicii în funcţie de durata sejurului, de timpul lor liber, de

posibilităţile financiare, de preferinţele individuale etc.

Există şi o categorie de cerere spontană pentru formele de turism itinerant, ca de

exemplu formele de turism automobilistic de tipul aranjamentelor speciale ("package -

tour"). În acest caz solicitările se servicii îmbracă însă un caracter mixt: cererea pentru

anumite servicii de bază (de exemplu cazare) se manifestă anticipat, combinat cu cererea

spontană de servicii în funcţie de opririle intermediare de durate diferite pe traseele

parcurse.

Manifestarea spontană a cererii turiştilor pe cont propriu (neorganizaţi) se

caracterizează printr-o elasticitate foarte mare ca volum, durată, sezonalitate,

complexitate, grad de confort etc., care nu concordă întotdeauna cu oferta turistică,

caracterizată printr-o rigiditate accentuată. În plus, această ofertă potenţială este deseori

chiar diminuată datorită necesităţii de a satisface cu prioritate cererile asumate anticipat

prin contractele şi aranjamentele încheiate între agenţiile de turism şi unităţile de prestări

de servicii turistice.

Cererea turistică manifestă o puternică tendinţă de concentrare în spaţiu, la nivelul

destinaţiilor turistice (anumite ţări, anumite staţiuni)24.Ea se localizează în ţările şi

regiunile dezvoltate pe plan economic. Astfel, Europa şi America de Nord exprimă şi

satisfac aproape 90% din această cerere, fiind totodată continentele cele mai importante

în materie de emisie turistică.

Două din particularităţile cererii turistice şi anume sezonalitatea şi concentrarea

spaţială au drept consecinţe utilizarea intensivă şi uneori chiar saturarea destinaţiilor

turistice. În vederea evitării efectelor negative ale celor două consecinţe menţionate se

determină indicatorul "capacitatea optimă de primire a unei zone". Acesta reprezintă

"numărul maxim de turişti care pot fi găzduiţi simultan în timpul unei zile pline de sezon,

cu condiţia ca aceştia să poată beneficia de tot agrementul oferit fără să prejudicieze

mediul ambiant sau organizarea vieţii pe teritoriul respectiv”25.

Concentrarea spaţială şi temporală a cererii turistice asupra unui număr relativ

mic de regiuni turistice şi în perioade relativ scurte, conferă un grad ridicat de dificultate

distribuţiei turistice.

Concentrarea în timp a cererii turistice determină ca numeroase destinaţii turistice

să fie sezoniere, aici existând perioade de vârf de sezon şi perioade de extrasezon

caracterizate prin lipsa activităţii turistice. Fluxurile turistice masive spre anumite

localităţi turistice pot dezechilibra respectiva piaţă turistică. Apar probleme privind

satisfacerea cererii turistice datorită dificultăţilor de adaptare a ofertei turistice mai rigide.

Deoarece cea mai mare parte a fluxurilor cererii turistice internaţionale se

derulează sub forma turismului intraregional, cererea turistică poate fi considerată ca

fiind prioritar intraregională. Conform unor studii realizate de Organizaţia Mondială a

Turismului, peste două treimi din cererea turistică internaţională constă în deplasările

24Gh.Postelnicu - Introducerea în teoria şi practica turismului, Ed.Dacia, 1997, pag.6325OMT - Etude de la saturation des destinations touristiques, Madrid, 1997, pag. 29

turiştilor între ţări aparţinând aceluiaşi continent26. Ponderea turismului intraregional

diferă de la un continent la altul în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de oferta turistică a

fiecăruia. Cel mai mic procentaj al turismului intraregional este în Africa (sub 25% din

circulaţia turistică), iar cel mai mare se înregistrează în cele două Americi (80% din

totalul mişcării turistice).

Cererea turistică se manifestă la locul de reşedinţă al turistului, unde conturează

ceea ce se cheamă “bazinul cererii”, fiecare bazin autonomizându-se, pe plan

internaţional, prin caracteristicile economice, etnice, sociale şi politice ale teritoriului

naţional căruia îi este integrat.

2.2. Factorii determinanţi ai cererii turistice

Formarea şi evoluţia cererii turistice este determinată de acţiunea conjugată a unor

factori multipli, a căror influenţă este diferită, pozitivă sau negativă, de dezvoltare sau de

frânare a fenomenului turistic în diferite ţări, zone sau staţiuni. Dezvoltarea cererii de

servicii turistice, atât pe ansamblul ei, cât şi în ceea ce priveşte localizarea acesteia în

timp şi spaţiu, depinde de manifestările concomitente ale unor variabile complexe de

ordin economic, demografic, social, cultural, tehnic, politic etc., ale căror intensitate şi

pondere variază în timp. Nivelul şi dinamica dezvoltării economice şi social-culturale

influenţează volumul şi intensitatea fluxurilor turistice interne şi internaţionale, durata

sejurului şi modificarea ponderii diferitelor forme de turism.

Diferiţi ca natură şi rol, aceşti factori participă în proporţii diferite la determinarea

cererii turistice. Influenţa lor variază atât în funcţie de conţinutul specific al acestora, cât

şi de momentul şi locul acţiunii. În plus, intercondiţionarea lor reciprocă şi

simultaneitatea acţiunilor potenţează efectul final, făcând dificilă descifrarea aportului

fiecăruia.

În literatura de specialitate există numeroase modalităţi de clasificare a factorilor

determinanţi ai nivelului şi evoluţiei cererii turistice. Astfel, după natura şi sensul

intervenţiei avem factori exogeni (sporul natural al populaţiei care stă la baza numărului

turiştilor potenţiali, creşterea gradului de urbanizare, mobilitate sporită a populaţiei ca

26WTO - Tourism Market Trends, 1999

urmare a motorizării ş.a) şi factori endogeni (varietatea conţinutului activităţii turistice,

lansarea unor produse turistice noi, tot mai sofisticate, diversificarea gamei serviciilor

turistice oferite, ridicarea nivelului de pregătire a personalului din turism ş.a).

Un alt criteriu de clasificare a factorilor de influenţă are în vedere durata în timp a

acţiunii lor: factori cu influenţă permanentă (creşterea timpului liber, modificarea

veniturilor, mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei) şi factori conjuncturali (crizele

economice, fenomenele inflaţioniste, recesiunile, şomajul, crizele sistemului valutar,

criza energetică, dezechilibrele politice şi convulsiile sociale, confruntările armate locale

şi regionale, actele teroriste, catastrofele naturale, condiţiile meteorologice precare).

În funcţie de importanţa determinanţilor cererii turistice se poate realiza gruparea

în factori primari (timpul liber, veniturile populaţiei, oferta turistică) şi factori secundari

(facilităţile de viză, varietatea serviciilor suplimentare oferite).

În continuare vom analiza determinanţi ai cererii turistice grupaţi după natura

social-economică. Aceştia se află în relaţii de interdependenţă, fiind, în bună măsură,

complementari.

1. Factorii economici în ansamblul lor determină nivelul de dezvoltare

economico-socială a regiunii a cărei cerere turistică o cercetăm. Această grupare de

factori cuprinde: produsul naţional brut pe locuitor, nivelul veniturilor nete personale (pe

un plan mai larg ale familiei), evoluţia preţurilor şi a ratei inflaţiei, situaţia cursului de

schimb valutar, rata şomajului, nivelul de dezvoltare economică a ţării, înzestrarea cu

mijloace auto.

Condiţia esenţială pentru manifestarea cererii turistice o reprezintă înregistrarea

unui nivel ridicat al produsului naţional brut pe locuitor ceea ce implică un nivel ridicat al

veniturilor populaţiei. Pe piaţa turistică mondială se observă că ţările care au un PIB

ridicat pe locuitor se caracterizează printr-o cerere mai mare pentru turismul

internaţional. Nivelul ratei de consum turistic depinde atât de structura, repartizarea şi

evoluţia venitului naţional cât şi a celui individual.Resursele financiare şi disponibilităţile

băneşti depind de nivelul global al veniturilor, de structura cheltuielilor şi de modalităţile

posibile de finanţare a consumului turistic.

Disponibilităţile financiare pentru consumul produsului turistic apar după ce

venitul personal depăşeşte un anumit prag critic determinat de totalitatea cheltuielilor

necesare existenţei cotidiene (alimentaţie, îmbrăcăminte, produse cu durată lungă de

întrebuinţare etc.) şi obligaţiilor individului faţă de familie şi societate.27 Economiile şi

creditul reprezintă factori care conferă cererii turistice o anumită independenţă faţă de

veniturile perioadei curente. Fiind relativ scumpe, serviciile turistice presupun adeseori

acumularea de economii sau contractarea de credite. Modificările veniturilor populaţiei şi

schimbările în structura cheltuielilor antrenează o schimbare a volumului global al cererii

turistice şi, paralel, în structura acesteia.

Cheltuielile legate de nevoile vitale, determinate de nevoi fiziologice, au un nivel

aproximativ constant. În ţările dezvoltate populaţia utilizează disponibilităţile băneşti în

vederea satisfacerii unor cerinţe ce asigură un anumit grad de confort, inclusiv pentru

consumul turistic. Structura consumului individual este strâns legată de gradul de

dezvoltare economică, de mentalitatea oamenilor, obiceiuri, tradiţii, grad de cultură etc.

Creşterea globală a veniturilor atrage după sine o scădere a ponderii sumelor alocate

pentru acoperirea nevoilor vitale, în timp ce disponibilităţile pentru “consumul liber”

devin tot mai mari.

Având la dispoziţie acest venit consumatorul este pus în situaţia de a alege între

diferite destinaţii turistice precum şi activităţi recreative variate.

Sporirea veniturilor disponibile este asociată, de obicei, cu o putere de cumpărare

mai mare, deci cu posibilitatea de a cumpăra produse turistice mai des, de a prelungi

durata călătoriei şi a sejurului, de a efectua un circuit mai lung, nu numai în ţara de

reşedinţă ci şi în străinătate.

Relaţia între venituri şi cererea turistică are un caracter complex astfel încât

aceasta din urmă este mai puternic influenţată în situaţia extremelor spectrului de

venituri. Astfel, unui nivel foarte redus al veniturilor disponibile pentru consumul liber îi

corespunde o reducere evidentă a înclinaţiei turistice.

De regulă, în condiţiile unor resurse financiare limitate, se constată opţiunea

pentru o sigură vacanţă pe an, cu o durată mai scurtă şi la distanţe mai scurte, inclusiv

renunţarea la călătorii în afara ţării de origine în favoarea turismului intern. În perioadele

de creştere economică se constată, din contră, o tendinţă pentru călătorii către destinaţii

27Gh.Postelnicu - Economia turismului, Univ. Creştină "Dimitrie Cantemir, Cluj-Napoca, 1999, pag.24

îndepărtate, cu o durată mai lungă şi cu un număr mai mare de vacanţe care vin să

suplimenteze vacanţa principală.

Factorii restrictivi care limitează sau amână efectuarea cheltuielilor pentru servicii

turistice sunt: obligaţiile de plată ce nu pot fi amânate, ratele scadente pentru creditele

contractate în perioadele precedente, dobânzile scadente pentru aceste credite, alte

cheltuieli curente (ocazionale sau neprevăzute), intensitatea tendinţelor de economisire

(pentru alte cumpărături planificate în perspectivă, pentru evitarea riscurilor unor venituri

instabile etc.).

În ultimile decenii, nivelul veniturilor nete ce revin pe persoană sau, în medie, pe

familie, a înregistrat o creştere reală într-o serie de ţări, ceea ce a determinat o sporire a

consumului individual de bunuri şi servicii, inclusiv turistice. Ca urmare, a avut loc o

intensificare a circulaţiei turistice efectuate de segmente ale cererii turistice ce aparţin

unor categorii sociale diferite. În plus, ponderea consumului de servicii turistice a sporit

în cadrul bugetului de familie al populaţiei.

Influenţa veniturilor populaţiei asupra cererii turistice trebuie corelată cu cea a

preţurilor produselor turistice şi tarifelor serviciilor turistice. Acestea au un impact asupra

deciziei turistului cu privire la alegerea ţării, zonei, staţiunii de destinaţie a petrecerii

vacanţei, produsului turistic (în ansamblu) şi componentelor sale (cazare, masă,

agrement, tratament etc.). Fluctuaţiile preţurilor produselor turistice influenţează, în

primul rând, durata sejurului şi numai după aceea numărul sosirilor şi volumul

cheltuielilor efectuate de turişti. Astfel, pot avea loc mutaţii ale cererii spre acele

categorii de servicii ce înregistrează o scădere a tarifelor. Turiştii analizează raportul

calitate-preţ în alegerea produsului turistic, astfel încât, numai în situaţia în care acesta

este corespunzător, consumatorul va achiziţiona respectivul pachet de servicii turistice.

În ceea ce priveşte politica de preţuri în turism pot apărea două tipuri de situaţii28:

a. practicarea unor preţuri şi tarife ridicate are un efect inhibant, accesul la

serviciile turistice reflectându-se în reducerea numărului de turişti şi/sau a duratei medii a

sejurului;

b. practicarea de tarife şi preţuri scăzute stimulează, pe de o parte, cererea, dar, pe

de alta, poate determina neîncrederea turiştilor în calitatea serviciilor turistice (factor

28I.Istrate - Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed.Economică, Bucureşti, 1996, pag. 56

psihologic) şi, în consecinţă, o scădere a cererii turistice.

În vederea realizării unei activităţi profitabile, agenţii economici din turism

trebuie să elaboreze o politică de preţuri şi tarife fundamentate ştiinţific, care să reflecte

calitatea prestaţiilor şi să realizeze diferenţieri sezoniere, zonale etc.

Cererea turistică este influenţată de inflaţie prin orientarea clientelei spre

serviciile mai ieftine, prin diminuarea loialităţii faţă de anumite firme, prin restrângerea

volumului de prestaţii turistice etc.

În cazul turismului internaţional acţionează un determinant specific al cererii

turistice, şi anume cursul de schimb valutar. Acesta este un factor favorabil cererii

populaţiei din ţările cu o economie în expansiune, care, datorită jocului preţurilor relative,

este stimulată să efectueze voiaje turistice în străinătate. Devalorizarea monedelor

naţionale în vara anului 1995 în Italia şi Spania a avut drept rezultat un aflux suplimentar

de turişti străini.29 Un alt exemplu îl constituie Grecia care, înaintea sezonului turistic,

devalorizează drahma în raport cu dolarul, înregistrând astfel o creştere relativă a

competitivităţii ofertei sale în raport cu oferta italiană sau spaniolă. Devalorizarea

accentuată a monedei naţionale a Thailandei în raport cu dolarul a condus în 1999 la

creşterea puterii de cumpărare a vizitatorilor străini.

Creşterea ratei şomajului în perioadele de recesiune are drept rezultat o scădere

generală a veniturilor populaţiei, ceea ce conduce la reducerea cererii turistice în zona

respectivă. Micşorarea veniturilor consumatorilor îi determină pe aceştia să achiziţioneze

produse turistice mai ieftine, care presupun o perioadă de sejur mai scurtă, un grad de

confort mai modest şi o deplasare la distanţe mai mici faţă de localitatea de reşedinţă.

Criza combustibilului din anii '70-'80 a afectat cererea turistică atât direct, cât şi

indirect. Efectul direct s-a manifestat în creşterea preţului acestuia, ceea ce a condus la

reducerea posibilităţilor de folosire a mijloacelor de transport, îndeosebi aviatic şi

automobilistic, la o creştere a costului exploatării şi la sporirea cheltuielilor de transport

în bugetul turistului. Efectele indirecte au constat în dezechilibrarea unor activităţi

economice, ducând astfel la reducerea numărului de salariaţi şi, deci, a veniturilor

acestora. Astfel s-a ajuns la reducerea disponibilităţilor financiare care în mod normal ar

fi fost afectate consumului turistic.

29P.Goureaux - Economie touristique, BPI, Paris, 1997, pag.24

2. Factorii sociali sunt determinanţi ai cererii turistice, deoarece consumatorul

produsului turistic îşi desfăşoară activitatea într-un mediu social care exercită, direct sau

indirect, o serie de influenţe asupra populaţiei. Participarea la activităţile profesionale şi

extraprofesionale, la activităţile în afara grupului familial (asociaţii, cluburi, sporturi)

oferă o gamă largă de noi contacte, ce pot să conducă la manifestarea nevoii şi cererii

turistice.

În categoria factorilor sociali intră mărimea timpului liber, gradul de polarizare

socială, mărimea clasei de mijloc, stilul sau modul de trai, moda.

Cererea turistică se manifestă în perioadele în care populaţia dispune de suficient

timp liber, acesta fiind un rezultat al civilizaţiei moderne. Volumul de timp liber şi forma

în care acesta este disponibil determină destinaţiile turistice care pot fi vizitate,

modalitatea de transport ce poate fi utilizată şi activităţile care pot fi efectuate la locul de

destinaţie şi pe parcursul circuitului. Dorinţa de a călători, precum şi disponibilităţile

financiare sunt insuficiente dacă nu există timp pentru a practica turismul. Ca urmare,

este necesară îndeplinirea simultană a celor trei condiţii pentru a avea loc o călătorie

turistică.

Timpul liber diurn, săptămânal, anual şi global se modifică în funcţie de

caracterul muncii efectuate de individ şi de productivitatea acestei munci, de prelungirea

şcolarizării şi de coborârea limitei vârstei de pensionare.

Ca urmare a creşterii productivităţii muncii şi a revendicărilor sindicale din

întreaga lume, a avut loc o reducere a timpului de lucru şi o creştere a disponibilităţilor de

timp liber. Diminuarea timpului de lucru s-a manifestat simultan în patru direcţii

identificându-se patru tipuri de "timp liber" ce au generat patru categorii de turism:

- Diminuarea zilei de muncă, care, de la 12-14 ore la începutul secolului XX a

scăzut la 8 ore în prezent, fapt ce favorizează manifestarea cererii turistice;

- Reducerea duratei săptămânale a muncii în ţările dezvoltate (şi nu numai în

acestea), de la 6 la 5 zile, ceea ce a determinat apariţia aşa-numitului "concediu de week-

end", cu o durată de 1-2 zile;

- Reducerea numărului anual al săptămânilor de lucru, consecinţă a

instituţionalizării, generalizării şi apoi creşterii duratei concediului anual plătit (în medie

3-4 săptămâni) au făcut posibilă existenţa şi armonizarea într-o mai mare măsură a celor

două condiţii necesare practicării turismului: timp liber şi resurse financiare. O durată

mai lungă a concediilor intensifică plecările în vacanţă, iar practicarea mai intensă a

turismului apare ca un atribut al categoriilor dispunând de mai mult timp liber.

- Creşterea duratei de şcolarizare, extinderea în timp a formării profesionale şi

retragerea precoce din viaţa activă concomitent cu creşterea duratei medii a vieţii, au

redus la mai puţin de jumătate durata vieţii active în cadrul duratei de viaţă a populaţiei.

Astfel, au fost stimulate cererea turismului pentru tineret (în timpul vacanţelor şi chiar în

perioadele şcolarizării efective, de exemplu, excursii de studiu la nivelul elevilor şi

studenţilor) şi cererea turismului pentru vârsta a treia, a cărei pondere a cunoscut o

creştere în totalul populaţiei (de exemplu, turism de tratament şi profilactic pentru

persoanele pensionate).

Pentru a exemplifica caracteristicile amintite prezentăm repartizarea timpului de

muncă în ţările industrializate30:

- durata zilei de lucru - 8 ore ;

- durata săptămânii de lucru - 4 zile si jumătate;

- durata concediilor anuale legale - 7-10 săptămâni.

Acestei structuri a timpului de lucru al populaţiei îi corespunde trei categorii de

timp liber:

1. Timpul liber la sfârşitul zilei de lucru în care are loc "consumul de

divertisment" (televiziune, lectură, sport, spectacole). Această perioadă alimentează

dorinţa de evadare în afara zonei de reşedinţă a populaţiei.

2. Timpul liber de la sfârşitul săptămânii sau cu ocazia zilelor de sărbătoare

naţională oferă posibilitatea unor călătorii de durată medie sau scurtă ce presupun

deplasări rapide spre reşedinţa secundară sau o structură de primire turistică.

3. Timpul liber de turism este perioada pe care populaţia o alocă efectuării

călătoriilor turistice şi este compus din timpul necesar deplasării până la destinaţia

turistică şi din perioada sejurului. Ponderea primei componente variază în funcţie de

distanţele parcurse şi viteza de deplasare (mijlocul de transport folosit).

Timpul total afectat vacanţei de către un turist potenţial poate fi calculat conform

relaţiei:

30E. Nicolescu – Marketingul în turism, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1975, pag. 80

T1= T - ( + 2t1+ 2t2+ 2t3), în care: (2.2.)

T1= timpul liber pentru sejurul propriu-zis (zile/ore);

T= timpul total al vacanţei (zile/ore);

d = distanţa între reşedinţa turistului şi destinaţia turistică (km);

v = viteza medie orară de deplasare a mijlocului de transport folosit (km/h);

t1= timpul suplimentar necesar pentru ajungerea de la domiciliul turistului până la

mijlocul de transport ales;

t2= timpul suplimentar necesar pentru transferul turistului din mijlocul de

transport utilizat până la unitatea de cazare la locul de petrecere a vacanţei (în cazul

folosirii combinate a unor mijloace de transport diferite);

t3= timpul total al aşteptărilor (în cazul schimbării pe traseu a unor mijloace de

transport, în cazul diferenţelor de orar al transbordărilor impuse de specificul traseului

sau alte situaţii neprevăzute etc.).

Studiile de specialitate31 consemnează faptul că, în statele dezvoltate din punct de

vedere economic, o persoană adultă dispune, în medie, de aproximativ 35-50 ore libere

săptămânal. Printre cei care au mai mult timp liber la dispoziţie se numără bărbaţii, tinerii

şi adulţii singuri, femeile fiind nevoite să facă faţă şi altor treburi (casnice). Din totalul

timpului liber amintit mai sus, circa 2/3 este cheltuit pe lângă casă, rămânând doar 1/3

care ar putea fi transformat în cerere pentru unele servicii, inclusiv cele turistice oferite în

afara locului de reşedinţă permanentă.

Un alt determinant al cererii turistice, din categoria factorilor sociali, este stilul de

viaţă, în funcţie de care sociologii realizează următoarea clasificare32:

I. Stilul de viaţă convenţional şi conservativ este reprezentat de persoanele ce duc

o viaţă confortabilă, având venituri mari şi putându-şi permite astfel să consume servicii

turistice superioare calitativ şi din persoanele de vârsta a treia care nu dispun întotdeauna

de resurse financiare deosebite, dar au disponibilităţi mari de timp liber.

II. Stilul de viaţă emulator este caracteristic tinerilor care au un comportament

dinamic şi competitiv, având ambiţia de a se afirma pe scara socială.

31M.Chubb - One Third of our time, Wiley, New York, 198132D.Shih - VALS as a Tool of Tourism Market Research, Journal of Travel Research, vol. 24,

Spring, 1986, pp.2-11

III. Stilul de viaţă prosper, al clasei mijlocii corespunde segmentului de

consumatori care, depunând o muncă sistematică au înregistrat succes în activitatea

desfăşurată.

Importanţa deosebită în ceea ce priveşte cererea turistică o au a doua şi a treia

categorie de stil de viaţă, deoarece aici se încadrează majoritatea persoanelor care

practică turismul.

3. Factorii determinanţi ai cererii turistice de natură psihologică sunt dificil de

estimat şi de cuantificat, deoarece vizează aspecte individualizate ale consumatorilor

turistici potenţiali. Acestea acoperă o gamă extrem de variată de motivaţii, de la apetenţa

difuză pentru schimbare şi deplasare într-un orizont nou, până la ambiţia creării unui

"palmares de călătorii". Deosebirile de preferinţe, de atitudini în manifestarea cererii

turistice se explică prin caracterul fiecărui individ, prin psihologia sa, prin gradul său de

cultură, nivelul de instruire şi educaţie. Toate aceste elemente, care sunt determinante în

definirea personalităţii unui individ, au influenţe hotărâtoare asupra genului de voiaj pe

care îl întreprinde, asupra alegerii unui anumit mijloc de transport, a unei anumite forme

de cazare.

Psihologii consideră că cererea turistică este generată de două categorii de

necesităţi: biologice şi psihologice (necesitatea de echilibru şi dorinţa de aliniere sau

imitare a categoriilor sociale privilegiate)33.

Necesitatea de echilibru este acoperită de turism deoarece acesta poate fi definit

ca fiind o compensaţie pe care omul, obişnuit timp de milenii în natură şi-o permite

împotriva fixării într-un spaţiu cotidian caracterizat prin poluare, stres, constrângere,

încordare, conformism. Ca urmare, omul caută ca prin practicarea turismului să obţină

trei rezultate: destindere, divertisment şi dezvoltare, cei trei "D".

Funcţia de destindere a turismului are în vedere odihna şi eliberarea de oboseala

fizică şi nervoasă cauzată de condiţiile de muncă şi de viaţă ale populaţiei. Efectele

terapeutice sau profilactice ale acestei funcţii contribuie la refacerea forţei de muncă a

individului şi permit vindecarea sau prevenirea unei stări patologice.

Funcţia de divertisment vine în completare permiţând întreruperea monotoniei

cotidiene prin apelarea la anumite forme de agrement în vederea obţinerii unor satisfacţii

33C.Cristureanu - Op. cit., pag.110

sau plăceri.

Cea de-a treia funcţie a turismului - dezvoltarea, îşi înscrie aportul la ameliorarea

pe plan fizic şi psihic a turiştilor prin lărgirea sferei lor de cunoştinţe şi preocupări în

raport cu mediul înconjurător.

Imitarea modelelor de consum specifice categoriilor sociale aşa-zis privilegiate a

reprezentat, la începutul secolului, un determinant psihic major în formarea cererii

turistice a anumitor grupuri sociale (mica burghezie cu venituri medii sau reduse doreau

să imite clasele cu un standard de viaţă ridicat). Această tendinţă se menţine şi în prezent,

ca o manifestare psihologică pe planul calităţii consumului turistic sau al locului de

manifestare a acestuia.

