V O L . X V I (Seria nouă) N r . 3—4 I U L I E — D E C E M B R I E 1 9 3 1

R E V I S T A D E

F I L O S O F I E D I R E C T O R

C. RÄDULESCU-MOTRU PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

S U M A R U L S T U D I I

C o m e m o r a r e a lui H e g e l / . Pelrovici Teor ia Statului la H e g e l Nicolae Petrescu Biologia hegeliană Eugeniu Speraniia H e g e l şi filosofia religiei / . Nisipeanu R e n a ş t e r e a hegeleanismului Mircea Florian Q e o v a n n i Gent i le Ramiro Ortiz

M I Ş C A R E A C U L T U R A L Ă Î N Ţ A R Ă

C e nt e nar u l lui H e g e l C . Rădulescu=Motru D I S C U Ţ I I

Orientare şi selecţie profesională. R ă s p u n s la o crit ică. G. Zapan Repl i că Const. Georgiade

R E C E N Z I I C. Rădulescu-Mofru : Vocaţ ia ( I . B r u c ă r j . — Tudor Vianu : A r t a şi

F r u m o s u l ( C . N o i c a J . — Lucian Blaga : E o n u l dogmatic ( E m i l C i c r a n ) . /. Brucăr: P r o b l e m e noui în filosofie ( N . B a g d a s a r ) . — N. Bagdasar: Din problemele culturii europene ( N . T a t u ) . — Nicolae Mărgineanu : Psiho log ia învăţării ( I . - M . N e s t o r ) . — Alexandru Roşea: Debilitatea mintală ( C o n s t . G e o r g i a d e ) . — G. VlădescurRăcoasa: N a ş t e r e a şi ideo* logia Organizaţiei Internationale a Munci i ( C . Georg iade) .—Pla ton: A p ă ­rarea lui S o c r a t e , frad. de C . P a p a c o s t e a ( N . B a g d a s a r j . — Âl.Hâjdeu: U n filosof mistic ( A . Z o r i l e a n u J . — Ă . Lieberl: K a n t s Eth ik (i. B r u c ă r J . A. Lieberl: Erkenntnistheorie ( I . B r u c ă r ) . — H e r m a n n Herrigel: Zwi schen F r a g e und A n t w o r t , G e d a n k e n zur Kulturkrise ( I . B r u c ă r J . — Nicolae Mărgineanu: B e i t r ä g e zur Psycholog ie der Ü b u n g ( l . - M . N e s t o r ) . — William Mc Dougall: M o d e r n Material ism und E m e r g e n t Evo lut ion .— H. S. Jennings: T h e Biological B a s i s of H u m a n N a t u r e ( N . M ă r g i * neanu) .— Reinhard Kynasl: L o g i k nnd Erkenntnistheorie der G e g e n * wart ( C . No ica ) .— :An ton Tschipeff: Denken, O r d n e n , Erledigen ( B r u c ă r ) .

N O T E Ş I I N F O R M A Ţ I I A l doilea congres international hege l ian .—Confer inţe le Societăţii ro*

m â n e de Fi losof ie .— Necroloage: f Virgil B ă r b a t . — f H . W i l d o n C a r r . t H a r a l d Höffding. — f G u s t a v e L e B o n . — f Daniel Esser t i er .

S O C I E T A T E A R O M Â N Ă D E F I L O S O F I E

B U C U R E Ş T I

Preţul 85 Lei

R E V I S T A D E F I L O S O F I E A P A R E T R I M E S T R I A L

R E D A C Ţ I A : Bulevardul Fcrdmand Nr. 47 Bucureşti I V

A D M I N I S T R A Ţ I A : S t r a d a R o z e l o r Nr . 9 Tel. 371/03 - Bucureşti V I .

A B O N A M E N T U L : P c un an . . . . lei 240 Pentru studenţi . . » 200 Pentru Instituţii şi Au*

torităji » 3 0 0 Numărul trimestrial . » 65

Rugăm pe abonaţii noştri să=şi achite abonamentul direct la Adminis*

trapa revistei, fără să mai aştepte încasatorul, care ne măreşte cheltuelile.

V O L . X V I (Seria N o u ă ) N o . 3 - 4 I U L I E — D E C E M B R I E 1931

R E V I S T A DE F I L O S O F I E Director: ' C . R Â D U L E S C U - M O T R U , P r o f e s o r la Universitatea din Bucureş t i

C O M E M O R A R E A LUI H E G E L ')

Anul acesta se serbează cu mult fast în Germania o sută de ani dela moartea ilustrului filosof Hegel.

întrucât gloria lui Hegel a depăşit de mult margenile patriei sale şi dânsul a devenit de multă vreme o mare figură a omenirii, a acelei omeniri unitare pe care, până ce-o fi să o constituie în­frăţirea popoarelor, o alcătuiesc mai ales marile figuri ale celor morţi şi vii, care nu aparţin numai terii lor, e firesc ca această comemorare să se facă şi aiurea decât în ţara lui de origine.

Este drept că data morţii lui Hegel a fost 14 Novembre 1831, aşa că se chiamă că am anticipat comemorarea cu vre-o patru săptămâni. Dar această licenţă, determinată de circumstanţe şi de necesităţi locale, nu constituie o inadvertenţă, mai ales că serbă-torirea, aşa cum se face, nu va ocupa numai o singură zi. Şi apoi s a r mai putea invoca încă un lucru: ţara noastră a rămas în atâtea privinţe înapoi, încât să-i îngăduiţi s'o iea înainte măcar o singură dată.

Această pomenire a lui Hegel, care a fost organisată din ini­ţiativa Societăţii de Filosofic din Bucureşti, nu cuprinde după cum ştiţi, o singură conferinţă. Şi, cum eu sânt începătorul ciclului, fără îndoială că nu voiu avea sarcina să epuisez subiectul — chiar în ipotesa că aceasta ar fi cu putinţă —, ci am o sarcină mult mai circumscrisă, anume să caut a schiţă personalitatea iui Hegel, să arăt care era atmosfera ideilor filosofice în momentul când dânsul apărea în arenă şi, în fine, la urmă, să arăt care a fost năzuinţa şi atitudinea lui personală, bine înţeles menţinându-mă în linii ge­nerale.

Neapărat, voiu începe, cum este şi firesc, cu o notă biografică, ce va fi cât se poate de sumară.

Hegel s'a născut în anul 1770, prin urmare cu şaizeci şi unu de ani înaintea anului morţii, în oraşul Stuttgart, capitala Wtir -tembergului.

1 ) C o n f e r i n ţ ă ţ inută la F u n d a ţ i a C a r o l în z iua de 17 O c t . 1 9 3 1 , sub a u s ­picii le Soc ie tă ţ i i R o m â n e , d e Fi losof ie .

La un anume moment istoric, am putea zice că Würtem-bergul a fost o vatră de genii creatoare.

Tot acolo s'a născut şi camaradul lui Hegel, filosoful Schel­ling; tot acolo, chiar în împrejurimile Stuttgartului, s'a născut Schiller, care, graţie operei sale poetice, a pătruns mult mai adânc în massele populare. El are câteva statui la Stuttgart, casa lui na­tală este transformată într'un museu, pe când pomenirea lui Hegel şi a lui Schelling s'a redus la câte-o stradă care a fost botezată cu numele lor. De altfel această reserva a Stuttgartului faţă de marele său fiu Hegel cred că ar putea să aibă o explicaţie. Stuttgartul îşi va fi dat poate seama că nu a putut să strecoare în sufletul acestei mari figuri, nimic din caracteristicile sale proprii. Stuttgartul este un oraş poetic, situat între coline; o parte din cartierele acestui oraş se caţără pe dealuri pitoreşti, iar localnicii pretind că el este nu numai paradisul Germaniei, dar chiar paradisul pământului. Bine înţeles că localnicii nu au declarat până acuma dacă se simt in adevăr cei mai fericiţi oameni de pe lume, aşa după cum se cade să fie în Paradis. Ei bine, Hegel a fost tot ce poate fi mai străin de vibraţiile şi de coloritul poetic. El a avut evident o uriaşă imaginaţie, dar această imaginaţie se consuma în construcţii logice şi în clădiri de scheme abstracte. In acelaş timp, ceva care a fost foarte departe de dânsul a fost precocitatea poeţilor. Hegel a fost. o fire mai înceată, mai greoaie, care s'a desvoltat şi s'a limpezit foarte târziu. Mare deosebire faţă de camaradul său mai tânăr, Schelling, care a fost de o precocitate uimitoare. La Universitatea din Tübingen, unde au făcut studii amândoi, unde au studiat teo­logia, clasicismul, ştiinţele naturale şi filosofía şi unde se păstrează registre cu calificative latineşti, Schelling este numit ingeniam precox, pe când Hegel turnen obscura.

V a să zică, era un spirit greoiu, care şi-a câştigat anevoie originalitatea. Schelling ajunsese un magistru, pe când el era încă ucenic. Tot aşa, în ceia ce priveşte cariera lor exterioară, Schelling a ajuns foarte curând profesor la Universitatea din lena, pe când Hegel a trăit cu tot felul de tribulaţii şi în special cu lecţii par­ticulare. Mult mai târziu, pe la 1800, graţie prieteniei cu Schelling, s'a putut abilita docent la Facultatea din lena, şi acolo ţinea trena lui Schelling şi-i făcea pe salahorul la revista lui filosofică. Numai după ce Schelling a părăsit lena în 1803, începe Hegel să scape de vasalitate. Incet-încet, se desprind ideile personale, care sânt pentru prima dată viguros exprimate în opera pe care a tipări:-o în 1807, ,,Fenomenologia spiritului". Nemai putând sta la Univer­sitatea din lena, a coborît, din punct de vedere al rangului didactic, fiind mulţi ani director de gimnasiu în Niiremberg, epocă însă foarte însemnată pentru activitatea lui creatoare, pentrucă acolo a scris el celebra-i Logică. Foarte târziu, aproape de cincizeci de

Ccanopiorarea h a Hege l 211

ani, Hegel a fost chemat la o catedră universitară, la Heidelberg. unde a stat puţină vreme, dar unde a redactat încă o operă de samă, „Enciclopedia ştiinţilor filosofice". In sfârşit, deja Heidelberg este chemat profesor la Berlin, unde începe adevărata lui epocă glo­rioasă. Hegel profesează la Berlin doişprezece-treisprezece ani, în-tr'un nimb de glorie crescândă şi ajunge un fel de pontif al ca­tedrei şi un fel de potentat al gândirii filosofice. Toate încercările care sau făcut de adversarii lui pentru a-i ştirbi autoritatea, au fost zadarnice. In special naiva încercare a lui Schopenhauer, care nu putea să-1 sufere pe Hegel şi care avea o antipatie profundă pentru ideile lui filosofice. Schopenhauer s'a abilitat docent la Berlin şi, ca să-1 doboare, si-a pus orele de curs exact în orele lui Hegel. Ce s'a întâmplat? Sălile lui Hegel au rămas, ca mai înainte, arhi­pline, iar sala lui Schopenhauer n'avea decât trei-patru curioşi, cari au încetat şi ei să mai vie, ceia ce a fost determinant pentru toată cariera profesorală a lui Schopenhauer, foarte repede încheiată. Evident, a fost o eroare de psihologie. Când vrei să dobori pe cineva care este în culmea gloriei, aceasta nu poţi s'o faci decât printr'o acţiune lentă şi continuă, aşa cum mănâncă apa o stâncă, •zi de zi, dar nu prin nedibace lovituri de teatru.

Hegel a avut extraordinare succese de profesor universitar la Berlin. Se pare totuşi că nu era un om de talent, nu avea darul expunerii la catedră, dar avea altceva: mai întâiu originalitate şi, în al doilea rând, o gândire masivă şi sistematică, atât de siste­matică, încât nu-i rămânea nicio ideie isolată şi răsleaţă. In toate domeniile, ideile sale erau inserate în pânza unui sistem unitar, şi ( aceasta place mai ales Germanilor, cari au o mare slăbiciune pentru !

•gândirea sistematică şi pentru privirile de ansamblu, unde strălu­cesc mai tare decât în fineţa amănuntului. Acest lucru se poate «constata în mai multe domenii: bunăoară în musică, dacă am com­para musica germană eu musica altor popoare. Luaţi o operă ita­liană şi veţi vedea că tot ce este important e în deobşte solistul, •orchestra ţinând un simplu acompaniament; luaţi musica germană: acolo cântăreţul individual dispare, pe când orchestraţia domină. Sau în domeniul poliţie, de pildă, Germanul consideră că principalul lucru este colectivitaitea, iar individul dispare în colectivitate. Şi Hegel avea cam aceiaşi concepţie în ceia ce priveşte Statul. El era un mare admirator al Statului din ranţichitate şi al organizaţiei ca­tolice din evul mediu, pentru aceleaşi motive. Se pare că Hegel mai era sprijinit şi de autorităţile prusiene; Hegel avea idei con­servatoare, idei tradiţionaliste şi niciodată Statul nu te îmbrăţişează •cu mai multă căldură decât când eşti conservator şi tradiţionalist. Cine represintă Statul, chiar dacă aparţine unui partid foarte îna­intat, în fundul sufletului doreşte să ,nu se schimbe nimic. Prin ur-;mare, Hegel era un tip conservator, tradiţionalist şi în acelaş timp

avea un fel de supunere, de obedienţă pentru tot ce era autoritate. Ierarhia şi ideia autorităţii îi impuneau extraordinar. îmi aduc aminte cât am fost de izbit când, visitând oraşul Weimar şi casa lui Goethe, am găsit în biroul genialului poet o serie de fotografii, şi între ele şi 6 fotografie a lui Hegel cu dedicaţie. Am rămas uimit de'dedicaţia lui Hegel. Ce dedicaţie credeţi Că face un mare filosof către un mare : şi ilustru poet ? „D-lui Ministru Goethe". Ministru la Saxa-Weimar, un Stat de mărimea unui judeţ! Aşa de mult îi impunea autoritatea. Cu toate că Hegel era un credincios cetăţean al Statului, nu aş putea totuşi să spun că a fost şi un patriot: se pare că el nu a vibrat prea tare de vijelia războinică de care era cuprinsă Germania pe atunci. Se povesteşte un fapt foarte curios şi oarecum vesel. In momentul când se dădea bătălia delà lena, Hegel îşi termina „Fenomenologia Spiritului". Nu ştia mai nimic din ce era în jurul lui, şi pe când era mai absorbit de depanarea noţiunilor abstracte, de-odată o bubuitură a tunurilor din vecinătate — pentru că era aproape câmpul de bătălie — îi zguduie fereast^, o sfarmă şi îi aruncă nişte cioburi de geam pe manuscris. HegeL furios, îşi chiamă gazda şi-i spune: „Ce înseamnă aceasta? Dacă se mai întâmplă aşa ceva, mă mut". Vedeţi în ce isolare trăia el faţă de preocupările patriotice ale timpului. Poate că este numai o anecdotă. Dar anecdota îşi are şi ea- tâlcul ei; o anecdotă, chiar când nu exprimă un adevăr, cuprinde o caracterisare. Este foarte adevărat ceia ce a spus un cugetător frances: că nu numai oamenii mari îmbogăţesc istoria, dar şi aceia cari scriu istoria îmbogăţesc viaţa oamenilor mari. Mai adaugă totdeauna legende, însă totuşi rămâne o mică deosebire: pe când omul măre, îmbogăţind istoria?, inovează, — istoria, când îmbogăţeşte Viaţa omului mare, îi păs­trează în genere nota lui. \

Ca să revenim la biografie, sfârşesc amintind că această ac­tivitate extraordinar de fecundă a1 lui Hegel la Berlin este curmată brusc, în anul 1831, din causa urtei epidemii de holeră, care bântuia capitala Prusiei, o maladie împotriva căreia medicina de atunci nu dispunea de mijloacele de astăzi,-şi astfel îi cade şi Hegel victimă. El moare într'o apoteosă de glorie extraordinară.-

• —Câtă 'diferenţă între prestigiul pe care îl avea Hegel şi modul în care şi-a -terminat viaţa Schopenhauer. la 'Frankfurt pe Main ! Este drept că începuse şi la-dânsul să vină ô recunoaştere târzie, însăyifca să vedeţi cum îl considerau concetăţenii săi, am să vă citez câteva rânduri din Memoriile recente ale fostului cancelar von Bûlow, care spune că, odată/fiind-copil şi plimbându-se pe stradă cu preceptorul Ini. se întâlneşte *cu un'bătrân cu sprincenele stu­foase şf^foarte încruntat, car- îl jimpresionează înt/ătâta încât în­treabă P E profesor: „lEine o fi omul acesta?". Răspunsul: „este un filosof cam bţicnit. despre 'care se povestesc o mulţime de lucruri foarte curioasaV Vedeţi-dar uri-alt sfârşit de viaţă,

După dispariţia lui Hegel, elevii lui, — pentrucă Hegel a creat o şcoală foarte vastă, care după moartea lui s'a împărţit în mai multe fragmente, creiându-se disidenţe, fiecare cu pretenţia, în­tocmai ca în politică, de a represinta tradiţia cea mai autentică : aceasta este caracteristica tuturor disidenţelor —, elevii săi, pătrunşi de o admiraţie extraordinară, i-au strâns prelegerile şi le-au pu­blicat în câteva volume: „Istoria filosofiei", „Fi'osofia dreptului", „Filosofia religiei", „Estetica", e tc , încât opera lui Hegel se pre­zintă uriaşă, cuprinzând toate domeniile de cercetare cu putinţă, t ine înţeles inserate, până la cea din urmă, în ţesătura strânsă şi unitară a unui vast şi ciclopic sistem.

Şi acum, după ce am terminat această mică bigrafie, să-mi permiteţi să trec la a doua parte a conferinţei şi, anume, să vedem care era ambianţa ideilor filosofice în momentul când apare Hegel, care erau problemele şi curentele filosofice în care se inserează gândirea hegeliană, cu fisionomia ei aparte.

Pentru aceasta, mă socot nevoit să preced cele ce voiu spune de câteva consideraţii, care multora din d-voastră poate li se vor părea cam elementare, însă în acest domeniu vă mărturisesc că excesul de precauţiune nu vatămă absolut niciodată, şi este mai bine prea mult, decât prea puţin.

In vara aceasta am călătorit în străinătate: am fost în veci­nătatea lui Mont Blanc şi acolo am făcut o ascensiune pe un munte foarte înalt, cu un vagonet care era suspendat de-o funie şi plutia de-asupra hăurilor văzduhului. O cale foarte îndrăzneaţă, deşi lumea nu se intimida. In timpul ascensiunei am cunoscut un Ceho­slovac care mi-a spus că este inginer şi care, uitându-se la funia de care eram suspendaţi, mi-a adăogat: „A doua oară nu m'aş mai sui". Atunci l'am întrebat: „Nu este o lucrare solidă?". Mi-a răs­puns : „Ba da, este foarte bine făcută şi foarte bine concepută, însă precauţiile pentru o nenorocire sânt luate strict la limită, şi eu nu înţeleg ca în înălţimile văzduhului precauţiunile să fie aşa de avare. Aicea se impunea să treacă de indispensabil, la superfluu". Tot aşa, când pluteşti în văzduhuri speculative, este mai bine să faci exces de precauţii. Şi graţie cunoştinţei cu acel aliat al nostru cehoslovac, de care mă las - influenţat, voi începe cu unele lucruri mai elementare, care poate pe unii au să-i plictisească.

Cercetările filosofice cuprind un câmp de probleme nume­roase şi variate, dar dintre toate aceste probleme două sânt care ocupă centrul preocupărilor filosofice: una este'problema existenţei şi alta - problema cunoştinţii. Problema existenţei se leagă de în­trebarea următoare: care sânt fundamentele, care este structura şi care sânt perspectivele existenţei ? Şi problema cunoştinţii se leagă •de altă întrebare: care sânt posibilităţile de cunoaştere ale spiritului nostru, cât putem cunoaşte şi ce putem cunoaşte ?

Au fost epoci în care prima problemă, aceia a existenţei, do­mina aproape singură, trona exclusiv. Nimeni nu se întreba dacă putem cunoaşte, şi cât de departe. Se părea un lucru înţeles dela sine că avem putinţa de a cunoaşte. Când însă s'au ivit primele îndoieli asupra puterilor noastre cognitive, atunci s'a instalat altă problemă în centrul preocupărilor filosofice: problema cunoştinţii, înlăturând aproape pe aceia a existenţei. Evident însă că scopul din urmă al năzuinţilor filosofice este să pricepi existenţa, iar nu va­loarea cunoştinţii, care rămâne un simplu mijloc. Astfel problema existenţei s'a întors îndărăt, dar a rămas indisolubil legată de aceia a cunoştinţii, căci nu există filosof de samă care să fi procedat la cercetarea existenţei mai înainte de a fi căutat să-şi dea samă de posibilităţile de cunoaştere şi de caracterul cunoştinţii spiritului omenesc. Fiindcă, vedeţi d-voastră, nu numai lumea încunjurătoare cuprinde pentru noi o mulţime de necunoscute; necunoscutele zac chiar în propria noastră fiinţă, în spiritul nostru. Se găseşte un vers foarte frumos într'o tragedie de Voltaire. Voltaire nu a fost mare autor de tragedii, dar câte odată nemeria câte un vers foarte frumos. Eroina uneia din tragediile lui spunea : „Guide-moi, Dieu puissant, je ne me connais pas". ,,Călăuzeşte-mă, Doamne, nu pen­tru că nu cunosc ce este în jurul mieu, ci pentru că nu mă cunosc pe mine". Aici se află marea obscuritate, aici este marea necunos­cută. Printre aceste necunoscute^ care se găsesc în însuşi interiorul spiritului nostru, evident că una este şi procesul nostru de cunoaş­tere, pe care oamenii la început şi-1 închipuiau foarte simplu: Su­fletul era un fel de oglindă, care înregistrează întocmai ceia ce este împrejur. Şi totuşi e aşa de complicat procesul cunoaşterii noastre! De aici nevoia de a studia acest proces şi de aici instalarea în câmpul filosofic al problemei cunoştinţii. O consecinţă a acestei probleme a fost că s'a adâncit o deosebire, care începuse a se face de multă vreme, între lumea aşa cum este şi aşa cum ni apare nouă. Din moment ce cunoaşterea noastră nu a mai fost socotită ca o oglindă fidelă, de atunci toate ideile noastre au fost declarate ^subiective şi s'a pus problema următoare: oare există corespondenţă între ideile noastre şi lumea din afarăjL Şi; pentru că dorul de a cunoaşte şi' voinţaTcte "ă cunoaşte" sânt aşa de adânci, toţi filosofii şi-au dat toată osteneala de pe lume să găsească o garanţie că ideile noastre se potrivesc cu lumea din afară şi că aceia ce avem în capul nostru corespunde adevărului.

Acest garant era însă foarte greu de găsit, şi atunci vedem, mărgenindu-ne numai la filosofia modernă, care se credea liberă şi emancipată, ceva foarte curios. Cine garantează, la Descartes, veracitatea ideilor noastre, cine este garant că aceia ce gândim noi este la fel cu realitatea? Dumnezeu. La Spinoza acelaş lucru. El afirmă că ordinea ideilor corespunde cu ordinea lucrurilor. Cine

C a m e a n o r a r e a lui H e g e l 215

garantează deci? Dumnezeu, chiar dacă e vorba de un Dumnezeu conceput altfel decât la Descartes. Teoria visiunii în Dumnezeu a lui Malebranche afirmă exact acelaşi lucru: garantul ultim al ade­vărului este Dumnezeu. Armonia prestabilită a lui Leibniz de ase­meni; cine este chezaşul că ideile noastre corespund cu lucrurile din afară? Dumnezeu, Berkeley aduce acelaşi garant: pe Dum­nezeu, căci Dumnezeu proiectează direct cunoştinţile în conştiinţa noastră. Evident că Berkeley mai face o reflecţie: nu tot ceia ce este în capul nostru este valabil, ci mai sânt şi erori. Atunci care este criteriul după care deosebim adevărul de eroare? Berkeley in­troduce un nou criteriu şi anume: acordul oamenilor. Sânt ăclevă-rate acele idei asupra cărora se acordă toată lumea şi sânt erori unde nu se stabileşte acordul. O teorie extrem de periculoasă, când ne gândim că toate ideile ştiinţifice de valoare au fost opera unui cap isolat, care vedea adevărul în oposiţie cu lumea întreagă. Ple­biscit în ştiinţă, aceasta nu merge; în politică, poate, merge. Aicea, o prostie pe care ai făcut-o împreună cu alţii este mai apreciată de­cât un lucru bun pe care l-ai făcut de unul singur.

In fine, ca să încheiu seria, filosoful engles David Hume îşi pune şi el întrebarea: De unde ştim că aceia ce ni se pare adevăr este realmente adevăr? Şi răspunde foarte simplu: pentru că am un fel de instinct care mi-o spune. Această teorie se deosebeşte foarte puţin de aceia a omului comun, care şi el are o convingere instinctivă că ideile corespund adevărului şi că are posibilitatea să-1 cunoască.

In această conjunctură, aş putea spune, tragică, apare Im-manuel Knnt. Kant îmbrăţişează aceiaşi problemă, dar îi dă cu totul altă soluţie. Da, putem fi siguri că noi cunoaştem lumea în­conjurătoare fără să avem nevoie de garantul supra-uman. Dar ce mă face să cred că o pot cunoaşte ? Foarte simplu, răs­punde Kant : lumea încunjurătoare nu _esjţe_ceya,„străin..si_Jndsr_. pendenTlfeinine ;" lumea încunjurătoare este un J?rojrJujS. _e te__o__ FREAJJP A spiritului rnîeu7~ SpiriturTnTeu~esTe "ACELA care dictează, legile naturjLwTspîrttul mieu orgiSiseaza''*|R*~TE'0îfefeăză_ n^ura exterioară. Şi, atunci, foarte simplii : Cunoşti legile naturii, pentru ca acesre legrj„.^_.aji_Jejad.is^>în însuşi spiritul j tău. T o a t e a r t i - ' "culatule"'naturii, marile ei j|sj>ecte, toate acestea se găsesc în*" spmtuT*^Teu7 care Ie^prcuecţgază în lumea din afară. "Privind lumea exterioara, facî~exact acelaşi lucru~pe~care îl tăcea mito­logicul Narcis când se uita în apa izvorului şi se admira pe sine însuşi. Iată răspunsul lui Kant. Chestia es te: chiar cu această teorie kantiană, nu mai rămâne în lume nicio necunoscută, nu rămâne niciun mister, nu rămâne niciun element care să nu poată fi absorbit de raţiunea şi priceperea noastră? Ba da, căci o mărturiseşte însuşi Kant. Spiritul nostru este acela care clădeşte

Jumea. dar_ materialul cu care clădeşte, acela nu vine din spiritul nostru, ci dânsul"!! "găseşte în Tumea~dîn âlără. Dar demenţele..

%C5sfeâ" mărertaîe7-TSRREN)TI'''DECVTFGL DÎFI'_"_§PIRITUÎ' 'NOSTRU, ci Ie" găsim în ai^ră,de_noi, jrepresintă un fel de limită a raţiunii noastre, sânt

jreraţionale, SÂNT.J.UCRURI obscure, care*ni se impun. Prin urmare, iată misterul^iată necunoscuta reinstalat^^gi^Joată g.eriIa]S~coh-

^epde^aJjjiJfCarj.t. De altmîhferI7^Kanf~se mulţumeşte că a putut să resolve măcar în parte problema! fisţe ,b.ucurQs_£ă^zică: Putem fi siguri că__noi. cunoaştem tot ce este lege generală, fiindcă aceasca decurge _din__spjrjtuî nostru. Dar individualul, bunăoară, acesta

"rămâne un fel de corp străin, care nu poate să purceadă din legile tipice ale spiritului nostru. De ce există acest corp, acest individ, şi nu altul? Acesta nu este un fapt raţional, este un fapt pur şi simplu. Evident, se poate eventual susţine că şi existenţa unui obiect individual poate deveni raţională; atunci când i-ai găsi totalitatea căuşelor care l-au produs, va decurge şi el în mod necesar. Dar vedeţi un lucru: antecedentele care au produs un lucru sânt în număr infinit, şi infinitul nu se poate totalisa niciodată. Prin ur­mare, pe canalul ideii de infinit se strecoară o altă obscuritate. Deci concepţia kantiană, cu toată genialitatea şi îndrăzneala ei, lasă încă necunoscute, lasă mai departe un mister, trăgând limite posi­bilităţilor noastre de a cunoaşte.

Toţi urmaşii lui Immanuel Kant — şi s'a bucurat de o stră­lucită pleiadă de urmaşi — n'au avut altă preocupare de căpetenie decât să elimine acest corp străin, acest element neraţional şi ete­rogen, pe care îl păstrase concepţia lui Kant.

Nu avem timpul să ne ocupăm de toţi urmaşii lui Kant şi de modul cum a căutat fiecare să perfecţioneze şi să modifice con­cepţia filosofului dela Königsberg. Vom selecţiona între aceştia, şi, mai înainte de a ajunge la Hegel, vom vorbi puţin despre încer­carea lui Fichte şi a lui Schellina. Kaqt susţinea că lumea încon; jurătoare este clădită de spiritul nostru, cu legile LUI."ÎNSĂ MATE-, jrîalul din care este clădită lumea, acela rămâne ceva străin, uo corp APARTE de spiritul nostru. ^Vine^F^ichte şi susţine: nu, LUMEA, întreagă, integrală, ca formă şi ca maTerîaT toată, nju^.esi£..jdjecâjt_ o proiecţie a spiritului nostru; nu este nimic STRĂIN, DE SPIRIT, NIMIC. C^E^SÂ^INĂ.,5te_AÎARĂ şi şă fie recepţionat de spiritul nostru, care. nu poate fi o oglindă.diformantă t pentru^că el este creatorul unic.

: Lumea integrală este o creaţie a spiritului nostru şi—acTăugaFichte — concepţia mea, cât pare ea de îndrăzneaţă, se potriveşte cu con­cepţia omului normal, care nu face nici dânsul dinstincţie între lumea din afară şi aceia a imaginilor noastre. Este foarte adevărat că pentru omul normal pare straniu să zici că lumea aceasta pe care o vedem în jurul nostru nu este ceva străin, nu vine din afară, ci purcede din spiritul nostru însuşi. Noi n'avem cea mai mică bă-

nuială de aşa ceva. Fichte răspunde: nu ni dăm samă, pentru că ţumea aceasta, cu bogăţia ei de forme şi de întruchipări, nu este proiectată de raŞunea limpede, ci vine din adâncimile inconştien­t u l u i , e s t e o fantasie inconştientă care o proiectează şi noi o_ găsinTTn~îaţa, fără să ştim că este opera noastră.

Mai vine şi a doua întrebare, foarte firească: cum se face, dacă fantasia noastră inconştientă proiectează lumea din afară, cum se face că aceia ce văd eu coincide cu ceia ce vede altul ? S a r fi putut atuncea ca fiecare să aibă alte visiuni. Foarte simplu, va răspunde Fichte : Pentru că eurile noastre separate nu sunt decât nişte fulguraţii, divisiuni superficiale ale unui eu

| unic şi universal. Acesta proiectează lumea exterioară, şi noi, in­divizii, o vedem, şi nu ştim de unde vine, şi credem că vine din afară, pe când, în realitate, este zămislită de fantasia crea­toare a spiritului. Evident că, astfel, concepţia lui Fichte ar putea să vă apară excesiv de bizară. De aceia cred de datoria mea s'o încadrez puţin în ambianţa sistemului, căci Fichţ^ ţşj pune întrebarea : în ce scop oare fantasia aceasta inconştienţă cu ce

Intenţii proiectează această lume exterioară? Şi dă două răs-ptinSurî] care sânt foarle ^nîefes'anFe. Pnrmil răspuns : spiritul vT^aKă_K^ruŢţ£jBS£ ă pp .şi, ca să se, poaţă cunoaşte, „trebuie-să seTîmitezeT In adevăr, ca să poţi să cunoşti uu lucru, lucrul acela trebuie să fie perfect delimitat. Când îi atribti o însuşire, în mo­mentul acela ai şi exclus altele. Când spui banala *rasă : creta este albă, în momentul când ai atribuit cretei coloarea albă ai exclus dela dânsa toate celelalte colori. Prin urmare, în orice afir­mare se implică şi o excludere. Ca să te poţi cunoaşte, trebuie să fii limitat, şi atunci spiritul acesta, eul acesta universal, ca să se •cunoască, a trebuit să-şi creeze centura unei limite : lumea exte­rioară. Dar mai este şi o a doua explicaţie pe care o dă Fichte la întrebarea : de_ce fantasjia aceasta a spiritului nostru a creat lumea exterioara.? Pentru preocupări jde^natură morală. Cea mai înaltă formă a vieţii spirituale, idealul suprem este după dânsul idealul etic, iar pentru o viaţă morală trebuie să mai ai ceva : obstacole sămănate în calea acestui ideal. După Fichte, dacă noi am atinge idealul ordinii morale, atunci viaţa morală ar înceta. Viaţa morală este legată de efort, presupune obstacole şi înlăturarea bărbătească a lor. Evident, este o teorie care se poate discuta. Ne putem în­treba cu toţii: oare omul acela- care face acte generoase, cu sim­plicitate, cu naturaleţă, fără sforţare, ca o floare care zâmbeşte, rămâne în afară de ordinea morală, fiindcă gesturile sale nu implică efort ? Evident, este chestie de discutat. JDar eu-v'am arătat care e teoria lui Fichte, şi pentru ce lumea, după dânsul, este produsul unei fantasii inconştiente a spiritului nostru, care se ignoră pe sine.

Chestiunea pe care ni-o punem noi acum, revenind la pro­blema noastră capitală, e dacă teoria lui Fichte elimină şi ea necu­noscuta din cuprinsul cunoştinţii noastre şi dacă lumea a devenit clară şi transparentă din moment ce toată existenţa este zămislită de spiritul nostru.

Evident că nu. Pentru ce ? Pentru că lumea e creată în cea mai mare parte de-o fantasie inconştientă. Iar fantasia inconştientă — fie ea proprie, a noastră, — nu poate fi pusă în formule, scapă din orişice formulă. Prin urmare, produsele ei sânt tot aşa de mis­terioase ca şi cum lumea ar veni din afară. Nu există nici o dife­renţă, numai că misterul vine aicea din adâncimile inconştientului. Dar, fiind afară de raţiune, rămâne tot mister şi tot obscuritate, întocmai ca şi corpul străin al doctrinei lui Kant.

După Fichte, reia problema filosoful Şchelling, camaradul mai tânăr al lui Hegel, despre "care Vam vorbit. Şi după ScheHing nu există o materie brută, străină de spirit. Materia şi spiritul sânt două forme, dacă vreţi: două forme extreme, doi poli opuşi, ai uneî^realitătriiriicerAceleaşi legi pe care le găsim în viaţa, spinţu-TuiTe™gasim şi în lumeâ**materială. Bunăoară, în viata sufletească, leg^anEiecesăTă; ""fundamentală, este dualitatea : subiect şi obiect. Orice fapt sufletesc implică de o potrivă un subiect şi uri obiect. Aceiaşi djja|iia±e_ o găseşte Şchelling şi în ceia ce priv£sţg..natura. Orice corp material, după dânsul, este opera a două forţe: o forţă de expansiune şi o forţă de concentrare. Dacă ar exista nu-mai torţa ele expansiune, atunci corpuTTrlaTerîâT s'ar risipi la infinit ; dacă ar exista numai forţa de concentrare, s a r reduce la dimen­siunea unui punct. La electricitate iarăşi o dualitate : curentul po-sitiv şi curentul negativ. La magnet de asemenea : doi poli. Şi aşa mai departe. V a să zică, sânt aceleaşi legi care, regăsindu-se în materie, sânt şi în spirit, pentru că este identitate între amândouă. Nu exjsţă_ materie neînsufleţită. Spiritul — spune Şchelling — 3oa7me^în_piatră, visează în plantă, se deşteaptă în animal şi capătă conştimţaJummoasă_jfi_qm. Natura nu 'este, "ALTCEVA 'd^câf"d_^eae. derTFejpte, p serie de essai-urC o serie de încercări repetate, pe care le face spiritul în căutarea celor mai Sune mijloace pentru a ajunge la deplina conştiinţă de sine, ş î l â aceasta ajunge de abia în vârful piramidei, la om. Toate celelalte speţe de întruchipări sânt trepte, încercări, ciorne prealabile, ca să se ajungă la om.

Insă, vedeţi dv., după cum la o scară nu pot să existe trep­tele de sus fără treptele de jos, tot aşa, spune Şchelling, chiar când sau creat treptele de sus, treptele de jos nu se pot arunca ; de aceia toată natura alcătuieşte un vast organism, este o superbă operă de artă, şi astfel produsul unei fantasii creatoare, însă cu o mare deosebire de concepţia lui Fichte. La acesta, fantasia era călăuzită de preocupări etice, pe când la Şchelling e vorba de~o

fantasie cu preocupări estetice.«şLasXistiGG, Căci, obiectează dânsul, 'dac"a,"iTmtasttr'ar' 1 f avut preocupări etice, adecă să creeze numai obstacole, nu era nevoie ca natura să ofere atâta varietate şi atâta bogăţie: ar fi făcut obstacole uniforme şi monotone. Dacă lucrul se presintă altfel, e că această fantasie avea un caracter artistic, şi nu etic. Să ne întrebăm acuma dacă Schelling a suprimat real­mente necunoscuta din conştiinţa noastră. Vom răspunde tot n&k gativ, fiindcă puterea artistică sau genialitatea creatoare nici dânsa|Lî nu poate să fie pusă într'o formulă raţională. Genialitatea creatoare!/! este tot un mister. Rădăcina sau genesa operei de artă — mai ales superioară — zace în obscuritate. Şi când Schelling ni afirmăjcă. natura este opera unui geniu artistic creajqr, se păstrează măi de­parte o necunoscută' "misfertoăsST

7 " In sfârSiţ^p^X£jHeg[eLHegel este preocupat de aceiaşi ideie. El însă încearcă o resolvare cu mult mai îndrăzneaţă decât a celor­lalţi. Influenţat de altfel de Fichte şi de Schelling, Hegel îşi pro­pune, nici mai mult, nici mai puţin, decât să presinte toate con­trastele din lume, toate divergenţele, toate aspectele iraţionale ca simple provisorate, ca momente succesive ale desvoltării unui pro­ces logic, care încape perfect în cadrul raţiunii noastre. După Hegelk tot ce există în natură şi în lume încape într'o formulă dialectică ap*' fot, CP este real este si raţional; aparenţe de mister există, dan acestea sânt momente transitorii ale unui proces dinamic, care, în-tinzându-se în inele logice, ajunge la limpezirea definitivă şi totală. Pentru aceasta doctrina lui Hegel_si_poartă numele de panlogişmlll căcLîptul derivi.logic şi nu.mai există corp™straîn.""Care este acuimr acel ^pjaac^a.Joj^ccare lămureşte şi raţionalizează toate aspectele» existenţei ? Este taimc&să triadă : Jtesă, antitesa si sintesă. Fiecărei ţ noţiune declanşează în mod necesar şi oarecum mecanic o noţiune contrară, opusă ei, antitesa. Iar după aceasta urmează, ca al treilea moment, sintesa. Cele două noţiuni antagoniste se reunesc într'o sintesă, unde fiecare îşi păstrează părticica sa de adevăr. Şi această • sintesă, la rându-i, îşi are şi ea antitesa ei, care reclamă o altă sintesă, şi aşa mai departe, până la o sintesă finală, care absoarbe toate contrazicerile într'o lumină perfect raţională. Tesa şi antitesaj sânt noţiuni mai abstracte, sintesa este întotdeauna o noţiune mai! concretă. Să-mi daţi- voie să vă dau un exemplu, în scop oarecum j pedagogic: Omul. In om ai spirit şi corp, tesă şi antitesă. Care] este sintesa ? Este omul integral, care le cuprinde pe amândouă. Evident că sintesa este mult mai concretă decât tesa şi antitesa: spiritul pur şi corpul pur, care erau posiţii abstracte. Procesul acesta J dialectic al lui Hegel, tesa, antitesa şi sintesa, păşeşte, cum am spus, spre noţiuni din ce în ce mai concrete, pornind dela noţiuni: abstracte.

Aceasta este foarte important, fiindcă marea greutate a raţio­nalismului a fost întotdeauna următoarea : Cum este cu putinţă ca din forme logice, goale, să se derive realităţi pline şi concrete, realităţi materiale ? Aici era greutatea, căci este o săritură dela_ forma logică la obiectul material. Tocmai legeaTuTHegel are pre­tenţia ca, pe cale pur logică, raţTonaîa," Tară" nimic misterios, sâ meargă dela abstract din ce în ce spre concret. De exemplu : .după Hegel, faptul că existenţa evoluiază şi nu este staţionară, aceasta nu este un fapt, ci este o consecinţă logică. Consecinţă logică a cui? A faptului că ceva există. Din moment ce ceva există, atunci acel ceva trebuie să evoîuieze. Cum face Hegel această săritură ? Simplu: prin' tesă," 'ântitesTfi sintesă. Icţeia, de. existenţă atrage, dedanşgaza noţiunea contrară, neexistenţa. Pe urmă vine sintesa, care le împreună pe amândouă şi creiază noţiunea de deverîffe~câfe este în parte existenţă şi în parte neexistenţa, trecerea dela ceia ce esţeda ceia ce; nu este încă. Noţiunea de devenire este mult mai con­cretă decât celelalte două, care sânt mai vagi. Deci iată cum con­cretul, printFun proces de genesă, se naşte logic din ceia ce era mai abstract.

De unde şi-a luat Hegel această ideie a triadei ? A fost, evident, oarecare influenţă, mai ales dela Fichte, dar Hegel a pornit dela o observare empirică, luată în special din viaţa colec­tivă a omenirii. In viaţa colectivă a omenirii se remarcă succesiuni de acestea contrastante, în tesă, antitesă şi sintesă. Bună oară, după o epocă de încredere dogmatică se produce o perioadă bruscă de scepticism, de îndoială absolută. V a să zică, antitesă. Pe urmă se produce sintesa. Se combină contienţa cu îndoiala şi avem un fel de a^ticism, cu credinţă mai atenuată, mai moderată. Tot aşa se •©ksrrvir"-^t^Ş&• o epocă, să zicem de ateism, că urmează în mod brusc, ca o antitesă, o epocă de fanatism religios şi apoi acestea se combină într'o sintesă, care ar fi un fel de credinţă mai echilibrată, mai raţională, mai puţin fanatică. Sau, bună oară în literatură : După o epocă de clasicism obiectiv, vine —• ca antitesă — o epocă bruscă de romantism subiectiv şi pe urmă urmează sintesa, tendinţa de a se combina amâdouă într'o formulă de artă mai comprehen­sivă, care să dea loc şi obiectivitătii şi subiectivităţii. Sau, dacă vreţi un exemplu care se petrece chiar supt ochii noştri şi pe care Hegel nu a putut să-1 consemneze pentru că s a produs mai târziu, ar fi că după versul clasic, strâns în chingi şi măsurat, cu acelaşi număr de silabe, ajungem la antitesă, la un vers absolut liber, care este un fel de prosă, aşternută în formă de vers. Şi cred că vom veni la sintesă, adecă ne vom întoarce iarăşi la oarecare reguli şi măsuri, însă bine înţeles mai puţin rigide şi mai elastice decât fusese în trecut. In politică de asemenea. După o epocă de libertinagiu de­magogic, urmează totdeauna o epocă de despotism, de dictatură, pe

urmă vine sintesa, anume un fel de formă de viaţă colectivă, în care există şi libertatea individuală şi ordine cu autoritate.

Iată nenumărate exemple din domeniul vieţii sociale, colective1, din care Hegel a cules şi s'a inspirat, formulând această lege a triadei: tesă, antitesă şi sintesă.

Evident că, în ceia ce priveşte viaţa socială, această lege este în genere valabilă şi, fiind astfel , este un mare merit al lui Hegel că a descoperît-o. Când a încercat însă să o extindă şi în alte do­menii, atunci a trebuit să violenteze faptele şi a căzut în artificial. Bună oară, iată, când a fost să o aplice la botanică. Care este tesa ? Mugurele. Antitesa ? Floarea. Sintesa ? Fructul. In felul acesta poţi să spui ce vrei. In orice cas, HPGEL f a r t > d,jn aceasta trjadă

Jegea fundamentală aexişj^entii universului, lege xare explică chiar naşterea lumii. Astfel "laînceput ^jTjxîli^^idgia^auxă, ca re a de-clanşat antitesa.adecă materia brută — pjolul oj^us_al_ideii —,_Şi pe 'urmi vine sintesa, mater ia însufleţită. Prin urmare, marile aspecte ale e x i s t e n ţ e i sânt .create prin această triadă, — şi deci sânt opera integrală a unui proces raţional.

i g r o j r e p e ( . a a c u m " aceTaşî^întrebare : Oare Hegel a izbutit realmente să suprime complect necunoscuta din câmpul cunoştinţa' noastre, oare cu această explicare logică-raţionalistă totul a deve­nit transparent, nu mai există mister, nu mai este corp străin, nu mai sânt lucruri neinteligibile şi iraţionale ? Observ că Hegel însuşi mărturiseşte câte odată că mai este ceva în lumea aceasta, care scapă formulei raţionale, anume : individualitatea. Individul, ^spune* Hegel, în clipe de sinceritate, este un accident , es te ceva alogicM iată deci că a rămas un corp străin ; şi, adaugă el, tocmai fiindcă! individualul este accident , omul este peritor şi numai ace le exemf* plare individuale nupier care reuşesc să încorporeze ideia tipică la ""existenta îridivicTuală, cum este operă 3e~ar ta sau omul superior.

~" Dar," în afară de această7"concepţîa'^e^elîăn1î~ă~măT'avut şi alt neajuns. Hegel, vrând cu orice preţ să raţiortaliseze toată exis­tenţa şi să aşeze toate cunoştinţele despre lume în cadre logice necesare, a luat ca Basă starea cunoştinţilor ştiinţifice din vremea lui. Şi atunci ce s'a întâmplat ? El a decretat o mulţime de legi ale ştiinţii dz atunci ca fiind necesare, absolut obligatorii din punct de vedere raţional. Şi s'a întâmplat că după câtva timp, ştiinţa mer­gând înainte, foarte multe cunoştinţi s'au dovedit erori. Atunci cum a rămas Hegel, care le decretase necesităţi absolute ale ra­ţiunii eterne ? Şi aşa se explică felul cum dâiioul, de pe culmea unei glorii extraordinare, a cunoscut o epocă de disgraţie şi aproape de discredit. S'a mai întâmplat şi faptul că influenţa lui Schopen-hauer a mers crescând, pe când a lui Hegel mergea scăzând. In sfârşit, şi Hegel a căzut victimă propriei sale legi, — tesă, antitesă» şi sintesă, — şi, după ce a ajuns în culmea gloriei, a trebuit să

I.. P e t r o v i c i

cunoască profunzimile disgraţiei. Bine înţeles că va veni — a şi ^venit — sintesa ; anume s'a întors cultul pentru Hegel, s'a întors gloria hegeliană, dar ceva mai moderată, mai temperată, nu aşa cum fusese în epoca fanatismului iniţial. De revenit trebuia să revie, pentru că, netăgăduit, acest sistem hegelian~dovedeşte~maî mtăiu de" toate o forţă ^genială, iar, în al doilea rând, pe lângă părţile "perimate şi învechite, se găsesc în enorma construcţie spirituală şi o mulţime de lucruri care sânt încă valabile, cum ar fi de pildă legea...triadei. N'o fi chiar absolută, ş'o fi având şi alte baze, dar există ca o realitate, cel puţin în câmpul vieţii colective, unde creiază însemnate consecinţi, O consecinţă ar fi că, din moment ce viaţa evoluiază supt formă de tesă, antitesă şi sintesă, cineva nu se poate isola de trecut, cineva este în funcţie de ceia ce a fost jnai înainte, chiar dacă iea o atitudine complectamente opusă. Căci nu poţi să afirmi o antitesă, dacă nu le cunoşti în prealabil pe amândouă. O consecinţă a acestei teorii a fost din partea lui Hegel un cult entusiast al istoriei şi al cunoştinţilor istorice, a căror afir­mare constituie unul din meritele lui. Omul, fie el cât de genial^ mu poate să lucreze isolat, trebuie să se insereze în valul evolujiejj spirituale, continuând-o, — oricât ar vrea să aibă o atitudine proj prie, — fie în formă de antitesă faţă de ce a fost, fie supt formă de sintesă.

Aşa dar, în opera lui Hegel, pe lângă părţile caduce, există elemente valabile, fecunde şi drumuri noi, cu indicatoare impor­tante. Este drept că lumina lui Hegel a fost umbrită multă vreme de pâlcuri de nori, care s'au aşezat în faţa ei. Dar, cum spune poetul: „norii vin, ca să se ducă". Norii prin definiţie călătoresc, şi acei cari au umbrit lumina lui Hegel au plecat apoi să acopere pe alţii, urmând să-i izbăvească şi pe aceştia când vor trece mai departe. Evident, sânt şi lumini care nu dăinuiesc, care nu durează, chiar în cerul senin. Acelea sânt stelele filante ; dar Hegel nu a fost meteor, ci, mai degrabă, pentru a sfârşi cu o formulă emines­ciană, a fost şi va rămânea : „un fulger lung încremenit".

I, P E T R O V I C I

TEORIA STATULUI LA HEGEL

1. I n t r o d u c e r e . — 2. Def ini ţ ia S ta tu lu i . — 3 . C o n s t i t u ţ i a S t a t u l u i . — 4 . P u t e r e a P r i n c i a r ă . — 5 . P u t e r e a G u v e r n a m e n t a l ă . — 6 . P u t e r e a L e g i s l a t i v ă . — 7 . O p i n i a P u b l i c ă , L i b e r t a t e a C u v â n t u l u i şi a P r e s e i . — 8 . N e c e s i t a t e a R ă z ­boiu lu i . — 9 . R e l a ţ i i l e I n t e r n a ţ i o n a l e . — 10 . S t a t u l şi E v o l u ţ i a i s t o r i c ă . —• 1 1 . T e o r i a lui H e g e l şi S t a t u l C o n t e m p o r a n .

1. — Din întreaga operă a lui Hegel, nici o ideie nu a pătruns atât de adânc în public, ca ideia pe care filosoful german o formula despre Stat. Pe când celelalte concepţii ale lui Hegel, cu toată origi­nalitatea lor, erau primite sau respinse numai de cercul restrâns al gânditorilor, concepţia lui despre Stat a avut darul să exercite o influenţă covârşitoare asupra conaţionalilor lui şi să contribue la crearea acelei mentalităţi, care culmina în modul de gândire şi acţiune politică a poporului german dinainte de răsboiu.

Ceea ce făcea vitalitatea concepţiei hegeliene despre Stat şi îorţa ei de persuasiune asupra poporului german, era desigur în pri­mul rând substratul ei realist. Isvorîtă direct din condiţiile societăţii germane de acum o sută şi mai bine de ani, concepţia se impunea ca reflectarea realităţii însăşi. Poporul o primea, fiindcă vedea în ea imagina organizării lui. In deosebi Statul prusian, aşa cum îl lăsase Frédéric al II-lea, resistând transformărilor produse de revoluţia franceză şi de răsboaele napoleoniene, devenise pentru poporul ger­man, fărimiţat politiceşte, arhetipul organizării pe care o naţiune trebue să-o realizeze în desvoltarea ei normală.

Relaţia între organizarea Statului prusian delà începutul seco­lului trecut şi doctrina hegeliană nu e însă atât de strânsă încât să se poată stabili influenţe directe. Pentru aceasta Hegel era un gân­ditor prea independent şi de cele mai multe ori prea indiferent, ca orice ideolog, faţă de realitatea înconjurătoare * ). Ceva mai mult, Hegel însuşi în tinereţe, când era admirator al ideilor revoluţionare

1 ) F r a n z R o s e n z w e i g , c a r e s 'a o c u p a t î n t r ' o l u c r a r e s p e c i a l ă c u t e o r i a lui H e g e l , n e a g ă e x i s t e n ţ a unei influenţe d i r e c t e : Hegel and dec Staat ( M i i n c h e n u n d Ber l in , Î 9 2 0 ) v o l . I I , p p . 1 § 8 — 1 6 9 .

din Franţa, criticase cu asprime Statul prusian 2). Numai în anii ma­turităţii şi mai ales după ce fusese chemat la Universitatea din Berlin (1818) , Hegel îşi modifică această opinie.

Nu intră în cadrul expunerii noastre să urmărim evoluţia gân­dirii politice a filosofului sau să arătăm motivele, teoretice şi practice, cari l-au determinat să devină din critic un apologet al Statului pru­sian. Relevăm numai dela început schimbarea de atitudine faţă de o realitate atât de hotărîtoare pentru înţelegerea doctrinei- Departe de a judeca această schimbare drept oportunism, cum făceau inamicii con­temporani ai lui Hegel, ca Fries, Schopenhauer şi alţii, o înregistrăm mai mult ca rezultatul influenţelor primite de filosof din partea me­diului şi al epocei. Aşa Hegel a fost caracterizat ca filosoful restaura­ţiei şi al reacţiunei, pe timpul când Prusia, între 1815 şi 1830, re-presenta mai bine decât oricare alt Stat, spiritul acestei politice în Europa 3 ) . Pe de altă parte, la. Hegel se găsesc multe idei liberale, cum vom vedea în cursul expunerii noastre. Dar nu e mai puţin adevărat că, în anii maturităţii şi pe timpul publicării Filosofiei Drep­tului, spiritul lui era îndreptat mai mult spre reformă decât spre re­voluţie. In tot cazul, schimbarea de atitudine pe care Hegel o trăia faţă de Statul prusian, era dictată de necesitatea gânditorului de a se coborî în realitate, chiar atunci când teoria lui.lua forma abstractă a idealităţii. In această conformitate cu faptele zilei trebue să vedem, chiar dacă înrîuririle nu au fost directe, conştiente şi precise, secretul succesului răsunător al teoriei hegeliene.

Dar alături de Statul prusian a mai servit drept modei pentru speculaţiile sale şi poate într'o măsură mai hotărîtoare, fiindcă in­fluenţa se imprima în timpul tinereţei, un alt Stat, mai ideal, mai depărtat ş; mai puţin supus observaţiei. Era Statul antic, „Pofc"-ul vechilor Greci, în care Hegel vedea, dacă nu desăvârşirea, cel puţin tendinţele idealului etic urmărit -de om în viaţa lui socială. In acest sens -se vorbeşte, de „momentul antic" al gândirii lui H e g e l 4 ) . Nu poate fi îndoială pentru cine studiază scrierile social-politice ale lui Hegel, că influenţa aceasta, a contribuit la formarea concepţiei lui despre Stat. Inspiraţia a fost permanentă, şi cu toate evenimentele epocei lui, Hegel nu a încetat să privească Statul atenian ca o normă obiectivă a relaţiilor între individ şi colectivitate. Numai aşa înţe­legem stăruinţa lui de a. reconcilia realităţile Statului prusian cu con­cepţiile politico-etice ale. Elinilor. Căci de-asupra condiţiilor Statului

2 ) Ibid, vo i . I p p . 1 3 7 — 1 3 8 . - < 3 ) . K u n o F i ş c h e r g ă s e ş t e c ă a c e a s t ă c a r a c t e r i z a r e es te n e î n t e m e i a t ă , susţ i ­

nând c ă H e g e l n u a r fi fost un p a r t i s a n al r e s t a u r a ţ i e i . H e g e l însuşi a r fi spus , d u p ă r e v o l u ţ i a din Iulie 1 8 3 0 , c ă r e s t a u r a ţ i a f r a n c e z ă a fost , ,eine funifzehnjăhrige F a r c e " : , H-egels Lebert, Werke und. Lehre' ( ed . 2 - a , H e i d e l b e r g , 1 9 1 1 ) , p. 1 1 5 6 urm. ; cf. p . 1 1 7 1 .

4 ) W . W i n d e l b a n d , Gesch. d. neueren Philofi, ( ed . 4 - a , L e i p z ' g , 1 9 0 7 ) , vo i . II , p. 3 3 7 . " .

„poliţie", susţinut de juriştii din timpul lui, şi de Fichte 5 ) , se ridică Hegel până la acel ideal etic al Statului antic, în care individul se încadrează organic în complexul comunităţii organizate.

Pentru a ne da însă seamă în mod obiectiv de cuprinsul doc­trinei şi de rolul pe care 1-a jucat, cum am spus, în ideologia politică a poporului german dinainte de răsboiu, e bine să-o expunem mai amănunţit decât e obiceiul. Aceasta e cu atât mai necesar cu cât teoria lui Hegel a avut soarta, ca orice teorie populară, să fie dena­turată de cei mai mulţi din urmaşii lui, în deosebi de protagoniştii pangermanişti, cari o exagerau dincolo de scopurile ei, utilizând-o în propaganda lor după un criteriu strâmt şi în vădită contradicţie cu

reocupările filosofului. Hegel îşi cristaliza definitiv teoria Statului în opera sa despre

F'ilosofia Dreptului (Gmndlinien der Philosophie des Rechts oder Naflarrecht und StaatswisSenscha.lt im Grundrisse), terminată în 1820 şi apărută în anul următor. Ideile politice cuprinse în scrierile ante­rioare sunt interesante numai pentru cine voeşte să urmărească de aproape evoluţia concepţiei lui Hege l 6 ) . Considerată pe drept cuvânt ca cea mai desăvârşită lucrare a lui Hegel, Filosofia Dreptului este o operă de maturitate, în care autorul se realizează întreg. Mate­rialul cel mai vast, mai exclusiv şi prin urmare mai complex, este pre­lucrat într'o formă condensată şi unitară. Este de fapt un tratat de sinteză a ceea ce se cuprinde astăzi sub denumirea de ştiinţe sociale-

Concepţia lui Hegel despre Stat se însumează însă în sistemul lui filosofic. Privită în afară de acest sistem, ea apare ca o simplă afirmare de proposiţii dogmatice şi lipsite de un substrat real. Numai în cuprinsul întregului sistem de gândire, concepţia devine motivată, inteligibilă şi consistentă. De aceea e necesar să privim doctrina des­pre Stat în legătură cu celelalte concepţii, pe baza cărora Hegel o susţine.

Ştim ce înseamnă ,,spirit" (Geist) pentru Hegel : realitatea însăşi. Acest spirit ia, după cele trei momente ale mişcării dialectice, trei forme în evoluţia lui: una subiectivă' sau individuală, alta obiec­tivă sau generală, şi a treia, absolută sau divină. Dintre aceste trei forme ale spiritului, a doua, adică cea obiectivă sau generală, intră în preocupările unei Filosofii a Dreptului şi a unei teorii a Statului.

Prin „spirit obiectiv" (objektiver Geist) înţelege Hegel ideia care se desprinde din libertatea voinţii şi procesul de desvoltare al

5 ) C o n c e p ţ i a a c e a s t a este d e s v o l t a t ă d e F i c h t e în o p e r e l e u r m ă t o a r e : Grundlaqe des Naturrechts ( 1 7 9 6 ) . I I I , § 21 ( W e r k e , ed. F r i t z M a d i c u s , L e i p -zig 1 9 0 8 , v o i I I , pp . 2 9 5 — 2 9 6 ) şi în pre leger i l e d e s p r e Die Staatslehre ( a p ă r u t e p o s t u m 1 8 2 0 ) , p a r t e a II ( W e r k e , vo i . V I , p. 4 5 2 u r m . ) .

6 ) Scr i i tor i i lui H e g e l din t inereţe , car i v i n aici în c o n s i d e r a r e , sunt: liber die wissenschaftlichen Behandlungsarten des Naturrechts, a p ă r u t ă întâ i î n Kritisches Journal der Philosophie ( v o i . I I , 1 8 0 2 — 1 8 0 3 ) şi System der Sittlich-keit, c o n c e p u t în a c e l a ş t imp.

realităţii 7). Este însăşi raţiunea dominând viaţa socială a omului, ra­ţiunea care apare ca termen comun al speciei umane, realizată în toate instituţiile şi relaţiile omeneşti. Intr'un cuvânt, spiritul obiectiv este realizarea raţiunii speciei umane în istorie.

Dacă spiritul obiectiv domină toate relaţiile supraindividuale, sau cum spunem astăzi, relaţiile sociale, el îşi găseşte locul în domeniu) Dreptului, luat în înţelesul cel mai larg al termenului. De fapt ceea ce numeşte Hegel „Filbsofia Dreptului", corespunde noţiunii de Socio­logie. Dreptul ca o latură a vieţii sociale, este tratat numai în prima parte a operei şi e pus în legătură cu întregul complex al realităţi: sociale. Numai ceea ce numeşte Hegel, în această parte a operei, „drept abstract", aparţine în sfera proprie a Dreptului. Partea doua tratează despre „Moralitate", iar partea treia despre domeniul rela­ţiilor etice obiective, ceeace numeşte Hegel „Sittlichkeit", în deosebire de „Moralităt", care e ceva lăuntric şi subiectiv. In această a treia parte a operei se găseşte desvoltată teoria Statului! 8).

Acum, cele trei părţi în cari Hegel împarte opera sa, adică dreptul abstract, moralitatea şi domeniul relaţiilor etice obiective, stau într'o legătură strânsă şi se susţin prin acel proces dialectic care, cum ştim, constitue pivotul sistemului său. Punctul de plecare al mişcării dialectice îl formează şi aici generalul, „dreptul abstract", în care spiritul obiectiv se manifestează prin toate relaţiile juridice stabilite de condiţiile vieţii sociale. Dar voinţa ca „subiect" găseşte în sine generalul şi îşi creiază liber normele obiective de acţiune, înălţându-se până la moralitate sau la „conştiinţa morală". In sfârşit, ultima şi cea mai înaltă treaptă a spiritului obiectiv este acea ,,Sittlichkeit", în care voinţa individuală se confundă cu însuşi spiritul obiectiv şi în care generalul şi particularul se identifică- In adevăr, spiritul obiectiv se desăvârşeşte în sinteza legalităţii (drept) şi a moralităţii (convingerea morală), care dă naştere relaţiilor obiective, formând întregul sistem de condiţii şi concepţii sociale. In acest domeniu al relaţiilor etice obiective inltră toate instituţiile şi formele de viaţă colectivă, prin cari raţiunea devine principiul organizării.

Aici intră cele trei forme fundamenale de organizare etică, fa­milia, societatea civilă şi Statul. Fiecare din aceste forme este de fapt o formă de realizare a spiritului. In familie omul capătă conşitiinţa individualităţii nu ca persoană, ci ca membru al unei asociaţii, sau conştiinţa unităţii sale cu un altul (Phil. d. R. § 158) . In societate se afirmă legătura individului cu generalul printr'un complext de tre-buinţi şi printr'un amestec de necesitate naturală (Ibid. § 182) . Iar în Stat individul se integrează în totalitatea realităţii sau a spiritului.

7 ) Encycl. § 4 8 2 şi Phil. d. R. § 2 1 . C i t a m d u p ă edi ţ ia lui G e o r g L a s s o n ( F e l i x M e i n e r , L e i p z i g ) , ind icând n u m a i n u m ă r u l p a r a g r a f e l o r .

8 ) In Encycl., § 5 1 3 , t e rmenu l „Sittlichkeit" e definit c a „ d e s ă v â r ş i r e a spi­ritului ob iec t iv , a d e v ă r u l spiritului sub iec t iv şi o b i e c t i v însuş".

Am indicat pe scurt cuprinsul operei lui Hegel pentru a stabili locul pe care-1 ocupă Statul în ansamblul relaţiilor sociale. Se vede că acest loc represintă treapta supremă în evoluţia spiritului obiectiv. Se impune mai întâi a desprinde substratul metafizic care susţine doc­trina Statului.

Acest substrat este voinţa. Concepţia Statului la Hegel se bazează pe noţiunea pe care o are el despre libertatea voinţii. Defi­niţia liber;aţii formează punctul de plecare al doctrinei. După Hegel libertatea nu înseamnă absenţa oricare; constrângeri, cum se crede în mod popular. O asemenea definiţie nu ar cuprinde decât ceva ne­gativ. Dar nici posibilitatea de a alege în mod nelimitat orice după impulsul şi tendinţele momentului, nu constitue esenţa libertăţii- In acest caz libertatea nu ar fi altceva decât capriciu (Willkür). Li-bertatea trebue definiţia în mod positiv, ca ceva care există de fapt. Pentru Hagel, libertatea este autodeterminare (Selbstbestimmung). Voinţa este liberă în sensul că ea se determină singură. Libertatea îi aparţine în mod necesar. Sau, cum se exprimă Hegel: „Liber­tatea este anume tot aşa o determinare fundamentală a voinţii, după cum greutatea este o determinare fundamentală a corpului". (Phil. d. R. § 4).

Voinţa nu este însă numai libertate, ci şi un mod al gândirii. Ea posedă acea facultate de a se ridica la general, care alcătueşte activitatea gândirii. In adevăr, când voesc ceva, ca şi în cazul când gândesc ceva, eu fac o distincţie între un anumit scop şi condiţiile particulare ale experienţă. Distincţia este o generalizare, adică o ac­tivitate similară cu aceea a gândirii. Conştiinţa, care purifică şi înalţă obiectul său şi scopul său până la acea generalitate, face voinţa să fie gândire. „Aici este punctul", zice Hegel, „în care se evidenţiază că voinţa este voinţă liberă numai ca inteligenţă cugetătoare... Această conştiinţă de sine, care prin gândire se cuprinde ca esenţă şi cu aceasta se desface de întâmplător şi neadevăr, face principiul drep­tului, al moralităţii şi a oricărei etici obiective" {PhÜ> d. R- § 2 1 ) .

In alte cuvinte, Hegel susţine că voinţa se determină singură, fiindcă ea însăşi creiază obiectul sau sistemul de norme al acţiunii, care sistem se întrupează în legi, obiceiuri şi instituţii. In acest sens toate formele de organizare socială exprimă în mod obiectiv liber­tatea voinţii. Iar de-asupra acestui sistem de condiţii stă Statul, care susţine întreaga organizare raţională emanând din autodeterminarea •voinţii 9).

2. — Statul e definit de Hegel în mai multe părţi din Filo­zofia Dreptului. Cea mai sumară definiţie şi mai adequată doctrinei

9 ) A s u p r a cercu lu i c u p r i n s în r a ţ i o n a m e n t u l lui H e g e l , c ă v o i n ţ a e d e t e r -m i n a t ă d e ob iec tu l ei şi în a c e l a ş t imp e a d e t e r m i n ă ob iec tu l , v e z i obiecţ iuni le r i ­d i c a t e d e L . T . H o b h o u s e , The Metphysical Theory of the State ( L o n d o n , 1 9 2 1 ) , p. 3 4 u r m .

lui pare să fie aceea dela începutul capitolului despre Stat (§ 2 5 7 ) : „Statul este realitatea ideii etice-obiective" (Der Staat ist die Witk-lichkeit der sîltlkhen Idee). Hegel mai defineşte Statul ca raţionalul în sine şi pentru sine (ca sinteză a generalului şi a particularului), sau ca scopul său însuşi, o unitate substanţială, în care libertatea se realizează în mod desăvârşit (Ph.il. d. R. § 2 5 8 ) . Sau, Statul este „voinţă divină" (Ibid. § 270; Cf. § 272) 1 0 ) .

Fiinţa şi natura Statului nu se reflectă însă în aceste definiţii decât numai dacă examinăm de aproape expunerea lui Hegel. Căci Statul ca realizarea ideii etice residă în însăşi organizarea pe care acest instrument o primeşte în procesul libertăţii obiectivate.

Dela început Hegel ne previne că Statul nu trebue confundat cu societatea şi nici rolul lui nu trebue redus la apărarea libertăţii personale şi a proprietăţii, cum susţin unii jurişti şi filosofi. Un ase­menea rol e mult prea limitat pentru a corespunde funcţiunii ade­vărate a Statului. Dacă Statul nu ar avea altă menire decât să satisfacă trebuinţele indivizilor, atunci ar dispărea orice element etic din raţiunea lui de a fi- In acest caz interesul individual ar fi ultimul scop al Statului, iar participarea la organizarea lui nu ar însemna decât ceva benevol.

Statul stă într'o relaţie necesară faţă de individ. El este însă deasupra oricărei voinţi individuale. Existenţa lui nu atârnă de vre-o învoeală contractuală, ci numai de sine însuşi, ca ideie care se sus­ţine şi se determină singură. Statul e însuşi spiritul obiectiv. El dă individului obiectivitate, adevăr şi caracter etic pe măsură ce acesta devine un memlbru activ al lui. De aceea, datoria cea mai înaltă a indivizilor este de a fi membri ai Statului (Phil. d. R. § 2 5 8 ) . Relaţia reprezintă unitatea între individ şi Stat, legătura indisolubilă între unul şi altul. Este o unitate raţională prin faptul că generalul şi particularul se contopesc armonios şi exprimă unitatea libertăţii obiective.

Pentru Hegel, origina Statului nu interesează ideia Statului, privită în esenţa ei. Din punctul de vedere filosofic, numai conceptul ,-.e Stat vine în considerare. In adevăr, Hegel nu urmăreşte să ex­pună evoluţia Statului, ca instituţie concretă în istorie, nici să con­struiască un Stat model, ca Platon sau utopiştii din timpul Renaşterii. Ceea ce-1 preocupă pe Hegel, este ideia Statului în sine, sau Statul ca problemă şi fenomen în istoria lumii.

Hegel recunoaşte lui Rousseau meritul de a fi stabilit voinţa ca principiu al Statului. El îi impută însă de a fi redus rolul ei. ca şi Fiehte, la acea voinţă generală, rezultată din voinţele individuale.

1 0 ) I n E n c i c l o p e d i e (§ 5 3 5 ) S t a t u l e def ini t c a „ s u b s t a n ţ a e t i c ă c o n ş t i e n t ă d e s ine , — u n i r e a p r i nc ip iu lu i fami l ie i şi a l soc i e t ă ţ i i c i v i l e " . I a r în P r e l e g e r i l e a s u p r a F i l o s o f i e i I s to r i e i . S t a t u l a p a r e c a „ ide ia sp i r i t ua l ă în e x t e r i o r i t a t e a v c i n ţ i i u m a n e şi a l iber tă ţ i i e i " ( I n t r o d . ) . C f . şl de f in i ţ i a d in F i l o so f la Sp i r i tu lu i (§ 5 3 5 ) .

In acest chip se face din unirea indivizilor în Stat un contract vo­luntar şi dependent de contingenţa adeziunii lor. Aici Hegel atrage itenţia la consecinţele nefaste ale unei asemenea concepţii, făcând

aluzie la evenimentele revoluţiei franceze- In locul principiului voinţii individuale, trebue pusă voinţa obiectivă, care întrupează raţionalul.

•2tul trebue conceput, prin urmare, de-asupra voinţelor individuale şi independent de orice contingenţă trecătoare. Esenţa lui este însăşi „realizarea libertăţii", luată în înţelesul de existenţă a spiritului obiectiv. Această esenţă se realizează „ca putere de sine stătătoare, în care indivizii singuri sunt numai momente; este mersul lui Dum­nezeu în lume că Statul este; temeiul lui este puterea raţiunii reali­zată ca voinţă". Din acest punct de vedere, când considerăm ideia de Stat, nu trebue să ne gândim la diferitele Siate sau instituţii exi­stente cu defectele lor, ci la însăşi existenţa ideii, care le susţine. Statul este ceva viu şi de aceea supus tuturor lipselor inerente unui corp viu. Dar desfigurările de cari poate suferi oricare Stat în parte, sunt lucruri secundare faţă de ceea ce e pozitiv şi afirmativ în conceptul Statului în genere. Căci, după cum omul cel mai urît, criminalul, bolnavul şi invalidul sunt tot oameni, aşa şi cel mai im­perfect Stat cuprinde în sine esenţa ideii de Stat (Phil. d. R. § 2 5 8 ) .

In alte cuvinte, pentru Hegel'Statul nu este întocmire artifi­cială, operă de artă, cum susţinea Hobbes, contract sau alcătuire sta­bilită prin voinţa oamenilor, cum spunea Rousseau, ci realizarea însăşi a spiritului: Este ceva obiectiv, de-asupra voinţii oamenilor, ceva ge­neral şi raţional. Individul este, bine înţeles, subsumat Statului, ca parte integrantă a totului. Dar prin aceasta individul nu-şi pierde libertatea, ci şi-o întregeşte şi desăvârşeşte. Individul devine liber numai în cuprinsul Statului, căci numai această organizare poate rea­liza pe deplin libertatea umană. Scopul Statului este tocmai să scoată în evidenţă această obiectivare a libertăţii, să armonizeze par­ticularul cu generalul, să descopere raţionalul în realitate şi să recu­noască ca real ceea ce este raţional, adică ceea ce se susţine prin sine şi pentru sine. Astfel înţelegem cuvintele mult citate din Prefaţa Filosofiei Dreptului: „Ceea ce e raţional, e real, şi ceea ce e real e raţional" 1 1 ) .

3. — Ideia Statului se referă la trei categorii de relaţii în reali­tate : a) la constituţie sau ceea ce numeşte Hegel dreptul intern al Statului (inneres Staatsrecht), b) relaţiile unui Stat cu alte State sau dreptul extern al Statului (äusseres Staatsrecht), şi c) la ideia generală ca specie sau la spiritul „care îsi dă realitatea sa în procesul istoriei lumii" (Phil- d. R. § 259; cf. Encucl. § 5 4 7 ) .

1 1 ) Sensu l a c e s t o r cuv in te se g ă s e ş t e e x p r i m a t în diferite f o r m e d e - a s e -m e n e a în L o g i c ă , E n c i c l o p e d i e şi în i n t r o d u c e r e a la Pre l eger i l e a s u p r a F i l o s o ­fiei Is tor ie i . V e z i H a n s W e n k e , Hegel's Theocie des objektiven Geistes ( H a l l e a . S . 1 9 2 7 ) , p. 4 4 .

Dintre toate aceste categorii de relaţii, Hegel consideră mai amănunţit pe acelea cari se referă la structura internă a Statului. Aceasta este explicabil, căci ceea ce un Stat înseamnă în organizarea lui înfăptuită ne poate da o concepţie clară despre rostul lui în lume. Aici Statul este „realitatea libertăţii concrete", prin care se înţelege că atât interesele particulare cât şi desvoltarea şi recunoaşterea drep­turilor lor (în sistemul familiei şi al societăţii civile) se realizează numai pe măsură ce ele se confundă cu interesul general, recunoscut ca propriul lor spirit. Hegel vede esenţa Statelor moderne în faptul că „realizarea libertăţii nu este după plac subiectivă, ci după con­ceptul voinţii, adică după generalitatea şi divinitatea ei". In Statul modern găsim generalul legat cu deplină libertate a particularului şi cu buna stare a indivizilor în aşa fel încât ambele părţi se susţin reciproc. Căci numai cât timp „ambele momente" se menţin în forţa lor poate Statul să fie privit ca bine organizat (Phil. d. R. § 2 6 0 ) . Cum vedem, subsumarea individului în organizarea Statului nu în­seamnă pentru Hegel despuiarea de drepturile lui, ci numai armoni­zarea intereselor particulare cu interesele generale. Se înţelege dela sine că generalul sau Statul trebue să predomine particularul sau in­dividul. Şi chiar atunci când Hegel recunoaşte indivizilor excepţionali puterea de a creia ceva nou, el nu uită să explice această operă in­dividuală ca stând în funcţie directă de organizarea comunităţii şi ideile epocei în care se produce.

In Stat se contopeşte ceea ce este substanţial şi general cu ceea ce este particular şi individual în realitatea socială. Din această contopire ia naştere relaţia de reciprocitate, anume, că legătura in­dividului cu Statul implică nu numai datorii, ci şi drepturi. In Stat datoria şi dreptul sunt unite în una şi aceiaşi relaţie, implicându-se reciproc. Conceptul acestei uniri este una din cele mai importante de­terminări şi cuprinde puterea lăuntrică a Statului 1 2 ) .

Această parte din opera lui Hegel, care corespunde doctrinei solidarităţii din timpurile noastre, nu poate fi îndeajuns relevată. Hegel accentuează nu numai solidaritatea care există de fapt între interesele particulare ale individului şi interesele generale ale Sta­tului, dar în acelaş timp el priveşte această relaţie ca pârghia puterii unui Stat bine organizat. Şi în contra afirmaţiilor unor critici de astăzi, trebue să recunoaştem că Hegel nu numai nu nesocoteşte per­sonalitatea individului, dar chiar o respectă, susţinând că interesele şi drepturile individului trebuesc luate în seamă şi că satisfacerea lor e chiar necesară pentru Stat. Textual Hegel spune: „Individul trebue în îndeplinirea datorii lui să găsească în vre-un fel în acelaş timp

1 2 ) In P r e l e g e r i l e a s u p r a Fi losof ie i Is torie i ( I n t r o d . ) H e g e l r e v i n e a s u p r a aces t e i relaţ i i . Ide ia de so l idar i ta te a p a r e la H e g e l expl ic i t în a c e l „s i s tem d e t r e -buinţi", în c a r e f i ecare individ e l ega t d e c o l e c t i v i t a t e pr in interese şi nevo i : Phil. d. R. § 1 9 9 ; C f . Eneyel. § 5 2 4 .

propriul său interes, satisfacerea sau socoteala sa, şi din relaţia lui în Stat să-i crească un drept, prin care lucrul general devine propriul său lucru particular- Interesul particular trebue în adevăr să nu fie pus de-o parte sau chiar oprimat, ci pus în conformitate cu generalul, prin care el însuşi si generalul se menţine" (Ibid. § 261; Cf. Encycl. § 4 8 6 ) .

Corelaţia între datorie şi drept implică reciprocitate în sensul că ceeace Statul pretinde ca datorie, constitue şi dreptul individului, o relaţie, care nu e altceva decât organizarea libertăţii. Astfel „de­terminările voinţii individuale sunt aduse prin Stat într'o existenţă obiectivă şi ajung întâi prin el la adevărul şi realizarea lor". Şi aici adaogă Hegel proposiţia, care sintetisează definitiv interesul indivi­dului de a fi membru al Statului şi de a avea conştiinţa că numai astfel el poate să se realizeze ca om: „Statul este singura condiţie a ajungerii scopului şi binelui particular" (Phil. d. R. § 2 6 1 ) .

Pentru ca Statul să existe de fapt, el are nevoe de celelalte două forme de organizare etică, de familie şi societatea civilă. In această privinţă Hegel compară Statul cu sistemul nervos, organizat unitar, dar care, pentru a fi viu, trebue să aibe desvoltate simţirea şi iritabilitatea, una corespunzând familiei şi alta societăţii (Ibid. § 2 6 4 ) . Astfel i se dă Statului substratul lui concret, baza pe care trebue să se raz'me în existenţa lui particulară.

Statul e însă organism nu numai la figurat. Acest organism este ,.evoluţia ideii" spre acele deosebiri şi acea realitate obiectivă, cari formează diferitele puteri şi activităţi în Stat şi cari toate alcă-tuesc constituţia politică. Căci nu numai Statul, ci şi constituţia po­litică este organism. Ambele corespund aceluiaş proces evolutiv şi sunt în fond organic unite. Constituţia purcede din Stat, iar acesta se menţine prin ea. Ambele alcătuesc un tot unitar, care dispare îndată ce una din părţi se desparte de cealaltă- Căci e în natura organismului ca toate părţile lui să aparţină unei identităţi (Ibid. § 2 6 9 ) .

In asemenea condiţii constituţia trebue să fie corespunzătoare stadiului de desvoltare al unui popor. Statul, „ca spirit al unui ropor", nu poate avea o altă constituţie decât aceea care reflectă conştiinţa acelui popor. „Fiecare popor are de aceea constituţia care îi este potrivită". Căci o constituţie nu este ceva improvizat, ci rezul­tatul unei munci de secole, „ideia şi conştiinţa raţionalului, cât de departe este desvoltată într'un popor" (Ibid. § 2 7 4 ) . Hegel amin­teşte aici de constituţia pe care Napoleon o dădea Spaniolilor, o -nstituţie care, deşi superioară aceleia avută înainte de acest popor,

era totuşi respinsă ca ceva nepotrivit condiţiilor lui de desvoltare. Constituţia e independentă de puterea legislativă şi se modifică

în cursul timpului după necesităţile Statului. Căci constituţia, ca fundament al Statului, trebue presupusă de puterea legislativă, chiar

atunci când o schimbare se impune în afară de prevederile cuprin­sului ei. Constituţia este şi în acelaş timp devine. Fără a reprezenta o formă de schimbare propriu zisă, modificările ei sunt treptate şi evolutive. Ca exemplu de asemenea modificări Hegel aminteşte tre­cerea proprietăţilor private ale principilor germani în domenii, adică în proprietăţi ale Statului, sau renunţarea împăratului de a administra direct justiţia. Toate aceste schimbări luau naştere din necesităţile realităţii. In acest mod constituţia se modifică pe nesimţite (Phil. d. R. § 298) .

Mai departe, constituţia e raţională întrucât Statul determină activitatea lui „după natura conceptului". Prin aceasta înţelege Hegel că fiecare din puterile în Stat să cuprindă în sine totalitatea unitară a organismului- De aceea problema separării puterilor în Stat trebue privită din punctul de vedere al conceptului, care aici înseamnă, bine înţeles, unitatea Statului. Astfel Hegel arată necesitatea ca separarea puterilor să nu represinte independenţa lor absolută sau rolul negativ al unei limitări reciproce, cum susţinea Montesquieu. In acest caz principiul ar determina numai un echilibru, nu însă şi unitatea vie a Statului. ( >Numai autodeterminarea conceputului în sine, nu oarecari alte scopuri şi utilităţi, este ceeace cuprinde origina absolută a puterilor separate, şi numai din pricina lor orga­nizarea Statului este ca raţionalul în sine şi imagina raţiunii eterne", (lbid. § 272). Există chiar pericolul de a vedea o putere căuiând să stăpânească pe alta şi astfel unitatea Statului să fie ameninţată cu disoluţia. Aşa s'a întâmplat pe timpul revoluţiei franceze, când uneori puterea legislativă, iar alteori puterea executivă z căutat să domine, ridicându-se una de-asupra celeilalte. Hegel ac­centuează aici necesiiater-, vitală pentru Stat de a avea fiecare putere conştientă de legătura ei cu totul organic şi unitar. Şi aici apare preocuparea de a scoate în relief necesitatea solidarităţii, cerută de logica realităţii sau a spiritului.

Sunt trei puteri în Stat: puterea legislativă, puterea guverna­mentală ( Regierungsgewalt) şi puterea princiară. Cum Statul e imagina însăşi a raţiunii, constituţia trebue să cuprindă puterile lui în formă raţională. Cele trei momente ale conceptului, adică generalul, particularul şi singularul, se regăsesc şi în constituţie. Astfel puterea legislativă, exercitată de toţi cetăţenii pentru stabilirea normelor ge­nerale sau a „legilor", corespunde generalului; puterea guvernamen­tală, exercitată de câţiva cetăţeni însărcinaţi cu aplicarea legilor la cazurile particulare, reprezintă momentul particularităţii; iar puterea princiară, exercitată de un singur cetăţean, monarhul, întrupează mo­mentul singularităţii şi menţine unitatea Statului, coordonând toate puterile în Stat. Sau în termenii lui Hegel: „Statul se împarte cu aceasta în deosebirile substanţiale: a) Puterea de a determina şi a stabili generalul, puterea legislativă, b) a subsumării sferelor parti-

cu'Iare şi a cazurilor singulare sub general, puterea guvernamentală, c) a subiectivităţii ca a ultimei decişii de voinţă, puterea princiară, în care puterile deosebite sunt întrunite în unitate individuală, care este deci vârful şi începutul totului, al monarhiei constituţionale' (Phil. d. R. § 2 7 3 ) . Cum vedem, Hegel nu pune puterea judecă­torească printre puterile în Stat. Şi aceasta pentru motivul că această putere, prin caracterul ei, nu ar aparţine în sfera proprie a. noţiunii de putere (Ibid. § 272)- Hegel o pune de fapt în sistemul relaţiilor sociale, alături ce politie, sau o ubordo .razi nuterii guvernamentale (Ibid, § 2 8 7 ) .

4. — Pentru Hegel, puterea princiară sau ceea ce se mai nu­meşte puterea executivă, este cea mai importantă. Aceasta din mo­tivul că o asemenea putere constitue momentul singuralităţii, cel mai hotărîtor şi rrai cuprinzător în viaţa Statului. ,,Eu este în acelaş timp cel mai singular şi cel mai general", zice Hegel, iar „singu­laritatea este... principiul înviorător, suveranitatea, care cuprinde în sine toate deosebirile". In adevăr, puterea princiară cuprinde în sine cele trei momente ale totalităţii, adică generalitatea constituţiei şi a legilor, sfătuirea particularului asuora generalului şi momentul ultimei decişii, ca al autodeterminării" (Phil. d. R. § 2 7 5 ) .

Aici se pune chestiunea suveranităţii Statului, pe care Hegel o fundează pe trei motive. 1 ) Determinarea fundamentală a Statului politic este „unitatea substanţială ca idealitate a momentelor sale", în care diferitele puteri şi activităţi apar stăpânite de ideia totalităţii şi în cari fiecare din ele nu e legată de calitatea subiectivă a indi­vizilor deţinători de funcţiuni, ci de calitatea lor obiectivă, pusă în serviciul Statului. Această „idealitate" înseamnă independenţa de orice voinţă personală şi arbitrară, ce trebue să domnească în exer­ciţiul unei funcţiuni publice, al cărei scop unic este binele totului, adică al Statului. 2) Suveranitatea, ca să existe de fapt, trebue să a ;be în ultima instanţă decisia emanând dela o singură persoană, de'a monarh, care formează însăşi individualitatea Statului. Perso­nalitatea aceasta nu trebue însă confundată cu aceea a unei societăţi, comunităţi, familii. Acestea posedă personalitate abstractă şi limitată, ca moment, pe când Statul o are reală şi nelimitată, ca totalitate, cuprinzând în sine toate momentele conceptului cari duc la realitatea lui deplină- De aceea conceptul monarhului nu e ceva derivat din altceva, ci un ce absolut şi necondiţionat şi al cărui drept poate fi fundat pe autoritatea divină. Hegel observă însă că o asemenea fun­dare dă naştere la neînţelegeri .şi că sarcina cercetării filosofice e tocmai să înţeleagă acest divin. Se vorbeşte de suveranitatea popo­rului, mai ales în timpurile moderne, ca de ceva care există în sine. O asemenea suveranitate există însă numai în sensul că un popor este de s'ne stătător faţă de alte popoare. Determinarea aceasta este

relativă, fiind în funcţie de existenţa altor suveranităţi. Dar suvera­nitatea poporului nu poate fi pusă în opoziţie cu suveranitatea re-presentată de monarh. „Poporul fără monarhul lui", zice Hegel,

este massa fără formă, care nu mai e un Stat şi căreia nici una din determinările, cari există numai în totul format în sine, suve­ranitate, guvernământ, tribunale, autorităţi, clase şi orice ar fi, nu-i mai aparţine". Suveranitatea poporului nu poate exista decât ca „personalitate a totului, şi aceasta în realitatea conformă conceptului ei, ca persoana monarhului" (Phil. d. R. § 2 7 9 ) . Necesitatea re­presentara printr'o persoană reală este evidentă în toate stadiile de desvoltare şi în toate formele de organizare a Statului. Chiar în acele State, în cari conştiinţa unităţii totului nu a ajuns să fie pe deplin realizată şi în cari conducerea treburilor publice este încre­dinţată fie unui număr de oameni (aristocraţie), fie poporului (demo­craţie), trebue să existe ..un vârf individual", care să decidă şi să -omande, ca în persoana unui om de Stat sau a unui general. „Căci orice acţiune şi realitate are începutul ei şi executarea ei în uni­tatea decisă a unui executor". Prin urmare, Statul are întotdeauna nevoe de un representan! real şi efectiv în exercitarea suveranităţii lui. Ceea ce trebue considerat aici. este „necesitatea ideii în sine" şi limic altceva. „Statul trebue privit ca un mare edificiu arhitectonic, ca o hieroglifă a raţiunii, care se represintă în realitate"- Cu toate acestea, observă Hegel, dacă oricine înţelege că Statul e voinţă su­verană care se autodetermină, nu oricine pricepe că această voinţă, „acest eu voesc ca persoană" trebue să fie concepută ca necesară. Aceasta nu înseamnă însă ca monarhul trebue să acţioneze în mod arbitrar. El este legat de sfaturile altora, şi unde constituţia e bine fundată, el nu are altceva de făcut decât să pună numele lui pe decisiile luate în conformitate cu interesele Statului. „Dar acest nume", zice Hegel, „este important: este vârful peste care nu se poate ireoe" (lbid.). Aici vede Hegel deosebirea fundamentală între Statul modern şi Statul antic. Această voinţă obiectivată nu deve­nise conştientă în Statul antic, ci era scoasă din natură (consultarea oracolelor, sborul pasărilor, etc.), considerată ca puterea care decidea în ultima instanţă asupra binelui oamenilor. Nici chiar astăzi deter­minarea voinţii Statului nu e înţeleasă pe deplin, ca manifestarea obiectivă a suveranităţii lui, ci e considerată mai mult ca ceva ar­bitrar. 3 ) In sfârşit, suveranitatea Statului residă în determinarea caracterului ei natural. In alte cuvinte, monarhul este determinat pe cale imediată şi naturală, prin naştere naturală. „Această trecere", zice Hegel, „dela conceptul autodeterminării pure în nemijlocirea fiinţei şi cu aceasta în naturalitate este de natură pur speculativă, cunoaşterea lui aparţine de aceea filosofiei logice. Este de altfel în total aceiaşi trecere, care este cunoscută ca natura voinţii în general şi procesul este de a traduce un cuprins din subiectivitate (ca scop

représentât) în existenţă". Procesul acesta de trecere delà concept la existenţă nu e însă altceva decât „întoarcerea (Umschlagen) ime­diată a autodeterminării voinţii (al conceptului simplu însuşi) într'un acesta şi existenţa naturală, fără mijlocirea unui cuprins particular — (un scop în acţiune)" (Phil. d. i?. § 2 8 0 ) . Aceiaşi „întoarcere" se: găseşte în argumentul ontologic despre existenţa lui Dumnezeu, în. care unitatea conceptului cu existenţă determină adevărul 1 3 ) .

La obiecţiunea care se ridică uneori, că monarhul poate fii lipsit de calităţile necesare guvernării şi că prin urmare e absurd a susţine o asemenea situaţie ca raţională, Hegel răspunde că pre­supunerea nu are nici un temei. In organizarea desăvârşită a unui Stat e vorba numai de „vârful decisiei formale" şi monarhul trebue să fie numai un om „care zice „da" şi pune punctul pe i; căci vârful trebue să fie aşa că particularitatea caracterului nu este prin­cipalul"- Hegel are în vedere, se înţelege delà sine, monarhia con­stituţională. De aceea el spune că într'o monarhie bine organizată: ,,partea obiectivă aparţine numai legei, în care monarhul are numai să adaoge subiectivul „eu voesc" (Phil. d. R. § 2 8 0 ) . In acest pa-r sagiu Hegel pare să fie inspirat cu deosebire din concepţia engleză-despre monarhie şi anticipează interpretarea celebră a lui BageJiot asupra rolului monarhului în constituţia Angl ie i 1 4 ) . De altfel Hegel era un admirator al instituţiilor politice engleze, pe cari le studiase cu interes, urmărind de aproape desfăşurarea crizei, care ducea la marea reformă din 1832 1 5 ) .

In sfârşit, ceea ce face majestatea monarhului este întruparea ideii nemişcată de capriciul voinţii subiective şi al existenţei fără scop. Aceasta dă Statului adevărata unitate, ferindu-1 de fluctuaţiile opiniei, a luptelor între fracţiuni şi a altor situaţii particulare şi ca­pricioase. De aceea Hegel vede în dreptul de naştere şi moştenire:

1 3 ) T r a d u c e r e a termenului „ U m s c h l a g e n " cu „ î n t o a r c e r e " nu e p o a t e fe­r ic i tă , d a r d in l ipsă d e alt e c h i v a l e n t ne mul ţumim a-1 r e d a cu un c u v â n t , c a r e ind ică ce l puţ in c e v a c a r a c t e r i s t i c din c o n c e p t u l hege l ian , a n u m e — m i ş c a r e a . S e ştie, în a d e v ă r , c ă p e n t r u H e g e l o r i c e lucru finit „ s e î n t o a r c e " în c o n t r a r u l lui, pr in c a r e o p o s i ţ i a se s u p r i m ă o r i s e p r e s e r v ă în a c e l a ş t imp, iar lucrul se î n a l ţ ă s p r e o u n i t a t e m a i b o g a t ă . A c e a s t ă m i ş c a r e cons t i tue e s e n ţ a metode i d i a l e c t i c e . C ă c i a pr iv i „ î n t o a r c e r e a " o r i c ă r u i c o n c e p t în sensul descr i s î n s e a m n ă a p e r c e p e t r e c e r e a lui s p r e u n i t a t e a sintezei .

1 4 ) The English Constitution ( N e w ed., L o n d o n , 1 8 7 2 ) , p p . 5 7 — 7 5 . 1 5 ] A s u p r a aces t e i r e f o r m e H e g e l a publ i ca t c h i a r în a n u l morţ i i lui ( 1 8 3 1 )

un s tud iu amănunţ i t , „ O b e r die eng l i sche Reformbi l l" , a p ă r u t n e c o m p l e c t din c a u z a cenzure i în Allgemeine preussische Staatszeitung, N r . 1 1 5 — 1 1 8 ) şi p u b l x a r în î n t r e g i m e p e n t r u în tâ ia o a r ă în vo i . X V I I a l oper i lor , ediţ ia 1 8 3 2 — 1 8 4 0 . A -s u p r a interesului v i u p e c a r e l'a p u r t a t H e g e l f a ţ ă d e c iv i l izaţ ia eng leză , vezi s tu­diul lui H o r s t H o h n e , „ H e g e l und E n g l a n d " , a p ă r u t d e c u r â n d în r e v i s t a Kant-Studien ( 1 9 3 - 1 ) , vo i . X X X V I , 3—4, pp. 3 0 1 — 3 2 6 , Influenţele pr imi te de Hege l : sunt e v i d e n t e cu d e o s e b i r e în scr ier i l e soc ia l -pol i t ice , în c a r i a b u n d ă referinţelee p r i v i t o a r e la A n g l i a .

motivul legitimităţii nu numai al unui drept pozitiv, ci în acelaş timp al ideii. Succesiunea nu trebue însă concepută din punctul de vedere lim'tat al binelui public, al poporului sau al Statului, căci o asemenea interpretare nu întemeiază necondiţionat şi definitiv „maiestatea" mo­narhului ca idee. Şi tot aşa Hegel se ridică în contra concepţiei care pune pe monarh în funcţie directă de binele poporului sau îl con­sideră ca primul servitor sau funcţionar al Statului. O astfel de concepţie pleacă dela voinţa ca părere şi capriciu al celor mulţi şi stă în contrazicere, cum s'a văzut mai sus, cu principiul Statului.

Ideia monarhului nu trebue pusă în legătură nici cu Dumnezeu, căci fiinţa supremă a făcut totul, cele bune şi cele rele. Nu trebue să privim ideia nici măcar din punctul de vedere al utilităţii, căci desavantagii se po f găsi şi aici. Nu mai puţin trebue să considerăm pe monarh fundat în dreptul pozitiv. In acest caz rolul lui apare întâmplător în loc să fie ceea ce este de fapt, rezultatul unei nece­sităţi simţite. Hegel găseşte necesitatea ideii de monarh fundată în însăşi puterea ideii, care depăşeşte orice consideraţii practice şi tre­cătoare. Aşa se explică faptul că, deşi în majoritatea cazurilor mo­narhii nu sunt înzestraţi cu calităţi excepţionale, totuşi milioane de oameni se lasă stăpâniţi de ei. A susţine că aceştia o fac în contra intereselor şi scopurilor lor, e absurd, căci oamenii nu sunt atât de mărginiţi- Ceea ce îi fac să se supună unei asemenea stăpâniri, este de fapt „puterea lăuntrică a ideii". Aceasta este ceea ce leagă indi­solubil pe popor de monarhul lui (PhiL d. R. § 2 8 1 ) .

Din suveranitatea monarhului decurge dreptul de graţiere, în care se reflectă „realizarea puterii spiritului" de a desface ce e făcut şi a distruge astfel crima prin iertare şi uitare (Op. cit. § 282). Un alt drept, care aparţine de asemenea puterei principelui, este ceea ce nu­meşte Hegel „momentul particularităţii", prin care monarhul îşi alege oamenii pentru treburile Stalului sau îi depărtează dela ele. Este ceea ce se cunoaşte în termeni constituţionali, dreptul şefului Sta­tului de a numi şi revoca pe miniştri. Acest drept, spune Hegel, cade în capriciul nel'mitâl al monarhului, întrucât e strâns legat de per­soana imediată a lui. Dar întrucât partea obiectivă a decisiei, cu­noaşterea de aproape a împrejurărilor, legilor şi a altor motive cade în competinţa persoanelor însărcinate cu observarea lor, se înţelege că numai ei, iar nu monarhul, rămân răspunzători. Căci majestatea mo­narhului, ca ultima subiectivitate care decide, rămâne de-asupra ori­cărei responsabilităţi în afacerile Statului (Op. cit. § 2 8 3 — 2 8 4 ) . In sfârşit, ultimul moment al puterei princiare se referă la „generalul în sine", care se exprimă subiectiv în conştiinţa morală a monar--hului şi obiectiv în constituţie şi legi (Ibid. § 2 8 5 ) .

5. — Puterea guvernului sau guvernamentală (Regierungs-gewalt) aplică şi execută decisiile monarhului sau a puterei executive,

cuprinzând în sine puterea judecătorească şi poliţienească. D e fapt, această putere echivalează cu administraţia. Hegel ridică astfel administraţia la rangul de putere în Stat. Concepţia e specifică şi reflectă încă odată influenţa realităţilor Statu­lui prusian, cu toate deosebirile pe cari le stabileşte filosoful în ceea ce priveşte, cum vom vedea, alegerea miniştrilor în par­lament (în contra obiceiului prusian de atunci). Puterea guver­namentală se referă la toate acele condiţii particulare şi complicaţii, cari nasc în sânul societăţii civile şi cari trebuesc să fie puse în acord cu interesele generale, adică ale Statului. Pentru menţinerea acestor interese e necesar ca puterea guvernamentală să aibe repre-sentanţii ei, pe „funcţionarii de Stat executivi", dela cei inferiori până la cei superiori, cari vin în contact direct cu capul Statului. Dar ceea ce susţine societatea civilă, zice Hegel, gândindu-se desigur la Hobbes, fără însă a-1 cita, societatea în care interesul individual al tuturora în contra tuturora ar duce la disoluţie, este faptul că mij­loacele pentru realizarea intereselor particulare se găsesc în Stat. Patriotismul cetăţenilor se razimă în această privinţă pe conştiinţa că Statul e însăşi substanţa, care asigură interesele şi buna stare a lor. Iar spiritul de corporaţie, care cuprinde „înrădăcinarea particularului în general", are în firea lui forţa si adâncimea Statului (Phil. d. R. § 2 8 9 ) .

Guvernul are în primul rând însărcinarea de a observa divi-siunea muncii prin organizarea autorităţilor şi de a o pune în le­gătură cu întregul mecanism al Statului. Aceasta cere, bine înţeles, ca administraţia să fie organizată în aşa fel ca fiecare organ, de jos în sus, să fie pus în relaţie cu centrul. Astfel puterea judecătorească şi puterea poliţienească, deşi merg separat, ele se întâlnesc într'un punct comun. Centralizarea înlesneşte guvernarea, dar ea nu trebue să fie exagerată încât să suprime orice viaţă locală şi orice spirit de iniţiativă. Căci în viata comunităţilor locale stă forţa Statelor (Ibid. § 2 9 0 ) .

In ceea ce priveşte selecţiunea funcţionarilor, Hegel este cât se poate de judicios- 'Atitudinea lui e independentă de împrejurările Prusiei de atunci, unde criteriul numirii, mai ales în posturile im­portante, era dictat de interesele clasei aristocratice. Indivizii sunt destinaţi a îngriji de afacerile guvernării, nu prin naştere sau prin personalitatea lor naturală, ci prin cunoaşterea şi dovada capacităţii lor, care formează singura calificare a unui cetăţean pentru o funcţie publică. Selecţiunea însă nu e uşoară, fiindcă legătura între individ şi funcţie e oarecum întâmplătoare. Decisia în această privinţă ră­mâne întotdeauna puterii suverane a Statului, adică a monarhului (Phil. d. R. § 291—292) . îndeplinirea datoriei este condiţia legăturii, individului cu funcţiunea pe care o exercită şi pe baza căreia el gă­seşte satisfacerea siguranţei persoanei sale particulare şi indepen-

i-Henţa activităţii sale de vreo influenţă subiectivă. De aceea Statul nu -contează pe fapte arbitrare sau benevole, cari se inspiră din vederi subiective. Căci Statul pretinde delà fiecare funcţionar sacrificiul ori-

'căror scopuri subiective, pe cari i le satisfac numai atunci când , el îşi îndeplineşte obiectiv datoria. Aici residă, spune Hegel, „le­gătura interesului general şi particular, carç face conceptul şi tăria lăuntrică a Statului". Pe lângă aceasta, funcţiunea nu trebue privită ca o relaţie contractuală. Funcţionarul trebue să îndeplinească „o valoare în sine şi pentru sine", iar neîndeplinirea datoriei nu este o valoare particulară de contract, ci violarea interesului general şi prin urmare o crimă în contra Statului (Ibid. § 2 9 4 ) . Statul şi supuşii lui sunt asiguraţi în contra abuzurilor din partea autorităţilor şi a func­ţionarilor prin răspunderea directă a acestora, dar şi prin controlul exercitat de comunităţi şi corporaţii. Astfel controlul de sus este întregit prin supravegherea de jos a celor interesaţi- Dar totul atârnă în primul rând de educarea funcţionarilor şi a poporului în aşa fel încât să se producă ceea ce numeşte Hegel „obiceiul intereselor, ve­derilor şi treburilor generale" (Ibid. § 2 9 6 ) .

In sfârşit, Hegel consideră importanţa clasei de mijloc în or­ganizarea Statului. Funcţionarii şi membrii guvernului formează par­tea principală a clasei de mijloc, în care se întruneşte inteligenţa şi conştiinţa massei unui popor. Această clasă e ferită de a lua înfăţi­şarea unei aristocraţii isolate şi dominante, atât prin instituţiile su­veranităţii de sus cât şi prin drepturile de corporaţie de jos. Clasa de mijloc indică de fapt gradul de desvoltare al unui Stat. Unde nu există o asemenea clasă, acolo Statul nu se află încă pe o treaptă înaltă de desvoltare. Şi aici Hegel dă ca exemplu Rusia, alcătuită dintr'o massă de iobagi şi alta de stăpâni. De aceea e în interesul Statului de a ajuta promovarea clasei de mijloc (Ibid- § 2 9 7 ) .

6. Legiferarea are ca obiect determinarea legilor în general şi se deosibeşte de administraţie, care priveşte particularul şi modul de executare al legilor. Deosebirea nu e însă tranşată între legiferare şi administraţie. Ambele se leagă în realitatea concretă a Statuluî. Legea pentru a fi aplicabilă, trebue să fie definită. Aceasta dă legilor o parte empirică, supusă în executare unei modificări inerente, ceeace violează caracterul legii. Dar, spune Hegel, în unitatea organică a puterilor residă faptul că există un spirit, care stabileşte generalul în realitatea Statului.

