PadurePadureaa de de fagfag

Fagul, Fagus sylvatica este un arbore din zona temperata, având înaltimi de pâna la 35 metri. Este înalt, impunator, cu scoarta neteda, cenusie-albicioasa. Are muguri fusiformi, ascutiti, iar frunzele în general ovale. Florile sunt unisexuate monoice. Fructul, numit jir, este o achena trimucheata, acoperita de o scoarta tepoasa. Înflorirea are loc în luna mai. Creste în special la deal si munte, dar poate fi întâlnit - sporadic - si la câmpie, mai ales în regiunile nordice ale României. În trecut forma o padure întinsa din Carpati pâna departe în Rusia de astazi, legata de ceea ce se numeste acum Taigaua siberiana. Padurea a fost înlocuita în zonele din nord de Nistru (Podolia) cu silvostepa, stepe si paduri relicte. În anumite regiuni din Bielorusia, Ucraina si Rusia se pastreaza parti din acest codru stravechi. Fagul permite multor specii de plante marunte sa supravietuiasca în zonele în care predomina, formând, în cadrul asa-numitelor fagete, biotopuri bogate si pline de frumusete.

Jirul, fructul fagului, a fost utilizat încă din vechime pentru un anumit untdelemn, dar și pentru hrana porcilor (este foarte apreciat și de mistreți).

Coaja fagului este folosită ca febrifug și tonic amar, fiind unul dintre echivalenții europeni ai chininei, alături de scoarța de salcie.

Gudronul de fag se folosește în unele boli de piele, precum și la vindecarea afecțiunilor respiratorii sau la ameliorarea simptomelor acestora.

Lemnul de fag a fost și este mult apreciat. Ca lemn de foc el are o calitate deosebită, arzând cu fum puțin și la o temperatură destul de ridicată, fiind folosit în trecut în cuptoarele industriale, de pildă la producerea sticlei sau fierului. El a rămas mult apreciat atât în industria construcțiilor cât și în cea a mobilei, datorită rezistenței sale, fineții fibrelor și culorii plăcute.

Vegetație: alun, ciuperci etc. componente ale biotopului:

-soluri: brun-acide, brune de pădure și soluri podzolice;-temperatura medie anuală de 6-8 °C;

-lumină slabă

Componente ale biocenozei:

-arbori: fag, mesteacăn, paltin de munte, carpen, ulm de munte, tei, molid, brad;-arbuști: alun, mur, corn;-plante erbacee: ferigă, mușchi, licheni, mierea-ursului, păius;-animale nevertebrate: insecte (cărăbuș de pădure, croitorul fagului);-animale vertebrate: ciocanitoare, gaiță, huhurez, cerb, urs brun, jder, râs, veveriță, mistret, pisică salbatică.

Fagul este folosit impotriva febrei, diareii si a pietrelor la rinichi.Denumirea stiintifica: Fagus sylvatica.Familia: Fagaceae Proprietati si indicatii : Pentru cei mai multi oameni, fagul inseamna lemnul din care se face mobila ori copacul ale carui fructe, jirul, constituie, alaturi de ghinda, hrana porcilor mistreti. Putini sunt cei care cunosc proprietatile medicinale ale scoartei, frunzelor si mai ales ale mugurilor sai. Ele insa exista si se datoreaza substantelor active continute: compusi de natura flavonica, acizi, tanin, substante minerale (calciu, potasiu, sodiu, fier). Mugurii fagului sunt lungi de 1-3 cm, ascutiti la varf, cu numerosi solzi bruni si apar in martie, timp in care se recolteaza si scoarta de pe lujerii tineri, bruni-verzui si usor parosi.

Fasiile de scoarta se usuca in manunchiuri nu prea strans legate, suspendate in locuri bine aerisite. Mugurii, scoarta si frunzele de fag se utilizeaza de foarte multa vreme in medicina populara pentru scaderea febrei, in tratamentul diareii si al dizenteriei, in gravela (litiaza urinara). Extern, fagul se foloseste pentru dureri reumatice, sub forma de decoct concentrat din ramuri tinere si frunze, care se adauga la apa baii ce trebuie sa fie usor mai calda decat temperatura corpului (durata baii este de maximum 20 minute). Tot din scoarta si frunze se face o lesie cu care se tamponeaza frecvent negii. Frunzele mature se usuca, se piseaza pana se transforma in pulbere, iar aceasta se presara pe ranile greu vindecabile, dupa care se leaga cu o fasa curata. Decoct din scoarta impotriva febrei Puneti in 250 ml apa rece 2 linguri de scoarta tanara, uscata si bine sfaramata si 2 linguri de scoarta proaspata, tocata marunt. Lasati la foc mic pana da in 2-3 clocote, dupa care dati vasul la o parte si acoperiti-l 5 minute, apoi strecurati. Ceaiul se bea cate 1 lingurita din jumatate in jumatate de ora, pe parcursul intregii zile. Infuzie din muguri de fag pentru pietre la rinichi Turnati 250 ml apa clocotita peste 2 lingurite rase cu muguri uscati ori 1 lingura cu varf de muguri proaspeti. Lasati sa se infuzeze un sfert de ora acoperind vasul, apoi filtrati. Beti 2 cani pe zi, pana la disparitia durerilor.

