Universitatea "Petre Andrei" din Iași Facultatea de Psihologie și Științele Educației

REFERAT la disciplina Psihiatrie

Titlul Referatului: „ Shizofrenia, tulburările schizotipale și delirante ”

Titular de disciplină: Autor:Conf. Univ. dr. Radu Andrei Șerb (că. Șerb-Vlad) Eugen

Anul IIE-mail: Serbeugen@gmail.com

Iași, iunie 2011

Schizofrenia

Este o afecțiune psihotică cu tendință la cronicizare caracterizată printr-un ansamblu de

simptome, dominate de discordanța ideo – afectivă, incoerența proceselor de gândire, ambivalență,

autism, halucinații, idei delirante, nesistematizate cu o durată de minim 6 luni de zile.

Semnalată în scrierile vechi încă din secolul XV înainte de Hristos, schizofrenia era

considerată, în evul mediu, ca o formă de posesiune demonică.

În 1912, Chaslin unește toate formele de schizofrenie sub denumirea de ”Psihoză

discordantă”.

Etiopatogenie

Au fost descrise diferite modele biologice și socio – culturale fără însă să existe vreun model

care să explice satisfăcător apariția psihozei schizofrene. Studiile făcute în acest sens oferă

posibilitatea unei deschideri terapeutice ca și a unor posibile abordări etiologice.

Debutul schizofreniei poate fi:acut, subacut, insiduos.

Debutul acut se face prin:

• Bufeu delirant acut. Acesta este un episod psihotic în care bolnavul se simte invadat

de senzația unei înstrăinări față de realitate (derealizare) și de impresia unei transformări corporale

și psihice (desomatizare), care pot fi globale sau localizate.

• Stări distimice sub formă expansivă sau depresivă

• Stări mixte.

• Act medico – legal surprinzător.

• Criză originală juvenilă.

Debutul insidios în care evoluția tulburărilor este persistentă, cu agravarea progresivă a

disociației ideo – afective și depersonalizare caracteristică. În acest stadiu bolnavul este neglijent,

dezinteresat pentru anturaj, igienă, ținută vestimentară. Este lipsit de interes și inițiativă și prezintă

indiferentism afectiv.

Poate avea manisfestări delicvente. Acest început poate fi și sub forma unor nevroze, când

bolnavul pierde critica manifestărilor sale.

Sindromul disociativ

Este nucleul în jurul căruia gravitează toate simptomele schizofreniei, el afectând în mod

global personalitatea bolnavului dinspre planul gnoseo – intelectual și instinctiv – afectiv spre cel

comportamental.

Indiferent de tipul de clasificare a simptomelor schizofreniei, ele au anumite atribute

comune: ambivalența, bizareria, impenetrabilitatea și detașarea.

Clinica schizofreniei

Dintre multiplele tipuri de clasificari noi vom utiliza clasificarea simptomelor (H.Ey), după

cum urmează:

• Simptome deficitare (negative)

În acest caz sindromul implică tulburări în: desfășurarea gândirii, câmpul conștiiței, valori

logice, vieții afective (înstrăinare emoțională și aplatizare afectivă), tulburări ale voinței și activităţii

(pierdere a voinței și inițiativei, încetipnirea proceselor psihomotorii cu hipoactivitate și chiar

catatatonie).

• Simptome productive (pozitive)

Sindrom delirant paranoid, experienţe delirante primare; depersonalizare; influența;

elaborare delirantă secundară ( iluzii, halucinații, tuburări de gândire, ostilitate, suspiciune).

Sindromul disociativ discordant

1. Disociația

Este un termen introdus de Bleuler și se referă la dezorganizarea personalității cu slăbirea

coerenței ideative, pierderea armoniei, a unității psihice capacității de sinteză a personalității

conștiente.

2. Discordanța

Este tulburarea fundmentală a procesului schizofren și se caracterizează prin ambivalență

afectivă, bizarerie, impenetrabilitate ( neinteligibilitatea trăirilor – incapacitatea comunicării lor),

detașare.

