1. INTRODUCERE

Memoria este capacitatea reflectorie absolut necesară, fără de care viața în general ar fi imposibilă,fără

trecutul din memorie nu există nici prezentul, nici viitorul! Toate formele de viață, de la cele mai simple până

la animale și om dispun de memorie, aceasta fiind o condiție a vieții, inclusiv a celei psihice.

„Memoria este procesul psihic de reflectare a trecutului, de persistență a lui ca experiență cognitivă prin

întipărirea (memorarea informațiilor), păstrarea și reactualizarea lor prin recunoaștere și / sau reproducere.”1.

Andrei Cosmovici defineste memoria ca fiind,, functia psihica de baza care face posibile

fixarea,conservarea,recunoasterea si reproducerea informatiilor si trairilor noastre’’ 2 iar psihofiziologul

rus I.M.Secenov consideră memoria ca „piatra unghiulară a vieţii psihice”.

O alta definitie data memoriei ar fi că ,,memoria reprezinta modul in care experienta trecuta este

inmagazinata la nivelul creierului,modeland functionarea prezenta si viitoare a fiintei’’3

Având funcție cognitivă , memoria este un proces de cunoaștere, iar rolul ei cel mai important este acela

de a oferi conținuturi proceselor cognitive superioare (gândirii și imaginației).

În cadrul funcției adaptativ reglatorie, memoria joacă un rol fundamental în echilibrul vieții psihice a

omului. Astfel fără memorie, nu ar fi posibil fenomenul de conștiință. Memoria realizează ancorarea omului

în trecut, capacitatea de a rezolva situațiile prezente și resurse pentru anticiparea celor viitoare.

Ea beneficiază de rezultatele tuturor celorlalte procese psihice și este implicată în toate celelalte procese.

După Alina Dobrescu memoria îndeplineşte mai multe roluri4 :

- Asigură stabilitatea, continuitatea vieţii psihice a individului;

- Reţine şi organizează datele necesare diferitelor capacităţi şi procese psihice a individului: cunoaştere şi

învăţare, creativitatre, inteligenţă, rezolvare de probleme, înţelegere;

- Asigură adaptarea individului la mediu.

1 Radu-Tomsa, I. (2010), Fundamentele psihologiei. Procesualitatea psihică, Editura Argument, Bucureşti,p.682 Cosmovici,A.(2005).Psihologie generala.Iasi:Editura Polirom.p.1343 Muntean, A.(2009). Psihologia dezvoltarii umane.Iasi: Editura Polirom.p.3164 Dobrescu, A. (2009), Memorator de psihologie, Editura Steaua Nordului, Constanţa,p.25

2. Caracteristicile memoriei

Memoria apare ca fiind o proprietate generala a intregii materii,fie ea vie sau nu (organic sau anorganica).

Memoria umana capata forma unui mechanism psihic complex ce apare ca o verigă de legătură între

situalii, evenimente separate în timp, contribuind prin aceasta la reglarea si autoreglarea comportamentului

uman. În felul acesta, memoria reflectă (oglindeşte) lumea şi relaţiile omului cu lumea din care face parte.

Cel puţin trei caracteristici individualizează memoria umană în raport cu alte tipuri sau forme de memorie,

şi anume caracterul ei: mijlocit, inteligibil şi selectiv.

Spre deosebire de mecanismele psihice de prelucrare primară a informaţiilor, care sunt directe, nemijlocite,

memoria umană este mijlocită, ceea ce înseamnă că pentru a ţine minte mai bine şi pentru a reproduce mai

uşor, omul se serveşte de o serie de instrumente care au rolul de autentice mijloace de memorare.

Alături de caracterul mijlocit, memoria umană are şi un caracter inteligibil, deoarece presupune înţelegerea

celor memorate şi reactualizate, organizarea materialului memorat după criterii de semnificaţie. Unele

laturi ale ei implică judecata, sistematizarea, clasificarea, fapt care asigură nu doar legătura memoriei cu

gândirea, ci şi caracterul ei logic, raţional, conştient, într-un cuvânt, inteligibil.

Omul apelează la o serie de procedee logice, scheme raţionale, planuri mnezice (de exemplu: împărţirea

unui material în fragmente, încadrarea fragmentelor mici în altele mai mari, realizarea asociaţiilor etc)care

pun în evidenţă prezenţa unei conduite inteligente

Cea de-a treia caracteristică a memoriei umane, selectivitatea, trebuie pusă în strânsă dependenţă de

conţinutul mnezic, în sensul că nu se memorează, nu se stochează şi nu se reactualizează absolut totul, ci

doar o parte a informaţiilor.