Dificultatea de a stabili unitatea de măsură a serviciilor pentru Stat este oarecum înlăturată prin mijlocirea banului. In adevăr, banul poate fi privit ca o formă generală de evaluare. El ne dă posibilitatea unei determinări cantitative a dreptăţii şi egalităţii serviciilor. Altfel cel mai talentat ar fi mai mult impus decât cel lipsit de talent. Dar

•"n condiţiile Statului modern se respectă libertatea subiectivă în sensu'

că se cere dela fiecare numai ceeace se poate da în mod obiectiv şi general. Aşa se explică faptul că Statul azi reduce toate serviciile la ban, cu excepţia serviciului militar, care a rămas personal. (Phil. d. R. § 2 9 8 — 2 9 9 ) .

Hegel e de părere ca membrii guvernului să facă parte din parlament, ca în Anglia. Şi aceasta se întemeiază pe convingerea deja exprimată, că cele două puteri nu trebue să se limiteze reciproc-Participarea puterei executive la opera legislativă înlătură indepen­denţa absolută a puterilor şi întăreşte unitatea Statului.

Elementul diferitelor stări sau cíase sociale e important în puterea legislativă. El are funcţiunea să determine ca chestiunile generale să fie represéntate nu numai în sine, ci şi pentru sine, adică momentul li­bertăţii subiective şi formale sau conştiinţa publică să apară ca „ge­neralii atea empirică" a vederilor celor mulţi. Prin expresia ,,cei mulţi" înţelege Hegel pe cetăţenii Statului şi voeşte să-o substitue cuvân­tului „toţi", care nu corespunde atât de adequat „generalităţii em­pirice" pentru motivul evident că nu absolut toţi locuitorii unui Stat, ca femeile, copiii, etc., iau parte la conştiinţa lui. Definiţia proprie a claselor sociale trebue căutată în faptul că „momentul subiectiv al libertăţii generale" din diferitele sfere ale societăţii există în relaţie cu Statul. Este momentul care se desprinde cu necesitate din tota­litatea ideii evoluate. Clasele stau ca organ intermed ;ar între guvern şi diferitele sfere şi indivizi ai poporului. Ele susţin conştiinţa Sta­tului şi a guvernului unui popor. In acelaş timp ele nu lasă să se izoleze puterea princiară şi nici interesele particulare ale comunită­ţilor, corporaţiilor şi indivizilor. Căci adevărata funcţie a rangurilor sau claselor este această mijlocire între Stat si popor (Phil. d. R. § 3 0 1 — 3 0 2 ) .

Hegel combate concepţia democraţiei, care susţine că toţi ce­tăţenii trebue să aibe parte în guvernarea afacerilor publice, pe mo­tivul că toţi sunt membri ai Statului, considerând-o ca o greşeală, isvorîtă din gândirea superficială de a rămâne la abstracţiunea „mem­bru al Statului". Cine gândeşte însă adânc şi consideră chestiunea din punct de vedere raţional, al conştiinţei ideii, trebue să aibe în vedere concretul, care întotdeauna se întâlneşte cu simţul practic, care nu e altceva decât simţul ideii. Căci „Statul concret este totul împărţit în cercurile lui particulare", iar fiecare membru al Statului e în acelaş timp un membru al unui astfel de cerc sau stări, prin care numai în această determinare obiectivă devine parte din Stat-Numai aşa el este persoană privată şi în acelaş timp conştiinţă şi voinţă a generalului. Iar această conştiinţă şi voinţă e vie numai dacă e plină cu particularitatea concretă a stării din care face parte. Astfel individul ajunge la adevărata lui determinare pentru general mai întâi în sfera comunităţii lui (Phil. d. R. § 3 0 8 ) .

Representanţii trimişi în parlament trebue să fie dintre cei mai

destoinici în afacerile publice şi să susţină interesele particulare în contra intereselor generale. Alegerea lor e dictată de încrederea în capacitatea lor de a representa un lucru după cea mai bună putinţă şi voinţă. Garanţia unei asemenea capacităţi se găseşte în activitatea publică a individului candidat şi în rezultatele obţinute de el în cer­curile restrânse ale comunităţii lui. Pe lângă aceasta, representanţii trebue să cunoască de aproape condiţiile locale pe cari le represintă. Căci deputaţii sunt chemaţi a representa interesele diferitelor părţi ale societăţii.

Parlamentul trebue să fie împărţit în două camere. Prin această divisiune se obţine nu numai decişii mai bine chibzuite, dar şi mai independente de impresiile momentului. De asemenea desbátenle trebue să fie publice, pentru a ajunge la cunoştinţa generală. Publi­citatea lor contribue la formarea opiniei publice în treburile Statului. Poporul se educă astfel ca să cunoască mai bine interesele sale proprii. In acelaş timp, desbaterile parlamentare oferă talentelor şi virtuţilor să se afirme şi să se distingă, ceea ce serveşte de imbold şi de exem­plu pentru popor. Intr'un cuvânt, vioiciunea şi interesul poporului pentru afacerile Statului sunt întreţinute de publicitatea desbaterilor parlamentare (Phil d. R. 3 0 9 — 3 1 5 ) . Aceste păreri, cari ni se înfă­ţişează astăzi ca locuri comune, erau foarte înaintate pentru timpul acela, când nici chiar în Anglia desbaterile parlamentare nu erau publice 1 0 ) . Hegel pare să desmintă aici calificativul de „reacţionar" sau „conservator", după cum îl desminte şi în cazul libertăţii presei şi a cuvântului.

7. — In adevăr, în această chestiune atât de delicată şi astăzi pentru guvernanţi, Hegel ia o atitudine cât se poate de liberală. Libertatea subiectivă şi formală a individului de a-şi spune părerea în chestiunile generale, apare în ceea ce se numeşte „opinie pu­blică". Prin aceasta se leagă, în termeni hegelieni, generalul cu con­trarul lui, particularul. Opinia publică este modul unorgenic în care îşi exprimă un popor ceea ce voeşte şi gândeşte. Rolul opiniei pu­blice a devenit mai important în timpurile moderne, odată cu recu­noaşterea principiului libertăţii subiective. Căci astăzi nu mai con­tează forţa, zice Hegel în ciuda afirmaţiilor criticilor şi interpreţilor lui, ci înţelegerea şi argumentele. De aceea opinia publică întrupează în sine principiile eterne ale dreptăţii, adevăratul cuprins al întregei constituţii, legiferării şi al situaţiei generale ,.în forma bunului simţ", precum şi tendinţele realităţii. Evident, spune Hegel, în opinia pu­blică se exprimă şi adevăr şi eroare, pentru care motiv ea merită să fie luată în seamă, dar şi dispreţuită. In opinia publică nu se

1 6 ) P u b l i c i t a t e a r e g u l a t ă a d e s b a t e r i l o r p a r l a m e n t a r e p e n t r u C a m e r a C o ­m u n e l o r d a t e a z ă din 1 8 3 6 , i a r p e n t r u C a m e r a L o r z i l o r a b i a d in 1 8 5 7 .

găseşte criteriul deosebirii între cele două extreme. E chiar o con­diţie pentru a îndeplini ceva mare şi raţional atât în realitate cât şi în ştiinţă, a rămâne independent de opinia publică. Cu timpul însăşi opinia publică cedează şi primeşte cele înfăptuite în contra ei, însu-şindu-şf-le drept o prejudecată a ei. Cu toate acestea, adaogă Hegel, a găsi ceea ce e adevărat în opinia publică, e opera unui om mare. Căci numai acela e omul mare al timpului, care îndeplineşte ceea ce timpul lui voeşte şi exprimă (Phti. d. R> § 3 1 6 — 3 1 8 ) .

Libertatea comunicării prin presă şi cuvântări publice e însă asigurată şi prin forţa împrejurărilor, cari domină într'un Stat bine organizat. Dar a defini libertatea aceasta cu libertatea de a scrie şi a vorbi orice voeştî echivalează cu a defini libertatea în general cu libertatea de a face orice voeşti. Dificultatea de a defini libertatea presei residă în caracterul exclusiv al obiectului ei nedefinit şi haotic. Legea nu poate ajunge aici niciodată la o formulă adequată, iar for­mele de expresiune şi părerile sunt infinite şi pot să eludeze întot­deauna prevederile legii. De aceea în această privinţă judecata e de cele mai multe ori o decisie subiectivă. Ceea ce rămâne însă sub­stanţial1 în aceste cazuri e faptul că insulta onoarei indivizilor, defăi­marea guvernului, a funcţionarilor şi autorităţilor lui, a persoanei principelui, batjocorirea legei, ere, constitue o crimă care merită a fi pedepsită. Dar şi aici deeisia e de multe ori luată nu de lege şi po­liţie, ci de însăşi opinia publică, fie prin reacţiunea reprobării, fie prin indiferenţă. Totul atârnă de complexul întreg al Statului, de soli­ditatea lui, ca asemenea cazuri să producă efecte mai adânci sau să se piardă în ambianţa lui sănătoasă (Ibtd. § 319) 1 7 ) .

8. — Suveranitatea Statului în afară se bazează pe caracterul lui individual. Această individualitate a Statului apare în deosebi în relaţie faţă de alte State şi constitue independenţa, libertatea şi onoa­rea unui popor. Aceia cari susţin contopirea unui Stat cu alte State, pentru a forma un tot mai mare, nu ştiu ce înseamnă sentimentul pe care-1 are un popor în independenţa lui. Această afirmaţie pare să contrazică concepţia lui Hegel despre aşezarea Statului în tota­litatea omenirei şi dependenţa lui de mersul evolutiv al spiritului lumii. Cu toate acestea, contradicţia e numai aparentă- Individualitatea Statului e pentru Hegel o condiţie de realizare a spiritului obiectiv şi reprezintă numai un moment în evoluţia spiritului. In acest sens, apărarea suveranităţii se impune prin necesitatea ideii, care susţine existenţa fiecărui Stat particular în parte şi care constitue, cum am văzut, realizarea libertăţii. In complexul mai larg al umanităţii însă, individualitatea unui Stat poate exista, cum se întemeiază mai târziu,

1 7 ) L i b e r a l i s m u l lui H e g e l se r e f l e c t ă şi în s u s ţ i n e r e a s e p a r ă r e i b i ser ice i d e S t a t şi în p ă r e r e a e x p r i m a t ă d e s p r e ut i l i ta tea cur ţ i l or c u jura ţ i , e x i s t e n t e p e t impul lui n u m a i în ţ inuturi le r e n a n e .

Revista de Filosofie N r . 3.-4/931 3

numai odată, când, ca purtător suprem al spiritului, el face epocă în istoria lumii.

Din individualitatea Statului decurge datoria fiecărui cetăţean de a o apăra şi menţine cu sacrificiul vieţii şi proprietăţii lui. Dar un asemenea sacrificiu nu trebue considerat ca un echivalent pentru si­guranţa pe care o oferă Statul. Căci siguranţa nu se obţine întot­deauna prin sacrificiul dat. Altul trebue să fie motivul determinat îr. atitudinea cetăţeanului faţă de Stat. Sacrificiul trebue să nască din conştiinţa necesităţii. Aceasta înseamnă că nu consideraţii de ordin material, ci motive etice stau la baza sacrificiului. Aici apare ceea ce numeşte Hegel „momentul etic al războiului". Funcţiunea adevărată a războiului e dincolo de aparenţele lui imediate. Războiul nu trebue privit ca un rău absolut, ci ca o necesitate, pusă în opera libertăţii etice. Războiul este „momentul în care idealitatea particularului pri­meşte dreptul ei şi devine realitate". însemnătatea lui stă în faptul că prin el se menţine „sănătatea etică a popoarelor". După cum mişcarea vânturilor preservă marea de putrefacţie, în care stare ea ar fi transformată în cazul unei linişte continue, tot aşa popoarele într'o pace eternă ar deveni lipsite de orice mişcare şi progres. „Idea­litatea produsă de războiu este aceiaşi cu idealitatea, după care pu­terile interne ale Statului sunt momente organice ale totului". Aceasta se poate vedea în faptul că războae fericite înlătură turburările in­terne şi întăresc puterea internă a Statului. Pacea depravează pe oameni. Pacea concepută de Kant într'o alianţă de principi, care să înlăture orice conflict între State, nu este ceva de dorit. Nesiguranţa creată de războiu în ceeace priveşte proprietatea, nu e altceva decât „mişcarea, care e necesară". Propovăduirea păcei e zadarnică faţă de „repetiţiile serioase ale istoriei" (Phil. d. R. § 324) 1 8 ) .

La aceste motivări se reduce apologia războiului, care avea să furniseze argumente nrlitariştilor germani. Etica lui Bismarck pare să fie inspirată din părerile lui Hegel despre războiu, deşi nu există :> legătură precisă între teoria acestuia şi practica celuilalt. Ceea ce se uită însă e faptul că în motivarea lui, Hegel e departe de a pro-

.ăvi războiul pentru războiu. Am văzut că pentru el un asemenea -niment trebue privit în relaţie cu întregul complex al Statului, ca

o necesitate istorică, dela care un popor nu se poate sustrage în lupta lui pentru independenţă şi individualitate. Evident, argumentul se susţine numai din punctul de vedere al teoriei hegeliene despre Stat. Convingerea lui Hegel este că războiul purifică şi întreţine spi­ritul viu al unui popor, fiind un element de selecţiune în procesul ne­cesar al istoriei. O asemenea concepţie, scoasă din cadrul ei filosofic, dădea naştere la diferite interpretări, cari o desfigurau până la ca-

1 8 ) N e c e s i t a t e a războiulu i c a mi j loc de r e g e n e r a r e e t . c ă e sus ţ inută d e H e g e l şi în s c r i e r e a lui d in t inerele , „System der Sittlichkeit".

ricatură. In deosebi comentatorii streini din timpul războiului mondial atribuiau lui Hegel tot ceea ce urmaşii lui exprimaseră în favoarea războiului. In loc să se refere la textul original al teoriei, ei se folo­seau de afirmaţiile exagerate ale pangermaniştilor. Teoria lui Hegel degenera mai ales sub influenţa militarismului care, deşi avea unele afinităţi cu ideile filosofului, se depărta, totuşi, de ele în ceea ce priveşte motivarea războiului în complexul Statului. Generalul Clau-sewi tz 1 9 ) , contemporanul lui Hegel, elaborase o teorie a războiului, inspirată numai în parte din teoria filosofului. La autorul militar mo­tivarea războiului era determinată de punctul de vedere special din care privea chestiunea. Numai în câteva puncte, influenţa lui Hegel se resimte la Clausewitz, anume în următoarele proposiţii: războiul nu e decât continuarea politicii de Stat cu alte mijloace; Nu poate fi vorba de nici o limită şi de nici o moderaţiune în manifestarea forţei prin războiu; Dreptul internaţional nu e decât o limitare neînsemnată, pe care forţa însăşi şi-o impune, fără însă a-i slăbi puterea 2 0 ) . Clau-sewitz făcea şcoală, mai ales în cercurile militare din Germania- Dar pe măsură ce teoria lui se popularisa, ea se desfigura la rândul ei, pierzându-se în exagerări. Ceea ce susţineau mai târziu istoricul Treitschke, Generalul Bernhardi şi alţii, depăşea cu totul spiritul con­cepţiei hegeliene. De aceea când se consideră Hegel ca sursa de inspiraţie a militarismului german, e bine să se ţină seamă de această deosebire.

Mai departe Hegel consideră rolul armatei în Stat, având ca —.odei organizarea militară a Prusiei dela începutul secolului trecut. Armata permanentă, ca putere înarmată a Statului, trebue să devină o stare socială din aceiaşi necesitate după cum celelalte momente, in­terese şi afaceri particulare în societate devin stări în Stat. Clasa militară este starea căreia îi aparţine apărarea Statului. Din ea ia naştere bravura. Adevărata bravură nu are însă nimic de a face cu bravura pentru onoare sau cavalerism. La popoarele civilizate bravura

iseamnă a fi gata să te sacrifici în serviciul Statului în aşa fel ca individul să nu existe decât ca unul dintre mulţi. Căci, ne spune rlegel, „nu curajul personal, ci încadrarea în general este aici prin­cipalul". Bravura este, prin urmare, o stare de spirit şi cuprinsul ei residă în scopul absolut, în suveranitatea Statului. Iar realitatea ace-.•stui scop, ca operă a bravurei, are drept mijloere a ei renunţarea la lealitatea personală, în calitate de membru al unui tot. Inamicul de

1 9 ) In o p e r a Vom Kriege, a p ă r u t ă p o s t u m în 1 8 3 2 — 3 3 ( E d i ţ ' e n o u ă d e A r t h u r S c h u r i g , Le ipz ig , 1 9 1 7 ) .

2 0 ) P r i m a ideie a p a r e în P r e f a ţ a o p e r e i Vom Kriege şi în diferite p ă r ţ i a l e e x p u n e r e i . In m o d spec ia l c h e s t i u n e a e t r a t a t ă în cap i to lu l 6, c a r t e a V I I I

ineterminată), int i tulat „ D e r Krieg ist ein Werkzeug dzr folitik" ( p p . 6 5 S — 6 6 4 , •ed. A r t h u r S c h u r i g , 1 9 1 7 ) . C e l e l a l t e idei sunt a f i r m a t e în pr imul c a p i t o l al căr ţ i i î n t â i a , int i tulat „Was isFTffer Krieg" ( p . 7 — 8 ) .

asemenea nu mai e personal, căci conflictul se desfăşoară dela Stat la Stat. De aceea curajul personal apare ca impersonal. Principiul acesta al obiectivitătii şi al generalului în lumea modernă a inventat arma cu foc, observă Hegel, prin care forma personală a bravurei se transformă într'o formă mai abstractă.

In sfârşit, Statul apare în afară şi se conduce ca un subiect individual. De unde relaţiile lui externe stau în puterea princiară, căreia îi aparţine să comande puterea armată, să întreţie legături cu alte State prin trimişi extraordinari, să declare războiu şi să încheie pace sau alte tratate (Phil. d. R- § 3 2 5 — 3 2 9 ) .

9. — In ceeace priveşte Dreptul internaţional, sau ceea ce nu­meşte Hegel „das âussere Staatspecht", expunerea din Filosofia Dreptului e foarte scurtă. De altfel Hegel e sceptic asupra posibi­lităţilor unui asemenea drept. Concepţia unui Drept Internaţional de­curge din concepţia Statului. Dreptul acesta ia naştere din relaţiile Statelor de sine stătătoare. Ceea ce este ,,în sine şi pentru sine" în Dreptul Internaţional, primeşte o formă imperativă, pentrucă un astfel de drept se razimă pe voinţe suverane. Se înţelege că relaţiile între State, ca totalităţi de sine stătătoare, sunt deosebite de acelea între persoane private. De aceea ele nu pot fi privite din punctul de vedere: moral sau al Dreptului privat.

Relaţia între State ar trebui să fie juridică, spune Hegel, dar: în acelaş timp el adaogă că în cele lumeşti ea trebue să aibe şi forţa. Nu există însă nici o putere care să decidă în contra Statului ceea ce e în sine drept şi să ducă la îndeplinire această decisie. Astfel re­laţia între State este aceea între entităţi de sine stătătoare, cari stipu­lează între ele, dar cari stau de-asupra acestor stipulaţii. Autonomia şi puterea absolută a Statelor pe pământ se întemeiază pe faptul că „poporul ca Stat este spiritul în raţionalitatea lui substanţială şi reali­tatea lui nemijlocită". îndreptăţirea absolută a Statului este să existe faţă de alte State, să fie recunoscut de alte State. E o recunoaştere formală, dar necesară, care decurge din soliditatea lui internă şi din. afirmarea lui individuală. Căci, după cum un individ este o per­soană numai în relaţie cu alte persoane, tot aşa Statul e un individ, adevărat numai în relaţie cu alte State. Această recunoaştere cere însă o garanţie, anume, ca Statul de-asemenea să recunoască pe cele­lalte State, cari îl recunosc pe el. Şi o asemenea recunoaştere reci­procă presupune existenţa reală a organizării interne a fiecărui Stat-Un popor primitiv şi neorganizat nu poate pretinde a fi recunoscut ca Stat (Phil. d. R. § 3 3 0 — 3 3 1 ) .

In relaţiile Statelor se stabilesc diverse condiţii regulate prin tratate. Cuprinsul acestor tratate e însă mai puţin multilateral decât acela al contractelor ivite în societatea civilă. Deosebirea rezultă din faptul că, pe când în societate indivizii stau în dependenţă reciprocă

şi sunt astfel în funcţie de nenumărate necesităţi, în relaţiile inter­naţionale un Stat e de sine stătător şi reprezintă un tot care se poate satisface singur.

Principiul fundamental al Dreptului Internaţional este ca tra­tatele să fie respectate. Dar cum relaţia între State are la bază su­veranitatea lor, realitatea tratatelor nu residă într'o putere constituită de-asupra lor, ci în voinţa particulară a Statelor. Tratatele au, prin urmare, un caracter limitat. Concepţia lui Kant despre o pace eternă printr'o alianţă între State presupune acordul Statelor, cari se razimă nsâ pe motive morale, religioase sau alte consideraţii şi cari în de­finitiv se reduc tot la voinţele particulare şi prin aceasta sunt legate de ceva întâmplător şi subiectiv. Conflictul între State nu poate de aceea să fie decis decât prin războiu. Iar violarea tratatelor în di­ferite împrejurări rămâne ceva nedefinit, întrucât „un Stat poate pune infinitatea şi onoarea lui în fiecare din singularităţile lui". Statul e cu atât mai iritabil cu cât se simte într'o individualitate mai pu­ternică prin linişte internă, căutându^si astfel pricina de activitate în afară (Phil. d. R. § 3 3 2 — 3 3 4 ) .

Dar ceea ce hotărăşte valabilitatea tratatelor în relaţiile dintre State este binele fiecărui Stat, exprimat în voinţa lui particulară. Aceasta este cea mai înaltă lege în atitudinea unui Stat faţă de alte State (Ibid- § 3 3 6 ) . Scopul în relaţiile internaţionale şi principiul pen­tru dreptatea războaelor şi tratatelor nu este o gândire filantropică, ci binele real ameninţat în particularitatea lui definită. De aceea nu poate fi vorba aici de opoziţie între morală şi politică. Binele unui Stat are o altă îndreptăţire decât binele unui individ. Statul are dreptul lui nu într'o existenţă abstractă, ci într'una concretă, care singură poate forma principiul acţiunii şi conduitei lui. Iar părerea cu privire la nedreptatea unei politici nu se bazează decât pe super­ficialitatea cu care este înţeleasă natura Statului şi relaţiile lui faţă de punctul de vedere moral (Ibvd. § 3 3 7 ) . Cu toate acestea, o stare de drept trebue să rămână între State şi pe timpul războiului, prin care ambasadorii, instituţiile şi viaţa particulară sunt respectate. Totul atârnă aici de moravurile naţiunilor. Şi tendinţa generală a naţiunilor europene, cari formează o familie din punctul de vedere al obiceiu­rilor, al legilor şi al culturii, este de a modifica regulile internaţionale în aşa fel încât să domnească o cedare reciprocă. Dar în relaţiile Sta­telor apare jocul cel mai mişcător al pasiunilor, intereselor, scopu­rilor, talentelor şi virtuţilor, a puterei, a nedreptăţei şi al viciului, un joc, prin care însăşi autonomia Statului este expusă întâmplării. Aceasta numeşte Hegel dialectica limitării spiritelor popoarelor, din care iese nelimitat spiritul general, „spiritul lumei", care se exercită pe socoteala lor în istoria lumei, ca „tribunalul lumei" (Phil. d. R. § 338—340; cf. Encycl. § 5 4 7 ) . Aici apare ceea ce e mai specific în gândirea lui Hegel, procesul evolutiv al spiritului ca realitate crea-

toare, necesar în formele lui parţiale şi încadrat în mişcarea infinită a totalităţii. Din acest punct de vedere orice manifestare naţională se înfăţişează determinată de acelaş fir conducător, care străbate istoria omenirii de-alungul veacurilor 2 1).

10.-—In ultimele pagini din Filosofia Dreptului, Hegel consi­deră evoluţia istoriei lumii, repetând unele puncte expuse mai pe larg în prelegerile asupra Filosofiei Istoriei. Chestiunea serveşte drept în­cheiere la concepţia lui despre Stat şi represintă de fapt trecerea Fi­losofiei Dreptului în Filosofia Istoriei, Spiritul general, care se relevă în artă ca intuiţie şi imagină, în religie ca sentiment şi representare, iar în filosofie ca gândire pură şi liberă, este în istoria lumei „reali­tatea spirituală în cuprinsul ei total de interioritate şi exterioritate". Spiritul acesta este „un tribunal", pentrucă în generalitatea lui, par­ticularul, societatea şi spiritele popoarelor în realitatea lor multiformă apar numai ca ceva ideal. Istoria lumei nu este însă numai tribunalul puterei sale, adică „necesitatta abstractă şi iraţională a unei soarte oarbe". Ea este evoluţia necesară izvorîtă din momentele raţiunii: este însăşi „realizarea spiritului general" (Phil. d. R. § 3 4 1 — 3 4 2 ) . Astfel „istoria spiritului este {apta sa". Căci spiritul se face obiectul conştiinţei lui, se cuprinde pe el însuşi şi se depăşeşte. Aici aparţine chestiunea perfectibilităţii speciei umane. Hegel observă că ideologii secolului al XVIII - lea , cari au susţinut această perfectibilitate, au bănuit ceva din natura spiritului.

Privirea asupra Statului se lărgeşte pe măsură ce fiinţa lui se leagă de procesul infinit al istoriei. Realizarea ideii de Stat se desă­vârşeşte nu în forma unui singur Stat, ci în evoluţia istorică a în-tregei omeniri. Statele, popoarele şi indivizii se află conştiente în realitatea şi interesele lor particulare, dar în acelaş timp ele sunt „unelte inconştiente" ale acelei opere a spiritului lumei, prin care spiritul se eliberează în treptele lui mai înalte- Toate valorile ome­neşti, dreptatea şi virtutea, puterea şi viciul, pasiunile şi toate stă­rile în cari se găsesc Statele şi indivizii, au însemnătatea şi judecata lor relativă în realitatea conştientă. Dar istoria lumei cade în afară de aceste puncte de vedere. Numai momentul necesar al ideii spiri­tului lumei în treapta lui presentă are dreptul său absolut în istoria lumei. Şi numai poporul care trăeşte un asemenea moment şi numai faptele lui primesc recunoaşterea si gloria istoriei lumei. (Phil, d. B. § 3 4 4 — 3 4 5 ) .

Istoria este desfăşurarea spiritului, adică a realităţii naturale

2 1 ) T o t a ic i a p a r ţ i n e un p a s a g i u c u n o s c u t d in F i lo so f ia Is tor ie i , u n d e se a r a t ă c u m ideile se menţ in d e - a s u p r a conf l ic te lor şi lupte lor indivizi lor, folosin-du-se d e pas iuni le a c e s t o r a c a d e nişte unel te . în m e r s u l n e c e s a r a l istoriei . A -c e a s t a numeş te H e g e l „ v i c l e n i a raţ iuni i" (die List der Vernunft), „ I d e i a p l ă t e ş t e tr ibutul e x i s t e n ţ e i şi a c e e a c e e t r e c ă t o r n u din sine, ci din pasiuni le indiv iz i lor" < V o r / e s . über d. Phil. d. Gesch., E i n l e i t u n g ) .

şi n e m i j l o c i t e , i a r d i f e r i t e l e t r e p t e a l e e v o l u ţ i e i a u l o c c a p r i n c i p i i n a ­t u r a l e a l e a c e s t u i p r o c e s . D i n t r e a c e s t e p r i n c i p i i , c â t e u n u l a p a r ţ i n e u n u i p o p o r î n t r ' u n a n u m i t t i m p î n i s t o r i e . P o p o r u l , c ă r u i a î i a p a r ţ i n e u n a s t f e l d e m o m e n t c a p r i n c i p i u , e s t e s t ă p â n i t o r u l . E l f a c e î n s ă „ e p o c ă " n u m a i o d a t ă î n i s t o r i a l u m e i . C a „ p u r t ă t o r a l t r e p t e i p r e ­z e n t e a e v o l u ţ i e i s p i r i t u l u i l u m e i " , p o p o r u l acesta p o s e d ă u n d r e p t ş i n u c o n t e a z ă î n i s t o r i a l u m e i . D a r odată î n d e p l i n i t ă a c e a s t ă m i s i u n e î n i s t o r i a l u m e i , p o p o r u l începe să d e c a d ă ş i să lase a l t u i p o p o r l o c u l ş i r o l u l de r e p r é s e n t a n t s u p r e m a l s p i r i t u l u i î n e v o l u ţ i a i s t o ­r i c ă (Ibid. § 3 4 6 — 3 4 7 ) . I n f r u n t e a t u t u r o r a c ţ i u n i l o r , c a r i d e t e r m i n ă s u p r e m a ţ i a u n u i p o p o r î n i s t o r i e , s t a u i n d i v i z i i . A c e ş t i a n u a u î n s ă o n o a r e a ş i m u l ţ u m i r e a c o n t e m p o r a n i l o r , ci n u m a i g l o r i a n e m u r i t o a r e c a s u b i e c t i v i t ă ţ i f o r m a l e în e v o l u ţ i a s p i r i t u l u i (Ibid. § 3 4 8 ) .

P a t r u s u n t p r i n c i p i i l e d e s v o l t ă r i i c o n ş t i i n ţ e i d e s i n e î n p r o c e s u l ei d e e l i b e r a r e s a u a l s p i r i t u l u i î n i s t o r i a l u m e i : 1 ) î n t r u p a r e a s p i ­r i t u l u i s u b s t a n ţ i a l , c a a l i d e n t i t ă ţ i i , î n c a r e u n i c i t a t e a r ă m â n e a d â n ­c i t ă î n f i i n ţ a ei; 2 ) Ş t i i n ţ a a c e s t u i s p i r i t s u b s t a n ţ i a l , f r u m o a s a i n d i ­v i d u a l i t a t e e t i c ă ; 3 ) A d â n c i r e a s p r e g e n e r a l i t a t e a a b s t r a c t ă ş i c u a c e a s t a s p r e o p o z i ţ i a i n f i n i t ă î n c o n t r a o b i e c t i v i t ă t i i p ă r ă s i t e ; 4 ) î n ­t o a r c e r e a a c e s t e i o p o z i ţ i i a s p i r i t u l u i p e n t r u a p r i m i a d e v ă r u l ş i f i i n ţ a lu i c o n c r e t ă î n i n t e r i o r i t a t e a lu i ş i a c r e a a d e v ă r u l s ă u c a g â n d i r e ş i c a l u m e a r e a l i t ă ţ i i o r g a n i z a t e d u p ă l eg i - I n c o n f o r m i t a t e c u a c e s t e p r i n c i p i i H e g e l î m p a r t e i s t o r i a l u m e i î n p a t r u m a r i f a z e s a u î n p a t r u i m p e r i i : o r i e n t a l , g r e c , r o m a n ş i g e r m a n i c .

I m p e r i u l o r i e n t a l e s t e concepţia d e lume care p u r c e d e d i n t o t u l n a t u r i i p a t r i a r h a l e ş i î n c a r e g u v e r n a r e a l u m e a s c ă e t e o c r a ţ i e , s t ă p â ­n i t o r u l e u n p r e o t s a u D u m n e z e u , c o n s t i t u ţ i a ş i l e g i s l a ţ i a s u n t î n a c e l a ş t i m p r e l i g i e . I n a c e a s t ă l u m e p e r s o n a l i t a t e a i n d i v i d u a l ă e f ă r ă d r e p t , natura e d i v i n ă ş i i s t o r i a r e a l i t ă ţ i i — p o é s i e . I n l o c u l l e g i l o r d o m n e s c o b i c e i u r i l e , c e r e m o n i i l e s u p e r s t i ţ i o a s e , c a p r i c i i l e stăDânito-r i l o r , i a r d i v i s i u n e a c l a s e l o r i a forma s t a ţ i o n a r ă a c a s t e l o r . S t a t u l e v i u n u m a i p r i n m i ş c a r e a lui e l e m e n t a r ă .

L u m e a g r e a c ă a r e a c e a „ u n i t a t e s u b s t a n ţ i a l ă a f i n i t u l u i ş i i n f i ­n i t u l u i " , c a r e s e d e s v o l t ă î n f r u m u s e ţ e ş i m o r a l i t a t e . I n a c e a s t ă l u m e p r i n c i p i u l i n d i v i d u a l i t ă ţ i i p e r s o n a l e e ţ i n u t î n u n i t a t e a lu i i d e a l ă , f ă r ă î n s ă a fi î n c ă d e t e r m i n a t d e l i b e r t a t e a c o n ş t i i n ţ e i d e s i n e .

I n l u m e a s a u i m p e r i u l r o m a n s e d e s ă v â r ş e ş t e d e o s e b i r e a î n t r e c o n ş t i i n ţ a p e r s o n a l ă ş i g e n e r a l i t a t e a a b s t r a c t ă . O p o z i ţ i a a c e a s t a s e d e s v o l t ă î n s u p e r s t i ţ i e , d â n d n a ş t e r e l a o l u p t ă a p r i g ă î n t r e a r i s t o ­c r a ţ i e ş i m a s s e l e p l e b e e , c a r e d u c e l a d i s o l v a r e a t o t u l u i ş i l a s f â r ş i t u l v i e ţ i i m o r a l e .

I n s f â r ş i t , î n l u m e a s a u i m p e r i u l g e r m a n i c i a n a ş t e r e „ p r i n c i p i u l u n i t ă ţ i i n a t u r e i d i v i n e ş i u m a n e " , c a r e z u l t a t a l p r o c e s u l u i n e c e s a r a l s p i r i t u l u i , c a r e , î n e x t r e m u l n e g a t i v i t ă ţ i i l u i a b s o l u t e a t i n g e a c e a s t ă p o z i t i v i t a t e a i n f e r i o r i t ă ţ i i l u i . P r i n a c e s t p r i n c i p i u s e r e a l i z e a z ă î m -

păcarea subiectivităţii cu adevărul obiectiv şi libertatea ca operă a popoarelor germanice în istoria lumei.

Caracterul interior al principiului, care se reflectă în sensaţie ca credinţă, iubire şi speranţă şi ca disolvarea oricărei opoziţii, se desvoltă într'un imperiu lumesc, insuficient în subiectivitatea lui, faţă de un imperiu intelectual, al cărui cuprins e încă negândit şi care apare ca o putere spirituală. In lupta acestor lumi deosebite şi în acelaş timp înrădăcinată într'o unitate şi ideie, elementele se îmbină în procesul infinit: spiritul degradează existenţa sa în realitatea co­mună, pe când ceea ce e lumesc îşi clădeşte caracterul lui abstract în principiul fiinţei raţionale. Astfel opoziţia dispare. împăcarea devine obiectivă şi desvoltă Statul în imagina raţiunii. Prin acest proces, conştiinţa de sine găseşte realitatea voinţei sale substanţiale în evo­luţia organică, după cum în religie sentimentul ,şi representarea sunt în esenţă ideală, în ştiinţă însă cunoştiinţa acestui adevăr se întru­pează ca Stat, natură şi lume ideală (Phil. d. R, § 352—360) 2 2 ) .

11. •— Teoria Statului, pe care Hegel o furmulâ acum o sută de ani şi mai bine în termeni abstracţi şi în funcţie de sistemul lui filosofic, ni se înfăţişează astăzi mai mult decât ca o „metafizică a Statului". Nu numai prin faptul influenţei exercitată asupra poporului german ea capătă un caracter concret, ci mai ales prin elementele principiale pe cari le conţine şi cari constitue, cu toate implicaţiile ei metafizice, un bun comun şi de actualitate în existenţa Statului modern,

Elementele acestea sunt uşor de desprins pentru cine elimină din teorie terminologia greoae în care a îmbrăcat-o filosoful german. Sunt, în adevăr, câteva puncte în această privinţă, cari prin actua­litatea lor merită a fi reţinute 2 3 ) .

In primul rând, subsumarea individului "în comunitatea Statului, sau cum spune Hegel, a particularului sub general, este astăzi recu­noscută ca o axiomă în organizarea Statului. Déla o asemenea relaţie nu se poate sustrage nimeni, nici chiar personalitatea cea mai pu­ternică şi genială, care, cum spune iarăşi Hegel, serveşte inconştient scopul Statului, al istoriei şi al spiritului în evoluţia lui necesară. Ast­fel disciplina stabilită în forma legăturii conştiente şi a intereselor reciproce, se precisează din ce în ce mai mult în structura internă a Statului.

Ideia nu e nouă, bine înţeles, nu este nici măcar o ideie filo­sofică propriu zisă, ci o ideie populară, născută din însăşi natura lucrurilor. Ea se afirmă în mod inconştient dela primele agregări so„

2 2 ) C f . Encycl.. § 5 4 8 — 5 4 9 , p r e c u m şi o p e r a spec ia l d e d i c a t ă Fi losof ie i Istori i , Vorlesungen über die Philosophie der Geschichte.

2 3 ) In ce le c e u r m e a z ă v o m l ă s a la o p a r t e inf luenţa e x e r c i t a t ă d e H e g e l a s u p r a doc tr ine i soc ia l i s te şi în deoseb i a s u p r a lui M a r x , î n t r u c â t o a s e m e n e a in­f luenţă se l e a g ă d° . î n t r e a g a o p e r ă a filosofului şi d e m e t o d a lui de g â n d i r e .

ciale. O întâlnim în triburile primitive de azi. In mod conştient ideia apare în Statul atenian şi Statul roman, dar în formă generală, răspândită printre toţi membrii Statului şi recunoscută ca însăşi rea­lizarea libertăţii umane, ea se întâlneşte în Statul modern. Meritul lui Hegel este de a fi formulat-o logic şi în legătură cu conştiinţa din ce în ce mai pronunţată despre progresul libertăţii în viaţa so-cial-politică a omenirii.

La obiecţiunea că o asemenea subsumare depreciază sau neso­coteşte valoarea personalităţii individuale, Hegel a răspuns, cum am văzut, în felul său, anume: „Statul este singura condiţie a ajungerii scopului şi binelui particular". Căci supunerea individului la ordinea Statului nu exclude libertatea lui, ci o face capabilă să se manifesteze în mod efectiv.

Dar ceea ce se uită în acest caz este corelaţia între drepturile şi datoriile individului faţă de Stat, afirmată cu convingere de Hegel şi considerată de el ca o relaţie fundamentală în existenţa Statului-Dela ideia subsumării, concepută ca o relaţie organică între individ şi Stat, la ideia solidarităţii între toţi membrii Statului nu este decât un pas. Această solidaritate, atât de accentuată astăzi în forma ei politică, economică şi socială, iese clar din teoria lui Hegel: este ne­cesitatea recunoscută în mod conştient de cetăţeni, de a coopera şi coordona eforturile lor spre binele comun. întrebarea dacă o ase­menea participare scade valoarea individuală, nu poate preocupa astăzi decât pe oamenii rămaşi înapoi cu spiritul timpului. In faţai realităţilor şi mai ales în timpul nostru, Hegel are dreptate. Statul contemporan, mai mult decât pe timpul lui Hegel, se îndreaptă spre organizarea tuturor eforturilor individuale, spre raţionaliza­rea muncii pentru cel mai mare rendament în folosul comuni­tăţii. Astfel se poate spune că Hegel a văzut dincolo de condiţiile timpului său şi că teoria lui e actuală din acest punct de vedere.

Un alt element concret şi care ne apare astăzi de o actualitate surprinzătoare în teoria lui Hegel, este conştiinţa despre atotputer­nicia Statului. Cunoaştem obiecţiunile cari se ridică în zilele noastre în centra Statului a tot ştiutor şi a tot făcător. Dar Hegel nu s'a> mulţumit să privească chestiunea din punctul de vedere limitat, de unde este de obiceiu discutată. omnipotenţa Statului. Pentru el1

Statul, în suveranitatea lui absoluă, care nu e altceva decât liber­tatea obiectivă sau organizarea voinţii după determinările ei nece­sare, îşi afirmă controlul în conformitate cu realitatea. Aceasta în­seamnă că Statul nu poate avea alt motiv de intervenţie în condiţiile realităţii decât însăşi raţiunea care cere în mod necesar o asemenea intervenţie. Controlul Statului nu exclude libertatea de iniţiativă a diferitelor comunităţi componente. De aceea am văzut că Hegel dă o importanţă deosebită autonomiei locale, ba chiar o consideră esen­ţială pentru bunul mers al treburilor în Stat. Dar unde intervenţia

e impusă de logica lucrurilor, acolo ea trebue să se producă în vir­tutea dreptului absolut al Statului de a decide în ultima instanţă. Căci Statul, ca instrument suprem în organizarea vieţii colective^ trebue să rămână regulatorul mişcării continue a realităţii.

E inutil a releva aici cum Statul contemporan e solicitat din ce în ce mai mult să intervină în organizarea realităţii sociale, cum sfera lui de influenţă se extinde mereu în soluţionarea conflictelor inerente civilizaţiei moderne. Chiar în ţara cea mai puţin dispusă a acorda Statului o asemenea latitudine, în Anglia, constatăm aceiaşi creştere de influenţă. Iar ceea ce numeau Germanii în a doua ju­mătate a secolului trecut „Socialism de Stat" se întinde astăzi, mai ales delà războiu încoace, ca o politică necesară în toate Statele civilizate. Astfel proslăvirea Statului de Hegel nu ne mai apare astăzi ca o exagerare, ci ni se prezintă ca o simplă constatare de fapt-

In alte cuvinte, acapararea Statului nu înseamnă jertfirea li­bertăţilor individuale, ci asigurarea lor în complexul vieţii sociale. Convingerea lui Hegel este, am văzut, că numai prin ea putem ajunge liberi în înţelesul etic al cuvântului. Intre concepţia contem­porană şi concepţia hegeliană deosebirea în această chestiune se re­duce la o deosebire de termeni. Căci astăzi se recunoaşte în mod implicit funcţiunea Statului de a institui justiţia socială sau de a stabili normele obiective în raporturile dintre oameni.

Tot un element concret şi de actualitate în doctrina lui Hegel este concepţia că Statul se bazează pe forţă sau că Statul e forţă. Aici juriştii streini, în deosebi cei francezi 2 4 ) , au văzut o periclitare a ideii de drept şi o provocare faţă de cele mai nobile străduinţi ale civilizaţiei. Obiecţiunea nu se susţine decât în înţelesul superficial în care e luat termenul „forţă". Că Statul e forţă, aceasta o dovedeşte organizarea lui din toate timpurile şi mai ales din timpul nostru. Dar că Statul e numai forţă fizică, aceasta nu corespunde câtuşi de puţin teoriei lui Hegel. Am văzut că pentru'Hegel forţa Statului nu residă numai în organizarea lui materială, ci este rezultată mai mult din libertatea voinţii realizată ca raţiune. Statul reprezintă o lume în­treagă de valori etice. Toată greutatea cade pe caracterul etic al forţei, pe putinţa de a se realiza în conformitate cu spiritul obiectiv. Statul poate orice. In acest înţeles el este o forţă. Dar această forţă nu e ceva arbitrar, ci ceva raţional şi determinat obiectiv. Forţa Statului nu e brută şi oarbă, ca orice forţă fizică, ci supusă logicei spiritului, care se realizează în libertatea voinţii obiectivate.

E drept că Hegel consideră forţa Statului, ca şi suveranitatea lui, de-asupra oricărei limite. Şi aici argumentul criticilor lui pare mai

2 4 ) V e z i în deoseb i c r i t i c a lui L . D u g u i t în studiul său: „ J e a n J a c q u e s R o u s s e a u , K a n t e t H e g e l " în Revue du Droit Public ( 1 9 1 8 ) , p p . 1 7 3 — 1 7 5 . C f . şi s tudiul a c e l u i a ş a u t o r , „ L a D o c t r i n e a l l e m a n d e d e l 'auto- l imitat ion de l ' É t a t " "în a c e i a ş i r e v i s t ă ( 1 9 1 9 ) , p p . 1 6 1 — 1 9 0 .

substanţial. Se ridică, în adevăr, obiecţiunea că Hegel a scos Statul" din domeniul Dreptului, că după el orice acţiune a Statului nu poate fi stăvilită de lege- Dar şi aici chestiunea trebue pusă în legătură cu întreaga teorie a Statului. Âm văzut că numai suveranitatea Star­tului, ca expresiune a individualităţii lui, nu suferă după Hegel nici o îngrădire, fie internă, fie externă. Actele funcţionarilor, dela cei umili până la cei superiori, sunt însă îngrădite de constituţie, legi şi opinie publică. Această îngrădire se desprinde clar din opera lui Hegel şi nu suferă o altă interpretare. Exprimată în alţi termeni, dar în spiritul strict al teoriei, îngrădirea se afirmă ca o mustrare con­tinuă faţă de voinţele particulare, însărcinate cu reprezentarea gene-" ralului. Pentru Hegel este dela sine înţeles că Statul trebue să re­cunoască limitarea acţiunii representanţilor lui ca însăşi fapta lui.' Constituţie, legi şi opinie publică sunt determinate tot de organizarea* Statului, de voinţa lui proprie. De aceea ele nu pot fi considerate în afară de voinţa lui proprie. Ceva mai mult, însuşi monarhul, acel „vârf peste care nu se poate trece", e supus, cum am văzut, aceloraşi limitări. Monarhie constituţională şi putere arbitrară se exclud, fără ca prin aceasta suveranitatea şi autoritatea Statului să sufere cu cevaj Căci Statul se limitează singur, fiind voinţă liberă.

Privită astfel, concepţia Statului ca forţă, nu are nimic absurd-şi periculos în consecinţele ei practice. Iar dacă o aşezăm în condiţiile Statului contemporan, ea ne apare cu desăvârşire întemeiată pe fapte.' Căci forţa Statului e simţită şi înţeleasă de oricine încearcă să des­prindă spiritul organizării pol :tice în care trăeşte. Poate că nici o-altă parte din teoria lui Hegel nu a fost mai greşit interpretată 2 5). Criticii se întemeiau mai mult pe forma populară în care era pre­zentată concepţia Statului-forţă de către urmaşii lui Hegel, decât pe textul operei filosofului. Şi în această privinţă doi oameni au con­tribuit poate mai mult la denaturarea teoriei, unul făcând istorie şi altul scriind istorie. Bismarck şi Treitschke sunt, în adevăr, respon­sabili pentru interpretarea care s'a dat Statului-forţă, unul prin etica faptelor lui politice, altul prin cuvintele lui mult citate: „Der Staât ist Macht".

Dar chiar în afară, faţă de alte State, Hegel lasă să se între^ vadă posibilitatea unei îngrăd-'ri continue a suveranităţii Statului prin cedarea reciprocă şi admisă din ce în ce mai mult odată cu rafinarea moravurilor printre popoarele civilizate. O asemenea îngrădire pare

2 5 ) I n t r e p r e t ă r i e r o n a t e s e r e g ă s e s c şi a s t ă z i la unii a u t o r i , c a r i în loc s ă consu l te t e x t u l lui H e g e l , s e m u l ţ u m e s c a r e p e t a c e e a c e a u s p u s crit ici i şi v u l g a r i -sa tor i i lui. As t f e l , î n t r ' o l u c r a r e d e c u r â n d a p ă r u t ă a lui H . J . L a s k i , p r o f e s o r d e po l i t i că Ia U n i v e r s i t a t e a din L o n d r a , cit im u r m ă t o a r e l e c u v i n t e Ia a d r e s a lui H e g e l : „. . .nu e o c a r i c a t u r ă a teori i lui H e g e l d e s p r e S t a t . . . a s p u n e c ă p e n t r u e l o m u l a găs i t c e a m a i î n a l t ă e x p r e s i e a l ibertăţ i i lui în s u p u n e r e f a ţ ă de rege le -P r u s i e i " (An Introduction te Politics, L o n d r a , 1 9 3 1 , p. 2 9 ) .

mai evidentă acolo unde Statul, chiar cel mai puternic şi purtător al momentului istoric, e arătat ca depinzând de mersul necesar al isto­riei, prin care se implică limitarea lui de raţiunea spiritului sau a realităţii. E drept că aici nu mai poate fi vorba de îngrădiri ju­ridice, dar limitarea trece dincolo de convenţiile efemere şi se deter­mină prin jocul liber al evoluţiei istorice.

In adevăr, şi acest element în teoria lui HegeJ se menţine actual: Aşezarea Statului în omenire şi determinarea rolului unei astfel de organizări în istoria lumei, sunt chestiuni cari preocupă de aproape civilizaţia modernă în silinţele ei cele mai nobile.

Trebue să admitem că cele patru epoci în cari Hegel împarte mersul istoriei universale, ne apar astăzi arbitrare. Dar o asemenea schematizare nu are importanţă în lumina ideii centrale de care e pătruns aici filosoful, anume: a explica istoria omenirii ca o evoluţie continuă a libertăţii, realizată prin mijlocirea Statului. Astfel se leagă concepţ'a Statului şi a Filosofiei Dreptului cu Filosofía Istoriei. Aşa se afirmă relaţia între Stat şi spirit, între organizare şi devenire : Istoria trebue privită ca procesul de realizare al ideii Statului raţional.

In lumina acestei concepţii, iraţionalul care se afirmă în teorie prin îndreptăţirea războiului sau prin suveranitatea absolută a Sta­tului particular, dispare dela sine. De altfel motivarea războiului e inexplicabilă dacă o raportăm la toate consecinţele pe cari le implică ideia de Stat la Hegel. Numai în limitele Statului particular ea se susţine. Ga mijloc de realizare a unui scop înalt, războiul poate fi în­dreptăţit. Tot aşa suveranitatea absolută a Statului nu-şi găseşte explicare decât în marginile Statului particular şi vremelnic. Sau, Statul e suveranitate numai faţă de alte State, spune Hegel, după cum personalitatea unui individ există numai faţă de alţi indivizi. Caracterul relativ al acestei determinări este evident. Căci de-asupra iraţionalului şi a contradicţiilor stă spiritul raţional şi armonios în pro­cesul evolutiv al conştiinţei. Aşa înţelegem pentru ce Statul represintă unitatea ideii, izvorîtă din relaţiunea generalului faţă de particular şi pe care Hegel o numeşte „generalul-concret".

Dar unde gândirea lui Hegel interesează mai de aproape civi-i lizaţia de astăzi este acolo unde se indică locul pentru realizarea de­săvârşită a ideii Statului. O asemenea realizare residă pentru Hegel nu în înfăptuirea vremelnică a unui singur Stat, oricât de puternic şi representativ al epocei lui ar fi, ci în însăşi evoluţia istorică aj omenirii. Căci raţiune şi evoluţie fiind termeni identici pentru Hegel, ideia Statului nu poate să-şi găsească deplina ei realizare decât în procesul însuşi al mişcării continue a spiritului sau al realităţii-

S'a Obiectat că Hegel a exaltat ideia mistică a Statului, pregă­tind astfel drumul spre acea tiranie, de care se resimte societatea

• contemporană. Obiecţiunea e inutilă în faţa faptelor. Realitatea civili­zaţiei moderne era determinată de mult timp spre o asemenea desvol-

tare a Statului. Hegel nu a făcut dcât să-o înregistreze şi să-i indice, liniile generale într'un timp când rolul Statului nu părea pe deplin fixat în organizarea societăţii. Viziunea lui Hegel nu a fost poate realizată în toată amploarea ei, dar semnele unei transformări con­tinue în sensul arătat de el apar astăzi mai clar decât oricând în istoria lumei. încadrarea societăţii în Stat sau etatizarea diferitelor funcţiuni şi instituţii sociale, este faptul care se afirmă în ciuda, protestărilor şi nemulţumirilor individuale. Fenomenul e de netăgă­duit. Şi oricare vor fi încercările de (reajustare între normele noui şi aşezările vechi ale societăţii, Statul va rămâne punctul culminant în reorganizarea vieţii colective. Astfel pentru Hegel, exaltarea Statului şi creşterea influenţei lui înseamnă însăşi străduinţa omenirii spre organizare.

N I C O L A E P E T R E S C U

B I B L I O G R A F I E . — N o t ä m in o r d i n e c r o n o l o g i c ä ser ier i le m a i pr inc ipa le , c a r i se o c u p â eu t e o r i a "Statului la H e g e l : T h o m a s Hi l l G r e e n , Lectures on the Principles of Political Obligation ( L o n d o n , 1 8 9 5 ) ; K . M a y e r - M o r e a u , Hegels Sozialphilosophie ( T ü b i n g e n , 1 9 1 0 ) ; L é o n D u g u i t , Jean-Jacques Rousseau, Kant et Hegel ( in Revue du Droit Public, P a r i s 1 9 1 8 , pp . 1 7 3 — 2 1 1 si p p . 3 2 5 — 3 7 7 ) ; H . T r e s c h e r , Montesquieu's Einfluss auf die philosophischen Grundlagen der Staatslehre Hegels (Le ipz ig , 1 9 1 8 ) ; F . B ü l o w , Die Entwicklung der Hegeischen Sozialphilosophie ( L e i p z i g , 1 9 2 0 ) ; B e r n a r d B o s a n q u e t , The Philosophical Theory o{ the State ( ed . 3 - a L o n d o n , 1 9 2 0 ) ; F r a n z R o s e n z w e i g , Hegel und der Staat 2 vo l . ( M ü n c h e n und Ber l in , 1 9 2 0 ) ; L . T . H o b h o u s e , The Metaphysical Theory of the State ( ed . n o u ä L o n d o n , 1 9 2 1 ) ; G e r h a r d t Giese , Hegels Staatsidee und der Begriff der Staatserziehung ( H a l l e a . S. , 1 9 2 5 ) ; P a u l V o g e l , Hegels Gesell­schaftsbegriff und seine geschichtliche Fortbildung durch Lorenz Stein, Marx, Engels und Lassale (Ber l in , 1 9 2 5 ) ; H a n s W e n k e , Hegels Theorie des objektiven

Geistes ( H a l l e a . S. , 1 9 2 7 ) : Jul ius L ö w e n s t e i n , Hegels Staatsidee, ihr Doppel­gesicht und ihr Einfluss im 19. Jahrhundert ( B e r l i n 1 9 2 7 ) ; S iegfr ied M a r e k , Hegelianismus und Marxismus (Ber l in , Ph i lo s . V o r t r ä g e d e r K a n t - G e s e l l s c h a f t , H e f t 2 7 ) ; M a r t i n B u s s e , Hegels Phänomenologie des Geistes und der Staat (Ber l in , 1 9 3 1 ) ; E . V e r m e i l , La Pensée politique de Hegel ( in Revue de Méta­

physique et de Morale, P a r i s , 1 9 3 1 , pp . 4 4 1 — 5 1 0 ) .

B I O L O G I A H E G E L I A N A

Multă îndrăzneală ar dovedi astăzi acel care ar încerca să reînvie şi să susţină în întregime convingerile lui Hegel în materie de filosofie a naturii.

S'a spus şi s'a repetat de nenumărate ori că acest domeniu constitue partea cea mai slabă şi compromiţătoare a operei hege­l i ene 1 ) . Mai mult, s'a susţinut că deiectele acestei părţi au con­tribuit în cea mai largă măsură la discreditarea întregei cugetări filosofice în faţa intelectualităţii moderne dominate de mersul tri­umfător al ştiinţelor pozitive 2 ) .

Desigur, n'au lipsit glasuri binevoitoare care să încerce a scuza măcar în parte pe Hegel sau chiar a-i descoperi şi merite în această lăture atât de denigrată a activităţii s a l e 3 ) .

1 ) Schleiden, „ S c h e l l i n g s und H e g e l s V e r h ä l t n i s s z u r N a t u r w i s s e n s c h a f t ' . Le ipz ig , 1 8 4 4 .

Liebig, „ B a c o v o n V e r u l a m " , — a r t . in „ A l l g e m e i n e Z e i t u n g . I" , — M ü n ­chen , 1 8 6 3 .

Ferd. Rosenberger, „ G e s c h i c h t e d e r P h y s i k . 1 8 8 2 — 1 8 8 7 . P . 3 a . B. Cioce, „ C i ò che e v i v o e c iò c h e e m o r t o del la filosofia di H e g e l " ,

1 9 0 7 ( p a g . 170 , 1 7 5 e t c . ) . H. Holding, , ,His to ire de la Ph i lo soph ie m o d e r n e " ( t r a d . f r . ) p a g . 1 8 5 . Heinrich Scholz, „ D i e B e d e u t u n g d e r H e g e i s c h e n Ph i lo soph ie für d a s

ph i losophische D e n k e n der G e g e n w a r t " , B e r i n, 1 9 2 1 , p a g . 3 8 , Kurt Leese, , D ie Gesch icht sph i lo soph ie H e g e l s " , Ber l in , 1 9 2 2 , p a g . 3 9 . Hans Driesch, „ M e t a p h y s i k d e r N a t u r " , M ü n c h e n 1 9 2 7 , p a g . 5 8 — 5 9 . Willu Moog, „ H e g e l und die h e g e l s c h e S c h u l e " M ü n c h a n 1 9 3 0 p a g . 2 7 8 . R. Berthelot, „ G o e t h e e t H e g e l " , a r t . in „ R e v u e de M é t a p h y s i q u e et

d e M o r a l e " N o . 3 , 1 9 3 1 . 2 ) „ D a s g a n z e T r e i b e n d e r Sche l l ing ianer , d e r H e g e l i a n e r , d e r N e u -

A r i s t o t e l i k e r und a n d e r e r n e u e r e r S c h u l e n ist nur zu sehr d a z u a n g e t a n , den A b s c h e u zu r e c h t f e r t i g e n mit w e l c h e m de N a t u r f o r s c h e r s ich v o n d e r P h i l o ­sophie a b z u w e n d e n pf legen". ( F r . Alb. Lange: , G e s c h i c h t e des M a t e r i a l i s m u s " , I I - t e s B u c h . Z w . A b s c h n i t t . I . ) . Ed. Zeller, „ U b e r die g e g e n w ä r t i g e Ste l lung und A u f g a b e d e r d e u t s c h e n Phi losophie" , in „ I m neuen R e i c h e " , N o . 5 0 , 1 8 7 7 , p a g . 9 2 1 u r m . V e z i şi Moog, o p . c i t . p a g . 2 7 8 .

3 ) A. Vera, . . I n t r o d u c t i o n à l a P h i l o s o p h i e d e la N a t u r e d e H e g e l " , P a r i s , 1 8 6 3 ; acelaş: , , In troduct ion à la phi losophie d e H e g e l " , ed . I I , 1 8 6 4 .

K. Rosenkranz, „ H e g e l s N a t u r p h i l o s o p h i e und ihre B e a r b e i t u n g d u r c h Jh.. V e r a " , Ber l in 1 8 6 8 ; acelaş: „ H e g e l a l s d e u t s c h e r N a t i o n a l p h i l o s o p h " , 1 8 7 0 ;

Principala învinuire ce i-se aduce este procedarea arbitrară şi apriorică în cunoaşterea unei realităţi care trebue în primul rând să fie obiect al experienţei. împotriva acestor obiecţiuni, afară de apărarea pe care i-o aduc adepţii săi, Hegel se apără, principial, singur 4 ) .

Defectele acestea se atribue influenţei pe care a suferit-o el din partea lui Schelling. Influenţele sunt netăgăduite şi se amintesc la fiece ocazie. Unii comentatori nu găsesc nimic altceva de spus despre filosofia naturală a lui Hegel, negându-i orice originalitate. Adepţii, ca şi criticii obiectivi, n'au lăsat fără răspuns nici aceste afirmaţii 5 ) .

„ E i n l e i t u n g des H e r a u s g e b e r s " în „ E n c y k l o p ä d i e d e r P h i l o s . W i s s e n s c h a f t e n " , adi ţ ia H e i m a n n , 1 8 7 0 , p a g . X I ; , , E r l ä u t e r u n g e n zu H e g e l ' s E n c y k l o p ä d i e " , 1 8 7 0 , Ber l in , p a g . 5 8 , 5 9 .

Carl-Ludwig Michelet, „ H e g e l d e r u n w i d e r l e g t e W e l t p h i l o s o p h " , L e i p z i g , 1 8 7 0 , în spec ia l : p a g . 3 0 — 3 9 ; „ H e g e l und d e r E m p i r i s m u s " , Ber l in , 1 8 7 3 .

A, Bullinger, „ H e g e l s N a t u r p h i l o s o p h i e im vo l l en R e c h t g e g e n ü b e r ihren K r i t i l c a s t e r n " , M ü n c h e n , 1 9 0 3 ; a o e l a ş . „ D i e G ö t t e r d ä m m e r u n g d e r R a d i o a k t i v i t ä t und die N o t w e n d i g k e i t d e r V e r s ö h n u n g d e r N a t u r w i s s e n s c h a f t mit H e g e l " , M ü n c h e n , 1 9 0 9 .

G. Gentile, „ F i l o s o f i a ed empir i smo", 1 9 0 2 . B. Croce, o p . cit . p a g . 1 5 0 — 1 5 1 . W. Windelband, „ G e s c h i c h t e d e r neueren Phi losophie" , Z w e i t e r B a n d .

E d . V . 1 9 1 1 , p a g . 3 4 2 , e t c . e t c . 4 ) „ M a n m u s s mit d e m K r e i s e dessen , w o r i n die Pr inz ip ien fallen, w e n n

m a n es so nennen will, apriori v e r t r a u t sein, s o g u t a ls um den g r ö s s t e n M a n n in d ieser E r k e n n u n g s w e i s e zu nennen, Kepler mit den E l psen, mit K u b e n und Q u a d r a t e n und mit den G e d a n k e n v o n V e r h ä l t n i s s e n derse lben a priori s c h o n v o r h e r b e k a n n t sein muss te , ehe er a u s den empir i schen D a t e n seine unsterb l i chen G e s e t z e , w e l c h e a u s B e s t i m m u n g e n j ener kreise v o n V o r s t e l l u n g e n bestehen, erf inden k o n n t e . D e r j e n i g e d e r in diesen Kenntn i s sen d e r a l lgemeinen E l e m e n t a r ­b e s t i m m u n g e n unwissend ist, k a n n jene G e s e t z e , und w e n n er den H i m m e l und die B e w e g u n g e n se iner G e s t i r n e n o c h so l a n g e a n s c h a u t , ebensowen ig vers i ehen , als er sie h ä t t e erf inden können". (Hegel, „ V o ' e s u n g e n über die Ph i losophie d e r G e s c h i c h t e " . E i n l e i t u n g I I I . c ) . In a l t t l o c H . s p u r e : „re ine P h y s i k e r sind n u r di T i e r e , . . . d e r M e n s c h a ls ein denkendes W e s e n , e n g e b o r e n e r M e t a p h y -s iker igt".

N e c e s i t a t e a cons truc ţ i e i a p r i o r i în şt i inţă, însuşi unul d intre crit ici i lui H e g e l , a n u m e Z e l l e r , o r e c u n o a ş t e ( o p . cit . p a g . 9 2 5 — 9 2 6 ; v e z i şi M i c h e l e t ( 2 ) p a g . 1 2 ) . !

E in teresant c ă H e g e l însuşi r id ică obiecţ iuni a n a l o a g e a l t o r a ( v e z i „ E n c k l . " § 2 5 0 , n o t a 1 ) .

5 ) Sche l l ing ianismul lui H e g e l e o a f i rmaţ i e c e p o a t e fi c o n s i d e r a t ă c a un loc c o m u n . D e r e g u l ă se în tâ lneş te în a p r o a p e t o a t e t r a t a t e l e d e I s t o r i a F i l o -'sofiei. Indicaţ iuni în: R. Haym, , . H e g e l und seine Ze i t ." , Ber l in , 1 8 5 7 . Kuno Fischer, „ H e g e l s L e b e n " . Windelband, o p . cit p a g . 3 1 0 — 3 4 1 e t c . W. Dilthey, „ D i e J u g e n d g e s c h i c h t e H e g e l s " p a g . 2 3 8 — 2 3 9 , s a u m a i r e c e n t e : H. Driesch, o p . •cit. p a g . 5 5 , 5 6 , 5 8 şi: Othmar Span, „ D e r S c h ö p f u n g s g a n g d e s G e i s t e s . I . T e i l , 1 9 2 8 , p a g . 3 4 5 ; şi Willy Moog, o p . c i t . p a g . 1 1 3 şi u r m .

In sensul unei r e l a t i v e or ig ina l i tă ţ i a lui H e g e l , a unei deosebir i i m p o r ­t a n t e fa ţă c u S c h . a se v e d e a : Michelet, „ E i n l e i t u n g in H e g e l ' s ph i losophische

Din chiar aceste controverse poate cineva să-şi facă o idee despre pasiunile de proporţii epice pe care le-a stârnit dialecticianul decedat acum un veac.

Expunerea explicativă a întregei filosofii naturale a lui Hegel s a încercat mai de mult, mai ales de către Michelet şi Vera (op. cit .) . Dată fiind însă multiplicitatea teoriilor ştiinţifice actuale şi avansata ramificare a chestiunilor şi punctelor de vedere, a arăta azi „ce e viu şi ce e mort" din această filosofie, ar fi o sarcină extrem de dificilă. In special, dintre subdiviziunile acestui domeniu, ştiinţele fizico-chimice şi mecanica ar pretinde o subtilitate exegetică cu atât mai ingrată cu cât ar fi prea avară în rezultate. Domeniul biologic, credem că ar avea de recoltat constatări mult mai intere­sante. De aceea ne oprim asupra lui spre a schiţa rapid principalele afinităţi dintre Hegel şi concepţiile biologice ale secolului scurs dela el până a z i 6 ) .

In mersul ascendent al Ideei, între simpla ei „propunere" sau „poziţiune" ca Idee pură, şi întoarcerea ei asupra sa însăşi, ca spirit, —• Hegel aduce ca antiteză popasul dialectic al Ideei ce se opune sieişi, adică al „Naturii", ca formă a Ideei în exterioritatea sau alteritatea ei (Anderssein) 7 ) . „Natura, — spune el, — este Spi­ritul absolut raportat la el însuşi" - ) . Ca mijloc al Ideei spre Spirit, Natura e un sistem de t repte 9 ) , a căror succesiune înfăţişează o

A b h a n d l u n g e n " , Ber l in , 1 8 3 2 ; Rosenkranz: „ E r l ä u t e r u n g e n , e t c . " p a g . 5 5 ; şi, m a i recent : Th. Haering, „ H e g e l und die m o d e r n e N a t u r w i s s e n s c h a f t " ( P h i l o s o ­ph i sche H e f t e . 3 - t e r J a h r g a n g . H e f t I — I I , 1 9 3 1 , p a g . 7 1 .

6 ) P r i n c i p a l e l e t e x t e ale lui H e g e l , des t inate să e x p u n ă veder i l e sa le a s u ­p r a vieţi i o r g a n i c e sunt: „ N a t u r p h i l o s o p h i e " (vez i vo i . X V I I I din ediţia lui G . L a s s o n , 1 9 2 3 , p a g . 1 8 7 — 1 9 5 ) ; „ E n c y k l o p ă d i e " § 2 1 6 , 2 2 2 ; 2 4 8 — 2 5 2 ; 3 3 7 — 3 7 6 e t c . p r e c u m şi a ş a zisul „ S i s t e m f r a g m e n t a r din F r a n k f u r t " ( 1 8 0 0 ) . O p e r e i „ P h ä n o m e n o l o g i e d e s Ge i s t e s" i s'a a d u s d e c ă t r e R. Haym ( o p . c i t . ) o b i e c ­ţ iunea c ă neg l i j ează filosofia natur i i . L a a c e s t e a , L a s s o n r ă s p u n d e , în i n t r o ­d u c e r e a sa la vo i . a l doi lea din o p e r e l e lui H e g e l , ( E d i t u r a F e l i x M e i n e r , 1 9 2 8 , p a g . L X V ) c ă , de fapt, c o n c e p t e l e d e c a r e se o c u p ă p r i m a p a r t e a „ f e n o m e n o ­log ie i" sunt c o n c e p t e ale fizicei, i a r ce le r e f e r i t o a r e la biologie , f iziologie şi l a c o n s i d e r a r e a natur i i ca un tot o r g a n i c : „ k o m m e n in d e r P h ä n o m e n o l o g i e s e h r ausführl ich zu ihrem R e c h t e , w o H e g e l d a s B e w u s s t s e i n mit d e r B e s t i m m u n g V e r n u n f t schi ldert und zeigt w ie d iesen so b e s t i m m t e n B e w u s s t s e i n in d e r B e o ­b a c h t u n g d e r V e r n u n f t a l s ein ä u s s e r e s D a s e i n entgegentr i t , , in d e m s ich d a s B e w u s s t s e i n d o c h selbst wiederf indet". D e altfel, în capito lul al V - l e a , o sec ţ iune des tu l d e înt insă es te în t i tu la tă „ B e o b a c h t u n g des O r g a n i s c h e n " şi conţ ine d i scu-ţ iunea c o n c e p t e l o r impl i ca te de c o n c e p t u l de o r g a n i s m . „ L o g i c a " , în tomul I I I . p a r t e a 3 - a cupr inde f i l iaţiunea d ia l ec t i că a c o n c e p t e l o r d e „ v i e a ţ ă , individ şi spec ie" . In s t r â n s ă l e g ă t u r ă c u domeniu l b io logic , se pot amint i o b s e r v a ţ i u n i l e d e s p r e frenolog ie din cuprinsul „ F e n o m e n o l o g i e i " s istemul de „ A n t r o p o l o g i e " din „ E n c y k l o p ă d i e " .

7 ) v . „ E n c y k l o p . " § 2 4 7 . 8 ) „ D i e N a t u r ist d e r s ich a u f s ich selbst bez iehende abso lute G e i s t "

(vez i ediţia L a s s o n , vo l . X V I I I , p a g . 1 8 7 ) . 9 ) v . „ E n c y k k l o p . " '§ 2 4 9 .

„devenire", desfăşurată nu prin intervenţia principiului de cauzalitate ci printr'a unui proces dialectic 1 0 ) . Procesul se începe prin opoziţia dintre conceptele contradictorii în ele înşile: materia deoparte, şi spaţiul şi timpul de altă parte; de aci ese „mişcarea", dar şi „indi­vidualitatea" sau limitaţiunea corpurilor. Culminarea acestui proces al naturii, culminare dela care înainte Ideea se poate întoarce asupra ca însăşi ca Spirit conştient, este vieaţa organică 1 1 ) .

Lumea organică cuprinde trei trepte succesive: în „mineral" ca se înfăţişează cu însuşirea auto-construcţiunii (Selbstgestaltung), anume: cristalizarea ; — în vegetal cu aceea a conservării (Selbster­haltung ); iar în animal, cu aceea a sensibilităţii (Selbstempfindung). Fiecare treaptă superioară le înglobează şi le implică pe cele ante­rioare 1 2). Mineralul e prima treaptă a „organismului" dar nu pre­supune încă vieaţa organică propriu zisă. Vegetalele şi animalele prezintă studiului categoriile: „morfogcnezei", „asimilării" şi „re­producerii" 1 3 ) .

In desvoltarea acestor teme, Hegel pune la contribuţie noţiunea de „iritabilitate" (Brown), noţiunea „metamor fosei plantelor" (Goethe), noţiunea de magnetism şi electricitate şi altele, introduse în ştiinţa timpului de către Lavoisier, Galvani, Volta, C. H. Schultz, Steffens, Spalanzani, Bichat, Cuvier, Kielmeyer, Lamarck, Trevi-ranus şi alţii 1 4).

Vieaţa în genere i-se prezintă ca o sinteză a contrariilor: in­terior şi exterior; cauză şi efect; scop şi mijloc, subiect şi obiect1 5). Ea poartă întotdeauna nota dc „individualitate", deci de unitate indivizibilă („in den Gliedern des organischen Körpers — rezumă Dilthey —• ist eine unteilbare Einheit überall gegenwärtig"). Dar ca unitate, individul e repetat într'o multiplicitate de exemplare printr'un special proces de distincţiune: egoismul. Acesta joacă aci acelaş rol pe care în Logică îl îndeplineşte „repulsiunea" ca principiu din care naşte multiplicitatea din unitate.

Apariţia vieţii, în lumea unde pân'atunci ar fi avut loc numai procesul fizico-chimic, îi sugerează lui Hegel imaginea unui fulger care s'ar înfige în materie; ea nu are loc printr'o trecere impercepti­bilă, ci printr'un salt brusc, ca apariţia Minervei înarmate din capul lui Jupiter. Această atitudine, — care implică adeziunea lui Hegel la teoria generaţiei spontanee, — este, după cum just observă Ch.^

1 0 ) Troeltsch, „ H i s t o r i s m u s und seine P r c b ' . e m e " I . B u c h , p a g . 2 5 7 . 1 1 ) v . „ E n c y k l o p ä d i e " , § 2 4 8 ; „ N a t u r p h ! o : o p h ' e " , l o : . cit.; p a g . 1 8 9 e t c .

V e z i şi: Moog, o p . cit . p a g . 2 8 8 ; Kurt Leese, c p . c i t . p a g . 2 8 . 1 2 ) v . Rosenkranz, , E r l ä u t e r u n g e n " , p a g . 7 3 . 1 3 ) v e z i „ E n c y k l . " I l - t e T e i l , 3 - t e A b t . B . şi C . § 3 4 3 — 3 7 6 şi Rosen*

kränz o p . c i t . p a g . 7 4 . 1 4 ) Dilthey, o p . c i t . p a g . 2 3 9 . 1 5 ) „ E n c y k l . " § 3 7 6 ; v . Moog p a g . 1 0 7 şi 2 8 6 .

K m s t a de F i l »e f ie N r 3 - 4 | » 3 l 4

Andlet1 -), foarte firească deoarece el consideră vieaţa ca difuză în univers, iar globul pământesc, cu învelişul său aerian şi lichid, ca pe un reziduu de vieaţă; aşa încât ,,dans cette vie ralentie que nous appelons inorganique, peut renaître â tout instant un foyer de vie plus actif".

Vieaţa, printr'o întoarcere asupra sa, pregăteşte apariţia con­ştiinţei de sine a Spiritului sub iorma subiectivă: e însăşi apariţia omului. De aci. drumul Spiritului e deschis spre superioarele saie desfăşurări. Vieaţa organică e, astfel, un intermezzo. Spiritul e scopul ultim al naturii, iar ea e numai mijlocul prin care se împli­neşte elevaţiunea dela antiteză la sinteză. T r i e r e a aceasta e impusă de însuşi caracterul contradictoriu ai Naturii: -Natura e Ideea care se contrazice pe sine, opunânau-se sie-şi. rviesnilestându-se însă în individualităţi. înlâuntrui limitelor concrete spaţiale şi temporale pe care i-le impune materia, vieaţa organică primeşte în sine impri­marea principalelor caractere ale Naturii: fortuitul şi neregularitatea. Determinaţiunea precisă este un caracter pe care-1 posedă în mod exclusiv abstractul. Natura nu are puterea să-1 aplice concretului său. Din această „nevolnicie' sau „slăbiciune a i aturii \ Ohnmacht der Natur), decurge şi greutatea sau chiar imposiriiitatea o; a se stabili pe baza simplei observaţiuni empirice distinqiuni precise intre cla­se şi ordine. Chiar înlăuntrul speciilor ce par bine conturate, Hegei observă că pot apărea fenomene teratologice care întroauc o nouă confuziune de forme şi tipuri. Pentru a putea să considerară pe acestea drept greşeli sau monstruozităţi, trebue ca în prealabil să presupunem existenţa unor anumite tipuri fixe, dela care cazurile teratologice se abat. Aceste ..tipuri iixe *, nu le cunoaştem însă din experienţă ci, dimpotrivă experienţa se conduce şi se ordonează după ele 1 T ) .

Individualizată în fiinţe corporale şi lirei.':' ... , :.eaţa organică este lovită de instabilitate. Fiind numai o tre^ i ;a Natură la Spirit, ea nu-şi justifica existenţa decât în măe- . are îşi înde­plineşte rolul său necesar:r.::r.re ardicatoriu.

Numai având in eseul a sa atributul „mortalităţii , vieaţa or­ganică face posibilă vranziţiimea Ideei dela natură ia spirit.

Astfel, întreg „tragicul".vieţii organice derivă din caracteris­ticul „Ohnmacht der Natur".

Tragedia vieţii nu apare însă în destinul grupelor, în „cla­sele", „ordinele" sau ..speciile' de vieţuitoare. Acestea sunt ab­stractele vieţii, — şi îniăuntiul ior defectele concretului nu se pot evidenţia.

1 6 ) Ch. Andler, . .Le fondemen t du s a v o i r d a n s la , , P h é n o m é n o l o g i e de l ' e s p r i t " de H e g e l a r t . in , , R e v u e de M é t a p h y s i q u e et de M o r a l e " ( N r . c i t . p a g . 3 7 8 ) .

1 7 ) „ E n c y k l . " § 2 5 0 .

Indivizii, înglobaţi în specii, deviază fiecare într o măsură dela tipul ei fix. Ei nu cuprind în ei specia. întreagă tranzitivitatea vieţii organice şi întreg fortuitul empiricului, îl concentrează Hegel în indivizi. Fiece individ, deviat într'o măsură dela tipul abstract al speciei, deci dela „norma" ei, este implicit „anormal*. Anorma­litatea sau anomalia e însă: morbiditate. Aci stă explicaţia boalei şi a morţii individului: „Seine Unangemessenheit zur Allgemeinheit ist seine ursprüngliche Krankheit und der angeborene Keim des Todes" 13).

Aci stă, dupăcum a arătat Volkelt, sensul adânc al „tragi­cului" hegelian:

„Sol sich der Geist zu höherer Stufe erheben, so muss er sich durch Entzweiung und Widerspruch hindurch kämpfen' ... „Gewisse Stufen nun in der Entwicklung des Geistes kennzeichnen sich nach Hegel durch ganz besonders umfassende und gesteigerte Zwiespäl­tigkeiten und Zerwühlungen. Diese Stufen bilden so recht einen günstigen Boden für die Entfaltung des Tragischen. Denn diese Stufen der Zerissenheit finden natürlich ihre Verkörperung in bestimmten Individuen, und das Schicksal dieser Individuen bilden eben die Schmerzen der Zerissenheit und das Untergehen durch die Härte der Widersprüche" 1 9 ) .

Volkelt aminteşte aci acel pasagiu din „Philosophie der Geschichte" în care Hegel prezintă istoria lumii ca pe un trunchi;: de căsăpie pe care se jertfeşte fericirea popoarelor, înţelepciunea statelor şi virtutea indivizilor 2 0 ) . Se iveşte necesarmente întrebarea : „pentru cine, pentru ce scop sunt aduse aceste jertfe uriaşe ?" Răspunsul se găseşte formulat câteva pagini mai departe: ..Aceste mulţimi nemăsurate de voinţe, interese şi activitate sunt instrumen­tele şi mijloacele spiritului universal întru împlinirea scopului său şi anume acela de a se regăsi pe sine, de a se apropia de însuşi şi de a se privi ca realitate".

Necesitatea de a recurge la texte din „Filosofi; i i" pentru a ne lămuri atitudinea lui Hegel in materie de filoso.le do-logică nu e nici artificiu, nici întâmpiars. Sistemul lui Hegel e atât de coherent şi de hotărît încât, după cum se ştie el n'a variat decât foarte puţin dela primele sale atitudini şi până la sfârşitul vieţii sale. Iar „filosofia istoriei" constitue deplina încheere şi încoronare a acestui sistem, tot aşa cum „Kritik der Llrtheilskraft" cuprinde cheea sensului criticelor lui Kant.

1 8 ) „ E n c y k l . " § 3 7 5 . T o t c e e a c e e e x c l u s i v i nd iv idua l e l o g i c e ş t e în a f a r ă d e l e g e s a u n o r m ă : „den d a s a l l g e m e i n e B e g r i f f fäl l t a u s s e r i h n " . ( P h ä n o ­m e n o l o g i e " , p a g . 1 9 8 ) . N e c o r e s p o n d e n ţ a d in t re ind iv id şi i d e e a s p e c i e i a fos t f o r m u l a t ă ş i d e G o e t h e ( v e z i Simmct, „ G o e t h e " , p a g . 1 2 1 ) .

1 9 ) Volkelt, „ A e s t e t i k des T r a g i s c h e n " , E d . I V . 1 9 2 3 , p a g . 9 5 şi u rm. 2 0 ) Hegel, „ V o r l e s u n g e n ü b e r die P h i l o s o p h i e d e r G e s c h i c h t e " , ed. R e ­

c l a m , p a g . 5 6 .

E drept că între vieaţa organică şi scena istoriei, Hegel tra­sează apăsat un hotar asupra căruia nu vrea să mai rămână nici o îndoială: „Natura organică nu are istorie" 2 2 ) . Organismul viu nu sufere el însuşi evoluţia, nu o efectuează, ci serveşte numai ca instru­ment, ca o simplă punte întinsă sub pasul Ideei. Dimpotrivă el ne înfăţişează spectacolul unei infinite monotonii: „Das Organische bringt nicht etwas hervor sondern erhält sicii nur" 2 3 ) . „De aceea, rezumă Leese: „Mersul gradat (în trepte) al Naturii e chiar în lumea organismelor, altceva decât o derivare a organismelor supe­rioare din cele inferioare. Există o metamorfoză, dar numai a Ideei, dincolo dc Natură" 2 4 ) .

Singurul proces care, în vieaţa organică, ar putea să pară evolutiv este metamorfoza ciclică a indivizilor, în generaţiile lor succesive. Dar ca nu aduce un real proces ci rămâne invariabil aceiaşi.

După cum se vede, în toată această concepţie planează în mod deschis convingerea finalistă. Fără arătarea ei, teoria biologică hegeliană nu este complet caracterizată. Hegel, sub raportul acesta, rămâne de acord cu Kant, atribuind naturii organice caracter teleo­l o g i c 2 5 ) . Finalismul lui Hegel are însă o nuanţă pronunţat vita-listă. In organism, Ideea devine „sufletul" care îşi construeşte pro­priul său corp: concepţie ce aminteşte vădit „Enteîechia" aristotelică, reintrodusă în vocabularul curent de azi, graţie lui H. Driesch.

In ceeace priveşte adevărata atitudine a lui Hegel faţă cu noţiunea de „evoluţie", este necesar a se face distincţia între sensul dialectic şi cel istoric al acestui termen. Deasemenea este necesară distincţiunea dintre evoluţia naturii şi evoluţia spiritului.

Hegel nu admite altă evoluţie decât pe cea dialectică, iar în­cercările de a-i atribui o poziţie apropiată de aceea a lui Spencer pot creea un grav „quiproquo" 2 0 ) . In procesul dialectic, aşa cum îl

2 1 ) „ P h i l o s o p h i e d e r G e s c h i c h t e . . . ist d ie R e s u m t i c n d e s g a n z e n S y s t e m s in s i c h " z ice C . L. Mietetet (E in le i tung , png. X V I - X V I I ) . V e z i şi Lasson ( G e o r g ) , i n t r o d u c e r e a la vo l . I I din H e g e l s W e r k e , p a g . L X X I , p r e c u m ş i :

„ H e g e l a l s Gesch icht sph i lo soph" , 1 9 2 0 , p a s r i m . D e a s c m e n c a : S:ho!z, o p . cit. p a g . 4 9 ; Kurt Leese, o p . cit. p a g . 1 8 ; H. Lcvy, c p . cit. p a g . 6 şi W. Sauer: , H e g e l und die G e g e n w a r t " , in „ A r c h i v für R e c h t s - u n d W . r t s ; h a f t S D h l l o s o p h l e " , O k t o b e r 1931 „ - n . 3 1 .

2 2 ) „ P h ä n o m e n o l . " p a g . ' 2 1 9 . 2 3 ) idem, p a g . 1 9 5 , 1 9 / — 1 9 8 . 2 4 ) Leese, o p . cit. p a g . 6 3 . 2 5 ) „ P h ä n o m e n o l o g i e " , loc . cit. , E n c y k l . " : în r.pecinl § 3C0, cum şi

Ş 2 0 4 — 2 1 2 , e t c . 2 6 ) C e a mai i n t e r e s a n t ă p a ^ l e l ă d e a c e s t fel, c a r e c a u t ă s ă rel iefeze şi

o p o z i ţ i e d intre H e g e l şi S p e n c e r , f ă r ă a insista suficient a s u p r a ei, e s te i n c o n ­testabi l a c e e a a lui Renouvier, în „ L e s pr inc ipes d e la N a t u r e " , — edit . A r m .

Co l in . p a g . 2 6 9 — 2 7 6 .

desvoltă cele două tratate de „Logică" (Logica cea „mare" şi partea întâia din Enciclopedie), singură Ideea este cea care evo­luează. Evoluţia, în sens hegelian e pur conceptuală. In sens istoric însă, evoluează numai spiritul. Prima evoluţie, cea conceptuală, nu presupune timpul ca pe o condiţie implicată; evoluţia istorică e însă temporală. Cursul istoriei e însuşi spiritul în plină afirmare, pe când Natura (cuprinzând şi natura organică) nu e decât un rezultat al evoluţiei Ideei: ea nu evoluează ci, am putea spune mai curând că depozitează într'însa efectele evoluţiei dialectice sau pur „logice", a Ideei.

Evoluţia, ne-aparţinând esenţei naturii, nu apare în aspectele exterioare, vizibile şi concrete, — deci individuale, — ci numai în înlănţuirea pur logică a conceptelor ce se referă la ea. Sau, mai scurt: nu există altă evoluţie a Naturii decât deducţiunea dialectică a conceptelor ei. Orişice concept se referă la un „Tot", la o uni­versală. Aşa dar: Natura, ca „Tot", ca „universală" este supusă procesului dialectic pentrucă e fază a Ideei, dar cu cât o privim mai în detaliile sale, cu atât ea apare ca o simplă repetiţie stereotipă.

Croce spune în privinţa aceasta: „L'evoluzionc e la dialettica dei concetti nella filosofia della natura hegeliana è meramente ideale e lascia intatte le specie naturali, anzi ne proclama la f i s s i t ă" 2 7 ) . E necesar să amintim, tot aci, strânsa afinitate a lui Hegel cu Leibniz care spusese : „La réduction des choses en espèces rap­porte uniquement aux idées".

Ce trebue să se înţeleagă prin „evoluţie" în filosofia hege­liană, apare şi mai limpede când se ştie înrudirea ei tematică cu cugetarea lui G o e t h e 2 8 ) . Acesta credea într'adevăr într'o „comu­nitate a tuturor organismelor", dar cu tot empirismul cercetărilor sale, reducea această comunitate la pura idealitate 2 9 ) .

Dintr'o atare convingere, decurge consecvent şi rezistenţa lui Hegel împotriva teoriilor transformiste care se răspândiseră într'o măsură remarcabilă graţie lui Goethe însuşi, lui Oken, Kielmeyer, Lamarck, Geoffroy Saint-Hilaire etc. Autorul „Enciclopediei" se declară în mod precis împotriva lor, în diverse pasagii, între cari : cunoscutul § 249 al acestei Enciclopedii: „Solcher nebuloser im Grunde sinnlicher Vorstellungen, wie insbesondere das sogenannte

2 7 ) o p . cit . p a g . 1 5 9 . 2 8 ) D e s p r e r a p o r t u r i l e î n t r e g â n d i r e a lai Heged şi a lui G o e t h e : B. Croce

„ G o e t h e " ; K. Fischer, „ H e g e l s L e b e n , W e r k e u n d L e h r e " . H. St. Chamberlain, „ G o e t h e " ; E. Cassirer, „ F r e i h e i t und F o r m " ; G . L a s s e n v . i n t r o d u c e r e a la

„ F e n o m e n o l o g i e " a lui H e g e l ( O p e r e vo l . II); Siebeck, . G o e t h e a l s D e n k e r " ; K. Leese, o p . c i t . R. Berthelot, „ G o e t h e und H e g e l " in „ R e v u e d e M e t a p h . £l M o r a l e " , 1 9 3 1 , N o . 3 .

2 9 ) V e z i H. St. Chamberlain, o p . cit . p a g . 6 5 7 . A c i într 'un lung p a s a g i u , a u t o r u l e x p u n e a s p e c t u l p e c a r e - 1 a v e a în e p o c a lui G o e t h e p r o b l e m a b i o i o g i c ă a e v o l u ţ i e i V e z i şi Siebeck, op. cit . p a g . 7 6 — 1 C 6 .

Hervorgehen, der etnwickeltern Thierorganisationen aus nidrigern u. s. w. ist, muss sich die denkende Betrachtung entschhlagen"; — sau, în alt pasagiu: „Der Mensch hat sich nicht aus dem Thier herausgebildet, noch das Thier aus der Pflanze; jedes ist aufeinmal was es ist". Citând primul din aceste pasagii, Croce îl comentează: „Questo e pretto antidarvinismo e bisognava aspettarselo da Hegel, che non riconosce nessuna storicità alla natura".

In sensul propriu al cuvântului, darvinismul nu e însă numai transformism (atunci s'ar putea confunda cu lamarckismul) ci pre­supune şi acceptarea teoriei selecţiunii naturale. Sub această faţa, Hegel nu-i este prea depărtat. Dimpotrivă, două puncte de plecare contribue mai ales la constituirea unui selecţionism hegelian; pe deoparte teoria kantiană a „antagonismului" în Istorie şi în vieaţa socială, iar de altă parte: principiul propriu hegelian, al progresului prin contradicţiune.

In unele dintre scrierile sale cu conţinut etic şi istoric, Kant expusese unele vederi pe care Ed . v. Hartmann a căutat să le ex­ploateze în sensul său pesimist. Mai ales cea care era firesc să preocupe în chip special pe Hegel e scrierea „Idee zu einer allge­meinen Geschichte in weltbürgerlicher Absicht". Aici, cum şi în „Mutmasslicher Anfang der Menschengeschichte", sau, într'o mai redusă măsură, „Die Religion innerhalb der Grenzen der blossen Vernunft" şi „Zum ewigen Frieden" este redată ideea unui uni­versal antagonism al indivizilor omeneşti. Răutatea, vanitatea, ne­rozia, atrag oamenilor însuşirea paradoxală a unei „sociabilităţi nesociabile'. De aci, nesfârşită durere şi nedreptate. Totodată, an­tagonismul social are însă un rol provindenţial. El îmboldeşte acti­vitatea, spiritul inventiv şi spiritul organizator al omului; ei este astfel adevăratul creator al întregei civilizaţii şi mai ales al ordinei juridice şi al statului. Luptând pentru interesele sale egoiste şi condus de patimile sale înguste, fiecare individ colaborează fără să ştie la scopurile superioare ale istoriei.

Ideea de „luptă pentru existenţă" se află implicată în ceea ce numeşte el „Ohnmacht der Natur" 3 0 ) . Ideea de luptă pentru evo­luţie, deci ideea de luptă selectivă, ca implicată şi ea în gândirea hegeliană, a fost în chip repetat relevată de unii autori. Scrierea mai sus citată a lui Heinrich Levy aminteşte observaţiunile relativ' recente ale lui Troeltsch în această privinţă, anume că „dialectica lui Hegel n'a fost fructificată ştiinţificeşte numai de către Karl Marx, ci, împreună cu o tendinţă teleologică etico-metafizică per-zistă şi lucrează discret în concepţia naturalistica şi cauzal genetică a Istoriei, şi mai ales e cuprinsă „criptogamic" în noţiunea darvi-

3 0 ) v . Rosenkranz, i n t r o d u c e r e a la „ E n c y k l . " , .pag. X I V .

3 1 ) Levy, o p . cit . p a g . 2 4 .

nistă a „evoluţiei". Troeltsch a atras atenţia într'adevăr asupra gân­dului lui Hegel referitor la existenţa unui principiu selectiv, dar nu în vieaţa speciilor zoologice ci înlăuntrul realităţii is torice : s 2 ) . Trebue deci să ne transportăm iarăşi în acest domeniu de gândire hegeliană, pentru a-i urmări afinităţile cu unele teorii biologice. Vedem atunci cum „numai punctele înalte ale devenirii, în care străluceşte raţiunea, fac obiectul Istoriei, pe când massa întârziaţilor şi a nesimţitorilor, a fortuitului şi a păcatului" rămâne în întuneric. Hegel vede petrecându-se numai în vieaţa omenească ceea ce dar-vinismul arată ca o particularitate a vieţii în genere. Ridicarea indi­vizilor în lumina istoriei e rezultatul unor lupte şi suferinţe gigan­tice ; ei sunt „eroii" pe cari Carlyle i-a consacrat ca sintetizând întreagă istoria. Soarta lor, ne spune Hegel, nu e fericirea; ei nu ajung niciodată să se folosească în tihnă de rodul geniului lor ; ei mor tineri ca Alexandru Macedon, asasinaţi ca" Cezar sau exilaţi nitro „S-ta Elena". Dar în scopurile lor, ei împlinesc scopurile Spi­ritului lumii' (Weltgeis t ) . Ei sunt instrumentul chinuit al unor destine superioare, întocmai cum indivizii speciilor animale sunt numai un mijloc, o punte, pe care trece cu nepăsare Ideea în mersul său dela Natură la Spirit. Există deci o selecţiune „eroică", o selec-ţiune datorită luptei dintre geniile omenirii şi massele întunecate. Lupta se dă pentru cucerirea culmilor istoriei dar şi pentru dreptul de a se jertfi în folosul scopurilor Spiritului universal.

Laturea aceasta a sistemului lui Hegel a influenţat simţitor unele sisteme ulterioare de filosofie socială. Deoparte ea a împins pe hegelianii de stânga spre darvinism, aşa încât lui Troeltsch i se pare că teoria luptei claselor n'ar fi decât un darvinism digerat dialecticeşte" (dialektisch verdauen) s a ) , pe când el e de fapt o consecinţă a „antagonismului" kantian adaptat metodei dialectice, adică adaptat deducţiunii făcute pe baza principiului contradicţiei creatoare.

De altă parte nu e greu de descoperit exact repercusiunea aceleiaşi atitudini hegeliane în „Kampf um's Recht" a lui Jhering. Acesta ridică obiecţiuni împotriva unora dintre teoriile şcoalei isto­rice a lui Savigny, anume că dreptul s'ar formă fără durere, fără sforţare, fără muncă, ci în mod natural, printr'o liniştită evoluţie organică, întocmai „cum creşte floarea în câmp". Dimpotrivă, crede el, dreptul se naşte în dureri atroce, în trudă sângeroasă, şi popoa­rele nu-1 primesc de a gata, ci „um dasselbe haben ringen und streiten, kämpfen und bluten müssen". Dar ca şi antagonismul kantian, ca şi moartea şi sacrificiul indivizilor în filosofia hege­liană, — lupta pe care dreptul o exige pentru a se naşte, nu e,

3 2 ) Troeltsch, o p . cit. p a g . 2 5 7 .

3 3 ) idem, o p . cit. p a g . 3 5 2 .

după Thering, un blestem ci o binecuvântare. E şi aci exact aceiaş „List der Vernunft", procedeu mascat al providenţialei Raţiuni universale, care doboară pentru a înălţa şi distruge pentru a creeâ; e afirmaţiunea prin negaţiune, negaţiunea pentru afirmaţiune, — e identitatea contrariilor, adică identitatea dintre identitate şi ne-identitate.

Istoria e scena în care unicul rol îl are omul; omul e conştiinţa care străpunge natura, e Ideea care, pentru că a reuşit să se opună sie-şi, se împacă cu sine. Raţiunea nu lipseşte din restul lumii or­ganice; în om e explicită, în lumea organică e implicită. Ea e pre­zentă însă, peste tot. De fapt, însuşi procesul dialectic prin cark Hegel vede lumea realizându-se, e un proces în care se pot distinge evidenţiate trăsăturile schematice ale Vieţii. Raţiunea universală e Vieaţă universală. întreagă existenţa e un Tot organic. Astfel şi Natura întreagă nu există decât ca un Tot, viu şi evolutiv (şi nu e vie şi evolutivă decât ca T o t ) . Fiece pas al dialecticei universale se prezintă ca adevăr în genul său numai întrucât e privit ca un întreg. Nu se poate vorbi despre natură ca despre o sumă de părţi distincte. Părţile însă, la rândul lor, considerate separat, nu au nici ele adevărată existenţă ca „părţi" ci apar şi ele ca organisme întregi, fiecare ca un tot.

Scoţând în evidenţă aceste consideraţiuni, Th. Haering ob­servă că raportul acesta are deplină aplicare şi în ce priveşte no­ţiunea de celulă organică 3 4 ) .

Proces pur mintal, distincţiunea dintre tot şi parte poate fi aplicată cu referire la orice conţinut de gândire. Astfel încât o aceiaş normă care s'a aplicat totului, seya aplica şi părţilor (sensul invers, însă, nu e valabil, pentru că locul de plecare este „Totul"; el este adevărul şi existenţa primordială: „Das Wahre ist das Ganze" ; aşa încât gândirea progresează numai în sensul descendent).

Această regulă este însă tocmai expresiunea formală a fun­damentului legii biogenetice (mărirea şi decadenţa lui Ernest Haec-kel). Ontogeneza e, într'adevăr, numai o parte a totului care e filogeneza. Procesul pur logic prin care spiritul concepe ontogeneza se efectuează principial în aceiaş mod ca şl al conceperii filo-genezii.

De aceea în vederile lui Hegel stă afirmarea „Naturii" ca posedând vieaţa în gradul cel mai înalt. Vieaţa aceea care se ma­nifestă apoi, în regiunile limitate, adică în specii şi indivizi, are un caracter subordonat şi stereotip. Ele copiază în mic ceeace natura le oferă în mare.

3 4 ) Th. Haering, l oc . cit. p a g . 7 7 .

Dar natura e Raţiune iar Vieaţa în genere e şi ea Raţiune 3 5 ) . Procesul dialectic ca „vieaţă" a Ideei, e de fapt la Hegel, cum a remarcat Di l they 3 6 ) , expresiunea unui „sentiment al vieţii şi al evoluţiei". De aceea întreagă filosofía hegeliană are ca substrat realitatea „biologică" 3 7 ) . Raţiunea care „domneşte atât în legile naturii cât şi în istorie", e de fapt „vieaţă". E vieaţa care îmbracă uneori un aspect schematic şi abstract. Ea-şi păstrează însă carac­terul generic pe care Hegel 1-a simţit că-i aparţine vieţii de tot­deauna şi de pretutindeni, anume: caracterul de proces dinamic.

Cu dreptate spune Kurt Leese că în conceptul de „spirit". Hegel a contopit într'o înnodare indisolubilă seria biologico-or-ganică cu cea logico-dialectică. „Das Leben ist die ursprüngliche Einheit, die nur im Widerstreit lebendig ist und durch den W i ­derstreit... lebendig bleibt"... „So scheint die Dialektik Hegels zu tiefst auf der intuitiven Erfassung zu beruhen, dessen Logiesirung sie ist"; sau: „sein (Hegels) Geistbegriff ist... zu tiefst der sym­bolische Ausdruck eines alogischen Lebensgefühls 3 9 ) .

Faptul că principiul ultim, transcendent, al existenţii, aşa cum îl înfăţişează Hegel în metafizica sa, pare a traduce în termeni in-telectualizaţi intuiţia subiectivă a „Vieţii", cum şi că metafizica sa e de fapt o biologie travestită, — faptul acesta nu e atât de ex­cepţional în istoria filosofiei. într'o comunicare la congresul de filo­so fie dela Bologna (1911) Contele Keyserling a susţinut tema că „obiectul propriu al metafizicei, realitatea metafizică, e Vieaţa, vieaţa în totalitatea ei". In consecinţă: „metafizica veritabilă, cea pe care au înţeles-o Plotin şi Hegel şi aceiaşi pe care H. Bergson a reînoit-o în zilele noastre, nu poate fi decât un singur lucru : ştiinţa vieţii o rgan ice" 4 0 ) .

Refuzul hotărît al lui Hegel de a recunoaşte vieţii organice o istoricitate, refuzul de a admite şi'n interiorul ei existenţa unei evoluţiuni creatoare, aduce o ruptură de continuitate insuficient motivată.

Dacă evoluţia spiritului e un proces care se extinde peste întreagă Vieaţa, atunci, evoluţia spiritului uman nu e oare o con­tinuare necesară a evoluţiei organice? Istoria universală, cea mai universală istorie, trebue să înglobeze câmpul întregei vieţi. In acest caz, Filosofía Istoriei se identifică cu filosofía biologică.

3 5 ) „ P h ä n o m e n o l . " p a g . 2 1 9 . 3 6 ) Liltheg, o p . cit . p a g . 2 3 7 . 3 7 ) Scholz, o p . c i t . 4 4 . 3 8 ) Leese, p a g . 6 6 .

- 3 9 ) idem, T3ag. 2 6 si 1 0 4 . 4 0 ) H. de Keyserling, , D e l 'objet rée l de l a M é t a p h y s i q u e " in „ R e v u e

d e M é t a p h y s i q u e et d e M o r a l e " , 1 9 1 1 , p a g . 4 7 9 .

In sensul acesta a fost înţeles şi completat Hegel de către Krause şi de adeptul său, belgianul Tieberghien. ,,La philosophie de l'histoire" — zice acesta din urmă, — a pour objet de rechercher... comment et en quelles limites les lois de la vie s'accomplissent dans les divers ordres de phénomènes qui sont soumis à l'observation. La philosophie de l'histoire est la scène de la vie considérée en elle-même, dans ses lois et dans son devenir, c'est à dire la science des principes qui règlent la vie de tous les êtres, ou la science de l'application des principes aux événements de la vie. Comme science des lois de la vie ou comme biologie générale, elle est toute spé­culative...' 4 1 ) .

Desigur, istoria propriu zisă redă desfăşurarea vieţii spiritului conştient de libertatea sa, — şi domeniul ei este domeniul „spiri­tului obiectiv". Dar totalitatea treptelor pe care, în evoluţia uni­versală, apariţia „spiritului obiectiv" le presupune parcurse, stau într'o legătură de strânsă continuitate cu fazele istorice, le prepară şi le condiţionează, Vieaţa „spiritului obiectiv",. deci Istoria, com­portă în linii generale aceleaşi legi, acelaş proces dialectic ca şi vieaţa organică sau ca şi vieaţa Naturii, privită ca „Tot".

Sub o asemenea perspectivă, evoluţia integrală a Spiritului ar putea primi alternativ, când aspectul naturalistic, când pe cel istoric, după cum ar căuta sau nu să descopere legături cauzale în succe­siunea evenimentelor.

După cum e lesne de observat, nu determinaţiunea cauzală şi mecanistă e cea care îl preocupă pe Hegel în istorie. Dimpotrivă, departe de a mecaniza evoluţia istorică, el istoricizează evoluţia naturii. Sub raportul acesta o afinitate netăgăduită există între el şi Spengler. Ea a fost remarcată şi scoasă mult în evidenţă, în ultimul timp 4 2 ) .

O filosofie biologică pe atari baze, oricât ar părea de îndrăz­neaţă, nu e imposibilă dacă se admite continuitatea dintre vieaţa organică în genere şi realităţile de ordin cultural, Din continuitatea aceasta decurge posibilitatea de a se studia evoluţia globală a „vieţii în genere", în două moduri: a) prin metoda naturalistică şi sub perspectiva mecanicistă. E concepţia curentă care face să de­curgă culturalul din organic, psihicul din fiziologic, spiritualul din animal ; b) sub perspectiva noologică în care spiritul este punctul de plecare şi anume: ca ţintă sau scop prealabil al întregei evoluţii.

