Vlad Ţepeş
-
Upload
dobregeorgiana91 -
Category
Documents
-
view
39 -
download
10
description
Transcript of Vlad Ţepeş
1
Planul activităţii
2
Cuprins
Familia şi consideraţii generale
Originea supranumelui „Drăculea“ şi a poreclei „Ţepeş“
Domn al Ţării Româneşti(Începutul domniei)
Povestiri despre Vlad Ţepeş
Conflictul cu Imperiul Otoman
Ultima domnie, sfârşitul vieţii şi locul mormântului
Dracula
3
Vlad Ţepeş (1431 - 1476)
Vlad Ţepeş (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476), denumit şi Vlad
Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-
1462 şi 1476.
Familia şi consideraţii generale
S-a născut în cetatea Sighişoara în Transilvania. A fost fiul lui Vlad al II-lea Dracul şi
al unei nobile transilvănene.A fost de două ori căsătorit: cu o nobilă din Transilvania şi cu
Ilona Szilagyi, verişoară cu Matei Corvin.A avut trei băieţi: Mihail, Vlad cu transilvăneanca şi
pe Mihnea I cel Rău cu Ilona.
În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de
ameninţarea otomană. Vlad Ţepeş era vestit datorită cruzimii sale şi datorită faptului că îşi
4
trăgea inamicii în ţeapă. Din porunca sa 41 de oameni au fost traşi in ţeapă şi 300 de oameni
au fost arşi. Datorită disputelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat,
propagandistic, ca un domnitor crud, deşi cruzimea sa era obişnuită în acele timpuri.
În 1453, Imperiul Bizantin a fost înlocuit de Imperiul Otoman, care obţine controlul
asupra Constantinopolului (actuala denumire turcă Istanbul) şi care continua să asedieze
Europa. În cele din urmă, Imperiul Otoman ajunge să controleze mare parte din Balcani
(teritoriile statelor actuale Serbia, parţial Ungaria, parţial România, Bulgaria, Armenia şi
Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la porţile Vienei, al cărei asediu este respins. În
acest context istoric, Vlad Ţepeş a fost un prinţ care a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara,
folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi
execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare.
Originea supranumelui „Drăculea“ şi a poreclei „Ţepeş“
Tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, a fost atras în Ordinul Dragonului cu aproape un an
înainte. Ordinul - care poate fi comparat cu Ordinul Maltei sau cu Ordinul Cavalerilor Teutoni
- era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze au fost puse în 1387 de Sigismund de
Luxemburg, Rege al Ungariei (mai târziu Sfânt Împărat Roman) şi de cea de-a doua soţie a sa,
Barbara Cilli.
Simbolul Ordinului era Dragonul. Principalele scopuri ale unor astfel de ordine
fraternale erau protejarea intereselor catolicismului şi cruciada contra turcilor otomani.
Datorită apartenenţei sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad „Ţepeş“ era supranumit şi
Vlad Dracul, „drac“ păstrând la acea vreme şi semnificaţia de dragon. Ca fiu al lui Vlad al II-
lea Dracul, Vlad al III-lea a fost supranumit şi „Drăculea“, termen utilizat de însuşi Vlad
Ţepeş în corespondenţa oficială.
5
Porecla Ţepeş i s-a atribuit lui Vlad al III-lea de pe urma execuţiilor frecvente prin
trasul în ţeapă, pe care acesta se pare că le ordona. Chiar şi turcii îl denumeau Kazikli Bey,
(însemnând Prinţul Ţepeş). Acest nume a fost utilizat pentru prima oară într-o cronică valahă
din 1550 şi s-a păstrat în istoria română.
Domn al Ţării Româneşti
Începutul domniei
În iarna anului 1436, Vlad al II-lea Dracul a devenit domn al Ţării Româneşti (una
dintre cele trei provincii româneşti, celelalte două sunt Moldova şi Transilvania) şi s-a stabilit
la Curtea domnească de la Târgovişte, unde Vlad Ţepeş şi-a urmat tatăl şi a trăit şase ani. În
1442, din motive politice, Vlad şi fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos au fost luaţi ostatici
de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a stat ostatic până în 1448, în timp ce fratele
său a rămas până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în
ascendenţa la putere a lui Vlad; cel mai probabil în această perioadă a adoptat acel punct de
vedere al vieţii foarte pesimist. Turcii l-au eliberat după ce l-au informat de moartea tatălui
său în 1447 - asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Ţării Româneşti. El a
aflat şi despre moartea fratelui său mai mare, Mircea, şi despre cum cel mai vârstnic fiu
legitim al lui Vlad Dracul a fost torturat şi îngropat de viu de boierii de la Târgovişte.
