Capitolul XII. CONTRACTUL DE SCHIMB

§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale contractului de schimb

1.1. Noţiunea. Articolul 823 Cod civil defineşte contractul de schimb ca fiind acel

contract în baza căruia părţile se obligă să transmită reciproc proprietatea asupra anumitor bunuri

ce le aparţin cu drept de proprietate, fiecare din ei fiind reciproc vânzător al bunului transmis şi

cumpărător al bunului primit.

Din definiţia expusă mai sus, precum şi din prevederile articolului 824 Cod civil, reiese

că referitor la contractul de schimb se aplică regulile contractului de vânzare-cumpărare. Prin

urmare, la contractul de schimb se aplică toate regulile ce priveşte vân-zarea-cumpărarea

bunurilor, dar totodată este necesar de ţinut cont de faptul, că sunt unele particularităţi, la care ne

vom referi mai jos.

1.2. Caracterele juridice ale contractului de schimb. Pornind de la regimul juridic conferit

de legislaţie, determinăm la contractul de schimb următoarele caractere juridice:

a) Este un contract sinalagmatic,

b) Este un contract cu titlu oneros,

c) Este un contract translativ de drepturi,

d) Este un contract cu conţinut patrimonial,

e) Este un contract, de regulă consensual, dar care poate fi şi formal,

f) Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin reprezentant,

g) Este un contract numit şi reglementat,

h) Este un contract de executare instantanee,

i) Este un contract principal,

j) Este un contract negociabil,

k) Este un contract irevocabil,

l) Este un contract ce poate fi atât simplu cât şi afectat de modalităţi.

1. Caracterul sinalagmatic al contractului de vânzare-cumpărare presupune, că părţile se

obligă reciproc la încheierea contractului. Mai mult decât atâta, obligaţiile sunt chiar de acelaşi

tip la fiecare din părţi pornind de la faptul, că părţile în contractul de schimb au concomitent

calitatea atât de cumpărător cât şi de vânzător.

2. Caracterul oneros al contractului de schimb rezultă din faptul că părţile se obligă

reciproc la prestaţii materiale care pot avea şi un supliment financiar - sulta. Totodată, contractul

de schimb rămâine a fi comutativ reieşind din faptul că la încheierea contractului părţile cunosc

cu certitudine natura bunurilor preschimbate, valoarea lor, inclusiv şi mărimea sultei;

4. Este un contract translativ de drepturi pornind de la faptul, că efectul principal al

contractului de schimb este transmisiunea dreptului de proprietate. Posibilitatea părţilor de a

dobândi dreptul de proprietate asupra bunului cumpărat prin încheierea acestui contract, însă, nu

este unica. Este vorba despre faptul, că aşa cum la contractul de vânzare-cumpărare, aşa şi la cel

de schimb odată cu transmisiunea dreptului de proprietate are loc transmisiunea şi altor drepturi

şi obligaţii civile raportate la acest bun. Astfel, dacă bunul vândut constituie obiect al

contractului de gaj, şi la vânzarea acestuia creditorul gajist a dat acordul, coschimbaşul

dobândeşte odată cu dreptul de proprietatea şi obligaţia de asigurare a gajului. Deci, prin urmare,

transferul dreptului de proprietate de la un coschimbaş la celălalt poate fi acompaniat, de

regulă, de transmisiunea şi altor drepturi şi obligaţii civile.

5. Este un contract cu conţinut patrimonial.

6. Este un contract consensual, dar care poate fi şi formal. Caracterul consensual al

contractului de schimb porneşte de la caracterul consensual al contractului de vânzare-

cumpărare şi reiese din faptul că, de regulă, acest contract se consideră încheiat, iar prin urmare

produce efecte juridice din momentul realizării consimţământului. în cazul, însă, când este vorba

de faptul, că pentru contractul de vânzare-cumpărare legislatorul cere pentru validitatea

contractului forma autentică sau înregistrarea lui, acest contract devine formal.

7. Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin

reprezentant.

8. Este un contract numit şi reglementat.

9. Este un contract de executare instantanee, dat fiind faptul, că părţile contractante îşi

exercită obligaţiile la contract imediat. Totodată, aceasta nun înseamnă, că părţile îşi execută

concomitent obligaţiile de transmitere a bunurilor. Astfel, momentul de transmitere a

bunurilor de la un coschimbaş celuilalt poate să difere de momentul când a fost primit bunul.

