Fiecare formă este o manifestare a forţei care a determinat-o; în consecinţă, fiecare formă reprezintă imaginea forţei creatoare care a construit-o şi care sălăşluieşte în ea. Divinul în starea sa primordială, care sălăşluieşte în sine, se manifestă întotdeauna sub forma unui triunghi echilateral, care poartă în sine armonia perfectă, echilibrul perfect, căci distanţa dintre cele trei vârfuri ale sale este egală. Atunci când un aspect al lui Dumnezeu care sălăşluieşte în sine iese din starea cetranscende timpul şi spaţiul, pătrunzând în lumea tridimensională şi devenind astfel un aspect creator al lui Dumnezeu, el se manifestă întotdeauna prin numărul patru. Atât timp cât numerele unu şi trei alcătuiesc o unitate în divinitate, ele rămân trei în unul şi unul în trei. Dar atunci când ies din starea de unitate divină, ele se separă şi din „unul în trei” devin „unu şi cu trei”, adunare care dă cifra patru. Triunghiul echilateral conţine – ascunse în el – alte patru triunghiuri echilaterale.Această lege dezvăluie secretul numărului-cheie al lumii tridimensionale, numărul şapte.Încearcă să-ţi imaginezi cum a ieşit prima energie a manifestării din starea saadimensională pentru a intra în spaţiul dimensional. Închide ochii, iar eu voi proiecta acest adevăr în conştiinţa ta.Am făcut ce mi-a spus Ptahhotep, îndreptându-mi atenţia către interior. Dintr-o dată, am văzut un punct şi am auzit vocea lui Ptahhotep:- Pentru ca o forţă să poată părăsi starea adimensională, intrând în manifestare, ea are nevoie de un punct de plecare: punctul este adimensional, el nu a ieşit încă din unitate, dar este necesar manifestării. Fiind alcătuit dintr-un singur factor, punctul poartă în sine numărul unităţii, unu.Atunci când forţa a cărei primă manifestare a fost punctul iese din starea adimensională şi acţionează o anumită perioadă de timp, punctul se mişcă şi devine o linie:Puteam vedea în interiorul meu cum punctul devine treptat o linie, după care l-am auzit pe Ptahhotep continuându-şi expunerea:- S-a născut astfel prima dimensiune, lungimea. În sine, linia este infinită, şi în calitatea sa de manifestare primară, şi ea este reprezentată tot de numărul unu. În lumea manifestărilor, în care orice lucru are un început şi un sfârşit, linia este alcătuită însă din trei factori: punctul de plecare, punctul final şi distanţa dintre cele două puncte. Linia poartă aşadar în ea numărul trei, numărul-cheie al lumii cu o singură dimensiune.Ai remarcat desigur că nu există nici o posibilitate de a manifesta sau de a descoperi numărul doi într-o unitate, căci după prima manifestare a punctului, care nu conţine decât un singur factor, descoperim imediat trei elemente, fără a trece prin numărul doi. De îndată ce din punct apare o linie, oricât de scurtă ar fi ea, apare numărul trei. Privită în infinitatea ei, linia reprezintă o singură unitate, deci numărul unu; dacă are însă un început şi un sfârşit, ea poartă

automat în sine numărul trei.Pentru a da naştere numărului doi este necesară o sciziune a unităţii. Numărul doi nu poate apărea decât prin juxtapunerea a două unităţi. Dar întrucât nimic nu există în afara ei, unitatea trebuie să proiecteze în afară o reflexie al cărei rezultat este o sciziune, o separare care înseamnă propria ei moarte. Aşa se explică de ce vorbim de o dedublare a sufletului, de personalitate. În toate limbile pământului, această stare este exprimată cu ajutorul numărului doi.Să vedem acum cum se poate naşte cea de-a doua dimensiune din prima. Linia estealcătuită dintr-o serie de puncte. Dacă presupunem că energia creatoare acţionează în fiecare din aceste puncte cu aceeaşi forţă şi pe aceeaşi durată de timp, toate aceste puncte vor ieşi din sine şi vor pătrunde în cea de-a doua dimensiune. O linie se naşte din fiecare din aceste puncte, iar totalitatea acestor linii alcătuieşte o suprafaţă: un pătrat.S-a născut astfel cea de-a doua dimensiune: lăţimea.Pătratul este caracterizat de patru în unu şi de unu în patru, deci de cinci elemente: cele patru linii manifestate: linia de pornire, linia terminală, liniile laterale dreaptă şi stângă, şi de un al cincilea factor: suprafaţa nemanifestată cuprinsă între aceste linii. Numărul-cheie al lumii cu două dimensiuni este cinci.Dar forţele creatoare continuă să acţioneze. O suprafaţă este şi ea alcătuită din puncte, iar dacă o forţă acţionează în fiecare din aceste