CUPRINSINTRODUCERE 6

CAPITOLUL1.ACTIVITATEA DE PRODUCŢIE, COMERCIALIZARE ŞI FINANCIARĂ A FIRMEI S.C AGRANA ROMÂNIA S.A BUZĂU.................8

1.1.ISTORICUL FIRMEI S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.....................................81.2. STATUTUL FIRMEI S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A....................................9

1.2.1. Obiectul de activitate al S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. Buzău......91.2.2. Structura capitalului social S.C AGRANA ROMÂNIA S.A............11

1.3. ORGANIZAREA S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.......................................121.4. RESURSELE UMANE ALE S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A........................141.5. ANALIZA PIEŢEI S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.....................................16

1.5.1. Analiza debitorilor S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A........................171.5.2. Analiza creditorilor S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.......................18

1.6. ANALIZA REZULTATELOR ÎNREGISTRATE DE SOCIETATE PE PERIOADA ANALIZATĂ............................................................................................................20

1.6.1. Analiza rezultatului din exploatare................................................211.6.2. Analiza rezultatului financiar.........................................................231.6.3. Analiza rezultatului extraordinar...................................................241.6.4. Analiza rezultatului brut.................................................................251.6.5. Analiza pragului de rentabilitate...................................................25

CAPITOLUL 2.ANALIZA ŞI DESCRIEREA SISTEMULUI CONTABIL DIN ROMÂNIA STANDARDE ŞI REGLEMENTĂRI............................................26

2.1. ARMONIZAREA ŞI NORMALIZAREA INTERNAŢIONAL-CONTABILĂ..............262.2. ORGANISMELE INTERNAŢIONALE DE NORMALIZARE.................................302.3. CADRUL JURIDIC AL EUROPENIZĂRII ŞI INTERNAŢIONALIZĂRII

CONTABILITĂŢII DIN ROMÂNIA.............................................................................332.4. IMPACTUL NORMELOR CONTABILE (IFRS) ASUPRA PERFORMANŢEI

ÎNTREPRINDERII.....................................................................................................39

CAPITOLUL 3.SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ÎN CONTEXTUL ARMONIZĂRII INTERNAŢIONALE................................................................45

3.1. SITUAŢII FINANCIARE-CĂUTARE ŞI AŞEZARE ÎN PEISAJUL CONTABILITĂŢII ROMÂNEŞTI............................................................................................................45

3.1.1. Situaţiile financiare-simbol al „sănătăţii” întreprinderii..............453.1.2. Imaginea fidelă: criteriu de performanţă a situaţiilor financiare. 483.1.3. Utilizatorii informaţiei financiar-contabile furnizate prin

intermediul situaţiilor financiare..........................................................................3.2. BILANŢUL CONTABIL-IMAGINEA POZIŢIEI FINANCIARE..............................50

3.2.1. Bilanţul în valoare justă şi performanţa financiară.......................513.2.2. Recunoaşterea activelor şi datoriilor.............................................523.2.3. Abordări contemporane privind bilanţul contabil.........................533.2.4. Bilanţul contabil în viziunea reglementărilor româneşti...............55

3.3. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE - CA IMAGINE A PERFORMANŢEI............563.3.1. Delimitări privind conceptul de performanţă financiară...............56

4

3.3.2. Recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor......................................573.3.3. Forme de prezentare......................................................................573.3.4. Performanţa versus rezultat...........................................................593.3.5. Modele de întocmire a Contului de profit şi pierdere....................60

3.4. SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII..................................633.4.1. Situaţia modificărilor capitalurilor proprii. De la rezultatul

realizat la rezultatul global...............................................................................633.4.2. Variante de abordare a tabloului variaţiei capitalurilor proprii...64

3.5. SITUAŢIA FLUXURILOR ÎNTREPRINDERII ŞI LICHIDITATEA ÎNTREPRINDERII663.5.1. Utilitatea şi obiectivele tabloului fluxului de trezorerie................673.5.2. Structura tabloului fluxurilor de trezorerie....................................68

2.5.2.1. Fluxurile de trezorerie aferente activităţii de exploatare........693.6. POLITICI CONTABILE ŞI NOTE EXPLICATIVE................................................713.7. APROBAREA, SEMNAREA ŞI PUBLICAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE

ANUALE.................................................................................................................72

CAPITOLUL 4.STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ PE BAZA BILANŢULUI LA S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. BUZĂU.....................................................................................................................74

4.1. ANALIZA ECONOMICO- FINANCIARĂ..........................................................744.2. ANALIZA STRUCTURII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII...............................754.3. ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII...................................774.4. ANALIZA ŞI DIAGNOSTICUL ECHILIBRULUI FINANCIAR..............................81

4.4.1. Analiza echilibrului financiar pe baza corelaţiei fondul de rulment-necesar de fond de rulment –trezorerie............................................................81

4.4.2. Analiza creanţelor şi datoriilor în sistemul echilibrului financiar 834.4.3. Analiza ratelor de echilibru financiar............................................844.4.4. Diagnosticul riscului......................................................................85

4.5. METODA SCORURILOR ÎN CARACTERIZAREA SINTETICĂ A SITUAŢIEI FINANCIARE...........................................................................................................87

4.5.1. Modelul Altman..............................................................................874.5.2. Modelul Canon şi Holder...............................................................88

CONSIDERAŢII FINALE.....................................................................................91

Concluzii asupra activităţii societăţii.......................................................91Propuneri pentru eficientizarea activităţii...............................................91

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:...........................................................................93

5

INTRODUCERE

Motto:“Nu căuta să meargă lumea după voia ta,

ci îndreaptă voia ta după mersul lumii. Şi va ieşi bine”.( Epictet)

Ştiinţă a ordinii şi controlului economic, născută din necesităţile vieţii practice, contabilitatea reprezintă un puternic mijloc de ordonare a efortului social.“Cifrele nu guvernează lumea dar ele exprimă maniera în care aceasta este guvernată”. Iată un postulat care străbate istoria umanităţii de multe milenii încoace.

Procesele globalizării economiei la nivel internaţional au cerut convergenţa conceptelor, principiilor şi metodelor contabile, a formelor de elaborare şi de prezentare a situaţiilor financiare de închidere a exerciţiului, ceea ce a dus la elaborarea şi aprobarea de către Parlamentul Uniunii Europene la 22 iunie 2002, a unui nou referenţial contabil ”International Financial Reporting Standard” -IFRS- alcătuit din: Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS), Interpretările Standardelor Contabile, elaborate de Comitetul de interpretări (SIC).

Contabitatea românească a parcurs în ultimul timp mai multe etape, mai mult sau mai puţin edificatoare pentru racordarea ei la sistemele contabile utilizate pe scară internaţională. Dacă până în 1995 ea s-a raliat la tendinţele mondiale de armonizare, convergenţă sau conformitate, începând cu anul 2006 se aplică reglementări conforme cu Directivele Contabile Europene (Directiva a IV-a, a VII-a şi a VIII- a).

Reforma structurală în domeniul contabilităţii s-a făcut resimţită odată cu apariţia Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

Prin intermediul acestei lucrări mi-am propus să realizez trecerea din plan teoretic în plan practic cu ajutorul analizei economico-financiare. În acest sens mi-am structurat lucrarea pe 4 capitole. Două tratează aspecte teoretice cu privire la temă şi prezintă informaţii în sprijinul celor interesaţi cu privire la armonizarea şi normalizarea internaţional-contabilă, organismele internaţionale de normalizare, impactul normelor contabile

6

(IFRS) asupra performanţei întreprinderii şi oferă informaţii cu privire la situaţiile financiare anuale, modelul şi conţinutul lor văzute din perspectiva noilor reglementări contabile. Celelalte două capitole reprezintă partea practică a lucrării şi fac referire la activitatea de producţie şi comercializare a S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. pe de o parte şi la analiza pe bază de bilanţ pe baza informaţiilor conferite de documentele justificative ale societăţii pe de altă parte. Pe parcursul lucrării se fac trimiteri în repetate rânduri la actele normative în vigoare, care reglementează domeniul financiar-contabil actual în scopul de a le reaminti celor interesaţi sau de a-i preveni de eventualele nerespectări ale legislaţiei actuale. De ce am ales această societate? Pentru că este o firmă mare, cu un număr mare de salariaţi, cu o producţie importantă de zahăr în România, care s-a putut adapta cerinţelor legislaţiei româneşti. Este o societate care îţi dă posibiliatea să vorbeşti, să interpretezi şi să concluzionezi pe baza informaţiilor ce-ţi sunt oferite.

Am speranţa ca această lucrare să vină în ajutorul celor care doresc să se iniţieze sau să-şi perfecţioneze cunoştinţele cu privire la această temă.

7

CAPITOLUL1ACTIVITATEA DE PRODUCŢIE, COMERCIALIZARE ŞI FINANCIARĂ A FIRMEI S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.

BUZĂU

1.1. Istoricul firmei S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.

Societatea S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. Buzău este, alături de societăţile Beta S.A. Ţăndărei şi Danubiana S.A. Roman, parte componentă a firmei Agrana Holding&Trading Company SRL Bucureşti.

S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. a luat fiinţă în 1967 cu denumirea de “Fabrica de Zahăr” Buzău sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Alimentare, având ca obiect de activitate fabricarea zahărului din sfecla de zahăr, cu o capacitate de prelucrare de 3000 tone sfeclă în 24 ore.

Utilajele au fost achiziţionate o parte din ţară, o parte din Germania, utilaje produse în anii 1960-1962.

Cu o capacitate de prelucrare de sfeclă de 3000 de tone sfeclă de zahăr pe zi, fabrica are în prezent 720 de angajaţi, fiind una dintre cele 33 de fabrici de zahăr care au existat în România la nivelul anilor 1989-1990, din care în prezent 8 mai sunt operaţionale.

Începând cu anul 1999 S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. Buzău a renunţat la prelucrarea sfeclei de zahăr în favoarea procesării zahărului brut importat. Zahărul brut a fost cumpărat de la doi furnizori externi: HOTTLET-BELGIA şi CARGILL-U.S.A.

De asemenea, trebuie precizat că, în afară de zahăr, fabrica mai produce unele produse zaharoase, cum ar fi şerbetul, rahatul, zahărul pudră şi produse specifice centralei electrotermice – energie termică şi electrică.

Marea problemă o reprezintă mediul în care operează fabricile de zahăr din România. Problemele de care se lovesc aceste fabrici sunt o consecinţă a stării generale a agriculturii româneşti. Cum materia primă este sfecla de zahăr, atât timp cât agicultura se confruntă cu o situaţie dificilă, nici această industrie nu se poate redresa. Spre exemplu, din cauza faptului că materia primă nu este asigurată în cantităţi suficiente, practic, anul trecut toate fabricile de zahăr din România au fost nevoite să proceseze şi zahăr brut adus din import. Pe baza rezultatelor unui raport asupra campaniei de sfeclă din toamna-iarna anului 2005, doar 10% din zahărul consumat de români a provenit din sfeclă, restul fiind asigurat din importuri, fie de zahăr alb rafinat adus din diverse ţări, fie prin importuri de zahăr brut procesat în fabricile noastre.

La nivel naţional, numai anul trecut s-au importat aproximativ 400.000 de tone de zahăr brut, iar diferenţa până la un consum înregistrat de 500-550.000 de tone a fost asigurat prin import de zahăr alb. Fabricile sunt acum în situaţia de a-şi pune problema supravieţuirii, iar faptul că din 33 mai sunt

8

operaţionale doar 8 înseamnă foarte mult. De fapt, se întâlneşte aceeaşi situaţie ca la majoritatea societăţilor comerciale care au pornit de la un stadiu de subcapitalizare şi nu au reuşit să găsească suport financiar prin investitorii străini sau români, care să facă o infuzie de capital, de altfel, vital.

1.2. Statutul firmei S.C AGRANA ROMÂNIA S.A

În anii 1998-1999, firma austriacă Agrana Zucker and Starke GmbH (devenită între timp Agrana Zucker GmbH) a achiziţionat mai multe fabrici de zahăr şi anume:

Danubiana Roman S.A  Zahărul S.A Buzău  Beta Ţăndărei S.A

În anul 2002 a fost înregistrată prima fuziune prin absorbţie dintre Beta Ţăndărei SA, în calitate de societate absorbantă şi Zahărul SA Buzău în calitate de societate absorbită. Ca urmare a fuziunii, societatea Beta Ţăndărei SA şi-a schimbat denumirea în Zahărul Românesc SA iar sediul societăţii a fost mutat la Buzău, la adresa societăţii absorbite Zahărul SA, în Ţăndărei rămănând doar o sucursală fără personalitate juridică.

În anul 2005 a fost înregistrată a doua fuziune prin absorbţie dintre Zahărul Românesc SA în calitate de societate absorbantă şi Danubiana Roman SA şi Agrana România Holding and Trading Company SRL în calitate de societăţi absorbite.

Ca urmare a fuziunii, sediul societăţii a rămas în Buzău, Aleea industriei nr.7, societatea schimbându-şi doar denumirea în Agrana România S.A.

1.2.1. Obiectul de activitate al S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. Buzău

AGRANA ROMÂNIA S.A. BUZĂU este producătoarea a peste 50.000 tone zahăr tos anual. Aceasta, în momentul fabricaţiei fie că se livrează direct, fie că se stochează în vederea livrării ulterioare când procesul de fabricaţie este oprit.

Obiectul de activitate al societăţii S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A este următorul:

obiect de activitate principal: fabricarea zahărului;

obiect de activitate secundar: fabricarea de cacao, ciocolată şi a produselor zaharoase (rahat,

şerbet, drajeuri); fabricarea altor produse alimentare; achiziţionarea, producerea şi comercializarea produselor

alimentare în regim de alimentaţie publică şi cantină; achiziţionarea, producerea şi comercializarea produselor

alimentare şi nealimentare inclusiv ţigări în regim de comerţ cu amănuntul;

9

achiziţionarea, producerea şi comercializarea produselor alimentare şi nealimentare en gros;

producerea şi comercializarea borhotului uscat, borhotului umed şi a melasei;

comercializarea materiei prime, materialelor şi a pieselor de schimb şi a subansamblelor;

comercializarea deşeurilor recuperabile; activităţi specifice Centralei Electrotermice.

Ca noutate, în cursul anului 2001, mai precis în luna mai s-a trecut la producţia de zahăr ambalat la pungi de hârtie de 1 kg.

Zahărul se livrează la beneficiari sub diverse forme: zahăr vrac în saci de 50 kg; zahăr tos tip “MĂRGĂRITAR” ambalat în pungi de 1 kg, ambalate în

baxuri de 10 kg şi paletizate pe europaleţi de 960 kg; zahăr tos tip ”MĂRGĂRITAR” ambalat în pliculeţe de 5 gr; zahăr tos ambalat în pungi de plastic de 1 Kg; Zahăr vrac în saci de 1.000 kg ( big bags).Zahărul destinat însăcuirii este alimentat de o bandă de cauciuc alimentar

care aduce zahărul în turnul de însăcuire. Aici sunt 6 buncăre de stocare intermediară, fiecare având o capacitate de cca. 50 tone.

Zahărul este sortat prin două sortatoare tip “FRAMBS”. Aceste sortatoare scot 4 sortimente de zahăr:

zahăr fin 0.8 mm; zahăr mijlociu 0.8-1.2 mm; zahăr mare 1.2-2.2 mm; zahăr 2.2 mm care se colectează separat în buncăre.Investiţia realizată în anul 2001 privind linia de ambalare zahăr în pungi de

hârtie de 1 Kg şi linia de ambalare în pliculeţe de 5 grame s-a ridicat la o valoare de 575.000 USD.

Linii de ambalare a zahărului în pungi de 1 kg şi pachete de 10 kg mai există în ţară, dar lucrul inedit este faptul că în fluxul imediat următor există o instalaţie de paletizat tip ”KETTNER” care paletizează baxurile de 10 kg pe europaleţi cu 96 de pachete de 10 kg.

Activitatea la această instalaţie este complet automatizată, singurul aport fiind alimentarea cu paleţi, respectiv preluarea paleţilor încărcaţi. Operativitatea acestei activităţi se asigură de două motostivuitoare tip ”CATERPILLAR”, alimentate cu butelii cu gaz propan.

Cu motostivuitorul de serviciu, paleţii încărcaţi sunt transportaţi la o maşină de împachetat în folie de polietilenă. Maşina este prevăzută cu o masă rotativă, care prin rotire, îmbracă întregul palet în folie. Acesta este un lucru fundamental din punct de vedere igienico-sanitar, excluzându-se pericolul oricărei infestări sau avarii prin expunere la intemperii.

10

Spaţiul de depozitare, respectiv tampon între ambalare şi desfacere, este în conformitate cu standardele europene, suprafaţa fiind perfect linsă, eliminându-se pericolul acumulărilor de praf existente la alte tipuri de pardoseli. Întreaga instalaţie de însăcuire, preambalare şi spaţiul de depozitare este supus unui sistem de exhaustare a prafului de zahăr clar şi unui sistem de termoventilaţie, toate operaţiunile făcându-se la o temperatură optimă.

Existenţa unor asemenea instalaţii de însăcuire şi ambalare vor face pe viitor posibilă preluarea întregii cantităţi produse.

1.2.2. Structura capitalului social S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.

La data înscrierii în Registrul Comerţului a S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A., capitalul social a fost fixat la suma de 348.250.000 lei, împărţit în 69.650 acţiuni normative cu valoare nominală de 5.000 lei. Acest capital a fost subscris la data constituirii societăţii de către statul român în calitate de acţionar unic.

În anul 1998 firma AGRANA ZUCKER G.m.b.H. din AUSTRIA a cumpărat 51% din acţiunile Fondului Proprietăţii de Stat şi 3.36% de pe piaţa de capital, cumulând un total de 30.238.882 acţiuni nominative a 1.000 lei fiecare.

Capitalul social a fost majorat în cursul anului 1999 de la 74,7 miliarde RON la 107 miliarde RON, prin emisiune de noi acţiuni. În anul 2001 s-a înregistrat o nouă majorare de capital social de la 107,0 miliarde lei la 127,9 miliarde lei. Şi această creştere s-a realizat prin emisiunea de noi acţiuni cu valoare nominală de 1.000 lei.

Acţionarul principal, Agrana Zucker, a participat la această majorare de capital, numărul de acţiuni deţinute de aceasta crescând astfel cu 52.705.470 acţiuni.

Agrana România S.A. are astăzi un capital social de 14.454.214,8 RON divizat în 144.542.148 acţiuni, valoarea nominala a unei acţiuni fiind de 0,10 RON. La data de 18.04.2006, structura sintetică consolidată a acţionariatului societăţii se prezintă astfel:

Tabel nr. 1.1Acţionari Capital social RON Nr. acţiuni Participare

Agrana Zucker GmbH

13.171.388 131.713.877 91,13%AVAS 585.686 5.856.865 4,05 %Alţi acţionari 697.141 6.971.406 4.82 %Total 14.454.215l 144.542.148| 100%

Acţionarii persoane fizice deţin un număr de 5.661.909 acţiuni, reprezentând 3,91713% din capitalul social. Acţionarii persoane juridice deţin un număr de 1.309.497 acţiuni, reprezentând 0,90596% din capitalul social. Numărul total de acţionari ai societăţii la data de 18.04.2006 era de 43.183

11

acţionari. Societatea este cotată la Bursa de Valori Bucureşti, Piata Rasdaq adresa site-ului fiind www.rasd.ro. Simbolul societăţii este BETA.

În exerciţiul financiar 1 lanuarie-31 Decembrie 2006, societatea a fost administrată de Consiliul de Administraţie, format din 12 membri, având următoarea componenţă: Johann Patocka - preşedinte Silvia ScherRONtner - membru Herwig Schwihla - membru Herbert Wesner-membru Dieter Nefischer - vice preşedinte Claudia Miruna Tomescu - membru Gabriela lulia Petrea - membru Catalin Adrian Limbidis-membru Emilian Dobrescu - membru Fritz Gattermayer - membru Gerhard Robl - membru Roman Knotzer – membru

Consiliul de Administraţie a ţinut sedinţe operative cu scopul de a analiza modul de administrare şi situaţia financiară a S.C. Agrana România S.A. În anul 2006 nu s-au acordat indemnizaţii pentru membrii consiliului de administraţie.

1.3. Organizarea S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.

În cadrul societăţii, structura organizatorică este de tip ierarhic functional,fiind alcătuită din compartimente operaţionale şi funcţionale.

Pregătirea deciziilor şi asistenţa de specialitate se realizează prin compartimente funcţionale ( servicii şi birouri) ce răspund cerinţelor unui anumit domeniu de activitate. Societatea este organizată în 9 departamente, după cum se poate observa în anexa 1 ( Organigrama S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.):

departamentul resurselor umane format din compartimentele: personal, protecţia muncii, administrativ, precum şi din cantină şi cămin;

departamentul financiar ce cuprinde compartimentul contabilitate şi compartimentul facturare;

departament vânzări ce cuprinde depozite de produse finite, siloz zahăr şi linia de ambalare-zahăr;

departartamentul producţie ce cuprinde 6 secţii: Secţia de producţie zahăr; Atelier mecanic; Secţia metrologie; Secţia de produse zaharoase; Secţia mecano-energetică;

12

Secţia CET-de producere a energiei termice şi electrice necesare asigurării fluxului tehnologic de producere a zahărului.

Structura de conducere poate fi reprezentată grafic prin organigramă ( anexa nr.1) care evidenţiază modul de grupare a organismelor, posturilor de conducere, compartimentelor şi relaţiilor organizatorice dintre ele, distribuite pe niveluri ierarhice.

În schema de mai jos se pot evidenţia responsabilităţile directe ale managerului general precum şi ale managerului financiar. Prin intermediul or-

ganigramei se pot evidenţia erori de subordonare a di-feritelor posturi sau compartimente, gra-dul de încărcare al cadrelor de con-ducere, se pot face aprecieri asupra res-pectării unor princi-pii generale de ela-borare a structurii.

Fig. nr. 1.1Principalele atribuţii ale managerului general sunt:

asigură conducerea societăţii şi aplică hotărârile Consiliului de Administraţie;

aprobă măsurile propuse de directorii executivi; angajează societatea comercială în raporturi cu persoane fizice şi juridice; urmăreşte şi coordonează analiza, evaluarea şi continua îmbunătăţire a

proceselor desfăşurate, iniţiază acţiuni corective şi preventive asfel încât să se asigure că se păstrează un nivel care să garanteze că cerinţa normelor de calitate agreate se aplică şi că rezultatul activităţilor desfăşurate se încadrează în linia îndeplinirii obiectivelor societăţii;

aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul de ordine interioră, Manualul calităţii, procedurile documentate de sistem şi operaţionale;

stabileşte politica şi obiectivele societăţii în domeniile de interes şi urmăreşte îndeplinirea acestora;

Principalele atribuţii ale managerul financiar sunt: organizarea contabilitaţii în conformitate cu legislaţia naţională şi

standardele europene şi internationale de contabilitate; asigurarea integrităţii patrimoniului prin înregistrarea intrărilor,

mişcărilor şi ieşirilor bunurilor patrimoniale; urmărirea consecventă şi informarea curentă a echipei de conducere

asupra situaţiei economico-financiare a societăţii;

13

RESPONSABILITĂŢI DIRECTE     GEN. MANAGER   FIN. MANAGER     DEP.R.U.   DEP.FINANCIAR     DEP.PRODUCŢIE   DEP.APROVIZIONARE    LOGISTICĂDEP.CALITATE        DEP.ITDEP.VÂNZĂRI        DEP.JURIDIC

   

constituirea fondurilor şi utilizarea acestora cu maximă eficienţă şi cu respectarea dispoziţiilor legale;

analiza situaţiilor privind: disponibilităţile băneşti; rentabilitatea activităţii; utilizarea mijloacelor circulante şi a mijloacelor fixe; inventarierea patrimoniului; costurile de producţie; gradul de îndatorare; lichiditatea societăţii; analiza fluxurilor de trezorerie; analiza capitalurilor proprii;

În scopul eficientizării activităţii economice a societăţii au fost avute în vedere următoarele direcţii principale de acţiune:

Creşterea capacităţii de producţie prin îmbunătăţirea schemelor tehnologice, prin repararea şi întreţinerea mai bună a utilajelor şi prin modemizarea acestora;

Creşterea calităţii produselor prin creşterea disciplinei tehnologice şi a nivelului de pregătire profesională a personalului;

Realizarea de investiţii şi reparaţii pentru: încadrarea în normele de igienă agroalimentară; îmbunătăţirea calităţii zahărului alb produs; monitorizarea şi arhivarea parametrilor tehnologici în perioada

campaniei; creşterea capacităţii de ambalare şi modemizarea spaţiilor de

depozitare a zahărului alb; eficientizarea şi fluidizarea activităţii de livrare a produselor finite

către clienţi; creşterea siguranţei în funcţionarea utilajelor.

1.4. Resursele umane ale S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.

Activitatea salariaţilor societăţii comerciale AGRANA ROMÂNIA S.A. este organizată şi se derulează cu respectarea Regulamentului de Ordine Interioară. În conformitate cu prevederile Legii 31/1991 republicată se negociază şi se încheie Contractul Colectiv de Muncă.

Costurile salariale pentru conducerea executivă au fost în anul 2006 de 3.082.006 RON din care:

a)Salarii brute: 2.430.714 RON;b)Cheltuieli angajator : 651.292 RON.

Numărul mediu de angajaţi ai societăţii în anul 2006 este de 722 persoane, cu următoarea structură conform tabelului nr. 1.2:

14

Tabelul nr. 1.2Anul 2005 Anul 2006

Total Salariaţi permanenţi

Salariaţi sezonieri

Total %

Muncitori Personal tehnic / economic

520184

344183

9479

538184

7426

TOTAL 704 531 173 722 100

2005 RON 2006 RONSalarii plătite sau de plătit aferente exerciţiului 17.538.841 19.442.239

Salariaţi permanenţi Salariaţi sezonieri Salariaţi disponibilizaţi

11.506.623 1.708.539 315.554

12.463.267 2.461.669

1.238

Cheltuieli cu asigurările sociale 4.008.125 4.516.065Salariaţi permanenţi Salariati sezonieriSalariaţi disponibilizaţi

3.430.902547.41229.811

3.879.971635.978

116

În cursul anului 2006 a fost acordată o creştere salarială personalului angajat de circa 10%. Conform noului Contract Colectiv de Muncă beneficiile cuvenite salariaţilor au fost menţinute.