La vârsta de 17 ani, Vlad Ţepeş, susţinut de o cavalerie turcească şi un contingent de
trupe împrumutate lui de paşa Mustafa Hassan, a făcut primul pas în cucerirea tronului valah.
Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care şi-a reluat tronul. Pentru a-
şi asigura a doua şi cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a fost nevoit să aştepte până pe 20
august 1456, când a avut satisfacţia de a-şi omorî duşmanul de moarte şi asasinul tatălui său.
Primul act important de răzbunare a fost indreptat către boierii din Târgovişte, vinovaţi
de moartea tatălui şi a fratelui său. În duminica de Paşti a anului 1459, el a arestat toate
familiile de boieri care au participat la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost traşi în
ţeapă, iar ceilalţi au fost forţaţi să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală
până la Poenari, unde au fost forţaţi să construiască o fortăreaţă pe ruinele unui avanpost
6
vechi cu vedere la râul Argeş. Cei care au murit au fost înlocuiţi, astfel domnitorul reuşind să
creeze o nouă nobilime şi să obţină o fortăreaţă pentru viitoare urgenţe.
Vlad Ţepeş era cunoscut pentru tehnicile sale de pedepsire brutale. Conform
detractorilor saşi (din Transilvania), el ordona adeseori ca oamenii să fie jupuiţi de piele,
fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spanzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi
de vii, înjunghiaţi etc. De asemenea, îi plăcea să le taie victimelor nasul, urechile, organele
genitale şi limba. Însă metoda sa favorită era trasul în ţeapă, de unde a provenit porecla de
Ţepeş, cel care trage în ţeapă. Această tehnică a fost folosită în anii 1457, 1459 şi 1460 contra
negustorilor transilvăneni care au ignorat legile sale de comerţ. Incursiunile pe care le făcea
între saşii din Transilvania erau de asemenea acte de protecţionism menite să protejeze
activităţile comerciale din Ţara Românească. În acea perioadă era obişnuit ca pretendenţii la
tronul Ţării Româneşti să găsească sprijin în Transilvania, de unde aşteptau momentul potrivit
pentru a acţiona.
Povestiri despre Vlad Ţepeş
Există multe povestiri şi anecdote care surprind filozofia lui Vlad al III-lea Dracula. El
era recunoscut pentru chemarea sa aprigă la onestitate şi ordine. Aproape orice infracţiune, de
la minciună şi furt până la omor, puteau fi pedepsite prin trasul în ţeapă. Fiind sigur de
eficacitatea legilor sale, Vlad al III-le a lăsat o cupă de aur la vedere, în piaţa centrală din
Târgovişte. Cupa putea fi folosită de călătorii însetaţi, însă trebuia să rămână în piaţă.
Conform surselor istorice[necesită citare], în timpul domniei sale, aceasta nu a fost niciodată
furată şi a rămas aproape nefolosită.
Vlad al III-lea era de asemenea preocupat ca toţi locuitorii ţării să muncească şi să fie
productivi pentru comunitate. Îi privea pe bolnavi, vagabonzi şi cerşetori ca pe nişte hoţi. Ca
urmare, într-o zi toti vagabonzii si bolnavii din Ţara Româneacă au fost invitaţi la curtea
domnească din Târgovişte pentru ospăţ. După ce invitaţii au mâncat şi au băut, el i-a întrebat
7
dacă ar vrea să nu mai fie niciodată săraci. După ce a primit un răspuns pozitiv, a ordonat ca
hala să fie închisă şi incendiată. Nimeni nu a supravieţuit.
