“XILOGRAVURA ESTE UN UNIVERS CRESTAT ÎNTR-O PLACĂ DE LEMN” - Mircia Dumitrescu 1

Suzana Fântânariu , Mircia Dumitrescu este al doilea artist care citeşte atât de profund

şi de original poemele lui Nichita Stănescu. Cărţile bibliofile, manufacturate cu gravuri

originale, sunt la ora actuală prezente în multe dintre cele mai importante biblioteci şi

instituţii de cultură din Europa: Cancelaria Germaniei (Berlin), British Library – Londra

sau Biblioteca Naţională a Franţei. Mircia Dumitresu a ilustrat numeroase cărţi şi a

realizat copertele unor titluri de referinţă din literatura naţională şi internaţională:

Eminescu, Verlaine, Nichita Stănescu, cărţi premiate la Târguri Internaţionale de Carte –

Leipzig şi Frankfurt (Germania), Salonul Internaţional de Carte de la Paris sau

„Bookarest” şi „Gaudeamus” de la Bucureşti. Spirit dinamic, el este în contact

permanent cu operele unor graficieni din atelierele de gravură din Franţa ("Atelier Bo

Halbirk" - Paris), Danemarca ("Asociaţia Gravorilor Danezi" - Copenhaga), Ungaria

("Uniunea Gravorilor şi Litografilor Maghiari" - Budapesta) şi din România ("Asociaţia

de Grafică Forte", Miercurea Ciuc).

Mircia Dumitrescu este un nume important, de referință, în construcția școlii românești

de grafică.

-Odată cu începutul anilor ’90 ați pornit un proiect de lungă durată ce viza cartea

ca obiect bibliofil, cartea de colecție manufacturată. Ați simțit nevoia să reveniți la

metodele tipografice tradiționale pentru a le conserva în cărți – opere de artă?

Sunt un colecționar de carte, un bibliofil prin definiție. Apreciez cartea bine legată cu

coperți cartonate îmbrăcate în piele, cu ilustrații gravate în original și cu litere culese

manual. Multe dintre aceste tehnici nu mai sunt folosite aproape deloc astăzi din motive

financiare sau de timp. Dragostea mea pentru gravură ca un principiu de multiplicare m-a

făcut să investesc moral în acest proiect care astăzi funcționează mai departe prin foștii

mei studenți. Îmi aduc aminte cu mare drag de prima mea promoție de absolvenți (1992)

cu care am și făcut o expoziție în același an la Galeria Căminul Artei din București cu

titlul “Cartea bibliofilă”.

Totuși primele gânduri legate de acest proiect sunt puțin mai vechi.

1 Interviu realizat de Mihai Zgondoiu în revista Cultura, Anul VII, Nr. 26 (381), 5.07.2012, pag. 19-21

Prin ‘86 am vrut să fac o carte după un poem al Angelei Marinescu “Parcul”, având deja

o experiență anterioară cu poemul “Decalog pentru Mircia” dăruit de Nichita Stănescu. I-

am făcut o mică poligrafie prin care lipeam litere decupate după care le fotografiam,

transferam imaginea pe placa de zinc (printr-o emulsie foto procurată de la Casa Scânteii)

pentru a tipării aceste pagini. Nu vroiam să imprim decât maximum cinci exemplare

pentru a se deosebi de o carte cu tiraje mari. Din păcate

principiul de imprimare al gravurii tradiționale. Ce procedee ați folosit ținând cont

de dificultățile pe care le întâlnești atunci când fotocopiezi și imprimi un manuscris

vechi de peste 100 de ani?

Dacă majoritatea oamenilor ar avea noțiuni legate de tiparul înalt, de zincografie ori de

imprimarea de tip offset, lucrurile ar fi stat mult mai simplu. Ei bine tipografia și gravura

sunt încă lucruri tabu chiar și pentru artiști, scriitori sau colecționari.