Factorii psihologici sunt de natură subiectivă şi stimulează cererea turistică prin

persistenţa lor în psihicul fiecărui individ, ca o reacţie la agresivităţile şi solicitările

nervoase, la eforturile fizice şi intelectuale impuse de munca şi viaţa cotidiană. Locuirea

colectivă, aglomeraţiile marilor oraşe, ritmul accelerat al vieţii şi climatul poluat

declanşează dorinţa evadării, a revenirii în natură. Adesea mărimea oraşelor este direct

proporţională cu mărimea cererii turistice.

Factorii psihologici intensifică dorinţa, preferinţa de a petrece în mod plăcut

timpul liber, pe considerente de plăcere şi curiozitate. Aceşti factori sunt deosebit de

sensibili la calitatea serviciilor, a promovării, la tot ceea ce este nou, oferă variaţie,

exotism şi aventură (înţeleasă în sens pozitiv). La baza acţiunii factorilor psihologici se

află rezultatul consumării produsului turistic, concretizat în deconectare, detaşarea de

tensiunea nervoasă cotidiană, regenerarea potenţialului fizic şi psihic al individului prin

schimbarea temporară a mediului, a condiţiilor şi a ritmului vieţii moderne.

Asupra cererii turistice acţionează şi o serie de factori psihologici inhibatori ca

sedentarismul, relaţiile familiale, starea sănătăţii, vârsta înaintată, teama de deplasări pe

distanţe mari, conservatorismul.

4. Printre factorii determinanţi ai cererii turistice de natură culturală pot fi

menţionaţi: nivelul de instruire şi educaţie, diferenţele de cultură între regiunile de

origine a turistului şi destinaţie, respectul pe care îl manifestă aceasta faţă de alte valori

culturale. Persoanele care nu au receptivitatea necesară pentru a aprecia frumuseţea

naturii şi a creaţiilor umane, valorile culturii materiale şi spirituale ale omenirii nu vor fi

tentate să le vadă, chiar dacă întrunesc celelalte condiţii necesare practicării turismului

(venituri şi timp liber, mijloace de locomoţie). Consumatorii caracterizaţi printr-un înalt

grad de cultură şi educaţie sunt mai curajoşi, mai dornici de cunoaştere şi de contacte noi,

mai comunicativi şi mai mobili. Ei vor să aibă un contact direct cu ceea ce cunosc doar

teoretic, să ia legătura cu moduri de viaţă originale, specifice, deosebite de ale lor. Astfel,

o destinaţie turistică nouă va atrage prima dată un număr relativ redus de persoane -

inovatorii care tind să devină lideri de opinie pentru restul consumatorilor.

Turismul în sine este un act de cultură, componentă a civilizaţiei, un mijloc

polivalent de educaţie. Ca rezultat al contactului cu alte culturi, atitudinile şi

comportamentul consumatorilor turistici se vor schimba.

5. Volumul şi structura cererii turistice sunt influenţate de factorii demografici

precum structura pe grupe de vârstă, sex, ocupaţii etc. a populaţiei, mărimea familiilor,

naţionalitatea, educaţia clientelei turistice, a preferinţelor pe ansamblu şi a posibilităţilor

de mobilitate.

În general, ritmul de creştere al populaţiei, distribuţia ei teritorială şi pe categorii

de vârstă, densitatea şi gradul de urbanizare influenţează direct cererea turistică.

Creşterea natalităţii, scăderea mortalităţii infantile şi prelungirea duratei medii de viaţă au

determinat o accelerare a procesului de creştere demografică. Creşterea numerică o

populaţiei şi ritmul acestei creşteri au un impact direct asupra numărului turiştilor

potenţiali. Astfel, cercetări efectuate pe această temă indică o majorare a pieţei turistice

potenţiale cu o rată medie de 0,5-1%, ca rezultat exclusiv al sporului demografic.34

Totuşi există şi excepţii, precum situaţia statelor subdezvoltate, în care, deşi se

înregistrează o creştere demografică foarte puternică, ponderea turiştilor în totalul

populaţiei se modifică foarte lent din cauza nivelului scăzut al dezvoltării economice.

În concluzie, factorul demografic stimulează cererea turistică în zonele în care

există condiţiile materiale, sociale şi culturale care decurg din dezvoltarea economică.

Specialiştii ONU prevăd creşterea în continuare a populaţiei, ceea ce va duce la

creşterea cererii turistice internaţionale.

Creşterile demografice sunt însoţite, de obicei, de însemnate modificări ale

structurii pe vârste a populaţiei care exercită influenţe importante asupra volumului şi

34F.Bran - Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag.49

structurii consumului, inclusiv cel turistic. Structura pe grupe de vârstă a populaţiei

determină o ierarhizare specifică în ceea ce priveşte gradul de participare a fiecărei

categorii la fenomenul turistic, precum şi o diferenţiere a comportamentului de consum.

Pentru stadiul de vârstă al copilăriei, cererea turistică este influenţată în mare parte de

către părinţi (există însă şi excursii organizate de şcoală sau organizaţii pentru copii). Pe

măsură ce tinerii cresc, se manifestă tot mai mult tendinţa spre independenţă, limitată însă

de problemele de ordin financiar. Tineretul, care reprezintă la scară mondială o pondere

de 30-35% din totalul populaţiei, constituie un segment important datorită

caracteristicilor consumatorilor acestei categorii de vârstă (timp liber mai mare, nevoie de

cunoaştere, înţelegere şi instruire, sentiment de detaşare de sub tutela familiei, dorinţa de

distracţie, de noi contacte, spirit de aventură, exigenţe reduse faţă de calitatea serviciilor

turistice). Căsătoria şi naşterea copiilor constituie două momente de transformări în ceea

ce priveşte volumul şi structura cererii turistice.

Îmbunătăţirea condiţiilor de trai, eficacitatea măsurilor cu caracter medical-

profilactic pe plan internaţional duc ineluctabil către o tendinţă de creştere procentuală şi

absolută a grupelor vârstnice faţă de totalul populaţiei mondiale. În plus, ca urmare a

îmbunătăţirii condiţiilor de sănătate, persoanele de vârsta a treia de astăzi dispun de o mai

robustă validitate fizică şi psihică faţă de generaţiile anterioare, ceea ce le permite

practicarea turismului.

Cererea turistică a populaţiei de vârsta a treia cunoaşte, aşadar, tendinţa

ascendentă datorită creşterii duratei medii a vieţii, cu implicaţii directe asupra numărului

vârstnicilor şi disponibilităţilor de timp ale acestora. Totuşi, poziţia financiară diminuată

a pensionarilor faţă de persoanele salariate (populaţia activă) reduce într-o anumită

măsură probabilitatea de a întreprinde călătorii turistice. Sunt preferate formele de

recreere pasivă precum vizitarea prietenilor şi a rudelor, contemplarea de peisaje,

pescuitul etc.

Comparativ cu celelalte categorii de vârstă, persoanele vârstnice acordă o mare

importanţă confortului, securităţii şi "libertăţii" lor în timpul voiajului. În cazul acestor

consumatori turistici apare teama de a fi cazaţi departe de centrul localităţilor turistice, de

a fi nevoiţi să urce scări sau de a fi lipsiţi (în cazurile necesare) de existenţa unui

echipament medical suficient şi modern. În general, ei cheltuiesc mai puţin decât turiştii

de vârstă mijlocie, dar mai mult decât cei tineri, preferă să călătorească vara (la fel ca şi

cei tineri), dar tind să practice turismul primăvara într-o măsură mai mare decât tinerii.

Persoanele de vârstă a treia reprezintă, în consecinţă, o cerere potenţială

considerabilă, a cărei punere în valoare, în egală măsură, în măsură, în interesul

vârstnicilor înşişi, dar şi ale organizatorilor de voiaje, presupune o preocupare intensă din

partea acestora din urmă pentru anularea necunoaşterii, a temei, reţinerii, scepticismului

şi inerţiei.

Nivelul de pregătire şi de educaţie al consumatorilor determină modul de

manifestare a cererii turistice. Cercetătorii din domeniul turismului35au ajuns la concluzia

că participarea la activităţile recreative tinde să crească odată cu nivelul de educaţie. De

altfel, însăşi educaţia constituie una din motivaţiile principale ale practicării turismului.

Modul de viaţă, condiţiile de existenţă create de civilizaţia contemporană,

reprezintă un factor predominant al cererii şi consumului turistic, la toate nivelurile

categoriilor social-profesionale, indiferent de standardul de viaţă al acestora.

Procesul de urbanizare intensifică dorinţa unei părţi tot mai mari a populaţiei din

oraşe de a-şi petrece în mod activ timpul liber în afara localităţilor de reşedinţă.

Densitatea mare de persoane din aglomeraţiile urbane, constrângerile impuse de viaţa în

comun în structuri de locuinţe şi cartiere de mare capacitate, ritmul accelerat şi trepidant

al existenţei cotidiene, climatul poluat, agresivităţile sonore declanşează nevoia şi dorinţa

de a evada temporar prin turism. Aceste forme de viaţă caracteristice civilizaţiei moderne

îl determină pe om să aspire la spaţiu, la mişcare, la întoarcerea în natură. În acest mod

rezultă necesitatea tot mai pregnantă a populaţiei urbane de a avea o a doua reşedinţă, de

a efectua călătorii la sfârşit de săptămână şi de a folosi în mod activ şi recreativ

concediile/ vacanţele anuale. În schimb, populaţia din zonele rurale nu dispune nici de

timpul liber nici de veniturile necesare practicării turismului.

Cu cât gradul de urbanizare a unei ţări este mai înalt, cu atât creşte volumul cererii

turistice, deoarece oraşele reprezintă poli puternici emiţători de turişti. La acelaşi grad de

urbanizare, numărul plecărilor în vacanţe este diferit în funcţie de condiţiile de mediu

oferite de locuinţă (ca unul din elementele mediului), el fiind mai mare la locuinţele

colective, decât la cele individuale, iar la acestea din urmă depinde de faptul dacă ele sunt

35R.C.Mill, A.M.Morrison – The Tourism System, Prentice-Hall, New-York,1985, pag.56

înzestrate cu grădini (ca factori de legătură cu natura) sau nu. Procesul urbanizării a fost

deosebit de dinamic în ultimul sfert de secol, înregistrându-se următoarea evoluţie a

ponderii populaţiei urbane pe glob, în totalul populaţiei: 1973-37,4%, 1980-42%, 1990-

47% şi în 2000-51% (în Europa chiar 71%)36. Procesul se va accentua în secolul XXI,

când regiunile acum slab dezvoltate, pe măsura dezvoltării lor economice (însoţită de

urbanizare) se vor afirma şi ele ca centre emiţătoare de turişti.

6. Progresul tehnic înregistrat în mod deosebit în domeniul mijloacelor de

transport şi în infrastructura turistică constituie un alt determinant al cererii turistice.

Acest factor a generat, în primul rând, un grad sporit de mobilitate a populaţiei,

favorizând inclusiv deplasarea spre destinaţiile turistice.

Introducerea progresului tehnic în transporturi este reflectată în creşterea

densităţii reţelei de transport, în sporirea numărului şi diversificarea mijloacelor de

transport, în modernizarea şi îmbunătăţirea performanţelor acestora. Prin aceste

transformări se asigură condiţii pentru deplasarea unui număr tot mai mare de persoane,

concomitent cu ameliorarea confortului şi reducerea duratei călătoriei turistice. Totodată,

se realizează şi o ieftinire a costului transportului, stimulându-se şi pe această cale

deplasarea în scopuri turistice. Una din tendinţele înregistrate în dezvoltarea mijloacelor

de transport o constituie creşterea gradului de dotare a populaţiei cu automobile, ceea ce

favorizează circulaţia turistică.

Dezvoltarea transportului are o influenţă importantă asupra cererii turistice,

deoarece transportul constituie una din componentele de bază ale produsului turistic.

Orice modificare în dinamica şi structura transporturilor determină variaţii ale mişcării

turistice în ce priveşte volumul, formele de organizare, direcţia sau direcţiile turistice.

Deoarece progresul tehnic în domeniul aviaţiei a permis introducerea în

transporturile turistice a avioanelor de mare capacitate şi viteză, se poate afirma că acest

factor determină opţiunea pentru formele organizate de turism. În scopul asigurării

utilizării optime a capacităţilor de transport ale avioanelor, companiile de transporturi

aeriene urmăresc să aibă rezolvată în prealabil şi problema ocupării unor staţiuni turistice

importante, spre care să fie dirijat transportul turiştilor.37 Un exemplu în acest sens îl

36 I. Cosmescu – Op. cit., pag. 8737O.Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti,

1994, pag. 63

constituie crearea propriilor reţele hoteliere de către companiile de transporturi aeriene:

compania naţională franceză AIR FRANCE şi-a creat propria reţea hotelieră MERIDIEN

localizată atât în Franţa cât şi în străinătate. De asemenea, se remarcă dezvoltarea

sistemelor globale de rezervare prin computer, ceea ce uşurează accesul consumatorilor

potenţiali la diferitele produse turistice oferite pe piaţă.

Cererea populaţiei pentru turismul semiorganizat şi pe cont propriu a fost la

rândul său stimulată de progresul tehnic înregistrat în domeniul industriei automobilelor

şi de modernizarea echipării traseelor rutiere.

7. Gradul de accesibilitate la diferitele obiective turistice, precum şi distanţele la

care se situează acestea faţă de zonele de reşedinţă ale consumatorilor influenţează, de

asemenea, cererea turistică. Astfel, în ceea ce priveşte turismul internaţional, cea mai

mare parte a circulaţiei turistice este formată din fluxurile turiştilor provenind din ţările

vecine sau situate la o distanţă apropiată şi numai o parte relativ mică se realizează din

ţările situate la distanţe mai mari. Acest fapt se datorează faptului că turiştii preferă ca

deplasarea până la destinaţia turistică să se realizeze într-o perioadă de timp cât mai

scurtă care să presupună cheltuieli de transport cât mai mici.

8. Oferta turistică are un rol deosebit de important în manifestarea şi realizarea

efectivă a cererii, care poate fi considerată reală şi concretă numai în măsura în care are

un corespondent în ofertă. Dinamica ofertei turistice constituie premisa unei evoluţii

corespunzătoare a cererii în ceea ce priveşte volumul şi structura, iar diversificarea

sortimentală şi completarea destinaţiilor turistice vechi sau saturate cu altele noi duc la

lărgirea cererii, la nuanţarea gusturilor, la mărirea posibilităţilor de atragere a turistului

potenţial.

În raporturile dintre cererea şi oferta turistică, cea din urmă o poate influenţa

pozitiv dar şi negativ pe prima. Neconcordanţa cantitativă sau structurală a ofertei cu

cererea are drept consecinţă amânarea sau chiar anularea solicitării clientului, însoţită de

deplasarea cererii spre alte destinaţii turistice.

În componenţa ofertei turistice intră resursele turistice naturale (relief, climă, ape,

floră, faună, peisaj etc.), resurse antropice (monumente istorice, de artă şi arhitectură,

muzee, obiceiuri şi datini, folclor şi port popular etc.), precum şi "oferta creată" (dotări şi

echipamente sau baza tehnico-materială). Toate aceste elemente de atracţie a cererii

turistice determină volumul, structura şi direcţiile de orientare a circulaţiei turistice.

Pentru ca fenomenul turistic să se producă este necesar să existe arii de primire a

turiştilor, a căror putere de atracţie este determinată în primul rând de valoarea produsului

turistic pe care îl oferă, de potenţialul turistic a cărui ofertă să satisfacă cererea turistică.

Manifestarea cererii diferitelor categorii de turişti este influenţată de diversitatea

şi calitatea serviciilor turistice oferite, de nivelul tarifelor acestora şi de nivelul de

pregătire a forţei de muncă implicate în satisfacerea cererii turistice. Astfel, în practică s-

a dovedit că valoarea mai redusă a resurselor turistice poate fi compensată prin calitatea

superioară a prestaţiilor şi printr-un plus de dotare şi amenajare în vederea practicării

turismului de odihnă şi recreere sau agrement.

9. O altă categorie de determinanţi ai cererii turistice sunt factorii politici, precum

legislaţia şi acordurile bi şi multilaterale în domeniul turismului, facilităţile acordate de

stat în domeniul vizelor şi al altor documente de călătorie, reglementărilor vamale (taxe,

cantitatea de valută), diversitatea tipologică a aranjamentelor turistice (de exemplu,

încurajarea dezvoltării turismului social de către stat).

Turismul constituie un "barometru" al conjuncturii politice a lumii, al stabilităţii

sau instabilităţii politice şi economice. Violenţele politice interne sau externe, conflictele

sociale grave, revoluţiile sau loviturile de stat, conflictele armate sau numai posibilitatea

declanşării lor determină reducerea cererii turistice până la dispariţie. De exemplu,

conflictele politico-militare sau social-economice din Orientul Mijlociu, Irlanda de Nord,

Golful Persic, Iugoslavia etc. au avut drept consecinţă diminuarea fluxului turistic nu

numai în zonele implicate direct ci şi în ţările vecine confruntărilor armate. Criza din

Libia în 1986 şi războiul din Golf în 1991 au determinat scăderea drastică a circulaţiei

turistice dinspre Statele Unite chiar şi spre Europa, ceea ce a însemnat o pierdere de

miliarde de dolari pentru operatorii turistici.

10. Politica de promovare a diferitelor destinaţii şi produse turistice constituie un

important factor determinant al formării şi evoluţiei cererii turistice. Procesele complexe

de organizare şi promovare turistică au loc atât la nivel macro (aici intervenind statul

interesat în dezvoltarea acestui sector de activitate care constituie o sursă de valută), cât şi

la nivel micro (al operatorilor din turism). În acest sens, sunt făcute cunoscute

consumatorilor potenţiali de servicii turistice calităţile produselor turistice localizate în

anumite ţări, zone sau staţiuni.

2.3. Motivaţia turistică

Motivaţia turistică reprezintă un ansamblu de mobiluri interioare, determinate de

educaţie, nevoi, cerinţe, interese, gusturi, având un caracter personal, care orientează şi

dinamizează cererea turistică. Motivaţia pentru turist este legată de faptul că o călătorie,

în vacanţă, în week-end sau în alt timp liber, implică un amestec complex de elemente

materiale (cazare, transport, masă, atracţii) şi psihologice (un spectru larg de atitudini şi

aşteptări). Turistul cumpără un anumit produs turistic sperând că prin intermediul

respectivului voiaj îşi va satisface, total sau parţial, diferite nevoi şi dorinţe.

Este dificilă disocierea nevoii turistice de motivaţia turistică: nevoia ar putea fi

motivul fundamental ce împinge consumatorii să cumpere produsul, iar motivaţia cea

care influenţează alegerea sa. Alegerea unui anumit tip de produs turistic poate fi dictată

de motivaţii, conştiente sau nu, care vin să completeze nevoia iniţială. Motivaţia turistică

este extrem de eterogenă şi complexă mergând până la individualizarea ei la nivelul

fiecărui consumator turistic.

Cunoaşterea motivaţiilor turiştilor reprezintă o importanţă deosebită pentru

operatorii din turism datorită rolului factorilor psihologici în comportamentul

consumatorilor. Astfel este necesară obţinerea informaţiilor cu privire la motivaţiile care

fac să fie cerut un anumit produs turistic, să fie preferată o anumită destinaţie, să fie

folosit un anumit fel de transport etc. Evident că cercetările întreprinse trebuie să

identifice evoluţia motivaţiilor turistice şi tendinţele lor viitoare.

În conturarea motivaţiilor de iniţiere a unor călătorii turistice sunt implicate cel

puţin patru elemente de bază:

Forţele energizante ale cererii – îl determină pe turist să decidă asupra vizitării

unui anumit obiectiv turistic sau cumpărării unui anumit produs turistic.

Determinanţii cererii – de ordin economic, social psihologic, demografic sau

politic

Imaginea consumatorului cu privire la destinaţia, produsul sau prestatorul turistic

– formată ca urmare a activităţii de comunicaţii a agenţilor de turism

Rolul familiei – referitor la procesul de cumpărare a produselor turistice.

Cererea turistică este generată de o motivaţie turistică, aceasta fiind subiectivă,

profund personală şi determinată de impulsuri endogene (psihologice) şi exogene

(influenţate de mediul înconjurător). Impulsurile exogene sunt fie pozitive (concretizate

printr-o atracţie faţă de un obiectiv turistic, o staţiune, o destinaţie turistică sau o formă

de turism), fie negative (manifestate prin reţinerea faţă de anumite forme de turism sau

chiar respingerea unei destinaţii din motive de incompatibilitate, prejudecăţi etc.).

Crompton38 şi Dann39 identifică trei motivaţii principale pentru a călători: dorinţa

de evadare, confortul psihic şi psihologic într-un mediu fizic diferit şi interacţiunea

socială.

Multitudinea impulsurilor motivaţionale ale interesului turistic poate fi grupată în

două mari categorii40:

motivaţii care exprimă refuzul consecinţelor negative ale mediului din centrele

urbane ţi industriale în care trăieşte turistul, de unde rezultă şi aspiraţiile de a căuta

satisfacţii şi destinderea prin schimbarea temporară a acestui mediu. În esenţă, remarcăm

că aceste motivaţii nu definesc un interes determinat pentru anumite destinaţii sau

formule de vacanţă, ci căutarea unor soluţii pentru situaţii opuse celor existente în

locurile de origine ale turistului;

motivaţii de tip pozitiv, care se identifică cu interesul bine definit pentru anumite

obiective turistice sau cu anumite atracţii de importanţă deosebită (culturale, artistice,

sportive etc.) care se regăsesc în afara locului de origine a cererii turistice şi care

contribuie, cu efecte diferite, la concretizarea cererii pentru activităţile turistice

preferenţiale.

În literatura de specialitate există numeroase tipuri de abordări şi clasificări ale

motivaţiilor turistice. De exemplu, cercetătorul G.M.S. Dann consideră că turiştii au drept

principală motivaţie dorinţa de a trăi o experienţă de viaţă diferită de cea cotidiană, din

localitatea de domiciliu. Într-adevăr, conform opiniei analiştilor turismului, factorul

38 J.,L., Crompton – Motivation for pleasure vocation, Annals of Tourism Research, nr.6, 1979, pp.408-421 39 G.M.S., Dann – Tourist motivation: an appraisal, Annals of Tourism Research, nr.2, 1981, pp. 187-21940 O. Snak, P., Baron, N., Neacşu – Economia turismului, Ed. Expert, Bucureşti, 2001, pag. 163

motivaţional cel mai general este considerat dorinţa de schimbare, de a deveni beneficiar

al diversităţii unor activităţi plăcute şi incitante, care să-l scoată pe turist din cotidian,

pentru că, aşa cum susţinea Mark Twain: ”Chiar şi raiul poate fi plicticos după un timp”.

La rândul ei, această dorinţă depinde de autenticitatea experienţei sale dobândită în urma

altor călătorii anterioare şi de gradul de curiozitate pe care-l manifestă.

O altă tipologie aparţine dr. Oscar Snak care prezintă două categorii fundamentale

de motivaţii turistice41:

1) motivaţiile turistice ce decurg din preocupările extraprofesionale de ordin

general, ca, de exemplu, dorinţa de destindere fizică şi intelectuală prin schimbarea

temporară a mediului cotidian, îngrijirea sănătăţii, participarea la unele manifestaţii sau

evenimente culturale, sportive sau de altă natură, care oferă satisfacţii în general opuse

condiţiilor existente la reşedinţa permanentă a turistului potenţial;

2) motivaţii ce decurg din atracţiile turistice propriu-zise, ca, de exemplu,

atracţiile naturale (peisajul, condiţiile climaterice etc.), sau atracţiile social-culturale

( artistice, folclorice, istorice, tehnico-ştiinţifice, sportive etc.).

Aceste două categorii fundamentale ale motivaţiilor turistice generează forme de

turism specifice, adaptate cererii de servicii turistice a consumatorilor potenţiali cărora li

se adresează.

Cel mai cunoscut model de explicare a mecanismului de formare şi manifestare a

motivaţiilor este cel propus de A.H. Maslow prin care se încearcă o ierarhizare a

trebuinţelor umane.42 Conform autorului, aceasta poate fi aplicată la toate

compartimentele activităţii umane, prin urmare şi turismului. Nevoile omului evoluează

de la cele vitale (fiziologice) spre cele complexe, din care fac parte şi cele pentru servicii

turistice. În acest sens este posibilă realizarea unei analize a produselor turistice plecând

de la piramida nevoilor:

Nivelul 1 - nevoi fiziologice: alimentaţie, cazare, încălzire etc.(turismul de

odihnă);

Nivelul 2 - nevoia de securitate: asigurări de călătorie, echipamente de asigurare a

securităţii (în unităţile de cazare de exemplu), servicii de supraveghere, de ghid turistic

(excursii organizate);

41 O. Snak – Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag. 3042 A. H. Maslow – Motivation and Personality, Harper and Row, New York, 1970

Nivelul 3 - nevoia de apartenenţă, de integrare într-un grup social: identificarea cu

un anumit tip de clientelă turistică, apartenenţa la un grup;

Nivelul 4 - nevoia de stimă: elemente de lux, cluburi de elită, servicii exclusive,

scumpe (produse turistice de lux);

Nivelul 5 – nevoia de realizare personală: posibilitatea de a practica sporturi şi

activităţi legate de aspiraţiile şi visele personale (rafting, excursii, iahting, scufundări

submarine).

Ca urmare, nevoia de turism prezintă particularitatea că se situează pe mai multe

trepte ale “piramidei lui Maslow” deodată.43 Este o nevoie multiplă, foarte complexă,

superioară, care ar putea fi situată între nevoile de apartenenţă şi cele de stimă şi

recunoaştere.

Pornind de la logica ierarhizării nevoilor conform modelului propus de Maslow se

poate considera că un turist “după ce a devenit consumator de servicii de cazare într-un

hotel de categoria 2-3 stele, după o perioadă de timp va aspira la serviciile hotelurilor de

4 sau poate de 5 stele, ceea ce îi va spori prestanţa şi îl va apropia de nivelurile 4 şi 5 ale

nevoilor”44.

Pornind de la modelul lui Maslow, R.C. Mill şi A. M. Morrison au investigat

relaţiile care există între nevoile umane şi motivaţiile turistice.45 Astfel, în opinia lor,

turiştii care călătoresc pentru “a evada” sau pentru a se relaxa, fizic şi mental, sunt cei

care caută să-şi satisfacă nevoile fiziologice de bază. Uneori turiştii se întorc dintr-un

voiaj obosiţi din punct de vedere fizic însă odihniţi psihic. De asemenea, există o

deosebire între persoanele care optează pentru o vacanţă activă şi cei care preferă una

pasivă, toţi fiind însă motivaţi de nevoia de a se elibera de tensiunea acumulată.