Societatea dispune: de un personal calificat, care asigură o acoperire echilibrată a activităţii

societăţii ca şi de un management dinamic şi competent cu experienţă în domeniu;

forţa de muncă are un caracter stabil; societatea are o politică de personal favorabilă urmărindu-se personalul

specializat; distribuirea personalului pe meserii este în corelaţie cu obiectul de

activitate; media de vârstă a personalului este adecvată derulării activităţii: preponderenţa personalului cu vârsta între 40-50 ani; ponderea bărbaţilor în totalul salariaţilor este de peste 70%.Rolul primordial al resurselor umane la scara întregii societăţi este

recunoscut şi argumentat de numeroşi oameni de ştiinţă din diferite ţări. Principalele elemente care o demonstrează sunt urmatoarele:

forţa de muncă este singura creatoare de valoare de întrebuinţare; resursa umană este singura creatoare, nu numai sub aspect economic, ci

sub aspect spiritual, ştiinţific, de noi idei concretizate în produse, tehnologii, metode de conducere, soluţii organizatorice noi este apanajul exclusiv al omului;

15

eficacitatea utilizării resurselor materiale şi informaţionale depinde într-o măsură hotărâtoare de resurse umane.

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifică însă o subevaluare a resurselor materiale, financiare şi informaţionale.

1.5. Analiza pieţei S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.

S.C. Agrana România S.A. Buzău are ca obiect de activitate în principal producerea şi comercializarea zahărului şi a produselor derivate. Agrana Zucker GmbH este acţionarul majoritar, deţinând 91.13 % din totalul capitalului social. Adresa societăţii este: Str. Aleea Industriei nr. 7, Buzău, Jud. Buzău, România.

În anul 2006, S.C. Agrana România SA Buzău a derulat tranzacţii cu următoarele entităţi afiliate conform următorului tabel:

Tabel nr. 1.3Denumire Ţara de

origineAdresa Tip

tranzacţiiSC Romana Prod SRL România Str. Energiei nr.6 RO-5550

RomanClient/furnizor

SC. AGFD Ţăndărei România Str.Teilor nr. 1-3 RO- Ţăndărei

Client/furnizor

AGRANA Beteiligungs AG,Wien/Osterreich

Austria Donau-City-StraBe 9, Viena Client/furnizor

Sudzucker Moldova Moldova MD-5201 or.Drochia_27 Aug. nr.l

Furnizor

INSTANTINA Nahrungsmittel Entwicklungs- und Produktions-

Gesellschaft mbH, Wien/Osterreich

Austria Am Heumarkt 3 A _1030 Viena Client/furnizor

Briider Hernfeld GmbH, Wien/Osterreich

Austria Donau-City-StraBe 9, Viena Imprumut

Cukrownia Wroblin S.A., Lewin Brzeski/Polen

Polonia Powstaiicow S1.30, Lewin Brzeski Furnizor

AGRANA Zucker GmbH Austria .ReitherstraBe21, Tulln Furnizor

AGRANA Marketing-und VertriebsserviceGmbH,

Wien/Osterreich

Austria Donau-City-StraBe 9, Viena Furnizor

Magyar Cukorgyarto es FormalmazoRt., Budapest/Ungarn

Ungaria Budaorsi ut 161, Budapesta Furnizor

Moravskoslezske Cukrovar A.S., Hrusovany/Tschechien

Cehia Cukrovarska 657, Hrusovany Furnizori

Steirerobst AG, GRONsdorf/Osterreich

Austria MiihlwaldstraBe 1, GRONsdorf Client

Caraobst, Carei/Rumanien România Str. Alexandru loan Cuza nr. 19, Carei

Client

OsterreichischeRiibensamenzucht Gesellschaft

mbH,Wien/Osterreich

Austria J.ReitherstraBe 21, Tuiln Furnizor

16

1.5.1. Analiza debitorilor S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.

Creanţele şi datoriile în valută se înregistrează în contabilitate atât în RON, la cursul de schimb de la data efectuării operaţiunilor, comunicat de Banca Naţională a României, cât şi în valută.

Operaţiunile în valută sunt înregistrate în momentul recunoaşterii iniţiale în moneda de raportare (leu), aplicându-se sumei în valută cursul de schimb dintre moneda de raportare şi moneda străină, la data efectuării tranzacţiei. Cursul de schimb valutar, la 31 decembrie 2006 a fost de 2,5676 RON pentru 1 USD şi 3,3817 RON pentru 1 EURO. Creanţele şi datoriile exprimate în valută sunt reevaluate în RON la cursul de schimb de la data bilanţului şi diferenţele de curs sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere.

Cuantumul sumelor de încasat la data de 31 Decembrie 2006 era de 120.963.134 RON astfel:

Tabel nr. 1.4Creanţe 31 dec.2005 31 dec.2006 Termen de lichidare

sub 1 an Peste 1 an

Total, din care: 50.584.62fi 120.963.134 120.963.134 0

1. Creanţe comerciale, din care: 36.901.440 95.633.567 95.633.567 0

-Clienţi terţi 43.383.465 92.358.625 92.358.625 0

- Provizioane deprec.creanţe terţi (16.444.088) (16.657.315) (16.657.315) 0

- Sume de încasat de la entităţi afiliate 9.990.515 19.960.709 19.960.709 0

- Provizioane creanţe entităţi afiliate (28.452) (28.452) (28.452) 0

2. Alte creanţe, din care 13.683.186 25.329.567 25.329.567 0

- TVA de recuperat 12.267.732 7.198.816 7.198.816 0

- Alte creanţe 1.604.349 18.254.671 18.254.671 0

-Provizioane depreciere debitori (188.895) (123.920) (123.920) 0

Toate creanţele societăţii au termene de încasare mai mici decât un an.RON Sold la

01/01/2006Provizioane constitute

Provizioane anulate

Sold la31/12/2006

Provizion pentru depreciere creanţe 16.444.088 498.742 285.515 16.657.315

Provizion depreciere debitori -cultivatori sfeclă

188.895 0 64.975 123.920

Provizion depreciare creanţe soc.afiliate

28.452 0 0 28.452

Total provizioane pentru creanţe

16.661.435 498.742 350.490 16.809.687

Conturile de clienţi şi alte creanţe sunt evidenţiate în bilanţ la valoarea lor recuperabilă, după scăderea ajustărilor necesare pentru depreciere. Evaluarea clienţilor se face lunar şi, ca regulă generală, se constituie provizioane de 50% din valoarea creanţelor cu vechimea între 3 şi 6 luni şi de 100% pentru cele mai vechi de 6 luni. În plus, în baza informaţiilor furnizate de departamentul de vânzări cu referire la solvabilitatea clienţilor

17

neîncasaţi, managementul poate decide excepţii de la regula generală În tabelul de mai jos vom putea regăsi clienţii cei mai importanţi ai societăţii cu sumele aferente astfel:

Tabel nr. 1.5Clienţi 31 decembrie 2005 RON 31 decembrie 2006 RON

9.962.06 19.945.800

S.C. Romana Prod SRL Roman 7.372.857 12.941.157

S.C. AGFD SRL Ţăndăreni 2.503.934 2.999.900

Instandina 85.272 0

Hotel Sugar Trading N.V 0 4.004.743

În anul 2006 s-au constituit provizioane pentru deprecierea creanţelor în valoare de 498.742 RON din care:

69.854 RON pentru clienţi restanţi reprezentând obligaţii de plată pentru serviciile prestate către Asociaţia de Locatari Buzău şi Ţăndărei;

428.888 RON pentru creanţele cu o vechime mai mare de 1 an reprezentând obligaţii ale cultivatorilor de sfeclă.

Provizioanele pentru creanţe anulate în sumă de 350.490 RON, au următoarea structură:

285.515 RON- datorii restante încasate; 64.975 RON-clienţi scoşi din evidenţă în baza hotărârilor

judecătoreşti de declarare a stării de insolvabilitate.

1.5.2. Analiza creditorilor S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A.

Conturile de furnizori şi alte datorii sunt evidenţiate la cost. Diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontării datoriilor în valută la cursuri diferite faţă de cele la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul perioadei sau, faţă de cele la care au fost raportate în situaţiile financiare anuale anterioare, sunt recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioada în care apar.

Societatea are în derulare la 31 decembrie 2006 un număr de 2 contracte de împrumut cu instituţiile bancare după cum urmează:

cu Raiffeisen Bank Austria ("RZB"), se află în derulare la 31 decembrie 2006 un contract de împrumut de 17.000.000 EURO ( limita maximă) scadent pe 30.11.2007. Dobânda este EURIBOR + 0.4%.

cu Bank Austria Creditanstalt AG (WIEN) în valoare de 20.000.000 EUR, cu scadenţe diferite funcţie de data tragerii (07.02.2007 şi respectiv 27.02.2007). Dobânda este EURIBOR + 0.4%.La data de 31 decembrie 2006, soldul împrumuturilor de la

instituţiile bancare mai sus menţionate este de 10.304.400 EURO din care: 8.304.200 EURO de la Raiffeisen Bank Austria; 2.000.000 EURO de la Bank Austria Creditanstalt.

18

Respectivele facilităţi de credit au fost rambursate integral până la 28 februarie 2007.

La sfârşitul anului 2006 situaţia datoriilor societăţii era următoarea:Tabel nr. 1.6

Datorii 31 dec.2005 31 dec. 2006 Termen de exigibilitate

sub 1 an peste 1 an

Total, din care: 188.829.619 262.345.807 96.673.969 165.671.8381. Total sume datorate instituţiilor de credit

68.603.726 35.032.640 35.032.640 0

Sume datorate instituţiilor de credit 68.440.409 34.846.385 34.846.385 0

Dobânzi 163.317 186.255 186.255 02.Avansuri încasate în contul comenzilor

63.178 63.664 63.664 0

3. Datorii comerciale din care: 59.249.738 59.503.816 59.503.816 0

Furnizori interni 13.502.077 55.173.799 55.173.799 0

Furnizori externi 32.449.896 1.312.719 1.312.719 0

Sume datorate entităţilor afiliate 13.297.765 3.017.298 3.017.298 0

4.Datorii financiare faţă de entităţi afiliate

58.464.947 166.158.125 486.287 165.671.838

5.Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi alte datorii pentru asigurările sociale

2.448.030 1.587.562 1.587.562 0

În tabelul nr. 1.7 putem observa care sunt furnizorii interni şi externi ai societăţii.

Furnizori 31dec. 2005 RON 31dec.2006 RON

13.297.765 3.016.500

SC Romana Prod SRL Roman SC AGFD. SRL Ţăndărei Magyar Cukor Ungaria Osteneichische Rubensamenzucht G Agrana Beteiliguns –AGSudzucker AG Agrana Zucker Marketing Cukrownia Wroblin Slovenske Cukrovari Agrana Zucker & Stark

959.745 175.007 8.818.235 0 0 0 2.405.077 36.771 882.504 20.426

2.273.022 0 0 79.943 1.420 198.526 0 0 0 463.589

Datorii flnanciare 58.464.947 166.158.124

Bruder Hernfeld -Austria 58.464.947 166.158.124

Tabelul nr. 1.7Atunci când datoria în valută este decontată în decursul aceluiaşi

exerciţiu financiar în care a survenit, întreaga diferenţă de curs valutar este recunoscută în acel exerciţiu. Atunci când datoria în valută este decontată într-un exerciţiu financiar ulterior, diferenţa de curs valutar recunoscută în fiecare

19

exerciţiu financiar, care intervine până în exerciţiul decontării, se determină ţinând seama de modificarea cursului de schimb survenită în cursul fiecărui exerciţiu financiar.

1.6. Analiza rezultatelor înregistrate de societate pe perioada analizată1

În anul 2006 societatea a înregistrat un rezultat fiscal de 12.478.265 RON, pentru care are obligaţia plăţii unui impozit pe profit de 1.947.217 RON. Din această obligaţie s-a achitat suma de 1.799.109 RON.

Principalele elemente care formează veniturile societăţii sunt: livrările de bunuri din producţia proprie şi din cumpărări (zahăr) ; producţia stocată, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau minus

(reducere) între valoarea la cost de producţie a stocurilor de produse finite (zahăr) la finele perioadei şi valoarea iniţială a acestora;

venituri financiare din dobânzi şi din diferenţele de curs valutar; venituri excepţionale din vânzări de active.

Principalele elemente care formează cheltuielile sunt: consumurile de materii prime, materiale consumabile, energie,

efectuate de întreprindere pentru producerea zahărului-obiectul principal de activitate al firmei;

costul de achiziţie al mărfurilor cumpărate şi revândute; cheltuielile cu personalul ( salarii, asigurări şi protecţia socială); cheltuielile cu serviciile procurate de la terţi şi consumate; cheltuielile financiare (dobânzi pentru credite bancare, diferenţe de curs

valutar nefavorabile aferente obligaţiilor în valută etc.); cheltuielile extraordinare.Profitul contabil net înregistrat de S.C. Agrana Romania S.A la sfârşitul

anului 2006 este de 12.669.224 RON. Din acest profit s-a constituit rezerva legală în cuantum de 730.822 RON conform prevederilor legii 31/1990 şi 232/2003. În legătură cu diferenţa de repartizat în valoare de 11.938.402 RON, Consiliul de Administraţie propune utilizarea ei pentru acoperirea pierderii contabile acumulate până la 31 decembrie 2006 în valoare de 3.013.888 RON şi încorporarea în „Alte Rezerve” a sumei de 8.924.514 RON. REZULTATELE GENERALE ALE ANULUI 20062:

Cifra de afaceri în 2006: 609.277.389 RON Zahăr 591.363.384 RON Vânzări subproduse şi alte mărfuri

(melasă, zahăr brut, îndulcitori, seminţe&pesticide) 10.597.733 RON Vânzări diverse + servicii 7.316.272 RON

1 Analiză realizată pe baza informaţiilor avute la dispoziţie pentru perioada 2003-2005.2 www.agrana.ro

20

Structura vânzărilor de zahăr alb către terţi pe canale de distribuţie în procente se prezintă astfel:

Retail 59,8 % ; Industrie 31,8 %; Export 8,4 %.

Marja brută a vânzărilor calculată ca procent (profit brut obţinut din vânzări/cifra de afaceri) a fost de 15 % iar rata profitului net a fost de 2,1%.

Buna corelare între activitatea de producţie şi desfacere este evidenţiată şi de viteza de rotaţie a stocurilor, în anul 2006 stocurile societăţii înregistrând în medie 6 rotaţii/an.

În politica de piaţă, Consiliul de Administraţie a acţionat în principal pentru:

consolidarea reţelei de clienţi; creşterea competivităţii prin lărgirea gamei de sortimente,

îmbunătăţirea continuă a calităţii, promovarea produselor şi asigurarea serviciilor complementare vânzării.

Deşi în anul 2006 inflaţia s-a menţinut la un nivel destul de ridicat, respectiv 6,6 %, aprecierea monedei naţionale faţă de EURO a avut un efect favorabil asupra rezultatului financiar, deoarece finanţarea societăţii s-a făcut în principal prin credite externe în moneda europenă.

1.6.1. Analiza rezultatului din exploatare

În anexa nr.3, se prezintă situaţia „Contului de Profit şi Pierdere ” la AGRANA ROMÂNIA S.A.Buzău pe perioada supusă analizei, respectiv anii 2003, 2004, 2005.

Rezultatul exploatării priveşte activitatea curentă a întreprinderii. Rezultatul exploatării exprimă mărimea absolută a rentabilităţii activităţii de exploatare obţinută prin deducerea tuturor cheltuielilor plătibile şi calculate din veniturile exploatării.

Tabelul nr. 1.8 (RON)

Specificaţie 2003 2004 2005

Variaţia 2004-2003 %

Variaţia 2005-2004 %

Cifra de afaceri 329.226.754 479.171.439 731.073.073 45,54 52,57Variatia producţiei stocate -1.522.645 -18.712.623 18.781.898 1128,96 -200,37

Alte venituri 6.607.743 10.493.348 12.219.949 58,80 16,45 Total venituri din exploatare

334.311.852

470.952.164 762.074.920 40,87 61,82

Cheltuieli materiale 236.499.399 311.305.325 544.050.450 31,63 74,76

Cheltuieli cu serviciile 14.420.653 26.905.708 61.878.240 86,58 129,98Cheltuieli cu taxele si imp. 12.121.157

11.223.524 3.360.310 -7,41 -70,06

21

Cheltuieli cu personalul 25.156.689

30.396.889

34.636.500 20,83 13,95

Cheltuieli cu amortizările 6.570.846

14.059.887

20.763.004 113,97 47,68

Alte cheltuieli de exploatare 10.993.809

17.117.167

26.011.059 55,70 51,96

Total cheltuieli din exploatare

305.762.553

411.008.500

690.699.563 34,42 68,05

Rezultatul din exploatare 28.549.299

59.943.664

71.375.357 109,97 19,07

Din analiza tabelului nr.1.8 privind rezultatul exploatării, se constată că acesta a avut o evoluţie pozitivă, o creştere de la o perioadă la alta.

Veniturile din activitatea de exploatare au avut o evoluţie crescătoare. În anul 2004 s-a înregistrat o creştere de 40.87 % fată de anul 2003, iar în anul 2005 comparativ cu 2004 creşterea a fost 61.82 % ( creşteri superioare ratei inflaţiei aferente anilor 2004 şi 2005). Pentru o analiză mai în detaliu a veniturilor din exploatare trebuie să analizăm evoluţia veniturilor din vânzari şi a veniturilor din producţia stocată. Creşterea veniturilor din vânzările de produse, respectiv zahăr, s-a realizat atât pe seama creşterii cantităţii de zahăr vândute cât şi a creşterii preţului mediu de vânzare ca urmare a orientării către sortimente de zahăr ambalat şi anume zahăr ambalat în pungi hârtie de 1 Kg tip ”Mărgăritar”, zahăr ambalat în pungi de plastic 1 kg, zahăr ambalat în pliculeţe de 5 gr.”Mărgăritar”, sortimente care asigură o eficienţă mai ridicată.

O influenţă favorabilă (de 37.484.521 RON) o are şi creşterea stocului de produse finite la sfârşitul anului 2005. Creşterea stocului de produse finite este justificată deoarece activitatea de producţie la S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. Buzău are un caracter sezonier, iar stocul de 8.409 tone zahăr reprezintă necesarul optim pentru derularea în condiţii normale a vânzărilor în lunile ianuarie şi februarie 2006.

O influenţă nefavorabilă de 74.805.926 RON în 2004 faţă de 2003, respectiv 232.745.125 RON în 2005 faţă de 2004 asupra cheltuielilor de exploatare rezultă din creşterea cheltuielilor materiale. Creşterea cheltuielilor materiale, care au cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor de exploatare, în 2005 faţă de 2004 este justificată parţial de obţinerea unei producţii mai mari de zahăr rafinat în anul 2002. Pentru o cantitate de 25.000 tone zahăr brut achiziţionate, societatea a plătit şi taxe vamale (30%).

O pondere mare în cheltuielile de exploatare o au cheltuielile cu amortizarea în 2004 şi 2005, deoarece pentru investiţiile care au constat în instalaţii pentru ambalarea zahărului s-a folosit metoda de amortizare accelerată.

Structura C.A Tabelul nr. 1.9 RON

Specificaţie 2003 2004 20052004-2003

2005-2004

Zahăr vândut total 40.374 47.561 62.970 17,80 32,40

22

(tone)

Preţ mediu de livrare ( RON /tonă) 7.950 8.812 10.798 10,84 22,54Venituri din vânzări zahăr( RON) 320.973.300 419.107.532 679.950.060 30,57 62,24Venituri din vânzarea altor produse (RON) 270.205 245.499 203.460 -9,14 -17,12Venit vânzări mărfuri (RON) 7.983.249 59.818.408 50.919.553 649,30 -14,88

C.A.(RON) 329.226.754 479.171.439 731.073.073 45,54 52,53

Ponderea cea mai mare în valoarea cifrei de afaceri ( cum reiese din tabelul nr.1.9) o au veniturile din vânzarea zahărului. Se poate remarca totodată descreşterea de la an la an a veniturilor din vânzarea altor produse ( produse zaharoase şi energie termică), datorită politicii firmei de a renunţa treptat la aceste produse şi concentrarea tuturor acţiunilor în domeniul producerii şi comercializării zahărului.Structura producţiei de zahăr Tabelul nr. 1.10 (tone)

Produs 2003 2004 2005Zahăr în saci 50 kg 48.584 45.814 58.429

Zahăr ambalat 1 Kg (pungi plastic) 670 915 1.482

Zahăr Măgăritar 1 Kg (pungi hârtie) 1.214 2.077

Zahăr Mărgăritar 5 Gr. 13 116

Vânzări 40.374 47.561 62.970

Stoc la sfârşitul anului 8.880 9.275 8.409

Societatea a realizat în anul 2004 investiţii în domeniul liniilor de ambalare a zahărului în pungi cu greutatea de 1 kg, din hârtie şi din plastic, precum şi în plicuri de 5 grame. Aceste investiţii permit societăţii să-şi reorienteze producţia către sortimentele noi de zahăr ambalat, lucru ce vine în întâmpinarea pieţei şi în acelaşi timp permite firmei să-şi crească veniturile din vânzări. Productivitatea liniilor de ambalat este mare, acestea fiind complet automatizate, fapt ce conduce la creşterea profitabilităţii firmei.

Procesul de diversificare a produselor ambalate este susţinut de o politică de lărgire a pieţei de desfacere.

1.6.2. Analiza rezultatului financiar

Veniturile financiare (tabel nr. 1.11) ale societăţii provin din dobânzile la disponibilităţile băneşti şi din diferenţe de curs valutar favorabile rezultate din anularea provizioanelor constituite pentru obligaţiile în valută către furnizorii externi de materie primă.

Cheltuielile financiare (tabel nr. 1.11) sunt rezultatul dobânzilor pentru credite bancare contractate şi diferenţele nefavorabile de curs valutar înregistrate de societate la plata datoriilor către furnizorii externi.

23

Tabelul nr. 1.11(RON)

Contractele cu furnizorii externi prevăd plata la 120 zile de la data încărcării vasului. În aceste condiţii, ca urmare a devalorizării monedei naţionale, pe toată perioada analizată s-a înregistrat pierdere.

Societatea efectuează tranzacţii exprimate în diferite valute. Rata inflaţiei a scăzut în mod constant: 40,7% în 2000; 30,3% în 2001; 17,8% în 2002; 14,1% în 2003; 9,3% în 2004; 8,6% în 2005 ajungând la 4,87 % în 2006. Această scădere constantă a inflaţiei, împreună cu alţi factori, au condus la concluzia că România să nu mai fie considerată o economie hiperinflaţionistă începând cu 1 ianuarie 2004.

Totuşi, există un risc al deprecierii valorilor activelor monetare nete exprimate în lei. În prezent nu există o piaţă în afara României pentru conversia leului în alte valute.

1.6.3. Analiza rezultatului extraordinar

Din analiza rezultatului excepţional rezultă că în anul 2003, respectiv 2004 , societatea a avut un rezultat pozitiv ca urmare a vânzării de active la un preţ mai mare decât valoarea neamortizată a acestora.

Tabelul nr. 1.12(RON)Indicator 2003 2004 2005

Venituri extraordinare 12.891.662 25.154.844 2.271.437

Cheltuieli extraordinare 11.307.641 22.343.376 2.719.814Rezultatul extraordinar

-profit 1.584.021 2.811.468

-pierdere 448.377

24

Indicatorul 2003 2004 2005Venituri din participaţii 15.735 16.309 23.307Venit.din titlu de plasament - 73.906 -Venit.din dif.curs valutar 20.741 - 1.318.109Venituri din dobânzi 477.814 1.684.471 6.499.308Alte venit. financiare 2.038 8.291 -Venit.din provizioane 17.317.779 40.212.838 27.425.821Total venituri financiare 17.834.107 41.995.815 35.266.545Chelt. privind titluri de plasament

189 -

Chelt. din dif.curs valutar 40.192.008 37.173.727 21.742.068Chelt.privind dobânzile 3.675.409 1.774.480 5.612.844Chelt. cu amortiz.si prov 14.597.752 37.261.175 31.467.581Total cheltuieli financiare 58.465.169 76.209.571 58.822.493Rezultatul financiar -40.631.062 -34.213.756 -23.555.948

Pierderea înregistrată în anul 2005 de 448.377 RON este rezultatul majorărilor de întârziere la plata obligaţiilor către bugetul de stat şi alţi creditori.

1.6.4. Analiza rezultatului brut

Din datele tabelului nr.1.13 se remarcă faptul că rezultatul brut are un trend crescător, iar întregul profit s-a realizat ( în 2004 şi 2005 ) pe seama activităţii de producţie (exploatare ) despre care putem spune că este rentabilă.

Tabelul nr. 1.13(RON)Indicator 2003 2004 2005

Rezultatul din exploatare 28.549.299 59.943.664 71.375.357

Rezultatul financiar -40.631.062 -34.213.756 -23.555.948

Rezultatul extraordinar 1.584.021 2.811.468 -448.377

Rezultatul brut -10.497.742 28.541.376 47.371.032

Societatea nu a plătit impozit pe profit deoarece a avut o pierdere fiscală de recuperat din anii 2001 şi 2002 ( peste 6,2 miliarde lei vechi ) şi nu a distribuit dividende acţionarilor.

1.6.5. Analiza pragului de rentabilitate

Pragul de rentabilitate ( calculat pe baza datelor din tabelul nr.1.14), adică nivelul de activitate ( cifra de afaceri ) care absoarbe în totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade, iar rezultatul este nul.

Tabelul nr. 1.14(RON)Indicator 2003 2004 2005Cheltuieli fixe      

Chelt.privind.mărfurile 5.578.401 52.884.796 42.163.557Chelt.cu lucr.servicii 14.420.653 26.905.708 61.878.240Chelt.cu imp.,taxe,vărs. 12.121.157 11.223.524 3.360.310Chelt.cu personalul 25.156.689 30.396.889 34.636.500Alte chelt.de exploatare 5.993.809 17.117.167 26.011.059Chelt.cu amortiz.şi prov. 6.570.846 14.059.887 20.763.004Total cheltuieli fixe-F 69.841.555 152.587.971 188.812.670Cheltuieli variabile      Chelt.cu materii prime 183.395.948 207.121.246 422.425.231Chelt.cu mat.aux. 33.358.485 16.147.668 20.172.531Chelt.cu energia şi apa 18.859.103 33.716.676 58.167.100Alte chelt.materiale 307.462 1.434.939 1.122.031Total cheltuieli variabile-V 235.920.998 258.420.529 501.886.893Cifra de afaceri-CA 329.226.754 479.171.439 731.073.073

Pragul de rentabilitate-Q; Q=F/(1-V/CA) 246.433.976 331.214.026 602.287.009

25

După cum se vede cifra de afaceri este superioară pragului de rentabilitate, ceea ce confirmă faptul că firma a obţinut profit aferent activităţii de exploatare de-a lungul întregii perioade supuse analizei.