Am separat culorile de pe manuscris folosind principiul tiparului înalt (de data aceasta

aplicat pe offset) liniarizând tonurile existente într-unul singur. Cele trei nuanțe ale

cernelii (violet, sepia și negru) cât și culorile creionului (roșu, albastru sau grafit), le-am

autonomizat, prin izolare, iar pentru imprimare am folosit exact culoarea dorită, preparată

în afara mașinăriei de tipar. Prin simpla scanare sau xeroxare, manuscrisele nu mai

puteau fi citite deoarece cerneala scriiturii de pe verso trecuse pe partea cealaltă lăsând ca

literele să se încalece. Cu acest procedeu am reușit să redau caligrafia lui Eminescu,

lizibilă și pe foaie albă. Hârtia s-a îngălbenit din cauza timpului și nu pentru că așa a vrut

poetul. Mi s-a părut extrem de important să se descifreze cât mai bine cuvântul cu

ințelesurile lui și nu patina manuscriselor. Pe de altă parte, fiecare carte este însoțită de un

CD-rom în care se pot vedea fotografii cu starea actuală a manuscriselor ca să se poată

face o comparație cu originalele.

O mare problemă a fost să redăm creionul de pe manuscris. Fiind negru am folosit un

raster care este insesizabil cu ochiul liber, doar cercetând amănunțit cu o lupă ai putea să

descoperi în spatele scrisului aceste puncte. Cred eu că a fost cea mai buna și mai

economică soluție, altfel ar fi trebuit să mai pregătim o placă separată doar pentru griul

creionului. A fost o intreprindere laborioasă în urma careia m-am simțit de parcă aș fi fost

părtaș la scrierea acestor manuscrise. Partaș la modul de lucru al poetului. Eram fascinat

de cum corecta el. Am învățat foarte mult, așa că acum am curaj să greșesc și în desenele

mele.

-Ca împătimit bibliofil, ce relație aveți cu cărțile în format digital și cu programele

computerizate care imită orice tehnică plastică de exprimare într-un suport

computerizat?

Toate aceste descoperiri sunt firești. Odată cu tehnologizarea și transformarea modului

nostru de viață (apariția computerului, a internetului s.a.m.d.) se transformă și percepția

noastră față de funcționalitatea unor obiecte, artefacte. Importanța carții este să transmită

print cuvânt și text o idee, un mesaj. Dacă aceste lucruri le putem găsi și într-un limbaj

digitalizat, eu cred că nu este rău deloc, ba din potrivă le poți stoca sau răspândi cu o mai

mare ușurință. Pe de altă parte, cartea tipărită nu-și poate pierde utilitatea și interesul

tocmai prin condiția ei de artefact. Majoritatea oamenilor preferă cititul tactil, sau mai

bine spus implicarea mai multor simțuri în acest act.

Referitor la tehnicile digitale ce imită perfect manierele plastice de creație eu cred că sunt

binevenite și ele. În grafica publicitară, mai ales, se economisește foarte mult timp

folosind computerul. Poți să greșești dar în același timp să revi la imaginea inițială pe

când într-o xilogravură odată ce ai crestat așa rămâne. Vizualizezi mai repede etapele și

le poți prezenta într-un format final impecabil. Din păcate pentru noi graficienii cei care

nu am prins aceste tehnologii avansate de prelucrare a imagini și a textului în format

digital a fost mult mai greu. Noi trebuia să avem pe lângă partea creativă și o bună

înțelegere și colaborare cu tipografii. Pregătirea pentru tipar (DTP) o făceam manual. Era

un dezavantaj din punctul acesta de vedere, dar pe de altă parte știam cum funcționează

mașinăriile de imprimare și nu greșeam atât cât se greșește astăzi.

să amintim de xilogravura populara ori de cea a manuscriselor de pe teritoriul țării

noastre. Centre precum Piatra Neamț, Târgul Neamț, Târgoviște sunt doar câteva din

exemplele istorice, adevărate repere pentru școala românească de gravură.