Turismul practicat din motive de sănătate poate fi interpretat ca fiind o modalitate

de satisfacere a nevoilor de securitate(siguranţă). Nevoia de apartenenţă, de integrare

într-un grup social este legată de motivaţia de a primi şi a oferi afecţiune. Programele

turistice organizate reprezintă o metodă de a încuraja şi a satisface nevoia de companie şi

de interacţiune socială. Această motivaţie turistică este legată de vizitarea prietenilor,

rudelor, locurilor de origine a familiei. Călătorind, oamenii îşi dovedesc atât lor cât şi

43 T. Gherasim, D. Gherasim – Marketing turistic, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 7844 O. Snak – Marketingul turismului, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 4445 R. C. Mill, A. M. Morrison – Op. cit., pp. 6-8

celorlalţi independenţa, competenţa, reuşita personală atât pe parcursul voiajului cât şi la

întoarcerea la locul de reşedinţă. Turiştii care simt nevoia câştigării respectului din partea

celorlalţi vor alege o destinaţie turistică exotică sau de lux pentru a-şi impresiona colegii

sau prietenii.46 Nevoia de împlinire de sine poate fi considerată scopul practicării

turismului. Călătoriile turistice oferă oportunitatea unei reevaluări şi a descoperirii unor

lucruri noi despre sine.

Motivele activităţii turistice pot fi structurate şi astfel:

motivaţia fiziologică şi socială, bazată pe repaos şi reconfortare, se situează pe

primul loc în ierarhia motivaţională, fiind satisfăcută printr-un complex de condiţii şi

mijloace în afara reşedinţei permanente;

motivarea socio-culturală legată de apartenenţe, identificarea la o anumită

comunitate sau grup social, din dorinţa de recunoaştere şi afirmare socială, de realizare şi

afirmare liberă şi independentă a sinelui;

motivarea cognitiv-formativă (de cunoaştere, înţelegere, descoperire, învăţare,

creaţie), care reprezintă dorinţa de lărgire a orizontului de cunoaştere pe multiple planuri

(istorie, tradiţie, obiceiuri, meşteşuguri populare, congrese ştiinţifice, afaceri ş.a.);

motivaţia afectivă şi estetică este legată de atracţia umană pentru frumos, artă,

creaţie, cultură şi civilizaţie, pentru obiective naturale şi culturale de excepţie.

Intensitatea acestor motivaţii turistice nu este aceeaşi pentru toate categoriile de

indivizi. Ea variază în funcţie de o serie de variabile legate atât de considerente

biofiziologice, cât şi de o serie de condiţii de mediu, economice etc. Una din variabile

este cea a categoriilor social-economice, o alta este cea a mediului de viaţă (urban sau

rural) sau vârsta etc., toate acestea exercitând o influenţă determinantă asupra intensităţii

motivaţiei turistice.

Cercetătorii americani R.W. Mc Intosh şi C.R. Goeldner utilizează patru categorii

de motivaţii turistice47:

1) Motivele fizice sunt legate de nevoia de refacere fizică şi intelectuală, de

îngrijire a sănătăţii, sport şi destindere. Acest grup de motivaţii vizează acele activităţi

umane prin care pot fi contracarate tensiunile vieţii cotidiene. În ţările industrializate, 46 D. W. Howell – Passport - An Introduction to the Travel and Tourism Industry, South-Western Publishing, Cincinnati, 1989, pag. 247 R. W. Mc Intosh, C. R. Goeldner – Tourism Principles: Practices and Philosophies, Wiley, New York, 1986, p.91

activitatea turistică este motivată în special de necesitatea unei compensări a muncii

zilnice şi constrângerilor impuse de societate.

2) Motivele culturale se referă la dorinţa de a vedea şi a cunoaşte culturi diferite,

de a descoperi locuri inedite, specificul acestora în ceea ce priveşte stilul de viaţă al

populaţiei, muzica, arta, folclorul, dansul etc.

3) Motivele interpersonale includ dorinţa de a întâlni noi oameni, de a vizita

prietenii sau rudele, de a căuta experienţe noi de viaţă, de a evada din rutina relaţiilor

cotidiene cu prietenii şi vecinii din mediul de acasă.

4) Motivele legate de statutul social şi prestigiul personal al turistului include

dorinţele de continuare a hobby-urilor, de dezvoltare a personalităţii, de recunoaştere şi

atenţie din partea celorlalţi.

În fundamentarea motivaţiei turistice trebuie să se ţină cont de caracteristicile

mediului înconjurător care obligă omul la un proces de adaptare continuă. Astfel, omul

zilelor noastre, după satisfacerea nevoilor imperioase de primă necesitate, dispunând de

anumite resurse financiare şi de unele perioade de timp liber în cursul anului, trăind într-

un mediu de constrângere şi represiv, suferind agresiuni şi vătămări, rupând toate

contactele cu natura în sensul ei larg, desfăşurându-şi activitatea adesea într-un mediu

impus, având preocupări diverse (unele chiar contradictorii), dispunând de suficiente

mijloace de deplasare, constrâns să se integreze în societate şi, deci să accepte condiţiile

acesteia, simte tot mai mult nevoia de a practica turismul, ca un mijloc de compensare şi

adaptare la condiţiile vieţii cotidiene.

În lucrările de specialitate aparţinând organismelor mondiale din domeniul

turismului se prezintă câteva din motivaţiile turistice de natură socială, familială şi

personală după cum urmează:

I. Motivaţii sociale ale turismului

- nevoia de evadare din obişnuitul cotidian. Căutarea plăcerii şi a bunei dispoziţii,

practicarea activităţilor ludice permit o detaşare de plictiseala zilnică şi trimit cu gândul

la funcţiile sărbătorii de altădată: dialogul şi întrepătrunderea între indivizi în mijlocul

unei colectivităţi fără clase sociale şi interdicţii, o oglindă a aspiraţiilor profunde.

nevoia de a schimba cadrul uman obişnuit şi de a cunoaşte oameni noi;

aspiraţia la cultură (vizitarea unor locuri de interes istoric: muzee, galerii de artă;

participarea la evenimente speciale: concerte, expoziţii etc.);

nevoia de a contacta şi cunoaşte alte civilizaţii;

nevoia de a înţelege lumea şi evenimentele ei;

necesitatea de a vedea şi a lua contact personal cu realităţile descrise de alţii;

nevoia de a se încadra într-un curent al “esteticii generale”, de a imita pe alţii.

II. Motivaţii familiale ale turismului

nevoia regăsirii sau refacerii vieţii de familie, afectată de viaţa cotidiană;

nevoia de a participa mai activ la formarea şi educarea copiilor;

căutarea detaşării de gruparea familială atunci când aceasta devine constrictivă

(inclusiv prin dobândirea unei experienţe în urma unei aventuri romantice).

III. Motivaţii personale ale turismului

nevoia de a-şi demonstra independenţa de voinţă în luarea anumitor decizii,

nevoia contactului cu natura;

nevoia de a scăpa de presiunile cotidiene ( profesionale, sociale, familiale);

nevoia de cunoaştere şi aspiraţia spre realizarea personală (prin cultură, prin

contactul cu alte civilizaţii, prin activităţi artistice etc.);

nevoia de a ieşi din personajul cotidian (de exemplu permiţându-şi cheltuieli ce

depăşesc posibilităţile normale);

nevoia de a-şi permite unele libertăţi (de pildă în ceea ce priveşte îmbrăcămintea,

orele meselor etc.);

nevoia practicării unor activităţi ludice şi distractive (de exemplu jocuri de

societate, spectacole, lecturi, jocuri sportive etc.);

nevoia practicării unor activităţi artizanale (ceramică, tâmplărie etc.);

nevoia biologică a întăririi sănătăţii şi a mişcării fizice;

nevoia de restabilire a echilibrului nervos;

nevoia de a scăpa de răspunderile zilnice.

Gruparea factorilor motivaţionali în cele trei categorii reliefează natura

provenienţei lor, dar ea nu afectează caracterul individual personal al motivaţiei. În acest

sens, motivaţiile turistice trebuie considerate întotdeauna într-o legătură indisolubilă cu

individul, ca un atribut şi un produs al acestuia. Turiştii formează grupuri foarte

eterogene din punct de vedere al personalităţii, gradului de pregătire profesională,

nivelului de cultură, gusturilor şi preferinţelor, experienţei dobândite şi veniturilor, ceea

ce se reflectă în diversitatea motivaţiilor turistice.

Nevoile pe care turistul încearcă să şi le satisfacă sunt nu numai multiple, dar şi,

de multe ori contradictorii:

dorinţa de izolare/ de a călători în grup;

nevoia de repaos/ de mişcare;

consum pasiv/ dorinţa ca petrecerea timpului liber să permită o dezvoltare

personală;

dorinţa de a-şi păstra anonimatul/ dorinţa de diferenţiere.

Dacă sintetizăm analizele realizate de Robert Lanquar48, Pierre Py49 şi Mc Intosh50

reiese că turistul resimte patru nevoi fundamentale:

1. Nevoia de echilibru – vizează compensarea acţiunii factorilor urbani sau

industriali care afectează sănătatea şi mediul de viaţă al omului. Turismul furnizează trei

soluţii acestei nevoi:

destinderea prin intermediul repaosului care elimină oboseala fizică şi

psihică/nervoasă;

divertismentul printr-un conţinut dinamic al activităţii turistice;

dezvoltarea personalităţii individului prin lărgirea ariei sale de cunoaştere.

2. Nevoia de diferenţiere . Turismul este un mijloc de demonstrare a apartenenţei

la o clasă socială, de diferenţiere faţă de celelalte clase sociale sau de evidenţiere a

reuşitei sociale (de exemplu, reşedinţe secundare şi iahturi pentru vacanţă).

3. Nevoia de identificare. Individul caută să se identifice unui stil de viaţă, să se

afirme prin intermediul acestuia. Turismul îi permite să se identifice spiritului de

aventură (căutarea de noi forme de turism) sau conservatorismului, tradiţiei (vacanţe

familiale, forme de turism tradiţionale).

4. Nevoia de economisire. Dorinţa de a economisi banii se regăseşte în alegerea

formei de cazare mai puţin costisitoare, meniului mai simplu, mijloacelor de agrement

mai ieftine.48 R. Lanquar – Sociologie du tourisme et des voyages, Presses Universitaires de France, Collection “Que sais-je?”, n° 2213, Paris, 1995, pag. 2149 P. Py – Le tourisme, un phénomène économique, La Documentation Française, Paris, 199250 citat de G. Tocquer şi M. Zins în “Marketing du tourisme”, Gaetan Morin, Canada, 1987, pag. 77

Motivaţiile pentru care sunt realizate voiajele constituie unul din criteriile de

clasificare a formelor de turism. În acest sens, principalele categorii de motivaţii care îi

determină pe oameni să călătorească includ următoarele51:

1. Motive educaţionale şi culturale, respectiv:

a) a vedea modul de viaţă al altor popoare, cum trăiesc şi muncesc oamenii altor

locuri, pentru a-şi satisface curiozitatea;

b) a studia şi explora ţări deosebite, frumuseţile lor naturale sau create şi a-aşi

satisface dorinţa de aventură; nevoia de independenţă, individualitate şi aventură este

satisfăcută de oferta unor produse turistice speciale: voiaje în Antarctica, traversarea pe

jos a munţilor Himalaya, călătorii pe Amazon, safari în junglă şi deşert;

c) a dobândi cunoştinţe, înţelegere şi un cadru mai bun a ceea ce este prezentat

prin diferitele mijloace de informare;

d) a asista la evenimente interesante, deosebite;

e) a vizita instituţii culturale, ştiinţifice şi tehnice, a învăţa şi a aprecia arta,

muzica, literatura şi patrimoniul cultural;

f) a face turnee de studiu în interes profesional şi cultural.

2. Motive religioase şi etnice, între care:

a) vizitarea regiunilor cu religie comună sau a celor cu religie diferită, pelerinaje

şi reuniuni religioase. Probabil că religia constituie cea mai veche motivaţie turistică.52

b) vizitarea ţării de origine a familiei;

c) vizitarea unor rude, prieteni şi a locurilor în care aceştia trăiesc;

d) cunoaşterea unor regiuni îndepărtate cu obiceiuri, tradiţii, datini neobişnuite,

atrăgătoare prin ciudăţenia lor.53

3. Motive sociale şi istorice, cum ar fi:

a) vizitarea monumentelor istorice pentru a înţelege şi a aprecia mai bine

evenimentele istorice;

b) satisfacerea imboldului sociologic de a vizita cât mai multe ţări, de a întâlni noi

oameni, de a-şi face noi prieteni şi de a câştiga experienţă;

51 I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pp. 70-7152 T. Powers – Introduction to the Hospitality Industry, Wiley, New York, 1982, pag. 34653 A, C. Gunn – Tourism Planning: Basics, Concepts, Cases, Third Editions, Taylor and Francis, Washington, 1994, pag. 93

c) dorinţa de a reîntâlni prieteni şi rude, de a vizita familia, de a călători şi rămâne

împreună cu aceasta în timpul vacanţei;

d) conformismul şi moda, ţinând pasul cu schimbările sociale;

e) snobismul sau dorinţa de a alege trasee turistice necunoscute sau tururi pentru

crearea stimei sau statutului personal.

4. Motive de relaxare şi plăcere, respectiv:

a) dorinţa de odihnă, repaos, relaxare şi evadare din rutină şi tensiune, reprezintă

principala motivaţie a turismului;

b) bucuria de petrece o vacanţă frumoasă şi un timp bun în cadrul unei destinaţii,

alta decât localitatea de domiciliu;

c) câştigarea unei noi experienţe psihologice sau schimbarea atitudinii, a modului

de abordare şi răspunsul la condiţii noi şi diferite (hrană, băuturi şi amintiri noi);

d) schimbarea regiunii şi a atmosferei;

e) recreere, înot, plimbare de agrement;

f) realizarea hobiurilor, motivaţie care poate determina trecerea peste orice barieră

pentru îndeplinirea ei.

5. Motive de sănătate şi sportive ca, de exemplu:

a) vizitarea staţiunilor balneare, centrelor de sănătate, a staţiunilor montane şi a

altor locuri benefice pentru sănătate;

b) evitarea condiţiilor climaterice dăunătoare sănătăţii şi folosirea, de câte ori

există posibilitatea, a celor benefice acesteia;

c) satisfacerea dorinţei de a beneficia de efectele curative helio-marine şi

montane, de a înota şi de a se bucura de natură;

d) sporturi, atât ca participanţi cât şi ca spectatori, pescuit, vânătoare;

e) dorinţa de a explora noi teritorii, subiecţi şi locuri mai puţin cunoscute.

6. Motive stimulative de afaceri, cum ar fi:

a) motive profesionale sau de afaceri;54

b) facilităţile speciale şi condiţiile de trai ieftine la destinaţie, care pot influenţa

călătoria în timpul vacanţei;

54 Pentru oamenii de afaceri(“business traveller”) industria turismului oferă o sursă importantă de bunuri şi servicii vitale, care îi permit acestuia efectuarea afacerilor la scară naţională sau internaţională (D. Foster – Travel and Tourism Management, Macmillan, Hampshire, 1986, pag. 56)

c) stimulentele şi facilităţile sejurului pentru grupuri în anumite condiţii;

d) călătoria pentru evenimente politice şi sărbători naţionale, conferinţe şi

congrese internaţionale sau călătoria oficială.

Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) utilizează următoarea clasificare a

motivaţiilor voiajului şi sejurului:

Tabel nr. 1.4. Clasificarea motivaţiilor voiajului şi sejurului conform O.M.T.

MOTIVAŢII TURISTICE PRINCIPALE

VACANŢĂ ŞI LOISIR AFACERI ŞI MOTIVE

PROFESIONALE

ALTE MOTIVE DE

VOIAJ

Relaxare

Manifestări culturale

Sănătate

Practicarea sporturilor

Alte motive de voiaj şi

vacanţă

Reuniuni

Misiuni

Voiaje de stimulare

Afaceri

Diverse

Studii

Tratamente medicale

Tranzit

Motive diverse

Sursa: Adaptare după “Politique du tourisme et tourisme international dans les

pays de l’O.C.D.E.”O.C.D.E., 1993, pag. 93

Conform observaţiilor Organizaţiei Mondiale a Turismului, principalul mobil al

deplasărilor turistice internaţionale este “vacanţa”, care motivează circa 70% din totalul

sosirilor în turismul internaţional.55 “Afacerile” determină 13-14% din totalul sosirilor

internaţionale, restul fiind atribuit voiajelor din motive religioase, familiale şi sportive.

Cercetătorul american S.C. Plog a realizat o clasificare a motivaţiilor turistice din

punct de vedere al psihologiei consumatorului de turism.56 Acest studiu împarte clientela

turistică în cinci grupe: turişti psihocentrici, cvasipsihocentrici, mediocentrici,

cvasialocentrici şi alocentrici.

55 C. Cristureanu -Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 7756 S. C. Plog – Why destinations areas rise and fall in popularity, Cornell Hotel and Restaurant Quarterly, vol. 14, nr. 4, 1974, pp. 55-58

“Psihocentricii” sunt absorbiţi de problemele lor mărunte, cu caracter personal, şi,

deoarece nu manifestă decât un interes limitat pentru lumea exterioară, călătoresc relativ

rar. Majoritatea acestora sunt de vârstă mijlocie sau înaintată şi provin din regiuni cu grad

înalt de urbanizare şi dezvoltare economică. Ei au venituri mici şi de aceea efectuează

călătorii turistice la distanţe relativ scurte de localitatea de domiciliu, îndreptându-se spre

destinaţii uşor accesibile şi care oferă caracteristici apropiate condiţiilor din zona de

reşedinţă. De aceea manifestă puţin interes faţă de obiectivele turistice din străinătate

preferând o odihnă sedentară pe perioada sejurului. Turiştii psihocentrici solicită servicii

turistice mai modeste, practică activităţi de agrement general acceptate, utilizează

echipamente turistice tradiţionale. Deoarece nu sunt dispuşi să-şi asume vreun risc, ei

apelează la agenţiile de turism şi optează pentru călătorii în grup, bine programate şi în

întregime organizate, spre destinaţii turistice turistice cunoscute în anii anteriori şi unde

vor reveni data viitoare.

Majoritatea populaţiei se încadrează în categoria turiştilor mediocentrici care

dispun de venituri medii suficiente pentru a-şi permite să beneficieze de o vacanţă şi un

sejur decent, inclusiv peste hotare. Printre motivaţiile turistice mediocentrice se numără57:

relaxarea, contactele cu prietenii şi rudele, îngrijirea sănătăţii, nevoia de schimbare pentru

o perioadă de timp, oportunitatea de a scăpa de problemele zilnice, dorinţa de a admira

frumuseţile naturale (parcuri naţionale, păduri, lacuri, zone de sălbăticie), plăceri

senzoriale (gastronomie, confort, plăceri sexuale, articole de lux), cumpărarea de

suveniruri, plăceri ante-şi postcălătorie (planificarea acesteia, anticiparea, visarea, iar

după aceea arătarea fotografiilor şi descrierea voiajului prietenilor) etc. Preferinţele

acestor tipuri de turişti se îndreaptă spre voiajele forfetare, destinaţiile turistice

consacrate, mâncăruri familiare, lanţuri hoteliere.

Cvasialocentricii manifestă preferinţă pentru: pelerinaje, evenimente sportive,

culturale (de exemplu, spectacole de teatru), explorarea munţilor, conferinţe, întâlniri,

convenţii etc

“Alocentricii” sunt persoane de succes, încrezătoare în sine, având salarii ridicate.

Ei efectuează numeroase călătorii turistice preferând destinaţiile neaglomerate unde îşi

pot satisface dorinţa de a descoperi noi experienţe.58 Motivaţia turiştilor alocentrici este

57 R. W. Mc. Intosh – Tourism Principles, Practices, Philosophies, Wiley, New York, 1995, pag. 44758 Ch. Kaiser, L. E. Helber – Tourism Planning and Development, F.T. C., New York, 1987

legată de cunoaşterea lumii înconjurătoare prin vizitarea unui număr cât mai mare de

zone turistice, cât mai variate şi inedite (unele dintre acestea fiind chiar mai puţin

frecventate). Astfel, atunci când o anumită destinaţie turistică devine populară,

alocentricii renunţă să o mai frecventeze, preferând să descopere noi teritorii.59

Experienţa turistică dobândită de aceşti turişti cu ocazia efectuării excursiilor individuale,

pe cont propriu, le permite să facă unele comparaţii între diferitele destinaţii turistice.

Fiind motivaţi de spiritul de aventură ei caută să descopere destinaţii mai greu accesibile,

exotice unde să aibă contacte cu populaţia locală, cu tradiţiile şi obiceiurile acesteia.60

Deşi dispun de venituri mari preferă formele simple de cazare (de exemplu, hoteluri

locale mai puţin cunoscute) şi nu structurile de primire aparţinând lanţurilor hoteliere.

Deoarece doresc ca activităţile lor turistice pe parcursul voiajului să aibă un caracter

spontan, nu agreează practicarea turismului organizat, colectiv, în grupuri mari de

oameni.

Cercetătorul american R.W. Mc Intosh a identificat motivaţii turistice alocentrice

precum61:

motivaţii culturale şi educaţionale (de exemplu excursii având ca ghid oameni de

ştiinţă sau cadre universitare);

studierea genealogiei;

căutarea exoticului: Hawai, Polinezia, Japonia, Thailanda, India, Africa de Est

etc.;

sentimentul libertăţii şi puterii (călătorii pe mare, transport aerian sau cu trenuri

de mare viteză);

practicarea jocurilor de noroc (cazinouri din Monte Carlo, Las Vegas, Atlantic

City, Puerto Rico, Bahamas, Constanţa, Iaşi, Bucureşti etc.);

câştigarea de noi prietenii în ţări străine.

Aşa cum se poate observa în Figura nr. 1.6. există o legătură între tipurile de

turişti, motivaţiile turistice şi tipurile de destinaţii:

59 D. W. Howell – Passport – An Introduction to the Travel and Tourism Industry, South-Western Publishing, Cincinnati, 1989, pag. 2760 S. C. Plog – Leisure Travel: Making it a Groth Market…Again!, Wiley, New York, 1991, pag. 7361 R. W. Mc Intosh – Op. cit., pag. 446

Tipuri de turişti:

a) Profil psihografic:

Alocentrici

Cvasialocentrici

Mediocentrici

Cvasipsihocentrici

Psihocentrici

b) Profil demografic:

Venit

Vârstă

Ocupaţie

Ciclul de viaţă al

familiei

(1)

(2)

M

O

T

I

V

A

Ţ

I

I

T

U

R

I

S

T

I

C

E

Tipuri de destinaţii:

a) Experienţa de

călătorie:

Etnică

Culturală

Istorică

Ambientală

Recreaţională

De afaceri

Mixtă

b) Localizare:

Asia

Africa

Europa

America de Nord

USA

Oceania

Figura nr. 1.2. Relaţiile între tipurile de turişti, motivaţiile turistice şi tipurile de

destinaţii

Sursa: R.W. Mc Intosh, Ch. Goeldner, J.R. Ritchie – Tourism Principles,

Practices, Philosophies, Wiley, New York, 1995, pag. 445

1. Prima relaţie evidenţiază fluxul turistic şi satisfacţia clienţilor ce rezultă atunci

când aceştia sunt direcţionaţi spre tipul de destinaţie care le corespunde. Cunoaşterea

profilului psihografic şi demografic al clientului şi motivaţiile turistice ale acestuia, îi

permite agentului de turism să recomande produsele turistice şi tipurile de destinaţii care

se potrivesc cel mai bine nevoilor turistului respectiv.

2. Cea de-a doua legătură se referă la promovarea şi dezvoltarea destinaţiilor

turistice corespunzătoare segmentelor ţintă. Cunoscând tipurile de turişti ai segmentului

ţintă şi motivaţiile lor de călătorie sunt create premisele pentru a selecta genul de servicii

ce vor fi prestate la destinaţie.

Cererea psihocentrică se îndreaptă spre amenajări turistice cu un grad înalt de

confort, reputate pe piaţa turistică pentru calitatea serviciilor care, în linii mari, reproduc

condiţiile de viaţă de la locul de formare al cererii. În schimb, cererea alocentrică este

atrasă spre regiuni turistice puţin cunoscute, cu dotări materiale minime, dar compensate

de atracţiile naturale sau culturale, de lipsa de poluare şi zgomot. O regiune cu valoare

turistică naturală este “descoperită” de cererea alocentrică, preluată de cea

cvasialocentrică, dezvoltată de către turiştii cvasipsihocentrici ce o lansează în categoria

regiunilor turistice la modă, după care îşi consolidează poziţia pe piaţă prin intermediul

turiştilor psihocentrici.

Clasificarea tipurilor de turişti în extrovertiţi şi introvertiţi precum şi ciclul de

viaţă al staţiunilor reflectă influenţa exercitată de grupurile sociale alese ca etalon.

Turistul extrovertit, ingenios, de exemplu, este în căutare de noi experienţe, iar alţi turişti,

mai puţin aventuroşi şi făcând parte din grupuri cu venit mic, copiază acest tip de

comportament turistic. Cererea pentru unele destinaţii ale pieţei turistice a scăzut în cazul

câtorva staţiuni litorale binecunoscute în Marea Britanie, determinând intrarea în faza de

declin a ciclului de viaţă.

Dacă analizăm teoria cercetătorului american S.C. Plog constatăm că, potrivit

studiilor efectuate de acesta, mecanismul de interacţionare a cererii categoriilor de turişti

din tipologiile ilustrate ar fi următorul: turiştii alocentrici solicită o destinaţie nouă de

sejur (sau un produs turistic nou), eventual chiar “descoperită” ori propusă de alţi turişti.