26

CAPITOLUL 2ANALIZA ŞI DESCRIEREA SISTEMULUI CONTABIL DIN

ROMÂNIA. STANDARDE ŞI REGLEMENTĂRI

2.1. Armonizarea şi normalizarea internaţional-contabilă

În ceea ce priveşte limbajul contabil ar fi ideal să existe unul singur la nivel mondial. În multe ţări se utilizează limbaje contabile diferite. Contabilitatea internaţională s-a născut prin preocupările de armonizare internaţională a regulilor şi practicilor contabile. Procesul de armonizare a legislaţiei româneşti cu reglementările comunitare reprezintă un obiectiv esenţial, care se regăseşte în strategia de aderare a tuturor statelor candidate la calitatea de membru al Uniunii Europene3

şi, în acelaşi timp, o obligaţie juridică ce decurge din Acordul European de asociere România – Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 20/19934.

Începând din anul 2001, ţara noastră a accelerat, în mod substanţial, procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea comunitară. Lista actelor normative cu relevanţă comunitară publicate până în prezent reflectă în mod riguros ritmul legislativ susţinut pentru armonizarea cu normele Uniunii Europene.

Armonizarea contabilităţii internaţionale este procesul prin care regulile si normele naţionale, diferite de la o ţară la alta, uneori divergente, sunt perfecţionate pentru a fi făcute comparabile. În acest sens, nevoia de armonizare în contabilitate impune normalizarea acesteia. În majoritatea ţărilor, contabilitatea este supusă procesului de normalizare.

Normalizarea contabilă presupune definirea de concepte, principii, şi norme contabile aplicabile pentru toţi producătorii şi utilizatorii de informaţii contabile şi aplicarea lor practică în vederea asigurării comparabilităţii în timp şi spaţiu, relevanţei şi credibilităţii informaţiilor contabile.

Principiile contabile sunt elemente conceptuale care ghidează normalizatorii în elaborarea de norme contabile.

3 Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în anul 1951, între

şapte ţări europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda). După cincizeci de ani şi şase valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria; 2007: România şi Bulgaria), Uniunea Europeană are astăzi 27 de state membre după ce în 2007 a realizat a şasea extindere.4 Legea pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi

Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993,cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 73/12 aprilie 1993.

27

Norma contabilă reprezintă o regulă sau mai multe reguli de evaluare, de înregistrare, de clasificare şi de prezentare a informaţiilor contabile.

Cadrul conceptual este un instrument extrem de eficient în perfecţionarea normalizării contabile. El reprezintă un sistem coerent de obiective şi de principii fundamentale, legate între ele, susceptibile să conducă la formularea de norme solide şi să indice natura, rolul şi limitele contabilităţii financiare şi ale situaţiilor financiare.

Cadrul conceptual are statutul de teorie contabilă normativă, valoarea lui fiind dată de dubla vocaţie pe care o oferă: de a asigura coerenţa normelor contabile; de a contribui la asigurarea independenţei organismelor de normalizare.

Procesul de armonizare are ca scop armonizarea normelor şi practicilor contabile naţionale pentru a facilita compararea situaţiilor financiare întocmite şi publicate de întreprindere provenind din ţări diferite, armonizarea fiind “o formă atenuată de normalizare şi o primă etapă către aceasta”5. În schimb normalizarea (standardizarea) are drept obiect aplicarea de norme contabile identice în acelaşi spaţiu geopolitic şi urmăreşte crearea de practici contabile uniforme. Implică impunerea unui set de reguli contabile sau chiar a unui singur standard, care se aplică în toate situaţiile. Dacă armonizarea este un proces flexibil şi deschis, în care se urmăreşte atenuarea diferenţelor majore dintre reglementările şi practicile financiar-contabile din diferite ţări, normalizarea nu se acomodează diferenţelor naţionale, motiv pentru care se consideră că este mai dificil de aplicat la nivel internaţional”6.

Necesitatea unui program de armonizare contabilă în România este evidentă, cel puţin din două motive importante: necesitatea atragerii de investitori străini şi integrarea în U.E. Procesul de armonizare a contabilităţii româneşti în prevederile internaţionale (IFRS, Directivele europene, etc) reprezintă una din provocările majore pentru activitatea financiar-contabilă.

Scopul fundamental al normalizării contabile este de a crea un cadru contabil de referinţă care vizează trei aspecte:

prezentarea de informaţii utile pentru utilizatorii situaţiilor financiare, în special în ceea ce priveşte comparaţiile în timp şi spaţiu, atât între întreprinderi cât şi în legătură cu exerciţiile precedente sau viitoare;

gestiunea eficientă a resurselor financiare la nivelul unei ţări; obţinerea de informaţii omogene privind activitatea

întreprinderilor de către autorităţile statului.

5 N. Balteş., A. T Ciuhureanu., Contabilitate financiară, Sibiu, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2007, p 8.6 I. Ionaşcu, Dinamica doctrinelor contabilităţii contemporane.Studii privind paradigmele şi practicile contabile, Bucureşti, Editura Economică, 2003.

28

Procesul normalizării contabile cuprinde două sfere principale, şi anume:

normalizarea contabilă naţională normalizarea contabilă internaţională.

Normalizarea contabilă internaţională presupune existenţa autorităţilor capabile să elaboreze reguli sau norme, să le facă obligatorii şi să sancţioneze nerespectarea lor. Sistemul contabil al unei ţări este dependent de o multitudine de factori interni şi externi având în vedere pe de o parte condiţiile economice specifice, iar pe de alta unii factori legaţi de cultură sau tradiţie.

Acest ansamblu de factori au determinat apariţia şi dezvoltarea, în timp, a unor sisteme contabile diferite de la o ţară la alta, cu implicaţii diverse în ceea ce priveşte practica şi reglementarea în domeniu.

Astfel, regulile de evaluare şi măsurare, modul de contabilizare a unor evenimente şi tranzacţii, precum şi modul de prezentare a situaţiilor financiare diferă de la o ţară la alta, ceea ce constituie un impediment în calea comunicării financiare.

Cele mai des întâlnite sisteme contabile sunt: sistemul contabil al Europei Continentale. Principalele ţări în care

funcţionează un astfel de sistem sunt: Franţa, Germania, Elveţia, Belgia, Italia, Portugalia, Grecia, Japonia, etc.

sistemul contabil al ţărilor anglo-saxone.Prin noţiunea de normalizare contabilă internaţională trebuie realizată

diferenţierea dintre normalizarea contabilă realizată de organismele contabile internaţionale, care nu aparţin prin cultură şi influenţe unei naţiuni anume şi normalizarea contabilă regională.

Originea Directivei a IV-a este reprezentată de ideea că, patrimoniul social al societăţilor de capitaluri a căror activitate depăşeşte în mod evident teritoriul unui stat, este singura garanţie pe care aceste entităţi o oferă terţilor7, interesaţi de metodele de evaluare utilizate pentru măsurarea acestui patrimoniu, de situaţia financiară şi de principiile de întocmire şi publicare a conturilor anuale.

Elaborată în baza Tratatului de la Roma, Directiva a IV-a a reuşit să realizeze concilierea între cultura contabilă anglo-saxonă şi cea continentală. Concertarea între reprezentanţii celor, pe rând, 6, 9 şi 12 naţiuni, comunitate ce reprezintă astăzi forţa economică cea mai puternică din lume şi modul în care acestea s-au înţeles pentru punerea în armonie cu regulile de drept intern ale ţărilor lor, în vederea regizării elaborării şi difuzării conturilor sociale, reprezintă un episod unic în istoria contabilităţii8.

7 International Journal of Accounting Education and Research, citat de Nicolae Feleagă, Îmblânzirea junglei

contabilităţii, Bucureşti, Editura Economică, 1996, p.190.8 F. Pasqualini, Le principe de l’imag fidèle en droit comptable, Edition LKitec, 1992, p. 11.

29

Sundgaard considera Directiva a IV-a europeană ca o „constituţie contabilă” a Comunităţilor Europene9.

Diferenţele existente între metodele de evaluare utilizate de întreprinderile statelor membre la fuziunea pieţelor naţionale, au determinat Uniunea Europeană să demareze procedura de căutare a concordanţei universului contabil, în care tradiţiile contabile sunt diferite. Primul proiect al Directivei a IV-a, publicat de Comisia Europeană în 1971, a fost dominat de foarte multe concepte care par să fi fost împrumutate din legea germană privind societăţile10.

Influenţa germană se concretizează în includerea de reguli de evaluare conservatoare şi a formatelor de documente descrise în detaliu. În perioada lucrărilor Directivei şi-au disputat supremaţia cultura contabilă germană şi cultura contabilă olandeză.

Prima a inspirat Directiva a IV-a în ceea ce priveşte acceptarea costului istoric ca bază de evaluare şi a instrucţiunilor ample privind structura bilanţului şi a contului de profit şi pierdere.

Cea de-a doua, situată la polul opus a inspirat Directiva prin libertatea de opţiune a bazelor de evaluare şi o descriere sumară a conturilor anuale. În lupta dintre cele două culturi, şansa de câştig nu a aparţinut nici uneia dintre ele. În consecinţă, completarea reciprocă a culturii germane cu cea olandeză a avut ca rezultat un proiect de directivă referitor la conturile anuale, care, trebuiau să satisfacă obligatoriu, principiile unei contabilităţi conform regulilor şi sincere, şi să confere o imagine cât se poate de sigură asupra întreprinderii11.

Extinderea Uniunii Europene, (prin intrarea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a Republicii Irlanda şi a Danemarcei) a determinat o nouă variantă a textului Directivei, cu puternice influenţe anglo-saxone, conform căreia conturile anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare, cât şi a rezultatelor societăţii. Inspiraţia anglo-saxonă se regăseşte şi prin finalitatea calitativă conferită conturilor anuale, pe baza regulilor de prezentare şi de evaluare. Costul istoric devine principala bază de evaluare, iar celelalte, baze de evaluare alternative. Cultura contabilă anglo-saxonă începe să îşi contureze izbânda.

Procesul de aplicare a Directivei a IV-a a început cu Danemarca (1980) şi a fost încheiat de Italia în 1991. Perioada îndelungată de încorporare a Directivei a IV-a în legislaţia ţărilor membre evidenţiază obstacolele întâmpinate de Uniunea Europenă în acest domeniu. Cu toate acestea,

9 E. Sundgaard, Accounting for R&D Expenditure – from an EC – harmonisation Perspective, with a

Special Focus on the Preparers View – a Comparative Study in Three EC – Countries, Southern DenmarkBusiness School Research Report no.47, 1997, p. 44-45.10 N. Feleagă, I. Ionaşcu, Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Bucureşti, Editura Economică, p. 440.11

Ibidem., p. 443.

30

prevederile Directivei a IV-a sunt aplicate de toate statele membre ale Uniunii Europene, dar şi de statele în curs de integrare, printre care şi România.

Şi totuşi, încorporarea Directivei a IV-a în legislaţia statelor membre nu a determinat o revizuire profundă a legislaţiei în materie de contabilitate. Multe dintre ţările membre ale Uniunii Europene s-au limitat la implementarea unor expresii noi la reglementările existente. Astfel, articolul 1 al Directivei impune conturilor anuale să reflecte o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor societăţii, iar reglementările contabile franceze, impuneau conturilor anuale să fie sincere şi în regulă.

2.2. Organismele internaţionale de normalizare

Organismele de normalizare au rolul de a rezolva problema insuficienţei ofertei de informaţii şi de a substitui interesul general intereselor particulare. Indiferent însă de natura lui, orice organism de normalizare se confruntă în procesul de elaborare a normelor contabile cu o serie de dileme (problema rezultatului, problema raportării, conceptul de menţinere a capitalului, baza de evaluare a activelor etc.).

Organizaţiile internaţionale sau profesionale implicate în realizarea proceselor de normalizare şi armonizare contabilă internaţională pot fi clasificate, după cum urmează:

A) Organizaţii profesionale de contabilitate:- Comitetul pentru Standarde Contabile Internaţionale (IASB);- Federaţia Internaţională a Experţilor Contabili (IFAC);- Federaţia Europeană de Contabilitate (FEC).B) Organizaţii interguvernamentale:- Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU);- Uniunea Europeană (UE),- Organizaţia de Cooperare şi de Dezvoltare Economică (OCDE);- Organizaţia internaţională a comisiilor de valori (OICV).C) Organizaţii sindicale internaţionale:- Confederaţia Internaţională a Sindicatelor Libere (CISL);- Confederaţia Mondială a Muncii (CMT);- Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES).Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASB) este

noul organism independent pentru elaborarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, înfiinţat în anul 2001 ca parte a Fundaţiei Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASC). IASB a fost precedat de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASC), care a fost înfiinţat pe 29 iunie 1973.

31

Deschiderea spre piaţa externă a impus găsirea unor soluţii în ceea ce priveşte informaţia contabilă, care să satisfacă cerinţele cât mai multor categorii de utilizatori şi să faciliteze investiţia de capital.

În aceste condiţii, în anul 1973, după înfiinţarea Federaţiei Internaţionale a Experţilor Contabili (IFAC) a apărut iniţiativa constituirii unui Comitet Internaţional care să emită anumite reguli şi principii general agreate, care să permită întocmirea unor situaţii financiare cu un grad ridicat de flexibilitate şi care să ofere informaţii contabile prezentate într-un limbaj comun.

Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a creat în 1978 un grup de lucru pentru norme contabile legate de pregătirea unei armonizări contabile şi pentru asigurarea unei comparabilităţi între conturile publicate ale ţărilor industrializate, OCDE nu are puterea de reglementare şi nu poate elabora norme contabile, însă discuţiile purtate în cadrul oficiului de către participanţi pot influenţa normele contabile care sunt în curs de pregătire.

Instituţiile şi Organismele Uniunii EuropeneSunt cinci instituţii ale UE, fiecare dintre ele având un rol

specific:1)Parlamentul European (ales de persoanele din Statele

Membre);2)Consiliul Uniunii Europene (reprezentând guvernele

Statelor Membre);3)Comisia Europeană (forţa conducătoare şi organismul

executiv);4)Curtea de Justiţie (care asigură respectarea legii); şi5)Curtea de Conturi (care controlează managementul

solid şi în limitele legii al bugetului DE).Chiar dacă Uniunea Europeană reprezintă unicul exemplu de

concordanţă pe bază juridică, „adevărata reuşită a directivelor rezidă în aceea că ele nu pot fi ignorate de comunitate şi în plus, ele constituie referinţă pentru alte ţări decât cele membre12”.

Dacă pe plan european această armonizare se realizează prin cei trei piloni ai legislaţiei europene în domeniu, respectiv Directiva a IV-a privind întocmirea conturilor anuale ale societăţilor individuale, Directiva a-VII-a privind întocmirea conturilor consolidate ale societăţilor de grup şi Directiva a-VIII-a privind persoanele abilitate de stat pentru auditarea situaţiilor financiare, în contextul internaţional aceasta se realizează prin asimilarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară emise de Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASB).

12 G. Gerald, Harmonisation des norms comptable:mythes et réalités, Revue Française de Comptabilité,

dec. 1993, citat de Feleagă N.

32

Obiectivele cadrului contabil conceptual al IASB se concretizează în următoarele:

stabileşte conceptele şi principiile teoretice ce stau la temelia întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare pentru utilizatorii externi;

oferă un ghid pentru normalizatori susceptibil de a aduce un plus de eficacitate şi coerenţă în procesul de normalizare;

ajută la uşurarea procesului de înţelegere a situaţiilor financiare de către utilizatori;

ajută la creşterea gradului de comparabilitate în timp şi spaţiu.Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASB) s-a

angajat să elaboreze, în interesul publicului, un set unic de standarde globale de contabilitate, cu o calitate ridicată, care să solicite în situaţiile financiare de interes general informaţii calitative, transparente şi comparabile. Pentru realizarea acestor obiective IASB cooperează cu organismele naţionale de reglementare a standardelor pentru realizarea convergenţei standardelor de contabilitate la nivel mondial.

Diferenţe majore existente între practicile contabile din ţările anglo– saxone şi cele continental europene, spre exemplu, referitoare la aspecte legate de evaluarea elementelor patrimoniale, recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor, contabilizarea unor contracte speciale, sau întocmirea conturilor consolidate, rămân desigur obstacole în calea unui proces de armonizare a lumii contabile.

Lucrurile se complică atunci când astfel de diferenţe sunt semnalate între ţări ce aparţin aceluiaşi sistem. Eliminarea lor, dacă un astfel de proces este necesar, presupune schimbări legislative majore.

Dată fiind coexistenţa celor două culturi contabile, apare inevitabil disputa pentru întâietate. Tot aşa cum există opinii care susţin superioritatea contabilităţii anglo-saxone (cu aliatul sau firesc, american) faţă de cea continental-europeană, tot aşa există şi adepţi ai celeilalte tabere.

Până la momentul curent nu există un cadru conceptual capabil să rezolve toate problemele normalizării contabile internaţionale.

Trebuie menţionat că Uniunea Europeană este preocupată pentru armonizarea deplină între directivele europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate.

În prezent, diversele sisteme de contabilitate se află sub „stindardul” unui amplu proces „conciliere”, încercând să-şi redefinească poziţia în vederea găsirii unui limbaj contabil universal. În acest context, considerăm că sunt indiscutabile următoarele argumente care justifică armonizarea regulilor contabile internaţionale:

permite întreprinderilor din diverse ţări ale căror situaţii financiare sunt conforme exigentelor IASB de a fi cotate pe orice piaţă financiară;

33

pune la dispoziţia unei game largi de utilizatori din diverse ţări informaţii fiabile şi comparabile privind situaţia financiară a întreprinderilor şi evoluţia acestora;

facilitează înţelegerea informaţiilor oferite de documentele financiare de sinteză, precum şi aprecierea pertinentă a performanţelor întreprinderilor;

creează premisele unei viziuni integratoare asupra performanţelor întreprinderilor.

2.3. Cadrul juridic al europenizării şi internaţionalizării contabilităţii din România

Aderarea la Uniunea Europeană constă în adoptarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ul comunitar, care reprezintă legislaţia Uniunii Europene. Acesta se referă atât la Tratatele UE şi legislaţia secundară adoptată de instituţiile Uniunii, dar şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, actele internaţionale la care Comunitatea este parte, precum şi cele încheiate între statele membre UE şi care fac referire la activitatea Uniunii.

Armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar este una din condiţiile care determină progresul în procesul dat de România în documentele de poziţie referindu-se în mare măsură la adoptarea de acte normative de bază pentru domeniul respectiv.

Contabilitatea românească nu a putut să rămână pasivă la provocările la care este expusă contabilitatea în prezent, pe plan internaţional. Ea încearcă să-şi soluţioneze problemele sale prin aderarea la soluţiile propuse de normele contabile internaţionale.

Ca dovadă a peocupării pe această problematică, Ministerul Finanţelor Publice a elaborat Reglementările contabile de armonizare a sistemului contabil românesc cu prevederile Directivei a IV-a a CEE şi Standardele Internaţionale de Contabilitate IAS/IFRS.

Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională a Guvernului Marii Britanii a finanţat programul de asistenţă de specialitate pentru România, directorul acestui program fiind domnul Neale King. Putem vorbi de o „aromă” anglo-saxonă adusă legislaţiei contabile româneşti. Rezultatul acestei asistenţe s-a concretizat iniţial prin apariţia OMFP nr. 403/1999 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a europeană şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, acesta fiind înlocuit ulterior cu OMFP nr. 94/2001 şi OMFP nr. 306/2002, iar în prezent cu OMFP. nr. 1752/2005.

Implementarea în mediul contabil românesc a unui sistem care funcţionează într-un mediu economic, politic, social, cultural, mult diferit de realitatea românească nu va fi uşor de realizat. Având în vedere cele precizate mai sus, armonizarea reglementărilor contabile româneşti atât cu Directiva a

34

IV-a Europenă, cât şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate nu va fi uşor de realizat, întrucât conţinutul Directivei implică un substrat politic, în timp ce Standardele Internaţionale de Contabilitate au la bază un „substrat” de natură conceptuală.

Strategia României de aderare la Uniunea Europeană presupune şi perfecţionarea mediului de afaceri în care rolul sistemului de contabilitate şi de audit financiar este de a oferi informaţii de calitate pentru centri decizionali. Trebuie să se ţină cont că Standardele Internaţionale sunt într-un proces continuu de adaptare şi, în acest sens, România pe lângă implementarea lor trebuie să urmeze şi acest proces permanent de adaptare.

Programele proprii de acţiuni, eleborate de guvern, unele dintre ele fiind legiferate, corespund perioadei actuale de dezvoltare a economiei româneşti, urmând ca ele să se modifice în viitor în funcţie de stadiul dezvoltării.

Noile reglementări se caracterizează printr-un grad mai ridicat de flexibilitate, adaptat dinamismului şi elasticităţii mediului în care evoluează economia de piaţă.

Practic se trece la un sistem de contabilitate în care formarea profesiei contabile se va realiza pe baza raţionamentului profesional. Ce va însemna pentru mediul contabil românesc un sistem de contabilitate în care este solicitată judecata profesională? Unde se vor plasa frontierele aplicabilităţii acesteia? Sunt întrebări care vor constitui „o probă de foc” pentru anii ce vor urma. Raţionamentul profesional va sta la baza fundamentării politicilor şi opţiunilor contabile de întreprindere.

În situaţiile în care tratamentul contabil prevăzut de Directiva a IV-a a C.E.E. este diferit de cel cuprins în Standardele Internaţionale de Contabilitate, pe perioada de implementare a programului de dezvoltare a sistemului de contabilitate, societăţile comerciale pot opta pentru aplicarea unuia dintre acestea, astfel încât să se asigure prezentarea unei imagini fidele a evenimentului în cauză.

Aplicarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate impune din partea specialiştilor din domeniul economic un efort pentru însuşirea conceptelor cuprinse în “Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare”, a terminologiei utilizate, precum şi a conţinutului Standardelor Internaţionale de Contabilitate şi a interpretărilor elaborate de Comitetul pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate.

Apar concepte noi care trebuie avute în vedere la elaborarea situaţiilor financiare iar raţionamentul profesional este cel care va face ca evenimentele să fie prezentate corect, întocmai cu realitatea.

Această cerinţă presupune schimbarea mentalităţilor, atât a personalului financiar contabil care reprezintă partea executivă, cât şi a responsabililor cu întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare care, potrivit Legii

35

contabilităţii nr. 82/1991, republicată şi noilor reglementări, sunt administratorii.

O schimbare semnificativă vizează utilizatorii informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare întocmite de întreprinderi în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Astfel, în Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, sunt prezentaţi utilizatorii de informaţii şi necesităţile de informare a acestora, aceştia fiind investitori prezenţi şi potenţiali, angajaţii, creditorii financiari, furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii, guvernul şi instituţiile sale, publicul.

După cum se observă, guvernul şi instituţiile sale nu sunt principalii utilizatori de informaţii cărora li se adresează situaţiile financiare întocmite conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate.

Totuşi, contabilitatea trebuie organizată astfel încât societatea să-şi regăsească informaţiile care sunt solicitate de instituţiile guvernului, inclusiv pentru necesităţi fiscale.

În nici un caz, aplicarea noilor reglementări nu are în vedere reflectarea legislaţiei fiscale prin situaţiile financiare întocmite. Una din criticile severe la adresa reglementărilor aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 704/1993 a fost aceea că bilanţul şi contul de profit şi pierdere cuprind informaţii care servesc în cea mai mare parte instituţiilor guvernamentale şi că unele evenimente se reflectă în contabilitate ţinând seama numai de reglementarea fiscală.

În parte, aceste critici sunt reale, existând situaţii când reglementarea contabilă a fost modificată pentru a răspunde unor cerinţe de ordin fiscal, cum este cazul tratamentului diferenţelor de curs valutar aferente disponibilităţilor în devize în limita capitalului social vărsat în valută, care a permis înregistrarea acestora în “alte rezerve” deşi acestea trebuiau înregistrate în venituri din diferenţe de curs valutar.

Abordarea situaţiilor financiare întocmite în conformitate cu noile reglementări prin prisma necesităţilor fiscale ar compromite grav procesul de implementare a acestora în ţara noastră.

Spre deosebire de reglementările contabile aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.704/1993, aplicarea noilor reglementări contabile presupune o reducere a nivelului de reglementare contabilă, de această dată fiind utilizat întotdeauna raţionamentul profesional.

Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii, revine administratorului. Persoana desemnată în acest sens trebuie să asigure, condiţiile necesare pentru:

organizarea şi ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii; întocmirea documentelor justificative privind operaţiunile

patrimoniale; respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare,

publicarea şi depunerea la termen a acestora la organele în drept;

36

organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia;

păstrarea documentelor justificative, a registrelor şi situaţiilor financiare şi organizarea contabilităţii de gestiune adaptate la specificul întreprinderii.

Orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Registrele de contabilitate obligatorii, respectiv, Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate.

Asigurarea imaginii fidele asupra poziţiei financiare şi a performanţei se realizează prin respectarea unor reguli, metode şi proceduri contabile care au la bază principii şi convenţii contabile.

Pentru realizarea obiectivului conturilor anuale, Directiva a IV-a prevede următoarele principii generale13

ce trebuie respectate la evaluarea posturilor conturilor anuale:

a) principiul continuităţii activităţii;b) principiul permanenţei metodelor;c) principiul prudenţei;d) principiul independenţei exerciţiului;e) principiul necompensării;f) principiul intangibilităţii;În situaţii excepţionale, pot fi admise „îndepărtări” de la aceste principii,

menţionându-se în anexă, alături de motivele şi efectele pe care le au asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatului.

Având în vedere faptul că activitatea contabilă trebuie privită în viitor iar trecutul este cercetat pentru a înţelege viitorul, vom aborda principiile implicate în organizarea şi conducerea contabilităţii prin prisma integrării României în Uniunea Europeană adică aşa cum sunt ele prevăzute în Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate:

Principiul continuităţii activităţii. În ţara noastră, OMFP nr. 1572/2005 precizează că, în conformitate cu acest principiu, „entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii. Dacă administratorii unei entităţi au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente

13 Directiva a IV-a a Consiliului Comunităţii Economice Europene, din 25 iulie 1978, Secţiunea 7,

art.31/1.

37

care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative “.

Principiul permanenţei metodelor presupune asigurarea continuităţii în aplicarea regulilor şi normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor Directiva a IV-a precizează că acest principiu este unul general, inclus în categoria regulilor de evaluare: “modurile de evaluare nu pot fi modificate de la un exerciţiu la altul”. Permanenţa metodelor este corolarul tuturor celorlalte principii deoarece este în relaţie cu ceea ce s-ar putea numi “strategia contabilă a întreprinderii”, respectiv presiunea fiscală asupra contabilităţii.