încercări recente care ne apropie, într'o măsură, de realizarea unei fuziuni a celor două domenii se pot aminti.

4 1 ) G . Tieberghien, „ I n t r o d u c t i o n à la P h i l c s o p h i e et p r é p a r a t i o n à la M é t a p h y s i q u e " , B r u x e l l e s , 1 8 8 0 , p a g . 3 4 3 .

4 2 ) Scholz, l o c . cit; Troeltsch, o p . cit. p a g . 2 6 1 ; }{, Leese, o p . cit. p a g .

9 2 — 1 0 4 .

Pornind delà consideraţii sociologice, Edgar Zilsel arată în-tr'un articol, cum punctul de vedere istoric şi cel biologic se pot combina pentru înţelegerea faptelor de „cul tură" 4 3 ) .

De altă parte, două grupe de autori, aproape independente una de alta, au dat cercetări interesante în această direcţie: Ed. Le Roy şi P. Teilhard în limba franceză, — Ad. Wagner şi R. bl. France în limba germană. In operele lor stărueşte convingerea că

^invenţiunea „tehnică" e o continuare a proceselor organice; că deci produsele culturale sunt prestaţiuni ale forţei constructive ce carac­terizează-Vieaţa.

Istoria vieţii, spune Ed. Le Roy, ne apare ca o concentrare a gândirii care preexistă în stare de tendinţă difuză, ..cherchant à prendre corps pour se préciser, pour acquérir maitrise et possession

. de soi" 4 4 ) . Nu e greu ca în această formulare pur bergsoniană să dis­

tingem viziunea „Ideei" hegeliene care, după ce a părăsit starea de pură exterioritate în care se găsea în „Natură", se îndrumează şi progresează spre afirmarea de sine şi spre conştiinţa libertăţii sale.

Istoria „vieţii" e însă un „Tot" indivizibil, aşa în cât, pe de o parte, cum spune Ed. Le Roy: „aspiraţiile şi facultăţile noastre inventive ni se revelează ca nefiind altceva decât puterea organo-genă a vieţii" şi (cu termenii lui Teilhard) „reciproc, întreg procesul evolutiv al lumii organice devine comprehensibil prin analogia (re­dusă desigur) cu desvoltările lumii omeneşti". După aceste consi­derente, dacă voeşti să înţelegi cum apar speciile nouă, trebue să observi şi să analizezi modul în care apar „invenţiunile" omeneşti : e acelaş fenomen (întreagă „cultura" e vieaţa a ceea ce numim „invenţiunea" spiritului nostru).

Astfel, părăsind metoda de lucru a naturaliştilor din secolul trecut, nu vom mai avea să explicăm formele superioare ale vieţii plecând delà „contracţiunile celulei", ci vom urma procedeul invers. Cunoscând detaliile elaborării procesului psihic al „invenţiunii' , graţie analizei şi observaţiumior pe care Ie putem exercita asupra formelor sale superioare şi larg înflorite, vom putea bănui cum, în organismele rudimentare se produc modestele procese biologice, deoarece, toate fiind procese de adaptare, cuprind un germene de „invenţiune".

In ultimă analiză, acestea sunt simple consecinţe ale definiţiei lansate de către Bergson în gândirea contemporană: „vieaţa e spi­ritul care se interesează în materie". Progresivitatea şi intensificarea

4 3 ) Ed. Zilsel, „ G e s c h i c h t e und Bio log ie" , in „ A r c h i v für Soz ia lw i s sen­schaf t und Sozialpol i t ik", B d . 6 5 ; H e f t 3 ; Iunie 1 9 3 1 , p a g . 4 7 5 — 5 2 4 .

4 4 ) Ed. Le Roy, „ L ' e x i g e n c e idéal i s te e t le fait d e l 'évolution". P a r i s . 1 9 2 7 , p a g . 2 6 7 .

uriaşă a vieţii este triumful procesului de „spiritualizare". E pro­cesul pe care 1-a afirmat semi-hegelianul Carlyle, pe care 1-a afirmat Izoulet (al cărui adagiu: „l'âme est fille de la cité" îşi are originea în „Vorlesungen iiber die Philosophie der Geschichte" 4 6 ) , e pro­cesul pe care-1 afirmă teoriile lui Zzchimmer, Engelhardt etc. asupra „Tehnicei"; teoriile politice şi culturale ale lui W . Rathenau, ale lui Coudenhove-Kalergi şi ale lui Keyserling, teoriile lui Orro Braun şi ale lui Ad. Ferrière.

In toate direcţiunile acestea şi în atâtea altele, credinţa spe­cific hegeliană, a realizării progresive a Spiritului, se întâlneşte şi se completează cu punctul de vedere bergsonian care ne pare şi •el o formulare bio-metafizică de aceiaşi sursă.

E U G E N I U S P E R A N T I A

4 5 ) a c e l a s , „ L e s or ig ines h u m a i n e s et l 'évolut ion d e l ' intel l igence". P a r i s , 1 9 2 8 , p a g . 1 2 6 .

4 6 ) „ j e d e r e inzelne ist S o h n se!nes V o l k e s und zugle ich. . . se iner Z e i t " , o p . c i t . p a g . 9 3 .

H E G E L ŞI F I L O S O F I A R E L I G I E I 1 ) .

In anul 1821, în semestrul de vară, Hegel îşi începea, la Uni­versitatea din Berlin, prelegerile lui asupra Filozofiei Religiei. Le în­cepea cu expresii ditirambice la adresa religiei, cu închinarea unui imn de superlativă slavă.

Ar fi o impietate să nu-1 citez textual. Şi încep cu această citaţie, şi pentru alte motive:

întâi pentrucă, după cum veţi vedea, ea nc coboară îndată în inima gândirii lui Hegel despre Religie, nc duce repede în atmosfera intelectuală şi afectivă în care respiră această gândire. Dar mai e un motiv: Hegel are reputaţia unui scriitor extraordinar de obscur şi de greoi. W . James spune despre stilul lui, că e abominabil, un stil deplorabil intelectualist. Şi Windelband spune cam acelaş lucru de scriitorul Hegel. Şi mulţi spun. Şi e drept. Dar găsim şi la Hegel, adesea, străfulgerări de stil foarte clar, foarte cald şi chiar imaginat. In rândurile ce citez, mi se pare că sunt:

„Obiectul acestor prelegeri, începe Hegel, e filosofia Religiei, şi obiectul religiei însăşi e cel mai înalt, absolutul. Religia se ridică deasupra lucrurilor temporale, c regiunea, în care toate tainele lumii se luminează, toate contradicţiile ce purced din adâncurile gândirii se conciliează, toate durerile simţirii se mistuesc, regiunea veşnicului adevăr şi a liniştei veşnice, e adevărul absolut însuşi, e fericirea abso­lută. Ceeace face pe om om, şi-l deosebeşte de animal, e conştiinţa, e gândirea, şi, mai hotărât spus, c Spiritul. Omul e conştiinţa veşnică, fiindcă gândeşte, este spirit. Omul ca spirit creează ştiinţele, artele şi nesfârşitele sfere ale vieţii sociale, şi toate raportur le activităţii vo­luntare şi libere. Dar toate aceste produse ale spiritului, precum şi raporturile nesfârşite în cari omul se găseşte prins, câmpurile mul­tiple ale activităţii lui, desfătările lui, tot ce el stimează şi are preţ pentru el, şi care constitue pentru dânsul un isvor de fericire, de cin­ste şi mândrie, totul îşi găseşte punctul central în religie, în gândirea, în conştiinţa, în sentimentul despre Dumnezeu- Dumnezeu e începutul

1 ) C o n f e r e n ţ ă ţ inută la S o c i e t a t e a R o m â n ă d e F i losof ie , la 2 4 O c t . 1 9 3 1 , în c ic lul o r g a n i z a t p e n t r u c o m e m o r a r e a a 1 0 0 d e an i d e la m o a r t e a lui H e g e )

şi sfârşitul tuturor lucrurilor. Totul pleacă dela el şi se întoarce la el. El însufleţeşte toate formele existenţei, le vivifică şi le spiritualizea­ză... In religie tot ce deşteaptă în noi îndoeli şi nelinişte, durerile noastre, grijile noastre, toate interesele mărginite ale existenţei noas­tre le lăsăm înapoia noastră pe nisipul mişcător al lucrurilor vremelni­ce. Şi după cum, când. stând pe vârful unui munte, departe de priveli­ştea evenimentelor şi lucrurilor de sub noi, plutim în calm deasupra hotarelor ţinuturilor împrejmuitoare şi ale vieţii pământeşti, tot aşa omul. care se smulge din substanţa dură a realităţii, nu mai vede cu ochiul lui spiritual în aceasta decât o aparenţă care, în regiunea pură, în care el s'a înlăţat, nu oglindeşte diferenţele ei, luminile ei şi um­brele decât în raza soarelui spiritului, în care ele se contopesc în repaozul etern.

In această regiune a spiritului curg valurile uitării, în care Psyh-che vine şi—şi s t a m p a r ă setea şi-şi îngroapă toate durerile".

Pentru întâia oară închina Hegel, de pe înălţimea catedrei lui dela Berlin, un imn ca acesta religiei, fiindcă întâia oară ataca depe catedră problema filosofiei religie; înlăuntrul sistemului său întreg de gândire. Nu era, însă, pentru întâia oară în întreaga lui activitate de gânditor şi scriitor, căci problema religiei i se pusese de mult de tot şi-1 frământase intenz, încă din anii de adolescenţă, de pe băncile gim­naziului din Stuttgart. Negreşit, concepţiile şi sentimentele lui asupra religiei au evoluat sensibil înlăuntrul lungii lui cariere filosofice. Acea­stă evoluţie m'aş încumeta s'o schiţez aici. îmi dau perfect de bine seama, că aceasta e o sarcină foarte grea, căci îmi impune să urmă­resc concepţia lui religioasă prin mai multe din operele lui şi să mă refer poate la cele mai grele puncte capitale din gândirea lui întreagă. S a r putea zice fără greş, că religia e substanţa întregii construcţii negeliane, căci conceptul Divinităţii domină tot eşafodajul ei. După riegel, Realitatea toată e Dumnezeu, Spiritul Absolut, şi invers Dum-••*.:.-:?u e Realitatea, şi deci filosofia, care e o ştiinţă a realităţii, a • .-.-«tentei, e ştiinţa despre Dumnezeu. După cum Hegel spune că în­treacă realitate începe cu Dumezeu, evoluează în Dumnezeu şi prin Dumnezeu în toate infinitele ei înfăţişări concrete, determinate, putem spune şi noi despre opera lui filosofică întreagă, că începe cu Ideea de Dumnezeu, evoluează cu ea şi se sfârşeşte tot cu ea. Eu n'aş putea ridica un imn filosofiei religiei a lui Hegel, căci n'aş dispune de ta­lentul liric necesar pentru asta. Dar nu cred că aş putea manifesta un mai cinstit respect pentru ca, decât încercând o metodă de expunere a ei în spirit hegelian. Asta însemnează, că nu vreau să mă limitez la o expunere dogmatică, didactică dacă vreţi, a ideilor din prelegerile asupra filosofiei religiei, ci vreau să-i arăt cele dântâi începuturi, tot ce a germinat apoi din aceste începuturi şi cum au culminat ele în filosofia religiei- E o metodă de expunere, aş zice în spirit hegelian, dinamică, fiindcă cercetează o gândire în devenirea ei, în evoluţia

ei organică, iar nu numai în rigiditatea ultimelor forme în care ea s'a fixat, odată cu moartea, care odihneşte orice spirit individual.

E drept că am stat un timp în cumpănă, ce metodă să aleg pentru expunerea de astă seară. Şi cea dogmatică didactică are avan­taje neîndoioase, şi cea biograf ico-bibliografică, că să-i spun astfel. M'am oprit la această din urmă, întâi fiindcă mi s'a părut mult mai potrivită cu atmosfera unei comemorări, apoi fiindcă acest mod de expunere s'a întâmplat să aibă preferinţele mele subiective. Şi deşi e aproape un axiom, că despre gusturi nu se discută, şi deci nu ar urma numai decât, că ceeace mi-a plăcut mie trebue să vă placă şi d-voastră, totuşi am ca un fel de presimţire că ar putea să vă placă şi d-voastră fiindcă mi se pare că metoda narativă e în deobşte mai interesantă. Aşa dar, cum spuneam, elevul gimnaziast Hegel manifestă un interes precoce, intenz pentru problemele religioase. Intr'o compoziţie din acea vreme, foarte mult lăudată de profesorul lui, „Despre Religia Grecilor şi Romanilor", Hegel se aplica să cereceteze naşterea şi evo­luţia politeismului antic.

Diversitatea concepţiilor religioase, de care anticitatea ne oferă un spectacol deconcertant, nu e, de sigur, proprie, conchidea Hegel. să ne întărească într'o credinţă proprie a noastră. Căci nimic nu e mai uşor, în faţa acestei diversităţi uluitoare, de cât s'aluneci în scep­ticism, să te îndoeşti de adevărul oricărei credinţe, în total sau in parte. Lucrarea se termina, foarte caracteristic lucru, cu un îndemn Ia toleranţă faţă de cei ce gândesc altfel. #

După terminarea studiilor teologice la Tubingen, Hegel nu îm­brăţişează cariera de pastor. Certificatul de absolvire menţiona la tâ­nărul Hegel bune dispoziţii, hărnicie, slabe calităţi oratorice, însă, şi în ce priveşte filosofía, nici mai mult nici mai puţin, era tratat de idiot. Şi Wundt fusese trimis să se facă factor poştal de către pro­fesorii lui, la gimnaziul din Bruchsal. Hegel se duce preceptor la o familie veche şi nobilă din Berna. In răgazul lăsat de funcţia lui pre-ceptorală, Hegel e un cititor pasionat şi multilateral. Dar în deosebi îl subjugă istoria. Acolo scrie şi numeroase eseuri teologice, din cari unele au rămas numai fragmentar.

In eie respiră o aversiune nestăpânită către religia despotică, au­toritară. Nimic nu e mai deplorabil, gândia el, decât despotismul poli­tic şi tirania religioasă, ortodoxia poruncitoare şi inchizitorială- Nu trebue confundata religia cu aceste forme coercitive, despotice în care o îmbracă oamenii. In faţa unei astfel de religii dictatoriale, el pune o religie liberatoare, o religie a raţiunii, o religie în care Dumnezeu e Eul absolut, raţiunea pură, iar lumea o manifestare a ei. Raţiunea e judecătoare în ultimă instanţă, şi nu trebue să credem ceeace n'are aprobarea ei.

Hegel vrea să purifice religia, să instaureze o religie populară, senină şi liberatoare de suflete, cum era religia greacă, o religie care

să se adreseze şi raţiunii, dar şi imaginaţiei şi inimii totodată. Religia greacă era senină, voioasă, radiantă de frumos, int'm amestecată în toate actele mari ale vieţii, o religie care, cu imaginaţia antropomor-fică ce-i sta la temelie, umaniza pe zei, împrumutându-le pasiuni ome­neşti, o religie care era, mai presus de toate, un cult al vieţii.

In faţa unei astfel dc religii a vieţii, ce credea Hegel a găsi în vremea lui? Un creştinism, care nu mai era deloc o religie a vieţii, ci a morţii, o religie, care nu mai era profund şi sincer populară, căci nici nu putea fi. Fiindcă raţionalismul ei abstract usca sufletele, dog­mele ei erau înfăţişate arid şi pedant, catechismul ei inculcat minţilor fragede cu pedepse şi torturi fizice şi sufleteşti, o religie de ceremonii triste, de detaşare de bucuriile vieţii, o religie funciar pesimistă, de o parte, prin agitarea spectrului damnaţiunii eterne pentru cei greşiţi, pe de alta funciar utilitaristă.prin promiterea raiului recompensator pentru cei buni.

In 1795 Hegel scrie, sub influenţa puternică a lui Kant, prin a sa „Religie in limitele raţiunii" o Viaţă a lui Isus. „Viaţa lui Isus" a lui Hegel e o naraţiune umană a vieţii Iu] Isus, scrisă ca scopul de a în­cerca să doboare religia statutară tiranică, care nu fusese de loc în spiritul lui Christ, şi să repună în loc, după concepţia sa, adevătata religie a lui, religia eternă a moralităţii interioare.

Toate fazele însemnate ale evoluţiei Mântuitorului sunt pove­stite de Hegel aşa, în cât să răsară din ele religia întemeiată pe im­boldul intern al iubirii de Dumnezeu şi oameni.

„Odată, narează Hegel, Isus ţinea o cuvântare publică în tem­plu. Fariseii se folosiră de prilej şi—1 întrebară, ce dovadă le-ar putea el da, care să garanteze adevărul învăţăturii lui, şi lui, şi celorlalţi. Ei se bucurau de fericirea de a avea o constituţie şi legi, cari erau legitimate prin revelaţiile solemne ale Divinităţii.

Isus le răspunse: Credeţi oare că Dumnezeu a lăsat neamul crâcnesc pe lume,

că 1-a dat în seama naturii fără nicio lege, fără n'cio conştiinţă a scopului din urmă al vieţii lui, fără putinţa de a găsi în ci însuşi calea prin care să-i placă lui Dumnezeu? Credeţi oare că numai vouă v'a fost dat norocul, pe colţul ăsta de pământ, aşa, nu se ştie cum, să cunoaşteţi legile morale, numai vouă dintre toate neamurile? Ingu-. stimea egoistă a capetelor voastre vă face să vă închiphiţi asta. Eu mă ţin numai de glasul curat şi adevărat al inimii mele şi al cugetului meu. Cine îl ascultă cu luare aminte, e luminat de adevărul ce e în-tr'însul. Să asculte de acest glas, iată tot ce le cer eu ucenicilor mei. Această lege dinăuntru e o lege de libertate, la care omul se supune de bună voe, fiindcă şi-a dat-o chiar el. Ea e veşnică. Pe ea se înte­meiază simţirea nemuririi. Pentru această datorie, ce am sarcina s'o-aduc oamenilor la cunoştinţă, sunt gata să părăsesc viaţa, cum un păstor credincios moare pentru turma lui. Puteţi să mi-o luaţi, dar

nu mi-o răpiţi, căci mi-o jertfesc chiar eu de bună voe. Voi sunteţi robi, căci staţi sub jugul unei legi, care vă e impusă din afară, şi carej de aceea nare puterea să vă smulgă din slujba patimilor voastre".

Altădată, Isus fusese invitat la masă de un fariseu. Acesta se' miră că Isus nu-şi spălă de loc mâinile înainte de a se aşeza la masă.

Isus grăi: Voi spălaţi lucrurile pe din afară, şi pe dinăuntru sunt ele mai

curate pentru asta? Cel ce are în bună rânduială exteriorul lui, e el în regulă şi cu interiorul? Unde e sufletul curat, e şi partea din afară. V ă ţineţi de toate regúlele, plătiţi dările pentru toate ierburile de nimica ce cresc în grădinile voastre. Nu uitaţi, oare, în grijile voastre pentru aceste nimicuri, pe care le ţineţi ca foarte de preţ, că mai sunt datorii superioare: dreptatea, mila, credinţa, a căror ţinere în seamă face esenţa virtuţii? Ideile voastre privitoare la ce e mai de preţ, nu ţintesc ele oare numai la a avea un loc în rândurile întâi în temple, şi locuri de cinste la banchete, sau la a fi salutaţi în stradă de toată lumea? încărcaţi poporul cu un număr de porunci cari îl încurcă, şi chiar şi voi vă ţineţi de ele numai în afară. Aveţi pretenţia că sunteţi gardienii cheei sanctuarului adevărului, dar voi înşivă vă închideţi in­trarea lui, şi o închideţi şi altora, prin porunci fără de folos".

Se vede cum Hegel nutria atunci concepţia universalismului ra­ţiunii în religie, şi aversiunea de religiile coercitive exterioare. Adevă-

\J»f" rata lege morală e deci în om rări p\ si-n dă. Omul câştigă iubirea l^jţTlui Dumnezeu, dacă se conformează legii morale din el, aşa cum i-o

dictează „glasul inimii şi al cugetului curat", iar nu dacă se lasă sdrobit de o legislaţie religioasă tiranică, minuţios statutară, căreia i se supune timorat şi umilit. Oamenii sunt fiii lui Dumnezeu şi trăesc în Dumnezeu prin moralitate şi raţiune liberă.

In altă parte face să reiasă frumuseţea vieţii condusă de datoria interioară, acceptată cu plăcere şi cu jertfă, şi frumuseţea recompensei imediate în satisfacţia împlinirii acestei datori :

Un tânăr de viţă nobilă veni la Isus : „O, bunule învăţător, grăi el, ce trebue să fac ca să fiu virtuos,

să merit înaintea lui Dumnezeu fericirea supremă după viaţa pămân­tească ?"

„Dece-mi zici bun, răspunse Isus, nimeni nu e desăvârşit bun, fără numai Dumnezeu. Şi, pe urmă, tu cunoşti bine poruncile morali­ştilor voştri. „Să nu ucizi, să nu pui mărturie neadevărată, să cin­steşti pe tatăl şi mama ta..."

La aceastea, tânărul răspune: „M'am ţinut de toate poruncile astea din copilărie". „Ei bine, grăi atunci Isus, dacă simţi că poţi face şi mai mult,

foloseşte bogăţiile tale ajutând pe săraci, încurajând virtutea, şi fii ajutorul meii în slujba asta". Tânărul ascultă toate astea cuprins de întristare, căci era foarte bogat.

Isus băgă de seamă şi spuse ucenicilor : „Vai! iubirea de avere cu ce putere poate ea să învălue pe om

prin toate cutele ei! Ce mare piedecă în calea virtuţii poate deveni ea pentru el! Virtutea cere jertfe, iubirea de avere cere totdeauna noui câştiguri. Virtutea cere să te mărgineşti numai la tine, iubirea de avere vrea să se întindă şi să sporească totdeauna ceeace numeşte proprietatea ei".

Prietenii lui Isus îl întrebară : „Dar cum sar putea nădăjdui ca această aplecare a firii ome­

neşti să nu fie o piedică în calea virtuţii?" „Lupta dintre aceste aple­cări, răspunse Isus, e înlăturată prin aceea, că Dumnezeu a dat uneia o putere de impunere, care porunceşte datoria: această putere ţinteşte să devină cea mai mare, şi Dumnezeu i-a dat şi tăria de a ajunge acolo".

Petre, unul din prietenii lui, îi răspunse: „Tu ştii că noi am părăsit tot ca să ne încredinţăm cu totul

învăţăturii tale şi ca să ne dăm numai şi numai virtuţii*-*. „Pentru ceeace aţi părăsit, zise Isus, conştiinţa ce aţi dobândit,

că aţi trăit numai pentru datorie, e o bună despăgubire, şi în viaţa asta, şi în veşnicie".

Isus apare, tot astfel, ca adversar al ortodoxiei cu comandamen­tele ei pozitive, în „Critica Creştinismului pozitiv'' pe care Hegel o elaborează în 1796. Isus a dat o învăţătură protivnică legiuirilor po­zitive, şi o morală a raţiunii. El a combătut fariseismul orgolios al supunerii chiar la litera legii, al supunerii slugarnice, pasive la reguli nesfârşite de devoţiune minuţioasă.

Hege] ridică apoi o problemă, pe care el încearcă s'o soluţio­neze prin consideraţii istorico-sociologice, pe cari le împleteşte dibaciu, dând dovada şi de o ascuţită analiză psichologică totodată. Anume problema: Cum se poate ca această religie etnică, liberatoare la ori­gina ei, fără dogme, să se fi transformat în cursul vremurilor în religie pozitivă, în religie imperativă grea, minuţioasă, cu statute la a căror aplicare s'a folosit atât de mult chiar şi inchiziţia ?

Iar răspunsul Iui Hegel e : Isus simţia pe Dumezeu în el şi se credea insp'rat de Dumnezeu;

de aceea vorbia mult de el, şi cerea să se creadă în el, căci asta era a crede chiar în Dumnezeu. Nu-i spuse el odată lui Petre: „Ceeace e Dumnezeu în tine, a recunoscut pe Dumnezeu din mine"? Pe urmă, îm­prejurările vieţii lui, miracolele, în care atâta lume credea, chinurile şi moartea lui au impresionat considerabil imaginaţiile. încetul pe în­cetul aureola asta luă formă personală: începu să se respecte doctrina din cauza persoanei, nu persoana din cauza doc­trinei. Această intervenţie de sentimente a avut, crede Hegel, o consecinţă dezastroasă; morala lăuntrică din învăţătura lt» Isus s'a ruinat, căci i s'a ridicat autonomia, făcându-se din

>ea servitoarea .unei dogme exteriorizate; formulele au devenit mai tari ca substanţa lor, litera mai de preţ decât spiritul. In «efervescenţa lor de fidelitate stângace către învăţătorul lor, şi în aceea de proselitism fanatic, apostolii au făcut cel mai rău serviciu învăţă­turilor lui, cari nu fuseseră de loc la el croite după tipar dogmatic, şi în cuirasă statutară. Cele dintâi comunităţi creştine erau puţine le număr, adepţii puţini. Dar fanatismul prozelitifer al apostolilor făcu să crească din ce în ce cercurile neofiţilor în mijlocul celor mai de mult iniţiaţi. Asta aducea fatal slăbirea relaţiilor personale, apropieri mai rare la mese, comune cu toţii, după pilda cinei celei de taină. Asta cerea fatal ierarchizări, cari contrastau violent cu spiritul de egalitate din timpul vieţii .Mântuitorului, egalitate care răsăria aşa de limpede din toate învăţăturile lui; cerea respect de legi minuţioase din partea neofiţilor, abdicarea, chiar, de la orice judecată proprie asupra ade­vărului învăţăturilor şi oricărei ştiinţe în genere. Astfel, zice Hegel, nimic nu era mai uşor de cât să se ajungă, în locul Bisericii Invizibile din inimi, la o biserică statutară, cu constituţia sa pozitivă, la un adevărat organism de Stat. Intoleranţa se ivi şi crescu din ce în ce şi, fatal, cu ea apăru şi spiritul de obedienţă făţarnică. Acelaş ideal, de instaurare a unei religii interioare, transpare şi în fragmentele lui teologice scrise la Frankfurt.

Se ridică şi aici contra religiei tiranice, acceptată cu servilism, .şi cere o religie de iubire şi libertate, care să impună o moralitate prin raţiune şi iubire. Pentru Isus, aşa cum îl interpretează Hegel, porun­cile lui Dumnezeu sunt lipsite de valoare, din momentul ce oameni] se supun lor fără plăcere şi iubire. Nici chiar legile morale la care omul se supune prin respect al datoriei, dar contrare înclinărilor lui, nu sunt admise de Isus, căci ele, departe de a elibera omul şi de a-1 face să facă binele cu iubire, în realitate sfâşie sufletul în toate direcţile, î] torturează. Supunerea pasivă, chiar la legea interioară, nu face pe om cu adevărat liber.

Isus n'a formulat ordine. Preceptul: Iubiţi pe Dumnezeu şi pe .aproapele nu e o poruncă, căci sentimentul iubirii nu se porunceşte, ci exprimă adevărul că numai iubirea e principiul adevăratei moralităţi. Forma autoritativă a religiei trebue să piară. Isus nu spune: să nu ucizi, ci sfătui pe oameni să fie totdeauna cu duhul conc :laţiei, şi atunci toate interzicerile devin inutile. Religia negativă e înlocuită de el printr'una pozitivă, pozitivă nu în sensul legilor scrise coerctive, ci în sensul purificării sufletului de tiranie şi servilism prin iubire. Iar corolarul iubirii e iertarea, ca urmare a căinţei. Păcatul aduce momen­tan o distrugere a armoniei interioare. Căinţa restabileşte armonia, redă sufletului puritatea şi pacea, iar iertarea, ce trebue să urmeze, redă omului graţia o clipă pierdută.

Trecem acum la concepţiile lui Hegel asupra religiei din opera lui Fenomenologia Spiritului,

Această lucrare e un fel de propedeutică sau preludiu al siste­mului său întreg de gândire. In ea Hegel vrea să construească o. ştiinţă care să pregătească pentru filosofie, un fel de vestibul al fi-îosofiei. In această treaptă pregătitoare a spiritului pentru a se înălţa până la filosofie, trebue căutate cu băgare de seamă contradicţiile conştiinţei comune, populare, reduse la preţul lor, şi atunci nu mai rămâne conştiinţei de cât s'adopte punctul de vedere filosofic.

Conştiinţa străbate, în urcuşul ei spre filosofie, mai multe etape sau trepte. Aceste trepte sunt trei:

1. întâi e treapta primitivă a conştiinţei senzoriale, obiective^, cum îi spune Hegel, dar în senzul inferior de conştiinţă dominată de impresiile simţurilor.

2. Treapta a doua, în care spiritul, trecând prin procesul percep­ţiei, ajunge la o oarecare pricepere prin inteligenţă a lucrurilor exte­rioare.

3. In sfârşit, ea se urcă pe treapta cea de-a treia, a conştiinţei' de sine individuale, treaptă, adică, în care conştiinţa reflectează şi asu­pra ei, nu numai asupra obiectelor sensibile.

Aceasta din urmă, conştiinţa de sine, are şi ea treptele ei de evoluţie, cari, după dialectica triadei, sunt următoarele :

1. Conştiinţa de sine — teza — îşi creează o opoziţie — anti­teza — 2. care e lumea din afară, lumea din afară care, într'adevăr, e atât de protivnică adesea conştiinţei, care o turbură şi o nelinişteşte, — această lume din afară e a doua treaptă ; 3. apoi conştiinţa de sine ca eu ordonator şi creator, se smulge din lumea din afară antagonistă, şi-şi recâştigă libertatea.

In cele din urmă, însă, ea se îndoeşte de sine şi atunci se su­pune autorităţii istorice. Prin aceasta ea îşi croeşte drum de evoluţie până la raţiune, care se 'ntemeiază pe conştiinţa socială.

Hegel duce mai departe procesul evoluţiei conştiinţei de sine, şii face şi pentru raţiune o construcţie arhitectonică.cu trei caturi.

1. Întâiul e aşa zisa conştiinţă de sine raţională. Aceasta se aşează întâi în faţa lumii externe ca observatoare a legilor obiective ale universului, dar ajunge repede la cunoştinţa că nu face altceva, de cât să regăsească pretutindeni propriile ei forme, şi atunci se trans­formă în Eul practic sau în spiritul moral., care e a doua treaptă a conştiinţei de sine raţională. Eul practic se bucură întâi de viaţă, gustă-plăcerea senzorială a lucrurilor externe, dar în curând învaţă să cunoască deşertăciunea lor, şi atunci se ridică la virtute, pentru ca în cele din urmă să se convingă că şi în acel curs al lumii guvernează, cea mai înaltă raţiune, şi să se supună acestei puteri obiective. Atunci se atinge treapta numită a spiritului moral. Ca exemplu de acest stadiu Hegel ne dă viaţa grecească cu spiritul ei de contopire a individului în comunitatea socială a statului. Şi aici însă isbucneşte conflictul in­dividului cu speţa. Generalul, colectivul, triumfă sub forma conştiinţei:

-uriaşe a dreptului universal şi iarăşi se ridică individul contra gru­pului, şi se naşte lupta între cultură şi credinţă, luptă ce sfâşie conştiinţa şi duce ca perioadă a luminilor până la terorismul abso­lutist, până ce intuiţia morală a lumii desvoltă dialectica contradictorie a utilităţii banale şi a genialităţii morale, ca să găsească desăvârşirea ei în treapta a treia, în Religie.

Această formă de a treia, a Religiei, evoluează şi ea pe trei rtrepte :

1 . Religia naturală, 2. Religia artă, 3. Religia revelată.

1 . Pe treapta religiei naturale, omul adoră obiecte din natură, întruchpează pe zei în lucruri fizice sensibile: lumină, soare, ocean, ori plante şi animale.

2. Pe treapta a doua, a religiei-artă sau, cum o mai numeşte Hegel, a individualităţii spirituale, omul încetează de a se închina la obiecte sensibile, zeii nu mai sunt acum întruchipaţi în soare, ocean, plante şi animale; acum omul proectează în lumea din afară puterile morale din el, la a căror conştiinţă ajunge, le proectează în forme umane, în statui de marmoră. Prin urmare, în această fază religia se antropomorfizează, se umanizează.

3. Pe treapta a treia religia se interiorizează. Dumnezeu nu mai e în afara omului, el pătrunde în om, se face om. Această formă de revelaţie cu totul interioară e creştinismul, forma cea mai înaltă a re­ligiei. Totuşi şi religia revelată are încă imperfecţiuni. Dumnezeul acesta, care sălăslueşte în conştiinţe, e încă reprezentat simbolic de credincioşi. Adevărul religios ar trebui să fie în afară din timp, etern, dar oamenii îl au încă sub formă de reprezentare. Dar reprezentarea nu e forma cea mai înaltă a conştiinţei de sine, ci noţiunea. Trebue deci ridicat adevărul religios de la reprezentare la noţiune, şi aceasta e obiectul: Filosof iei.

Filosofia conduce spiritul dincolo de reprezentare, la conceptul unităţii finale a tuturor lucrurilor finite cu spiritul infinit, care, cum vom vedea, e Raţiunea Absolută sau Dumnzeu.

Conceptul de Dumnezeu revine şi în Logica lui Hegel. S a spus că Logica lui e în acelaş timp şi o metafizică, sau ontologie. Catego­riile logice nu sunt, ca la Kant, numai forme pur interne apriorice de sensibilitate şi inteligenţă, ci sunt şi forme ale realităţii, ale Existenţei totodată. Pentru Hegel, ce e raţional e şi real, şi ce e real şi raţional. Deci o coincidenţă perfectă între categoriile minţii şi formele realităţii.

Logica porneşte şi ea de la conceptul Existenţei, al Realităţii Universale, care e Dumnezeu. ,,Logica, ca sistem al raţiunii pure, zice Hegel, trebue concepută ca împărăţie a gândirii pure. Această

împărăţie e adevărul neînvăluit, în sine şi pentru sine. De aceea-ne putem exprima, că acest conţinut e manifestarea lai Dumnezeu, aşa cum e el în esenţa lui veşnică înaintea creaţiei naturii şi a spiri­tului finit".

Ajunşi aici, fatale asociaţiuni de idei ne îndrumează să ne referim şi la soluţii antecedente lui Hegel. Deşi acestea v'au fost magistral expuse în conferinţa dintâi, voi reveni şi eu sumar asupra. lor, cel puţin pentru ajutorul meu.

Critica Raţiunii pure a lui Kant creease un dualism ireductibil între raţiune şi lumea externă, a realităţii din afară. Spiritul, e ade­vărat, ordonează materia ce se revarsă în el din lumea externă, pe canalurile simţurilor, legiferează această lume prin formele lui apriorice. Dar categoriile minţii transfigurează realitatea şi ne-o> fac cunoscută numai în forma ei fenomenală, cum apare spiritului. Cum e ea în sine, independent de categoriile logice, ca Ding an sich sau numen, e un mister total şi etern. Dogmatismul cu: credinţa luL naivă în puterea raţiunii de a cunoaşte absolutul era depăşit. Dar era foarte aproape primejdia unui nou scepticism. Dacă nu e nici o identitate între raţiune şi realitate, şi dacă veşnic ne e închisă poarta ştiinţei absolutului, ce mai ştim noi în fond ? Ce câştig pentru nea­mul omenesc să ştie atât, că nu ştie nimic? N'au lipsit critici, cari. chiar să spună, că prin criticism se ajunge la nihilism. Foarte uşor se poate pune întrebarea: dacă raţiunea nu poate cunoaşte lumea din afară în sine, cine ne garantează că se poate cunoaşte şi pe ea, aşa cum e în sine? Nu cumva, când raţiunea reflectează, asupra ei şi se studiază pe sine, se transfigurează totul, cum transfigurează, ea şi lumea externă ?

In orice caz, prăpastia ce săpase Kant între raţiune şi reali­tate, dualismul acesta nu putea mulţumi spiritele. Nevoia de a simţi identitatea e tiranică. Şi astfel apar sistemele filosofice post-kantiene, cari toate sunt lupte acerbe ale spiritului ca să arunce o punte solidă peste prăpastia dualismului kantian. Apare Fichte, apare Schelling, apare Hegel, cu eforturi uriaşe să învingă dua­lismul şi să restaureze identitatea dintre raţiune şi realitate.

Cunoaşteţi soluţia lui Fichte: absolutul e Eul, care însă îşi creează, din motive morale, o opoziţie, o piedecă, un contrar, un alter-Eu, lumea externă, produs al eului inconştient.

Cunoaşteţi şi pe a lui Schelling: nu Eul creează non-Eul, lumea din afară, cum susţine idealismul subiectiv al lui Fichte. Nici non-Eul, lumea din afară nu creează eul, cum susţine senzualismul realist. Şi Eul şi non-Eul, şigândirea şi existenţa derivă, amândouă,, dintr'o esenţă superioară, transcendentă lor, care nu e nici Eu, nici Non-eu, ci o realitate suprasensibilă nedeterminată, neutră, indife­rentă originar, în care contrariile se identifică.. Acesta e. Absolutul lui Schelling.

Pe Hegel însă nu-1 mulţumeşte acest mod de restaurare a identităţii, acest sistem transcendental de învingere a dualismului. El are o soluţie imanentistă. Pentru Hegel e un postulat identitatea dintre gândire şi existenţă. Absolutul nu e numai sus, ci şi jos şi pretutindeni, străbătând toată realitatea, creind veşnic şi rămânând tot el. Absolutul e Spiritul sau Raţiunea, D-zeu, care în sine are toate virtualităţile, dar le actualizează mereu în existenţe concrete, contingente, din trebuinţa lui absolută de a se nega, de a-şi da opoziţii. Raţiunea umană e şi ea o creaţie a Raţiunii absolute, o formă contingenţă determinată a evoluţiei prin dialectica triadei. Creaţie a lui Dumnezeu sau a Raţiunii absolute, ea se întoarce în D-zeu, în Raţiunea Absolută.

In această construcţie, Hegel crede a găsi cheia restabilirei puterii raţiunii umane de a cunoaşte Realitatea. Lumea poate fi cunoscută de raţiune, pentrucă ea e însăşi raţiunea. Cunoştinţa realităţii e posibilă numai fiindcă lumea cunoscătoare e identică cu lumea de cunoscut, numai fiindcă raţiunea subiectivă din noi şi raţiunea obiectivă îşi au rădăcina în aceeaş esenţă.

Am ajuns acum la poarta filosof iei religiei. Aproape dela început Hegel ia, iarăşi, poziţie contrară lui Kant. Kant ceruse să se examineze raţiunea, facultatea de a cunoaşte, înainte de a începe să cunoaştem.

„Ceeace se cere, zice Hegel, e întâi să se examineze raţiunea, facultatea de a cunoaşte înainte de a începe a cunoaşte. Deci se crede despre cunoştinţă, că e un fapt ce s'ar câştiga cu ajutorul unui instrument, de care ne slujim pentru a afla adevărul. Dar, privind lucrurile de aproape, vedem că a se cere să se cunoască întâi acest instrument, e a se cere o absurditate. Critica facultăţei de â cunoaşte e punctul de vedere al filosofiei lui Kant, şi în general al timpului nostru şi al teologiei lui. S a crezut că s a făcut o mare descoperire cu asta, dar ce amăgire, — cum se ntâmplă de altfel aşa de des în lume. E vorba să examinăm raţiunea. Dar cum ? Trebue s'o examinăm, s'o cunoaştem raţional. Dar asta nu se poate face decât cu ajutorul gândirii raţionale. Nu e alt mijloc posibil de cât acesta, şi, deci, se pune o condiţie, care se anulează dela ea. Dacă n'ar trebui să abordăm cercetarea filosofică fără a fi cunoscut în prealabil în mod raţional raţiunea, ar însemna să nu mai începem de loc, căci prin cunoaştere, noi înţelegem în chip ra­ţional. Şi iată ceeace n'ar trebui să întreprindem, fiindcă ceeace ar trebui să cunoaştem întâi e tocmai raţiunea". Şi Hegel sfârşeşte acest pasaj cu o ironie: „Această pretenţie e povestea acelui Gascon. care nu voia să intre în apă înainte de a şti să înoate ".

Critica ar fi putut să ia şi forma următoare: Ca raţiunea să se examineze pe sine, trebue să se dividă în două: într'o raţiune cunoscătoare, examinatoare, şi una de cunoscut, de examinat, adică

să se dedubleze în subiect cunoscător şi obiect cunoscut. Dar cine garantează că raţiunea cunoscătoare sau subiectul cunoscător are puterea să cunoască pe raţiunea de cunoscut, pe obiectul de cu­noscut. Deci trebue să ne întrebăm întâi dacă acest subiect e ca­pabil să cunoască obiectul ce şi-a pus în faţă. Ca subiectul să vadă ce poate şti despre acest obiect, trebue să se studieze, adică iar să se împartă în două, şi aşa mai departe la nesfârşit. Nu e mai simplu şi mai sigur, ar zice Hegel, să pornească raţiunea cu curajul că poate şti, fără să-şi mai examineze puterea de a şti ?

In postulatul că raţiunea umană e o parte a realităţii, care şi ea e manifestare, producţie, creaţie a raţiunii absolute, e sigur că raţiunea umană poate cunoaşte realitatea, căci e o parte a ei, un reflex, o întruchipare subiectivă a unei raţiuni obiective. Identi­tatea de esenţă dintre ele ne dă certitudinea puterii de a cunoaşte.

In această certitudine, Hegel abordează Filosofia religiei, ţinând îndată să risipească sentimentul că ar fi o profanare a filo-sofa despre religie. Cu totul dinpotrivă, a te preocupa de Dum­nezeu, a filosofa despre el, e cea mai profund creştină atitudine. N a spus Isus: „Trebue să cunoşti pe Dumnezeu"? Şi n a spus tot el: „Fiţi perfecţi, precum e de perfect tatăl meu cel ceresc"?

Cum am putea fi perfecţi ca Dumnezeu, zice Hegel, ,,dacă nu ştim nimic despre fiinţa perfectă, dacă ştiinţa şi voinţa noastră n'au ca obiect decât lumea fenomenală, şi dacă adevărul trebue să fie şi să rămână în întregime inaccesibil?" „Altădată, spune el, cunoştinţa despre Dumnezeu era toată ştiinţa. Trăsătura caracteris­tică a timpului nostru e, din contră, să ştie tot, să ştie un număr nesfârşit de lucruri, dar cât priveşte de Dumnezeu, să nu ştie nimic. Altădată, spiritul dădea interesul lui cel mai viu cunoştinţei despre Dumnezeu şi despre natura lui, el nu-şi găsia odihna decât în con­templarea acestui obiect, şi se simţea nenorocit când nu-şi putea împăca această trebuinţă.

Şi luptele lăuntrice cele mai adânci erau acelea, pe cari le aprindea astfel această cercetare, înaintea căreia păleau orice alt interes şi orice altă cunoştinţă. Timpul nostru a calmat această tre­buinţă, precum şi munca şi luptele pe care ea le naşte, şi, în această privinţă, nu mai dorim nimic. A nu avea nicio cunoştinţă despre Dumnezeu, iată ceeace nu mai pricinueşte nicio încurcătură în vremea noastră. Şi mai de grabă imposibilitatea acestei cunoştinţe e socotită ca cea mai înaltă intuiţie a inteligenţei. „Trebue să cu­noşti pe Dumnezeu", acest comandament pe care religia creştină îl socoate ca pe cel mai înalt, ca fiind comandamentul absolut, astăzi e privit ca o prostie".

Pretinsa înţelepciune agnosticistă faţă de Dumnezeu a făcut dintrânsul o fantomă infinită ce rămâne departe de noi, şi-a făcut din pricina asta din cunoştinţa umană o fantomă goală a existenţei

finite sau o oglindă, în care nu se restrâng decât forme goale, apa­renţe. Cum vedeţi, Hegel nu epuizează de loc arsenalul lui anti-kantian. El repune în valoare probele existenţei lui Dumnezeu, pe cari Kant le nimicise prin tabela antinomiilor lui, îndeosebi argu­mentul ontologic.

Pătruns de această necesitate de a filosofa despre Dumnezeu, cu convingerea de a-1 putea cunoaşte, socotind că această filoso-fare nu coboară pe Dumnezeu, ci înalţă pe om la Dumnezeu, Hegel, în consideraţii preliminare, determină obiectul ţilosofiei religiei.

Obiectul filosof iei religiei e religia, explicarea religiei SUD punctul de vedere noţional, iar religia are drept conţinut noţiunea de Dumnezeu. De fapt, întreaga filosofie este o filosofie a religiei, pentrucă şi obiectul filosofiei e tot Dumnezeu. Dela început am spus că obiectele acestor două discipline sunt pentru Hegel iden­tice, căci e acelaş obiect privit din puncte de vedere deosebite. In religie Dumnezeu e gândit sub formă de reprezentare, în filosofie sub formă de gândire noţională.

După ce stabileşte această distincţie, Hegel determină no­ţiunea de Dumnezeu. Cea mai clară expunere a concepţiei lui Hegel despre Dumnezeu mi se pare că ar fi o expunere prin opoziţie. Adică să arătăm cum concepe Hegel opusul lui Dumnezeu, lumea — realitatea contingenţă, trecătoare, şi atunci rămâne să atribuim lui Dumnezeu proprietăţi diametral opuse acelora, pe cari le are această lume trecătoare, contingenţă.

Orice lucru individual din natură, fie el corp fizic, fie corp organic, fie spirit personal, încarnat într'o sinteză cu un corp, are o realitate dependentă, condiţionată, o realitate care nu trăeşte prin ea însăşi şi nu e creată de ea însăşi, ci de o altă realitate, e o existenţă finită. Orice existenţă cu acest caracter finit, în timp şi spaţiu, purcede dintr'alţă existenţă, e deci determinată de o alta.

Luaţi acum toate atributele contrarii, şi sintetizaţi cu ele no­ţiunea de Dumnezeu. Dumnezeu este Existenţa independentă, ne­condiţionată, care trăeşte sau subzistă prin ea însăşi, şi nu e creară de o alta, ci din contră ea creează toate existenţele finite. Deci este o existenţă şi infinită, dacă nu e creată de alta. Infinitate este egal cu Absolut. Deci Dumnezeu e existenţa absolută, universala. Ca existenţă universală absolută, Dumnezeu îmbrăţişează şi conţine în el toate existenţele particulare, relative. Acestea emană toate din Dumnezeu, şi se'ntorc toate în Dumnezeu, ca în isvorul uni­versal de viaţă. Nicio realitate concretă nu are independenţă faţă de Dumnezeu, numai el are independenţă faţă de toate lucrurile. Din Absolut purced toate lucrurile finite, adică el, Absolutul, le creează, fiindcă are în El toate virtualităţile de creaţie, de producţie. Nu se poate însă concepe ca Dumnezeu sau Absolutul să creeze, să producă toate realităţile contingente, finite, de cât dacă el e

spirit, căci o substanţă nespirituală n'ar putea creea. Deci Dum­nezeu sau Absolutul e şi Spiritul Absolut, pentrucă produce sau creează. Insă Dumnezeu-Spiritul Absolut poate creea numai dacă e Spirit conştient de el însuşi, care are, aşa dar, conştiinţa de sine, care e Subiect.

Nu putem intra aici în discuţia controversei, dacă acest fel de a concepe pe Dumnezeu nu e un panteism ca al lui Spinoza. Hegel preîntâmpină obiecţia aceasta, tocmai prin aceea că acordă Divinităţii Conştiinţa de sine, o face Subiect, ceeace nu mai e Sub­stanţa lui Spinoza. Hegel declară categoric că ridică Substanţa la rangul de Spirit Absolut conştient de el însuşi.

Să vedem acum, cum concepe Hegel creaţia lumilor con­tingente de către Spiritul Absolut sau Dumnezeu. Dumnezeu con­ţine toate virtualităţile, toate potentele de creaţie. Dar virtualită-ţile sau potentele acestea se realizează sau se actualizează neîn­cetat, din eternitate, şi aceasta în virtutea altui atribut al lui Dumnezeu, care e Negativitatea. Aici întâlnim iar dialectica triadei din Logică. Neîncetat, clipă cu clipă, din eternitate, Dumnezeu, care e Teza, îşi creează o opoziţie, un Alter al său, o antiteză, şi aceasta e lumea, lumea contingenţă, trecătoare. Printre actualizările virtualităţilor sau potentelor infinite ale lui Dumnezeu suntem şi noi spiritele individuale, raţiunile concrete particulare. Deci Dum­nezeu. Raţiunea absolută, se realizează şi în noi, raţiunile limitate, ni se revelează nouă, vrea să fie cunoscut de noi. Probele exis­tenţei lui Dumnezeu, pe cari Kant le nimicise, arătând că dau naş­tere toate la antinomii ireductibile, sunt socotite de Hegel ca re-velaţiuni ale lui Dumnezeu însuşi şi ca atare perfect demonstrative. Dumnezeu se revelează raţiunii noastre, am putea zice, probându-se el raţiunii noastre, punând el în noi probele fiinţei lui.

Dar toate existenţele finite, trecătoare, purcese din Dumnezeu în hipostaza Antitezei, pe care el şi-a dat-o, negându-se în creaţia unui Alter al său, sunt sortite să se ntoarcă înapoi în Dumnezeu, să'nceteze a fi în opoziţie cu el, să se'mpace, ca să zicem aşa, cu Universalul, cu Infinitul, şi această împăcare e Sinteza lumii cu Absolutul. După ce cunoaştem concepţia lui Hegel despre Dum­nezeu şi Lume, şi raporturile dintre el, să vedem cum concepe el obiectul religiei şi care e atitudinea conştiinţei noastre faţă de acest obiect. Obiectul religiei este Dumnezeu, Subiectul e conştiinţa ome­nească îndreptată spre Dumnezeu, scopul sau tendinţa e unirea acestora, a Obiectului cu Subiectul, cu alte cuvinte scopul e um­plerea sufletului sau a conştiinţei cu Dumnezeu, pătrunderea lui în ea, acesta e rolul serviciului divin sau al cultului.

Aşa dar esenţa religiei constă în aceste trei momente : 1. Dumnezeu 2. Conştiinţa despre Dumnezeu

3. Serviciul lui Dumnezeu-Cultul Unirea armonică între Dumnezeu şi conştiinţa omenească e

esenţa religiei, Şi nu poate fi o cale mai sigură pentru această uniune armonică de cât cunoştinţa despre Dumnezeu, şi tocmai această cunoştinţă e substanţa filosofiei religiei. Dumnezeu se re­velează conştiinţei de sine şi vrea să fie cunoscut, de aceea cuno­ştinţa despre Dumnezeu e totodată şi împlinirea unei voinţe divine. Această cunoştinţă de Dumnezeu e adevărat serviciu divin şi cult. Nu poate fi rătăcire mai mare, după Hegel, de cât părerea că gândirea despre Dumnezeu ar profana pe Dumnezeu, ar fi pă­gubitoare religiei.

Conştiinţa religioasă se manifestă în mai multe feluri: sub formă de sentiment, de intuiţie, de reprezentare şi de noţiune.

Conştiinţa religioasă sub forma de sentiment. Sentimentul e tot ce poate fi mai puţin obiectiv, şi mai mult subiectiv şi individual. Dar el e o formă absolut necesară, prin care trebue să treacă "on-ştiinţa religioasă, Nimic nu poate deveni viu în noi, să câştige con­sistenţă şi să ajungă la obiectivitate, de cât trecând prin sentiment, prin inimă. Un lucru ajunge în posesia mea spirituală numai când devine intim al meu, şi asta nu se poate de cât prin sentiment.

„Trebue să purtăm dreptatea, moralitatea, pe Dumnezeu în inimă. Sentimentul ca atare e momentan, trecător. Când spunem însă inimă, vorbim de un sentiment puternic, care are o existenţă durabilă. Inimă e ceeace eu sunt în general, caracterul meu, prin­cipiile mele de bază. Un principiu poate să nu străbată întreaga mea existenţă, să rămână pur şi simplu numai în reprezentarea mea. Dacă e însă în inimă, atunci el se identifică imediat cu mine. Şi el trebue să devină al meu, el trebue să formeze substanţa mea cea mai lăuntrică, modul meu general de a acţiona, realitatea mea". Religia trebue s'o construim în inimă, individul să fie educat întru moralitate, dreptate şi religie pe calea aceasta.

Sentimentul are însă şi lacune, şi defecte, şi cel mai mare e subiectivitatea. Sentimentul religios e- o formă necesară a credinţei şi a certitudinii religioase, nu poate fi însă folosit întru dovedirea adevărului religios, a existenţei lui Dumnezeu. Conţinutul sentimen­tului poate fi oricare, şi cel mai sublim, dar şi cel mai josnic. Sen­timentul trebue deci depăşit, căci, fiind subiectiv şi contingent, nu poate fi utilizat ca piatră de verificare între adevăr şi fals.

Conştiinţa religioasă sub forma de intuiţie. Divinul, de aceea, nu trebue numai simţit, ci privit ca obiect exterior, în timp şi spaţiu. Acesta e rolul intuiţiei. Intuiţia Divinului duce la Artă. „Arta, zice Hegel, s'a născut din trebuinţa absolută a spiritului după care divinul, ideea spirituală, trebue să fie ca obiect pentru conştiinţă, şi mai întâi pentru conştiinţa imediată.

Legea şi conţinutul artei, e adevărul aşa cum el apare în

spirit, şi, deci, adevărul spiritual, dar, în acelaş timp, e un adevăr sensibil pentru intuiţia imediată". Dacă se compară sentimentul cu intuiţia, se constată că într'adevăr aceasta are superioritatea că

-adevărul apare în obiectivitatea lui; însă şi intuiţia are o lacună, şi anume aceea că se ţine într'o indepedenţă sensorială, imediată. ,,In intuiţie, totalitatea conştiinţei religioase, obiectul şi conştiinţa de sine sunt scindate". Deci trebue depăşită această fază, în aşa fel, în cât „totalitatea conştiinţei religioase să fie pusă în realitatea şi unitatea ei". Aceasta se face prin reprezentare.

Conştiinţa religioasă sub formă de reprezentare. Lacuna con­ştiinţei religioase sub formă de intuiţie e dualismul dintre obiectul intuit şi subiectul intuitor. Religia are însă nevoe de unitatea dintre conştiinţa religioasă şi obiectul ei, de interiorizarea obiectului, de spiritualizarea intuiţiei, adică de eliberarea de sensibilitate şi ima-ginabilitate a obiectului, eliberarea de starea de prezenţă a intuiţiei.

La această libertate conştiinţa se ridică prin reprezentare. Rolul reprezentării e ca, prin abstracţie şi limbaj, să simplifice şi să generalizeze obiectele. Ea destinge imaginea de semnificarea imaginii şi de aceea se opune intuiţiei, care socoteşte tabloul sau imaginea drept lucru esenţial, inseparabil de semnificarea ei. Insă reprezentarea porneşte tot din intuiţia sensibilă şi de aceea rămâne mereu sub stăpânirea ei, dovadă atâtea expresii imaginate ca : „măr­turia lui Dumnezeu", „fiul lui Dumnezeu", „mânia lui Dumnezeu".

Conştiinţa religioasă în forma reprezentării e plină de con­tradicţii ; ea afirmă şi cere spiritualizarea intuiţiilor religioase, şi rămâne totuşi înţepenită în exterioritatea acestora şi atinsă de ea. Prin urmare, şi faza reprezentării trebue depăşită spre a ajunge la aceea a spiritualizării definitive, a interiorizării totale a Divinităţii, şi aceasta se face prin gândirea conceptuală, raţională. „Raţiunea, zice Hegel, e singurul teren pe care religia poate fi la ea acasă".

Conştiinţa religioasă sub forma gândirii conceptuale. Prin ri­dicarea religiei dela reprezentare la noţiune, şi această ridicare e obiectul filosof iei religiei, religia ajunge în faza ei cea mai înaltă, care e religia revelată, creştinismul. Pe treapta aceasta religia e desăvârşită, fiindcă prin raţiune se desăvârşeşte noţiunea religiei, ea devine obiectivă, raportul dintre Dumnezeu şi Conştiinţa de sine desăvârşit. In această fază unitatea existenţei divine şi umane, împăcarea amândorora, umanizarea lui Dumnezeu nu se mai face prin simplă aspiraţie şi năzuinţă, ci în deplină conştiinţă de sine raţiom lă. Când Dumnezeu se revelează în adevărul lui ca spirit absolut, omului ca spirit finit, şi acesta se întoarce în spiritul ab­solut ca în esenţa lui, atunci religia, ca raportul reciproc dintre Dumnezeu şi conştiinţă şi conştiinţă şi Dumnezeu, apare ca adevăr liber de orice condiţii exterioare, ca adevărul cel mai înalt.

Dumnezeu, aşa cum ajunge a fi conceput prin raţiune în faza

aceasta numită de Hegel a religiei absolute, e suprema realitate. Absolutul, dar nu imobil, şi cu virtualităţile mereu învăluite, ci e un neîncetat creator, motor al lumii, are, dacă putem spune astfel, o evoluţie supusă dialecticei triadei.

1. Dumnezeu-Spiritul Absolut pe deplin revelat, constitue înaintea creaţiei lumii, în ideea lui eternă, împărăţia Tatălui, Teza.

2. Dumnezeu însă îşi dă sau îşi creează mereu opoziţii, un Altul al său, şi aceasta e lumea creată, natura înconjurătoare şi spi­ritele noastre finite, în timp şi spaţiu. Aceasta e împărăţia fiului. Antiteza.

3. Urmează treapta a treia — Sinteza — întoarcerea lumii şi raţiunii finite în Dumnezeu, împăcarea lumii cu Dumnezeu, ca să spunem astfel — aceasta e împărăţia Spiritului. Aceste trei forme — nu le zic momente, căci termenul e impropriu pentru rea­lităţi existente din veşnicie — alcătuesc trinitatea Divinităţii.

E cu neputinţă să urmăresc, în cadrul acestei conferinţe, toate consideraţiile importante ale lui Hegel asupra religiei creştine, ne­cum asupra celorlalte forme de religie, numite de el religiile deter­minate.

N a ş putea însă să trec peste o problemă, care a dat naştere,, şi sigur că va mai da naştere mereu, la multe controverse. Anume,

vorba de problema creaţiei. Dumnezeu a creat odată pentru tot­deauna lumea sau o creează mereu, e veşnic creator ? După Hegel, un singur act de creaţie ar face din Dumnezeu o Existenţă im­perfectă. ,,Se zice: Dumnezeu a creeat lumea; prin asta se exprimă ideea unei fapte întâmplate odată, şi care nu se mai întâmplă, deci ca o determinare, care poate fi sau nu. După această concepţie. Dumnezeu ar fi putut să se manifeste sau nu; dar aceasta e o determinare arbitrară, întâmplătoare, care nu aparţine noţiunii lui Dumnezeu. Esenţa lui Dumnezeu e să se desfacă mereu în Altul, să se manifeste, să se reveleze; el nu creează odată lumea, ci e veşnicul creator, cel ce se revelează veşnic". Dumnezeu e deci motorul şi creatorul veşnic, care nu se odihneşte niciodată, care produce neîncetat lumea finită, dar el rămâne mereu infinit, mereu El însuşi.

Terminând această expunere, trebue să spun că n'am ţintit la altceva, decât la o redare cât mai limpede a evoluţiei gândirii lui Hegel cu privire la problema religioasă. N'am vrut de loc să apăr o teză contra alteia, să vă conving că sistemul lui Hegel ar fi mai bun ca al lui Kant sau ca al lui Fichte, ori Schelling, n'am vrut deci să vă conving că dreptatea e de partea lui Hegel, căci nici eu nu sunt convins de asta. Putem să filosofăm despre Dumnezeu, e bine, e nobil să ne înălţăm gândirea până la Dumnezeu, dar eu cred că Dumnezeu ne rămâne mereu necunoscut,—ignorabimus. Fie că adop-

tăm, însă, pe Hegel, fie că-1 respingem, din doctrina Iui putem scoate perspective noui în intuiţia noastră despre lume şi viaţă.

Raţiunea e într adevăr motorul întregii realităţi ? Va fi fiind fiecare corp particular din univers emanaţie din raţiune şi deci şi el ceva raţional, spiritual, sau Universul e pur şi simplu materie? Dacă facem o comparaţie între teoriile despre materie ale mate-rialiştilor puri, aşa cum avem un exemplu tipic în Democrit din anticitate, şi între teoriile cele mai recente asupra materiei, sun­tem viu impresionaţi de aceea ce am putea numi spiritualizarea ma­teriei. Conceptul de forţă şi el se spiritualizează din ce în ce mai mult. Se vorbeşte de dematerializarea materiei, de întoarcerea lui întrun Eter care nu mai e material. Nu vedeţi în această evoluţie a noţiunii de forţă şi materie o reviviscenţă de spirit hegelian? Orice

. s'ar spune, plutesc în atmosfera filosofică a timpului nostru ten-dinţi de reluare a metafizicii şi de întoarcere şi la religie. Poate că acestea sunt normale. Schopenhauer zice: „Din vreme în vreme se ridică în lume câte un val de indiferenţă metafizică, — ea e totuşi o boală cerebrală". Cât de departe suntem de ceeace profetiza Au­guste Comte cu privire la dispariţia metafizicei, paralel cu progresul ştiinţelor pozitive! Ştiinţele pozitive, e sigur, fac uriaşe progrese, ridică mereu câte un colţ din vălul ce acopere misterele lumii. Dar la fiecare ridicare a câte unui colţ din acest văl, creşte vălul în celelalte colţuri, căci orice pas înainte în ştiinţă e în acelaş timp şi un pas în neştiinţă, în mister. Cel mai simplu fenomen fizic, ce ni se pare la întâia vedere luminat şi prin cauze fizice, ascunde în el în realitate o întreagă metafizică. Şi atunci rămâne foarte posibilă şi o explicaţie a lumii ca a lui Hegel, cum rămâne posibilă şi una ca a lui Schopenhauer. Ceeace importă nu e însă să adoptăm un sistem, în care să credem dogmatic. Ceeace importă e să ne ri­dicăm din când în când, lăsând cum spune Hegel, în urma noastră valurile cotropitoare ale grijilor mărunte, să ne ridicăm, zic, la me-ditarea realităţii sub specie aeternitatis. Cred că Hegel e o admi­rabilă culme în această ascensiune, şi cea mai mare satisfacţie pentru mine ar fi să ştiu, că am avut şi eu o părticică de putere de a vă determina să faceţi, cu mine, astăseară, această ascensiune.

Vreau însă să mă folosesc de atmosfera hegeliană, pe care a adus-o anul acesta Societatea română de filosofie în conştiinţa publicului românesc, pentru o aplicare în domeniul vieţii politico-sociale şi de aiurea, dar mai ales şi dela noi.

Şi în viaţa politico-socială pot fi două perspective de intuiţie. Una e să crezi că interiorul se modelează după exterior, că orga­nizarea externă a legilor şi instituţiilor creează şi virtuţile cetăţe­neşti, şi relaţiile sociale cele mai fericitoare. Sufletul, raţiunea ar fi în perfectă funcţie de instituţiile externe, evoluţia internă strict de­terminată de cea externă.

Alta e, dinpotrivă, să crezi că evoluţia internă sufletească determină pe cea externă, că, până nu s'au cristalizat bine virtuţi în suflete, nici instituţiile externe n'au realitate adevărată, n'au spirit, deşi au literă.

Din forma întâi de intuiţie, rezultă superioritatea elementului politic asupra celui cultural-spiritual. Rezultă mitul forţei legilor, pasiunea creerii de instituţii externe, mereu schimbătoare, pasiunea pentru reforme.

Din forma a două de intuiţie rezultă... Dar ce să mai spun că rezultă, că nu rezultă nimic, pentru că aceasta aproape nu mai există azi. Dacă ar fi, însă, ar rezulta neîndoios, multe, multe lu­cruri bune. Ar rezulta mai multă grijă de cultură, decât de credite şi bănci. Mai multă spiritualitate în conduita vieţii de cât aplecare spre bunuri exterioare. Mai mult fond de cât formă, mai multă raţiune de cât sensaţie. Dar ce au de a face toate astea cu Hegel? Au foarte mult, căci iată, şi cu asta termin, cum stă în legătură, după Hegel, Religia, adică adorarea Raţiunii Absolute, cu Statul, cu Politica :

„Religia e ştiinţa divină, cunoştinţa pe care omul o are despre Dumnezeu. Aceasta e înţelepciunea divină, e câmpul adevărului absolut. Dar este o altă înţelepciune, înţelepciunea lumii, şi de ra­portul acestei înţelepciuni cu înţelepciunea divină e vorba aici.

In general religia şi fundamentul Statului sunt unul şi acelaş lucru; ele sunt idenace în şi pentru sine... Un popor care are o noţiune falsă de Dumnezeu are un Stat rău, un guvernământ rău şi legi rele".

Care noţiune de Dumnezeu e falsă sau adevărată, asta n'o putem şti, oricât Hegel pretindea a şti. Dar ca un popor nereligios, fără avânturi de misticism serios şi profund, să aibă soarta unui Stat rău, e nespus de probabil.

I. N I S I P E A N U

B I B L I O G R A F I E

H e g e l : Phänomenologie des Geistes, H e g e l : Religionsphilosophie, E : i i f i a G . L a s s o n . H e g e l : Viata lui Isus, in t r a d u c e r e f r a n c e z ä d e D . R o $ c a . K u n o F i s c h e r : Hegels Leben, Werke und Lehre. W . W i n d e l b a n d : Geschichte der neuren Philosophie. P . R o q u e s : Hegel, Sa vie et ses oeuvres. W . W u n d t : Einleitung in die Philosophie. H a y m : Hegel und seine Zeit.

R E N A Ş T E R E A H E G E L I A N I S M U L U I

A vorbi de renaşterea hegelianismului, de un Hegel redivivus, in filosofia contimporană înseamnă poate a primi cam naiv o simplă formulă de efect, care ascunde în realitate o situaţie mai puţin dramatică. Totuşi formula a intrat în circulaţie după 1900, mai mult ca o lozincă de luptă, ca un program şi un îndemn, şi drept urmare analistul obiectiv al zbuciumatelor curente ale vremii e dator să aprecieze valoarea nouii etichete filosofice, să-i cerceteze condiţiile istorice şi să-i cântărească perspectivele de desvoltare rodnică.

Neohegelianismul este oare numai o curiozitate intelectuală a timpului, o mişcare artificială care trădează o fatală oboseală dc gândire, ca de altminteri orice revenire la concepţii trecute, sau din potrivă este expresia îndreptăţită a convingerii pline de viaţă că filosofia lui Hegel deabia acum, după 100 de ani dela moartea creatorului ei, începe a fi înţeleasă ca acea „filosofie fără moarte", visată de toţi marii cugetători europeni, ca sensul adânc al pre­zentului, ca steaua ce va străluci pururea pe cerul filosofiei ?

O examinare neprevenită a complexului filosofic închis în această formulă sonoră scoate la lumină trei fapte: 1) Propriu zis nu poate fi vorba de o renaştere, fiindcă ideea hegeliană n a apus niciodată, ci s'a păstrat neîntrerupt, ca o tradiţie sacră, însă cu un cult discret şi esoteric, până azi vreme de o sută de ani. 2) Precum nu poate fi vorba de o renaştere, nu putem vorbi de o renaştere chiar a lui Hegel, pentru cuvântul că aproape nimeni nu mai îm­brăţişează sistemul acestuia în alcătuirea lui strictă. Azi un „hegelian strict" nu mai există. E caracteristic că nouii hegelieni, spre deosebire de adepţii lui Kant, Hume, Leibniz, e tc , nu se referă la vederi speciale ale aceluia, ci la concepţia sa luată în bloc. Se zice uneori: conţinutul hegelianismului e învechit, dar metoda e nemuritoare. O asemenea despărţire între sistem şi metodă poate fi făcută la alţi filosofi, însă nu la Hegel, la care sistemul şi metoda alcătuesc un întreg indisolubil. Sistemul şi metoda se implică şi se justifică mutual. 3 ) Renaşterea hegelianismului nu e un fapt con­sumat, ci o dorinţă, o temă aridă şi confuză, la rezolvarea căreia sunt azi, active, convergent, numeroase spirite distinse din atâtea

ţări de cultură europeană. In acest mod a luat fiinţă un fel de „diletantism hegelian" şi s'a impus impresia unei simple „apropieri de Hegel" sau a unei „atmosfere hegeliane". Se susţine că dacă urmărim desvoltarea filosofiei dela 1900 încoace, observăm că dru­murile cele mai diferite duc la Hegel sau, cel puţin, la o explicaţie cu ideile sale. Ce va eşi din această năzuinţă, nu se poate prevedea. Poate o cădere şi mai adâncă, poate o lămurire definitivă. Suntem în faza primului entuziasm colectiv, întreţinut şi de comemorarea centenarului, de ceeace s'a numit „hegelianism de circumstanţă".

Pentru ca tabloul ce vom zugrăvi să aibă orizontul necesar, se cade să cunoaştem întâi cadrul şi marile motive inspiratoare ale filosofiei moderne şi apoi atitudinea hegeliană în acest cadru şi faţă de aceste motive.

Gândirea modernă, dela primii ei paşi mai hotărîţi, adică din sec. al 16-lea, şi până azi, stă sub povara unei continue crize spi­rituale, care nu e accidentală, ci decurge din chiar scopul suprem urmărit de această gândire: să îmbrăţişeze armonic motive cultu­rale multiple şi divergente. Nota distinctivă a filosofiei moderne constă în atitudinea ei faţă de noua ştiinţă a naturii, experimentală în conţinut, matematică în forma ei exactă, făurită de un Copernic, Kepler, Galilei, îmbrăţişată de cei dintâi filosofi moderni, Bacon şi Descartes, şi desăvârşit realizată de Isaac Newton.

Atitudinea filosofiei moderne faţă de noua ştiinţă e dublă : o primeşte, fiindcă noua ştiinţă se impune nu numai prin obiecti­vitatea, dar şi prin succesele ci technice, şi totodată o limitează, încercând s'o depăşească. In ce constă caracterul parţial al nouii ştiinţe, caracter ce reclamă o depăşire printr'o nouă filosofie ? Noua ştiinţă e o explicaţie pur mecanică a fenomenelor naturii. Toate procesele, a căror pestriţă ţesătură alcătueşte natura, au cauze ne­cesare, iar aceste cauze nu stau în afara naturii şi nu sunt de ordin imaterial (idei, forme), cum erau pentru ştiinţa antică, ci sunt imanente naturii şi de ordin material: mişcările atomilor, forţe oarbe ce totuşi pot fi cuprinse în formulele raţionale ale matematicii. Na­tura pare despiritualizată şi indiferentă faţă de valorile umane. Ştiinţa antică, primită şi de evul mediu aproape fără nici o schim­bare apreciabilă, avea cu totul nltă structură. Cauzele lumii finice nu erau de ordin fizic, ci metafizic: forme ideale, cari activau fi-nalist, aproape identice cu spiritul. Lumea fizică era condusă de cauze psihice. O asemenea ştiinţă era în fond o filosofie şi chiar o teologic, şi de aceea scolastica medievală o integrează firesc dog­mei. Cauzele lumii materiale erau formele nepieritoare ce oglindeau ideile eterne şi exemplare din Raţiunea divină. Ştiinţa şi credinţa alcătuiau o unitate organică; iar trebuinţele interioare ale omului găseau o desăvârşită satisfacţie chiar în speculaţiile fizicii. Nici un conflict serios între fizică şi metafizică, între metafizică şi teologie.

P m s t a de F i U c f i c Nr 3 - 4 | ° 3 1 6

Altul este, şi trebuia să fie, ecoul nouii ştiinţe experimental-maternatice. Dacă în natură totul e cauză mecanică şi realitate ma­terială, ce sens mai au spiritul uman şi cel divin; cum se armoni­zează determinismul orb cu activitatea conştientă, cu aspiraţiile morale ale omului, cu libertatea voinţei? De o parte, natura, maşină despiritualizată, de alta Spiritul, care îşi afirmă în faţa determinis­mului activitatea liberă şi drepturile imprescriptibile ale năzuinţelor sale etice.

De aceea problema cardinală a întregii filosofii moderne, dela Descartes până azi, este aflarea unei explicaţii universale care să respecte concepţia mecanică a naturii şi totodată să ţină seama de realitatea sufletului purtător de valori morale şi religioase. Dacă în lumina acestei constatări, urmărim desvoltarea cugetării moderne începând cu Descartes, se impune indiscutabil adevărul că această filosofie face încercări tot mai îndrăsneţe şi paradoxale să probeze teza idealistă, anume, că înţelesul adânc al mecanismului şi al ma­teriei este activitatea finalistă a Spiritului, că deci materia oarbă e produsul şi instrumentul unor înalte scopuri dumnezeeşti. Ira­ţionalismul contimporan nu face decât să ducă până la capăt mo­tivul idealist dela începuturile filosofiei moderne. In mâinile acestor gânditori idealişti, ca şi în acelea ale miticului rege Midas, totul se transformă în aurul spiritului.

Aşadar, pentru a satisface exigenţele vieţii spirituale, filosofia modernă a transformat magic lumea într'o grandioasă ţesătură spi­rituală ; totul e spirit sau gândire, enunţ, banal în filosofie, dar care continuă să surprindă, nu fără dreptate, orice minte nciniţiată.

Este idealismul soluţia cea mai nimerită a tensiunii dintre ştiinţa mecanică şi aspiraţiile spiritului liber ? Nicidecum. Din po­trivă noi credem că soluţia idealistă nu e nici unica, nici cea mai bună. Căci omul îşi salvează persoana şi îşi menţine autonomia nu­mai în faţa unei naturi mecanizate. O lume cu structură spirituală şi finalistă suprimă prin imensitatea ei covârşitoare libertatea omu­lui, răpind persoanei acestuia orice posibilitate de intervenţie. Fina­litatea din lucruri, departe de a sprijini acţiunea umană, o para­lizează. Un copac bunăoară, nu poate fi liber mânuit de om câtă vreme el îşi menţine întocmirea organică şi are viaţa sa. Reluăm însă referatul nostru.

Cum a ajuns filosofia modernă la acea surprinzătoare enun­ţare de metafizică idealistă? Dacă facem abstracţie de încercarea iniţială, încă rezervată, lucidă — şi de aceea superioară — a lui Descartes, se deschid filosofiei noui trei căi, toate străbătute de gân­ditori germani, exponenţii cei mai consecvenţi ai directivei idealiste: 1) Se demonstrează că înapoia materiei şi mişcării pulsează mul­tiple fqrţe spirituale individualizate, monadele, pentru cuvântul că materia e compusă, compusul presupune simplul, iar simplul sau

nedivizibilul nu e întins sau material, ci spiritual. E teza lui Leibniz, filosoful german care a dominat cugetarea germană din secolul al 18-lea până azi. Dar această soluţie, de o parte învia motivele vechii filosofii, de care cei noui nu erau mulţumiţi, de altă parte, şi mai ales, nu avea o suficientă justificare critică. 2 ) Această a doua soluţie, specific modernă, e mai îndrăsneaţă; ea se naşte în cogito cartesian şi culminează în Kant, acesta el însuşi format în disciplina filosofiei lui Leibniz. Ambiţia acestei soluţii era o filosofie „cu mersul sigur al ştiinţei", care va dovedi că mândra construcţie a ştiinţei mecanice este produsul Gândirii umane, că ceeace numim „Natură" oarbă presupune activitatea creatoare a „Raţiunii". Fără spiritul gânditor nu avem nici ştiinţă a naturii, nici chiar Natură sau ordine legală a proceselor. Inteligenţa umană e prototipul or­dinii, e legiuitoarea lumii.

3 ) A treia soluţie e filosofia lui Hegel, ultima încercare me­tafizică a occidentului. Aceasta descopere că teza lui Leibniz — natura e în adâncul ei Spirit — şi teza lui Kant — natura e o zămislire a Raţiunii — se confundă desăvârşit, dacă le înţelegem bine şi le corectăm una prin alta cu ajutorul unui nou principiu. Filosofia kantiană avea, după Hegel, o mare insuficienţă: spiritul, producător al Naturi, era spiritul uman, iar natura produsă de acel spirit era o natură fenomenală, o aparenţă dependentă de conştiinţa noastră; era, de sigur, o aparenţă necesară şi unică, însă ea masca adevărata realitate sau „lucrul în sine", şi o masca atât de bine încât acest „în sine" nu mai putea fi cunoscut, deşi era numit „in­teligibilul". Cu toate acestea concluzia fenomenalistă a filosofiei lui Kant găseşte o întregire în celelalte două „Critici" („Cr'tica raţiunii practice" şi „Critica aprecierii"), cari deschid o potecă spre realitatea în sine, iar această potecă va deveni o cale largă şi triumfătoare la cei trei mari idealişti speculativi după Kant : Fichte, Schelling, Hegel. întregirea, pe care noi cei de azi o înţe­legem mai puţin decât succesorii nemijlociţi ai lui Kant, sta în relevarea unui mod de gândire mai concretă, fie în acţiunea mo­rală autonomă, fie în opera de artă şi în organizarea, caracteristică vieţii. Necesitatea unei gândiri concrete, accentuată mai ales de „Critica aprecierii" (Kritik der Urteilskraft), va fi preocuparea de căpetenie a lui Hegel. Dar această preocupare n'ar fi fost atât de viu resimţită de Hegel, dacă acesta n'ar fi găsit în tradiţia idealistă, mai ales germană, îndemnul imperios de a îndepărta jumătatea de măsură, produsă de intelectualitatea prea abstractă a lui Kant. Se poate dar spune că independenţa filosofiei lui Hegel faţă de cuge­tarea lui Kant şi chiar faţă de aceea a precursorilor speculativi, Fichte şi Schelling, e mult mai pronunţată decât s'a acUais până a z i 1 ) . Această independenţă se manifestă în ritmul larg' al filo-

1 ) Th. Haering: H e g e l . Se in W o l l e n und sein. W e r k , I , 1 9 2 9 .

sofiei hegeliene, ca şi în principiul ei: Spiritul trebue să fie cosmic şi infinit, nu uman şi finit, deci el creează şi ceeace pare că nu e spirit, ci simplă materie sau „natură". Spiritul divin, Ideea, creează tot ce e determinat sau finit: natura ca şi spiritele umane. In acest mod Ideea şi realitatea, opuse lui Kant, se identifică la Hegel ca şi. la un Leibniz.

Care c secretul acestei concepţii atotcuprinzătoare? E o me­todă de gândire, aproape tot aşa de veche ca şi filosofia, dar pusă în amplă valoare de Hegel: dialectica, adică metoda de a ajunge la adevăr prin contradicţii limitate. Adevărul e totdeauna mai larg, fiindcă, acceptând conştient contradicţiile, le descopere limitele şi astfel le depăşeşte. Dialectica e gândire, şi de aceea resortul dialec­ticii ca şi al gândirii e contradicţia sau negativitatea. Contradicţia nu e diabolică, cum declară Goethe prin glasul lui Mefisto, ci e divină, căci ea stă în inima Spiritului — concepţie cu originea în misticismul german. Se vede dar, că pretinsul raţionalism al lui Hegel îşi soarbe seva din adâncurile iraţionaliste ale misticismului. Gândirea conţine contradicţie, tocmai fiindcă e gândire, adică ac­tivitate infinită şi totuşi determinată sau finită, ca tot ce e gândire. Logosul sau Gândirea divină se afirmă în două moduri: se limi­tează pe sine, se determină, dar fiindcă e activitate infinită, sparge formele finite şi creează alte forme, pe care le depăşeşte din nou, şi tot aşa mai departe la infinit, care e un cerc, nu o linie pre­lungită la indefinit. Indefinitul e un „fals infinit", cercul închis e adevăratul infinit. Depăşirea formelor sau determinărilor particulare are loc, fireşte, după o lege proprie gândirii: negaţia sau contra­dicţia, resortul progresului sau devenirii continue. Spiritul, reali­tatea în sine, este proces necontenit, devenire, fiindcă e activitate ce depăşeşte realizările particulare.

înţelegem acum dece Spiritul divin sau Ideea, limitându-se pe sine prin contradicţie, produce „altul", care e natura moartă şi mecanică. Insă această negare, departe de a fi o distrugere a spiritului prin sine, deci un act de sinucidere, este de fapt o afir­mare nouă de sine şi prin sine, o regăsire de sine în forme mai bogate, mai vaste, cari sunt spiritul uman şi cultura, realizate istoric.

Spiritul divin se neagă, se sacrifică pe sine, pentru a ajunge la deplina conştiinţă de sine în Istoria şi Cultura omului. In adevăr, după Hegel, arta, religia şi filosofia sunt întrupări ale Spiritului absolut, adică ale Spiritului divin ce şi-a învederat bogăţia inte­rioară. Această identificare a Divinului cu istoria şi cultura este de cea mai mare însemnătate pentru o justă înţelegere a transformă­rilor suferite de concepţia hegeliană.

Iată, s'a spus, o filosofie care salvează realitatea spirituală şi totuşi integrează şi existenţa concretă, fie materială, fie umană. Insuş Hegel îşi recunoştea ca suprem titlu de glorie caracterul

•concret, pozitiv şi uman, şi în acelaş timp universal al filosofiei sale. Relevarea „universalului concret" e considerată până azi ca superioritatea idealismului hegelian. Prin această notă de concret şi totodată universal, sistemul lui Hegel crede că poate îmbrăţişa totul, •chiar doctrinele ce i se opun, căci legea contradicţiei cere ca orice realitate, ca orice concret, să fie o sinteză de contradicţii, de teză şi antiteză. Pretutindeni, chiar în natura ce pare ostilă dialecticii 1), Hegel surprinde jocul ritmului dialectic al celor trei „momente", al misticului triunghiu : teză, anti-teză, sinteză. [Orice e îndreptăţit •ca un moment al năzuinţii Spiritului spre totala cunoaştere de sine. Activitatea Spiritului sau a Absolutului se mişcă într'un cerc ; ea porneşte dela forma cea mai abstractă şi nedeterminată, pentru ca prin ritmul dialectic, să se înstrăineze de sine, producând în sine ca momente relativul, finitul. Lumea se află cuprinsă în Dumnezeu ca moment al acestuia (panteism), şi astfel gândirea e viaţă, e dinamism. Prin această tendinţă panteistă, Hegel îndestula carac­terul imanentist al spiritului modern: cauzele naturii nu stau în afara acesteia, ci în interiorul ei.

Din această apocaliptică naştere a lumii, care totodată e o evoluţie a divinului, se desprind următoarele trăsături mai pregnante ce pot explica vitalitatea şi capacitatea de resurecţie a hegelianis­mului: 1) Caracterul sistematic. Concepţia are avantajul de a ar­moniza logic ceeace părea condamnat să rămână despărţit în dua-lisme ireductibile: materie şi spirit, relativ şi absolut, raţional şi iraţional, gândire şi viaţă, ştiinţă şi credinţă. Totul îşi găseşte locul în sistemul hegelian, chiar doctrinele opuse: naturalismul, poziti­vismul. E singura filosofie — susţin neohegelienii — care îmbră­ţişează totul, teologia ca şi ştiinţa, şi integrează toate aspectele rea­lului. Cum orice filosof, fiindcă e filosof,, năzueşte spre sinteza to­tală, deci spre armonizarea contradicţiilor, fără să vrea devine he­gelian. Realitatea e unitate organică, e unitate care e totodată ne sfârşită multiplicitate, e gândire şi simţire, idee şi iubire, intelec­tualism şi romantism, raţionalism şi intuiţionism, abstractul şi con­cretul. 2 ) Caracterul uman şi istoric. Tot atât de favorabilă suc­cesului e voinţa hotărîtă a hegelianismului de a contopi spiritul uman şi cel divin. In omenire, în istoria şi cultura omului, spiritul absolut sau divin se realizează mai desăvârşit decât în natura ma­terială, căci în sfera istoriei el devine conştient de sine. Istoria omului e glasul cerului, e revelaţia Divinului sau a Ideii. Logica şi istoria coincid. Dar tocmai fiindcă acestea coincid, sistemul lui Hegel nu poate fi definitiv, cum el însuşi înclina să proclame. Lo-

1 ) Pos ib i l i ta tea d e a i n t e r p r e t a d i a l e c t i c p r o c e s e l e natur i i e susţ inută şi :azi d e a d â n c u l c u n o s c ă t o r a l o p e r e i hege l iene: Th. Haering, H e g e l und die •.moderne N a t u r w i s s e n s c h a f t în P h i l o s o p h i s c h e H e f t e , I I I , p p . 7 1 şi u r m .

gica e ceva închis, istoria e un proces continuu. Neohegelianismul-luptă azi să înlăture această obiecţie ruinătoare. Se poate ca Hegel să nu fi fost conştient de opoziţia dintre sistem şi istorie? 1 ) . Vom vedea ce importanţă are acest caracter — fuziunea istoriei şi a ab­solutului — atât pentru disoluţia vechiului hegelianism cât şi pentru prepararea celui nou. 3 ) Caracterul dialectic. A treia notă e rolul dialecticii: nici o noţiune nu e complet inteligibilă şi deci nu e reală sau concretă, dacă e privită static, abstract sau izolată de toate cele­lalte. Binele are sens în raport cu răul, adevărul cu eroarea, umanul cu divinul, natura cu istoria, materia cu spiritul. Orice noţiune e relativă sau parţială, fiindcă exprimă numai o fază sau un „mo­ment" din evoluţia circulară a Absolutului. Din orice noţiune ese contrariul ei şi din tensiunea dintre contrarii sinteza lor. Orişice realitate, orişicare concret, e o sinteză de opoziţii, un rezultat al unei mişcări, care, aspirând spre altceva mai înalt, trece prin ne-gativitate, care nu e o uitare de sine, ci o trezire de amintiri mai bogate. Nimic nu e părăsit în drum, ci păstrat, intensificat, deter­minat şi mai mult. Realitatea e ceva ce se depăşeşte pe sine, în căutarea unei armonii ultime, care e plenitudine de opoziţii conci­liate, e iubire. Acesta e înţelesul cel mai adânc şi cel mai atrăgător al viziunii hegeliene, înţeles, care ne arată că originea sistemului e actul iubirii, prototip de armonie a contradicţiilor, element „ira­ţional". Obârşia iraţionalistă a „panlogismului" hegelian, relevată întâi de W . Dilthey, a fost întărită de R. Kroner, J . Wahl , Gal-vano della Volpe (Hegel romantico e mistico, 1929, Firenze), etc.

Care e soarta acestei filosofii, xare s'a înfăţişat discipolilor ca cel de pe urmă cuvânt al filosofiei, ca buna vestire a Adevărului? Hegel a făcut o mare şcoală, dar filosof popular, ca Schopenhauer, n'a fost niciodată. După o egemonie aproape fără seamăn în cul­tura germană, o adevărată „dictatură filosofică", urmează o „diso-luţie" lentă a acestei şcoli filosofice, disoluţie care părea o decă­dere iremediabilă a „sistemului", pe câtă vreme de fapt era o adâncă transformare şi o preparaţie pentru o nouă viaţă. Să urmărim în lineamente generale^ procesul de desagregare şi apoi renovarea acestei doctrine atât de intim unite cu un mod de a pune şi de a rezolva problemele filosofice.

Trebue să recunoaştem că după 1831 ideea hegeliană e ne­voită a se desvolta în atmosfera neprielnică, pe de o parte, a unei reacţii religioase şi politice împotriva oricărei noutăţi, suspecte prin aracterul ei de noutate, pe de alta, a unei mişcări radicale şi revo­

luţionare, nu numai în domeniul politic, dar chiar şi teoretic, pro­vocate în acesta din urmă de avântul cercetărilor exacte ce îm-

1 ) R. Kroner: S y s t e m und G e s c h i c h t e bei H e g e l in L o g o s ( H e g e l - H e f t ) , 1 9 3 1 , p . 2 4 4 .

pingeau spre materialism sau, cel puţin, spre un pozitivism natu­ralist. Hegelianismul e luat astfel între două focuri: ortodoxia pro­testantă vede în el un pericol, nu un reazem al dogmei, ca până atunci, iar cercetarea exactă un obstacol, o construcţie himerică, desminţită de fapte ştiinţifice şi de aspiraţiile sociale ale tineretului. Aşadar, sinteza hegeliană a ştiinţei şi a credinţei nu satisfăcea nici pe unii nici pe alţii.

Care putea fi atitudinea şcoalei în aceste grele împrejurări ? Aceea care a avut loc ca singurul mijloc de apărare şi de con­servare. Şcoala s'a despărţit în tabere ce vor lupta pe ambele fron­turi, dând naştere în sânul ei la lupte înverşunate. După expresia de origine parlamentară a lui D. Fr . Strauss, de o parte se desem­nează aripa dreaptă hegeliană conservatoare, cu teologi ca Mar-heineke, Gabler, Goschel, etc., cari ţin să arate că doctrina e în deplin acord cu credinţa protestantă, de altă parte stânga sau „tinerii hegeliani", cari accentuiază extremist opoziţia dintre hege­lianism, aşa cum îl înţeleg ei, şi concepţia defensivă şi conciliantă. Această aripă, cea mai originală şi de o covârşitoare influenţă, modifică atât de radical hegelianismul, pentru a-1 armoniza nu cu dogma ci cu ştiinţa, încât ajunge la naturalism şi materialism. Nă­zuinţa „tinerilor hegeliani" o înţelegem, căci singurul mod de a fi în adevăr hegelian, e de a contrazice, de a depăşi această filosofie, nu de a o conserva intactă. Această transformare în sens naturalist pare o înstrăinare desăvârşită de spiritul hegelianismului, însă ea se inspiră din ceeace e mai profund hegelian şi totodată pozitivist: valoarea superioară a culturii umane şi metoda dialectică. Desbi-narea interioară a şcoalei e pricinuită, cum vedem din numeroasele publicaţii ale vremii, pe chestii teologice, de cea mai mare impor­tanţă şi în sine şi pentru sistem, care pretindea că a izbutit să rea­lizeze o pace perpetuă între credinţă şi ştiinţă : nemurirea sufletului, personalitatea lui Dumnezeu şi dubla personalitate, divină şi umană, a lui Isus, toate primejduite de tendinţa panteistă a doctrinii.

Cum înţeleg „tinerii hegelieni" să transforme radical sistemul hegelian? Dacă omul este expresia cea mai conştientă a Divinului, nu suntem în drept a răsturna teza hegeliană proclamând că omul creează credinţa şi chiar religia în genere. Această teză e susţi­nută de D. Fr . Strauss şi L. Feuerbach şi are drept notă distinc­tivă tendinţa antropologică. In deceniul 1830 conflictul izbucneşte în urma publicării de către Strauss a operei „Viaţa lui Isus" ( 1 8 3 5 ) . Opera, care produce sensaţie şi cade ca o bombă, cercetează per­sonalitatea lui Isus pe bază de documente istorice şi conchide că doctrina evangélica e un mit. In deceniul 1840, L. Feuerbach nu se mulţumeşte cu o critică a doctrinei evangelice, ci ajunge la o critică a religiei în genere. După ce declară hegelianismul o „mistică raţională", Feuerbach face din orice religie o ficţiune cerută de egoismul uman, inspirat de trebuinţele fizice sau materiale.

Această antropologie materialist-empiristă a deceniului 40 explică a doua transformare a hegelianismului, transformare de di­mensiuni incomparabil mai mari.

Feuerbach face trecerea dela critica materialistă a religiei la materialismul istoric şi la socialismul lui F . Lassalle, K. Marx şi Fr. Engels. In adevăr, dacă legea contradicţiei sau dialectica este legea cea mai generală a realităţii şi dacă ea se întrupează nemij­locit în istoria umană, nu e atunci viaţa socială o luptă implacabilă de clase cu scopuri revoluţionare? înşişi Marx şi Engels recunosc în Feuerbach inspiratorul „materialismului ştiinţific". Feuerbach străbătuse calea dela raţiunea absolută la raţiunea umană şi con­struise, cu sacrificiul situaţiei sale, o radicală critică a religiei. Marx şi Engels transformă critica cerului în critica pământului, iar critica religiei în critica dreptului şi a politicii. Filosofii — declară Marx în notele sale asupra lui Feuerbach — s'au mulţumit a interpreta lumea în chip felurit; principalul e de a o schimba, iar schimbarea e impusă necesar de evoluţia bazei economice sau ma­teriale a societăţii. Deci materialismul istoric are rădăcini adânci în hegelianism, numai că Marx şi Engels îl „răstoarnă" (umstülpen): nu spiritul produce materia, ci materia, nevoile economice, produc spiritul sau „ideologia". Esenţial e că, în ciuda acestei răsturnări, Marx păstrează metoda dialectică, din cauza puterii revoluţionare a principiului negativităţii, „descoperind astfel sâmburele raţional sub învelişul mistic". Societatea burgheză, proclamă Marx, produce din sine cu necesitate contrariul sau, „propriul său cioclu", prole­tariatul, care va da sinteza ultimă a comunismului primitiv şi a industrialismului capitalist, desfiinţând clasele.

Dacă n'am avea decât această acţiune a hegelianismului şi încă am fi siliţi a constata vitalitatea ascunsă şi dârză a doctrinii. Prefacerea dialecticii spiritualiste în „dialectică materialistă" are o nemăsurată valoare nu numai din punct de vedere social, dat fiind rolul comunismului, dar şi din punct de vedere teoretic. Ceeace nu se observă în genere, e că neohegelianismul de azi se defineşte în opoziţie cu „dialectica materialistă" şi în consecinţă urmăreşte o nouă contopire a dialecticii şi a idealismului. Insă nici marxismul nu înţelege a ceda, şi printre reprezentanţii lui sunt azi mulţi ce susţin că numai marxismul poate păstra şi desvolta comoara de gândire a lui Hegel, că aşadar marxismul e corolarul consecvent al hegelianismului. Se formulează chiar dilema: Marx sau Hegel. Cercetând dialectica revoluţionară nu facem istorie, ci rămânem în cea mai vie actualitate. Pentru socialişti, Hegel n'a murit niciodată, în vreme ce căzuse în dispreţul filosof iei „burgheze". Dovada acestui interes pentru dialectica hegeliană în sensul socialismului o constitue bogata literatură socialistă asupra acestei probleme. De o origina­litate vădită în cadrul neohegelianismului este opera lui G. Lucacs: „Geschichte und Klasseribewusstsein" ( 1 9 2 2 ) .

Constatăm dar că filosofia lui Hegel nu moare, ci se distramă, pentru a da motivelor ei esenţiale libertatea necesară unei desvoltări în toate direcţiile, în deosebi, unei fructificări a hegelianismului în domenii empirice, mai ales al istoriei şi al esteticii. Cei mai de seamă istoriografi ai filosofiei în secolul trecut, secol al istorismului, sunt hegelieni independenţi ( V . Cousin, I. Erdmann, K. Fischer, Ed. Zeller) . După domeniul social şi politic, cel istoric serveşte şi azi de adăpost pentru motivele adânci ale hegelianismului. De asemenea nu e deloc neglijabilă contribuţia la estetică a vechilor ca şi a nouilor hegelieni.

In afară de această fructificare a cercetării pozitive de către hegelianism, un hegelianism relativ ortodox a continuat să vieţu­iască fără strălucire, dar având meritul de a fi aruncat o punte între vechiul hegelianism idealist şi cel nou de aceeaş nuanţă. Astfel între anii 1846—1848 L. Noak editează revista cu un titlu destul de răspândit pe atunci între hegeliani de Jahrbiicher fur spekulative Philosophie und spekulative Bearbeitung der empirischen Wissen-schaft. In 1843 prieteni şi elevi se strâng într'o „Societate filosofică" la Berlin, societate ce dăinueşte până azi, iar propaganda continuă în organul editat din 1860 până la 1884, Der Gedanke, la care a colaborat, neangajat în mişcare, şi T . Maiorescu. Printre hegelienii, cari au menţinut firul, treime citaţi în deosebi: Adolf Lasson, pro­fesor onorar la Berlin, ale cărui prelegeri spirituale şi agresive au făcut deliciul auditorilor săi, precum şi fiul acestuia Georg Lasson, ambii cu mari merite în publicarea unei ediţii critice a operelor lui Hegei (editura Meiner).

Totuşi triumful materialismului şi al unui empirism ştiinţific părea că a înlăturat definitiv de pe primul plan al filosofiei abso­lutismul hegelian. Nouile încercări metafizice ale sec. 19-lea, Lotze, Fechner, Ed. von Hartmann (acesta recunoştea parţial ideea he­geliană), Wundt, se înstrăinau tot mai mult de Hegel, acordând întâetate unei psihologii ştiinţifice. Posibilităţi de apropiere de Hegel, cum vom vedea, se găsesc în direcţia neokantiană, care, deşi respinge orice veleitate metafizică, ştie să menţină viu spiritul filo­sofic în a doua jumătate a sec. 19-lea. Cu acestea am ajuns la renaşterea hegelianismului.

In ce constă această „întoarcere la Hegel"? Ce condiţii spe­ciale au determinat această împrospătare şi cari sunt tendinţele generale ale neohegelianismului? In ce priveşte condiţiile istorice trei sunt hotărîtoare : 1) Concentrarea preocupărilor filosofice în jurul problemei culturii, a istoriei şi a societăţii. S a văzut că filo­sofia lui Hegel e o filosofie a spiritului, fiindcă e o filosofie a culturii şi istoriei. Dar această preocupare nu e încă decisivă pentru trezirea interesului în favoarea unei dialectice idealiste, opuse celei

materialiste. 2 ) Se adaogă analogia de situaţie între problematica contemporană şi problematica hegeliană. Problema de azi cea mai mare este raportul dintre raţional şi iraţional, dintre gândire şi viaţă, ştiinţă şi credinţă, intelectualism şi romantism. Cum pot con­vieţui Logos şi Bios, explicaţia logică şi trăirea nemijlocită, pentru a ajunge la o totalitate concretă ce păstrează totuşi opoziţiile ca momente subordonate? 3 ) In sfârşit şi în legătură cu preocupările de mai sus este noul interes pentru metafizică şi pentru o spiri­tualitate ce poate zăgăzui valul materialist şi comunist. Neohe-gelianismul este cea mai explicită manifestare a unei direcţii mai generale: învierea metafizicii sau a filosofiei speculative. E adevărat, nu toţi neohegelianii sunt favorabili metafizicii, însă orientarea me­tafizică şi religioasă e destul de pronunţată.

Cari sunt tendinţele generale ale neohegelianismului? Un fapt trebue relevat în prima linie: neohegelianismul nu e un curent strict unitar, ci de o diversitate atât de pronunţată, în cât cercetarea lui ridică greutăţi celui ce ar vrea să-i marcheze convingerile de bază. Totuşi se desprind unele motive dominante, cari au ca inspiraţie comună dorinţa de a evita erorile lui Hegel şi de a nu trece cu vederea cuceririle filosofice de după Hegel. a) Motivul comun mai de seamă e deslipirea hegelianismului de condiţiile sale istorice prea speciale şi drept urmare căutarea şi relevarea valorilor durabile conţinute, uneori numai subînţelese, de doctrină. Se urmăreşte o discriminare, după cuvântul lui B . Croce, a „ceeace e viu şi a ceeace e mort'" în filosofia lui Hegel. Sunt însă hegelieni, ca d. p. conaţionalul lui Croce, G. Gentile, şi unii olandezi, cari nu recunosc că s'ar putea face cu succes pentru doctrină acea discriminare. Un sistem e un tot organic, care trebue acceptat în toate momentele sale. Totuşi programul lui Croce domină chiar şi la aceia ce nu sunt de acord cu realizările lui Croce. b) Explicaţia strict apriorică sau deducerea formalistă a tuturor lucrurilor din Spiritul absolut nu mai găseşte răsunet. Lozinca contimporanilor e respectarea indi­vidualului, a concretului, aşa cum e dat, nu construirea lui specula­tivă, c) In legătură cu motivul precedent stă refuzul de a aplica schematic, superficial şi infecund metoda dialectică. Nici nu ne putem imagina la ce rezultate groteşti s'a ajuns în vechea gardă hegeliană prin mânuirea fără tact a numitei metode. De aceea în noua dialectică înregistrăm nu numai mai multă supleţe, dar şi modificări apreciabile ce merg până la reducerea la minimum a pro­cedeului dialectic, d) In consecinţă, concepţia hegeliană e prezen­tată ca un centru de raliare a tuturor străduinţelor filosofice de azi. Hegelianismul apare ca singura doctrină, în care viaţa cere ca o întregire necesară gândirea, iar materia activitatea creatoare a Spi­ritului. Hegelianismul e o gândire a vieţii şi o viaţă a gândirii.

Semnificativ e de asemenea că în filosofia contimporană ati-

tudinea de comodă polemică şi chiar de ridiculizare a sistemului-dialectic a fost înlocuită cu simpatie, care se învederează în nume­roasele monografii asupra acestei filosofii şi în reeditarea operelor ce nu mai erau de mult cetite.

In rezumat, nimeni nu mai acceptă integral doctrina şi nici nu recomandă o revenire servilă, însă nu s'a făcut încă acordul asupra modalităţii de a-1 întregi. Se poate spune totuşi că această completare năzueşte a se înfăptui nu numai prin respectarea ştiin­ţelor pozitive şi a concretului individual, dar şi prin aprecierea operei kantiane sau a spiritului critic. Un hegelianism mai 'concret şi mai critic este lozinca obştească.

Şi aci avem de făcut o observaţie. Simultan cu apropierea lui Hegel de Kant, azi se observă o refacere a kantismului prin desco­perirea elementelor speculative ale kantismului. Un nou Hegel prin-tr'un nou Kant, redat metafizicii. Se ştie că filosofia în a doua ju­mătate a sec. 19-lea, mai ales în Germania, s'a desvoltat în con­stelaţia neokantismului, adecă a unui kantism care respingea meta­fizica şi justifica doar ştiinţa pozitivă şi matematică.. Aşa a fost de altminteri şi în ţara noastră. Se susţine însă azi că neokantismul desvoltat consecvent şi interpretat neprevenit trebue să ducă din nou la hegelianism, precum acesta a eşit din filosofia lui Kant. In acest enunţ se află de sigur mult adevăr, însă nu tot adevărul, cum recunosc dealtminteri şi neohegelieni, d. p. H. Glockner. Neo­kantismul nu putea duce singur, fără influenţe din afară, la neo-hegelianism, cum probează faptul că mişcarea neohegeliană s'a des­voltat mai de timpuriu şi mai energic în ţările ce au cunoscut mai puţin adâncă înrâurirea binefăcătoare a criticii kantiane. Aşa de pildă direcţia neokantiană a fost mai vie în Germania; de aceea neohegelianismul a trecut pe primul plan relativ târziu tocmai în patria lui Hegel, în vreme ce în alte ţări, Italia, Anglia, Olanda, ţările scandinave, Rusia, neohegelianismul era în plină înflorire. Ţara noastră poate servi ca o nouă ilustraţie a acestei constatări : aci neokantismul, fără a fi fost prea adânc, a stat totuşi ca o stavilă în calea speculaţiei heyeliane.

Rămâne să urmărim schematic exteriorizările de căpetenie ale neohegelianismului contimporan. Acordăm prioritate Italiei, care a dat modificarea mai originală a doctrinii dialectice şi încheem cu Germania, unde realizările se împletesc cu veleităţi, iar activitatea de renovare e în plină efervescenţă.