După un timp cresc şi solicitările turiştilor cvasialocentrici pentru aceeaşi destinaţie şi,

mai târziu, ale turiştilor mediocentrici. Pe măsura aglomerării acestor destinaţii,

solicitările alocentricilor încep să scadă, apărând în schimb cereri pentru destinaţia – ce-şi

pierde caracterul de noutate – şi din partea cvasipsihocentriştilor şi, ulterior, şi din partea

turiştilor psihocentrici. Privit într-un orizont mai îndepărtat de timp, destinaţia la început

nouă, cu timpul, devine tradiţională şi tipologia clientelei consacrate se va forma cu

preponderenţă din turiştii mediocentrici, fapt explicabil prin modificările

comportamentului de consum al foştilor clienţi de tip psihocentric şi cvasipsihocentric.

Deşi teoria aplicată de S.C. Plog oferă o perspectivă asupra motivaţiilor turistice,

aceasta este dificil de aplicat în practică. Astfel, turiştii călătoresc având motivaţii diferite

în ocazii diferite. De exemplu, în timpul unui week-end ei pot alege o destinaţie turistică

psihocentrică, în timp ce în perioada concediului vor călători având o motivaţie

alocentrică.

În timp ce concluziile lui S.C. Plog se bazează pe o analiză a motivaţiilor turistice

ale populaţiei Statelor Unite ale Americii (folosind metoda interviului în rândul

persoanelor ce nu recurg la serviciile de transport aerian), S.L.J. Smith a realizat o

cercetare în şapte ţări diferite, altele decât SUA.62 Rezultatele acestui studiu nu confirmă

în totalitate modelul tipologiei motivaţiei turistice elaborate de S.C. Plog. Ansamblul

factorilor determinanţi ai motivaţiei turistice trebuie completat cu circumstanţele

specifice în care se află individul la un moment dat şi cu caracteristicile personalităţii

sale.

Privind din punct de vedere sociologic, motivaţia turistică şi comportamentul

turistic sunt influenţate de caracteristicile de noutate şi familiar ale diverselor elemente

ale ofertei turistice.

Motivaţiile turistice au evoluat de-a lungul timpului, cunoscând o diversificare

care a condus la adaptarea corespunzătoare a produselor turistice oferite pe piaţă. Este

adevărat, însă, că numeroşi turişti şi-au păstrat comportamentul vacanţier obişnuit. La

început principala motivaţie turistică era dorinţa populaţiei active de a se odihni la mare

făcând plajă. Această formă de turism a fost sintetizată de Club Mediterranée în sloganul

promoţional de vacanţă tradiţională – “cei trei S” (în engleză sun, sea, sand, respectiv

soare, mare, nisip). Pe parcurs, odată cu extinderea vacanţelor active, au apărut şi alte

motivaţii turistice, astfel încât sloganul a trebuit să fie transformat în “cei cinci S” (sun,

sea, sand, sport and sex).

În prezent, mutaţiile în cadrul motivaţiei turistice se produc între necesităţi şi

satisfacţii în favoarea acestora din urmă, care reprezintă tot mai mult unul din importanţii

62 S.L.J. Smith – A test of Plog’s allocentric/psychocentric model: evidence from seven nations, Journal of Travel Research, vol. 28, nr. 4, 1990, pp. 40-43

stimuli ai circulaţiei turistice internaţionale, în timp ce necesităţile reprezintă mai curând

stimulii circulaţiei turistice interne. Drept exemple de motivaţii turistice care decurg din

acoperirea unor satisfacţii putem cita atracţia pentru natură, pentru comunicare,

curiozitatea, snobismul, nostalgia pentru trecut etc

Având în vedere caracterul ireversibil al lărgirii geografice şi intensificării cererii

turistice, ca proces legat de dezvoltarea economică a societăţii, am putea trag concluzia

că elementele fundamentale ale motivaţiei turistice, absente sau mai puţin intense astăzi

în unele ţări de pe suprafaţa globului, îşi vor lărgi treptat câmpul de aplicabilitate şi îşi

vor intensifica efectul asupra pieţei turistice.

2.4. Particularităţile consumului turistic

Consumul turistic este format din cheltuielile efectuate de turişti în calitate de

reprezentanţi ai cererii turistice pentru cumpărarea unor servicii şi bunuri legate de

motivaţia turistică.63 Ca urmare, el se poate materializa numai după ce în prealabil a avut

loc un act comercial de vânzare-cumpărare, ceea ce, pe de o parte, presupune existenţa

unei oferte turistice efective, care, prin volumul, structura, repartizarea în timp (în

decursul unui an calendaristic) şi dispersarea în spaţiu (pe întreg teritoriul ţării), trebuie să

corespundă preferinţelor şi solicitărilor turiştilor pentru bunuri şi servicii (componente ale

diferitelor produse turistice), iar pe de altă parte, presupune decizia clientului de a accepta

ofertele de produse turistice lansate pe piaţă.

Interferenţa dintre cererea şi oferta turistică se transformă în suprapunere în timp

şi spaţiu dintre aceste componente ale pieţei turistice prin intermediul consumului

turistic.64 Acest lucru are loc datorită unei particularităţi a consumului turistic şi anume

faptul că locul acestuia coincide cu locul ofertei, dar nu şi cu locul de formare a cererii

turistice. Decizia de consum se adoptă numai în raport cu imaginea ofertei, iar contactul

direct cu aceasta se stabileşte de-abia în timpul consumului. Ca urmare este obligatorie

deplasarea turiştilor de la reşedinţa lor permanentă la locul ofertei şi al consumului.

Politicile de marketing ale firmei de turism sunt influenţate de simultaneitatea

producţiei şi a consumului. Astfel, constatăm că producătorul şi consumatorul de servicii

63 R. Lanquar – L’Economie du tourisme, Presses Universitaires de France, Paris, 1987, pag. 3064 C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 103

turistice se află în permanenţă “împreună”, consumul având loc în faţa producătorului, în

perimetrul de acţiune (de regulă chiar în “echipamentul”) al acestuia (şi foarte rar în

mediul casnic al consumatorului).

Consumul turistic se realizează în cadrul bazinului ofertei turistice în mai multe

etape desfăşurate în timp şi spaţiu:

a) înainte de începerea deplasării efective către locul de destinaţie turistică, dar

legat de aceasta (de exemplu, cumpărarea de articole de îmbrăcăminte, de voiaj, de

toaletă, echipament sportiv necesar pe circuit sau la destinaţie); de asemenea, sunt

solicitate unele servicii legate de pregătirea călătoriei (de exemplu, reparaţiile şi serviciile

tehnice pentru autoturismele proprii folosite ca mijloace de transport);

b) în timpul deplasării spre locul de destinaţie (de exemplu, transport, alimentaţie,

cumpărări de bunuri);

în timpul sejurului, la locul de destinaţie (cazare, alimentaţie, agrement, tratament,

suveniruri, întreţinerea unor obiecte de uz personal, închirierea de diferite obiecte,

asistenţă sanitară şi cosmetică, reţinerea de bilete de voiaj şi la spectacole culturale şi

sportive etc.).

Astfel, remarcăm că în acest fel se înregistrează o deplasare a consumului,

caracterizată prin concentrarea cererii în zonele (staţiunile) de interes turistic şi

diminuarea corespunzătoare a cererii în localităţile de reşedinţă, părăsite temporar de

participanţii la acţiunile turistice.

Având în vedere că turismul este o activitate de prestări de servicii, o

particularitate a acestui sector este faptul că “volumul consumului echivalează cu

volumul producţiei, ceea ce înseamnă că nu se poate produce decât ceea ce va fi

consumat”. Ca urmare, serviciile turistice nu pot fi produse pe stoc pentru a fi vândute

ulterior.

Volumul consumului turistic este dimensionat în funcţie de nivelul preţurilor

produselor turistice şi al venitului disponibil al consumatorilor. Sub influenţa factorilor

economici şi noneconomici are loc şi o modificare structurală a consumului turistic.

Aceasta are loc printr-o adaptare a diferitelor componente ale consumului turistic, ceea

ce-i conferă particularitatea de stabilitate. Evident că, la rândul lor, cele două variabile:

nivelul tarifelor şi serviciilor turistice şi nivelul veniturilor consumatorilor sunt

determinate de o serie de factori ce variază atât în timp, cât şi în spaţiu. Astfel, au avut

loc reduceri ale consumului turistic în perioadele de recesiune economică, de creştere a

ratei inflaţiei (însoţită de scăderea veniturilor disponibile), de criză valutară, energetică,

de creştere a preţului petrolului. Aceste fenomene au determinat redirecţionarea fluxurilor

turistice spre acele ţări în care creşterea preţurilor este mai lentă şi valuta naţională a

turiştilor are cea mai mare putere de cumpărare, sporirea ponderii turismului naţional în

raport cu cel internaţional şi adoptarea unor forme de turism mai ieftin.

Orice defecţiune sau dereglare a uneia din componentele turistice (reţeaua

resurselor naturale, reţeaua bazei materiale turistice, reţeaua infrastructurii şi

suprastructurii) antrenează efecte în lanţ cu consecinţe nefavorabile asupra consumului

turistic.65 Ca urmare, este necesară respectarea principiului funcţionalităţii optime a

întregului sistem turistic.

Accesibilitatea la consumul turistic al populaţiei din cadrul unei regiuni,

uniformizarea consumului turistic în spaţiul acesteia prin dispersarea sa teritorială,

uniformizarea consumului în timp prin etalarea sa într-un interval de timp cât mai lung

sunt probleme a căror rezolvare este posibilă prin elaborarea unei strategii de amenajare

turistică a teritoriului.

Consumul de servicii turistice satisface exigenţele unor nevoi şi dorinţe foarte

eterogene şi complexe, în majoritatea lor personalizate la nivelul fiecărui turist potenţial.

Gradul general de satisfacţie obţinut în urma consumului turistic nu rezultă din simpla

însumare a mulţumirii generate secvenţial de consumurile parţiale de servicii componente

ale unui produs turistic. Astfel, eventuala calitate inferioară a unei singure componente a

pachetului de servicii turistice are o influenţă negativă puternică a aprecierii globale a

calităţii consumului efectuat.

Gradul de satisfacţie resimţit de un turist în urma unei consumaţii turistice

depinde de următoarele elemente:

abilitatea organizatorilor de a oferi la locul şi la momentul oportun serviciile

cerute de un turist;

priceperea profesională a personalului de servire de a diferenţia prestaţiile

turistice;

65 C. Cristureanu – Op. cit., pag. 233

existenţa unor condiţii adecvate pentru prestarea serviciilor solicitate (condiţii

naturale, bază tehnico-materială, dotări şi echipamente necesare etc.);

participarea activă a turiştilor la consumul de servicii;

modul în care voiajul corespunde aşteptărilor turiştilor, respectiv imaginii pe care

aceştia şi-au format-o asuprea ofertei turistice (orice neconcordanţă între cele două

elemente determină o diminuare a consumului turistic).

Ponderea participării active a turistului la realizarea consumului turistic variază în

funcţie de natura şi conţinutul diferitelor forme de turism, respectiv ale diferitelor

categorii de servicii turistice. În cazul serviciilor de bază (cazare, alimentaţie),

majoritatea prestaţiilor presupune cheltuirea unui volum important de muncă din partea

personalului de servire, turistul beneficiar având, de regulă, un rol de consumator pasiv al

acestor servicii. În cazul serviciilor complementare de agrement, participarea activă la

realizarea consumului turistic este o condiţie sine qua non şi a sporirii gradului de

satisfacţie resimţit de turist în urma unor asemenea prestaţii.

În special în ţările dezvoltate europene şi nord-americane, consumul turistic

manifestă o puternică concentrare66:

în timp: consumul turistic coincide, în majoritatea formelor sale, cu perioadele de

timp liber stabilite prin reglementările sociale ale muncii şi legile în materie de muncă şi

şcolarizare. Sfârşiturile de săptămână, mini-vacanţele de Paşti, Crăciun şi vacanţele

anuale marchează timpul unui consum turistic maximal, în ciuda unei căutări de

eşalonare a vacanţelor. Astfel, consumul turistic are un pronunţat caracter sezonier,

datorită concentrării solicitărilor de servicii în diferite perioade de timp în decursul unui

an. Condiţiile de ambianţă în care se desfăşoară călătoriile turistice stimulează şi un

consum temporar sporit de bunuri şi servicii pentru fiecare turist. Astfel s-a constatat că

volumul mediu valoric al consumului turistic pe fiecare zi de sejur este, de regulă, mai

ridicat decât valoarea medie a consumului zilnic al populaţiei din localităţile de reşedinţă

permanentă. Această situaţie o putem explica în felul următor: în cursul sejurului unui

turist apar, inerent, manifestările specifice ale cererii de consum, prin modificarea

structurii cheltuielilor alocabile consumului cotidian (de exemplu, pentru cazare, pentru

consumaţia din unităţile de alimentaţie, pentru agrement şi distracţii etc.), care prin natura

66 I. Cosmescu – Op. cit., pag. 101

şi spontaneitatea lor sunt diferite de consumul uzual al populaţiei. Constatările de mai sus

remarcăm că sunt valabile şi pentru categoriile de populaţie cu venituri modeste, care,

înaintea călătoriilor turistice, fac eforturi financiare pentru economisirea unor sume

destinate cheltuirii (uneori integral) în cursul sejurului turistic.

În acest context putem menţiona şi serviciile de facilitare a călătoriilor vândute pe

credit de unele agenţii puternice de voiaj, companii de transporturi aeriene, asociaţii de

tipul “fly now and pay tomorrow”(zboară azi şi plăteşte mâine) şi parafrazarea ei

ulterioară în “travel now and pay tomorrow”(călătoreşte azi şi plăteşte mâine), de unde

decurg inerent şi reducerile consumului zilnic la domiciliu în perioadele de achitare a

ratelor scadente, după terminarea sejurului turistic.

2. în spaţiu: la nivelul destinaţiilor turistice, ceea ce antrenează utilizarea

intensivă, dacă nu chiar saturarea spaţiului turistic. În acest fel se înregistrează şi o

deplasare a consumului, caracterizată prin concentrarea cererii în zonele turistice şi

diminuarea corespunzătoare a consumului în localităţile de reşedinţă părăsite temporar de

turişti. Concentrarea spaţială a consumului turistic este mai puţin rigidă decât cea

temporală, deoarece poate fi schimbată prin diversificare destinaţiilor turistice (proces

favorizat şi de progresul înregistrat în domeniul transporturilor).

3. în motivaţie: consumul turistic are ca motivaţie predominantă: “odihna”,

“recreerea”, “vacanţa”, mai puţin “afacerile”, “sănătatea”, “religia” etc. Această

particularitate a concentrării consumului turistic nu este tot atât de evidentă în cazul

ţărilor mai puţin dezvoltate din punct de vedere turistic având o cerere turistică relativ

redusă. În aceste ţări domină consumul de turism de afaceri.

Concentrarea în timp a consumului turistic se diferenţiază nu numai de la o ţară la

alta, ci şi în interiorul aceleiaşi ţări sau de la o componentă la alta a consumului turistic.

Astfel, în centrele urbane, sezonalitatea consumului turistic în restaurante este

compensată de clientela formată din rezidenţi. În plus, structurile de primire turistică cu

funcţiuni de cazare din marile oraşe înregistrează un consum turistic relativ uniform

distribuit pe parcursul unui an, datorită turismului de afaceri şi de întruniri, care

reprezintă consumuri neafectate de sezonalitate.

2.5. Sezonalitatea cererii şi consumului turistic

Sezonalitatea cererii şi consumului turistic reprezintă trăsătura dominantă a

activităţii turistice având implicaţii deosebite în activitatea prestatorilor de servicii din

acest domeniu. Aşa cum am amintit anterior, una din particularităţile pieţei turistice o

constituie concentrarea în timp a cererii şi consumului turistic. Distribuirea inegală în

timp a acestora conduce la identificarea a trei perioade de-a lungul anului calendaristic:

I – sezonul plin (de vară sau de iarnă) caracterizat printr-o intensitate maximă a

activităţii turistice în vârful de sezon;

II – sezonul intermediar (perioada de început/presezon sau de sfârşit de sezon

turistic/ postsezon) când volumul activităţii creşte, respectiv descreşte treptat în funcţie de

creşterea sau reducerea intensităţii circulaţiei turistice;

III – extrasezonul – perioadă în care scade gradul de exploatare a obiectivelor

turistice sau are loc chiar sistarea prestărilor de servicii turistice.

Majoritatea cererii turistice anuale este, aşadar, concentrată în sezonul de vârf,

atunci când se înregistrează un volum ridicat al circulaţiei turistice.

Formarea cererii turistice este influenţată în primul rând de concediile şi vacanţele

anuale, care reprezintă perioade mai lungi şi neîntrerupte de timp liber. Astfel, un prim

factor de influenţă îl constituie durata concediilor şi vacanţelor: cu cât acestea sunt de mai

lungă durată, permit fragmentarea lor în mai mare măsură şi, ca atare, atenuează

caracterul sezonier al cererii. Un alt factor este reprezentat de limitele caracteristice

impuse acestora, cunoscând că, pentru anumite categorii de populaţie activă, concediile

pot fi utilizate în scopuri turistice numai în anumite perioade ale anului (de exemplu în

agricultură).

În acest context remarcăm influenţa mai pronunţată pe care o au timpul liber

săptămânal asupra periodicităţii cererii turistice, din cauza frecvenţei mai constante de

utilizare pentru turism a sfârşitului de săptămână în cursul unui an.

În funcţie de condiţiile naturale, poziţia geografică a zonei receptive faţă de

circuitele turistice, gradul de atractivitate şi diversitatea ofertei de servicii , distingem trei

variante ale curbei sezonalităţii turistice67:

67 O. Snak – Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pp. 136-137

1) concentrarea cererii şi consumului turistic într-un singur sezon important,

limitat ca durată (de exemplu, sezonul turistic estival în zona litoralului românesc al

Mării Negre este în perioada iunie-septembrie);

2) concentrarea activităţii turistice în două perioade de sezon, vara şi iarna,

diferenţiate atât ca durată cât şi ca frecvenţă a solicitărilor (de exemplu, staţiunile de

munte destinate atât sporturilor de iarnă cât şi turismului de vară);

3) etalarea relativ lineară a frecvenţei sosirilor de turişti de-a lungul întregului an

calendaristic (este cazul staţiunilor turistice balneoclimaterice, unde tratamentele se

desfăşoară în decursul întregului an, şi al centrelor urbane unde se înregistrează o

circulaţie turistică permanentă datorată congreselor, târgurilor, expoziţiilor, călătoriilor în

tranzit).

Adesea, debutul vârfului de sezon şi amploarea variaţiei volumului de activitate se

dovedesc fluctuante. Acestor variaţii sezoniere ale cererii li se adaugă fluctuaţiile

săptămânale, zilnice şi chiar orare.

2.5.1. Cauzele sezonalităţii

Identificarea cauzelor sezonalităţii activităţii turistice prezintă o deosebită

importanţă pentru a înţelege specificul pieţei turistice şi pentru a putea concepe strategii

de atenuare a efectelor negative legate de această particularitate a cererii şi consumului

turistic.

Analiştii turismului prezintă două categorii de cauze care determină sezonalitatea:

naturale şi sociale.68 Cauzele naturale se referă la condiţiile de climă care influenţează

volumul cererii turistice în funcţie de temperatura aerului şi a apei în zona ofertei

turistice. Astfel o destinaţie turistică care este atractivă în special datorită plajelor şi

verilor însorite şi calde prezintă o cerere sezonieră.69 Similar este cazul staţiunilor de

iarnă care oferă condiţii pentru practicarea schiului numai într-o anumită perioadă a

anului.

68 Mieczkowski Zbigniew – World Trends in Tourism and Recreation, Peter Lang, New York, 1990,pp. 193-19569 C. Cooper, J. Fletcher, D. Gilbert. S. Wanhil – Tourism. Principles&Practice, Longman, London, 1996, pag. 68

Pe parcursul unui an calendaristic pot fi identificate patru sezoane turistice în

funcţie de influenţa factorilor naturali70:

1) sezonul de recreaţie generală, care coincide cu perioada de vegetaţie din natură

(ca timp, perioada dintre înflorire şi căderea frunzelor);

2) sezonul de baie, când temperatura apei este peste 18° C sau media zilnică a

temperaturii aerului este peste 15° C;

3) sezonul de iarnă, când media zilnică a temperaturii este sub 0° C;

4) sezonul de vânătoare şi pescuit, de obicei respectând ciclurile reproductive ale

animalelor (acesta este frecvent stabilit de autoritatea publică centrală).

Durata sezoanelor turistice variază de la o zonă geografică la alta în funcţie de

condiţiile climatice şi meteorologice specifice. Astfel de exemplu, în timp ce în

Singapore aceste condiţii rămân aproape aceleaşi pe parcursul întregului an, în regiunea

Caraibelor sezonul turistic este numai iarna, când e uscat, însorit şi cald.

Resursele naturale existente într-o zonă turistică pot satisface turiştii numai în

anumite perioade determinate ale anului (de exemplu, vara – pentru formele turismului

estival, iarna – pentru formele de turism din staţiunile de sporturi de iarnă). Astfel, în

turismul de vacanţă plecările simultane masive se înregistrează numai în acele perioade

dintr-un an care întrunesc condiţiile naturale cele mai puţin favorabile pentru petrecerea

concediilor în zona de reşedinţă a turistului şi condiţiile naturale cele mai atrăgătoare în

zonele alese ca destinaţie pentru petrecerea vacanţelor.

Cauzele sociale ale sezonalităţii turistice îşi au originea în bazinul cererii turistice

şi se referă la fixarea de către anumite instituţii a perioadelor vacanţelor şcolare,

concediilor plătite, sărbătorilor tradiţionale, desfăşurarea anumitor evenimente periodice

etc. Comparativ cu cauzele naturale ale sezonalităţii care reprezintă variabile

independente de acţiunea oamenilor, cauzele sociale pot fi influenţate astfel încât să se

atenueze curba sezonalităţii în turism.

Concentrarea sezonieră în turism este o consecinţă a concentrării sezoniere a

timpului liber anual. Acesta influenţează etalarea sezonieră în timp a cererii şi

consumului turistic prin:

70 I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 108

a) lungimea vacanţelor şcolare şi a concediilor plătite: cu cât timpul liber

disponibil este mai lung, cu atât concentrarea sezonieră turistică este mai mică (cu

condiţia ca timpul liber să depăşească un anumit minim ca durată);

b) limitele calendaristice ale vacanţelor şi concediilor: dacă formarea timpului

liber este impusă în limitele anumitor perioade ale anului, vârfurile de solicitări turistice

se manifestă în aceste perioade.

Trebuie să remarcăm faptul că fenomenul sezonalităţii turistice nu influenţează în

aceeaşi măsură diferitele forme de turism. Astfel, călătoriile de afaceri şi turismul de

congrese nu sunt legate de o anumită sezonalitate determinată, majoritatea acestor

manifestaţii având loc în perioade sezoniere nespecifice pentru turismul de masă. Cererea

pentru aceste două forme de turism scade în timpul perioadelor de vacanţă

instituţionalizate şi de sfârşit de săptămână. Comparativ cu această situaţie, momentul

efectuării voiajelor turistice de plăcere este determinat în foarte mare măsură de sezon.

2.5.2. Consecinţele negative ale sezonalităţii

Concentrarea sezonieră a cererii şi consumului turistic generează o serie de

inconveniente pentru prestatorii de servicii turistice, pentru turişti şi pentru alte sectoare

economice.

I. Implicaţiile sezonalităţii asupra activităţii operatorilor din turism

În perioadele de extrasezon se înregistrează o subutilizare a capacităţilor

prestatorilor de servicii turistice, cu consecinţe economice negative (reducerea

încasărilor, scăderea productivităţii capitalului şi forţei de muncă, profituri scăzute sau

chiar pierderi, prelungirea perioadelor de amortizare a investiţiilor etc.). Deoarece

adaptarea ofertei se face prin ajustarea numărului de personal în funcţie de nivelul de

activitate, în extrasezon se recurge la concedieri temporare, inclusiv a personalului

calificat. În schimb, în perioada sezonului plin este angajat personal sezonier necalificat,

ceea ce conduce la realizarea unui nivel scăzut al calităţii serviciilor oferite turiştilor.

Masa mare de cadre din turism este formată din lucrători sezonieri care au un nivel relativ

redus de calificare profesională.

În perioadele de vârf de sezon, infrastructura turistică şi cea tehnică generală

(reţele feroviare, rutiere, maritime, aeriene, comerciale etc.) sunt suprasolicitate. Aceasta

generează probleme în desfăşurarea normală a circulaţiei pe traseele ce leagă bazinele

cererii cu cele ale ofertei turistice, putându-se ajunge chiar la creşterea numărului de

accidente. La locurile de destinaţie turistică se poate constata insuficienţa serviciilor

publice care nu sunt proporţionate pentru nivelul şi intensitatea solicitărilor din

perioadele de concentrare turistică maximă. Resursele naturale care constituie atracţia

turiştilor pot fi afectate datorită supraîncărcăturii turistice, care are efecte negative asupra

mediului (poluarea aerului, apei , vegetaţiei).

II. Implicaţiile sezonalităţii asupra turiştilor

Concentrarea sezonieră a circulaţiei turistice determină ca deplasările turiştilor

spre destinaţiile turistice să se desfăşoare în condiţii incomode, adeseori stresante,

cauzate de congestionarea traficului.

La locul de sejur, turiştii se confruntă în perioadele vârfurilor de sezon cu

aglomeraţia din cadrul structurilor de primire turistice, ceea ce afectează posibilitatea

obţinerii relaxării şi odihnei căutate. Caracteristice acestor perioade de sezon plin sunt

suprarezervarea şi tarifele ridicate practicate de prestatorii de servicii turistice.

Datorită suprasolicitărilor în perioadele de vârf de sezon, posibilităţile turiştilor de

a putea alege nivelul de confort dorit se diminuează foarte mult.71 În special turiştii sosiţi

la destinaţie pe cont propriu, care nu şi-au rezervat în prealabil serviciile turistice, sunt

obligaţi să accepte condiţiile oferite, indiferent dacă acestea se situează sub sau peste

posibilităţile lor financiare.

Solicitările maxime ale unităţilor turistice determină o scădere a nivelului calitativ

al serviciilor oferite ceea ce produce insatisfacţii clienţilor acestora. Toate aceste

inconveniente generează o stare de tensiune în relaţiile dintre solicitanţii de servicii şi

unităţile prestatoare de servicii turistice.

