BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

of 28 /28
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE ISTORIE FILOSOFIE GEOGRAFIE MASTER CERCETAREA ŞI CONSERVAREA MĂRTURIILOR ISTORICE REFERAT ISTORIOGRAFIE MEDIEVALĂ ROMÂNEASCĂ SEMESTRUL II COORDONATOR ŞTIINŢIFIC, CONF. UNIV. DR. STELUŢA CHEPTEA MASTERAND, MIRA (BALAŞ) FLORENTINA CLAUDIA AN UL I

Transcript of BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Page 1: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE ISTORIE FILOSOFIE GEOGRAFIE

MASTERCERCETAREA ŞI CONSERVAREA MĂRTURIILOR ISTORICE

REFERAT

ISTORIOGRAFIE MEDIEVALĂ ROMÂNEASCĂ

SEMESTRUL II

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC, CONF. UNIV. DR. STELUŢA CHEPTEA

MASTERAND, MIRA (BALAŞ) FLORENTINA CLAUDIA

ANUL I

CRAIOVA2008

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Page 2: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

FACULTATEA DE ISTORIE FILOSOFIE GEOGRAFIEMASTER

CERCETAREA ŞI CONSERVAREA MĂRTURIILOR ISTORICE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC, CONF. UNIV. DR. STELUŢA CHEPTEA

MASTERAND,MIRA (BALAŞ) FLORENTINA CLAUDIA

ANUL I

CRAIOVA2008

VLAD AL III-LEA BASARAB (ŢEPEŞ)

1

Page 3: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Vlad Ţepeş este una din figurile voievodale controversate ale istoriei noastre medievale. Situându-se între legendă şi adevărul istoric, supranumit Ţepeş- de la principala pedeapsă pe care o utiliza, tragerea în ţeapă- era fiul lui Vlad Dracul şi nepotul direct al lui Mircea cel Bătân.

În copilărie şi o parte din adolescenţă este ostatic la turci, împreună cu fratele său, Radu cel Frumos.

Urcarea pe tron a lui Vlad Ţepeş a coincis cu o faptă sângeroasă ce se va răsfrânge asupra sa: uciderea lui Vladislav al II-lea de către unii boieri trădători. După unii autori, fără a exista certitudine, se pare că Vlad Ţepeş, deşi nu a luat parte, a ştiut totuşi de ce se plănuia şi nu s-a preocupat să împiedice crima.

După trei ani de domnie, Vlad Ţepeş îşi consolidase suficient situaţia situaţia şi de aceea a găsit de cuviinţă să-şi declare independenţa. În 1459 el se hotărăşte să nu mai plătească haraci turcilor, încredinţat fiind că se va putea bizui la nevoie pe sprijinul lui Ştefan cel Mare şi al lui Matei Corvin.

Independenţa sa nu era însă împărtăşită de toţi boierii, o parte dintre ei fiind aserviţi turcilor din laşitate şi comoditate. Mai mult, ei unelteau cu uniii târgoveţi pieirea domnului, reuşind chiar să-l ucidă pe fratele acestuia, Mircea (născut în 1428-1429 la Sighişoara). Pedeapsa ce o va aplica Vlad boierilor era concepută într-un stil propriu, ce-i va îngrozi pe contemporani.

De fapt, domnul va încerca să remedieze starea de lucruri existentă prin pedepsele administrate, bazându-se pe în acest sens pe latura spectaculoasă a acestora, menită să trezească sentimente de frică. Bun psiholog, se va dovedi în final că şi-a atins scopulpropus, restabilind respectarea ordinii în ţară. În privinţa mijloacelor alese, acestea au fost mult discutate, dar trebuie să ţinem seama în aprecierea lor de perioada la care ne referim şi de moravurile nu mai puţin crude. La curţile din Apusul Europei, lucrurile nu difereau câtuşi de puţin. Constantin C. Giurescu aprecia: ”...în întreaga Europă, exista în vremea aceea o atmosferă de cruzime, că Vlad Ţepeş n-a întrecut în privinţa aceasta pe alţi monarhi ai veacurilor XV şi XVI”.

Vlad Ţepeş urmărea, printre altele, să-şi asigure adepţi şi slujitori fideli printre boieri, pentru a-şi putea traduce în fapt politica sa de independenţă faţă de turci.

Mahomed al II-lea i-a cerut în iarna anului 1461-1462 tributul neplătit de trei ani şi în plus 500 de copii pentru corpul de ieniceri. Mai mult, domnul trebuia să se prezinte personal cu tributul în faţa Porţii.

2

Page 4: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Vlad Ţepeş a respins însă cerea turcilor şi după unele mărturii, ar fi bătut în cuie turbanele pe capetele trimiţilor otomani, lăsându-i doar pe câţiva în viaţă, ca să povestească sultanului cele întâmplate. Vrând să evite o acţiune militară şi bazându-se pe unii boieri simpatizanţi de la curte, turcii au pus la cale prinderea în cursă a Domului. Planul a fost însă dejucat şi Hamza Paşa, conducătorul garnizoanei de la Nicopole, împreună cu adjunctul său Catavolinos şi întreaga trupă de otomani a fost prinsă de oastea română şi din ordinul domnitorului, au fost traşi în ţeapă. Acest procedeu crud de execuţie nu aparţinea lui Vlad Ţepeş, după cum s-ar crede, ci turcilor, care îl foloseau pe scară largă, aşa cum romanii cu secole în urmă aplicau crucificarea iar maghiarii tragerea pe roată.

