2

1
După eşecul neaşteptat de la Roland Garros (înfrângere în turul doi, cu Mirjana Lucic, scor 7-5, 6-1), lui Victor Ioniţă i s-au diminuat considerabil şansele de a păstra o colaborare de lungă durată cu Simona. Doar una dintre cele două clauze din contractul semnat cu sportiva din Constanţa l-ar mai putea salva, însă îndeplinirea lor pare irealizabilă în acest moment: încheierea sezonului pe primul loc al ierarhiei WTA, lucru aproape imposibil, sau câştigarea unui turneu de Grand Slam.Halep va avea 6.130 de puncte după Roland Garros, faţă de 7.360, cu cât pornea la startul competiţiei, şi cel mai probabil va pica pe locul 4 WTA pe 8 iunie. În calendarul competiţional din 2015 au mai rămas doar două turnee de Grand Slam: Wimbledon şi US Open.

description

halep

Transcript of 2

Dup eecul neateptat de la Roland Garros (nfrngere n turul doi, cu Mirjana Lucic, scor 7-5, 6-1), lui Victor Ioni i s-au diminuat considerabil ansele de a pstra o colaborare de lung durat cu Simona. Doar una dintre cele dou clauze din contractul semnat cu sportiva din Constana l-ar mai putea salva, ns ndeplinirea lor pare irealizabil n acest moment:ncheierea sezonului pe primul loc al ierarhiei WTA, lucru aproape imposibil, sau ctigarea unui turneu de Grand Slam.Halep va avea 6.130 de puncte dup Roland Garros, fa de 7.360, cu ct pornea la startul competiiei, i cel mai probabil va pica pe locul 4 WTA pe 8 iunie. n calendarul competiional din 2015 au mai rmas doar dou turnee de Grand Slam: Wimbledon i US Open.