Sezonalitatea are consecinţe negative şi asupra agenţilor economici din afara

industriei turistice, care sunt afectaţi de reducerea temporară a numărului de personal ca

71Gh. Postelnicu – Economia turismului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca, 1999, pag. 26

urmare a plecării masive a angajaţilor în concediu aproximativ în aceeaşi perioadă a

anului.

2.5.3. Strategii de atenuare a efectelor sezonalităţii

Influenţele sezonalităţii impun căutarea unor soluţii pentru atenuarea intensităţii

vârfurilor cererii sezoniere şi asigurarea unei activităţi turistice eşalonate cât mai raţional

în tot cursul anului. Operatorii din turism trebuie să rezolve contradicţia între oferta

turistică secundară rigidă (baza tehnico-materială şi infrastructura turistică) care nu este

condiţionată de factorul timp/sezon şi cererea elastică care este condiţionată de gradul de

urgenţă a cererii, de posibilităţile de substituire a necesităţilor turistice cu alte necesităţi,

de competitivitatea preţurilor, de influenţa factorilor de sezonalitate etc.

În turism, raportul cerere-ofertă se află într-un permanent dezechilibru.

Posibilităţile de a răspunde variaţiilor cererii turistice prin adaptarea ofertei sunt limitate

datorită caracteristicei acesteia din urmă de a fi relativ inflexibilă. Astfel, o structură de

primire turistică se caracterizează printr-un anumit volum al prestaţiilor pe care le poate

asigura într-o zi (de exemplu, un număr fix de spaţii de cazare, locuri într-un restaurant

sau proceduri terapeutice) şi care nu poate fi modificat pe termen scurt fără a diminua

calitatea serviciilor prestate. În plus, produsele turistice nu pot fi stocate, ci trebuie

consumate imediat ce sunt produse. Ca urmare, o cameră de hotel, un loc la restaurant sau

într-un avion nevândute la un moment dat au valoare economică egală cu zero.

Cerinţele de eliminare sau atenuare a efectelor generate de concentrarea sezonieră

a cererii trebuie avute în vedere în cadrul studiilor de amenajare turistică. Structurile de

primire turistice vor fi concepute şi dotate diferenţiat în funcţie de tipul de activitate

desfăşurată – permanentă sau sezonieră.

Caracterul fluctuant al cererii de servicii turistice poate fi modificat, după unele

opinii, prin acordarea de facilităţi, prin practicarea de preţuri diferenţiate în anumite

perioade (ale anului, săptămânii, zilei), prin implicarea consumatorului în prestaţie (de

exemplu, restaurantele Mc Donald’s şi Benihana din Tokyo au eliminat servirea

consumatorilor la mese, înlocuind-o cu autoservirea), aplicarea sistemului de rezervare în

vederea ajustării din timp a ofertei la cerinţele turiştilor (de exemplu, rezervarea locurilor

la restaurant, transporturi aeriene etc.).

În vederea atenuării consecinţelor negative ale unei concentrări sezoniere

pronunţate trebuie elaborate strategii de marketing adecvate particularităţilor pieţei

turistice. Obiectivul general al acestora îl constituie creşterea încasărilor din turism în

perioada de extrasezon. În ceea ce priveşte unităţile de cazare, se va urmări creşterea

gradului de ocupare a capacităţilor de cazare, obiectiv realizat prin creşterea numărului de

turişti şi prin extindere duratei medii a sejurului. Similar, în cazul unităţilor de

alimentaţie, obiectivul urmărit îl va constitui creşterea încasărilor pe loc la masă, realizat

prin creşterea atât a numărului de consumatori, cât şi a încasărilor medii pe zi-turist. În

turismul de litoral se urmăreşte creşterea încasărilor în perioadele de la capetele sezonului

turistic. În cazul turismului montan obiectivul îl constituie creşterea gradului de ocupare

şi a încasărilor în sezonul de iarnă şi prelungirea celor două sezoane caracteristice.

Strategiile de marketing specifice industriei turismului sunt strategiile sezonalităţii

care urmăresc echilibrarea cererii cu oferta turistică. Sincromarketingul72 este o strategie

tipică turismului, care vizează eliminarea variaţiei cererii şi dimensionarea acesteia în

funcţie de volumul şi structura ofertei prin practicarea unor preţuri şi tarife flexibile.

Specialiştii în domeniu recomandă aplicarea strategiei de stimulare a cererii pentru

perioadele de extrasezon, iar în sezon strategia demarketing. În cazul pieţei turistice

această ultimă strategie are drept obiectiv orientarea consumului de servicii turistice spre

perioadele de extrasezon în care oferta depăşeşte cererea turistică. În acest sens se recurge

la creşterea tarifelor serviciilor turistice şi reducerea eforturilor de promovare în perioada

sezonului plin, concomitent cu intensificarea promovării practicării turismului în

extrasezon. În cazul existenţei unei cereri excedentare se poate apela la crearea unui

sistem de rezervări care va orienta cererea suplimentară către perioadele de extrasezon.73

De asemenea, pot fi create produse complementare care să absoarbă supracererea (de

exemplu, un restaurant poate să deschidă un bar care să reţină clienţii până la eliberarea

unor locuri la mese).

Analiştii turismului recomandă operatorilor turistici utilizarea strategiilor de

creştere a cererii în extrasezon: strategii de penetrare a pieţei, abordarea de noi pieţe şi

reducerea costurilor.74

Aplicarea strategiei de penetrare a pieţei turistice în extrasezon se referă la

atragerea consumatorilor potenţiali: persoanele de vârsta a III-a, populaţia cu venituri 72 J.G. Udell, G. Laczniak – Marketing in an Age of Change, Willey, New York, 1981, pag. 56173F. Buttle – Hotel and Food Service Marketing, Cassell, London, 1993, pag. 30 74A. Meidan, B. Lee – Marketing Strategies for Hotels, în “Journal of Travel Research”, spring 1983, pp. 20-25

modeste, persoanele al căror timp de odihnă este plasat în extrasezon (de exemplu,

populaţia rurală, lucrătorii din domeniul construcţiilor), participanţii la anumite congrese

( pot fi atraşi de unităţile de pe litoral în timpul iernii prin oferirea unor facilităţi pentru

desfăşurarea întrunirilor). Căile de realizare a acestui obiectiv strategic presupun

elaborarea unor programe speciale de marketing pentru fiecare din segmentele ţintă

prezentate şi care să vizeze toate componentele mixului de marketing.

Strategia de extindere a pieţei turistice presupune abordarea de noi segmente de

piaţă. De exemplu se poate avea în vedere pătrunderea cu produsele turistice proprii în

alte zone geografice. Astfel, specialiştii consideră că o zonă cu şanse de reuşită pentru

turismul românesc o reprezintă ţările nordice, a căror populaţie se află în căutare de climă

“mai caldă” pentru efectuarea concediilor.75 De asemenea, populaţia rurală, în extrasezon,

constituie o potenţială piaţă turistică pentru turismul intern.

Strategia reducerii costurilor în turism presupune utilizarea personalului sezonier

(inclusiv a lucrătorilor cu jumătate de normă) şi închiderea temporară a unor structuri de

primire turistice. Aceste două măsuri permit continuarea activităţii turistice şi în

perioadele cu cerere redusă, în condiţiile obţinerii unor beneficii mai scăzute.

Conform opiniei profesorului Ioan Cosmescu există două categorii de strategii

pentru echilibrarea cererii cu oferta turistică: strategii de răspuns primare şi secundare.76

Strategiile primare vizează acţiunea asupra cauzelor sociale ale sezonalităţii

turistice: structura anului şcolar, preferinţa oamenilor de a-şi lua concediu în perioada

estivală. În vederea extinderii sezonului turistic pot fi luate hotărâri administrative de

eşalonare a vacanţelor şcolare şi a concediilor plătite ale angajaţilor, însă mai ales acestea

din urmă nu sunt agreate de către populaţia activă. De asemenea, pot fi intensificate

acţiunile de promovare a turismului în perioada de extrasezon de către autoritatea publică

centrală în domeniu (în România – Oficiul pentru Promovarea Turismului) sau pot fi

adoptate acte normative care să stabilească reducerea fiscalităţii în turism în perioadele

din afara sezonului plin.

Strategiile secundare de creştere a cererii turistice în extrasezon se referă la

adoptarea unei politici de diferenţiere a preţurilor şi tarifelor practicate în turism. Aceasta

presupune oferirea unor preţuri atractive (reduse) şi facilităţi de tarife pentru serviciile

75V. Olteanu, I. Cetină – Op. cit., pag. 133 76I. Cosmescu – Op. cit., pag. 109

turistice prestate în afara perioadei de sezon. Aceste reduceri ale încasărilor agenţilor

economici din turism sunt compensate prin obţinerea unor venituri sporite în perioadele

de vârf de sezon. Un exemplu de astfel de politică aplicată cu succes este întâlnit în

marile oraşe europene şi nord-americane, care oferă în perioada de iarnă facilităţi de preţ

turiştilor interesaţi de atracţiile culturale din interior (muzee, spectacole de teatru, operă

etc.).

În vederea atenuării sezonalităţii este indicat să se urmărească diversificarea

ofertei turistice în perioadele de sezon intermediar şi extrasezon prin oferirea unor

sejururi combinate, folosind ca elemente de atracţie potenţialul turistic al unor destinaţii

diferite (munte – litoral, staţiuni balneoclimaterice – litoral, tururi în circuit cu sejur în

diferite staţiuni turistice etc.). De asemenea, structurile de primire turistice pot organiza

congrese, festivaluri, întruniri profesionale etc. în perioadele din afara sezonului plin.

Asigurarea unei oferte diversificate de servicii de agrement contribuie la

prelungirea sezonului turistic prin faptul că turiştii vor găsi astfel posibilităţi de petrecere

agreabilă a timpului liber inclusiv în zilele ploioase, fără soare, fără zăpadă etc.

Pentru a atrage un număr sporit de turişti în extrasezon, operatorii din domeniu

trebuie să desfăşoare o intensă activitate de promovare a turismului prin care să prezinte

avantajele practicării acestuia în afara sezonului estival.

Specialiştii77 apreciază că aceste strategii de marketing sezoniere au determinat o

modificare a comportamentului consumatorilor turistici, şi anume, obiceiul de a practica

turismul de două ori pe an – vara şi iarna. La aceasta a contribuit şi îmbunătăţirea

condiţiilor financiare ale populaţiei în perioada postbelică. De asemenea, s-a constatat că

în majoritatea ţărilor dezvoltate ponderea vacanţelor turistice corespunzătoare lui iulie şi

august a scăzut. Totuşi, nu există nici o posibilitate şi, probabil, nici dorinţa ca “problema

sezonalităţii” să fie eliminată complet, deoarece unele dintre motivele sezonalităţii cererii

în turism sunt subiectiv legate de nevoile biologice şi psihologice ale individului.

2.6. Cuantificarea cererii şi consumului turistic

77M. Zbigniew – World Trends in Tourism and Recreation, Peter Lang, New York, 1990, pag. 197

În vederea elaborării strategiei de construire a unei oferte turistice adaptate la

piaţă este necesar să se definească din punct de vedere cantitativ cererea turistică. Aceasta

presupune măsurarea circulaţiei turistice ca formă de manifestare efectivă a cererii

turistice. Cuantificarea mişcării turistice presupune rezolvarea problemelor referitoare la

orientarea, intensitatea şi repartiţia teritorială şi în timp a formelor de desfăşurare a

circulaţiei turistice.

Cererea şi consumul turistic sunt dificil de cuantificat cu exactitate, deoarece

acestea se referă la segmente de populaţie a căror caracteristică este mobilitatea. În plus,

pronunţatul caracter sezonier al turismului îngreunează foarte mult urmărirea şi stabilirea

cu precizie a dimensiunilor cantitative reale ale cererii şi consumului turistic.

Creşterea proporţiilor fenomenului turistic pe plan mondial a impus necesitatea

creării unui sistem unitar internaţional de cuantificare a circulaţiei turistice. La realizarea

acestuia au contribuit normele şi recomandările elaborate de Organizaţia Mondială a

Turismului şi reglementările Oficiului pentru Statistică al Uniunii Europene

(EUROSTAT).

Deşi statisticile internaţionale ale ultimului deceniu nominalizează un procent de

90% al consumului turistic mondial ca fiind naţional, dispunem, în schimb, de mult mai

multe informaţii privind turismul internaţional. În acest sens, Organizaţia Mondială a

Turismului atrage atenţia asupra faptului că relativ puţine state dispun de serii statistice

complete privind turismul intern. Aceasta se datorează inexistenţei unor metode eficiente

de măsurare corectă a cererii, respectiv circulaţiei turistice interne. Dificultatea

cuantificării exacte a numărului turiştilor interni decurge din faptul că o parte a acestora

înnoptează la rude, prieteni sau cunoştinţe şi, deci, nu sunt înregistraţi la unităţile de

cazare.

O altă problemă apare în procesul măsurării consumului turistic datorită

interpretărilor diferite ce poate să le aibă, de exemplu, servirea mesei la restaurant.

Aceasta poate fi încadrată atât în activitatea alimentaţiei publice din sfera comerţului, cât

şi în cea de turism. De asemenea, vizitarea unui muzeu poate fi considerată atât ca o

activitate cultural-educativă, cât şi una turistică.

În vederea realizării unei cuantificări cât mai corecte a cererii turistice, pe plan

internaţional s-a impus necesitatea definirii exacte a subiecţilor acesteia: vizitatorii,

turiştii şi excursioniştii. Astfel, cercetările asupra pieţei turistice internaţionale trebuie să

ţină cont de definiţiile stabilite la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Turism şi Călătorii

Internaţionale ce a avut loc la Roma în 1963.78

Noţiunea de “vizitatori” semnifică persoanele care vizitează o ţară (diferită de cea

în care îşi au locul de reşedinţă) pentru orice scop, cu excepţia aceluia de a exercita o

activitate remunerată în cadrul ţării vizitate.

Cu termenul de “turiştii” se desemnează vizitatorii care rămân cel puţin 24 de ore

sau o noapte în ţara vizitată şi al căror motiv al călătoriei este: petrecerea timpului liber

(agrement, sănătate, studii, motive religioase şi sport) sau afacerile, scopurile familiale,

interesul de serviciu, întâlnirile.

“Excursioniştii” sunt vizitatorii temporari al căror sejur nu depăşeşte 24 de ore în

ţara vizitată (aici sunt incluşi şi cei ce efectuează croaziere).

În vederea cuantificării cererii şi consumului turistic vor trebui înregistrate din

punct de vedere statistic următoarele date79:

volumul circulaţiei turistice, respectiv numărul total de turişti interni şi

internaţionali;

naţionalitatea, respectiv ţările de rezidenţă şi ţările de destinaţie;

informaţii referitoare la vârstă, distribuţia pe sexe, pregătirea profesională,

ocupaţia, nivelul veniturilor anuale, compoziţia familiei, sezonul în care are loc

deplasarea, durata medie a călătoriei sau a sejurului, distanţa parcursă, motivele voiajului,

mijloacele de transport folosite şi formele de cazare la care au recurs;

veniturile totale (încasările din turism) realizate de diferiţi agenţi economici de

profil;

cheltuielile totale efectuate de turişti, eventual pe forme de servicii turistice

consumate;

încasările medii per zi/turist;

coeficientul mediu de ocupare a capacităţilor de cazare turistică;

numărul total al înnoptărilor (zile/turist) pe diferite categorii de turişti.

78 R. Lanquar – Le tourisme international, Presses Universitaires de France, Paris, 1995, pag. 13 79Gh. Postelnicu – Turismul internaţional. Realităţi şi perspective, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1998, p. 12

Datorită numărului mare de informaţii şi caracterului eterogen al acestora este

necesară utilizarea unor modalităţi variate de obţinere a lor, raţionalizarea şi

sistematizarea surselor informaţionale, precum şi selectarea celor mai expresivi indicatori

care să permită evaluarea cât mai corectă a dinamicii cererii şi consumului turistic.

Un aspect important al acestui proces de cuantificare îl reprezintă stabilirea

locului unde se culeg informaţiile privind circulaţia turiştilor: în localitatea de reşedinţă a

acestora (la plecare), în diferite puncte de trecere de pe itinerarele turiştilor (de exemplu,

în cazul formelor de turism automobilistic şi itinerant), la frontierele naţionale ale ţărilor

de destinaţie sau în localităţile de sejur (în cadrul unităţilor de cazare sau numai la

anumite structuri de primire turistică reprezentative).

Cererea turistică a populaţiei unei ţări se obţine însumând cererea pentru servicii

turistice în interiorul ţării şi cererea pentru turism internaţional. Intensitatea plecărilor în

vacanţă a diferitelor categorii socio-profesionale din populaţia unei ţări, corelată cu

ponderea în populaţia totală a respectivelor categorii, precum şi cu dimensiunea medie a

familiilor din structura selecţionată, ne oferă cu aproximaţie dimensiunile cererii turistice

la un moment dat.

În România, circulaţia turistică este cuantificată prin patru categorii de unităţi de

observare80: a) punctele de frontieră; b) unităţile cu activitate de cazare turistică; c)

agenţiile de turism interne sau externe rezidente pe teritoriul naţional; d) bugetele de

familie (anchetă cu privire la acţiunile turistice la care participă membrii familiei). Pe

plan internaţional se utilizează şi alte surse ale datelor statistice din turism precum:

firmele de transport rutiere, aeriene, maritime sau fluviale, interviurile personale,

sondajele, evidenţa punctelor de schimb valutar, înregistrările bancare.

1. Metoda de înregistrare a turiştilor la frontieră este utilizată exclusiv pentru

evaluarea circulaţiei turistice internaţionale (numărul de “sosiri” şi “plecări” de turişti) şi

prezintă avantajul că numărul persoanelor care trec frontiera legal (indiferent de mijlocul

de transport folosit) poate fi stabilit cu exactitate. În plus, pot fi obţinute informaţii

referitoare la ţara de origine sau de rezidenţă a turistului, durata şederii, perioada în care a

efectuat călătoria, motivele deplasării, mijloacele de transport folosite şi eventual sumele

de bani în valută cu care intră şi iese. Sursa de culegere a datelor o constituie declaraţia

80I. Cosmescu – Op. cit., pag. 74

călătorului la punctul de frontieră sau documentele vamale legate de trecerea frontierei.

Inconvenientul major al acestei metode este faptul că înregistrează toţi străinii care trec

frontiera, inclusiv pe cei care, conform definiţiilor prezentate anterior, nu pot fi

consideraţi turişti (participanţii la micul trafic de frontieră, vizitatorii care rămân mai

puţin de 24 de ore în ţara respectivă). În plus, acest sistem de evidenţă, pe lângă unele

aspecte negative de ordin psihologic pentru turişti, nu permite aprecieri despre traficul

turistic din interiorul ţării.

Cuantificarea circulaţiei turistice este denaturată de faptul că vizitatorul care trece

de mai multe ori graniţa va fi înregistrat de tot atâtea ori, chiar dacă este vorba de una şi

aceeaşi persoană.81 În plus, înregistrarea la frontieră poate fi făcută corect atât timp cât

traficul turistic nu este prea aglomerat, deoarece atunci când circulaţia turistică atinge

valori mari apar greutăţi din punct de vedere tehnic. În acest caz, în unele ţări turiştii sunt

rugaţi să completeze aşa-numitele “taloane de intrare-ieşire” sau “fişe de aterizare” la

intrarea în ţară pe un aeroport.82

Simplificarea formalităţilor de frontieră, renunţarea la viza de intrare-ieşire şi la

înregistrarea sosirilor-plecărilor (de exemplu, în cadrul Uniunii Europene pentru turiştii

care aparţin statelor membre) exclud posibilitatea folosirii acestei metode.

2. Înregistrarea turiştilor de către recepţiile diferitelor unităţi de cazare (hoteluri,

moteluri, campinguri, vile, cabane etc.) permite evidenţa circulaţiei turiştilor după

categoriile de structuri de primire cu funcţiune de cazare folosite şi după formele de

turism practicate, pe baza grupării clienţilor în funcţie de numărul înnoptărilor, după sex,

vârstă, ţara de reşedinţă, scopul vizitei, mijlocul de transport utilizat etc. Conform

uzanţelor, oricine primeşte cazare în schimbul unei plăţi într-o unitate amenajată în scop

turistic trebuie să fie înregistrat, indiferent de durata sejurului în registrul de evidenţă a

persoanelor cazate.

Dintre inconvenientele acestei metode menţionăm faptul că surprinde parţial

circulaţia turistică, deoarece omite cazarea la rude, prieteni, cunoştinţe sau în propriile

mijloace (corturi, rulote, caravane etc.) şi nu poate furniza informaţii riguroase în privinţa

numărului turiştilor (una şi aceeaşi persoană fiind înregistrată de fiecare dată când

apelează la serviciile hoteliere).

81 C. Cooper, J. Fletcher – Op. cit., pag. 45 82 Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag. 33

3. Metoda bugetelor de familie presupune colectarea unor informaţii despre

consumul de servicii turistice, pe baza unor chestionare completate benevol de un număr

determinat de familii alese din toate categoriile sociale şi zonele geografice. Aplicând

această metodă de cuantificare a consumului turistic se constată faptul că acesta este cu

atât mai mare cu cât veniturile familiei sunt mai mari. Dezavantajul acestei metode

decurge din faptul că ea se referă la un comportament trecut cu privire la consumul

turistic, nefurnizând informaţii cu privire la intenţiile de viitor în acest sens. Informaţii

mai apropiate de realitate s-ar putea obţine în condiţiile existenţei unor bugete de vacanţă,

care să includă ansamblul cheltuielilor, respectiv atât cele legate de pregătirea voiajului,

cât şi cele de realizare efectivă a acestuia.

4. Metoda înregistrărilor bancare constă în înregistrarea de către bănci sau

sucursalele acestora a tuturor operaţiunilor de schimb valutar efectuate. Există mai multe

cauze care pot denatura exactitatea informaţiilor cu privire la posibilul consum turistic pe

care îl presupune efectuarea acestor operaţiuni. Astfel, unele persoane recurg la

schimburile de valută pe piaţa neagră sau pentru a-şi păstra economiile într-o monedă

sigură. În plus, rezidenţii străini pot schimba o cantitate considerabilă de valută cu alte

scopuri decât cele legate de turism. Atunci când se aplică un control forţat al schimbului

valutar al străinilor, evidenţa băncilor arată clar cheltuielile care au loc prin intermediul

contrabandei valutare. Ca urmare, nu există garanţia unei identităţi absolute între suma

schimbată şi volumul consumului turistic.

5. Metoda sondajului se bazează pe tehnica eşantioanelor şi pe metode

probabilistice de prelucrare a datelor şi deci oferă doar posibilitatea unor estimări ale

circulaţiei şi consumului turistic. Aceasta însă rămâne singura modalitate pentru

obţinerea unor date detaliate asupra structurii consumului turiştilor.

În medie pe plan internaţional, consumul turistic are următoarele componente83:

cheltuieli de cazare, alimentaţie şi transport (40-50%), cheltuieli cu agrementul şi alte

consumuri specifice (aprox. 30%), alte cheltuieli (cca. 20-30%). Ponderile elementelor

consumului turistic variază în funcţie de specificul naţional al consumului, locul acestuia,

motivaţia de consum sau tipul de turism practicat, categoria social-economică a

consumatorului, unii factori psihologici conjuncturali etc.

83R. Lanquar – L’Economie du tourisme, Presses Universitaires de France, Paris, 1987, pag. 34

6. Metoda balanţei de plăţi poate fi utilizată în vederea analizei consumului

turistic prin urmărirea structurii cheltuielilor turiştilor străini (cazare, alimentaţie,

transport, tururi pentru vizitarea obiectivelor turistice, servicii de ghizi şi interpreţi,

agrement, cumpărături efectuate, comisioanele agenţiilor de turism etc.).84 Evident că

între volumul circulaţiei turistice şi cel al consumului turistic există o relaţie de

interdependenţă.

În anul 1960, Fondul Monetar Internaţional făcea recomandări pentru calculul

veniturilor şi plăţilor din călătorii (pentru estimarea elementelor din balanţa de plăţi),

astfel85:

a) vor fi luate în calcul sumele provenite de la cinci categorii de persoane: turişti,

călători în scop de afaceri, studenţi, oficialităţi guvernamentale şi diverse;

b) vor fi excluse cheltuielile grupurilor de cărăuşi internaţionali, ale personalului

militar, ale muncitorilor migratori, diplomaţilor, guvernamentalilor străini sau altui gen

de astfel de personal;

c) vor fi luate în calcul sumele provenind de la vizitatorii străini, precum şi cele

care provin din afară, de la rezidenţi care vizitează alte ţări;

d) nu vor fi incluse, aici, sumele provenite din călătorii (transport) cu caracter

accidental.

7. Metoda coeficientului de elasticitate a cererii în raport cu variaţia veniturilor

sau preţurilor constă în determinarea cantitativă a cererii turistice conform relaţiei:

, în care:

y = variaţia cererii turistice;

y = volumul cererii turistice;

x = variaţia veniturilor/preţurilor;

x = nivelul veniturilor/preţurilor;

Ex = coeficientul de elasticitate a cererii turistice în raport cu variaţia

veniturilor/preţurilor.

84Gh. Postelnicu – Economia turismului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca, 1999, pag.32 85D. Foster – Op. cit., pag. 10

Valoarea coeficientului de elasticitate a cererii turistice diferă de la un tip de

cerere la altul, de la o perioadă la alta şi de la o ţară la alta.

2.7 Tendinţe ale cererii şi consumului turistic

Analiştii turismului, urmărind evoluţia industriei ospitalităţii pe plan internaţional

până în prezent, au identificat o serie de tendinţe generale ale cererii şi consumului

turistic86:

dezvoltarea continuu ascendentă a fluxurilor turistice va fi de lungă durată;

diversificarea continuă a cererii turistice ca o consecinţă a motivaţiei turiştilor,

modificărilor intervenite în structura pe categorii de vârstă şi a transformării turismului

într-un fenomen de masă;

înregistrarea unor diferenţe apreciabile în circulaţia turistică de la o ţară la alta;

creşterea cheltuielilor pentru serviciile turistice în totalul bugetelor de familie, pe

măsură ce cresc veniturile populaţiei, produsul intern brut pe locuitor şi nivelul de

dezvoltare economică a unei ţări;

creşterea duratei şi distanţei pentru care se efectuează o călătorie (inclusiv

vizitarea a două-trei ţări în timpul unei singure vacanţe) ca urmare a dezvoltării

transporturilor aeriene şi a celorlalte mijloace tehnice de deplasare;

deplasarea cererii turistice de la cantitate spre calitate pe măsura creşterii

veniturilor şi gradului de instruire, care influenţează în mod direct exigenţele manifestate

în legătură cu petrecerea vacanţelor

utilizarea tot mai largă a tehnologiei electronice (site-uri specializate pe Internet,

selectarea unităţilor de cazare şi a altor facilităţi din paginile de pe Internet, recurgerea la

e-mail sau rezervarea on-line, atlasuri turistice pe CD-ROM) pentru a influenţa alegerea

destinaţiilor de vacanţă .