În primăvara anului următor, sultanul Mohamed al II-lea cuceritorul Constantinopolului, în fruntea unei armate de aproximativ 60 000 de oameni, şi-a făcut apariţia la Dunăre, într-o expediţie de pedepsire a lui Ţepeş. Domnitorul român îi opunea cam 30 000 de ostaţi şi conştient de disproporţia în care se situa, s-a angajat într-un război de hărţuire. Forţând trecerea Dunării pe la Vidin, oastea turcească a început înaintarea prin Ţara Românească îndreptându-se spre cetatea de scaun de la Târgovişte, trecând prin Clafat- Craiova- Slatina- Târgovişte. În noaptea de 16 spre 17 iunie, spun cronicile, a avut loc un atac al oastei muntene ce viza uciderea sultanului. A fost un măcel groaznic în care au pierit mulţi turci. Sultanul Mahomed şi-a abandonat armata, care bântuită de ciumă şi decimată de lipsită de hrană şi apă şi mai ales de atacurile neaşteptate ale muntenilor, în cele din urmă s-a retras.

Otomaniii l-au lăsat la Brăila pe Radu cel Frumos, sub protecţia unei flote şi a unor detaşamente speciale, cu gândul de a se folosi de unii boieri trădători care să-l ucidă pe Vlad Ţepeş. Trădarea boierilor se impunea ca soluţie unică. Mai mult, la acesta, s-au adăugat şi uneltirile saşilor ardeleni care plănuiseră nişte pretinse scrisori pe care Ţepeş le-ar fi adresat sultanului şi prin care îl implora să-i redea tronul, urmând ca în schimb să-l captureze pe Matei Corvin şi să-l predea turcilor. Regele ungar se afla la Braşov în luna octombrie şi saşii i-au prezentat scrisorile falsificate, pretinzând că le-au găsit asupra unor curieri ai lui Vlad Ţepeş. Regele maghiar, care legase prietenie cu Vlad şi Ştefan în tinereţe, s-a comportat în mod deplorabil. I se ivise un prilej nesperat pentru a ieşi dintr-o siutaţie dificilă: papa Sixtus îi trimisese 93 000 de ducaţi aur, la fel şi Veneţia, pentru a-l ajuta pe Vlad Ţepeş în lupta contra turcilor, dar Matei îi risipise şi nu putea justifica fapta.

Prefăcându-se că nu observă falsurile grosolane ale scrisorile plăsmuite de saşi, la întâlnirea pe care a avut-o cu Vlad Ţepeş a dat

3

Page 5: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

ordin ca acesta să fie arestat şi închis. Viteazul domn a stat închis la Bude şi apoi la castelul Vişegradtimp de 12 ani. Abia în 1476, cu spijinul lui Ştefan cel Mare, reuşeşte să ocupe din nou tronul ţării.

Sfârşitul era însă aproape: revenit pe neaşteptate cu ajutor turcesc, fostul domn Basarab Laiotă l-a surprins pe Ţepeş care avea în jurul său o gardă de numai 200 de moldoveni lăsaţi de ştefan cel Mare şi fiind trădat de boieri, este ucis într-o zi rece de iarnă a anului 1476 (sau 1477).

Existenţa lui Vlad Ţepeş nu a fost trecută cu vederea de cronicarii şi istoricii care s-au ocupat cu studiul acelei perioade de timp. Ca şi în cazul altor domnitori de altfel (cum ar fi de exmplu Alexandru Lăpuşneanu) s-au emis păreri diferite şi chiar contradictorii asupra personalităţii sale.

Unii istorici au făcut din Vlad Ţepeş un domnitor însetat de sânge, de jaf şi de răzbunare pe boieri şi turci, iar alţii au mers până la a deforma istoriaşi a-l transforma într-un ...vampir.

Cum s-a ajns aici? Un scriitor englez, membru al unei societăţi esoterice, Bram Stoker, a scris în 1897 un roman intitulat „Dracula”. Acţiunea acestui roman deosebit de popular în lumea anglo-saxonă, se petrece în Transilvania. Autorul separe că şi-a cules informaţiile de la biblioteca de pe lângă „British Museum” din Londra şi a consultat hărţi şi cărţi de călătorii despre Transilvania, iar după alte surse, de la un profesor maghiar, Arminius Vambery. În acest roman, Dracula, secui de origine, este un mare ostaş, un mare om de stat, un alchimist, inteligent.

Cartea a fost tipărită în decursul anilor în peste 20 de ediţii şi continuă să fie reeditată şi azi, numărul exmplarelor fiind de ordinul milioanelor. De asemenea, în Occident au fost realizate sute de filme inspirate în general din subiectul cărţii lui Stoker.

Reluând firul istoriei, vedem că Vlad Ţepeş s-a dovedit a fi un veritabil bastion în calea expansiunii otomane. Renumele de care se bucura în lumea catolică a occidentului a deranjat pe mulţi, stârnind gelozia şi ura, chiar a unora care s-au numit prieteni. Deacea, difuzarea acestei sângeraose imagini a domnitorului trebuioa căutată înperioada de detenţie a acestuia la curtea regelui Ungariei. Legendele săseşti erau deja create şi circulau, dar fără anvergură europeană, pe care urma să o capete ulterior. Ceea ce a dat amploare circuaţiei lor a fost necesitatea curţii din Buda de a-şi justifica faţă de papalitate şi faţă de Europa gestul de neînţeles. Matei Corvin participase la detronarea unui mare şi glorios adversar al turcilor şi el trebuia să dea o explicaţie. Acestă explicaţie a fost căutată şi în legendele săseşti. Ele au fost traduse în latineşte şi difuzate în toată Europa Evului Mediu. Severitatea lui Vlad ţepeş era o

4

Page 6: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

bună „mască” pentru gestul politic al lui Matei Corvin. Curtea din Buda a prezentat sistematic şi deformat pe toate căile diplomatice şi nediplomatice, pe cale le aveau la îndemână imaginea pe care politica ei de curte o cerea.

