AFACERE INEDITĂ: Investitori în Amazoniade Alina Sabou |  8 septembrie 2008

Lucian Perescu s-a aventurat până în pădurea amazoniană pentru a pune la cale o afacere cu potenţial (Foto: Arhiva Personală)

Un pic de nebunie. De asta a avut nevoie un om de afaceri din Timişoara pentru a pune la cale un business ce pare imposibil: producţia de parchet exotic într-o ţară exotică. Povestea afacerii pare desprinsă din altă lume, mai ales pentru mediul investiţional din România.

Aventura sud-americană

Lucian Perescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Constructim, a fost fascinat dintotdeauna de America de Sud. Fusese acolo o dată, ca turist. La un moment dat, a primit o comandă de parchet exotic pentru o firmă din Germania, cu reprezentanţă la Timişoara. A apelat la o altă firmă, însă comanda nu s-a onorat în trei luni de aşteptare. Din discuţiile cu un prieten care locuieşte în SUA, a aflat despre potenţialul investiţional al Americii de Sud. "M-a invitat să vedem Argentina şi Bolivia. Am văzut o posibilă investiţie la Buenos Aires, era cam scumpă, dar cea din Bolivia era superbă. Tot timpul mi-a plăcut America de Sud şi vedeam totul ca pe o aventură", povesteşte tânărul om de afaceri. Şi chiar peste o aventură avea să dea. În 2007 a cumpărat fabrica de lemn de lângă Santa Cruz de la Sierra, cu 6 milioane de dolari.

Vânzătorul: un croat argentinian

Domeniul fabricii are 50 de hectare şi halele se întind pe 30.000 mp. Fabrica fusese construită în anul 2000 de un croat argentinian. "În 2003, după ce într-o noapte au ieşit 300 de miliarde de dolari din Buenos Aires, America de Sud a intrat în criză. Croatul a fost prins cu o datorie de 8

milioane de euro la bancă şi a trebuit să renunţe la fabrică. Noi am cumpărat în 2007", povesteşte Perescu în exclusivitate pentru BĂNĂŢEANUL.

Concesionarea pădurii amazoniene a venit ulterior. În Bolivia plouă şase luni pe ani, începând din decembrie, timp în care în pădure nu se poate intra, fiind permanent inundaţii. Din acest motiv, nici nu se mai taie nimic, doar se produce din stoc. Atunci când au început producţia, s-a folosit tot lemnul din depozit, iar în primele luni ale anului firma nu a mai avut de unde să cumpere. Soluţia a fost găsită în scurt timp, prin concesionarea pădurii, motiv pentru care Perescu s-a întâlnit cu căpeteniilor triburilor de băştinaşi. În prima fază a concesionat, pe 50 de ani, câteva sute de mii de hectare, de la două triburi de indieni, dar mai apoi s-au alăturat şi altele la discuţii, până s-a ajuns la 22 de triburi şi un total de un milion de hectare de pădure sub-amazoniană.

Negocierea cu triburile

Peste jumătate de an au durat negocierile pentru a perfecta această afacere. Semnatarii contractului sunt, pe de o parte, cele 22 de triburi, organizate într-un fel de cooperativă, o organizaţie neguvernamentală, o senatoare care reprezintă triburile, alţi parlamentari şi, de cealaltă parte, Armanos Holding Industria Maderera, parte a Constructim. "Am mai pierdut trei luni pentru a certifica ecologic pădurea. Asta înseamnă că Ministerul Afacerilor Externe bolivian ne eliberează un document care arată că noi exploatăm durabil şi ecologic pădurea. Plata se face pentru fiecare copac în parte. Trunchiurile sunt marcate, iar dacă la un control se găseşte vreun trunchi fără acest marcaj, fabrica este închisă", explică preşedintele CA Constructim.

Doi dolari pe zi

Pentru fiecare trunchi, către stat merg câte 50 de dolari. Triburile primesc lunar o sumă cash. Fabrica are circa 200 de angajaţi, cea mai mare parte băştinaşi care locuiesc în corturile din jur. Ei sunt plătiţi cu 2 dolari pe zi şi suma este bună în comparaţie cu alţii, spune Perescu. Pentru angajaţii din oraş, compania Armanos achită facturile de gaz şi curent. "Cel cu care am negociat eu avea un pietroi albastru în buză. Nu îmi puteam lua ochii de la el. Era găurit osul bărbiei. Vorbea spaniolă. Indienii sunt destul de înceţi, dar lucrează bine. Au 1,40 m înălţime, zici că sunt copii. Statul bolivian este foarte protector cu muncitorii. Dacă vreau să dau afară pe cineva, trebuie să îi plătesc salariul pe trei luni", adaugă el.

