Moara cu noroc- Argumentare nuvela

Moara cu noroc

Argumentare nuvela

Nuvela este o opera epica mai ampla decat schita si mai redusa ca romanul, cu o actiune

complexa desfasurata pe un singur fir narativ si cu un conflict concentrat deoarece accentul cade

asupra personajelor, nu asupra faptelor prezentate in maniera obiectiva. Nuvela poate fi

clasificata in functie de tema abordata (istorica, sociala, psihologica, fantastica, filosofica), dar si

dupa crentul literar (clasica, romantica- Alexandru Lapusneanul, realista- Moara cu noroc,

naturalista). Nuvela psihologica este dezvoltata pe fundalul realismului si al naturalismului,

creand personaje dilematice cu o viata interioara marcata de nelinisti, in razboi nedeclarat cu

realitatea care pana la urma le invinge. Subiectul nu mai este dens in fapte pentru ca naratorul

deplaseaza accentul pe trairi, ganduri, prezentandu-se astfel zbuciumul launtric al omului, iar

mijloacele de investigare psihologica si frecventa termenilor din sfera semantica a analizei sunt

marci ale discursului analitic.

Autorul care fundamenteaza analiza psihologica in literatura romana este Ioan Slavici,

scriitor care urmareste atat sufletul individual, cat si pe cel colectiv. Personajele sale au viata

interioara tensionata, sunt in permanent conflict cu lumea si cauta necontenit o cale de echilibru

interior, fiind infatisate atat in manifestarile exterioare, dar si in zbuciumul lor launtric. Astfel,

Slavici este primul care muta accentul de pe realitatea faptelor pe cea a gandurilor, de pe

societate pe eu, dovedind “finetea unui cunoscator al naturii omenesti”.

“Nuvela solida cu subiect de roman” (George Calinescu), Moara cu noroc marcheaza un

moment important in evolutia nuvelisticii romanesti. Considerat unul dintre “marii clasici” ai

literaturii noastre, scriitorul ardelean aduce in proz un stil sobru, o dimensiune umanista si un

anumit tip de analiza psihologica, incipienta, realizata “intr-un limbaj abstract” (T. Vianu).

Publicata in 1880 si reprodusa un an mai tarziu in volumul “Nuvele din popor”, Moara cu noroc

este o pledoarie pentru echilibru si cumpatare in viata sociala si familiala.

Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei avand scop moralizator: fara iubire nu poate

exista viata. Din perspectiva sociala, opera prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul,

iar din perspectiva moralizatoare evidentiaza consecintele dramatice ale setei de bani, scriitorul

considerand ca goana dupa avere zdruncina linistea sufleteasca si duce la pierzanie. Din

1

Moara cu noroc- Argumentare nuvela

perspectiva psihologica, este ilustrat conflictul interior trait de Ghita, sfasiat de dorinta de a

ramane om cinstit, pe de o parte, si de dorinta de a se imbogati, pe de alta parte.

Titlul este o metafora, reprezentand numele unui han construit pe locul unei mori, spatiu

aflat sub influenta unor forte nefaste, “norocul” nefiind un apanaj al binelui. Astfel, aceasta

expresie contine o antifraza folosita in sens contrar adevaratului inteles, lucru afirmat pe

parcursul subiectului- ne creeaza o stare de asteptare frustranta deoarece “moara cu noroc” nu

aduce decat nenoroc.

Structural, nuvela se dezvolta circular, textul inchizand 17 capitole si fiind marcat de

afirmatiile soacrei lui Ghita ce delimiteaza un spatiu narativ, anticipand tragedia pe o axa a

valorii si a determinarii cauzale: “omul trebuie sa fie multumit cu saracia sa (…) simteam ca n-

are sa iasa bine”. Conceputa dinamic, nuvela contine mai multe nuclee epice, naratorul

percepandritmul, schimband cadrul si timpul, impletind planurile si firele epice, condensand

evenimentele. Prin scene dialogate si naratiune, rezumat, monolog interior, descrieri actiunea se

intregeste din intamplari si discursuri banale ce alterneaza cu altele senzationale ca: jafuri, crime,

un proces, caracteristice genului politist. Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt verosimile,

avand ca efect asupra cititorului iluzia vietii si obiectivitate.