Selectivitatea memoriei este in funcţie fie de particularităţile stimulului (se reţin, de regulă, însuşirile mai

„tari", mai „puternice", care într-un fel sau altul se impun de la sine), fie de particularităţile psihologice,

subiective ale individului (se reţine ceea ce corespunde vârstei, sexului, gradului de cultură, preocupărilor,

dorinţelor, intereselor). La om selectivitatea este strâns legată de conştiinţă şi inteligibilitate, rejinându-se

mai ales informaţiile semnificative, cu valoare şi utilitate socială.

Omul selectează conştient şi raţional informaţiile care urmează a fi stocate, cu atât mai mult reactualizate.

Reţinerea tuturor conţinuturilor informaţionale nu este nici posibilă (există anumite limite ale organelor de

simţ ce nu pot fi depăşite), nici necesară (nu toiul are însemnătate pentru viaţa şi activitatea cotidiană sau

socială). Dacă omul ar fi obligat să reţină totul şi nu ar dispune de posibilitatea operării unor selecţii

inteligente, ar ajunge foarte repede la epuizare nervoasă, surmenaj, anxietate, iar dacă de fiecare dată ar

trebui să reactualizeze totul indiferent de ceea ce i se solicită, comportamentul lui ar deveni aberant, iată de

ce selectivitatea memoriei, această reţinere sau reactualizare ghidată de raţiune, asigură funcţionalitatea

optimă a comportamentului.

Specificul memoriei umane provine nu doar din caracteristicile analizate, ci şi din faptul că este strâns

legată de toate celelalte mecanisme psihice. Materialul care se stochează este de fapt materialul provenit

prin contactul organelor de simţ cu realitatea, ceea ce evidenţiază legătura memoriei cu procesele

senzoriale.

Memoria nu înseamnă doar acumularea şi stocarea informaţiilor, ci şi prelucrarea şi chiar interpretarea lor,

prin aceasta ea se raportează la gândire, la operaţiile ei care facilitează sau perturbă (în funcţie de calitatea

lor) o asemenea integrare .

Apoi, nu se reţine şi nu se reactualizează orice, ci ceea ce produce plăcere, corespunde unor dorinţe,

aspiraţii, fapt care scoate la iveală relaţia dintre memorie şi mecanismele afectiv-motivationale . Memoria

implică şi prezenţa unui efort voluntar, fiind legată deci de voinţă. În fine, trăsăturile temperamentale şi

aptitudinal-caracterialc îşi spun cuvântul în ceea ce memorăm, stocăm şi reactualizăm, memoria legându-se

astfel de personalitatea integrală a omului, fapt care permite ca ea să joace roluri distincte în diferite etape

ale evoluţiei personalităţii umane.5

5 Zlate,M.(1999).Psihologia mecanismelor cognitive.Iasi:Editura Polirom.p.347-350.

3.Importanța memoriei în activitatea omului

Psihologul danez Lange scria că "Viața psihică a omului fără memorie este doar un ghem de impresii

senzitive, adică un prezent fără trecut, dar și făra viitor".Să ne imaginăm o clipă cum ar fi viața fără

memorie. Exemplu: cazul muzicianului Clive Wearing, care s-a îmbolnăvit de encefalită în urma unei

infecții virale, reprezintă o ilustrare dramatică a consecințelor pierderii memoriei .El a fost într-o

asemenea măsură încât nu-și mai putea aduce aminte ceea ce s-a intâmplat cu câteva minute înainte și, în

consecință considera că abia în momentul respectiv și-a recăpătat constiința.

El ținea un jurnal în care notează această obsesie, pagini întregi de note în care se menționează data ,ora

și faptul că abia a redevenit constient.[...] Ori de câte ori apare soția sa, Clive o întâmpina cu bucuria

celui care nu a văzut o persoană iubită timp de mai multe luni astfel încât ea nu trebuie sa părăseascaă

încăperea timp de două, trei minute și să se reîntoarcă, pentru ca bucuria să se repete.Este un proces

întotdeuna plin de emoție, care se exprimă întotdeauna în același mod.

Clive traiește într-un prezent permanent, fiind incapabil să înregistreze schimbarile sau să foloseascaă

trecutul pentru anticiparea viitorului, o situatie pe care el a descris-o o data ca fiind «iadul pe pamânt,

este ca si când ai fi mort în tot acest timp nenorocit» [...].