10. Este un contract principal.

11. Este un contract negociabil, pornind de la faptul, că toate condiţiile schimbului de

către părţile contractante pot fi negociate.

12. Este un contract irevocabil.

§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de schimb

Ca orice contract, pentru a produce efecte juridice şi contractul de schimb trebuie să

întrunească condiţii generale de validitate, un consimţământ valabil al părţilor care obligă, părţile

să aibă capacitatea de a contracta, să existe un obiect determinat, licit şi posibil, cauza

contractuală să fie licită şi morală să corespundă cerinţelor de formă etc.

2.1. Capacitatea părţilor de a încheia contractul. Calitatea de părţi în contractul de schimb

o are orice persoană fizică sati juridică, căreia după condiţiile articolelor 20-22 Cod civil le este

admisă această calitate. Totodată, cunoaştem cazuri în care calitatea de parte la contractul de

schimb este limitată pornind de la limitarea calităţii de cumpărător în contractul de vânzare-

cumpărare, care poate fi limitată pornind de la anumite calităţi ale cumpărătorului. Astfel, spre

exemplu, calitatea de cumpărător nu o poate avea persoana fizică străină sau apatridul şi

persoana juridică neautohtonă în cazul în care obiect al vânzării cumpărării apare un sector de

teren agricol. în acest caz nu va fi posibilă încheierea contractului de schimb.

2.2. Consimţământul părţilor. După regula generală, consimţământul în contractul de

vânzare-cumpărare este realizat arunci când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale

contractului. Din categoria condiţiilor esenţiale ale contractului fac parte: bunurile schimbate,

mărimea sultei, dacă aceasta se stabileşte, termenul şi modul de transmitere a bunurilor, termenul

şi modul de garantare a viciilor bunului coschimbat etc. Respectiv, din momentul când a fost

realizat acordul de voinţă cu privire la aceste momente considerăm, că consimţământul în

contractul de vânzare- cumpărare a fost realizat, iar în ce priveşte cazul când acesta apare ca un

contract consensual, arunci acest fapt consemnează şi momentul încheierii contractului.

2.3. Obiectul contractului. Pornind de la regula generală prin care determinăm obiectul

contractului, şi anume obiect al contractului constituie totul ceia cu privire la ce părţile

dobândesc drepturi şi obligaţii, urmează a enunţa şi categoriile obiectului la contractul de

vânzare-cumpărare:

a) Obiectul intrinsec îl formează:

1) Transmisiunea bunului, care presupune actul de transmitere de facto a posesiei asupra

bunului coschimbat de la vânzător către cumpărător şi primire a bunului de către cumpărător.

Bunul se consideră transmis din momentul predării efective a bunului fie către coschimbaş-

proprietar, fie către persoana indicată de acesta sau din momentul punerii bunului la dispoziţia

celuilalt coschimbaş dacă bunul urmează să fie predat la locul aflării lui. Uneori, dacă aceasta o

prevede contractul, transmisiunea bunurilor trebuie să se realizeze simultan. Acest fapt apare

drept o condiţie a considerării executării contractului.

2) Transmisiunea sultei. Transmisiunea sultei apare drept obligaţie doar dacă

contractul prevede aşa ceva. La încheierea contractului părţile pot stabili deasemenea şi condiţii

referitor la modul de transmitere a sultei.

3) Transmiterea dreptului de proprietate. Din definiţia dată în articolul 753 Cod civil,

reiese că odată cu transmisiunea bunului, vânzătorul asigură transmiterea dreptului de proprietate

asupra

acestuia. Totodată, părţile pot stabili o condiţie a dobândirii dreptului de proprietate în

funcţie de faptul dacă a avut loc coschimbarea de facto a bunurilor. De regulă, însă, prin

contractul de schimb dreptul de proprietate poate fi dobândit în următoarele modalităţi1:

- dreptul de proprietate este transmis în momentul transmiterii

- bunului dacă legea sau contractul nu prevede altfel;

- dreptul de proprietate este transmis anterior momentului transmiterii bunului;

- dreptul de proprietate este transmis ulterior momentului transmiterii bunului.