Italia a dat filosofiei europene gânditori de rară calitate, anume, în evul mediu pe Anselm, Thomas, în epoca Renaşterii pe Bruno, Telesio, Campanella, Lionardo, Galilei, etc., însă n'a avut o mişcare filosofică proprie şi continuă. In sec. 18-lea J . B . Vico a creeat o filosofie a istoriei, care n'a influenţat occidentul şi nici n'a fost preţuită la timp în Italia. In sec. 19-lea, după unele încercări

legate de numele lui Galuppi, Rosmini, Gioberti, Italia se inte­grează în mişcarea filosofică a Europei prin acceptarea hegelia­nismului, pe care reprezentanţii săi contimporani îl pun în legătură eu tradiţia naţională, mai ales cu Vico. Vechiul hegelianism italian ia fiinţă în sudul Italiei, la universitatea din Neapole, unde e re­prezentat de doui profesori: A. Vera, traducător în 1. franceză al „Enciclopediei", traducere discutabilă dar utilă pe atunci; dar mai ales Bertrando Spaventa, gânditor cu intuiţii geniale, adevăratul iniţiator al neohegelianismului italian. Refacerea hegelianismului se remarcă şi la contimporanul lui Spaventa, criticul şi istoriograful literar Francesco de Sanctis.

Neohegelianismul e strălucit susţinut în vremea noastră de Benedetto Croce şi Giovani Gentile, cari au avut şi un rol politic; primul în guvernul liberal al lui Giolitti — Croce a menţinut ne­ştirbită convingerea liberală, al doilea în cadrul fascismului printr'o îndrăsneaţă reformă şcolară. E de remarcat că Mussolini, care a început ca partizan al dialecticii materialiste sau marxiste e câştigat pentru noua dialectică spiritualistă. Cazul Mussolini e în deosebi instructiv, căci prezintă o ilustraţie directă a trecerii dela o dia­lectică la alta, relevând astfel un motiv ascuns al neohegelianismului-

B . Croce, în afară de numeroase lucrări de istorie şi critică literară, este autorul unui bine închegat sistem filosofic, „Filosofia Spiritului", în trei părţi : Logica, Estetica şi Etica (inclusiv Eco­nomica). In autobiografia sa „Contribuţie la auto-critică" Croce declară că, deşi nepot al lui Spaventa, hegelianismul nu 1-a influen­ţat direct, ci indirect prin materialismul istoric al profesorului său, Antonio Labriola, şi prin critica literară a lui de Sanctis. După o fază herbartiană, odată cu editarea revistei „La Critica", Croce se consacră lui Hegel, desăvârşind sistemul şi sub influenţa lui Gentile. In ce priveşte acest sistem, declară că el poate fi numit neohege-lianism, tot aşa de bine ca şi neopozitivism sau filosofie a imanenţei.

Contribuţia sa în cadrul neohegelianismului se desprinde clar din prima sa lucrare în această direcţie : „Ceeace e viu ş: ceeace e mort în filosofia lui Hegel". Cum se explică, se întreabă Croce, că filosofia lui Hegel, făurită cu atâta adâncime şi dragoste de concret, dă totuşi impresia că e arbitrară şi intelectualistă. Nu e ceva mort în ea, şi nu trebue să aruncăm deoparte uscătura, pentru a pune în valoare ce a rămas verde ? In deosebi vie e ceeace el numeşte cu o expresie încetăţenită în terminologia contimporană „logica filosofiei" sau căutarea „universalului concret". Hegel cel dintâi a dat o „logică a filosofiei", care se rezumă în metoda dialectică sau pro­cedeul de a uni contradicţiile, nu static, ci dinamic şi organic. Ele­mentul mort e generalizarea vagă a metodei dialectice sau confun­darea logicii contradicţiei cu logica gradelor sau a distinctului, care ştie să respecte individualul fără a sacrifica unitatea spiritului crea-

tor. Care e deosebirea dintre cele două logici ? In logica contra­dicţiei numai sinteza a doi termeni e concretă ; în logica distinctului, care cunoaşte numai doi termeni, ambii termeni sunt concreţi. Hegel vede just că d. p. între adevăr şi eroare, între bine şi rău, etc. e contradicţie ; însă n'are nici un sens a vorbi de contradicţia artei şi filosofiei, a poeziei şi prozei, etc. Acestea sunt distincte şi se deosebesc gradual. Astfel, Croce ştie a sublinia slăbiciunea cea mai mare a procedeului dialectic : aplicarea lui generală şi fără discriminare.

G. Gentile vrea să continue reforma hegeliană începută de Spaventa 1 ) şi ajunge la doctrina spiritualistă a „actului pur". Gen­tile situiază activitatea spiritului sau a „actului pur" (la dialettica del pensare) peste conţinuturile gândite sau trăite, natură şi cultură (dialettica del pensato). Activitatea creatoare a gândirii nu e pri­zoniera produselor sale, ci le depăşeşte necontenit, reînvindu-şi actul subiectiv de creaţie. Hegel, spune Gentile, a uitat unitatea sintetică a conştiinţei, procesul subiectiv de afirmare a conştiinţei de sine şi astfel a ajuns la definitivarea unor produse obiective. Dialectica nu e o teorie a obiectelor cunoscute, ci a subiectului cunoscător şi activ. Astfel, caracterul comun al ambilor neohege-liani italieni c transformarea dialecticii într'o teorie a spiritului pu­ruri activ şi în devenire creatoare.

Anglia trece drept ţara clasică a empirismului în ştiinţă şi a utilitarismului în morală, aşadar, a cultului pentru concret şi nemij­locit practic. Istoria probează însă că alături de acest curent, aproape în toate epocile, Anglia a cunoscut o direcţie speculativă, mai puţin zgomotoasă, întreţinută de religiozitatea anglosaxonă. O asemenea intonaţie religioasă are şi neohegelianismul britanic, prin care idea­lismul speculativ german pătrunde în Anglia, pentru a limita empi­rismul, asociaţionismul, agnosticismul, utilitarismul, şi a ridica astfel nivelul de gândire 2 ) .

După o perioadă mai mult literară cu Coleridge, Carlyle, Wordsworth, Ruskin, idealismul speculativ produce după 1860 o adevărată şcoală, care nu e o copie a celei din germană, ci e o mişcare originală, marcată naţional. Caracteristica acestui neohege-lianism insular c atitudinea liberă, care nu uită lecţia empiristă, faţă de principiul hegelian şi mai ales importanţa acordată kahtismului. Neohegelianismul britanic e parte un neokantism, parte o canava pc care se brodează liber. Motivele ce-1 susţin sunt, în afară de năzuinţa religioasă de a da credinţei o bază raţională, vii preocupări pentru cultură şi istorie. Ziarele şi chiar revistele ştiinţifice sunt năpădite de idei hegeliene.

1 ) G. Gentile: L a R i f o r m a del la d ia l e t t i ca h e g e l i a n a , ed . I I M e s s i a a , 1 9 2 3 . 2 ) O e x p u n e r e a neohege l ian ismului eng lez d ă Hitalal Haldar ( p r o f . la.

C a l c u t a ) : N e o h e g e l i a n i s m . 1 9 2 7 , L o n d o n .

Cum Italia a avut în Spaventa un iniţiator, tot aşa Anglia găseşte un impuls rodnic în opera lui / . H. Stirling: „Secretul lui Hegel" ( 1 8 6 5 ) . Secretul lui Hegel este originea kantiană a filoso-fiei acestuia: „Universul concret" al lui Hegel e implicat în acti­vitatea conştiinţei ce produce „obiectul". Succesul personal al lui Stirling nu e prea mare, din cauza rezistenţei empirismului oficial. In 1868 J . St. Mill se opune numirii lui Stirling la catedra de „filosofie morală" a universităţii din Glascow, sub pretextul că „studiul lui Hegel nu poate avea un efect salutar asupra spiritului neformat al studenţilor".

In schimlb cuvântul nou al lui Stirling nu rămâne fără ecou. Din îndemnul său o pleiadă de tineri entuziaşti, având ca sediu principal universitatea din Oxford, asigură triumful mişcării, care trece şi la Cambridge, ca şi la alte universităţi. Şeful direcţiei este Th. H. Green, care în „Introducere la Hume" (1874) şi „Prole­gomene la Etică" (1883) , combate impresionant empirismul, încer­când a dovedi că sensaţiile ca şi lucrurile particulare capătă un înţeles numai în cadrul unei totalităţi ce presupune un spirit uni­versal. Discipoli mai de seamă ai lui Green sunt Ed. Caird şi W. Wallace. Ed. Caird, trecut dela Oxford la Glascow, afirmă convin­gerea sa într'un opuscul substanţial asupra lui Hegel, în opere de filosofie religioasă şi în expuneri critice a altor doctrine, mai ales, a lui Kant. Monografia sa asupra lui Kant e şi azi un model de cugetare informată şi stăpână pe sine. Opera principală a lui W . Wallace, succesorul lui Green la Oxford, este traducerea „Logicii" şi a „Filosofiei Spiritului", cu introduceri şi note de mare ascuţime interpretativă.

Originalitatea neohegelianismului englez se învederează la o serie de gânditori, cari parte se depărtează de monismul absolutist al lui Hegel şi se îndreaptă spre pluralism şi individualism, în scopul de a preîntâmpina obiecţia că hegelianismul disolvă persoana umană şi divină, parte accentuiază monismul, integrând totuşi elemente experimentale, mistice şi chiar sceptice.

Ca reprezentanţi ai unui hegelianism pluralist şi individualist cităm pe Henry Jones, Prof. Baillie, Lord Haldane, dar mai ales /. E. Mac Taggart, privit de mulţi ca cel mai îndrăsneţ nou hege­lian englez. In afară de excelente comentarii, Mac Taggart este autorul unei interpretări puţin ortodoxe ale acestei filosofii idealiste. Concepţia sa hegeliană se reliefează prin două note caracteristice: a) Absolutul e alcătuit dintr'o pluralitate de persoane. In consecinţă, autorul caută să demonstreze că sistemul lui Hegel e mult mai pluralist decât se presupune de obiceiu. b) Dialectica nu exprimă însăşi natura spiritului absolut, ci doar cursul spiritului nostru, care e constrâns să străbată momente şi trepte pentru a se apropia de absolut. Procesul dialectic nu e constructiv, ci reconstructiv, întrucât reproduce realitatea eternă.

Cei mai cunoscuţi neohegelieni britanici sunt Bernard Bosan­quet şi Francis Herbert Bradley, între cari preferinţa unanimă e de partea celui din urmă. După Bosanquet particularul însuşi cere să fie depăşit pentru a ajunge la totalitate, căci el există numai ca parte în armonia universului, singura realitate în adevăr concretă. Can-cepţia această închide o insuficienţă : deoparte individul există nu­mai prin Tot, iar de alta, sensul totului e să creeze spirite indivi­duale şi să promoveze perfecţia lor. Preferinţa lui Bosanquet este pentru întreg, deci pentru interpretarea strict monistă.

Aceeaş tendinţă monistă, încă mai radicală, însufleţeşte gân­direa lui Bradley, pildă rară de om închinat meditaţiei. Deşi exa­gerează monismul hegelian, Bradley nu acceptă perfecta identitate a gândirii şi existenţei; în schimb face loc în construcţia sa empi­rismului, scepticismului şi chiar misticii. Punctul de plecare necesar al filosofiei este experienţa multiplă, care fiind contradictorie şi de aceea numai o „aparenţă", cere o completare prin gândire pentru a ajunge la „realitate" (opera sa principală poartă titlul de „Apa­renţă şi Realitate"). Realitatea e absolutul sau totalitatea, fiindcă numai unitatea e coerentă. Pe planul multiplului, existenţa (that) şi proprietatea (what) nu se acoperă, şi de aceea multiplul reclamă o continuă şi gradată depăşire, care e o gradare de realitate, până la Totalitate, realitatea absolută, în care existenţa şi proprietatea (atributul) coincid. Concluzia e un „agnosticism absolutist": ceeace cunoaştem e contradictoriu şi pur fenomenal ; realitatea absolută e dincolo de gândire, obiect de simţire.

Franţa a rămas în afară de o înrâurire mai adâncă din partea hegelianismului, nu însă şi a idealismului absolut în genere. Recep­tivitatea francezilor faţă de acest idealism s a manifestat în favoarea lui Schelling, ca mai aproape de psihologismul caracteristic al filo­sofiei franceze. V . Cousin a cunoscut pe Hegel şi i-a împrumutat unele idei, însă simpatia sa merge la Schelling, cum se remarcă şi la F. Ravaisson, gânditorul cu atâta influenţă asupra lui Lachelier, E . Boutroux şi H. Bergson.

Şi în Franţa dialectica hegeliană a pătruns prin canalul kan-tismului, anume fie prin reflecţie asupra metodologiei ştiinţifice la j . Lachelier, fie prin teoria categoriilor la neocriticistul cel mai mare al francezilor, Ch. Renouvier, partizan al unui fenomenalism unit cu o metafizică monadologică. Elevul acestuia, Octave Hamelin (1856—1907) , cel mai făţiş protagonist al dialecticei, rămâne în­trucâtva credincios rezervei kantiene şi de aceea vede în dialectică, asemenea lui Renouvier, mai mult o teorie a categoriilor cari cul­minează în personalitate. Hamelin nu merge până la o filosofie a spiritului absolut, ci acceptă numai o dialectică a opoziţiei, nu însă şi a contradicţiei. „Opoziţia, aşa cum o căutăm noi, trebue să fie tot odată esenţială şi deosebită de contradicţie. Ea trebue să fie

deosebită de contradicţie, fiindcă contrariile noastre se unesc într'o sinteză, în vreme ce e imposibil a unii contradicţiile". (Essai sur Ies cléments principaux de la représentation, p. 1 3 ) . Adăogăm că Hamelin numără azi elevi activi, aşa d. ex.: Hubert şi R. Le Senne (Le mensonge et le caractère; Le Devoir, 1930) .

Tot printre manifestaţiile dinainte de războiu menţionăm : G. Noël (La Logique de Hegel, 1896) , L. Weber (Vers le posi­tivism absolu par l'idéalisme), mai preţuit în Italia decât în patria sa, din cauza tendinţei, vădite la Croce, de a desvolta idealismul absolut până la imanenţa pozitivistă. In sfârşit, R. Berthelot în Evolution-nisme et Platonisme (1908) , opune intuiţionismului bergsonian şi logismului pur idealismul viu şi totuş raţional al lui Hegel. Princi­palele sale teze sunt : hegelianismul nu e un determinism absolut, nu c un optimism integral, nu e un „panlogism".

Teza din urmă, relevată şi de comentatori germani, găseşte o confirmare în lucrarea lui / . Wahl: Le malheur de la Conscience dans la philosophie de Hegel (1929) ; Pe urmele exegezei germane. Wah l descoperă în experienţa mistică a tânărului Hegel, în aceea „conştiinţă nenorocită" sau slâşiată din „Fenomenologia Spiritului", originea raţionalismului dialectic. „Noţiunea" (Begriff) hegeliană este echivalentul logic al iubirii care armonizează contradicţiile dureroase.

In sfârşit, E. Megerson în De l'explication dans Ies Sciences, apreciind cu multe amănunte revelatoare valoarea de explicaţie globală a experienţei, oferită de dialectică, surprinde şi principala ei slăbiciune : neînţelegerea rolului ce are matematica în ştiinţa modernă. Aproape aceeaş învinuire, încă mai agreiiv, aduce lui Hegel E. Brunschwicg, care, deşi spiritualist, nu recunoaşte veri­tabilă raţiune concretă decât sub forma matematismului caitesian şi ştiinţific 1 ) .

Olanda este una din ultimele ţări trecute în tabăra hegelia­nismului, însă cu atât mai fanatic şi mai ortodox este entuziasmul partizanilor acestei doctrine, pe care ci o consideră drept îilosofia pur şi simplă. Orice altă filosofie e doar o repetare mascată a su­blimei doctrine dialectice. Pionierul ncohegelianismului olandez este curioasa personalitate a lui Bolland, copilul orfan al unui jandarm, fost sergent major în armată, pe care o părăseşte condamnat pentru insulta superiorului, apoi învăţător, profesor secundar în Batavia ( lava) , în fine impus profesor universitar la Leyda. Din anul 1896 începe propaganda fanatică a acestui auto-didact, dar mare orator. El s'a crezut îndreptăţit să spună că între 1900 şi 1910 Raţiunea pură a învăţat limba olandeză, de oarece lupta pentru Hegel începe prin

1 ) C u prilejul centenaru lu i ce le d o u ă m a r i publ icaţ i i f r a n c e z e d e s p e ­c ia l i ta te , R e v u e phi losophique ( N o . 1 1 — 1 2 ) şi R e v u e d e m é t a p h y s i q u e et d e m o r a l e ( N o . 3 ) a u î n c h i n a t f a sc i co l e în treg i gândir i i lui H e g e l .

editarea şi traducerea operelor lui Hegel şi a altor hegelieni de marcă. Origina! e Bolland în estetică. Esenţială la Hegel este, după el, metoda dialectică, deci viziunea că totul poate fi răsturnat, fiindcă totul poate li contrazis, însă aceste contradicţii sunt mo­mente ale aceleiaşi raţiuni progresive şi creatoare.

Propaganda sa a cucerit o seamă de discipoli hotărîţi şi ca­pabili, însă nici unul n a izbutit, din cauza resistenţii oticiale, a pă­trunde în universitate. In schimb ei s au grupat într'o „Societate Bolland" şi au ca organ filosofic De Idee. Din această grupare a pornit îndemnul de a strânge pe toţi neohegelienii contimporani într un congres internaţional. Sub conducerea prezidentului numitei societăţi, b. Wigersma, s a ţinut în 1930, la Haga, primul congres, unde s a încheeat bilanţul mişcări i 1 ) , iar anul acesta a avut între 18 şi 21 Octombrie, la Berlin, al doilea congres.

Rusia. Începuturile unei mişcări filosofice, independente de credinţa ortodoxă, în Rusia sau înfiripat sub influenţa romantis­mului german, în deosebi, a ultimei filosofii, mistice, a lui Schelling. Deci şi în Rusia se verifică constatarea că acţiunea redusă a disci­plinei critice a favorizat curentul speculativ. In această atmosferă interesul pentru dialectică s'a trezit dc timpuriu şi în mod firesc şi a stăruit până în zilele noastre. Caracteristica hegelianismului rus e accentuarea laturii mistic-religioase şi cultural-sociale. Dialectica este terenul comun, pe care se întâlnesc adversarii comuni : teologii reacţionari şi spiritualiştii de o parte, comunismul revoluţionar şi materialist de altă parte. Notiţele rămase dela Lenin confirmă imensa influenţă a hegelianismului, iar numeroasele lucrări sovietice asupra dialecticii prelungesc spiritul leninist. E de reţinut că aproape pen­tru toţi ruşii, chiar şi pentru Lenin, dialectica este un mod de a gândi concret, activ, aproape mistic. Cel mai de seamă hegelian de strictă observanţă este Boris Cicerin, mort în 1903, care făcuse din triunghiul dialectic o dogmă, naiv aplicabilă oriunde.

De curând în Bulgaria, Ianko Ianeff a publicat un voluminos studiu asupra lui Hegel, studiu ale cărui slăbiciuni mascate de un stil liric au fost desvăluite de prietenul nostru, profesor la univer­sitatea din Sofia, Dimitri Michaltschev în revista filosofică bulgară „Filosofski Pregled".

Acţiunea hegelianismului s'a extins până în ţările scandinave. In Suedia difuziunea hegelianismului merge paralel cu influenţa kantismului, aşa de ex. la scăpărătorul Benjamin Hoijer (1767— 1812) şi mai târziu şi împotriva personalismului triumfător al lui Bostrom, la / . / . Borelius ( 1823—1928) . încă mai puternic acţio­nează ideea hegeliană în Norvegia, iniţiată de Markus Monrad

1 ) B. Wiqersma: V e r h a n d l u n g e n des ersten H c g e l k o n g r e s s e s vom 2 2 bis 2 5 A p r i l 1 9 3 0 in H a a g , 1 9 3 1 . E un tablou a l neoh2geliani3mului european.

Rt-vista de Filosofic N r . 3 . 4 / 9 3 1 7

LSI6—1897) , profesor în Cristionia. partizan al unui hegelianism de dreapta cu structură religioasă. Acest hegelianism domină uni-veristatea norvegiană, vreme de 50 ani. până la sfârşitul veacului al 19-lea.

In Danemarca, Soren Kierkegaard (1813—1855) , personali­tate proeminentă, porneşte dela dialectica hegeliană şi ajunge la un mistic individualism religios, care constitue manifestaţia caracte­ristică a acestei ţări nordice. (Influenţa acestui gânditor e azi, cel puţin în anumite cercuri din Germania, covârşitoare). Kierkegaard ia ca punct de plecare dualitatea insolubilă a celor două moduri de a trăi viaţa : estetic sau de don Juan, care caută numai schimbări, şi etic-religios, care acceptă repetiţia monotonă. Din această dua­litate, în faţa căreia nu putem lua o decizie definitivă, evadăm nu­mai printr'un „salt" în paradox. Dumnezeu nu e cunoscut prin in­teligenţă, ci printr'un act dc credinţă paradoxală.

Germania c ţara, în care neohegelianismul oferă nu numai o varietate aproape haotică de forme, dar şi surprinzătoare perspec­t i v e 1 ) . Nică'ri nu pare mai exactă ca în Germania constatarea că neokantismul e anticamera neoliegelianismului, fireşte cu rezervele tăcute înainte. Dintre direcţiile neokantiane, cu vitalitate până azi, posibilităţi hegeliane închid numai două : „Şcoala dela Marburg" cu H. Cohen şi Natorp şi „Şcoala badecă" cu W . Windelband şi H. Rickeri.

Iniţial aceste direcţii neocriticiste ridică pe scut pe Kant, dar resping în bloc pe toţi idealiştii postkantieni, inclusiv Hegel, dar totodată păstrează încrederea în obiectivitate (Cohen) şi în valori absolute (Windelband), împotriva oricărui relativism psihologic şi istoric. Poziţia era oarecum echivocă : se afirma adevăruri absolute, dar nu se tolera un Absolut. E drept, nici Kant nu admitea un Absolut în ordinea cunoştinţei, şi totuşi Hegel descoperise în kan-tism posibilităţi de absolutizare. O eşire din acest echivoc nu se putea decât pe două căi : sau era înlăturat kantismul, operaţie dureroasă pentru gândirea germană legată dc o tradiţie kantiană, sau se relua drumul „dela Kant la Hegel", ceeacc a apărut mai acceptabil. Această mişcare în cerc era posibilă şi datorită resturilor Hc hegelianism conservate în direcţiile neocriticiste. Cohen vorbeşte de cunoştinţă ca un proces continuu de creare categorială a obiec­tului, iar Windelband de valori culturale absolute, obiectul specific al filosofiei.

1 ) E x p u n e r i m a i c u p r i n z ă t o a r e sunt: Heinrich Lcv;j: D i ? H ; g - l - R e n a i s s a n ­c e in d e r d e u t s c h e n Phi losophie , 1 9 2 7 . Sicpfii d Maici: D ; e Dia lekt ik in d e r P h i l o s . d e r G e g e n w a r t , I ( 1 9 2 9 ) . I I ( K 3 Î ) ; S Marek: D ia 'ck . ' i srh-s D e n k e n in d e r P h i l c s c p l r e d e r G e r c n v a r t I c g c s , v e l V I ( 1 9 1 6 ) . C r a m r i c o m p l e t ă r r b ' i o g r a f i e h e g e l i a n ă d e l a 1 8 2 8 p â n ă la 1 S 2 8 in L i t c r a r i s r h e B e r i c h t e a u s d e m Gebie te d e r Ph i lo soph ie . Hef t . 2 3 «< 2 4 D ^ a s e r r r - ^ a R u n d s c h a u d e r B u c h h a n d - : lung Co l l i gnon , Sonderhe f t . H e g e l - A u s s t e l l u n g , 1 9 3 1 .

Transformarea neocriticismului în neohegelianism n'ar fi de­venit fapt, dacă pala începutul secolului al 20-lea nu s a r fi consti­tuit direcţii filosofice contrarii kantysmului şi chiar hegelianismului, la origine : fenomenologia lui Edm. Husserl, cu tendinţa de a reveni la obiect, şi fJosofia vieţii susţinută de W . Dilthey. De notat e că pe când neokantismul şi fenomenologia (la Husserl) păstrează ca­racterul raţional, filosofia lui Dilthey, susţinută şi de cugetarea lui Nietzsche, e orientată iraţionaîist. Aceasta din urmă reclamă o re­venire la trăitul nemijlocit, la concret, care nu e obiect de explicaţie prin legi, ci de comprehensiune intuitivă. Cum e de aşteptat, orien­tarea iraţionalistă năzueşte spre o metafizică dinamistă şi anti-inte-lectualistă, care vrea să rupă cu kantismul şi în genere cu orice formă „raţional'stă". In faţa pericolului, neokantismul şi fenomeno­logia, ambele intelectualiste şi iniţial antihegeliane, încep a evolua spre o filosofie a vieţii şi concretului şi, în consecinţă, a cocheta cu metafizica. Cum însă nu vor să renunţe — şi nu pot renunţa — la instrumentul sigur al gândirii, celor două direcţi, altminteri diver­gente, le rămânea să apeleze la Hegel, care părea că reuşise să unifice raţiunea şi intuiţia, gândirea şi viaţa. Deci neohegelianismul criticist a apărut din necesitatea conservării de sine.

W . Windelliand poate fi considerat ca reprezentantul primei generaţi neohegeliane, încă timide, deci un îndrumător, deşi Ger­mania n'a cunoscut ca Italia în Spaventa, Anglia în Stirlling, Olanda în Bolland, un adevărat restaurator. Cuvântarea sa din 1910 ,,Er-neuerung des Hegelianismus" figurează azi în opera introductivă : Frăludien (voi. I ) . Peste un an julius Ebbinghaus (de curând pro­fesor la Rostock) în Relativer und absoluter Idealismus de asemenea prefigurează tranziţia la absolutismul hegelian.

Dominanta neohegelianismului kantian este tendinţa critică şi ezitare în faţa problemei metafizice. Lozinca lui s fost rezumată de Sig. Marck : motiv dialectic, insă fără dialectică. In genere se recunoaşte necesitatea rezervei critice şi evitarea precipitării specu­lative. (Aceeaş concluzie în opera lui H. Levy şi mai recent în Neukantische Aufgaben, 1931, de K. Sternberg).

Cele mai expresive exteriorizări neohegeiiene în cadrul neo-kantismului se datoresc celor doui reprezentanţi ai scoalei badeze: Richard Kroner şi Jonas Cohn. Suntem datori însă a sublinia că în şcoala badeză Rickert însuşi nu numai că respinge dialectica hege­liană, dar i-a adus obiecţii cari au lovit din plin. Astfel, după Ric­kert, sinteza nu e o unire a contradicţiilor ci o înlăturare a lor. Contradicţiile sunt aparente şi verbale; o cunoştinţă mai adâncă le suprimă. Dar revenim.

R. Kroner, în voluminoasa operă ,.Dela Kant la Hegel" (I , 1921, I, 1924) ţine să întemeeze: 1) trecerea dela Kant la Hegel, nu e o întrerupere, ci o continuare consecventă a motivului i.ritjc:

2 ) Hegel nu e panlogist, căci impulsul iraţionalist anima dialectica. Hegel este cel mai mare iraţionalist (II, p. 82, notă), iar filozofia raţiunii se realizează deplin numai într'o filosofie iraţională şi in­tuitivă a vieţii. Peste Hegel nu se poate trece; a înţelege pe Hegel nu înseamnă a-1 depăji, ci a gândi ca el. Suntem de acord cu aiir-maţia lui Kroner, al cărei sens ar trebui să fie favorabil lui Hegel,. că a depăşi pe Hegel înseamnă Li filosofie un ,,nou început" j l , p. 6 ) . De sigur, iată sudura cale de a evada din cercul viţios al idealismului instabil.

Tendinţa critică e încă mai pronunţată în opera lui Jonas Cohn. Teoria dialectică se prezintă ca o morfologie filosofică, în cadrul căreia contradicţia are o poziţie centrală. Dar la Cohn ne­gaţia încetează de a mai fi productivă; ea rezidă în judecata noas­tră, nu în realitate care nu se poate contrazice. De aici urmează că spiritul nostru nu e parte din Absolut, iar acesta e numai un con-cept-limită, de care judecata se apropie la infinit cu ajutorul miş­cării dialectice. Dialectica, în acest caz, are o bază psihologică, cum au accentuat şi alţi criticişti ca Paul Ho[fmann, Rich. Kdnigswald, pe temeiul unei noui psihologii a gândirii. Gândirea şi existenţa nu sunt identice, ci corelative. Concesii dialecticii face de asemenja un alt elev al lui Rickert: Eruno Bauch.

Pc linia criticismului metodologic al şcoalei dela Marburg e îndeosebi instructivă evoluţia lui P. Natorp, colegul lui Cohen. In ultima etapă a gândirii sale, în „filosofia practică", Natorp ajunge la o concepţie religioasă, care deduce subiectul şi obiectul din principiul transcendent al Divinului. Nicolai Hartmann impune neocriticismului şcoalei dela Marburg principiul fenomenologiei, adecă necesitatea de a trece dela reflecţia asupra procesului su­biectiv de cunoaştere la descripţia obiectului — orice cunoştinţă presupune un obiect transcedent —, iar în această trecere dela su­biect la obiect acceptă metoda „aporeticii" sau opoziţiilor. Această metodă e departe de a se identifica cu d'alectica, cum reese clar din admirabilul studiu asupra lui Hegel. (Philosophie des deutschen Idealismus, voi. II, 1 9 2 9 ) . De asemenea o apropiere de dialectică, însă nu o acceptare se remarcă la unul din cei mai de seamă re­prezentanţi ai acestei direcţii kantiene, E. Cassirer (Philosophie der symbolischen Eorrnen, voi. III, 1929) . In schimb, adept de­clarat al dialecticii este A. Liebert în opera: Geist und W e l t der Dialektik I, operă în care acest neokantian evoluat mai mult fă-gădueşte decât dă efectiv. Liebert ţine să păstreze acestei noui dialectice împotriva celei clasice oarecum nota critică şi în acest scop renunţă la armonismul prea uşor al sintezei. Contradicţiile nu sunt relative şi momentane, ci absolute şi ireductibile; ele se păstrează în toată puterea şi ascuţimea lor tragică. Armonia ră­mâne doar un ideal. Prin această enunţare, aparent critică, Liebert

se apropie de forma cea mai curioasă a neodialecticii germane, de aşa numita „dialectică religioasă" (K. Barth, Gogarten. etc.) ' ) cu rădăcini în teoria „paradoxului" (Kierkegaard). Gândirea umană nu poate suprima contradicţiile, în deosebi, esenţiala contradicţie religioasă, lume-Dumnezeu, şi în consecinţă e condamnată la ezi­tare sceptică. Depăşirea contradicţiei nu e un act raţional, ci e un salt prin credinţă, care acceptă absurdul logic.

Un vag hegelianism, sprijinit pe biologism nietzscheian şi pe relativism kantian, e susţinut de Georg Simmel în ultima fază a cugetării sale atât de mobile. Viaţa e nu numai „mai multă viaţă", proces continuu de înălţare, ci este chiar „mai mult decât viaţă", Idee, conţinut etern.

Ezitările fenomenologiei în faţa dialecticii prezintă cercetă­torului o lăture deosebit de interesantă. In intenţia iniţială a crea­torului ei, Edm. Husserl (fost profesor la Freiburg), fenomenoloqia trebuia să fie o triumfală revenire la obiect printr'o neutrală des­cripţie a acestuia. Datorită acestei întorsături obiectiviste filosofia lui Husserl era o emancipare de idealismul kantian şi mai ales o stavilă împotriva dialecticii, care construia în loc să constate des­criptiv. In realitate, evoluţia fenomenologiei a adus surprize. Husserl a sfârşit prin a recunoaşte valoarea trancendentalismului kantian, iar elevul şi succesorul acestuia la catedra din Freiburg, Martin Heidegger, integrează fenomenologiei, odată cu un kantism antropologic, filosofia vieţii a lui Dilthey şi mistica lui Kierkegard. Din această mixtură filosofică a eşit o concepţie, oarecum la modă, pe care — curios ! — adversarii ei o admiră, în timp ce o resping cu energie. E greu să ne pronunţăm asupra soartei ce va avea această filosofie, care se intitulează a „existenţei" şi care e în fond a unei imaginaţii confuze.

Nu putem termina această expunere fără a înregistra princi­palele studii asupra filosofiei lui Hegel, studii ce nu implică ne­apărat o aderare la programul dialectic. In prima linie trebue men­ţionată magistrala operă a lui W . Dilthey (Die Jugendgeschichte Hegels, ed. II , 1925) , în care pe temeiul lucrărilor din tinereţe se revelează izvoarele mistice ale dialecticii. Alături de Kroner, cităm voluminosul studiu al lui Th. Haering (Hegel. Sein Wollen und seinWerk, I , 1929) , care pune în lumină mai mult decât primul desvoltarea autonomă a ideii heceliane. Apoi : N. Hartmann (vo­lum citat) ; W. Moog: Hegel und die hegelsche Schule (simplu referat); H. Glockner, care în primul volum apărut cercetează pe larg originile şi supoziţiile fundamentale ale dialecticii; R. Schilling-

1 ) O e x p l i c a ţ i e cu a c e a s t ă d i r e c ţ ' e din p u n c t u l de v e d e r e a l lui K r o n e r Ia: Kate Nadlers D e r d ia lekt i sche W i d e r s p r u c h in H e g e l s P h i l o s o p h i e und d a s P a r a d o x o n d e s C h r i s t e n t u m s , 1 9 3 1 .

Wollny: Hegels Wissenschaft von der Wirklichkeit und ihre Quel-len (Bd. I, 1929), studiu cam confus; din punctul de vedere al filos. lui Heidegger.

Incursia noastră în vâltoarea neohegelianismului s a încheiat. Un examen critic, fie numai în linii generale, ne-ar duce prea de­parte; însă o apreciere sumară e neapărată.

Ne pare exagerată afirmaţia lui Brunschvicg, totuşi adversar al dialecticii, că nu numai în Germania, dar în toată Europa, filo-sofia veacului trecut s'a desvoltat sub semnul lui Hegel. Din potrivă un neohegelian, H. Glockner, vorbind de situaţia din Germania, afirmă că cei mai product/vi filosofi aermani ai vremii noastre, deşi vorbesc cu deferentă de Hegel, refuză de a fi consideraţi hegeliani. In schimb cei ce se declară negeiiani sunt în minoritate, nu strălu­cesc prin originalitate şi nu inspiră prea multă încredere. In Franţa, H. Bergson şi E . Brunschvicg, în Germania. Edm. Husserl, H. Ric-kert, H. Driesch, J . Rehmke, O. Kiilpe. e tc , în Anglia, B. Russell, S. Alexander şi neorealiştii, nu au nimic hegelian. Şi aceştia nu sunt gânditori de a doua zonă. ci reprezintă culmi ale filosofiei con­timporane.

M I R C E A F L O R I A N

G I O V A N N I G E N T I L E 1 )

Nu pot să încep această conferinţă despre filozofia lui Gio-vanni Gentile fără să vă explic de ce, nefiind filozof, totuşi am cutezat să primesc invitaţia iubitului meu coleg Rădulescu-Motru să vă vorbesc despre un subiect aşa de greu şi pentru filozofii de meserie, cum este acel pe care mi l-am ales ca să-1 desvolt înaintea d-voastră. Fireşte că, în primul rând, nara voit să răspund cu un refuz unei invitaţii, care mă onoră în cel mai înalt grad ; dar poate că, dacă acest motiv ar fi rămas singur, aş fi găsit curajul necesar pentru a mă sustrage unei responsabilităţi, care vă mărturisesc că apasă şi acum pe sufletul meu şi aproape îl striveşte. Dar erau alte două motive care mă îndemnau să primesc: faptul că filozoiia lui Croce şi Gentile a influenţat puternic asupra formaţiei mele intelec­tuale şi mai ales un imperativ categoric care izvora din cea mai adâncă convingere şi care îmi spunea că un propagandist al culturii italiene în România, cum am devenit din nevoia împrejurărilor, nu trebuia să piarză ocazia de a informa publicul româiiesc despre un filozof şi o filozofie, pân'acum aproape necunoscute la noi.

Cu Giovanni Gentile am fost coleg la Liceul Victor Emanuel al II-lea din Neapole şi se poate spune că de-atunci n'am pierdut niciodată contactul spiritual cu această frumoasă figură de om de ştiinţă, de organizator, de om politic şi, mai ales, de pedagog. Mai târziu l-am regăsit pe Gentile la întrunirile duminicale ce se ţineau acasă la Croce, unde se aduna tot ce Neapole avea mai select în domeniul intelectualităţii şi unde am putut face cunoştinţă şi cu mulţi învăţaţi străini, printre cari celebrul Karl Vossler, autor al atâtor cărţi de valoare în domeniul nu numai al literaturii ci şi al filozofiei şi artei italiene. Chiar astăzi întreţin cu Gentile neîntreruptă corespondenţă, din cauza colaborării mele la Marea Enciclopedie Italiană Giovanni Treccani, al cărui director este el, şi eu modest colaborator şi şef de secţie, pentru ceeace priveşte literatura română.

1 ) C o n f e r i n ţ ă ţ inută în A m ' f ' t - a t r u l F u n d a ţ i e i C a r o l , la 2 6 N o e m b r i e 1 9 3 1 , s u b auspic i i le S o c i e t ă ţ i i R o m â n e d e F i losof ie .

Am vorbit de Croce şi trebue să adaog cu regret că astăzi Giovanni Gentile şi Benedetto Croce nu mai sunt prieteni. Politica a despărţit pe cei doi întemeietori ai acelei reviste La Critica, cari, timp de atâţia ani, au dus împreună lupte împotriva rămăşiţelor filozofiei pozitiviste şi materialiste determinând printre tineri un curent de renaştere filozofică pe baza Filozofiei Spiritului a lui Be­nedetto Croce şi a Teoriei Spiritului ca act pur a lui Giovanni Gen­tile. Disidenţa, pur filozofică, între aceşti Dioscuri ai filozofiei ita­liene contimporane, era fatală. După cum bine observă Guido De Ruggiero în volumul al II-lea din cartea sa La filosofia contempo-ranea (Bari, Laterza, 1920, pp. 2 4 8 — 2 4 9 ) : „mentalităţile acestor doi „filozofi, cu toate numeroasele puncte de contact care există între „ele, se dezvoltă independent una de alta. In mica sa carte : Con-„tributo alia critica di me stesso Croce arată cum mentalitatea sa „filozofică s'a format, trecând prin herbartismul lui Labriola şi „estetica lui De Sanctis, independent de Hegel şi de Spavenţa ast-„fel că pe când Gentile e în directă legătură cu cea mai autentică „tradiţie hegeliană; Croce a fost numai influenţat de ea, pornind „mai mult delà G. B . Vico şi De Sanctis". Cum însă această deo­sebire de mentalitate filozolică exista şi în timpul colaborărei lui Gentile la revista lui Croce, trebue să spunem că ceeace a despărţit pe aceşti doi prieteni atât de valoroşi a fost politica şi nu atât politica de principii : Gentile trecând la fascism, pe când Croce, rămas liberal şi Giolittian, luă faţă de noua orientare politică a poporului italian, o atitudine tot mai ostilă ; cât, din nenorocire, politica măruntă aţâţătoare a susceptibilităţilor personale, părân-du-i-se lui Croce că Gentile, urmându-i ca succesor la Ministerul Instrucţiunii Publice, răsturna, intenţionat, tot ce el făcuse fiind titularul acestui Departament. Fireşte, că lui Gentile nimeni nu-i ar putea face o vină din faptul că, autor fiind al unei reforme peda­gogice a învăţământului, a voit s'o aplice în calitatea sa de Ministru al Instrucţiunii şi al Educaţiei Naţionale ; dar temperamentul cam rece şi burghez şi uşor iritabil al lui Croce. care 1-a despărţit şi de alţi prieteni, ca de pildă Papini şi Borgese, 1-a făcut să vadă într'un lucru aşa de logic şi consecvent, un act de duşmănie per­sonală. Mici slăbiciuni ale oamenilor mari !

Dar nu de aceasta vream să vă întreţin, ci de felul cum am auzit pentru întâia oară vorbindu-se de acel cineva care trebuia să fie pe urmă Giovanni Gentile.

Eram în clasa a V l - a de liceu, şi profesorul meu de filosofie era Sebastiano Maturi, un hegelian din extrema dreaptă hegeliană, care, nouă elevilor săi, ni se părea aşa de caraghios, dar care — am uflat-o mai târziu — nu era numai un oarecare profesor de filoso­fie, ci un adevărat filozof. Cursul pe care ni-1 dicta formează astăzi sub titlul de : Sommario di filosofia un frumos volum din „Biblio-

tcca di Cultura Moderna" a editorului Laterza şi este foarte apre­ciat de critica filozofică. Nouă, din contră, ni se părea ciudat că, pe când colegii noştri din celelalte licee învăţau adevărata filozofie (pozitivistă !) împărţită în trei arătoase volume de psihologie, logică şi efî'că; profesorul nostru nu ne vorbea, timp de trei ani, decât de un singur subiect: menirea filozofiei şi ne socoteam într'o poziţie de inferioritate. Era un bătrân frumos, cu o barbă albă foarte în­grijită şi foarte elegant în îmbrăcăminte. Nu l-am văzut niciodată în sacou, ci întotdeauna în jachetă, vestă albă, ochelari de aur şi demi-joben. Vorbea puţin pe nas şi ne învăţa că noi nu auzim, fiindcă clopotul sună; ci clopotul sună, fiindcă auzim, lucru ce ni se părea atât de extraordinar şi de necrezut, că am ajuns la concluzia că, dacă vream să obţinem o notă bună, trebuia să-i răspundem tot­deauna în ciuda bunului simţ. îmi aduc aminte că cineva' dintre noi, odată când el ne spunea (şi D-zeu ştie unde vrea să ajungă): Dacă eu mănânc o plăcintă..., 1-a întrerupt: — Ferească Dumnezeu, d-le profesor, nu sunteţi d-voastră care mâncaţi plăcinta, ci e plăcinta care vă mănâncă pe d-voastră ! ceeace 1-a supărat rău. Ca să-1 scap pc nenorocitul de coleg, am îndrăznit să alirm că, în realitate, nu spusese o prostie atât de mare, fiindcă, dat fiindcă după Hegel, viaţa naturală nu e decât un a muri încet, şi plăcinta întreţinând viaţa naturală, s'ar putea conchide că plăcinta ne ajută a muri încet şi deci ne mănâncă ea pe' noi. Nu ştiu ce mi-a răspuns. Ştiu că a râs şi supărarea i-a trecut.

Ei bine, tocmai Sebastiano Maturi, într'o clipă de efusiune sentimentală, ne-a vorbit de un tânăr, de un tânăr care ar fi reîn­viat filozofia hegeliană, şi în care el îşi punea toate speranţele. Acest tânăr se chiema Giovanni Gentile.

# m

Născut la Castelvetrano (Sicilia) în ziua de 30 Mai 1875, Giovanni Gentile s'a înscris la Şcoala Normală Superioară din Pisa unde a căpătat o profundă cultură nu numai filozo rică, ci fi literară şi istorică urmând cursurile celebrilor filologi Alessandro D'Ancona şi Domenico Comparetti. Maestrul său filozofic a fost hegelianul Domenico Jaja ale cărui opere (Scritti filosofici; — Principii di etica ;— Da Socrate ad Hegel; — La filosof ia italiana nelle sue relazioni colla filosof ia europea ; — Logica e metafislca) le-a publicat mai târziu cu Introducere şi noţe, dând tinerilor o pildă de acel respect şi de acea recunoştinţă pe care o datoram maeştrilor noştri. Numit întâiu profesor de filozofie la liceul din Campobasso şi apoi la cel din Neapole, în 1907 a fost numit profesor de istoria filozofiei la Universitatea din Parlermo de unde a trecut (1914) la acea din Pisa şi apoi (1917) la acea din Roma. In 1922 a fost numit senator şi în 1923 Ministru al Instrucţiunii Publice. E prese-

d i n t e l e C o n s i l i u l u i S u p e r i o r a l I n s t r u c ţ i e i P u b l i c e , ş i a l Institutului de Cultură fascistă, d i r e c t o r a l „ F u n d a ţ i e i G i o v a n n i T r e c c a n i " ş i c o n s i l i e r a l n u m e r o a s e l o r i n s t i t u t e d e c u l t u r ă .

V o l u m e l e l u i d e f i l o z o f i e , l i t e r a t u r ă ş i p o l i t i c ă s u n t f o a r t e n u m e r o a s e ş i n ' a m p u t e a s ă l e c i t ă m p e t o a t e . V o m a m i n t i , î n a f a r ă d e c e l e d e s p r e c a r e v o m v o r b i m a i a m ă n u n ţ i t , s t u d i i l e c a r i p r i v e s c i s t o r i a f i l o z o f i e i i t a l i e n e ş i m a i a l e s : Dal Genovesi al Galluppi ( N a p o l i , 1 9 0 3 ) ; — Giordano Bruno nella storia della cultura ( P a ­l e r m o , 1 9 0 7 ) ; —• i7 concetto della Storia della filosofia ( P a v i a , 1 9 0 8 ) ; — Il modernismo e i rapporti fra religione e filosofia ( B a r i , 1 9 0 9 ) ; — Bernardino Telesio ( B a r i , 1911) ; — Il problema della Scolastica e il pensiero italiano ; — // concetto dell' Uomo nel Ri­nascimento ( T o r i n o , 1 9 1 6 ) ; — / / c a r a t e r ò storico della filosofia italiana ( B a r i , 1918) ; — Giordano Bruno e il pensiero dela Rina­scimento ( F i r e a z a , 1 9 2 0 ) ; — Discorsi di Religione ( N a p o l i , 1 9 2 1 ) ; Le origini della filosofia contemporanea in Italia ( M e s s i n a , 1 9 2 1 ş i u r m . ) ; — Gino Capponi e la cultura toscana nel sec. XIX ( F i ­r e n z e , V a l l e c c h i , 1 9 2 2 ) .

D a r o p e r a , p o a t e m a i i m p o r t a n t ă p e n t r u n o i a l u i G e n t i l e ş i c a r e a r t r e b u i t r a d u s ă î n r o m â n e ş t e , s u n t c e l e d o u ă v o l u m e d i n Som­mario di pedagogia come scienza filosofica c a r e a d a t n a ş t e r e u n e i î n t r e g i ş c o l i p e d a g o g i c e a i c ă r e i r e p r e z e n t a n ţ i m a i d e s e a m ă s u n t G i o v a n n i L o m b a r d o - R a d i c e ş i C . C o d i g n o l a a l e c ă r o r s c r i e r i p e d a ­g o g i c e a r m e r i t a ş i e l e s ă f i e c u n o s c u t e l a n o i .

Ş i a c u m d a ţ i - m i v o e s ă t r e c l a e x p u n e r e a g â n d i r i i g e n t i l i e n e î n c a d r â n d - o î n a c e a i t a l i a n ă d i n a d o u a j u m ă t a t e a s e c o l u l u i a l X X - l e a .

„ L a s f â r ş i t u l v e a c u l u i a l X l X - l e a , f i l o z o f i a i t a l i a n ă e r a o r i e n -„ t a t ă p e d e a n t r e g u l c ă t r e p o z i t i v i s m , c â n d s ' a î n c e p u t , p r i n t r e t i n e r i , „ o m i ş c a r e d e r e a c ţ i e i d e a l i s t ă . S ă f i x ă m c â t e v a d a t e f u n d a m e n t a l e . „ I n 1 8 9 8 G i o v a n n i G e n t i l e , ş c o l a r a l h e g e l i a n u l u i D o m e n i c o J a j a . „ î ş i p u b l i c ă l a F i s a t e z a d e d o c t o r a t d e s p r e Gioberti şi Rosmini, „ î n t r ' u n m o m e n t c â n d a c e ş t i d o i f i l o z o f i e r a u s u b v a l o r i z a ţ i , ş i n e o ­k a n t i a n u l C a r l o C a n t o n i p u t e a s ă p r o n u n ţ e ( 1 9 0 1 ) , c u o c a z i a c e n ­t e n a r u l u i l u i G i o b e r t i , o j u d e c a t ă c u t o t u l n e g a t i v ă a s u p r a v i t a l i t ă ţ i i „ f i l o z o f i e i l u i . I n 1 9 0 0 B e n e d e t t o C r o c e p u b l i c ă c a r t e a s a d e s p r e „Materialismul Istoric ş i î n 1 9 0 2 Estetica, c a r e a a t r a s n u m a i d e c â t „ a t e n ţ i a î n v ă ţ a ţ i l o r . E a r e p r e z e n t a "o r e a c ţ i e h o t ă r â t ă î m p o t r i v a c u l ­t u r i i p o z i t i v i s t e ; p u n e a p r i n c i p i i l e u n e i g n o s e o l o g i i i d e a l i s t e ; a n e x a „ g l o t o l o g i a s t u d i i l o r f i l o z o f i c e , ş i c r i t i c a l i t e r a r ă a p r e c i e r i i e s t e t i c e ; „ d e s f i i n ţ a c l a s i f i c a r e a g e n u r i l o r l i t e r a r e a d m i s ă p â n ă a t u n c i ; r e v e l a „ c a r a c t e r u l d e u n i t a t e ş i d e t o t a l i t a t e a o p e r e i d e a r t ă . R e l u a , d e c i , „ p r i n c i p i i l e lu i V i c o , l u i S p a v e n t a ş i l u i D e S a n c t i s , ş i l e d e s v o l t a

„subiectiv, extrăgând din ele consecinţele extreme. Această carte ,reprezenta o operă de răzvrătire şi a fost semnalul Renaşterii idea­l i s t e . Se vor putea, astăzi, înzestraţi cum suntem, cu o experienţă „mai îndelungată, discuta doctrinele crociene, dar nu vom putea uita „niciodată că acea carte a fost îndreptarul primelor generaţii ale „veacului al XX- lea . In 1903 Croce a început publicarea revistei „La Critica, prin care a sprijinit şi complectat gândirea sa filozofică.

„In acelaş timp cu mişcarea idealistă datorită lui Croce şi lui „Gentile, o altă mişcare tinerească s a ivit la Florenţa, având ca „centru doi critici şi gânditori neobosiţi în născocirea problemelor : ..Giovanni Papini şi Giuseppe Prezzolini. Aceştia au publicat mai „întâi // Leonardo şi apoi La Voce, revistă săptămânală care, în „primul deceniu al secolului al XX- lea , a influenţat adânc asupra „culturii italiene.

„Cele patru figuri mai reprezentative ale reacţiei idealiste „au fost deci : Prezzolini, Papini, Croce şi Gentile. Papini şi Prez-„zolini au contribuit la desvoltarea unei culturi nouă şi felurite ; ,,Croce şi Gentile au fost sistematizatorii filozofici ai nouilor tendinţi. ,,Giuseppe Prezzolini a fost mai ales un suscitator de probleme, un „divulgator al culturii. Mulţi filozofi şi poeţi străini, până atunci „ignoraţi cu desăvârşire, au fost făcuţi cunoscuţi de La Voce. A „fost o epocă frumoasă de entuziasm pentru o nouă orientare a „culturii italiene către cele mai felurite probleme filozofice şi lite-„rare : dela filozofiile anti-intelectualiste ale lui Bergson şi James „la cei mai moderni poeţi şi literaţi francezi, ca Remy de Gour-„mont, Paul Claudel, André Gide ; dela discuţii despre liberalismul „economic la acele asupra impresionismului şi futurismului. O în­t r e a g ă falangă de tineri s a strâns în jurul revistei La Voce şi şi-au „făcut — cetind-o — prima educaţie sufletească" 1 ) .

Despre această mişcare, la care am luat parte activă cu toate forţele neîntinate ale tinereţii, am fost — cred — cel dintâiu să vorbesc în România, într'un şir de articole apărute în Noua Revistă Română a d-lui Rădulescu-Motru şi adunate mai târziu în Cronici Italiene şi în Italia Modernă.

Nu voi insista, deci, asupra acestui punct, pe care îl cred destul de cunoscut alesului meu auditoriu şi trec la subiectul ce ne interesează mâi deaproape.

„Cu deosebire de Papini şi Prezzolini, Benedetto Croce şi ..Giovanni Gentile sunt doi constructori de sisteme filozofice. Cel „dint£i făcu să urmeze Esteticei sale trei volume, care complectează

1 ) V a l e n t i n o P i c c o l i , Storia della filosofia italiana, T o r i n o , G . B . P a r a v i a , 1 9 2 5 , p. 1 9 5 sgg .

„a sa Filosofía dello Spirito, în care reduce întreaga realitate psi­hologică la realitatea centrală a intuiţiei, care determină şi conţine ,,în sine viaţa psihică. Intuiţia constituie prima formă a sufletului ; „cu ea se identifică arta, care este realitatea subiectivă care se ac­iuează în unitatea intuiţiei şi a expresiei.

„Dar cunoştinţa intuitivă se determină în date particulare, e „cunoştinţa particularului. Şi sufletul trece dela cunoştinţa intuitivă „la acea intelectiva sau logică : dela particular la universal, dela „lucruri singulare la relaţia între ele, dela intuiţie la concept. Avem, „deci, o a doua formă a sufletului, considerat ca creator de con­strucţi i logice ; e conceptul pur, care formează titlul volumului al „doilea al lui Croce. De altă parte, sufletul se determină în acţiuni, „încât răsare, într'un al treilea volum (Economia) necesitatea de a „arăta aceste determinări în faptul moral şi economic, după o con­cep ţ i e care reînoeşte şi transformă economia marxistă, readucând-o „la isvoarele sale hegeliene mai îndepărtate.

„In sfârşit, Croce consideră spiritul ca realitate absolută, „unitară şi activă, ca o sinteză a feluritelor forme de determinaţie, „care se traduce în act, în totalitatea complexului său, în timp. „Despre această nouă înfăţişare a sufletului, Croce se ocupă în „volumul al patrulea, intitulat : Teoria e storia della storiografia. „Istoria, după Croce, este acea desvoltare a sufletului, pe care „fiecare individ o recrează în sine ; deci funcţiunea filozofiei nu „este de a încerca să rezolve mereu aceleaşi probleme ale su­fletului, ci de a retrăi întâmplările istoriei dealungul veacurilor ; „obiectul său trebue să fie numai omul, întrucât e suflet care se „aciuează. De aci identitatea între filozofie şi istorie, care devine „ astfel obiect de cercetare filozofică. Aci ajunge gândirea crociană, „care se desvoltă în opoziţie atât cu pozitivismul cât şi cu orice „concepţie trascendentală, sau, cum zice Croce, cu orice concepţie ,/ceclogizantă. El nu admite fiinţa în sine, nu recunoaşte altă veri-,,tate absolută decât aceea a sufletului şi, deci, ca Hegel şi Spaventa, „dă neo-idealismului un caracter hotărît imanent. Se afirmă astfel „imposibilitatea de a concepe sufletul ca un ecou individual al unei „realităţi absolute în sine, nu numai trascendentală, dar şi trascen-„dentă. Şi aci se arată antiteza între tradiţia metafizică italiană şi „neo-idealism.

* « «

„Giovanni Gentile simte mai intens exigenţele metafizice, în „formaţia doctrinei sale. Pe când Croce pleacă dintr'o elaboraţie şi „dintr'o întrecere conceptuală a datelor psihice, ca să ajungă la „recunoaşterea realităţii centrale a sufletului ; Gentile se preocupă „mai mult de actuarea Eu-lui, deci de aceea a realităţii psihologice, „întorcându-se la Hegel şi apropiindu-se de Fichte. El simte că

„absolutul e în noi, .că singura realitate absolută e sufletul, care, „deci, e reaZ numai întrucât se actuează, întrucât e aciuarea lui „însuşi şi deci auto-creaţie. Şi această formulă are puncte de con-„tact cu gândirea filozofilor italieni din Renaştere şi din prima ju­mă ta t e a veacului al X lX- l ea . Giordano Bruno a spus că fiinţa „poate să fie concepută numai ca cauzantă ; Gioberti afirmă că „Eu-l e activitate creativă şi nu poate fi gândit decât întrucât „crează. A fi, după Gentile, este a acţiona ; sufletul există întrucât „se actuează. Realitatea esenţială a sufletului se prezintă ca act ,*pur. Pe când Croce procedează dela psihologie la intuiţie şi dela „intuiţie la suflet, Gentila pune înainte de orice, sufletul ca centrul „oricărei construcţii. Sufletul se determină progresiv, urmează o „desvoltare de auto-creaţie, prin care ajunge numai treptat la plina „sa eficienţă, le determinarea sa definitivă. Fazele acestui progres „sunt trei : Prima e conştiinţa subiectului pur, băgarea de seamă „că există ; această subiectivitate pură se extrinsecă în exigenţa „estetică a sufletului, şi deci în artă. Apoi sufletul consideră „obiectul propriei sale gândiri ca ceva deosebit de sine, gândeşte „lucrurile exterioare în realitatea externă ; se fixează asupra acelei „realităţi care e obiectul ştiinţelor, şi, împreună cu lucrurile externe, „consideră ceeace apare superior şi transcendent, adică ideea de „Dumnezeu. Astfel, în sistemul lui Gentile, ştiinţa şi religia sunt „foarte aproape, fiindcă sunt două forme de obiectivare, două mo-„mente în care sufletul consideră obiectul ca deosebit de sine : ma-„teria în afară dc noi, în ştiinţă ; Dumnezeu în afară de noi, în „religie. Această fază e tranzitorie, şi trebue întrecută în clipa su-„premă în care sufletul înţelege că obiectul nu e determinabil ca „realitate externă deosebită de noi, ci e o determinaţie intrinsecă a „subiectului, astfel încât obiectul şi subiectul se reduc la o sinteză „uniiară, care reprezintă concluzia întregii dialectice gentiliene. A-„ceastă sinteză îşi găseşte determinarea cea mai mare în filozofie, „care e în fruntea ştiinţei, şi care pentru Gentile, se identifică cu „istoria, înţeleasă ca determinare a realităţii sufletului în obiectivă­r i l e practice. După cum se vede, Gentile atribue religiei o valoare „destul de subordonată, îi recunoaşte importanţa numai într'o fază „tranzitorie, menită să fie întrecută în desvoltarea sufletului, atât „în istorie cât şi în auto-creaţia individului. In realitate, gândirea „acestui filozof este, cum bine observă Emilio Chiocchetti (un neo-„scolastic de multă pătrundere) adânc ireligioasă, şi acesta e — „poate — caracterul care îl apropie mai mult de Croce. Dar idea­l ismul actualistic — după cum a afirmat din motive polemice un „critic relativist, Adriano Tilgher — deschide drumul către acea „concepţie sceptică, prin care, după cunoscuta afirmaţie a lui Pro-„tagora, omul este măsura tuturor lucrurilor. Şi, fiindcă omul, e o „măsură relativă, orice cunoştinţă a sa nu poate fi decât atare.

„Idealismul actualistic presupune, într'adevăr, un suflet absolut, „căruia nimic nu-i pre-există, nelegat cu nici o realitate transcen-„dentă, imanentă numai în om. Sub această înfăţişare — cu toate „că el se declară tăgăduitor al oricărei forme de relativism şi de „scepticism — el poate duce la o poziţie relativistă. Dela pura uma-„nitate a realului până la conştiinţa relativităţii a tot ce e omenesc, „drumul de străbătut nu e prea mare. Fireşte că neo-idealiştii caută „a se îndepărta de o astfel de primejdie, punând, ca postulat iniţial, „valoarea absolută a sufletului. Dar cine priveşte îndepărtata ge-„neză a acestei tendinţi, zăreşte în ea aspectul extrem al acelei chi­nuitoare probleme a omului, considerat ca centru al tot-ului şi ca „unica realitate, problemă care frământase pe gânditorii Renaşterii „italiene. Din acest punct de vedere, neo-idealismul este, ca toate „sistemele cari au putut să se impună în Italia, un sistem filozofic „adânc naţional. Dar el încearcă să contopească tradiţia naţr'onală „cu imanentismul de origine hegeliană ; încearcă, cu alte cuvinte, „să absolve menirea pe care şi-o propusese Spaventa, când voi să „aducă noul idealism al Risorgimento-ulni să stăpânească, într'o „sinteză superioară, noile experienţe filozofice. Şi în tentativa de a „absolvi o aşa de grea menire, neo-idealismul se găseşte în situaţia „de a fi nevo't să întreacă exigenţele tranşeendentalismului tradi-„ţ'onal, evitând, în acelaş timp, primejdioasele ilaţii noilor relati-„vişti. Ein aceste exigenţe şi dintre aceste primejdii, se naşte fră­mântarea sa. Dar neo-idealismul nu e un sistem static şi definitiv ; „cu timpul va putea să ia alte atitudini, să înfrunte noui şi mai bo-„gate experienţe fi lozofice" 1 ) .

Dar Giovanni Gentile nu este numai un filozof : este şi un pedagog, un om politic şi un mare organizator de întreprinderi culturale.

Ca pedagog este autorul acelor două volume a Sumarului de Pedagogie ca ştiinţă filosofică, teoreticianul şi înfăptuitorul —• mai apoi, ca Ministru al Instrucţiunii — al acelei Reforme a învăţămân­tului secundar, care a dat roade atât de bogate nu numai în ce priveşte învăţământul, ci mai ales în domeniul et'c şi naţional, con-trihu'nd la formarea caracterului tiner'lor generaţii fasciste, gata totdeauna a se jertfi pe altarul datoriei către neam şi rege, şi mai ales în folosul celor ce vor veni după noi şi se vor înfrupta de suferinţele îndurate de noi, ca viitorul să fie în întregime demn de trecutul glorios al Italiei.

In Reforma învăţământului, o mică broşură cu coperta galbenă publicată la Bari de editorul Laterza în 1923. se cuprinde întreaga teorie a Statului fascist, pe care Mussolini a făcut-o a sa şi a apl:'cat-o şi o aplică.

1 ) Valentino P i cco l i , o p . cit., lo~z. cit.

„Noi credem şi afirmăm — spune Gentile — că Statul nu e „sistem de frâne şi de controluri juridice externe, cărora se sustrage „viaţa internă a omului. Statul pentru noi e substanţa etică, este „însăşi conştiinţa individului, care se face personalitate şi se afirmă, „şi se valorizează, în societate, în desvoltarea sa istorică ; şi deci; „se simte, nu încnisă într'un domeniu particular, ci deschisă şi gata „şi aptă să planeze larg ca voinţă colectivă şi totuşi individuală : „naţie ce este voinţa ştiutoare de sine şi de trecutul său istoric, care, „aşa cum îl proiectăm înaintea noastră în conştiinţă, ne conturează „şi plămădeşte naţionalitatea, dând naştere unei ţinte de cucerit, „unei misiuni de împlinit, unei misiuni căreia, fiind nevoie, trebue „să-i jertfim şi fiinţa şi viaţa noastră adevărată, demnă, înzestrată ,,cu o valoare incontestabilă, fiind numai aceea care se explică în „îndeplinirea acestei misiuni.

„Această conştiinţă activă şi dinamică, e gândire a Statului, ,,e sistemă de idei şi de interese de satisfăcut, e viaţă morală de „realizat. Statul deci predă, şi trebue să predea. Trebue să între­ţ i n ă şi subvenţioneze şcoli, cari, la rândul lor, să promoveze „această viaţă morală, în care el se actuează. In şcoală. Statul se „realizează pe sine însuşi.

„Noi nu putem concepe altfel libertatea în ceeace priveşte „raporturile atât de discutate în Stat şi şcoală. Şcoala e, şi trebue „să fie, liberă ; aş spune că ea nu poate să fie decât liberă. E liberă, „fiindcă altfel nu e şcoală ; şcoala fiind desvoltarea vieţii spirituale, „şi neexistând viaţă spirituală decât în libertate. Dar existenţa „obiectivă a libertăţii e în Stat. Şi deci şcoala e în Stat, fie că e „întreţinută de el direct, fie că e întreţinută de alte instituţii sau „particulari, fiindcă şi aceştia, întrucât sunt recunoscuţi de lege şi „cuprinşi (în exerciţiul funcţiunii lor) în cuprinsul normelor hotă-„rîte de lege, sunt organe indirecte ale Statului, cărora le transmite „prin delegaţie o parte din activitatea sa...

„Am fost acuzat că, în reforma mea, am atentat la libertatea „şcolară. Fac aluzie la obligativitatea jurământului, pe care am „introdus-o, sau mai bine zis, pus-o în vigoare ; şi la învăţământul „religios, pe care l-am făcut obligatoriu în forma cerută de Bise ,,rică... încep dela învăţământul religios... Chiar din 1907 am sus­ţ inu t la un congres al Federaţiei Corpului Didactic, nu că şcoala „n'ar trebui să fie laică, ci că pentru a fi astfel era nevoe să fie „religioasă şi să cuprindă în programul claselor primare învăţămân-„tul religios... Adversarilor cari îmi aduc aminte simpatiile mele „pentru Giordano Bruno, le pot răspunde că relaţia mea la „Con-,,greşul din 1907 purta ca mofo cîteva cuvinte scoase din operele „lui Bruno şi cari enunţau tocmai teza mea, şi că mie mi se dato-„reşte demonstraţia că însuşi Giordano Bruno, dacă ar fi fost mi-,,nistru al instrucţiei, ar fi introdus în şcolile primare predarea re-

„ligiei, în forma cerută de Biserica Catolică... Statul nostru e laic, „dar laicitatea sa nu e agnosticism şi neutralitate între da şi nu. Un „astfel de Stat laic nu a existat niciodată. Statul a apărat ceva în­totdeauna ; şi astfel a afirmat (în mod implicit) valoarea acestui ,,ceua şi deci a avut o doctrină, a avut o credinţă... Şi btatui, astăzi, „ştie că el nu e altceva decât această idee întrupată, această patrie ,,în act, care ţine seamă de interesele tuturor cetăţenilor, dar pre-,,supunându-i gata în orice clipă să-şi jertfească toate interesele, şi „pe ei înşişi, ca hia să lie şi să înilorească. Or, acest spirit de sa-„criiiciu e spirit religios, este religie ; deci un Stat care se desinte-„rescază de religie, nu e S t a t : în orice caz, nu e Statul care vrea „să lie statul italian... Şi, dacă Statul e conştiinţă naţională, con­ş t i in ţă istorică, în Italia el nu poate fi decât conştiinţă religioasă „catolică. Priviţi istoria, care e acolo şi nu se poate distruge. Po-,,perul italian s a bucurat întotdeauna de o oare libertate filosofică „şi artistică, chiar atunci când n a avut parte de libertate politică. „Nici un popor, din acest punct de vedere, n a fost mai liber ca po-,.porul italian. Dar el a rămas întotdeauna profund catolic la temelia „oricărei speculaţii filosofice (şi la bruno, şi la Campanelia, şi nici „nu mai vorbesc de Vico, Rosmini şi Gioberti) ca şi în inspiraţia ,,sa artistică... Deci italienii cari vor să fie italieni, adică un popor „strâns legat de tradiţiile sale vii, trebue să se îndrepte către religia „lor, ca să aibă o religie : una care să prindă rădăcină în inima „copiilor, care să-i obişnuiască să creadă că există în realitate ceva „sfânt şi de neînvins, cu toate că nu e apărat de nici o foriă ma­te r ia lă : o dumnezeire, care judecă cu un glas pe care nici un om ,,nu-l poate înăbuşi, în fundul conştiinţei, de unde răsar problemele „vieţii, se censtrueşte această unitate morală, pe care se reazimă „viaţa tuturora şi a liecăruia. Aceşti copii, când vor li mari. obiş-„nuindu-se a gândi tot mai mult cu capul lor, vor concepe această „dumnezeire cum gândirea lor le-o va sugera şi impune : dar vai ,,dc ei dacă o vor pierde vreodată din vedere, vai de Italia !" 1 ) .

Am voit să citez aceste cuvinte ale lui Gentile, pentru a vă da o idee de stilul colorat şi de căldura cu care se exprimă chiar în discutarea celor mai aride probleme filozofice, şi care explică în mare parte succesul pe care teoriile sale îl obţin printre tineri. Chiar dacă reforma şcolară a lui Gentile a întâmpinat dificultăţi în lenea mintală a profesorilor secundari, cărora le venea greu să renunţe la prea comode manuale şcolare, silindu-i să citească şi să explice texte organice, nu crâmpee de opere de artă sau de gândire, — nu se poate tăgădui că actualul misticism naţional care face din tine­retul fascist o armă formidabilă de apărare a intereselor naţionale

1 ) G i o v a n n i Gent i le , La r'.forrm dell'insejnam:nio, B a r i , L a t : r : a , 1D24, p . 9 şi u r m .

italiene, are la obârşie filozofia lui Giovanni Gentile. Desigur, era cu mult mai comod a vorbi generalităţi despre Moliere sau Shakes-peare, Petrarca ori Leopardi, Plato ori Vico, decât de a citi şi de a comenta, împreună cu elevii, o comedie de Moliere şi o dramă a lui Shakespeare, un dialog al lui Plato ori un capitol din Scienza Nuova a lui Vico, încadrându-le în desvoltarea literară şi filozofică a sufletului omenesc; dar, mai ales în filozofie, contactul direct cu gândirea filosofului studiat face cât zece manuale de Istoria filozo­fiei şi, chiar în literatură, a fi citit o comedie întreagă a lui Moliere, o dramă a lui Shakespeare, o poezie a lui Leopardi, face nespus mai mult decât rezumatele anoste din tratatele de istorie literară.

Ca om politic, Gentile şi-a aplicat mai întâi reforma sa şcolară, apărând-o împotriva tuturor atacurilor. Unui profesor care-i spunea că nu e specialist în istorie şi deci nu o poate preda cu cultura sa curat filosofică, i-a răspuns: — Dacă, filosof fiind, nu eşti în stare să-ţi însuşeşti atâta istorie cât trebue pentru a preda la liceu, e semn că nu avem nevoe de d-ta". Şi profesorul de filosofie nu a avut ce replica. Dar importanţa lui Giovanni Gentile în partidul fascist întrece şi importanţa reformei sale şcolare. El reprezintă teo­reticianul nouei concepţii a Statului, care e la baza regimului. In-tr'un recent articol despre Concepţia umanistă a lumii apărut în Nuova Antologia din 1 Iunie a anului în curs, găsim câteva pagini, pe care doresc să vi le citesc, fie chiar în traducere :

„Dela Kant încoace, filosofia lucrează la o nouă concepţie a „omului. Dela Kant încoace, omul modern se găseşte în faţa unei „mari răscruci: ori să nu cunoască nimic şi să înceteze de a gândi, „ori să gândească şi să trăiască viaţa sufletului, cunoscând o lume, „pe care el însuşi şi-o creiază. Fenomen, noumen, în orice caz, gân­dire. Nimic, pasibil de gândire, nu este afară de gândirea sa. Totul ,,c înlăuntrul său, şi natura, şi Dumnezeu. Şi omul ştie că îşi are în „pumn destinul. Energia sufltească care pune în mişcare lumea mo-„dernă este conştiinţa aceasta a infinităţii spiritului imanent al „Eu-lui. Filozofie, deci, idealistă, nu în felul lui Plato şi a me­tafizicei tradiţionale, care opunea idealul realităţii, ci negativă a „oricărei transcendenţi. Filozofie spiritualistă nu în înţelesul dua-,,list al vechiului spiritualism, ci riguros monistă, fiindcă rezolvă „în spirit orice obiect al gândirii. Forma cea mai riguroasă a acestui „spiritualism este aceea, la care a ajuns astăzi idealismul italian, şi „care se denumeşte actualism, fiindcă nu concepe spiritul ca o ..substanţă, şi nici gândirea ca atribut al unei substanţe, ci face să „coincidă spiritul cu gândirea, şi prin gândire înţelege nu acea gân-„dire, pe care omul poate sau trebue s'o gândească, ci aceea pe „care o gândeşte actualmente, şi care este pe deantregul în însuşi „actul de a gândi. Act, care realizează fiinţa noastră spirituală, şi „singura fiinţă despre care se poate vorbi în concret. Act, ce nu

Revista de Filjscfic N r 3 -4 |931 8

„are nici trecut, nici viitor, fiindcă în imanenţa sa eternă, conţine „în sine (şi, deci, întrece) orice timp şi orice parte, care, în timp, să „fie distinctă ca succesivă sau precedentă alteia. Act viu, a cărui „fiinţă este în a se realiza pe sine însuşi şi care, deci, nu e niciodată „fot şi niciodată nimic; dar devine tot, nimicind orice nimic. Punct „care este centru al tot-ului, energie infinită în care orice altă ener-„gie se realizează şi se concretizează : universul natural care se „oglindeşte în trupul fiecăruia, şi, ca acel trup, se oglindeşte în „conştiinţa individului, care individ este, deci, conştiinţa tot-ului şi „deci posedă posibilitatea nesfârşită de a spune cuvinte care sunt „nemuritoare ca expresie a unor adevăruri eterne; posibilitatea de „a încerca simţiri care strălucesc în viziuni de artă ce trăesc cu „putere ce învinge veacurile şi mileniile; posibilitate de a acţiona „liber fără a întâlni obstacole de neîntrecut.

„Acest dumnezeesc act, care adună în fiecare din noi, în „orice clipă a existenţei noastre, complexul tuturor forţelor noastre, „şi dela simţul cel mai elementar pe care îl avem chiar dela naşterea „fiinţei noastre până la gândirea cea mai înaltă care e în totdeauna „desvoltarea acelui simţ dintâi, gândire mai înaltă care împlineşte „şi desvălue sieşi însăşi această fiinţă a noastră, şi, prin ea, fiinţa „tuturor lucrurilor ; acest act care ne face să privim în jurul nostru „şi să ne distingem pe noi în obiecte, şi ne constitue ca personalitate „dominatoare şi liberă, — acest act nu este în noi, ci suntem noi-„înşine. In acest act constă umanitatea noastră. Prin el fiecare din „noi se poate numi om şi poate să simtă responsabilitatea acestei „firi a sa, care, punându-i în centrul lumii, unde e principiul ori­g i n a r al tot-ului, îi impune datoria de a se face tot mai om, po­ten ţând tot mai mult acest principiu, care e gândire, şi deci doctrină „şi caracter, cunoştinţă şi voinţă, şi, mai ales, îi impune de a simţi: „de a simţi în mod demn, ca omul ce învinge orice hotar şi se arată „liber, cu un sentiment care îmbrăţişează tonte şi fuzionează su­fletele, înfrăţindu-le"

îmi veţi spune că cecacc v a n citit e o pagină de etică, nu de politică. Dar e politică şi politică : E o politică măruntă de expe­diente vremelnice, şi e o politică filozofică care coincide cu etica. Politica, aşa cum o înţelege Giovanni Gentile, trebue să aibă la temelia sa o adâncă convingere etica. In orice caz, găsesc că acest umanism modern contrapus umanismului din Renaştere cu totul amoral, e cât se poate de înălţător şi potrivit aspiraţiilor celor mai sfinte ale omului modern. Mai ales acea responsabilitate pe care o implică punerea firii omeneşti în centrul lumii, unde e principiul originar al tot-ului, reprezintă ideea directivă şi norma etică a po-

1 ) G i o v a n n i Genti le . La concezione umanistica d:l mondo în N u o v a A n t o ­log ia , l - iu Iunie , 1 9 3 1 , p. 3 1 6 — 3 1 7 .

liticei fasciste italiene, normă etică care o deosebeşte de politica acelor State, cari au rămas încă la politica de nesinceritate descrisă mai mult decât propovăduită de Machiavel. Politica fascistă e sin­ceră şi loială nu numai în ce priveşte politica internă, ci şi în pri­vinţa naţiunilor străine. Simţul de responsabilitate faţă de istorie şi mai ales faţă de propria-i conştiinţă etică o pătrunde pe dean-tregul şi o inspiră în orice act, în orice împrejurare. Numai mulţu­mită acestui adânc simţ al răspunderii dictatură fascistă a putut cu­ceri massele populare şi întregul suflet al Italiei moderne. Şi Gio-vanni Gentile, propovăduind această responsabilitate a oricărui act omenesc, a putut să devină conducătorul spiritual al tineretului italian.

Dar Giovarini Gentile ne-a dat acum de curând şi o nouă filozofie a Artei, care, tot ţinând seama de cuceririle definitive ale Esteticei crociene, reprezintă ceva mult mai complex, mai organic, şi, mai ales, mai filozofic. Este vorba de o adevărată filozofie a Artei, nu de o simplă Estetică. Scriind-o, autorul şi-a revăzut şi pus la punct întregul sistem al Teoriei spiritului socotit că act pur. Se poate ca această carte de adâncă speculaţie filozofică, şi scrisă nu pentru publicul cel mare, ci pentru adevăraţii filozofi, să nu aibă răsunetul pe care l'a avut, mai ales printre diletanţi, Estetica Iui Croce. Ceeace e sigur, este că însemnătatea ei întrece domeniul re­strâns al Esteticei, şi reprezintă cea din urmă fază a gândirii gen-tilienc.

Neputând, în scurtul timp ce-1 nm la dispoziţie, să vă dau, nici măcar în linii generale, cuprinsul cărţii, vă voi citi câteva pagini despre Inactualitatea artei.

Giovanni Gentile începe prin a arăta geneza pseudo-idealistă, sau, cum zice el, empirică, a Esteticei crociene. „E vorba, fireşte, „de un empirism bine înţeles, cu mult superior tuturor celorlalte, „întrucât realitatea pe care o presupune este cu totul spirituală, „dar încă empirism: unde realitatea nu e dedusă din viaţa spiritului, „ci aceasta din aceea. Odată pusă problema artei în propriul său „domeniu filozofic, Gentile arată că momentul artei în viaţa spi­r i tului se va putea distinge numai în chip ideal, fiindcă reala uni­t a t e vitală a spiritului nu admite ciuntiri, prin care el ar putea „să fie acum artă, acum morală, mai înainte acest lucru, mai târziu „celălalt. Numai în acest înţeles putem spune că arta reprezintă „momentul subiectivităţii pure, în viaţa spiritului. Această subiec­t iv i ta te nu e nimic în sine, nu e un moment real (iată, acum spi­r i tu l meu e artă); e un moment ideal al vieţii spiritului, care e „totdeauna, şi deplin, gândire. Să încerci a smulge arta din con­c r e t u l gândirii, e muncă zadarnică, fiindcă e evident că a pres-„cinde de gândire e a prescinde tocmai din realizarea concretă şi „practică a auto-conştiinţei. Aşa se întâmplă că acea inconştienţă

„a artei despre care se vorbeşte aşa de mult, nu e decât curat re­la t ivă . Poetul nu este nebunul pur, despre care vorbesc romanticii, „ci este, — ca să întrebuinţăm titlul sugestiv pe care Ugo Betti l'a „dat unui nu mai puţin sugestiv volum de poezii, — Regele Gân-„ditor, fiindcă arta se realizează în activitatea integrală a gândirii» „Nu există artă fără o gramatică, oricare ar fi ea: iată punctul. Şi „gramatică este gândire. Arta unei opere de artă nu epuisează în-„tregul său conţinut, ci cuprinde ceeace rămâne din opera de artă, „după ce am scăzut din ea tot ceeace c critică, reflexie, şi, în ge-„neral, gândire ştiutoare de sine, şi acest reziduu, arta pură, e pa-„sibil de izolare numai în chip ideal, dar în realitate stă împreună „cu corpul întreg al operei de artă şi nu se poate smulge din el.

„Prima concluzie ne atrage atenţia asupra faptului că arta „pură este inactuală. Nu este viaţa actuală a sufletului, dar e cu-„prinsă în actualitatea spirituală şi acolo se face simţită şi contribue „cu prezenţa sa la realizarea vieţii sufletului.

„A doua concluzie ne arată zădărnicia analizelor menite să „deosebească într'un poet poezia şi ne-poezia; ca şi cum, cele două „elemente ar putea fi despărţite, şi poezia, adică ceeace toată lumea ,.înţelege prin acest cuvânt, ar putea fi găsită ca o sare, precipitată „în fundul unei eprubete.

„Aceasta e descoperirea fundamentală a cărţii lui Gentile t „inactualitatea artei pure şi disolvarea ei în actualitatea gândirii; „descoperire menită, după cum se vede, să ne ofere deslegarea atâ-„tor probleme ale polemicei literare contemporane: să -refuzăm, de „pildă, fragmentarismul crocian întrucât arc pretenţia de a realiza „arta pură.

„Dar, dacă arta c inactuală, aceasta nu vrea să zică că nu „există. Ea este forma Eu-]ui ca subiect pur şi, ca atare, c imanentă „în gândirea mediată şi există numai în această gândire, şi nu, în „sine. Inzădar veţi încercă să despărţiţi arta unor versuri de forma „logică în care trăeşte. Şi poezia c formă, forma pură a gândirii: „ceeace rămâne, scăzând, în chip ideal, conţinutul ei, adică tot ce „în gândirea actuală sc arată ca gândit" 1).

Ne rămâne să vorbim despre Gentile ca organizator de în­treprinderi culturale şi, fireşte, primul nostru gând ce îndreaptă către acea monumentală Enciclopedia Italiana pe care Institutul Giovanni Treccani o editează sub direcţia marelui filozof italian. Ea reprezintă cea mai mare şi mai modernă enciclopedie pe care o vom avea peste câţiva ani şi pe care putem spune că o şi avem î r cele douăsprezece volume publicate până acum. Nici o enciclopedie existentă nu poate fi comparată cu această măreaţă întreprindere

1 ) L u i g i Volp ice l l i . La fi'osofia dall'Art: di Coverei: Gentil: în N u o v e A n t o l o g i a , l - iu A p r i l i e 1 9 3 1 , p. 3 5 3 — 3 5 7 .

culturală pe care o datorăm, mai mult poate decât milioanelor puse la dispoziţia lui Mussolini de Senatorul Giovanni Treccani, cu o dărnicie demnă de un Principe al Renaşterii, puterii de muncă şi de jertfă cât şi darului de organizatdr al lui Giovanni Gentile. Cu o precizie matematică, la fiecare trei luni, apare un volum din această monumentală publicaţie, care va rămâne legată indisolubil de regimul fascist şi de numele lui Gentile. Corespondenţa care o întreţin cu el ca colaborator şi director de Secţie, îmi arată cu câtă râvnă, scrupulozitate şi simţ al răspunderii, marele meu prieten şi fost coleg conduce această întreprindere culturală, care presupune o putere de organizare formidabilă. Vorbind cu dânsul anul trecut, am putut să apreciez cum succesului acestei publicaţii ar ii gata să-şi jertfească, cu o supraomenească dezinterecare de sine, chiar acti­vitatea sa de gânditor şi de filozof. „De acum" — mi-a spus —• „mi-am închinat viaţa Enciclopediei. E o muncă titanică şi ano-„nimă, care îmi pricinueşte mai mult amărăciuni şi aproape nici o „satisfacţie personală. Dar e datoria mea s'o duc la bun sfârşit şi o „voi face, chiar dacă ar trebui pentru ea să renunţ la activitatea „mea ştiinţifică. Sunt în joc milioanele Senatorului Treccani şi re-,.numele Italiei. Enciclopedia va apare regulat până la cel din urm?, „volum şi va fi cea mai mare şi mai bună enciclopedie din întreaga „lume".

După cum vedeţi, simţul răspunderii, Gentile nu-1 propovă-dueşte numai prin verbul său filozofic, ci-1 traduce în practică, dând tineretului italian un minunat exemplu de acord între teorie şi ac­ţiune, arătându-se cel dintâiu înfăptuitor al teoriilor sale filozofice.

Ar mai trebui să vorbesc de Giovanni Gentile ca istoric al filozofiei italiene, ca director al revistelor: Educazione fascista şi Giornale Storico della Filosofia italiana, ca critic literar, autor al unor cărţi despre Leopardi şi Manzoni, cari au devenit fundamentale pentru oricine ar vroi să se ocupe cu arta acestor două genii ale literaturii italiene şi mondiale; dar nu mai pot să abuzeze de bine­voitoarea atenţiune a Domniilor-Voastre şi încheiu, propunând ti­nerilor studenţi, cari mi-au făcut cinstea să vină să mă asculte, această frumoasă figură de învăţat şi de om de acţiune, ca să-o aibă mereu înaintea ochilor în aceste vremuri grele în care ţara cere dela ei nu numai învăţătură, ci, mai ales, o acţiune pătrunsă de sim­ţul răspunderii şi de respectul pentru trecutul naţional şi religia strămoşilor, repetându-le acele cuvinte pe care le-a adresat tinere­tului italian : „Să credeţi întotdeauna că există in realitate ceva sfânt „şi de neînvins, o dumnezeire care judecă cu un glas pe care nici „un om nu-1 poate înăbuşi, în fundul conştiinţei unde se construeşte „unitatea morală. Dacă pe această dumnezeire o veţi pierde vre-o „dată din vedere, vai de voi, vai de ţară !"

R A M I R O O R T I Z

M I C A B I B L I O G R A F I E G E N T I L I A N À

I. O p e r e .

1. Il m a t e r i a l i s m o s t o r i c o di C . M a r x . P i s a , 1 S £ 9 .

2 . L ' insegnc- j iento de l .a filosofia nei l icei. P a l e r m o , 1SC0.

3 . L ' u n i t à del la s c u o l a s e c o n d a r i a e la l iber tà d ig l i s ludd. P a v i a , 1 9 0 3 .

4 . D a l G e n o v e s i a l_Gal luppi . ( R . c e r c h e s t o r i c h e ) . N a p o l i , 1 E 0 3 .

5 . L a r i n a s c i t a dell' idea l i smo . N a p o l i , 1 S 0 3 .

6 . Studi sul lo s to i c i smo r o n a n o dei I J s e c o l o . T r a n i , 1 9 0 1 .

7 . I l figlio di G . B . V i c o e gllinizli dell' i n s e g n a m e n t o del la l e t t e r a t u r a i t a l i ana

ne . la U n i v e r s i t à di N a p o l i . N a p o l i , I S O J .

8 . L e v a r i e r e d a z i o n i del , ,De s eruu r e r u m ' ' Di T . C a m p a n e l l a . N a p o l i , 1 9 0 5 ^

9 . L a s c u o l a p r i m a r i a di S t a t o . P a l e r m o , 1 9 0 7 .

1 0 . G i o r d a n o B r u n o nel la s t o r i a del la c u l t u r a . P a l e r m o , 1 J 0 7 .

1 1 . Il c o n c e t t o del la S t o r i a del la F i lo so f ia . P a v i a . 1 S 0 3 .

1 2 . S c u o l a e filosofia : C o n c e t t i fondamenta l i , e sagg i di p i d a g e g i a sulla s c u o l a

media . P a l e r m o , 1 9 0 8 .

1 3 . V i n c e n z o C u o c o p e d a g o g i s t a . R o m a , 1 5 0 8 .

1 4 . Il m o d e r n i s m o e i r a p p o r t i fra re l ig ione e fi losofia. B a r i , 1 5 0 9 .

1 5 . B e r n a r d i n o T e l e s l o . B a r i , 1 9 0 1 .

1 6 . Il p r o b l e m a del la s c o l a s t i c a e il p e n s i e r o i ta l iano . E a r i , 1 9 1 3 .

1 7 . Il c o n c e t t o dell' U o m o nel R i n a s c i m e n t o . T o r i n o , 1 9 1 6 .

1 8 . I fondament i del la F i lo so f ia del D i r i t t o . P i s a , 1 9 1 6 .

1 9 . Il c a r a t t e r e s t o r i c o della f i losofia i t a l i a n a . B a r i , 1 9 1 8 .

2 0 . Il t r a m o n t o del la cu l tura s ic i l iana . B o l o g n a , 1 9 1 9 .

2 1 . G u e r r a e F e d e : f r e m m e n t i polit ici . N a p o l i , 1 9 1 9 .

2 2 . Del l ' e d u c a z i o n e : d i scors i a i m a e s t r i . B a r i , 1 9 2 0 .

2 3 . G i o r d a n o B r u n o e il p e n s i e r o del R i n a s c i m e n t o . F i r e n z e , 1 9 2 0 .

2 4 . D o p o la v i t t o r i a : n u o v i f r a m m e n t i polit ici . R o m a , 1 9 2 0 .

2 5 . D i s c o r s i di re l ig ione . F i r e n z e , 1 9 2 0 .

2 6 . S a g g i cr i t ic i . N a p o l i , 1 9 2 1 .

2 7 . E d u c a z i o n e e s c u o l a l a i c a . F i r e n z e , 1 9 2 1 .

2 8 . L e origini del ia filosofia c o n t e m p o r a n e a in I ta l ia . M e _ s : n a , 1921 e sgg.

2 9 . G i n o C a p p o n i e la c u l t u r a f iorent ina nel s e c . X I X . F - r e n z e , 1 9 2 2 .

3 0 . D a n t e e M a n z o n i . F i r e n z e , 1 9 2 3 .

3 1 . I profet i del R i s o r g i m e n t o i ta l iano . F i r e n z e , 1 9 2 3 .

3 2 . Studii sul R i n a s c i m e n t o . F i r e n z e , 1 9 2 3 .

3 3 . F i l o s o f i a dell' A r t e . M i l a n o , T r e v e s , 1 9 3 1 .

3 4 . B e r t r a n d o S p a v e n t a . F i r e n z e , V a l l e c c h i , 1 9 2 4 .

3 5 . Il f a s c i s m o al g o v e r n o del la s c u o l a . P a l e r m o . S a n d r o n , 1 S 2 4 .

3 6 . P r e l i m i n a r i a l l o s tudio del fanciul lo . R o m a , D e A l b e r t i , 1 9 2 4 .

3 7 . L a n u o v a s c u o l a m e d ' a . F i r e n z e , V a l l e c c h i , 1 9 2 5 .

3 ^ . S a g g i cr i t ic i . ( S e c o n d a s e r i e ) . F i r e n z e , V a l l e c c h i , 1 9 2 6 .

3 9 . F r a m m e n t i di s t o r i a del la fi losofia. L a n c i a n o . C a r r b b a , 1 9 2 6 .

4 '. Gli a lbor i del la n u o v a I ta l ia . L a n c i a n o , C a r a b b a , 1 9 2 6 .

4 1 . II p e n s i e r o i ta l i ano nel s e c o l o X I X . M i l a n o , T r e v e s , 1 9 2 8 .

4V. M a n z o n i e L e o p a r d i . M i l a n o , T r e v e s , 1 9 2 8 .

4 3 . F a s c i s m o e c u l t u r a . M i l a n o , T r e v e s , 1 9 2 8 .

4 4 . L a filosofia dell' A r t e . M i l a n o , T r e v e s . 1 9 3 1 .

II. S t u d i i d e s p r e G i o v a n n i G e n t i l e .

1. „ L a filosofia c o n t e m p o r a n e a in I ta l ia" . N u m à r spec ia l d in „ L a V o c e " , I V . 1 9 D e e . 1 9 1 9 .

2 . E. Chiocchctti, L a filosofia d i G i o v a n n i Gent i l e . M i l a n o . V i t a e P e n s i e r o " , 1 9 2 2 .

3 . A. Carlini, . . A p p e n d i c e sulla filosofia c o n t e m p o r a n e a " . C a p p . X I I si X V a d a o -g a { i la . . C o m p e n d i o di S t o r i a del la fi losofia" lui P. Fiorentino. F i ­renze , V a l l e c c h i , 1 9 2 1 — 1 9 2 2 . V o i . I I . T o m o I I I .

4 . E. Mor.voz si E. Ccdignola, B r e v e c o r s o di S t o r i a d e l l ' E d u c a z i o n e . F i r e n z e , V a l l e c c h i , 1 9 2 2 .

5 . V. Cento, , .Re l ig ione e m o r a l e pel p e n s i e r o di G i o v a n n i Gent i l e" in „ Q u a -derni di B i lychn i s" . R o m a , 1 9 2 3 .

6. V. Piccoli, , ,Ph i losophie ur.d Re l l g ion in I t a l i a n v o n heuten" in „ D i e N e u e B u c h e r s c h a u " , 1 9 2 4 , I I , 4 .

7. il. Spitito, il n u o v o ideal i smo i ta l iano . R e m a , D e Alber t i , 1 9 2 3 . . 8 . Luigi Volpicclli, „ L a filosofia d e l l ' A r t e di G i o v a n n i Gent i l e" in „iNuova

A n t o l o g i a " , I-iu Apr i l i e , 1 9 3 1 . 9 . Guido de Ruggiero, L a filosofia c o n t e m p o r a n e a , B a r i , L a t e r z a , 1 9 2 0 . V o i .

p a g g . , 1 6 8 s g g . si 2 5 6 s g g . lf*. Vincenzo la Via, L ' i d e a l i s m o a t t u a l e di G i o v a n n i Gent i l e . T r a n i , V e c c h i , 1 9 2 5 1 1 . Carmelo Licitra, L a s t o r i o g r a f i a ideal i s t ica . R o m a , D a A l b e r t i , 1 9 2 5 . 12 . Ferdinando D'Amato, Gent i l e . M i l a n o . „ A t h e n a " , 1 9 2 7 . 1 3 . Ugo Spirito, L ' idea l i smo i ta l iano e i suoi cr i t ic i . F i r e n z e , L e M o n n i e r , 1 9 3 0 .

M I Ş C A R E A C U L T U R A L Ă I N Ţ A R Ă

C E N T E N A R U L LUI H E G E L

La 18 Oct. s'a sărbătorit la Berlin, una sută de ani dela moartea filosofului Georg Wilhelm Friederich Hegel. Activitatea de seamă a lui Hegel s'a produs, în calitatea acestuia de profesor la Universitatea din Berlin, unde a funcţionat între anii 1818—1831, adică în cursul ultimilor săi ani de vieaţă. Hegel a murit la 14 Noembrie 1831. „Societatea română de filosofie" a crezut de da­toria sa să-i serbeze aniversarea, expunând, în câteva conferinţe, ţinute la Fundaţia Universitară, vieaţa şi ideile hegeliene, în scopul de a atrage atenţia publicului nostru asupra publicaţiilor care se vor produce cu această ocazie în presa străină. Acelaş scop l-am urmărit şi noi prin conferinţa de faţă (ţinută la Radio-Bucureşti în ziua de 11 Noembrie a. c . ) .

Filosofia hegeliană a trecut prin o perioadă de mare strălu­cire în timpul activităţii lui Hegel Ia Universitatea din Berlin şi încă câţiva ani după moartea lui. După perioada de strălucire a urmat o perioadă de diversificare a filosofici hegeliene în diferite direcţii, — teologi ortodoxi, idealişti intransigenţi, precum şi mate-rialişti tot aşa de intransigenţi, conservatori ca şi socialişti, se pro­clamau continuatorii adevăraţi ai lui Hegel. Apoi după această diversificare a urmat o perioadă de combatere şi de denigrare. Filosofia hegeliană ajunsese în cele din urmă un fel de sperietoare pentru oamenii de bun simţ.

Astăzi situaţia s'a îndreptat mult în favoarea lui Hegel. înţe­legătorii lui Hegel astăzi s'au înmulţit, şi după toate semnele nu este departe vremea, când se vor înmulţi şi acei cari se vor declara pe faţă recunoscători lui Hegel pentru cele învăţate în scoală lui.

Care este postulatul, dela care pleacă şi care este metoda de gândire a lui Hegel ?

Postulatul filosofiei lui Hegel se confundă, în mare parte, cu acela al filosofiei idealiste în genere. Filosofi idealişti din toate tim­purile au plecat dela credinţa, că adevărata realitate consistă în spirit şi nu în materie, şi apoi că această realitate adevărată se des-văluie inteligenţei omului. Idealistul crede în realitatea esenţială a spiritului şi în puterea omului de a ajunge, prin spiritul său, la cunoaşterea realităţii.

Filosofii idealişti înainte de Hegel menţineau însă o separaţie între spirit şi materie. Ei erau dualişti. Realitatea spiritului se opune, după ei, aparenţii trecătoare a materiei. Cunoştinţa prin logica

Centenaru l lui He~el 329

inteligenţii este mai adâncă de cum este cunoştinţa prin simţuri. Idealiştii dinainte de Hegel proclamă primatul spiritului şi ideii asupra materiei şi simţurilor, atribuind spiritului şi ideei o ordine superioară, şi separată de aceea a materiei şi a simţurilor. Ei pun spiritul şi ideea în ordinea eternităţii pe când pe celelalte două, din urmă, le pun într'o ordine inferioară şi trecătoare. Dualismul: spirit-materie, idee-simţire pentru idealiştii dinainte de Hegel, este indiscutabil ; este dat deodată cu conştiinţa omului. însuşi marele filosof Iem. Kant nu cutează să treacă peste acest dualism. El îl lasă să subsiste. II acopere însă privirei pe cât poate. Această aco­perire isbr.teşte el, până într'o oarecare măsură, să o dea, scoţând în relief funcţiunile spiritului şi lăsând în umbră pe acelea ale ma­teriei. Spiritul prin mijlocirea spontaneităţii îşi desvăluie autonomia şi îşi preformează experienţa. El este ordonatorul materiei, fiindcă el este creatorul legilor pe care materia trebue să le urmeze. Materia fără preformaţia pe care i-o dă spiritul este un chaos, şi un necu­noscut. In cazul cel mai bun, materia serveşte numai drept limită pentru suflet.

Hegel are pretenţia să se ridice peste acest dualism. El pleacă deîa postulatul integrării materiei în spirit. El vrea o realitate a spiritului care să nu se mai limiteze de materie, ci spiritul cu materia la olaltă să formeze o realitate superioară, cu adevărat esenţială. Idealiştii dinaintea lui făceau un idealism opus materialismului; Hegel încearcă să facă un idealism integral, un idealism obiectiv. Spiritul şi materia în sistemul lui nu intră în conflict, ci se condi­ţionează reciproc. Spiritul există, fiindcă există materia şi materia fiindcă există spiritul.

Ridicarea peste vechiul dualism, este primul postulat al filo-sofiei lui Hegel.

Ce importanţă are acest postulat ? Foarte mare. Ridicarea peste dualismul vechilor idealişti însemnează un nou avânt dat cer­cetării filosofice. Idealismul din şcoala lui Hegel are înaintea sa probleme mai vaste decât vechiul idealist. El are şi o libertate mai mare de gândire. Vechiul idealist, prin oposiţia presupusă dintre spirit şi materie, era condamnat la o muncă adeseori sterilă. El trebuia mai întâi să-şi piardă timpul prin a concilia spiritul cu ma­teria. Căci spiritul deşi era presupus cu mult superior, totuşi el nu putea să se realizeze în vieaţa practică a omului decât graţie materiei ; iar materia deşi avea în ea toate posibilităţile de realizare, totuşi era oarbă şi chaos pe câtă vreme nu era preformată de spirit. Cu alte cuvinte, după concepţia vechiului idealism, spiritul şi ma­teria erau întocmaij^a7ologul şi orbul din fabulă. Materia era orbul care trebuia să ducă în spinare pe olog, pe spirit, fiindcă ea fără ochii ologului s'ar fi rătăcit, iar spiritul, ologul, rămas singur nici el nU putea începe nimic, fără să fie purtat de picioarele orbului.

Noul postulat al idealismului hegelian pune capăt ologelii în

care era ţinut spiritul, precum şi a orbirei în care era ţinută materia. Ologul îşi redobândeşte puterea picioarelor, iar orbul vederea ochi­lor. Ei devin amândoi oameni întregi şi normali.

Postulatul lui Hegel dă vastfel idealismului un nou orizont. El pune idealismul pe picioare mai solide de cum era până aci.

Acum a doua întrebare : prin ce metodă ajunge Hegel să-şi argumenteze filosofia care trebuia să răspundă la postulatul idea­lismului integral şi obiectiv ? Prin ce metodă a putut el concilia spiritul cu materia ?

Metodele de gândire sunt în genere sugerate de fenomenele naturii, aşa cum sunt sugerate şi instrumentele de muncă. Ouiul a învăţat să construiască, să taie, să spargă... privind în natură. Tot aşa a învăţat el să-şi orienteze şi gândirea. Hegel a avut me­ritul să-şi îndrepte atenţia asupra unor fapte ale naturii, dela care se putea avea o sugestie fericită pentru înţelegerea problemelor, la care nu găsea o soluţiune vechiul idealism. El a privit faptele de vieaţă ale naturei. Pe el natura 1-a interesat sub aspectul ei dinamic, pe când aceiaş natură interesase pe vechii idealişti sub aspectul ei static. Hegel a voit să ştie cum devin lucrurile ; vechii idealişti cum sunt constituite lucrurile. Hegel a avut ambiţia să surprindă se­cretul desfăşurării spiritului, pe când vechii idealişti aveau ambiţia să surprindă substanţa eternă a sufletului. Două perspective deose­bite ale naturii, care aduc după ele metode deosebite în filosofie.

Bine înţeles, fiecare perspectivă nu aduce o singură metodă, ci mai multe metode, după faptele fixate de atenţia filosofului, şi după originalitatea acestuia. Intre diferitele metode însă provocate de fiecare perspectivă în parte există o înrudire, care le face să fie puse în aceiaş categorie. Perspectiva statică a naturei a dat o me­todă de cercetare lui Parmenide, o altă metodă de cercetare lui Aristoteles şi o alta lui Kant. Totuşi în toate trele se recunoaşte perspectiva statică a naturei. Tot aşa şi în aceeace priveşte meto­dele provocate de perspectiva dinamică. Intre toate există o înru­dire. Heraklit, filosoful zis întunecat din timpul primelor începuturi ale filosofiei eline, cunoştea foarte puţin legile dinamice ale faptelor naturei, şi totuşi fiindcă perspectiva care predomină la el este cea dinamică, metoda lui de gândire este opusă aceleia a lui Parmanide, un filosof vechiu ca şi dânsul, şi este înrudită cu a lui Hegel, un filosof care a venit la trei mii de ani după el.

Prin urmare Hegel nu descoperă unica metodă pe care pers­pectiva dinamică a naturei o poate da, ci una din metode.

Metoda lui se numeşte metoda dialectică. Să vedem mai de aproape, care fapte ale naturei i-au servit

ca model, şi cum se defineşte. In natură lucrurile se succed după o ordine pe care inteligenţa

noastră o descopere foarte greu, şi câteodată de loc. Contrariile se ciocnesc adeseaori cu brutalitate. Vieţa emoţională a sufletului se

deslăşură în ritmul de contrast al plăcerii şi nl durerii. Formele vegetale şi animale trec prin metamorfoze, care n'au între ele nimic asemănător. Sămânţa îşi pierde forma de îndată ce începe să încol­ţească, însăşi gândirea, când este ca din discuţii să ducă la lumină, nu poate avea un rezultat sigur, decât dacă ţine seama de toate părerile, cumpănind pe cele pro şi pe cele contra.

Din toate acestea nu sa r putea oare deduce că natura se mişcă între stări opuse ? Că istoria omenească, în special, se des­făşură după procesul dialectic al gândirei, care de câte ori vrea să stabilească adevărul unei păreri trece la compararea acesteia cu părerea opusă, cu antiteza, pentru ca apoi să ajungă la o sinteză între amândouă ?

Un om de ştiinţă exactă cu greu s'ar decide să dea un răs­puns la aceste întrebări. Faptele de opoziţie sunt prea diverse, şi probabil că ele apar cu atât mai bătătoare la ochi cu cât sunt mai superficial văzute. Aceea ce preocupă pe omul de ştiinţă nu este atât apariţia opoziţiilor, cât raportul pe care îl au opoziţiile în o anumită totalitate ordonată. Aşa bunăoară, oposiţia între cald şi frig, pare foarte evidentă la prima vedere, şi omul ignorant o con­sideră chiar ca exemplu tipic pentru a arăta că natura se contrazice dela un moment la altul; pentru omul de ştiinţă însă asemenea opoziţii sunt inexistente. Caldul corespunde la un număr de calorii şi frigul la alt număr de calorii. In totalitatea ordinată a caloriilor frigul şi caldul sunt în continuitate, iar nu în opoziţie.