Fagul este un arbore indigen de mărimea I, fiind principala specie forestieră din ţara noastră, ocupând cca. 32% din fondul forestier. Florile sunt unisexuat monoice. Înfloreşte în aprilie-mai, odată cu înfrunzirea. Florile mascule sunt grupate în capitule pendente, lung pedunculate, cele femele stau erecte câte 2-3 pe pedunculi scurţi.

Fructele (jirul) se coc în septembrie-octombrie, sunt achene trimuchiate de culoare brună-roşcat, lungi de 1,0-1,5 cm, închise câte 1-2 într-o cupă ghimpoasă, care se desface la maturitate în 4 valve. Miezul este învelit într-o coajă netedă, pieloasă şi lucioasă, reprezentând 25% din greutatea fructului, restul fiind sămânţa. Miezul este comestibil, dar conţine o substanţă toxică, FAGINA, care produce ameţeli în cazul unui consum mare de jir.

În condiţii favorabile, în masiv, fagul fructifică abundent la 4-6 ani, începând de la 70-80 ani, dar fructificaţii slabe se produc aproape anual. Arborii crescuţi în masiv produc 1,5-3,5 kg jir. Într-un kilogram intră 4000-5000 de seminţe.

Padurea Padurea de de

conifereconifere

• Pădurile de coniferePădurile de conifere (numite (numite uneori păduri boreale) sunt zone uneori păduri boreale) sunt zone de vegetație în care predomină de vegetație în care predomină vegetația arboricolă (vegetația arboricolă (arbori și și arbuști) și ) și gimnospermică ( (brazi, , pini). Ele sunt răspândite în ). Ele sunt răspândite în zonele subarctice, temperate si zonele subarctice, temperate si subtropicale. Sunt specifice subtropicale. Sunt specifice zonelor de mai sus de latitudinea zonelor de mai sus de latitudinea de 55° în de 55° în emisfera nordică și și unilor munți din unilor munți din emisfera sudică..

FloraFlora Aici trăiesc foarte multe specii de Aici trăiesc foarte multe specii de plante. Cei mai . Cei mai

reprezentative sunt reprezentative sunt molidul, , pinul, , bradul alb, , zada, , jneapănul (singurul arbust din pădurile de (singurul arbust din pădurile de conifere), conifere), tuia (numit și arborele vieții) și (numit și arborele vieții) și tisa. În . În Europa și Europa și Asia, pădurile de conifere se numesc , pădurile de conifere se numesc taiga. Coniferele sunt . Coniferele sunt arbori înalți, cu triunchiul înalți, cu triunchiul drept, fară ramificații, cu drept, fară ramificații, cu frunze mici, aciculare, mici, aciculare, acoperite cu acoperite cu ceară. Ele nu își pierd frunzele . Ele nu își pierd frunzele toamna, de la aceasta regulă abătându-se doar toamna, de la aceasta regulă abătându-se doar laricele..

FaunaFauna Animalele din pădurile de conifere sunt în general Animalele din pădurile de conifere sunt în general

mamifere.Unele dintre ele au blănuri prețioase. .Unele dintre ele au blănuri prețioase. Ursul este unul dintre acestea. Cel mai mare urs Ursul este unul dintre acestea. Cel mai mare urs trăiește în trăiește în America de Nord și se numește și se numește ursul Grizzly. . Cerbul este un alt reprezentant a este un alt reprezentant a pădurilor de conifere și este la fel un mamifer. El pădurilor de conifere și este la fel un mamifer. El își naște puii vii și îi hrănește cu lapte. își naște puii vii și îi hrănește cu lapte. Căprioara naște numai un pui. Alți reprezentanți sunt naște numai un pui. Alți reprezentanți sunt veverița, , hermelina și și samurul. .