4) Garantarea în caz de evicţiune. Şi la contractul de schimb se aplică regulile generale

ale evicţiunii. Totodată, în cazul în care se constată că unul din coschimbaşi nu este proprietar al

bunului, cealaltă parte la contract este în drept să înceteze executarea obligaţiei sale de a

transmite bunul.

Garantarea lipsei viciilor şi garantarea calităţii bunului coschimbat. Ca şi la vânzare-

cumpărare, transmiţătorul bunului este obligat să predea bunul fără vicii materiale şi juridice, cu

toate efectele ce rezultă din aceasta. înlăturarea viciilor bunului coschimbat. Coschimbaşul, la

cererea celeilalte părţi este obligat să înlăture din cont propriu viciile bunului transmis.

b) Obiectul extrinsec îl formează:

1) Bunul transmis (coschimbat). Pentru ca un bun să poată constitui obiectul material al

prestaţiei în contractul de schimb, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele

condiţii: să fie în circuitul civil; să existe în momentul încheierii contractului său să poată exista

în viitor; să fie determinat sau determinabil licit şi posibili; să fie proprietatea vânzătorului.

2) Sulta. Suma de bani care constituie diferenţa de valoare a bunurilor constituie sultă.

Sulta nu trebuie să depăşească valoarea bunului schimbat pentru care se cere această sultă.

§ 3. Efectele contractului de schimb

Ca orişicare altă categorie de contracte şi contractul de schimb produce următoarele

categorii de efecte:

- efecte ale încheierii contractului;

- efecte ale executării necorespunzătoare sau neexecutării contractului şi; efecte ale

executării contractului;

3.1. Efectele încheierii contractului. Principalul efect al încheierii contractului constituie

dobândirea de către părţi a drepturilor şi obligaţiilor contractuale. Astfel, prin încheierea

contractului de schimb, ca şi la cel de vânzare-cumpărare părţile au obligaţia de a:

- suporta reciproc cheltuielile de predare a bunului, dacă altceva nu este prevăzut în

contract;

1 Explicaţia regulilor se face ca şi la contractul de vânzare-cumpărare.

- asigura transmisiunea dreptului de proprietate;

- transmite bunul în termenul stabilit de contract sau în alt termen ce reiese din contract;

- preda şi accesoriile bunului odată cu predarea acestuia;

- garanta în caz de evicţiune;

- primi sulta;

- remite odată cu bunul şi toate documentele referitoare la bun;

- preda bunul fără vicii materiale sau de natură juridică;

- înlătura viciile bunului;

- asigura asortimentul bunurilor;

- preda bunurile ambalate, dacă contractul nu prevede altceva;

- de a confirma faptul recepţionării bunului şi corespunderea asortimentului, garniturii,

precum şi a altor caractere a acestuia prevederilor contractului;

3.2. Efectele ce rezultă din executarea necorespunzătoare sau neexecutarea contractului.

Referitor la această categorie de efecte se poate de aplicat regula generală, după care drept efect

a

executării necorespunzătoare sau neexecutării condiţiilor contractului poate fi cerută de

către părţi fie executarea silită a obligaţiei contractuale, fie rezoluţiunea contractului, fie alte

efecte

specifice obligaţiei neexecutate cu sau fără cererea despăgubirii din partea debitorului obligaţiei.

Conform prevederilor articolului 826 Cod civil, în cazul în care una din părţi a transmis un bun

ce nu constituie proprietate sa, celălalt coschimbaş este în drept să refuze executarea prestaţiei la

care s-a obligat.

3.3. Efecte ce rezultă din executarea contractului. Principalul efect al executării clauzelor

contractului de schimb constituie dobândirea de către părţi a dreptului de proprietate asupra

bunului coschimbat.

Articolul 823. Contractul de schimb

Partile contractului de schimb au obligatia de a transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun.Fiecare parte a contractului de schimb este considerata vinzator al bunului pe care il instraineaza si cumparator al bunului pe care il primeste in schimb.