puncte timp de o anumită perioadă, aceste puncte sunt translatate în cea de-a treia dimensiune, iar din suprafaţă se naşte cubul.A apărut astfel şi cea de-a treia dimensiune: înălţimea.Cubul este caracterizat de şase în unu şi de unu în şase. El este alcătuit deci din şapte elemente: cele şase suprafeţe manifestate şi un al şaptelea element nemanifestat: volumul.Numărul-cheie al lumii cu trei dimensiuni este şapte.După cum observi, cubul reprezintă forma de bază a materiei. Diferitele cristale respectă această lege şi în oricare dintre ele poţi găsi aceeaşi formă a cubului, spre exemplu, în cristalele de sare, sau elementele de bază ale cubului în diferitele lor aspecte şi variante. Dacă vei studia caracteristicile cubului, vei ajunge să înţelegi şi legile variantelor.Pornind dintr-un colţ al cubului, încearcă să găseşti un plan în care să fie manifestate toate dimensiunile cubului. Orice împărţire în două a cubului te conduce la o suprafaţă, deci la două dimensiuni. Pentru a obţine un plan care să cuprindă toate cele trei dimensiuni, este nevoie să tăiem cubul oblic, pornind dintr-un vârf, către cele două vârfuri opuse. Am secţionat astfel un colţ al cubului.Dacă vom continua la fel, vom tăia cele patru colţuri ale cubului, din care va rămâne o formă complet diferită: un tetraedru alcătuit din patru triunghiuri echilaterale.

Vezi aşadar că forma cubului ascunde o altă formă care depinde de complet alte legi decât cele ale cubului, întrucât nu este alcătuită din pătrate, ci din triunghiuri. Dacă proiectăm pe o suprafaţă aceste patru triunghiuri vom obţine un singur triunghi echilateral, adică reprezentarea simbolică a lui Dumnezeu.La fel ca şi triunghiul echilateral care reprezintă suprafeţele sale, tetraedrul este o încarnare a armoniei şi echilibrului. Fiecare dintre vârfurile sale este situat la o distanţă egală de celelalte. În interiorul lui nu există nici o tensiune, ci numai o stare de repaus în echilibru. În ceea ce priveşte vârfurile cubului, la fel ca şi cele ale pătratului, acestea sunt plasate la distanţe diferite unele de altele, ceea ce înseamnă că în ambele forme există o stare de tensiune care va dăinui de-a pururi.Materia lumii tridimensionale are la bază forma cubului, dar ea ascunde în ea forma tetraedrului, care are le bază echilibrul divin. Aşadar, materia nu ar putea exista dacă nu ar avea la bază un conţinut divin.Întreaga lume tridimensională funcţionează pe baza aceleiaşi legi, indiferent dacă forma respectivă este alcătuită din materie „moartă” sau nu, adică dacă avem de-a face cu o fiinţă vie.Indiferent dacă este vorba de un mineral, de o plantă, de un animal sau de un om, corpurile tuturor sunt supuse legii lumii tridimensionale. În acest corp se găseşte însă, ascuns şi invizibil, Sinele superior şi divin, viaţa, FIINŢA eternă. Fiinţă umană este singura care îşi poate manifesta Sinele superior, adică pe Dumnezeu, prin gândurile, cuvintele şi acţiunile sale, cu condiţia să nu îşi identifice conştiinţa cu corpul, ci cu conţinutul spiritual al acestuia, adică cu Sinele. Atât timp câtomul se identifică cu corpul său material, el este la fel ca un cub opac care nu revelează decât caracteristicile materiei, în timp ce divinul-creator rămâne într-o stare latentă, nemanifestată, astfel încât nimeni nu poate bănui că trupul mort este locuit de tetraedrul atât de diferit de el, de Sinele său divin!În schimb, cel care nu îşi foloseşte corpul, gândurile, cuvintele şi acţiunile decât pentru a manifesta divinul-creator, lăsând caracteristicile existenţei sale corporale – adică persoana sa – în planul nemanifestat, este precum un cub tăiat, cu colţurile întoarse către exterior, astfel încât conţinutul să devină vizibil, şi care îşi arată astfel triunghiurile interioare, care sunt triunghiurile echilaterale ale tetraedrului divin. Forma pătrată materială nu reprezintă pentru el decât baza solidă, amplasată în lumea tridimensională, asupra căreia îşi lasă greutatea să se sprijine.Forma cubului tăiat şi întors este piramida. Piramida este aşadar forma simbolică a omului-Dumnezeu care îşi revelează natura divină şi dezinteresată şi care îl realizează plenar peDumnezeu pe pământ. Mântuirea pământului, spiritualizarea materiei se realizează prin persoana omului-Dumnezeu. Sinele divin, Creatorul, este aşezat maiestuos pe tronul său şi domneşte asupra materiei, adică asupra corpului.