Hegel consideră altfel lucrurile. El n a r e rezerva onului de ştiinţă exactă. Totalităţile ordonate în care urmează să se descopere tezele sunt la el de altă natură de cum sunt la omul de ştiinţă exactă. La omul de ştiinţă exactă totalităţile sunt ordonate după regulile inducţiei logice, adică în urma a numeroase observaţii şi experienţe, pe când la Hegel ele sunt anticipaţii subiective, având un caracter de finalitate. Totalităţile lui Hegel, sunt cu deosebire în acea ce priveşte vieaţa istorică a omenirei, totdeauna idealuri.

In aceste condiţii este uşor de prevăzut rezultatele la care va ajunge aplicarea metodei dialectice a lui Hegel. Acolo unde anticipaţiile subiective sunt fără valoare pentru explicarea naturei, acolo şi rezultatele ei vor fi nule. Acolo .însă unde anticipaţiile su­biective sunt de oarecare valoare, acolo şi rezultatele ei vor fi apre­ciabile. In explicarea naturei, din punct de vedere fizic, dialectica va fi fără folos. Şi aceasta s'a dovedit în destul. Discreditul filo-sofiei lui Hegel se datoreşte în bună parte incursiunei dialecticei în domeniul ştiinţelor naturale. In explicarea mersului istoric al ome­nirei, şi mai ales în propaganda idealurilor politice şi sociale ale diferitelor popoare, —- propagandă care se leagă foarte intim de explicarea mersului istoric, — acolo din potrivă dialectica va fi de folos. Aci ea este la largul său. Ea s'a dovedit, în adevăr, a fi prin excelenţă metoda de justificare a unui ideal. Bărbaţii politici au utilizat-o pe rând. Conservatorii, liberalii, socialiştii, şi acum în

urină bolşevicii. Dialectica hegeliană este cea mai bună armă de propagandă politică. In ea teza, însemnează prezentul ; antiteza, dorinţa adversarului, sau consecinţa nefastă a presentului dacă va mai dăinui, iar sinteza, idealul propagandistului. Ori şi ce ideal se poate demonstra ca singurul valabil, făcându-1 să apară ca sinteza necesară a două atitudini contradictorii. Căci în dialectică întâi vine sinteza idealului care este inima propagandistului şi apoi, din in­venţia acestuia se combină o teză şi o antiteză care justifică sinteza.

Acestea sunt în schiţă sumară principalele caractere ale filo­sofici lui Hegel.

Ele ne fac să înţelegem pentru ce Hegel a avut şi are atâţia detractori, precum şi atâţia admiratori entuziaşti.

Detractorii lui Hegel, în prima Inie. sunt oamenii de ştiinţă exactă. Apoi filosofii cari neagă idealului un rol important în des­făşurarea istorică a omenirei.

Admiratorii lui, de altă parte, admiratori declaraţi şi nedecla­raţi, sunt toţi publiciştii şi oratorii puşi în serviciul unei propagande politice, fie că această propagandă este îndreptată spre dreapta, fie că este îndreptată spre stânga. Intr'o conferinţă ţinută zilele trecute la Fundaţia universitară, în ciclul 6?. conferinţe asupra lui Hegel, ciclu organizat, precum am mai spus-o, de Societatea română de filosofie, d-1 conferenţiar universitar Th . Vianu a arătat că influenţa lui Hegel asupra noastră a Românilor s'a manifestat tocmai prin scrierile publiciştilor cari au avut un rol în organizarea partidelor noastre politice. Titu Maiorescu a împrumutat din filosofia lui Hegel pe care a avut ocazia să o cunoască ca student la Berlin, teoriile care nu format multă vreme crezul partidului conservator român, iar Mihail Kogălniceanu tot ca student al Universităţiti din Berlin, unde a ascultat profesori cari aparţineau şcoalei hegeliane, şi-a format convingerile sale liberale. Ion Heliade-Rădulescu, de aseme­nea, un publicist şi bărbat politic de mare prestigiu în epoca rena­şterii noastre politice, a stat indirect sub influenţa hegelianismului, aşa cum acest hegelianism era înfăţişat prin francezul Proudhon. Delà el -vem cartea cu titlu ce nu lasă nimic de dorit ca formă hegeliană : Echilibrul între antiteze, unde alături de păreri eronate sunt multe intuiţii pătrunzătoare asupra sufletului românesc.

In afară de propaganda pentru idealuri politice, dialectica hegeliană este şi un instrument admirabil de a justifica idealuri morale şi estetice. A fost o vreme, când aproape întreaga Europă cultă îşi avea mentalitatea sub influenţa dialecticei hegeliane. Sub această influenţă s'au procU;s multe opere debile care n'au rezistat timpului. Dar s'au produs şi opere durabile.

De regulă, aceea ce a rezistat, timp de o sută de ani, are sorţi să dureze şi de aci înainte. Georg Wilhelm Friederich Hegel s'a încetăţenit, după toate probabilităţile în Olimpul etern al crea­

torilor de cultură europeană. C . R A D U L E S C U - M O T R U

D I S C U Ţ I I .

O R I E N T A R E Ş I S E L E C Ţ I E P R O F E S I O N A L A .

— Răspuno la o critică —

In Revista de Filosofic N r . I , 1 9 3 1 , D l G c o r g i c d e îşi p r o p u n e s ă facă: o c r i t i c ă l u c r ă r e i mele: „ T e o r i a or ientăr i i şi s d e c ţ i u n i i profes iona le" , p u b l . c a ; în a c e i a ş i r e v i s t ă , N r . 4 , 1 9 3 0 .

D- l G e o r g i a d e susţ ine în pr inc ip iu c ă c u , c r i t i c â n d p r o c e d e e l e a c t u a l e s u m a t i v e în ps iho tehn ică ( p e n t r u o r i e n t a r e a şi s e l e c ţ i o n a r e a p r o f e s i o n a l ă ) , s t a ­bi lesc o n o u ă formulă , c ă r e i a i m p r o p r i u îi z ic „ f o r m u l ă s t r u c t u r a l ă " , î n t r u c â t e a nu c o r e s p u n d e p r i n c i p i l o r s t r u c t u r a l e , ci r e p r e z i n t ă to t un p r o c e d e u s u m a t i v .

D e s i g u r c ă c a c a a r g u m e n t e l e pr in c a r e D- l G c c r g i a d e îşi f o r m u l e a z ă c r i t i c a a r fi î n t e m e i a t e , m'aş d e c l a r a de a c o r d c u D - s a . I n r e a l i t a t e însă lucrur . l e s t a u altfel . C ă c i D- l G e o r g i a d e , în l o c s ă p r o c e d e z e , în p u n c t e l e sa l e d e c r i t i c ă , pe c a l e d e a r g u m e n t a r e s tr ic t ştiinţi3«:ă, în censul teoriei c e a m stabil it , îşi a l e g e un a l d r u m , probab i l m a i c o m o d p e n t r u D - s a . A n u m e , porn ind de là ' o b ­s e r v a ţ i a c ă studiul m e u a r e defectul d e a se a d r e s ă e x c l u s i v spec ia l i ş t i lor în ps ihotehn ică , îşi p r o p u n e văd i t , în c r i t i c a D - c a l e , d e a se a d r e s a mai mult „ n e -specia l i ş t i lor". C r i t i c a este s e r i c ă în tr 'un stil a d m i r a b i l d e „ p o p u l a r i z a r e " , c u e x e m p l e inutile şi c u un lux neobişnuit de a r g u m e n t e a p a r e n t e din domeni i le psi­hologie i şi a le s tat is t ice i m a t e m a t i c e , a ş a c ă îşi îndepl ineşte c u pr i sos in ţă scopul p r o p u s : ea a r e ' d a r u l de a c o n v i n g e nu n u m a i pe laic i , d a r c u s i g u r a n ţ ă şi p e a c e i „specialişti", c a r e n e p u n â n d p r e ţ pe spiritul ştiinţific, în psihotehnică," se m ă r g i n e s c c u i r a i la rûrxiuri le cit ite, f ă r ă c ă ce c p r c a c c ă şi la o a n a l i z ă m a i a d â n c ă o b e c t i v ă .

In a s e m e n e a c c r x i ţ ' i r r ă r t u r i c c c c c ă lucru l rr.cu, de a r ă s p u n d e cr i t ice i D- lui G e o r g i a d e , nu es te de loc dificil.

Ţ i n totuşi s ă subliniez ac i c ă D- l G e o r g i a d e . pr in tre f o a r t e mul te p u n c t e d e c r i t i c ă l i t era lmente ne întemeiate , a d u c e şi unul destul de in t ere sant (vez i . în c e l e u r m ă t e r e , punctu l „do i" de c r i t i c ă ) . F a p t u l a c e s t a , c a r e prcbob' . l nu se-d a t o r e ş t e unei s imple î n t â m p l ă r i , ne f a c e s ă c r e d e m c ă D- l G c c r g i a d e a r p u t e a a l t ă d o î ă . s ă ne d e a mai mujt de lucru !

P â n ă a t u n c i î n s ă s i tuaţ ia se prez in tă altfel . A g a la o b i e c ţ i a r i d i c a ţ i şi d o v e d i t ă de mine, c u m c ă ps ihotehn ică a c t s a l ă ..se s c a l d ă în plină ps iho log ie a e l e m e n t e i c r " ( e r a v o r b a de cr i t i ca f crmuîe i obişnui te s u m a t i v e . a aptitudin-ei p r o f e s i o n a l e ) , D- l G e o r g i a d e p r o t e s t e a z ă c u i n d i g n a r e şi cau' .ă , în lungi a r g u ­m e n t ă r i , s ă d o v e d e a s c ă c u m c ă nici un pcinc-tehnician nu eo'.e a d e p t al p s iho ­logiei e l emente lor şi c ă eu g r e c e s c c â n d susţ in a c e s t lucru . P ă c a t î n s ă c ă m a i t â r z i u D s a c a d e î n t r ' o c o n t r a z i c e r e : c ă c i c r i t i c â n d f o r m u l a m e a s t r u c ' u - a l ă sus' ine cu c o n v i n g e r e p u r şi s implu, c ă v ă i c ă r e a apt i tudine i pro fe s iona le es te d a t ă . t e o r e t i c va lab i l , de m e d i a a r i t m e t i c ă a a .pt i tud'n ikr e l e m e n t a r e ! D e a c i c o n c h i d , c e i a c e a m c o n c h i s coa-log şi p e o t r u alţii , în l u c r a r e a m e a , c ă — indi­ferent de p ă r e r i l e D < a ' e in-fene şi t o a t e a r g u m e n t e l e — p e n t r u D- l G e o r g i a d e o apt i tudine g e n e r a l ă es te o s u m ă de apt i tudini e l e m e n t a r e ; a d i c ă D - l G e o r g i - d e , ps iho log m o d e r n , î m b r ă c â n d h a l a t de paho' . 'ehnician, „ s e s c a l d ă totuş i în p l i n i ps iho log ie a e lemente lor" , c o n t r a r p r o t e s t e l o r D - s a l e !

C h e s t i u n e a d e altfel , n u p r e z i n t ă (mare i m p o r t a n ţ ă , fiind rac i mult d e n a t u r ă „ p a r t i c u l a r ă " ( a d i c ă nu es le c s - n . i a l ă în c r i t i c a î n t r e p r i n s ă d e D 1 G e o r g i a d e ) . E a n e a r a t ă î r x ă c ă D- l G e o r g i a d e şt ie s ă s e s c a . d e şi în a p a . . . c o n t r a d i c ţ i e i .

In ce le u r m ă t o a r e , r ă s p u n z â n d p u n c t e l o r d e c r i t i c ă cszr.ţij'.c, a d u s : d e D4 G e o r g i a d e lucrăr i i mele , v a n v e d e a şi a l te diiverse f e l o i de e r o r i , p e c a r e D - s a le f a c e în f u c d a r e a cr i t i ce i p e c a r e o î n t r e p r i n d e ] ) .

Primul punct d e cr i t i că , a d u s de D- l G e o r g i a d e şi cel m a i i m p o r t a n t d u p ă D - s a , e s te , d u p ă c u m a m a r ă t a t m a i sus, c ă „ f o r m u l a s t r u c l u r a . ă " sSaibilită d e mine a r fi „ s u a i a t i v ă " şi nu a r c o r e s p u n d e dec i cr i ter i i lor s t r u c t u r a l e .

i P e n t r u a v e d e â d a c ă a c e a s t ă f c r m u l ă e-.Ce c u - x a t i v ă s a u n u şi d a c ă . c o r e s p u n d e pri-nopiiilcr icilnxiturale o v o m e x a m i n a în detal iu.

D- l G e o r g i a d e c o n c h i d e n e v a l e b i l i t a t e a a c e s t e i f c r m u l e pe o c a l e f o a r t e - c i u d a t ă şi o n o r i e pi ' lntro r e g r e t a b i l ă e r o a r e d e i n t e r p r e t a r e pe c a r e o f a c e

D - s a e s u p r a unui ipootu'kt, p e c a r e l - a m p u s tu la b a z a s tudiu lu i : formu.a structurală trebue să {ic o medie oarecare a determinantelor"... deci „sumativă" a d a o g ă D- l G e o r g i a d e , f ă r ă s ă b a g e de s e a m ă c ă m e d i a p o a t e fi şi de a l t ă n a -

". t u r ă , d e pi ldă g e o m e t r i c ă şi f ă r ă s ă c o n t r o l e z e d a c ă î n t r ' a d e v ă r formula s t r u c ­t u r a l ă d a t ă de. mine es te s u m a t l v ă s a u c u m v a n e s u m a t i v ă , c ă c i în r e a l i t a t e se p r e z i n t ă sub f o r m ă de p r o d u s e d e fac tor i , dec i n e s u m a t i v ă !

Ş i a c u m s ă t r e c e m în d i scuţ ia d i r e c t ă . a formulei s t r u c t u r a l e d a t ă de mine şi s ă o c e r c e t ă m d a c ă c o r e s p u n d e s a u nu principi i lor s t r u c t u r a l e . R e c u n o s c c ă un a s e m e n e a c o m e n t a r a r fi fost p o a t e n e c e s a r şi în l u c r a r e a m e a d u p ă ce a m s t a ­bilit formula s t r u c t u r a l ă ; el a r fi ev i ta t d e s i g u r pos ibi l i tatea u n o r in terpre tăr i g r e -

•ş i te din p a r t e a c i t i torului . A m c o n s i d e r a t însă c ă a d r e s â n d l u c r a r e a numE.i s p e c i a ­liştilor, nu a fost n e v o e s ă î n s o ţ e s c t o . d e a u n a rezu l ta te l e obţ inute c u c o m e n ­tar i i şi lămurir i , pe a c e s t e a pr iv lndu- le d r e p t c o n s e c i n ţ e log ice , de la s ine î n -

• ţ e l e se .

F o r m u l a s t r u c t u r a l ă pe c a r e a m stabi l i t -o este u r m ă t o a r e a :

F = x k l . x k 2 . . . x k " I 2 n

"în c a r e x i , x2,... xn sunt d e t e r m i n a t e , i a r kl, k2,:.. kn coeficienţi i d c s t r u c t u r ă .

C e l e d o u ă cri teri i fundamenta l e a l e s t ructur i lor , d u p ă Ehrenfels, s u n t : 1 ) nesumabi l i ta tea ; şi 2 ) t ranspon ib l l i ta tea . C o r e s p u n d e formula s t r u c t u r a l ă a -c e s t o r d o u ă cr i ter i i ?

S e v e d e u ş o r c ă formula nu este sumativă, c ă c i de terminante l e nu se a d u n ă între ele, ci sunt c o n s i d e r a t e d r e p t f a c t o r i .

O d e o s e b i r e î n t r e p r e d u s şi s u m ă es te c ă d a c ă un f a c t o r a l produsulu i es te nul a tunc i în treg produsu l d e v i n e nul. p e c â n d în c a z u l sumei , î n t r e g u l nu d e v i n e nul c â n d n u m a i unul d intre t ermeni este nul. F o r m u l a s t r u c t u r a l ă r ă s ­p u n d e cu a l te v o r b e principiului c ă d a c ă l ipseşte o apt i tudine e sen ţ 'a lă unul in­divid, p e n t r u o profes iune , a tunc i însăş ap t i tud inea g e n e r a l ă p e n t r u a c e a p r o ­fesiune este nulă . D e o s e b i r e a f u n d a m e n t a l ă însă î n t r e p r e d u s şi s u m ă es te c ă c e a dintâi este t ransponlb i lă , în r a p o r t c u de terminante l e , pe c â n d c e a d e - a d o u a nu.

Pr inc ip iu l transponibl l l tăţ i i ne spune c ă s t r u c t u r a nu se s c h i m b ă , ci numai

1 ) B a n a l u l c a r e învă lu ie a s t ă z i „ P s i h o t e h n l c a " se d a t e r e ş t e nu numai' d'lficultăţilcr e n e r m e p e c a r e le p r e z i n t ă p r c b l e m e l e ei, ci în b u n ă p a r t e şi lipsei de spirit şti inţific a major i tă ţ i i r e p r e z e n t a n ţ i l o r ei. V o m a v e a o c a z i a s ă a n a l i z ă m c â t e v a a r g u m e n t e cr i t i ce a le D- l :i G e o r g i a d e , p e c a r e , din m o t i v e d e m o n o t r a t i v e , s ă - m i fie p e r m i s iă -1 c o n s i d e r a c i pr ln i re r e p r e z e n t a n ţ i i p s i h o -tehnice i .

s e t r a n s p u n e , a t u n c i c â n d m ă r ' m s a u m i c ş o r ă m o d e t e r m i n a n t ă , d e un n u m ă r a n u m i t d e or i . E s t e în d e a j u n s de c u n o s c u t ce lebrul e x p e r i m e n t a l lui Dviesch, prin c a r e s'a a r ă t a t c ă d i v i z â n d un o u d e ar ic i d e m a r e , d intr 'o j u m ă t a t e d e o u a eşlt un a n i m a l cu- a s p e c t de „ în treg" , a v â n d d o a r p r o p o r ţ i i m a i mic i . In a c e s t e x p e r i m e n t se înch ide l e g e a f u n d a m e n t a l ă b i o l o g i c ă s t r u c t u r a l ă , c e c o n t r a z i c e concepţ i i l e m e c a n i c i s t e s u m a t i v e . F o r m u l a s t r u c t u r a l ă , pe c a r e a m stabi l i t -o c o ­r e s p u n d e şi a c e s t u i pr inc ip iu de transponib i l i ta te , c ă c i în locuind pe u n a din d e ­t e r m i n a n t e , d e pildă, pe x l prin — , ob; inera :

P

F = (xJ)kl. x k 2 . . . x k "

W / 2 n

s a u :

•m^ : («•••>:•) a d i c ă , în a f a r a unei c o n s t a n t e , c u c a r e se mult ip l ică , f o r m u l a îşi p ă s t r e a z ă a c e i a ş s t r u c t u r ă d e m a i îna in te .

T r a n s p o n i b i l i t a t e a nu e s t e posibi lă şi în p r o c e d e u l surnat lv m e c a n i c i s t — p r o c e d e u p e c a r e c a u t ă să-1 susţ ină D l G e o r g ' a d e — p e n t r u c ă a c o l o o ş t irbire a d u s ă unei d e t e r m i n a n t e î n s e a m n ă o ş t irbire a d u s ă însăş i s t r u c t u r e i formulei .

D e p i l d ă : x l

— 4- X2 + ... 4 Xn

tl

a u se p o a t e n i c i o d a t ă pune s u b f o r m a :

K X I + X 2 . . . + Xn

n

D e altfel se şt ie, din o p e r a f u n d a m e n t a l ă p e n t r u studiul s t r u c t u r i l o r — a Iui Koehler: , ,D:e p h y s i s c h e n G e s t a l t e n " —• c ă şi formule le d e f iz ică, înch i zând legi d e s t ruc tur i bune . se p r e z i n t ă sub f o r m e d e p r o d u s e şi sunt transponib i le şi c ă d in c o n t r ă formule le p r i v i t o a r e la s t r u c t u r i s l a b i ( s a u l ipsă d e s t r u c t u r i ) s u n t r e p r e z e n t a t e pr in s u m e .

P r i n ce le d e m a i sus r e a r a t ă t c t c c c c a t ă c ă f c r m u l a s t r u c t u r a l ă a r e o î n s e m n ă t a t e şi un c â m p d e a p l i c a r e mult mai v a s t d e c â t a c e l a i s tructur i i p r o ­fesiunilor ( o r i e n t a r e a şi s e l ec ţ ia p r o f e s i o n a l ă ) — şi c o n d u c e la o t eor i e g e n e r a l ă a s t r u c t u r i l o r .

U n al t re i l ea cr i ter iu a l s t ruc tur i l or , d u p ă c a r e părţ i l e unui în treg ( i m p o r ­t a n ţ a lor , locul lor , e t c . ) sunt definite de însăş i î n t r e g u l (Werthzimcr. Koehler), e s t e dcEr.crr.er.ea r c r p c c t a t în f c r m u l a r t r v c l v r a l ă c e e m d a t , î n t r u c â t coe f i ­cienţii d e s t r u c t u r ă ai d e t e r m i n a n t e l o r sunt definiţi, î n t r e a l te le şi d e coeficienţi i d e i m p o r t a n ţ a a i d e t e r m i n a n t e l o r , în r a p o r t cu î n t r e g u l .

Ş i în s fârş i t un a l p a t r u l e a cr i ter iu a l s t ruc tur i lor , d u p ă c a r e d e t e r m i n a n ­te l e nu sunt p ă r ţ i independente î n t r e ele, este d e a s e m e n e a r e z o l v a t în formula s t r u c t u r a l ă , pe c a l e a coef ic ienţ i lor d e d i s t a n ţ ă î n t r e d e t e r m i n a n t e .

î n c h e i n d r ă s p u n s u l la pr imul punc t d e c r i t i c ă al D- lu i G e o r g i a d e , ţin să a r ă t c ă f c r m u l a s t r u c t u r a l ă r t j b i l i t ă c'e m i r e , pe c a l e a a trei pos tu la t e de b a z ă , p o a t e fi s tabi l i tă şi pe c a l e a unui s :ngur pos tu la t — cel fundamenta l — şi a n u m e a l transoonibi l i tăt i i formulei , în r a p o r t cu d e t e r m i n a n t e l e sa le . So lu ţ 'a m a t e m a t i c ă a condi ţ iuni lor impuse d e cr i ter iu l transpanibi l i tă ţ i i n e c o n d u c e d i r e c t l a a c e i a ş formulă n e s u m a t i v ă , în c a r e de terminante l e a u rolul d e f a c t o r i .

A r ă t â n d c ă formula s t r u c t u r a l ă s tabi l i tă d e m i n e r ă : p u r . d e poz i t i v c r i t e ­ri i lor s t r u c t u r a l e (nesumabi l i ta te , t ranspon .b i l i t a t e , i m p o z a n t a p ă r f l o . - p : n t r u în treg şi l egătur i l e î n t r e p ă r ţ i ) — c o n s i d e r p r n a c e a s t a cr i t i ca f u n d a m e n t a l ă a D- lui G e o r g i a d e , a s u p r a lucrăr i i mele , c a n e f u n d a t ă . A c e a s t ă c r i t i c ă a f o î t sprij inită d c a r p e o e r c a r e r e g r e t a b i l ă de i n t e r p r e t a r e a D lui G e o r g i a d e c a r e , s p e c u l â n d înţelesul c u v â n t u l u i „medie" , c o n c h i d e cr i le . i i s u c i a t i v e p e n t r u formula s t r u c t u r a l ă c e a m d a t , f ă r ă a c e r c e t a însă d a c ă a c e a s t ă f c r m u l ă e s t e d e fapt s u m a t i v ă . F o r m u l a se p r e z i n t ă în r e a l i t a t e sub fo. imi de p . o d u s , d e l e r a i l n a n . e , e a v â n d rolul de fac tor i ; e a este a ş a d a r nosumativă.

Al doilea punct d e c r i t i c ă a d u s de D- l G e o r g i a d e lucrăr i i mele , este în a d e v ă r des tu l de i n t e r e s a n t 1 ) . D - s a o b s e r v ă c ă coe i ic ienţ i i e m . i r i c i K 1 , K 2 . . . . K n , d in formula s t r u c t u r a l ă , p e c a r e eu îi n u m e s c coef ic ienţi d î s t r u c t u r ă , se d e t e r ­m i n ă p e b a z e de core la ţ i i şi c u m în a c e s t e c a l c u l e in terv in medii şi d i ferenţe , r e z u l t ă c ă ei (coef ic ienţ i i de s t r u c t u r ă ) închid p r o c e d e e s u m a i i v e , dec i şt for ­m u l a d a t ă d e mine este s u m a t i v ă ; c e i a c e a r fi în c o n t r a d i c ţ i e cu însăş i condiţ i i le s t r u c t u r a l e .

L a o b s e r v a ţ i a a c e a s t a îmi permi t s ă f a c m a i în tâ lu o d i g r e s i u n e : coel i» c ienţl i empir ic i aminti ţ i a u în formula s t r u c t u r a l ă acela-;, rol de a f a c e forenue i o pr i ză cu r e a l i t a t e a , a n a l o g coef ic ienţ i lor empiric i d in formulele c e f izică. S e ş t ie c ă în u r m a a p a r i ţ i e i teorie i re la t iv i tă ţ i i nu m a i e x i ş t i în fizică nici o e c u c ţ ' e d e m i ş c a r e în c a r e s ă nu f igureze ce l puţin o c o n s t a n t ă e m p i r i c ă , de pi ldă c ( i u ţ e a l a lumin i i ) . A c e s t e c o n s t a n t e nu pot fi d e t e r m i n a t ; de noi o a m e n i i p e nici o a l t ă c a l e d e c â t a u n o r medii s ta t i s t i ce , r e z u l t a t e d in tr 'o ser ie d e m ă s u r ă t o r i . C u t o a t e a c e s t e a nici un r e p r e z e n t a n t al fizicei m o d e r n e şi nici un r e p r e z r n i a n t a l teorie i s t r u c t u r a l e n u a r susţ ine a s t ă z i c ă din c a u z n c a r a c t e r u ' u i s ta t i s t i c a l coef ic ienţ i lor empir ic i , formulele fizicei şi în s c e c i a l formule le re la t iv i tă ţ i i , nu a r fi a d e v ă r a t e formule s t r u c t u r a l e .

C ă c i c a r a c t e r u l esenţ ial al unei formule , d a c ă es te ea sau nu s t r u c t u r a l a , n u es te d a t d e n a t u r a coef ic ienţ i lor empir ic i c a r e i n t - ă în f o r m j l i A c e ş i c o e ­ficienţi a u r n rol s e c u n d a r ; ei se e x p r i m ă de ob ice u prin n u m e r e întregi , z e c ' m a l ; s a u i n c o m e n s u r a b i l e şi se n o t e a z ă în g e n e r e în formulă prin l i tere c a : c, k, g, e t c , p e c a r e le p r i v i m d r e p t c o n s t a n t e . P e n t r u a v e d e a d a c ă o f o r . n u l i c î i e s a u nu s t r u c t u r a l ă v c m c e r c e t a , independent de v a l o a - e a coef ic ienţ i lor empiric i , d a c ă formula r a c p u r . d e s a u n a cr i t er i i lor s t r u c t u r a l e ; i a c a z u l formulei n c a n t r e . n e : u -rnabi l i tatea , t ranspon ib i l i ta tca , i m p o r t a n ţ a d e t e r m i n a n t e l o r în în treg şi l egă tur i l e î n t r e d e t e r m i n a n t e .

Insăş r e p r e z e n t a n t u l m o d e r n al teoriei s t r u c t u r a l e , W. Kozhler, d o v e d i n d ert is ten'a s t r u c t u r i l o r fizice (vez i : D l c p h y s i s c h e n C c s t a l t e n ) , nu a s t a t nici un m o m e n t la îndo ia lă să a c o r d e c a r a c t e r u l de- s 'rco' .uri a e : l : r l i g i şi f o n n u e d n fizică, c a r e r ă s p u n d c r i t c r i i l c r s t r u c t u r a l e , r u t c e t e c ă a c e t t e f e r r c u e conţ in şi anumiţ i coef ic ienţ i empir ic i , c e nu p o t fi stabil iţ i alifel d e c â t p e c r l e a u n o r m e c i î s ta t i s t i ce .

P r i n u r m a r e d a c ă D 1 G e o r g i a d e v r e a s"i n e ; e c a r a c t e r u l s t r u c ura l al for ­mulei c e a m d a t , p e n t r u mot ivu l c ă a c e a s t ă formulă c u - r ' n - e în ea o c - f i d e s ţ i empir ic i , a r î n s e m n a să nege a-ns îoj ş: c a r a c t e r u l structurai! a! f o n n u V o r de f i z ică a r ă t a t de Koehlct. P r i n a c e a s t a a r in tră î n s ă în c m f k t cu fiz'elenii m o d e r n i c a : Einstein. Planck, Schrozdinger. c a r i ş i -au spus c u v â n t u l .

D a r independent de cele a r ă t a t e m a i sus vo i <'a a e r m o d o v a d ă d i r e c t ă , f o a r t e s implă, pentru a a r ă t a c ă deşi c o n s i d e r â n d ccef ic ienţ l ; K 1 , K 2 . . . . Kn,. sumat iv i , formula p r o p r i u z i să nu es te s u m a t i v ă . S i punem, în a d e v ă r :

K i = a + b + c

1 ) A s u p r a p u n c t e l o r d e c r i t i c ă îmi i a u l i b e r t a t e a d e a le e x p u n e în o r d i n e a în c a r e le c r e d eu mai i m p o r t a n t e , f ă r ă a omi te , pr in a c e a s t a , v r e - u a p i m c i esenţ ia l a d u s în discuţ ie d e D- l G e o r g i a d e .

E x p r e s i u n e a : a 4 b + c

x

p e c a r e D- l G e o r g i a d e este înc l ina t s ă o c o n s i d e r e d r e p t „ s u m a ţ i v ă " , es te în r e a l i t a t e „nesumativăi" , c ă c i e a r e p r e z i n t ă n u o s u m ă , ci un p r o d u s :

a - j - b - J - c a b c X = X . X . X .

A ş a d a r : criteriile sumative ale exponenţilor nu conchid criterii sumative şi pentru formula propriu zisă. Când', p e b a z a teor ie i s t ruc tur i i an i susţ inut c ă „ î n t r e g u l nu es te o s u m ă dle p ă r ţ i c o m p o n e n t e " — pr in a c e a s t a nu a m a f i r m a t n i m i c d e s p r e c a r a c t e r u l s u m a t i v s a u nesomait iv a l coef ic ienţ i lor empir ic i , p e c a r e gre ş i t îl i n v o c ă D - l G e o r g i a d e , c i a m s p u s nuimai c ă „ o apt i tud ine p r o f e s i o n a l ă n u t r e b u e p r i v i t ă d r e p t o s u m ă d e apt i tudin i e l e m e n t a r e ( d e t e r m i n a t e ) " .

In r e z u m a t : e r o a r e a pe c a r e s'a sprij init D- l G e o r g i a d e , în a c e s t inte­r e s a n t pundt d e c r i t i c ă , a fost u r m ă t o a r e a : D - s a pornind' de là cr i ter iui de „ n e s u -mabi l i ta te" , l a c a r e t rebuie s ă r ă s p u n d ă f o r m u l a s t r u c t u r a l ă , a concTîis s ă a p l i c e a c e s t cr i ter iu şi coe f i c i enţ i lor empir ic i c o n s t a n ţ i a i formulei; a c e ş t i a nu se p o t însă d e t e r m i n a d e c â t , ( a n a l o g coef ic ienţ i lor empir ic i d in f i z ică) p e c a l e a u n o r medi i s ta t i s t i ce , f ă r ă s ă pre jud ic i eze totuşi pr in a c e a s t a cr i t er iu l d e „nesumabi l i -t a t e " , s a u s t r u c t u r a formulei p r o p r i u z ise .

Al treilea punct de c r i t i c ă a d u s d e D - I G e o r g i a d e e s t e c ă coef ic ienţ i i p e c a r i i - a m stabilit eu nu a r fi d e c â t , în m o d d e g h i z a t , lucrur i bine c u n o s c u t e în ipsihotehnică.

C h i a r d a c ă aceslt l u c r u a r fi a d e v ă r a t , c r e d e o a r e D - l G e o r g i a d e c ă în ştiinţă, o r i c e c e r c e t ă t o r este ob l iga t , p e n t r u s t a b i l i r e a unei teori i , să -ş i f ă u r i a s c ă t o t e l şi e l emente le p e care-işi spr i j ină t e o r i a ? In ş t i inţă e x i s t ă bunuri c â ş t i g a t e , de c a r e a r e dreptu l s ă u z e z e or i c ine , p e n t r u c e r c e t ă r i l e u r m ă t o a r e şi f ă r ă d e c a r e nici nu p o a t e fi posibi l p r o g r e s u l . Ş i t o t u ş m ă r t u r i s e s c c ă o p a r t e , d i n t r e ce le m a i dificile a studiului m e u , a fost în t r a t a r e a u n o r a s e m e n e a coef ic ienţ i , o r i c â t d e „ b i n e c u n o s c u ţ i " a r p ă r e a ei D- lui G e o r g i a d e .

Coef i c i entu l de i m p o r t a n ţ ă ( p r o g n o z ă ) e s t e în a d e v ă r c u n o s c u t ; lucru! a c e s t a 1-anî' arăltat şi î n l u c r a r e a m e a . In c e i a c e p r i v e ş t e î n s ă coeficientuii d e „ d i s t a n ţ ă " , deşi D- l G e o r g i a d e susţ ine c ă el nu es te d e c â t o c o r e l a ţ i e , d e o a r e c e s e e x p r i m ă în „ func ţ i e" d e c o r e l a ţ i e ( ? ) , nu-mi a r a t ă însă un l u c r u , p e n t r u a-mi d o v e d i c ă aon c o p i a t p u r şi s implu p e alţii; c a r e e s t e a u t o r u l şi c a r e e s t e o p e r a î n c a r e s 'au m a i î n t r e b u i n ţ a t coeficienţi i de d i s tanţă , s a u c o r e l a ţ i e , p e n t r u r e z o l ­v a r e a p r o b l e m e i p e c a r e m i - a m p r o p u s - o eu, a d i c ă a l e g ă t u r i l o r r e c i p r o c e d intre d e t e r m i n a n t e l e unui în treg , în s c o p u l de a t r a g e c o n s e c i n ţ e t e o r e t i c e şi p r a c t i c e p e n t r u r e z o l v a r e a s t r u c t u r i l o r ( în o r i e n t a r e a şi s e l ec ţ ia p r o f e s i o n a l ă ) , i a r n u nuimai în s c o p u l d e a giăsi core la ţ i i p r o p r i u zise, p e n t r u a ne u i tă d o a r l a ele, a ş a c u m a u obişnuit p â n ă a s t ă z i d iverş i a u t o r i — ş i a ş a c u m es te înc l ina t s ă f a c ă şi D- l G e o r g i a d e d in mărtur i s i r i l e D - s a l e ? C ă c i D- l G e o r g i a d e sus ţ ine c ă formula s t r u c t u r a l ă v a l a b i l ă a r fi c e a s implă s u i n a t i v ă ( m e d i a a r i t m e t i c ă a d e t e r m i n a n ­t e l o r ) . I o a c e a s t ă formulă n e i n t r â n d însă şi core la ţ i i l e r e c i p r o c e î n t r e d e t e r m i ­n a n t e , unmeazăi c ă le v o m c a l c u l a s e p a r a t , în scopul : 1 ) s a u de a n e u i t a l a ele, s a u 2 ) p e n t r u a a d u c e o c o r e c t a r e formulei c a r e d ă v a l o a r e a apt i tudinei p r o f e ­s ionale . O r i , în cazu l a l do i lea nepultând t u r n ă f ă r ă nici o n o i m ă core la ţ i i î n t r ' o formulă , se desch ide pr in a c e a s t a o problemă^ c r e d destuii d e dificilă, pe c a r e a m t r a t a t - o în s tudiul m e u şi c a r e , d u p ă umile le urnele cunoşt inţe , n u ştiu s ă mai fi fost t r a t a t ă în a l t ă p a r t e .

A c e l a ş lucru a m a spune şi în c e i a c e p r i v e ş t e coef ic ienţi i de s t r u c t u r ă . A c i îmi v o i p e r m i t e s ă f a c o o b s e r v a ţ i e destul de tr i s tă: D- l G e o r g i a d e î n t r e -

p r i n d e o cr i t i că unei l u c r ă r i şti inţifice, pr iv ind a d e s e o r i lucrur i le n u m a i d u p ă a s p e c t u l formal , a ş z i c e .superficial, i m p l o r â n d d r e p t a t e p e n t r u a r g u m e n t e l e D - s a l e n u m a i la ic i lor , f ă r ă s ă fi c ă u t a t s ă p ă t r u n d ă şi sensul 1 p r o b f e m e l o r cit i te .

In c e i a c e p r i v e ş t e o a l t ă a f i r m a ţ i e a D-hii G e o r g i a d e , a d r e s a t ă i a r ă ş la ic i ­lor , c u m c ă l u c r a r e a p e c a r e D^sa o c r i t i c ă n u e s t e d e c â t o c o m p l i c a r e a u n o r m e t o d e e x i s t e n t e şi nici d e c u m o teor ie ( D - s a v o r b e ş t e cu o o c a z i e c h i a r d e s p r e „ lucrur i p e r i c u l o a s e " ) — îmi p e r m i t s ă spun c â t e v a v o r b e : în p s i h o t e h n i c ă a u e x i s t a t d i v e r s e m e t o d e şi p r o c e d e e , c a d e pi ldă: v a l o r i f i c a r e a p r o b e l o r , calcului coef ic ienţ i lor de p r o g n o z ă , ca lcu lu l core la ţ i i l or î n t r e d iverse l e d e t e r m i n a n t e , —• c a r e s e f ă c e a u d e obice iu i zo la t ( d a c ă se f ă c e a u ) şi r ă m â n e a u tot i z o l a t e p â n ă la u r m ă , f ă r ă s ă fi c o n c u r a t t o a t e în tr 'o s in teză c a r e s ă n e r e z o l v e p r o b l e m a în în tregul ei. S t r ă d u i n ţ a m e a , în studiul pub l i ca t a fost — şi î n t r u c â t a m greşit , se p o a t e ! d a r nu mi s 'au a r ă t a t î n c ă d o v e z i — s ă a d u c t o a t e a c e s t e p r o c e d e e şi m e t o d e d i v e r s e sub un a c e l a ş a c o p e r i ş al „ formule i s t r u c t u r a l e " , d e a ş a n a t u r ă î n c â t în r e z o l v a r e a p r o b l e m e l o r de o r i e n t a r e şi se lecţ ie p r o f e s i o n a l ă s ă se ţ ină s e a m ă d e t o a t e d a t e l e esenţ ia le , c o n s i d e r a t e a l t ă d a t ă p a r ţ i a l şi f ă r ă l e g ă t u r i în tre ele, s ă c o n c u r e d e a s t ă d a t ă , în m o d un i tar şi cu l egătur i d e r e c i p r o c i t a t e a s u p r a r e z u l t a t e l o r u l t ime t e o r e t i c e şi p r a c t i c e .

S a u p o a t e p r i v i n d a c e a s t a d r e p t o c o m p l i c a r e a u n o r m e t o d e ex i s tente , a r v r e a s ă n e s p u n ă D- l G e o r g i a d e m a i binle, c e înţe lege D - s a pr in „ teor i e"?

Un al patrulea punct d e c r i t i c ă al D 4 u i G e o r g i a d e —- şi c u a c e a s t a n e a p r o p i e m de d e s n o d ă m â n t — p r i v e ş t e o confuzie a D - s a l e a s u p r a mediei a r i t m e t i c e .

P r o p r i u z is D^sa şt ie c e î n s e a m n ă m e d i e a r i t m e t i c ă , î n s ă o e x t i n d e şi o a p l i c ă şi a c o l o unde n u m e r g e : de p i ldă în d e t e r m i n a r e a v a l o r i i cele i m a i p r o ­babi l e a apt i tudinei profes iona le , p e b a z a d e t e r m i n a n t e l o r ei . D - s a esite d e p ă r e r e c ă es te în spiritul lui G a u s s . S ă n e în ţe l egem.

I a t ă m a i întâ iu un e x e m p l u în c a r e îşi a r e rostul m e d i a a r i t m e t i c ă : d a c ă v r e m s ă şt im v a l o a r e a c e a m a i p r o b a b i l ă a lungimei unui obiect , îl măsurăim d e m a i mul te or i , d e pi ldă de 1 0 0 , 1 0 0 0 s a u 1 0 . 0 0 0 or i , d u p ă g r a d u l d e p r e c i -z iue p e c a r e v r e m să-1 o b ţ i n e m şi luăm d r e p t r e z u l t a t m e d i a a r i t m e t i c ă a m ă ­sur i l or c ă p ă t a t e .

A c i îmi v o i p e r m i t e o d igres iune . D - J G e o r g i a d e c a u t ă s ă cr i t i c e sistemul d e v a l o r i f i c a r e p e c a r e l - a m susţ inut eu şi în c a r e c o n s i d e r d r e p t a x ă d e s ime­tr ie n u m e d i a a r i t m e t i c ă , c i medianul sau a ş a n u m i t a v a l o a r e c e n t r a l ă . D - s a a r a t ă şi c u d r e p t c u v â n t , c ă med ianu l se c o n f u n d ă c a v a l o a r e cu med ia a r i t m e ­t i c ă , în c a z u l c u r b e l o r s imetr i ce ; şi c u m m a i . t o a t e c u r b e l e de f r e c v e n ţ ă , d u p ă Gauss, sunt c u r b e s imetr i ce s a u a p r o a p e s imetr i ce , r e z u l t ă c ă î n t r e med ia a r i t ­m e t i c ă şi m e d i a n sunt d i ferenţe min imale ( d a c ă sunt ) şi nu a u dec i nici o i m p o r ­t a n ţ ă d e o s e b i t ă p r a c t i c ă s a u t e o r e t i c ă . A s u p r a a c e s t u i p u n c t sunt d e p e r f e c t a c o r d c u D-l G e o r g i a d e . D - s a nu s'a s e s i za t î n s ă c ă eu, în studiul meu , n 'am t r a t a t m e d i a a r i t m e t i c ă n u m a i din p u n c t u l d e v e d e r e pe c a r e - l c o n s i d e r ă D - s a , a d i c ă m e d i a p r o p r i u z i să a r a n d a m e n t e l o r c u r b e l o r d e f r e c v e n ţ ă s imetr i ce , s a u f o a r t e a p r o p i a t s i m e t r i c e . C i a m t r a t a t p r o b l e m a va lor i f i căr i i p r o b e l o r ( e v o r b a i a r ă ş de o problemă., D- l e G e o r g i a d e ! ) , în c a r e deşi a v e m în pr inc ip iu o condiţ ie d e s im e tr i e p e n t r u c u r b a d e f r e c v e n ţ ă , a v e m însă numai o s ingură condiţ ie: a c e a s t a este p e n t r u v a l o r i f i c a r e a c u 5 0 % ; a c i s e p o a t e a p l i c ă , p e n t r u curbe le a p r o x i m a t i v s imetr i ce şi m e d i a a r i t m e t i c ă . P e n t r u t o a t e ce le la l te v a l o r i însă , c a d e pi ldă, p e n t r u 2 5 % (mij loc ia î n t r e 0 % şi 5 0 % ) , p e n t r u 75%... e t c , păr ţ i l e d in c u r b a d e f r e c v e n ţ ă , c a r e in tră în s o c o t e a l a pr incipiului d e s imetr ie funcţ io­n a l ă , p e n t r u a n e d a p r o c e n t e l e , sunt f iz ica! puternic asimetrice şi în a c e s t c a z cons iderente l e c u n o s c u t e ( r e p e t a t e şi d e D- l G e o r g i a d e în studiul s ă u c r i t i c ) , c a r e î n d r e p t ă ţ e s c m e d i a a r i t m e t i c ă ( d r e p t p u n c t u l d e s imetr ie în jurul c ă r u i a s e g r u p e a z ă ce le la l te v a l o r i ) c a d . Şi c u a c e a s t a r e v i n la principiul de v a l o r i f i c a r e

3>e c a l e a medianului , p e c a r e 1-ath d o c u m e n t a t în l u c r a r e a m e a c ă r e z o l v ă p r o ­b l e m a în g e n e r e : şi în c a z u l c u r b e l o r s a u porţ iun i lor d e c u r b e a s i m e t r i c e şi în c a z u l p a r t i c u l a r al c u r b e l o r s imetr ice , c o n f u n d â n d u - s e în a c e s t a l d o i l e a ' c a z , p e n t r u v a l o a r e a d e 5 0 % p u r şi s implu c u m e d i a a r i t m e t i c ă .

Dea l t f e l D4 G e o r g i a d e , în c r i t i c a D - s a l e , nu a a d u s nici un a r g u m e n t d i r e c t î m p o t r i v a m e t o d e i d e v a l o r i f i c a r e sus ţ inută d e mine ( m e d i a n u l ) , c i a c ă u t a t n u m a i s ă a d u c ă unele a r g u m e n t e c u n o s c u t e în f a v o a r e a mediei a r i t m e t i c e p r o p r i u z ise , c o n t r a c ă r e i a n u a m nici eu n imic d e zis, în c a z u l unei c u r b e s i m e t r i c e ( c a z t r a t a t şi d e D - l G e o r g i a d e ) , p e n t r u s i m p M m o t i v c ă e a s e c o n f u n d ă a t u n c i

c u medianul .

S ă r e v e n i m î n s ă a c u m l a a c e a confuz ie de i n t e r p r e t a r e pe c a r e spuneaim c ă o f a c e D - l G e o r g i a d e a s u p r a mediei a r i t m e t i c e , c â n d e v o r b a de a o a p l i c ă . D - s a l e i se p a r e f o a r t e c l a r şi c h i a r susţ ine c ă este în spiri tul lui Gauss, c â n d a r a t ă c ă v a l o a r e a apt i tudinei pro fe s iona l e p o a t e fi r e p r e z e n t a t ă pr in m e d i a a r i t ­m e t i c a d e t e r m i n a n t e l o r . C u aHte v o r b e x\, >:o, .. , \ n fiind d e t e r m i n a n t e l e în p r o c e n t e a l e unui subiect , pentru o profes iune d a t ă , v a l o a r e a apt i tudinei p r o ­fes ionale a ace lu i subiec t es te d a t ă , d u p ă D- l G e o r g i a d e , p u r şi s implu d e m e d i a

. ar i tmet i că :

x i -\- X 2 + . . . -f- X n

n

A d i c ă D- l G e o r g i a d e a junge la o conc luz i e c a r e n u es te d e c â t înisăş p u n c ­tul de p l e c a r e p e c a r e - 1 c r i t i c eu în l u c r a r e a m e a , c a fiind fundamenta l greşi t , p e n t r u m o t i v e l e a r ă t a t e . A c i îmi v ine s ă c r e d c ă DA G e o r g i a d e n u a înţe les n i m i c d in l u c r a r e a p e c a r e o c r i t i c ă . D u p ă spiritul lui Gauss, i n v o c a t de D- l G e o r g i a d e , s u n t e m îndreptă ţ i ţ i s ă l u ă m m e d i a a r i t m e t i c ă d e pildă a m ă s u r ă t o ­rilor mult iple f ă c u t e a s u p r a unei s i n g u r e d e t e r m i n a n t e , d a r n u m a i a t â t ; în lu ­c r a r e a m e a a m a r ă t a t destul d e c l a r c ă es te greş i t l u c r u a l u a o m e d i e , p u r şi .simplu a r i t m e t i c ă , a m ă s u r ă t o r i l o r c a r i p r i v e s c lucrur i d i v e r s e , în s p e ţ ă : d e t e r ­m i n a n t e ps ih i ce c a r i nu p r e z i n t ă t o a t e a c e l e a ş i i m p o r t a n ţ e în în treg şi c a r e a u , d u p ă c u m ştim, g r a d e diferi te d e l e g ă t u r ă în tre ele. D- l G e o r g i a d e n u o b s e r v ă c ă î n m e d i a a r i t m e t i c ă p r o p r i u zisă, a v e m s imetr ie p e r f e c t ă în r a p o r t cu t o a t e „de terminante l e"?

Ş i -apo i d u p ă p r o c e d e u l medie i a r i t m e t i c e p u r şi s implu, sus ţ inut de D- î G e o r g i a d e , s e m a i p o a t e c o n c h i d e şi u r m ă t o r u l r e z u l t a t foarte c o m i c : se şt ie c ă î n t r ' o profes iune in tră , în tr 'o a n u m i t ă m ă s u r ă , f o a r t e mul te apt i tudin i posibi le , d o a r c ă une le s t a u pe o s o a r ă d e i m p o r t a n ţ ă m a i m a r e şi a l te le sunt cu to tu l s e c u n d a r e . In formula medie i a r i t m e t i c e , a D-lui G e o r g i a d e , net i ind însă p r e ­v ă z u t a c e s t cr i t er iu d e se lecţ i ime, î n s e a m n ă c ă p e n t r u t o a t e profes iuni le s ă a v e m •aceiaş med ie a r i t m e t i c ă ; a d i c ă a m c o n c h i d e c ă un indiv id s ă fie tot u n a d e a p t p e n t r u t o a t e profes iuni le!

In formula s t r u c t u r a l ă p e c a r e o c r i t i c ă D- l G e o r g i a d e , d i m p o t r i v ă , c h i a r d a c ă n u m ă r u l d e t e r m i n a n t e l o r este m a r e , c u a t â t f o r m u l a c o n d u c e la diferenţieri mai p r e c i s e , p e n t r u c ă î n a c e a f o r m u l ă se l ec ţ iunea d e t e r m i n a n t e l o r şi i m p o r t a n ţ a l o r es te d a t ă d e coeficienţi i de s t r u c t u r ă .

Un al cincilea punct de c r i t i c ă , p e care -1 a d u c e D-l G e o r g i a d e lucrăr i i m e l e — şi c u a c e a s t a a m ajuns la p u n c t u l final — e s t e c ă m ă c o n t r a z i c : d u p ă c e c o m b a t principiul s u m a t i v m ă î n t o r c a p o i din n o u l a el, r e c o m a n d â n d c a în p r a c t i c ă o d e t e r m i n a n t ă să fie c a l c u l a t ă p e b a z ă d e med ie a tes te lor .

D i f i cu l ta tea în c a r e a c ă z u t de a s t ă d a t ă D- l G e o r g i a d e se r e z o l v ă f o a r t e u ş o r , pe b a z a u r m ă t o a r e l o r c o n s i d e r e n t e : eu a m suisţinut c ă n u a v e m dreptu l s ă f a c e m p u r şi s implu o medie d e aptitudini d iverse , a ş a c u m f a c e D- l G e o r g i a d e , •dar n a m susţinut n i căer i c ă n u a v e m d r e p ţ i i d e a n u lua, p e c a l e d e med ie ,

v a l o a r e a c e a m a i p r o b a b i l ă a unei s i n g u r e d e t e r m i n a n t e , d u p ă c u m a n a l o g în: f iz ică o lung ime , d e p i ldă , e s t e d a t ă d e m e d i a unui c o l e c t i v d e m ă s u r ă t o r i . A ş a . d a r c o n t r a d i c ţ i a în c a r e v e d e D 4 G e o r g i a d e c ă a ş fi c ă z u t eu, se e x p l i c ă printt'o-, s implă s a u g r a v ă confuz ie a D e s a l e .

In concluzie rezumând 1 : în a f a r a punctu lu i „do i" d e c r i t i c ă , r i d i c a t d e EW" G e o r g i a d * , c a r e deşi nu a d u c e nici un prejudic iu teor ie i , d u p ă cutn a m dmwaditi. d a r c a r e p r e z i n t ă t o t u ş un deoseb i t interes , pr in p r o b l e m a i n t e r e s a n t ă p e c a r e o pune , p u n c t c a r e just i f ică deal t fe l e x i s t e n ţ a studiului D - s a l e c r i t i c — toater ce le la l te p u n c t e d e c r i t i c ă a d u s e d e D-il G e o r g i a d e lucrăr i i mdie se b a z e a z ă p u r şi s implu p e e r o r i g r a v e şti inţifice s a u d e i n t e r p r e t a r e a l e D - s a l e .

E p ă c a t c ă D 4 Georgiadfe s 'a g r ă b i t s ă d'ea drumul şi u n o r r â n d u r i n u îndestul de ch ibzui te , î n t r ' o r e v i s t ă d e filosofic, c u a t â t m a i mult , c u c â t D - s a ¡ d o v e d e ş t e c ă se p o a t e mani fes tă , uneor i , şi pr in tr 'un spirit c r i t i c r e m a r c a b i l .

G . Z A P A N

O R I E N T A R E Ş I S E L B C T j E P R O F E S O N A L A

Replică

In cons ideraţ i i l e g e n e r a l e c r i t i c e a l e studiului n o s t r u a s u p r a lucrăr i i d-lui Z a p a n , publ i ca t î n N o . 1 a l R e v i s t e i d e F i l o s o f i e d k i 1 9 3 1 , r e l e v a m o b i e c t i v şi a c a d e m i c , f ă r ă subînţe lesur i şi a luziuni p r i n t r e a l te multe: f a c t u r a t ă i o s d e d o g m a -

( t i c ă şi r ă z b o i n i c ă a studiului d-sa le , c u m şi o p r o c e d u r ă e x p e d i t i v ă de a t r e c e în categor ia l teor i i lor d e f u n c t e s a u a n a h r o n i c e , coacepţ iurm şi m e t o d e f u n d a m e n ­t a l e a le ps ihotechnice i c o n t e m p o r a n e , p e n t r u a f a c e loc unei i luzorii concepţ iun i c a r e g ă s i n d u - s e î n c ă în f a z a d e n e c r i s t a l i z a r e şti inţif ică, n u se i m p u n e a spiritului n o s t r u cu cer t i tud inea d e a d e v ă r ştiinţific, t emein ic şi ob iec t iv .

In î n t â m p i n a r e a pe c a r e o a d r e s e a z ă cri t ice i n o a s t r e p e n t r u s a l v a r e a debilei s a l e p lăsmuir i şi r e v e n d i c a r e a paterni tăţ i i sa le , d - s a se s t r ă d u i e ş t e s ă d e m o n s t r e z e , •de a s t ă d a t ă „laicilor" nef ic ţ iunea teoriei s a l e şi e r o a r e a conc luz ie i n o a s t r e c a r e sublinia n e c o n s i s t e n ţ a s a d in punc t d e v e d e r e şti inţif ic.

S ă l ă m u r e s c din n o u p r o c e s u l discuţ ie i n o a s t r e , mi se p a r e c e v a inutil şi în plus nu^mi p l a c reedi tăr i l e . P r o b l e m a c a r e se pune a c u m este c l a r ă : C e a r g u m e n t e n o i a d u c e d-1 Z a p a n în sprijinul teoriei D- sa l e , p e n t r u a-mi d o v e d i c ă formula s a s t r u c t u r a l ă nu este s u m a t i v ă şi c ă i n t e r p r e t a r e a m e a în a c e s t sens a r fi e r o n a t ă ? S ă e x a m i n ă m c a r e este t ă r i a pr inc ipi i lor pe c a r e se b a z e a z ă a c e a s t ă formulă . E s t e m o ­m e n t u l s ă r e m a r c ă m o c u r i o a s ă a r g u m e n t a ţ i e în sprij inul a c e s t e i a , c o n s t a t a t ă c u pr i le ju l cetiri i studiului c a şi al răspunsu lu i d e a l ă t u r e a . In locul confruntăr i i a c e s ­te i formule c u r e a l i t a t e a , în locul unei ana l i ze e x p e r i m e n t a l e c a r e s ă ver i f i ce v a l i -

« d i t a t e a sa , D - s a s c o a t e a c e a s t ă va l id i ta t e din simplul s ă u a c o r d l o g i c cu criterii le f u n d a m e n t a l e a l e s t ruc tur i lor stabil i te d e Ehrenfels. anume: nesumabilitatea şi transponibilitatea, a c o r d c a r e d a c ă p a r e s a t i s f ă c ă t o r au toru lu i pentru a d o v e d i a c e a s t ă va l id i ta te , nu ni se p a r e n o u ă , c a r e ştim că măsurile numerice în psiho­logie nu sunt un mijloc de analiză decât în măsura în care ele se subordonează spiritului experimental. D a r s ă r e p r o d u c e m c h i a r a r g u m e n t a ţ i a autorulu i : „ o d e o ­sebire î n t r e p r o d u s şi s u m ă este c ă d a c ă u n f a c t o r a l produsulu i este nul a t u n c i în treg p r o d u s u l d e v i n e nul, c â n d n u m a i unul d intre t ermeni este nul. Formula structurală răspunde cu alte vorbe principiului că dacă lipseşte o aptitudine esen­ţială unui individ, pentru o profesiune, atunci însăşi aptitudinea generală pentru acea profesiune este nulă". A c e s t a este principiul fundamenta l al formulei s t r u c ­t u r a l e a D-lui Z a p a n , e x p r i m a t c l a r c h i a r d e D - s a .

I a t ă a c u m o b s e r v a ţ i a n o a s t r ă cr i t i că : C i n e ne d o v e d e ş t e n o u ă v a l o a r e a o -b i e c t i v ă a aces tu i pr inc ipiu t eore t i c? C e c a z u r i e x p e r i m e n t a l e , ce o b s e r v a ţ i i din v i a ţ ă n e c o n f i r m ă a c o r d u l s ă u c u r e a l i t a t e a s a u conţ inutu l său: c ă apt i tudinea pro fe s iona lă g e n e r a l ă este nulă , a t u n c i c â n d l ipseşte u n a spec ia lă? E x p e r i e n ţ a de t o a t e zilele n e a r a t ă deseor i c ă d e t e r m i n a n t a a b s e n t ă p o a t e fi supl inită în v i r t u t e a c o m p e n s a ţ i i l o r funcţ ionale , f ă r ă c a apt i tudinea g e n e r a l ă s ă sufere . In f o t o g r a m e -trie , de e x e m p l u c e c i t a t e a c r o m a t i c ă s a u a b s e n ţ a culor i lor n u î m p i e d e c ă pe cei c a r e

< a u o a s e m e n e a def ic ienţă să in terpre teze f o t o g r a m e l e . A b s e n ţ a cu lor i lor în foto­g r a m e spune F. Lieber într 'un ar t i co l publ icat în Psychotechnische Zeitschrift, j e n e a z ă mult pe indivizii c u v e d e r e a n o r m a l ă a c ă r o r percepţ i i ob iec t ive se b a -t e a z ă pe v i s iunea c o l o r a t ă . C a z u l este c o n t r a r p e n t r u a c r o m a t i c i , car i , n e a v â n d a c e a s t ă obişnuinţă , i n t e r p r e t e a z ă impresiuni le f o t o g r a m e l o r f ă r ă nici o di f icultate . P r i n u r m a r e , de f i c i enţa unei d e t e r m i n a n t e funcţ ionale nu î m p i e d e c ă exerc i ţ iu l a p -titudinei g e n e r a l e profes iona le . A c e l a ş l u c r u cu miop ia s a u h y p e r m e t r o p i a . In a -ce iaş o r d i n e d e idei p o a t e fi amint i t şi c a z u l celebrului p i c t o r Styka, c a r e nu r e u ş e a teste le d e m e m o r i e v i z u a l ă p e c a r e le d e s l e g a s a t i s f ă c ă t o r un copil de 8 ani şi d e s p r e c a r e Binet a publ icat o not i ţă în Année Psychologique din 1 9 0 9 . F e ­nomene le a c e s t e a d e suplinire, a d i c ă c a z u r i l e c â n d individul în locueş te d e t e r m i ­n a n t a unei funcţiuni p r i n t r ' u n m e c a n i s m c a r e j o a c ă a c e l a ş r o l c a şi d â n s a , sunt c u r e n t e în v i a ţ a d e t o a t e zilele. Dal toniş t i i d e pi ldă, deşi sunt incapabi l i s ă d e o ­s e b e a s c ă v e r d e l e d e r o ş u le d e o s e b e s c totuşi d u p ă g r a d u l lor de luminoz i ta te . A -

c e l a ş l u c r u se p o a t e s p u n e şi d e s p r e ta lentu l muz ica l , u n a din ce le mai c o m p l e x e ; apt i tudini , în c a r e e v e n t u a l e def ic ienţe se p o t a c o p e r i în v e d e r e a a s i g u r ă r i i e x e r ­ciţiului s ă u . Beethoven, deşi surd , n'a fost î m p i e d e c a t totuşi d e a seri şi lăsa. o p e r e m u z i c a l e admirab i l e . T o a t e a c e s t e c a z u r i ne d e m o n s t r e a z ă câ t d e r e l a t i v ă şi n e s i g u r ă p o a t e fi v a l o a r e a formulei s t r u c t u r a l e a D-lui Z a p a n , c â n d ea se-b a z e a z ă pe un pr inc ip iu d e s t r u c t u r ă c a r e nu-şi g ă s e ş t e î n t o t d e a u n a c o r e l a t i v u l în r e a l i t a t e . C o n f o r m c h i a r teorie i sa le , v a l o a r e a apt i tudinei g e n e r a l e d e v i n e nulă. c â n d unul din factor i i d e t e r m i n a n t e l o r l ipseşte . R e a l i t a t e a ne spune a l t c e v a însă-In a c e l a ş c a z , v a l o a r e a pro fes iona lă a individului n u d e v i n e nulă , c ă c i def ic ien­ţele r e l a t i v e p o t fi suplinite . N e p o t r i v i r i l e formule i D- lu i Z a p a n cu r e a l i t a t e a . sunt ev idente , d e o a r e c e e a nu i n t r ă în c a d r e l e ei. D a r c e v a m a i mult! F i i n d v o r b a d e o formulă s t r u c t u r a l ă a apt i tudinei , a v e m dreptu l s ă ne î n t r e b ă m : c e a n a l i z ă s t r u c t u r a l ă a acesteia p r e z i n t ă d â n s u l p e n t r u a fi îndrituit s ă c o n s t r u i a s c ă -o n o u ă formulă? C a r e es te s t r u c t u r a apt i tud ine lor a c ă r o r formulă o p r e c o n i z e a z ă ? D e t e r m i n a n t e l e : X 1 , X 2 , X n . Indicaţ i i le sunt v a g i . C a r e e s t e n u m ă r u l d e t e r m i ­n a n t e l o r unei apt i tudini? E s t e el a c e l a ş p e n t r u t o a t e ? C a r e es te r a p o r t u l formulei , c u s i tuaţi i le a c e s t e a c a r a c t e r i s t i c e a le di fer i te lor apt i tudini? I a t ă o serie de c h e s ­tiuni în l e g ă t u r ă c u s t r u c t u r a apt i tudinei c a r e nu-s c e r c e t a t e d e D^l Z a p a n , şi. c a r e ne f a c s ă ne îndo im d e v a l o a r e a o b i e c t i v ă a formulei sa le . Avem dreptul să întrebăm pe ce realitate psihologică structurală se grefează sau bazează această formulă? D e s i g u r . P r o b l e m a s tructur i i apt i tudinei este d e p a r t e d e a fi l ă m u r i t ă în. ps iho log ia vremi i n o a s t r e . E a este p o a t e u n a din cele m a i sp inoase şi c o n t r o v e r s a t e p r o b l e m e . S u n t ps iholog i c a r e t ă g ă d u i n d c h i a r e x i s t e n ţ a d e t e r m i n a n t e l o r funcţ io ­nale , r e d u c apt i tud inea la un p r o c e s spec i f ic e l e m e n t a r c a r e n u m a i el a r exp l i ca , v a l o a r e a rendementu lu i s ă u . P e n t r u alţii spec i f i c i ta tea apt i tudini i s 'ar d a t o r i a n u ­m i t o r forme de c a r a c t e r , i n t e r a c ţ i u n e a a c e s t o r f o r m e c u dispoziţ i i le f o r m a t e d e e d u c a ţ i u n e fiind la b a z a o r i c ă r e i apt i tudini . B inef a susţ inut o a s e m e n e a c o n ­cepţ i e pe b a z a faptului , c ă o r i e n t a r e a g e n e r a l ă a spiritului d e t e r m i n ă a p a r i ţ i a a -n u m i t o r ca l i tă ţ i d e apt i tudine . C h i a r ap t i tud inea g e n e r a l ă la c a r e se r e f e r ă D - I Z a p a n n u se ştie prec i s ce es te , d e o a r e c e concepţ iuni le p a r t i c u l a r e p r i v i t o a r e la. e a a b u n d ă .

E s t e a c e a s t ă apt i tudine rezu l ta tu l s intet izări i di feri te lor e lemente c a r e a r in tra în cons t i tu ţ ia apt i tudinei? E s t e e a e x p r e s i u n e a unei c a p a c i t ă ţ i c e n t r a l e , c u m c r e d e a Flourens? S a u e a rezu l tă din c o n l u c r a r e a a doi f ac tor i unul spec ia l şi a l t u l c e n t r a l c u m susţine Spearman, pe b a z a in tercore la ţ iun i lor şi i erarhie i coe f i c i en ­ţ i lor de core la ţ iune? T e o r i i l e n u sunt î n s ă n u m a i a c e s t e a ; m a i t rebu iesc amint i te c e a a lui Thomson şi Bcown, d u p ă c a r e apt i tudini le s ' ar d a t o r i g r u p ă r i i la î n t â m ­p l a r e a unui n u m ă r d e fac tor i e l ementar i şi a c e e a a lui Thorndike, c a r e găsindl coef ic ienţ i de c o r e l a ţ i e mici în tre funcţiunile a s e m ă n ă t o a r e a c o n c h i s i n d e p e n d e n ţ a funcţ iona lă a apt i tudini lor , c a r e nu s 'ar inf luenţa unele pe altele şi nici in t er f era între ele . C e r c e t ă r i l e m a i noi a l e lui Pieron, to t pe b a z ă d e core la ţ iuni tind să: inf irme t e z a lui Thorndike, de o a r e c e el a d m i t e e x i s t e n ţ a u n o r a s e m e n e a c o m p l e x e : s a u s i s t eme funcţ ionale . C i n e e x p r i m ă a d e v ă r u l ? Pieron s a u Thorndike? In defi­nit iv a m b e l e teori i se b a z e a z ă pe c e r c e t ă r i e x p e r i m e n t a l e . C a r e d intre ele a r e d r e p t a t e ? E s t e g r e u în stadiul a c t u a l al problemei d e a o p t a pentru una s a u a l t a , c ă c i ea este î n c ă o b s c u r ă . U n a d e v ă r a t o m d e şt i inţă nu t rebue să se h r ă n e a s c ă c u iluzii.

P s i h o l o g i a aptitudinii în f a z a ei a c t u a l ă este î n c ă v a g ă , n e p r e c i s ă . B a z e l e ei sunt p r e a instabile şi p r e a var iab i l e ; e le s e p o t s c h i m b a c h i a r mâine , d e o a r e c e -sunt în funcţ ie d e rezu l ta te l e noui lor c e r c e t ă r i . P r i n u r m a r e , ins tabi l i ta tea şi n e -p r e c i z i u n e a aces t e i psihologi i , f a c e m a i puţ in c a o r i c â n d p r o p i c e c o n s t r u i r e a unei formule s t r u c t u r a l e a apt i tudinei , a t â t a v r e m e c â t a s u p r a structurii s a l e ps iho log i r n u sunt î n c ă d e a c o r d . D . Z a p a n cons tru ie ş t e pe un t eren ambigu , m o a l e ; t e o r i a D - s a l e nu se g r e f e a z ă nici pe o r e a l i t a t e s t r u c t u r a l ă şi nici pe u n a e x p e r i m e n t a l ă . E a es te o an t i c ipa ţ i e ; e a n u a r e d e c â t o r e l a t i v ă v a l o a r e d e f o r m u ­l a r e m a t e m a t i c ă . E a es te c o n s t r u i t ă pe c a l e d e deduc ţ iune m a t e m a t i c ă şi m a r e l e ei c u s u r este d e a a v e a p r e t e n ţ i a s ă s u b s u m e z e o rea l i ta t e pe c a r e n'o c u n o a ş t e -

C i n e ne g a r a n t e a z ă n o u ă e x i s t e n ţ a a c e l o r d e t e r m i n a n t e pe b a z a c ă r o r a D - s a îşi cons tru ieş te f or m ula? R e a l i t a t e a lor p o a t e fi pur f ic t ivă . Şi c e v a mai mult , c e ne g a r a n t e a z ă n o u ă o b i e c t i v i t a t e a a c e l o r coef ic ienţi d e d i s t a n ţ ă şi i m p o r t a n ţ ă ? D e ­s i g u r a u t o r i t a t e a ps ihologie i s t r u c t u r a l e g e r m a n e . I a t ă ult imul re fug iu s a l v a t o r al teorie i D-lui Z a p a n . A m a j u n s cu d i scuţ ia c r i t i c ă l a un punc t , a s u p r a c ă r u i a , d a c ă n e a n g a j ă m , n u n e - a r m a i r ă m â n e d e c â t s ă n e î n d e p ă r t ă m din c e în ce d e o b i e c ­tul a c e s t u i r ă s p u n s . D i n cons idera ţ i e p e n t r u a u t o r şi p e n t r u şefii a c e s t e i s c o a l e d e ­c l inăm o p o r t u n i t a t e a unei a s e m e n e a discuţ iuni . A m i n t i m d o a r c ă însăş i s t r u c t u r a f i z i c o - m a t e m a t i c ă a a c e s t e i ps ihologi i e s te în d e s a c o r d cu r e a l i t a t e a . S ă r e v e n i m dec i la m a t c ă . D - n u l Z a p a n r e c u n o a ş t e j u s t e ţ e a o b s e r v a ţ i u n i l o r n o a s t r e c o n s e m n a t e la p u n c t u l 2 a l răspunsu lu i s ă u ; p e n t r u a anu la v a l o a r e a i m p o r t a n ţ e i lor , D - s a îmi i n v o a c ă a u t o r i t a t e a u n o r s a v a n ţ i c a E ins te in , P l a n c k e t c . D - s a se s f o r ţ e a z ă s ă - m i d o v e d e a s c ă c ă p r o b l e m a coef ic ienţ i lor d e s t r u c t u r ă nu p u t e a fi t r a t a t ă altfel d e c â t î n spir i tul noi lor concepţ iun i a l e fizicei m o d e r n e . îmi î n g ă d u i s ă a m i n t e s c D-lui Z a p a n c ă eu n'am c r i t i c a t d e l o c l eg i t imi tatea mediei a r i t m e t i c e în c i r c u m s t a n ţ e l e s p e c i a l e a l e a c e s t o r şt i inţe, ci n u m a i a m c o n s t a t a t , c ă o r i c â t a r fi d e hul i tă , cr i t i ­c a t ă şi e v i t a t ă a c e a s t ă m e t o d ă , e a este indispensabi lă c e r c e t ă r i l o r a t â t fizice, c â t şi ps ihotehnice în cazur i l e d e d e t e r m i n a r e c a n t i t a t i v ă a apt i tudin i lor . C e e a c e a făcut şi D- l Z a p a n . U t i l i z a r e a ei în core laţ iuni le de d i s t a n ţ ă şi i m p o r t a n ţ ă d e c a r e a r e n e v o i e D - s a p e n t r u r e z o l v a r e a r a p o r t u l u i în tregulu i c u păr ţ i l e s a u al a c e s t o r a î n t r e ele, n u se p o a t e f ă r ă c o m p r i m ă r i şi sumaţ iuni le c a r a c t e r i s t i c e u n o r a s e m e n e a o p e r a ţ i u n i . D i n a s e m e n e a cons ideraţ iuni a u i z v o r î t p r i m a c a şi c e a d e a d o u a o -b iecţ iune p r i n c i p a l ă a n o a s t r ă , c a r e r e m a r c a u principiul d e s imetr i e m e c a n i c ă inerent c h i a r formulei s t r u c t u r a l e . A c e s t e ob iec ţ iun i îşi a u temeiul c h i a r în a l in ia ­tul studiului său dela p a g . 4 7 0 : „ în p r a c t i c ă n e p u t â n d e x p r i m a d e t e r m i n a n t e l e de ­c â t pr in m ă s u r i , c a r e închid în ele eror i probabi l e , inevi tabi le , n u n e r ă m â n e d e ­c â t o s i n g u r ă ca le : să le e x p r i m ă m p r i n m ă s u r i l e ce l e m a i probabi le , a d i c ă pr in v a l o r i medi i , c a l e c u n o s c u t ă dealt fe l şi în d e t e r m i n a r e a m ă s u r i l o r fizice". A l i ­n iatul a c e s t a d e o c l a r i t a t e şi e v i d e n ţ ă j e n a n t ă p e n t r u formula D-lui Z a p a n , c o n ­firmă c a r a c t e r u l s ă u g e n e r a l s u m a t i v c a şi cel p a r t i c u l a r , d a c ă ne a ş e z ă m din punctu l d e v e d e r e spec ia l al d e t e r m i n a n t e l o r . P r i n u r m a r e a c u z a ţ i a d e g r e ş i t ă in­t e r p r e t a r e a sensului "rormuleT s t r u c t u r a l e , a d u s ă în p u n c t e l e cr i t i ce 1 şi 2 , nu e s t e d e l o c î n t e m e i a t ă , i n t e r p r e t a r e a n o a s t r ă fiind d e per fec t a c o r d c u spiritul a c e s t u i al iniat , pr in c a r e a u t o r u l r e c u n o a ş t e impos ib i l i ta tea t r a d u c e r i i d e fapt a formulei s t r u c t u r a l e f ă r ă a j u t o r u l medi i lor s ta t i s t i ce . A s t f e l d i v e r s i u n e a d i a l e c t i c ă c a r e se f a c e în p r i m a p a r t e a răspunsu lu i p e n t r u s a l v a r e a formulei c a d e , v a l o a ­r e a a c e s t e i a fiind s tr ic t c o n d i ţ i o n a t ă d e copr insu l c o n t r a d i c t o r i u al al iniatului de m a i sus . D e c i p o a t e fi c o n s i d e r a t ă f o r m u l a s t r u c t u r a l ă s t re ină de o r i c e pr inc ipiu s u m a t i v , a t â t a t imp c â t a c e s t pr inc ipiu e s t e inc lus în c h i a r cons t i tu ţ ia s a ? O r i c e l o g i c ă o b i e c t i v ă t r e b u e s ă r e c u n o a s c ă temeiul o b s e r v a ţ i e i n o a s t r e în c o n t r a formei ambigu i sub c a r e s e prez in tă formula D-lui Z a p a n .

D- l Z a p a n m a i i r o n i z e a z ă ades iunea n o a s t r ă l a spiri tul metode i mediei a r i t ­m e t i c e în cazur i l e de d e t e r m i n a r e a v a l o r i i p r o b a b i l e a apt i tudine i g e n e r a l e . E -x i s t ă însă o deoseb ire m a r e în tre mine şi D - s a , în m o d u l d e c o n s i d e r a r e al for­mule lor r e s p e c t i v e , d u p ă c a r e se f a c e a p r e c i e r e a aces t e i apt i tudini g e n e r a l e . D-nu l Z a p a n c o n s i d e r ă l eg i t imă apriori o formulă a l e c ă r e i b a z e , d u p ă cum a m a r ă t a t m a i sus , sunt p u r f ict ive , f ă r ă l e g ă t u r ă c u r e a l i t a t e a ; f o r m u l a p r e c o n i z a t ă d e mine , r e c u n o s c n u p o a t e a v e a o a s e m e n e a leg i t imitate a p r i o r i c ă ; î n t r e b u i n ţ a r e a ei este c h e s t i u n e d e p u r ă o p o r t u n i t a t e şi de c o m o d i t a t e . E a nu p o a t e uti l iza d e c â t r e z u l ­ta te l e furnizate d e e x p e r i e n ţ ă . V a l o a r e a şi ut i l i tatea e i este c o n f i r m a t ă d e s e r ­v ic i i le i m e d i a t e p e c a r e le p o a t e a d u c e în c e r c e t ă r i l e e x p e r i m e n t a l e de a c e s t gen şi d e c o n f r u n t ă r i l e c u c a p a c i t a t e a p r o f e s i o n a l ă d e c a r e f a c e d o v a d ă individul , în c u r s u l ucenic ie i s a u exerc i ţ iu lu i profes iona l , în u r m a p lasăr i i sa le profes iona le . N e p l a c e s ă r e c u n o a ş t e m r e l a t i v i t a t e a procedeu lu i d a r şi s i g u r a n ţ a lui, c e e a c e n u es te c a z u l c u t e o r i a a p r i o r i c ă a D-lui Z a p a n . M i j l o a c e l e d e c o n t r o l şi d e s t a ­bil ire a eror i lor , pos ibi le î n t o t d e a u n a în o r i c e g e n de măsurătf jr i u m a n e , mai a les

în domeniu l f enomene lor psihice, cons t i tu i eac o g a r a n ţ i e în a d a p t a r e a aces t e i m e ­t o d e rea l i tăţ i i lor . A m r e m a r c a t î n s ă c ă D^sa t r e c e p r e a u ş o r , pes te fundamen­t a r e a b i o - p s i h o l o g i c ă a ace s t e i m e t o d e f ă c u t ă c u a r g u m e n t e şti inţifice şi peste mi j loace le d e c o n t r o l şi g a r a n ţ i e la c a r e a m f ă c u t a luz ie m a i sus . T r e b u i a m a i întâ i c a D- l Z a p a n s ă ne d o v e d e a s c ă c ă a c e a s t ă f u n d a m e n t a r e este greş i tă şi a p o i s ă c o n c h i d ă a s u p r a „ e r o r i l o r " p e c a r e e a l e -ar conţ ine . N u s e ca l i f i că a ş a u ş o r d e „ e r o n a t ă " o m e t o d ă c a r e es te c h e i a d e b o l t ă a c e r c e t ă r i l o r într'o şt i inţă. A s p e c t u l prob lemei nu e r a n u m a i m a t e m a t i c ; m a i e r a şi cel b io log ic şi cel al c o n ­t i n g e n ţ e l o r profes iona le .

In p a r t e a f inală a răspunsulu i , D - s a t r a g e un a r g u m e n t î m p o t r i v a p u n c t u ­lui n o s t r u d e v e d e r e , din r e l a t i v a e t e r o g e n e i t a t e în c a r e s 'ar găs i una fa ţă de a l t a diferitele d e t e r m i n a n t e a le unei apti tudini , c e e a c e nu a r îndritui de l o c sub­s u m a r e a lor în tr 'o med ie a r i t m e t i c ă , . cons iderată c a o c o n s t a n t ă c e n t r a l ă a lor . E t e r o g e n e i t a t e a a c e a s t a în rea l i ta t e es te n u m a i a p a r e n t ă ; d a c ă ne punem din punctu l de v e d e r e al ex i s tenţe i lor, d e t e r m i n a n t e l e nu pot fi a t â t de diferite, p e n -t r u c ă a c e a s t a a r f a c e o r i c e s inergie func ţ iona lă să fie imposibi lă . A f a r ă de a c e a s t a m u l t e d intre e le pot fi f ac tor i comuni , a c e l e a ş i e l emente de b a z ă fiind s t r â n s l e g a t e î n t r e ele pr in corefaţ iuni n e r v o a s e . D a r c h i a r studiul core la ţ iun i lor dintre dânse le , n e - a r indica d a c ă ele sunt d i v e r g e n t e unele faţă' de altele. N u m a i în c a z u l c â n d coeficienţi i de c o r e l a ţ i e n e - a r a r ă t a opoz i ţ ia sau e t e r o g e n e i t a t e a lor r e c i p r o c ă , n u m a i în tr 'un a s e m e n e a c a z v o m r e n u n ţ a la r e u n i r e a lor sub f o r m a unei c o n s t a n t e c e n t r a l e . U r m e a z ă deci c ă formula p r o p u s ă de mine „ în spiritul iui G a u s s " , d u p ă D- l Z a p a n , nu e s t e nici a r b i t r a r ă şi nici suscept ibi lă de c o n -fus iunea pe c a r e m i - o a tr ibu ie D - s a c u a t â t a g r a ţ i e şi î n c r e d e r e .

In c e p r i v e ş t e e x p l i c a r e a c i r c u m s t a n ţ e l o r în c a r e se ut i l izează med ia ar i t ­m e t i c ă şi medianul , o b s e r v că s u p e r i o r i t a t e a celui d in u r m ă es te r e l a t i v ă , fiind în funcţie de d i spers iunea s a u i r e g u l a r i t a t e a rezu l ta te lor . D a c ă este v o r b a d e i n e x a c t i t a t e , med ianu l p o a t e induce în e r o a r e , tot a t â t de bine c a şi m e d i a a r i t m e t i c ă . C i t e z ast fe l d u p ă C l a p a r e d e u r m ă t o a r e l e m ă s u r i :

I serie: 5 , 6 , 9 , 10 , 12 ( 9 ) I I „ : 6 , 7, 8 . 1 1 , 1 4 ( 8 )

M e d i a n u l primei serii este 9 ; med ianu l celei de a d o u a este 8 . M e d i a n u l cel mai m i c ( 8 ) c o r e s p u n d e unei serii d e m ă s u r ă t o r i , în c a r e va lor i l e r e s p e c t i v e sunt s u p e r i o a r e numer ieeş te , v a l o r i l o r din p r i m a serie , c a r e a u de med ian o v a l o a r e s u p e r i o a r ă lui ( 8 ) , a n u m e 9 . A m c i ta t a c e s t e x e m p l u pentru a a r ă t a c â t sunt de p r i m e j d i o a s e genera l i zăr i l e d o g m a t i c e în ps ihologie , ma i a les ce le m a t e m a t i c e . A v e m impres ia c ă Dl Z a p a n din pr ic ina unei ca l i tăţ i de formaţ iune profes iona lă , s a c r i f i c ă p r e a mult real i tăţ i le ps iho log ice c e l o r m a t e m a t i c e . T e o r i a D - s a l e se r e ­s imte de a b s e n ţ a unui solid spirit e x p e r i m e n t a l şi cr i t ic , c a r e a r fi putut serv i de c o r e c t o r şi f r â n ă .

Pr inc ip i i le şi a r g u m e n t e l e noui pe c a r e ea le i n v o a c ă n e - a u ofer i t prilejul să - i d e s c o p e r i m noui infirmităţi şi p r o c e d e e l e ar t i f i c ioase de susţ inere c a r e - i re l e -v e a z ă frag i la sa s t r u c t u r ă . F ă r ă l e g ă t u r i cu r e a l i t a t e a , e a este a s e m e n e a unei cons truc ţ iun i pe c a r e a r c h i t e c t u l său o v r e a câ t m a i n o u ă şi or ig ina lă , c lăd i tă însă pe un t eren nis ipos, c a r e c e d e a z ă la pr imul efort .

D e a c e e a p o s t u r a b ă t ă i o a s ă , s a l v a t o a r e şi d i r i g u i t o a r e în c a r e se a n c h i l o ­z e a z ă a c e a s t ă teor ie fa ţă de ps iho log ia şi p s iho tehn ica c o n t e m p o r a n ă , ni se p a r e c o m i c ă şi p r e t e n ţ i o a s ă , a c u m c â n d c u n o a ş t e m j u s t a sa v a l o a r e şi condiţ iuni le s p e ­cif ice a l e e laborăr i i sa le . N u cr i t i ca n o a s t r ă este f ă r ă chibzuinţă şi j u d e c a t ă , ci t eor ia D-lui Z a p a n c a r e , a ş a cum se prez in tă , e s te o t eor i e n ă s c u t ă m o a r t ă . L a n s a t ă îna inte d e v r e m e , în forul idee lor ştiinţifice f ă r ă e l a b o r a r e suf ic ientă şi d i s c e r n ă m â n t u l cr i t ic n e c e s a r ea es te sor t i tă pieirii. î n ţ e l e g e m duioşia p a t e r n ă a autorulu i p e n t r u p r o p r i a sa o p e r ă ; s u r â d e m î n s ă p e n t r u pretenţ i i le sale i n o v a t o a r e . A t â t a na iv i ta te , m ă r t u r i s i m ne d e z a r m e a z ă ! D e a c e e a r e g r e t ă m a c e a s t ă n o u ă şi u l t imă r e f u t a r e , t e o r i a D - s a l e a n e m i c ă şi ş u b r e d ă cum este , n e p u t â n d s u p o r t a f ă r ă r i s cur i de s u c o m b a r e o n o u ă in tervenţ i e cr i t i că .

C O N S T A N T I N G E O R G I A D E

R E C E N Z I I

C . R Ă D U L E S C U - M O T R U : Vocaţia ( p a g . 1 5 1 , ed. C a s a Ş c o a l e l o r , 1 9 3 2 ) .

N o u a l u c r a r e a d-lui prof . C . R . - M o t r u , este o c o m p l e c t a r e a concluz i i lor la c a r e d - s a a junsese în „ E l e m e n t e d e meta f i z i că" şi în „ P e r s o n a l i s m u l e n e r g e ­t i c " . In „ M e t a f i z i c ă " , d. C . R . - M o t r u a f i r m a s e c ă r e a l i t a t e a t rebue c o n c e p u t ă c a o e n e r g i e ce se c o n f u n d ă în evo lu ţ ia ei cu p r o c e s u l de formaţ ie a persona l i ­tăţi i omeneş t i . E v o l u ţ i a conşti inţei omeneş t i e p e n t r u d-sa însăş i e v o l u ţ i a uni­versu lu i , î n d r e p t a t ă c ă t r e o u l t imă a d a p t a r e idea lă , a c e i a a personal i tă ţ i i . R e a ­l i ta tea es te un persona l i sm e n e r g e t i c ( p a g . 2 0 3 ) . R e z u l t ă d e a c i c ă individul nu-şi a l e g e idealul , f i indcă a c e s t a v ine din a d â n c u l rea l i tăţ i i . Individul c o n s t a t ă n u m a i n e v o i a idealului şi se s imte a les pentru r e a l i z a r e a lui. P r i n a c e a s t a el s imte într ' însul v o c a ţ i a ( p a g . 2 2 3 ) . I a r în „ P e r s o n a l i s m u l energe t i c" , d. C . R . -M o t r u nu f a c e a l t c e v a d e c â t să a p r o f u n d e z e p r o b l e m a a t â t d e p r e g n a n t p r e c i z a t ă în „ M e t a f i z i c a " .

D a c ă a c e s t a este a d e v ă r u l , — şi c r e d c ă ac i e miezul gândire i d-lui C . R . M o t r u , a t u n c i n e e x p l i c ă m d e c e în „ V o c a ţ i a " , deşi d - s a a f i r m ă un determinism în c e p r i v e ş t e p e individul î n z e s t r a t cu v o c a ţ i e , a f i r m ă to tuş un finalism în ce pr iveş te p r e c i z a r e a condiţ i i lor , car i d e t e r m i n ă p r o d u c e r e a v o c a ţ i e i . A c e s t condiţi i a u o f inal i tate în ele însele . N u m a i porn ind de la a d e v ă r u l c ă r e a l i t a t e a impune din a d â n c u l ei indivizi lor, idealul , — ne putem e x p l i c a l o g i c a f i r m a ţ i a funda­m e n t a l ă pe c a r e d. C . R . - M o t r u o face : „ C r e a ţ i a este o a c t i v i t a t e d e t e r m i n a t ă de f inal i tatea na ture i şi a n u m e este a c t i v i t a t e a d e r e a l i z a r e c a r e u r m e a z ă v o c a ţ i i l o r .

Spir i tul nu in tră în a c t i v i t a t e d e c â t c h e m a t d e condiţ i i le i s tor ice a l e omenir i i . C r e a ţ i a spiritului es te o s implă r e a l i z a r e a v o c a ţ i e i " ( V o c a ţ i a , p a g . 6 0 ) . P e n t r u d. C . R.-<Motru, m a i prec i s , o m u l este c r e a t o r n u m a i d a c ă r e a l i z e a z ă o c h e m a r e , n u m a i d a c ă în făptueş te o p e r a la c a r e este d ina inte predes t inat . A c e a s t ă predes t i ­n a r e s tă în r e a l i z a r e a ultimei a d a p t ă r i a pământu lu i , a real i tăţ i i universului: for ­m a r e a personal i tă ţ i i omeneş t i . D a c ă o m u l n 'ar fi ex i s ta t , spune d. C . R . - M o t r u , a r fi trebuit să fie i n v e n t a t , c ă c i numai astfel prin o m n a t u r a a r putea să-şi r e a ­l izeze p r o p r i a ei f inalitate. „ N a t u r a î n t r e b u i n ţ e a z ă pe oameni i d e v o c a ţ i e pentru a a s i g u r a c r i s t a l i z a r e a unei culturi , î n t o c m a i cum î n t r e b u i n ţ e a z ă germeni i pentru a a s i g u r a c o n t i n u i t a t e a forme lor vieţi i a n i m a l e " ( p a g . 2 5 ) .

C e e a c e î n c a d r e a z ă a p o i a c e a s t ă idee în „ V o c a ţ i a " , nu este d e c â t ampl i ­f i c a r e a sub mult iple faţete , a a ce l e ia ş gândir i . V a r i a ţ i u n i t eore t i c e şi ps iho log ice pe a c e i a ş t e m ă .

A ş a de pi ldă, pentru d. C . R . - M o t r u : „ş t i inţa v o c a ţ i e i u r m e a z ă să se for­m e z e pe m ă s u r ă ce o b s e r v a ţ i a şi e x p e r i e n ţ a se v o r a p l i c a în ch ip m e t o d i c a s u p r a condiţ i i lor în c a r e se p r o d u c faDtele d e v o c a ţ i e " ( p a g . 1 1 ) . Condi ţ i i l e v o c a ţ i e i sunt d a t e de cu l tură , d e depr inder i l e si tradiţ i i le unui p o p o r . Dispoziţ i i le de vo­ca ţ i e a l e unui individ, nu sunt d u p ă d. C . R . - M o t r u d e c â t o c o n t i n u a r e a vieţei

-mediului c o s m i c . Din a c e s t mediu v ine t o n a l i t a t e a a f e c t i v ă a individului . Di fe ­renţ ier i le lui, sunt a c e l e a a le mediului . Ş i to t a ş a p u t e m spune , l ărg ind p r o b l e m a ,

•despre v o c a ţ i a unui p o p o r . „ T o a t e di ferenţ ier i le c a r i const i tue dispoziţ i i le î n ă s -

c u t e a le unui p o p o r sunt condi ţ ionate d e diferenţieri le energ ie i mediului în c a r e p o p o r u l t r ă i e ş t e " ( p a g . 2 3 ) . „ O p e r i l e o m e n e ş t i durab i l e sunt n u m a i a c e l e c a r e c o n t i n u ă v i a ţ a i z v o r î t ă din a d â n c u l mediului r e g i o n a l " ( p a g . 2 4 ) . A c e l e a ş i idei. sunt d e s v o l t a t e şi la p a g . 9 8 şi 1 0 0 .

V o c a ţ i a a r e în a c e s t c a z un c a r a c t e r soc ia l . Ş i un ro l soc ia l . O m u l d e v o ­caţ ie , n u simplul profesionist , s imţind idealul ce îi este impus d e mediul şi d e r e a ­l i t a t ea t impului, a v â n d sent imentul unici tăţ i i momentu lu i p e c a r e îl t ră i e ş t e , m o ­m e n t c e nu v a fi c o n f u n d a t n i c i o d a t ă c u î n t â m p l a r e a şi n o r o c u l , îşi v a îndepl in i cu ser ios i ta te şi cu sent iment d e r ă s p u n d e r e fa ţă d e v i i tor ime , c h e m a r e a sa . O m u L d e v o c a ţ i e t rebue s ă u m p l e cu a c t i v i t a t e a s a c l ipa p e c a r e v i a ţ a i-o pune la d i s ­poziţ ie . O m u l de v o c a ţ i e e un a les . E l a r e un suflet po tr iv i t î m p r e j u r ă r i l o r p e n t r u a le pune în v a l o a r e . E l ştie c ă : „ f i e c a r e m o m e n t d e t imp este o r e a l i t a t e ce nu . se p o a t e d i s t r u g e şi nu se p o a t e în locui" ( p a g . 5 4 ) . E l în ţe lege prezentu l şi. v i i torul . „ S e s imte v ă z u t d e a c e i c a r i îl v o r u r m a " ( p a g . 5 5 ) . D e a c e i a omul de-v o c a ţ i e şt ie c ă l u c e a z ă pentru e tern i ta te , nu c a profes ionistul p e n t r u ac tua l i ta te . . In felul a c e s t a , „rolul omului c â n d i n t r ă în o r d i n e a na ture i p a r e m a i g r a n d i o s , d e ­c â t a t u n c i c â n d se î m b r a c ă în a p a r e n ţ ă de a fi o r d o n a t o r u l na ture i . D u r a b i l e sunt creaţ iuni le c e r u t e d e t imp. C r e a ţ i u n i l e c a r i r e a l i z e a z ă posibil ităţi le p e c a r i . n a t u r a le-a sădit în sufletul o m e n e s c prin p e r s o n a l i z a r e a t r e p t a t ă a energ ie i c o s ­mice . C u un c u v â n t creaţ iuni le pe c a r i le r e a l i z e a z ă v o c a ţ i u n i l e " ( p a g . 7 2 ) .

In felul a c e s t a , v o c a ţ i a este t e o r e t i c şi p r a c t i c , v e r i f i c a r e a filosofiei p e r ­sonal is te e n e r g e t i c e a d-lui C . R . - M o t r u . D - s a o spune l impede: „ V o c a ţ i a este-r e a l i z a r e a în fapte a idealului în c a r e se s in te t i zează o r i c e filosofie persona l i s tă . F i lo so f ia persona l i s tă c a r e a s ta t la b a z a în ţe legere i n o a s t r e d e s p r e v o c a ţ i e , a fost-a c e i a a personal i smului e n e r g e t i c . P r i n u r m a r e indirect , t ipul de v o c a ţ i e pe c a r e îl p r e z e n t ă m , c o r e s p u n d e la idealul în c a r e se s in te t i zează persona l i smul e n e r ­g e t i c " ( p a g . 7 9 ) .

D a r tot astfe l , c a o c o n s e c i n ţ ă a ce lor e x p u s e , u r m e a z ă c ă omul d e v o c a ţ i e nu a p a r e minţei n o a s t r e c a o p e r s o n a l i t a t e e x t r a o r d i n a r ă . P e r s o n a l i t a t e a o m e ­n e a s c ă este î n t r ' a d e v ă r , d u p ă d. C . R . - M o t r u , rezu l ta tu l unei î n c h e g ă r i a r m o n i c e de diferite funcţiuni sufleteşti , d a r ea e i m p u s ă , n e spune d - s a în a c e l a ş t imp, d e f o r m a t o t a l i z a t o a r e p e c a r e o a d u c e cu sine c a o ente lechie ar i s to te l i că , v i a ţ a su f l e t ească a omenire i" ( p a g . 8 1 ) . „ C r i s t a l i z a r e a personal i tă ţ i i c o r e s p u n d e u n u L determinism r ig id" ( p a g . 9 1 ) . „ A c e l a ş determinism rigid c a r e l e a g ă instituţi i le c u mediul c o s m i c şi soc ia l . C u m di feră instituţii le de la p o p o r la p o p o r , tot a ş a . d i feră şi t ipurile de persona l i ta te , f ă r ă c a pr in a c e a s t a să se a d u c ă o şt irbire determinismului" ( p a g . 9 2 ) . L a o r i c e p o p o r , f i ecare individ d o t a t cu v o c a ţ i e , a r e sp ir i tua l i ta tea pe c a r e o c r e i a z ă instituţii le mediului său . Mediu l cons t i tue după. d. C . R . - M o t r u o to ta l i ta te , c a r e este fa ţă de indivizi o f inalitate t r a n s c e n d e n t ă , de o a r e c e ea d e p ă ş e ş t e fiinţa indivizi lor. D u p ă d - s a indivizii t r ă i e s c n u m a i p e n t r u . c o n s e r v a r e a total i tăţ i i şi d e t e r m i n ă e v o l u ţ i a a c e s t e i a . P r i n a c e a s t a , ei a d u c i n o ­vaţ i i total i tăţ i i . In a c e s t rol al v o c a ţ i e i g ă s i m t o c m a i faptul or ig inal i tăţ i i ei. A ş a . c ă putem a j u n g e la î n c h e i e r e a c ă v i a ţ a p o p o a r e l o r se r e a h s e a z ă d in o r i g i n a l i t a t e a de v o c a ţ i e a indivizi lor. V i r t u a l o r i c e p o p o r a r e în d i n a m i c a vieţei sa l e conşt i inţa , m e s i a n i c ă a a c e s t o r rea l izăr i . D e a c i mes ian i smul p o p o a r e l o r . E l e şt iu c ă îşi r e a ­l i zează c h e m a r e a prin indivizii lor de v o c a ţ i e . Indivizi i de terminaţ i d e f ina l i ta tea mediului, c r e i a z ă c u l t u r a p o p o a r e l o r , spec i f ică pentru f i e c a r e în p a r t e . V o c a ţ i a t rebue pr in u r m a r e s ă fie v ă z u t ă pe planul o p e r i l o r de c u l t u r ă .

P e a c e l a ş plan, spune d. C . R . - M o t r u , t rebue p r i v i t ă c a v o c a ţ i e şi r ea l i ­t a t e a r o m â n e a s c ă . V o c a ţ i a unui p o p o r , a f i rmă d-sa , se c u n o a ş t e d u p ă contr ibuţ ia . a d u s ă la fondul e t e r n a l o p e r i l o r de cu l tură . C â n d p o p o r u l r o m â n v a d a a t e n ţ i e v o c a ţ i i l o r indiv iduale p r o d u c ă t o a r e d e o p e r e durabi le , c â n d îşi v a d a instituţiL. c lăd i te pe o v i a ţ ă s inceră şi s ă n ă t o a s ă , c â n d v a şti că pe fondul trecutulu i indi­v idual i tăţ i le sa l e p o t contr ibu i la p r o g r e s u l o m e n e s c , — a t u n c i se v a p u t e a v o r b i d e o rea l i ta t e v o c a ţ i o n a l ă a r o m â n i l o r . C . R . - M o t r u v e d e în e d u c a r e a în a c e s t : s ens a v o c a ţ i i l o r r o m â n e ş t i , condiţ ia de în făptu ire a c e i a c e a m p u t e a numi r e a - -

l i ta tea r o m â n e a s c ă . A l tminter i , spune d-sa , v i a ţ a r o m â n e a s c ă v a a v e a p a r t e c a şi p â n ă a c u m de o a m e n i r e p r e z e n t a t i v i , de idoli politici , d a r n u de o a m e n i d e v o c a ţ i e .

A m e x p u s succ in t b o g a t u l m a t e r i a l t eore t i c şi de o b s e r v a ţ i e din n o u a c a r t e a d-lui C . R . - M o t r u . E l c o m p o r t ă însă nu n u m a i o a d â n c i r e a conţinutului , d a r şi o p r e z e n t a r e c r i t i c ă şi o r e l a ţ i o n a r e c â t m a i a m p l ă c u î n t r e a g a g â n d i r e a t â t d e p r o f u n d ă şi de f e c u n d ă de p â n ă a c u m a d-lui C . R ă d u l e s c u - i M o t r u .

C e i a c e d e altfel îmi si p r o p u n s ă f a c c u a l t pr i le j . I . B R U C Ă R

T U D O R V I A N U : Arta şi Frumosul — Din Problemele Constituţiei şi Relaţiei lor. ( S o c i e t a t e a R o m â n ă d e F i l o s o f ie, B u c u r e ş t i 1 9 1 3 ) .

U l t i m a l u c r a r e a d-lui T u d o r V i a n u c u p r i n d e o serie d e studii c a r e , deşi. s c r i s e c u i n t e r e s e d e g â n d i r e d i v e r s e , sunt p e r f e c t c o n v e r g e n t e . N u faptul e l e ­m e n t a r c ă toate studiile i n t r ă în s f e r a d e discuţ ie a disciplinei e s t e t i ce pr i l e jueş t e a c e a s t ă c o n v e r g e n ţ ă , c i faptul , m a i u n i c şi m a i pre ţ ios , c ă discuţi i le d-lui T u d o r V i a n u s e a n g a j e a z ă î n t r ' o m a n i e r ă p r o p r i e , ou r e z u l t a t e p r o p r i i . D - l V i a n u a p o r n i t a p r o a p e î n t o t d e a u n a , în lucrăr i l e sa l e , d e l a p e r s p e c t i v a i s t o r i c ă a p r o ­b l e m e l o r d i s c u t a t e , p e n t r u a a junge , a p o i , l a p e r s p e c t i v a şt i inţif ică a d isc ip l ine i p e c a r e o f r e c v e n t e a z ă . E un fapt p e care -1 r e l e v e a z ă d e o p o t r i v ă de deosebi t „ D u a l i s m u l A r t e i " c a şi r e c e n t a d - sa l e l u c r a r e . N i m i c nu i s e p a r e m a i b ine a s i g u r a t d e c â t s i t u a r e a unei p r o b l e m e în i s tor ie . C â n d î n c e p e o d i scuţ ie , d - I V i a n u n ' a r e î n c ă p u n c t e de v e d e r e . O p r o p u n e p e r f e c t ob iec t iv , f ă r ă nici un. interes s u b j a c e n t şi f ă r ă c e a imai m i c ă d e m a s c a r e a or ig inal i tăţ i i d^sale d e g â n ­dire . C â n d însă , m a i târz iu , a u t o r u l îşi v a d e n u n ţ a propr i i l e sa l e c o n v i n g e r i , a c e s t e a niu v o r r e z u l t a d i o t r ' o p o r n i r e d o g m a t i c ă , a t r i b u t a l p u n c t e l o r de v e d e r e bruta l puse , ci v o r c r e ş t e d ia lec t i c , din însuşi mersu l f iresc al a r g u m e n t e l o r , c o n ­trad ic ţ i i lor şi so luţ i i lor pos ib i le i s tor iceş te . E s t e p o a t e , a c i , o e l e g a n t ă m o d e s t i e d e g â n d i r e . D a r este , m a i ales , s emnul unei f ecunde a c t i v i t ă ţ i şti inţifice, deşi în fond p l ină d e or ig ina l i ta t e .