1. Schimbul reprezintă un contract juridico-civil, prin care părţile se obligă să transmită reciproc din proprietatea uneea în proprietatea alteea anumite bunuri. În prezentul cod legislatorul a scos în relief norme noi, menite să reglementeze unele raporturi ce nu s-au aflat pînă acum în aria sa de reglementare. Construcţia juridică

a schimbului, expusă în al.1 Art.823 Cod civil permite să evidenţiem particularităţile juridice, caracteristice acestui tip de contract, care dau posibilitatea să delimităm schimbul de alte obligaţii contractuale, inclusiv şi de cel mai apropiat după natura sa contract, ca vînzarea-cumpărarea. Caracterul translativ de proprietate reprezintă criteriul determinativ al schimbului ca tip aparte de contract. Spre deosebire de alte contracte cu caracter oneros prin intermediul cărora bunurile se transmit în proprietate, contractul de schimb se caracterizează prin caracterul specific al contraprestaţiei, care se exprimă prin darea respectivă a unui bun pentru altul, ceea ce înseamnă că contraprestaţia îmbracă forma unui alt bun. În temeiul schimbului, în principiu, se exclude returnarea unui bun analogic, precum şi achitarea costului în bani. Un alt moment semnicativ, care, deşi nu este expres oglindit în prezentul cod, dar reiese din natura obligaţiei de schimb, reprezintă momentul trecerii dreptului de proprietate asupra bunurilor schimbate. Legislatorul n-a stabilit o normă specială, referitoare la momentul trecerii dreptului de proprietate în contractul de schimb, dar normele generale ale Codului civil ce reglementează acest mecanism (Art.321), precum şi normele corespondente ale vînzarii-cumpărarii (Art.760) nu pot reflecta adecvat aceasta particularitate a schimbului. Esenţa juridică a acestei particularitaţi poate fi expusă în următoarea formulă, în baza contractului de schimb dreptul de proprietate asupra bunurilor primite trece la fiecare dintre părţi simultan, după ce obligaţiile de transmitere a bunurilor au fost onorate de către ambele părţi.

Reieşind din caracterul consensual al contractului, momentul încheierii lui nu poate fi legat de transmiterea de facto a bunurilor, deoarece schimbul de facto a bunurilor reprezintă executarea unui contract de schimb deja încheiat şi intrat în vigoare.

Articolul 824. Regulile aplicabile schimbului

Asupra contractului de schimb se aplica in modul corespunzator regulile contractului de vinzare-cumparare.

1. Analiza normelor referitoare la vînzare-cumpărare, ce nu contravin esenţei schimbului, precum şi a întregului capitol în acest domeniu, putem face concluzia, că la baza delimitării acestor contracte stau anumite criterii de sistem. Vînzarea-cumpărarea se bazează pe criteriul obiectului concret (transmiterea cu titlu oneros a bunului în proprietate), iar schimbul ţine de corelaţia (interacţiunea) a două obiecte reconvenţionale. Schimbul este caracterizat de aceleaşi caractere de gen ca şi vânzarea-cumpărarea, se deosebesc numai prin caracterul contraprestaţiei. Prezenţa sau lipsa unora dintre caractere are o importanţă pentru procesul de formare a legii, deoarece permite aplicarea faţă de contract, în cazul nostru faţă de contractul de schimb, a normelor, condiţionate de acest caracter, în măsura în care ele nu vin în contradicţie caracterului special (forma de marfă a contraprestaţiei).