Principiul prudenţei. Este considerat pilonul de bază al activităţii contabile deoarece aplicarea lui protejează întreprinderea, dar mai ales terţii, împotriva evaluărilor subiective, riscurilor şi incertitudinilor care pot apărea în viitor. Actualmente, principiul prudenţei se justifică prin dorinţa de a proteja capitalurile tuturor categoriilor de terţi cu care întreprinderea intră în relaţii. Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza acestui principiu. Conform OMFP nr. 1572/2005, trebuie avute în vedere, în special, următoarele aspecte:

a)poate fi inclus numai profitul realizat la data bilantului;b)trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului

financiar curent sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;

c)trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;

d)trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este pierdere sau profit.

Principiul independenţei exerciţiului presupune luarea în considerare a tuturor veniturilor şi cheltuielilor corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor. O controversă referitoare la acest principiu, cu consecinţe asupra celorlalte, a decurs din noţiunea de “exerciţiu financiar”. A existat şi opinia conform căreia perioada exerciţiului financiar ar trebui să fie egală cu durata ciclului de exploatare normală a întreprinderii. Pentru manageri, o asemenea opţiune ar fi fost greu de aplicat, putând avea consecinţe grave atât asupra întreprinderii cât şi asupra utilizatorilor de informaţii contabile, datorate apariţiei unor evenimente neaşteptate ce nu au fost luate în considerare. Deşi contestabilă sub aspectul realităţii, împărţirea artificială a activităţii firmei în exerciţii prezintă anumite avantaje, şi anume14:

14 Toma Constantin, Modalităţi de asigurare a imaginii fidele. Principii şi convenţii contabile, publicat în revista “Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor”, nr. 10/2002, Bucureşti, Editura CECCAR, p. 31.

38

managerii au posibilitatea aprecierii activităţii prin compararea cu exerciţiile anterioare;

administraţiile publice sunt interesate în determinarea cu precizie a impozitelor şi contribuţiilor sociale;

organele statistice, contabilitatea naţională şi organismele similare ce sunt interesate de anumite aspecte din activitatea firmei, pot realiza în bune condiţii lucrările lor.

Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv prevede că, pentru stabilirea valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ, să se determine separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv.

Principiul intangibilităţii prevede corespondenţa bilanţului de închidere al exerciţiului precedent cu bilanţul de deschidere al exerciţiului următor, cu excepţia corecţiilor impuse de IAS 8 “Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile”. Respectarea acestui principiu, precum şi efectuarea corecţiilor pe baza IAS 8, conduce la o informare corectă a partenerilor din exteriorul întreprinderii, sporeşte gradul de comparabilitate atât cu situaţiile financiare ale întreprinderii aferente perioadelor precedente, cât şi cu situaţiile financiare ale altor întreprinderii şi facilitează verificarea integrităţii patrimoniale15.

Principiul necompensării. În virtutea aplicării acestui principiu, valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepţia compensărilor admise de standarde. Prea detaliată, o informare devine nelizibilă; prea sintetică, ea devine insuficientă16. Dacă nu ar exista acest principiu, posturile bilanţiere şi contul de profit şi pierdere nu ar mai avea nici un sens în ceea ce priveşte informarea, obţinându-se rezultate ce nu reflectă adevărul despre situaţia firmei şi performanţele manageriale.

Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului (substance over form), potrivit căruia, pentru ca informaţia contabilă să fie credibilă, trebuie ca evenimentele şi tranzacţiile pe care le reprezintă să fie reflectate în contabilitate în concordanţă cu realitatea economică şi nu numai cu forma lor juridică (OMFP nr. 1752/2005). Astfel, managerii întreprinderii trebuie să adopte politici care să asigure elaborarea unor situaţii financiare generatoare de informaţii credibile în sensul reflectării substanţei economice a evenimentelor şi tranzacţiilor şi nu doar a formei lor juridice.

Principiul pragului de semnificaţie, de origine anglo-saxonă (materiality), prevede că elementele care au o valoare semnificativă să fie prezentate distinct în cadrul situaţiilor financiare.

În practică este destul de dificil a stabili condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a considera o informaţie ca fiind semnificativă. O modalitate de

15 Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Bucureşti, Editura Economică, 2001, p. 171. 16 Nicolae Feleagă, Ion Ionaşcu, op. citată, p. 402.

39

stabilire a suprafeţei semnificative a unui element este compararea valorilor unor indicatori financiari (lichiditate, solvabilitate, profitabilitate etc.), calculate prin includerea, respectiv excluderea elementului analizat. De asemenea, pragul de semnificaţie se calculează, de o mare parte a întreprinderilor, folosind următorii indicatori: profit brut (0,5%-1%); cifră de afaceri (0,5%-1%); total active (1%-2%); activul net (2%-5%); profit după impozitare (5%-10%)17.

Pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale şi obţin profit, cel mai frecvent mod de determinare a pragului de semnificaţie utilizează profitul anului curent. Dacă valorile acestui indicator diferă, în valoare absolută, cu mai mult de 10%, atunci respectivul element este considerat semnificativ; dacă valoarea sa este inferioară cotei de 5% se consideră ca fiind nesemnificativ; când valoarea sa este situată între 5% şi 10%, este presupus ca fiind semnificativ, cu excepţia probei contrare care provine, în special, din motive calitative18. Dacă utilizatorii situaţiilor financiare sunt interesaţi de profitul întreprinderii, la calculul pragului de semnificaţie poate fi considerată o medie a profiturilor pe ultimii trei ani.

2.4. Impactul normelor contabile (IFRS) asupra performanţei întreprinderii

La ora actuală, România se află în faţa unor procese ireversibile şi de mare interes pentru contabilitate: creşterea numărului şi puterii companiilor multinaţionale, globalizarea pieţelor financiare, creşterea capitalizării bursiere, apariţia şi dezvoltarea de noi produse financiare.

În aceste condiţii, unica soluţie pentru realizarea acestor cerinţe este convergenţa sau conformitatea contabilităţii româneşti cu aplicarea efectivă a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară IAS/IFRS. România beneficiază enorm ca urmare a acestei decizii nu doar din perspectiva armonizării cu legislaţia Uniunii Europene, ci şi a faptului că societăţile din România utilizează un cadru contabil recunoscut la nivel mondial, bazat pe conceptul de imagine justă şi fidelă – o măsură aşteptată de comunitatea de afaceri.

Acest moment reprezintă o provocare pentru societăţile vizate de prevederile menţionate, implicaţiile pentru acestea fiind multiple. Dintre acestea, menţionăm:

înţelegerea principalelor probleme şi a impactului potenţial al acestora;

eliminarea eventualelor deficienţe ale operaţiunilor financiare din perspectiva cerinţelor IFRS;

17 Colectivul Ministerului Finanţelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate, partea I, Bucureşti, Edtura Economică, 2001, p. 317-318. 18 Adriana Duţescu, Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate, Bucureşti, Editura CECCAR, 2002, p. 44.

40

întocmirea bugetelor şi previziunilor conform cerinţelor IFRS; dezvoltarea strategiilor de comunicare menite să pregătească piaţa

şi părţile implicate în ceea ce priveşte impactul potenţial asupra principalilor indicatori ai performanţei conform IFRS.

Societăţile care intenţionează să treacă la adoptarea IFRS au tendinţa de a privi această modificare ca pe un simplu exerciţiu contabil, pe care directorii economici şi personalul îl pot efectua în timpul liber.

Conversia la IFRS este o modificare fundamentală a principiilor contabile general acceptate, ceea ce înseamnă că tot personalul organizaţiei trebuie să înveţe un limbaj nou, un nou mod de operare.

Adoptarea IFRS reprezintă mai mult decât o modificare a reglementărilor contabile; este un nou sistem de evaluare a performanţei – un nou sistem de proceduri – care trebuie adoptat la nivelul întregii organizaţii. Acesta va schimba modul de lucru şi de asemenea, este posibil să impună schimbări decisive în ceea ce priveşte managementul strategic şi contabil.

Este acesta un proces simplu şi direct ? Arareori. Un simplu exerciţiu tehnic pentru funcţia financiară? Niciodată, deoarece:

întreaga bază de raportare către părţile interesate se va modifica. Pentru multe societăţi, acest lucru înseamnă o serie de schimbări fundamentale, schimbări care pot afecta întreaga activitate, de la relaţiile cu investitorii până la procedurile zilnice – care pot influenţa viabilitatea unor produse şi chiar profitabilitatea activităţii în sine;

este necesar ca societatea să aloce o perioadă considerabilă de timp planificării şi implementării modificarilor necesare, astfel încât acest proces să nu diminueze eficienţa activităţilor zilnice.

Cea mai bună modalitate de a realiza acest lucru este trecerea la aplicarea IFRS în paralel. Societăţile trebuie să analizeze diferenţele dintre IFRS şi reglementările contabile pe care le aplică în prezent. Printre aceste diferenţe, se numără aspecte referitoare la contabilitatea combinărilor de întreprinderi, instrumentele financiare, evaluarea imobilizărilor corporale şi deprecierea activelor care au fost aplicate inconsecvent în anumite cazuri. Va fi mult mai dificil să se tolereze astfel de abateri în momentul adoptării integrale a IFRS. Aceasta se datorează faptului că întregul proces de raportare va fi mult mai transparent şi drept urmare, va fi mult mai uşor să se identifice acele societăţi care nu reuşesc să se conformeze tuturor cerinţelor.

Efectul adoptării IFRS asupra performanţelor financiare ale unei societăţi, poate, de asemenea, să varieze în funcţie de domeniul economic în care îşi desfăşoară activitatea şi în funcţie de reglementările contabile din România aplicate anterior de către societate.

De exemplu, în domeniul telecomunicaţiilor, societăţile se vor confrunta cu probleme mult mai semnificative legate de deprecierea activelor. În industria farmaceutică, contabilitatea cheltuielilor de cercetare, a mărcilor

41

înregistrate poate creşte în complexitate. În domeniul serviciilor financiare, valorii juste a provizioanelor i se pot asocia o volatilitate mai mare a profiturilor.

Concomitent, va fi necesar să se anticipeze şi să se planifice modificările şi politicilor contabile şi a procedurilor de raportare, sistemele informatice financiare şi de management, cunoştintele şi competentele personalului. Pe de altă parte, aceasta este o potenţială oportunitate de restructurare şi optimizare a costurilor, de integrare şi raţionalizare, de aliniere la principiile impuse de UE.

Un alt aspect important este cel legat de managementul percepţiei acţionarilor şi a pieţei. Cine ar putea fi cel mai bun manager de proiect ? Ar trebui ca responsabilitatea generală să revină unei persoane din cadrul funcţiei financiare? Cine dispune de competenţele necesare pentru a defini clar rolurile, responsabilităţile şi resursele necesare, pentru a crea un plan al proiectului pe baza căruia tranziţia spre IFRS să fie realizată, pentru a controla evoluţia de o manieră proactivă, pentru a soluţiona problemele şi a acţiona cu autoritate în procesul de luare a deciziilor şi pentru a comunica efectiv cu cei implicaţi în această activitate?

Adoptarea IFRS reprezintă o schimbare importantă pentru majoritatea societăţilor. Pentru ca acest proces sa aibă succes, conducerea ar trebui să se implice în mod direct. Societăţile vor desfăşura simultan mai multe proiecte pe parcursul mai multor ani, astfel încât va fi necesară implicarea personalului de la nivelul întregii societăţi.

O societate europeană care a întocmit recent primele situaţii financiare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), a constatat cu surprindere că rentabilitatea personalului angajat a scăzut cu 10%. Este clar că trecerea la IFRS înseamnă mai mult decât o recalculare.

Prin aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, societăţile vor adopta un limbaj global de raportare financiară, care le va permite să fie percepute corect, indiferent de originea utilizatorilor. Este improbabil ca o raportare financiară care nu este înţeleasă cu uşurinţă de către toţi utilizatorii să ofere unei societăţi oportunităţi de afaceri sau capital suplimentar. Comunicarea într-un limbaj unic, asigură un nivel mai mare de încredere, relevanţa şi consecvenţa interpretării contabile. De asemenea, permite societăţilor optimizarea comunicării interne şi calitatea raportării către conducere.

Pe pieţele cu un nivel concurenţial în creştere, aplicarea IFRS permite societăţilor să se raporteze la alte societăţi similare de la nivel mondial şi permite investitorilor şi altor utilizatori interesaţi să compare performanţa societăţii cu competitori de la nivel global.

Astfel, deschiderea spre IFRS trebuie să ofere posibilitatea de opţiune între tratamentele contabile existente, prin apelul la raţionamentul profesional,

42

respectiv la judecata profesională. Tezele politicilor contabile de întreprindere vor trebui elaborate şi fundamentate în spiritul prevederilor formulate de Directivele Europene şi IFRS.

În alocuţiunea prezentată la lucrările Congresului al XII-lea al Profesiei contabile din România, David Illingworth, preşedinte adjunct al Institutului Experţilor Contabili din Anglia şi Ţara Galilor (ICAEW), sugera guvernului român şi autorităţilor româneşti „să elimine aceste diferenţe cât mai curând posibil, ţinând seama de faptul că această oportunitate este meritorie”.

Rămâne sub semnul întrebării procesul de încorporare ad literam a IFRS în mediul contabil românesc, întrucât se cunoaşte faptul că referenţialul internaţional este viabil în economiile de piaţă din ţările dezvoltate.

Aceste standarde trebuie să promoveze şi să expliciteze soluţii, opţiuni şi alternative contabile legate de raţionamentul profesional greu încorsetabil în „Patul lui Procust” al codificărilor reglementare.

Chiar dacă se manifestă tendinţe de armonizare a sistemului contabil românesc cu Directiva a IV-a europeană şi cu IFRS, trebuie avută în vedere şi componenţa naţională în contabilitatea românească.

Oare instanţele de normalizare nu ar trebui să reflecteze asupra demersului de elaborare a unui sistem contabil propriu, adaptat economiei româneşti ?

Vor trebui găsite soluţii şi rezolvări contabile corecte la toate aspectele de noutate care bat la porţile contabilităţii româneşti. Având în vedere inconsistenţele manifestate în reglementările contabile româneşti armonizate cu referenţialul contabil european şi internaţional, este certă constatarea că sistemul contabil românesc se circumscrie pe traiectoria de evoluţie a unei contabilităţi ce ţine de secolul al XXI-lea.

Instituţiile implicate în implementarea noilor reglementări vor trebui să arunce la „cutia neagră” orgoliile şi să-şi pună în comun eforturile, în vederea emancipării şi descătuşării sistemului nostru contabil, deoarece ne-am angajat deja pe linia unei traiectorii, iar cale de întoarcere cu siguranţă nu va mai exista!

Având în vedere tradiţia contabilă a ţării noastre, în care normalizarea publică era şi este încă la ea acasă, se ridică două întrebări:

În ce măsură putem să ne bazăm pe judecata profesională a lucrătorilor din domeniul contabilităţii pentru a obţine performanţa dorită ?

Acceptând ideea că profesioniştii vor fi în măsură să procedeze la acele opţiuni care să asigure performanţa, cât de mare va fi libertatea lor de mişcare, astfel încât să nu devină subiecţii unor sancţiuni pentru încălcarea celorlalte norme şi principii contabile?

43

Răspunsul la prima întrebare depinde de cel dat la a doua. Este greu de crezut că organele de control din exteriorul întreprinderii (în special cele fiscale) vor accepta încălcări ale normelor fiscale, sub justificarea reflectării fidele a performanţelor, în condiţiile în care statul rămâne efectiv un utilizator privilegiat al informaţiilor contabile.

Inevitabil, apare răspunsul şi la prima întrebare: într-o mică măsură, luând în considerare, pe de o parte, teama de a nu suporta sancţiunile cauzate de încălcarea normelor, iar pe de altă parte, lipsa de experienţă specifică în general continentalilor, generată de aplicarea excesivă a prevederilor legale.

Ceea ce se mai constată, este şi faptul că, datorită unei insuficiente cunoaşteri a noţiunii de valoare semnificativă (principiul importanţei relative) de către întreprinzători şi contabilii lor mai ales şi a obsesiei de a nu încălca prevederile legale, se preferă furnizarea de informaţii excedentare, unele fără nici o relevanţă pentru utilizatorii situaţiilor financiare.

„Cheia de boltă a cadrului contabil conceptual o constituie caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare, care ţin loc şi de principii contabile19”.

Directivele contabile europene nu sunt calificate ca un cadru contabil conceptual în sensul pe care mediile contabile anglo-saxone îl conferă acestui „document”. În timp ce IASB se focalizează pe necesităţile societăţilor cotate, Directivele contabile europene au un scop mai larg, focalizându-se pe necesităţile mai multor utilizatori diferiţi.

Posibilitatea unui conflict între IFRS şi Directivele UE a creat anumite tensiuni, care, împreună cu dificultăţile experimentale în ceea ce priveşte acceptarea şi implementarea Directivelor, a condus la constatarea că „Uniunea Europeană nu mai trebuie să publice alte Directive, ci ar trebui să sprijine eforturile organismului internaţional de normalizare contabilă IASB20”. Acest conflict are doar legatură cu jucătorii mondiali ai pieţelor financiare (global players, engl.) şi conturile consolidate.

Aceasta se întâmplă datorită faptului că Directivele UE sunt mult „mai internaţionale” decât se anticipase sau datorită faptului că o mare parte a IFRS sunt dezvoltate înainte de publicarea cadrului contabil conceptual al IASB şi astfel sunt rezultatul raţiunilor pragmatice şi compromisurilor, nu a gândirii normative.

Are vreun sens să vorbim de un cadru contabil conceptual european atâta timp cât este cunoscut faptul că Directivele UE au fost diferit implementate în statele membre? O întrebare la care ar trebui să reflectăm !

19 Adriana Duţescu ,op. cit., p. 45.

20 Alexander D. Nobes, A European Introduction to Financial Accounting, Prentice Hall International

(UK) Limited, 1994, p. 2.

44

CAPITOLUL 3SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ÎN CONTEXTUL

ARMONIZĂRII INTERNAŢIONALE

3.1. Situaţii financiare-căutare şi aşezare în peisajul contabilităţii româneşti

Contabilitatea ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice, trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxul de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţi, instituţiile publice şi alţi utilizatori21.

Obţinerea informaţiilor contabile necesare întocmirii situaţiilor financiare se sprijină pe ipoteza continuităţii activităţii întreprinderii. În cadrul contabil conceptual internaţional, continuitatea activităţii este un concept de bază care trebuie avut în vedere în procesul de întocmire a unor situaţii financiare cu standardele contabile internaţionale22. Datele referitoare la exerciţiul trecut se preiau din situaţiile financiare ale anului precedent, iar datele referitoare la exerciţiul curent, din balanţa de verificare întocmită după ce au fost realizate toate celelate lucrări de închidere a exerciţiului financiar.

3.1.1. Situaţiile financiare-simbol al „sănătăţii” întreprinderii

Situaţiile financiare prezintă rezultatele administrării întreprinderii de către conducători, inclusiv modul de gestionare de către aceştia a resurselor încredinţate. Părţile componente ale situaţiilor financiare se interrelaţionează deoarece ele reflectă diferite aspecte ale aceloraşi tranzacţii sau ale altor evenimente23. Utilitatea informaţiilor furnizate de situaţiile financiare este condiţionată de respectarea cerinţelor calitative ale acestora: inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea şi comparabilitatea. Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite, în primul rând, de bilanţ, cele privind rezultatul, prin contul de profit şi pierdere, iar informaţiile privind modificările poziţiei financiare prin intermediul unor situaţii distincte.

Pentru IASB, obiectivul situaţiilor financiare poate fi redat în figura nr. 3.1 de mai jos:

21 Legea contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991, republicată, M.Of. nr. 48/14.01.2005, (art. 2 alin. 1).22Nicolae Feleagă, Liliana Malciu, Ştefan Bunea, Bazele contabilităţii o abordare europeană şi internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 53.23Emil Ghizari, Auditul situaţiilor financiare în entităţile economice, Bucureşti, Regia Autonomă “Monitorul Oficial “, 2006, p. 308.

45

Fig. nr. 3.1În cadrul noii etape de dezvoltare a sistemului contabil românesc şi în

spiritul procesului de armonizare internaţională a informaţiilor din documentele contabile, Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene a adoptat un set complet al situaţiilor financiare pentru persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele trei criterii prevazute în art. 3 alin.1 ale prezentului ordin, având următoarele componente:

Bilanţul; Contul de profit şi pierdere; Situaţia modificării capitalului propriu; Situaţia fluxurilor de numerar; Politicile contabile şi notele explicative.

Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de mărime24, întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:

bilanţ prescurtat; cont de profit şi pierdere; note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.

Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.

24 Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial nr. 1080, 1081 bis/30.11.2005. (art. 3 alin. 1).

46

Norma contabilă internaţională IFRS 1 cuprinde şi prevederi cu caracter obligatoriu. Spre exemplu, paragraful 7 menţionează că „un set complet de situaţii financiare include următoarele componente:

a) bilanţul;b) contul de profit şi pierdere;c) o situaţie care să reflecte fie:• toate modificările capitalului propriu, fie• modificările capitalului propriu, altele decât acelea provenind din

tranzacţii de capital cu proprietarii şi distribuiri către proprietari.d) o situaţie a fluxurilor de numerar;e) politicile contabile şi notele explicative.De asemenea, în paragraful 11 se menţionează că o întreprindere poate

pretinde că întocmeşte situaţiile ei financiare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, numai dacă, acestea „satisfac toate cerinţele fiecărui Standard aplicabil şi fiecare interpretare aplicabilă Comitetului Permanent pentru Interpretări25”, scopul situaţiilor financiare fiind acela „să prezinte fidel poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de numerar ale unei întreprinderi26”.

O prezentare fidelă, sub toate aspectele semnificative cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, solicită printre altele, furnizarea de informaţii suplimentare atunci când cerinţele Standardelor sunt insuficiente pentru a permite utilizatorilor să înţeleagă impactul tranzacţiilor şi evenimentele particulare asupra poziţiei financiare şi rezultatelor întreprinderii27”.

Situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o declaraţie scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene.

Întocmirea situaţiilor financiare anuale trebuie să fie precedate obligatoriu de inventarierea generală a elementelor de activ şi pasiv şi a celorlalte bunuri aflate în gestiune şi administrare. Eventualele erori constatate în contabilitate, după aprobarea şi depunerea situaţiilor financiare anuale, vor fi corectate în anul în care acestea se constată. Întocmirea situaţiilor financiare cu întreaga lor formaţie de documente de sinteză reprezintă un proces complex de agregare28 a datelor în vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute.

25 IFRS 1, “Prezentarea situaţiilor financiare”, paragraful 11.

26 Ibidem, paragraful 15.

27 Ibidem, paragraful 15.

28 Mihai Ristea, Contabilitate aprofundată, Bucureşti, Editura Universitară, p. 58.

47

3.1.2. Imaginea fidelă: criteriu de performanţă a situaţiilor financiare

Scopul obţinerii unei imagini fidele („true and fair value”) este generalizat pe tot globul, dar contestări nu întârzie să apară. Astfel Louis Klee1, de exemplu, propune să fie înlocuită noţiunea de „imagine fidelă”, pe care o considera periculoasă (pentru că problemele legate de riscul operaţiilor, de context, de conjunctură nu sunt vizibile în conturi şi vor deforma inevitabil imaginea transmisă), cu noţiunea de imagine non infidelă, care să reprezinte astfel exigenţa principală legată de calitatea informaţiei contabile29. Imaginea fidelă a devenit un concept european, care prevede următoarele: conturile anuale trebuie să dea o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor societăţii30.

Cadrul contabil IASC nu abordează în mod direct conceptul de imagine fidelă. Ideile formulate în acest sens sunt generale prin excelenţă după cum urmează:situaţiile financiare trebuie să redea o imagine reală şi corectă sau trebuie să prezinte fidel pozitia financiară, rezultatele şi modificările poziţiei financiare, ale unei întreprinderi31..

Astfel, pentru a oferi o imagine fidelă, situaţiile financiare trebuie să furnizeze informaţii care să fie:

relevante pentru luarea deciziilor de către utilizatori; credibile, respectiv: să reprezinte fidel evenimentele şi tranzacţiile; să fie în concordanţă cu realitatea economică a fenomenelor, şi nu

doar cu forma lor juridică; să fie neutre, adică lipsite de influenţe; să fie prudente; să fie complete sub aspectele lor semnificative.

3.1.3. Utilizatorii informaţiei financiar-contabile furnizate prin intermediul situaţiilor financiare

Profesorul C.G. Demetrescu a fost primul autor român care în lucrarea “Contabilitatea este sau nu ştiinţă” (1947) a adus în centrul atenţiei utilizatorii de informaţii contabile şi nevoile lor de informare. „Contabilitatea este utilă prin serviciile pe care le aduce unei varietăţi de subiecte interesate, între care menţionăm: proprietarul întreprinderii, persoanele care lucrează cu întreprinderea, statul şi autorităţile publice, personalul întreprinderii32”.

În aceste circumstanţe, putem aprecia corectă afirmaţia potrivit căreia „scopul contabilităţii nu este în mod unic de a se constitui într-o memorie a

29 L. Kleel, L’image fidèle et la représentation comptable, în „L’Encyclopédie de comptabilité, contrôle de

gestion et audit“, Editura Economică, 2000, p. 156.30 Directiva a IV-a a Consiliului Comunităţii Economice Europene, din 25 iulie 1978, art. 2, par. 3.31 ? Ristea Mihai, Contabilitate financiară, Bucureşti, Editura Universitară, 2005, p. 20 .32

C.G Demetrescu., ”Contabilitatea este sau nu ştiinţă”, Bucureşti, 1947, p. 26.

48

operaţiilor întreprinderii şi într-un mijloc de calcul periodic al unui indicator de performanţă economică a întreprinderii, rezultatul33“.

Contabilitatea trebuie să asigure informaţii pentru investitorii de capital, fiscalitate ca reprezentant al statului, bancheri, furnizorii ca parteneri de afaceri ai întreprinderii, organele de sinteză ale guvernului şi salariaţii întreprinderilor. În raport cu aceşti utilizatori, contabilitatea trebuie să se înscrie pe coordonata neutralităţii şi a adevărului, furnizând o informaţie fidelă asupra situaţiei patrimoniale şi financiare, precum şi asupra rezultatului. Toate interesele informaţionale ale protagoniştilor sociali trebuie onorate în mod egal, fără discriminări34. Utilizatorii situaţiilor financiare întocmite şi publicate de întreprinderi se împart în utilizatori externi şi utilizatori interni.

Investitorii ca furnizori de capital şi riscuri afiliate capitalului35, consumă informaţii referitoare la capacitatea întreprinderii de a realiza câştiguri viitoare, dividendele distribuite de întreprindere, riscul asociat investiţiei, modul de remunerare al managerilor; rezultatul net pe acţiune, cotaţiile acţiunii pe diferite pieţe de capital. Ei au nevoie de informaţii pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă.