Pădurile de conifere care apar în mod natural se găsesc în emisfera Pădurile de conifere care apar în mod natural se găsesc în emisfera nordică. Nu există păduri de conifere în emisfera sudică deoarece nordică. Nu există păduri de conifere în emisfera sudică deoarece continentele sudice nu se extind îndeajuns de departe spre sud. Din această continentele sudice nu se extind îndeajuns de departe spre sud. Din această cauză acolo nu există o vegetaţie comparabilă. Pădurile din Noua Zeelandă, cauză acolo nu există o vegetaţie comparabilă. Pădurile din Noua Zeelandă, Tasmania şi sudul Americii de Sud sunt păduri tropicale temperate, care Tasmania şi sudul Americii de Sud sunt păduri tropicale temperate, care includ şi conifere. Pentru ca o pădure sau un ţinut împădurit să fie includ şi conifere. Pentru ca o pădure sau un ţinut împădurit să fie considerat pădure de conifere, trebuie să conţină conifere în proporţie de cel considerat pădure de conifere, trebuie să conţină conifere în proporţie de cel puţin 80 %.puţin 80 %.

O fâşie de arbori O fâşie de arboriPădurile de conifere formează o fâşie din Scandinavia spre est peste fosta Pădurile de conifere formează o fâşie din Scandinavia spre est peste fosta Uniune Sovietică spre nordul Chinei, puţin spre nord de Cercul Polar de Nord Uniune Sovietică spre nordul Chinei, puţin spre nord de Cercul Polar de Nord şi spre sud de linia de latitudine de 50° în China. Întinderi semnificative de şi spre sud de linia de latitudine de 50° în China. Întinderi semnificative de păduri de conifere apar şi de-a lungul lanţului muntos Himalayan, în Georgia păduri de conifere apar şi de-a lungul lanţului muntos Himalayan, în Georgia (CSI) precum şi în Alpi şi în Pirinei (Europa).(CSI) precum şi în Alpi şi în Pirinei (Europa).

În Europa de Nord vegetaţia naturală originală de conifere se întinde În Europa de Nord vegetaţia naturală originală de conifere se întinde dinspre est spre vest, în cea mai mare parte spre nord de linia de latitudine dinspre est spre vest, în cea mai mare parte spre nord de linia de latitudine 40° şi spre sud de golful Hudson, dar ajungând doar puţin la nord de Cercul 40° şi spre sud de golful Hudson, dar ajungând doar puţin la nord de Cercul Polar de Nord în Teritoriile de Nord-Vest şi în Alaska. Se mai întâlnesc Polar de Nord în Teritoriile de Nord-Vest şi în Alaska. Se mai întâlnesc întinderi semnificative de vegetaţie de conifere în sud de-a lungul Munţilor întinderi semnificative de vegetaţie de conifere în sud de-a lungul Munţilor Stâncoşi de pe Coasta de Vest şi spre vest de preriile centrale.Stâncoşi de pe Coasta de Vest şi spre vest de preriile centrale.

Pădurile de conifere sunt legate în nord de tundra alpină şi de deşerturile Pădurile de conifere sunt legate în nord de tundra alpină şi de deşerturile de gheaţă, iar în sud, în Asia, de stepă şi de deşert. Taigaua are diferite de gheaţă, iar în sud, în Asia, de stepă şi de deşert. Taigaua are diferite semnificaţii. Cuvântul „taiga” adesea denumeşte pădure de conifere. Pentru semnificaţii. Cuvântul „taiga” adesea denumeşte pădure de conifere. Pentru unii taigaua este însăşi pădurea de conifere. Pentru alţii ea reprezintă unii taigaua este însăşi pădurea de conifere. Pentru alţii ea reprezintă graniţa nordică dintre pădure şi tundră, numită şi pădure de licheni, graniţa nordică dintre pădure şi tundră, numită şi pădure de licheni, reprezentată de genuri de licheni precum Cladonia, Romalina şi Xanthoria. reprezentată de genuri de licheni precum Cladonia, Romalina şi Xanthoria. Această graniţă nordică a pădurilor este deschisă, adesea ca un parc, având Această graniţă nordică a pădurilor este deschisă, adesea ca un parc, având copaci izolaţi şi tundră pe marginea pădurii. Acest tip de teren este un copaci izolaţi şi tundră pe marginea pădurii. Acest tip de teren este un habitat ideal pentru viaţa sălbatică.habitat ideal pentru viaţa sălbatică.