Contractul de schimb poartă un caracter universal şi poate fi aplicat pentru reglementarea raporturilor cu participarea oricăror persoane, recunoscute în calitate de subiecţi ai dreptului civil. În baza Art.192 a prezentului cod Republica Moldova ca stat, participă la raporturile reglementate de legislatia civila pe principiul egalitatii participantilor la aceste raporturi. Legea nu stabileşte cerinţe speciale faţă de calitatea juridică a subiecţilor schimbului, însă urmează să ţinem cont de faptul că transmiterea reciprocă în proprietate a bunurilor, reprezintă o modalitate de dispunere a bunurilor, deaceea atît vînzătorul cît şi cumpărătorul, urmează să fie proprietarii bunurilor schimbate, sau titulari ai altor drepturi, care includ în sine împuternicirea de a dispune de ele. În cazurile prevăzute de lege sau contract, împuterniciri de dispoziţie asupra bunurilor pot fi delegate persoanelor, ce nu sînt titulari ai dreptului de proprietate şi anume într-u executarea de administrare fiduciară (Art.1053), comision (Art.1061), comisionarul profesionist (Art.1212).Determinînd categoriile de bunuri care pot servi în calitate de obiecte ale contractului de schimb, legiuitorul face referinţă la normele corespunzătoare ale codului civil referitoare la vînzare-cumpărare, deoarece normele ce perfectează schimbul nu stabilesc reguli deosebite în acest sens, limitînduse la noţiunea de bun (Art.285). Drepturile patrimoniale, privite în mod separat, nu pot aparţine nici unui subiect cu drept de proprietate, nu se atribuie la categoria de bunuri, formează obiecte aparte ale drepturilor civile, şi respectiv, nu pot fi atribuite în calitate de obiecte ale contractului de schimb.Conform contractului de schimb este exclusă restituirea bunurilor analogice celor transmise, precum şi achitarea preţului. Contractul de schimb poate fi încheiat în privinţa bunurilor viitoare, adică în privinţa bunurilor care nu le deţin părţile la momentul încheierii contractului, dar le vor dobîndi sau le vor produce ăn viitor.Deseori, în circuitul civil se pune semnul egalităţii între contractul de schimb şi operaţiunea de barter. Însă practica judiciară internaţională nu recunoaşte o astfel de echivalenţă juridică între aceste doua categorii, deoarece, în contractele de barter este evidentă obligaţia unei părţi de a livra mărfurile în contul achitării celor recepţionate (ca o formă deosebită de efectuare a achitărilor pentru mărfurile livrate). Obiectul contractului de barter nu totdeauna coincide cu obiectul contractului de schimb, deaceea normele referitoare la schimb, urmează a fi aplicate faţă de barter nu direct, dar prin analogia legii.

Articolul 825. Compensarea diferentei de valoare

1.In cazul in care bunurile schimbate nu au aceeasi valoare, diferenta de valoare poate fi compensata printr-o suma de bani, numita sulta, daca aceasta este prevazuta de contract.2. Sulta nu poate depasi valoarea bunului.

1. Al.1 a prezentului articol stabileşte principiul echivalenţei economice ale bunurilor ce se schimbă, fapt ce corespunde esenţei juridice a raportului de schimb. Această menţiune legală reduce apariţia posibilelor litigii dintre părţi referitoare la preţul bunurilor contractate. Însă regula generală menţionată este urmată de o excepţie, conform căreia diferenţa de valoare a bunurilor poate fi compensată în formă banească. Părţile urmează expres în contract să stabilească un astfel de drept.

2. Mărimea sultei achitate la fel trebuie să reiasă din contract, dar nu să fie rezultatul ulterioarelor evaluări ale bunurilor. În cazul în care sulta depăşeşte valoarea bunului contractul de schimb poate fi calificat ca vînzare-cumpărare, deoarece se depăşeşte esenţa schimbului şi persistă achitarea preponderentă în bani. Sulta urmează a fi achitată nemijlocit, pînă la transmiterea (de către partea ce este obligată de a o achita) a bunului său contragentului, sau imediat după executarea obligaţiei sale de transmitere a bunului. În orice caz, achitarea sultei trebuie să fie efectuată pînă la momentul trecerii dreptului de proprietate ale părţilor asupra bunurilor schimbate. În acest aspect, contractul poate prevedea şi alte modalităţi de achitare a sultei.

Articolul 826. Dreptul de a refuza predarea bunului

Partea care poate demonstra ca cealalta parte nu este proprietar al bunului are dreptul, chiar si dupa ce a primit bunul, sa refuze executarea prestatiei la care s-a obligat. In acest caz, partea poate fi obligata sa restituie doar ceea ce a primit in baza contractului.

1. Acest articol conţine o normă absolut nouă în cadrul reglementării schimbului. Esenţa prevederii legale constă în declararea de către legiuitor a dreptului de refuz unilateral în executarea obligaţiei, pe motiv că o parte este neproprietară a bunului transmis. Pentru realizarea acestui drept, legea impune prezenţa a două condiţii, a) dreptul respectiv poate fi realizat după momentul încheierii contractului, b) probarea cu certitudine a faptului că contragentul nu este proprietarul bunului transmis. Refuzul de predarea a bunului prezintă un temei pentru rezilierea contractului, şi nicidecum, o măsură operativă de protejare a drepturilor contractuale. În calitate de consecinţă a unui astfel de temei de reziliere a contractului, legea prevede numai obligaţia de restituire a obiectului contractului, fără achitarea unor daune-interese.