Subiectul concis, cu deschideri bogate, are desfasurare clasica, lineara si constitue etapele

si efectele luptei dintre protagonist, Ghita, si antagonist, Lica Samadaul. Interesant este jocul de

alternanta al conflictelor interior si exterior, acestea potentandu-se reciproc. In expozitiune se

prezinta hotararea lui Ghita care, numultumit de conditia sa sociala, doreste sa arendeze

carciuma de la Moara cu noroc impreuna cu sotia sa Ana, cei doi copii si soacra sa, in ciuda

rezervelor batranei. La inceput totul mergea bine si viata era prospera. Momentul intrigii, ce

declanseaza conflictul si desfasurarea actiunii, il constitue aparitia la han a lui Lica Samadaul,

stapan de temut al acelor locuri. Conflictul psihologic se amplifica pe masura ce Ghita intra in

mecanismul necrutator al afacerilor necinstite ale lui Lica. Stapanit de setea de bani, eroul se va

instraina treptat de sotia sa si se va lasa manevrat se samadau, devenindu-i complice. El depune

marturie falsa la proces in legatura cu omorul si jaful din padure, scapandu-l pe Lica de pedeapsa

legii. Din acest moment prabusirea lui Ghita este inevitabila. Eroul este aprins de setea de

razbunare dupa ce iii vede pe Lica si pe Ana prinsi in jocul dragostei, hotarand sa-l dea prins pe

samadau jandarmului Pintea. Deznodamantul va reuni in scena pe toti participantii la actiune, air

faptele se precipita, ritmul naratiunii se accelereaza. Fata de momentele anterioare care

2

Moara cu noroc- Argumentare nuvela

comprimau intr-o fraza sezoane intregi, neinteresante pentru economia povestirii, acum timpul

este dilatat, evenimentele unei zile si ale unei nopti ocupa, amanuntit relatare, ultimele 20 de

pagini. Intorcandu-se la moara cu noroc, Ghita isi ucide sotia si este, la randul sau, ucis din

comanda lui Lica. Adept al unei morale intrasigente, Slavici isi pedepseste exemplar personajele

nuvelei amestecate in afaceri necinstite: arendasul este pradat si batut, femeia cea tanara

asasinata, Buza- Rupta si Saila- Boarul sunt condamnati pe viata; Lica se sinucide, izbindu-se cu

capul de un stejat. Pentru a purifica locul, un incendiu mistuie carciuma.

Incipitul il constitue o descriere a cadrului ce are insa valoare anticipativa, fixand axa

narativa si destinul eroilor. Printr-o enumerare de substantive si adjective autorul da viata unor

detalii peisagistice sumbre, proiectand prin motivul drumului un destin sinuos (“la dreapta”, “la

stanga”, “la vale”, “spre culme”, “serpuind”, “maracine”, “cioate”, “copac ars”), avand intentia

de a-si urmari eroii de-a lungul unui drum existential pe care nu l-au ales bine. Se insinueaza,

intr-un plan secund al textului, imaginea unui calator pierdut intr-un astfel de spatiu pentru care

hanul ar putae fi o binecuvantare. Autorul avanseaza astfel ideea ca acest “loc de popas” este, din

partea lui Ghita, o indrazneala justificata. Desfasurarea evenimentelor este anticipata prin 4

simboluri: drumul, ce sugereaza devenirea sau ratacirea protagonistului, locul de popas,

reprezentand o prima definire a hanului, un trunchi pe jumatate ars ce anticipeaza focul din final

si corbii care ilustraza moartea. Sintagma “aruncai privirea” are rolul de a implica activ cititorul

in demersul narativ, iar prin persoana a II-a se realizeaza un transfer asupra unui cititor virtual, I

se creeaza iluzia participarii la conturarea unei lumi in spatiul cartii. In felul acesta este prezenta

impresia de veridicitate si actualitate pentru ca descrierile sunt aduse in timpul lecturii.

Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului ca, initial, prezinta

intrarea in lumea fictiunii si se completeaza, in final, cu sugestia drumului vietii care continua si

dupa tragedia de la Moara cu noroc: “batrana lua copii si pleca mai departe”.

Ineditul subiectului face din acest text mai mult un suport pentru figurarea unor principii si

transmiterea unor percepte. Privita ca ilustrare a moralei crestine, nuvela isi dezvaluie caracterul

de parabola: pierderea unui suflet robit de patimile lumesti, finalizarea cu pedepsirea

“pacatosilor” intru absolvire. Acest prim nivel de receptare este sustinut de personajul

“raisoneur”- batrana mama- prin care moralistul clasic transmite un mesaj simplu cititorului

avizat si o concluzie directa. Celalalt nivel de receptare tine de cultura filosofica a autorului si

ilustreaza in proza tragismul omului marcat de vointa fireasca de a-si provoca destinul. Accentul

3

Moara cu noroc- Argumentare nuvela

de subtilitate nu cade pe modul in caer este pedepsit omul (lucru previzibil din avertismentul

initial), ci pe drama sa existentiala, chinurile omului care intelege raul pe care l-a produs, dar nu

are puterea sa il opreasca.

Nuvela s-a impus prin arta construirii personajelor si nu prin actul povestirii. Caracterele

nu sunt intruchipari schematice ale unei trasaturi umane, incadrabile in tipologii, ci structuri

viabile, veridice, torunde, autoconstruindu-se permanent si dezvaluind toate componentele fiintei

umane. Slavici nu impune personajelor o comportare dictata de considerente exterioare, ci lasa sa

evolueze dupa pornirile si imperativele sufletesti. Ni se releva astfel nu numai caractere gata

formate, ci si felul in care ajung omaneii sa fie asa cum sunt. Desi structurarea personajelor are la

baza antiteza, scriitorul reuseste sa depaseasca surogatele romantice folosind tehnica sondarii

mecanismelor care determina comportamentul omului simplu. Analiza psihologica, monologul,

dialogul, faptele si gandurile, relatiile cu ceilalti dezvaluie proceul evolutiei personajelor.

Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici prin zugravirea pe multiple

planuri a conflictului dintre fondul uman cinstit si dorinta de a face avere prin concesii. Personaj

central, el strabate simbolic un drum ce semnifica “coborarea in infern”, adica intr-un univers al

patimilor, al obsesiei banului si al caderii in pacat. Eroul este infatisat in diferite ipostaze si

situatii: stapanit de dragoste pentru sotie si copiii sai, stapanit de groaza fata de Lica, dar si de

dorinta apriga de a-l infrunta si a-l inlatura din cale. Evolutia starilor lui sufletesti nu e liniara

intrucat ele se amesteca si se ciocnesc. Temperament patetic, sentimentele lui tind spre extreme

si, stapanit de intensitatea lor, considera ca este puternic, dar in realitate el este robul patimilor.

Ghita joaca mereu un dublu rol: simuleaza alianta cu Lica, dar si cu Pintea, continua sa joace fata

de familie si fata de propria-I constiinta, o impinge pe Ana, incet, in bratele Samadaului, iar pe

sine pe fagasul deplinei ambiguitati a situatiei. Prin tragedia acestui personaj, scriitorul isi

propune sa ne arate ce proportii iau uneori eroii, ce “furtuni cotropitoare” (G. Munteanu) se

ascund in sufletul omului.

Personaj secundar, complementar, Ana este construita pe o singura dominanta pentru a

putea contura personalitatea si caracterul sotului ei, Ghita. Portretul fizic al acesteia este realizat

prin caracterizare directa de catre autor (“Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si

subtirica, Ana era sprintena si mladioasa”), iar portretul moral este relevat prin caracterizare

indirecta. Prin destinul sa tragic, Ana este o victima a incapacitatii sale de a se raporta la simtul

masurii si al echilibrului in tot ceea ce intreprinde. Avand o deosebita intuitie, ea isi da seama de

4

Moara cu noroc- Argumentare nuvela

firea ticaloasa a lui Lica si isi avertizeaza sotul. Facand din bani o pasiune, Ghita refuza sa mai

comunice cu sotia sa, iar aceasta devine rece fata de el, incepand astfel procesul de degradare al

familiei. Dezamagita de sotul ei pe care il judeca, e gata, in ultimul moment, sa abandoneze totul

si sa plece cu Lica. Natura mai instinctuala, ignorandu-si parca degradarea si “nerecunoscandu-si

vina”, Ana opune dorintei de purificare prin moarte o puternica vointa de a trai.