Xilogravura cât și linogravura au preocupat (și îi mai preucupă încă) pe mulți artiști din

breaslă. Îi putem aminti aici pe Gy. Sabo Bela, Vasile Dobrian cu ale sale linogravuri

colorate, Ștefan Popescu, Ethel Lukats Băiaş cu seria de rinoceri, sau pe Suzana

Fântânariu cu compozițiile sale abstracte și extrem de elaborate.

Din punctul meu de vedere cel mai important xilogravor al nostru a fost Horia Teodoru.

O personalitate de excepție aproape inexistentă în critica noastră de specialitate. A

absolvit în anul 1925 la Paris școala academică “Belle Arte” la secția de arhitectură. Tot

în acea perioadă a frecventat un atelier de gravură unde și-a dezvoltat aptitudinile unui

mare xilogravor. Maniera de gravare în lemn, “tăietura” cum îi spunem noi cei din

breaslă, era una perfectă. Nimic din ce s-a făcut în România în perioada aceea nu a ajuns

la acel nivel de înalt profesionalism. Este de prisos să mai amintesc faptul ca era bun

prieten cu Marcel Duchamp, Man Ray și mulți alți avangardiști.

Unul dintre proiectele de viitor ar fi să editez câțiva gravori extrem de importanți din

spațiul românesc, artiști de primă mână de care critica de specialitate nu s-a prea ocupat.

Pentru Horia Teodoru dar și pentru Ion State am să duc la bun sfârșit această datorie

morală pe care le-o port, un semn de recunoștință pentru ce au început în acest domeniu

înaintea mea. Pe Ion State l-am invidiat și urmat în modul cel mai pozitiv. Din păcate la

cutremurul din 70 “l-am pierdut”. A fost un reper important, o voce cu ecouri mari în

xilogravura românească.

De xilogravură m-am apucat mai serios deoarece puteam face lucrări de dimensiuni mult

mai mari decât în celelalte tehnici de gravură. Pentru mine este o tehnică simplă, pot

spune că este la îndemâna tuturor. Trebuie să stăpânești foarte bine desenul, compoziția și

proporția negrului față de alb, sau invers. Un singur lucru nu îl poți face. Nu te poți bâlbâi

în cazul lemnului. Odată ce ai tăiat o linie trebuie să construiești totul în jurul ei.

Xilogravura este un întreg univers crestat într-o placă de lemn care în final îți reproduce

pe hârtie viziunea ta plastică oglindită.

-În anul 2007, la Timişoara, artista Suzana Fântânariu a lansat un nou proiect

vizual, “Xilogravura – matrice stilistică”, ce cuprinde o serie de manifestări, colocvii

şi expoziţii având ca temă xilogravura clasică față cu noile transformări de limbaj

generate în timp de aceasta. Ce relevanță are un asemenea demers artistic într-o

societate consumistă deloc conservatoare?

Demersul artistei Suzana Fântânariu este unul de lăudat și de luat ca exemplu. Ea este un

gravor cu performanțe notabile și un bun catalizator pentru arta gravurii în lemn. La

Timișoara, și nu numai, xilogravura a recâștigat teren prin preocupările sale de mare

succes. Proiectul “Xilogravura – matrice stilistică” adună într-un grup dinamic foști

studenți și apropiați ai atelierului de gravură, tineri artiști cu performanțe atât în țară cât și

în străinătate. Xilogravura are resurse nemărginite. Cu fiecare individ care se apropie de

această tehnică poate să apară și o rezolvare nouă. Experimentele nu stau niciodată

departe de tehnicile de imprimare. Câteodată ai de câștigat, alteori te poți opri într-un

capăt de drum și atunci te reîntorci la matriță, la matricea fundamentală care în cazul

acesta este xilogravura.