Pe de altă parte, reprezentarea simbolică a omului material care nu îşi foloseşte intelectul decât în serviciul fiinţei sale fizice este structurată de crucea pe care o alcătuiesc suprafeţele cubului. Pe această cruce în T este crucificat Sinele său divin ascuns.În aceste fiinţe, divinul este privat de autoritatea sa naturală, el nu se poate manifesta şi trebuie să se supună legilor lumii materiale; el este crucificat pe cele două mari braţe ale lumii tridimensionale – spaţiul şi timpul – şi este nevoit să moară pe această cruce a materiei. Dar moartea sa nu este definitivă! Căci până şi în conştiinţa care a coborât pe cel mai de jos nivel al său, Sinele divin-creator îl poate reînvia şi mântui pe cel care suferă. În ignoranţa sa, omul material îşi crucifică Sinele superior, pe Dumnezeu din el, şi se supune astfel tuturor torturilor şi suferinţelor posibile; el devine astfel precum un criminal crucificat alături de divinul crucificat.Suferinţele sale au însă darul de a-l trezi, de a-i trezi conştiinţa superioară, iar prin învierea Sinelui său divin el îşi trăieşte propria mântuire, căci se recunoaşte în El!

Să revenim însă la cub. Ceva mai devreme, ai tăiat cubul pornind de la unul din vârfurile sale şi ai obţinut un plan care include toate cele trei dimensiuni. În acest fel, ai putut tăia patru colţuri ale cubului. Dacă vei proceda la fel şi cu celelalte vârfuri, vei constata că în interiorul cubului se ascunde nu un singur tetraedru, ci două, fiecare inclus în celălalt, fiecare fiind replica perfectă a celuilalt. Aceste două tetraedre reprezintă legea cea mai intimă a lumii vizibile: relaţia inseparabilă dintre cele două jumătăţi complementare, cea pozitivă şi cea negativă, care alcătuiescastfel un echilibru perfect şi care, în calitate de spirite creatoare, sunt aşezate de-a dreapta şi de-a stânga divinităţii. În creaţie, ele domnesc ca două legi opuse: legea spiritului şi legea materiei.Spiritul este viaţa, materia este rezistenţa.Legea spiritului este strălucirea, dăruirea, detaşarea.Legea materiei este contracţia, răcirea, împietrirea.Fiinţă umană este singura care poate încarna conştient ambele legi. Ea reprezintă puntea de legătură între lumea spirituală şi cea materială. Ea poate trăi guvernată în acelaşi timp de legile ambelor lumi. Gândurile, cuvintele şi acţiunile sale pot străluci, emanând detaşarea şi iubirea universală, prin dăruire. Corpul ei aparţine însă lumii materiale şi trăieşte potrivit legii acesteia.Orice lege care acţionează la locul potrivit şi la momentul oportun este divină. Atunci când nu face acest lucru, ea devine satanică.Nici o creaţie nu ar putea fi posibilă fără rezistenţa opusă de materie. În divinitateanemanifestată, toate forţele sălăşluiesc încă în unitate, într-o armonie şi într-un echilibru perfect; ele nu reprezintă decât un potenţial, o posibilitate de manifestare a unor forţe. Creaţia începe atunci când o forţă se separă de unitate şi îi opune

creatorului o anumită rezistenţă. Primul-născut al lui Dumnezeu este aşadar spiritul de rezistenţă pe care Tatăl îl proiectează în afara Lui pentru a acţiona în decursul timpului ca un pol negativ şi opus Lui, pentru a susţine astfel frecvenţelecreaţiei şi pentru a le opune rezistenţă, pentru ca în acest fel, creaţia să devină posibilă. Graţie proprietăţilor sale de contracţie, de răcire şi de împietrire, acest spirit al rezistenţei, polul opus al lui Dumnezeu manifestat, este cauza primordială a materiei. Acest spirit acţionează