Personaj secundar, malefic si fascinant, Lica este oponentul protagonistului, amplificand

evident conflictul fundamental al nuvelei. Simbol al fortei salbatice scapata de sub control si

protejat de insasi comunitatea care il genereaza, Samadaul este insa un personaj imobil si “plat”

(Forster). Portretul sau fizic si moral se contureaza prin intermediul caracterizarii directe de catre

autor (“om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu o mustata lunga, cu ochii

mici si verzi si sprancenele dese si impreunate la mijloc”), de catre personaje (“om oarecum

fioros”, “rau si primejdios”), autocaracterizare- impune o teroare nedisimulata doar prin cuvinte-

dar si prin caracterizare indirecta. Autoritate suprema, stapan al locurilor este un caracter plin de

contradictii, fiind darz si hotarat, dar in acelasi timp sadic, amenintator sau cu izbucniri de

duiosie autentica. Prin personalitatea sa puternica, Samadaul are aupra celorlalti efecte

catastrofale. In final va cadea si el, apeland la calea sinuciderii.

Moara cu noroc atinge dimensiunea unui roman- prin amplitudine si adancimea

psihologica a tipurilor umane- dar statutul de nuvela este pastrat totusi prin numarul redus de

personaje, conflictul linear si evenimentele epice desfasurate intr-o perioada relativ scurta de

timp. Naratiunea obiectiva alterneaza cu descrierea si dialogul. Vocea naratorului este una

inegala, fara inflexiuni care sa tradeze atitudinea fata de intamplari sau personaje. Moralistul

Slavici, totusi, nu este absent. Comentariul moral asupra faptelor este facut insa din interiorul

lumii evocate prin intermediul batranei. Cele doua repliciale acestui personaj episodic confera

simetrie, dar contin, mai ales, mesaj moralizator. Naratorul omniscient si omniprezent introduce

si alte voci, ale personajelor, care apar in secvente dialogate. Consemnarea replicilor nu este

numai o modalitate de dramatizare a naratiunii, ci si un mijloc de a scoate in evidenta

perspectivele personajelor asupra faptelor si a oamenilor. Dialogul plaseaza interesul din planul

naratorului in cel al personajelor, dezvaluindu-se astfel modul de a fi al acestora (scene

semnificative: Lica- Ghita, capitolul 2, Ghita- batrana, capitolul 12, Ghita- Ana, capitolul 16).

Specifice unei opere de analiză psihologică sunt monologul interior de factura

tradiționalistă care redă gândurile personajului(cap IV) și monologul interior adresat,(Ghiță

5

Moara cu noroc- Argumentare nuvela

vorbește cu sine, imaginând-o pe Ana ca interlocutor), cu rol de caracterizare indirectă. Datorită

acestor inserții dar și elipsei, tehnicii flash-back-ului ,narațiunea capătă aspect discontinuu, dând

impresia că ezitările personajului se imprimă povestirii și discursului narativ, ajutând lectorul să

vibreze la situația descrisă. Ioan Slavici reușește să comunice cu claritate ideile, să formuleze cu

o concizie clasică trăsătura unui personaj, să descrie un peisaj cu mijloace simple, într-o frază

sobră, fără ornamente inutile, valoarea limbii literare constand tocmai în « lipsa de stil ».

Realizată în manieră realistă, cu accente clasice, opera Moara cu noroc reține atenția

prin complexitatea sa, fiind o dovadă a crezului scriitorului :"În gândul meu rostul scrierii a fost

întotdeauna îndrumarea spre o viețuire potrivită cu firea omenească".

6