Factorii determinanţi ai transformărilor cererii şi consumului turistic pe plan

mondial sunt legaţi de caracteristicile societăţii contemporane, care oferă posibilităţi

multiple de creştere a productivităţii muncii, cu efecte pozitive asupra populaţiei, precum:

86 Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993, pag. 28

creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber prin

reducerea zilei de lucru şi prin mărirea concediilor, creşterea speranţei medii de viaţă (la

aprox. 80 ani), dezvoltarea şi modernizarea mijloacelor de informare.

O influenţă pozitivă asupra cererii turistice o vor avea tendinţa de creştere a

populaţiei globului, dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de transport, creşterea

continuă a nivelului de cultură a populaţiei şi a gradului de urbanizare a acesteia.

În legătură cu trendul demografic, specialiştii în prognoza turistică apreciază că,

în majoritatea ţărilor generatoare de turişti, va avea loc un proces de îmbătrânire a

populaţiei, care va determina producerea unor schimbări ale structurii pe vârste a

turiştilor internaţionali (prin scăderea ponderii tinerilor). Ca urmare, se vor înregistra o

serie de transformări în comportamentul consumatorului turistic legate de exigenţele sale

faţă de calitatea serviciilor, aria de deplasare, formele de turism practicate etc.

Mărirea ponderii populaţiei de vârsta a treia în majoritatea statelor dezvoltate şi

interesul crescând al celorlalte grupe de vârstă a populaţiei pentru utilizarea factorilor

naturali în scopul menţinerii sănătăţii şi vigorii fizice vor determina sporirea cererii

pentru turismul balnear. În acest sens va acţiona, de asemenea, tendinţa evidentă la un

număr mare de oameni – de a recurge la soluţiile oferite de medicina naturistă.

Din punctul de vedere al cererii turistice asistăm în prezent la două tendinţe

distincte de solicitări din partea turiştilor pentru formulele de vacanţă: pe de o parte,

menţinerea cererii “clasice” din partea unei categorii de turişti care îşi menţin opţiunile

pentru petrecerea vacanţelor tradiţionale; iar pe de altă parte apar forme noi ale cererii

turistice pentru variantele de vacanţe active, care, în contrast cu vacanţele tradiţionale

devin cunoscute sub denumirea de “vacanţe autentice”.

Cererile consumatorilor îndeosebi ale celor tineri tind să se orienteze spre

formulele dinamice de turism: descoperire, aventură dirijată, performanţe fizice şi

autodepăşire sportivă (de exemplu, drumeţie, alpinism, jocuri sportive, sporturi nautice,

concursuri şi întreceri pe cele mai diverse teme, organizate de ghizi sau de animatori

profesionişti etc). Pe măsură ce produsul turistic forfetar de tip clasic începe să-şi piardă

atractivitatea, noile motivaţii turistice pentru vacanţele active vor trebui să fie satisfăcute

de ofertele prestatorilor de servicii turistice. Creşterea continuă a tensiunii fizice şi

psihice a omului din societatea contemporană va continua să determine populaţia oraşelor

să manifeste o cerere sporită pentru formele de turism ce permit deconectarea,

descărcarea nervoasă într-un mediu nepoluat (turismul rural). Studiile de specialitate ale

experţilor de la Organizaţia Mondială a Turismului au relevat tendinţa de creştere a

cererii pentru turismul legat de practicarea sporturilor de iarnă în paralel cu scăderea

cererii pentru staţiunile de litoral.87 Una din cauzele pierderii din atracţie a turismului de

litoral o constituie opinia potrivit căreia expunerea prelungită a organismului uman la

soare poate avea efecte negative asupra sănătăţii.

O altă tendinţă înregistrată în ceea ce priveşte formele de turism este creşterea

ponderii turismului de plăcere şi a celui de întruniri (convenţii, conferinţe, congrese), în

paralel cu scăderea relativă a călătoriilor de afaceri (10-20%) şi a turismului de vizitare a

rudelor şi a prietenilor.88 Dezvoltările din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii au

permis firmelor să-şi diminueze numărul întâlnirilor de afaceri directe. Totuşi fenomenul

globalizării economiei mondiale acţionează în sens invers, determinând o creştere a

numărului de contacte între oameni de afaceri.

Creşterea cererii pentru turismul de întruniri poate fi explicată prin faptul că

majoritatea costurilor nu sunt suportate de către participanţi, dar şi prin atractivitatea

locurilor de întâlnire. Tendinţa înregistrată în turismul intern de diminuare a numărului

vizitelor la rude şi prieteni se datorează scăderii coeziunii familiale precum şi dorinţei de

a avea libertate personală. În schimb, în cazul turismului internaţional se remarcă o

dezvoltare a turismului etnic (foştii emigranţi fac vizite în ţările de origine) şi a vizitelor

la prieteni şi rude realizate de cei din ţara natală celor ce au emigrat în ţara de imigraţie.

Cercetătorii în domeniul turismului au identificat o serie de tendinţe majore care

în opinia lor vor domina consumul turistic în viitor:89

căutarea rădăcinilor culturale, a specificului local autentic: arhitectura, obiceiurile,

arta, tradiţiile;

căutarea echilibrului personal, fizic şi mental, prin practicarea activităţilor fizice

care nu presupun spiritul de competiţie: jogging, plimbări cu bicicleta etc.

practicarea de către o anumită categorie de turişti a sporturilor extreme:

paraşutism, deltaplanorism, excursii pe jos în ţinuturi sălbatice;

87 WTO News – Tourism Market Trends, 199988 Z. Mieczkowski – Op. cit., pag. 19989 C. Marcon – Marketing du tourisme, Université de Poitiers, 1998

întoarcerea la natură în zonele rurale: agroturismul, turismul “verde”.

Comportamentul de consum turistic cunoaşte o permanentă modificare o dată cu

creşterea experienţei turistice.Turiştii sunt din ce în ce mai mobili şi călătoresc mai des şi

mai departe de zona de reşedinţă. Astfel, odată cu creşterea veniturilor şi a timpului liber,

turiştii îşi fracţionează tot mai mult vacanţele încercând să utilizeze cât mai diversificat

posibilităţile materiale şi bugetul de timp de care dispun. De asemenea, se remarcă

tendinţa de a opta pentru mai multe vacanţe în timpul unui an, de a transforma weekend-

urile lungi în “mini-vacanţe” şi de a staţiona o perioadă mai scurtă la destinaţiile turistice.

În timp ce numărul acestora din urmă creşte, turiştii tind să cheltuie tot mai puţin şi să

manifeste o exigenţă sporită faţă de oferta turistică. Turiştii de astăzi şi de mâine sunt

sensibilizaţi faţă de valorile naturale şi culturale, au preferinţe individualizate, nu

agreează gruparea “în turmă”, producţia de serie, regiunile supraaglomerate şi kitsch-ul

turistic. De asemenea, ei nu mai sunt dispuşi să plătească sume disproporţionate faţă de

ceea ce li se oferă ca valoare reală a consumului şi nu mai pot fi influenţaţi prin mesaje

publicitare naive. Dorinţele lor legate de oferta turistică sunt tot mai sofisticate (cu un

accent deosebit pe calitatea serviciilor turistice), ceea ce conduce la o segmentare din ce

în ce mai accentuată a pieţei turistice şi o specializare a produselor turistice oferite.

Tendinţa turiştilor este ca voiajul efectuat să se caracterizeze prin obiective şi

forme de turism multiple, ponderea turismului organizat scăzând în favoarea turismului

pe cont propriu.

Celebrul viitorolog J. Naisbitt, în lucrarea sa “Megatendinţe 2000”, identifică şi o

serie de tendinţe turistice90:

puternică creştere a circulaţiei turistice dinspre est spre vest;

segmentare pronunţată a pieţei turistice după criteriul stilului de viaţă al

turiştilor/indivizilor;

creştere a cererii şi consumului de turism religios şi cultural.

Specialiştii de la Institutul BAT de Cercetare a Timpului Liber au scos în evidenţă

existenţa următoarelor tendinţe ale cererii şi consumului turistic91:

petrecerea concediului într-un mediu natural nepoluat;

individualizarea formelor de turism;

90 J. Naisbitt – Megatrends 2000, Avon Books, New York, 1990, pag. 6291 H. Opaschowski – Trendziele und Trendsetter im Tourismus der 90er Jahre, BAT, Berlin, 1997, pag. 9

dorinţa de a avea o a doua reşedinţă;

preferinţa pentru zone turistice însorite;

oscilaţia comportamentului turistic între dorinţa de relaxare şi cea de odihnă

activă;

efectuarea unor călătorii turistice scurte;

adoptarea unor decizii spontane cu privire la călătorii;

Principala caracteristică a fluxurilor turistice internaţionale constă în distribuţia

lor inegală între diferite zone ale Terrei. Astfel, circulaţia turistică se orientează în mod

majoritar spre Europa Occidentală şi America de Nord, destinaţii care se situează pe

primele locuri în ceea ce priveşte numărul de sosiri şi volumul încasărilor din turism. În

acest timp ţările aflate în curs de dezvoltare înregistrează o treime din numărul total al

turiştilor internaţionali.

Datele cuprinse în tabelul nr.1.1. ne relevă care sunt tendinţele înregistrate de

cererea turistică în cele şase regiuni geografice mai importante ale lumii: Africa,

America, Asia de Est-Pacific, Asia de sud, Europa, Orientul Mijlociu.

Poziţia de lider al Europei Occidentale se explică prin acţiunea unei serii de

factori favorabili cum ar fi:

existenţa unei clase de mijloc cu venituri relativ mari;

atenţia pe care o acordă populaţia unor state mari precum Germania, Franţa,

Marea Britanie efectuării unor vacanţe anuale în străinătate, chiar şi în perioadele de

recesiune economică;

potenţialul turistic antropic existent;

prezenţa unei puternice industrii a turismului şi a infrastructurii necesare;

călătoriile nu implică acoperirea unor distanţe prea mari, de cele mai multe ori în

cadrul aceluiaşi circuit putând fi vizitate mai multe ţări.

Tabelul nr.1.5. Tendinţele înregistrate de cererea turistică pe plan mondial

Regiunea Numărul sosiri turişti (milioane) Rata medie anuală de creştere (%)

2000 2010 2020 1995-2000 2000-2010 2010-2020

Africa 27 46 75 6,0 5,6 5,1

America 134 195 285 3,9 3,8 3,8

Asia de Est 11 231 438 7,7 7,2 6,5

Asia de Sud 6 11 19 6,4 6,2 5,8

Europa 390 527 717 3,1 3,1 3,1

Orientul

Mijlociu

19 37 69 6,9 6,7 6,5

Total mondial 692 1047 1603 4,2 4,2 4,4

Sursa: L’annuario del Turismo, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pag. 134

În ceea ce priveşte cererea turistică în Europa au fost identificate următoarele

tendinţe specifice acestei zone92:

Cererea turistică va înregistra ritmuri de creştere aproape constante (3,1%);

Consumul turistic total (în special cheltuielile cu transportul) va creşte într-o

măsură mai mare decât celelalte componente ale bugetului datorită creşterii numărului de

voiaje turistice. În schimb, deşi cheltuielile zilnice se vor menţine în general la acelaşi

nivel, cheltuielile pe excursie vor înregistra o scădere datorită reducerii duratei călătoriei.

Numărul călătoriilor lungi spre şi din Europa vor creşte mai rapid decât între

statele din interiorul continentului;

Turismul urban se va dezvolta mai rapid decât turismul de litoral datorită creşterii

numărului de “mini-vacanţe” şi a extinderii turismului de întruniri (practic cu ocazia

conferinţelor, congreselor, expoziţiilor);

Numărul deplasărilor turistice pe axele sud-nord, est-vest şi vest-est va creşte mai

rapid decât cel al voiajelor tradiţionale dinspre ţările nordice (caracterizate printr-o climă

mai rece) spre cele sudice;

Concurenţa între marii receptori turistici ai Europei (Franţa, Spania, Italia, Grecia,

Croaţia, Ungaria, Cehia, Turcia) va creşte;

Circulaţia turistică între ţările europene va înregistra o creştere mai rapidă decât

turismul intern;

Traficul aerian va creşte mai rapid decât cel al celorlalte mijloace de transport

turistic;

92 European Travel Comision – Megatrends of tourism in Europe, Paris, 1999

Sistemele de rezervare computerizată îşi vor extinde aria de utilizare în industria

turistică;

Cererea pentru turismul cultural şi pentru vacanţe active (de vară/iarnă) va creşte

mai rapid decât cea pentru celelalte forme de turism;

Turismul pentru tineret înregistrează o tendinţă de scădere, în timp ce ponderea

turismului individual (pe cont propriu) creşte (chiar în anii de recesiune economică când

turismul organizat scade);

Grupurile turistice vor tinde să fie mai mici şi mai flexibile;

Raportul calitate/preţ va juca un rol din ce în ce mai important în procesul alegerii

distanţei turistice şi tipului de cazare în cadrul acesteia. Calitatea mediului va deveni un

factor determinant în atragerea turiştilor, în special în zonele de coastă şi rurale. Acestea

din urmă vor ajunge atracţii majore pentru cererea turistică.

Ţările din estul Europei vor constitui un generator semnificativ pentru turismul

internaţional al anilor imediat următori. În paralel, vor creşte şi fluxurile turistice dinspre

statele occidentale spre zonele turistice est - europene care atrag prin specificul culturii,

artei, vestigiilor istorice, tradiţiilor şi obiceiurilor.

Prognozele cu privire la fluxurile turistice pe plan mondial relevă faptul că, în

perioada următoare, vor avea loc schimbări în ceea ce priveşte orientarea circulaţiei

turistice, aşa cum reiese din datele cuprinse în tabelul nr. 1.2.:

Tabelul nr. 1.6. Principalele destinaţii ale turiştilor internaţionali

Ţara Numărul

turiştilor sosiţi

în 1997

(în milioane)

Ponderea în

totalul

pieţei

mondiale a

turismului

în 1997 (%)

Ţara Nr. turiştilor

ce vor sosi în

2020

Ponderea

în totalul

pieţei

mondiale

a

turismului

în 2020

(%)

1. Franţa 66,8 10,5 1. China 137,1 8,6

2. SUA 49,0 7,8 2. SUA 102,4 6,4

3.Spania 50,6 6,9 3. Franţa 93,3 5,8

4. Italia 34,1 5,5 4. Spania 71,0 4,4

5.Marea

Britanie

26,1 4,3 5. Hong

Kong

(SAR)

59,3 3,7

6. China 23,8 3,8 6. Italia 52,9 3,3

7. Mexic 22,7 3,6 7.Marea

Britanie

52,8 3,3

8. Ungaria 19,5 3,5 8. Mexic 48,9 3,1

9. Polonia 19,4 3,3 9. F. Rusă 47,1 2,9

10.Canada 17,6 2,9 10. R. Cehă 44,0 2,7

Sursa: L’annuario del turismo 1998, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pp. 127

- 128, 133, 136

Analizând datele redate în tabelul de mai sus remarcă faptul că ţara care va atrage

cel mai mare număr de turişti va fi China, iar Federaţia Rusă şi Republica Cehă vor

înregistra creşteri mari în ceea ce priveşte receptarea cererii turistice internaţionale. De

altfel, tendinţa generală este de creştere a circulaţiei turistice pe plan mondial până în

anul 2020.

În ceea ce priveşte consumul turistic care se prognozează a fi realizat în anul

2020, clasamentul principalelor ţări generatoare de turişti se preconizează a arăta ca în

tabelul nr. 1.3.:

Tabelul nr. 1.7. Principalele ţări generatoare de turişti în anul 2020

Ţara de origine a

turiştilor

Sosiri în lume

(milioane)

Ponderea pe piaţa

turistică mondială

(%)

1. Germania 163,5 10,2

2. Japonia 141,5 8,8

3. SUA 123,3 7,7

4. China 100,0 6,2

5. Marea Britanie 96,1 6,0

6. Franţa 37,6 2,3

7. Olanda 35,4 2,2

8. Canada 31,3 2,0

9. F. Rusă 30,5 1,9

10. Italia 29,7 1,9

Sursa: L’annuario del turismo 1998, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pag.

133

Germania şi Japonia constituie în prezent şi viitor principalele state generatoare

de turism datorită standardului ridicat de trai şi înclinaţiei spre călătorie a locuitorilor

acestor ţări.93 Poziţia Chinei se explică prin faptul că populaţia acestui stat va depăşi 1,5

miliarde locuitori, ale căror venituri vor creşte în perspectiva următoarelor două decenii.

93 Gh. Postelnicu – Op. cit., pag. 175

3. OFERTA ŞI PRODUCŢIA TURISTICĂ

3.1 Semnificaţia şi caracteristicile ofertei turistice

În literatura de specialitate se susţin puncte de vedere diferite cu privire la

semnificaţia conceptului de "ofertă turistică". Astfel, se consideră că aceasta reprezintă

fie "ansamblul atracţiilor care pot motiva vizitarea lor de către turişti"94, fie “un ansamblu

de bunuri şi servicii propuse consumatorului pentru a-i satisface nevoile

turistice"95combinaţie în care serviciile joacă rolul principal.

Oferta turistică este, de fapt, un ansamblu de oferte parţiale paralele (hotelărie,

alimentaţie, transport, comerţ, diferite alte servicii adiacente etc.), care se materializează

în proporţii diferite în produse turistice, cu o rigiditate mult mai accentuată decât cererea

turistică supusă unor fluctuaţii permanente.

V. Olteanu şi I. Cetină apreciază că în cadrul conceptului de ofertă turistică

trebuie incluse atât elementele de atracţie, cât şi cele destinate sa valorifice aceste

elemente. Ca urmare, oferta turistică poate fi definită prin ansamblul atracţiilor (naturale,

istorice etc.) care pot determina vizitarea anumitor zone de către turişti, împreună cu

capacitatea organizatorică a reţelei (baza tehnico-materială, infrastructură etc.) de a

satisface în anumite condiţii cererea populaţiei.96

Legat de acest concept apare şi cel de "producţie turistică", reprezentând

ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipament de producţie şi bunuri

materiale şi care se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianţe

specifice. În cazul producţiei bunurilor materiale controlul calităţii este mai simplu şi mai

operativ în comparaţie cu producţia serviciilor turistice care nu se supune unui control

riguros şi constant. Consumatorii apreciază deseori ca importantă participarea lor directă

la sistemul de producţie al serviciilor turistice (de exemplu la serviciile de divertisment şi

agrement), ceea ce nu se întâmplă în cazul producţiei bunurilor materiale.

94O.Snak - Economia şi organizarea turismului, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1978, pag.35295G.Guibilato - Économie touristique, Editions Delta et Spes, Berne, 1998, pag. 5396V. Olteanu - Sezonalitatea activităţii turistice şi căile atenuării ei, teză de doctorat, ASE Bucureşti, 1984, pag.20

Între oferta turistică şi producţia turistică există o relaţie strânsă, care, comparativ

cu aceeaşi relaţie de pe piaţa bunurilor fizice, este marcată de următoarele

particularităţi97:

- Producţia turistică poate fi cel mult egală cu oferta turistică (deoarece nu toate

atracţiile având potenţial turistic sunt valorificate în cadrul unor produse turistice), în

timp ce pe piaţa bunurilor materiale oferta este cel mult egală cu producţia.

- Oferta turistică există şi independent de producţia turistică, în timp ce aceasta

din urmă nu se poate realiza în afara ofertei. Comparativ, în sectorul producţiei bunurilor

materiale, oferta acestora nu se poate detaşa de existenţa unei producţii.

- Structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producţiei

turistice, în timp ce structura ofertei de bunuri materiale reflectă structura producţiei

respective.

- Oferta turistică este fermă - există atâta timp cât sunt prezente elementele ce

intră în structura ei, în timp ce producţia turistică este efemeră, deoarece există atât timp

cât se manifestă consumul, încetând odată cu încheierea consumului.

Această relaţie specifică între oferta turistică şi producţia turistică demonstrează

rolul primordial al ofertei ca sursă a producţiei turistice, dar şi rolul producţiei ca

mobilizator al ofertei.

Existenţa ofertei turistice este condiţionată, cu excepţia patrimoniului, de

existenţa cererii. Între aceste două categorii ale pieţei turistice apar relaţii de influenţare

reciprocă, de intercondiţionare. Astfel, oferta acţionează asupra cererii turistice prin

volumul şi structura sa, iar cererea influenţează dezvoltarea ofertei turistice prin creşterea

consumului, diversificarea acestuia, ca urmare a creşterii si diversificării nevoilor

turiştilor.

Având în vedere specificul turismului ca activitate economică, oferta şi producţia

turistică se particularizează printr-o serie de caracteristici.

Complexitatea şi eterogenitatea ofertei şi producţiei turistice derivă din structura

acestora cât şi a prestatorilor de servicii turistice. Astfel oferta turistică reuneşte un

ansamblu de elemente materiale şi imateriale, oferite consumatorilor, în vederea

satisfacerii nevoilor acestora, respectiv98:

97C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 12098M.Bucur-Sabo - Marketing turistic, Universitatea "Spiru Haret", Bucuresti, 1994, pag.38

1. Cadrul şi potenţialul natural şi antropic;

2. Factorii generali ai existenţei şi activităţii umane (cultura, obiceiurile, folclorul,

ospitalitatea, politica, economia);

3. Infrastructura generală: reţeaua de transporturi, comunicaţii, telecomunicaţii, de

aprovizionare cu apă, cu electricitate, canalizarea, salubritatea, ş.a.

4. Echipamentul turistic (infrastructura specifică): unităţi de cazare, de

alimentaţie, baze de tratament, căi de acces turistic, amenajări sportive şi de agrement

etc.;

5. Serviciile turistice prestate de personalul care lucrează în acest sector.

Primele două componente dau conţinut ofertei turistice originale fiind elementele

atractive ale unei zone sau staţiuni turistice, în timp ce ultimele trei componente

generează oferta turistică derivată ce reprezintă elementele funcţionale care fac posibilă

desfăşurarea producţiei turistice.

Primul grup de elemente din structura ofertei turistice nu are aceeaşi valoare

turistică în tot cursul anului. Astfel, ansamblul atracţiilor (naturale, istorice etc.),

asociindu-se cu condiţiile de climă, prezintă o anumită variabilitate în timp determinând,

în ansamblu, sezonalitatea ofertei99. Oferta turistică poate să fie permanentă, folosirea ei

fiind posibilă de-a lungul întregului an (de exemplu, o parte din oferta balneo-medicală)

sau sezonieră, cu caracter condiţionat în principal de existenţa unor factori naturali care

prezintă, la rândul lor, oscilaţii sezoniere (de exemplu, oferta pentru sporturi de iarnă,

oferta pentru cure helio-marine etc.).

Conform unei alte clasificări100, oferta turistică se împarte în ofertă turistică

primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) turistice naturale, şi oferta

secundară sau potenţialul turistic antropic, care include ansamblul resurselor turistice

create de om.

Resursele turistice naturale cuprind două categorii de componente:

- Elemente de geografie a locului, care cuprind la rândul lor clima (climatologia),

elemente de geografie fizică, cum ar fi relieful (munte, dealuri, depresiuni, chei, peisaje

pitoreşti etc.), apele (mare cu plaje, lacuri, ape curgătoare, delte etc.), elemente de

99V. Olteanu, I.Cetină - Marketingul serviciilor, Ed. Marketer & Expert, Bucureşti,1994, pag. 120100Gh. Postelnicu - Economia turismului, Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999, pag. 56

biogeografie, unde avem în vedere fauna (patrimoniul cinegetic şi piscicol) şi flora

(păduri, luncă), în fine alte elemente de geografie (ape minerale, nămol terapeutic, saline

etc.). În funcţie de caracteristicile lor, aceste resurse generează cererea pentru diverse

forme de turism (de ex. turismul de vânătoare şi pescuit, balnear etc.)

- Elemente excepţionale de geografie a locului, cum ar fi: parcuri şi rezervaţii

naturale, monumente ale naturii (adică elemente rare de relief, faună şi floră), peşteri,

formaţiuni carstice deosebite etc.

Resursele turistice antropice sunt alcătuite din monumente şi situri arheologice,

monumente istorice, de artă şi de arhitectură, ansambluri memoriale, muzee, expoziţii,

ateliere de producţie artizanală, elemente de folclor şi artă populară etc.

Oferta turistică poate fi examinată la scări diferite - locală (de regulă periurbană,

satisfăcând cererea locală în zilele de week-end), zonală, naţională şi internaţională - în

toate cazurile ea cuprinzând aceleaşi elemente de structură, respectiv potenţialul turistic

ce constituie atracţia zonei, la care se adaugă complexul de echipament turistic destinat să

satisfacă nevoile clienţilor. Valoarea economică a acestor elemente rezultă din

complementaritatea lor şi din echilibrul proporţiilor lor reciproce.

În funcţie de motivaţia consumatorilor (a cărei diversitate am prezentat-o într-un

capitol anterior), oferta turistică poate fi clasificată în patru mari grupe101:

- oferta turistică de vacanţă: ofertă de turism balnear, turism sportiv, turism

recreativ, turism familial;

- oferta de turism cultural: turism de studii, stagii de iniţiere tehnică sau artistică,

festivaluri, turism religios etc.;

- oferta de turism de afaceri: turism itinerant, turism de congrese, turism cu titlu

stimulator etc.;

- oferta turistică pentru îngrijirea sănătăţii: turism de tratament, turism profilactic

etc.