Şi pentru că am vorbit de legende, este locul să subliniem faptul că au mai circulat şi altele din care se figura domnitorului român se desprinde cu totul altfel. De exemplu, din cronicile turceşti, cronici oficiale, de curte, răzbate admiraţia faţă de calităţile excepţionale ale lui Vlad Ţepeş. Cronicile bizantine îl prezintă pe Vlad Ţepeş cu admiraţie, domnitorul având o mare popularitate la popoarele din sudul Dunării, ocupate de turci.

O cronică în slavonă indică acelaşi ecou favorabil al acţiunilor lui Ţepeş şi înfăţişează un portret maiestuos al voievodului. Această versiune a circulat intens în Rusia medievală, deşi avea originea în teritoriul dunărean. Deci, nici aici portretul lui Vlad Ţepeş nu confirmă figura draconică şi vampirică schiţată de saşi în pamfletele lor şi accentuată până la fantastic de Bram Stoker şi urmaşii lui contemporani. Vlad Ţepeş era o figură legendară pozitivă la sudul dunării şi în sudul Rusiei.

Dacă totuşi aceste legende obiective şi favorabile lui Vlad Ţepeş au fost întrecute de cele din surse maghiare şi săseşti, aceasta se datoreşte unui proces propagandistic dirijat, prin „tiraj” şi „reclamă”. Cruzimea lui Ţepeş în formele ei exorbitante este o simplă diversiune politică.

Nu putem trece sub tăcere că s-au scris şi cărţi obiective, cum ar fi cazul istoricului italian Gianfranco Girando, care a publicat la Veneţia, în anul 1972, o reuşită lucrare despre domnul Ţării Româneşti: „Drakula”. Contributi alla storia delle idee politiche nellʼEuropa orientale alla svolta del XV secolo”. Prin documentaţie şi prin seriozitatea prezentării lucrării, ea poate fi considerată, alături de comunicarea lui Gr. Nandriş şi de recenzia apărută în revista „Mioriţa”- Noua Zeelandă, 1972, la lucrarea lui Gabriel Ronaz- „The Dracula Myth” (Mitul lui Dracula), un răspuns dat celor care în căutarea de elemente senzaţionale, au denaturat numele şi faptele marelui voievod.

În limba română, ca lucrare de referinţă este lucrarea lui Radu Ştefan Ciobanu, „ Pe urmele lui Vlad Ţepeş” (1979).

Personalitatea lui Vlad Ţepeş nu a fost trecută cu vederea nici de cronicarii şi istoricii care s-au ocupat cu studiul şi descrierea domniei sale.

5

Page 7: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Caracterul său a fost foarte discutat, atunci ca şi acum. Păreri diferite şi chiar contradictorii au existat şi există asupra personalităţii acestui voievod.

Lăsând la o parte legendele săseşti, răspândite apoi în occident prin filiaţia maghiară care, după cum am văzut fac din el un vampir, există şi autori români care îl prezintă pe Vlad Ţepeş drept o „fiară însetată de sânge” (Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Gane).

Atunci când încercăm să interpretăm unele decizii ale domnitorului trebuie să avem în vedere şi condiţiile istorice în care a venit la domnie Vlad Ţepeş.

Timp de aproape un secol s-a dus o luptă permanentă pentru tronul ţării Româneşti şi pentru stingerea unei vechi lupte familiale între urmaşii celor două ramuri de voievozi basarabi: fiii şi nepoţii lui Mircea cel Bătrân (1386), cu fiii şi nepoţii lui Dan I (1385- 1386). Vrăjmăşia pare a fi început după moartea lui Radu (1385). Mircea cel Bătrân succede rapid fratelui său mai mare, Dan I, răpus într-o înfruntare obscură de arme. Timp de 32 de ani, cât durează domnia lui, urmaşii lui Dan I, adăpostiţi în Ardeal şi la curtea lui Sigismund de Luxemburg nu îndrăznesc să-şi revendice drepturile asupra Munteniei. Abia după ce fiul şi asociatul la domnie al lui Mircea, Mihai I-ul moare într-o bătălie cu turcii în anul 1420, iar pe tron se urcă un bastard al lui Mircea, Radu Prasnaglava, Dan al II-lea, sprijinit de Sigismund, reuşeşte să-l înlăture pe vărul său şi domneşte şi el cu întreruperi 10 ani. Acest Dan al II-lea moare în anul 1431 în condiţii obscure.

Coroana Ţării Româneşti trece din nou asupra urmaşilor lui Mircea. O poartă Alexandru Aldea, Vlad Dracul. Cu acest din domnitor, conflictul dintre Drăculeşti şi Dăneşti capătă un ecou istoric mai amplu şi mai sângeros. Îl păstrează aproape toate cronicile şi însemnările vremii: bizantine, maghiare, sârbeşti, italieneşti, polone şi chiar turceşti. Fiul lui Dan al II-lea, Vladislav al II-lea sau Danciul, vine din Transilvania împreună cu Iancu de Hunedoara şi-l ucide pe Vlad Dracul şi pe fiul cel mare al acestuia, Mircea. Timp de zece ani deţin tronul Dăneştii.

În anul 1456, lupta dintre cele două ramuri ale Basarabilor revine şi cu mai multă intensitate. Vlad Ţepeş, Drăculesc prin tată, Muşatin adevărat prin mamă şi Basarab autentic prin bunicul său Mircea, ucide la a doua venire pe tron pe Vladislav al II-lea şi câţiva ani mai târziu pe fiul acestuia, Dan al III-lea sau Dan cel Tânăr, adăpostit şi protejat tot în Ardeal.

Vrăjmăşia dintre Drăculeşti şi Dăneşti va continua, mai estompată şi în deceniile următoare, sfâşiind inutil ţara şi servind desigur doar intereselor politice şi econimice ale unei părţi din bierimea română,

6

Page 8: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

împărţită la rândul ei în partide cu hotărâtoare simpatii şi duşmănii interne, cu aseviri şi ploconiri externe, când faţă de tureci, când faţă de adversarii acestora.