Ciprian Ciuclea în dialog cu Mihai Zgondoiu2

Suzana Fântânariu: - Ciprian Ciuclea e unul dintre artiştii de referinţă ai generaţiei sale,

o prezență spectaculoasă în manifestările artistice contemporane din ţară şi străinătate.

Este întru totul implicat în investigarea fenomenului plastic, mereu inovator, un artist

generos, prospectiv, cu viziune. Un artist a cărei structură denotă un tip de personalitate

care poate fi oricând model pentru timp şi în timp. Evoluţia carierei sale este bazată pe un

studiu temeinic al fenomenului artistic din ipostaza studentului eminent şi a

masterandului performant. Bienala iniţată de Ciprian Ciuclea a pus în discuţie tehnici

combinate, suporturi neconvenţionale, folosirea ready-made-ului cu intervenţie de

gravură la print-uri digitale, conceperea unor instalaţii, video-performance-uri. Dacă

porneşti de la gravura pe care ai abordat-o într-o anumită perioadă, drumul este nesfârşit,

iar fascinaţia experimentelor întru totul benefică. Dacă porneşti de la „altceva” la gravură

drumul este închis. Experimentul în gravură e o necesitate, un tip de libertate în privinţa

vehiculării tehnice, un concept, un conţinut nou, o provocare, paradoxal, o salvare a

gravurii care trebuie să iasă din cabinetele de stampe ale muzeelor.

Ciprian Ciuclea: Gravura a intrat untr-un con de umbră în ultima perioadă, deseori este

considerată desuetă, cu prea puţine formule contemporane. Cândva ea reprezenta într-un

fel avangarda artistică, prin noutatea tehnicilor dezvoltate, prin inovaţiile aduse

modalităţilor de multiplicare a imaginii. Propun experimentul în gravură pentru a nu mai

folosi doar timpul trecut atunci când aducem în discuţie gravura. Inovaţia în gravură este

necesară şi reprezintă cu siguranţă o alternativă la mediile artistice contemporane care

dezvoltă doar formule bazate pe multiplicarea computerizată a imaginii. Experimentul

împinge limitele gravurii, considerate ca lipsite de flexibilitate, spre o interacţiune mult

mai evidentă cu timpul prezent, cu artistul contemporan confruntat cu alte necesităţi şi

2 Interviu realizat de Mihai Zgondoiu în revista Cultura, Anul VI, Nr. 46 (351), 24.09.2011, pag. 24-25

atitudini. La fel ca în ştiinţe, experimentul în gravură dezvoltă capacităţi de inţelegere a

fenomenului care nu recunoaşte valoarea limitei sau a imposibilului.

Ciprian Ciuclea: Cred că un artist trebuie să fie conectat la prezent. Aplecarea doar spre

o soluţie creativă poate crea, sigur, individualitate, dar poate duce la rutină şi manierism.

Îmi place să testez materiale noi care dezvoltă şi soluţii diferite de manipulare plastică.

Iubesc gravura dar nu-i găsesc doar valenţe estetice rezultate dintr-o tehnică desăvârşită.

Experimentez acolo unde nu mai pare nimic de descoperit sau folosesc aceleaşi materiale

simple în relaţie cu noile tehnologii. Nu cred în înţelegerea prezentului prin anularea

trecutului, cum nu cred nici în libertatea absolută.

- Care dintre cele trei tipuri de tipar (înalt, adânc, şi plan) au permis în timp

eliberarea gravurii de canoane şi rigori încurajând experimentul şi noi dimensiuni

ale imprimării?

Ciprian Ciuclea: Nu cred că există vreo tehnică care a facilitat experimentul în gravură

pentru că, să nu uităm, fiecare tehnică reprezenta la data descoperirii o formulă

experimentală. Aşa s-a întâmplat cu litografia sau serigrafia.

- Ţinând cont de istoria şi evoluţia gravurii, care sunt câştigurile şi

riscurile/pierderile unor experimente artistice aduse unor tehnici de imprimare atât

de vechi?