Policlinică şi ambulanţă

Compania din Timişoara a făcut pentru băştinaşi şi o policlinică, cu două puncte de prim ajutor. Din SUA s-a adus o ambulanţă mobilă, s-a cumpărat o clădire şi s-a amenajat. Circa 80% dintre

bolivieni nu au buletin şi mare parte nu ştiu nici să scrie. Din acest motiv, chiar şi pe avizele de expediţie a mărfii se pun amprentele degetelor lor. Singurul drum de bitum din zonă trece prin faţa fabricii. În pădurea amazoniană s-a mai înaintat circa 200-300 de km, dar mai departe nu se ştie ce este în junglă, dacă există sau nu populaţie. Armanos Holding a făcut investiţii şi în drumurile din pădure. "La început aveam 100 de angajaţi. Ei au acolo nişte vaci cu o carne foarte, foarte bună. Parcă e gata sărată. Odată am cumpărat carne din asta de 18 dolari şi am făcut grătare pentru toţi angajaţii. Indigenii sunt foarte înceţi şi mestecă mereu frunze de coca", îşi aminteşte Perescu. Acesta a fost în Bolivia de două ori şi se pregăteşte să plece din nou în octombrie. Drumul durează 14 ore, cu legătură aeriană de la Milano, apoi Sao Paolo sau Buenos Aires.

Două luni şi jumătate pe ocean

La fabrica din Santa Cruz de la Sierra se produce parchet şi cherestea. "Pentru America avem foarte multe cereri la jaluzele de lemn, clienţii sunt înnebuniţi după aşa ceva. Au plecat deja zece containere de jaluzele pentru Los Angeles", spune Lucian Perescu.Ca să ajungă în România, parchetul face două luni şi jumătate pe ocean. Omul de afaceri explică procedurile: "La fiecare container care pleacă, agenţia americană antidrog vine cu câinele. În container se aruncă o fumigenă care omoară furnicile ce mânâncă pădurile din Europa, apoi este sigilat. Când se deschide containerul la destinaţie, dacă nu se simte mirosul, se sigilează la loc şi se trimite înapoi. La primul transport, la Constanţa-Agigea, nu i-a interesat de parchetul nostru. L-au scos şi l-au lăsat în ploaie. Ne-au ţinut trei săptămâni cu parchetul în drum pentru că nimeni nu voia să facă vama. Erau speriaţi că vine din Bolivia, parcă eram traficant de droguri".

Mai ieftin ca stejarul

După plecarea transporturilor din fabrică, camioanele iau drumul de Chile, la ieşirea către mare. "Coasta e în Chile, se merge 1.000 km cu camionul şi îi pierdem urma. Stă câteva săptămâni prin Chile până găsesc containere care să le aducă spre Europa şi mai ales spre Constanţa. Toţi se feresc de acest port. La Hamburg e mai bine, e cu 500 de dolari mai ieftin şi ajung chiar şi o dată pe săptămână", spune omul de afaceri. Drumul foarte lung până în România creşte preţul acestui parchet exotic, deşi cheltuielile de producţie sunt mai mici decât cele cu parchetul de stejar, de exemplu. Preţul de vânzare la persoana fizică ajunge la circa 35 de euro/mp, jumătate din sumă reprezentând cheltuielile de transport.

Timişoara, nodul european

Lucian Perescu ţine la ideea ca nodul european al acestei afaceri cu parchet exotic să fie la Timişoara. "Noi suntem monştri pe piaţă. Nici o companie din România nu mai are aşa ceva. La un milion de hectare concesionate, avem 70-80 de milioane de metri cubi de lemn. La mărimea aceasta, Timişoara nu va fi de ajuns pentru depozitare. Ne vom extinde cu un depozit şi în America de Nord. Show-room-ul este în construcţie în apropiere de Calea Şagului", analizează inginerul. Deja pentru Timişoara există un contract mare, pentru două blocuri cu 100 de apartamente, care

vor fi toate amenajate cu parchet din lemn tropical, există cereri din Egipt din Rusia. Acum sunt cam 20.000 de mp de parchet pe stoc, iar 5.000 deja sunt vândute. "Vom suporta în continuare cheltuielile mai mari ca să fiu sigur că aici, la Timişoara, va fi baza pe Europa. De aici, am camioane şi, cu 1.500 de euro, le pot duce oriunde în Europa, chiar şi în 24 de ore", a decis timişoreanul.

Afacere imobiliară

De ceva vreme, compania şi-a dat seama că a făcut şi o importantă afacere imobiliară prin această concesiune deoarece a crescut valoarea terenului aflat la 7 kilometri de capitala economică boliviană, pe Carretera a la Cotoca (Drumul către Cotoca). Banca i-a anunţat recent că li s-a suplimentat creditul luat, tocmai din cauza creşterii preţului terenului. "Se pare că am făcut, fără să vrem, şi o bună afacere imobiliară. În doi ani de zile există şanse să fie terminată şoseaua pan-americană, pentru că au dat drumul la muncă brazilienii mai tare. Şoseaua trece prin faţa fabricii", spune Perescu.