Cam acesta ar fi, într-o succintă prezentare contextul în care a început şi s-a derulat domnia lui Vlad Ţepeş. Pentru o cât mai obiectivă analiză a cruzimii domnitorului, era necesar să evidenţiem faptul că exista o veche duşmănie între cele două ramuri de Basarabi, soldată cu asasinate când de o parte când de cealaltă, sub motivul răzbunării şi urmărindu-se în acelaşi timp tronul Ţării Româneşti.

Boierimea din preajma tronului era interesată în acestă vrajbă, o întreţinea şi trăgea foloase de pe urma ei. Vlad Ţepeş era conştient de rolul jucat de marii slujitori, de „fidelitatea” lor şi pentru a nu risca, nu a stat la îndoială să pună capăt stării de lucruri.

Crima reprezenta un lucru obişnuit, care se încadra în moravurile vremii. Să nu uităm că în toată Europa exista pe atunci o atmosferă de cruzime, iar Vlad Ţepeş n-a întrecut, în privinţa aceasta, pe alţi monarhi ai secolelor al XV-lea şi al XVI-lea, de la Parisul lui Ludovic al XI-lea, până la Moscova lui Ivan cel Groaznic.

Execuţiile ordonate de Ţepeş serveau drept exemplu pentru toţi aceia care vroiau, sub o formă sau alta, să tulbure ordinea în stat. Măsurile de pedepsire ale lui Vlad Ţepeş au fost aspre dar ele nu au constituit decât o adaptare la vremurile extraordinare prin care treceau ţara şi poporul său. Domnul a înţeles că justiţia feudală trebuia să fie un spectacol pentru mulţime, pentru că în mintea şi inima acesteia imaginea pedepsei trebuie să se imprime atât de puternic încât să transmită tuturor un sentiment de groază.

Dintre toate pedepsele folosite în caea vreme, spectacolul tragerii în ţeapă era senzaţional. Ţepeş ştia bine acest lucru şi a folosit această metodă, care nu era nouă sau unică pentru acele timpuri. Elementul nou adus de el a constat în aplicarea pedepsei în masă, după vină, fără nici un fel de favoruri, a tuturor vinovaţilor. Poate de aici să-i fi provenit şi renumele deosebit.

Măsurile aspre ale lui Ţepeş au adus ordine şi bunăstare în ţară. Ele nu au fost determinate de cruzime, ci numai de spiritul de dreptate şi de dorinţa de a-şi ridica ţara, pe care o găsise în ruină, bântuită de tâlhari, de bandele înarmate ale boierilor, aflaţi în permanente şi iraţionale războaie feudale, de cetele prădalnice ale deliilor şi acângiilor otomani.

Cum îl descriau contemporanii pe Vlad Ţepeş? „Nu foarte înalt de statură, dar foarte vânjos şi puternic, cu înfăţişare crudă şi înfiorătoare, cu nasul acvilin, nările umflate, faţa subţire şi puţin roşietică, în care

7

Page 9: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

genele foarte lungi şi stufoase îi arătau ameninţători; faţa şi bărbia îi erau rase cu excepţia mustăţii. Tâmplele umflate sporeau volumul capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii laţi pe care cădeau plete negre şi cârlionţate”. Aşa l-a descris unmartor al timpului, Nicolae de Moudrussa, nunţiu papal în Ungaria. Descrierea corespunde întocmai cu singurul portret autentic ce ne-a rămas de la Vlad Ţepeş. Acest portret se află la muzeul Castelui Ambros din Tirol.

Referindu-se la dublul aspect al firii domnitorului, orgoliu şi cruzime, Dimitrie Bolintineanu comentează prin prisma istoricului îmbinarea dintre cele două.: „ el nu ştia să corupă. Corupţia o respingea: tirania lui era onestă. El voia să insulfle spaima: ucidea . Ţepeş era prea mândru ca să corupă oamenii. Viaţa lui o voia strălucită, tronul său înconjurat de mărire. Mijlocul de a ajunge acolo, era de a inocula spaima(...). El nu credea nici în legătura ce se face între tron şi o partidă prin interesul comun de apărare a aceluiaşi principiu. Judeca pe oameni ca învăţătorii pe copii. Trebuia să-i înspăimânte. La el minciuna nu afla intrare. Pâra, intriga, calomnia, erau lovite cu moarte. Dacă unii din sfetnicii ar fi făcut o greşeală, îi punea în ţeapă. Vlad Ţepeş era feroce, dar avea ferocitatea leului. Ferocitatea leuluimete mai demnă decât blândeţea crocodilului. Cracodilul este laş”. Autorul scoate în evidenţă şi nu pune în discuţie unele laturi ale firii domnului. Ştim că Vlad Ţepeş a avut audienţă la poporul său, că a fost urmat cu credinţă în luptă şi a fost regretat după moartea sa. Imaginea despre domnitorul Ţării Româneşti ne-o putem întregi şi din relatările menţionate de o povestire slavă: „ şi aşa de mult ura răul din ţara sa, că dacă săvârşea cineva vreun rău, fie hoţie sau tâlhărie sau vreo minciună sau nedreptate, acela nu era chip să rămână viu, fie că era boier mare, sau preot ori călugăr, sau om de rând, ba chiar dacă cineva ar fi avut mare bogăţie, nu putea să se răscumpere de la moarte. Şi atât de temut era, încât avea într-un loc un izvor al lui şi o fântână şi la această fântână şi la izvor veneau călători mulţi şi beau din fântână şi din izvor, pentru că apa era rece şi dulce. Iar el (Ţepeş) a aşezat la fântâna aceea, în loc pustiu, o cupă mare şi minunată din aur. Şi cine vroia să bea apă, trebuia să bea cu această cupă, nimeni n-ar îndrăznit s-o ia”.