Sindromul de automatism mintal – constă în răpândirea gândirii însemnând că gândurile

sunt accesibile altora; ecoul gândirii când pacientul simte cum gândurile proprii se produc ca un

ecou; sonorizarea gândirii; citirea ghicirea gândurilor; furtul , publicarea gândirii ( în presă);

sentimentul de a controlat, văzut, înregistrat (microfoane, fotografii, etc); retragerea gândurilor –

explică barajul afectiv; inserția gândirii – pacientul are percepția unor gânduri introduse în cap;

disiparea și fabricarea gândirii – mentismul ar putea fi legat de acest simptom; influența xenopatică

somanitică, cenestezii; impunerea din afară a emoțiilor, afectelor; impunerea comportamentului –

situație în care bolnavul acționează automat, dirijat din afară, ca un robot.

Sindromul halucinațiilor și delirant

În schizofrenie delirul este halucinator.

Halucinațiile pot fi auditive, olfactive, kinestezice, interoceptive, vizuale, pseudohalucinații.

Sindromul delirant

Delirul este expresia unui limbaj abstract și simbolic, imposibil de pătruns și reconstruit de

către observator.

3. Perioada de stare

În perioada de stare există un flux ideativ abracadabrant întrerupt prin baraj (semn

patognomic al disociației). Producția ideativă este haotică, încetinită, stagnantă, ruminativă,

perseverativă, prin denumiri repetate la nesfârșit, automate care se desfășoară într-un amestec de

teme și digresiuni lipsite de legătură între ele.

Formele clinice ale schizofreniei:

– schizofrenia paranoidă: este forma de schizofrenie caracterizată prin prezența în

tabloul clinic a unor idei delirante, relativ stabile, de obicei însoțite de halucinații preponderent

auditive și de perturbarea percepțiilor, fără perturbarea afectivității, a limbajului și voinței, iar

semnele catatonice sunt absente sau relativ discrete.

– schizofrenia hebefrenică sau dezorganizată: se caracterizează prin prezența în prim

planul clinic a unei perturbări a afectelor, comportament flagrant dezorganizat și ireversibil cu

manierism frecvent. Ideile delirante și halucinațiile rămân flotante și fragmentare.

– schizofrenia catatonică: se caracterizează prin pierderea inițiativei motorii cu

creșterea tensiunii musculare, fenomene cataleptice, flexibilitate ceroasă, fenomene parakinetice,

negativism și fenomene ecopatice. Tabloul clinic este dominat de inhibiție psihomotorie, dar uneori

se face trecerea bruscă de la forma hipokinetică la cea hiperkinetică. Catatonia se caracterizează

prin tulburări de comportament exprimate clinic prin mișcări bizare, ritmice, stereotipe, râs bizar,

neologisme, incoerență, salată de cuvinte. Catalepsia se caracterizează prin menținerea involuntară a

unei posturi sau atitudini corporale produsă prin modificarea tonusului muscular și pierderea

inițiativei motorii.

– schizofrenia nediferențiată: cuprinde pe lângă criteriile generale ale schizofreniei,

simptome psihotice proeminente care nu pot fi clasificate în formele de schizofrenie prezentate

anterior.

– depresia postschizofrenică: în acest fel de schizofrenie este vorba de o depresie care

survine în cursul unei boli schizofrenice; acestă depresie persistă având în tabloul clinic simptome

pozitive sau negative și un risc suicidar considerabil.

– schizofrenia reziuală: este stadiul cronic al evoluției unei boli schizofrenice cu

progresie lentă de la debut până la stadiul tardiv, caraterizat prin simptome negative durabile.

– schizofrenia simplă: se caracterizează prin apariția insidioasă și progresivă a unor

bizarerii de comportament, a unei imposibilități de a răspunde exigențelor societății si a unei

diminuări globale a performanțelor.

– tulburarea schizo – afectivă : constă în existența unor tulburări episodice în care

simptomele afective și cele schizofrenice sunt în mod conjunct pe primul plan al simptomatologiei,

dar nu justifică un diagnostic de tulburare schizofrenică. Această tulburare poate fi de tip maniacal

sau de tip depresiv.