Creditorii ca furnizori de împrumuturi şi informaţii bancare sunt interesaţi de informaţii privind: capacitatea de rambursare a împrumuturilor şi de a plăti dobânzile, lichiditatea întreprinderii, rentabilitatea întreprinderii36, modul de finanţare al imobilizărilor, structura financiară a întreprinderii, garanţiile pe care le poate oferi întreprinderea.

Furnizorii sunt interesaţi să cunoască în ce măsură societatea debitoare va fi capabilă să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale. Furnizorii finanţează întreprinderea prin creditul acordat pe perioada cuprinsă între momentul achiziţiei de bunuri, primirii de lucrări şi servicii şi momentul achitării acestora (creditul comercial).

33E. Marquès, Comptabilité générale.Analyse comptable et financière, Paris, 1995, citat de Nicolae Feleagă,

“Dincolo de frontierele vagabondajului contabil”, Bucureşti, Editura Economică, 1997, p 106.34 Ştefan Bunea, Contabilitate financiară I, Bucureşti, Editura Universitară, 2005, p. 53.35 Gheorghe Creţoiu, Ion Bucur, Contabilitate-Fundamentele şi noul cadru juridic, Bucureşti, Editura All Beck, 2004, p. 25.36 Ştefan Bunea, op. cit., p. 59.

49

Utilizatori externi:InvestitoriiActionariiCreditorii FurnizoriiClientiAngajatiStatulPublicul

cerere

Utilizatori interni:ManageriiAdministratorii

Clienţii ca parteneri de afaceri sunt interesaţi să obţină informaţii privind continuitatea activităţii întreprinderii ca o garanţie a continuării contractelor încheiate. Interesul lor vizează deasemenea politica de preţuri şi de servicii (întreţinere şi reparaţii, de exemplu) etc.

Angajaţii ca principali furnizori de muncă sunt interesaţi să cunoască informaţii privind: mărimea şi modul de utilizare a profitului, informaţii privind performanţele sectoriale (extinderea sau restrângerea de activităţi), continuarea activităţii întreprinderii ca o garanţie a conservării locurilor de muncă37, investiţiile pe care întreprinderea le face în pregătirea şi perfecţionarea profesională a salariaţilor, informaţii, precum şi alte aspecte sociale etc.

Statul prin administraţia fiscală solicită informaţii necesare stabilirii bazelor de calcul al impozitelor şi taxelor. Puterea publică este reprezentată, deasemenea, de contabilii naţionali, responsabili de sintezele macroeconomice şi previziunile la nivel naţional, şi statisticieni, responsabili de satisfacerea nevoilor de informare detaliată, dar de interes general.

Publicul, apare paradoxal, în actualul context al economiei, dar este totuşi interesat să cunoască întreprinderea, fiind un potential investitor, angajat, furnizor sau cumpărător.

Managerul entităţii contabile, apelează la informaţiile contabile care reflectă politicile de exploatare, de investiţii şi de finanţare pentru fundamentarea deciziilor lor. În acest scop ei folosesc atât informaţiile făcute publice cât şi informaţii din contabilitatea curentă. Spre deosebire de utilizatorii externi, managerii au acces şi la informaţiile din sfera contabilităţii de gestiune (acestea nu sunt făcute publice).

Deşi nu toate necesitaţile de informaţie ale acestor utilizatori pot fi satisfăcute prin setul de situaţii financiare, există necesităţi care sunt comune tuturor utilizatorilor.Întrucât, investitorii sunt ofertanţi de capital de risc al întreprinderii, furnizarea de situaţii financiare care satisfac cu precădere necesitaţile lor, implicit va satisface majoritatea necesităţilor altor utilizatori38.

3.2. Bilanţul contabil-imaginea poziţiei financiare

Bilanţul contabil reflectă poziţia financiară a întreprinderii la un moment dat, de exemplu la sfârşitul exerciţiului financiar. Exerciţiul finaciar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării (înmatriculării) entităţii economice.

3.2.1 Bilanţul în valoare justă şi performanţa financiară

Valoarea justă reprezintă una dintre formele de evaluare care îşi face din ce în ce mai simţită prezenţa atât în limbajul contabil, cât şi în normele contabile. La baza conceptului de valoare justă stă ipoteza conform căreia 37 Nicolae Feleagă, Liliana Malciu, Ştefan Bunea, op. cit, p.38.38 Mihai Ristea, op. cit., p. 17.

50

entităţile au o activitate continuă (principiul continuităţii activităţii), fără a exista intenţia sau nevoia lichidării activităţii, reducerea semnificativă a amploarei activităţii sale sau încheierii unei tranzacţii în condiţii nefavorabile. De aceea, valoarea justă nu va fi valoarea pe care ar primi-o sau ar plăti-o într-o tranzacţie fortuită, lichidare forţată sau vânzare forţată de împrejurări. Totuşi, entitatea s-ar putea să fie nevoită să ţină cont de situaţia sa economică sau operaţiunile curente la determinarea valorii juste a activelor şi datoriilor sale.

Chiar dacă se păstrează vechile reguli referitoare la momentele evaluării elementelor din bilanţ (evaluarea la intrare, la inventariere, la întocmirea situaţiilor financiare şi la ieşire), noul program de reformă contabilă39 vine cu anumite schimbări în ceea ce priveşte problematica evaluării.

Evaluarea la intare:

Evaluarea la data ieşirii:

Evaluarea la data inventarierii:

39 Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial nr. 1080, 1081 bis/30.11.2005.

51

La data întocmirii situaţiilor financiare:

Obiectivul acestei modificări este acela de a lua în considerare evoluţiile recente de pe pieţele financiare (de exemplu: utilizarea instrumentelor financiare– operaţiile futures, opţiunile, contractele forward şi swap), precum şi de a facilita companiilor europene atragerea de capital în conformitate cu cerinţele de raportare financiară.

3.2.2. Recunoaşterea activelor şi datoriilor

Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare prevede următoarele:

Un activ este recunoscut în bilanţ: în momentul în care este probabilă realizarea unui beneficiu

economic viitor de către întreprindere; activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) în mod

credibil.Un activ nu este recunoscut în bilanţ atunci când este improbabil ca

ieşirea de numerar să genereze beneficii economice pentru întreprindere în perioadele viitoare. În schimb, o astfel de tranzacţie va avea ca efect recunoaşterea unei cheltuieli în contul de profit şi pierdere.

Recunoaşterea datoriilor implică următoarele criterii cumulative: probabilitatea unei ieşiri de resurse, purtătoare de beneficii economice; evaluarea să se facă credibil.

În practică, obligaţiile rezultate din contracte a căror neexecutare parţială sau totală este echilibrată de o parte şi cealaltă (spre exemplu, datoriile pentru

52

stocuri comandate dar neprimite încă)40 nu sunt, în general, recunoscute ca datorii în situaţiile financiare.

3.2.3. Abordări contemporane privind bilanţul contabil

Modelul clasic al bilanţului este cel de tabel/balanţă, în care pasivul şi activul sunt aşezate faţă în faţă. În teoria contabilă, acest tip de bilanţ se bazează pe abordarea statică.El are la baza conceptul de patrimoniu şi simplificat se prezintă astfel :

ACTIV PASIVA.Active imobilizate A.Capitaluri propriiB.Active curente B.DatoriiC.Poziţii/conturi

rectificative(de activ)C.Poziţii/conturi

rectificative (de pasiv)Patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale si

necorporale), al drepturilor şi obligatiilor ce caracterizează situaţia unei entităţi patrimoniale la un moment dat41. Plecând de la acest concept, bilanţul poate fi interpretat prin prisma economicului şi a juridicului.

Sub aspect economic, reprezentarea utilizărilor şi resurselor întreprinderii a condus la existenţa unui echilibru valoric între utilizări sau active patrimoniale (ca formă de materializare, respectiv concretizare a destinaţiei resurselor) şi resurse sau pasive patrimoniale, reprezentat prin ecuaţia42:

UTILIZĂRI = RESURSEPe plan procedural, această ecuaţie este echivalentă cu o altă ecuaţie care

constituie relaţia de echilibru şi eficienţa cu care operează bilanţul:TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV

Sub aspect juridic, bilanţul sintetizează starea patrimonială privită ca ansamblul drepturilor şi obligaţiilor pe care le are întreprinderea la un moment dat. Ecuaţia ce decurge din această abordare este următoarea:

SITUAŢIE NETĂ = ACTIVE - DATORIIAlte abordări sunt centrate pe finalitatea financiară. În cadrul grupei

întâlnim cele două scheme prevăzute în articolele 9 şi 10 ale Directivei a IV-a. Schema descrisă de articolul 9 care prezintă bilanţul sub forma bilaterală, prevede în partea stângă activul, descompus în şase mari rubrici, notate de la A la F, iar în partea dreaptă, pasivul, descompus în cinci mari rubrici, notate de la A la E.

A.Capital subscris şi nevărsat (rubrica de creanţe)B.Cheltuieli de constituireC.Activ imobilizat

A.Capitaluri propriiB.Provizioane pentru riscuri şi cheltuieliC.Datorii

40 Nicolae Balteş, Bazele contabilităţii, Sibiu, Editura Universităţii “Lucian Blaga”, 2004, p. 139.41 Nicolae Feleagă, Ion Ionascu, op. cit., p. 71.42 Nicolae Georgescu, Analiza bilanţului contabil, Bucureşti, Editura Economică, 1999, p. 27.

53

D.Activ circulantE.Conturi de regularizare-activF.Pierderea exerciţiului

D.Conturi de regularizare-pasivE.Beneficiul exerciţiului

Schema descrisă de artiocolul 10 al Directivei a IV-a, permite calculul unor indicatori economico-fiannciari necesari gestiunii întreprinderii şi facilitează analizele de tip solvabilitate-lichiditate.

A.Capital subscris nevărsatB.Cheltuieli de constituireC.Activ imobilizatD.Activ circulantE.Conturi de regularizare-activF.Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de 1 an (datorii curente)G.Active curente, respectiv datorii curente neteH.Total activ minus datorii curenteI.Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un anJ.Provizioane pentru riscuri şi cheltuieliK.Conturi de regularizare-pasivL.Capital şi rezerve

Rubricile E şi F reprezintă indicatori economico-financiari, implicaţi în analize şi, implicit, în fundamentarea unor decizii. Rubrica E reprezintă indicatorul "fond de rulment". În contextul bilanţului listă, suma algebrică a necesarului în fond de rulment şi a trezoreriei nete este dată tocmai de suma algebrică a:

B + C – D – ILa rândul ei, rubrica F reprezintă un alt indicator semnificativ în

analizele financiare. El exprimă capitalurile "permanente", ca diferenţă între total active şi datorii curente (datorii pe termen scurt).Prezentarea distinctă a datoriilor pe termen scurt (rubrica D) de datoriile pe termen lung (grupa G), modul în care intenţia conducerii întreprinderii conduce la încadrarea investiţiilor în investiţii pe termen lung sau investiţii pe termen scurt probează orientarea modelului promovat de contabilitatea românească spre analizele de tip exigibilitate – lichiditate.

A treia grupă de abordări ale bilanţului contabil sunt de sorginte anglo-saxonă ce exclude judecăţile patrimoniale şi consideră bilanţul contabil ca un document de sinteză43, care prezintă situaţia financiară a întreprinderii la un moment dat, incluzând trei mase valorice: bunurile sau activele (assets), datoriile (liabilities) şi capitalurile proprii (shareholders equity). Ca o caracteristică a acestei abordări apare faptul că nu se impune forma de prezentare, fiind acceptată atât cea orizontală (în cont), cât şi cea verticală (în listă).

43 Nicolae Feleagă, Liliana Malciu, Ştefan Bunea, op. cit., p.55.

54

3.2.4. Bilanţul contabil în viziunea reglementărilor româneşti

Reforma contabilă românească a cunoscut două etape44: prima este cea aferentă anilor 1990-1999 dominată de sistemul contabil francez; cea de a doua etapă începe în anul 1999, o dată cu publicarea Ordinului ministrului finanţelor nr.403/1999, “Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele de Contabilitate Internaţionale”. Modelul bilanţului contabil a fost influenţat de fiecare dintre aceste două etape ale reformei contabile româneşti.

Procesul de armonizare a sistemului contabil românesc cu Directiva a IV-a europeană şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate a deschis calea aplicării unei contabilităţi de inflaţie în România. În plus, acestea prescriu şi metodele de evaluare. Se permite ca alternativă la costul istoric evaluarea prin metode care să ţină seama de inflaţie, dându-se astfel undă verde pentru diminuarea influenţei inflaţiei asupra situaţiilor financiare.

Astfel, modelul aferent primei etape se regăseşte în practicile franceze, orientate multă vreme spre o analiză de tip financiar-funcţional, bazată pe echilibrul generat de fondul de rulment, necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă. Schema de “bilanţ patrimonial” aprobată prin H.G. nr. 704/1993, este o schemă de bilanţ orizontal, având forma grafică a unui cont ce pune în evidenţă egalitatea dintre utilizările (activele) şi resursele (pasivele) patrimoniale, respectiv egalitatea bilanţieră:

TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV,cu reflectarea distinctă a operaţiilor care să afecteze starea patrimonială în exerciţiile viitoare. De altfel, această schemă a fost adoptată şi practicată în majoritatea ţărilor europene.

A doua etapă a reformei contabilităţii româneşti, bazată pe prevederile Standardelor Internaţionale de Contabilitate, s-a realizat sub consiliere britanică ceea ce a condus la adoptarea “schemei de bilanţ vertical sau sub formă listă” utilizată în prezent. Forma detaliată a bilanţului pentru întreprinderea românească este adoptată prin OMFP nr. publice nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene şi fiind prezentată în anexa nr. 2. Bilanţul contabil se prezintă sub formă de listă şi reflectă pe de o parte drepturile de proprietate şi de creanţă ale entităţii economice (activele) iar pe de altă parte obligaţiile acesteia faţă de terţi (pasivele) într-o ordine raţională.

Acceptat ca o situaţie financiară care redă capitalurile proprii prin diferenţa între active şi datorii, se consideră că bilanţul furnizează informaţii privind natura şi sumele investite în activele întreprinderii, obligaţiile ei faţă de creditori, precum şi partea proprietarilor în aceste resurse45.

44 Nicolae Balteş, op. cit., p. 142.45 Nicolae Feleagă, Liliana Malciu, Ştefan Bunea, op. cit., p. 45

55

3.3. Contul de Profit şi Pierdere - ca imagine a performanţei

Contul de profit şi pierdere (denumit şi cont de rezultate) reprezintă situaţia financiară care sintetizează veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate de întreprindere, deci care măsoară performanţele acesteia, pe parcursul unei perioade delimitate. “Scopul fiecărui negustor este de a dobândi câştig licit şi competent pentru subzistenţa sa” ( Luca Paciolo, 1494). Prin această afirmaţie se evidenţia, încă din acele timpuri, că orice afacere este gândită şi condusă pentru a obţine câştig. Ceea ce nu mai corespunde însă în epoca contemporană este noţiunea de câştig, noţiune ce a fost înlocuită de profit, de maximizarea eficienţei.

Mulţi îl consideră cel mai important şi transparent raport financiar, pentru că arată dacă întreprinderea şi-a atins obiectivul fundamental: acela de a obţine profit46.

3.3.1. Delimitări privind conceptul de performanţă financiară

Informaţiile despre performanţa întreprinderii (contul de profit şi pierdere) şi îndeosebi despre rentabilitatea acesteia, sunt folosite de utilizatori pentru:

a evalua potenţialele modificări ale resurselor economice ale întreprinderii ce pot fi controlate în viitor de aceasta. Informaţiile despre variabilitatea performanţelor sunt, de aceea, deosebit de importante;

a anticipa capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente;

a formula raţionamente despre eficienţa cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.

Contul de profit şi pierdere prezintă un interes dublu: permite determinarea unui rezultat global şi formularea unei

aprecieri de ansamblu asupra performanţelor economico-financiare ale perioadei;

permite recapitularea exhaustivă a elementelor de venituri şi cheltuieli care au contribuit la realizarea lui şi identificarea factorilor favorabili sau nefavorabili care l-au influenţat.

Fără a da o definiţie universală performanţei, iată câteva accepţiuni la care literatura de specialitate face dese referiri 47:

performanţa cu sensul de succes, ea fiind dependentă de modul de reprezentare a reuşitei de către diferitele categorii de utilizatori ai informaţiei contabile;

performanţa ca rezultat al acţiunii, este opusă primei accepţiuni şi nu reţine judecata de valoare a utilizatorilor. Măsurarea

46 Ibidem, p. 153.47Ştefan Bunea, Lumini şi umbre în prezentarea şi interpretarea performanţei, publicat în revista “Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor”, nr. 3/2001, Bucureşti, Editura CECCAR, p. 23.

56

performanţelor este înţeleasă ca “evaluarea expost a rezultatelor obţinute”;

performanţa ca acţiune în sine, adică procesul şi nu rezultatul care apare la un moment dat.

3.3.2. Recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor

Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare prevede următoarele:

Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci cînd a avut loc o creştere a beneficiilor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil. Aceasta presupune că recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu recunoaşterea creşterii activelor sau a reducerii datoriilor (de exemplu, creşterea netă a activelor rezultată din vânzarea produselor sau a serviciilor ori descreşterea datoriilor ca rezultat al anulării unei datorii).

Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci cînd a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminuării unui activ sau creşterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil. De fapt aceasta înseamnă că recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea creşterii datoriilor sau a reducerii activelor (de exemplu, drepturile salariale angajate sau amortizarea mijloacelor fixe).

3.3.3. Forme de prezentare

Din punct de vedere al formei, Contul de profit şi pierdere se poate prezenta diferit în funcţie de:

criteriul reţinut pentru clasificarea veniturilor şi cheltuielilor; modul de raportare a veniturilor la cheltuieli.

În structurarea veniturilor şi cheltuielilor, practica continentală a adoptat clasificarea după natură, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă privilegiază gruparea după destinaţie sau pe funcţii ale întreprinderii.

Directiva a IV-a europeană propune patru scheme ale contului de profit şi pierdere care pot fi reţinute de statele membre (sub formă de listă şi sub formă tabelară, cu prezentarea cheltuielilor după natura lor şi după destinaţie), neexistând până în prezent o schemă universală de prezentare. Aceste scheme se manifestă ca nişte opţiuni ca urmare a confluenţei în spaţiul european a diferenţelor de tradiţie contabilă şi a celor culturale care se manifestă în ţările comunitare.

De exemplu, tradiţia contabilă franco-germană îşi exprimă preferinţa pentru prezentarea cheltuielilor şi veniturilor după natura lor economică, în timp ce tradiţia contabilă anglo-saxonă îşi exprimă preferinţa pentru prezentarea cheltuielilor şi veniturilor după funcţiunile întreprinderii.

În prima etapă a reformei contabilităţii româneşti, normalizatorii au optat pentru modelul francez al contului de profit şi pierdere, valorificându-se

57

informaţii financiare relevante de către stat pentru scopuri macroeconomice (în special informaţiile referitoare la valoarea adaugată).

În a doua etapă a reformei contabilităţii româneşti s-a optat pentru un cont de profit şi pierdere în „stil” francez, în format listă (verticală), cu o clasificare a cheltuielilor după natură, aflat în concordanţă cu prevederile Directivei a IV-a europene şi cu IFRS 1.

Oricum, opţiunea normalizatorilor români a fost surprinzătoare. Nu a fost prevăzută posibilitatea unui cont de profit şi pierdere cu o clasificare a cheltuielilor după funcţiunile întreprinderii, cu toate că există preocupări permanente pentru dezvoltarea pieţei de capital din România, pentru atragerea investiţiilor străine şi alinierea la referenţialul contabil internaţional.

Contul de profit şi pierdere în care clasificarea veniturilor şi cheltuielilor se realizează după natură satisface mai cu seamă nevoile informaţionale ale statului, iar o mare masă de utilizatori care caută prin informaţia contabilă utilizarea ei pentru analiză, previziune şi decizie nu găseşte prin acest document decât existenţa sau nu a profitului şi provenienţa lui după natură. De aceea este necesară şi crearea altor modele de cont de profit şi pierdere.

De ce nu există şi posibilitatea existenţei şi a altor forme de model de cont de profit şi pierdere, atât timp cât suntem interesaţi de atragerea unor noi investitori şi de dezvoltarea pieţei de capital din România, dar şi ţinând cont de cerinţele întreprinderilor mici şi mijlocii ? Probabil că statul îşi pune din nou „amprenta”, dorind informaţii care converg spre calculul unor indicatori la nivel macroeconomic. Structurarea contului de profit şi pierdere ar oferi utilizatorilor de informaţii contabile date mult mai utile şi relevante decât natura economică a cheltuielilor şi veniturilor.

Putem afirma că marile societăţi, în special cele cotate la bursă, ar opta pentru structurarea pe funcţiuni, valenţe apreciate de investitori şi manageri, răspunzând astfel unor criterii de comparaţie la nivel internaţional, tocmai ca urmare a procesului de mondializare şi globalizare a pieţelor financiare.

3.3.4. Performanţa versus rezultat

În interpretarea performanţelor unei societăţi punem adesea un semn de echivalenţă între performanţă, pe de o parte şi rezultatul obţinut, pe de altă parte. Desigur, sunt numeroase elemente de natură calitativă (ca de exemplu gradul de pregătire profesională a personalului) ce nu pot fi evaluate şi înregistrate în contabilitate, dar care trebuie luate în calculul performanţelor unei societăţi.

O lungă perioadă de timp, utilizatorii situaţiilor financiare s-au limitat la consultarea contului de profit şi pierdere pentru a afla informaţii privind rezultatul contabil, considerat cel mai semnificativ indicator de măsurare a performanţelor întreprinderii. De aceea, ne vom opri în continuare asupra rezultatului, indicator vizat de toţi utilizatorii informaţiei financiar-contabile.

58

Rezultatul contabil a fost considerat un timp îndelungat cel mai semnificativ indicator de măsurare a performanţelor întreprinderii, reflectate prin contul de profit şi pierdere. Rezultatul a îmbrăcat întotdeauna forma de profit sau de pierdere. Economişti de prestigiu consideră profitul un venit rezidual, adică elementul final sau rezidual al diferenţei dintre venitul total şi costuri, adică ceea ce rămâne din această diferenţă după ce se scad diferite sume48.

Nu sunt excluse nici interpretările contradictorii, potrivit cărora mulţi oameni consideră profiturile ca reprezentând un surplus din punct de vedere economic, inutil şi nejustificat, însuşit de factorii de produţie. Asemenea păreri sunt alimentate de inegalităţile care se formează în timp între diferite grupuri sociale pe baza veniturilor asigurate din profit, întrucât profiturile mari şi foarte mari coexistă cu cele mici sau chiar cu pierderile49.

Pentru o analiză în detaliu a performanţelor întreprinderii trebuie să se ţină seama de toţi factorii de producţie care au concurat la formarea rezultatului sub forma sa economică. O primă modalitate de determinare a rezultatului propriei activităţi o reprezintă compararea veniturilor şi cheltuielilor aparţinând perioadei analizate (ecuaţia economică de determinare a rezultatului):

Venituri – Cheltuieli = ± RezultatPentru definirea celor două noţiuni, vom avea în vedere prevederile

Cadrului General de Întocmire şi Prezentare a situaţiilor financiare, astfel:Veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe

parcursul perioadei contabile sub forma de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele înregistrate drept contribuţii ale acţionarilor.

Cheltuielile sunt diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.

Interesul tot mai mare al utilizatorilor informaţiilor financiare în special al investitorilor, pentru performanţele întreprinderii „cheamă” profesia contabilă la reflecţie pentru descoperirea unor concepte care să raspundă necesităţilor informaţionale ale acestora.

Având în vedere că întreprinderile îşi pot alege, în anumite limite, politicile contabile, rezultatele obţinute reflectă obiectivele lor şi nu realitatea. În această situaţie mai este credibil şi relevant rezultatul?.

48 N. Dobrotă, D. Ciucur, M. Cosea, C. Enache, I. Gavrilă, Economie politică, Bucureşti, Editura Economică, 1995, p. 284.49

Paul Samuelson, L’Economique 2, Paris, Libraire Armand Collin, 1969, p. 949-950.

59

3.3.5. Modele de întocmire a Contului de profit şi pierdere

Două scheme se pot folosi pentru constituirea contului de profit şi pierdere, respectiv o schemă bazată pe natura cheltuielilor şi veniturilor şi o alta bazată pe destinaţia cheltuielilor şi veniturilor conform tabelului următor:

Schema bazată pe natura cheltuielilor şi

veniturilor

Schema listă a contului de profit şi pierdere alcătuită după funcţia (destinaţia) cheltuielilor, conform Directivei a IV-a a

CEE• producţia vândută în preţuri de vânzare(+/-) variaţia (creşterea /diminuarea) stocurilor de produse finite şi producţie în curs de execuţie(+) producţia efectuată în scopuri proprii şi capitalizată(=) producţia exercitiului• vânzări de mărfuri(+) producţia vândută(=) cifra de afaceri(+) subvenţii de exploatare(+) alte venituri din exploatare(=) venituri din exploatare(-) cheltuieli pentru exploatare(=) rezultatul din exploatare (profit sau pierdere)• venituri financiare(-) cheltuieli financiare(=) rezultatul financiar (profit sau pierdere)(=) rezultatul curent al exerciţiului (profit sau pierdere)• venituri extraordinare(-) cheltuieli extraordinare(=) rezultatul extraordinar (profit sau pierdere)(-) impozitul pe profit(=) rezultatul exerciţiului

• cifra de afaceri netă(-) costul vânzărilor (costul de achiziţie sau de producţie, după caz)(=) rezultatul brut din cifra de afaceri (marja brută)(-) costurile de distribuţie(-) costurile generale de administraţie(-) alte cheltuieli de exploatare(=) rezultatul din exploatare (profit sau pierdere)(+) veniturile din participaţii(+) venituri care provin din alte valori imobiliare şi din creanţe imobilizate(+) alte dobânzi şi venituri asimilate(-) cheltuieli cu dobânzile şi cheltuieli financiare asimilate(-) impozitul asupra rezultatului curent sau ordinar(=) rezultatul curent sau ordinar dupa impozitare (profit sau pierdere)• venituri extraordinare(-) cheltuieli extraordinare(=) rezultatul extraordinar (profit sau pierdere)(-) impozitul asupra rezultatului extraordinar(=) rezultatul extraordinar dupa impozitare(-) alte impozite care nu figurează la posturile anterioare(=) rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere)

Din analiza comparativă a celor două scheme privind contul de profit şi pierdere, după natură şi după destinaţie, se constată că prima este centrată pe indicatorii privind cifra de afaceri şi producţia exerciţiului, iar a doua pe

60

indicatorii privind cifra de afaceri şi costul bunurilor vândute. În cazul primului model, analistul financiar poate studia consumul intrărilor raportând diferite cheltuieli clasate după natura lor la producţia exercitiului; pe această cale se pot aprecia bogăţia creată (valoarea adăugată) şi repartiţia sa. Contul de profit şi pierdere alcătuit pe criteriul naturii cheltuielilor şi veniturilor prezintă interes pentru factorii de producţie participanţi la crearea şi distribuţia bogăţiei.