Era popular, nu se izolase de popor şi vroia să întroneze pe orice cale ordinea ordinea în ţară în folosul celor mulţi. Cea mai bună dovadă a fost idealul său: independenţa ţării pentru care a sacrificat totul. Nu a urmărit dobândirea unei averi sau scopuri personale.

Vlad Ţepeş nu era un simplu condotier viteaz şi crud, însetat de glorie şi aur, ci un domn posedat de un singur ţel: să-şi apere hoatrele, libertatea, mândria. Şi pentru aceasta nu a ezitat să înlăture tot ce-i

8

Page 10: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

stătea în cale. Vlad Ţepeş a demonstrat că Mohamed al II-lea cuceritorul Constantinopolului nu este invincibil.

BIBLIOGRAFIE:

CARTI, STUDII, ARTICOLE SI EXTRASE

Le château de Chantilly, éd. A. Bourdier, Versailles, s.a.

Constituirea statelor feudale românesti, Ed. Academiei R. S. R., Bucuresti, 1980

Albescu Ion, Turnu Rosu, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1966

Andronic Al., Cercetari arheologice privind unele curti domnesti si cetati medievale din România, Extras din culegerea "Studii si articole de istorie" vol. XIII, p. 67-78, Bucuresti, 1969

Anghel Gh. si Berciu Ion, Cetati medievale din S-V Transilvaniei, Ed. Meridiane, Bucuresti,1968

Anghel Gh., Cetatile medievale din Transilvania, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1972

Barcaila Al., Cetatea medievala a Severinului. Început de cercetare arheologica, Ed. Cartea Româneasca, Bucuresti, 1937

Barnea I., Cernovodeanu I. si Preda C., Santierul arheologic Giurgiu, în “Materiale si cercetari arheologice”, IV, 1957

Bâzu Olga, Cantacuzino Gh. I., Date noi cu privire la un element din arhitectura cetatii Poenari, recent descoperit, în BMI, an XXXIX, nr.4, 1970

Berciu Ion, Popa Al. si Ursu Horia, Cetatea Alba-Iulia, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Berni Colas Hotzopoulos, Deux forts urbaines à Constantinoples pendant la fin du XIVe siècle et la premiere moitie du XVe siecle, Extras din RRH, tom XXI, nr. 1, p. 147-149, 1982

9

Page 11: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Biernacka-Lubanska Malgorzata, The Roman and Early Byzantine Fortifications of Lower Moesia and North Thrace, Ossalinskich, Wroclaw, 1982

Binder P., Antecedente si consecinte sud-transilvanene ale formarii Munteniei (sec. XIII-XIV) , în “Acta”, 1995

Biver, Paul, Histoire de chateau de Meudon, Jouve & Cie, Paris, 1923

Boase T.S.R., English Art (1100-1216), Oxford U.P., Oxford, 1953

Boerescu N., Cetatea Neamt, Ed. Saidman, Falticeni, 1906

Bratianu Gh. I., Formation de l'unité roumaine, Bucarest, 1943

Bratianu Gh. I., Traditia istorica despre întemeierea statelor românesti, Bucuresti, 1945

Bratianu Gh. I., Les Rois de Hongrie et les principautés roumaines au XIV-e siècle, în BSHAR, t. XXVIII/1, 1947

Bratianu Gh. I., Recherches sur Vicina et Cetatea Alba, Bucarest, 1935

Brieger, Peter, English Art (1216-1307), Oxford U.P., Oxford, 1957

Cantacuzino Gh. I., Elemente de character Bizantino-Balcanic în fortificatiile medievale din Tara Româneasca, în BMI, 1971, anul XL, nr. 3

Cantacuzino Gh. I., Cetatea Poienari, în SCIV, t. 2, 1971, nr. 2

Cantacuzino Gh. I., Cetatile medievale din Tara Româneasca. Secolele XIII-XVI, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981

Capatîna Dan, Cercetari arheologice la cetatea medievala de la Giurgiu, în SMMIM, nr. 16, 1983

Cernovodeanu P. I., Calatoria lui Pierre Lescalopier în Tara Româneasca si Transilvania la 1574, în SMIM, vol. IV, 1960

Cernovodeanu Paul I., Cetatea Giurgiului. Studiu istorico-militar, în “Studii si materiale de muzeografie si istorie militara”, 2-3, 1969-1970

Charalambos Bouras, The Impact of Frankish Architecture on Thirteenth-Century Byzantine Architecture, în “The Crusades from the Perspective of Byzantium and the Muslim World”, edited by Angeliki E. Laiou and Roy Parviz Mottahedeh, Dumbarton Oaks, Washington D.C., 1999

10

Page 12: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Chatelain André, Donjon roman de pays d'Ouest, Etude comparatif sur les donjons romans quadrangulaires de la France et de l'Ouest, Ed. Picard, Paris, 1973

Chihaia Pavel, Din cetatile de scaun ale Tarii Românesti, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1974

Chihaia Pavel, De la “Negru Voda” la Neagoe Basarab, Bucuresti, 1976

Chitescu L., O formatiune politica româneasca la nord si la sud de Muntii Fagaras în secolul al XIII-lea, în "RDI", 28, 1975

Chitescu L., Sion A., Cristocea Sp., Cercetarile arheologice efectuate la complexul de monumente feudale de la Cetateni jud. Arges, în CAMNI, VI, 1983

Chitescu L., Paunescu Anca, Cercetarile arheologice efectuate la complexul de monumente feudale de la Cetateni jud. Arges. Locuinta voievodala, în CAMNI, VIII, 1986

Chitescu L., Elemente definitorii ale centrului voievodal de la Cetateni puse în lumina de cercetarea arheologica a anilor din urma, în CAMNI, IX, 1992

Chitescu L., Cu privire la cetatile Moldovei în timpul lui Stefan cel Mare, Ed. Academiei R. S. R., Bucuresti, 1975