Fiecare dintre tipurile de ofertă menţionate se individualizează, cantitativ şi

calitativ, în funcţie de specificul naţional şi gradul de dezvoltare economică a ţării sau

zonei căreia îi aparţine.

101C. Cristureanu - Op. cit., pag. 121

Caracteristic ofertei turistice este faptul că aceasta se adresează unui număr mare

de consumatori potenţiali, în contextul existenţei unei pieţe turistice naţionale şi

internaţionale. În cadrul acestor pieţe acţionează o multitudine de ofertanţi diferiţi de

produse turistice. Oferta lor poate fi individualizată pe tipuri de ofertanţi: prestatori sau

producători ai diferitelor prestaţii şi produse turistice, întreprinderi din sectorul comercial,

agenţii de voiaj, agenţii de turism, tur-operatori, asociaţii şi organisme cu vocaţie socială,

organizaţii teritoriale. "Producătorii" din turism sunt specializaţi pe patru categorii de

activităţi: cazare şi restaurare; transport; animaţie, informare şi agrement; "proiectarea" şi

organizarea derulării diverselor tipuri de voiaje turistice de către tour-operatori. Aceştia

din urmă intervin la nivelul organizării şi distribuţiei, coordonând şi corelând activitatea

primelor trei categorii de activităţi. Ei grupează elementele ce constituie o ofertă turistică

şi o comercializează direct sau prin intermediul agenţiilor de turism detailiste către

consumatorii turistici.

Deşi marea majoritate a acestor ofertanţi sunt întreprinderi mici şi mijlocii, pe

piaţa turistică se manifestă şi fenomene precum integrarea sectorială şi gruparea

profesională. Astfel, în ultima perioadă s-a accentuat tendinţa de centralizare şi

concentrare a ofertanţilor de turism pe domenii de specialitate.

Noţiunea de consum, în cazul majorităţii elementelor de ofertă turistică, este

diferită decât în cazul ofertei de mărfuri. Patrimoniul turistic, valorile naturale, istorice

etc. nu se consumă efectiv, ci rămân ca volum şi valoare relativ constante. De altfel,

odată cu trecerea timpului, unele elemente ale ofertei turistice (de exemplu vestigiile

istorice) îşi sporesc valoarea atât intrinsec cât şi sub aspectul forţei de atracţie. În schimb,

baza tehnico-materială şi infrastructura se uzează treptat fizic şi moral şi trebuie înnoite,

total (de exemplu, mijloacele de transport) sau parţial (dotarea tehnică şi cu mobilier a

capacităţilor de cazare), pentru a se asigura funcţionalitatea lor la nivelul exigenţelor

turiştilor.

În ceea ce priveşte serviciile turistice ce intră în componenţa ofertei, acestea se

consumă integral, pe măsura prestărilor lor. Astfel, producţia turistică are un caracter

efemer, existând atâta timp cât se manifestă consumul.

Elementele constitutive ale ofertei nu se bucură de aceeaşi importanţă în cadrul

ordinii stabilite de către consumator pentru satisfacerea nevoii turistice102. Această ordine

variază de-a lungul anului, existând posibilitatea compensării unora pe seama celorlalte în

"ocuparea" timpului afectat călătoriei sau sejurului. De modul în care întreprinderea

turistică va combina elementele din structura ofertei sale, astfel încât să se găsească cele

mai potrivite căi prin care să se suplinească diminuarea atractivităţii ori absenţa

temporară a unor condiţii naturale favorabile satisfacerii cererii, depinde în mare măsură

eficacitatea activităţii sale.

Cel puţin pe termen scurt oferta de servicii turistice este rigidă fiind determinată

de mărimea capacităţilor disponibile ale firmelor, simultaneitatea producţiei şi

consumului transformând oferta de servicii în ofertă de capacităţi. Caracterul relativ rigid

al ofertei turistice se referă la mai multe aspecte şi anume:

- imobilitatea ofertei şi producţiei turistice, care, pentru a-şi dovedi utilitatea prin

consum, presupune deplasarea consumatorului în bazinul acesteia, şi nu a produsului în

bazinul cererii. Consumul ofertei se realizează pe loc, numai anumite elemente de ofertă -

mărfurile nealimentare achiziţionate de pe piaţa turistică (amintiri, articole de artizanat

specifice zonelor vizitate) - fiind destinate "consumului" în zonele de origine ale

turiştilor.

- imposibilitatea stocării ofertei, deci a adaptării cantitative a acesteia la nivelul

cererii din fiecare perioadă. Aceasta face ca, în cazul existenţei unei inegalităţi între

ofertă şi cererea turistică, să se producă pierderi efective pentru operatorul turistic

datorită perisabilităţii serviciilor turistice.

- rigiditatea în amplasarea capacităţilor de producţie turistică, care sunt localizate

"la sursă", deci în perimetrul sau în apropierea elementului de atracţie, ceea ce exclude

alte posibilităţi ale localizării producţiei. Oferta de servicii este limitată în timp şi spaţiu

la capacităţile de nuclee receptive de care dispune baza materială. Termenul de "nuclee

receptive"103 se referă la componentele de bază materială care sunt utilizate pentru

procesele de prestaţii turistice: camera single sau patul dintr-o cameră dublă a unui hotel,

102F. Bran, V. Manole - Specificul marketingului turistic, Tribuna Economică, nr. 22/1997, pag. 32103O. Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 28

locul ocupat de client la masă într-un restaurant, locul ocupat într-un mijloc de transport

(autocar, avion etc.).

imposibilitatea adaptării ofertei la oscilaţiile cantitative de tip sezonier ale cererii

turistice şi la restructurările calitative ale cererii generate de diversificarea motivaţiilor şi

preferinţelor turiştilor. Acest ultim aspect are consecinţe importante asupra eficienţei şi

riscurilor investiţiilor în oferta turistică.

Inelasticitatea parţială a ofertei comparativ cu cererea este o particularitate care

decurge din alte două caracteristici ale serviciilor: forma nematerială şi imposibilitatea

stocării acestora. Ca urmare, remarcăm că pe termen scurt, oferta de servicii turistice nu

poate fi mărită fără a se periclita calitatea lor.

Rigiditatea ofertei turistice determină riscul de vânzare de pe piaţa turistică.

Acesta este accentuat de concurenţa substituţională, care caracterizează piaţa turistică,

ofertele putând foarte uşor să se substituie unele cu altele (de exemplu, concurenţa dintre

litoralul românesc, bulgăresc, turcesc, croat, italian etc.).

Punerea în valoare a ofertei turistice implică un volum important de investiţii

pentru dotarea turistică destinată elementelor funcţionale (hoteluri, moteluri, restaurante,

baruri, pensiuni, baze de tratament etc.) şi recreative (amenajări sportive, piscine, parcuri

de distracţii, săli de spectacole etc.).

În ansamblul ofertei turistice, putem distinge o ofertă efectivă, care include toate

elementele ce sunt posibil de utilizat la un moment dat şi oferta potenţială, care se extinde

până la limitele date de posibilităţile viitoare ale ofertei rezultate ca urmare a dezvoltării

unora din elementele acesteia (baza tehnico-materială, serviciile turistice etc.).

Oferta turistică potenţială (resursele naturale, atracţiile cultural-istorice şi social-

economice) constituie, de fapt, "materia primă" pentru turism, care se materializează în

diferite produse turistice prin activitatea celor ce lucrează în acest sector, activitate

concretizată în prestaţii de servicii turistice.

Existenţa unei oferte turistice care să corespundă cantitativ, calitativ, structural şi

spaţial modului în care se manifestă cererea turistică asigură satisfacerea la un nivel

ridicat a acesteia din urmă. Profilarea ofertei impune ca funcţionalitatea sa să fie adaptată

particularităţilor sezonalităţii în cadrul fiecărei forme de turism.104 Astfel, va trebui ca

104V. Olteanu, I. Cetină - Op. cit., pag. 125

oferta montană să fie în concordanţă atât cu cererea de iarnă, cât şi cu cea de vară; oferta

balneară să asigure acelaşi efect terapeutic de-a lungul întregului an; baza tehnico-

materială a turismului de litoral să includă dotări care să corespundă cererii şi în

perioadele de la capetele de sezon.

În ceea ce priveşte dimensionarea optimă a ofertei se impune ca aceasta să fie

realizată în raport cu distribuţia sezonieră a cererii. De asemenea, trebuie avut în vedere

că nu toate elementele bazei tehnico-materiale sunt solicitate în aceeaşi măsură de-a

lungul anului: unele sunt funcţionale numai în sezonul de iarnă sau extrasezon, în timp ce

altele sunt necesare numai în sezonul de vară. În principal, spaţiile de cazare reclamă

diferenţierea unităţilor, sub aspectul dotării, pentru funcţionarea lor atât în sezonul plin

cât şi în extrasezon. Celelalte elemente structurale ale ofertei (spaţii pentru restaurare,

dotări de agrement şi social-culturale, mijloace de transport etc.) sunt derivate în raport

cu cele de cazare, dar trebuie ţinut seama de faptul că la acestea apelează, în majoritatea

cazurilor, şi turişti care nu beneficiază de cazare (care vin pe cont propriu).105

O altă caracteristică a ofertei turistice, ce poate fi prezentată ca o alternativă la

rigiditatea acesteia este existenţa în anumite limite a unui efect de substituire a unui tip de

ofertă cu altul complementar sau înrudit care satisface motivaţii ce se pot substitui una

alteia.106 De exemplu, în condiţiile în care producţia turistică antrenează numai o mică

parte din oferta de turism de vacanţă, capacităţile suplimentare din perioada respectivă

pot fi valorificate prin producţia de turism de afaceri, întruniri etc.

În vederea facilitării utilizării acestei alternative se impune ca elemente

constitutive ale ofertei în cauză să aibă un caracter polifuncţional, fiind în măsură să

satisfacă mai multe variante de consum fără a fi necesare cheltuieli suplimentare.

Dinamica ofertei turistice este mai puţin accentuată comparativ cu cea a ofertei de

mărfuri, datorită evoluţiei foarte diferite a elementelor ei componente. Astfel, unele

elemente ale ofertei turistice, ca de exemplu valorile naturale, arheologice, folclorice

rămân relativ neschimbate perioade îndelungate de timp, iar altele, cum sunt baza

tehnico-materială şi prestaţiile de servicii, evoluează cantitativ şi calitativ. Creşterea

nivelului calitativ al ofertei este determinată de influenţele progresului tehnic şi ale

exigenţelor crescânde ale turiştilor. Creşterea cantitativă a ofertei lărgeşte corespunzător

105F. Bran, V. Manole - Specificul marketingului turistic, Tribuna economică, nr. 23/1897, pag. 23106I. Cristureanu - Op. cit., pag. 122

proporţiile cererii, asigurând satisfacerea unei mase mai mari de nevoi, în timp ce

creşterea calitativă se răsfrânge asupra nivelului de satisfacere a nevoilor, respectiv a

cererii turistice.

Turistul din zilele noastre doreşte să i se ofere posibilităţi largi de alegere, să

găsească o ofertă turistică capabilă să satisfacă cele mai diferite preferinţe. El nu este

dispus să facă nici o concesie la calitatea serviciilor turistice care i se oferă. În plus,

având în vedere că, în prezent, pe plan mondial oferta turistică excede cererea cu 40%,

turistul nemulţumit nu va mai reveni la destinaţia turistică care nu l-a satisfăcut.

Standardizarea ofertei turistice este imposibilă107 datorită diversităţii şi

caracterului eterogen al serviciilor turistice. Acestea sunt particularizate în funcţie de

specificul mediului în care sunt prestate şi individualizate la nivelul fiecărui turist. În

plus, datorită diversificării motivaţiilor turistice, lărgirea gamei sortimentale a serviciilor

turistice poate să devină aproape nelimitată.

Complementaritatea serviciilor turistice constituie o caracteristică a ofertei

turistice ce o diferenţiază de oferta bunurilor materiale. Relaţiile de complementaritate se

datorează faptului că nevoile de consum turistic nu pot fi satisfăcute de una şi aceeaşi

întreprindere. Astfel, turistul consumă împreună prestaţiile diferitelor întreprinderi de

cazare, transport, alimentaţie publică etc. Această interdependenţă care există între

anumite servicii turistice determină ca aprecierea nivelului calitativ al întregii oferte de

servicii să poată fi influenţată negativ de calitatea inferioară a unui singur element al

ofertei. De exemplu, prestarea într-un mod necorespunzător a serviciilor de cazare sau

restaurare poate afecta imaginea ofertei turistice globale.

Atractivitatea unei destinaţii turistice poate fi sporită sau diminuată de existenţa

sau absenţa complementarităţii serviciilor turistice prestate în cadrul ei. Serviciile

turistice formează un lanţ, în cadrul căreia fiecare verigă trebuie să se situeze la nivelul

exigenţelor şi aşteptărilor turiştilor. Această caracteristică decurge din principiul

inseparabilităţii serviciilor turistice, în sensul că se presupun unele pe altele (transport -

cazare - masă - distracţii - odihnă).

3.2. Factorii determinanţi ai ofertei turistice

107Gh. Postelnicu - Op. cit., pag. 68

Nivelul şi structura ofertei turistice sunt determinate de un ansamblu complex de

factori naturali, antropici, servicii turistice.

3.2.1. Factorii naturali ai ofertei turistice primare sunt reprezentaţi de resursele

sau potenţialul natural al destinaţiei turistice: relief, peisaj, climă, litoral, ape, faună, floră

etc. Valoare relativă a acestora este dată de atractivitatea, caracterul şi accesibiliatea lor.

Turiştii solicită aceste valori naturale în mod direct, cu toate că resursele naturale

apar pe piaţa turistică ca o componentă particulară a unui produs turistic oferit spre

comercializare.108 Ca urmare, putem aprecia că valorile naturale constituie pentru anumite

categorii de turişti factorii principali în luarea deciziilor pentru alegerea unei destinaţii

turistice şi, în plus, reprezintă condiţia esenţială a creării şi dezvoltării bazei tehnico-

materiale a staţiunilor turistice (a ofertei turistice secundare).

Resursele naturale există în tot cursul anului, dar ca mijloc de recreare devin

atractive numai atunci când întâlnesc anumiţi parametri calitativi acceptaţi de turiştii

potenţiali. Schimbările periodice ale condiţiilor naturale sunt provocate, în limitele unei

latitudini geografice, de variaţiile climaterice, care atrag după sine modificări cantitative

şi calitative ale resurselor naturale (vegetaţie, faună, regim hidrologic, temperatură etc).

Variaţiile climaterice pot fi considerate ca un element component de importanţă majoră al

atractivităţii resurselor naturale ale unei zone (staţiuni) turistice. În aceasta constă una din

cauzele principale ale sezonalităţii ofertei turistice: calitatea resurselor naturale se

modifică cu o regularitate constantă în decursul unui an calendaristic şi corespunzător

acestor schimbări se înregistrează fluctuaţii pronunţate în volumul cererii turistice.

În funcţie de caracteristicile resurselor naturale, acestea formează diferite tipuri de

oferte turistice. Astfel, apele curgătoare, lacurile şi litoralul constituie factori determinanţi

ai ofertei turismului de odihnă şi de agrement; fondul piscicol şi cinegetic reprezintă baza

ofertei turismului de vânătoare şi pescuit sportiv; rezervaţiile naturale, peisajele pitoreşti,

pădurile etc. generează forme de turism de odihnă sau turism itinerant; resursele de ape

minerale şi termale, lacurile sărate, nămolurile cu calităţi terapeutice, mofetele etc.

facilitează dezvoltarea turismului de cură şi tratament balneo-medical.

108O. Snak - Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag.104

Componentele naturale, antropice, echipamentul şi capacităţile de producţie ale

ofertei turistice au ca suport teritoriul.109 Acesta este definitiv în turism pe plan cantitativ,

prin "capacitatea de primire a teritoriului” şi, pe plan calitativ, prin "atractivitatea" sa, sau

valoarea turistică a teritoriului care poate fi naturală sau creată.

Calitatea factorilor naturali care caracterizează o anumită zonă turistică poate fi

afectată datorită accentuării tendinţei de concentrare a fluxurilor turistice pe suprafeţe

limitate. Ca urmare a apărut conceptul de dezvoltare durabilă în turism, care promovează

o serie de principii110 ce se referă la "satisfacerea trebuinţelor prezente fără a compromite

capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi realiza propriile lor nevoi”111:

- mediul natural are o valoare intrinsecă pentru turism: menţinerea sa nealterată

are o importanţă vitală pentru generaţiile viitoare - de aceea nu trebuie prejudiciat din

considerente pe termen scurt;

- turismul trebuie să se constituie într-o activitate pozitivă care să aducă beneficii

atât comunităţii locale cât şi vizitatorilor;

- relaţia dintre turism şi mediul natural trebuie astfel construită încât dezvoltarea

durabilă să fie asigurată pe termen lung;

- activitatea turistică trebuie să respecte proporţiile, natura şi caracteristicile

locului în care se desfăşoară, fără a permite deteriorarea resurselor, sau a avea un impact

economic şi social inacceptabil;

- în orice localitate turistică trebuie să se creeze o anumită armonie între

trebuinţele vizitatorilor şi interesele comunităţii gazdă.

Având în vedere aceste principii şi pentru a atenua presiunea cererii turistice

asupra ofertei din anumite zone turistice, specialiştii determină "capacitatea optimă de

primire a teritoriului" sau "capacitatea de suport a destinaţiei"112. Aceasta reprezintă

numărul maxim de turişti care pot fi primiţi pe un teritoriu fără a prejudicia mediul

ambiant, organizarea vieţii în regiunea respectivă şi calitatea serviciilor turistice.

109C. Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 122110English Tourist Board - Tourism and the Enviromment: Maintaining the Balance, ETB, London, 1991111World Commission on Enviromment and Development - Our Common Future, Brundtland Report, Oxford Universty Press, New-York, 1987112E. Shelby - A conceptual framework for carryng capacity determination, Leisure Sciences, vol. 6, nr.4, pag. 433

Valoarea teritoriului în calitate de determinant al ofertei turistice se găseşte în

relaţie directă cu:

- accesibilitatea şi atractivitatea sa;

- frumuseţea naturală a peisajului;

- configuraţia spaţială (masive muntoase, podişuri, câmpii, râuri, lacuri, litoral

etc.);

condiţiile meteorologice specifice: tipul climatului, nivelul şi frecvenţa

precipitaţiilor, intensitatea activităţii solare ş.a;

valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură (nămol, izvoare minerale şi

termale ş.a);

originalitatea, frecvenţa şi diversitatea florei şi faunei;

valoarea patrimoniului cultural şi istoric: artă, obiective istorice, religioase,

folclor, artizanat;

poziţia ofertei faţă de bazinul cererii, respectiv faţă de fluxurile circulaţiei

turistice.

Forma grafică a variaţiei atractivităţii unui teritoriu în funcţie de distanţa faţă de

bazinul cererii este reprezentată în Figura nr. 1.3. :

Atractivitate

I II

Distanţa

D0

Fig. nr. 1.3. Atractivitatea unui teritoriu turistic, în funcţie de distanţa faţă de

bazinul cererii

Remarcăm existenţa a două zone de atracţie: zona I, în care atracţia creşte

proporţional cu distanţa, şi zona II, în care atracţia este invers proporţională faţă de

distanţă113. Distanţa optimă poate fi, de exemplu, distanţa parcursă în decursul unei

singure zile (ce-ar presupune un grad de oboseală acceptabil) sau distanţa exprimată prin

costul transportului şi care se află într-un raport optim faţă de costul unei vacanţe. Ca

urmare, atractivitatea unui teritoriu situat la distanţa "d" este în funcţie de costul

transportului (c) şi de oboseala sau efortul fizic determinat de parcurgerea distanţei (x):

At = A(d,c,x), unde:

At = funcţia de atractivitate

3.2.2. Factorii antropici ai ofertei turistice se referă la patrimoniul istoric, artistic

şi cultural, infrastructura şi superstructura turismului.

Patrimoniul istoric, artistic şi cultural cuprinde resurse care motivează turiştii să

întreprindă călătorii având ca destinaţii aceste elemente determinante ale ofertei turistice.

Importanţa resurselor culturale şi artistice este justificată de caracterul lor original,

specific care oferă posibilitatea diferenţierii producţiei turistice în relaţia cu piaţa

internaţională.

Existenţa unei infrastructuri adecvate este esenţială pentru ca oferta turistică

potenţială să se transforme în ofertă reală (efectivă) prin facilitarea accesului turiştilor la

localităţile, zonele sau ţările turistice. Aceasta se realizează prin intermediul drumurilor,

şoselelor, autostrăzilor, căilor ferate, porturilor, aeroporturilor (necesare derulării

transportului), al utilităţilor legate de electricitate, apă, canalizare, comunicaţii şi al altor

servicii (sănătate, poştă, asigurări etc.).

Superstructura turismului sau baza tehnico-materială a acestuia este formată din

structurile de primire turistice care sunt construcţii şi amenajări destinate (prin proiectare

şi execuţie) cazării turiştilor, servirii mesei, agrementului, transportului acestora sau

tratamentului balnear. Astfel, baza tehnico-materială a turismului cuprinde114:

- mijloace principale de cazare (hoteluri, moteluri, hanuri, pensiuni, vile);

- mijloace complementare de cazare (popasuri turistice, tabere, cămine, sate de

vacanţă);

- mijloace intermediare de cazare (campinguri, locuinţe particulare etc.);

- capacităţi destinate alimentaţiei publice (restaurante, cantine);

113I. Cosmescu - Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 122114Gh. Postelnicu - Economia turismului, Univ. Creşstină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999, pag.61

- capacităţi destinate întreţinerii sănătăţii (sanatorii, case de odihnă, policlinici,

dispensare);

- construcţii şi instalaţii necesare prestării unor servicii curente şi administrative

(magazine pentru comerţ, spălătorii, frizerii, oficii bancare, agenţii de voiaj etc.);

- baza tehnico-materială pentru agrement şi cultură (parcuri, terenuri şi săli de

sport, cinematografe, săli de concerte, cazinouri, baruri, cluburi de noapte, mijloace de

transport pe cablu, alte instalaţii şi dotări specifice).

Baza materială a turismului prezintă o serie de particularităţi115 ce ţin de specificul

ofertei turistice:

- corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale turistice, atât

pe plan calitativ-structural, cât şi pe plan cantitativ, ca volum al dotărilor. De exemplu,

construirea unei baze de tratament balnear este condiţionată de existenţa unor resurse de

ape termale;

- adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice este o

particularitate generată de rigiditatea ofertei turistice. În general, racordarea bazei

tehnico-materiale se face la cel mai apropiat segment al cererii turistice, ţinând seama de

importanţa distanţei în direcţionarea cererii;

- capacităţile de producţie turistică necesită echipamente de valoare ridicată.

Aceasta înseamnă că resursele de capital reprezintă un factor determinant al producţiei

turistice;

- raportul, în general, invers proporţional între efortul investiţional şi calitatea

atracţiei turistice a resurselor naturale. Astfel, lipsa resurselor naturale atractive poate fi

suplinită prin realizarea unor investiţii ridicate în baza tehnico-materială, iar abundenţa

resurselor naturale originale şi atractive necesită investiţii specifice cu mult mai reduse

pentru echipamentul turistic.

3.2.3. Serviciile turistice constituie ponderea majoritară a ofertei turistice.

Structura serviciilor oferite pe piaţa turistică cuprinde116:

1. Servicii pentru pregătirea consumului turistic, legate de organizarea voiajelor,

publicitate, informarea clienţilor, elaborarea programelor de călătorie pe diferite itinerare,

115I. Cosmescu - Op. cit., pag. 125116Gh. Postelnicu - Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag.81

editarea ghidurilor şi hărţilor turistice, rezervarea serviciilor pe itinerarele solicitate,

procurarea documentelor de călătorie, obţinerea vizelor turistice etc.

2. Servicii de bază în care se includ:

a) servicii de transport turistic (în cazul în care turiştii solicită agenţiilor de voiaj

să le asigure asemenea servicii);

b) servicii de cazare, care constau în asigurarea condiţiilor pentru înnoptarea

turiştilor în diferite tipuri de structuri de primire;

c) servicii de alimentaţie.

3. Servicii complementare sunt prestate pentru asigurarea petrecerii agreabile a

timpului liber al turiştilor (agrement, distracţii, activităţi sportive, excursii, manifestări

cultural-artistice, închirieri de autoturisme şi materiale sportive ş.a).

4. Servicii cu caracter special: tratamente balneo-medicale, servicii pentru

turismul de întruniri, pentru acţiunile de vânătoare şi pescuit sportiv etc.;

5. Servicii nespecifice: reparaţii şi întreţinere, telecomunicaţii, poştă, schimb

valutar etc.

Oferta turistică, în calitatea sa de subsistem al sistemului pieţei, cuprinde

prestaţiile turistice sub forma unei succesiuni de servicii cu caracter specific sau

nespecific a căror prestare este dependentă de materializarea prin consum a cererii

turistice. Combinarea acestor categorii de servicii turistice generează oferte turistice

diferite, iar clasa calitativă a fiecărui tip de serviciu imprimă ofertei turistice globale un

anumit nivel calitativ.

Pentru a reuşi să se impună pe o piaţă caracterizată printr-o concurenţă acerbă,

organizatorii de turism şi prestatorii de servicii turistice trebuie să desfăşoare un proces

continuu de diversificare a ofertei lor turistice.

Strategia diversificării serviciilor turistice trebuie concepută astfel încât, în funcţie

de resursele turistice primare şi secundare ale unei zone, să răspundă la următoarele

necesităţi117:

- gama serviciilor oferite să stimuleze prin diversitatea şi atractivitatea lor pe

fiecare turist, pentru ca acesta să solicite cât mai multe prestaţii, să-l cointereseze să-şi

117O. Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 154

prelungească sejurul său şi să-l convingă să revină si în viitor la aceeaşi destinaţie

turistică apelând la aceiaşi prestatori de servicii turistice;

- să ofere alternative şi posibilităţi de petrecere agreabilă a timpului liber în orice

împrejurare şi în orice oră din zi;

- să permită substituirea neforţată, în funcţie de împrejurările dictate de condiţiile

locale concrete, a unei variante de oferte de servicii cu o alta variantă de ofertă, având un

conţinut la fel de atractiv, capabilă să satisfacă pe deplin preferinţele turistului;

- să permită compensarea reducerii volumului de activităţi turistice provocat de

trendul ce se manifestă pe plan mondial de scurtare a duratei unui sejur mediu într-o

staţiune sau într-o ţară, prin intensificarea ofertelor atractive, în măsură să genereze

creşterea solicitărilor de servicii turistice pe fiecare zi/turist dintr-o unitate de sejur

mediu.