Modelul contului de profit şi pierdere construit pe criteriul destinaţiei cheltuielilor şi veniturilor prezintă, cu precădere interes pentru investitorii de capital.

Modele ale contului de profit şi pierdere în ţările uniunii europene

Care a fost impactul adoptării Directivei a IV-a a CEE asupra modului de prezentare a contului de profit şi pierdere a societăţilor statelor membre ?

61

În ţări ca Belgia, Franţa, Italia, Portugalia şi Spania este ilegal ca societăţile comerciale să îşi publice conturile de profit şi pierdere în format listă cu clasificarea cheltuielilor după funcţii. Chiar printre ţările care permit utilizarea acestor modele există variante diferite ale utilizării acestora, după cum remarcăm şi din tabelul anterior.

Modelul de cont de profit şi pierdere conform noilor reglementări contabile româneşti armonizate cu referenţialul IASB nu aduce schimbări spectaculoase. Totuşi, pot fi evidenţiate o serie de elemente semnificative:

se pune în evidenţă cifra de afaceri netă, care include, pe lângă producţia vândută şi veniturile din vânzarea mărfurilor, veniturile din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri proprii;

se pun în evidenţă veniturile financiare realizate din plasamentele financiare sub forma intereselor de participare şi a investiţiilor financiare;

se precizează importanţa separării informaţiilor aferente activităţii ordinare de cea extraordinară (anumite operaţii considerate excepţionale devin operaţii de exploatare, cum ar fi: despăgubirile, amenzile, penalităţile, donaţiile, cesiunile de active).

Constatăm că normalizatorii români au optat pentru un model de cont de profit şi pierdere elaborat în concordanţă cu prevederile Directivei a IV-a europene, respectând şi precizările din IFRS 1.

3.4. Situaţia modificărilor capitalurilor proprii

Situaţia modificărilor capitalului propriu vine în întâmpinarea investitorilor prin detalierea capitalului propriu al întreprinderii şi prin asigurarea informaţiilor privitoare la menţinerea capitalului financiar.

Conceptele de menţinere a capitalului pornesc de la premisa că orice bază de evaluare trebuie să permită menţinerea capacităţii de finanţare a capitalului. După fiecare exerciţiu, fondurile investite sub formă de capital trebuie astfel reconstituite încât ele să-şi menţină valoarea iniţială. Sumele destinate acestei reconstituiri se preiau din profitul întreprinderii.

Conceptul de conservare a capitalului decide gradul în care o întreprindere poate distribui acumulările din cursul anului, fără ca prin aceasta să-şi prejudicieze viitorul.

3.4.1. Situaţia modificărilor capitalurilor proprii. De la rezultatul realizat la rezultatul global

Rezultatul contabil apare ca fiind determinat de natura şi mărimea capitalului care trebuie menţinut. Altfel spus, conform afirmaţiei lui Hicks – profitul este valoarea maximă pe care întreprinderea o poate

62

distribui în timpul anului, în condiţiile în care la sfârşitul anului ea va fi la fel de bogată ca la începutul lui50.

În cazul capitalului fizic, definit în termenii capacităţii fizice de producţie, profitul reprezintă creşterea acestui capital în cursul perioadei. Toate modificările de preţuri care afectează activele şi datoriile întreprinderii sunt considerate modificări în măsura capacităţii productive a acesteia, fiind tratate ca ajustări de menţinere a nivelului capitalului în cadrul capitalurilor proprii.

O altă modalitate de măsurare a capitalului este realizată prin prisma a două optici diferite: cea a acţionarilor şi cea a întreprinderii însăşi.

În această abordare, capitalul este un fond ce aparţine investitorilor. Profitul distribuabil apare ca un surplus peste ceea ce este necesar pentru menţinerea acestui fond. Acţionarii majoritari şi proprietarii, care sunt în acelaşi timp şi manageri, consideră că obiectivul principal al unei societăţi este maximizarea profitului proprietarului.

Profitul distribuabil este diferenţa dintre capitalurile proprii existente la sfârşitul perioadei şi cele de la începutul ei, ţinând cont de eventualele creşteri sau reduceri de capital din timpul anului. În acest mod se realizează cel mai eficient protecţia creditorilor.

Conceptul de conservare a capitalului poate fi aplicat şi altor baze de evaluare precum costul curent, valoarea realizabilă netă sau valoarea pentru întreprindere.

De pe poziţia societăţii, capitalul este văzut în termeni fizici, scopul fiind acela ca întreprinderea să reţină suficiente fonduri pentru menţinerea capacităţii sale de producţie. Investitorul deţine o parte din întreprindere, a cărei exploatare este presupusă continuă şi care trebuie să îşi conserve mijloacele necesare realizării acestei continuităţi.

În cadrul politicilor contabile, atât alegerea bazelor de evaluare cât şi a conceptului de menţinere a nivelului capitalului, va determina modelul contabil utilizat pentru elaborarea situaţiilor financiare. În acest scop, trebuie căutat un echilibru între relevanţă şi credibilitate.

Marile companii contabilizează alături de venituri şi cheltuieli, câştigurile şi pierderile. Aceste informaţii conduc la un indicator care proiectează noi dimensiuni ale analizei performanţelor şi anume rezultatul global.

3.4.2. Variante de abordare a tabloului variaţiei capitalurilor proprii

În România, situaţia modificărilor capitalurilor proprii nu a fost iniţial reţinută ca element distinctiv al situaţiilor financiare, întrucât nici Directiva a IV-a europeană nu prevedea prezentarea, întocmirea şi publicarea acesteia,

50 Inflation Accounting, Report of the Inflation Accounting Committee, 1995.

63

dar ulterior OMF nr.94/2001 şi apoi OMFP nr.1752/2005 au reglementat acest document obligatoriu de raportare în spiritul normei IFRS 1.

Cu toate că IFRS 1 nu impune un anumit format de prezentare, anexele la acest standard propun două variante de abordare a tabloului variaţiei capitalurilor proprii:

Variante de abordare a tabloului variaţiei capitalurilor propriiVarianta I

(Modificările capitalurilor proprii)Varianta II

(Situaţia câştigurilor şi pierderilor recunoscute)

Această situaţie se prezintă sub forma unui tablou matricial.

Fiecare linie prezintă câte o cauză care a condus la modificarea capitalurilor proprii:

-modificări ale politicilor contabile;

- surplus / deficit din reevaluarea activelor;

-diferenţe de schimb valutar;-modificîri rezultate din

tranzacţiile cu acţionarii (emisiune de acţiuni, dividende distribuite, răscumpărări);

- câştiguri/pierderi nerecunoscute în contul de profit şi pierdere.

Fiecare coloană este dedicată elementelor de capital propriu:

- capital social;- prime de capital;- rezerve din reevaluare;- rezerve din conversie;- profit acumulat.

Aceasta situaţie prezintă:-câştigurile şi pierderile

recunoscute direct în capitalurile proprii (surplus / deficit din reevaluare, diferenţe de curs valutar);

-profitul / pierderea netă a perioadei;

-efectul modificărilor politicii contabile.

Notele explicative vor prezenta o reconciliere a soldurilor fiecărei clase de capital social, rezultat reportat, prime şi a fiecărei rezerve de la începutul şi sfârşitul fiecărei perioade, prezentând separat fiecare mişcare.

Această variantă se apropie de formatul de model britanic „Tabloul tuturor câştigurilor şi pierderilor recunoscute” (The statement of total recognised gain and loses - engl). De asemenea, această variantă este în spiritul normei americane FAS 130

“Raportarea rezultatului global”(Reporting Comprehensive Income-engl.) norma care dezbate aspectele legate de „rezultatul global” şi de „situaţia rezultatului global”.

64

Modelul redă informaţii cu privire la rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile, precum şi din corectarea erorilor fundamentale. Se înscrie fiecare element de venit şi cheltuială, câştig sau pierdere care, aşa cum este cerut de alte standarde, este recunoscut direct în capitalul propriu şi totalul acestor elemente. Întreprinderile vor trebui să prezinte în plus, fie în situaţia modificărilor capitalului propriu, fie în notele explicative, informaţiile cu privire la tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuirile către aceştia.

În contextul expansiunii companiilor multinaţionale, utilizatorii informaţiilor financiare sunt interesaţi de performanţa întreprinderii determinată nu pe baza rezultatului contabil, ci a rezultatului global / economic. Acest ultim indicator nu poate fi evidenţiat de contul de profit şi pierdere, deoarece are o structură mult mai cuprinzătoare decât rezultatul contabil, incluzând şi elemente care nu tranzitează contul de profit şi pierdere.

Tabloul variaţiei capitalurilor proprii lansează conceptul de rezultat global ca o altă dimensiune a analizei performanţelor.

Pentru a-şi satisface nevoile de informare, decidenţii trebuie să apeleze la noi surse de informare. Tocmai de aceea profesia contabilă este chemată să creeze noi instrumente pentru a elimina limitele informaţionale ale situaţiilor financiare.

Alături de situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor capitalurilor proprii reprezintă „noile produse” ale ofertei contabilităţii.

În esenţă, situaţia modificării capitalurilor proprii reprezintă o componentă distinctă a situaţiilor financiare şi evidenţiază51:

profitul net sau pierderea netă a perioadei şi influenţa asupra capitalului propriu al întreprinderii;

tranzacţiile de capital cu proprietarii şi repartizările către aceştia; modificări ale capitalului propriu la începutul şi sfârşitul

perioadei.

3.5. Situaţia fluxurilor întreprinderii şi lichiditatea întreprinderii

Utilizatorii de informaţie financiar-contabilă nu sunt satisfăcuţi doar de informaţiile pe care le degajă bilanţul şi contul de profit şi pierdere. Sunt necesare informaţii cu privire la obţinerea unei imagini asupra dinamicii structurii financiare.

Iată de ce, în ultimul deceniu s-a simţit necesitatea includerii în situaţiile financiare anuale ale întreprinderii a unui document care să pună în evidenţă evoluţia situaţiei financiare, reflectând măsura în care diferitele activităţi ale întreprinderii (exploatare, investiţii, finanţare), degajă fluxuri de numerar.

51 Nicolae Balteş, Alina Teodora Ciuhureanu, Stela Stoica, Contabilitate financiară: demers teoretic şi pragmatic din perspectiva integrării în spaţiul euroatlantic, Sibiu, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2001, p. 270.

65

Bilanţul prezintă soldul lichidităţilor la deschiderea exerciţiului financiar precum şi la finele acestuia dar nu oferă detalii, adică nu prezintă cauzele care au condus la modificarea poziţiei financiare.

Contul de profit şi pierdere reflectă numai schimbările situaţiei financiare generate de operaţiunile care produc un profit net sau o pierdere netă, dar nu specifică multe operaţiuni importante ce pot avea loc pe parcursul exerciţiului şi care au condus la obţinerea acelui profit sau pierderi.

3.5.1. Utilitatea şi obiectivele tabloului fluxului de trezorerie

Situaţia fluxurilor de trezorerie vine în întâmpinarea acestor probleme, arătând de unde au provenit lichidităţile şi cum au fost cheltuite şi explicând astfel cauzele variaţiilor dintre soldul final al perioadei precedente şi cel al perioadei curente52. Astfel, situaţia fluxurilor de numerar a primit calitatea de document obligatoriu de rapoarte, întâi în perimetrul pieţelor internaţionale de capital (burse de valori) şi apoi în cadrul Standardelor Internaţionale de Contabilitate, unde a fost preluată destul de recent.

Importanţa acestui document este aşa de mare încât IASB a decis elaborarea unui standard special IAS 7 „Situatia modificărilor în poziţia financiară” elaborat în 1977. Acest standard a fost continuu revizuit, ultima variantă fiind aplicabilă începând cu 1 ianuarie 1994 sub denumirea de „Situaţia fluxurilor de trezorerie”. Modelul de plecare, care îşi găseste generalizare în întreaga lume contabilă, este modelul adoptat prin norma FAS 95 „Statement of cash-flow53” elaborată de FASB.

Tabloul fluxurilor de trezorerie se utilizează în special în mediul contabil anglo-saxon. Contabilitatea financiară anglo-saxonă este mai receptivă la cerinţele investitorilor, aceştia fiind interesaţi de activitatea viitoare a întreprinderii, de mărimea dividendelor actuale şi potenţiale, de capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri pozitive de trezorerie, astfel că noţiunea care câştigă teren este cea de cash-flow şi nu cea de rezultat.

În Australia54, întocmirea şi publicarea unui asemenea document se realizează din iunie 1991 (bursa de valori, Australian Stock Exchange – ASX, a exercitat presiuni în vederea întocmirii şi publicării fluxurilor de trezorerie).Câteva luni mai târziu se aliniază şi Marea Britanie, astfel că în 1992, FRS 1 preconizează introducerea în locul noţiunii de fond de rulment a unui tablou de trezorerie55, inspirat după modelul american. Norma FRS 1 a suferit o revizuire în octombrie 1996. FRS 1 solicită prezentarea unei situaţii

52 Nicolae Balteş, op. cit. p. 17053

Federal Accounting Standards Board, Statement of Financial Accounting Standard, no.95, noiembrie 1987.54

AASB 1026, „Statement of Cash Flows”, emis de Australian Accounting Research Foundation pentru Australian Accounting Standards Board.55

Accounting Principles Board, Financial Reporting Standard, no.1, Cash Flow Statements, septembrie 1991.

66

care reconciliază fluxul net de trezorerie cu modificările în situaţia datoriilor existente.

Franţa a preluat acest document ca urmare a Recomandărilor nr.1-22 a Ordinului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (OECCA) din octombrie 1988. Rolul documentului este de a explica variaţia trezoreriei şi, cu toate că este recomandat de OECCA nu a câştigat teren în practică56.

Cum era de aşteptat, şi în România, odată cu OMFP nr. 94 / 2001abrogat prin OMFP. nr. 1752 /2005 şi-a făcut apariţia situaţia fluxurilor de trezorerie, ca o componentă distinctă a situaţiilor financiare ale întreprinderii.

Intenţia de a introduce un asemenea document în cuprinsul situaţiilor financiare anuale ale întreprinderii se înscrie în acţiunea de dezvoltare a sistemului de contabilitate românesc, în corelaţie cu tendinţele care se manifestă pe plan european şi internaţional în domeniul contabilităţii. Situaţia fluxurilor de trezorerie se întocmeşte în concordanţă cu unul dintre modelele prevăzute în IAS 7 „Situaţia fluxurilor de numerar”, fiind exemplificat în Ordonanţa 54.

Multe întreprinderi româneşti se confruntă cu blocaje financiare, cu probleme legate de asigurarea capacităţii de plată şi menţinerea solvabilităţii. În aceste condiţii, introducerea acestui document obligatoriu de raportare în România este binevenită, asigurându-se astfel armonizarea şi din acest punct de vedere cu Standardele Internaţionale de Contabilitate în perspectiva diminuării blocajului financiar la nivel macroeconomic printr-o mai bună gestionare a lichidităţilor la nivel macroeconomic.

Obiectivele întocmirii situaţiei fluxurilor de trezorerie constau în: furnizarea de informaţii privind evoluţia trezoreriei şi cvasitrezoreriei

(documentul explică variaţia trezoreriei pornind de la rezultatul reflectat în contul de profit şi pierdere, aducând dorita conciliere între trezorerie şi rezultatul contabil);

furnizarea de informaţii privind activităţile de exploatare, investiţii şi finanţare desfăşurate de o întreprindere pe parcursul exerciţiului financiar.

Situaţia fluxurilor de trezorerie prezintă interes pe plan intern pentru conducerea întreprinderii, iar pe plan extern pentru investitori, creditori şi analistul financiar extern întreprinderii57.

3.5.2. Structura tabloului fluxurilor de trezorerie

Tabloul fluxurilor de trezorerie structurează activităţile întreprinderii în activităţi de exploatare, finanţare şi investiţii. Ca urmare, vor fi degajate următoarele tipuri de fluxuri de trezorerie: fluxuri de trezorerie aferente

56 Bailly Masson, La consecration au plan international du tableau de flux de tresorerie, Revue Française de

Comptabilité, nr. 319/2000, p.64-65.57

Belverd E. Needles, Henry R. Anderson, James C. Caldwell, Principles of accounting, traducere la Editura ARC, 2001, p.713.

67

activităţii de exploatare, fluxuri de trezorerie aferente activităţii de investiţii, fluxuri de trezorerie aferente activităţii de finanţare. Situaţia fluxurilor de trezorerie clasifică încasările şi plăţile în numerar în: activităţi de exploatare, de investiţii şi de finanţare58. Schematic aceste fluxuri pot fi prezentate astfel:

ActivităţiFluxuri de mijloace

Intrări Ieşiri

Exploatare -Vânzare bunuri şi servicii către clienţi;-Încasare dobânzi (aferente creditelor) şi dividende (aferente plasamentelor).

-Plată salarii angajaţi;-Plată furnizori pentru cumpărări de stocuri (acţiuni circulante);-Plăţi către alte persoane pentru cheltuieli;-Plată dobânzi către creditori;-Plată impozite către stat.

Investiţie -Vânzare titluri de valoare uşor negociabile sau pe termen scurt sau mediu;-Vânzare mijloace fixe (ş.a. investiţii pe termen lung);-Recuperare credite.

-Achiziţionarea de mijloace fixe şi alte imobilizări;-Achiziţionarea de titluri de valoare uşor negociabile sau pe termen scurt sau lung;-Acordarea de împrumuturi;

Finanţare -Vânzare acţiuni obişnuite sau privilegiate;- Emisiune de titluri de credit

-Răscumpărarea acţiunilor obişnuite sau privilegiate;- Rambursare datorii;- Plata dividendelor.

2.5.2.1. Fluxurile de trezorerie aferente activităţii de exploatare

Fluxurile activităţii de exploatare reprezintă efectele monetare ale evenimentelor şi tranzacţiilor aferente activităţii de exploatare a întreprinderii. Fluxurile de trezorerie provenite din activităţile de exploatare pot fi determinate prin utilizarea metodei directe sau indirecte. Principalele caracteristici ale celor două metode sunt prezentate în tabelul de mai jos.

58 Ibidem, p. 714.

68

Metoda directă versus metoda indirectăMetoda directă Metoda indirectă-Utilizează informaţii de tip

încasări şi plăţi, variaţia trezoreriei asupra operaţiunilor de exploatare fiind egală cu suma dintre încasări şi plăţi;

-Informaţiile privind clasele majore de încasări şi plăţi nu sunt oferite pe cale directă de situaţiile financiare. Acestea pot fi obtinuţe fie direct din înregistrarile contabile, fie indirect prin ajustări. Suma vânzărilor efectuate de-a lungul exerciţiului nu coincide de regulă cu încasările provenite din vânzările perioadei. În vederea determinării informaţiilor cu privire la încasările de la clienţi, sunt necesare date atât din bilanţ, cât şi din contul de profit şi pierdere.

-Este recomandată întreprinderi-lor de norma IAS 7, fiind mai pe intelesul utilizatorilor, permitând prezentarea ansamblului mişcărilor de trezorerie şi putându-se obţine informaţii cu privire la sursele şi utlizările de numerar.

-Este preferată de investitori, furnizând informaţii utile în vederea prognozării fluxurilor viitoare de trezorerie,

-Atât FAS 95, cât şi FRS 1 încurajează utilizarea metodei directe59.

-Recomandarea OECCA nr. 1-22 nu face referire la utilizarea metodei.

-Este permisă de norma IAS 7.-Este agreată de către mana-

germentul întreprinderii (ascunde utilizatorilor interni imaginea reală cu privire la lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii).

-Utilizează în principiu informaţii furnizate de contabilitatea de angajamente.

-Scoate în evidenţă diferenţele dintre profitul din exploatare şi fluxul de trezorerie net care provine din activitatea de exploatare.

-Această metodă este în fapt întocmirea unui tablou de reconciliere a rezultatului net înaintea impozitării şi a elementelor extraordinare cu fluxul net de trezorerie din activitatea de exploatare60.

-În practică, majoritatea întreprinderilor optează pentru metoda indirectă, întrucât un sistem contabil modern face apel la o contabilitate de angajamente.

-Este agreată de către contabilii întreprinderii, putând fi obţinută uşor prin preluarea unor date existente deja în bilanţ şi contul de profit şi pierdere.

-FAS 95 şi FRS 1 acceptă metoda indirectă, aplicându-se în special în practică.

59 Revue Française de Comptabilité, nr.13/2000, p. 64-65.

60 Nicolae Feleagă, Liliana Malciu, Politici şi opţiuni contabile de întreprindere, Editura Economică,

Bucureşti, 2002.

69

Întreprinderea trebuie să întocmească situaţia fluxurilor de numerar aferente activităţii de exploatare folosind una din următoarele două metode:

metoda directă, conform căreia sunt prezentate clasele principale de plăţi şi încasări brute, aceasta fiind de altfel metoda recomandată deoarece generează informaţii ce pot fi utilizate în previzionarea fluxurilor viitoare de trezorerie;

metoda indirectă, conform căreia profitul net sau pierderea netă este ajustată cu efectele tranzacţiilor care nu au caracter monetar (amortizări, provizioane, diferenţe de curs valutar), cu elementele de venituri şi cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie din investiţii sau finanţare, cu variaţia necesarului de fond de rulment net (capitalul circulant). Relaţia prin care se obţine fluxul de trezorerie din exploatare prin metoda indirectă este61:

FNE = PE ± CN sau VN - ∆NFRN ± A unde: FNE = fluxul de trezorerie din exploatare;

PE = profit din exploatare;CN = cheltuieli nemonetare;VN = venituri nemonetare;∆NFRN = variaţia necesarului de fond de rulment;A = alte ajustări.

3.6. Politici contabile şi note explicative

În notele explicative se oferă explicaţii sau detalii privind elementele conţinute în celelalte situaţii financiare. Dacă informarea conţinută în celelalte situaţii financiare furnizează o imagine incompletă a poziţiei financiare, a performanţelor şi a mişcărilor de trezorerie ale întreprinderii, informarea necesară pentru a completa imaginile de sinteză referitoare la entitatea descrisă va fi prezentată în note. Informaţia din note poate fi contabilă dar şi extracontabilă. Ea poate să fie furnizată şi în limbajul curent, nu doar cifric. În note se descriu politicile contabile, prelucrările (tratamentele) utilizate pentru măsurarea şi contabilizarea elementelor prezentate în situaţiile financiare, explicaţiile referitoare la incertitudini şi eventualităţi, etc.

Politicile contabile generale au ca obiect probleme semnificative ale raportării financiare (recunoaştere, evaluare, clasificare etc.) în tip ce politicile contabile specifice se referă la particularităţile specifice de active, datorii, capitaluri proprii, venituri, cheltuieli şi rezultate62.

Notele explicative cuprinse în reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate nu sunt limitative, existând însă obligativitatea păstrării ordinii de prezentare.

61 Adriana Duţescu, op. cit., p. 80.62Adriana Duţescu, Politici contabile de întreprindere, Editura C.E.C.C.A.R., Bucureşti 2003, p. 11.

70

Cerinţele OMFP nr. 94/2001 şi apoi a OMFP nr.1752/2005 cu privire la structurarea şi conţinutul informaţiilor din notele explicative sunt riguroase, acestea trebuind să conţină mai multe secţiuni63:

informaţii generale despre întreprindere şi situaţiile financiare proprii întreprinderii ( moneda, modul de exprimare a cifrelor);

prezentarea politicilor contabile ( metode de evaluare, politici contabile specifice);

informaţii care vin în completarea bilanţului, făcând referire la capitalul social ( starea acestuia, numărul şi valoarea totală a fiecărui tip de acţiuni emise, informaţii privind răscumpărarea acţiunilor, eventualele drepturi de distribuire a acţiunilor), obligaţiuni ( tipul acestora, valoarea emisă şi suma primită la emitere etc.), rezerve ( natura, scopul), provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;

informaţii privind datoriile; informaţii privind existenţa unor garanţii şi a altor obligaţii

contractuale financiare; informaţii privind anumite elemente de cheltuieli (prezentarea

separată a unor cheltuieli cu chiriile, ratele, onorariile auditorilor financiari etc.);

detalii privind impozitul pe profit ( variaţia faţă de anii precedenţi, proporţia din impozit ce revine diferitelor activităţi ale întreprinderii etc.);

detalii privind cifra de afaceri (detalierea pe activităţi şi zone geografice şi identificarea riscurilor şi beneficiilor pentru fiecare dintre acestea);

detalii privind salarizarea administratorilor şi managerilor (spre exemplu, salariile plătite sau de plătit, avansurile sau creditele acordate etc.);

detalii privind salariaţii (numărul mediu al angajărilor efectuate per total şi pentru fiecare categorie de personal etc.);

alte aspecte cum ar fi: baza folosită pentru elementele exprimate într-o monedă străină în raport cu cea naţională, sediul şi forma juridică a întreprinderii, descrierea naturii activităţii, numele societăţii-mamă, totalul activelor, respectiv al pasivelor bilanţiere, orice altă informaţie care ajută la furnizarea unei imagini fidele asupra întreprinderii.

3.7. Aprobarea, semnarea şi publicarea situaţiilor financiare anuale

Situaţiile financiare au înscrise clar numele şi prenumele persoanei care le-a întocmit, calitatea acestora (director economic, contabil şef sau altă

63Nicolae Balteş, op. cit., p. 174.

71

persoană împuternicită să îndeplinească această functie, expert contabil, contabil autorizat), precum şi numărul de înregistrare în organismul profesional, dacă este cazul.

Situaţiile financiare anuale, însoţite de raportul administratorilor pentru exerciţiul financiar în cauză, sunt supuse aprobării adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, potrivit legislaţiei în vigoare.

Situaţiile financiare anuale, aprobate în mod corespunzător, şi raportul administratorilor, împreună cu raportul de audit sau raportul de verificare, după caz, se publică în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Ori de câte ori sitaţiile financiare anuale şi raportul administratorilor se publică în întregime, acestea trebuie să fie reproduse în forma şi conţinutul pe baza cărora auditorii financiari sau persoanele care au efectuat verificarea, după caz, şi-au întocmit raportul lor. Acestea trebuie să fie însoţite de textul complet al raportului de audit sau al raportului de verificare după caz.

Dacă situaţiile financiare anuale nu se publică în întregime, trebuie să se indice faptul că versiunea publicată este o formă prescurtată şi trebuie să se facă trimitere la oficiul registrului comertului la care au fost depuse situaţiile financiare anuale. În cazul în care situaţiile financiare anuale nu au fost încă depuse, acest lucru trebuie prezentat. Raportul de audit nu se publică dar se menţionează dacă a fost exprimată o opinie de audit fără rezerve, cu rezerve sau contrară, sau dacă auditorii financiari nu au fost în măsură să exprime o opinie de audit64. De asemenea, se menţionează dacă raportul de audit face referire la aspecte asupra cărora auditorii financiari atrag atenţia printr-un paragraf distinct, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve.