Ciobanu Radu Stefan, Cetatea Enisala, în BMI, XL, 1971, 1

Ciobanu Radu Stefan, Cetatea Hârsova, în BMI, XXXIX, 1970, 1

Ciobanu Maria, Moisescu Nicolae si Ciobanu Radu Stefan, Cetatea Poenari, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1984

Ciobanu Radu Stefan, Cetatea medievala Giurgiu de la Mircea cel Batrân la Vlad Tepes, în « Ilfov - File de istorie », Bucuresti, 1978

Constantinescu N. A., Cetatea Giurgiu - originile si trecutul ei, Extras din AAR seria II, tom XXXVIII, Memorile sectiunii istorice, Bucuresti, 1916

Constantinescu N. si Moisescu Cristian, Curtea domneasca din Târgoviste, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1965

Cosmuta Ermil, Cetatea Bran, Extras din B.M.M.N., nr. 5-6

11

Page 13: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Coulson, Charles, Castles in Medieval Society: Fortresses in England, France and Ireland in the Central Middle Ages, Oxford U.P., Oxford, 2003

Coventry, Martin, Castles of Scotland, Goblinshead, London, 1995

Creteanu R., Mentalités zonales vues à travers l'architecture fortifiée des pays roumaines, Ed. Academiei R. S. R., Bucuresti, 1983

Cucu A., Cetatea si harta cetatii Timisoara. Studiu tehnic si istoric, Ed. Minerva, Lugoj, 1931

Davidescu M., Cetatea Gradetului, comunicare la a II-a Sesiune stiintifica a muzeelor, Bucuresti, decembrie 1965

Davidescu M., Cercetarile arheologice din Ostrovul Banului-Golul-Gura Vaii (judetul Mehedinti), în RMM.MIA, XLVI, 1977, nr.1

Davidescu M., Monumente medievale din NV Olteniei, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1980

Davidescu M., Monumente medievale din Turnu-Severin, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1969

Davies, John, A History of Wales, Penguin, London, 1994

Debroje, Henry, En Touraine et sur les bords de la Loire (Châteaux et Paysages), B. Arthaud, Grenoble, 1929

Decei Aurel, L'invasion des Tatars de 1241-1242 dans nos régions de selon la Djamiot Tevarikh de Fazl ol-lah Rashid od-Din, în RRH, XII, 1973

Decei Aurel, Cetatea Salgo de la Sibiel (jud. Sibiu), Extras din anuarul Institutului de Istorie Nationala, vol. VIII, (1939 - 1942)

Djingov, G., Kaliakra, Sofia, 1979

Draghiceanu V., Cetatea si schitul lui Negru Voda, în BCM, V, 1912

Dragut V., Vechi monumente hunedorene, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Dragut V., Cetatea Sighisoarei, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Dumitru Tudor, Drobeta, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1965

12

Page 14: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Dumitru-Snagov Ion, Tarile române în sec. al XIV-lea. Codex Latinus Parisinus, Cartea Româneasca, Bucuresti, 1979

Ferent I., Cumanii si episcopia lor, Blaj, 1931

Fino, José Federico, Fortresses de la France médiévale. Constructions. Attaque. Défense. Ed. Picard, Paris, 1970

Floca Oct. si Bassa, Ben, Cetatea Deva, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1965

Gascar, Pierre, Chambord, C. J. Bucher AG, Zurich, 1965

Gebelin, François, Les châteaux de la France, P.U.F., Paris, 1962

Gheorghiu Teodor, Arhitectura medievala de aparare din România, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1985

Octavian Gies, Joseph; Gies, Frances, Life in a Medieval Castle, Thomas I. Crouwell Comp. Corp., New York, 1974

Gimpel, Jean, Constructorii goticului, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1981

Gimpel, Jean, Revolutia industriala în evul mediu, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1983

Giurescu C. Constantin, Târguri sau orase si cetati moldovene, Ed. Academiei R. S. R., Bucuresti, 1967

Grigoras N., Vechi cetati moldovene (originea lor), Tipografia Al. A. Terek, Iasi, 1946

Hasdeu B.P., San Giorgio si Calafato, în "Columna lui Traian", I, nr. 57, 1870

Hasdeu B.P., Negru Voda. Un secol si jumatate din începuturile Tarii Românesti, în “Etymologicum Magnum Romaniae”, vol.III, Bucuresti, 1976

Hasdeu Titus, Cetatea Bran, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Heitel Radu, Monumente medievale din Sebes-Alba, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1969

Heitel Radu, Cetatea din Cilnic, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Henegariu Ana Maria, Cetatea Bran, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1963

13

Page 15: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Holban M., Din cronica relatiilor româno-ungare în secolele XIII-XIV, Ed. Academiei R. S. R., Bucuresti, 1981

Horedt K., Unele aspecte ale colonizarii germane din Transilvania în prima jumatate a secolului al XIII-lea, în “Sub semnul lui Clio. Omagiu acad. prof. Stefan Pascu”, Cluj, 1974

Husar Al., Dincolo de ruine... Cetati medievale, Ed. Tineretului, Bucuresti, 1959

Iorga N., Les Châteaux occidentales en Roumanie, Ed. Datina Româneasca, Bucuresti, 1929

Iorga N., Studii istorice asupra Chiliei si Cetatii Albe, Bucuresti, 1899 - 1900

Iosipescu Sergiu, Repere militare ale istoriei romanitatii pontice, de la invazia mongola din 1241-1242 pâna la sfârsitul secolului al XIV-lea, comunicare la sesiunea “Pontica, 1979”

Iosipescu Sergiu, Balica, Dobrotita si Dancu, Ed. Militara, Bucuresti, 1985

Istrati Constantin, Despre cetatea Hunedoara, Ed. Socec. & Sfetea, Bucuresti, 1912

Lazar Ioachim, Roceanu Viorel si Evellei Laszlo, Castelul Corvinestilor. Hunedoara, Ed. Sport Turism, Bucuresti, 1976