C a r t e a d-lui V i a n u s e desch ide c u un studiu c e n t r a l , intitulat: „ E t e r n i ­t a t e a şi V r e m e l n i c i a A r t e i " . P r i n c e e a c e t rezeş te un interes m a i v iu şi ma i p a s i o ­n a t e s t e a r t a „ m a i v r e m e l n i c ă " , s c r i e autoru l în studiul s ă u . „In c l ipa în c a r e sensul spir i tual i tăţ i i momentul/ud cul tural s 'a s c h i m b a t , a r t a î n c e p e s ă n e v o r ­b e a s c ă iriai puţ in". D a r c e este a t u n c i e t ern în a r t ă ? D a c ă şi a c e a s t ă e x p r e s i e d e c u l t u r ă s u f e r ă r igor i le re lat iv i smului i s tor ic , a t u n c i c e r ă m â n e va lab i l d inco lo de t imp şi loc , în e a ? F u n c ţ i a ei, r ă s p u n d e autoru l , sau , şi m a i bine, e lementul formal d in e a . „ M u l t ă v r e m e d u p ă c e o o p e r ă d e a r t ă a î n c e t a t isă s t â r n e a s c ă interesul p a s i o n a t a l t impului, locul n e c e s a r a.1 m o t i v e l o r ei, u n i t a t e a ei int imă, product iv i ta tea ! tendinţe i sp i r i tua l e c a r e a c h e m a t - o l a v i a ţ ă şi c a r e s e d e z v o l t ă c o n s e c v e n t c u s ine în t o a t e detal i i le p a r t i c u l a r e a l e p l ă s m u i r e i ar t i s t i c e , t o a t e a c e s t e a p o t fi o r c â n d a p e r e e p u t e şi a l c ă t u e s c n e î n t r e r u p t i zvoru l unei î n c â n t ă r i mai a t e n u a t e , d a r m a i p u r e " ( p a g . 2 3 ) . E s t e locul des igur s ă a m i n t i m a c i c ă d-I V i a n u f a c e p a r t e din ş c o a l a a c e e a g e r m a n ă c a r e c o n s i d e r ă c a un b u n ştiinţific c â ş t i g a t a f i r m a ţ i a c ă nu to t conţ inutul a r t e i e s te es te t ic , ci n u m a i un f r a g m e n t b ine d e t e r m i n a t a l a c e s t u i conţ inut . In c o n s e c i n ţ ă , n u m a i elementari s t r i c t e s t e t i c al ar te i e s t e durabi l ; şi n u m a i g r a ţ i e lui e s t e t i ca se p o a t e constitui , în definit iv c a ş t i inţă .

I n „ E m o ţ i a şi C r e a ţ i a A r t i s t i c ă ' d-l V i a n u p u n e la p u n c t p ă r e r e a estieti-c ian i lor , d a r mai a les a d i l e tanţ i lor î n e s t e t i că , î n c e e a c e p r i v e ş t e s u p r a p u n e r e a d i n t r e e m o ţ i e şi c r e a ţ i e în a r t ă . O a n a l i z ă a t e n t ă , s p u n e d-sa , n e d u c e la c o n ­c luz ia c ă ce l c a r e c o n t e m p l ă o o p e r ă d e a r t ă n u s e identi f ică cu ar t i s tu l d e c â t „pr in a c e e a c e în a c e a s t a ddn u r m ă este c u totul r u d i m e n t a r şi nedefinit". E m o ţ i a .

a r t i s t i c ă a c o n t e m p l a t o r u l u i nu c o r e s p u n d e , în ce l m a i fericit c a z , d e c â t ace le i intuiţii g l o b a l e a o p e r i i sa le p e c a r e o a r e deseor i c r e a t o r u l . C e e a c e î n s e a m n ă c ă nu p o a t e fi v o r b a d e o s u p r a p u n e r e p r o p r i u z i să , c i de o s implă c o r e s p o n ­d e n ţ ă . S u p r a p u n e r e a , c h i a r d a c ă a r e l o c , v i n e î n s ă u l t er ior şi n u pr in emoţie , ci prin ref lecţ ie . „ T i p şi N o r m ă " este î n c ă un s tudiu c a r e p o r n e ş t e i s tor i c p e n t r u a î n c h e i a or ig ina l şi şti inţif ic. D u p ă c e a r a t ă cons iderăr i diferi te a s u p r a p r o b l e ­mei în d i scuţ ie , d-1 V i a n u d e g a j e a z ă din m a t e r i a l u l c a r e i s e p r e z i n t ă concluzi i le ce le m a i a c c e p t a b i l e şti inţif iceşte, c a r e n u a p a r ţ i n , în definitiv, m a i puţ in or ig i ­nal i tăţ i i d e g â n d i r e a au toru lu i d e c â t d iscuţ ie i l arg i d in tre esteticienii c a r e a u pus p r o b l e m a a n t e r i o r . R e z u m â n d , d-1 V i a n u a r a t ă c ă t ipul şi n o r m a sunt unul şi a e e l a ş l u c r u pr iv i t din d o u ă p u n c t e d e v e d e r e ( p a g . 4 5 ) . „ T i p u l e s t e n o r m a r e a l i z a t ă ; p e c â n d norffia es te l e g e a f inală c a r e g u v e r n e a z ă tipul", c o n s i d e r a ţ i e c a r e este , p o a t e , în m ă s u r ă să r e z o l v e una din disouţiunile a g i t a t e a l e estet ice i .

D e un deoseb i t interes , d e o p o t r i v ă p e n t r u spec ia l i s t c a şi p e n t r u ce t i toru l din publ i c , s e v ă d e ş t e capito lul int i tulat „ P e r s o n a l i t a t e a art is tului". P r o b l e m a biograf ie i a c ă p ă t a t o d e o s e b i t ă i m p o r t a n ţ ă p e n t r u c r i t i c a d e a r t ă mai ales, de la Saiinte B e u v e î n c o a c e . Ş i p e u r m ă nu e n u m a i p r o b l e m a r e v e l a n ţ e i s a u i reve lanţe i biografie i p e n t r u o p e r a de a r t ă , în joc , ( p r o b l e m a pe c a r e , dealtfel , d-1 V i a n u o r ă s t o a r n ă f o a r t e or ig inal şi s u g g e s t i v a t u n c i c â n d s c r i e c ă mai d e g r a b ă o p e r a de a r t ă e r e v e l a n t ă p e n t r u b iograf i e d e c â t a c e a s t a p e n t r u c e a d i n t â i ) . E s t e v o r b a , mai mul te d e c â t a t â t , d e c h e s t i u n e a c o m p o r t ă r i i şi posibi l i tăţ i lor sp ir i tuale de c o m p o r t a r e a l e art istului în v i a ţ ă . S u n t puţ ine pag in i în c a r e sufletul artistului , ros d e toaite ispitele , ch inui t d e t o a t e focuri le sufletului, s ă r ă c i t c u d e s ă v â r ş i r e p e n t r u interese le vieţii p r a c t i c e , &ă a i b e a t â t a u m a n ă înţe legere .

C e l e p a t r u studii c a r e u r i n e a z ă : „ A r t a şi jocul" , „ P s i h a n a l i z a şi t eor ia ar te i" , „Idei noui d e s p r e sent imentul e s te t i c" şi „ A u t o n o m i z a r e a estet icei", c o n -st i tue tot a t â t e a p r e z e n t ă r i a le u n o r o r i e n t ă r i mai mult s a u ma i puţin r e c e n t e în şt i inţa estet icei . D a r d-1 V i a n u nu î m p ă t ă ş e ş t e , pr in a c e a s t a , nici ideile este­tice a l e lui K . G r o o s de pildă, în c e e a c e pr iveş te d e r i v a r e a arte i din j o c . nici afirmaţiuinile ş c o a l e i ps ihanal i t ice , c a r e c r e d e c ă fenomenul a r t i s t i c este reductibi l în u l t imă i n s t a n ţ ă l a o e x p r e s i u n e f iz iologică, c i a r a t ă c o n t r i b u ţ i a s implă a fie­c ă r u i a din a c e s t e or i en tăr i la î n t e m e i e r e a şt i inţei estet icei , — d-sa rev izueş te ult imele dif icultăţi c a r e împied ică a c e a s t ă î n t e m e i e r e şi c a r e sunt: disputa, dintre tipurile es te t ice , c o n t e m p l a t i v şi s i m p a t e t i c , în primul r â n d şi ches t iunea h e t e r o -genei tăţ i i ar t e i , într 'a l doi lea . T e n d i n ţ a d e a u t o n o m i z a r e a es tet ice i , la c a r e d. V i a n u a d e r e a z ă din plin, î n c h e e şi d e s ă v â r ş e ş t e astfel o s er ie d e m o m e n t e ştiin­ţifice pe c a r e le r e a l i z e a z ă , în a f irmaţ iuni le şi conc luz iuni le lor, studiile a n t e ­r i o a r e a le lucrăr i i .

U l t i m e l e d o u ă studii sunt mai puţin ştiinţifice, d a c ă se p o a t e v o r b i astfel', d a r la fel d e a t r a c t i v e . „Idei le e s te t i ce a le lui T i t u M a i o r e s c u " c o n s t i t u e o p r e ­c i z a r e i s tor i că d e un deosebit interes cu l tura l r o m â n e s c . I a r „ A r t a şi Ş c o a l a " conţ ine p r e ţ i o a s e sugesti i a s u p r a unei p r o b l e m e de p e d a g o g i e .

C u e x c e p ţ i a a c e s t o r studii c a r e ies. puţin din r i tmul lucrăr i i , d-1 V i a n u î n d r e p t ă ţ e ş t e c o n v i n g e r e a c ă e pe d r u m u l unei c e r c e t ă r i m a i larg i şi m a i s is te­m a t i c e c a r e să c o n s t i t u i a s c ă însuşi s istemul d - sa le de es te t ică . II a ş t e p t ă m , cu a t â t mai mult c ă ni-1 f ă g ă d u e ş t e în p r e f a ţ a lucrăr i i d-sale . D a r îl a ş t e p t ă m mai ales , f i indcă ştim c ă ni-1 v a d a .

D a r c o n s i d e r a ţ i a cărţ i i d-lui V i a n u nu p o a t e sfârşi ac i . T r e b u e s ă a m i n ­tim d e s p r e stilul lucrăr i i , l i terar şi t o t d e o d a t ă ştiinţific, b o g a t şi totuşi reţ inut . F r a z a d-lui V i a n u a r e o s o n o r i t a t e s p e c i a l ă . T e aş tepţ i c â t e o d a t ă să-ş i r u p ă în­cheieturi le şi să se r e v e r s e r e t o r i c . D a r d-1 V i a n u îşi s t ă p â n e ş t e p r e a bine ideile pentru a şti să-ş i s t ă p â n e a s c ă . şi cuv inte le . Şi l irismul a c e l a reţ inut , pe care-1 ghiceşt i u n e o r i sub rândur i l e d-sa le , e s te d e s i g u r v o c e a poetului d e a l t ă d a t ă , a c o p e r i t de o m u l de şt i inţă, de idei şi a u s t e r i t a t e de a s t ă z i .

C . N O I C A

R e c e n z i i 349*

L U C I A N B L A G A : Eonul dogmatic. ( E d i t u r a „ C a r t e a r o m a n e a s c ă " , B u c u r e ş t i , 1 9 3 1 , 2 0 2 p . ) .

T r e b u e s'o spunem de la început : c a r t e a d-lui L u c i a n B l a g a f a c e p a r t e din cele c â t e v a căr ţ i b u n e s c r i s e î n r o m â n e ş t e şi c a r i a r m e r i t a s ă fie t r a d u s e în tr 'o l imbă s t r e i n ă . P e n t r u c u l t u r a n o a s t r ă ea const i tue un even iment . I n t r u c â t ea a d u c e şi o contr ibuţ ie d e v a l o a r e la d e s v o l t a r e a a c e s t e i culturi , s a u r ă m â n e o s implă m a n i f e s t a r e e x o t i c ă , a c e a s t a este o î n t r e b a r e d e c a r e n u ne v o m o c u p a . E s t e de d a t o r i a n o a s t r ă s ă e x a m i n ă m or i ş i ce l u c r a r e , în c a r e s'a rea l i za t m u n c a unui g â n d i t o r de el ită.

D- l B l a g a s tud iază d o g m a în s t r u c t u r a ei in ternă , în a l c ă t u i r e a ei l o g i c ă , nu ca s imbol re l ig ios , cu sensuri r e z u l t a t e din c r e d i r ţ ă şi a c t i v i t a t e a re l i g ioasă . T r e b u e s c e l iminate d e a s e m e n e a şi conex iuni l e cu o c o l e c t i v i t a t e o a r e c a r e , c u e lemente c a r i n u d u c l a c o n s i d e r a r e a dintr 'un punc t ele v e d e r e p u r inte lectual . A c e s t p r o c e d e u d e e l iminare rezu l tă din impos ib i l i ta tea de a defini d o g m a pr in -tr 'un fapt e x t e r i o r e i . A c o l o unde a p a r d o g m e , e s t e un s e m n d e c r i z ă a in te lec ­tului, d e r e n u n ţ a r e la intelect , f ă r ă a r e n u n ţ a , însă , pr in a c e a s t a la f o r m u l a r e a pe un p l a n de in te lec tua l i ta te . D o g m a este o formulă in te l ec tua lă c a r e transcende-l o g i c a . C â n d Phi lon a a f i rmat c ă , pr in e m a n a r e a e x i s t e n ţ e l o r s e c u n d a r e din sub­s t a n ţ a p r i m a r ă , a c e a s t a nu s u f e r ă n ic io s c ă d e r e , el a d a t o e x p r e s i e s t r ă l u c i t ă a -ceste i t r a n s c e n d e r i a log ice i prin d o g m ă .

A c e s t e i depăş ir i pr in d o g m ă îi c o r e s p u n d e şi t e n d i n ţ a d e a r e a c ţ i o n a î m ­p o t r i v a e x c e s u l u i d e r a ţ i o n a l i z a r e a spiritului u m a n , c a r e r e d u c e s f era m i s t e r u l u t p â n ă la an ih i lare . D o g m e l e t ind să m e n ţ i n ă mis teru l meta f i z i c .

î n t r u c â t D . B l a g a se i n t e r e s e a z ă d e a l c ă t u i r e a f o r m a l ă a d o g m e i , p r o b l e m a misterului meta f i z i c n u cons t i tue un d o m e n i u d e d e t e r m i n a r e m a i a p r o p i a t ă . C e e a c e d - s a p a r e a în ţe l ege p r i n mis ter meta f i z i c , m i se p a r e a n u fi a l t c e v a d e c â t un fond de i r a ţ î o n a l i t a t e a exis tenţ i i . I r a ţ i o n a l u l n u e acces ib i l t ră ir i i intui t ive , c a r e deş i nu d ă cert i tudini c u v a l a b i l i t a t e g e n e r a l ă , n u e s t e m a i puţ in a d e v ă r a t c ă o f e r ă fundamentul , centru l o r i g i n a r şi v i u p e n t r u a c t i v i t a t e a în c o n s t r u c ţ i a metaf iz ic i i . T e n d i n ţ a d-lui B l a g a d e a se m e n ţ i n e în tr 'un p l a n de r e d u c e r e a b ­s t r a c t ă a e l emente lor vii , m ă f a c e s ă c r e d c ă n u v a s c r i e n i c i o d a t ă o filosofie a vieţii . A c e a s t a se just i f ică şi pr in faptul c ă d â n s u l a r e o iubire c u to tu l intelec­t u a l ă a misterului meta f i z i c . N u e x p l i c ă a c e a s t a p e n t r u c e o p e r a d - sa le p o e t i c ă place, d a r nu impresionează?

R e î n t o r c â n d u - n e la d o g m ă , a c e a s t a s e n a ş t e din s u p r a p u n e r e a a d o u ă p r o ­cedee : p r o c e d e u l stabilirii unei ant inomii şi p r o c e d e u l d e t r a n s f i g u r a r e a ei. , J D - z e u e subt r a p o r t u l esenţ ia l i tăţ i i unul şi mult ip lu în a c e l a ş t imp", r e p r e z i n t ă o a n ­t inomie .

In d o g m ă se r e a l i z e a z ă s c i n d a r e a u n o r t ermeni sol idari . S o l i d a r i t a t e a lo­g i c ă i m a n e n t ă s t ruc tur i i c o n c e p t e l o r e s t e a t a c a t ă în m e c a n i s m u l s ă u intim. C e e a c e modi f ică d o g m a nu es te sensul noţ iuni lor c a a t a r e , ci r a p o r t u r i l e lor , p ă r â n d a s t ­fel c ă noţiunile în a f a r ă , d e func ţ ia l o r l o g i c ă v i z e a z ă u n c e t r a n s c e n d e n t . P e n t r u ideaţ ie , pentru formula d o g m a t i c ă s c i n d a r e a t ermeni lor sol idari , c a r e este e x ­p r e s i a ant inomiei t r a n s f i g u r a t e , cons t i tue e lementul c a r e o d i ferenţ iază de ant i ­n o m i a d i a l e c t i c ă . P r e c i z a r e a sensului ant inomiculu i d o g m a t i c şi al ant inomiculu i d i a l e c t i c n e c e s i t ă d e a s e m e n e a c u n o a ş t e r e a modal i tă ţ i i d e r a p o r t a r e la c o n c r e t . A n t i n o m i c u l d o g m a t i c nu este v e r i f i c a t în c o n c r e t ; î n t r e a g a s t r u c t u r ă a a c e s t u i a r e f u z ă p a r a d o x i a d o g m a t i c ă . In c a z u l ant inomiculu i d i a l e c t i c c o n c r e t u l es te o su­p r e m ă just i f i care . „ N e e x i s t e n ţ ă — e x i s t e n ţ ă — d e v e n i r e " se c o n c e p e în c o n c r e t ; d i m p o t r i v ă , s in teza d o g m a t i c ă : „ o s u b s t a n ţ ă p o a t e s ă p i a r d ă s u b s t a n ţ ă şi t o t u ş s ă r ă m â n ă î n t r e a g ă " , este r e f u z a t ă d e c o n c r e t . P a r a d o x i i l e d o g m a t i c e sunt p a r a -d o x i i a t â t pe planul l o g i c c â t şi c o n c r e t ; ce le d i a l e c t i c e n u m a i în planul log ic . A n t i n o m i a d i a l e c t i c ă (d . e. e x i s t e n ţ ă - n e e x i s t e n ţ ă ) se s in te t i zează în „ d e v e n i r e " . „ C o n c e p t u l s in te t i c" nu e x i s t ă în a n t i n o m i a d o g m a t i c ă . S o l u ţ i a ant inomiei d o g ­m a t i c e se r e a l i z e a z ă pr in p o s t u l a r e a unei sfere t r a n s c e n d e n t e logici i şi se m a n i ­festă în „ t r a n s f i g u r a r e " .

C e e a c e d e o s e b e ş t e d o g m a de ana log i i l e m a t e m a t i c e a l e d o g m a t i c u l u i este J a p t u l c ă e a c u p r i n d e c o n c e p t e d e c u n o a ş t e r e , î n d r e p t a t e obiect iv , in tenţ ional o n ­to log ice , p e c â n d a c e s t e a din u r m ă se menţ in în domeniu l p u r a l cant i ta t ivu lu i . D o g m a e un p r o d u s a l intelectului e e s t a t i c . C e e s t e a c e s t inte lect? E l se c a r a c ­t e r i z e a z ă p r i n t r a n s c e n d e r e a concre tu lu i c a r e o c a z i o n e a z ă î m b o g ă ţ i r e a d ia l ec t i că , s p r e a formula un ce t r a n s c e n d e n t .

In d e o s e b i r e d e inte lectul e e s ta t i c , cel e n s t a t i c se menţ ine în c a d r u l func­ţi i lor sa l e l o g i c e n o r m a l e ; el o r g a n i z e a z ă ant inomii le l a t en te a l e a c e s t u i a , p o a t e admi te c h i a r un t r a n s c e d e n t a c a t e g o r i a l . In te l ec tu l e n s t a t i c a p r o d u s metaf i z i ca « v e a c u r i l o r din u r m ă . M e t a f i z i c a v i i torului v a f a c e a p e l la metode le intelectului •eestatic , r e a l i z â n d u - s e în modul a c e s t a o r e i n t e g r a r e în dreptur i l e lui. S a r putea g ă s i an u m i te a n a l o g i i î n t r e inte lectul e e s t a t i c şi intuiţ ia in te lec tua lă d e c a r e v o r --beau romant i c i i : î n t r u c â t e l iminarea c a t e g o r i a l u l u i c a a t a r e nu e x i s t ă nici în inte­l e c t u l e e s t a t i c nici în intuiţ ia in te l ec tua lă , ob iec ţ ia v i z â n d c a r a c t e r u l de inexpr i -mabi l i ta te a intuiţiei dev ine i luzorie . A p o i d-1 B l a g a a s tudiat pe Schel l ing d u p ă c â t a p a r e din .studiile d - sa le a n t e r i o a r e .

E s t e i n t e r e s a n t de v ă z u t c e pozi ţ ie ia g â n d i r e a d o g m a t i c ă fa ţă d e p r o b l e m a t ranscendentu lu i . D u p ă ea , t r a n s c e n d e n t u l e nera ţ ionab i l şi neconstruibi l , d a r i oxmulab i l . F o r m u l a r e a t ranscendentu lu i în d o g m a t i s m nu r ă p e ş t e a c e s t u i a ( t r a n ­scendentu lu i ) c a r a c t e r u l d e mis ter . Spir i tul o m e n e s c în c a d r u l p lus -cunoaş ter i i r e d u c e la un m i n i m u m misterul c o s m i c , în c a d r u l minus -cunoş ter i i t inde s ă f ixeze mis teru l c o s m i c în m a x i m u l s ă u de a d â n c i m e .

In v r e m e a n o a s t r ă se man i f e s tă , d u p ă d. B l a g a , t o a t e s emne le p e n t r u r e ­c r u d e s c e n ţ a şi d e s v o l t a r e a gândir i i şi spiritului d o g m a t i c . Af ini tăţ i le aces te i v r e m i c u c e a elinistă, în c a r e î n c e p u s e s ă c r e a s c ă spiritul d o g m a t i c , este p u s ă într 'o lumină i n t e r e s a n t ă d e d. B l a g a şi c a r e a m i n t e ş t e de c e r c e t ă r i l e d e m o r f o l o g i a t

culturi i . E s t e un mer i t esenţ ial a l d - sa le d e a fi in trodus la noi prob lemele de filo­z o f i a culturii a ş a c u m a c e s t e a sunt c o n c e p u t e în G e r m a n i a .

N a t u r a l c ă în felul a c e s t a este n e c e s a r ă o a n u m i t ă r e n u n ţ a r e la pre tenţ ia •de a c o n s i d e r a d o g m a t i c u l d i n c o l o d e o r i c e ref lex iuni a n t r o p o l o g i c e s a u cultu-ra l - i s tor i ce . C u o astfel d e p e r s p e c t i v ă d o g m a t i c u l mi se p a r e c ă r e z u l t ă d intr 'o

c r i z ă şi un dezechi l ibru lăuntr i c ; în e senţa a c c e p t ă r i i d o g m a t i c u l u i ( înţe les într 'un sens c e v a m a i î n g u s t ) r ez idă un a c t d e t r a g i c ă h o t ă r â r e . D a c ă d. B l a g a a r fi scris un cap i to l d e s p r e K i e r k e g a a r d a m fi putut a v e a şi i m a g i n e a a c e s t e i atitudini d o g m a t i c e int ime. I s tor i ce ş t e > c r e d e m c ă a t i tud inea d o g m a t i c ă nu este spec i f ică n u m a i unei lumi c a r e se n a ş t e , c i şi une ia în d e c a d e n ţ ă . In modul a c e s t a este inutil a m a i a m i n t i c ă studiul d-lui B l a g a este indispensabi l p e n t r u c ine v r e a să î n ţ e l e a g ă unele a s p e c t e a l e prob lemat i ce i prezentului .

E M I L C I O R A N

J . B R U C Ă R : Probleme noui în {iloso[ie, ( E d . S o c i e t a t e a R o m â n ă de Fi losof ie , B u c u r e ş t i , 1 9 3 1 ) .

D a c ă în tr 'o ţ a r ă c a G e r m a n i a , c u o v e c h e tradiţ ie f i losofică şi c u un m a r e n u m ă r de l u c r ă r i c a r e i n t r o d u c a t â t în domeni i l e spec ia l e a l e filosofiei c â t şi în î n t r e a g a ei p r o b l e m a t i c ă , a p a r i ţ i a u n o r lucrăr i a p r o a p e p u r i n f o r m a t i v e es te întot­d e a u n a bine v e n i t ă , c u a t â t m a i mult la noi, unde l u c r ă r i d e a c e s t gen sunt foar te puţ ine . E l e sunt nu n u m a i n e c e s a r e , d a r c h i a r indispensabi le , c ă c i pun la curent •pe c i t i tor c u soluţii le c e s 'au d a t m a r i l o r p r o b l e m e filosofice, îndeplinind uneori •şi rolul , f o a r t e i m p o r t a n t , de a s u g e r a e v e n t u a l a c e s t u i a î n c e r c a r e a d e a m e r g e m a i d e p a r t e şi a t r a g e ult imele c o n s e c i n ţ e a l e p r o b l e m e l o r d a t e . D e obiceki , a s e ­m e n e a l u c r ă r i , o r i c â t de o b i e c t i v e a r v o i s ă fie, r ă s f r â n g totuşi în ce l e din u r m ă , «deşi uneor i f o a r t e puţ in sensibil, a t i tud inea autorulu i , c ă p ă t â n d în a c e s t c a z un i n t e r e s ce l e f a c e mai a t r ă g ă t o a r e .

A ş a se p r e z i n t ă u l t ima l u c r a r e a d-lui 1. B r u c ă r . E a v o e ş t e s ă d e a o i c o a n ă •a modului c u m s e p u n p r o b l e m e l e f i losofice a s t ă z i , a r ă t â n d soluţi i ş i ind icând p e r s p e c t i v e , s u g e r â n d n o u i soluţ i i s a u c h i a r dânidu-le. A v e m dec i îna inte o lu­c r a r e d e d o u ă or i i m p o r t a n t ă : întâ i pr in a c e e a c ă ne p r e z i n t ă stadiul la c a r e a a j u n s g â n d i r e a f i losofică în v r e m e a n o a s t r ă şi î n a l d o u i k a r â n d p r i n a c e e a c ă a u t o r u l a î n c e r c a t , în tr 'un c h i p p e r s o n a l , s ă g ă s e a s c ă firul c a r e s ă ţ ină l a o l a l t ă t o a t e p r o b l e m e l e e x p u s e .

D . B r u c ă r , din m o t i v e d i d a c t i c e des igur , face , î n i n t r o d u c e r e , o s c u r t ă i n ş i r a r e a p r o b l e m e l o r c l a s i c e alle filosofiei, p e n t r u c a c i t i toru l s ă a i b ă e l emen­te l e a p e r c e p t i v e , s p r e a în ţe l ege re s tu l lucrăr i i . C ă c i o a s e m e n e a l u c r a r e se a d r e ­s e a z ă la ic i lor în pr imul r â n d . Dnsa t r e c e a p o i în r e v i s t ă f i e c a r e d o m e n i u f i loso­fic în p a r t e . N u v o m c ă u t a s ă r e d ă m a i c i teori i le p e c a r e a u t o r u l le s o c o t e ş t e ce le mai i m p o r t a n t e din c u g e t a r e a c o n t e m p o r a n ă —• p e n t r u a c e a s t a r u g ă m p e c i t i tor s ă se a d r e s e z e d i r e c t lucrăr i i — ci v r e m s ă r e m a r c ă m a l t c e v a : a n u m e p u n c t u l d e v e d e r e or ig ina l p e c a r e - 1 a d u c e d. B r u c ă r şi c a r e s t ă la b a z a l u c r ă ­r i i d-sa le , ideea c u a jutoru l c ă r e e a d - sa o r d o n e a z ă mater ia lu l şi-i d ă uni tate . D u p ă d. B r u c ă r principiul fi losofic e x p l i c a t o r şi o r d o n a t o r e s t e principiul c o r e l a t i v . G â n ­d i r e a o m e n e a s c ă se m i ş c ă d u p ă d - sa î n t r e noţ iuni c o r e l a t e : sub iec t şi ob iec t , o m şi lume, indiv id şi s o c i e t a t e , Se in şi S o l k n , i a t ă c â t e v a din a c e s t e noţiuni c o r e ­la te c a r e f o r m e a z ă c e n t r u l lucrăr i i d - sa la . G â n d i n d subiectul , în ch ip n e c e s a r noi s u n t e m nevoi ţ i s ă g â n d i m obiectul , g â n d i n d p e o m , noi n u p u t e m s ă nu g â n d i m

c o s m o s u l în mij locul c ă r u i a o m u l t r ă e ş t e , ş. a . m. d. G â n d i n d pr in u r m a r e c e v a , noi s u n t e m nevoi ţ i , în v i r t u t e a legi lor i m a n e n t e a l e minţi i n o a s t r e , s ă g â n d i m a l t c e v a . D e a ic i p r o g r e s u l în c u n o a ş t e r e , c ă c i o n o ţ i u n e c h i a m ă d u p ă s ine p e •core la ta ei , m i n t e a t r e c â n d ast fe l d e la o idee l a a l t a , d e l a o p r o b l e m ă l a a l t ă p r o b l e m ă , o b ţ i n â n d n u m a i as t fe l l ă m u r i r e a s u p r a conţinuturil 'or ei. Ş i e s te i n t e ­r e s a n t d e u r m ă r i t c u m d. B r u c ă r , a v â n d la î n d e m â n ă a c e s t pr inc ip iu c o r e l a t i v , reuşeş te s ă p r e z i n t e ideile ce l e m a i noui în fi'losofie. Sprij init p e o f o a r t e b o g a t ă

l e c t u r ă , d - s a s e d o v e d e ş t e s t ă p â n pe ea , ut i l i zând-o c a s ă justif ice şi s ă conf i rme i d e e a p e c a r e a p u s - o l a b a z ă - Cititorul' r ă m â n e i m p r e s i o n a t de t e n a c i t a t e a c u c a r e a u t o r u l î n v i n g â n d m u l t e dif icultăţi t e o r e t i c e , îşi u r m ă r e ş t e firul gândir i i sa le . In a c e a s t ă p a r t e a lucrăr i i nu m a i es te p a r c ă a t â t d o r i n ţ a de a i n f o r m a , c â t s t r ă ­d u i n ţ a autoru lu i d e a se dumiri p e s ine însuşi a s u p r a c e l o r m a i gre le p r o b l e m e filosofice. D e a c e e a el şi p r e s u p u n e multe l u c r u r i şt iute , c ă c i f oar te a d e s e a or i f a c e n u m a i a luz ie la a n u m i t e s i s t eme şi teori i s a u le p o m e n e ş t e n u m a i în t r e a c ă t . D i n a c e s t e m o t i v e , c i t i torul n e p r e g ă t i t p o a t e n u m a i c u m a r i g r e u t ă ţ i u r m ă r i î n d e a p r o a p e şi în ţe lege în în treg ime c e e a c e spune a u t o r u l . C u a t â t mai in teresante d e v i n însă lucrur i le p e n t r u cel c a r e , fiind î n t r u c â t v a c u n o s c ă t o r al lor, u r m ă r e ş t e s t r ă d a n i a autorulu i : lupta pe c a r e o d ă , d e a a j u n g e la o c o n c e p ţ i e c â t m a i mul­ţ u m i t o a r e d e s p r e lume şi v i a ţ ă . C ă c i , spir i t ros de demonul c e r c e t ă r i i , chinuit de p r o b l e m e l e c u n o a ş t e r i i pure , d. B r u c ă r d o r e ş t e din t o a t e puteri le să a j u n g ă la o v e d e r e d e a n s a m b l u a s u p r a universului , la un s is tem d o g m a t i c şi dec i închis , în c a r e totul s ă fie e x p l i c a t şi înţeles şi din c a r e să se re f l ec teze o linişte c â t m a i d e s ă v â r ş i t ă . T e n d i n ţ a a c e a s t a int imă a autorulu i , p e c a r e o e x p r i m ă m a i mult s a u mai puţ in d e g h i z a t a p r o a p e f l ecare p a g i n ă a lucrăr i i s a l e î n c e p â n d c u c a p . III, p a r e s ă nu s t e a î n s ă în a r m o n i e cu principiul c o r e l a t i v c e s e af lă la b a z a c o n ­c e p ţ i e i d-lui B r u c ă r , C ă c i î n t r e noţiunile c o r e l a t e e x i s t ă n u n u m a i o l e g ă t u r ă , d a r şi o tensiune, o tens iune pr inc ip ia lă şi i reduct ib i lă , c a r e e x c l u d e o e x p l i c a r e s t a ­t i c ă a lumii. î n c e r c a r e a au toru lu i d e a d u c e m â i d e p a r t e fi losofia lui S p i n o z a , î n t e m e i n d - o p e principiul c o r e l a t i v , nu p o a t e d e s c h i d e pr in u r m a r e c o u l p e r s ­p e c t i v e s i s t emat i ce . D a r nici a l tminter i s i s temul lui S p t a c z a nu e s t e suscept ibi l de o în treg ire c a r e s ă î n s e m n e în a d e v ă r un p a s î n a i n t e în domeniul filosofiei. S i s t emul sp inoz ian e s t e un s istem r o t u n d , închis , un s is tem c a r e t rebue a c c e p t a t c a un b l o c şi c a r e este bun p e n t r u c ine nu a r e un s i s tem p r o p r i u d e s p r e lume. n u p e n t r u c ine îşi c a u t ă unul. D e a c e e a noi c r e d e m c ă d. B r u c ă r , c a r e t r ă e ş t e a şa de v iu p r o b l e m a t i c a f i losofică şi c a r e este un spirit în c o n t i n u ă c ă u t a r e — c e e a c e î n s e a m n ă c ă spinozismul nu 1-a sa t i s făcut — n u v a p u t e a a junge la o c o n c e p ţ i e

o r i g i n a l ă d e c â t e v a d â n d din spinozism. Ş i fiiodlcă s u n t e m p e c a l e a ref lex i i lor cr i t i ce , î n c ă o chest iune: cap i to lu l r e f e r i t o r l a p r o b l e m a logice i n u r e d ă îndeajuns de p r e g n a n t i c o a n a intense i e l a b o r ă r i dito v r e m e a n o a s t r ă din c â m p u l logice i . N u es te suficient subl iniată lupta î m p o t r i v a ps ihologismului , luptă d e p r o p o r ţ i i e p o ­c a l e , şi nu se i n d i c ă direcţ i i le f u n d a m e n t a l e — f e n o m e n o l o g i c ă , e p i s t e m o l o g i c ă , metaf iz ică , m a t e m a t i c ă , g e n e t i c ă , e t c . — a t e logice i c o n t e m p o r a n e .

L u c r a r e a d-tui B r u c ă r e s t e însă b o g a t ă în i n t e r e s a n t e sugest i i şi c i t i torul se d e s p a r t e d e e a c u r e a l e fo loase . M e t o d a c o r e l a t i v ă , a s u p r a c ă r e e a autoru l f ă g ă d u e ş t e s ă r e v i n ă p e larg în tr 'un s tudiu s e p a r a t , p r e z i n t ă p e n t r u c o n c e p ţ i a d-lui B r u c ă r o i m p o r t a n ţ ă d e pr imul ordin . A ş t e p t a r e a a c e s t u i s tudiu e s t e î n d r e p ­tă ţ i tă , d a c ă ţ inem s e a m ă şi de faptu l c ă m e t o d a j o a c ă în o r i c e c o n c e p ţ i e f i loso­fică un rol p r i m o r d i a l .

N . B A G D A S A R

N . B A G D A S A R : Din problemele culturii europene. ( E d i t . S o c i e t a t e a R o m â n ă d e Fi losof ie , B u c u r e ş t i T 9 3 1 ) .

L u â n d c a punc t d e p l e c a r e şi o r i e n t a r e c o n c e p ţ i a d u p ă c a r e „ c u l t u r a es te o c r e a ţ i e sp ir i tua lă , o c r e a ţ i e c a r e r e f l e c t e a z ă t o c m a i c e e a c e sufletul a r e m a i e -senţ ia l şi m a i profund", în esseuri le din a c e s t v o l u m d. B a g d a s a r a n a l i z e a z ă d in problemele culturi i e u r o p e n e pe a c e l e a c a r i f r ă m â n t ă conş t i in ţa a c t u a l ă şi c a r i s tau , c a semnif icaţ ie , pe pr imul p l a n . _ O n r i n d u - s e a s u p r a c o n c e p t u l u i d e c u l t u r ă e u r o p e a n ă , a s u p r a problemei s tructur i i ace s t e i cul turi , d e s p i c â n d u - i conţ inutuL a u t o r u l s tud iază ana l i t i c e lemente le c a r i o cons t i tuesc . Ide ia de c u l t u r ă se c a r a c ­t e r i z e a z ă pr in ce le p a t r u c a t e g o r i i f u n d a m e n t a l e . d e v a l o r i , a f late în c o n e x i u n e şi c o e x i s t e n ţ ă : va lor i l e şti inţifice, e t i ce , e s te t i ce şi r e l ig ioase . S i n t e z a a c e s t o r p a t r u c a t e g o r i i d e v a l o r i es te c e e a c e f o r m e a z ă e s e n ţ a unei cu l tur i . I d e e a a c e a s t a de cu l ­tură , c o n s i d e r a t ă în t o t a l i t a t e a ei, s e g ă s e ş t e r e a l i z a t ă depl in în c u l t u r a e u r o ­p e a n ă . S u b s t r ă g â n d v r e u n a din ce le p a t r u g r u p e d e v a l o r i , a l t e r ă m şi d i m i n u ă m însăş i i n t e g r i t a t e a domeni i lor d e c r e a ţ i u n e sp ir i tua lă . A c e a s t ă idee a r e s p e c t ă r i i integri tăţ i i , s t ă şi la b a z a pe c a r e s e r id ică c o n s t r u c ţ i a c e l o r p a t r u crit ic i kant iene . D i n a c e s t punc t d e v e d e r e , K a n t a fost pr imul filosof a l culturi i . C o n s i d e r â n d c u l ­t u r a c a pe o r e a l i t a t e o b i e c t i v ă , K a n t cel d intâ i a s ta torn ic i t s i s t e m a t i c g r u p a v a ­lor i lor t e o r e t i c e , e t ice , e s te t i ce şi r e l ig ioase . A c e s t e c a t e g o r i i d e v a l o r i , s t â n d d e a s u p r a c o n t i n g e n ţ e l o r timpului, d. B a g d a s a r c o n s i d e r ă î n s e m n ă t a t e a l o r c a fiind f u n d a m e n t a l ă pentru t o a t e generaţ i i l e c a r i se s u c c e d . F a p t u l a c e s t a es te e x ­t rem d e i m p o r t a n t p e n t r u p r o b l e m a cr ize i culturi i .

P e n t r u c ă , în ce c o n s t ă d e fapt c r i z a ? In a n u m i t e desechi l ibrăr i de c o n ­şt i inţă. P r i n c r i z ă „ se înţe lege l ipsa d e un i ta te a culturi i n o a s t r e , l u a t ă c a t o t a l i t a t e sp ir i tuală o b i e c t i v ă , c o n t r a d i c ţ i a pe c a r e o prez in tă e lemente le ei cons t i tuente , c a l i t a t e a i n f e r i o a r ă a p r o d u s e l o r spir i tuale". S i m p t o m e l e crizei nu sunt d e d a t ă r e c e n t ă . E x p l i c a ţ i i l e c a r i i se d a u , nu f a c d e c â t să p u n ă în e v i d e n ţ ă un fapt e-x i s t â n d latent în inter iorul culturi i . A u t o r u l se o p r e ş t e la studiul a trei i n t e r p r e ­t ă r i c a r i se d a u crizei culturi i c o n t e m p o r a n e : t e o r i a re la t iv i s tă , t e o r i a abso lut i s ta ş i t e o r i a o r g a n i c ă s c e p t i c ă . P e n t r u re lat iv iş t i , t ipic r e p r e z e n t a ţ i prin gând i toru l S i m -mel, c r i z a p r e z e n t ă din sânul culturi i n u es te preludiul unui dec l in i n e x o r a b i l , „ c i e s t e un fenomen c a r e s tă la b a z a în tregu lu i p r o c e s a l cu l tur i i şi reprez intă- d i s c r e ­p a n ţ a d intre v i a j ă , c a r e c r e i a z ă bunur i l e culturi i şi a c e s t e b u n u r L î n ş i l e " . F a p t u l a -ce s ta , de n a t u r ă in tr insecă , ne d ă c h e i a înţe leger i i cr izei ; el a r e o v a l o a r e g e n e r a l ă . V i a ţ a s e defineşte pr intr 'o instabi l i tate c a r e - i e s t e o r g a n i c ă , e s t e un p r o c e s în c o n ­t inuă d e s f ă ş u r a r e . V i a ţ a e s t e d e v e n i r e e t e r n ă , este „ d i n a m i c ă t u m u l t o a s ă " . F o r m e l e în c a r e se r e a l i z e a z ă , s u n t însă rea l i tă ţ i s u s t r a s e t r a n s f o r m ă r i i , devenir i i cont inui : au o va lab i l i ta te o b i e c t i v ă s tabi lă . D e a c i c o n t r a d i c ţ i a i n t e r i o a r ă , conf l ic tul c e g e n e r e a z ă t r a g i c u l c a r e def ineşte m o m e n t u l a c t u a l a l cr ize i culturi i , şi c a r e e x ­pl ică o r i c e c r i z ă în g e n e r e a culturi i . P r i n u r m a r e , s t r u c t u r a culturi i însăş i impl i că germenul confl ictului . Conf l i c t cu a p a r e n ţ e d e ireduct ibi l p a r a d o x .

T e o r i a abso lut i s tă se l e a g ă de numele neokant ianulu i L ieber t , şi par ţ ia l d e al lui M a s s i s . A c e ş t i c u g e t ă t o r i v ă d c a u z e l e cr ize i în a l t ă d irecţ ie , de a l t ă o r ­dine . O r i g i n e l e cr ize i culturii sunt d a t e în spiritul pozi t iv is t şi empirist , a m b e l e c u r e n t e g e n e r a l i z a t e d e s e c . al X I X - l e a . C u l t u r a n o a s t r ă este d o m i n a t ă de t en ­dinţe f u n d a m e n t a l ant imetaf iz ice şi an t i specu la t ive , c a r i a u p ă t r u n s şi în cuprinsul şt i inţelor n o o l o g i c e . N o ţ i u n e a d e evo luţ ie cu c a r e , în v i r t u t e a inf luenţelor g e n e ­r a l e a l e mediului , o p e r e a z ă ş t i in ţe l e sp ir i tu lu i , e s te l ipsită de e lemente le s p e c u ­

la t ive şi t r a n s c e n d e n t e ; ele se o r i e n t e a z ă înspre dat , înspre c o n c r e t u l spa ţ ia l şi e t e m p o r a l . Abso lu tu l , idealul , suprasensibi lul , sunt , c a fapte cons t i tu t ive a le sp i ­

ritului unei culturi , a b s e n t e . A ş a , e x p l i c a r e a şi f u n d a r e a r a ţ i o n a l ă a rea l i tă ţ i lor i s tor ice , pe c a r e a u p r e c o n i z a t - o H e g e l şi F i c h t e , e s te în locui tă cu c e a g e n e t i c -poz i t iv i s tă , c u c e a c o n c r e t ă , e m p i r i c ă . A d e v ă r u r i l e e x t r a t e m p o r a l e , principii le r a ­t iona le şi un iversa l e , o r d i n e a t e o r e t i c ă e l iberată de cont ingent , de e femer, sunt re sp inse şi s ü b v a l o r i f i c a t e . L u m e a f enomene lor nu s e m a i f u n d a m e n t e a z ă pe un s u b s t r a t metaf iz i c . C o n c e p t e abso lu t esenţ iale , c a ideia d e D u m n e z e u s p r e e x . , sunt înţe lese a n t r o p o l o g i c şi ps ihologist . C o n c e p t u l d e d iv in i ta te nu m a i t r a d u c e e x i s t e n ţ a unei fiinţe a u t o n o m e , nu mai p ă s t r e a z ă un sens metaf iz ic , n o r m a t i v , ci d e v i n e e m p i r i c expl icabi l , i s v o r â n d dintr 'o conş t i in ţă e m p i r i c ă . Idei c a r d i n a l e a le culturii sunt a n t r e n a t e dec i într 'un dublu p r o c e s : d e r e l a t i v i z a r e şi de subiect i -v i z a r e . N e g ă s i m a ş a d a r în p r e z e n ţ a unui p r o c e s de r e l a t i v i z a r e a t u t u r o r v a ­lori lor , c a r e s e a d â n c e ş t e şi se u n i v e r s a l i z e a z ă tot m ă i î n g r i j o r ă t o r . A l ă t u r i de a c e s t e c a u z e a le crizei d in c u l t u r a m o d e r n ă , L i e b e r t aminteş te d e N i e t z s c h e şi D i l they , c a cei doi g â n d i t o r i principal i c a r i a u p r o v o c a t curentu l d e c r i z ă spir i ­t u a l ă din c u l t u r a e u r o p e a n ă . C o n c e p ţ i i l e lor filosofice sunt in t epre tăr i biologiste , p a g m a t i s t e , re la t iv i s te , a le t u t u r o r v a l o r i l o r d e c u l t u r ă . G â n d i r e a lui N i e t z s c h e ,

( m a n i f e s t a t ă tumul tuos şi v io lent , s u p r i m ă e x i s t e n ţ a lumii idea le , n o r m a t i v u l din î n ţ e l e g e r e a real i tăţ i i , n e a d m i ţ â n d d e c â t o lume c o n t i n g e n ţ ă şi e m p i r i c ă . A c i es te f a c t o r u l n i e t z s c h e a n c a r e d e s l ă n ţ u e c r i z a . L a a c e a s t a se mai a d a u g ă istorismul şi ps ihologismul lui D i l t h e y .

D u p ă L i e b e r t , c a u z e l e crizei culturii a r fi d a r t o a t e a c e s t e a : empir i zare , poz i t i v i zare , sub iec t i v i zare , p s i h o l o g i z a r e , r e l a t i v i z a r e , a t â t e a c a r a c t e r i s t i c i a le culturi i c o n t e m p o r a n e . M a s s i s , p e a c e l a ş d r u m d e în ţ e l egere , îşi c o n c e n t r e a z ă a ten ţ ia a s u p r a penetraţ iuni i în conţ inutul cu l tura l a l O c c i d e n t u l u i , a spiritului mis t i c a l culturi i or i enta le . Inteligibilul, ra ţ iona lu l , logicul , a c e s t e principi i t r a ­d i ţ ionale p e n t r u spiritul e u r o p e a n , sunt subminate d e influenţe e so ter ice , d e p r o ­v e n i e n ţ ă o r i e n t a l ă . „ E x a l t a r e a psihicului şi a individualului" p r o g r e s e a z ă în de tr imentu l raţ iuni i şi a t r ibute lor ei de c l a r i t a t e şi prec iz ie l o g i c ă .

_ C o n c e p ţ i a c e a mai c u n o s c u t ă e î n s ă c e a o r g a n i c ă s c e p t i c ă a lui S p e n g l e r . C u l t u r a m o d e r n ă , spune g â n d i t o r u l g e r m a n , e m i n a m e n t e p r a c t i c ă , ant imetaf iz i că , i re l ig ioasă şi d e m o c r a t i c ă , „se af lă a c u m în f a z a ei d e d e c a d e n ţ ă inevi tabi lă , iar anul . 2 0 0 0 v a î n r e g i s t r a l icrărir i le ei c e l e din u r m ă " . F i lo so f ia lui S p e n g l e r , a -d â n c inf luenţată d e G o e t h e , N i e t z s c h e şi B e r g s o n , se prez intă c a o c o n c e p ţ i e i r a ­ţ ional is tă , intuiţ ionistă , re la t iv i s tă , o r g a n i c i s t ă şi pes imistă . A m ă n u n t e l e ei fi indu-ne c u n o s c u t e d intr 'o l u c r a r e a n t e r i o a r ă a autorulu i , nu v o m m a i insista.

/ - R e l e v ă m capi to lu l în c a r e d. B a g d a s a r se o c u p ă de T a g o r e şi c iv i l izaţ ia o c c i d e n t a l ă .

Deoseb i t de in teresant din esseuri le vo lumulu i ni se p a r e a fi „Spir i tu l faus t i c" . P r i m e l e î n c e r c ă r i d e despr indere a c a r a c t e r e l o r esenţ ia le şi definitorii a l e spiritului c a r e d o m i n ă cu l tura m o d e r n ă , se u r c ă la N i e t z s c h e . Die Gebart der Tragödie aas dem Geiste der Musik, a fost pr iv i tă c a un punc t de p l e c a r e . N i e t z s c h e , prin dist incţ ia d intre apolinic şi dionisiac, a î n c e r c a t o e x p l i c a r e mai l a r g ă a natur i i creaţ ie i ar t i s t i ce în g e n e r e . A r t a nu d e r i v ă dintr 'un s ingur pr in ­cipiu. A r t a , a c e s t f ruct super ior , a c e s t e l a b o r a t c o m p l i c a t a l spiritului u m a n , p o a t e fi î n ţ e l e a s ă n u m a i pr in a n t a g o n i s m u l p r i m o r d i a l şi ireduct ibi l d in tre ce le d o u ă inst incte f u n d a m e n t a l e a l e spiritului u m a n . A p o l l o a r fi i m a g i n e a principiului indiv iduaaţ ie i , D i o n y s o s a r fi zeul muzici i , a l e x t a î u l u i şi « x a l t ă r i i .

A c e s t e i dual i tă ţ i no ţ iona le s tabi l i tă d e N i e t z s c h e , S p e n g l e r îi d ă o cu totul a l t ă semnif icaţ ie . In l o c d e a le c o n s i d e r a ca d o u ă at i tudini şi mani fe s tăr i estet ice , et ie c o n s i d e r a c a d o u a e p o c i c u n u r a i e ; e p o c a ant i cnuâf i i c las i ce , ş, e p o c a m o ­d e r n ă . P r i m a a r ti a p o l i n i c ă , u l t ima — a c i t>pengier i n t r o d u c e un n u m e nou — fausvică. C e l e d o u ă pr inc ip i i d in Utigina tragediei, sunt e x a n s e , l ă r g i t e în în>eies. S imbolu l in tern a l culturii cie az i a r ri cupr ins a e i ipengler , în ideia spaţiului in­finit, i n c o m e n s u r a b i l . T o a t ă s t r u c t u r a sp i r i tua lă a omulu i m o d e r n a r e impr imat

s t i g m a t u l ei. E a , ideia d e s p a ţ i u nel imitat , intinit , s e r ă s f r â n g e in preocupăr i l e ştiinţifice, ar t i s t i ce , re l ig ioase , m o r a l e .

F i z i c a in locueş t e no ţ iunea d e a t o m prin a c e e a d e m i ş c a r e . G e o m e t r i a mo­d e r n ă , faus t i că , din euc l id iană , devine a n a l i t i c ă . I n a r i t m e t i c ă , n u m ă r u l nu mai e c o n c e p u t c a o m ă r i m e , ci c a un r a p o r t - p u r . Modernul c r e a z â n u m e r e l e imaginare şi c o m p l e x e . A c e i a ş sent iment a l spaţ iuiui irirmit îl g ă s i m şi în oper i l e d e artă, şi c h i a r şi in v i a ţ a pol i t i că şi s o c i a l ă . „Spiritul t a u s t i c es te a t m o s f e r a întregi i v ie ţ i m o d e r n e , el d o m i n ă p â n ă în ce l e m a i mic i a m ă n u n t e gându l şi f a p t a , sim­ţ i r e a şi n e v o i a d e t r a n s c e n d e n t a omului . F i e c a r e din noi es te faus t i c prin faptul însuşi c ă a p a r ţ i n e epoc i i raus t i ce" . s p i r i t u l faus t i c s e i n i â ţ i ş e a z ă ,,volun.ar, activ, d o m i n a t o r , i m p e t u o s , v e h e m e n t , c o n t r a p u n c t i c , d i n a m i c , anal i t ic , infinitesimal, e t c" . G r i j a , nel iniştea, n e r ă b d a r e a , t ens iunea , a c e s t e a sunt c a r a c t e r i s t i c i l e atmos­ferei în c a r e v i e ţueş te m o d e r n u l , o m u l p o s e d a t d e v o i n ţ a d e m o n i c ă . N u tot c e s e c r e a z ă p o a r t ă î n s ă — d u p ă a u t o r — m a r c a spiritului faust ic . C u l t u r a m o d e r n ă a pr imi t influenţe şi d e l a c las ic i smul g r e c o - r o m a n , c o n t r a r a f i rmaţ i i lor lui S p e n -g l er . G ă s i m d o a r rea l i zăr i apo l in ice la m o d e r n i , d u p ă c u m găs im crea ţ iun i taus-t ice la eleni. I n t e r p r e t a r e a lui N i e t z s c h e a r fi d e c i m a i veros imi lă .

C o n c l u z i a la c a r e s e o p r e ş t e a u t o r u l es te c ă a t â t v a l o r i l e a p o l i n i c e c â t şi ce le faus t i ce sunt păr ţ i i n t e g r a n t e d in cu l tură , şi c ă a m b e l e tendinţe , d ion i s iacă şi apo l in i că , sunt c r e a t o a r e de v a l o r i cu l tura le .

I n g e n e r e , p r e o c u p a r e a au toru lu i s 'a c o n c e n t r a t în s tud ierea problemei crizei din c u l t u r a m o o e r n ă . C u l t u r a c o n t e m p o r a n ă n u s e g ă s e ş t e în c r i z ă de sfârşi t , c u m o p r e z i c e S p e n g l e r . P e n t r u c ă „ o p u t e r n i c ă v o i n ţ ă de c u l t u r ă s t ă p â ­neşte generaţ i i l e a c t u a l e , şi a c e a s t a e o d o v a d ă şi t o t o d a t ă o g a r a n i i e , c ă c r i z a în c a r e ne a f lăm v a fi b irui tă şi c ă m a r e a e p o c ă a culturi i m o d e r n e n u se află la c a p ă t u l desvo l tăr i i ei". V a l o r i l e şi epoc i le d e c u l t u r ă , pe c a r e le c o n s t a t ă m într 'o mult ip lă d ivers i ta t e , t r e b u e s c c o n s i d e r a t e c a t r e p t e In d r u m s p r e p e r f e c ­ţ i o n a r e a i e spiritului c r e a t o r a l omului .

N . T A T U

N I C O L A E M Â R G I N E A N U : Psihologia învăţării. ( C l u j , 1 9 3 1 , V I I + 3 6 5 p a g i n i ) .

A u t o r u l d i scută în a c e a s t ă c a r t e o p r o b l e m ă d e o c o v â r ş i t o a r e a c t u a l i t a t e şi pe c a r e ş i -o p u n e sub f o r m a unei î n t r e b ă r i nu l ipsită d e î n d r ă s n e a l ă : au mate­riile de învăţământ, valoarea educativă şi puterea de a disciplina mintal în măsura mare în care susţine majoritatea pedagogilor? î n t r e b a r e a , p u s ă d e un psiholog t â n ă r d a r cu o suf ic ientă şi c u n o s c u t ă a c t i v i t a t e şti inţifică, s u s c i t ă cur ioz i ta tea , i a r c e t i r e a căr ţ i i n e - a d o v e d i t c ă şi un ps iholog p o a t e — pe ca le e x p e r i m e n ­ta lă — s ă a d u c ă lumină şi p u n c t e n o u ă de v e d e r e a c o l o unde alţii au c rezu t c ă s e pot înch ide în ce tă ţu i .

T r a t a r e a problemei a r e . un c a r a c t e r pr in e x c e l e n ţ ă ştiinţific şi a m putea spune c ă f e c a r e a f i rmaţ ie f ă c u t ă , a fost e x p e r i m e n t a l v e r i f i c a t ă , în l a b o r a t o r , fie rr ! r! 'exper 'en*-e -personal conduse , fie luând c a punc t de p l e c a r e c e r c e t ă r i l e ps iho log i lor s trăini . L a a c e a s t ă c o n t i n u ă v e r i f i c a r e a u t o r u l a fost î n d e m n a t într 'o l a r g ă m ă s u r ă şi de faptul c ă . d i s cu ţ iunea p o l a r i z â n d u - s e în jurul individului-om, s e i m p u n e a o d e o s e b i t ă p r u d e n ţ ă .

Individul v ine p e lume c u un c o m p l e x d e dispoziţ i i , c a r e a u potenţ ia l i tă ţ i n a t i v e di fer i te ( c a i n t e n s i t a t e ) ; p e n t r u a c t u a l i z a r e a lor , e s t e n e c e s a r un anumi t m e d i u şi t o c m a i din p r i c i n a a c e s t o r v a r i e t ă ţ i d e intens i ta te ( c a p a c i t a t e n a t i v ă ) , a f i r m a r e a şi m a t u r i z a r e a dispozi ţ i i lor p r e z i n t ă mult ip le v a r i a ţ i i , — mediul j u c â n d un r o l î n s e m n a t . T o a t e a c e s t e a s e închid într 'un r a p o r t :

a) „ C u c â t o dispoziţ ie n a t i v ă e m a i p u t e r n i c ă , d e o p u t e r e d e m a n i f e s t a r e şi r e z i s t e n ţ ă m a i m a r e , c u a t â t m a n i f e s t a r e a ei e s te în funcţie d e e n e r g i a n a t i v ă , i n e r e n t ă o r g a n i s m u l u i şi m a i puţ in d e mediu" .

b) „ I n v e r s , c u c â t o d ispozi ţ ie e s t e m a i s labă , cu a t â t m a n i f e s t a r e a ei e m a i d e t e r m i n a t ă d e mediu , c u a t â t a c t u a l i z a r e a ei se f a c e m a i mult c u m o d i f i c ă ­ri le impuse d e p r e s i u n e a a c e s t u i mediu" . In pr imul c a z ( a ) suntem în p r e z e n ţ a unui p r o c e s d e maturizare, i a r în a l do i l ea c a z ( b ) a v e m un p r o c e s de învăţare. N a t u r a î n v ă ţ ă r i i , e n u n ţ ă d-1 M ă r g i n e a n u d in tr 'un p u n c t d e v e d e r e g lobal , e s te „ u n p r o c e s d e s e l e c ţ m n e a m i ş c ă r i l o r utile d e ce le inutile şi d e s t r u c t u r a l i z a r e a m i ş c ă r i l o r utile în unităţ i d e c o m p o r t a r e to t m a i e f i c a c e " . In sprij inul a c e s t o r a f i rmaţ i i , d-1 M . a d u c e ideile lui K ö h l e r , unul d in tre celebri i r e p r e z e n t a n ţ i ai teorie i p s i h o l o g i c e a s t r u c t u r i i ; d-1 M . e x p u n e şi d i s c u t ă c l a r şi c u a m p l o a r e a c e s t e idei, e n u n ţ â n d a p o i m a i p r e c i s c ă „ p r o c e s u l î n v ă ţ ă r i i î n s e a m n ă p r i n d e r e a s i tua ­ţiei a n t e r i o a r e în noui conf iguraţ i i , noi s t r u c t u r i p e r c e p t i v e , c u noi înţe lesuri".

D u p ă c e l ă m u r e ş t e c o n c e p t u l î n v ă ţ ă r i i , a u t o r u l t r e c e la p r o b l e m a transfer­tului-—• p u n c t u l c e n t r a l a l vo lumulu i — din d i s c u ţ i a c ă r u i a t r a g e concluzi i r e f e ­r i t o a r e la î n t r e b a r e a p u s ă iniţ ial . P r o b l e m a trans fer tu lu i înch ide în tr ' însa părer i l e p r o şi c o n t r a res imţir i i e f e c t e l o r învăiţării d in tr 'un domeniu , în a l t e domeni i . T h o r n d i k e r e s p i n g e i d e e a c ă a r p u t e a fi v o r b a d e „ o c a p a c i t a t e g e n e r a l ă d e în­v ă ţ a r e " . P e c â n d P y l e , c r e d e în e x i s t e n ţ a a c e s t e i c a p a c i t ă ţ i g e n e r a l e . I n c a d r u l a c e s t o r teze , d-1 M ă r g i n e a n u p o r n e ş t e la studiul t ransfer tu lu i . A m i n t e ş t e în tâ i de e x p e r i e n ţ e l e lui W i l l i a m J a m e s , d e a c e l e a a l e lui N e u m a n n şi E b e r t , d e a c e l e a m a i a m p l e a le lui S le ight şi în s fârş i t d e a c e l e a a le lui W i n c h , F r a n k e r , B a i r , e t c . , t o a t e f ă c u t e în v e d e r e a transfer tu lu i d in domen iu l memor ie i . ( A i c i m ă r t u ­ris im c ă n ' a m înţe les p r e a c l a r d e s p r e ce e s t e v o r b a ; d-1 M ă r g i n e a n u a n u n ţ ă la începutu l lucrăr i i c ă t r a n s f e r t î n s e a m n ă „ r ă s f r â n g e r e a e fec te lor a n t r e n ă r i i unei funcţiuni a s u p r a altor funcţiuni". D a r e x p e r i e n ţ e l e lui J a m e s , e tc . , sunt făcu te în c a d r u l unei aceleaşi funcţiuni — m e m o r i a — şi d-1 M . n u n e s p u n e c a r e sunt celelalte funcţiuni). T o ţ i a c e ş t i c e r c e t ă t o r i a jung la c o n c l u z i a c ă e x i s t ă t rans fer t — uneor i f o a r t e m i c — în domeniu l m e m o r i e i . In p r i v i n ţ a transfertulu i în d o m e ­niul percepţiei, părer i l e sunt î m p ă r ţ i t e . A c ţ i u n e a d e t r a n s f e r t a m a i fost c o n s t a t a t ă şi l a funcţiunile s e n sör io -mo to r i i , l a funcţiunile m a t e m a t i c e , la iluziile o p t i c e , la a tenţ i e şi la a c ţ i u n e a d e o b s e r v a r e în g e n e r a l .

A u t o r u l t r a g e conc luz i i p r e l i m i n a r e ; 1. A c ţ i u n e a d e t rans fer t e x i s t ă . 2 . E a es te m a i p u t e r n i c ă în tre funcţiunile in te lec tua le s u p e r i o a r e . P s ho log i i s t ră in i constată d o a r e x i s t e n ţ a acţ iuni i d e t rans fer t , c e r c e t ă r i l e

m e n ţ i n â n d u - s e într 'un c a d r u descr ip t iv , neg l i jându-se dec i p a r t e a e x p l i c a t i v ă c a r e , cu d r e p t c u v â n t , i s e p a r e d-lui M . c e a mai i m p o r t a n t ă . D e a c e e a , d~sa a în t repr ins c e r c e t ă r i p e r s o n a l e m a i a m p l e şi ma i c o r e c t e x e c u t a t e c a m e t o d ă ( in­t r o d u c e r e a grupe i d e c o n t r o l , u n i f i c a r e a metode i — a c e e a a r a n d a m e n t u l u i — m ă ­r i r e a număru lu i subiec te lor d e e x p e r i e n ţ ă , o m a i r a ţ i o n a l ă e v a l u a r e a r e z u l t a t e l o r ) , pentru a v e r i f i c a e x i s t e n ţ a acţ iuni i de t rans fer t , d a r m a i a les p e n t r u a o explica, D-1 M ă r g i n e a n u a e x p e r i m e n t a t a s u p r a a 8 apt i tudini r e p r e z e n t a t i v e , î n c e r c â n d a s u p r a lor o a c ţ i u n e d e t rans fer t ; s'a luat d e r e g u l ă o apt i tudine p e n t r u a n t r e ­n a m e n t — r e s p e c t i v testul , — i a r ce le la l te a u s e r v i t c a tes te de t rans fer t . A p t ; t u -dinile a u fost: 1. sbnţul auditiv, ( t o n o m e t r u l lui v . H o r n b o s t e l ) ; 2 . scrisul, ( s ă se scr ie de c â t m a i multe ori p r o p o z i ţ i u n e a „ Ş c o l a r u l di l igent î n v a ţ ă " ) ; 3. dexte­ritatea manuală, ( testul d e î n ş i r a r e a * 4 0 d e m ă r g e l e ) ; A. adunarea, ( tes tul K r a e -p e l i n ) ; 5 . atenţia, ( tes tul T o u l o u s e ) ; 6 . memoria mecanică, ( s i labe şi c u v i n t e f ă r ă

s e n s ) ; 7 . substituirea, ( t es tu l m o d e l S t a r c h ) ; 8 . memoria inteligibilă ( se c e t e s c p e r e c h i d e c u v i n t e a s o c i a t e c u înţeles; sunt a p o i d a t e c e l e dintâi , c e r â n d u - s e enun­ţ a r e a c e l o r l a l t e ) . R e z u l t a t e l e e x p e r i e n ţ e l o r , îndr i tueş te p e a u t o r s ă a f i rme c ă o. a c ţ i u n e d e t r a n s f e r i e x i s t ă ( c e e a ce , d e altfel , e r a d e j a d o v e d i t d e c e r c e t ă t o r i i s t r ă i n i ) , e a fiind î n m a j o r i t a t e a c a z u r i l o r p o z i t i v ă şi a n u m e es te m a i p r o n u n ţ a t pos i t i vă la funcţiunile inte lec tuale , s c ă z â n d la funcţiunile ps ihomotor i i şi s en-sor ia le , t i n z â n d s p r e n e g a t i v şi c h i a r s p r e nul .

E x p l i c a r e a p r o c e s u l u i î n v ă ţ ă r i i şi a l acţ iuni i d e t rans fer i , o v e d e acum. d-1 M . în gradul de potenţialitate nativă a funcţiunilor, po tenţ ia l i ta t e c a r e a r e ro lu l d e a indica g r a d u l de ef ic ienţă . A c e s t e i potenţ ia l i tă ţ i n a t i v e , i se a d a u g ă , în tr 'o m ă s u r ă f o a r t e m a r e , trei f ac tor i , cu ro lur i h o t ă r î t o a r e : 1 ) inteligenţa, e a fiind f a c t o r c o m u n în a m b e l e p r o c e s e , c o n d i ţ i o n â n d d e s f ă ş u r a r e a lor . „ C u c â t p a r t i ­c i p a r e a inteligenţii se f a c e în p r o p o r ţ i i m a i m a r i , c u a t â t a c ţ i u n e a d e t r a n s f e r t e şi e a m a i m a r e şi i n v e r s " . 2 ) Atenţia, d e c o n c e n t r a r e a e i a t â t r n â n d efecte le î n v ă ţ ă r i i . 3 ) Voinţa, c a r e c o n t r i b u e la c r e ş t e r e a eficienţii şi la p r e c i z a r e a ac ţ iun i i d e t r a n s f e r t . A u t o r u l îşi spr i j ină af irmaţi i le şi pe c e r c e t ă r i l e ps iho log i lor s tră ini — S p e a r m a n , M e u m a n n , Judd, P y l e , e t c . — de la concepţ i i l e c ă r o r a p l e a c ă . D o m ­nul M ă r g i n e a n u re l i e f ează şi faptul c ă în tre p r o c e s u l î n v ă ţ ă r i i şi cel a l t r a n s f e r -tuîui sunt a f i n i t ă ţ i l e s t r u c t u r ă , s t ruc tur i c a r e a m b e l e p o r n e s c din v i a ţ a su f l e ­t e a s c ă s o c o t i t ă c a o „ u n i t a t e " .

A c e a s t ă a c ţ i u n e d e t r a n s f e r t , n u este însă a ş a de m a r e d u p ă c u m a u c r e z u t şi c r e d î n c ă p e d a g o g i i şT c h i a r unii d intre ps iholog i . R a p o r t a t ă la mater i i l e d e î n v ă ţ ă m â n t , d i s c u t a r e a p r o b l e m e i d u c e la c o n c l u z i a c ă antrenamentul şi învăţarea unor materii, nu aiută cu prea mult desvoltării intelectuale in general, a elevului; ci, d u p ă c u m a f i r m ă T h o r n d i k e , b a z a t pe r e z u l t a t e l e e x p e r i e n ţ e l o r e x e c u t a t e a s u ­p r a unui n u m ă r de 8 5 6 4 subiec te , e vorba aci de capacitatea nativă a fiecărui individ, capacitate care ajută actualizării şi maturizării. „ î n v ă ţ a r e a d i fer i te lor m a ­terii d e ş c o a l ă " scr i e d»l M ă r g i n e a n u , „ e m a i mult cauza ocazională de despr in­d e r e şi p u n e r e în m i ş c a r e a potenţ ia l i tă ţ i lor n a t i v e şi nici pe d e p a r t e c a u z a c u a d e v ă r a t eficientă a d e s v o l t ă r i i minta le" . I a t ă d a r c ă v a l o a r e a e d u c a t i v ă a m a ­teri i lor de î n v ă ţ ă m â n t şi m a i a les a s tudi i lor c la s i ce , este pusă la îndo ia lă . A c e a ­s tă v a l o a r e e d u c a t i v ă es te mul t m a i r e s t r â n s ă , ea r ă m â n â n d l o c a l ă şi spec i f i că -

C o n c e p ţ i a p r o f e s o r i l o r c ă t r e b u e să se ţ ină s e a m a d e o „ c a p a c i t a t e g e n e ­r a l ă " a elevului şi c ă la a c o r d a r e a unui ca l i f i ca t iv t r e b u e să se a i b ă în vedere-p r o g r e s u l e levului şi l a ce le la l te mater i i , s'a d o v e d i t — pr in c e r c e t ă r i e x p e r i m e n ­t a l e — c ă este o e r o a r e , şi în p e d a g o g i e eror i le v o r s tăru i şi se v o r înmulţ i ch iar , a t â t a v r e m e c â t ps iho log ia e x p e r i m e n t a l ă nu v a fi şi e a c h e m a t ă în a j u t o r . A f a c e r e f o r m e de î n v ă ţ ă m â n t n u m a i în c a d r u l u n o r p ă r e r i s a u c o n v i n g e r i , f ă r ă c a aces tea , s ă fie e x p e r i m e n t a l ver i f i ca te , î n s e a m n ă a p ă c ă t u i din c a p u l locului c o n t r a individului; a c e s t a t r e b u e in prealabil c u n o s c u t şi a n u m e temein ic . M e t o d e i o b s e r ­va ţ i e i în p e d a g o g i e — m e t o d ă c a r e uneor i p ă c ă t u e ş t e prin p r e a mult s u b i e c t i v i s m din p a r t e a o b s e r v a t o r u l u i — i se a d a u g ă c a o c o m p l e c t a r e şi uneor i c a o c o r e c t a r e : Experimentul. C u r e n t u l de ps iho log ie infant i lă , m a r c a t pr in c e r c e t ă r i l e pline d e sugest i i a l e tânăru lu i p r o f e s o r de la B e r l i n rvtrrr Lewin, t inde t o c m a i să d e a ştiinţei educaţ ie i un fundament c â t m a i ps iho log ic , b a z a t în p r i m a linie p e c u n o a ­ş t e r e a temein ică a copilului; şi c u n o a ş t e r e a se f a c e prin înt inse e x p e r i m e n t e , L e ­win l u c r â n d a lă tur i de W ö l f g a n d K ö h l e r , şeful l a b o r a t o r u l u i d e ps iho log ie e x p e r i ­m e n t a l ă din B e r l i n .

C u a c e s t a d a u s , s tudiul d-lui M ă r g i n e a n u este c â t se p o a t e de b ineveni t -Indiferent d a c ă soco t im v o l u m u l c a o e x p u n e r e a concepţ i i l or a l t o r a , c ă r o r a li s 'au î n c e r c a t c o r e c t ă r i şi indiferent d a c ă a c e s t e c o r e c t ă r i p r e c u m şi exp l i căr i l e , Ie s o c o t i m i n c o m p l e c t e , — totuş i p o a t e fi pr iv i t c a un imbold şi luat c a p u n c t d e p l e c a r e p e n t r u c e r c e t ă r i v i i t o a r e în a c e l a ş domeniu . M e r i t u l a u t o r u l u i m a r c o n s t ă şi în a c e e a c ă prez in tă p r o b l e m a î n t r ' o v r e m e c â n d î n v ă ţ ă m â n t u l n o s t r u şi c h i a r d e a i u r e a , t r e c e pr in convuls iuni şi o r i c e î n c e r c a r e de l ă m u r i r e a p r o b l e ­m e l o r de e d u c a ţ i e e s t e c â t se p o a t e de n imer i tă .

S c r i e r e a d-lui M ă r g i n e a n u , n u c u p r i n d e n u m a i un b o g a t şi s i s temat izat m a t e r i a l i n f o r m a t i v , pre ţ io s p e n t r u toţ i a c e i c a r e s e o c u p ă cu ps iho log ia şi m a i a l e s c u p r o b l e m e l e educaţ i e i şi a m a t e r i i l o r de î n v ă ţ ă m â n t , 'dar es te şi o c a r t e d e a t i tud ine , d u p ă l e c t u r a c ă r e i a — şi c h i a r în p a r c u r s u l ei, — eşti silit s ă re f l ec ­tez i , să - ţ i pui din n o u p r o b l e m a şi s ă te f r ă m â n ţ i p e n t r u c o m p l e t a ei r e z o l v a r e .

I . M . N E S T O R

A L E X A N D R U R O Ş C A : Debilitatea mintală. ( C l u j . E d i t u r a Institutului d e P s i ­h o l o g i e a l U n i v e r s i t ă ţ i i din C l u j 1 9 3 1 ) .

D - l A l e x a n d r u R o ş e a c o n s a c r ă s tudiul s ă u p r o b l e m e i debil ităţi i minta le , p r o b l e m ă d e mul t d i s c u t a t ă şi p u s ă la p u n c t t e o r e t i c şi p r a c t i c , în ţăr i le c a r e s 'au p r e o c u p a t imediat d e m a r e a ei i m p o r t a n ţ ă s o c i a l ă . L a noi ea a b i a a î n c e p u t s ă fie d i s c u t a t ă şi a c e a s t a n u m a i în c e r c u r i l e u n i v e r s i t a r e . T r e b u e s ă r e c u n o a ş t e m , o r i ­c â t d e n e p l ă c u t ă a r fi a c e a s t ă c o n s t a t a r e : S o c i e t a t e a r o m â n e a s c ă n'a luat î n c ă

c u n o ş t i n ţ ă d e e x i s t e n ţ a şi d e n e v o i a so luţ ionări i sa l e soc ia le . O b s e r v a ţ i i l e g e n e r a l e p r e z e n t a t e d e a u t o r în s u c c i n t u l s ă u s tudiu , c a şi ce le e x p u s e de D- l p r o f e s o r Ş t e f ă n e s c u r G o a n g ă în p r e f a ţ a ş a , sunt r e m a r c a b i l e p e n t r u j u s t e ţ e a şi c o n v i n g e r e a c u . c a r e sunt formulte . P r o b l e m e l e c e r c e t a t e sunt ce le a l e definirii şi d i a g n o s t i ­căr i i debil ităţi i minta le , a l e educaţ ie i debi l i lor mintal i c u m şi p r o b l e m e l e o r g a n i ­zăr i i p r a c t i c e a l e a c e s t e i educaţ i i în G e r m a n i a , B e l g i a , F r a n ţ a , E l v e ţ i a - , A u s t r i a , A n g l i a şi S t a t e l e - U n i t e a le A m e r i c e i . U n cap i to l final este c o n s a c r a t descr ier i i r ea l i zăr i l or p r a c t i c e e x i s t e n t e în ţ a r a n o a s t r ă şi suges t i i lor p r i v i t o a r e le c e e a ce ele a r trebui s ă fie. S p r e p ă r e r e a n o a s t r ă de r ă u , n u p u t e m in tra în tr 'o a n a l i z ă m a i a m ă n u n ţ i t ă a ches t iun i lor t r a t a t e , d e o a r e c e modul s c h e m a t i c şi e senţ ia l în c a r e a c e s t e a sunt e x p u s e n u î n g ă d u i e a c e s t l u c r u . D a c ă D - l R o ş e a a u r m ă r i t n u m a i o s i m p l ă v u l g a r i z a r e a chestiunii p e n t r u a trezi a t e n ţ i a a u t o r i t ă ţ i l o r ş c o l a r e şi a famili i lor, n imic n u se p o a t e r e p r o ş a studiului D- sa l e , e l fiind t r a t a t m e t o d i c , in­t e l i gen t şi c u c l a r i t a t e ; d a c ă î n s ă el v i z e a z ă c e v a m a i mult , el p o a t e fi învinuit d e a fi s c h e m a t i c , p r e a g e n e r a l şi pe a l o c u r i c h i a r l acunar . . .

D e pi ldă, p e n t r u a d a un c a z , a v e m impres ia c ă d iscuţ ia c a r e se f a c e în jurul definirii debil ităţi i minta le es te p r e a s u m a r ă , c â n d e a se m ă r g i n e ş t e numai a pune: „coef ic ientu l d e inte l igenţă al idiotului v a r i a z ă de la 0 la 2 2 , a l imbeci l i lor d e l a 22 Ia 50, i a r a l m o r o n i l o r d e l a 50 la 70. î n a p o i e r e a m i n t a l ă f o r m e a z ă t r e ­c e r e a de la debi l i ta tea m i n t a l ă s p r e inte l igenţa n o r m a l ă . L a î n a p o i e r e a minta lă se g r u p e a z ă mărg in i ţ i i cu un coef ic ient d e in te l igenţă î n t r e 7 0 — - 8 0 , şi proşt i i , c u un coef ic ient d e inte l igenţă în tre 8 0 — 9 0 " . ( p a . 3 ) . C u t o a t ă c i ta ţ iunea a c e s t o r coef ic ienţ i , l imita s u p e r i o a r ă a debilităţii min ta l e es te v a g ă , e a nefiind d e a j u n s f i x a t ă , d a r m a i a les î n t e m e i a t ă . C u a l te cuv in te , c e e a c e nu se indică net es te g r a ­dul d e in te l igenţă n e c e s a r ă c a r e f a c e posibi lă v i a ţ a în s o c i e t a t e , a d i c ă „minimi" d e inte l igenţă n e c e s a r ă indiciului p e n t r u a c e a s t ă v i a ţ ă . P e n t r u noi, d e o s e b i r e a d intre deb i l i ta tea m i n t a l ă şi n o r m a l i t a t e este mult m a i î n s e m n a t ă d e c â t f i x a r e a g r a d e l o r debil ităţi i şi înapoier i i minta le .

A c e s t „minimum" d e in te l igenţă în v â r s t ă m i n t a l ă , t rebu ia s ă fie d i s c u t a t şi p r e c i z a t într 'un s tudiu c o n s a c r a t debil ităţi i minta le . Ş i a c e a s t a c u a t â t m a i mult c u c â t discuţ iuni le r i d i c a t e d e p r o b l e m a a c e s t u i min imum sunt d e p a r t e d e a fi so lu ţ ionate definitiv. Binet şi Simon f i xau a c e s t „minimum" în jurul nivelului mintal de 1 0 ani , c e e a c e v i n e a z ice c ă un individ p e n t r u a fi c a p a b i l s ă t r ă i a s c ă în s o c i e t a t e a r e n e v o i e d e o inte l igenţă e g a l ă cu a c e e a a unui ccp i l de 1 0 ani . S 'a o b i e c t a t însă . aces tu i „nivel limită", c ă sunt indivizi c a r e deşi a u inte l igenţa unui copi l d e 1 0 ani, ei sunt incapabi l i s ă se d e s c u r c e în s o c i e t a t e , s a u sunt alţii cu o in te l igenţă i n f e r i o a r ă a c e l e i a a unui cop i l n o r m a l d e 9 ani şi totuş i sunt lăsaţ i

l iberi . D e a l t ă p a r t e , d a c ă ne refer im la coeficienţi i numer ic i a i g r a d e l o r debili-

taţi i minta le c i ta ţ i m a i sus , v o m c o n s t a t a a c e i a ş n e s i g u r a n ţ ă în c e e a c e p r i v e ş t e v a l o a r e a lor p r a c t i c ă .

D a c ă „măcginiţii" şi „proştii" d e c a r e v o r b e ş t e D-nu l R o ş e a a u coeficienţi i în tre 7 0 — 8 0 primii, şi 8 0 — 9 0 ( c e i d e al d o i l e a ) , de la s ine se în ţe lege c ă ind ice le inteligenţii medii n o r m a l e nu p o a t e fi d e c â t e g a l c u 1. U r m e a z ă o a r e c ă toţi copi i i c u un c â t infer ior lui 1 sunt a n o r m a l i ? N u o r i c e indice infer ior lui 1 r e p r e z i n t ă o in te l igenţă ca l i f icabi lă d e debi l i tate m i n t a l ă . Terman d e pi ldă n u ia indicele 1 c a l imită a b s o l u t ă a aces te i debil i tăţ i . E l nu c o n s i d e r ă d e debili mintal i , decât-copii i c a r e p r e z i n t ă un indice infer ior lui 0 . 7 0 , copi i i c u indici în tre 0 . 7 0 — 1 0 0 fiind socot i ţ i d e n o r m a l i . S a u p e n t r u D - n u l R o ş e a copii i c u indice în tre 0 . 7 0 — 0 . 9 0 s u n t socot i ţ i d e î n a p o i a ţ i mintal i ( m ă r g i n i ţ i şi p r o ş t i ) . A c e s t e x e m p l u s i n g u r ne a r a t ă c â t d e r e l a t i v e sunt v a l o r i l e a c e s t o r coef ic ienţ i de debi l i tate minta lă şi la ce r i s cur i ne p o a t e a n t r e n a o a f i n n a r e a l o r p r e a d o g m a t i c ă şi c a t e g o r i c ă . P e n t r u a c e s t e m o t i v e s p u n e a e i mai) sius c ă l imitele nonmalllităşii şi, debil ităţi i min ta l e n u s u n t l impede p r e c i z a t e şi' l a c u n a a c e a s t a n e a t r a g e a t e n ţ i a a s u p r a neces i tă ţ i i d e d e t e r ­m i n a r e ciirict o b i e c t i v ă a cr i ter iului l o r de d i ferenţ iere . In plus de a c e a s t a a m i n t i m c ă definireai g r a d e l o r d e debi l i tate min ta lă , p e c a r e o f a c e D- l R . l a p a g i n a 2 . e s t e v a l a b i l ă niuimai p e n t r u adulţi i c u d e s v a î t a r e m i n t a l ă t e r m i n a t ă : astfel: D - s a î m p r u m u t â n d definiţii c u r e n t e în psicfoiarrie, c o n s i d e r ă de idioţi indivizi i a c ă r o r in te l igenţă la m a t u r i t a t e n u î n t r e c e p e a c e i a a unui cop i l n o r m a l d e 3 ani , de imbecili p e a c e e a a c ă r o r in te l igenţă e s t e o p r i t ă în d e s v o l t a r e a s a l a nivelul i n ­tel igenţei c o p i i l o r d e 3 '—7 an i , ş i d e debili pe indivizi i c u nivelul de 7 — 1 0 ami.. S a u p r o b l e m a î n discuiţi© e r a deb i l i ta tea m i n t a l ă a cqpi i ior; s c h e m a a c e a s t a e s t e v a l a b i l ă şi' p e n t r u e i? D a c ă e s t e v a l a b i l ă , în a c e s t c a z c u m v a n deoseb i c a n t i ­t a t i v în m o d e x a c t , copi i i s impli debili mintal i d e cei imbecil i şi idioţi? î n t r e ­b a r e a a c e a s t a ne d u c e i a r ă ş i l a p r o b l e m a cri teriului d e d i ferenţ iere a n o r m a l i -tăţri die deb i l i ta te d e c a r e vorbeaom m a i sus . P r o b l e m a diferenţieri i o b i e c t i v e a g r a d e l o r d e debi l i ta te m i n t a l ă a copidlioj- eEite m a i importa ţ i fă d e c â t c e a a di fe­r i t e lor g r a d e d e debi l i ta te m o r t a l ă adufcă, p e n t r u m o t i v e l e sne die p r e s u p u s şi a s u p r a c ă r o r a n u ins is tăm. C o p i i raeirireeentând d e s v o i t ă r i mantale definit ive, nuc v o m g ă s i l a dânş i i n ive lur i mintafe a b s o l u t f ixe a f a r ă d e c a z u r i l e d e g r a v ă idăoţie. C e n e g a r a n t e a z ă n o u ă c ă diferiţi i coeficienţii c o r e s p u n z ă t o r i g r a d e l o r d e debi>-latate m i n t a l ă ( ind ica ţ i d e a u t o r 31a p a g . 3 ) s u n t a c e i a ş p e n t r u t o a t e v â r s t e l e ? C e nie g a r a n t e a z ă nouă» d e e x e m p l u c ă indScele d e 7 0 — 8 0 c o r e s p u n z ă t o r m ă r -gini ţ i ter mintal i , e s t e a c e i a ş p e n t r u „mărginiţii" d e t o a t e v â r s t e l e ? O a r e coef i ­c ienţ i i a c e ş t i a d e deb i l i ta te m i n t a l ă nu v a r i a z ă şi î n r a p o r t c u v â r s t a ? T o c m a i a c e a s t ă variaţiuinie a 'lor î n raiport c u v â r s t a e s t e t r e c u t ă c u v e d e r e a d e c ă t r e a u t o r în s tudiul s ă u .

L u â n d î n c o n s i d e r a r e a d o u a c h e s t i u n e e sen ţ ia lă a debil ităţi i minta le în l e g ă t u r ă cu metode l e sa l e de d i a g n o s t i c a l e , D-nu l R o ş e a s e a r a t ă f a v o r a b i l nu­m a i m e t o d e i d e e x a m e n prin a j u t o r u l tes te lor spec ia l e , soco t ind m e t o d e l e b i o ­l o g i c e c a i n c a p a b i l e d e a furniza c e v a s i g u r în c e p r i v e ş t e a c e a s t ă d iagnos t i ­c a r e . D - s a se r e f e r ă m a i a l e s la v a l o a r e a s t i g m a t e l o r fizice d e d e g e n e r a r e : „ S e p o t v e d e a , spume R . d e F u r s a c , imbeci l i şi" c h i a r idioţi a c ă r o r a s p e c t s o m a t i c — î n a f a r ă bine înţeles d e e x p r e s i a f i z ionomie i—nu d i feră d e c â t f o a r t e puţ in d e a c e l a a l indiv iz i lor n o r m a l i . I n v e r s , s e p o t v e d e a mal formaţ i i , destul die a c c e n ­t u a t e , lla indivizii s ă n ă t o ş i d in p u n c t die v e d e r e psihic". D a c ă însă caratoterefe a c e s t e a fizice d e g e n e r a t i v e sunt d i scutabi le p â n ă l a un p u n c t (noi n u e p r o b ă m în totul p ă r e r i l e lui De Fursac), s u n t î n s ă a l t e indicaţ iuni d e ordin bio-f iz io lo-g i c a c ă r o r o b s e r v a r e şi p r e z e n ţ ă d e t impuriu la copii , pot s e r v i c a p u n c t e de p l e c a r e p e n t r u p r e v e d e r e a une i debil ităţi minta le în c u r s d e d e s v o i t a r e şi p e caire d i a g n o s t i c a r e a p s i h o l o g i c ă die imiai t â r z i u n ' a r f a c e d e c â t s'o c o n f i r m e . Ast fe l c r e ş t e r e a n e r e g u l a t ă şl capric ioaraă a corpulu i , sens ibi l i tatea e x a g e r a t ă l a frig, d e r m a t o z e l e , enter i te l e c a r e n u c e d e a z ă , v e g e t a ţ i i adeno ide , mani fe s tăr i l e p r e c o c e de a p a t i e şi instabi l i tate , somnul pro fund s a u a d e s e o r i î n t r e r u p t d e v i s e u r â t e , u r i n a r e a r e g u l a t ă n o c t u r n ă , convuls iun i l e şi r eac ţ iun i l e v i o l e n t e Î s c e l e m a i n e î n s e m n a t e c o n t r a r i e r i , în târz i er i l e v ă d i t e în a p a r i ţ i a dinţi lor. în a c h i -

zipia mersu lu i şi vorb ir i i sumt semne le p r e v e s t i t o a r e a l e unei debil i tăţ i minta le în d e s v o l t a r e . L a a c e s t e a , d a c ă m a i a d ă o g ă m pe ce l e d e o r d i n sensor iu , m o t o r şi s o c t e t c a : insufidentalle ateaţîed visualie şi aud i t ive , î n t â r z i e r e a î n ach iz i ţ ia funcţiunii d e a p u c a r e şi ntrâ i igare a uinud obiect , ind i ferenţa la j o c , c u r ă ţ e n i e şi f a ţ ă d e a n t u r a j u l său , e v i t a r e a soc ie tă ţ i i copi i lor d e v â r s t a s a , î n c ă p ă ţ â n a r e a , semnele d e abulie , ch inuirea a n i m a l e l o r e t c , v o m a v e a a p r o a p e c o m p l e t ă g a m a m i j l o a c e l o r unei prediaignosticări . a def ic ienţe lor d e a c e s t a n a t u r ă . D i n t r e t o a t e siroptamiele d i a t e , tenidiiniţelie d e iizefare, a p a t i e şi e v i t a r e p a c a r e le mani fes tă , copilul f a ţ ă de mediul s ă u d e v i a ţ ă , c u m şi în târz ier i l e a n o r m a l e în a p a r i ţ i a dinţi lor, a c h i z i ţ i a mersu lu i şi vorb i ţ i i , ur inăr i l e n o c t u r n e s a u m o d u l d e e f e c t u a r e a l ref lexului pJiamtor, c o n s t i t u e s c în m a j o r i t a t e a c a z u r i l o r pronost icuri; s igure d e debi l i tate m i n t a l ă şi m o t o r i e . Ps ih ia tr i i infantili , c a C o l i n şi H e u y e r l e - a u r e c u ­n o s c u t o mane importainţă din a c e s t p u n c t d e v e d e r e .

A b s e n t a tiau crniiisiiirjea l o r din d i s c u ţ i a p e c a r e Dnl R o ş e a o f a c e în s t u ­dioul s ă u î n jurul debi l i tăţ i i iDiintafle ni' s e pane n e m o t i v a t ă . T o t a ş a d e ne îr jdrep-tăţftt s e u e x a g e r a t , n i s e paire şi soeptiicismull s ă u în c e p r i v e ş t e v a l o a r e a şi fo loase le m i j l o a c e l o r m e d i c a l e î n c o m b a t e r e a o r g a n i c ă a debil ităţi i minta le , m o ­t i v a t d e D - s a pron c i t a r e a qpirjdiudK lui Tredgold, >la p a g . 8 a c ă r ţ i i sa le : „ T i p u ­rile d e de fec te c a r e p o t fi t r a t a t e medica l , s u n t puţ ine la n u m ă r , şi în m a r e a m a j o r i t a t e a c a z u r i l o r d e deb i l i ta te m i n t a l ă , a t â t p r i m a r ă , c â t şi s e c u n d a r ă , se p o a t e s p u n e c ă m e d i c a m e n t e l e n'au nici o inf luenţă d i r e c t ă " . A u t o r i t a t e a unui n u m e maire, fie e a c h i a r c e a p e c a r e o d ă oompatiniţa şti inţif ică, n u trebueşte-i n v o c a t ă d e c â t c u f o a r t e m a r e p r u d e n ţ ă , c â n d e s t e v o r b a d e a d e c i d e d e v a l o a r e a umed m e t o d e socotiifiă d e o s imţ i tă ut i l i tate în c o m b a t e r e a debil i tăţ i i minta le . Nă­imeai nu c o n t e s t ă c ă p o t exilata c a z u r i r e b e l e o r i c ă r u i t r a t a m e n t medica l , s a u c ă ţesutur i le fonematiive a l e creerulwi p o t r e p r e z e n t a s e r i o a s e dif icultăţi în a m e l i o -rairea s a u î n v i n g e r e a debilDtăţii1 minta le , î n c a z u l c â n d e le sunt d e f e c t u o a s e c a cons t i tu ire şi c a l i t a t e , diin prdtakia unei eredităţ i ' paithologice. A r e s p i n g e î n s ă în numele lui Tvedgold şi a l probientaifeeilor r e z u l t a t e obţ inute de Jaensch, o m e t o d ă c a i n e f i c a c e în c o m b a t e r e a debillităţ'i minta le d e a p u n e t o a t ă nădejdi le p e n t r u a m e l i o r a r e a a c e s t e i a , n u m a i în „tratamentul educativ", î n s e m n e a z ă a f a c e o g e ­n e r a l i z a r e s u r p r i n z ă t o a r e , nu d e a j u n s m o t i v a t ă şi c a r e p o a t e d e s c u r a j a pe cei c a r e v o r să-ş i c o n s a c r e a o t i t i v i t a t e a lor însănătoş i r i i şi r e c u p e r ă r i i vieţi i s o c i a l e a c e s t o r desmoşten i ţ i a i natur i i , c a r e sunt debilii mintal i . R e p e t ă m î n c ă o d a t ă : p ă ­rer i le D-tui R o ş e a păcăi tuesc pr in o g r e a g e n e r a l i z a r e , f ă r ă o d iscuţ ie m a i a p r o ­f u n d a t ă a p r o M e m e i O p i n i a lud Tredgold p e c a r e se b a z e a z ă D - s a es te uşor cr i t i cab i lă , d e o a r e c e e a omite faptul a c e s t a esenţiali c ă e f i c a c i t a t e a t r a t a m e n t u l u i medica l e s t e în funcţie nu n u m a i d e m e d i c a m e n t e l e în t rebu in ţa te , d a r şi d e m o -m e n t a l , de t impul, d e d a t a la ceire se f a c e a p l i c a r e a lor în v d e r e a cornbcteriS debilftăţii minta le . D e si^uir, c ă c e f e m a i ben igne forme de debi l i ta te minta lă d e v i n rebe l e şi imposibi le d e a m e l i o r a t , daică t r a t a m e n t u l l c r mecM'»! î n c e p e târz iu . îngr i j i rea m e d i c a l ă , a d e c v a t ă debil ităţi i mor ta l e , p e n t r u a fi e f i c a c e trebui? s ă î n c e a p ă deila v â r s t a f r a g e d ă a copilului, însamte c a ţesutur i le cerebrafie s ă fi c ă p ă t a t o r e l a t i v ă s t a b i C t a t e în dtesvoltanea lor; c u a l t e c u v i n t e e l e t r e b u e s c s t imulate în p r o c e s e l e lor de d e s v o l t a r e a n a t o m i c o - f i z i o l o g i c e , îna in te c a v i r t u a -lităţile l or m e r i r d e s ă c â ş t i g e t eren . S a u a s t ă z i ps iho log ia pathclo-)i ică infant i lă dispune d e mi j loace r e l a t i v s igure p e n t r u a p r e z i c e de t impuriu o viitoeire debi­l i tate minta lă . L a d a t a s a u v â r s t a c â n d pr imele def ic ienţe sunt vizibi le şi în c o n t r a s t cu c e e a c e este n o r m a l la a c e i a ş v â r s t ă la alţ i copiii , t r e b u e î n c e p u t ă î n g r i j i r e a m e d i c a l ă i n d i c a t ă d e n a t u r a cazului , d a c ă v r e m c a e a s ă fie e f i c a c e . In v e d e r e a a c e s t u i l u c r u e a t r e b u e s ă î n c e a p ă c h i e r d e l a v â r i t a d e 2 — 3 auri, tair nu la 7 — 8 a n i c â n d debilliiiatea e s t e de ja instefeită si e v o t e l t ă . In ce p r i v e ş t e a i - n e f e r a r e a debilităţii minta le nu e s t e b ine s ă n e a r ă t ă m nici p r e a optitarştli. d a r nici p r e a pesimişti'. F ă r ă a e x a g e r a maii mrjlt d e c â t t r e b u e va l 'oarea m e i m e t o d e de c o m b a t e r e a debil ităţi i nrJntel», noi oredem c ă o r a ţ i o n a l ă şi ştiinţifică' utili­z a r e a ei, p o e t e a d u c e rea ' ie fo loase cc-'ilu'lut debil în oe p r i v e ş t e a m - f e n a r e a . şi î n d r e p t a r e a sa: S ă l u ă m un e x e r r p ' u : S ă p r e s u p u n e m c ă un copi l prez'intă d e

t impuriu o î n c e t i n e a l ă n o t a b i l ă în d e s v o l t a r e a s a m i n t a l ă , c a r e d a c ă a r fi l ă s a t ă s ă e v o l u i e a e l iberă , d e s igur c ă s ' ar ( transforma în tr 'o debi l i ta te m i n t a l ă p r e c o c e c a r e s ' a r a g r a v a din c e în c e . I n c a t i o e a l a , s ta ţ ionarea , s a u o p r i r e a a c e a s t a b r u s c ă în d e s v o l t a r e a m i n t a l ă a copi lului poaite fi a t r i b u i t ă u r m ă t o a r e l o r c a u s e : fie urnei insuf ic iente g l a n d u l a r e , fie ac ţ iun i i paraz i ţu ior intest inal i , fie unei a J m a n t a ţ u s ă ­r a c ă în v i t a m i n e , fie v r e unui p r o c e s a l m c n i n g e i d e c a r e e s t e r e sponsab i l um heredosif i l is i g n o r a t d e păr inţ i . E v i d e n t p o t fi ş i a l t e c a u s e : t u r b u r ă r i l e s a u defecte le d e m e c a n i s m şi f u n c ţ i o n a r e allie icreerului, des igur c ă d e s e o r i n u s u n t s t re ine d e producerea - debi l i tăţ i i mintaAe. Creierul o a r e n u s e g ă s e ş t e şi' el s d b d e p e n d e n t a s i s temului v e g e t a t i v a l e c ă r u i i eg i t r e b u e s ă le isufeme, d u p ă c u m r e m a r c ă f o a r t e b i n e D u p u y ? Creeruil 1 n u s e h r ă n e ş t e , n u r e s p i r ă , n u asiirnáfaazá şi d e s a s i m i l e a z ă , n u s e • poaite i n t o x i c a şi d e r a n j a în f u n c ţ i o n a r e a s a , c a o r i c e altt o r g a n a l corpului:, d e u n d e a r p u t e a r e z u l t a c a r e p e r c u s i u n i d i r e c t e a s u p r a ps i ­hicului copi lului , a d e v ă r a t e o p r i r i s a u p e r t u r b ă r i a l e desvoltărid s a t e mintiale? O î n t â m p i n a r e m e d i c a l ă d e t impur iu a u n e i a d in a c e s t e cauisie s a u a c o m p l e x u l u i de c a u s e , c a r e p r e g ă t e s c t e r e n u l debil i tăţ i i minta le , d e ce s ă nu c r e d e m c ' a r fi sailuitară p e n t r u e v o l u ţ i a s a minta lă? F o r m e l e de debi l i tate minta lă , c â n d ele n u î m b r a c ă h a i n a idiofiei şi imbeci l i tăţ i i congen i ta l e , c â n d e le sunt de « a t u r a c ă u ­şe lor die m a i sos , sunt suscept ib i l e cfe a m e l i o r a r e d a c ă a c ţ i u n e a d'so lvantă' a a c e s t o r a din ui*mă este înilăituraită din v r e m e . Holingworth c a şi Tredgold se r e f e r ă , • d e s i g u r m a i mult , l a a c e l e c a z u r i d e d e b i l i t a t ; m i n t a l ă i n v e t é r a t e , e v o ­lua te , f ixate şi f a ţă de c a r e , de la s ine s e înţe lege , t e r a p e u t i c a m e d i c a l ă p o a t e a v e a puţ ine ş a o s e de r euş i tă , c a m to t a t â t e a c â t a r p u t e a a v e a şi t r a t a m e n t u l e d u c a t i v a p l i c a t s iogur . N u toate c a ş u r i l e de debi l i tate minta lă Eunt în să de fejul a c e s t a . Debilităţii/e miotailie c a r e d e b u t e a z ă (brusc în e v o l u ţ i a initefeitaală a c o ­piilor, v o r p u t e a fi î m p i e d e c a t e d e a d e v e n i formele g r a v e c o m p r o m i ţ ă t o a r e d e m a i t â r z i u a l e vi i torului s ă u . Ş i debil ităţi le a c e s t e a d i s t ro f i ce a c c i d e n t a l e nu sunt mai 1 puţ in n u m e r o a s e d e c â t ce l e c o n g e n i t a l e şi c o n s i d e r a t e c a rebe le o r i c ă r u i tratamiant m e d i c a l ! N u e s t e t o c u l a i c i î n a c e a s t ă r e c e n z i e de a ins is ta p e lairg a s u p r a c o r e l a ţ i i l o r e x i s t e n t e în tre deb i l i ta tea m i n t a l ă şi t u r b u r ă r i l e s o m a t i c e , d u p ă c u m i a r ă ş i nu este m o m e n t u l de a indica metode l e t e r a p e u t i c e pr in c a r e se p o a t e a p ă r a o r g a n i s m u l î m p o t r i v a gre făr i i sa le . Ş i a ş a a m d e p ă ş i t c a d r u l unei s imple recenz i i . E d u c a ţ i a debiiliilor mintal i , m e i apune D 4 R o ş e a : „nu p o a t e şi nici a u t inde i a c r e ş t e r e a coef ic ientului d e inte l igenţă , în s c h i m b p o a t e i n c u l c a debil i lor minta l i d i fer i te d e p r i n d e r i şi c u n o ş t i n ţ e utile, în l imitele c a p a c i t ă ţ i i tor minta le , în t i m p ce , f ă r ă o e d u c a ţ i e a d e c v a t ă , pot a j u n g e e lemente ant i - soc ia l e , v i ţ iaş i , n e a j u t o r a ţ i , i n c a p a b i l i isă-şi c â ş t i g e e x i s t e n ţ a , cu un c u v â n t u n b a l a s t s o c i a l " ( p a g . 2 8 ) . D a c ă educatp¡i-u¡l n u trebuie s ă s e p r e o c u p e de l o c d e desvod-t a r e a intel igenţei copilului debil , saircina s a sie s implif ică s imţ i tor , e a r e d u c â n d i i -se 'la s implul d r e s a j a l a c e s t o r copcii, a d i c ă l a m e t o d a d e e d u c a r e a idioţi lor. N u î m p ă r t ă ş i m p u n c t u l a c e s t a d e v e d e r e a l autoru lu i . E l este i a r ă ş i p r e a genera l , p r e a d o g m a t i c . N u toţ i debilii mintal i s u n t c o n d a m n a ţ i d e a r ă m â n e la ace la ş i e t ern n ive l minta l m a n i f e s t a t î n m o m e n t u l descoper ir i i def ic ienţei lor .

însăş i i d e e a d e a m e l i o r a r e miiintaliă s u s ţ i n u t ă d e nioi m a i sus , p r e s u p u n e pos ib i l i ta tea r e l a t i v ă d e deSviolltane a inteHkjenţei a c e s t o r copi i , în cazul 1 c â n d causiale o r g a n i c e aile debi l i tăţ i i l o r .mintale p o t fi n e u t r a l i z a t e prinfcr'o b u n ă şi p o t r i v i t ă îngri j ire m e d i c a l ă . D e altfed c h i a r ach iz i ţ i a d e d e p r i n d e r i şi c u n o ş t i n ţ e uti le, d e c a r e v o r b e ş t e D - s a , p r e s u p u n e u n m i n i m u m d e inte l igenţă d in p a r t e a a c e s t o r debili , p e n t r u c a ele s ă fie posibile. In s c h i m b suntem şi noi d e a c e l a ş p ă r e r e c u a u t o r u l c ă aoeasifiă e d u c a ţ i e mintaflă t r e b u e s ă fie p o t r i v i t ă şt a d a p t a ­t ă nivelului m i n t a l a l copi lului . P e n t r u a î n c h e i a a c e a s t ă d a r e de s e a m ă f ă c u t ă lucrăr i i D- lui R o ş e a , m a i r e l e v ă m puţ ine le d a t e p r o p r i u z ise a s u p r a ps iho log ie i debilului minta l . T o a t e in formaţ i i l e d a t e p r i v a s e l a t u r a c a n t i t a t i v ă a p r o b l e m e i debil ităţi i minta le , i a r n u c e a s u b i e c t i v ă . O d e s c r i e r e d o c u m e n t a t ă s a u o c a r a c ­t e r i z a r e c â t d e s u m a r ă a c o m p o r t ă r i i intel igenţi i debi l i lor mintal i , a memor ie i atenţ ie i , judecăţ i i şi raţionaimantuiluii l o r a r fi în treg i t cet i torului i m a g i n a , p e c a r e el şi o f o r m e a z ă d e s p r e debiiii mintal i în cursu l p a r c u r g e r i i căr ţ i i D- lui R o ş e a .