BradulBradul Bradul este un gen care cuprinde aproximativ 45-55 de Bradul este un gen care cuprinde aproximativ 45-55 de

specii de specii de conifere din familia din familia Pinaceae, răspândite , răspândite preponderent în zonele muntoase ale emisferei nordice. preponderent în zonele muntoase ale emisferei nordice. Sunt arbori de talie mare cu înrădăcinare pivotantă. Sunt arbori de talie mare cu înrădăcinare pivotantă. Coroana este piramidală deasă, umbroasă, scoarța mult Coroana este piramidală deasă, umbroasă, scoarța mult timp netedă cu pungi de rășină. Lujerii sunt netezi, iar timp netedă cu pungi de rășină. Lujerii sunt netezi, iar mugurii dispuși terminal întotdeauna câte trei. Prezintă mugurii dispuși terminal întotdeauna câte trei. Prezintă frunze aciculare lățite, pe dos cu 2 dungi albicioase de frunze aciculare lățite, pe dos cu 2 dungi albicioase de stomate, persistente, se schimbă la 6-15 ani. Conurile stomate, persistente, se schimbă la 6-15 ani. Conurile sunt erecte, cilindrice, cu bractei obișnuit vizibile și sunt erecte, cilindrice, cu bractei obișnuit vizibile și răsfrânte; solzul carpelar cade la maturitate odată cu răsfrânte; solzul carpelar cade la maturitate odată cu semințele, iar pe lujer rămâne axul erect. Semințe relativ semințele, iar pe lujer rămâne axul erect. Semințe relativ mari, triunghiulare, cu pungi de rășină pe tegument și mari, triunghiulare, cu pungi de rășină pe tegument și prinse strâns de aripioară. prinse strâns de aripioară.

MolidulMolidul MolidulMolidul este o specie de arbori coniferi care pot avea înălțimea până la este o specie de arbori coniferi care pot avea înălțimea până la

50 m (arbori din clasa I si II Kraft) și diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, 50 m (arbori din clasa I si II Kraft) și diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu frunze aciforme de cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu frunze aciforme de culoare verde inchis. culoare verde inchis. TemperamentTemperament de semilumină, de aceea trebuie de semilumină, de aceea trebuie cultivat sub umbra speciilor pionere/invadatoare (plop,mesteacăn). cultivat sub umbra speciilor pionere/invadatoare (plop,mesteacăn). RitidomRitidom brun-roșcat crăpat longitudinal. brun-roșcat crăpat longitudinal. ÎnrădăcinareaÎnrădăcinarea este trasantă, de este trasantă, de aceea suferind des doborâturi de vânt. aceea suferind des doborâturi de vânt. FormaForma conic-piramidală se conic-piramidală se datorează creșterii din ce în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre datorează creșterii din ce în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre vârf. Molizii mai bătrâni, care cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de vârf. Molizii mai bătrâni, care cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de la bază (acest fenomen se numește elagaj natural și se datorează faptului la bază (acest fenomen se numește elagaj natural și se datorează faptului că lumina nu mai pătrunde la baza arboretului), coroana urcând spre că lumina nu mai pătrunde la baza arboretului), coroana urcând spre mijlocul tulpinii. De asemenea, în condițiile unei lumini naturale slabe, mijlocul tulpinii. De asemenea, în condițiile unei lumini naturale slabe, aceștia prezintă o creștere laterală slabă, în comparație cu arborii mai aceștia prezintă o creștere laterală slabă, în comparație cu arborii mai izolați. izolați. FlorileFlorile la molid sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând la molid sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând foarte mult polen anemofil, care primăvara formează, în bătaia vântului, foarte mult polen anemofil, care primăvara formează, în bătaia vântului, adevărați nori de praf gălbui în jurul arborelui. Florile femele apar ca niște adevărați nori de praf gălbui în jurul arborelui. Florile femele apar ca niște mici ghemotoace, care după fecundare se transformă în conuri ai căror mici ghemotoace, care după fecundare se transformă în conuri ai căror solzi adăpostesc sămânța; conurile sunt pendente , sămânța este înaripată. solzi adăpostesc sămânța; conurile sunt pendente , sămânța este înaripată. Preferințe pedologicePreferințe pedologice: preferă solurile acide. : preferă solurile acide. Vârsta exploatabilitățiiVârsta exploatabilității se situează în jurul vârstei de 90-110 ani. se situează în jurul vârstei de 90-110 ani. RăspândireaRăspândirea: pădurile de molid : pădurile de molid acoperă 22% din suprafața forestieră a României. acoperă 22% din suprafața forestieră a României.

