4.femeia in islam.docx

4
În numele lui Allah cel Milostiv, Îndurător Au fost spuse numeroase lucruri despre femeile din Islam, dar majoritatea de persoane care știu foarte puține despre această religie. Islamul a dat libertate femeilor încă de acum 1400 de ani, mult înainte ca sufrageta și mișcările pentru ,,drepturile femeii” să intre în acțiune. Femeile aveau dreptul la moștenire, dreptul la proprietate, educație și dreptul de a-și alege soții. Islamul este religia ce înregistrează cea mai rapidă creștere în Vest, iar 80% dintre cei convertiți în America și majoritatea în Anglia sunt femei (Ziarul ,,Times” 9/11/93). Dacă ști puține lucruri despre Islam, ar trebui să te întrebi de ce atât de multe femei ,,libere” vor să devină Musulmane ? Nedreptățirea femeilor în trecut Eva a fost și este văzută ca o ispită nefastă, responsabilă pentru căderea lui Adam și deci responsabilă pentru ,,păcatul originar” în Vechiul Testament. În Roma antică, femeile nu aveau absolut nici un statut juridic, puterea fiind atribuită tatălui, fraților sau soților lor. La finalul secolului 19 în Anglia legile spuneau că toate posesiunile femeii aparțineau soțului ei. Doar în 1887 li s- a permis să dețină proprietăți. Universitatile Cambridge și Oxford au oferit drepturi egale de educație femeilor doar în 1964. Comparați cele de mai sus cu statutul și drepturile femeilor în Islam.Acestea sunt drepturi care au fost acordate acum mai mult de 1400 de ani. Aspectul spiritual În Islam nu exista absolut nici o diferență între femei și bărbați când vine vorba de relația cu Dumnezeu Atotputernicul (Allah). Ambilor le este promisă răsplata pentru faptele lor bune și pedeapsa pentru faptele rele. ,, Supuşilor şi supuselor, credincioşilor şi credincioaselor, pioşiilor si pioaselor, sincerilor şi sincerelor, răbdătorilor şi răbdătoarelor, smeriților şi smeritelor, binefăcătorilor şi binefăcătoarelor, postitorilor şi postitoarelor, păzitorilor ruşinii şi păzitoarelor, pomenitorilor lui Dumnezeu şi pomenitoarelor, lor Dumnezeu le-a pregătit iertare şi mare răsplată.” (Coran 33 :35) Aspectul social Înainte de apariția Islamului, era socialmente acceptat de arabi și de majoritatea societăților ca femeile să fie tratate rău și bărbații să fie favorizați. Islamul a schimbat lucrul acesta și a făcut parte din religie ca femeile să fie tratate bine. Profetul Muhammad (Pacea fie asupra lui) i-a învățat că : ,,Cel mai bun dintre credincioşi este cel cu cea mai bună purtare. Și cel mai bun dintre voi este cel care se comportă cel mai bine cu soțiile lui.” Importanța educației De asemenea Islamul cere ca fetele să fie tratate cu bunătate, dreptate și încurajează educarea lor. Profetul (Pacea fie asupra lui) a spus : ,,Adunarea cunoştințelor este datoria fiecărui Musulman”. Ordinul de a aduna cunoștințe este adresat ambelor sexe în mod egal. Căsătoria şi Divorțul În Islam căsătoria nu este văzută doar ca mod de perpetuare a vieții umane ci și ca o sursă de bunăstare emoțională și armonie spirituală. Coranul subliniază importanța uniunii dintre bărbat și femeie prin această frumoasă comparație : ,, căci ele(sotiile) vă sunt vouă veşmânt, precum şi voi le sunteți lor veşmânt” (Coran 2 :187) Exact cum un veșmânt ne ascunde goliciunea, un soț și o soție intrând într-o relație de căsătorie își protejează castitatea. Veșmântul dă confort corpului la fel cum un soț dă confort soției sale și viceversa. Veșmântul este grație, frumusețe și podoabă a corpului, așa cum soțiile sunt pentru soții lor, așa cum soții sunt pentru soțiile lor.