Demersuri la MAE

Aventura afacerii "made în Bolivia" nu vine doar din locul exotic unde se face, ci şi din cauza nenumăratelor piedici birocratice. Românii au nevoie de viză pentru a ajunge în această ţară, iar primul consulat unde se aplică, pe loc, această viză este la Viena. În Bolivia nu există nici măcar un consulat al României. "Am trimis scrisori la Ministerul Afacerilor Externe, să facă ei o adresă să se renunţe la viză, dar nu am primit nici un răspuns. Nici măcar albanezii nu au nevoie de viză, nici cehii, nici ungurii. Numai noi, românii. În octombrie, când voi mai merge, vreau să merg şi dincolo de pădure şi voi avea nevoie de vaccinuri, care nu se găsesc la Timişoara, aşa că le voi face, probabil, în Statele Unite", mai spune Perescu. Birocraţia boliviană este la fel de complicată sau poate mai rău decât în România, fiind nevoie de foarte multe aprobări pentru aproape orice.

50 de dolari pentru fiecare trunchi

Protestele împotriva defrişării din pădurile sud-americane au făcut ca atenţia faţă de aceste bogăţii naturale să fie mai accentuată. Copacii se taie la o anumită înălţime, iar într-un an au deja cinci-şase lăstari. După cinci ani trunchiul ajunge la aceeaşi grosime ca la tăiere. "O dată la doi ani, în baza celor 50 de dolari pe care îi achit pentru fiecare trunchi de copac, se fac plantări în loc. Am putea să învăţăm de la ei, sunt mult mai stricţi decât

noi din acest punct de vedere", subliniază omul de afaceri. Bolivia are peste 57 de milioane ha de

pădure, adică 48% din suprafaţa totală de 1.098.580 kmp. Printr-o lege din 1974, 180 de companii au primit dreptul de a exploata 20% din această suprafaţă, adică 22 de mil. ha, dar după 1996 suprafaţa s-a redus la 5,4 mil. ha. Peste jumătate din această suprafaţă ţine de Departamentul Santa Cruz. Conform unor calcule, pădurile tropicale boliviene au 1,4 miliarde de metri cubi de lemn.

Proteste într-un oraş-fantomă

La Paz este capitala politică a Boliviei, iar Sucre este capitala legală, juridică. Santa Cruz de la Sierra este cel mai mare oraş (1,5 milioane locuitori) şi cel mai important din punct de vedere economic. "Tot la două luni se fac demonstraţii în Santa Cruz şi nimeni nu mai lucrează. E ca România în anii 90. Protestatarii cer autonomia regională, pentru că nu mai vor să plătească taxele către La Paz, iar oraşul este pustiu, parcă e oraş fantomă", povesteşte Perescu.

 

Curupau, parchetul cu personalitate

Bolivia are peste 300 de specii de lemn pentru exploatarea comercială de cherestea. Liniile de producţie ale fabricii au capacitatea de a livra 50.000 de mp de produs finit lunar. Dintre tipurile de parchet pe care le aduce Armanos în România amintim în primul rând de curupau - parchetul cu personalitate. El îşi schimbă culoarea după circa un an şi devine roşietic. Verdolago este potrivit pentru spaţiile de birouri, având o culoare de maro

deschis, cu fibre închise. I se mai spune Noche Americano şi este special din cauza unor viermi care rod lemnul şi îi dă un aspect deosebit.

În căutare de tehnicieni

Inginerul caută de ceva vreme doi tehnicieni români care să locuiască în Bolivia pentru câteva luni, însă a fost surprins că tinerii nu se înghesuie la aşa ceva. "Eu aş fi dat orice pentru oportunitatea asta. Cred că tinerii din ziua de azi sunt blazaţi. Trebuie să mai şi rişti în viaţă. Ar trebui să stea două luni şi să vină acasă două săptămâni şi apoi alte două luni acolo, pe banii firmei. Nu ştiam nimic despre lemne, şi eu învăţ pe parcurs", subliniază inginerul.

 

Indigeni, metişi, europeni

Aproape 70% din populaţia Boliviei e compusă din nativi americani, dintre care Quechua 30% şi Aymara 25%. Alte grupuri de indigeni cuprind Guarani, Mojeno şi Chimane. 25% din locuitori sunt metişi (moştenitorii amestecului rasei europene cu indigenii), iar 5% din populaţie reprezintă urmaşii europenilor. Există trei limbi oficiale: spaniola, Quechua şi Aymara. Bolivia e

una din cele mai sărace naţiuni din America de Sud, cu o adâncă prăpastie între elita bogată şi miile de ţărani care practică o agricultură de subzistenţă pe majoritatea ţinuturilor înalte, sterile, din jurul La Pazului.

"Trebuie să ai un pic de nebunie. Trebuie să îţi urmăreşti visul. Ai o listă cu vise de când eşti mic şi, pe ritm de fluier peruan, îţi rămân în minte. Apoi, după ce ai pornit, te-ai prinzi în horă, ambiţiile sunt prea mari şi trebuie să mergi mai departe. Învăţ în fiecare zi, este foarte incitant"Lucian Perescu, preşedinte CA Constructim