Lazarescu C., Despre lupta din 1330 a lui Basarab voievod cu Carol Robert, în RI, XXI, 1935

Lecea Constantin, Cetatea de la Tâmpa de lânga Brasov si "catunul" de sub ea, Ed. Imprimeria Nationala, Bucuresti, 1944

Lepage, G.G., Castles and Fortified Cities of Medieval Europe. An Illustrated History, McFarland & Co., Edinburgh, 2002

Lepedatu Al., Cetatea Suceava, Ed. "Gutemberg" Joseph Gobl., Bucuresti, 1914

Lepedatu Al., Cum s-a alcatuit traditia nationala despre originile Tarii Românesti, în AIINC, II, 1923

Libal, Dobroslav, Châteaux forts & fortifications en Europe du Ve au XIXe siècle, Ars Mundi, 1993

14

Page 16: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Liddiard, Robert, Anglo-Norman Castles, Boydell & Brewer, London, 2003

Lupas I., Atacul regelui Carol Robert contra lui Basarab cel Mare. 1330 (Lupta de la Posada), în ACMI, Sectia Transilvania, 1930-1931

Lupu Nicolae, Cetatea Sibiului, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Marinescu C., Înfiintarea mitropoliilor în Tara Româneasca si în Moldova, în AARMSI, s.III, t.II, 1924

Mark, Witthow, Rural Fortifications in Western Europe and Byzantium, Tenth to Twelth Centurys, sine editore, London, 1994

Matei Mircea D. si Emandi Emil I., Cetatea de scaun si curtea domneasca din Suceava, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1988

McNeill, Tom, Castles in Ireland, Routledge, London, 1997

Mendrea Sandu, Bran, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1977

Mihai Emil, Castelul Bran. Scurta privire istorica, Bucuresti, sine editore., 1957

Minea Ilie, Grigoras N. si Cojoc Gh., Din trecutul cetatii Neamt. În legatura cu campania noastra de sapaturi din vara anului 1939, Ed. Pres Buna, Iasi, 1940

Moga Vasile, De la Apulum la Alba-Iulia. Fortificatiile orasului, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1987

Nagler Th., Asezarea sasilor în Transilvania, Studii, Bucuresti, 1981

Onciul D., Radul Negru si originile Principatului Tarii Românesti, în “Originile Principatelor Române”, Bucuresti, 1899

Oprescu George, Biserici-cetati ale sasilor din Ardeal, Ed. Academiei R.P.R., Bucuresti, 1956

Paclisanu Zenovie, Vechile districte românesti de peste munti, Ed. Imprimeria Nationala, Bucuresti, 1943

Panaitescu P.P., Mircea cel Batrân, sine editore, Bucuresti, 1944

Papacostea Serban, Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciata si imperiul mongol, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1993

15

Page 17: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Papacostea Serban, Geneza statului în evul mediu românesc. Studii critice, Cluj-Napoca, 1988

Petrescu-Dâmbovita Mircea si Teodor Dan Gh., Sisteme de fortificatii medievale timpurii la est de Carpati. Asezarea de la Fundul Hertii (jud. Botosani), Ed. Junimea, Iasi, 1987

Popa Radu, La începuturile evului mediu românesc. Tara Hategului, Bucuresti, 1988

Popa Radu, Tara Maramuresului în veacul XIV, Bucuresti, 1970

Popa Radu, La porte nord de la fortification byzantine du Xe de Pacuiul lui Soare et ses rélations avec l'architecture militaire byzantine, Editions de l'Academie Bulgaire de Sciences, Sofia, 1970

Popa Al. si Berciu Ion, Cetatea Alba-Iulia, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1962

Popa Radu, Cetatea Neamt, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Prahoveanu Ioan, Cetatea Bran. 600 de ani de atestare documentara, Ed. Academiei R. S. R., Bucuresti, 1977

Prosper, Merimée, Studii asupra artelor din Evul Mediu, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1980

Puscariu Ioan, Cetatea Neamtului dela Podul Dambovitei in Muscel, în AARMSI, seria II, t. XXX, 1907-1908

Ritter, Raymond, L'architecture militaire du Moyen Age, Ed. Fayard, Paris, 1974

Romstorffer, Cetatea Sucevei descrisa pe temeiul propriilor cercetari facute între 1895-1904, Ed. C. Gobl, Bucuresti, 1913

Rosetti D.V., Santierul arheologic Cetateni, în Materiale, VIII, 1962

Rosetti D.V., Raport preliminar asupra cercetarilor arheologice întreprinse la complexul de monumente feudale de la Cetateni-Arges în anul 1965, în Mon.Ist., 3, 1969

Rusu Andrei Adrian, Bibliografia fortificatiilor medievale si premoderne din Transilvania si Banat, Ed. Banatica, Resita, 1996

16

Page 18: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Rusu Andrei Adrian, L'etude des Châteaux en Transilvanie; la castellologie roumaine a l'epoque du romantisme, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti, 1979

Sacerdoteanu A., Marea invazie tatara si sud estul european, Bucuresti, 1933

Sacerdoteanu A., Guillaume de Rubrouck et les Roumains au milieu du XIIIe siècle, Paris, 1930

Scobeltzine, André, Arta feudala si rolul ei social, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1979

Slapac Mariana, Cetatea Alba, Chisinau, 2000

Snagov-Dumitru Ion, Tarile române în secolul al XIV-lea. Codex Latinus Parisinus, Ed. Cartea Româneasca, Bucuresti, 1979

Spinei Victor, Contributii la istoria spatiului est-carpatic din secolul al XI-lea pâna la invazia mongola din 1241, în « Memoria Antiquitatis », VI-VIII, 1974-1976, Piatra Neamt, 1981

Stoicescu N., Bibliografia localitatilor si monumentelor feudale din România, Craiova, 1970

Suciu Coriolan, Dictionarul istoric al localitatilor din Transilvania, Bucuresti, 1968

Sullivan, Denis F., Siegecraft. Two Tenth-Century Instructional Manuals by "Heron of Byzantium", Dumbarton Oaks, Washington D.C., 2000

Theodorescu Razvan, Bizant, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românesti (secolele X-XIV), Bucuresti, 1974

Vatasianu Virgil, Istoria artei feudale în tarile române, Bucuresti, 1959

Velescu O., Cetati taranesti din Transilvania, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1964

Velescu O., Castelul de la Hunedoara, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Vieux Maurice, Lumea constuctorilor medievali, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1981

Viollet-le-Duc, Dictionnaire raisonné de l'architecture française de XIe à XVIe siècle, B. Bance Editeur, Paris, 1854-68 (10 vol.)