C O N S T . G E O R G I A D E

R e c e n z i i

G. V L Â D E S C I I - R Ă C O A S A : Naşterea şi Ideologia organizaţiei Internaţionale a Muncii. ( E d i t u r a Institutului S o c i a l R o m â n , 1 9 3 1 ) .

P r e z e n t u l s tudiu u r m ă r e ş t e e x p l i c a r e a î m p r e j u r ă r i l o r şi condiţ i i le s o c i a l e c a r e a u p r e z i d a t la n a ş t e r e a „Birou lu i I n t e r n a ţ i o n a l a l M u n c i i " şi a n a l i z a ideo­logiei i n t e r n a ţ i o n a l e a a c e s t e i o r g a n i z a ţ i i . A u t o r u l , p e r f e c t c u n o s c ă t o r a l ches t iu ­

nii , a ş t iut în cursu l urziri i sa l e s ă d e g a j e z e punctu l d e v e d e r e profes iona l de cel ştiinţific, astfel c ă în l o c d e o e x p u n e r e „ p r o d o m o " , el p r e z i n t ă o m c r a r e şt i inţif ică, u n m o d e l c o n c r e t d e chipul c u m t r e b u e f ă c u t studiul u n e i instituţii s o ­c ia le o r i c a r e a r fi ea . D e a ic i dublul interes soc ia l şi m e t o d o l o g i c - s o c i o l o g i c al a c e s t u i s tudiu.

Organizaţia Internaţională a Muncii, instituţie c u un între i t a s p e c t : pol i t ic , e c o n o m i c şi soc ia l , a r e c a fundament şi f inal i tate a ac t i v i tă ţ i i sa l e un „ înal t pr in ­cipiu d e p a c e şi so l idar i ta te , d e ord ine şi p r o g r e s : d r e p t a t e a s o c i a l ă " . „ N e c e s i t a ­t e a î n t r o n ă r i i unui r e g i m d e c â t m a i multă d r e p t a t e s o c i a l ă , c a şi r e c u n o a ş t e r e a făţ i şă şi a n o n i m ă a d r e p t u r i l o r munci i t r e b u i a u d a t e în g r i j a unui o r g a n i s m p e r ­m a n e n t , cu a u t o r i t a t e , bine uti lat şi pro fund c o n ş t i e n t d e nobi la- i şi dificila-i mis iune" ( p a g . 6 ) .

Organizaţia Internaţională a Muncii, d e p a r t e î n s ă d e a fi n u m a i c r e a ţ i u n e a v o l u n t a r ă a C o n f e r i n ţ e i d e P a c e din 1 9 1 9 , e s t e o instituţie c a r e - ş i a r e o just i f icare i s t o r i c ă şi e c o n o m i c ă în c h i a r e v o l u ţ i a rea l i tă ţ i lor soc ia l e şi în tr iumful unei idea-, logi i „ t o t m a i larg r ă s p â n d i t e şi ma i a d â n c p ă t r u n s e în ult imul t imp î n m a s e l e p o p u l a r e şi c e r c u r i l e c o n d u c ă t o a r e a le naţ iuni lor" . P u n c t u l d e p l e c a r e a l a c e s t e i evoluţ i i şi a l ace s t e i ideologi i co inc ide c h i a r c u pr imele m a n i f e s t ă r i a l e maş in i s -mului şi capi ta l i smului m o d e r n . N o i l e condiţ i i d e f a v o r a b i l e d e v i a ţ ă c r e i a t e de maş in i sm m u n c i t o r i l o r ( b ă r b a ţ i , femei, c o p i i ) şi a c ă r o r d e s c r i e r e se f a c e a m p l u , o b i e c t i v şi d o c u m e n t a r , a u a v u t c a u r m a r e inevitabi l i le r e a c ţ i u n i d e a p ă r a r e a c lase i m u n c i t o a r e . „ C a p i t a l i s m u l m o d e r n l u c r e a z ă la î n c e p u t u r i l e sa le c a un f lagel s o c i a l . E l r e d u c e c l a s a m u n c i t o a r e la a c e i a ş s t a r e d e d e c ă d e r e la c a r e r ă z b o a e l e lui L u d o v i c a l X I V a u dus c l a s a ţ ă r ă n e a s c ă " . (Ci. G . S c e l l e ) . F i e d intr 'un spirit d e g e n e r o z i t a t e , fie din t e a m a şi î n g r i j o r a r e a pe c a r e o p r o d u c e m i ş c a r e a pol i t ică şi s i n d i c a l ă a m u n c i t o r i m e i , c a o r e a c ţ i u n e î m p o t r i v a u r m ă r i l o r funeste a le indu­str ial ismului , c l a s a g u v e r n a n t ă a î n c e p u t s ă r e f l e c t e z e la m ă s u r i l e n e c e s a r e d e în ­d r e p t a r e a lor . I n t e r v e n ţ i a S ta tu lu i c a a r b i t r u î n t r e conf l ictul d in tre c a p i t a l şi m u n c ă d e v e n i s e abso lu t n e c e s a r ă , e a fiind i m p u s ă d e c h i a r „condi ţ i i l e şi s t r u c ­t u r a vieţi i soc ia l e din v e a c u l X I X şi î n c e p u t u l celui d e al X X - l e a " . „ P u t e r e a şi v a l o a r e a naţ iuni lor fiind în s t r â n s ă l e g ă t u r ă c u s i tua ţ ia indivizi lor, famili i lor şi c l a s e l o r s o c i a l e c a r e le a l c ă t u e s c , d e l a s ine se în ţe lege c ă interesul n a ţ i o n a l es te d i r e c t lovit , o r i d e c â t e o r i condiţ i i le d e m u n c ă şi d e v i a ţ ă a le l u c r ă t o r i l o r pun în per ico l v i t a l i t a t e a s a u c h i a r e x i s t e n ţ a familiei şi c lase i m u n c i t o a r e . E x i s t ă un mi­nimum naţional, d e c a r e v o r b e s c cu o r a r ă î n ţ e l e g e r e soţii W e b , si sub c a r e S t a ­tul a r e d a t o r i a d e a nu l ă s a n i c i o d a t ă s ă c a d ă condiţ i i le d e m u n c ă " . D e l a in ter ­naţ iona l i smul n a ţ i o n a l la ce l in t erna ţ iona l nu m a i e r a d e c â t u n p a s d e f ă c u t . T r e ­c e r e a a c e a s t a a fost fac i l i ta tă şi d e tr iumful şi g e n e r a l i z a r e a unei ideologi i c a r e ş i -a g ă s i t d e s e o r i p r o t a g o n i ş t i în d e c u r s u l is torie i în c h i a r r e p r e z e n t a n ţ i i indu­stri i lor , î n c e p â n d c u Necker şi t r e c â n d s u c c e s i v pr in Robert Owen, Sismondi, Saint-Simon Proudhon, Pourier, Louis Blanc, Jerome-Adolphe Blanqui şi Danii Legrand, ideia de p r o t e c ţ i e in t erna ţ iona lă a m u n c i t o r i l o r î m p o t r i v a r a v a g i i l o r şi ne ­d r e p t ă ţ i l o r s o c i a l - e c o n o m i c e d a t o r i t e maş in i smulu i m o d e r n , c â ş t i g ă m e r e u teren , p ă t r u n z â n d c â t m a i a d â n c în conş t i in ţa i n t e r n a ţ i o n a l ă a lumii. A s t f e l c ă „ î n c e p â n d c u j u m ă t a t e a a d o u a a secolului al X I X ide ia de p r o t e c ţ i e a m u n c i t o r i m e i , d e r e f o r m ă soc ia lă , d e g e n e r a l i z a r e şi c o o r d o n a r e i n t e r n a ţ i o n a l ă a ei, se r ă s p â n d e ş t e tot m a i mul t şi m a i l arg , t rez ind interesul t u t u r o r c e r c u r i l o r soc ia le . In a c e i a ş t imp, ea se p r e c i z e a z ă tot m a i c l a r în studii e c o n o m i c e , soc io log i ce , pol i t ice c a :şi în ac ţ iuni .politice to t mai h o t ă r â t e " .

C o n f e r i n ţ a nereuş i tă de la Ber l in din 15 M a r t i e 1 8 9 0 , C o n g r e s e l e de la Z i i -

r i c h şi B r u x e l l e s din 1 8 9 7 , a u fost p r i m e l e î n c e r c ă r i of ic iale p e n t r u a cons t i tu i un o r g a n i s m in ternaţ iona l de p r o t e c ţ i e a munc i tor i lor , c a r e în ce le d in u r m ă luă fiinţă d u p ă c o n f e r i n ţ a d e l a P a r i s d in 1 9 0 0 , sub n u m e l e d e „Asociaţia internaţio­nală pentru protecţia legală a muncitorilor". A c t i v i t a t e a c u m p ă n i t ă şi r o d n i c ă a a c e s t e i A s o c i a ţ i i , p e n t r u c a r e ce l e d o u ă C o n f e r i n ţ e de la B e r n a din 1 9 0 5 — 1 9 0 6 . şi d in 1 9 1 3 sunt o m ă r t u r i e , „ a c r e i a t însuşi mode lu l d e l a c a r e s a u insp ira t în. 1 9 1 9 făur i tor i i p ă r ţ e i a X I I I din t r a t a t e l e d e P a c e " . P r i m e l e d o u ă convenţ i i in ter ­na ţ iona le : p r i v i t o a r e la „interzicerea muncii de noapte" şi „prohibirea fosforului alb" s e d a t o r e s c c h i a r ac t iv i tă ţ i i a c e s t e i Asociaţ i i ' . Asociaţia internaţională pentru lupta contra şomajului, fondată în 1910, se insp ira d e l a a c e i a ş ideologie şi principi i d e a c ţ i u n e s o c i a l ă c a şi A s o c i a ţ i a de m a i sus . A c t i v i t a t e a lui „ A m e r i c a n F e d e r a -tion o f L a b o r " , d u p ă 1 9 1 4 d e s f ă ş u r a t ă în v e d e r e a admiter i i de legaţ i i lor m u n c i ­toreşt i la C o n f e r i n ţ a p ă c i i c a r e a v e a s ă s t a b i l e a s c ă n o u l ' S t a t u t pol i t ic al. lumii, p e n t r u a f a c e p r o p u n e r i c u p r i v i r e la p r o t e c ţ i a munc i tor i lor , a c t i v i t a t e a C o n f e d e r ţ i e i G e n e r a l e a M u n c i i d in F r a n ţ a în a c e i a ş d i rec ţ i e , reuniuni le m u n c i ­toreş t i de la L o n d r a 1 9 1 5 , P a r i s 1 9 1 6 , L e e d s 1 9 1 6 , B e r n a 1 9 1 7 , S t o c k h o l m 1 9 1 7 , L o n d r a 1 9 1 8 , B e r n a 1 9 1 9 , reuniuni le C o n f e r i n ţ e l o r p a r l a m e n t a r e in t erna ţ iona l e a. a C o m e r ţ u l u i ( P a r i s 1 9 1 7 şi L o n d r a 1 9 1 8 ) , c u m şi ce l a le A s o c i a ţ i i l o r pre fe s io -na le creş t ine ( H a v r e 1 9 1 8 şi P a r i s 1 9 1 1 9 ) a u s t imulat cont inuu a ten ţ ia g u v e r n e l o r pol i t i ce d e atunci d e a se o c u p a c u o c a z i a C o n g r e s u l u i p ă c i i de p r o b l e m a o r g a ­nizări i şi p r o t e c ţ i e i in t erna ţ io na l e a munci i . Ş i n u m a i a ş a ne putem e x p l i c a c u m în F r a n ţ a J u s t m G o d a r t , în a c e a v r e m e S u b s e c r e t a r d e S t a t la R ă z b o i , a a v u t c u r a j u l s ă c e a r ă în O c t . 1 9 1 8 , P a r l a m e n t u l u i f r a n c e z „ s ă d e a m a n d a t C o m i s i e i munc i i d e a d e p u n e un r a p o r t a s u p r a unei legislaţi i in t erna ţ iona l e a munci i , a l e c ă r e i principi i a r p u t e a fi î n s e r a t e în T r a t a t u l d e P a c e " . A c e a s t ă p r o p u n e r e î n ­s e m n a un m a r e câş t ig p e n t r u tr iumful d e s i d e r a t e l o r m u n c i t o r e ş t i în d i r e c ţ i a in ter ­naţ iona l i zăr i i o f ic ia le a protec ţ i e i c lasei m u n c i t o a r e . C o n f e r i n ţ a păc i i s e s i za tă d in n u m e r o a s e direcţ i i d e p r o b l e m a a c e a s t a şi c o n v i n s ă d e n e c e s i t a t e a unei î n ţ e ­l eger i in t e r n a ţ ion a l e în v e d e r e a r e z o l v ă r i i ei, a î n s ă r c i n a t o comis i e s p e c i a l ă c u studiul „ legis laţ ie i in t erna ţ io na l e a munc i i" . R a p o r t u l a c e s t e i comis iuni a fost a d o p t a t c u mic i modi f i căr i d e c ă t r e C o n f e r i n ţ a P ă c i i , în u r m a c e r c e t ă r i i lui şi în ­s e r a t în t r a t a t u l d e P a c e s u b numele d e „ P a r t e a a X I I I " .

„ O r g a n i z a ţ i a i n t e r n a ţ i o n a l ă a munci i , s p u n e G . A . J o h n s t o n , a fost c o n c e ­p u t ă şi p r o p u s ă s ă funcţ ioneze c a a d e v ă r a t u l î n c e p u t a l unei lumi n o u ă . D a r s ' a n ă s c u t l u m e a c e a n o u ă ? " U r m ă t o a r e l e p ă r e r i a l e au toru lu i în l e g ă t u r ă cu aces t p a s a g i u p r o d u c o f r u m o a s ă impres i e prin entus iasmul reţ inut , s o b r i e t a t e a şi fer­m i t a t e a d e g â n d i r e şi stil în c a r e sunt e x p r i m a t e : „ n u v o m î n c e r c a s ă a r ă t ă m aic i , d a c ă s 'a n ă s c u t s a u n u a c e a s t ă lume n o u ă şi î n t r u c â t este e a c u a d e v ă r a t n o u ă c a menta l i ta t e , o r g a n i z a r e , a c ţ i u n e , asp iraţ i i . C â n d te întâlneşt i la f iecare p a s cu a t â t a l'.psă d e î n ţ e l e g e r e , c u f o r m e pr imi t ive d e e g o i s m , indiv idual şi d e c lasă , , c â n d t e izbeşti d e î n t r e a g a g a m ă a unei s u r â z ă t o a r e şi des invo l te re l e cred inţe , u z â n d de t o a t e mi j loace le şi d ispreţuind t o a t e scrupule l e , t e -a i simţi înc l inat să-nu m a i v o r b e ş t i d e o e p o c ă n o u ă , de o e r ă n o u ă . T o t u ş i e a a început . S 'au f ixat ţăruş i i c a r e d e l i m i t e a z ă t recutu l s u m b r u a ! o p r i m ă r i l o r făţişe, al e x p l o a t ă r i i f ă r ă r e z e r v e a omului d e c ă t r e o m , r e c u n o s c â n d u - s e dreptur i l e e l e m e n t a r e a le M u n c i i şi m u n c i t o r u l u i " ( p a g . 2 7 ) .

R e l e v a m m a i sus m e t o d a şti inţif ică cu c a r e a u t o r u l e x a m i n e a z ă p r o b l e m a naşter i i o r g a n i z a ţ i e i i n t e r n a ţ i o n a l e a munc i i : a c e i a ş p r e o c u p a r e se v ă d e ş t e şi în p a r t e a d o u a a lucrăr i i , c a r e a r e de ob iec t : I d e o l o g i a aces te i o r g a n i z a ţ i i . S i m p l a s c h i ţ a r e s c h e m a t i c ă a a c e s t e i a a r fi s a t i s f ă c u t titlul c o m p l e t al lucrăr i i , d a r n 'ar fi just i f icat s a u e x p l i c a t cet i torului r a ţ i u n e a şi temeiuri le a c e s t e i ideologi i . O r g a ­n iza ţ ia I n t e r n a ţ i o n a l ă a munci i a fost cons t i tu i tă de c ă t r e C o n f e r i n ţ a P ă c i i din 1 9 1 9 în n u m e l e dreptăţii s o c i a l e ; a c e a s t a re ie se c l a r din Preambulul Părţii a-XIII-a M e n i r e a , idealul şi n o r m a s a de a c t i v i t a t e este r e a l i z a r e a dreptă ţ ' i soc ia le . C o n c e p t u l a c e s t a de d r e p t a t e s o c i a l ă nu este î n s ă d e l o c p r e c i z a t în t e x t e l e P a c ­tului O r g a n i z a ţ i e i i n t e r n a ţ i o n a l e a munci i : d e s i g u r p r u d e n ţ a şi d o r ' n ţ a de a f a c e

posibi lă a d a p t a r e a principiului e v e n t u a l e l o r s c h i m b ă r i p e c a r e l e - a r v i f er i conţ i ­nutul noţiunii sa l e în cursu l v r e m u r i l o r , a u d e t e r m i n a t pe r e d a c t o r i i lui n u m a i la e n u n ţ a r e a s a pr inc ip ia lă , f ă r ă nici o ind icaţ iune p r i v i t o a r e la s fera , conţ inutu l şi r a p o r t u r i l e sale . '"Autorul c h i a r a r e g r i j ă s ă e x p l i c e a c e a s t ă , p r u d e n ţ ă : „ D r e p t a t e a , c a şi t o a t e ce le la l te a d e v ă r u r i m o r a l e , t r e b u e c o n c e p u t ă c a o d e v e n i r e , c a un pr inc ip iu formal , r e g u l a t o r şi o r g a n i z a t o r , a l c ă r u i conţ inut v a r i a z ă î n s ă în tr 'o s t r â n s ă d e p e n d e n ţ ă d e însăş i e v o l u ţ i a s o c i e t ă ţ i l o r " ( p a g . 2 9 ) . Pr inc ip iu l dreptăţ i i soc ia l e fiind c h i a r e s e n ţ a ideologie i O r g a n i z a ţ i e i I n t e r n a ţ i o n a l e a 'Munci i , c lar i f i -

l c a r e a sensului s ă u e r a d e o a b o l u t ă n e c e s i t a t e p e n t r u î n ţ e l e g e r e a jus tă a aces te i ideologi i . A u t o r u l îşi p r o p u n e a c e a s t ă c l a r i f i c a r e , s a r c i n ă d e s i g u r m o t i v a t ă , d a r e x t r e m d e d e l i c a t ă d in m o m e n t u l c e es te v o r b a d e a d a c o r p unui pr inc ipiu numai formal , v e ş n i c î n d e v e n i r e . T o t in teresu l studiului D-lui V l ă d e s c u es te c o n c e n t r a t a c u m a s u p r a modulu i c u m D - s a f a c e a n a l i z a s o c i o l o g i c ă a noţiuni i d e justiţie socială. M e t o d a ut i l i zată e s t e to t c e a de m a i sus, d u b l a t ă î n s ă a c u m d e o judi­c i o a s ă şi s i s t e m a t i c ă a l e g e r e a t e x t e l o r d o c u m e n t a r e p e n t r u d o v e d i r e a p r o p r i i l o r sa le p ă r e r i , c u m şi d e o o b i e c t i v ă c i r c u m s c r i e r e a d iscuţ ie i prob lemei p e un p lan s t r i c t ştiinţific, în a f a r ă d e o r i c e p r e o c u p ă r i po l i t i ce . S p r e d e o s e b i r e d e p r i m a p a r t e a s tudiului s ă u unde s e ins is tă a s u p r a rolului h o t ă r â t o r pe c a r e l 'a a v u t : m i ş c a r e a m u n c i t o r e a s c ă la î n t e m e e r e a o r g a n i z a ţ i e i d e p r o t e c ţ i e a munci i , de c a r e a m v o r b i t m a i sus . in a n a l i z a noţiunii d e d r e p t a t e s o c i a l ă , a u t o r u l s e a ş e a z ă nu din p u n c t u l d e v e d e r e a l unei' s i n g u r e c l a s e s o c i a l e , fie e a c h i a r c e a o r o p s i t ă , ci din p u n c t u l de v e d e r e a l in terese lor s u p e r i o a r e p e c a r e l e a r e u m a n i t a t e a civi l i ­z a t ă , d e a lua c a î n d r e p t a r a l vieţ i i s o c i a l e , a l evo lu ţ i e i a c e s t e i v ie ţ i justiţ ia s o c i a l ă .

N u a n a l i z a unui c o n c e p t d e justiţie socială de clasă îşi p r o p u n e s ă f a c ă t au toru l , ci a n a l i z a justiţiei! s o c i a l e c a pr inc ip iu esenţ ia l a l umani tăţ i i , c a t r ă s ă t u r ă

esenţ ia lă a sufletului omulu i s o c i a l . „Subordonarea individului la grup, adică justiţia, se deduce ca o consecinţă necesară din sociabilitatea omului", spune Proudhon; s a u a c e l a ş : „Pentru a asigura prerogativa socială, în afară de care in-teresul fiecăruia este compromis, trebue a sacrifica interesul său imediat... şi prin urmare toate acţiunile sale, să aibă in vedere societatea, să-şi însuşească mo­ravurile ei, să devină o incarnaţie a justiţiei".

M o d u l a c e s t a o b i e c t i v în c a r e e s t e c o n d u s ă d i s c u ţ i a noţiunii de d r e p t a t e s o c i a l ă , e fortul p e r s o n a l d e a p r e c i z a limitele unei noţ iuni suscept ib i le d e in ter ­p r e t a r e v a r i a t e şi i n t e r e s a t e a v â n d c a p u n c t d e p l e c a r e însăş i f u n d a m e n t a l e e t ice a l e natur i i u m a n e s o c i a l e , cu p r o f u n d e r e z o n a n ţ e c h i a r în conşt i in ţa pe c a r e o a u oameni i d e s p r e ident i ta t ea asp ira ţ iun i lor lor m o r a l e , m e r i t ă să fie subl iniată .

In a f a r ă d e sancţ iuni le soc ia l e şi jur idice „ s i n g u r a noţ iune p e c a r e o a r e o m u l d e a fi d r e p t , e s t e valoarea egală a tuturor oamenilor, a d i c ă sent imentul d e f r a t e r n i t a t e u m a n ă " .

F r ă ţ i e t a t e a , c a r i t a t e a s a u iub irea a p r o a p e l u i s u n t i z v o r u l şi mobilul jus­tiţiei s o c i a l e . R e s p e c t a r e a d r e p t u r i l o r c u i v a p r e s u p u n e iub irea s a f r ă ţ e a s c ă . C o -r e l a ţ i u n e a d in tre d r e p t a t e şi f ră ţ i e ta t e e s t e r e c i p r o c ă : „ p r i m a a r a v e a un c a ­r a c t e r n e g a t i v , i n t e r z i c â n d d o a r o r i c e a c ţ i u n e c a r e a r f a c e r ă u c u i v a , a d o u a ,

* un c a r a c t e r poz i t iv , î n d e m n â n d u - n e a f a c e n u m a i binele. î n d a t o r i r i l e pe c a r e le impl i că p r i m a a r c o r e s p u n d e unui d r e p t r e c u n o s c u t şi g a r a n t a t d e soc i e ta te , o r g a n i z a t ă pol i t iceş te şi jur id iceş te , pe c â n d îndator ir i l e car i tă ţ i i şi fraternităţ i i n u " ( p a g . 3 8 ) ; c e e a c e r e v i n e a z ice , d a c ă p r e c i z ă m bine g â n d u l a u t o r u l u i : d r e p t a t e a şi c a r i t a t e a , f ă r ă s ă fie ident ice , s u n t e c h i v a l e n t e . D r e p t a t e a a r fi e c h i v a l e n t u l o b i e c t i v jur id ic a l unei t endinţe p u r subiective", t end 'nţa s p r e c a ­r i t a t e , c a r e d a c ă s 'ar man i f e s ta n u m a i sub f o r m a a c e a s t a s u b i e c t i v ă a r d a n a ş ­t e r e la „ d e v i a ţ i i " s a u eşiri c a p r i c i o a s e . E a a r e dec i nevo ie , d u p ă c u m spune B e l o t , d e o „ r e g u l ă " şi a c e a s t ă r e g u l ă e s t e o r e g u l ă s o c i a l ă : este r e g u l a utili­tăţii s o c i a l e şi a justiţiei însăş i" , ( p a g . 4 0 ) .

S o c i a l ă pr in orig ini le ei şi pr in n a t u r a ei. d r e p t a t e a nu p o a t e s ă fie d e c â t to t s o c i a l ă şi în mis iunea ei. U n s istem de justiţ ie s o c i a l ă , ra ţ iona l , a p a r e d e c i

c a o p r i m ă n e c e s i t a t e a v r e m u r i l o r n o a s t r e . C o n ş t i i n ţ a lumii c iv i l i zate c o n t e m ­p o r a n e 1-a p o s t u l a t în principiu , c u m n u s e p o a t e m a i so l emn şi m a i formal , c u pri lejul încheer i i u l t imelor t r a t a t e d e p a c e , cre ind t o t d e o d a t ă şi inst i tuţ ia c a r e s ă se o c u p e î n d e a p r o a p e de r e s p e c t a r e a lui". D e s i g u r c ă în v e d e r e a a c e s t e i n o ­bile misiuni a fost c r e i a t „ B i r o u l I n t e r n a ţ i o n a l a l M u n c i i d e l a G e n e v a " . A u t o r i i t r a c t e l o r de p a c e ind icând însă un p r o g r a m min imal p e n t r u î n l ă t u r a r e a n e ­d r e p t ă ţ i l o r soc ia le , e s te a b s o l u t n e c e s a r c a pr inc ip iu l d e just i ţ ie s o c i a l ă c a r e r e ­prez in tă r a ţ i u n e a d e a fi a B irou lu i de la G e n e v a , „ s ă fie d e s v o l t a t în tr 'un s is ­tem log ic , c a r e să- i p r e c i z e z e conţ inutu l şi s ă - i t r a s e z e l imitele, făcându-1 c a ­pabi l s ă s e i n t e g r e z e to t m a i mult în a p l i c ă r i l e p r o g r a m a t i c e a le t u t u r o r m i ş c ă ­r i lor d e op in ie p u b l i c ă " ( p a g . 4 2 ) .

D e s i g u r c ă din dor in ţa d e a suplini o a s e m e n e a l a c u n ă d e ideo log ie a i s v o r â t şi e fortul D- lu i V l ă d l e s c u - R ă c o a s a , e c h i v a l e n t cu o s e r i o a s ă , m e r i t o a s ă şi i n t e r e s a n t ă contr ibuţ ie la c e e a c e a r p u t e a fi a c t i v i t a t e a Inst i tutului d e O r g a - , n i z a r e I n t e r n a ţ i o n a l ă a M u n c i i , p e n t r u r e z o l v a r e a confl ictului d intre C a p i t a l şi M u n c ă în sensul justiţiei soc ia le . D i n a c e s t p u n c t d e v e d e r e studiul s ă u es te o d o c u m e n t a r e ş t i in ţ i f i co - soc io log i că a noţiunii d e d r e p t a t e s o c i a l ă , c u a p r o n u n ­ţ a t ă n u a n ţ ă m o r a l ă . D e v i z a justiţ iei soc ia l e n u p o a t e fi c o n s e c u t i v pr inc ip iu a l echiva lenţ i i : „ d o ut des" şi „cm'que suum". Just i ţ ia p r e c o n i z a t ă de d. V l ă -d e s c u es te f o n d a t ă p e pr inc ip iu l dreptăţ i i u m a n e , pe principiul rec iproc i tă ţ i i da tor i i l or , pr in c a r e indivizii se a n g a j e a z ă s ă se t r a t e z e r e c i p r o c c a p e r s o a n e m o r a l e .

S o c i e t a t e a c a r e a r a v e a c a temei o a s e m e n e a justiţ ie, v a fi un fel de s o ­c i e t a t e d e a j u t o r mutua l , o s o c i e t a t e în c a r e r e c i p r o c i t a t e a d r e p t u r i l o r cons t i tue d a t o r i a , o s o c i e t a t e în c a r e toţi d a t o r e s c î n t r ' a d e v ă r c e v a f i ecăru ia , f i ecare a v â n d d r e p t la c e v a din p a r t e a t u t u r o r , d u p ă c u m s p u n e Malapert.

C o n s e c i n ţ a c e a m a i de s e a m ă a a c e s t u i fel d e c o n t r a c t es te t r a n s f o r m a r e a unei c o m u n i t ă ţ i d e n e v o i şi in terese în tr 'o r e c i p r o c i t a t e d e dator i i şi d r e p t u r i , subs t i tu irea unei a s o c i a ţ i i n a t u r a l e pr in tr 'o a s o c i a ţ i e m o r a l ă v o i t ă , a unei so­cietăţi de fapt p r i n t r ' u n Stat de drept. D e altfel i s tor ia soc i e tă ţ i l or omeneş t i ne a r a t ă s t ă r u i n ţ a c o n t i n u ă a naţ iuni lor de a i n t r o d u c e în relaţ i i le d in tre o a m e n i principi i r a ţ i o n a l e şi m o r a l e d e drept , d e l iber tate , d e r e s p e c t u l vieţ i i a l tuia , a g â n d i r e i , o n o a r e i , propr i e tă ţ i i , a n g a j a m e n t e l o r sa le . N u este n u m a i o s implă m i ş c a r e i d e o l o g i c ă a c e a s t a , ci a v e m d e a f a c e c u o a c t i v i t a t e h o t ă r â t ă , î n t e ­m e i a t ă p e ideia d e d r e p t a t e s o c i a l ă şi p ă t r u n z â n d din ce în ce m a i mult în d o ­meniul fapte lor , a l legi lor , al instituţi i lor, a l d i fer i te lor f o r m e d e admin i s t ra ţ i e a vieţ i i publ ice".

D i n p u n c t d e v e d e r e s o c i a l şi şti inţif ic l u c r a r e a de a l c ă r u i c u p r i n s n e - a m o c u p a t este de un v ă d i t interes , e a r e p r e z i n t â n d p u n e r e a la punc t a d o u ă noţiuni d e un usa j f requent în relaţ i i le ind iv idua le şi s o c i a l e a le vieţ i i de az i . î n t r ' a d e v ă r , noţiuni le d e „ d r e p t a t e s o c i a l ă " şi „po l i t i că soc ia lă" , sunt a s t ă z i d e c e a m a i v i e a c ­tua l i ta te şi d e un r e a l in teres p e n t r u co lec t iv i tă ţ i l e u m a n e a v i d e p o a t e m a i mult c a o r i c â n d d e p a c e a s o c i a l ă şi i n t e r n a ţ i o n a l ă în u r m a războiu lu i m o n d i a l . D e a c e e a p r e c i z a r e a s fere i şi interesului l o r c u m şi e x p l i c a r e a r o s t u r i l o r s o c i a l e a l e o r g a n i ­zaţiei de la G e n e v a , p u s ă p r i n v o i n ţ a s t a t e l o r a d e r e n t e în serv ic iu l ace s t e i p ă c i , o -f e r ă pos ib i l i tatea opiniunii publ ice d e a i s e l ămur i e x a c t şi cinstit a s u p r a s e m n i f i c a ­ţiei l or po l i t i co - soc ia le şi a s u p r a condi ţ iuni lor în c a r e r e a l i z a r e a lor es te posibi lă . Just i ţ ia s o c i a l ă n u es te posibilă f ă r ă a numi te sacri f ic i i şi conces iun i pe c a r e t r e b u e s ă le f a c ă f i e c a r e individ, f ă r ă a c e a s u b o r d o n a r e interesului c o l e c t i v d e c a r e v o r b e ş t e P r o u d n o n . D i n a c e s t p u n c t d e v e d e r e i m p o r t a n ţ a e d u c a t i v ă a studiului d e c a r e n e - a m o c u p a t e s t e d e pr imul o r d i n şi în v e d e r e a a c e l u i a ş s c o p p u b l i c a r e a şi a ce lor la l te l u c r ă r i d e c a r e es te p r e o c u p a t a u t o r u l şi în s t r â n s ă le­g ă t u r ă cu o r g a n i z a r e a p r a c t i c ă a justiţ iei soc ia l e , v o r fi d e a c e l a ş i n t e r e s şi ut i l i tate p e n t r u l i t e r a t u r a s o c i o l o g i c ă şi s o c i e t a t e a r o m â n e a s c ă în m a r e l ipsă

• a c t u a l m e n t e de g â n d i t o r i social i c u p r e g ă t i r e şti inţifică, c a r e s ă s tudieze p r o -

biemele s o c i a l e într 'un spirit deosebi t de ce l a l p r e o c u p ă r i l o r de pol i t i că m ă ­r u n t ă .

L a s fârş i tul a c e s t e i d ă r i d e s e a m ă n e î n g ă d u i m a pune au toru lu i c â t e v a î n t r e b ă r i în l e g ă t u r ă c u ideile esenţ ia le a l e s tudiului său , î n t r e b ă r i c a r e v o r a v e a semni f i ca ţ ia , m a i mult d e lămurir i c e r u t e de c â t d e discuţi i c r i t i c e :

1. F a p t u l c ă O r g a n i z a ţ i a I n t e r n a ţ i o n a l ă a M u n c i i în t ex te l e sale cos t i tu t ive n u d i spune d e o l ă m u r i r e p r e a l a b i l ă a noţiunii d e „ d r e p t a t e s o c i a l ă , nu însem­n e a z ă a c e a s t a c ă e a e s t e l ipsită d e i d e o l o g i a p r o p r i u z i să în l e g ă t u r ă c u a c e a s t ă p r o b l e m ă şi nu cos t i tue a c e a s t a un pre jud ic iu p e n t r u d e s f ă ş u r a r e a a c t i v i t ă ţ i i sa le ?

2 . D a c ă n o ţ i u n e a d e just iţ ie s o c i a l ă u r m e a z ă şi e a c u r b a serv ir i i s o c i a l e c a şi t o a t e ce le la l te a d e v ă r u r i m o r a l e , nu sunt v a n e t o a t e e f o r t u r i l e t e o r e t i c e şi p r a c t i c e c a r e s e f a c în v e d e r e a ins taurăr i i unui s i s t em r a ţ i o n a l d e just iţ ie s o c i a l ă ? R e a l i t a t e a s o c i a l ă v e ş n i c p r o t e i c ă , mobi lă şi în nedef in i tă d e v e n i r e ş i - a r d e v o r a propr i i l e s a l e r e a l i z ă r i to t a ş a c u m S a t u r n îşi d e v o r a p r o p r i i să i copi i . E a a r fi î n t o t d e a u n a m a i l a r g ă şi m a i d e b o r d a n t ă d e c â t formele t eore t i c e şi p r a c t i c e c r e a t e c a s ă i n t r o d u c ă ord ine , e g a l i t a t e şi p r o g r e s în m e r s u l desvo l tăr i i sa le , s o r t i t ă d e altfel e femeri tăţ i i şi d i s locaţ iuni i . D i n m o m e n t u l c e just i ţ ia s o c i a l ă nu v a fi n i c i o d a t ă o r e a l i t a t e s t a t i c ă şi dura b i lă , c e e a ce fiind a s t ă z i just s ă fie m â i n e injust, u r m e a z ă c ă e a n u v a fi r e a l i z a t ă n i c i o d a t ă , u r m e a z ă c ă f i e c a r e e p o c ă îşi v a a v e a injustiţiile sa l e i s v o r â t e d in c h i a r p r o c e s u l d e d e v e n i r e a l rea l i tă ţ i i s o c i a l e şi c ă d e c i o m e n i r e a în n e s f â r ş i t a t r e c e r e a v r e m i i v a fi c o n ­d a m n a t ă p e r p e t u u la o r e c o n s t r u i r e d e „Sisif", c a r e n u v a s a t i s f a c e nici o d a t ă s e t e a d e „dreptate", de echilibru şi de armonie socială. In a c e s t c a z f luxul rea l i zăr i lor u m a n e c o n f u n d â n d u - s e c h i a r c u r i tmul devenir i i soc ia le , c u c e e a c e este m a i esenţ ia l şi m a i c a r a c t e r i s t i c a c e s t e i deven ir i , u r m e a z ă c ă jus ­tiţia s o c i a l ă nu p o a t e fi d e c â t mira ju l ace s t e i deven ir i , idealul v e ş n i c u r m ă r i t şi c â n t a t şi nici o d a t ă a t ins în m o d deplin. C e v a l o a r e m a i pot a v e a î n c e r - , căr i l e u r m a t e d e i n s t a u r a r e a unei justiţii r a ţ i o n a l e , c â n d injust i ţ ia es te c h i a r d e e senţa p r o c e s e l o r s o c i a l e în d e v e n i r e ?

3 . N o ţ i u n e a justiţiei s o c i a l e b a z â n d u - s e pe a numi te sent imente cu c a r a c ­t e r s o c i a l nu î n s e m n e a z ă c ă în u l t imă a n a l i z ă ea es te d e o r i g i n ă p s i h o l o g i c ă ?

4 . N u este o c o n t r a d i c ţ i e în tre e t e r n a d e v e n i r e c ă r e i a este m e n i t ă just i ţ ia s o c i a l ă în c o n c e p ţ i a autoru lu i ş i r e l a t i v a şi posibi la s tabi l i tate a sanc ţ iun i lor ps ihice i n f e r i o a r e şi s u p e r i o a r e , d e s p r e c a r e spiri tul u m a n f a c e p r o b ă în cursul istoriei umani tă ţ i i ? S t a b i l i t a t e a şi d u r a b i l i t a t e a în t imp a sent imente lor u m a n e d e l a b a z a -noţiunii d e justiţ ie n ' a r p u t e a s e r v i c a un indiciu d e pers i s t enţă unei justiţii b a z a t ă p e a c e l e a ş i s ent imente , deşi formele ei o b i e c t i v e d e e x p r e s i u n e a r p u t e a v a r i a d e l a e p o c ă la e p o c ă ? S o c i e t a t e a , pr in a c ţ i u n e a ei c o e r c i t i v ă s a u e d u c a t i v ă , ob i şnueş te p e indivizi cu s imţ i rea a n u m i t o r sent imente , cu c o n t r a c t a r e a a n u m i t o r tendinţe , c a r e s fârşe ş t e prin a se f ixa şi b io log i ce ş t e sufT f o r m a d e d i s p o z i -ţiuni p s i h o - n e r v o a s e . In a c e s t c a z ne î n t r e b ă m , d a c ă o r g a n i z a r e a c e r e b r a l ă a unor a s e m e n e a dispoziţ iuni n ' a r a s i g u r a pr in p r o g r e s u l îndelung a l eredităţ i i n o r m a l e , pos ib i l i tatea d e cont inu i ta te a a c e s t o r a , în c o m p l e x u l no i lor î m p r e j u r ă r i soc ia l e c a r e f ă r ă s ă p o a t ă d i s loca e x i s t e n ţ a lor, l e - a r impune cel mult a n u m i t e v a r i a ţ i u n i în v e d e r e a a d a p t ă r i i l or a c e s t o r a . L e g e a eredităţ i i ps iho log ice es te o g a r a n ţ i e pentru pers i s t enţa d e a l u n g u l generaţ i i lor a a n u m i t o r dispozi ţ iuni inte lec tuale , a -fec t ive şi vo l i t ive . Dispozi ţ iuni le a c e s t e a s e t r a n s m i t d in g e n e r a ţ i e în g e n e r a ţ i e , to t a ş a c u m se t r a n s m i t bunuri le cu l tura le şi m a t e r i a l e . E r e d i t a t e a e x p e r i e n ţ e i s o ­c ia le u m a n e es te o f o r ţ ă c a r e p o a t e c o n t r a b a l a n s a s er io s t end inţa d e d e s e r v i r e a b s o l u t ă a a d e v ă r u r i l o r de n o r m a l . T r a d i ţ i i l e f i x a t e de a p l i c a r e a unui s istem de just iţ ie s o c i a l ă p o t fi to t a t â t e a res i s tenţe în drumul condiţ iuni lor şi î m p r e j u r ă r i l o r s o c i a l e noi c u tendinţe p r e a r e f o r m a t o a r e .

C . G E O R G I A D E

P L A T O N : I . Apărarea lui Socrate, Euthyphron, Kriton, t r a d u c e r e , p r e c e d a t ă d e o l u n g ă i n t r o d u c e r e , d e C e z a r P a p a c o s t e a ( E d . C a s a Ş c o a l e l o r , 1 9 3 0 ) .

E x c e l e n t a t r a d u c e r e din P l a t a n a d-lui P a p a c o s t e a a a p ă r u t î n t r ' o n o u ă ediţie, f ap t din ce le m a i î m b u c u r ă t o a r e p e n t r u c u l t u r a n o a s t r ă f i losofică. N u v o m s t ă ru i a i c i a s u p r a m e r i t e l o r d-lui P a p a c o s t e a c a t ă l m ă c i t o r al m a i e l u i P l a t o n , c ă c i a s u p r a a c e s t o r a a ins i s tat p e larg , to t în „ R e v i s t a d e F i l o s o f i c " ( v o i . I X ) , d. Z e l e t i n , un a l t r e p u t a t spec ia l i s t . C e e a c e v r e m s ă r e m a r c ă m es t e c ă t r a d u c ă ­torul a ţ inut s e a m ă d e obiecţ i i le r i d i c a t e la edi ţ ia a n t e r i o a r ă , în locuind anumiţ i termini „ a r h a i z a n ţ i " prin alţ i i l i terari , d â n d astfel textului g r e c e s c o m i n u n a t ă e x p r e s i e r o m â n e a s c ă . A c e a s t ă c a l i t a t e a t r a d u c e r i i d-lui P a p a i c o s t e a a r e d e a c e e a daru l s ă c u c e r e a s c ă p u c şi s implu şi s ă d e ş t e p t e un deoseb i t in teres p e n t r u filo-sofia lui P l a t o n . I n t r o d u c e r e a c a r e d e s c h i d e vo lumul şi c a r e c u p r i n d e a p r o a p e 1 0 0 pagini , d â n d o i c o a n ă e x a c t ă a s u p r a vieţ i i şi Qperii genialului g â n d i t o r , a r ă t â n d a t m o s f e r a s p i r i t u a l ă în c a r e s 'a d e s v o l t a t filosofia lui P l a t o n şi s c o ţ â n d î n r e ­lief c a r a c t e r e l e f u n d a m e n t a l e a l e a c e s t e i filosofii, cons t i tue p e n t r u c-Mtor în a d e ­v ă r o introducere. C e l cane n ' a r m a i fi c i t i t n imic a s u p r a lui P l a t o n şi a r lua n u m a i t ă l m ă c i r e a d-lud P a p a c o s t e a , . a r p u t e a să - ş i d e a lesne s e a m ă d e î n s e m n ă ­t a t e a a c e s t e i filosofii, de f r u m u s e ţ e a ei. n a d e p ă ş i t ă î n c ă şi d e v a l o a r e a ei nep ie ­r i t o a r e . T o a t e a c e s t e lucrur i î n d r e p t ă ţ e s c , d o r i n ţ a de a a v e a un P l a t o n în treg în r o m â n e ş t e d a t o r i t d-lui P a p a c o s t e a , o d o r i n ţ ă c e s p e r ă m c ă v a fi împlinită» a v â n d în v e d e r e p u t e r e a de m u n c ă a t ă l m ă c i t o r u l u i şi m a i a les d r a g o s t e a s a p e n t r u P l a t o n . F i lo so f ia r o m â n e a s c ă ş i - a r a d ă o g a o a d e v ă r a t ă d i a d e m ă la s t e m a sa , d o v e d i n d oă ştie s ă ipreţuiască d u p ă m e r i t p e m a r i i g â n d i t o r i .

N . B A G D A S A R

A L . H A J D E U : Un filosof mistic. D i n r u s e ş t e de M . M a j e w s k i , cu o p r e f a ţ ă de E m . G r i g o r a ş ( B u c u r e ş t i , 1 9 3 0 ) .

F i lo so fu l mis t ic d e s p r e c a r e t r a t e a z ă A l . H â j d e u , t a t ă l lui B . P . H ă j d e u , es te G r i g o r i e V a r s a v a S k o v o r o d a , un g â n d i t o r u c r a i n i a n din s e c . X V I I I , C3re în v r e m e a lui p a r e s ă fi d e ş t e p t a t un v i u in teres . T r a d u c e r e a r o m â n e a s c ă este numai un f r a g m e n t d intr 'o l u c r a r e mai m a r e a s u p r a lui S k o v o r o d a — Gregor Skovo-roda's Lebenswandel und Wirkungskreis, oder historisch-kritische Würdigung seiner Schriften, als Beitrag zu einer Geschichte der slavischen Volksw^ishHl. in Briefen an ]oh, Corres, Professor an der Universität zu München — publ i ca t pen­tru p r i m a o a r ă în r e v i s t a „ T e l e s c o p " din 1 8 3 5 , de unde a fost t r a d u s . A l . H â j d e u insistă cu c ă l d u r ă a s u p r a t r ă s ă t u r i l o r c a r a c t e r i s t i c e a l e personal i tă ţ i i lui S k o v o ­r o d a şi s c o a t e în e v i d e n ţ ă t r ă s ă t u r i l e mis t i ce a l e gândir i i lui. F r a g m e n t u l a c e s t a este meni t s ă ni-1 p u n ă pe A l . H â j d e u în tr 'o lumină foarte p l ă c u t ă , a t â t în ce p r i v e ş t e c u n o a ş t e r e a subiectului c â t şi f o r m a în care-1 e x p u n e . D a r el m a i a r u n c ă o lumină, c u m c u foar te mul tă d r e p t a t e spune d. G r i g o r a ş , şi a s u p r a familiei H â j -dei lor, c a r e a d a t tre i generaţ i i d e c ă r t u r a r i . T r a d u c ă t o r u l , d. M a j e w s k i , s'a silit s ă r e d e a t ex tu l în tr 'o c â t m a i b u n ă şi m a i f r u m o a s ă r o m â n e a s c ă , de a c e e a c i t i rea studiului e s t e a t r ă g ă t o a r e . T r e b u e subliniat î n s ă şi meri tul d-lui G r i g o r a ş , c a r e a d e s c o p e r i t l u c r a r e a şi a găs i t omul , c a s o t r a d u c ă . E s t e p ă c a t c ă lucrur i a ş a de in teresante din t recutu l a p r o p i a t al culturi i n o a s t r e s t a u î n c ă a s c u n s e şi c ă de cei în drept nu se f a c sacri f ic i i le n e c e s a r e p e n t r u c u n o a ş t e r e a lor .

A . Z O R I L E A N U

A . L I E B E R T : Kants Ethik, ( p a g . 5 6 , P a n v e r l a g s g e s e l l s c h a f t , 1 9 3 1 ) .

A . L i e b e r t î n c e a r c ă în â'cSst v o l u m s ă n e prez inte o s in teză a m o r a l e i lui K a n t , e x p u s ă d e a c e s t a în „Grundl in ien z u r M e t a p h y s i k d e r Si t ten", în „Kr i t ik d e r p r a k t i s c h e n V e r n u n f t " şi în „ M e t a p h y s i k d e r S i t ten".

P e n t r u K a n t m o r a l a este şt i inţă s t r i c t ă , s p u n e A . L ieber t , — î n t r u c â t e a c e r c e t e a z ă principii le şi formele fundamenta le a l e c o m p o r t ă r i i n o a s t r e et ice , a d i c ă l ă m u r e ş t e c o n c e p t u l d e m o r a l i t a t e în e s e n ţ a lui şi în a c e l a ş t imp c a u t ă s ă e x ­p u n ă şi r a p o r t u r i l e lui c u f a p t a c o n c r e t ă a omului . P r i n a c e a s t a , m o r a l a k a n t i a n ă a r e o v a l o a r e indiscutabi lă p e n t r u v i a ţ a o m e n e a s c ă . E a v r e a s ă a r a t e omului c a l e a c a r e s ă d e a ex i s t en ţe i sa le un sens et ic , s p r e a d e v e n i o p e r s o n a l i t a t e . P u n c t u l d e p l e c a r e a l lui A . L i e b e r t este a ş a d a r rezul ta tu l la c a r e a j u n g e m o r a l a lui K a n t . N e i n t e r e s e a z ă însă începutu l şi d e s v o l t a r e a ei , p e n t r u a v e d e a î n t r ' a -d e v ă r c ă rezu l ta tu l e s t e u r m a r e a lor f i r ească .

I n t r ' a d e v ă r punctu l d e p l e c a r e a l e t i ce i lui K a n t es te d e o s e b i r e a d in tre Se in şi Sol len, d in tre n a t u r ă şi l ibertate . In a c e a s t ă pr iv in ţă , K a n t este dual ist . I n n a t u r ă , o m u l es te determinis t . P r i v i n d pe o m din punctu l d e v e d e r e a l na ture i , p u t e m g ă s i o jus t i f i care determinismului . O m u l nu-şi e p u i z e a z ă î n s ă sensul v ie ţe i sa le , a c i . C a fiinţă m o r a l ă e l a p a r ţ i n e unei ordine ' s u p e r i o a r e a real i tăţ i i , — o r ­d ine ale c ă r e i legi nu p o a r t ă p e c e t e a legi lor natur i i , ci a u c a r a c t e r u l u n o r c e ­r inţe i m p e r a t i v e , p e c a r e o m u l şi le d ă d in l ibera s a v o i n ţ ă . In felul a c e s t a , şi pr in a c e a s t a o m u l se l i b e r e a z ă d e dor inţe le cont ingente , z i lnice, d e v i n e l iber fa ţă d e c a u z a l i t a t e a natur i i , i a r s copur i l e vieţi i sa le n u mai sunt nici interesul , nici ut i l i tatea , nici f er i c i rea . O m u l ast fe l l iberat r e c u n o a ş t e şi c u n o a ş t e , — spune A . L i e b e r t , o r e a l i t a t e a cer in ţe lor i d e a l - m o r a l e . E c ă l ă u z i t d e „ b u n ă - v o i n ţ ă " , f a c e binele n u m a i din a c e a s t ă b u n ă - v o i n ţ ă , f ă r ă s ă a i b ă în v e d e r e v r e u n folos p r a c t i c pentru sine, r e a l i z e a z ă f a p t a s a pentru a c e a s t ă f a p t ă , n u m a i e de terminat , nici p r a g m a t i c , nici b io log ic , ci n u m a i d e conş t i in ţa d a t o r i e i ce a r e d e îndeplinit . C o n ş t i i n ţ a a c e a s t a e s t e însăş i c o n s i d e r a r e a c e o d ă m legei m o r a l e ( ide ia de r i g o ­r i sm a m o r a l e i kant i ene îşi a r e locul s ă u a c i ) .

C o n ş t i i n ţ a a p r o p i e p e o m d e absolut , îl l i b e r e a z ă d e p r e j u d e c ă ţ i , şi îi d ă m ă r i m e a unei fiinţe c a r e îşi r e a l i z e a z ă m e n i r e a s a i z v o r î t ă d in p o r u n c a m o r a l ă , d in c o n v i n g e r e a i n t e r i o a r ă c ă p ă r ă s i r e a fapte i m o r a l e e un p ă c a t î m p o t r i v a c o n ­şti inţei şi sensului m o r a l a l v ie ţe i ( p a g . 2 6 ) .

A . L i e b e r t a r a t ă în capi to le le ce le m a i f r u m o a s e a le cărţ i i sa l e c ă e t i c a lui K a n t a c c e n t u i a z ă în chip deosebi t confl ictul d in tre incl inaţ ie ( d o r i n ţ ă ) şi d a ­tor ie ( N e i g u n g und P f l i c h t ) , s p r e a se d e m o n s t r a c ă pentru v i a ţ a m o r a l ă , c o n ­flictul e s t e în def init iv un f enomen n e c e s a r , o r i g i n a r .

A c e l a c a r e pre ţu ieş te unele h o t ă r î r i a le n o a s t r e luate în a f a r ă de conf l ic ­tul a n t i n o m i c d in tre d a t o r i e şi d o r i n ţ ă , a c e l a d o v e d e ş t e c ă nu c u n o a ş t e nici v a ­l o a r e a d ia l e c t i c ă , nici t rag i smul , n ic i v a l o a r e a p e n t r u v i a ţ ă a et icei lui K a n t , spune A . L i e b e r t . D e a c e i a în m o r a l a lui K a n t , se î n l ă t u r ă o r i c e î n c e r c a r e de a d iminua s a u a r m o n i z a dual i smul fundamenta l al ace s t e i m o r a l e . E s e drept , s p u n e A . L i e b e r t , c ă r e a l i z a r e a a r m o n i e i a r fi un ideal e t ic şi r e l i g i c s . D a r a c e s t ideal nu p o a t e fi c lădit şi în temeia t d e c â t pe d i s a r m o n i a c a r e i s v o r â ş t e din a d â n c i r i l e ta in ice a le vieţ i i , din „ c o n t r a d i c ţ i a raţ iunei cu e a însăş i" ( p a g . 3 6 ) . A . L i e b e r t r e c u n o a ş t e c ă a m put e a g ă s i în a c e s t fel d e a fi d i a l e c t i c a l ex is tenţe i , a ş a cirm o v e d e K a n t , un c a r a c t e r necreş t in a l e t ice i sale , d a r nu m a i puţin un c a r a c t e r d e s incer i ta te fa ţă d e principiu! . . cr i t i c" şi „d ia l ec t i c" . K a n t c a şi P l a t o n nu a j u n g prin u r m a r e , d u p ă A . L ieber t , la linişte.

E s t e mai mult d e c â t in t ere sant de a-1 u r m ă r i pe A . L i e b e r t . în capito lul p e c a r e î! scr ie în l e g ă t u r ă cu cele d e mai sus, p r i v i t o r Ia î m p ă r ţ i r e a g â n d i t o ­ri lor etici în d o u ă g r u p e . U n i i a u o c o n c e p ţ i e a r m o n i z a t o a r e , h î l e n i c ă : A r i s t o t , T h o m a s D ' . V m i n o S' -h le iermacher . S c h i l l e r G o e t h e . GVl'alti a f i rmă d i m p o t r i v ă c a r a c t e r u l d ia lec t i c , dual i s t şi t r a g i c a l ex i s tenţe i omeneş t i : K a n t . P l a t o n . P e n t r u a c e ş t i a , pentru K a n t , l egea m o r a l ă r ă m â n e m e r e u un „Sol len". In n a -

t u r a o m e n e a s c ă să lăş lueş te infinitul s trăduinţe i , a t â t d e a d â n c , c ă omul n u p o a t e a j u n g e n i c i o d a t ă la linişte.

L i e b e r t m e r g e a p o i m a i d e p a r t e şi l ă m u r e ş t e c ă în a n a l o g i e c u a c e s t e d o u ă tipuri de gândi tor i , pu tem deoseb i în rel igie d o u ă t ipuri d e cred inţe . „ L a t ipul a r -monis t i c , c r e d i n ţ a es te o s u b o r d o n a r e pl ină d e î n c r e d e r e în o r d i n e a lumii, p e c a r e o v a l o r i f i c ă a pr ior i c a b u n ă şi pl ină d e sens . î n c r e d e r e a senină şi l iniş­t ită este s emnul a c e s t e i cred inţe . In t r a g i s m este î n r ă d ă c i n a t ă din c o n t r ă o f o r m ă a credinţe i c u totul a l t a . A c i e s t e c ă u t a t ă a t i tud inea n o r m a t i v ă fa ţă d e lume ş i v i a ţ ă . C r e d i n ţ a s e d e s f a c e d e ce le la l te funcţiuni a l e spiritului. E a s e r id i că d e a ­s u p r a şi p e s t e o b i e c t i v a r e a lor în m a r i l e domeni i a l e cul turi i . L u t h e r , C a l v i n K i e r k e g a a r d şi B a r t h p o t fi amint i ţ i a c i . K a n t m a i a les a p a r ţ i n e ace s t e i seri i . în ­v ă ţ ă t u r a s a r e n u m i t ă d e s p r e : „ r ă u l r a d i c a l în n a t u r a o m e n e a s c ă " , este e n u n ţ a r e a s a c o n t r a o r i c ă r u i a r m o n i s m . T r a g i s m u l s ă u este m a i mult, este fundamenta l şi c a semni f i caţ ie es te a l t c e v a d e c â t s inteza d in tre opt imism şi pes imism. C o n ­c e p ţ i a k a n t i a n ă d e s p r e lume şi v i a ţ ă se î n d e p ă r t e a z ă d e t ipul a r m o n i s t i c monist , c a r e ş i -a găs i t d e s v o l t a r e a sa în ar i s to te l i sm, creş t in i sm şi în pante i sm, d a r î n -tr 'un alt fel d e c â t în sensul c ă ea a r fi n u m a i a n t i t e z ă f a ţ ă d e a c e s t a r m o n i s m , P e n t r u ea , d ia l ec t i ca es te l e g e a f u n d a m e n t a l ă a lumii".

A m c i t a t înad ins a c e s t p a s a g i u , — n u n u m a i p e n t r u f r u m u s e ţ e a lui, d a r pentru a a r ă t a t o t o d a t ă , t eore t i c , c ă c r i t i c a pe c a r e S iegfr ied M a r k o f a c e filoso-fiei lui A . L i e b e r t în „Dia lekt ik d e r G e g e n w a r t " , şi a n u m e c ă e s t e a r m o n i z a t o a r t şi dec i c o n t r a r ă spiritului însuşi ă l cr i t ic i smului k a n t i a n pe c a r e L i e b e r t se spr i ­jină la to t pasul , este greş i tă . A . L i e b e r t şi a c i în studiul E t i c e i lui K a n t , c a şi î n cele lal te l u c r ă r i a l e sa le ( v e z i studiul meu: „ A . L i e b e r t şi filosofia c r i t i c ă " , a -p ă r u t în „ R e v i s t a d e filosofie", vo i . X I V , N o . 3 , 1 9 3 0 ) , se a f i rmă t o c m a i c a un o r t o d o x şi in trans igent c o m e n t a t o r k a n t i a n .

A s t a se v e d e a p o i şi din e x p u n e r e a c e o face , m a i d e p a r t e , et icei kant iene . E x p u n e r e a c o n t i n u ă c u . t r a t a r e a „ i m p e r a t i v u l u i c a t e g o r i c " . E l nu este , c u m se ş t i e de a l tminteri , d e c â t „ f o r m a " principi i lor e t ice kant iene , c a r i p o a r t ă p e c e t e a u n o r cer inţe şi c a r i s e e x p r i m ă prin ideia d e „Sol len". A c e s t e r o r m e ale lui „So l l en" sunt i m p e r a t i v e . D a r f i indcă a c e s t So l l en e s t e necond i ţ ionat , e s te v a l a b i l pentru o r i c e î m p r e j u r a r e şi pentru toţi oameni i ra ţ iona l i , este c a t e g o r i c . F o r m u l a t , el dev ine l e g e a m o r a l ă k a n t i a n ă : a ) l u c r e a z ă n u m a i d u p ă a c e l e m a x i m e , d e s p r e c a r e să vo ieş t i s ă d e v i n ă o lege g e n e r a l ă ; b ) l u c r e a z ă în a şa fe l c a şl c u m m a x i m e l e c o m p o r t ă r i i ta le a r d e v e n i prin v o i n ţ a ta , legi g e n e r a l e a l e natur i i ; c ) l u c r e a z ă în a ş a fel c a să foloseşti o m e n i r e a , a t â t în p e r s o a n a ta , c â t şi în p e r s o a n a o r i ­c ă r u i a l tu ia , c a un s c o p , n i c i o d a t ă c a un simplu mi j loc .

L i e b e r t a r a t ă c ă p r i m a f o r m ă a c c e n t u i a z ă c a r a c t e r u l g e n e r a l al m a x i m e i , a d o u a a r a t ă c a r a c t e r u l v o l u n t a r al m a x i m e i , a t re ia desminte c ă e t i c a lui K a n t a r fi p u r formal i s tă ( c o n t r a r dec i părer i i lui M . S c h e l e r ) şi ra ţ iona l i s tă , şi a r a t ă d i m p o t r i v ă c ă ea a r e şi conţ inut , f i indcă forma a c e a s t a e x p r i m ă c e a m a i î n a l t ă idee şi s c o p u l cel ma i înalt ce p o a t e să fie d a t faptei . Ide ia de u m a n i t a t e pe c a r e a c e a s t a a t re ia f o r m ă o e x p r i m ă , nu este f o r m ă s implă , f i indcă, s p u n e A . L i e ­bert , în a f a r ă de f o r m a l o g i c ă a ideei, sunt cupr inse în ea v a l o r i f i c ă r i d e s p r e v i a ţ ă , „ o m e n i r e a " a v â n d şi semnif icaţ ia d e l e g ă t u r ă , d e c o m u n i t a t e în tre oameni . Din ideia a c e a s t a d e u m a n i t a t e îşi ia semnif icaţ ie şi just i f icare o r i c e c r e a ţ i e spi­r i tua lă . E s t e d r e p t că ideia de u m a n i t a t e se s c h i m b ă . D a r ac i , a d a u g ă A . L ieber t , nu e v o r b ă de rea l i tă ţ i i s tor ice , ci de ideia demnităţ i i o a m e n i l o r ( W u r d e ) . I d e a ­lismul e t ic k a n t i a n a r a t ă t o c m a i c ă s c o p u l s u p r e m al ex i s tenţe i omeneş t i e s te ri­d i c a r e a omulu i c ă t r e p e r s o n a l i t a t e a m o r a l ă . O m u l este în e t i c a s a un s c o p î n sine. D e s i g u r nu e v o r b a de o r i c e om, ci d e a c e a p e r s o n a l i t a t e m o r a l ă , în c a r e se d e s v o l t ă din v o i n ţ a s a m o r a l ă p r o p r i e , d a t o r i a a u t o n o m ă . A . L i e b e r t p r e c i ­z e a z ă î n s ă c ă o m u l s c o p în sine n u t r e b u e înţe les în sens indiv idual i s t -egois t . D i n f o r m a a t re ia a lui „Sol len", rezu l tă d i m p o t r i v ă c ă f a p t a n o a s t r ă es te în ­d r e p t a t ă c ă t r e o c o m u n i t a t e şi o s ă v â r ş i m pentru c o m u n i t a t e . In a c e a s t ă p r i v i n ţ ă numai , c ă u t ă m l e g ă t u r a m o r a l ă d intre o a m e n i ( n u a r m o n i a p e n t r u c ă u t a r e a fe-

Recensii 369

ricirei). I n plus „ p e r s o n a l i t a t e a m o r a l ă " n u e s t e c e v a d a t . E a este o cer in ţă , o n o r m ă . E s t e o mis iune . E a r e z u l t ă d in l u p t a c u noi înş ine, i a r a c e a s t ă luptă e în e t i ca lui K a n t , semnul m o r a l i t ă ţ i i unui o m . I n ide ia d e p e r s o n a l i t a t e , în s fârş i t , c u l m i n e a z ă ideia d e c u l t u r ă a unui t imp, p u r t a t ă d e însăş i p e r s o n a l i t a t e a o m e ­n e a s c ă . N i m e n i nu p o a t e n e g a d e a c e i a a c u m c a r a c t e r u l umanis t a l ideal ismului m o r a l k a n t i a n . C a şi umanismul , spune A . L i e b e r t , e t i c a lui K a n t îşi î n d r e a p t ă a ten ţ ia a s u p r a omului .

In tr 'un ultim c a p i t o l , A . L i e b e r t p r o s l ă v e ş t e a p r o a p e v a l o a r e a p e n t r u v i a ţ ă ( L e b e n s w i r k u n g ) a et icei lui K a n t . A . L i e b e r t aminte ş t e de î n c h e i e r e a k a n ­t i a n ă , d in „ C r i t i c a raţ iune i p r a c t i c e " : „ D o u ă l u c r u n u m p l u sufletul n o s t r u c u a d m i r a ţ i e şi r e s p e c t m e r e u n o u şi c r e s c â n d , c u c â t ne g â n d i m m a i d e s şi m a i

îndelung a s u p r a lor: cerul înstelat d e a s u p r a m e a şi l e g s a m o r a l ă din mine". C e r u l îns te lat e s imbolul lumii e x t e r n e . L e g e a m o r a l ă e s imbolul p e n t r u e ternul şi sub­limul vieţii sp ir i tuale , in terne . L a K a n t însă , să ne a m u ţ i m , l e g e a m o r a l ă m e r g e î m p r e u n ă cu p e r s o n a l i t a t e a omului . î n s e m n ă t a t e a m o r a l e i lui K a n t , s tă de a c e i a în faptul c ă pr in e a n e d ă m s e a m ă d e ro lu l n o s t r u în mij locul prob lemat i ce i lumii şi ne c o n v i n g e m d e - s e m n i f i c a ţ i a însăş i a vieţi i n o a s t r e c a o a m e n i . M o r a l a lui K a n t . a r a t ă d r u m u l c e t r e b u e să-1 luăm p e n t r u a s ă v â r ş i o a c t i v i t a t e m o r a l ă v ie . E a f a c e prin a c e a s t a c a o m u l s ă s e g â n d e a s c ă la s inguru l l u c r u d e v a l o a r e a l său: la a c t i v i t a t e a s a m o r a l ă .

P r i n a c e a s t a , c r e d e A . L i e b e r t , se just i f ică î n d e a j u n s p r e o c u p a r e a n o a s t r ă d e a s tăz i c u p r i v i r e la m o r a l a lui K a n t , c u t o a t e c ă fi losofia c o n t e m p o r a n ă v r e a s ă fie m a i mult o î n v ă ţ ă t u r ă a ex is tenţe i , o o n t o l o g i e , d e c â t o î n v ă ţ ă t u r ă a e s e n ­ţei c u n o a ş t e r e i n o a s t r e , d e s p r e noi , şi a misiunei n o a s t r e c a o a m e n i în lume. D u p ă A . L ieber t , t o c m a i v r e m u r i l e d e azi impun studiul e t ice i lui K a n t .

I . B R U C Ă R

A . L I E B E R T : Erkenntnistheorie. ( V o l . I . p a g . 8 2 , v e l . I I p a g . 1 6 3 , c d . Mi t t l e r , Ber l in , 1 9 3 1 ) .

— ~ ~ T ^ ü c f ä r e ä f a c e p a r t e d in tr 'o n o u ă c o l e c ţ i e c o r d u s ă c e c ă t r e A . L i e b e r t , p r i v i t o a r e la domeni i le pr inc ipa l e a l e filosofici. V o l u m u l I c i n a c e a : U l u c r a r e t r a t e a z ă în primul r â n d d e s p r e r n e t e d a filosofici şi d e s p r e c'is ipl.nilc pr ime a le ei şi a n u m e : t e o r i a c u n o a ş t e r e i şi onto log ia , s a u , c u p ă A . L i e b e r t , meta f i z i ca ; c o r e l a t u l c u n o a ş t e r e - e x i s t e n ţ ă . A p o i este e x p u c ă succ in t iotoria teorie i c u n o a ş ­tere i , î n c e p â n d c u grec i i şi s fârş ind cu v r e m u r i l e noui p â r . ă la t e o r i a c u n o a ş t e r e i c r i t i c - d i a l e c t i c e a lui K a n t . V o l u m u l II este c o n s a c r a t părţ i i s i s t e m a t i c e a teorie i c u n o a ş t e r e i şi t r a t e a z ă pe larg , î n t r e a l te le , d e t p r e d i a l e c t i c a a d e v ă r u l u i , a c a t e ­gori i lor , a obiect iv i tăt i i şi d e s p r e t ipurile d ia lec t i ce i .

N o u a l u c r a r e a lui A . L i e b e r t ce sprij ină, c u m ni r e c r e t ă şi în p r e f a ţ ă , p e c e r c e t ă r i l e sa l e ep i s t emolog i ce c a r i a u de s c o p c ă s tudieze c r s ' e m a f c :nt :cgul domeniu al teor ie i c u n o a ş t e r e i , şi c a r e îşi g ă a e s : u n i t a t e a , h g ă ' . u - a şi î n c h e i e r e a în „s is temul unei teori i a c u n o a ş t e r e i d ia lec t i ce" . C e r c e t a r e a c i c t e m a t ce i teorie i c u n o a ş t e r e i se f a c e a ş a d a r din p e r s p e c t i v ă d i a l e c t i c ă , t ş a r u m A . L i e b e r t ne-a obişnuit cu studiul s ă u fundamenta l : „ W i e ist kr i t i s che Ph i lo soph ie ü b e r h a u p t mögl ich", c â t şi c u p r i m a s a l u c r a r e : , . D a s P r c b ' e m c'er G c l . u n g " fi cu m a r e a s a l u c r a r e a p ă r u t ă în 1 9 2 9 : „ G e i s t und W e l t d e r D aleklik".

K a n t e s t e pretut indeni în a c e a s t ă î n t r e p r i n d e r e d i a l e c t ' c ă a lui A . L i e b e r t , p u n c t u l c e n t r a l d e p r e o c u p a r e şi de o r i e n t a r e : „ K a r t r a r e c ă - m i fie, s p u r c A . , L i e b e r t , a c e l t e o r e t i c i a n a l c u n o a ş t e r e : , care mul t m a i mult d c â t P l a t o n a d e s ­c o p e r i t şi a luminat cu d o v e z i irefutabi le d ia l ec t i ca n e c e r a r ă şi i r r a n e n t ă a c u ­n o a ş t e r e i . N i c i unul d intre cr i t ic i i cur.oEşterei, spune i r a i d e p a r t e d - r a . n u a a r ă t a t c u o e g a l ă s t r i n g e n ţ ă şi e x a c t i t a t e şi cu un e g a l rezu l ta t , v a ' o a r e a t e o r e t i c ă şi spec i f i c i t a t ea c u n o a ş t e r e i , î n însăş i d ia l ec t i ca ei, c u m a f ă c u t K a n t " .

Intr 'un c u v â n t , in a c e a s t ă p e r s p e c t i v ă v ă z u t e lucrur i le , c r i t i c a e p i s t e m o l o ­g i c ă es te d u p ă A . L i e b e r t o t eor ie a o u n c a s t e r e i , c a r e a r e un c a r a c t e r e v i d e n t d ia l ec t i c . A . L i e b e r t p r e c i z e a z ă as t fe l sensul a c e s t u i c a r a c t e r ; t e o r i a c u n o a ş t e r i i e s te d i a l e c t i c ă în m e t o d a ei, a ş a d a r în c e r c e t a r e a pe c a r e o a p l i c ă în studiul domeniului c u n o a ş t e r e i , c â t şi în a f i r m ă r i l e ei; e a es te î n s ă în plus d i a l e c t i c ă şi î n t r u c â t s t r u c t u r a şi v a l o a r e a a d e v ă r u l u i c u n o a ş t e r i i p o s e d ă însăş i o sup le ţă şl un c a r a c t e r d ia lec t i c .

N ' a ş i p u t e a r e c o m a n d a îndeajuns n o u a l u c r a r e a lui A . L i e b e r t t u t u r o r c e ­t i tor i lor d e l a noi, c a r i se i n t e r e s e a z ă d e p r o b l e m a şi p r o b l e m a t i c a teoriei c u n o a ş ­terei , c a şt i inţă.

I. B R U C A R

H E R M A N N H E R R I G E L : Zwischen Frage and Antwort, Gedanken zar KaUut-krise ( p a g . 2 0 4 , ed. S c h n e i d e r , B e r l i n 1 9 3 1 ) .

S*. : Deş i e s t e în t i tu la tă „ î n t r e î n t r e b a r e şi r ă s p u n s " , l u c r a r e a lui H . H e r r i g e l

î n c e p e c u p r o b l e m a „ d e l a r ă s p u n s l a î n t r e b a r e " , v ă z u t ă c a o c r i z ă a limitei ( G r e n z e ) . A ş a , se p r e c i z e a z ă a p r o a p e d e l a î n c e p u t c ă o r i c e r ă s p u n s depinde d e s i tua ţ ia întrebări i şi e s te înţe les numai în l e g ă t u r ă cu e a . „ N u m a i ce î n t r e b a r e a î n t r e a b ă , a m p u t e a spune , c e e a c e î n t r e b a r e a v r e a , p o a t e r ă s p u n s u l să a d u c ă " ( p a g . 2 3 ) . N e î n t r e b ă m d e pi ldă, ce î n s e m n e a z ă c r i z a culturi i . P r i n a c e a s t a p u ­n e m în discuţ ie o s i tuaţ ie i s t o r i c ă , c r i s t a l i z a t ă în f o r m e de cu l tură , v ă z u t e c a d e ­s ă v â r ş i r e , c a l imită, c a de la sine înţe les (b i s er i ca , d e p i l d ă ) . î n t r e b a r e a î n c e p e cu cr i t i ca , e însăş i c r i t i c a a c e s t o r forme . A ş a d a r l imita e p u n c t u l de p l e c a r e a l cr i t ice i , a l crizei a d i c ă . C r i t i c a e însăş i e x p r e s i u n e a cr ize i . L i m i t a este un rezu l ta t , c u m a m v ă z u t . E o a ş e z a r e a n u m e d e l u c r u r i . S a u p o a t e o c o n v i n g e r e . C u m e d e pi ldă c o n v i n g e r e a pe c a r e n e - o p o a t e d a d o g m a c r e ş t i n ă . L i m i t a este u l t ima conş t i in ţă posibi lă . C r i t i c a f a c e îndo ie ln ică t o c m a i a c e a s t ă conş t i in ţă . D i s c u ţ i a s e f a c e a ş a d a r n u m a i a s u p r a ultimei conşt i inţe . E a n u p o a t e fi c lăd i tă log ic . N u m a i t r e c u t u l ( t r a d i ţ i a ) p o a t e fi d e m o n s t r a t altfel . T r e c u t u l e a l şti inţei ( fes ts te l -l endes D e n k e n ) . V i i t o r u l c a r e nu se l a s ă a fi d e m o n s t r a t , e s te a i f.losofiei c r i ­t ice , f i incă ea pune în d iscuţ ie t o c m a i c e a fost f ixat . G â n d i r e a a c i e î n t r e b ă ­t o a r e ( f o r d e r n d e s D e n k e n ) . C e r e z u l t ă d e a c i în l e g ă t u r ă cu c r i z a cul tur i i? A ş a d a r p o a t e e x i s t a s o c i e t a t e , n u m a i unde este r ă s p u n s , f i indcă r ă s p u n s u l e s t e s t a r e a soc ie tă ţ i i . C r i z a es te din c e n t r ă s t a r e a în trebăr i i . T r e b u e prin u r m a r e s ă a v e m mai în tâ i un a n u m e r ă s p u n s ( o a n u m e s o c i e t a t e ) p e n t r u a p u t e a î n c e p e a s u p r a ei ( c r i z a ) . A c u m se e x p l i c ă d e c e H . H e r r i g e l pune c a p r o b l e m ă p r i m ă a l u c r a r e ! sale , c h e s t i u n e a „de la r ă s p u n s la î n t r e b a r e " .

E s t e î n s ă dtYa sine înţeles , c ă î n t r e b a r e a nu este î n t â m p l ă t o a r e . E a es te o a n u m i t ă î n t r e b a r e . E a se r e f e r ă la r e a l i t a t e a limitei. C e i a c e î n s e a m n ă c ă în­t r e b a r e a şi r ă s p u n s u l ( l imi ta ) sunt în a n u m e r a p o r t u r i şi pot fi înţe lese n u m a i în r e l a ţ i a lor r e c i p r o c ă . M a i mult : î n t r e b a r e a pune în d i scuţ ie o b i e c t i v i t a t e a limitei. D e c e ? F i i n d c ă a v e m pos ib i l i ta tea d e a c u n o a ş t e a d e v ă r u l nu n u m a i în-lăuntru l limitei, ci şi în a f a r ă de e a . A ş a d a r l imita este un r e z u l t a t s a u o c u n o a ş ­tere r e l a t i v ă . D a c ă a r fi a b s o l u t ă nici n u a m p u t e a s p a r g e gran i ţ e l e limitei. A m a v e a în l imita f i x a t ă a real i tăţ i i , un cr i ter iu formal al a d e v ă r u l u i . I n l imită însă , f o r m a şi conţ inutul cunoaş ter i i se a c o p e r ă . A m d e d u c e din ce le e x p u s e , c ă o m u l a r fi c a p a b i l d e c u n o a ş t e r e a b s o l u t ă (e l însuşi fiind o fiinţă l iberă şi a u t o n o m ă ) . C e e a c e e c o n t r a r exper i en ţe i cr ize i culturi i . O m u l nu p o a t e s ă se d e s f a c ă d e l e g ă t u r a sa c u r e a l i t a t e a . E l nu es te l iber. E l e l ega t în spaţ iu şi t imp, şi n 'are n o r m e abso lu te nici p e n t r u a d e v ă r , nici p e n t r u c o m p o r t a r e a sa . N u e x i s t ă ul­t i m ă l imită, c a r e să p o t ă s ta d inco lo d e o r i c e î n t r e b u i n ţ a r e posibi lă . D r u m u l de la î n t r e b a r e şi r ă s p u n s şi d e l a r ă s p u n s la î n t r e b a r e , r ă m â n e d e s c h i s .

C r i z a culturi i n e a d u c e as t fe l la a f i r m a r e a c ă e a co inc ide c u s c h i m b a r e a

c o n c e p ţ i e i n o a s t r e a s u p r a omulu i . A s t a p u n e în d iscuţ ie p r o b l e m a omului în l e ­g ă t u r ă cu c o s m o s u l . L i m i t a este ident i că absolutului . A b s o l u t u l e d u p ă fi losofia c u r e n t ă , e g a l c u r a ţ i u n e a . R a ţ i u n e a e l imita omulu i . H . H e r r i g e l s p u n e : o m u l r a ţ i o n a l n u m a i , n u es te a d e v ă r a t u l o m rea l . F i i n d c ă o m u l n u este n u m a i g â n ­d i t o r . E l a r e şi s imţ ire şi v o i n ţ ă . N u e n u m a i c a p . D e a c e e a î n t r e b a r e a c e şi-o p u n e c r i z a culturi i e s te a c e i a a omului r e a l şi pr in a c e a s t a e a r u p e d e s p ă r ţ i r e a d in tre ps ih ic şi l o g i c ( c r i t i c a lui H u s s e r l ) , d in tre f o r m ă şi conţ inut , n o r m ă şi e x p e r i e n ţ ă , v a l o a r e şi r e a l i t a t e , Se in şi Sol len, spirit şi n a t u r ă , c u l t u r ă şi c iv i ­l izaţie , abso lut şi r e l a t i v ( t r e z i r e şi s o m n ) . T o a t e a c e s t e rea l i tă ţ i se c o n d i ţ i o n e a z ă r e c i p r o c . Al t fe l nu a m t r ă i în i s tor ie . C r i z a culturi i nu e pr in u r m a r e d u p ă H . H e r r i g e l , o p r o b l e m ă meta f i z i că . E u n a i s t o r i c ă . E a ne a r a t ă numai c ă în a -

.nume m o m e n t e , o m u l l e g a t d e t imp t r ă e ş t e m a i mul t în s t a r e d e l inişte, l imită, s o m n . I a r în a l te le t r ă e ş t e în s t a r e de m i ş c a r e , d e s c h i m b a r e , d e t r e z i r e . D u r a t a e t e r n ă ( l i m i t a ) , nu es te un c o n c e p t a l cr ize i cul turi i . O m u l în î n t r e b a r e a c e o f a c e a s u p r a răspunsu lu i la c a r e a a juns , d e t e r m i n ă c r i z a . G ă s i m totuş un sens cr ize i . N u în d i s t r u g e r e a soc ietăţ i i , ci în t r a n s f o r m a r e a ei. ( T r a n s f o r m a r e a şi

. înoirea d e v i n limite c e u r m e a z ă a p o i s ă fie t r a n s f o r m a t e şi îno i te , l a r â n d u l l o r ) . A c u m a b i a d e v i n e posibi lă d i scuţ ia r a p o r t u l u i d intre î n t r e b a r e şi r ă s p u n s .

F i i n d c ă ştim c ă a c t u a l m e n t e nu tră im în r ă s p u n s , ci în î n t r e b a r e . R ă s p u n s u l e p u s la îndo ia lă , deşi î n t r e b a r e a însăş i c e r e un r ă s p u n s , deşi î n t r e b a r e a v o e ş t e s ă o b ţ i n ă un r ă s p u n s . D i n p r i c i n a a c e s t u i c a r a c t e r vo l i t iv , î n t r e b a r e a nu este t e o ­r e t i c ă . N u r e z u l t ă î n s ă d e a c i c ă r ă s p u n s u l c ă u t a t v a fi a r b i t r a r , a d i c ă d u p ă

.placul n o s t r u . D e fapt nici nu putem p r o n o s t i c a n imic a s u p r a rezul tatulu i unei c r i z e . Ş t im numai c ă la o î n t r e b a r e , t r e b u e s ă g ă s i m r ă s p u n s u l c ă u t a t . S ă n u

• c r e d e m , a d a u g ă H . H e r r i g e l , c ă r ă s p u n s u l ni-1 p o a t e d a filosofia, c ă c i e a a r e n e v o i e d e un r ă s p u n s . P a r a f r a z â n d a c i o idee a filosofului rus L . C h e s t o v , d intr 'un studiu a l s ă u a s u p r a Iui S o l o w i e v , H . H e r r i g e l a r a t ă c ă fi losofia a găs i t în r a ţ i u n e , ultimul ei j u d e c ă t o r . D a r d a c ă luăm în c o n s i d e r a ţ i e c ă r a ţ i u n e a n u p o a t e fi ultimul n o s t r u j u d e c ă t o r ? D u p ă C h e s t o v , r a ţ i u n e a îi ia omulu i li-

i b e r t a t e a . In filosofia ra ţ iona l i s tă , l iber ta tea co inc ide cu neces i ta t ea , iar spiri tul şi in ima a f i r m ă c e e a c e e n e c e s a r . F i l o s o f i a n u c u n o a ş t e o lume f ă r ă legi. U l t imul ideal a l filosofiei este d e a c e e a l iniştea c a r e e r e a l i z a t ă

. „ n u m a i prin îndepl in irea n e c o n d i ţ i o n a t ă a t u t u r o r p r e c e p t e l o r raţ iuni i şi pr in d e s f a c e r e a n o a s t r ă de v o i n ţ a n o a s t r ă p e r s o n a l ă " ( p a g . 1 7 4 ) . C h e s t o v v o r b e ş t e însă de l ibertate , d e eu, de p e r s o a n ă , de nelinişte. E l î n l ă t u r ă somnul s ingur şi îi p r e f e r ă v e c h e a . E l p r e f e r ă liniştei filosofilor, nel iniştea profeţ i lor . T r e b u e d e a c e i a d u p ă h e s t o v să u i tăm s t r ă d u i n ţ a d e a a j u n g e la an imi acqu i scen t ia , p e n t r u a c ă u t a m e r e u , în schimb, c u n o a ş t e r e a (s imbolul păca tu lu i o r i g i n a r ) . I -d e a l u l ce şi-1 pune r a ţ i u n e a t e o r e t i c ă d e a nu m a i î n t r e b a n imic i a un m o m e n t dat . t rebue a ş a d a r î n l ă t u r a t . T r e b u e să î m b r ă ţ i ş ă m tot c e es te n e a ş t e p t a t , ne ­condi ţ ionat , c r e a ţ i e . F i i n d c ă v i a ţ a e c r e a t o a r e . E a nu p o a t e fi c e v a d a t . a d i c ă c e v a ce p o a t e fi de ia sine înţeies . D e a c e i a v ' a ţ a nu trebue s ă fie a s c u l t a r e ci "îndrăsneală. I r . d r ă s n c a l a s i n g u r ă p r e s u p u n e l iber ta tea . A ş a d a r în filosofia lui C h e s t o v , l inişte şi nelinişte, n e c e s i t a t e şi l ibertate , a s c u l t a r e şi î n d r ă z n e a l ă , „ e s " şi „ e u " s tau în tr 'o opoz ' ţ i e ce nici o d a t ă nu p o a t e să fie a r m o n i z a t ă .

H . H e r i g e l se î n t r e a b ă d a c ă nu g ă s i m în a c e a s t ă a f i r m a r e , un ultim res t d e n e c e s i t a t e c ă r u i a e m u l trebuie să i se s u p u n ă . A f a r ă de a c e a s t a , este o în­t r e b a r e d a c ă e m u l e p ierdut c â n d se sprij ină p e c e e a c e e r a ţ i o n a l . însăş i î n t r e ­b a r e a se n a ş t e din ra ţ iune , din r ă s p u n s , din linişte. A s t a î n s e a m n ă c ă o m u l nu p o a t e r ă m â n e numai cu î n t r e b a r e a . O m u l nu t rebue s ă r ă m â n ă în tre î n t r e b a r e şi r ă s p u n s . î n t r e b a r e a nu e s c o p , ci n u m a i ca l e , — fi indcă la s fârş i t este î n t o t d e a ­u n a răspunsu l . N u p u t e m s ă r ă m â n e m , a d a u g ă mai d e p a r t e H . H e r r i g e l , n u m a i i n d ia lec t i că , f i indcă nu r e v e l a ţ i a , î n t â m p l a r e a , m o m e n t u l , sunt locul real i tăţ i i , i a r c l ipa nu es te a d e v ă r u l . C l i p a şi d u r a t a ( c o n t i n u i t a t e a ) , n u p o t fi o p u s e şi c i n e r ă m â n e în c l ipă, r i s c ă să nu c u n o a s c ă r e a l i t a t e a . R e a l i t a t e a r ă m â n e c e v a

tdeschls şi d e s p r e e a nu se p o a t e spune a l t c e v a d e c â t c ă este n e d e t e r m i n a t ă .

O r i c e d e t e r m i n a r e a ei, e s t e o m ă r g i n i r e a ei. R e a l i t a t e a n u e n u m a i a d e v ă r ( c a r e „ e s t e " ) . E s t e just c ă r e a l i t a t e a nu p o a t e fi p r i n s ă în t o t a l i t a t e a ei , c i

n u m a i în m ă r g i n i r i a le ei. A s t a î n s e a m n ă n u m a i c ă e a nu p o a t e fi a c c e s i b i l ă omului d e c â t în conţ inutur i le ei m ă r g i n i t e . P r i n a c e a s t a , r e a l i t a t e a e p e r c e p u t ă c a r e a l i t a t e a omulu i şi n u m a i în m ă s u r a în c a r e o m u l r a ţ i o n a l , e s te o m u l a d e ­v ă r a t . D a r t o c m a i î m p o t r i v a a c e s t e i idei s'a r i d i c a t L . C h e s t o v . C u c e drepl s p u n e m c ă o m u l r a ţ i o n a l este o m u l a d e v ă r a t ? S e p o a t e pr in u r m a r e r i p o s t a : c u ce d r e p t se p o a t e a f i r m a c ă o m u l r a ţ i o n a l e o m u l c a r e p e n t r u l iniştea s a d e ­v ine , o m u l c a r e a s c u l t ă ? S a u e s t e o m a d e v ă r a t n u m a i a c e l a c a r e l u c r e a z ă după , l i b e r t a t e a proprie i lui v o i n ţ e ? Ş i c ă n u m a i a c e s t u i a îi este d a t s ă c u n o a s c ă r e a ­l i t a t ea ? C h e s t o v a p u s . o n o r m ă în locul a l t e ia . In locul omului r a ţ i o n a l , pe o m u l cl ipei . D u p ă H . H e r r i g e l , apo i , o m u l n u p o a t e totuş i t r ă i în h a o s , în n i m i c în lumea infinită, f ă r ă l imită, f ă r ă f o r m ă (ge s ta l t l o se W e l t ) . O m u l este o f i inţă finită şi lumea t r e b u e s ă fie r a p o r t a t ă la el. V i a ţ a omului e în prob lemat i ca , c o r e l a t u l u i d intre finit şi infinit, d i n t r e î n t r e b a r e şi r ă s p u n s . O m u l t r ă e ş t e în î n ­treg spaţ iu l d intre î n t r e b a r e şi r ă s p u n s . D a r nici un r ă s p u n s pe c a r e l 'am g ă s i la î n r e b a r e a p u s ă nu es te ultimul r ă s p u n s , c u m a m v ă z u t . î n t r e b a r e a ce o p u n e m a s u p r a lui, c e r e un n o u r ă s p u n s . In felul a c e s t a , re fer indu-ne Ia p r o b l e m a cul ­turi i , p r o b l e m a f u n d a m e n t a l ă în l u c r a r e a lui H . H e r r i g e l , p u t e m spune c ă în ­t r e b a r e a ce n e - o p u n e m a s u p r a cr ize i , este u n a r e f e r i t o a r e la o s i tuaţ ie a n u m e ( l imită, r ă s p u n s ) , la c a r e s o c i e t a t e a a putut a j u n g e la un m o m e n t d a t al duratei , ei. în săş i î n t r e b a r e a e x p r i m ă c r i z a .

I . B R U C Ă R .

N I C O L A E M Ă R G I N E A N U : Bîitrăge Z-JX Pstjcholojie derUbung. ( S t u d i u p u ­b l i ca t în „ Z e i t s c h r i f t fur a n g e w a n d t e P s y c h o l c g i e " , B a n d 3 9 ( 1 9 3 1 ) , . H e f t 6 ) .

Studiul publ i ca t în r e v i s t a c o n d u s ă de W . S t e r n , n u es te d e c â t un r e z u m a t s u c c i n t si c o r e c t a l vo lumulu i „Psihologia exerciţiului", publ i ca t de a u t o r î n c ă d in 1 9 2 9 .

D- l M ă r g i n e a n u s e a p l i c ă s ă c e r c e t e z e p r o b l e m a exerc i ţ iu lu i în r a p o r t c u apt i tudini le . C h e s t i u n e a a p a s i o n a t p e mulţi ps iho log i a t â t din E u r o p a ( S t e r n , C l a p a r e d e , L i p m a n n , R u p p , A r g e l a r . d e r , H i l d e b r a r . c t , M y e r s , e t c . ) c â t şi din A m e r i c a ( T h o r n d l k e , H o l l l n g w o r t h , W o o d r o v v , L a s h i e y , e t c ) . E s t e î m b u c u r ă t o r faptul c ă şi la noi c e r c e t ă t o r i special iş t i c a d-l M ă r g i n e a n u , î n c e a r c ă s ă ne lămu-. r e a s c ă p r o b l e m a , c a r e este destul de i g n o r a t ă în ţ a r a n o a s t r ă .

In t eza sa , d-l M . p l e a c ă de la diferendele indiv iduale c a r e se re l i e f ează c u prilejul unei cont inue a c t u a l i z ă r i a funcţ iuni lor ps ihice . î n t r e b a r e a c e n t r a l ă este a c e e a d a c ă prin e x e r c i t a r e a lor ( în ace l eaş i condi ţ iur . i ) , apt i tudini le p r o v o a c ă o „ n i v e l a r e " a d i ferenţe lor s a u o s c ă d e r e — r i d i c a r e a r a n d a a u î a t a l a ! individului ( l a începutu l s a u la s fârş i tu l e x p : r l e n ţ e l o r ) ; în a c e s t c a z in terv ine şi o v a r i a ţ i e m a i p r o n u n ţ a t ă s a u m a i n e î n s e m n a t ă a c o n s t a n ţ e i rangu lu i . A c e s t e d i ferenţe s u n t înch i se în formule c a r e r e p r e z i n t ă f e a b s o l u t a s a u r e l a t i v a c r e ş t e r e a e x e r c i ţ i u ­lui, fie d i ferenţe le abso lute s a u r e l a t i v e . D- l M . c r i t i c ă a c e s t e formule c a fiind c o n t r a d i c t o r i i şi insuficiente, ele n e d â n d t o a t ă c o n s i d e r a ţ i a c u v e n i t ă fac tor i lor : mediu , dispoziţ ie , p r e e x e r c l ţ i u . A u t o r u l se d e c l a r ă din c a p u l locului c o n t r a ni­ve lăr i i , pr in exerc i ţ iu , a d i ferenţe lor indiv iduale şi a f i r m ă c ă , p r o b l e m a d i feren­ţ ia lă a exerc i ţh t iu i se p o a t e r e z o l v a numai c o m p a r â n d rezu l ta te l e globale a l e sub iec ţ i lor din d iverse le şedinţe". C o m p l e t e a z ă a c e a s t ă a f i rmaţ ie cu o b s e r v a ţ i a j u s t ă c ă c r e ş t e r e a exerc i ţ iu lu i e s t e d e p e n d e n t a nu a t â t d e mediu c â t d e aptitudi­nile înăscute, inf luenţa mediului a c u a l i z â n d u - I e d c a r . In b a z a e x p e r i e n ţ e l o r p r o p r i i în trepr inse , d-l M . c r e d e c ă sunt de p r e f e r a t curbe l e d e v a r i a ţ i e c a r e pot fi m a ­t e m a t i c reduse în „coef ic ienţ i d e v a r i a ţ i e " ; m e d i a a r i t m e t i c ă a ordonate lor , advictt

c o r e c t ă r i i m p o r t a n t e şi n e c e s a r e formule lor şi e a s e r v e ş t e c a b a z ă a c e s t o r coef i ­c ienţ i d e v a r i a ţ i e . M e d i a d e c a r e v o r b i m s e ob ţ ine d i v i z â n d s u m a o r d o n a t e l o r .

C u r b e l e d e v a r i a ţ i e p o t c u s u c c e s în locui c u r b e l e d e t imp, c ă c i a c e s t e a n u cupr ind toţ i fac tor i i şi n u l ă m u r e s c c o m p l e t p r o b l e m a exerc i ţ iu lu i , fiind dec i inuti l izabile .

D- l M ă r g i n e a n u a j u n g e Ia s u g e s t i v e concluzi i , c a r e fiind d e s p r i n s e din s e r i o a s e şi susţ inute e x p e r i e n ţ e d e l a b o r a t o r , a d u c p u n c t e d e v e d e r e n o u ă în mult d i s c u t a t a p r o b l e m ă a exerc i ţ iu lu i . S o c o t e s c n e c e s a r s ă r e d a u a c e s t e concluzi i :

a ) E x e r c i t a r e a funcţ iuni lor s i m p l e a d u c e o s c ă d e r e a creş ter i i var ia ţ i e i , i a r e x e r c i t a r e a funcţ iuni lor c o m p l e x e p r o v o a c ă o m ă r i r e a creş ter i i ei; funcţiunile s e n s o r i a l e sunt m a i puţ in e x e r c i t a b l l e , p e n t r u c ă v i a ţ a o r g a n i c ă a individului l e -a g r ă b i t a c t u a l i z a r e a potenţ ia l i tăţ i i lor , în t i m p ce funcţ iuni le ps ih ice s u p e r i o a r e fiind m a i puţ in ut i l izate , sunt şi m a l suscept ib i le d e e x e r c i t a r e .

b ) L a o a c e e a ş funcţ iune, r a n d a m e n t u l es te m a i m a r e , c u a t â t c u c â t di fe­r e n ţ i e r e a s e p r e c i z e a z ă , şi i n v e r s .

c ) C u c â t sunt m a i puţ ine p r e e x e r c i ţ i i , c u a t â t m a i m a r e es te d i f erenţ i erea şi i n v e r s .

P r o b l e m a a r e o a p l i c a ţ i e i m e d i a t ă şi în p e d a g o g i e şi prin serii noi de e x ­per ienţe , d-l M ă r g i n e a n u a c o n s t a t a t c ă d i f erenţe l e indiv iduale c r e s c în c lase le s u p e r i o a r e , var ia ţ i i l e fiind dec i în r a p o r t d i r e c t c u c l a s a . D e l a a c e a s t ă cons ide ­r a ţ i e m a i p o r n e ş t e şi a c e e a c ă ş c o a l a nu t r e b u e s ă p r e t i n d ă t u t u r o r ş c o l a r i l o r în a c e e a ş m ă s u r ă , c i s ă a i b ă în v e d e r e di ferenţe le indiv iduale . In a c e a s t ă pr iv in ţă , d- l M . se p l â n g e c ă ş c o a l a r o m â n e a s c ă es te p r e a puţ in indiv idual i s tă .

C u s i n g u r a r e z e r v ă c ă a r fi fost m a i b ine 'pentru noi ce t i tor i i d a c ă a u ­t o r u l a r fi î n g l o b a t în c a d r u l p r o b l e m e i nu n u m a i apti tudini le in te l ec tua le ci şi p e c e l e profes iona le , to tuş i s tudiul — c a r e o f e r ă şi un r e m a r c a b i l i n d e x biblio­g r a f i c —• m e r i t ă s ă fie c o n s u l t a t n u n u m a i d e ps ihologi , ci şi d e a c e i medic i , ingi ­ner i şi c h i a r p e d a g o g i , c a r i în ţ a r a n o a s t r ă se o c u p ă cu prob leme le ps ihologie i p r a c t i c e . L ă m u r i r i l e p r e z e n t a t e de a u t o r , a d u c o m a i l a r g ă î n ţ e l e g e r e şi în p r o ­b l e m a e x a m e n e l o r p s i c h o - t e c h n i c e d e apti tudini , c a r e e x a m e n e a r a p ă r e a t r u n ­c h i a t e şi a r d a dec i o g r e ş i t ă s a u insuf ic ientă d i a g n o z ă , d a c ă nu s 'ar ţ ine s e a m a şi d e d i ferenţe le ind iv iduale în c e e a ce p r i v e ş t e e x e r c i ţ i u l .

I . M . N E S T O R

W T L L I A M M C D O U G A L L : Modern Materialism and Emergent Bvolution. ( M e t h u e n . L o n d o n ) .

R a r f igură c e a * s ă d o r i r e a t â t d e m u l t ps iho log ia d e azi c a M c DoucsaH, E f ă r ă îndo ia lă urna d in tre eccue m a r i p e r s o n a l i t ă ţ i , c a r e s e a b a t nu t o c m a i des în ş t 'Mţă şi c a r e l a s ă u r m e .adâncii în ţ o a l e r a n u r d e şt i inţei r e s p e c t i v e , în c a r e s'a m a n i f e s t a t In pst'hdlcgie M c D c u c a H n a r e — î n d r ă s n i m s ă s p u n e m — p r e ­d e c e s o r d e c â t p e W u n d t . C a ş i W u n d ' t a î n c e p u t ,şi e l p r i c t r ' o m o n u m e n t a l ă l u c r a r e d e ps iho log ie f iz io logică (Phys lo logăoa l P s y c h o l e g y ) , a t r e c u t a p o i l a ps iho log ia s o c i a l ă , u n d e a l ă s a t l u c r ă r i d e v e n i t e c l a s i c e , c a r e a u f ă c u t a d e v ă r a t ă e p o c ă (Initrodrjiction t o S o c i a l P s y c h c î o g y şi T h e G r o u p M i n d e t c . ) 'apoi la ps i ­h o l o g i a g e n e r a l ă , u n d e p r i n lucrăr i l e sa le ( O u r l l n e o f P s y c h o l o g y e t c ) ş i - a o r e -ia t r e n u m e l e d e cel m a i dist ins e x p o n e n t a!l ps iho log ie i f inal iste contimpo'-aine, s fârş ind c u ps iho log ia p a t o l o g i c ă , unde s 'a d o v e d i t a c e l a ş d e s c h i z ă t o r d e d r u m u r i , caş i în ps iho log ia s o c i a l ă şi g e n e r a l ă . N u i - a u r ă m a s s tre ine nici p r o b l e m e l e d e eugenie , e t i c ă şi f i losofla culturii-, a t â t d e a c t u a l e az i , p r e c u m — c a r t e a d e s p r e c a r e n e o c u p ă m a r a t ă a c e a s t a — nu 3-a rămaisi s tre in n i c i domenSul fiflosofiei. In a p r o a p e t o a t e a c e s t e d irecţ i i d e m a n i f e s t a r e , M c Douigall a r ă m a s c u a d e v ă r a t jJ îare „ d e s c h i z ă t o r d e drumur i" .