Împreună cu situaţiile financiare anuale trebuie publicată propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile65.

Distribuirea profitului sau acoperirea pierderii contabile se prezintă în notele explicative.

64 Iacob Pântea, Gheorghe Bodea, Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene, Deva, Editura Intelcredo, 2006, p. 475.65 Ibidem, p. 476.

72

CAPITOLUL 4STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA ECONOMICO-

FINANCIARĂ PE BAZA BILANŢULUI LA S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. BUZĂU

În acest capitol mi-am propus să efectuez o analiză pe bază de bilanţ în perioada 2003-2005 la S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. Buzău. În realizarea studiului am folosit bilanţurile şi conturile de profit şi pierdere ale societăţii pe perioada analizată, documente ce sunt prezentate în anexa nr.2 şi anexa nr. 3 în formă simplificată. În acest sens voi începe cu o scurtă descriere asupra ceea ce este analiza economico-finanaciară după care voi calcula rând pe rând toate ratele şi toţi indicatorii care ne oferă informaţii asupra stării de fapt a societăţii.

4.1. Analiza economico-financiară

Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanţă financiară a entităţii la încheierea exerciţiului financiar. Ea îşi propune să stabilească punctele tari şi punctele slabe ale gestiunii financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi de dezvoltare într-un mediu concurenţial. Analiza economico-financiară face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor economici şi financiari-bancari pentru fundamentarea unor posibile acţiuni de cooperare cu respectiva întreprindere.

Atât analiza pe plan intern cât şi cea externă au ca obiectiv determinarea rentabilităţii, a riscului şi a valorii întreprinderii. Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanţul , contul de rezultate şi anexa la bilanţ. Aceasta poate fi completată cu informaţii privind evoluţia preţurilor, a cursurilor bursiere pe piaţă.

Principalele acţiuni ale analizei financiare se pot desfăşura în succesiune sau ca etape independente de lucru:

analiza structurii financiare a întreprinderii; analiza situaţiei financiare a întreprinderii; analiza echlilibrului financiar pe baza corelaţiei dintre fondul de

rulment, necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă; analiza creanţelor şi datoriilor în sistemul echilibrului financiar; analiza ratelor de echilibru financiar.

Concluziile analizei economico-financiare fundamentează întreaga politică economică financiară viitoare a întreprinderii ( analiza internă ) şi motivează comportamentul tuturor partenerilor, investitorilor şi concurenţilor vizavi de întreprindere ( analiza externă ).

Aşa cum se arată în Cadrul general IASC, aproape toţi utilizatorii consumă informaţii pentru a lua decizii economice pentru:

73

a) a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie de capital;

b) a evalua răspunderea sau gestiunea managerială;c) a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti şi de a oferi alte beneficii

angajaţilor săi;d) a evalua garanţiile pentru creditele acordate întreprinderii;e) a determina politicile de impozitare;f) a determina profitul şi dividendele ce pot fi distribuite;g) a elabora şi utiliza date statistice despre venitul naţional;h) a reglementa activitatea întreprinderilor.Potrivit Cadrului General de întocmire şi prezentare a situaţiilor

financiare, elaborat de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASC), „bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii şi capital propriu ale persoanei juridice la încheierea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege. Elementele de activ şi pasiv sunt grupate în bilanţ după natură, destinaţie şi lichiditate, respectiv natură, provenienţă şi exigibilitate”.

Bilanţul contabil furnizează informaţii privind poziţia financiară a întreprinderii concretizată prin: resursele economice pe care le controlează, structura sa financiară, lichiditate şi solvabilitate, precum şi capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi desfăşoară activitatea.

Contul de rezultate sintetizează pentru o perioadă de activitate dată (de obicei un exerciţiu financiar ) ansamblul fluxurilor economice generatoare de venituri ( ca surse de îmbogăţire ) şi cheltuieli ( ca surse de sărăcire ). Acesta arată cum s-a ajuns de la starea patrimonială iniţială la cea finală, reflectate în bilanţurile de la începutul şi sfârşitul exerciţiului.

În continuare vom lua spre analiză trei ani pentru a scoate în evidenţă eficienţa cu care întreprinderea gestionează resursele materiale, financiare şi umane, eficienţă care se va reflecta corespunzător în performanţele şi poziţia sa financiară. Pentru aceasta mai întâi trebuie să precizez că sursele principale de analiză sunt bilanţul şi contul de profit şi pierdere ce se regăsesc în anexele lucrării.

4.2. Analiza structurii financiare a întreprinderii

Se realizează în dinamică prin intermediul ratelor de structură ale elementelor activului bilanţier.

Pe baza informaţiilor furnizate de bilanţul contabil (anexa nr. 2) se pot calcula principalele rate de structură ale activelor, datoriilor şi capitalului propriu pe cei doi ani luaţi în analiză, astfel:

Din informaţiile furnizate de tabelul nr. 4.1 se pot desprinde unele concluzii privitoare la evoluţia structurii financiare a întreprinderii.

74

Tabel nr. 4.1Nr.crt. Indicatori 2003 2004 2005

I. RATE DE STRUCTURĂ ALE ACTIVELOR1. Rata activelor imobilizate (Ri)(Active imobilizate

/Active totale) x 100 27,86 33,74 27,692. Rata activelor curente (Rc) (Active curente /Active

totale) x 100 72,14 66,26 72,312.1 Rata stocurilor (Rs) (Stocuri/Active curente) x 100 50,67 46,08 41,612.2 Rata creanţelor (Rcr) (Creanţe/Active curente) x 100 39,74 36,16 41,382.3 Rata inv. fin. pe termen scurt şi disponibilităţilor

băneşti (Rd) (Inv. fin. pe termen scurt + Disponibilităţi băneşti/Active curente) x 100

9,60 17,76 17,01II. RATE DE STUCTURĂ ALE DATORIILOR

1. Rata stabilităţii financiare (Rsf) (Capital angajat /Total resurse) x 100 21,46 50,67 61,04

2. Rata datoriilor curente (Rdc) (Datorii curente/Total resurse) x 100 78,54 49,33 38,96

3. Ponderea res. curente în resurse stabile (Pr) (Resurse curente/Capital angajat) x100 78,54 56,92 45,40

4. Rata autonomiei financiare (Raf) (Capitaluri proprii/Total resurse) x 100 21,46 37,33 46,86

5. Rata capitalurilor proprii (Rcp) (Datorii totale/Resurse totale) x 100 27,32 59,57 88,17

6. Rata îndatorării (Rî) (Datorii totale/Capitaluri proprii) x 100 78,54 62,67 53,14

7. Ponderea datoriilor totale în capitalul propriu (Rdc) (Datorii totale/Capitaluri proprii) x 100 366,05 167,87 113,42

1. În ceea ce priveşte structura activelor, în perioada analizată se constată o creştere a gradului de imobilizare a activelor, concomitent cu diminuarea gradului de lichiditate al acestora urmând ca în anul imediat urmator să atingă aproape aceleaşi valori faţă de perioada iniţială ( 2005 faţă de 2003). Astfel, ponderea activelor imobilizate în total active a crescut de la 27,86 % în anul 2003 la 33,74 % în anul 2004, şi scazând iaraşi la 27,69%, pe seama creşterii ponderii activelor circulante situaţie considerată a fi necorespunzătoare.

Din analiza structurii activelor circulante, se constată o pondere a stocurilor ce se încadrează în nivelul maxim al normalităţii (aproximativ 50,67 %), pe seama diminuării ponderii creanţelor şi disponibilităţilor băneşti, ceea ce înseamnă că întreprinderea deţine importante stocuri ce nu au fost eliberate în consum sau valorificate. Rata creanţelor prezintă o tendinţă de creştere ( 39,74%-2003, 36,16%-2004, 41,38%-2005), rezultă că ponderea creanţelor creşte ca urmare a modificării valorii lor într-o proporţie mai mare decât cea a activelor curente, situaţie favorabilă care este dată de realizarea

75

unei cifre de afaceri într-o proporţie superioară. Putem observa o diminuare a nivelului stocurilor pe seama creşterii creanţelor încadrându-se în anul 2005 într-un nivel relativ normal de 41,61 în timp ce disponibilităţile băneşti cresc de la 9,6 în 2003 la 17,1 în 2005 ceea ce denotă că firma nu dispune de lichidităţi suficiente. Această situaţie are ca şi consecinţe scăderea gradului de lichiditate şi implicit imposibilitatea de a-şi onora în întregime şi la termen obligaţiile de plată faţă de terţi.

2.Nivelul înregistrat de datorii şi capitalul propriu în perioada analizată, apreciem că este necorespunzător. Astfel, constatăm că în perioada analizată, întreprinderea are o stabilitate şi o autonomie financiară relativ scăzute, mai ales în anul 2003, an în care capitalul angajat şi cel propriu ale firmei finanţau utilizările în proporţie de 21,46% ( sub valoarea minim admisibilă, firma aflându-se într-o situaţie nefavorabilă în ceea ce priveşte riscul de insolvabilitate) crescând în următorii ani ca urmare a majorării nivelului lichidităţilor atingând valori ca 50,67% (valoarea minimă care conferă o stabilitate acceptabilă) şi 61,04% respectiv 37,33% şi 46,86% ceea ce a condus la diminuarea ponderii datoriilor curente în totalul resurselor de finanţare (de la 78,54% în anul 2003 la 49,33% în anul 2004 şi 38,96% în anul 2005). Această situaţie se reflectă în mod favorabil asupra micşorării gradului de îndatorare şi a ponderii datoriilor în capitalul propriu.

Ponderea datoriilor totale în capitalul propriu are valori foarte mari pe toată perioada analizată (366,05% în 2003 167,87% în 2004 şi 113,42% în 2005), ceea ce demonstrează dependenţa de creanţierii săi ( împrumuturi pe termen lung şi scurt ). Scăderea valorii acestui indicator determină o diminuare a capacităţii de autofinanţare a firmei pe termen scurt, mediu şi lung. De remarcat tendinţa descrescătoare a acestui indicator, în 2005 fiind foarte aproape de pragul de 100%, nivel de la care băncile acorda credite în condiţii de garanţie sigură.

Ratele privind structura activului şi pasivului sunt dependente de specificul activităţii fiecărei societăţi, precum şi de caracteristicile tehnice ale acesteia. O analiză a acestor indicatori se poate face prin compararea rezultatelor firmei analizate cu firme cu acelaşi profil de activitate din economia noastră.

4.3. Analiza situaţiei financiare a întreprinderii

Analiza situaţiei financiare a întreprinderii trebuie să se înscrie pe coordonata neutralităţii şi a adevărului, furnizând o informaţie fidelă asupra situaţiei patrimoniale şi financiare, precum şi asupra rezultatului. Toate interesele informaţionale ale protagoniştilor sociali trebuie onorate în mod egal, fără discriminări.

Informaţiile necesare calculului şi analizei indicatorilor analizei financiare se preiau din bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere

76

încheiate de întreprindere la finele anilor 2003, 2004, 2005 prezentate în anexe. Datele suplimentare necesare calculului indicatorilor sunt redate în tabelul următor:

Nr. crt.

Indicatori 2003 2004 2005

1. Cifra de afaceri 329.226.754 479.171.439 731.073.073

2. Costul vânzărilor 236.499.399 311.305.325 544.050.450

3. Profit brut din vânzări 92.727.355 167.866.114 187.022.623

4. Profit brut total 0 28.541.376 47.371.032

5. Stocuri medii totale 69.126.299 76.696.948 67.752.235

6. Sold mediu clienţi 48.229.115 63.066.818 78114657,12

7. Sold mediu furnizori 102.534.002 87.563.454 108158756

8. Cheltuieli cu dobânzile 3.675.409 1.774.480 5.612.844

Tabel nr. 4.2

Indicatorii privind analiza situaţiei financiare a întreprinderii pe anii 2003, 2004 şi 2005 sunt calculaţi în tabelul nr. 4.3:

Tabelul nr. 4.3Nr.

crt.Indicatori Mod de calcul 2004 2005 2005

I. LICHIDITATEA

1. Rata lichidităţii curenteRlc = Active curente/Datorii curente

0,94 1,39 1,86

2. Rata lichidităţii imediate (testul acid)

Rli = (Active curente – Stocuri)/ Datorii curente

0,46 0,75 1,08

II. SOLVABILITATEA

1. Rata solvabilităţii patrimoniale (%)

Rsp = (Capitaluri proprii / Total resurse) x 100

21,46 37,33 46,86

2. Rata generală a solvabilităţii (%)

Rgs = (Capital străin / Capital propriu) x 100

366,05 167,87 113,42

III. PROFITABILITATEA

1. Rata rentabilităţii capitalului social (%)

Rcs = (Profit brut/Capital social) x 100

- 26,66 37,03

2. Rata rentabilităţii capitalului propriu (%)

Rcp = (Profit brut /Capital propriu) x 100

- 38,83 33,42

3. Rata rentabilităţii capitalului angajat (%)

Rca = (Profit brut /Capital angajat)* x 100

- 23,13 29,47

77

4. Marja brută din vânzări (%)

Mb = (Profit brut din vânzări/Cifra de afaceri) x 100

- 35,03 25,58

5. Acoperirea dobânzii din profit (Ad)

Ad = (Cheltuieli cu dobânzile/Profit brut) x 100

- 6,22 11,85

IV.INDICATORII DE ACTIVITATE (GESTIUNE)

1. Viteza de rotaţie

1.1. -a activelor curenteCifra de afaceri /Active curente

2,23 3,54 3,34

1.1.

1 - a stocurilor

Nr .rotaţii = Costul vânzărilor/Stoc mediu

3,42 4,06 8,03

Nr. zile de stocare = (Stoc mediu /Costul vânzărilor)x 365

106,69 89,93 45,45

1.1.

2- a debitelor – clienţi

Vrc = (Sold mediu clienţi /Cifra de afaceri) x 365

53,47 48,04 39,00

1.2 - a creditelor-furnizoriVrf = (Sold mediu furnizori /Cifra de afaceri) x 365

113,68 66,70 54,00

1.3 - a activelor imobilizate

Vra = Cifra de afaceri /Active imobilizate

5,76 6,96 8,72

1.4 - a activelor totaleVrat = Cifra de afaceri/Active totale

1,61 2,35 2,42

V. GRADUL DE ÎNDATORARE

Gî = (Capital împrumutat /Capital angajat) x 100

- 26,32 23,23

Gî = (Capital împrumutat/Capital propriu) x 100

- 35,73 30,26

1.Lichiditatea curentă ( tabel nr. 4.3) reflectă posibilitatea creanţelor şi stocurilor (activelor circulante) de a se transforma în termen scurt în lichidităţi pentru a acoperi obligaţiile de plată exigibile. De fapt lichiditatea curentă reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment. În anul 2003, societatea a înregistrat un indice de lichiditate subunitar, respectiv 0,94 %, ceea ce înseamnă că datoriile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu, de capitalul circulant. În anii 2004 şi 2005 indicii de lichiditate sunt supraunitari (101,39% în anul 2004 şi 1,86% în anul 2005), ca urmare a îmbunătăţirii situaţiei financiare, dovedind în acelaşi timp că cel puţin pe

78

termen scurt societatea are capacitatea de a-şi achita datoriile exigibile. În analiza lichidităţii curente trebuie luate în calcul şi alte elemente cum ar fi: structura activelor circulante, rotaţia activelor circulante, structura datoriilor etc. Lichiditatea imediată are valori 0,46%-2003, 0,75%-2004 şi 1,08%-2005. Astfel în anul 2003 firma se afla în pericol de incapacitate de plată în timp ce în anii următori valoarea crescută a indicatorului indică faptul că sunt utilizate corespunzător activele curente.

2.Solvabilitatea înregistrată în anul 2003 poate fi apreciată necorespunzător, întreprinderea neavând posibilitatea să-şi finanţeze obligaţiile de plată din resurse proprii. Indicatorul înregistrează o evoluţie pozitivă de la 21,46%-2003, 37,33%-2004 la 46,86% în 2005 aproape de 50% la diferenţă de doi ani.

Indicele de solvabilitate din anul 2003, indică riscul societăţii de a nu-şi putea onora obligaţiile imediate sau mai îndepărtate, cu implicaţia neplăcută de a căpăta reputaţia de “rău platnic”. Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă a firmei, iar lipsa capacităţii de plată şi lichidităţii poate avea un caracter temporar dacă entitatea se bazează pe o solvabilitate generală. Această rată exprimă în termeni relativi un indicator echivalent cu valoarea absolută corespunzătoare activului neangajat în datorii. Pe perioada analizată are loc o creştere a valorii ponderii capitalurilor proprii în resursele totale pe seama reducerii nivelului capitalului străin.

3.Profitabilitatea poate fi apreciată că înregistrează valori normale. În anul 2005 asistăm la o majorare a stocurilor cu consecinţe favorabile asupra dimensiunii masei profitului şi implicit asupra indicatorilor de profitabilitate. Rentabilitatea capitalului angajat înregistrează o evoluţie pozitivă de aproape 5% ca urmare a utilizării eficiente a resurselor împrumutate. Se constată o creştere a cheltuielilor cu dobânzile ca urmare a creşterii creditelor contractate. Indicatorii de profitabilitate din anul 2003 sunt negativi ca urmare a pierderii pe care firma a suferit-o în rezultatul financiar, motiv pentru care nu au fost luaţi în calcul.

În anii 2004 si 2005, societatea a avut o rată a profitului 5.96%, respectiv 6.48%. În condiţiile în care rata medie a profitului în industrie era de 1.2% , putem spune că firma avea o rată a profitului bună.

4. Analzia vitezei de rotaţie a stocurilor este foarte importantă deoarece un volum prea mare a acestora din urmă poate duce la un blocaj financiar. Viteza de rotaţie mică ( 3,42 rotatii ) aferentă anului 2003 demonstrează o imobilizare ridicată a banilor şi indică greutăţi în asigurarea lichidităţilor. În anul 2004 , viteza de rotaţie se îmbunătăţeşte făcând un salt considerabil în anul 2005 (8,03 rotaţii). Aceasta arată că societatea a avut un management al stocurilor bun, reuşind să nu blocheze fonduri în stocuri şi în acelaşi timp să facă faţă cererilor de produse.

79

Se constată o scădere considerabilă a numărului zilelor de stocare de la 106,69 zile în 2003 la 89,93 zile în 2004 şi 45,45 zile în 2005 această ultimă valoare asigurând o eficienţă minim acceptabilă a gestiunii stocurilor .

Durata de încasare a clienţilor arată la câte zile s-au încasat banii de la clienţi, de la emiterea facturii. Durata de încasare a clienţilor este de aproape 54 zile în anul 2003, ceea ce arată politica de creditare a clienţilor dusă de conducerea societăţii. S-a apelat la aceasta ca soluţie de atragere a clienţilor cu volum mare de activitate ( marii en-gros-işti). În anii 2004 şi 2005 durata de încasare s-a redus ajungând la 39 de zile. Pe fondul unei redresări a activităţii societatea nu a mai fost constrânsă în negocierea contractelor de plată cu clienţii.

Durata de plată a furnizorilor aşa cum reiese din tabelul nr. 4.3, în anul 2003, a fost mai ridicată, ca urmare a lipsei de lichidităţi societatea intrând în incapacitate de plată a acumulat penalităţi de întârziere din partea furnizorilor, situatie evidenţiată şi în rezultatele financiare slabe ale anului 2003.

Analizând comparativ anii 2004 şi 2005, duratele de încasare ale clienţilor cu cele de plată ale furnizorilor, constatăm că acestea din urmă au fost mai mari, ceea ce demonstrează că societatea a avut resurse atrase pe care le-a folosit în activitatea de exploatare.

Rotaţia activelor în creştere de la un an la altul, poate fi considerată normală pentru o întreprindere cu activitate productivă ceea ce denotă o utilizare eficientă a stocurilor şi a activelor în general.

6.Gradul de îndatorare al întreprinderii este scăzut în cei trei ani analizaţi, ceea ce demonstrează ponderea normală deţinută de datoriile pe termen lung în resursele proprii, predominând însă datoriile curente care cu greu sunt onorate de întreprindere în anul 2003 din lipsă de lichidităţi. În 2004 valoarea capitalului împrumutat în raport cu capitalurile proprii este de 35.73% diminuându-se până la 30.26 % ceea ce demonstrează capacitatea întreprinderii de a rambursa în totalitate creditele contractate. Societatea poate beneficia în continuare de credite bancare pe termen lung rata indicatorilor fiind mai mică de 50%.

4.4. Analiza şi diagnosticul echilibrului financiar

4.4.1. Analiza echilibrului financiar pe baza corelaţiei fondul de rulment-necesar de fond de rulment –trezorerie.

În tabelul nr. 4.4 se prezintă situaţia indicatorilor privind echilibrul financiar al întreprinderii

Tabelul nr. 4.4 RON

SN-Situaţia neta Total Activ – Datorii totale 61.033.414 93.

550.431 159.963.774

FR-Fondul de rulment

Capitaluri permanente- Active imobilizate -10.240.261

11.841.080

58.117.297

NFR-Nevoia de Active curente (minus -24.434.724 14. 63.

80

fond de rulment disponibilităţi băneşti) – Datorii curente 092.142 776.348

TN-Trezoreria neta FR-NFR 14.194.463 - 2.251.062 - 5.659.051

S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. Buzău are o situaţie netă pozitivă şi crescătoare, ceea ce reflectă o gestiune economică sănătoasă. Această creştere este consecinţa reinvestirii unei părţi din profitul net şi a altor elemente de acumulări. Creşterea situaţiei nete marchează, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, şi anume maximizarea valorii întreprinderii, respectiv a valorii capitalurilor proprii. Comparativ cu anul 2003, în anul 2004, situaţia netă a crescut cu 31.517.017 ron, respectiv 53,3 %, iar în anul 2005 creşterea a fost de 98.930.360 ron, respectiv 162.1 %. O valoare negativă a patrimoniului net ar evidenţia o situaţie prefalimentară, când pierderile acumulate consumă integral capitalurile proprii, iar partea neacoperită cade în sarcina creditorilor.

Fondul de rulment (FR)Fondul de rulment (FR) a fost negativ în anul 2003. Acest fapt

demonstrează că activele curente transformate în lichidităţi într-un termen mai mic de 1 an sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt. Aceasta arată o situaţie defavorabilă sub aspectul solvabilităţii .

În anul 2004, creşterea de fond de rulment financiar faţă de anul 2003 a fost de 22.081.341 ron, iar în anul 2005 faţă de 2004 de 46.276.217 ron. Creşterea fondului de rulment financiar reflectă alocarea tuturor acumulărilor nete ale execitiului 2004 şi 2005 în creşterea activelor curente.

În anul 2004 şi 2005, activele curente nete fiind mai mari decât datoriile pe termen scurt, arată că transformarea celor dintâi în lichidităţi într-un termen scurt vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor, dar în egală măsură degajarea de lichidităţi execedentare.

Activele circulante au crescut pe seama creşterii capitalului permanent şi datoriilor mai mici de un an.

Nevoia de fond de rulment (NFR)Din analiza indicatorului Nevoia de fond de rulment ( NFR), rezultă că în

anul 2003, an în care NFR este negativ, societatea nu a contractat credite şi deci finanţarea activităţii de exploatare s-a făcut numai din surse atrase. Această situaţie a rezultat ca urmare a politicii duse de firmă prin urgentarea încasărilor şi relaxarea plăţilor către furnizorii externi. În anul 2004 şi 2005 nevoia de fond de rulment este pozitivă, deoarece politica firmei a suferit o modificare fundamentală. Societatea şi-a îndreptat atenţia spre atragerea de clienţi puternici, şi a asigurat creditarea acestora pentru o perioadă mai mare, cu alte cuvinte s-a înregistrat o încetinire a încasărilor şi o urgentare a plăţilor. În aceste condiţii finanţarea activităţii de exploatare nu s-a făcut prin creşterea datoriilor către furnizori, ci prin credite bancare. O astfel de politică prelungită ar putea duce însă la un decalaj între lichiditatea stocurilor şi

81

creanţelor pe de o parte şi exigibilitatea datoriilor de exploatare pe de altă parte.

Trezoreria neta(TN) În anul 2003, trezoreria este pozitivă, şi se regăseşte sub forma

disponibilităţilor băneşti în conturile bancare şi în casă. Această situaţie este favorabilă şi se poate vorbi chiar de o autonomie financiară pe termen scurt.

Trezoreria netă a societăţii este negativă atât în anul financiar 2004 cât şi în 2005. Această situaţie arată dependenţa întreprinderii de resursele financiare externe, respectiv credite. Trezoreria negativă din anii 2004 şi 2005 care evidenţiază o anumită dependenţă financiară nu trebuie interpretată implicit ca o stare de insolvabilitate. Societatea poate să prospere şi în acest caz, deoarece partenerii financiari care au acordat credite pe termen scurt, conform contractelor încheiate, acceptă reînnoirea acestora asigurând astfel resursele necesare acoperirii datoriilor exigibile.

4.4.2. Analiza creanţelor şi datoriilor în sistemul echilibrului financiar

În vederea realizării echilibrului financiar întreprinderea trebuie să urmărească evoluţia raportului creanţe-obligaţii şi modificările pe care variaţia nivelului activităţii le aduce acestui raport.