– tulburarea de tip schizotipal: se caracterizează prin anxietate socială, incapacitate de

a avea prieteni apropiați, comportament excentric, cuidățenii de limbaj, afectivitate inadecvată

suspiciozitate, idei de relație (nu delir), bizarerii de gândire. Aceste persoane au experienţe

perceptuale insolite (iluzii, detectarea unor forțe sau persoane care în realitate nu sunt prezente). De

asemenea au un comportament sau înfățișare bizară ori excentrică. Nu au nici un fel de amici sau

confidenți apropiați, iar comportamentul lor este marcat de suspiciozitate sau ideație paranoidă.

Evoluția schizofreniei este:

– subcronică : când tulburarea durează mai puțin de 2 ani, dar mai mult de 6 luni

– cronică: când evoluția este mai mare de 2 ani

– în remisiune : când o persoană are un istoric de schizofrenie, dar nu mai persistă nici

un semn de tulburare.

Diagnosticul clinic

În stabilirea diagnosticului clinic de schizofrenie avem în vedere o serie de fenomene

pshihopatologice care au o însemnătate deosebită pentru diagnostic:

– ecoul gândirii, impunerea de gânduri, sau furtul gândurilor

– idei delirante de control, de influență sau de supunere, idei delirante de alte tipuri

– voci halucinatorii care comentează comportamentul bolnavului sau discută între ele

despre el, ca și alte voci

– orice fel de idei delirante însoțite de orice tip de voci

– tocirea afectivă sau incongruența emoțională, apatia crescută, sărăcirea vorbirii

– interpetări sau interpelări în cursul gândirii

Se poate pune diagnosticul de schizofrenie dacă prezente primele 3 simptome de mai sus sau

cel puțin două din ultimile 3.

Prognosticul schizofreniei

Unii autori consideră că dacă remisiunea bolii se face mai devreme de 6 luni atunci nu e

vorba de schizofrenie, ci de o stare schizofrenică.

Prognosticul schizofreniei poate fi evoluat în funcție de mai mulți fatori și anume:

• dacă debutul este acut, atunci prognosticul e mai bun ca în forma insidioasă.

• când boala apare la o vârstă mai tânără, prognosticul e mai întunecat

• formele cu tulburare de conștiință și cele afective au un prognostic bun

• când există tulburări de gândire la un bolnav cu conștiința clară, prognosticul este rău

• formele catatonice, paranoide și afective sau prognostic mai bun

• hebefrenia are un prognostic rezervat

• constituția astenică are un prognostic rezervat, iar tipul picnic un prognostic bun

• personalitatea schizoidă are o evoluție severă

• cei cu intelect redus sau prognostic redus

Principii terapeutice

Tratamentul trebuie să fie:

– precoce

– complex și durabil

– obligatoriu individualizat

– flexibil și consecvent

Prin tratament se urmărește:

– atenuarea până la dispariție a fenomenelor psihopatologice

– limitarea și compensarea optimă a defectului personalității

– readaptarea gradată a pacientului la exigențele sociale și profesionale

– reinserția socio – profesională, încadrarea sau reîncadrarea într-o muncă utilă,

recuperarea socială și profesională.

Terapia biologică a contribuit mult la ameliorarea situației acestor bolnavi.

Sunt folosite neuroleptice standard din grupa fenotiazinelor și butirofenonelor, iar mai nou

neurolepticele atipice și antipsihoticele atipice.

Bibliografie selectivă:

Gelder, Michael, Goth, Denis Mayou, Richard – Tratat de psihiatrie Oxford, ed. II -a, APLR

& Geneva Initiative Psychiatry 1994

Gheorghe, Mihai Dumitru – Actualități în psihiatria biologică, ed Intact, Buc. 1999

Kalle , K. - Psihiatrie, nevroze, shizofrenie – Studgart, 1961

Kaplan et Sadock – Manual de buzunar de psihiatrie clinică, ed a III -a, ed Medicală, Buc.

2001

I.C.D – 10 Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament. Simptomatologie și

diagnostic clinic, Ed. All, 1998

Furdui, Vasile, Vlad, Nicolae, Gurguță, Lenuș – Comportament delirant Ed. Ministerului de

interne, 2001

Vlad, Nicolae, Boișteanu, Petru – Noțiuni de psihiatrie clinică, Ed Quadrat, Botoșani 2006