O altă poveste spune că doi călugări care au intrat în Ţara Românească, au venit să-l
viziteze pe Vlad la castelul său. Călugării ştiau de reputaţia lui Vlad şi când acesta le-a cerut
părerea despre domnia sa, aceştia au răspuns în mod diferit. Unul a minţit, spunând că Vlad
era un dur, dar totuşi doar un prinţ, iar celălalt a condamnat în mod deschis metodele sale ca
tortură. Relatările diferă în a spune care din cei doi călugări au fost traşi în ţeapă.
Mai există o legendă care povesteşte cum Vlad Ţepeş a tras în ţeapă un presupus boier
care declara cu neruşinare că i s-a furat o pungă cu o sută de galbeni. Acesta i-a cerut
domnitorului protecţie. Peste două zile, boierul s-a întors.
Altă legendă spune ca a înscenat un furt unui boier din Sfatul Ţării (o pungă cu 50 de
galbeni) iar când acesta s-a înfăţişat domnitorului, a declarat că i se furase 100 de galbeni.
Pentru minciună a fost tras în ţeapă.
Conflictul cu Imperiul Otoman
În 1459 Ţepeş refuză să mai plătească tribut turcilor (10.000 galbeni anual). Se pare că
această răzvrătire s-ar fi datorat unei posibile organizări a unei cruciade impotriva otomanilor,
cruciadă susţinută de Papă, şi în care regele Ungariei, Matei Corvin, ar fi jucat cel mai
important rol ( chiar primeşte de la Papă suma de 40.000 galbeni, sumă suficientă pentru a
echipa 12.000 de oameni şi 10 nave de război). În acest context politic Vlad Ţepeş încheie o
alianţă cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii încearcă să o
împiedice. Mai mult, aceştia vor încerca prin intermediul lui Hamza paşa, beiul de Nicopole,
şi diacul sultanului Catavolinos, să-l prindă pe Vlad prin vicleşug, fără succes însă. Odată
dejucate planurile otomanilor şi pedepsirea autorilor (cei doi au fost traşi în ţeapă împreună cu
8
toţi turcii luaţi prizonieri), Vlad Ţepeş organizează o campanie surpriză la sud de Dunăre în
iarna 1461-1462.
O întinsă regiune, de la Obluciţa la Novoe Selo şi de la vărsarea Dunării în Marea
Neagră până la Rahova, a fost devastată. Mai mult, cetatea Nicopole fiind ocupată prin
vicleşug, peste 20.000 de turci au pierit sub armele valahilor, numărul turcilor morţi fiind
specificat de însuşi Vlad Ţepeş într-o scrisoare adresată lui Matei Corvin. Tot în această
scrisoare, expediată din Giurgiu la 11 februarie 1462, menţiona că a călcat pacea cu turcii şi îi
solicita în mod insistent ajutor regelui ungar. Deşi l-a asigurat la 4 martie 1462 că îi va veni în
sprijin, Matei Corvin a părăsit Buda abia la sfârşitul lui august, când campania otomană era
deja încheiată. În ceea ce-l priveşte pe Mahomed al II-lea, acesta, surprins de sfidarea lui
Ţepeş, îi va pregăti un răspuns pe măsură. În primăvara lui 1462, sultanul, în fruntea unei
armate uriaşe, cca.100-120.000 de oameni (a doua ca mărime după aceea care cucerise
Constantinopolul) plus 175 de nave de război al căror scop era acela de a cuceri Chilia, se va
îndrepta spre Dunăre. Efectivele domnului valah nu depăşeau, după estimările cele mai
optimiste, 30.000 de oşteni. Deşi va încerca să-i oprească pe turci la Dunăre, în dreptul cetăţii
Turnu, aceştia, la adăpostul nopţii reuşesc să treacă fluviul îndreptându-se direct spre
Târgovişte (4 iunie 1462). În aceste condiţii Ţepeş va aplica tactica hărţuirii: pustiirea
pământului - mai ales drumul spre Târgovişte - otrăvirea fântânilor, atacarea detaşamentelor
turceşti plecate după hrană. În această atmosferă apasătoare în care oştile turceşti, flămânde şi
înfricoşate, înaintau prin ţara pustiită, a avut loc marea lovitură a lui Vlad Ţepeş, atacul de
noapte din 16-17 iunie 1462, menit să demoralizeze şi mai mult oastea otomană, atac despre
care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462.
