2. Funcţiile procesului penal

Sunt direcţiile de bază realizate în cadrul unui proces penal. La moment, în procesul penal al RM se evidenţiază 3 funcţii procesuale de bază:

§ Acuzarea – realizată de către procuror şi partea vătămată;

§ Apărarea – funcţie îndeplinită de apărător, bănuit, învinuit şi inculpat;

§ Examinarea cauzelor penale în instanţele de judecată – funcţie executată de către instanţele judecătoreşti;

§ Literatura de specialitate: efectuarea urmăririi penale care este atribuită mai mult la funcţia acuzării.

Funcţia acuzării se împarte în:

a. Acuzare publică;

b. Acuzare publico – privată;

c. Acuzare privată.

a. Acuzarea publică – aici procesul penal este pornit din iniţiativa organului judiciar competent şi din aspectele de împăcare între partea vătămată şi infractor nu pot servi ca temei pentru încetarea procesului penal. Ex: violenţa în familie.

b. Acuzarea publico – privată – aici pornirea procesului vine din partea părţii vătămate, iar ulterioara împăcare a acesteia cu infractorul nu are ca efect încetarea procesului. Ex: cauzarea vătămării corporale.

c. Acuzarea privată – aici pornirea procesului vine numai din partea persoanei vătămate şi ulterioara împăcarea a acesteia cu infractorul duce la încetarea procesului penal. Ex: violul: se retrage cererea.

În afară de aceste funcţii, legea procesual penală, precum şi doctrina procesului penal, mai evidenţiază cîteva funcţii:

a. Supravegherea respectării legii;

b. Soluţionarea acţiunii civile;

c. Furnizarea probelor;

d. Favorizarea procesului penal;

e. Educaţie şi prevenire.

§ Supravegherea respectării legii – este executată de instanţa de judecată. Ex: legalitatea aplicării măsurii preventive, arestul, sau a refuzului de a începe urmărirea penală.

§ Soluţionarea acţiunii civile – se manifestă prin repararea prejudiciului material cauzat de infracţiune.

§ Furnizarea probelor – este legată de declaraţiile unui martor, de prezentarea concluziilor de către experţi.

§ Favorizarea procesului penal – este antrenarea unor subiecţi, care, într-un fel sau altul, înlesnesc soluţionarea cauzei penale. Ex: chemarea specialistului pentru acordarea ajutorului la administrarea probelor.

§ Educaţia şi prevenirea – e o lecţie morală şi educaţia este cu mult mai eficientă decît o lecţie pregătită şi ţinută anume în acest scop. Aici este vorba despre o şedinţă de judecată bine organizată într-o cauză penală.

3. Fazele procesului penal

Fază a procesului penal – este un cumul de acţiuni procesuale, care urmăresc un obiectiv specific, şi sînt finalizate prin întocmirea unui anumit act procesual.

Procedura penală, fiind o activitate, cunoaşte anumite faze în derularea sa, acestea desfăşurîndu-se într-o anumită ordine succesorală.

Etapele procesului penal:

1. Pornirea procesului penal – e menită să realizeze scopul procesului penal. Scopul principal constă în aceea că organul de urmărire penală şi procurorul au obligaţia, în limitele competenţei lor, să înceapă urmărirea penală ori de cîte ori descoperă o infracţiune şi iau toate măsurile prevăzute de lege pentru a stabili faptele penale şi persoanele vinovate de săvîrşirea ei, precum şi pedepsirea lor.

2. Urmărirea penală – este activitatea desfăşurată de organele urmăririi penale în gestionarea şi verificarea probelor necesare desfăşurării procesului penal în aşa fel întît cauzele fără temei legal să nu ajungă în instanţa de judecată. Organul de urmărire penală este obligată să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru a cerceta circumstanţele cauzei şi să le scoată la suprafaţă, dovedind vinovăţia bănuitului, învinuitului, cît şi cele care îndeptăţesc şi respectiv cele care uşurează sau agravează situaţia.

3. Punerea pe rol a cauzei penale – aici are loc precizarea şi consolidarea obiectului şi limitelor de dezbatere judiciară. Anume aici, judecătorul/rii, iau cunoştinţă cu cauza penală, caracterul ei şi o dispun spre judecare.

4. Judecata în primă instanţă – activitatea desfăşurată de instanţa de judecată, în vederea soluţionării cauzei penale. Aici se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia persoanei, cît şi măsura pedepsei conform legii. Faza se încheie cu pronunţarea sentinţei ori a altui act judiciar.

Aici există 2 modalităţi prin care sentinţa dată de către instanţa de judecată, poate fi atacată:

a) Apel;

b) Recurs.

Acestea se numesc căi ordinare de atac.

§ Căile ordinare de atac – aici partea nemulţumită de hotărîrea instanţei de judecată sesizează organul competent ierarhic superior, în vederea anulării hotărîrii date şi de a rejudeca cauza.

§ Apel – este mijloc procesual prin care instanţa (Curtea de Apel) judecă apelul declarat împotriva sentinţei nedefinitive.

§ Recurs – mijloc procesual prin care instanţa judecă recursul declarat împotriva hotărîrii judecătoreşti în conformitate cu codul de procedură penală.

5. Punerea în executare a hotărîrii judecătoreşti – aici se execută hotărîrile penale, ducînd la înfăptuirea deciziilor judecătoreşti definitive, care devin executorii, urmînd ca organele competente să ducă spre executarea hotărîrii judecătoreşti definitive.

Pe lîngă căile ordinare de atac, mai există şi căi extraordinare de atac, care reprezintă o garanţie a justiţiei penale. Este calea prevăzută de lege pentru atacarea hotărîrii judecătoreşti, care nu pot fi revăzute şi nici anulate. Este calea procesuală prin care se verifică legalitatea şi temeiul sentinţelor date.

Procesul penal al RM, are un caracter deplin numai atunci cînd el parcurge toate aceste etape. Etapele au următoarele trăsături:

§ Existenţa unor sarcini proprii;

§ Existenţa unui anumit cerc de persoane şi organe;

§ Existenţa unei ordini specifice de derulare;

§ Întocmirea unor anumite documente în calitate de acte finale.