Transcript of 4.femeia in islam.docx

Page 1: 4.femeia in islam.docx

În numele lui Allah cel Milostiv, Îndurător

Au fost spuse numeroase lucruri despre femeile din Islam, dar majoritatea de persoane care știu foarte puține despre această religie. Islamul a dat libertate femeilor încă de acum 1400 de ani, mult înainte ca sufrageta și mișcările pentru ,,drepturile femeii” să intre în acțiune. Femeile aveau dreptul la moștenire, dreptul la proprietate, educație și dreptul de a-și alege soții. Islamul este religia ce înregistrează cea mai rapidă creștere în Vest, iar 80% dintre cei convertiți în America și majoritatea în Anglia sunt femei (Ziarul ,,Times” 9/11/93). Dacă ști puține lucruri despre Islam, ar trebui să te întrebi de ce atât de multe femei ,,libere” vor să devină Musulmane ?

Nedreptățirea femeilor în trecut

Eva a fost și este văzută ca o ispită nefastă, responsabilă pentru căderea lui Adam și deci responsabilă pentru ,,păcatul originar” în Vechiul Testament.

În Roma antică, femeile nu aveau absolut nici un statut juridic, puterea fiind atribuită tatălui, fraților sau soților lor.

La finalul secolului 19 în Anglia legile spuneau că toate posesiunile femeii aparțineau soțului ei. Doar în 1887 li s-a permis să dețină proprietăți.

Universitatile Cambridge și Oxford au oferit drepturi egale de educație femeilor doar în 1964.

Comparați cele de mai sus cu statutul și drepturile femeilor în Islam.Acestea sunt drepturi care au fost acordate acum mai mult de 1400 de ani.

Aspectul spiritual

În Islam nu exista absolut nici o diferență între femei și bărbați când vine vorba de relația cu Dumnezeu Atotputernicul (Allah). Ambilor le este promisă răsplata pentru faptele lor bune și pedeapsa pentru faptele rele.,, Supuşilor şi supuselor, credincioşilor şi credincioaselor, pioşiilor si pioaselor, sincerilor şi sincerelor, răbdătorilor şi răbdătoarelor, smeriţilor şi smeritelor, binefăcătorilor şi binefăcătoarelor, postitorilor şi postitoarelor, păzitorilor ruşinii şi păzitoarelor, pomenitorilor lui Dumnezeu şi pomenitoarelor, lor Dumnezeu le-a pregătit iertare şi mare răsplată.” (Coran 33 :35)

Aspectul social

Înainte de apariția Islamului, era socialmente acceptat de arabi și de majoritatea societăților ca femeile să fie tratate rău și bărbații să fie favorizați. Islamul a schimbat lucrul acesta și a făcut parte din religie ca femeile să fie tratate bine. Profetul Muhammad (Pacea fie asupra lui) i-a învățat că : ,,Cel mai bun dintre credincioși este cel cu cea mai bună purtare. Și cel mai bun dintre voi este cel care se comportă cel mai bine cu soțiile lui.”

Importanța educației

De asemenea Islamul cere ca fetele să fie tratate cu bunătate, dreptate și încurajează educarea lor. Profetul (Pacea fie asupra lui) a spus : ,,Adunarea cunoștințelor este datoria fiecărui Musulman”. Ordinul de a aduna cunoștințe este adresat ambelor sexe în mod egal.