Standardizarea serviciilor turistice la nivelul întregii oferte este imposibilă

datorită diversităţii şi eterogenităţii lor. Această ultimă caracteristică este particularizată

de specificul mediului in care sunt prestate serviciile turistice şi de individualizarea lor la

nivelul consumatorului. Posibilităţile de lărgire a gamei serviciilor turistice se multiplică

în mod proporţional cu diversificarea motivaţiilor turiştilor şi a ofertelor sectorului terţiar.

Nivelul calitativ al serviciilor turistice este esenţial în procesul de apreciere a

ofertei de către consumatori. Astfel, se ştie că turistul poate admite o cameră mai mică, o

mâncare redusă cantitativ, dar nu trece cu vederea lipsa curăţeniei grupului sanitar şi nici

lipsa de bunăvoinţă a personalului care asigură servirea turistică.

3.2.4. Forţa de muncă influenţează dimensiunea, calitatea şi localizarea ofertei

turistice prin gradul de specializare şi nivelul de calificare. Între lucrătorul din turism

implicat în prestarea serviciilor şi consumatorul acestora intervin raporturi directe, în care

satisfacerea nevoilor de consum se face în condiţii de creştere continuă a experienţei şi

exigenţelor personale ale turiştilor acumulate din călătorii anterioare. Aceasta impune o

creştere a nivelului profesional al personalului din turism, o adaptare rapidă la cerinţele

pieţei mondiale. Este adevărat însă că necesarul de muncă înalt calificată în turism este

mai redus decât pentru celelalte domenii de activitate ale sectorului terţiar. Astfel, deşi

calitatea muncii are o importanţă deosebită, ocuparea multor funcţii, din unităţile de

cazare de exemplu, solicită un nivel redus de calificare.

În prezent, pe plan mondial se remarcă tendinţa ridicării calitative a ofertei

datorită unei specializări accentuate a personalului ce lucrează în cadrul firmelor de

turism. Diversificarea şi specializarea profesiilor turistice asigură succesul ofertei

turistice.

3.3. Ofertanţii de pe piaţa turismului

Pe piaţa turistică activează o gamă largă de ofertanţi care pot fi clasificaţi în

funcţie de mai multe criterii, în categorii diferite.

În funcţie de natura activităţii desfăşurate, întreprinderile turistice se împart în

două grupe distincte:

I. agenţi prestatori direcţi de servicii turistice

II. agenţi care au ca obiect de activitate promovarea şi comercializarea de

aranjamente turistice în ţară şi străinătate, cu rol de intermediar între agenţii economici

prestatori direcţi de servicii turistice şi turişti.

I. Agenţii prestatori direcţi de servicii turistice desfăşoară activităţi economice

diverse având rolul de a satisface o cerere turistică complexă, corespunzătoare unor

motivaţii turistice eterogene.

Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Turismului au realizat o "Clasificare

Internaţională Standard a Activităţilor din Turism”, care identifică o serie de activităţi

economice care au în totalitate sau numai parţial un caracter turistic. Conform acesteia,

principalii agenţi economici prestatori de servicii în totalitate turistice (prestatori direcţi)

sunt:

a) Agenţi prestatori de servicii de transport turistic pe calea ferată, rutier, aerian,

naval (maritim sau fluvial), naţional sau internaţional, inclusiv transportul turistic pe

cablu în zonele montane;

b) Agenţi prestatori de servicii hoteliere şi servirea mesei în localităţi şi staţiuni,

pe trasee turistice;

c) Agenţi prestatori de servicii de tratament în cadrul staţiunilor balnear-turistice

sau localităţilor cu dotări balneare;

d) Agenţi prestatori de servicii de agrement-divertisment sportiv, cultural,

distractiv şi alte asemenea activităţi destinate turiştilor aflaţi în localităţile, staţiunile sau

pe traseele turistice;

e) Agenţi prestatori de servicii complementare pentru turişti sau agenţii de turism:

unele servicii financiar - bancare, servicii de asigurări, servicii de vize, rezervări -

închirieri (mijloace de transport, echipamente sportive etc.) cercetare, învăţământ -

educaţie, informaţii, consultanţă, proiectări, construcţii turistice, protecţie, asociaţii

profesionale, realizarea de materiale publicitare.

În grupa agenţilor economici cu activitate turistică parţială se cuprind:

întreprinderile furnizoare de gaze, electricitate, construcţii, textile, industriale, agricole,

majoritatea întreprinderilor financiar - bancare, farmaceutice, transport urban,

telecomunicaţii ş.a, precum şi o parte din unităţile de servire a mesei, culturale, sportive

şi de divertisment care prestează servicii atât pentru turişti, cât şi pentru populaţia

rezidentă.

Conform legislaţiei şi uzanţelor din ţările dezvoltate, unităţile specializate în

prestări servicii pentru turişti se clasifică pe stele sau categorii, în funcţie de nivelul de

confort şi calitatea serviciilor oferite. Pentru alinierea la practica internaţională, în

România a fost adoptată legislaţia referitoare la ierarhizarea unităţilor economice cu scop

lucrativ care prestează servicii turistice de cazare şi alimentaţie.118

În cadrul acestor acte normative, termenul de "structuri de primire turistică" este

definit ca fiind orice construcţii şi amenajări destinate prin proiectare şi execuţie cazării

sau servirii mesei pentru turişti, inclusiv serviciile specifice aferente.

Structurile de primire turistice se împart în două grupe mari: structuri de primire

cu funcţiuni de cazare turistică (unităţi de cazare) şi unităţi de alimentaţie destinate

servirii turiştilor.

1) Unităţile de cazare turistică cuprind localurile de utilitate publică clasificate şi

amenajate astfel încât să permită cazarea turiştilor şi prestarea de servicii specifice,

potrivit categoriei de încadrare. Ele se clasifică pe stele, în funcţie de caracteristicile

constructive, calitatea dotărilor, a instalaţiilor şi serviciilor prestate.

118Ordinul Ministerului Turismului nr.56/1995 pentru aprobarea Normelor metodologice şI a criteriilor privind clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de primire turistice, M.O. Partea I, nr. 220/25 sept. 1995

Tipurile de unităţi de cazare turistică care funcţionează în România şi numărul de

stele în care pot fi clasificate sunt:

1. Hoteluri 1-5 stele

2. Hoteluri-apartament de 2-5 stele

3. Moteluri de 1-3 stele

4. Vile de 1-5 stele

5. Cabane de 1-3 stele

6. Bungalouri de 1-3 stele

7. Sate de vacanţe de 2,3 stele

8. Campinguri de 1-4 stele

9. Pensiuni turistice de 1-4 stele

10. Pensiuni agroturistice de 1-3 stele

11. Camere de închiriat în locuinţe familiale de 1-3 stele

12. Nave fluviale şi maritime de 1-5 stele

Clasificarea are rol de a asigura protecţia prin prezentarea codificată a nivelului de

confort şi a calităţii serviciilor oferite. Unităţile de cazare, prin flexibilitatea serviciilor

prestate, prin capacitatea lor de adaptare la nevoile clientelei, pot determina creşterea sau

diminuarea pieţei turistice, în funcţie de creşterea sau scăderea calităţii serviciilor ce sunt

oferite turiştilor.

2. Unităţile de alimentaţie destinate servirii turiştilor efectuează un ansamblu de

activităţi de pregătire şi prezentare a preparatelor culinare, de cofetărie-patiserie, a

băuturilor, cu serviciile specifice aferente consumului acestora, precum şi crearea unei

ambianţe de destindere şi bună dispoziţie pentru consumatori:

Particularitatea activităţii în sectorul de alimentaţie publică faţă de celelalte

sectoare ale comerţului cu amănuntul constă în faptul că vânzarea şi consumul produselor

se face, de regulă, pe loc şi se îmbină cu procesul de producţie a preparatelor culinare şi

de cofetărie - patiserie119.

Tipurile de unităţi de alimentaţie destinate servirii turiştilor care funcţionează în

România şi categoriile de încadrare sunt:

Tabel Tipul de unitate Categoria

119M. Naghi (coordonator) - Managementul unităţilor din turism şi comerţ, vol. I, Editura Geoge Bariţiu, Cluj-Napoca, 1999, pag. 152

nr.1.8

.

Tipuri

de

unităţi

de

alime

ntaţie

Nr.

crt.

Lux I II III

0 1 2 3 4 5

1. RESTAURANT

1.1 Clasic x x x x

1.2 Specializat

1.2.1 Pescăresc-vânătoresc x x x -

1.2.2 Dietetic, lacto-vegetarian - x x x

1.2.3 Rotiserie, zahana - x x x

1.2.4 Familial, pensiune - x x x

1.3 Cu specific naţional sau local x x x -

1.4 Braserie x x x -

1.5 Berării x x x -

1.6 Grădina de vară x x x x

2. BAR

2.1 Bar de noapte x x - -

2.2 Bar de zi x x x -

2.3 Cafe-bar, cafenea x x x -

2.4 Disco-bar (discotecă, videotecă) x x x -

2.5 Bufet - bar - x x x

0 1 2 3 4 5

3. Unităţi tip FAST FOOD

3.1 Restaurant autoservire - x x x

3.2 Bufet tip expres - x x x

3.3 Pizzerie - x x x

3.4 Snack - bar - x x x

4. COFETĂRIE x x x x

5. Patiserie, plăcintărie, covrigărie - x x x

Sursa: Ordinul Ministerului Turismului nr.56/1995, publicat în M.O. Partea I, nr.

220/1995

Unităţile de alimentaţie destinate servirii turiştilor, care sunt integrate în unităţile

de cazare turistică, se clasifică odată cu acestea, asigurându-se, de regulă, următoarea

corelaţie:

Tabel nr.1.9. Corelatia între categoria unităţii de cazare şi cea a unităţii de

alimentaţie

Categoria unităţii

de cazare de alimentaţie publică

5 şi 4 stele Lux

3 şi 2 stele Categoria I

1 stea Categoria II şi III

Sursa: Ordinul Ministerului Comerţului şi Turismului nr. 87/1992

Criteriile utilizate pentru clasificarea unităţilor de alimentaţie destinate servirii

turiştilor în cele patru categorii: Lux, I, II, III sunt sintetizate în următoarele grupe

referitoare la:

- felul construcţiei şi instalaţiilor;

- amenajările şi dotările interioare din saloane;

- dotarea cu inventar de servire;

- serviciile suplimentare oferite consumatorilor;

- calificarea personalului unităţii.

II. Agenţii de turism cu rol de intermediar între agenţii economici prestatori

direcţi de servicii şi turişti se clasifică în120:

a) Agenţii tour-operatoare specializate numai în organizarea de aranjamente

turistice, pe care le comercializează pe bază de contracte prin intermediul altor agenţii de

turism;

b) Agenţii de turism detailiste cu activitate de vânzare a aranjamentelor turistice

organizate de tour-operatori (similar cu agenţiile de voiaj din străinătate);

c) Agenţii cu activitate mixtă de tour-operatori şi de vânzare directă către turişti a

aranjamentelor turistice proprii sau ale altor tour-operatori.

IV. TENDINŢE PE PIAŢA TURISTICĂ

În prezent, pe piaţa turistică mondială se înregistrează o concurenţă acerbă, atât

între firmele de turism, cât şi între diferitele destinaţii turistice. Confruntaţi cu o libertate

mai largă de alegere, cu o ofertă mai diversificată, clienţii devin mai exigenţi şi mai

dificil de satisfăcut. Ei cer un nivel înalt de calitate a serviciilor, valoare ridicată şi preţuri

cât mai reduse. Pentru a supravieţui şi a se dezvolta în cadrul acestei pieţe, a

cumpărătorului, întreprinderile turistice trebuie să elaboreze şi să pună în practică

strategii şi politici de marketing eficiente în vederea atragerii şi fidelizării clientelei

turistice.

Având în vedere competiţia ce există pe piaţa turistică, este relevantă prezentarea

prognozei evoluţiei acesteia pentru anul 2010121:

I. Asia de Est - Pacific reprezintă zona cu evoluţia cea mai rapidă, ajungând la o

pondere de 22% din piaţa turistică, cu un ritm de creştere de 12% pe an;

II. Asia de Sud va înregistra o stagnare; la sfârşitul perioadei analizate ponderea

sa va fi de 1% în turismul mondial, cu o creştere de sub 1% pe an;

III. Africa va fi caracterizată printr-o atracţie în scădere (- 1% pe an ), astfel încât

ponderea acesteia pe piaţa turistică mondială va fi de 0,9% în 2010;

120G. Stănciulescu - Op. cit., pag. 18121World Tourism Organization - Tourism Market Trends, 1999, pag. 84

IV. Orientul Apropiat va înregistra de asemenea un declin al cererii turistice,

ajungând în anul 2010 la o pondere de 2%;

V. Europa îşi va menţine poziţia dominantă pe piaţa turistică internaţională,

deţinând peste 50% din aceasta în 2010. De altfel, starea de saturaţie a pieţei turistice

europene persistă de mai mult timp, câteva state cum sunt Franţa, Spania, Italia, Marea

Britanie ş.a., situându-se în topul clasamentelor întocmite de Organizaţia Mondială a

Turismului. Ţările din Europa de Est constituie un segment de piaţă care va cunoaşte o

creştere pe măsura creşterii nivelului veniturilor populaţiei şi calităţii serviciilor turistice

prestate.

VI. Americile vor reprezenta o zonă a pieţei turistice mondiale ce va înregistra un

declin al cererii turistice, ajungând la 19% în 2010.

Piaţa mondială a turismului a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, prin

maturizarea turistului în calitate de consumator, dar şi a industriei specifice, apreciată ca

cea mai voluminoasă ramură din lume. Noul tip de turist este mai experimentat, mai

sofisticat şi mai exigent. În legătura cu definirea segmentelor de piaţă turistică, merită a fi

menţionate tezele centrale ale transformării valorilor stabilite de Axel Schorand122:

- scăderea importanţei muncii în paralel cu creşterea importanţei timpului liber;

- reducerea importanţei valorilor sociale concomitent cu creşterea importanţei

valorilor individuale;

- reducerea preocupării lumii contemporane cu privire la apărarea militară şi

"războiul rece" şi creşterea importanţei acordate evitării distrugerii mediului natural.

Segmentarea pieţei turistice va deveni din ce în ce mai detaliată, astfel încât

produsele să fie strict adaptate dorinţelor specifice fiecărui segment. Deşi în prezent

interesele speciale legate de călătoriile turistice (de exemplu, hobbiuri, sport, atracţii

culturale) constituie segmente reduse de piaţă, în viitor se aşteaptă să cunoască o creştere

rapidă.

O alta tendinţă importantă în acest domeniu al sectorului terţiar o constituie

accentuarea globalizării pieţei turistice. Industria ospitalităţii a cunoscut o accelerare a

procesului de pătrundere a corporaţiilor multinaţionale pe întreaga piaţă turistică123. În

plus, are loc un fenomen de convergenţă a gusturilor turiştilor şi a preferinţelor lor pentru

122A. Schorand - Tourismus, Roth, Munchen, 1993, pag. 4123Gh. Postelnicu - Op.cit., pag. 171

un anumit standard al calităţii serviciilor turistice. Marile firme turistice au cucerit o

pondere şi o influenţă crescândă pe piaţă, ajungându-se la un proces de concentrare a

industriei turismului. Exemplul cel mai relevant pentru reliefarea tendinţelor de

tehnologizare, globalizare şi concentrare pe piaţa turistică îl constituie dezvoltarea

sistemelor de rezervare computerizate la nivel mondial. Turismul a devenit o industrie

mondială prin internaţionalizarea clientelei şi mondializarea producătorilor de voiaje

turistice (de exemplu, Club Méditerrannée sau Touristick Union International).

În ceea ce priveşte formele de turism practicate, în completarea turismului de

vacanţă s-a dezvoltat o importantă piaţă pentru turismul de afaceri. Aceasta se bucură de

o atenţie deosebită, deoarece oamenii de afaceri cheltuiesc de două ori mai mult decât

turiştii obişnuiţi într-o călătorie. În plus, această categorie aparte de turişti se deplasează

de mai multe ori pe an, turismul de afaceri nefiind influenţat de o anumită sezonalitate.

În cadrul pieţei globale, s-au dezvoltat o serie de pieţe mai mici, a organizatorilor

de întâlniri, convenţii, congrese, expoziţii. Centre care organizează astfel de reuniuni pot

fi găsite în aproape orice oraş important al lumii. Oraşele asiatice (de exemplu Jakarta,

Hong Kong şi Singapore) şi-au dezvoltat în ultimii ani astfel de facilităţi, concurând cu

succes pe cele din Europa şi America de Nord.

Cu toate că oferta turistică este încă puternic standardizată, competiţia tot mai

acerbă din domeniul turistic determină o utilizare tot mai frecventă a ofertei flexibile,

modulare, personalizate. Acest tip de ofertă poate determina o satisfacţie sporită din

partea clienţilor, care pot experimenta un pachet turistic variat şi adaptat la cerinţele lor

specifice.

Oferta turistică înregistrează o tendinţă de diversificare ca urmare a diversificării

cererii turistice şi a formelor circulaţiei turistice. Asistăm astfel, în perioada ultimilor ani,

la sporirea preocupărilor menite să asigure o gamă tot mai mare de produse turistice,

capabile să satisfacă o sferă largă de preferinţe. Fenomenele care se manifestă în structura

pieţei turistice mondiale pun în evidenţă, pe de o parte caracterul peren al majorităţii

motivaţiilor ce stau la baza practicării turismului şi, pe de altă parte, apariţia de noi

mobiluri. Cererea şi oferta de turism ieftin vor creşte şi datorită noului şi imensului

segment de piaţă localizat în ţările est-europene şi în mai mică măsură, în America

Latină.

Între statele din centrul şi estul Europei, România este considerată ţara înzestrată

cu cele mai bogate şi variate resurse turistice naturale şi antropice, fapt ce-i conferă o

mare disponibilitate pentru turism. Perioada de tranziţie spre economia de piaţă prin care

trece România la ora actuală face dificilă dezvoltarea turismului, care însă pe viitor ar

putea cunoaşte un avânt pe măsura potenţialului disponibil. Revelatoare în acest sens este

declaraţia secretarului general al Organizaţiei Mondiale a Turismului:"O ţară care are în

patrimoniul său Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, Mănăstirile din Nordul Moldovei şi

numeroase staţiuni de cură balneară ar putea trăi şi prospera numai din turism". Fără

excepţii notabile, atât specialiştii din România cât şi cei din străinătate sunt de acord cu

faptul că potenţialul turismului românesc ar putea concura cu oferta turistică a oricărei

alte ţări din lume, contribuind la creşterea veniturilor obţinute din schimburile externe.

În prezent, însă, industria ospitalităţii în România se confruntă cu probleme

precum: declinul abrupt al cererii turistice interne şi externe (numărul sosirilor

vizitatorilor străini în România a scăzut de la 6.401.116 turişti în 1992 la 4.938.400 în

2001, iar numărul plecărilor vizitatorilor români în străinătate a scăzut de la 10.904.505

în 1992 la 6.408.108 în 2001), un produs turistic învechit, standardul scăzut al serviciilor

oferite care nu satisfac aşteptările turiştilor, tarife şi preţuri mult prea mari în comparaţie

cu calitatea serviciilor oferite, o promovare insuficientă. În plus, după 1989, din cauza

scăderii nivelului veniturilor reale ale populaţiei, a avut loc o restructurare a priorităţilor

de consum în defavoarea turismului. Restructurarea economică, inflaţia, privatizarea,

descentralizarea, noile iniţiative legislative au determinat răsturnarea sistemului de valori,

reorientarea intereselor de grup şi individuale, conflictele dintre vechile mentalităţi şi

noile direcţii în care s-a angajat societatea românească, toate acestea având efecte

puternice şi haotice atât asupra mecanismelor socio-economice, cât şi asupra atitudinilor

individuale.

România are un avantaj esenţial faţă de alte ţări, prin faptul că, datorită unui

potenţial turistic bogat şi variat, poate oferi, în mod practic, toate formele de turism

solicitate: sejur pe litoral, în staţiunile de munte, în staţiunile balneoclimaterice, de

sporturi de iarnă, vânătoare, pescuit, circuite turistice culturale. Acest potenţial turistic

românesc însă este insuficient pentru a reprezenta o reală şi puternică atracţie turistică,

deoarece, aşa cum relevă un studiu realizat de firma britanică de consultanţă Horwath,

România se prezintă în faţa turiştilor străini cu un "produs turistic depăşit, o ofertă

inadecvată pentru recreerea şi petrecerea timpului liber, cu o stare fizică a dotărilor ce

reflectă lipsa întreţinerii şi investiţiei".

Oferta structurilor de primire turistice se caracterizează prin rigiditate, ponderea

hotelurilor de una şi două stele fiind foarte mare (85%). La acestea se adaugă absenţa din

dotarea lor a elementelor tehnice impuse de standardele internaţionale, slaba afiliere la

lanţurile hoteliere consacrate pe plan mondial, precum şi la sistemul computerizat de

rezervare a locurilor.124 În schimb, una din particularităţile pieţei turistice interne constă

în dezvoltarea turismului de sfârşit de săptămână care se concretizează în sejururi scurte

în zone preorăşeneşti sau rurale, în staţiuni balneoclimaterice, în drumeţii montane.

Se remarcă de asemenea insuficienta diversificare a serviciilor turistice oferite pe

piaţă şi calitatea slabă a acestora ca şi a infrastructurii specifice turismului. În plus, se

constată carenţe în adaptabilitatea ofertei turistice româneşti la cererea turistică internă şi

internaţională, valorificarea necorespunzătoare a resurselor turistice, fapt ce a contribuit

la diminuarea valorii de piaţă a acestora şi la prezentarea necompetitivă a produselor

turistice la nivel internaţional.

Revenind la tendinţele pieţei turistice pe plan mondial, să menţionăm că

Organizaţia Mondială a Turismului prognozează o creştere a circulaţiei turistice

internaţionale, astfel încât, în anul 2020, aceasta va înregistra 1,6 miliarde turişti ce vor

aduce încasări de peste 2000 miliarde dolari.125 Analiştii turismului consideră că piaţa

turistică, incontestabil legată de dezvoltarea mijloacelor de transport, nu se va putea lărgi

decât prin atragerea clienţilor ale căror venituri sunt mai modeste. Fenomenele

binecunoscute ale superurbanizării, transformărilor tehnologice, influenţa tot mai mare a

birocraţiei, poluării etc., vor determina ca nevoia de turism să devină din ce în ce mai

acută.

Piaţa industriei ospitalităţii va continua să crească, influenţând economiile în

general şi pe cele ale zonelor turistice în particular. Problemele reglării fluxurilor turistice

vor deveni din ce în ce mai stringente şi va fi necesar să se asigure pe perioada întregului

an rentabilitatea echipamentelor turistice, dacă se va dori oferirea unor produse turistice

ieftine, care să satisfacă cererea unor clienţi din ce în ce mai puţin bogaţi.

124Gh. Postelnicu - Op. cit., pag. 180125OMT - Les pérspectives du marché touristique a l'horizon de l'an 2000 et au-dela, Madrid, 1999, pag. 14

Creşterea numărului de turişti implică, de asemenea, dezvoltarea unor forme

diferite de turism, deoarece toţi aceşti noi clienţi nu vor putea să consume în acelaşi timp

acelaşi tip de spaţiu şi divertisment. Cererea turistică va trebui orientată spre munte,

mare, oraşe, zone rurale etc., astfel încât să se încerce o repartizare armonioasă a acestor

consumatori în scopul evitării depăşirii capacităţii de suport a destinaţiilor.

Aşa cum prefigurează Alvin Toffler, sectorul terţiar va fi caracterizat prin mutaţii

cu privire la preocupările tot mai pregnante de adaptare a serviciilor la "cererile

psihologice" speciale ale clienţilor, transformând cel mai banal serviciu într-un eveniment

prefabricat, oferit într-o ambianţă şi un decor deosebite, menite să suscite imaginaţia

consumatorului şi să satisfacă într-o măsură mai mare preferinţele acestuia. Serviciile

turistice vor fi însoţite de o serie de noi componente, denumite "experimente"

reprogramate, vândute ca anexă la anumite servicii tradiţionale. Astfel, serviciile vor fi

"îmbrăcate" într-un înveliş nou, constând din experimente simultane sau nesimultane,

care vor oferi clientelei turistice senzaţia aventurii, a primejdiei şi a altor plăceri (fără a

implica riscuri reale pentru viaţa, integritatea sau reputaţia clientului). Această nouă

diversitate a alternativelor de diferenţiere a ofertei turistice va reprezenta unul din factorii

competiţionali de atractivitate nu numai pentru destinaţiile turistice tradiţionale, ci şi

pentru noile destinaţii care se intercalează în paleta ofertelor concurente.

Populaţia globului se află în pragul civilizaţiei tehnologiilor înalte şi a

informaticii, desemnată în evoluţia istoriei omenirii de Alvin Toffler ca "perioada celui

de- Al Treilea Val".126 Această etapă este cea a oamenilor care lucrează la domiciliu, în

ateliere informatice artizanale, a sistemelor de comunicaţii multimedia care

revoluţionează munca şi petrecerea timpului liber. În general, mediile audio-vizuale nu

diminuează nevoia de a călători, deoarece televiziunea sau Internetul, deşi permit

efectuarea unor voiaje virtuale, nu oferă totuşi posibilitatea de a vedea realitatea, de a o

cunoaşte direct, pe viu, de a privi şi admira frumuseţile naturii.

Având în vedere toate aceste tendinţe prezentate, putem să remarcăm dezvoltarea

unei pieţe turistice de tip nou, ale cărei particularităţi sunt accentuarea concurenţei,

modificarea preferinţelor consumatorilor, difuzarea rapidă a informaţiilor şi tehnologiilor

noi, creşterea importanţei problemelor ecologice generate de consumul turistic.

126A. Toffler - The Third Wave, Bantam, Toronto, 1981

Analiza Pietei Turistice in Romania

Documents

Transcript of Analiza Pietei Turistice in Romania