PinulPinul Rădăcinile sunt pivotante și au ramificații viguroase. Coroana este regulat-conică, sau la unele specii poate fi neregulat-lățită, iar la

maturitate ramurile cresc orizontal, fiind dispuse regulat-verticilat. Frunzele acestui gen sunt aciculare, persistente și dispuse în mănunchiuri de câte 2-

5, învelite la bază de o teacă comună, membranoasă. Conuri de pin Florile sunt unisexuat-monoice; cele femele sunt elipsoidale sau conice, cu carpele

solzoase, având la bază 2 ovule care se transformă în semințe; cele mascule sunt grupate sub formă de amenți cu numeroase stamine.

Conurile sunt drepte, orizontale sau pendente, simetrice sau asimetrice, de mărimi și forme variabile, având solzi lemnoși imbricați, fără bractee.

Semințele sunt ovate, aripate, de culoare gri. Se înmulțește prin semințe, fiind foarte dificilă înmulțirea pe cale vegetativă . Se folosesc în parcuri și grădini. Din lemnul unor specii de pin se obține prin distilare

uscată un gudron medicinal folosit în dermatologie

Din cele peste 80 specii, mai cunoscute sunt următoarele:Pinus banksiana Lamb., (Pin roșu) Pinus cembra L., (Zâmbru) Pinus excelsa Wall., (Pin de Himalaya) Pinus maritima, (Pin maritim) Pinus mugo Turra., (Jneapăn) (syn. Pinus montana Mill., (Pin de munte)) Pinus nigra Arn., (Pin negru) (syn. Pinus laricio Poir.., (Pin austriac)) Pinus pinea L., (Pin parasol, Coconari) Pinus ponderosa Dougl. (Pin galben) Pinus pumila Rgl., (Pin pitic) Pinus strobus L., (Pin neted) Pinus sylvestris L., (Pin de pădure)

Pinul este cunoscut de multa vreme ca dezinfectant bronsic. Conform unor papirusuri egiptene, medicii faraonilor obisnuiau sa prescrie radina de pin pentru pneumonie si alte afectiuni pulmonare. Aceasta are efect descongestionant asupra mucoaselor, fiind un bun inhalant in afectiuni respiratorii.Pinul are prorprietati antiseptice, diuretice si antireumatice. Are efect decongestionant asupra tractului respirator superior si este prescris pentru bronsite cronice (cu evolutie lunga), tuse si laringita.Actiunea sa antiseptica ajuta la vindecarea infectiilor urinare si respiratorii. Studii finlandeze efectuate in 2000 au descoperit ca pinul este eficace impotriva mai multor specii de bacterii, ca si impotriva Candidei albicans, ciuperca responsabila pentru aparitia candidozei orale si vaginale.Extern, uleiul de terebentina masat pe piele stimuleaza circulatia periferica si ajuta astfel la eliminarea toxinelor si la hranirea celulelor. Acele de pin se folosesc la prepararea de creme odorizante care se maseaza pe piept pentru calmarea simptomelor racelii. Picaturile de ulei esential adaugate in apa fierbinte produc un abur decongestionant pentru nas si sinusuri infundate.

 

(ulei esential de pin)

Ienuparulenuparul Ienupărul comun, se întâlneşte relativ frecvent, solitar, în mici pâlcuri sau formând

tufişuri, în zonele înalte de deal precum şi la munte (în tot lanţul carpatic), la altitudini cuprinse între 650 m şi 1500m. În unele locuri, mai ales în acelea adiacente Carpaţilor Orientali - spre Podişul Transilvaniei, ienupărul comun coboară până la 400 m, sau chiar până la 200 m altitudine (Odvoş, Rodna). În Carpaţii Orientali ai Moldovei, ienupărul comun se întâlneşte numai în etajul molidişurilor, în timp ce în Carpaţii Meridionali bănăţeni şi olteni, coboară până în zona cvercetelor. Uneori Juniperus communis invadează poienile şi păşunile. Ienupărul rezistă bine la ger şi la secetă, şi nu are pretenţii faţă de sol.  Specia Juniperus communis creşte în rarişti şi margini de păduri, păşuni, poieni sau tinoave (mlaştini alpine), în locuri luminoase, aerisite, cu umiditate atmosferică ridicată. Ienupărul este tolerant şi nepretenţios la condiţiile naturale de mediu, însă nu rezistă la poluare, fiind o specie foarte sensibilă la fum, praf şi gaze.