Ţinta atacului a fost însuşi sultanul, însă acesta a scăpat, cortul său fiind confundat cu
al unui vizir. Totuşi efectul psihologic al atacului s-a produs. Mulţi turci au fost ucişi,
sultanul, conform relatărilor, "a părăsit în ascuns tabăra în chip ruşinos"; convins de sfătuitorii
săi să revină, şi văzând "marea pierdere suferită de ai săi" a dat ordin de retragere. În
apropierea Târgoviştei îl aştepta un spectacol care a băgat groaza în oştile sale: o pădure de
ţepi în care atârnau o mulţime de turci ucişi în înainte sau în timpul bătăliei; în faţa acestei
privelişti turcii "s-au înspăimântat foarte tare", iar sultanul a recunoscut că "nu poate să ia ţara
unui bărbat care face lucruri aşa de mari" şi care "ar fi vrednic de mai mult". Cu excepţia
9
cronicilor turceşti, toate celelalte izvoare mărturisesc înfrângerea sultanului, care a fost silit
"să se întoarcă în fugă spre Dunăre cu mari pierderi printe ai săi şi cu ruşinea de a fi dat
dosul". Oastea turcă s-a îndreptat spre Dunăre şi aşa de repede încât la 11 iulie 1462 sultanul
ajunsese la Adrianopol.
Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la plecare, la
Târgovişte, domn, pe fratele lui Ţepeş, Radu cel Frumos în ideea de a atrage de partea sa pe
toţi cei ce i se împotriveau lui Ţepeş. Paşa de Nicopole urma să asigure sprijin armat lui Radu.
Perioada care a urmat a fost foarte tulbure pentru istoria Ţării Româneşti, în cadrul căreia cei
doi fraţi care se înfruntau căutau fiecare să-şi întărească forţele pentru a-şi elimina adversarul.
Spre deosebire de Vlad Ţepeş care dorea continuarea luptei antiotomane, Radu cel Frumos
oferea boierilor pacea şi prietenia cu sultanul. Încet, încet argumentele lui Radu devin
convingătoare astfel că boierii trec de partea lui. La 15 august 1462 Radu cel Frumos era
acceptat şi de transilvăneni. În aceste condiţii, părăsit de cea mai mare parte a boierilor, dar
având încă o oaste destul de numeroasă cu care se pare că în jurul datei de 8 septembrie ar fi
dobândit chiar o ultimă victorie asupra adversarilor săi, în octombrie 1462 Ţepeş trece în
Transilvania pentru a se întâlni cu aliatul său Matei Corvin. Cum acesta nu venise nici
pregătit, nici prea hotărât de luptă, a decis destul de repede să-şi schimbe planul iniţial,
recunoscând
situaţia existentă în Ţara Românească şi renunţând în a-l sprijini pe Tepeş. Mai mult, la
decizia regelui ar fi contribuit şi aşa-zisa scrisoare a lui Ţepeş către sultan în care chipurile
domnul muntean îşi cerea iertare pentru toate neajunsurile pricinuite acestuia şi, mai mult
decât atât, işi lua angajamentul în a-l ajuta împotriva oştilor maghiare. Drept urmare, în luna
noiembrie 1462 Vlad Ţepeş în loc să primească ajutorul aliatului său este arestat sub acuzaţia
de trădare şi încarcerat la Vişegrad 12 ani iar apoi 2 ani la Buda cu domiciliul forţat. Va fi
eliberat în 1475 la cererea lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, în contextul presiunilor
turceşti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunăre.
Ultima domnie, sfârşitul vieţii şi locul mormântului
Conform legendei, atunci a fost momentul în care soţia lui Vlad, pentru a scăpa de
temniţa turcească, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă - o scenă exploatată de
10
Francis Ford Coppola în filmul Bram Stoker's Dracula. Vlad a reuşit să scape asediului
fortăreţei sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câţiva ţărani din satul Arefu, a
reuşit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă,
Matei l-a arestat şi l-a întemniţat în capitala Ungariei, Visegrad. Motivul arestului poate fi
discutat pentru ca dupa unii istorici prin faptul ca a fost direct dus la Budapesta, Vlad a fost
protejat de saşii care voiau să îl omoare. Vlad a fost recunoscut ca prinţ al Valahiei pentru a
treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la
sfârşitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a
aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş. S-a emis ipoteza ca
„Drăculea“ ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureştilor.