Nu se poate bucura de cărti deoarece nu le poate urmari intriga, nu manifestă nici un interes pentru

problemele curente, acestea fiind pentru el lipsite de sens, întrucât nu își poate aminti contextul. Daca iese

din casa se pierde imediat . Muzicianul este un adevarat prizioner intr-o mica insula a conștientului încon-

jurată de marea amneziei"6

Dacă n-ar avea memorie, omul ar trăi într-un continuu prezent, numai sub influenţa datelor nemijlocite de

reflectare, comportamentul său ar fi haotic, fără coerenţă şi finalitate, fără durabilitate în timp; toate

obiectele cu care ar veni în contact şi toate fenomenele cu care s-ar confrunta i s-ar părea absolute noi, total

necunoscute. El nu ar avea posibilitatea fructificării rezultatelor cunoaşterii; gândurile şi acţiunile lui n-ar

putea fi associate, corelate unele cu altele.

Fără memorie am fi exact ca niște papuși. Am fi controlate de prezent,timp si spațiu. Papuși care

dansează pe tematica inițiativei si a necunoscutului. Gravitatea lucrurilor nu ar avea nici o semnificatie

pentru noi ,adică nu am gandi logic, nu am avea imaginație,nu am avea percepții și nici senzații.

O viață fără memorie ar fi un eșec supranatural. Filmul care se derulează zilnic in fața ochilor noștri,nu ar

însemna nimic, pentru că am uita totul într-o secundă. E ca și cum un magician ne-ar lăsa fără o parte

importantă din noi : memoria.

Prin faptul că memoria umană întipăreşte, conservă şi reactualizează mijlocit, inteligibil şi selectiv

experienţa anterioară a omului şi a societăţii în care acesta trăieşte, ea asigură continuitatea, consistenţa,

stabilitatea şi finalitatea vieţii psihice a individului.

6 https://ru.scribd.com/doc/23705983/eseu-psiho

Ea este cea care sudează elementele anterioare de cele care vor urma (un gând rostit de un altul ce urmează

a fi rostit, o acţiune planificată în minte de una deja realizată sau care urmează a fi curând realizată.

Caracterul necesar al memoriei decurge, aşadar, din implicarea ei în marile comportamente ale vieţii

omului: cunoaştere si învăţare, înţelegere si rezolvare de probleme, inteligenţă şi creativitate.

Un rol foarte important al memoriei îl întîlnim și în actul de învățare.Învățarea la rîndul ei este

o ,,activitate complexă în care sunt implicate nu numai procesele memoriei,ci și celelalte procese și

însușiri ale personalității’’7. De exemplu,învățarea școlară are în vedere reținerea cunoștințelor pentru o

perioadă lungă de timp. De aceea,trebuie acordată toată atenția nu numai înțelegerii inițiale a celor

învățate,ci și asimilării temeinice a cunoștințelor,repetiției.

Fără o memorie trainică nu se poate asigura însușirea temeinică a cunoștințelor.Este necesar ca memoria să

se sprijine pe inteligență,care are menirea să construiască,să rezolve și să soluționeze situați iproblematice

noi.

Succesul în activitatea de învățare depinde în egală măsură de efortul voluntar depus,de concentrarea

și mobilizarea resurselor motivaționale,de stăpînirea unor strategii adecvate de organizare a învățării. În

învățare, succesul înseamnă a învăța cum să învățăm sau, cu alte cuvinte,cum să însușim un volum mai

mare de cunoștințe într-o perioadă scurtă de timp și cu efort redus. Învățarea inteligentă presupune o

metodă care înseamnă a stăpîni un ansamblu de reguli ale unei învățări organizate care să ne ferească de

pericolul unei învățări haotice ,întîmpătoare.

Memoria tinde să păstreze totul – dar nu există om care să reţină absolut totul. La o anumită categorie

de oameni persistă ideea că , în contextul vieţii actuale, memoria ar fi mai puţin importantă decât – să

spunem- inteligenţa sau creativitatea. Se-nţelege, desigur, că fără a subaprecia nici o clipă rolul şi

semnificaţia acestor capacităţi pshice , este necesar să precizăm că, în absenţa memoriei, a unui ansamblu

de informaţii asimilat, păstrat, stocat, conservat , nici inteligenţa şi nici creativitatea nu ar fi posibile,

deoarece nu se poate rezolva şi crea nimic într-un vid de informaţie. De regulă, o inteligenţă, o creativitate

este cu atât mai originală şi mai viguroasă, cu cât se întemeiază pe o memorie mai bogată şi durabilă, mai

eficace şi activă

7 http://www.slideshare.net/bacnasmihaela/manual-la-psihologie?related=3

4.Rolul memoriei în viața psihică