Căsătoria și Divorțul

În Islam căsătoria nu este văzută doar ca mod de perpetuare a vieții umane ci și ca o sursă de bunăstare emoțională și armonie spirituală. Coranul subliniază importanța uniunii dintre bărbat și femeie prin această frumoasă comparație :,, căci ele(sotiile) vă sunt vouă veşmânt, precum şi voi le sunteţi lor veşmânt” (Coran 2 :187)

Exact cum un veșmânt ne ascunde goliciunea, un soț și o soție intrând într-o relație de căsătorie își protejează castitatea. Veșmântul dă confort corpului la fel cum un soț dă confort soției sale și viceversa. Veșmântul este grație, frumusețe și podoabă a corpului, așa cum soțiile sunt pentru soții lor, așa cum soții sunt pentru soțiile lor.

Căsătoria se bazează pe iubire și bunătate după cum este menționat în Coran : ,, Dintre semnele Sale: El v-a creat vouă din voi înşivă soţii, lângă ele să vă odihniţi. Dragoste şi bunătate a pus apoi între voi. Întru aceasta sunt semne pentru un popor ce cugetă.”(Coran 30:21)

În loc să fie forțate să se căsătorească împotriva dorinței lor, femeilor musulmane li s-a permis să i-a parte la alegerea sotilor lor. Și nu trebuie ( după cum mulți cred) să se

căsătorească împotriva dorintei lor. O căsătorie efectuată împotriva dorinței fetei este invalidă conform legilor Islamice.

Statutul de partener individual în casatorie este accentuat de faptul că femeile își păstrează numele de familie al tatălui chiar și după căsătorie. Acest lucru este în opoziție cu ceea ce se întâmplă în Vest, lucru bazat pe cultura greco-romană, în care femeile luau numele soților deoarece erau considerate proprietatea bărbaților. Divorțul este permis în Islam, dar trebuie să fie amicabil și ambele părți trebuie să se exprime cu bunătate și dignitate.

Femeia musulmană ca Mama

Islamul recunoaște sacrificiile pe care părinții( în special mamele) le fac crescându-și copiii. Așadar mama are o poziție onorabilă în Islam.

Profetul (Pacea si binecuvantarea fie asupra lui) l-a sfătuit pe un bărbat care a întrebat: ,, O, Mesager a lui Allah, care dintre toți oamenii este cel mai demn de bunătatea mea?” Profetul i-a spus: ,, Mama ta”. Bărbatul a spus: ,,Apoi cine?” Profetul i-a spus: ,, Mama ta”. Bărbatul a spus: ,,Apoi cine?” Așa că Profetul i-a răspuns încă o dată :,, Mama ta”. Apoi bărbatul a spus: ,,Apoi cine?” Profetul a răspuns: ,,Tatăl tău.”

Aceasta arată că mama trebuie să primească de trei ori blândețea și bunătatea care o primește tatăl.

Blândețea care le este arătată părinților, în Islam este considerată a fi următoarea ca importanță după slăvirea lui Dumnezeu: ,, Domnul tău a hotărât să nu vă închinaţi decât Lui şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri. Dacă unul dintre ei ori amândoi au îmbătrânit alături de tine nu le spune: “Ptiu!” Nu-i ocărî, ci spune-le vorbe cuviincioase!”( Coran 17:23)

Acoperământul femeilor musulmane

Femeile în Islam sunt considerate ca fiind foarte prețioase și frumoase,și de aceea sunt respectate și onorate, deși sunt văzute ca fiind asuprite. Respectul față de femei și corpul lor în Islam este accentuat de faptul că dacă un bărbat este găsit vinovat de viol într-o societate Islamică ar putea fi condamnat la moarte, dar în aceste țări(non-musulmane) după câțiva ani

Page 2: 4.femeia in islam.docx

bărbații ies din închisoare. Aceasta indică seriozitatea cu care musulmanii tratează crimele împotriva femeilor.

Economia și dreptul la muncă

Islamul a acordat un drept care înainte nu exista, dreptul la proprietate și moștenire. Conform legii Islamice, femeile pot avea banii lor și proprietățile lor. Cât despre dreptul femei de a se angaja ar trebui stabilit pentru început că Islamul consideră că rolul ei în societate este de soție și de mamă, ca cele mai sacre și esențiale lucruri. O mamă nu poate fi înlocuită de o servitoare sau o bonă.