Ienupărul pitic apare des în etajul subalpin şi alpin din tot lanţul carpatic, invadând adesea păşunile sau grohotişurile, mai ales în Munţii Retezat, unde formează adevărate păduri pitice. Specia vegetează bine chiar şi în cele mai vitrege condiţii de mediu, întâlnindu-se chiar şi pe stâncile golaşe, expuse permanent vânturilor şi intemperiilor.

Ienupărul de Virginia se cultivă în spaţiile verzi. A fost introdus în culturi forestiere pe terenurile degradate din Săbed, jud. Mureş. Specia rezistă bine la secetă şi nu are pretenţii faţă de sol, dar în comparaţie cu speciile indigene, nu suportă gerurile puternice.

Lemnul celor trei specii este fin şi durabil folosindu-se pentru fabricarea creioanelor, fluierelor, bastoanelor, precum şi a unor obiecte de artizanat.  Din pseudobacele mature ale ienupărului comun sau al celui pitic, se prepară băutura alcoolică numită gin. Organele vegetale de ienupăr se constituie în materii prime şi pentru alte băuturi alcoolice (lichior, rachiu, bere). Pseudofructele de ienupăr, dar şi acele, prezintă de asemenea valoare condimentară (vezi ienupărul ca şi condiment ).  Din punct de vedere ecologic, cele trei specii sunt valoroase şi prin faptul că fixează terenurile degradate, mai ales grohotişurile şi scurgerile de pietre.  Ienupărul comun şi ienupărul de Virginia se cultivă în scopuri ornamentale prin parcuri şi grădini. Factorii limitativi pentru Juniperus communis sunt clima (se pretează zonelor de deal sau de munte) şi poluarea (în zonele cu aer poluat nu se dezvoltă). Ienupărul comun este lăudat adesea de specialiştii în artă peisagistică, pentru portul său piramidal, de culoare verde-albăstruie prin frunzele aciculare, realizând contraste deosebite, mai ales când apare pe stâncării amenajate, în grupuri sau în aliniamente.Pentru apicultură, speciile de ienupăr sunt valoroase, deoarece asigură albinelor cantităţi însemnate de materii prime necesare prelucrării preţioasei mieri de mană.  Ienuperii autohtoni se valorifică şi din punct de vedere fitoterapeutic. De la aceste specii, se recoltează şi întrebuinţează frunzele (Folia Juniperi) şi mai ales pseudofructele  (Fructis Juniperi).  Pseudobacele recoltate în scopuri curative, trebuie să fie mature, negre-albăstruie  sau brun-violacee, într-un capăt cu o adâncitură în formă de stea cu trei braţe iar la bază cu 6 solzi triunghiulari, bruni.

 Cele două specii indigene de ienupăr care cresc în flora spontană a României, sunt arbuşti de talie mică sau medie (2-3 metrii - în cazul ienupărului comun, 0,3 - 0,5 m - în cazul ienupărului pitic) cu aspect de tufă deasă, cu ramurile ascendente - la Juniperus communis (vezi imaginea 1) şi târâtoare - la Juniperus sibirica (vezi imaginea 2).

  Prin portul repent precum şi prin alte caractere, ienupărul pitic (Juniperus sibirica) se poate confunda cu cetina de negi (Juniperus sibirica), plantă deosebit de toxică.

  Frunzele la ienuperi sunt aciculare, rigide, drepte, înţepătoare, de 1-2cm, prinse câte 3 în verticele. Acele sunt brăzdate de câte o dungă longitudinală albă pe faţă , fiind mai deschise la culoare pe dos (vezi imaginea 3).

  Atât la ienupărul comun, cât şi la ienupărul

pitic, florile sunt unisexuate, femele şi mascule. Florile femele sunt galben-verzui la început, apoi la maturitate, verzi în primul an, negre-vineţii brumate şi cerate în anul al II-lea şi al III-lea (vezi imaginea 4). Florile femele la ienupăr sunt persistente, sferice şi cărnoase, fiind numite galbule sau pseudobace, deoarece imită bacele angiospermelor. Acestea prezintă câte o cicatrice triunghiulară. Florile mascule sunt galbene.

  Ienuperii indigeni înfloresc în aprile-mai.

  Galbulele de ienupăr adăpostesc 3 seminţe brune, trimuchiate.

SfarsitSfarsit..IoanaCusValy