ANALIZĂ CONCEPTUALĂ: TEORIE, MODEL, PARADIGMĂ

De – a lungul timpului omul a depus constant eforturi de cunoaștere preocupându-se

de perfecționarea și rafinarea modalităților și posibilităților de investigare a lumii

înconjurătoare, în vederea adaptării la realitățile în care a trăit sau trăiește1.Toţi oamenii de

ştiinţă au propriul mod de interpretare a scopului cercetării, dar în esenţă cercetarea este

efectuată în vederea descrierii, înţelegerii, explicării şi a prezicerii, toate acestea reflectând o

funcţie tot mai sofisticată. La cel mai simplu nivel al ei, cercetarea asupra oricărui subiect are

drept obiectiv descrierea unui fenomen sau a unui proces inaccesibil până atunci sau doar vag

înţeles2.

Fără a ne opri, asupra imensității problemelor gnoseologiei (teoria generală a

cunoașterii) și filosofiei științei (științelor), putem spune că oamenii de știință și filosofii au

dezvoltat, împreună cu celelalte teorii (despre univers, lumea văzută și nevăzută a materiei,

despre spirit, viață, om, societate și cultură etc.) o teorie a cunoașterii științifice –

epistemologia. Având in vedere obiectul său de studiu – originile, natura, scopurile, metodele,

mijloacele, instrumentele și validitatea cunoașterii de tip științific, epistemologia este, în fapt,

o metaştiinţă / metacunoaștere, o ştiinţa despre știință, studiul cunoașterii de tip științific3.

Deși in unele dicționare se procedează la o suprapunere între cele două concepte

(gnoseologie/epistemologie), diferențierea dintre acestea este extrem de clară, gnoseologia

fiind o teorie generală a cunoașterii tuturor domeniilor lumii, în vreme ce epistemologia

vizează doar cazul particular al cunoașterii științifice. Așadar, ocupându-se tot de cunoaștere,

este doar o reflecție asupra științelor, încercând să desprindă o metodă universal valabilă, care

să unifice și să simplifice toate operațiile in științe4.

Inferenţa este procesul prin care ajungem să cunoaştem fenomene la care nu avem acces direct, folosind datele pe care le avem la îndemână. Fenomenele pe care nu le putem cunoaşte direct reprezintă materialul de bază pentru cercetări, teorii şi ipoteze. Fenomenele pe care le cunoaştem ne oferă datele(cantitative sau calitative) pe care se bazează cercetarea5. În sens larg, cercetarea cantitativă se caracterizează prin trei faze de bază: găsirea variabilelor pentru concepte, operaţionalizarea lor pentru studiu şi măsurarea lor.

1 Dumitru Boghian, Introducere în Teoria şi Metodologia cercetării, Suceava:2010, p. 14, disponibil la: http://www.scribd.comTeoria-si-metodologia-cercet, accesat la data de: 30. 10. 2013;2 Ronald McQueen, Christina Knussen, Metode de cercetare în ştiinţele sociale, Iaşi:Institutul European, 2006, p.16:3 Ibid;4 Ibid, p. 15;5 Gary King, Robert Keohane, Sidney Verba, Fundamentele cercetării sociale, Iaşi: Polirom, 2000, p. 55;