Examinările recente au arătat că „mormântul“ lui Ţepeş de la mănăstire conţine doar câteva
oase de cal datate din neolitic şi nu rămăşiţele adevărate ale domnului valah. După opinia
reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locaţia mănăstirii
Comana, ctitoria voievodului.
Dracula
Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia lui Vlad
Drăculea, ci este o ficţiune ce se petrece în Transilvania şi Anglia secolului XIX. De pe urma
succesului romanului, Transilvania este asociată personajului fictiv Dracula.
Scriitorul britanic Bram Stoker putea uşor consulta la Royal Library din Londra câteva
din acele gravuri săseşti din secolul XV, ce se găseau şi în colecţiile de la British Museum, în
care Vlad Ţepeş este descris ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om şi un mare amator
de cruzimi. A avut probabil acces şi la cartea History of Moldavia and Wallachia a lui Johann
Christian Engel, care îl descrie pe Vlad Ţepeş ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil
ideia să ia prinţul Valahiei ca model pentru personajul său fictiv, Dracula. Unii istorici au
propus ideea că Stoker ar fi avut o relaţie de amiciţie cu un profesor maghiar de la
Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), şi este posibil ca
acesta să îi fi dat informaţii despre Vlad Ţepeş. Mai mult, faptul că Dr. Abraham Van Helsing
îl menţionează pe prietenul său Arminius în romanul din 1897 ca sursă a cunoştinţelor sale
11
despre Vlad al III-lea numit Dracula, pare să sprijine această ipoteză. Trebuie reţinut şi faptul
că aceasta pare să fie singura cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie
(1431-1476) şi mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a
folosit de surse folclorice, menţiuni istorice şi experienţe personale pentru a realiza un
personaj complex.
Pe de altă parte, merită menţionat faptul că detractorii politici principali ai lui Vlad - în
general saşii - se foloseau de sensul de diavol al cuvântului drac pentru a umbri reputaţia
voievodului. Astfel, asocierea dintre cele două sensuri ale cuvântului, dragon şi diavol, şi
porecla Drăculea dată lui Vlad al II-lea ar putea să explice de ce Vlad al III-lea Ţepeş a fost
asociat de către Bram Stoker cu vampirismul. Un important element simbolic al Ordinului
Dragonului, din care s-a inspirat Stoker pentru a-şi crea personajul demonic, era
îmbrăcămintea oficială a Ordinului - o capă neagră peste o haină roşie - ce era purtată doar
vinerea pentru a comemora Patimile lui Iisus Hristos. Tot Bram Stoker a avut ideia să
asociaze acestei legende europene un animal sud-american: liliacul hematofag zis Vampir
(Desmodus rotundus).
12
Bibliografie
* Denis Buican - Dracula şi avatarurile sale, Bucuresti, Scripta, 1993.
* Denis Buican- Metamorfozele lui Dracula, Bucuresti, Scripta, 1996.
* Neagu Djuvara -De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Editura Humanitas, ISBN 973-
50-0438-0
* Florin Andreescu - România - Vlad Ţepeş - Dracula, Editura Ad Libri
* Ileana Toma - Singurătatea lui Vlad Ţepeş, Editura Didactică şi Pedagogică, 2001.
* Florin Şperlea - De la Vlad Ţepeş la Ceauşescu, Editura Corint, 2001.
* Emil Stoian - Vlad Ţepeş - mit şi realitate istorică, Editura Albatros
* Radu Florescu - The Life and Times of the Historical Dracula, curs de istorie, 1988,
Boston College
13
* Radu Florescu şi Raymond T. McNally - Dracula - Prince of Many Faces; His life and
His Times, Back Bay Books, Little, Brown and Company, New York / Boston, ISBN 0-316-
28655-9 (cartonată) şi ISBN 0-316-28656-7
14