Totuși, Islamul nu interzice femeilor să se angajeze, în special pe poziții care sunt cerute în societate, de exemplu asistentă medicală,în învățământ și medicină.

În Islam bărbatul este în totalitate responsabil de întretinerea soției, copiilor lui și în unele cazuri a unor rude aflate în nevoie, în special femei. Această responsabilitate nu se anulează și nici nu se reduce din cauza bogăției soției lui și nici datorită veniturilor câștigate prin muncă, închirieri sau a profiturilor legale de orice fel.

Această variație de responsabilitate financiară între femei și bărbați este reflectată în drepturile de moștenire ; ea moștenește mai puțin pentru că responsabilitățile ei financiare sunt mai mici.

Poligamia

Oriunde se vorbește despre Islam se aduce vorba și de permisiunea de a avea patru soții. Este important de precizat că în general, căsătoriile poligame sunt mai degrabă excepția decât modul în care decurg lucrurile de obicei, în Coran ni se spune :,,  luaţi-vă soţii după cum vă va plăcea, două ori trei ori patru femei. Dacă vă este teamă că nu veţi fi drepţi cu ele, luaţi-vă o singură femeie ”(Coran 4 :3)

Așadar dacă bărbații au mai multe soții ei trebuie să fie drepți și egali cu fiecare din ele. Acest lucru este complet invers față de sistemele în care bărbații au relații extra-conjugale, totul este ascuns , iar femeile și copii născuți dacă au, au foarte puține drepturi. Foarte interesant este faptul că evreii și creștinii critică Islamul pentru poligamie. Și totuși mulți profeți din Vechiul Testament aveau numeroase soții. Si nici

chiar Iisus (Pacea fie asupra lui) nu a revocat legea evreilor legată de poligamie. Am putea spune totodată că în lume există mai multe femei decât bărbați( femeile trăiesc mai mult, mor mai puțin în război, genetica femeii datorată unui cromozom ,,x” în plus a aratat că protejează bebelușii de sex feminin de moarte neonatală) așadar aceasta este doar un mod de asigurare că toate femeile se căsătoresc. Așa încât femeile căsătorite să poată fi susținute financiar și să își îndeplinească totodată rolul de soție și mama.

Concluzie

Pentru a înțelege statutul femeilor în Islam, trebuie să avem în vedere că Islamul susține că atât bărbații cât și femeile sunt egali în fața lui Dumnezeu, totuși ei sunt diferiți, așadar legile care îi guvernează sunt diferite. Exita totuși și bărbați ( în majoritatea cazurilor datorită ignoranței sau fanatismului cultural sau a amândurora) își tratează rău soțiile, dar aceasta trebuie pusă pe seama individului și nu a religiei.

Modul de viață al musulmanilor este datorat Coranul, care credem că este un miracol de la Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu într-o formă completă și nemodificată, iar Muhammad este ultimul Său mesager, așadar noi urmăm învățăturile divine.Te invităm să cunoști Islamul, citind despre el, și de asemenea despre Profetul Muhammad ! Dumnezeu a spus : ,, Dacă vă îndoiţi de ceea ce am pogorât asupra robului Nostru, aduceţi-ne o sură care să fie deopotrivă cu aceasta! Chemaţi-vă martorii, alţii decât Dumnezeu, dacă spuneţi adevărul!”(Coran 2 :23)

Îți datorezi ție să cunoști adevărul- în acest scurt rezumat poți vedea că femeile nu sunt tratate rău, deci, poate Islamul nu este ceea ce credeai că este. Dumnezeu Atotputernicul a spus :,,Ati tinut de minciuna semnele Mele, fara sa le fi cuprins cu priceperea voastra ? Ce ati facut voi ?” (Coran 27 :84)

Femeia în

Islamislamulautentic.blogspot.com