ca lege a materiei.Cele două tetraedre fuzionate prezintă cei doi poli ai creaţiei într-o stare de echilibru perfect. Deşi este o lume a agitaţiei şi a mişcării, întreaga creaţie are la bază acest echilibru divin.El este legea cea mai profundă a oricărei forme, deci implicit legea cristalizării materiei. Aşa cum ai constatat, forma originală a materiei, cubul, este construită în jurul tetraedrului divin.Triunghiurile care alcătuiesc tetraedrul sunt identice cu suprafeţele care unesc între ele vârfurile cubului. În mod similar, omul conţine în interiorul lui un plan de contact cu Sinele său divin. Aşa se explică de ce el nu îşi poate regăsi natura divină decât în el însuşi, niciodată în afara sa.[…]Să luăm şase forme geometrice care seamănă cu un acoperiş şi a căror suprafaţă de bază corespunde cu cea a cubului; plasăm aceste şase forme pe pătratele corespondente ale unui cub, astfel încât laturile lor diferite să fie adiacente.Vom obţine astfel o formă geometrică numită dodecaedru, alcătuită din douăsprezece pentagoane egale. Acest dodecaedru conţine alte legi ale lungului drum al conştiinţei către sine. Să vedem acum cum se prezintă ultima formă posibilă a cristalului din această serie: acesta este un icosaedru alcătuit din 20 de triunghiuri echilaterale. Pornind de la tetraedru se pot dezvolta patru forme regulate de cristale cu suprafeţe egale: tetraedrul propriu-zis, cubul, dodecaedrul şiicosaedrul.Formele regulate ale cristalelor nu se pot dezvolta decât din triunghiuri, pătrate şipentagoane. Din triunghiuri sunt alcătuite tetraedrul, octaedrul şi icosaedrul, din pătrate este format cubul, iar din pentagoane dodecaedrul.[…]Poţi construi un octaedru trăgând trei linii de aceeaşi lungime, corespunzătoare celor trei dimensiuni: în lungime, în lăţime şi în înălţime, dar la un unghi de 45 de grade, astfel încât mijlocul fiecărei linii să fie identic. Dacă vei uni extremităţile celor trei linii, vei obţine cele opt triunghiuri care alcătuiesc octaedrul. Octaedrul este alcătuit aşadar din două piramide suprapuse, cu baza comună, una fiind inversată.Acum fii foarte atentă: dacă am face secţiuni la distanţă egală, trecând prin fiecare plan al celor trei dimensiuni, vom obţine nenumărate octaedre. Acestea nu vor

umple însă spaţiul, căci între octaedre vor rămâne – la fel ca în interiorul cubului – tetraedre care sunt situate în afara suprafeţelor tridimensionale. Poţi diviza spaţiul în oricâte octaedre posibile, infinit de mari sau de mici, şi vei găsi întotdeauna tetraedre în afara planului tridimensional.Aşadar, spaţiul tridimensional se sprijină în fiecare dintre punctele sale pe tetraedrul divin care reprezintă armonia şi echilibrul absolut.Altfel spus, întreaga creaţie manifestată se sprijină în fiecare dintre punctele sale pedivinitatea care transcende întreaga manifestare şi care sălăşluieşte în sine însăşi, nemanifestată.Dumnezeu este omniprezent!Dar să revenim la formele geometrice suprapuse: tetraedrul, cubul, dodecaedrul şiicosaedrul. Aş dori să-ţi atrag atenţia asupra altor legi şi relaţii.Dacă luăm jumătate din numărul de feţe ale fiecăreia din formele geometrice respective – tetraedrul, cubul, dodecaedrul şi icosaedrul – vom obţine numerele 2, 3, 6 şi 10. Dacă înmulţim toate aceste numere, obţinem numărul 360, care este numărul de grade ale cercului.Dacă adunăm aceste numere, obţinem 21, numărul tuturor joncţiunilor posibile între cei şapte factori ai numărului-cheie al lumii tridimensionale, şapte!