L u m e a vieţii e o r e a l i t a t e f i n a l i s t ă ş i s p i r i t u a l i s t ă , s p r e 'deosebire d e -cea. f iz ică, c e e m a t e r i e şi c a u l a z i t a t e o a r b ă . A c e a s t a e ideia d e b a z ă a n o u ă c ă r ţ i a lui M c Dougai l l , c u c a r e î ş i i n a u g u r e a z ă a b o r d a r e a p r o b l e m e l o r d e f i losof ie . . T e z a s a b i n e î n ţ e l e s s e g ă s e ş t e az i şi l a a l ţ i g â n d i t o r i m o d e r n i , p r i n t r e c a r e m e n ­ţ i o n ă m n u m a i p e ce l m a i d i s t ins , d e c a r e e mu l t i n f l u e n ţ a t şi D o u g a d i a n u m e p e B e r g s o n , d a r fe lul c u m e a e a r g u m e n t a t ă d e M c . D o u g a l l , p r e c u m şi n u a n ţ e l e , p e c a r e l e î m b r a c ă , d e n o t ă a c e e a ş p u t e r e d e c o v â r ş i t o a r e o r i g i n a l i t a t e , d e c a r s M c D o u g a l l a d a t d o v a d ă î n c e l e l a l t e d o m e n i i . D e a c e e a n u a s u p r a a c e s t e i c h e s t i u n i v o i m s ă i n s i s t ă m . N e i n t e r e s e a z ă a l t a . A n u m e , a c e a s t ă t e z ă , a ş a c u m e e a for ­m u l a t ă î n n o u a l u c r a r e , p r o v o a c ă o m a r e n e d u m e r i r e î n c e t i t o r i i şi c u n o s c ă t o r i i -c e l o r l a l t e l u c r ă r i a l e lui M c D o u g a l l P e n t r u un i i e a î n s e m n e a z ă , p o a t e , c h i a r o f l a g r a n t ă c o n t r a z i c e r e a î n t r eg i i o p e r e p r e c e d e n t e a lui M c D o u g a l l . Şi , fără-d o a r şi p o a t e , nu f ă r ă m o t i v e . I n t o a t ă o p e r a s a p r e c e d e n t ă M c D o u g a l l a l up t a t c a t e g o r i c c o n t r a v e c h i u l u i d u a l i s m e o r p - s u f l e t , c r i s t a l i z a t î n d o g m ă d e l a D e s -c a r t e s î n c o a c e , a r ă t â n d p u n c t e l e v u l n e r a b i l e a l e a c e s t u i d u a l i s m ş i m e i a l e s i n c o n v e n i e n t e l e lui' p e n t r u p s i h o l o g i e , c a r e a u f ă c u t c a p s i h o l o g i a a t â t a v r e m e s ă nu-ş i g ă s e a s c ă a d e v ă r a t u l e i d o m e n i u , ci n u m a i o p a r t e d in el . Suf le tu l nu se p o a t e s e p a r a d e c o r p . E m a i m u l t s a u m a i p u ţ i n o a b s u r d i t a t e s ă î n c e r c i a - t s t u d i a î n el î n suş . E l t r e b u e s t u d i a t s o c c t i n d u - l î n l e g ă t u r ă cu c o r p u l , c u c a r e -f a c e o u n i t a t e o r g a n i c ă şi c a r e se m a n i f e s t ă t o t c d e a u n a s u b a c e s t e d o u ă a s p e c t e . A c e a s t a nu î n s e m n e a z ă î n s ă c ă t r e b u e să - i j e r t f im a u t o n o m i a s a , v ă z â n d r e a l i ­t a t e a s a p r in pr isma: c e l e i f i z io log i ce , m a t e r i a l i s t e . C o n t r a a c e s t e i m a r i e r o r i M c D o u g a l l a d a t l u p t a din pl in ş i m a i d i n r ă s p u t e r i c a n imeni a l tu l . A u i c n o m i a suf le tu lu i , p r e c u m ş i c e a a co rpu lu i , t r e b u e p ă s t r a t ă , r e c u n o s c â n d ' o c a u z a l i t a t e p s i h o l o g i c ă şi a l t a o r g a n i c ă . A c e s t e d o u ă c a t e g o r i i d e c a u z a l i t ă ţ i nu t r e b u e s c î n s ă s o c o t i t e c a f i ind fundatrr.er.ital d e o s e b i t e , şi m a i a l e s f ă r ă l e g ă t u r ă î n t r e ele, cunv susţ ine t e z a p a r a l e l i s m u l u i p s i h o f i z x . N u . A ş a c e v a e i n e x a c t . Prim v o i n ţ a n o a s t r ă , p u t e m in f luen ţ a mul t co rpu l , p r o v o c â n d u - i m a r i m o d i f i c ă r i , uneo r i c h i a r şi m o a r ­tea , d a r n u m a i p u ţ i n s u f e r e ş i v i a ţ a s u f l e t e a s c ă i n f luen ţ a s t ă r i i şi p r o c e s e l o r o r g a n i c e . In a c e s t m o d M c D o u g a l l a mi l i t a t p e n t r u d o u ă c a u z a l i t ă ţ i mu l t d e o s e ­b i t e , d a r t e t u ş numai g r a d u a l . î n t r e e le a d m i ţ â n d ş i o r e c i p r o c i t a t e c a u z a l ă , e k a v â n d l a b a z ă u n i t a t e a ind iv idulu i , î n c a r e suf le tu l şi c o r p u l sun t n u m a i d o u ă . a s p e c t e , i n t e g r a t e p e r f e c t un i t a r . In a c e a s t ă i d e i e a un i t ă ţ i i ind iv idulu i şi a a d ­mi te r i i c e l o r d o u ă c a u z a l i t ă ţ i , p e c a r e le l e g a î n s ă şi prirjfcr'una r e c i p r o c ă , î n e a c o n s i s t ă poz i ţ i a n o u ă şi m a r e a o r i g i n a l i t a t e a lui M c D o u g a l l p e c a r e t e s t e ş t i ­i n ţ e l e b i o l o g i c e d i n u l t ima v r e m e , p r e c u m şi m e r s u l p s i h o l o g i e i , o d e m o n s t r a u şi î n t ă r e a u tot mai mul t . O r i t o c m a i a c e a s t ă poz i ţ i e , c a r e a f ă c u t cen t ru l de c o n ­v e r g e n ţ ă şi p u n c t u l ul t im d e a t a c a l î n t r eg i i o p e r e a lui M c D o u g a l l , t o c m a i e a a c u m s e p a r e c ă e p ă r ă s i t ă , M c D o u g a l l a l u n e c â n d c o m p l e t î n t r ' u n d u a l i s m b e r g -cetnian, c a r e de s igu r d i fe ră mul t de v e c h i u l dua l i sm, da r c a r e r ă m â n e t o t u ş c e e a c e e, a d e c ă dua l i sm . D e c i c e e a c e M c D c u g a l l a a t a c a t c u m a i mu l t ă v e h e m e n ţ ă în t o a t ă o p e r a s a p s i h o l o g i c ă . M ă r t u r i s e s c s i n c e r , n'a-m ce t i t c e v a m a i c o n v i n g ă t o r în c e e a c e p r i v e ş t e u n i t a t e a p s i h o f i z i o l o g i c ă a ind iv idulu i , d e c â t p r imul c a p i t o l d i n P s i h o l o g i a a n o r m a l ă a s a . C u m s ' a f ă c u t c a d u p ă t r e i an i M c D o u g a l l s ă s c r i e n o u a c a r t e , i a t ă c e e a c e n u p o a t e p r o v o c a d e c â t n e d u m e r i r e . De .obi.ceiu o p e r a f i l o s o f i c ă a unui m a r e o m d e ş t i in ţă î n c o r o n e a z ă p e c e a ş t i in ţ i f i că , a p ă r â n d d r e p t s i n t eza ei u l t imă . L a M c D o u g a l l ce l pu ţ in d e o c a m d a t ă a c e s t a nu e c a z u l . D a c ă u n e l e s impa t i i p e n t r u a n i m i s m s e p u t e a u î n v e d e r a şi d in c e l e l a l t e l u c r ă r i ( B o d y and M i n d cu d e o s e b i r e ) , de a s t d a t ă el se m a n i f e s t ă c u t o a t ă t ă r i a .

D e s v o l t a r e a e x t r a o r d i n a r ă a ş t i i n ţ e lo r na tur i i d e l a r e n a ş t e r e î n c o a c e a a v u t d rep t r e z u l t a t faptul c ă p r i n c i p i i l e a c e s t o r ş t i in ţe a u fos t î n suş i t e d e t o a t e c e l e l a l t e d i s c i p l i n e şti inţifice, p r e c u m şi d c f i l c so f ' e , c a r e t o a t e v o i a u s ă se consK - tu iască î n c o n f o r m i t a t e c u a c e l a ş spirit şi a c e e a ş m e t o d ă , c a şt i inţele n a ­turii . In a c e s t m o d t o a t e a c e s t e ş t i in ţe au v o i t să - ş i c o n s t i t u i a s c ă î n t r e g u l l o r s i s ­t e m î n c o n f o r m i t a t e c u p r inc ip iu l c a u z a l i t ă ţ i i m e c a n i c e ş i a l r e d u c e r i i t u t u r o r f e n o m e n e l o r l a u n s u b s t r a t m a t e r a l i s t . I n a c e s t m o d a l u a t n a ş t e r e m a t e r i a l i s m u l m e c a n i s t , a t â t d e în f l o a r e în s e c o l u l t r e c u t şi a l e c ă r u i t e n t a c u l e s ' au p r e l u n g i t

şi în s e c o l u l n o s t r u . S e c o M n o s t r u î n s e m n e a z ă î n s ă şi d e s c h i d e r e a ce l e i m a i v e h e m e n t e lupte c o n t r a lui, p e t o a t e la tur i l e şi î n t o a t e domeni i le . L u p t a >cea m a i p u t e r n i c ă a v e n i t şi t rebui t s ă v i n ă d in s p r e ps iho log ie , c a r e e ş t i in ţa d e b a z ă a vieţi i sufleteşt i , a d e c ă a a c e l e i r e a l i t ă ţ i c a r e n u p o a t e fi e x p l i c a t ă în sens m e -c a n i s t şi mater ia l i s t , e a fiind o r e a l i t a t e , c a r e pr in n a t u r a e i s c a p ă noţiuni i d e m a t e r i e şi c a u z a l i t a t e m e c a n i c ă o a r b ă . V i a ţ a s u f l e t e a s c ă e o e x i s t e n ţ ă , - c a r e s e p r o d u c e totdeauna în tr 'un c o r p , d a r c a r e e t o t u ş c e v a c u totul deosebi t de a c e s t c o r p , ea fiind c e v a nespaţ ia l , c e v a n u m a i t e m p o r a l şi c e v a a c ă r e i mani fes tare -s c a p ă cauza l i tă ţ i i m e c a n i c e , s u p u n â n d u - s e ce l e i f inaliste. P e n t r u p r e c i z a r e a a c e s ­t o r d o u ă noţ iuni M c D o u g a l l c o n s a c r ă o b u n ă p a r t e din l u c r a r e a s a .

Ideia , c a r e a r e v o l u ţ i o n a t l u m e a m o d e r n ă şi pr in c a r e s'a c ă u t a t mai mul t l e g a r e a lumii sp ir i tua le d e c e a o r g a n i z ă m a t e r i a l i s t ă e ideia de evo luţ i e . P r i n a ju toru l ei lumea o r g a n i c ă a fost s o c o t i t ă d r e p t o lume d e r i v a t ă în sens e v o l u t i v din c e a fizică, i a r l u m e a ps ih i că d r e p t utn a/lt d e r i v a t din c e a o r g a n i c ă . A ş a p u n e p r o b l e m a în deoseb i S p e n c e r , al c ă r u i s i s tem p o a t e fi s o c o t i t d r e p t c e a m a i m a r e e x p r e s i e şi s in teză a evoluţ ionismului , c o n c e p u t în srts m e c a n i s t . InSr'un s ens deoseb i t se p u n e e a la teoreticienii ' m o d e r n i ai evo luţ ie i e m e r g e n t e , c a L l o y d M o r g a n , A l e x a n d e r , H o b h o u s e t c . D u p ă a c e ş t i g â n d i t o r i l u m e a o r g a n i c ă d e r i v ă d in c e a f izică, i a r c e a s u f l e t e a s c ă din c e a Organ ică , d a r aeeaDtă d e r i v a r e î n s e m ­n e a z ă t o t d e a u n a un p r o c e s c r e a t o r , a d u c ă t o r d e n o u l p r o p r i e t ă ţ i , c e e a c e n u e r a c a z u l evo luţ ie i c o n c e p u t ă m e c a n i s t . In c o n s e c i n ţ ă fazele v i i t o a r e a le evoluţ ie i c u p o t fi e x p l i c a t e d in ce l e t r e c u t e , v i i torul nfi ind cupr ins în t r e c u t , c i fiind c e v a n o u fa ţă de a c e s t t r e c u t . M c D o u g a l l <e şi el d e a c o r d c u a c e a s t ă t eor i e în c e e a c e p r i v e ş t e p a r t e a ei de c r e a ţ i e . S o c o t e ş t e î n s ă c ă teoret ic ieni i d e mai: sus f a c o m a r e g r e ş a l ă , a p l i c â n d n o ţ i u n e a de evo lu ţ i e e m e r g e n t ă c r e a t o a r e şi lumii fizice, l e g â n d lumea spiri tual i tăţ i i d e c e a f iz ică. C o n t r a aces t e i tendinţe e c a t e g o r i c . E v o l u ţ i a c r e a t o a r e s e a p l i c ă , s o c o a t e el şi î n c e a r c ă a d o c u m e n t a , n u m a i lumii ps ih ice . L u m e a m a t e r i e i n ' a r e evo luţ ie . B a d i m p o t r i v ă . S e p a r e c ă s c h i m b ă r i l e ei a r a t ă c h i a r opusul evoluţ ie i , a d e c ă disoluţi e. F e n o m e n u l evo luţ ie i e c a r a c t e r i s t i c n u m a i lumii spiritului . P e n t r u d o v e d i r e a aces t e i t e z e s e r v e ş t e a p r o a p e t o a t ă p a r t e a a d o u a a l u c r ă r i i .

C a r t e a lui M c D o u g a l l e s c r i s ă c u m u l t ă v e r v ă , m u l t ta lent şi ma i a les m u l t ă s i n c e r i t a t e — s i n c e r i t a t e a s a în e x p r i m a r e a c o n v i n g e r i l o r e o m a r e c a l i t a t e a s a — şi d e a c e e a , indi ferent d a c ă o admiţ i o r i n u , e o c a r t e c e p o a t e fi c e t i t ă c u mul t in teres şi mul t folos.

H . S . J E N N I N G S : The Biologica! Basis of Human Nature ( F a b e r & Co. L o n d o n şi N e w Y o r k ) .

G â n d i r e a e u r o p e a n ă a r e l a b a z a s a a d â n c î n r ă d ă c i n a t dua l i smul c o r p -suflet, c a r e de là D e s c a r t e s şi m a i a l e s de là K a n t î n c o a c e , e s o c o t i t d r e p t u n a d in tre ce le d o u ă , tre i m a r i p r o b l e m e a l e filosofiei. D e a c e e a m a j o r i t a t e a u n a n i m ă a gând i tor i l or europen i o î m p ă r ţ i m şi c la s i f i căm d u p ă a t i tud inea , p e c a r e o a u fa ţă d e a c e a s t ă p r o b l e m ă . A ş a v o r b i m de dual işt i , rrionişti, spiritual işt i , m a t e r i a -lişti e t c . c ă c i sunt a ş a de multe nuanţe , î n c â t a fi cu t o a t e a c a s ă î n s e m n e a z ă a d a d o v a d ă de o r a r ă d e x t e r i t a t e şi echi l ibr is t ică m i n t a l ă . N e l ipseşte, n o u ă e u r o p e ­ni lor, o disc ipl ină i n t e r m e d i a r ă î n t r e l u m e a fizică şl c e a ps ih i că şi î n t r e şti inţele naturi i şi ce le a le spiritului . A n u m e ne l ipseşte b io log ia şi g â n d i r e a b io log ică , s i n g u r a c a p a b i l ă s ă l ege ce le d o u ă lumi, s e r v i n d d r e p t p u n t e d e t r e c e r e d e l à u n a l a a l ta . B i o l o g i a , o r i c â t a r fi ea d e d e s v o l t a t ă în E u r o p a , a r ă m a s î n c ă t o t o s implă disc ipl ină p r e a puţ in c u n o s c u t ă filosofilor şi c a r e îi p r e o c u p ă d o a r c e l mult pr in c a r a c t e r u l ei rebel , a t u n c i c â n d e v o r b a s ă fie c la s i f i ca tă pr in tre c e l e d o u ă m a r i c a t e g o r i i de şti inţe: şt i inţele spiritului şi şt i inţele natur i i , ea n e c a d r â n d c o m p l e t nici la o c a t e g o r i e , nici la a l t a , ci — în c iuda n o a s t r ă — t o c m a i la mi j loc . A m ajuns, noi europeni i , p r e a puţin în s i tuaţ ia de a ne d a s e a m a c ă a c e s t f eno-

m e a d e rebe l iune aâ biologie i î n o p e r a d e c l a s i f i c a r e , e p r e a puţ in u n f e n o m e n a c c i d e n t a l şi* t r e c ă t o r , c i u n u i d e o p r o f u n d ă semni f i ca ţ i e , sor t i t s ă n e f a c ă s ă r u p e m def in i t iv c u vech iu l d u a l i s m a i c e l o r d o u ă lumi: l u m e a fizică şi l u m e a ps ih ică , c a r e dual i sm d i s p a r e pr in i n t e r p u n e r e a unei n o u i lumi: l u m e a b io log ică , a vieţi i în senzul l a r g al c u v â n t u l u i , c a r e ,e d e o d a t ă şi suflet şi c o r p fizic şi c a r e as t fe l l e a g ă ce le d o u ă lumi, soco t i t e d e noi o p u s e . C e l e d o u ă lumi ni se prez intă d e a s t ă d a t ă n u m a i s u b f o r m a a d o u ă a s p e c t e , c a r e sunt în a l t şi alt r a p o r t , de la l u m e a fizică, unde s e p a r e c ă a s p e c t u l m a t e r i a l e x i s t ă a p r o a p e n u m a i s ingur şi p â n ă la l u m e a s tr ic t b i o l o g i c ă a a n i m a l e l o r , unde a s p e c t u l v i ta l î n c e p e a a p a r e şi el, fiind în c o n t i n u ă c r e ş t e r e d e a l u n g u l s c ă r i i a n i m a l e şi din c a r e se d i feren­ţ i a z ă şi d e s v o l t ă şi ce l spir i tual , c a r e a t i n g e m a x i m u l d e d e s v o l t a r e l a om. L a o m s p i r i t u a l i t a t e a i a a ş a d e m a r e d e s v o l t a r e şi e a t â t d e mult d i f erenţ ia tă d e el. C e e a c e n u e to tuş c a z u l . E m a r e l e m e r i t a l gândir i i a m e r i c a n e , , g â n d i r e e m i n a ­mente b io log ică , şi c a r e t o c m a i g r a ţ i e a c e s t u i fapt a p ă r ă s i t comple t dua l i smul e u r o p e a n d e v e a c u r i , v ă z â n d lucrur i le în a c e s t d in u r m ă fel, în c a r e lumea spir i ­t u a l ă , prin intermediul celei b i o l o g i c e o r g a n i c e se l e a g ă de c e a fizică. A c e a s t a m a i a l e s a t u n c i c â n d a v e m v ie în c o n ş t i i n ţ ă şi ideia d e evoluţ ie , ideie e m i n a ­m e n t e b io log i s tă şi e a , c a r e ne s e r v e ş t e p e r f e c t de bine c a c h e i a e x p l i c a t i v ă a

di ferenţ ier i i c e l o r trei lumi. In a c e s t m o d p e n t r u g â n d i r e a a m e r i c a n ă bio logia , cu ide ia ei d e evo luţ ie , a d e v e n i t a x a d e unire a lumii fizice şi ps ihice .

D a t ă fiind a c e a s t ă s i tuaţ ie s e î n ţ e l e g e u ş o r m a r e a i m p o r t a n ţ ă c a r e s e d ă în A m e r i c a biologie i . B i o l o g i a a î n c e t a t a m a i fi o s implă disc ipl ină n a t u r a l ă , d e v e n i n d u n a d intre disciplinele d e b a z ă a le cunoaş ter i i şti inţifice în g e n e r a l . In t o a t e a c e s t e domeni i g â n d i r e a a m e r i c a n ă e o g â n d i r e prin e x c e l e n ţ ă b io log is tă . A c e a s t a fiind s i tuaţ ia lucrăr i l e d e i n t r o d u c e r e în problemele d e b a z ă ale b io lo ­giei , a t â t c â t ele i n t e r e s e a z ă ps iho log ia , b io log ia , omul de c u l t u r ă e t c , sunt pr in­t r e l u c r ă r i l e d e c u l t u r ă şi ş t i inţă în g e n e r a l d e pr imul r a n g . O a t a r e c a r t e e şi c e a p e c a r e o r e c e n z ă m . Ş i , p o a t e una d intre ce le m a i d e s ă v â r ş i t e de p â n ă a c u m , s c r i s ă cu c e a m a i m a r e c o m p e t i n ţ ă în s i t u a ţ i a şt i inţif ică de azi , d e u n a d in tre c e l e m a i p r o e m i n e n t e figuri a l e biologiei a m e r i c a n e de azi . |

L u c r a r e a este , d u p ă propri i le spuse a le autorulu i , „ o î n c e r c a r e de a p r e ­z intă a c e l e a s p e c t e a le biologie i e x p e r i m e n t a l e m o d e r n e , c a r e sunt de mai m a r e interes p e n t r u p e r s o a n a şi s o c i e t a t e a u m a n ă . E a s e o c u p ă c u o r i g i n a , d e s v o l t a r e a şi n a t u r a t r ă s ă t u r i l o r individuale , c u c e e a c e f a c e c a r a c t e r u l şi n a t u r a omului şi cu o ser ie d e l e g ă t u r i d intre a c e s t e chest iuni c u ce le s o c i a l e şi u m a n e " . In c o n f o r ­m i t a t e cu a c e s t p r o g r a m î n c e p e p r i n a se o c u p a c u o r i g i n a şi d e s v o l t a r e a vieţi i , cu n a t u r a o r g a n i s m u l u i u m a n , cu i m p o r t a n ţ a eredităţ i i şi mediului în f o r m a r e a a c e ­stei na tur i , c u r a p o r t u l d intre a s p e c t u l o r g a n i c şi ce l suf letesc , a p o i problemele de eugenie , b a z a b io log ică a c ă s ă t o r i e i şi familiei, apo i a soc ietăţ i i , t erminând cu o ser ie de chest iuni pr inc ipa le a s u p r a cunoaş ter i i b io log ice şi a cunoaş ter i i în g e n e r a l , p r e c u m şi a r a p o r t u l u i d in tre c u n o a ş t e r e şi v i a ţ ă . A u t o r u l e p e n t r u o evoluţ ie e m e r g e n t ă . R e a l i t a t e a b i o l o g i c ă d e r i v ă e m e r g e n t din c e a fizică i a r c e a ps ih ică din c e a o r g a n i c ă . A c e s t p r o c e s î n s e a m n ă t o t d e a u n a a p a r i ţ i a a c e v a ca l i ­t a t i v nou . D a t fiind faptul c ă propr i e tă ţ i l e o r g a n i s m u l u i nu se g ă s e s c în cele a le lumii fizice, lumea o r g a n i c ă fiind c e v a nou fa ţă d e c e a fizică, u r m e a z ă c ă b io log ia nu se p o a t e const i tui c a şt i inţă a naturi i fizice, în c o n f o r m i t a t e cu o c a u z a l i t a t e s tr ic t m e c a n i c ă , ci e a a r e n e v o i e d e o serie d e principi i d e b a z ă „s tr ic t b io log ice" , c a r e d e p ă ş e s c c a u z a l i t a t e a m e c a n i c ă c a r a c t e r i s t i c ă lumii fizice. E a nu trebue să se confunde nici c u şti inţele spiritului, c a r e s t u d i a z ă o rea l i ta t e u l t e r i o a r ă celei o r g a ­nice , şi c a r e a r e noui p r o p r i e t ă ţ i fa ţă d e ce le a le a c e s t e i lumi o r g a n i c e . B i o l o g i a ' t r e b u e să ţ ină un d r u m i n t e r m e d i a r .

C a r t e a fiind s c r i s ă cu deoseb i tă c o m p e t e n ţ ă şi în f o r m ă foarte acces ib i lă şi nespecial işMlor, c ă r o r a li-se a d r e s e a z ă în pr imul r â n d , e meni tă să d e v i n ă o lu­c r a r e cu a d e v ă r a t c l a s i c ă .

N I C O L A E M A R G I N E A N L I

E R I C H A D I C K E S : Kants Lehre von der doppelten Affektion unseres Ich als Schlüssel zu seiner Erkenntnistheorie" ( V e r l a g v o n I . C . B . M o h r - T ü ­b ingen 1 9 2 9 ) ( p u b l i c a t ă p o s t u m ) .

P e n t r u c e r c e t ă t o r u l d e a z i a l lui K a n t , numele lui E r i c h A d i c k e s e s t e d e o ­sebit de preţ ios . E l se l e a g ă d e u n a din contribuţ i i le c e l e m a i i n t e r e s a n t e c a r e s 'au p r o p u s p e n t r u l ă m u r i r e a cr i t i c i smului k a n t i a n , în t eme indu- se d e o p o t r i v ă p e o b o g a t ă in formaţ i e în s u p r a f a ţ ă , c â t şi p e o p r e c i s ă v i z iune în a d â n c i m e . M o r t î n 1 9 2 8 , A d i c k e s l a s ă în u r m a lui, în c e e a c e i n t e r e s e a z ă d i r e c t Kant i smul , c e r ­ce tăr i d e b ibl iograf ie a s u p r ă - i , r e s tab i l i rea , a p o i , a opus -u lu i p o s t u m a l lui K a n t şi c o n c e n t r a r e a lui —• p r e c u m şi a c e a s t ă s e l e c ţ i o n a r e î n a d â n c i m e a gândir i i lui K a n t pe c a r e o const i tu ie ultimele sa le d o u ă l u c r ă r i : „ K a n t und d a s D i n g a n sich", a p ă r u t ă în 1 9 2 4 şi l u c r a r e a p o s t u m ă d e m a i sus . F ă r ă să v r e i s c h i m b â n d d o a r proporţ i i l e i s tor ice , te g â n d e ş t i s imul tan la v i z i u n e a p ă t r u n z ă t o a r e a lui H a n s V a i h i n g e n Ş i , de fapt , n u m a i a c e s t o r a li se p o a t e a semui A d i c k e s în p a ­siunea s a d e z i n t e r e s a t ă de a-1 restabi l i pe K a n t , nu pe a c e l K a n t instabil , sus ­ceptibil d e - a a u t o r i z a ş i fundamentă , î n c o n s e c i n ţ ă , o r i c e o r i e n t a r e fi losofică p e r s o n a l ă a c o m e n t a t o r u l u i , ci p e a c e l K a n t c a r e î n c e p e s ă se d e g a j e z e , puţin c â t e puţ in, d e a r d o a r e a une i c r i t ic i nu î n t o t d e a u n a ob iec t ive , const i tu indu-se , s tabi l d e a s t ă d a t ă , u n K a n t a ş a c u m a fost, un K a n t i s tor ic . S ă c e r c e t ă m d e c i c o n ­tribuţia lui A d i c k e s în a c e s t s ens .

E s t e de t o a t ă l u m e a ştiut c ă , deş i s i s temul k a n t i a n c u p r i n d e multe d o ­menii p r o p r i u zis filosofice, p e r s p e c t i v a lor e s t e u n i t a r ă şi a p a r ţ i n e , a n u m e , teoriei cunoaş ter i i . In t e o r i a cunoaş ter i i a l ă sa t K a n t ce le m a i a d â n c i u r m e şi tot în t e o r i a c u n o a ş t e r i i şi a î n t â m p i n a t şi ce le m a i s e r i o a s e dif icultăţ i . D e altfel nu e r ă d e c â t f iresc să se î n t â m p l e ast fe l . P e n t r u c ă în p e r s p e c t i v a unui s i s tem filosofic, el a p a r e , de cele mai d e s e ori , indiscutabi l . Ş i a t u n c i o d i scuţ ie f i losofică nu dev ine posibi lă d e c â t înafară de a c e a s t ă p e r s p e c t i v ă , a d i c ă î m p o t r i v a ei.

V r o i n d s ă g ă s e a s c ă „ c h e i a " t eo r ie i cunoaş ter i i a lui K a n t , A d i c k e s pune în j o c t o a t e dif icultăţi le e i . E r ă f i r e sc , î n a c e s t c az , s ă a c o r d e un deosebi t in­t e res p r o b l e m e i luc ru lu i în s ine c a r e , d u p ă c u m se ş t ie , p ă r e a p i a t r a d e î n c e r c a r e

— p e n t r u unii c h i a r p i a t r a d e m o r m â n t — a kant ian i smulu i . D o a r a c e a s t ă p r o b l e ­m ă r e z o l v a t ă , se p u t e a c ă u t a c h e i a s a . A s t f e l A d i c k e s se v e d e silit s ă r e i a p r o ­b lema lucru lu i în s ine şi s ă î n c e r c e să o p u n ă î n t r ' o n o u ă lumină. C e e a c e şi f a c e în l u c r a r e a sa : „ K a n t und das D i n g an s i c h " .

C c n c l u z i u n i l e a ce s t e i l uc ră r i — în l ipsa c ă r o r a ult ima l u c r a r e a lui A -d ickes nu p o a t e fi î n ţ e l e a s ă — sunt u r m ă t o a r e l e :

1. K a n t nu s ' a î ndo i t n i c i o d a t ă de e x i s t e n ţ a t r a n s - s u b i e c t i v ă a lucrului I n sine;

2 . A c e a s t a e o p r e m i s ă n e d o v e d i t ă , de la sine î n ţ e l e a s ă ; 3 . L u c r u l în sine şi a p a r e n ţ ă sunt unul şi a c e l a ş lucru , sub d o u ă a s p e c t e : 4 . D e a s p m e n e a eul în s ine şi eul e m p i r i c sunt a c e l a ş l uc ru s u b d o u ă

a s p e c t e 5 . K a n t a p l i c ă lucrului în s ine c a t e g o r i i ( un i t a t e , p lura l i ta te , r ea l i t a t e ,

c a u z a l i t a t e e x i s t e n ţ ă ) 6 . F ă c â n d a c e a s t a nu se c o n t r a z i c e , î n t r u c â t „ c a t e g o r i a " a r e un dublu

sens la K a n t ( N . R . C a funcţ iuni s i n t e t i c e a l e un i t ă ţ e i t r a n s c e n d e n t e d e a p e r -cep ţ i e . o d a t ă , şi a l t ă d a t ă c a r ezu l t a t a l a c e s t e i a c t i v i t ă ţ i s i n t e t i c e a s u p r a d a t e i o r s imţur i lo r . I n pr imul s e n s se pot , d u p ă A d i c k e s . a p l i c ă lucru lu i în s ine . V . . .Kan t u. das D i n g a n s i c h " p. 5 7 — 5 8 ) .

7. K a n t f a c e o d ist incţ ie c a p i t a l ă î n t r e g â n d i r e şi c u n o a ş t e r e şi nu spune n i c i o d a t ă d e s p r e lucrul în sine că-1 putem c u n o a ş t e , c i d o a r g â n d i .

R e s t a b i l i r i l e pe c a r e le a d u c crit ic ismului a c e s t e conc luz iuni sun t s ingurul m i j l o c pr in c a r e t e o r i a duble i a fecţ iuni , e x p u s ă î n u l t ima l u c r a r e a lui A d i c k e s . d e v i n e p o s i b i l ă . D e fapt î n suş i a u t o r u l a r a t ă a c e s t l u c r u î n l u c r a r e a s a „ K a n t

und d a s D i n g a n s i c h " ( p a g . 2 ) c â n d s p u n e c ă e a t r e b u i a s ă f a c ă p a r t e d in c o r ­pul l u c r ă r e i „ K a n t s L e h r e v c n d e r d o p p e l t e n A f f e k t i c n u n s e r e s I c h . . . " şi n i c i . nu- p u t e a fi a l t fe l din m o m e n t c e u n a d in c e l e d o u ă a f ec ţ i un i e s te , d u p ă cum. v o m v e d e a m a i j o s , c e a a lucru lu i î n s ine .

I n t r ' a d e v ă r A d i c k e s î ş i î n c e p e n o u a s a l u c r a r e î n t e m e i a t p e c o n c l u z i i l e ce l e i a n t e r i o a r e , c a r e a r a t ă c ă , a n u m e , lucru l î n s ine , la K a n t , nu e c o n t r a ­d i c to r i u f a ţ ă de s i s tem, a r e o r e a l . t a t e b i n e a s i g u r a t ă şi a f e c t e a z ă eul nos t ru . D a r nu e s t e a c e a s t a , a d a o g ă A d i c k e s , s i n g u r a a f e c ţ i u n e a eulul nos t ru . E x i s t ă , a l ă tu r i d e a f e c ţ i u n e a t r a n s c e n d e n t ă şi u n a e m p i r i c ă a eului n o s t r u şi a n u m e prin a p a r e n ţ a s ens ib i l ă . A f i r m a t ' a a c e a s t a e i n c o n t e s t a b i l ă la K a n t şi se l a s ă d o v e d i t ă d e o s e r i e î n t r e a g ă de c i t a t e din , , D e m u n d i sens ib i l i s a t q u e in te l l ig ib i l i s f o r m a e t p r i n c i p i i s " şi „ C r i t i c a r a ţ i une i p u r e " . D a r nu n u m a i c i t a t e l e , c h i a r şi l o g i c a in - • t e rnă a s i s t emulu i k a n t i a n p r o b e a z ă c e l e d o u ă a f ec ţ i un i . A f e c ţ i u n e a p r in luc ru î n s ine a fos t d i s c u t a t ă şi j u s t i f i c a t ă a n t e r i o r î n „ K a n t und d a s D i n g a n s i c h " . -R ă m â n e a f e c ţ i u n e a e m p i r i c ă . P e n t r u s u s ţ i n e r e a ei A d i c k e s a d u c e , în l u c r a r e a s a , c â t e v a a r g u m e n t e i n t e r e s a n t e . M a i în tâ i , s p u n e el, ( p a g . 3 5 ) a f e c ţ i u n e a e m ­p i r i c ă e d a t ă î m p r e u n ă cu r e a l i t a t e a lumei a p a r e n ţ e i . D a c ă s ' a r ş t e r g e a f e c ţ i u n e a e m p i r i c ă ( p a g . 4 0 ) şi s ' a r p ă s t r ă n u m a i c e a t r a n s c e n d e n t ă , a t u n c i l u m e a e m p i r i c ă a r p i e rde o r i c e o b i e c t i v i t a t e a d e v ă r a t ă . E a a r d e v e n i pu r şi s implu un t e a t r u d e m a r i o n e t e . Ş i pe u rmă , a d a o g ă A d i c k e s (p3g. 4 2 ) , d a c ă a r fi l a K a n t n u m a i o a -f ec ţ iune t r a n s c e n d e n t ă , a t u n c i l uc ru r i l e î n s ine a r fi i n t r o d u s e g r o s o l a n î n c e e a c e s e î n t â m p l ă î n t i m p şi spa ţ iu , c o n s t i t u i n d a s t f e l o c o n t r a z i c e r e f l a g r a n t ă a c r i t i ­c i smulu i c u e l î n suş i . A ş a d a r e x i s t ă d e o p o t r i v ă o a f e c ţ i u n e t r a s c e n d e n t ă şi u n a e m p i r i c ă . D a r c u m o p e r e a z ă e le?

L u c r u r i l e î n s i ne , s p u n e A d i c k e s , s t au , d u p ă K a n t , î n r a p o r t u r i î n t r e e le , r a p o r t u r i n e c u n o s c u t e . î n a f a r ă d e t imp şi s p a ţ i u . I n t r e a c e s t e lucrur i î n s ine s t ă ş i eu l î n s i ne , eu l n o s t r u a d i c ă , p r o m o v a t d i n c o l o de t i m p şi spa ţ iu . E l s e I a s ă a f e c t a t ( v e z i „ K a n t und d a s D i n g an s i : h " ) p e o c a l e n e c u n o s c u t ă , d e luc rur i î n s ine . D a r eul a r e o c o n ş t i i n ţ ă t r a n s c e n d e n t a l ă , cu funcţ iuni s i n t e t l c -a p r i o r i c e . G r a ţ i e a c e s t o r funcţ iuni el p o a t e r e p r o d u c e a f ec ţ i un i l e s a l e în o r d i n e a t impulu i ş i spa ţ iu lu i . V o m o b ţ i n e a s t f e l c o m p l e x e de fo r ţ ă ( K r a f i k o m p l e x e ) c a r e sunt , d e fapt , c e n t r e s p a ţ i a l e de fo r ţ ă . î n t r u c â t sun t în spa ţ i u e le sunt a p a r e n ţ e ; d a r î n t r u c â t nu sunt c u n o s c u t e î n c ă de c o n ş t i i n ţ a n o a s t r ă empirică ele sun t un fel de a p a r e n ţ e î n s i n e ( t e r m e n u l p a r a d o x a l p e n t r u K a n t ) , a p a r e n ţ e l e d e r a n g u l î n t â i , c u m le m a i n u m e ş t e A d i c k e s . C u m p r in t r e a c e s t e c o m p l e x e de fo r ţ ă se a f l ă şi c o r p u l nos t ru , cu s e n s i b i l i t a t e a s a , a c e s t a î n c e p e să fie a f e c t a t p r in i r i ta ţ i i şi m i ş c ă r i d e tot felul c a r e c o a s K t u e s e n z a ţ i i l e o - ' n e j t i şi d a u c u n o a ş t e r e a lumei , v a r i a t ă şi p l i n ă d e c u l o a r e , a ş a c u m o a v e m pr in a c e s t e nou i r e p r e z e n t ă r i d e ^ a s t ă d a t ă d e g r a d u l a l d o i l e a .

A s t f e l t r ebue î n ţ e l e s K a n t , s p u r e A d i c k e s . K a n t e un rea l i s t ş t i in ţ i f ic şi e m p i r i c . E l c r e d e c ă l u m e a e x t e r i o a r ă es te r e a l ă a ş a cura c r e d e omul o e ş t i in ţ ă . D a r nu e s t e r e a l ă în sensu l a b s o l u t a l c u v â n t u l u i . E s t e r e a l ă r e l a t i v . R e a l i s m u l ş t i in ţ i f i c karf t ian e s u b o r d o n a t în u l t i m ă i n s t a n ţ ă idea l i smulu i t r a n s c e n d e n t . D e -a c e e a g ă s e ş t e A d i c k e s d o u ă g r a d e de r e a l ' t ă ţ i , d o u ă î n s ine-ur i , d o u ă ord in i de a p a r e n ţ e . D e a c e e a şi d c i : ă a f e c ţ i u n i . K e r t , s p u n e el, a r e d o u ă o r d i n e : una a abso lu tu lu i şi a l t a a r e l a t i vu lu i . C e a a r e l a t ivu lu i , c e a ş t i in ţ i f i că , e s t e î n c ă pen t ru el o o r d i n e s t r i c t o b i e c t i v ă şi de p e r f e c t ă l e g i t i m i t a t e .

T e o r i a duble i a f ec ţ iun i , î n c h e i e A d i c k e s . se d o v e d e ş t e s i n g u r a pr in c a r e t re i m a r i d i f icu l tă ţ i a l e k a n t i s m u l u i p o t fi î n l ă t u r a t e . I n p r imul r â n d n u m a i dub la a f e c ţ i u n e l ă m u r e ş t e c o n c e p t u l de o b i e c t c a r e la K a n t , c a p ă t ă c â n d un î n ­ţ e l e s t r a n s c e n d e n t , c â n d unu l e m p i r i c . A p o i , p r in r ea l i smu l ei , r e z o l v ă g r a v a î n ­t r e b a r e : C u m a u , l a K a n t , o b i e c t e l e a n u m i t e fo rme s p a ţ i a l e , d a c ă spa ţ iu l n u e d e c â t o cond i ţ i e s u b i e c t i v ă ? I n s fâ r ş i t r e z o l v ă d i f i c u l t a t e a c ă , deş i l e g i l e n a t u r e t nu s u n t î n t ru to tu l s o l u b i l e a p r io r i , e l e sunt d a t e to tuş i de u n i t a t e a d e a p e r c e p ţ i e -a conş t i i n ţ e i .

L u c r a r e a lui A d i c k e s s f â r ş e ş t e a c i . E a a fost p u b l i c a t ă pos tum, a ş a n e -

t e r m i n a l ă c u m a fost g ă s i t ă . U n c a p i t o l în treg , a n u n ţ a t de A d i k e s în p r e f a ţ ă , e s te n e î n c e p u t . E l t r e b u i a s ă d i scute dif icultăţi le la c a r e d u c e t e o r i a dublei a -fecţiuni însăşi şi, probabi l , r e z o l v i r e a lor. D a r a ş a cum stă , n e t e r m i n a t ă , lu­c r a r e a lui A d i c k e s desch ide p e r s p e c t i v e n o u ă d e î n ţ e l e g e r e a r m o n i o a s ă a lui K a n t .

V o m a v e a totuşi c â t e v a o b s e r v a ţ i u n i de făcut . A d i c k e s v o r b e ş t e n e c o n t e n i t în l u c r a r e a sa de d o u ă afecţ iuni . D e fapt e unul şi a c e l a ş obiect c a r e a f e c t e a z ă şi a n u m e lucrul în sine. N u sunt d o u ă afecţ iuni ci d o u ă cons ideraţ iun i a s u p r a ace le iaş i a fecţ iuni . D a r A d i c k e s şt ie bine, c ă c i o spune c h i a r el în l u c r a r e a s a „ K a n t und d a s D i n g a n sich": a p a r e n ţ a sensibi lă şi lucru l în s ine n u sunt d o u ă rea l i tă ţ i d i s t incte ci u n a şi a c e e a ş , c o n s i d e r a t ă deosebi t . A t u n c i c u m p o a t e el v o r b i de d o u ă afecţ iuni? C u m p o a t e p u n e a l ă t u r i d e a f e c ţ i u n e a t r a n s c e n d e n t ă , u n a e m p i r i c ă ?

P e n t r u noi, nu e x i s t ă d e c â t a fec ţ iune t r a n s c e n d e n t ă . N u m a i lucru l în sine a f e c t e a z ă , la K a n t . P e n t r u c ă n u m a i lucru l în sine e x i s t ă e fec t iv . A p a r e n ţ a s e n ­sibilă e d o a r m a n i f e s t a r e a lui, p e n t r u uzul n o s t r u , dec i nu n e p o a t e a f e c t ă în p r o p r i u . In c e e a c e p r i v e ş t e a ş a d a r e x i s t e n ţ a , o n t o l o g i c , a d i c ă s tr ic t metaf iz ic , n u m a i lucru l în sine a f e c t e a z ă . E p i s t e m o l o g i c însă , a d i c ă ştiinţific, p r o b l e m a se r ă s t o a r n ă . C e c a c e cunosc c a a f e c t â n d nu p o a t e fi un l u c r u în sine, c a r e e incognosc ib i l . E dec i f enomen. A s t a î n s e a m n ă c ă a v e m d e - a f a c e c u d o u ă a -fecţ iuni ? N i c i d e c u m . C i d o a r cu d o u ă cons ideraţ iun i , din d o u ă p u n c t e diferite , o n t o l o g i c u l şi ep i s temolog icu l , a l e ace le iaş i a fecţ iuni .

I m p r e s i a n o a s t r ă este c ă A d i c k e s p ierde din v e d e r e a c e s t e p r e c i z ă r i în spirit k a n t i a n şi c ă a c c e n t e a z ă p r e a g r a v d is t incţ ia s a î n t r e d o u ă afecţ iuni . D e a c e e a şi a j u n g e la ideea destul d e b i z a r ă a a p a r e n ţ e l o r de g r a d u l I şi II şi tot d e a c e e a se v e d e silit să susţ ină c o n c e p t u l p a r a d o x a l de „ a p a r e n ţ ă în sine", l a K a n t .

N o i nu c r e d e m d e c â t în a f e c ţ i u n e a t r a n s c e n d e n t ă . D a r , s p u n e A d i c k e s , d a c ă a r fi n u m a i a c e s t a a fec ţ iune , a t u n c i lucrur i le în sine n u s ' a r i n t r o d u c e g r o s o ­lan în c e e a c e s e ' n t â m p l ă în t imp şi spaţ iu? N u ni se p a r e a ş a . C e e a c e a f e c t e a z ă e lucru l în sine. C e e a c e vedem c ă a f e c t e a z ă e lucru l în t imp şi spaţ iu . C i n e ş i -a s c h i m b a t p o z i ţ i a : lucrul , s a u conş t i in ţa m e a , t r e c â n d dela e x i s t e n ţ ă la c o n ­şt i inţă ?

A l t ă d a t ă A d i c k e s scr ie: d a c ă s 'ar ş t e r g e a f e c ţ i u n e a e m p i r i c ă , lumea e x p e -rienţii a r p ierde o r i c e o b i e c t i v i t a t e a d e v ă r a t ă . D e ce? O b i e c t i v i t a t e a de c u n o a ş t e r e e d a t ă de „ c o n ş t i i n ţ a în g e n e r e " . C e a d c e x i s t e n ţ ă d e lucru l în sine. C e - i m a i t r e b u e lumei aparenţ i i , p e n t r u a fi o b i e c t i v ă ?

D a r p o a t e c ă a c e s t e o b s e r v a ţ i u n i p r i v e s c mai mult termeni i lucrăr i i lui A d i c k e s , d e c â t spiritul ei. In spiritul ei. noi o a c c e p t ă m în tr 'o a p r e c i a b i l ă m ă s u r ă . C a r t e a lui A d x k e s a d â n c e ş t e mult v e d e r e a şi p r o e c t e a z ă o î n ţ e l e g e r e n o u ă a s u p r a cr i t ic ismului . E probabi l c ă A d i c k e s n'a găs i t c h i a r che ia în tregulu i s istem k a n t i a n . D a r a găs i t u s a c a r e t rebue d e s c u i a t ă — si e mult.

C . N O I C A

R E I N H A R D K Y N A S T : Logik und Erkenntnistheorie der Gegenwart ( P h i l o s o ­ph i sche F o r s c h u n g s b e r i c h t e H e f t 5 . J u n k e r und D ü n n h a u p t V e r l a g . Berlin: 1 9 3 0 ) .

A u t o r u l unei l u c r ă r i a p ă r u t e în 1 9 2 8 şi int i tu lată „ K a n t , Se in S i s t em als T h e o r i e des Kul turbewuss t e ins" , R e i n h a r d K y n a s t , s e m n e a z ă cel d e - a l c inc i l ea s tudiu din co l ec ţ ia „ P h i l o s o p h i s c h e F o r s c h u n g s b e i i c h t e " d in c a r e a u a p ă r u t p â n ă a c u m : „ D i e P h i l o s o p h i e d e r K u n s t g e s c h i c h t e in d e r G e g e n w a r t " , „ N a t u r p h i l o s o ­phie d e r G e g e n w a r t " , „Re l ig ionsph i lo soph ie d e r G e g e n w a r t " şi „ W e r t p h i l o s o p h i e d e r G e g e n w a r t " . C o l e c ţ i a c o n t i n u ă s ă s e î m b o g ă ţ e a s c ă şi v a n u m ă r a , în c u r â n d . 1 6 c a e t e .

Studiu l lui K y n a s t e s t e o b u n ă p r e g ă t i r e d e a n s a m b l u p e n t r u c e r c e t a r e a logice i şi teor ie i cunoaş ter i i în rea l i zăr i l e f i losofice a l e t impului n o s t r u . A u t o r u l a r a t ă , în i n t r o d u c e r e , c ă l o g i c a şi t e o r i a c u n o a ş t e r i i sunt a s t ă z i d o a r d o u ă direcţ i i d e o s e b i t e p r i v i t o a r e a le a c e l u i a ş fapt . F a p t u l c o n s t ă în c o r e l a ţ i a şi d i s t incţ ia c r i t i c ă a a c e s t o r trei c o n c e p t e : eu — j u d e c a t ă — obiect , în t o a t ă v a r i e t a t e a d e combinaţ i i s a u dinstincţi i c a r e se pot f a c e î n t r e a c e s t e e lemente . A c e a s t a d o v e ­

d e ş t e , d u p ă K v n a s t , c ă log ica , t eor ia cunoaş ter i i şi ps iho log ia sunt a s t ă z i , cel puţ in în principi i le lor , c o r e l a t i v e . T r e c e a p o i în r e v i s t ă pe toţ i r eprezentanţ i i d i fer i te lor secţ iuni c a r e s e pot face în l o g i c a şi t e o r i a cunoaş ter i i prezente : astfel l o g i c a şi t eor ia c u n o a ş t e r i i c o r e l a t i v e , în c a r e dis t inge f o r m a cr i t ic i s tă şi o f o r m ă c r i t i c m e t a f i z i c ă ; l o g i c a şi t e o r i a c u n o a ş t e r i i p o l a r e , în c a r e dis t inge o l o g i c ă for ­m a l ă , o f o r m ă s imbol ică , u n a rea l i s tă , a l t a poz i t iv i s tă , în c e e a c e p r i v e ş t e ob iec tu l şi u n a d e a c t , a l t a d e v a l o a r e , a l t a f e n o m e n o l o g i c ă şi u l t ima metaf i z i că , în c e e a c e p r i v e ş t e subiectul ; — şi î n c h e e c u c â t e v a r â n d u r i p r i v i t o a r e la i s tor ia logice i şt a t eor ie i cunoaş ter i i .

In conc luz ie K y n a s t a r a t ă c ă t eor ia cunoaş ter i i s tă la in tersec ţ ia d intre l o g i c ă şi ps ihologie , t inzând n e î n c e t a t c â n d c ă t r e u n a c â n d c ă t r e c e a l a l t ă . D e a -s e m e n e a l o g i c a şi ps iho log ia tind s ă se s e a p r o p i e c â t m a i mult una de cea la l tă , pr in a c e e a c ă u n a c a u t ă în c e a d e - a d o u a conţ inutul şi c e a s t ă l a l t ă în c e a dintâi f o r m a .

C e l e c inc izec i şi c e v a d e pagini a l e studiului Iui K y n a s t nu f a c a ş a d a r n u m a i s ă c o n c e n t r e z e t o a t ă d e s v o l t a r e a f i losofică a ult imilor an i în c e e a c e p r i v e ş t e l o g i c a şi t e o r i a cunoaş ter i i , d a r s ă desc i f reze c h i a r , prin însuş i faptul a c e s t a , c â t e v a din înţe lesuri le nou i lor î n d r u m ă r i .

C . N O I C A

A N T O N T S C H I P E F F : Denken, Ordnen, Evledigen ( P a g . 6 1 , d e . T . F . Tsch ipe f f , Le ipz ig , 1 9 3 0 ) .

S t u d i u l lui A n t o n T s c h i p e f f v r e a s ă fie o contr ibuţ i e la î n ţ e l e g e r e a fi lo-sofiei lui H a n s D r i e s c h şi în a c e l a ş t imp î n c e a r c ă s ă prez in te succ in t c o n c e p t u l d e „ E r l e d i g u n g " din a c e i a ş f i losof ic A c e s t c o n c e p t e v ă z u t c a un principiu a l unei m e t o d e de gând ire . N a ş i p u t e a s ă af irm c ă a u t o r u l a şi reuş i t în a c e a s t ă î n t r e ­p r i n d e r e a sa . P r o b l e m a c o m p o r t a m a r i d e s v o l t ă r i şi m a i a les , pentru r e z o l v a r e a ei, e ra n e c e s a r ă p r e g ă t i r e a ma i a m p l ă a cit itorului , cu p r i v i r e la d iverse l e c o n ­c e p t e de c a r e T s c h i p e f f se fo loseşte in studiul s ă u . D e l a început , a u t o r u l p o r n e ş t e d e l a ideia (lui H . D r i e s c h ) c ă ideia o r i g i n a r ă a o r i c ă r e i filosofii e c o n c e p t u l c a r -tes ian al lui „ c o g i t o " . D r i e s c h e x p r i m ă a c e s t c o n c e p t a ş a : „ i ch h a b e bewuss t" , sau , . ich e r l e b e " . A c i a v e m datul p r i m o r d i a l al o r i c ă r e i filosofii. D i n c l ipa î n s ă c e a f i rm c ă în conşt i in ţa m e a a m un d a t d e c a r e sunt conşt ient , eul m e u din eu c a r e t r ă i e ş t e m a t e r i a l u l v a r i a t al r e p r e z e n t ă r i l o r , d e v i n e un eu o b s e r v a t o r , a d i c ă d e v i n e c r i t i c şi o r d o n e a z ă a c e s t m a t e r i a l o d a t ă c u o b s e r v a r e a s a u c r i t i c a m a t e ­rialului. E u l c a r e t r ă i e ş t e mater ia lu l dev ine un eu î n t r e b ă t o r . A c e s t eu este eul filosofilor. î n t r e b a r e a fi losofică însă , c e r e şi ră spunsu l . A ş a c ă f iece î n t r e b a r e es te şi o c er in ţă , o c ă u t a r e , o t endinţă c ă t r e un a n u m e r ă s p u n s . P r i n a c e a s t a , r ă s ­punsul p a r e impl i c i t cupr ins în î n t r e b a r e a c e se pune . D e a c i r e z u l t ă c ă putem formula î n t r e b a r e a , f i indcă pres imţ im răspunsu l . G ă s i m în a c e a s t ă c o m p o r t a r e , spune Ă . Tsc h ip e f f , c e v a m e t o d o l o g i c ( p a g . 1 4 ) .

P e n t r u a d e m o n s t r a însă c ă î n t r ' a d e v ă r c o n c e p t u l d e „ E r l e d i g u n g " p o a t e fi pr iv i t c a un p r inc ip iu al unei m e t o d e de gând ire , A . T s c h i p e f f l ă m u r e ş t e în p r e a ­labil a l te c â t e v a c o n c e p t e şi a n u m e p e ce le d e „ D u r c h d r i n g u n g " , „ î n t r e g " şi „ E r -•edigunq". . . D u r c h d r i n g u n g " a r c o r e s p u n d e ideei d e re laţ ie , s a u ideei d e c o r e l a t . D e pi 'dă core la tu l în tre î n t r e b a r e şi r ă s p u n s , î n t r e ob iec t şi subiect , î n t r e a d a şi a lua. S e în ţe lege c ă termeni i unei re laţ iuni nu p o t e x i s t a izolat , d e o a r e c e p u -

R e c e n z i i 381

n e r e a u n u i a impl ică e x i s t e n ţ a celuilalt . C u m a m v ă z u t l a c o r e l a t u l î n t r e b a r e ş i r ă s p u n s . T o t a ş a s e p o a t e d e m o n s t r a ide ia şi cu p r i v i r e la c o r e l a t u l a d a şi a lua, c ă c i c ine d ă , ia în a c e l a ş t imp c e v a ( b u c u r i a c ă ş i -a a c h i t a t o ob l igaţ ie d e p i l d ă ) . G ă s i m s u g e s t i v f o r m u l a t a c e s t a d e v ă r în cuv in te l e e v a n g h e l i e i : „ F e r i c i ţ i a c e i c a r i d a u , c ă c i l o r li s e v a d a " ( p a g . 2 5 ) . I d e i a d e „ î n t r e g " ( G a n z h e i t ) p o a t e fi for ­m u l a t ă n u m a i î n t r u c â t a v e m î n v e d e r e t o t a l i t a t e a posibi lă a re la ţ i i lor d in tre t e r ­meni . L o g i c a şi m e t o d o l o g i a c o n s i d e r a t e c a „ O r d n u n g s l e h r e ( H . D r i e s c h " ) u r ­m ă r e s c t o c m a i s ă o r d o n e z e v a s t u l m a t e r i a l a l în tregulu i . O r d o n a r e a se f a c e d u p ă un pr inc ip iu şi a l e g e r e a mater ia lu lu i în v e d e r e a o r d o n ă r i i , se f a c e în d i r e c ţ i a pr in ­cipiului s a u punctului d e v e d e r e a le s . P r i n a c e a s t a , n u p u t e m spune c ă î n t r e ­gul conţ inut al gândir i i n ' a r a v e a o g â n d i r e a n t i c i p a t o a r e ( V o r - D e n k e n ) şi o g â n ­dire p o s t e r i o a r ă gândire i ( N a c h - D e n k e n ) . P e n t r u g â n d i r e a l imi ta tă la r a p o r t u ­ri le d e re la ţ ie , a v e m pos ib i l i ta tea de e x p r i m a r e a ei, g r a ţ i e l imbajului . P e n t r u V o r — ş i N a c h - d e n k e n , a v e m n u m a i pos ib i l i ta tea v iz iunei lor pr in intuiţ ie ( S c h a -u e n ) . G â n d i r e a a n t i c i p a t o a r e o r i c ă r e i o r d o n ă r i r e z u l t ă d in eul t r ă i t o r şi î l c r e i a z ă , i a r g â n d i r e a p o s t e r i o a r ă gândir i i r ezu l tă din eul î n t r e b ă t o r şi c r e i a z ă eul cr i t i c , c a r e c e r c e t e a z ă şi l ă m u r e ş t e propr i i l e sa l e conţ inutur i şi f o r m e de g â n d i r e . I n c e p r i v e ş t e c o n c e p t u l d e „ E r l e d i g u n g " , se d ă u r m ă t o a r e a definiţie: „ r e z o l v a r e a e s t e drumul p e c a r e eul î n t r e b ă t o r şi-1 c r o i e ş t e pr in e x i s t e n ţ a c o r e l a t e l o r ( d a s d u r c h -d r u n g e n e „ S e i n " ) în drumul s ă u c ă t r e răspunsu l t u t u r o r î n t r e b ă r i l o r ( p a g . 3 2 ) . P r i n a c e a s t a , d a c ă f a c e m din r e z o l v a r e u n pr inc ip iu al gândire i , t r e b u e s ă a f i r ­m ă m c ă g â n d i r e a d e v i n e , c ă se r e a l i z e a z ă ( p a g . 3 9 ) . R e z o l v a r e a î n s ă n e o p r e ş t e la ce a m putut r e a l i z a , şi ne a r a t ă , d u p ă c u m n e s p u n e D r i e s c h în l o g i c a sa , „ c e e a c e a fost de ja rea l i za t ; e a nu ne d u c e m a i d e p a r t e " ( p a g . 4 3 ) .

P r i n s tab i l i rea a c e s t o r idei, A . T s c h i p e f f c r e d e c ă a l impezit v a l o a r e a m e ­t o d o l o g i c ă a conceptu lu i d e r e a l i z a r e . T o t u ş i , c u m a m s p u s la început , v a l o a r e a a c e a s t a n u r e z u l t ă cu des tu lă c l a r i t a t e din e x p u n e r e a p r e a s u c c i n t ă a lui T s c h i p e f f »

I. B R U C A R

N O T E SI I N F O R M A Ţ I I

A L D O I L E A C O N G R E S I N T E R N A T I O N A L H E G E L I A N

O l a n d a e s t e ţ a r a în c a r e H e g e l ş i -a p ă s t r a t î n t o t d e a u n a cei m a i s ta torn ic i , iîideli şi însufleţiţi adepţ i . As t f e l se e x p l i c ă d e c e în H a g a şi nu a i u r e a , a luat fiinţă :în 1 9 3 0 a s o c i a ţ i u n e a i n t e r n a ţ i o n a l ă „Hcgcl-Bund"'. S c o p u l ei e s t e s ă sprij ine, să c o o r d o n e z e şi s ă a c t i v e z e c e r c e t ă r i l e şi mani fes tăr i l e în spirit hege l ian .

In a c e l a ş s c o p , şi în l e g ă t u r ă c u împl in irea unui s eco l de la m o a r t e a a u t o ­rului „ F e n o m e n o l o g i e i spiritului", a c e a s t ă uniune a ţ inut în tre 18 şi 2 2 O c t o m b r i e , în a c e s t a n , un a l do i l ea c o n g r e s in ternaţ iona l , — de d a t a a c e a s t a la Ber l in .

N u e lipsit d e i m p o r t a n ţ ă faptul c ă şedinţe le congresu lu i , deşi c o n s a c r a t e u n o r c o m u n i c ă r i t o t d e a u n a profunde , a b s t r a c t e şi destul de dificile, a u fost u r m a t e cu s t ă r u i n ţ ă şi s t a t o r n i c i e d e un n u m ă r d e a p r o x i m a t i v 3 0 0 audi tor i ( g e r m a n i şi s t r ă i n i ) .

E s t e in t ere sant d e o b s e r v a t a p o i , c ă în numele lui H e g e l mărturis-esc az i adepţ i i c e l o r m a i o p u s e c u r e n t e de f i losofie s o c i a l ă — c a m a r x i ş t i i şi fascişt i i , — şi c ă t o a t e nuanţe l e a u fost r e p r e z e n t a t e .

D u p ă o d e s c h i d e r e s o l e m n ă ( în c a r e e x p o n e n ţ i i di feri te lor a u t o r i t ă ţ i a r fi f ăcu t m a i bine d a c ă nu s ' a r fi l ansa t în cons ideraţ i i f i losofice şi d a c ă n 'ar fi c ă u ­t a t s ă e x p l i c e hege l ien i lor pe H e g e l ) , d e s f ă ş u r a r e a p r o g r a m u l u i a d e c u r s în tr 'o i r e p r o ş a b i l ă a t m o s f e r ă a c a d e m i c ă şi în tr 'o c o r d i a l ă pr ietenie . C o n d u c e r e a l u c r ă ­r i lor a a v u t - o , c a preşedinte , emer i tu l h e g e l i a n Gcorg Lasson a j u t a t d e neobos i tu l s e c r e t a r genera l , Dr. Hellţr. Hartmann.

P r i m a c u v â n t a r e d e fond a fost ţ inută , c h i a r în şed inţa i n a u g u r a l ă , d e c ă t r e p r o f e s o r u l Richavd Kroner d in Kie l . preşed inte a l „ H e g e l - B u n d " - u l u i şi c o n d u c ă t o r u l rev is te i de filosofie „ L o g o s " . T r a t â n d subiectul „ H e g e l şi p-ezentul", a pus în e v i d e n ţ ă faptul c ă d u p ă ce c r i t i c a e p i s t e m o l o g i c ă făcuse să se c r e a d ă "în d i spar i ţ ia metaf iz ice i s a u în s u b o r d o n a r e a ei. f a ţă c u T e o r i a C u n o ş t i n ţ a , în ­t o a r c e r e a s p r e meta f i z i că a p a r e c a o c e r i n ţ ă i m p e r i o a s ă a t impului . T e o r i a C u -noştinţii p r i v e ş t e l u m e a c a s implu ob iec t a l „şt iutului" ( „ w i s s e n " ) . d a r „şt iutul" impl i că „ e x i s t e n t u l " ( „ s e i n " ) ; n imic nu p c a t e fi d e c l a r a t c a „ştiut", d e c â t în m ă s u r a în c a r e se c o n s i d e r ă c a r a p o r t â n d u - s e la „ e x i s t e n ţ ă " , t e t a ş a c u m nimic n u p o a t e fi d e c l a r a t c a ex i s t en t d e c â t în m ă s u r a în c a r e se r e c u n o a ş t e c a putând fi „şt iut".

U n i f i c a r e a depl ină a cunoşt inţ ' i c u e x ' s t e n ţ a , r e ' l e x i u n c e a une ia a s u p r a cele i la l te e „spir i tul" şi a p a r e m a i în tă i în conş t i in ţa individului o m e n e s c . O m u l e astfel r e a l i t a t e a dep l ină în c a r e „wi j s sm" şi „se in" sunt unul şi a e d a ş l u c r u . M a n i f e s t a r e a s a c e a m a i î n a l t ă e I s t o r i a .

C ă u t â n d dest inele spiritului a t u n c i c â n d se î n t r e a b ă despre* sen-ul Is tor ie i , g â n d i r e a a c t u a l ă ridică filosofia istoriei l a înă l ţ imea d e metaf iz i că . D a r a c e a s t a es te t o c m a i a t i tudinea c a r e a t r a g e c r e ş t e r e a i m p o r t a n t e i filosofiei lui H e g e l : de la d i v i n i z a r e a naturi i p e c a r e a p r o m o v a t - o p u t e r n i c G o e t h e , r e v e n i m Ia şti inţele •spiritului, a c o r d â n d spiritului p r e e m i n e n t ă a tenţ iune .

In şedinţele u r m ă t o a r e : Th. Haerinq (d in T t i b i n g e n ) , unul d intre cei m a i minuţioş i c e r c e t ă t o r i şi c u n o s c ă t o r i a i v ieţ i i lui H e g e ] , f a c e o pr iv i re s inte t ică •despre e v o l u ţ i a gândir i i a c e s t u i a , r e l u â n d unele d a t e d in o p e r a r e c e n t ă în c u r s de a p a r i ţ i e : „ H e g e l , se in W o l l e n und se in W e i k " d in c a r e v o l u m u l întăi , d e di­mens iun i r e m a r c a b i l e a a p ă r u t în 1929, i a r a l do i l ea e pe punctu l s ă a p a r ă .

Prof. Hessing (d in B e n n e k o m , O l a n d a ) , t r a t e a z ă d e s p r e „ A d e v ă r u l în fi-losof ia lui H e g e l " . In m ă s u r a în c a r e un s is tem filosofic se c o n s i d e r ă c a a d e v ă r a t în m o d e x c l u s i v , în a c e i a ş m ă s u r ă se d e c l a r ă s i n g u r c a fals din p u n c t u l d e v e d e r e a l ce lor la l te s i s teme e x i s t e n t e şi posibi le . D i m p o t r i v ă , d a c ă se d e c l a r ă c a va lab i l împreună c u ce le la l te , e l se p r e z i n t ă c a o c o m p l e t a r e a lor; as t fe l le c o n t e p e ş t e p e cele lal te în s ine. In a c e s t chip , ce le lal te sunt n imic i te într ' însul i a r el se î n a l ţ ă d e a s u p r a lor . O a t a r e filosofie nu e un p r o c e s , ci un p r o g r e s .

C o m u n i c a r e a prof . Baillie din L e e d s , c e t i t ă de c ă t r e s e c r e t a r u l g e n e r a l a l c o n g r e s u l u i d in c a u z a absenţe i autorulu i , a a v u t s c o p u l s ă p r e c i z e z e punctu l d e v e d j r e a l „ F e n o m e n o l o g i e i " , deosebindu-1 d e a l te p u n c t e d e v e d e r e şi în spec ia l de cel ps iho log ic .

P r o f . G. Calogero d in R o m a , a e x p u s în l imba i ta l i ană „ P r o b l e m a lo ­g ice i hegel iene", a r ă t â n d în spec ia l m ă s u r a în c a r e s'a e x e r c i t a t inf luenţa filo-sofiei greceş t i ( a r i s t o t e l i c e ) şi a celei m e d i e v a l e , a s u p r a principi i lor de b a z ă ale log ice i lui H e g e l . Pr inc ip iu lu i ar i s to te l i c a l „ identi tăţ i i" , H e g e l nu-i o p u n e n u m a i p e a c e l a l contrad ic ţ i e i ci în d i a l e c t i c a s a m a i in terv ine un m o t i v , a c e l a l „ a l -teri taţii".

A d m i r a b i l a c o m u n i c a r e a lui N. Hartmann a s u p r a d ia l ec t i ce i gândir i i şi d ia l ec t i ce i rea lu lu i e, m a i mul t c a t o a t e ce le la l te , imposibi l de r e d a t într 'un spaţ iu redus , deş i n'a c u p r i n s s imple detal i i de erudiţ ie , nici n'a a v u t c a r a c t e r u l

•de m i n u ţ i o a s ă e x e g e z ă . D i a l e c t i c a lui H e g e l nu e d u p ă P r o f . H a r t m a n n o , ,de-d u c ţ i u n e " ci e un tip s p e c i a l d e „ e x p e r i e n ţ ă " şi în „ F i l o s o l i a Spir i tului" e a nu d ă s imple r a p o r t u r i de c o n c e p t e c i r a p o r t u r i d e rea l i tă ţ i . In filosofia natur i i a-c e a s t ă ident i ta te d in tre d i a l e c t i c a gândir i i şi d i a l e c t i c a o b i e c t e i c r r e a l e e m a i puţ in o b s e r v a b i l ă şi m a i u ş o r d e c o n t e s t a t . H a r t m a n n d ă unele e x e m p l e din o p e r a lui H e g e l , î n t r e c a r e insistă în s p e c i a l a s u p r a celui r e f er i tor la r a p o r t u l d intre „ s t ă p â n " şi „ s l u g ă " . E , ,ac i , un r a p o r t în tre c o n c e p t e o p u s e şi c a r e se d e t e r m i n ă r e c i p r o c n e g â n d u - s e . I n s ă , t o c m a i n e g â n d u - s e se a f i r m ă f i e c a r e în celalt , a ş a în c â t : s t ă p â n u l , f ă r ă s l u g ă n u m a i e s t ă p â n , el î n c e t e a z ă d e a e x i s t a c a s t ă p â n , — dec i s luga a c o r d ă s tăpânu lu i c a l i t a t e a de s t ă p â n şi-1 f a c e să e x i s t e c a a t a r e . D e c i n u n u m a i s l u g a dep inde d e s t ă p â n , ci şi s t ă p â n u l depinde d e s lugă; d ispar i ţ ia unu ia a t r ă g â n d pe a celuilalt . D e s p r e r a p c r t u r i l e a c e s t e n u se p o a t e spune că a r fi va lab i l e n u m a i p e n t r u c o n c e p t e l e r e s p e c t i v e şi c ă n 'ar fi va lab i l e pentru rea l i ­tăţi le e x t e r i c a r e pe c a r e a c e s t e c o n c e p t e le r e p r e z i n t ă . D i m p o t r i v ă : c a l i t a t e a de s t ă p â n şi c e a d e s l u g ă e x i s t ă ec lus iv c a d a t e minta le , e le sunt r a p o r t u r i de idei şi nu se pot găs i n i căer i c a d a t e , p r o s p e r i t ă ţ i s a u o b i e c t e a l e lumii fizice. E l e sunt î n s ă rea l i tă ţ i şi a n u m e rea l i tă ţ i de ord in spir i tual; a r a î n c â t c o n c e p t u l şi obiectu l r e a l e ac i unul şi a c e i a ş l u c r u . Ş i pretut indeni , în t e t c e p r i v e ş t e v i e a ţ a spir i ­tua lă , d i a l e c t i c a c o n c e p t e l o r e o d i a l e c t i c ă de rea l i tă ţ i .

C o n f e r i n ţ a d-lui B. Wigsrsma ( inginer , H a a r l e m ) : C u g e t ă r i i n t r o d u c t i v e în no ţ iunea d e probabi l i ta te , a r e d a t cons' .deraţiuni i n t e r e s a n t e c u pr iv i re la r a ­p o r t u l dintre' r e g u l ă şi e x c e p ţ i e (e 'e d e t e r m i n â n d u - s e , d ia lec t i c , r e c i p r o c ) şi c u a p l i c a r e la noţ iunea de l ege n a t u r a l ă .

D . B a e r din H a l l e a d e s v o l t a t c â t e v a o b s e r v a ţ i u n i r e f e r i t o a r e la c o n c e p t e l e m a t e m a t i c e în p e r s p e c t i v a h e g e l i a n ă .

C e l e b r u l filosof i ta l ian, P r o f e s c r u l G . Genfi'c, în tr 'o e locuţ iune s c â n t e e -• toare , stil mer id ional , a a r ă t a t c ă . î m p o t r i v a teor i i lor c o n t r a c t u a l i s t e , s ta tu l nu e o c r e a ţ i u n e a individului ci e o r e a l i z a r e , o d e s v o l t a r e , o d e s ă v â r ş i r e , nu p o s t e -Tioară c i i m a n e n t ă spiritului u m a n .

D u p ă Gent i le , t â n ă r u l prof . Larenz din G o t t i n g e n . a t r a t a t d e s p r e at i tudi-

n e a lui H e g e l f a ţ ă c u d r e p t u l p r i v a t şi d e s p r e d e d u c ţ i u n e a d i a l e c t i c ă a c o n c e p t e l o r r e s p e c t i v e , c a p r o p r i e t a t e a e t c .

P r o f . H. Glockner ( H e i d e l b e r g ) , — destul d e c u n o s c u t publicului spe ­cialist , — a t r a t a t în linii g e n e r a l e v e d e r i l e sa l e a s u p r a estet ice i lui H e g e l . Wolff ( H a m b u r g ) a înfăţ i şat in teresant r a p o r t u r i l e d in tre teori i le lui H e g e l a s u p r a a r t e i , şi rea l i zăr i l e lui S h a k e s p e a r e . P r o f . D r . / . Stenzel din Kie l a t r a t a t despre in ter ­p r e t a r e a h e g e l i a n ă a filosofiei, greceş t i , i a r Preşed in te l e congresu lu i , D - r u l Georg Lasson, a î n c h e i a t pr intr 'o s u g e s t i v ă şi i m p r e s i o n a n t ă p r i v i r e d e s p r e „fi losofia rel igiunii" a lui H e g e l , a r ă t â n d c o n v e r g e n ţ a sent imentului cu r a ţ i u n e a în a t i t u ­d inea r e l i g i o a s ă .

D e o s e b i t d e o r g a n i z a r e a u n o r p ioase m a n i f e s t ă r i a le congres i ş t i lor , la s t a t u i a lui H e g e l şi la m o r m â n t u l lui, cu a c e l a ş prilej „ H e g e l - B u n d " a a r a n j a t o e x p o z i ţ i e de m a n u s c r i s e , c ă r ţ i , p iese de c o r e s p o n d e n ţ ă şi a l te d o c u m e n t e ş i r e l i c v e din v i e a ţ a m a r e l u i filosof. C a s e l e de ed i tură şi l ibrăr ie a u a l că tu i t colecţ i i b o g a t e de scr ier i hege l i ene şi c a t a l o a g e c o m p l e t e de bibl iograf ie h e g e l i a n ă .

V i i t o r u l c o n g r e s , — a l trei lea, — v a a v e a loc , probabi l , la R o m a în 1 9 3 3 . ' - S.

C O N F E R I N Ţ E L E S O C I E T Ă Ţ I I R O M A N E D E F I L O S O F I E

S u b auspic i i le „ S o c i e t ă ţ i i R c m â n e de F i lozof i e" s 'au ţinut, t d a c r n a a c e a s t a , în A m f i t e a t r u l F u n d a ţ i e i C a r o l , d o u ă c ic lur i de confer in ţe . Pr imul a fost î n c h i ­nat , d u p ă c u m a m a n u n ţ a t în n u m ă r , 1 t r e c u t a l rev i s te i n o a s t r e , c c m e m c r ă r i ' i a o s u t ă d e an i d e la m o a r t e a filosofului g e r m a n Hegel". In a o e c t c ic lu a u vorb i t : 17 O c t . I. P e t r o v j c i : H e g e l şi a tmosfera' sp ir i tua lă d in v r e m e a s a ; 2 2 O c t . N . P e t r e s c u : T e o r i a Statu lu i la H e g e l ; 2 4 O c t . I . N i s ipeanu: F i lo so f ia re'igiei la H e g e l ; 2 9 O c t . M i h a i l R a l e a : Spir i tu l hege l ian; 3 1 O c t . M i r c e a F l o r i a n : R e n a ş t e ­r e a hegel ianismului; 5 N o v . T u d o r V i a n u : H e g e l în filosofia r o m â n t a r c ă . C â t e v a din a c e s t e confer inţe p u b l i c ă m în n u m ă r u l d e f a ţ ă al rev is te i .

A l dou l l ea c ic lu a fost intitulat: „ D r u m u r i noui în F i losof ie" şi în a c e s t a a u vorb i t : 12 N o v . C . R ă d u l e s c u - M o t r u : H . D r i e s c h şl filosofia o r g a n i c ă ; 19 N o v . I . E-rucăr: H . R i c k e r t şi p r o b l e m a onto log ie i ; 2 6 N o v . R e m i r o C r t i z : G l o v a n l Gent i le ; 3 D e c . M . U ţ ă : E . M e y e r s o n şi meta f i z i ca : 10 D e c . M . M o l d o v a n : M . B l o n d e i şi f i losofia acţiunii .

„ R e v i s t a d e Fi losof ie" , A n u l X V I I , v a c u p r i n d e Volumul omagial C. i ? ă -dulcscu-Moiru. A b o n a ţ i i v o r pr imi dec i , în c u r s u l anului 1 9 3 2 , a c e s t v o l u m .

Societatea Română de Filosofie îşi v a re lua şedinţele sa le , în luna M a r t i e . D o m n i i membri i v o r fi a n u n ţ a ţ i din v r e m e a s u p r a date i şi locului unde se v o r ţ ine şedinţe le .

D . P r o f . 7. Pctrovici a fost inv i ta t d e Cons i l iu l P r o f e s o r a l a l F a c u l t ă ţ i i d e F i l o s o f i e şi L i t e r e a U n i v e r s i t ă ţ i i din P a r i s s ă ţ ină d o u ă confer in ţe . D - s a a v o r ­bit la, S o r b o n a la 2 7 I a n u a r i e , t r a t â n d d e s p r e : Naţionalitatea în Filosofie, i a r î n z i u a d e 2 9 I a n u a r i e a v o r b i t l a „ A m i s d e l ' U n i v e r s i t é " d e s p r e : Reflexii asupra popularităţii. Intr 'unul din n u m e r e l e v i i t o a r e a le „ R e v i s t e i de F i l o s o f i e " v o m pub l i ca r e z u m a t e l e a c e s t o r i n t e r e s a n t e confer in ţe s a u p o a t e c h i a r t e x t u l l o r î n t r e g .

N E C R Ô L Ô À G Ë

t V I R G I L I. B Ă R B A T . — In Noernbr ie , c u l t u r a r o m â n ă a p ierdut , prin m o a r t e a p r e m a t u r ă a profesoru lu i V i r g i l B ă r b a t de là U n i v e r s i t a t e a din C l u j , uh o m d e v a l o a r e şi pres t ig iu . N u sunt n u m a i de o r d i n spir i tual p ierder i le suferite . O m d e v a s t ă c u l t u r ă şi d e a c t i v i t a t e f e c u n d ă şi n e î n t r e r u p t ă , a c r e a t pr in ini ' ţ ia t ive le lui mult ip le o a t m o s f e r ă d e v i e m u n c ă in te l ec tua lă . C u n o ş t e a şi oameni i şi ob ice iur i le d u p ă î n d e l u n g a t e şi v a r i a t e că lă tor i i pr in A m e r i c a şi E u r o p a . D a c ă şi-a format , sub inf luenţa gândir i i lui N i e t z s c h e , o c o n c e p ţ i e a r i s t o c r a t ă d e s p r e vâltoarea omului , a ştiut, c u m ă e s t r i e p r o p r i e , s ă a r m o n i z e z e a c e s t s e v e r p u r i t a ­nism c u ideal ismul , p e c a r e t o t d e a u n a 1-a p r e s u p u s c a a p a r ţ i n â n d ideii d e m o c r a ­t ice . P r o f e s o r u l V i r g i l B ă r b a t a fost un in te l ec tua l c o n v i n s d e v a l o a r e a d e m o ­craţ i e i , a l e c ă r e i r e a l i z ă r i l e -a p u t u t c o r g i a t a în A m e r i c a . Şi în o p e r a c ă r t u r ă ­r e a s c ă a mil i tat p e n t r u a c e l a ş ideal d e p r o g r e s , cu o însufleţ ire e g a l ă ce le ia d e p u s e în c a r i e r a d e p r o f e s o r , p e c a r e o c o n s i d e r a u n a p o s t o l a t şi o î n a l t ă mis iune în e d u c a ţ i a generaţ i i l or . C e i c a r i l -au c u n o s c u t m a i d e a p r o a p e i -au a p r e c i a t e n t u -s iasmul c u c a r e - ş i a n i m a cred inţe le . D â n d u - ş i s e a m a c ă inf luenţa culturi i n u t rebue să se l imiteze n u m a i în marg in i l e şcoli i , V i r g i l B ă r b a t a c o b o r â t p e n t r u d i fuzarea ei în mij locul masse i 3 e inte lectual i , pr in a c e a a p r e c i a t ă în a c t i v i t a t e a ei „ E x t e n ­siune u n i v e r s i t a r ă " a l c ă r u i î n t e m e i e t o r a fost. A ş a a înţe les e l d e m o c r a ţ i a : o c u l t i v a r e ark' iocrat i lcă a spiritului şi a talentului . O p e r a s c r i s ă şi confer inţe le n u m e r o a s e sunt d o v a d a a c t i v i t ă ţ i i sa le în a c e a s t ă d irec ţ ie . Ţ i n â n d s e a m a c ă s ' a stins în e t a t e numai de 5 2 an i , ne p u t e m i m a g i n a c â t a r m a i fi pu tu t l u c r a în interesul culturii şi a r ă s p â n d i r i i ei l a rg i .

A fost p r o f e s o r d e s o c i o l o g i e l a U n i v e r s i t a t e a din C l u j . Scr i er i l e sa l e sunt: Nietzsche. Tendances et problèmes. ( 1 9 1 1 ) ; Naţionalism sau democraţie ( 1 9 1 1 ) ; Imperialismul american, Doctrina lui Monroe ( 1 9 2 0 7 ; Dinamismul cultural ( 1 9 2 8 ) ; Boala vremii (1930). S u n t a p o i de m e n ţ i o n a t o mul ţ ime de confer inţe c ă t r e s tu-d e n p . P u n â n d baze l e „Bibl iotec i i pol i t ice şi soc ia l e" a d a t p r i m a t r a d u c e r e : C h . E l i o t ; Religia viitorului ( 1 9 2 1 ) . A t r a d u s şi din scr i i torul H . H a g e a o r n : Păzitoa-rea vieţii ( 1 9 2 3 ) . A c u m doi a n i a în temeia t „ R e v i s t a de S c o c i o l o g i e " . al cărui c o n d u c ă t o r a fost p â n ă în ult imele m o m e n t e .

f H A R A L D H O F F D I N G . — A î n c e t a t din v i a ţ ă Ia a d â n c i b ă t r â n e ţ e seninul g â n d i t o r d a n e z H a r a l d Hoffding. Deş i a p a r ţ i n â n d unui m i c p o p o r şi p r o ­fesând l a o U n i v e r s i t a t e c e nu e r a a ş e z a t ă la î n t r e t ă e r e a m a r i l o r drumuri a le Occ identu lu i , totuşi numele lui H a r a l d Hoffding e r a f o a r t e c u n o s c u t . U n o m de o m a r e p u t e r e d e m u n c ă , de o j u d e c a t ă r c b u . t ă şi c u v a r i a t e p r e o c u p ă r i , el a î n z e s t r a t filosofia a p r o a p e în t o a t e domeni i le ei cu l u c r ă r i i n t e r e s a n t e . I s t o r i a filosofiei, ps iho log ia , e t i ca , filosofia religiei, l o g i c a şi t e o r i a cunoşt inţe i , a c e s t e a sunt domeni i l e în c a r e Hof fd ing a l u c r a t . Deş i porn i t de la teo log ie , el a ştiut totuşi s ă se d o v e d e a s c ă în lucrăr i l e lui de un deoseb i t spir i t c r i t i c , c ă u t â n d să r e z o l v e t o a t e p r o b l e m e l e , a v â n d în v e d e r e t o t d e a u n a a d e v ă r u l ştiinţific, întăr i t

Revista de Fibsof ie Nr. 3 .41931 12

de r a ţ i u n e s a u v e r i f i c a t d e d a t e l e p o z i t i v e . A s t f e l , e l c o n c e p e p s i h o l o g i a c a p e o ş t i in ţă e m p i r i c ă , i a r e t i c a o f u n d a m e n t e a z ă p s i h o l o g i c , e x p l i c â n d a c ţ i u n i l e m o r a l e cu a j u t o r u l no ţ iun i i d e s i m p a t i e . D i n t r e ma r i i f i losof i , a c e i a c ă t r ă c a r e s impa t i i l e iui H ô f f d i n g se î n d r e p t a u c u c ă l d u r ă , e r a u P l a t a n , S p i n o z a , K a n t ş i K i e r k e g a a r d . T o t u ş i el e s t e un a d v e r s a r a l s p e c u l a ţ i e i m e t a f i z i c e , t r ă s ă t u r a d o m i n a n t ă a f i l o -sof ie i lui f i ind c e a p o z i t i v i s t ă . In u l t imi i a n i ai v i e ţ i i , H ô f f d i n g e r a f o a r t e m u l t p r e o c u p a t d e p r o b l e m a c a t e g o r i i l o r , a s u p r a c ă r o r a n e - a _lăsat c â t e v a l uc r ă r i i n t e ­r e s a n t e . D a r d in t r e o p e r e l e lui , a c e e a c a r e a adus c e l e m a i r e a l e s e r v i c i i , a fos t

d e s i g u r Istoria Filosofiei Moderne, c a r e a fost un î n d r e p t a r p e n t r u g e n e r a ţ i i î n t r e g i .

D i n t r e l u c r ă r i l e lui î n s e m n ă m : Histoire de la philosophie moderne, 2 v o i . Philosophes contemporains; Esquisse d'une psychologie fondée sur l'expérience; Philosophie de la religion; La pensée humaine, ses formes et ses problèmes; S. Kierkegaard; J. 7. Rousseau; Les conceptions de la vie; La relativité philosopha que; Der Begriff der Analogie; Humor ats Lebensgefixhl.

N ă s c u t la 1 8 4 3 , H a r a M H ô f f d i n g m o a r e î n v â r s t ă de 8 7 de a n i .

f G U S T A V E L E B O N . V e t e r a n a l ş t i in ţe i f r a n c e z e , G . L e B o n s ' a s t ins în v â r s t ă de pes te 9 0 an i , luc id şi a c t i v p â n ă î n c l i pa mor ţ i i . N ă s c u t în l j j t l , L e B o n n ' a î n ţ e l e s să s e m ă r g i n e a s c ă l a v a l o r i f i c a r e a p r a c t i c ă a t i t lului de d o c t o r în m e d i c i n ă , o b ţ i n u t î n 1 8 7 6 . S t u d i u l m e d i c i n i i î i d e s c h i d e t o a t e d r u m u r i l e t e o r e t i c e : f iz ică şi f i z io log ie , apo i e t n o g r a f i e ş a r h e o l o g i e , î n s f â r ş i t , p s i h o l o g i a s o c i a l ă . P e s t e o j u m ă t a t e de v e a c , î n t r ' o o p e r ă c o v â r ş i t o a r e , el s e a m ă n ă ide i le s a l e de f i­z i c i a n şi p s iho log , c o n v i n s c ă e le sun t nu n u m a i noui şi r e v o l u ţ i o n a r e , d a r şi s a -i i i ta re p e n t r u s o c i e t a t e a m o d e r n ă , a m e n i n ţ a t ă de b a r b a r i e . î n r â u r i r e a v e d e r i l o r s a l e a s u p r a u n o r a d in c o n d u c ă t o r i i ţ ă r i l o r m a i m i c i şi î n f o r m a ţ i e e r e c u n o s c u t ă ; i a r la no i nu puţ in i sun t a c e i a c a r i a ş t e p t a u c u n e r ă b d a r e a p a r i ţ i a o p e r e l o r s a l e în­v ă l u i t e î . i c o p e r t ă r o ş i e . A s t f e l , c o n d u c ă t o r a l c e l e b r e i c o l e c ţ i i . . B i b l i o t h è q u e de P h i l o s o p h i e s c i e n t i f i q u e " , a c ă r e i d i r e c t i v ă e r a i d e e a e v o l u ţ i o n i s t ă , L e B o n a an i ­m a t d o u ă g e n e r a ţ i i d e c e r c e t ă t o r i , p r in t r e c a r i t r e b u e c i t a t î n p r i m a l in ie m a t e ­m a t i c i a n u l H . P o i n c a r é , d e v e n i t f i l o so f d in î n d e m n u l a c e l u i a . I n a c e a s t ă c o l e c ţ i e s ' a p u b l i c a t c e a d in u r m ă l u c r a r e a sa , s i n t e z ă a v i z iun i i s a l e s o c i a l e : Bases scien­tifiques d'une philosophie de l'histoire ( 1 9 3 1 ) .

I n a r t i c o l u l Ultima verba ( R e v u e b l eue , 1 9 3 2 , I a n u a r i e ) , c o r e c t a t c h i a r în z iua mor ţ i i , a c e s t p a t r i a r h a l c u g e t ă r i i r e z u m a r ezu l t a t e l e s t r ădu in ţ e lo r s a l e , a ş a : , , L a c a p ă t u l une i c a r i e r e p r e a lung i , a m a v u t m u l ţ u m i r e a de a v e d e a î m b r ă ­ţ i şa te , î n c i c lu r i l e c e l e m a i d i v e r s e a l e cunoş t in ţ e i , c â t e v a din ide i le m e l e funda ­m e n t a l e , a p ă r a t e v r e m e de o j u m ă t a t e d e v e a c ş i ca r i fură m u l t t i m p c o m b ă t u t e . I n l u m e a f i z i că : i d e n t i t a t e a m a t e r i e i şi a f c r ţ i i , m a t e r i a fiind cons t i t u i t ă d i n t r ' o s implă c o n d e n s a r e de e n e r g i e . In l u m e a i n o r a l a : r i d i c a r e a p o p o a r e l o r d e l à b a r ­b a r i e la c i v i l i z a ţ i e s u b in f luen ţa e l i t e lor şi c ă d e r e a lo r î n b a r b a r i e î n d a t ă c e ro lu l mu l ţ ime lo r a c r e s c u t . C i v i l i z a ţ i a i n t r ă î n t r ' o a s t f e l de f a z ă i n t e r m e d i a r ă , i a r l u m e a p a r e c ă a a juns az i la b a r b a r i a , c a r e s ' a r e p e t a t de m a i m u l t e o r i în i s t o r i e " .

f H . W I L D O N C A R R ( 1 8 5 6 — 1 9 3 1 ) . F i l o s o f u l e n g l e z C a r r , d e ­c e d a t de cu rând , a a v u t o c a r i e r ă s i n g u l a r ă . î n c e p â n d v i a ţ a î n b i ­rou l unui c o n t a b i l d in L o n d r a , C a r r ş i - a f ăcu t d rum c u s u c c e s î n l u m e a a f a c e r i l o r , f ă r ă a n e g l i j a ap t i tud in i l e lui de g â n d i t o r . î n c ă d in 1881 el f ă c e a p a r t e din c u n o s c u t a a s o c i a ţ i e f i l o so f i că „ A r i s t o t e l i a n S o c i e t y " , pe a t u n c i a l c ă t u i t ă n u m a i din c â ţ i v a m e m b r i , c o n t r i b u i n d c u e n t u s i a s m la d e s v o l t a r e a e i . L a v â r s t a de p e s t e c i o c z e c i d e an i , în 1 9 0 7 , C a r r s e r e t r ă g e a din a f a c e r i p e n t r u a se d e d i c a e x c l u s i v s p e c u l a ţ i i l o r m e t a f i z i c e . P e n t r u ze lul lui de p r o p a g a t o r a l f i losof ic i şi m a i a l e s pen t ru daru l lui e x c e p ţ i o n a l d e a p r e z e n t a î n t r ' o f o r m ă c l a r ă

şi a t r ă g ă t o a r e c e l e m a i a b s t r u s e p r o b l e m e , e l e r a numi t în 1 9 1 8 p r o f e s o r de f i losof ie l a K in ţ j ' s C o l l e g e ( U n i v e r s i t a t e a din L o n d r s ) , ia r î n ul t imul t imp p r o ­f e s o r v i z i t a t o r la U n i v e r s i t a t e a S o u t h e r n C a l i f o r n i a d.n L o s A n g e l e s . C a r r a fos t m a i mul t un a n i m a t o r d e c â t un g â n d i t o r o r i g i n a l in c â m p u l f i lozof ie i . E l s 'a o c u p a t î n d e o s e b i c u H u m e şi B e r g s o n . A s u p r a f i losofului f r ancez , C a r r p u b l i c a în 1 9 1 1 un m i c v o l u m , i a r î n 1 9 1 4 un s tud iu m a i a m p l u , in t i tu la t T h e P h i l o s o p h y o f C h a n g e . Ş i ailţi f i losof i s t r e in i l ' au p r e o c u p a t p e C a r r . S c r i e r i l e lui de sp re C r o c e , G e n t i l e şi E i n s t e i n l ' au f ăcu t p o p u l a r î n A n g l i a şi S t a t e l e U n i t e . P r o ­pr i i le lui c o n c e p ţ i i f i losof ice e r a u e x p r i m a t e de f in i t iv ir. d o u ă v o l u m e : A T h e o r y o f M o n a d s , 1 9 2 2 - ş i C o g i t a r s C o g i t s t a , 1 9 3 0 , In a c e s t e s c r i e r i , C a r r d e s v o î t a s u g e s t i v ş i î n l e g ă t u r ă c u f i l o so f i a c o n t e m p o r a n a , m c :udc a g i i lui L e i b n ' z , î n c e r ­c â n d a e luc ida p r o b l e m a so l ips i smulu i din t e o r i a f i losoful ai g e r m a n .

f D A N I E L E S S E R T I E R . I n t r ' u n a c c i d e n t de a u t o m o b i l , î n t â m p l a t la A t e n a , p e c â n d s e î n t o r c e a d e la C a i r o î n F r a n ţ a , a mur i t anu l a c e s t a Daniei Essertier, u n a d in c e l e m a i d e s e a m ă p e s o n a l i t ă ţ i a l e ş t i in ţe i şi g â n d i r e i f r a n c e z e c o n t e m o p r a a e . N ă s c u t l a 1 8 8 4 l a L i l l e , E s s e r t i e r d i s p a r e în f l o a r e a v â r s t e i şi în p l ină pu t e r e d e c r e a ţ i e . D e a b i a t r a s a s e l in i i le g e n e r a r e a l e a c t i v i t ă ţ i i s a l e de f ecunde p e r s p e c t i v e , f ă c â n d u - n e să î n t r e v e d e m o b o g a t ă o p e r ă s e r i o a s ă î n d o ­men iu l ş t i in ţe i s o c i a l e , şi ia tă-ni -1 r ăp i t de l a o m u n c ă î n d ă r ă t n i c ă şi m i g ă k ^ i s ă , în c a r e c o n t r i b u ţ i a lui s e d i s t i n g e a p r i n t r ' o r a r ă o b i e c t i v i t a t e , p r in t r 'o E n ă p ă ­t runde re şi p r in t r ' un riguros sp i r i t ş t i in ţ i f ic şi de o b s e r v a ţ i e .

P r o d u s a l cu l tu re i f r a n c e z e , s tud i ind f i losof i a la L i l l e şi B o r d e a u x , şi i n s ­p i r ând c o n t i n u î n p r e g ă t i r e a sa a t m o s f e r a din ;urul lui A n n é e S o c i o l o g i q u e şi a m a r e l u i s ă u a n i m a t o r , E m i l D u r k h e i m , D a n c i E s s e r t i e r a a v u t t o t d e o d a t ă şi un s t r â n s şi in t im c o n t a c t c u s o c i o l o g i a ş i f i . ozo f i a g e r m a n ă , c â t t imp a func ţ iona t c a p r o f e s o r l a Ins t i tu tu l f r a n c e z din P r c g a ( 1 9 2 0 — 1 9 2 8 ) . L i t e r a t u r a s o c i o l o g i c ă a m e r i c a n ă î i e r a d e a s e m e n e a b i n e c u n o s e c t ă , i a r l u c r a r e a s a d e d o c t o r a t ,,Lc± {ormes inférieures de l'explication", d e s p r e c a r e a m a v u t pr i le jul s ă « o r b i m c h i a r î r c o l o a n e l e a c e s t e i r ev i s t e , d o v e d e ş t e nu n u m a i m a t u r i t a t e d e gând i r e , d a r şi un sp : r i t e n c i c l o p e d i c , b i n e şi l a rg i n fo rma t , şi î n z e s t r a t in a c e l a ş t imp c u un c u c e ­r i to r t a l en t d'e e x p u n e r e . C a r t e a a c e a s t a a s a a o b ţ i n u t şi p r e m i u l C h a r l e s L a m b e r t al A c a d e m i e i d e Ş t i i n ţ e m o r a l e ş i p o l i t i c e din P a r i s .

B i b l i o g r a f i a c r i t i c ă , , . P s y c h o l o g i e et S o c i o l o g i e " , p e c a r e a p u b l i c a t - o in 1 9 2 7 ( A l e a n ) , cu u n s tud iu i n t r o d u c t i v p l in d e idei şi de suges t i i f ecunde , e s t e un i n s t r u m e n t i n d i s p e n s a b i l de m u n c ă ş t i in ţ i f i că î n d o m e n i u l s o c i o l o g i e i . P r o f e s o r la U n i v e r s i t a t e a din P o i t i e r s , D a n i e l E s s e r t i e r a a c t i v a t î n 1 9 3 0 şi c a p r o f e s o r a l U n i v e r s i t ă ţ i i d in C a i r o .

I n 1 9 2 9 d ă î n c o l e c ţ i a , , P h i l o s o p h e s et s a v a n t s f r a n ç a i s du X X - e S i è c l e " o f o a r t e i n t e r e s a n t ă a n t o l o g i e d e s p r e p s i h o l o g i i f r ancez i , c o n s t i t u i n d v o i . a l I V - l e a al c o l e c ţ i e i , s u b t i t lul „ L a P s y c h o l o g i e " ; i a r în anul u r m ă t o r . în a c e i a ş i c o l e c ţ i e v o i . a l V - l e a , in t i tu la t „ L a S o c i o l o g i e " , o c u l e g e r e d e e x t r a s e , î n s o ţ i t e de no t i ţ e foa r t e i n s t r u c t i v e , d ïn s o c i o l o g i i f r ancez i ad v e a c u l u i nos t ru .

C â t t i m p a f unc ţ iona t c a p ro f e so r pe l â n g ă Ins t i tu tu l f r a n c e z din P r a g a . E s s e r t i e r a î n t e m e i a t , î n 1 9 2 2 , şi c o n d u s „ L a r e v u e f r a n ç a i s e d e P r a g u e " , c a r e a fost d e o m a r e u t i l i t a t e p e n t r u d e s v o l t a r e a l e g ă t u r i l o r d in t re C e h o s l o v a c i a şi F r a n ţ a .

M o a r t e a p r e m a t u r ă a a c e s t u i t â n ă r s o c i o l o g e s t e o r e a l ă şi d u r e r o a s ă p i e r ­d e r e nu nuimi p e n t r u g â n d i r e a şi c u l t u r a f r a n c e z ă , d a r şi pen t ru ş t i in ţe le s o c i a l e in g e n e r a l .

B I L A N Ţ U L

A C T I V S u m e P A S I V S u m e

V o l u m e în depozit 3 2 1 . 7 4 8 încasa t din vânzarea revistei prin administraţie 6 2 . 6 7 0

» » abonamente ( 1 3 . 2 4 0 — 6 . 0 0 0 trrcu|i în 1 9 2 9 ) 7 . 2 4 0

Încasat din vânzarea cu numărul . . . . 1 . 1 5 0 x » » biletelor pentru conferinţe » * plasarea volumului Spinoza . . . 1 0 9 . 0 0 0 » » vânzarea volumului Spinoza piin administraţie 1 4 . 0 0 0

3 2 1 . 7 4 8

7 1 . 0 6 0 8 5 . 2 9 4

1 2 3 . 0 0 0

Total l e i 6 0 1 . 1 0 2

A c h i t a t datoria din bilanţul pe anul 1 9 2 9 . Cheltuit pentru cele 1 4 confer inje :

oameni de serviciu . . . . 4 . 3 0 0

afişai 2 . 7 0 0 imprimate (afişe şi bilete) 1 5 . 0 0 0 c h d l u d i mărunte 7 . 7 1 0

Plătit pentru sală 1 4 conf. a 1 . 5 0 0 şi 4 . 5 0 0 p. 3 conf . din 1 9 2 9 2 5 . 5 0 0

Cheltucli diverse pentru societate (scrisori, plicuri, hârtie c t c . j . . •

Costu l tiparului revistei ( N o . 2 , 3 şi 4 din 1 9 3 0 şi N o . 1 din 1 9 3 1 ) 1 4 9 . 5 0 0

Cos tu l tiparului volumului Spinoza . . . . 2 2 1 . 0 0 0

Plăt i t dobânzi pentru diverse împrumuturi la B a n c a Bercovitz 2 . 1 6 0

Plăti) dobânzi pentru diverse împrumuturi la B a n c a B b n k 1 . 6 8 0

Datorie la Tipografia B u c o v i n a pentru volumul

S p n o z a . 9 8 . 0 0 0 Datoi ie la Tipografia b u c o v i a pentru revistă 2 7 . 0 0 0

» » D--1 Pro fe sor M o t r u (luat împru­mut pentru revistă) . 7 . 0 0 0

Datorie la fundaţie pentru 4 conferinţe . . 6 . 0 0 0 » » fondul voi. Omagia l M o t r u . , . 2 2 . 8 7 4

Total Le i

Preşedinte , . (ss . ) Prof. C. Rădukscu"Motru

SUMARUL „REVISTEI DE FILOSOFIE' pe anul 1931

STUDII P a g .

Antoniade C ; „II Principe" (urmare şi sfârşit) . . 13— 39 Brucar L: Filosofia critică a lui A. Liebert ' . . . . 113—145 Eliade Mircea: Contribuţii la psihologia Yoga " . . . 54— 76 Florian Mircea: Renaşterea hegelianismului . . . . 288—310 Nisipeanu I.: Memoriile lui Wilhelm Wundt . . . 40— 53

,. • ,. „ 168—179 „ Hegel şi filosofia religiei 269—287

Ortiz Ramiro: Geovanni Gentile 311—327 Petrescu Nicolae: Teoria statului la Hegel . . Petrovici loan: Comemorarea lui Hegel 20&—22zf

'JRădulescu-Motru, C: Creaţie şi Vocaţie 1 — 12 Spennţia Eugeniu: Biologia hegeliană 254—268 Uţă Mihail: Metapsihologia freudiana 146—167

MIŞCAREA CULTURAA I N ŢARA

Rădulescu-Motru, C: Centenarul lui Hegel . . . . 328—332

DISCUŢII

Georgiade Const.: Orientare şi selecţie profesională . 77— 88 „ Replică . . . 341—344

Zapan G.: Orientare şi selecţie profesională. Răspuns la o critică 333—340

Zeletin Şteţan: Platon în româneşte ', . 180—190

R E C E N Z I I P a g .

Bagdasar N.: G. G. Antonescu: Pedagogia generală . 89—- 90 ,, „ Dimitrie Cantemir: Metafizica, trad. de

N. Locusteanu 90— 92 Ion Petrovici: Titu Maiorescu . . . . 191—193 M. Eminescu: Scrieri politice . . . . 197 I. Brucăr: Probleme noui în filosofie . 350—352

,, Platon: Apărarea lui Socrates, trad. de C. Papacostea 366

Brucăr L: Aimé Forest: La réalité concrète et la dia- 199—202 lectique , , 199—202

„ C. Rădulescu-Motru: Vocaţia 345—347 „ A. Liebert: Kants Ethik 367—369 „ „ . „ Erkenntnistheorie . . . . . 269-^-370

,, ,, Hermann Herrigel: Zwischen Frage und Antwort, Gedanken zur Kulturkrise . . 370-- 372

„ Anton Tschipeff: Denken, Orden, Erledigen 380—38 i Cioran Emil: Lucian Blaga: Eonul dogmatic . . . . 319;—35Qy Georgiade Const.: G. Vlădescu-Răcoasa: Naşterea şi

ideologia Organizaţiei Interna­ţionale a Muncii 361—-365

Alexandru Roşea: Debilitatea mintală 357—360 Manoil A.: G.G. Dragu: Cât ştim şi cum ne reprezentăm

astăzi lumea 92 Mărgineanu N.: W . Koehler: Gestalt Psychologie. . 99—101

„ W . Stern: Studien zur Personwis­senschaft . . . . . . . . . 101—103

„ William Mc Dougall: Modern Ma­terialism and Emergent Evolution. 373—375

,, H. S. Jennings: The Biological Basis of Human Nature 375—376

Nestor M. L: Nicolae Mărgineanu: Psihologia învăţării 354—357 „ Nicolae Mărgineanu: Beiträge zur Psy­

chologie der Übung 372—373 Noica C: Tiudor Vianu: Arta şi Frumosul . . . . 347—348

„ „ Reinhard Kynast: Logik und Erkenntnis­theorie . 379—380

Pag. Papahagi George: Rudolf Stammler: Lehrbuch der

Rechtsphilosophie . . . . . . 202—204 Tatu N.: A. Manoil: Psihotehnica. Probleme şi metode,

rezultate şi interpretări 12 „ André Lalande: Le.s Théories de l'Induction

et de l'Expérimentation 92— 94 Emile Boutroux: La philosophie allemande au

X V I I - e siècle 9 4 — 95 Bertrand Russell: Méthode Scientifique en

Philosophie , 9 6 — 97 ,, „ „ Introduction à la philoso­

phie mathématique 97— 99 Mihail Uţă: Descartes. Metafizica şi Ştiinţa 193—196 Eugeniu Sperantia: Fenomenul social ca pro­

ces spiritual de educaţie 196—197 N. Bagdasar: Din problemele .culturii eu­ropene 352—354

Uţă Mihail: Perrin, Langevin, Urbain, Lapicque, Perez şi Plantefol: L'orientation actuelle des sciences , 198—199

Zorileanu A.: Jacques Maritain: Religion et culture . 99 ,, Al. Hâjdeu: Un filosof mistic . . . . 366

N O T E ŞI I N F O R M A Ţ I I

Bologa t.: O lămurire 104—106 Conferinţa d-lui I. Petrovici la Viena 106—110 Mişcarea filosofică în 1930 110—111 Omagiu d-lui C. Rădulescu-Motru 111—112 Centenarul lui Hegel . . . . . . . . . . . . 112 Bilanţul Societăţii Române de Filosofi; 205 Centenarul lui Hegel 205 Volumul omagial C Rădulescu-Motru . . . . . . 205 FI. M.: f Johannes Rehmke 206 ţ Frédéric Paulhan 206 207 t Johannes Volkelt . ' . , 207—208

Ludwig Stein , , 208 Al doilea congres internaţional hegelian 382—384 Conferinţele Societăţii Române de Filosofie . . . . 384 t Virgil Bărbat , 385 t M. Wildon Carr , . 386—387 t Harald Hoffding , 385—386 t Gustave Le Bon 386 t Daniel Essertier 387

T i p o g r a f i a „ B u c o v i n a " , I. E - T o r o u ţ i u , s tr . G r . A l e x a n d r e s c u 4 , B u c u r e ş t i I I I .