Viollet-le-Duc, Histoire d'une fortresse, Paris, 186017

Page 19: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Warner, Philip, The Medieval Castle: Life in a Fortress in Peace and War, Penguin. London, 2001

Westrop, Thomas Johnson, Types of the ring-forts remaining in castern la Clare, Cullaunaud Clasmey, Bradford, 1913

Xenopol A. D., Întemeierea tarilor române, în RIAF, 3, vol.5, 1885

18

Page 20: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Biliografie critică:

Andreescu, Ştefan, En marge des report de Vlad lʼ Empaleuravec lʼ Empire ottoman, Bucureşti, 1976.

Idem, Vlad Ţepeş (Dracula) între legendă şi adevăr istoric, Bucureşti, 1976.

Bogdan,I., Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui, Bucureşti, 1896.

Idem, Documente privitoare la relaţiile Ţăriii Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec XV şi XVI, Bucureşti, 1905.

Idem, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, Ed. Revăzută şi completată de P. P. Panaitescu, bucureşti, 1959.

Bonfini, A., Rerumtungaricarum decades, Lipsiac, 1771. Cantacuzino, C. I., Cetatea Poienari (sec XV-XVI),

Bucureşti, 1971. Cazacu, Matei, Vlad Ţepeş, eraou de epopee, Bucureşti,

1970. Campania, Barbu, T., Complotul boierilor şi „răscoala” din

Ţara Românească din iulie- noiembrie, 1462, Bucureşti, 1954. Idem, Victoria oştirii lui Ţepeş asupra sultanului Mehmed al

II-lea (cu prilejul împlnirii a 500 de ani), Bucureşti, 1962. Chalcondil, Laonic, Expuneri istorice, ed. V. Grecu,

Bucureşti, 1959. Dragomir, Silviu, Documente noi privitoare la relaţiile Ţării

Româneşti cu Sibiul în secolii XV şi XVI, Bucureşti, 1927. Florescu, Radu, Mc. Nallz R. T., Dracula. A biography of

Vlad the Impaler, 1431-1476, New York, 1973. Ghibănescu, Gh., Vlad Ţepeş, studiu critic, 1897. Giraudo, Gianfranco, Drakula, Contributi alla storia delle idee

politiche nellʼ Europa Orientale alla avolta del XV secolo, Veneţia, 1972. Giurescu, Constantin C., O biserică a lui Vlad Ţepeş, la

Târgşor, Bucureşti, 1924. Idem, Viaţa şi faptele lui Vlad Ţepeş sau Draculea, 1968. Guboglu, Mihail, Vlad Ţepeş şi Mehmed al II-lea, în lumina

cronicilor turco-bizantine, Bucureşti, 1976. Gϋndische, Gustav, Cu privire la relaţiile lui Vlad Ţepeş cu

Transilvania, în aniii 1456-1458, Bucureşti, 1963. Ionaşcu, I., Mănăstirea Târgşor, un fost metoh al spitalului

Pantelimon, Bucureşti, 1938. Iorga, N., Îndreptări şi întregiri în istoria românilor, după acte

descoperite în arhivele săseşti, Bucureşti, 1905.19

Page 21: BIBLIOGRAFIE VLAD TEPES

Idem, Cronica lui Vavrin şi românii, 1927. Karadja, C., Incunabulele povestind despre cruzimile lui Vlad

Ţepeş, în Omagiu lui Nicolae Iorga, Cluj, 1931. Lapedatu, Al., Mănăstirea Comana, 1908. Manolescu, Radu, Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei cu

Braşovul (secolele XIV-XVI), Bucureşti, 1965. Minea, I., Vlad Dracul şi vremea sa, Iaşi, 1928. Năsturel, P. Şt., Vlad lʼ Empaleur libérateur de Hârşova et de

Ruse 1462, 1970. Papacostea, Şerban, Cu privire la geneza şi răspândirea

povestirilor scrise despre faptele lui Vlad Ţepeş, 1966. Ronay, Gabriel, The truth about Dracula, New York, 1972. Rosetti, Dinu, V., Unde este mormântul teribilului domnitor?,

Bucureşti, 1973. Stoicescu, Nicolae, Vlad Ţepeş, Bucureşti, 1979. stoide, C., Contribuţii la studiul istoriei Ţării Româneşti între

aniii 1447 şi 1450, Iaşi, 1973. Şerban, C., Relaţiile lui Vlad Ţepeş cu Transilvania şi

Ungaria, Bucureşti, 1976. Ştefănescu, Ştefan, Ţara Românească de la Basarab I

„Întemeietorul” până la Mihai Viteazul, Bucureşti, 1970. Tocilescu, Grigore, 534 documente istorice slavo-române

din Ţara Românească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul, 1346-1603, Bucureşti, 1931.Xenopol, A. D., Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. a IV-a, II, De la întemeierea Ţărilor Române până la moartea lui Petru Rareş 1546, text stabilit de N. Stoicescu şi maria Simionescu, note, comentarii, prefaţă, indice şi ilustraţia de Nicolae Stoicescu, Bucureşti, 1986.

20