Tabel nr. 4.5 RONIndicator

i 2003 2004 2005ABATERI

%2004-2003 2005-2004

Cifra de afaceri 329.226.75

4479.171.439 731.073.073

149.944.685 251.901.634 145,54 152,57

Creanţe58.765.696 48.899.491 90.565.489

-9.866.205 41.665.998 83,21 185,21

Datorii curente

158.132.358 97.128.010 117.862.375

-61.004.348 20.734.365 61,42 121,35

Raportul creanţe/datorii 0,37 0,50 0,77 0,13 0,26 135,47 152,63

Se constată că în cei trei ani supuşi analizei, raportul creanţe-obligaţii este subunitar, ceea ce atestă că întreprinderea nu a avut posibilitatea să-şi acopere în întregime datoriile din creanţele pe care le avea de încasat ( numai în proporţie de 37% în anul 2003, 50% în 2004 şi respectiv de 77% în anul 2005 ). În schimb se constată că indicele de creştere al datoriilor este net inferior ( 61,425 respectiv 121,35% ) celui înregistrat de creanţe ( 83,21% respectiv 185,21 ), iar pe de altă parte indicii de creştere înregistraţi de cifra de afaceri în perioada analizată sunt de 145,55 respectiv 152,5% ceea ce denotă o creştere a volumului vânzărilor şi creanţelor pe fondul diminuării datoriilor.Corelaţia creanţe-datorii poate fi analizată şi prin prisma duratei de recuperare a creanţelor şi respectiv duratei de achitare a datoriilor prin

82

intermediul cifrei de afaceri. Cei doi indicatori se calculează conform tabelului nr. 4.6 astfel:

Tabel nr. 4.6

INDICATORI 2003 2004 2005 DIFERENŢE

2004-2003 2005-2004Perioada de recuperare a creanţelor (zile) 65,15 37,25 45,22 -27,90 7,97Perioada de folosire a resurselor atrase (zile) 175,31 73,99 58,84 -101,33 -15,14

Nivelul celor doi indicatori înregistrează descreşteri de la un an la altul aşa cum se poate observa şi în tabelul de mai sus, ceea ce înseamnă că o scădere a timpului de recuperare a creanţelor în medie cu 30 de zile în 2004 faţă de 2003 şi cu 10 zile în 2005 faţă de 2004 se realizează pe fondul diminuării perioadei de folosire a resurselor atrase în medie cu 101,33 zile în 2004 faţă de 2003 respectiv 15,14 zile în 2005 faţă de 2004. Situaţia poate fi considerată normală, pentru că se asigură o stabilitate financiară. Rata de imobilizare a creanţelor este mai mică decât durata de achitare a obligaţiilor, ceea ce constituie un aspect favorabil asupra echilibrului financiar al întreprinderii realizat prin prisma raportului creanţe-datorii.

4.4.3. Analiza ratelor de echilibru financiar

Ratele de echilibru financiar sunt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung şi scurt al întreprinderii, evidenţiind existenţa sau insuficienţa fondului de rulment, necesarului de fond de rulment şi a trezoreriei nete.

Ratele de echilibru financiar calculate pentru întreprindere sunt redate în tabelul următor:

Tabel nr. 4.7N

Nr. crt. INDICATORI MOD DE CALCUL 2003 2004 20051. Rata de finanţare a

activelor imobilizateCapital angajat/Active imobilizate 0.76 1.45 2.20

2. Rata de finanţare a capitalurilor proprii

Capitaluri proprii/Active imobilizate 0.76 1.07 1.69

3. Rata de finanţare a activelor curente

Fond de rulment /Active curente* - 0.23 0.46

4. Rata de finanţare a stocurilor

Fond de rulment/Stocuri* - 0.50 1.11

5. Rata autonomiei financiare

Capitaluri proprii/ Capitaluri angajate 1.00 0.74 0.77

*s-au calculat numai pentru anii 2004 şi 2005Se constată că în cei trei ani supuşi analizei este asigurat echilibrul pe

termen lung însă doar în anul 2004 şi 2005,( atât rata de finanţare a activelor imobilizate cât şi cea a capitalurilor proprii fiind supraunitare) în timp ce în 2003 aceşti indicatori sunt subunitari. Ansamblul imobilizărilor este finanţat

83

din resursele durabile. Creşterea valorii raportului ratei de finanţare a activelor imobilizate indică o ameliorare a structurii de finanţare a firmei.

În anul 2004 activele curente sunt finanţate în proporţie de 23% iar stocurile în proporţie de 50%, iar în anul 2005 în proporţie de 46% respectiv 111% pe seama fondului de rulment, situaţie considerată ca fiind corespunzătoare doar pentru anul 2004.

În ce priveşte rata autonomiei financiare, aceasta înregistrează valori ridicate pe parcursul perioadei analizate în anul 2003 firma neavând nici o datorie pe termen lung rata fiind egală cu 1, situându-se mult peste limita considerată normală (0,5), ceea ce înseamnă că întreprinderea dispune de o autonomie financiară ridicată, însă descreşte în următorii ani ca urmare a contractării creditelor.

4.4.4. Diagnosticul riscului

Riscul economic evaluează capacitatea firmei de a se adapta la timp şi cu cel mai mic cost posibil la variaţiile mediului în care activează, respectiv exprimă flexibilitatea rezultatului de exploatare.

Efectul de levier de exploatare (operaţional) (ELo), numit în general coeficient de elasticitate, măsoară variabilitatea rezultatului de exploatare în raport cu cifra de afaceri, fiind determinat pe baza relaţiei:

unde:

CA0 = cifra de afaceri iniţială (sau anterioară creşterii înregistrate);

RE0 = rezultatul din exploatare corespunzător nivelului CA0;∆CA = variaţia absolută a mărimii cifrei de afaceri;∆RE = variaţia absolută a rezultatului din exploatare ca efect al

modificării cifrei de afaceri;CAPR = cifra de afaceri pentru care rezultatul din exploatare realizat de

firmă este nul. Tabel nr. 4.8 RON

INDICATORI VALOARE

CA0 cifra de afaceri iniţială 329.226.754 479.171.439

CA1 cifra de afaceri ulterioară creşterii 479.171.439 73.107.307

RE0 rezultatul din exploatare corespunzător nivelului 28.549.299 59.943.664

RE1 rezultatul din exploatare corespunzător nivelului 59.943.664 71.375.357

∆CA variaţia absolută a mărimii cifrei de afaceri 149.944.685 251.901.634

∆RE variaţia absolută a rezultatului din exploatare ca 31.394.365 11.431.693

Efectul de levier de exploatare Elo 2,41 0,36Din studiile statistice s-a dedus că firma este într-o situaţie:

84

instabilă, când cifra de afaceri depăşeşte pragul de rentabilitate cu mai puţin de 10%;

stabilă, când cifra de afaceri depăşeşte cu 10-20% pragul de rentabilitate;

confortabilă, când cifra de afaceri depăşeşte cu peste 20% pragul de rentabilitate.

În cazul analizat, Elo are o valoare pozitivă, 2,41 respectiv 0,36, ceea ce înseamnă că odată cu creşterea cifrei de afaceri s-a înregistrat creşterea rezultatului din exploatare.

Riscul financiar caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate, sub influenţa structurii financiare a firmei, respectiv a gradului de îndatorare, în sensul de a şti dacă afacerea propusă oferă un risc bun şi dacă beneficiile posibile justifică volumul capitalurile ce trebuie angajate.

Levierul financiar arată gradul în care sunt utilizate de către firmă surse de finanţare cu costuri fixe (împrumuturi, leasing şi acţiuni preferenţiale). El descrie influenţa favorabilă sau nefavorabilă pe care o are utilizarea fondurilor împrumutate asupra rentabilităţii capitalurilor proprii ale firmei, prin utilizarea levierului financiar (datorii şi actiuni preferenţiale) firma concentrează riscul afacerilor sale asupra deţinătorilor de acţiuni comune.

Efectului de levier financiar se calculează după formula:

unde:

CA0 = cifra de afaceri iniţială (sau anterioară creşterii înregistrate);

RC0 = rezultatul curent corespunzător nivelului CA0;

∆CA = variaţia absolută a mărimii cifrei de afaceri;∆RC = variaţia absolută a rezultatului curent ca efect al modificării cifrei

de afaceri;= cifra de afaceri pentru care rezultatul curent realizat de firmă este

nul, determinată potrivit relaţiei (pragul de rentabilitate financiară)Pentru perioada analizată avem:

Tabel nr. 4.9 RONINDICATORI Valoare

Cifra de afaceri iniţială CA0 329.226.754 479.171.439Cifra de afaceri ulterioară creşterii CA1 479.171.439 73.107.307RC0 rezultatul curent corespunzător nivelului CA0 -12.081.763 25.729.907RC0 rezultatul curent corespunzător nivelului CA1 25.729.907 47.819.409∆CA variaţia absolută a mărimii cifrei de afaceri 149.944.685 251.901.634∆RC variaţia absolută a rezultatului curent 37.811.670 22.089.502Lf Efectului de levier financiar -6,87 1,63

În cazul analizat, Lf are o valoare negativă, respectiv –6,87, ceea ce înseamnă că la o creştere a cifrei de afaceri s-a înregistrat o scădere a

85

rezultatului curent urmând ca în perioada imediat următoare să înregistreze o valoare pozitivă respectiv 1,63 ceea ce înseamnă că la o creştere a cifrei de afaceri s-a înregistrat o creştere a rezultatului curent.

4.5. Metoda scorurilor în caracterizarea sintetică a situaţiei financiare

În activitatea practică a apărut necesitatea folosirii unor instrumente care să permită evaluarea sintetică a situaţiei economico-financiare a întreprinderii. Ca atare, specialiştii în domeniu s-au preocupat de elaborarea unei metode de predicţie a riscului de faliment, denumită metoda scorurilor.

Literatura de specialitate recomandă mai multe modele bazate pe metoda scorurilor, cele mai utilizate fiind: modelul Altman, modelul Canon şi Holder, Loeb şi Portier, modelul Băncii Franţei, modelul Băncii Comerciale Române etc.

4.5.1. Modelul Altman

Modelul Altman a fost elaborat în anul 1968 şi reprezintă una din primele funcţii scor, fiind reprezentat de ecuaţia:

Z = 3,3x1 + 1,4x2 + 1,2x3 +1,0x4 +0,6x5,Scorul „Z” obţinut este interpretat astfel:

Z de faliment este iminentă;1,8 < Z 3 situaţia financiară a întreprinderii este deficitară, cu

performanţe vizibil diminuate, dar îşi poate relansa activitatea adoptând o strategie corespunzătoare;

Z > 3 situaţia financiară este bună şi întreprinderea solvabilă.Utilizând modelul Altman, pe baza informaţiilor furnizate de situaţiile

financiare ale întreprinderii din anii 2003, 2004 si 2005, putem determina scorul „Z”, astfel:

Tabel nr. 4.10

RATE UTILIZATE 2003 2004 2005

Coeficient de

ponderareX1 = Profit brut/Activ total - 0,14 0,16 3,30X2 = Profit reinvestit / Active totale

- - - 1,40

X3 = Active curente /Active totale

0,72 0,66 0,72 1,20

X4 = Cifra de afaceri/Active totale

1,61 2,35 2,42 1,00

X5 = Capitaluri proprii/Datorii totale

0,27 0,60 0,88 0,60

Scorul „Z” 2,64 3,96 4,33 XSe constată că „Z” înregistrează o valoare de 2,64 în anul 2003, ceea ce

atestă o situaţie dificilă pentru întreprindere. Este necesar ca întreprinderea să-

86

şi relanseze activitatea, adoptând strategii corespunzătoare care să vizeze în primul rând reducerea stocurilor, creşterea cifrei de afaceri ceea ce va contribui la majorarea profitului obţinut din activitatea de exploatare cu consecinţe directe asupra îmbunătăţirii situaţiei financiare. În anii 2004 şi 2005 „Z” are ca valori 3,96 respectiv 4,33 ceea ce indică o valoare net superioară, o îmbunătăţire majoră a situaţiei, întreprinderea devenind solvabilă.

4.5.2. Modelul Canon şi Holder

Modelul Canon şi Holder calculează tot o variabilă „Z” a riscului de faliment pe baza unor indicatori:

Rata lichidităţii intermediare (X1) Rata stabilităţii financiare (X2) Acoperirea dobânzilor şi altor cheltuieli financiare din cifra de

afaceri (X3) Ponderea cheltuielilor cu angajaţii în valoarea adăugată (X4) Capacitatea brută de rambursare (X5)

Funcţie de aceşti indicatori, variabila „Z” se calculează pe baza următoarei ecuaţii:

Z =0, 16 *X1 + 0,22 *X2 – 0,87 *X3 –0,10 *X4 + 0,24 * X5

Riscul de faliment depinde de valoarea scorului obţinut astfel: Tabel nr. 4.11

Utilizând modelul Canon Holder, pe baza informaţiilor furnizate de situaţiile financiare ale întreprinderii din anii 2003, 2004 si 2005, putem determina scorul „Z”, astfel:

Tabel nr. 4.12Rate utilizate 2003 2004 2005 Coeficient de

ponderareX1 = Creanţe + Disp. băneşti/ Datorii curente

0,46 0,85 0,81 0,16

X2 = Capital angajat /Total capitaluri 1,00 1,36 3,90 0,22X3 = Ch. financiare/Cifra de afaceri 0,18 0,16 0,08 -0,87X4 = Ch. cu personalul/Valoarea adăugată* 0,33 0,25 0,24 -0,10X5 = Excedent brut de exploatare** /Datorii totale

0,25 0,65 0,67 0,24

Scorul „Z” 0,17 0,43 1,05 X

87

Valoarea scorului Situaţia întreprinderii Probabilitatea de

faliment

Z > 0,16 Foarte bună sub 10 %

0,1 < Z < 0,16 Favorabilă 10%-30%

0,04 < Z < 0,1 Incertă 30%-65%

- 0,05 < Z < 0,04 Nefavorabilă (pericol) 65%-90%

Z < - 0,05 Eşec peste 90%

Utilizând acest model constatăm stabilitatea financiară ridicată a întreprinderii, probabilitatea de faliment fiind foarte scăzută (sub 10%) pe toata perioada analizată.

Pentru a calcula ratele utilizând modelul Canon – Holder este necesară calcularea altor indicatori după cum urmează:

Valoarea adăugată (VA) se determină pe baza informaţiilor furnizate de contul de profit şi pierdere, astfel:

VA= Producţia exerciţiului (PE)+ Marja comercială (MC) –Consumuri provenite de la terţi (CT) , în care:

PE= Producţia vândută Variaţia stocurilor;MC= Venituri din vânzarea mărfurilor–Costul mărfurilor vândute;CT= Cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile + alte

cheltuieli materiale +cheltuieli cu energia şi apa. ** Excedentul brut de exploatare (EBE)= Valoarea adăugată +Subvenţii

pentru exploatare – Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate – Cheltuieli cu personalul.

Marja comercială ( tabelul nr. 4.13) reprezintă excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora.

Tabelul nr. 4.13 RON Explicaţii 2003 2004 2005Cheltuieli privind mărfurile 5,578,401 52,884,796 42,163,557

Venituri din vânzarea mărfurilor 7,983,249 59,818,408 50,919,553

Marja comercială 2,404,848 6,933,612 8,755,996

Marja comercială nu înregistrează valori mari dată fiind ponderea mică a mărfurilor în cifra de afaceri. Se observă trendul crescător al marjei comerciale de unde putem deduce că activitatea comercială a firmei se desfăşoară corespunzător.

Producţia exerciţiului este un indicator inevitabil, dar ambiguu, întrucât este constituit din elemente foarte eterogene: unele sunt evaluate la preţ de vânzare (producţia vândută), altele la cost de producţie (producţia stocată şi imobilizată). Datorită acestui fapt valoarea producţiei nu poate să reflecte o realitate financiară.

Tabelul nr. 4.14 RON Explicaţii 2003 2004 2005

Producţia vândută 321,243,505 419,353,031 680,153,520

Producţia stocată - solduri creditoare 88,287,322 117,906,937 238,247,713Producţia stocată - solduri debitoare 89,809,967 136,619,560 219,465,815Producţia imobilizată 37,151 - 1,333,890Producţia exerciţiului 319,758,011 400,640,408 700,269,308

88

Valoarea adăugată ( tabelul nr. 4.15) primul sold intermediar de gestiune exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producţie, îndeosebi a forţei de muncă şi capitalului, peste valoarea bunurilor şi serviciilor provenind de la terţi.

Aceasta reprezintă sursa de acumulări băneşti pe care societatea o poate utiliza pentru remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitate, salariaţi, stat, creditori, acţionari. În cazul societăţii analizate, valoarea adăugată revine astfel:

Tabelul nr. 4.15RON

Indicator 2003 2004 2005Chelt. cu personalul 25.156.689 30.396.889 34.636.500Chelt. cu imp.,taxe şi vărs. 12.121.157 11.223.524 3.360.310Ajustarea valorii imobilizărilor necorporale şi corporale 6.570.846 14.059.887 20.763.004Alte chelt.de exploatare 4.507.347 10.357.912 27.677.864Cheltuieli financiare 28.465.169 56.209.571 58.822.493Valoarea adăugată 76.821.208 122.247.783 145.260.171Rata creşterii valorii adăugate 59% 19%

Rata creşterii valorii adăugate în 2004 faţă de anul 2003 a fost de 59%, în timp ce în anul 2005 această rată a fost de 19%, valoare superioară nivelului ratei inflaţiei.

Excedentul brut al exploatării ( tabelul nr. 4.16) exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, resursa principală a întreprinderii cu influenţa hotărâtoare asupra rentabilităţii economice şi a capacităţii de autofinanţare.

Tabelul nr. 4.16 RON

Explicaţii 2003 2004 2005Valoarea adăugată (VA) 76.821.208 122.247.783 145.260.171

Cheltuieli cu impozite , taxe 12.121.157 11.223.524 3.360.310Cheltuieli cu personalul 25.156.689 30.396.889 34.636.500EBE=VA- Cheltuieli cu impozite,taxe- Cheltuieli cu personalul

39.543.362 80.627.370 107.263.361

EBE a fost o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere care a fost utilizată pentru menţinerea şi creşterea capacităţii de producţie ( investiţii foarte mari în domeniul ambalării zahărului ), plata cheltuielilor financiare, rambursarea împrumuturilor angajate anterior.

89

CONSIDERAŢII FINALE

Concluzii asupra activităţii S.C. AGRANA ROMÂNIA S.A. Buzău :

Din studiul de caz efectuat se pot formula următoarele concluzii: rezultatul activităţii de exploatare este pozitiv, ca urmare a folosirii

unui management corespunzător al producţiei, respectarea normelor de consum, diminuarea cheltuielilor indirecte;

cifra de afaceri depăşeşte pragul de rentabilitate şi asigură un nivel bun al vitezei de rotaţie a stocurilor;

începând cu anul 2004 societatea şi-a îmbunătăţit portofoliul de clienţi ( concretizat în durata de încasare a clienţilor mai mică );

a scăzut durata de achitare a furnizorilor prin negocierea de contracte mai avantajoase în ceea ce priveşte termenul de plată ( nu a mai plătit penalizări );

rezultatul financiar este afectat negativ de diferenţele de curs valutar;

pentru finanţarea producţiei şi realizarea investiţiilor societatea a apelat la împrumuturi, resursele interne fiind insuficiente, ceea ce a condus la cheltuieli suplimentare cu dobânzi.

Propuneri pentru eficientizarea activităţii

Pentru creşterea eficienţei activităţii firmei, rolul echipei manageriale este hotărâtor. Pentru aceasta firma are nevoie de personal calificat care să facă faţă tuturor schimbărilor ce intervin pe piaţă şi să acţioneze în conformitate cu acestea.

Obiectivele care trebuie urmărite sunt: Previzionarea situaţiei financiare a firmeiAnaliza ratelor financiare cel puţin o dată la 6 luni, odată cu întocmirea

unui bilanţ, reprezintă punctul de plecare pentru planificarea acţiunilor viitoare şi compararea valorilor obţinute de firmă cu realizările altor firme cu acelaşi obiect de activitate, pentru a şti care este poziţia societăţii în raport cu firmele concurente.

Principalele lucrări de previziune care trebuie întocmite în cadrul firmei: bugetele–prin care se planifică veniturile, cheltuielile şi

rezultatele; ele sunt un excelent instrument de planificare financiară pe termen scurt, permiţând permanent compararea indicatorilor planificaţi cu cei obţinuti;

planurile financiare, pe termen mediu şi lung, care au caracter strategic, orientează activitatea firmei pe termen mai lung şi fundamentează deciziile de finanţare;

studiile de fezabilitate şi planurile de afaceri–lucrări complexe conţinând importante analize şi previziuni financiare;

90

fluxurile de numerar (cash-flow-urile) lucrări de planificare a încasărilor şi plăţilor efective, întocmite pe perioade scurte (1- 6 luni).

Îmbunătăţirea capacităţii firmei de a-şi onora obligaţiile de plată în viitor

Pentru îmbunătăţirea lichidităţii firmei trebuie să se urmărească: creşterea şi diversificarea portofoliului de clienţi; încheierea de contracte ferme care să prevadă data limită de plată

a facturilor şi penalităţile ce se vor aplica în cazul neachitării; scăderea datoriilor către furnizori, de preferinţă prin operaţiuni de

compensare; prioritate la plata datoriilor către bugetul de stat pentru evitarea

penalităţilor; reducerea împrumuturilor bancare pentru evitarea cheltuielilor

financiare (cu dobânzile). Utilizarea cât mai eficientă a activelor de care dispune

societateaTrebuie avut în vedere existenţa unui anumit echilibru între cifra de

afaceri ( a cărei valoare este exprimată la preţul pieţei ) şi activele curente (stocuri – exprimate la valoarea lor istorică). Pentru evaluarea stocurilor se pot folosi mai multe metode ( LIFO, FIFO, metoda costului mediu ponderat ) care pot conduce la interpretări diferite.

Acestor obiective li se pot adăuga o serie de sugestii legate de activitatea de exploatare :

reducerea cheltuielilor de producţie prin: reducerea cheltuielilor cu materiile prime şi materialele auxiliare; reducerea consumurilor energetice; creşterea productivităţii muncii prin restructurarea forţei de

muncă. creşterea capacităţii zilnice de prelucrare prin îmbunătăţirea schemelor

tehnologice de prelucrare şi prin repararea şi întreţinerea mai bună a utilajelor;

creşterea calităţii produselor şi diversificarea gamei de produse ambalate ( saci de 1 tonă – big bags; pungi de hârtie cu greutatea de 3 sau 5 kg );

îmbunătăţirea calităţii resurselor umane prin iniţierea unor cursuri de pregătire profesională la nivelul fiecărei categorii de salariaţi;

realizarea de investiţii necesare planului de conformare impus de Inspectoratul Teritorial de Mediu.

91

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Balteş, N., Ciuhureanu, A. T., Contabilitate financiară, Sibiu, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2007.

2. Balteş, N., Bazele contabilităţii, Sibiu, Editura Universităţii “Lucian Blaga”, 2004 .

3. Balteş, N.,(coord.), Ciuhureanu, A. T., Stoica, S., Contabilitate financiară: demers teoretic şi pragmatic din perspectiva integrării în spaţiul euroatlantic, Sibiu, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2001.

4. Belverd, E., Henry, R., Caldwell, J. C, Principles of accounting, traducere la Editura ARC, 2001.

5. Bunea, Şt., Contabilitate financiară I-Caiet de lucrări practice, Bucureşti, Editura Universitară, 2005.

6. Creţoiu, Gh., Bucur, I., Contabilitate-Fundamentele şi noul cadru juridic, Bucureşti, Editura All Beck, 2004.

7. Colectivul Ministerului Finanţelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate, partea I, Bucureşti, Editura Economică, 2001.

8. Demetrescu, C.G., Contabilitatea este sau nu ştiinţă, Bucureşti, 1947.9. Dobrotă, N., Ciucur, D., Cosea, M., Enache, C., Gavrilă, I., Economie

politică, Bucureşti, Editura Economică, 1995.10.Duţescu, A., Politici contabile de întreprindere, Bucureşti, Editura

C.E.C.C.A.R., 2003.11.Duţescu, A., – Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor

Internaţionale de Contabilitate, Bucureşti, Editura CECCAR, 2002.12.Feleagă N., Malciu L., Bunea Şt., Bazele contabilităţii-o abordare

europeană şi internatională, Bucureşti, Editura Economică, 2002.13.Feleagă, N., Malciu, L., Politici şi opţiuni contabile de întreprindere,

Bucureşti, Editura Economică, 2002.14.Feleagă, N., Dincolo de frontierele vagabondajului contabil, Bucureşti,

Editura Economică, 1997.15.Feleagă, N., Îmblânzirea junglei contabilităţii, Bucureşti, Editura

Economică, 1996.16.Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiară, vol. I,

Bucureşti, Editura Economică, 1993.17.Ionaşcu, I., Dinamica doctrinelor contabilităţii contemporane. Studii

privind paradigmele şi practicile contabile, Bucureşti, Editura Economică, 2003.

18.Georgescu, N., Analiza bilanţului contabil, Bucureşti, Editura Economică, 1999.

19.Ghizari, E., Auditul situaţiilor financiare în entităţile economice, Bucureşti, Regia Autonomă “Monitorul Oficial “, 2006.

92

20.Nobes Alexander, D., A European Introduction to Financial Accounting, Prentice Hall International (UK) Limited , 1994.

21.Ristea, M., Contabilitate financiară, Bucureşti, Editura Universitară, 2005.

22.Ristea, M., Contabilitate aprofundată, Bucureşti, Editura Universitară, 2002.

23.Pasqualini, F., Le principe de l’image fidèle en droit comptable, Edition LKitec, 1992.

24.Pântea, I., Bodea G., Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene, Deva, Editura Intelcredo, 2006.

25.Samuelson, P., L’Economique 2, Paris, Libraire Armand Collin, 1969.

1. AASB 1026, Statement of Cash Flows, emis de Australian Accounting Research Foundation pentru Australian Accounting Standards Board.

2. Accounting Principles Board, Financial Reporting Standard, no.1, Cash Flow Statements, septembrie 1991.

3. Federal Accounting Standards Board, Statement of Financial Accounting Standard, no.95 , noiembrie 1987.

4. Inflation Accounting, Report of the Inflation Accounting Committee, 1995.

5. Gerald, G., Harmonisation des norms comptable:mythes et réalités, în Revue Française de Comptabilité, dec. 1993.

6. Kleel, L., L’image fidèle et la représentation comptable, în “L’Encyclopédie de comptabilité, contrôle de gestion et audit", Editura Economică, 2000.

7. Masson, B., La consecration au plan international du tableau de flux de tresorerie, în Revue Française de Comptabilité, nr. 319/2000,

8. Revue Française de Comptabilité, Paris, nr.13/2000.9. Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura Economică,

Bucureşti, 2001.10.Sundgaard, E., “Accounting for R&D Expenditure – from an EC –

harmonisation Perspective, with a Special Focus on the Preparers View– a Comparative Study in Three EC – Countries”, Southern Denmark.

11.Bunea, Şt., Lumini şi umbre în prezentarea şi interpretarea performanţei, în “Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor”, nr. 3/2001, Bucureşti, Ed. CECCAR.

93

12.Toma, C., Modalităţi de asigurare a imaginii fidele. Principii şi convenţii contabile, în “Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor”, Bucureşti, Editura CECCAR, nr. 10/2002.

1. Legea contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991, republicată, Monitorul Oficial nr. 48/14.01.2005.

2. Directiva a IV-a a Consiliului Comunităţii Economice Europene, din 25 iulie 1978 .

3. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial Nr. 1080, 1081 bis/ 30.11.2005.

4. Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind soicietăţile comerciale, republicată, Monitorul Oficial 1066/17.11.2004, cu modificările şi completările ulterioare.

5. Legea pentru ratificarea Acordului european, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 73/12 aprilie 1993.

1. www.agrana.ro 2. www.mfinante.ro 3. www.tribunaeconomică.ro 4. www.economistul.ro

94