Traditionalismul este un curent literar care promoveaza valorile trecutului, considerandu-le superioare noului, asadar acest curent apara traditia, traditionalismul fiind opus modernismului. Specifice acestui curent sunt urmatoarele idei:interesul si pasiunea pentru folclor, valorificarea trecutului prin promovarea valorilor istorice nationale, exprimarea unei viziuni idilice a satului atemporal, evidentierea unei relatii dintre credinta si taranime, precum si idealizarea si conservarea in mit al trecutului national, mai ales a celui de factura rurala.

Vasile Voiculescu s-a impus in contextul literaturii romane interbelice, atat ca poet cat si ca prozator, in majoritatea textelor lirice valorificand teme si motive de factura traditionalista.

Poezia In gradina Ghetsemani face parte din volumul Parga, alaturi de alte poezii care evidentiaza caracterul religios dar si apropierea poetului de miscarea traditionalista. In contextul acestei poezii este evocata lupta lui Isus cu propria soarta, precum si patimile care induc in sufletul omului o stare de reticenta. Inca din titlu putem intelege ca in poezie va fi surprinsa ruga lui Isus rostita pe muntele Maslinilor, El fiind perceput dual, atat ca natura divina, cat si ca natura umana. Izvorul de inspiratie este Evanghelia Sfantului Luca, poetul pastrand in structura poemului majoritatea detaliilor din textul biblic. Daca in poezia de inspiratie religioara, imaginea lui Isus apare de obicei asociata cu tema durerii, in acest poem insista asupra patimilor pe care le evidentiaza axandu-se cu precadere pe natura umana.

Poezia cuprinde 4 catrene organizate in jurul elementelor ce tin de natura duala a lui Isus, versificatie clasica specifica traditionalismului.

In prima strofa este surprinsa imaginea iconica a lui Isus din gradina Ghetsemani, in care observam ca se accentueaza zbuciumul omenesc si lupta cu un destin care il inspaimanta. In versul trei, prin contrast vizual, se pun in opozitie umanul si divinul sugerate prin sange care reprezinta viata terestra si albul care devine simbolul puritatii ceresti. In ultimul vers al strofei, intensitatea durerii dobandeste proportii cosmice, intreaga natura fiind dominata de o jale metafizica, astfel putem spune ca furtuna vine ca raspuns divin ceea ce dovedeste ca durerea lui Isus este cunoscuta de Dumnezeu.

In strofa a doua este surprins momentul ispitei, cand isus, ca om, este tentat sa-si satisfaca setea, dar ca natura divina are puterea se a se abtine , refuzand grozava cupa, care este un simbol al pacatelor umane, astfel infama bautura accentueaza aceasta idee a pacatului care doar prin jertfa poate fi anulat.

Strofa a treia surprinde tragedia omului inspaimantat de patimile crucificarii, dar vizualizeaza si depasirea acestui oment al ispitei, lupta cu moartea depasind limitele unei drame omenesti care reprezinta alegoric esenta eternului conflict dintre trup si suflet sau dintre spirit si materie. Versul Batandu-se cu moartea, uitase de viata are o dubla semnificatie, ne ajuta sa intelegem ca destinul s-a implinit, dar odata cu implinirea jertfei se produce si trecerea din plan uman in plan divin.

In ultima strofa se evidentiaza, din nou, un cadru traditional Evanghelic, in care accentul cade pe imaginea terifianta a maslinilor care incearca sa fuga din loc, ceea ce amplifica tragismul viziunii. Ultimul vers este incarcat de sugestii premonitorii, iar vantul care framanta lumea anunta martiriul care va schimba destinul omenirii.

Din punct de vedere al miscarilor artistice observam ca(predomina epitetele exprimate in marea lor majoritate prin adjective, care au rolul de a evidentia zbuciumul interiorsi mai putin spatiul, redus la cateva elemente esentiale. La nivel gramatical, drama este proiectata intr-un timp mitic, fiind reliefata prin verbele la imperfect.

Tinand cont ca in acest poem este ilustrata o drama, ancorata intr-un timp mitic si in virtutea termenilor cu conotatii religioase, putem spune ca Vasile Voiculescu nu poate fi perceput strict ca un poet religios, ci ca un poet traditionalist, care surprinde in mod deosebit nelinistile omului in aspiratia sa catre divinitate.