Ciprian Ciuclea: La prima vedere ar părea că experimentul artistic în gravură eclipsează

tehnica însăşi. Nu este aşa pentru că te foloseşti de presupusa tehnică pentru a găsi noi

soluţii. Aquatinta de exemplu cunoaşte formule diferite de realizare cu materiale diferite.

Dar nu trebuie să credem că experimentul în gravură se rezumă doar la inovarea

tehnicilor. Experimentul presupune interactiunea cu alte medii, cu propriul corp, sau chiar

mizează pe formula clasică de imprimare, dar folosindu-se materiale neconvenţionale,

scanări sau proiecţii video.

Numeşte-mi câţiva artişti contemporani care frecventează zona clasică a gravurii şi

câţiva artişti care frecventează zona de experiment cu mutaţiile ei vizuale în noile

media. Ciprian Ciuclea: Mă gândesc imediat la Mircia Dumitrescu, Ana Vivoda,

Modhir Ahmed, Ethel Lucaci Băiaş, Toshio Yoshizumi, Eiko Honda, Lukasz Cywicki

sau Josip Butkovic pentru artiştii care practică tehnicile clasice de gravură, sau

Martacarmela Sotelo, Lenka Vilhelmova, Bianka Dobo, Jesus Pastor, Malgorzata

Szandala, Suzana Fântânariu sau Janna van Hasselt pentru artiştii care cercetează

mutaţiile în gravură. Sigur, lista este mult mai lungă şi deseori artiştii îmbină formulele

clasice cu cele experimentale.

Cum îi putem raporta pe aceştia în vizualul contemporan “la zi”?

Ciprian Ciuclea: Indiferent că este vorba de xilogravură sau alte tehnici, artiştii gravori

îşi au locul lor extrem de important în arta contemporană. Ei reprezintă o alternativă şi o

nevoie a diversităţii genurilor artistice. Fie ca imprimă placa de lemn pe hârtie de orez

sau recurg la soluţii de avangarda tehnică, aceşti artişti dezvoltă valori conceptuale bine

definite. Vorbim de performanţe tehnice şi în egală măsură de performanţe ale ideilor,

ceea ce până la urmă definesc un artist valoros. Dacă suntem destul de deschişi spre

diversitate, chiar minoritate în ceea ce reprezintă mediul de expresie, nu-i mai raportăm

doar la valorile gravurii, ci automat la valorile artistice ce trec dincolo de tehnică sau

mediu plastic.

- Xilogravura definită ca tehnică mamă a gravurii şi a tiparului, o “matrice

stilistică” cum o defineşte artista Suzana Fântânariu, mai are astăzi rezonanţă la

tânara generaţie de artişti, în confruntarea lor cu mijloacele propuse de noile

tehnologii ale comunicării şi informaţiei?

Ciprian Ciuclea: Absolut, să ne uităm doar la mulţimea de tineri gravori polonezi,

mexicani sau japonezi care practică xilogravura astăzi. Unii utilizează xilogravura ca

suport pentru noile tehnologii. Exemplele sunt infinite pentru că această matrice nu-şi

alterează funcţionalitatea.

- Anul acesta Bienala Internaţională de Gravură Experimentală de la Mogoşoaia a

ajuns la a IV-a ediţie. Crezi că artiştii gravori sunt pregătiţi să fie contemporani cu

noile media? Am putea spune că experimentul este o asumare a propriei noastre

condiţii de creatori în secolul vitezei?

Ciprian Ciuclea: Cred că artiştii valoroşi se raportează la fenomenul artei contemporane

ca la o necesitate imediată. Noile media nu pot fi scoase din contextul artei lor. Termenul

de gravură devine astăzi mult mai elastic, se extinde în arii de cercetare tot mai

diversificate. Este de observat că tradiţionalul şi inovaţia nu se anihilează reciproc.