UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

Cadru didactic: Student:

Conf. Dr. Poroch Maria Samoilă Ana Maria

Program de studii:

CEPA III 2D

2014

1 | P a g e

Introducere

Vitaminele sunt substanţe cu mare rol in sănătate şi in boli. Descoperirea lor reprezintă un moment important,fiindcă au fost inţelese multe mecanisme de imbolnăvire şi o serie de posibilitaţi privind ameliorarea sau însănătoşirea.

Vitaminele sunt miracol si sănătate, iar importanţa descoperirii lor rezultă si din faptul că toată lumea, şi fiecare in parte, ştie câte ceva despre ele.

Pentru buna funcţionare a organismului şi menţinerea sănătaţii, vitaminele sunt substanţe necesare în cantitaţi mici sau foarte mici – zilnic câteva miligrame sau micrograme.

La copii si adolescenţi unele stimulează creşterea, în special în înalţime. Intervin şi ân reglarea metabolismului şi a unor funcţii ale organelor şi ale sistemelor din organism. Au relaţii funcţionale cu glandele endocrine sau îndeplinesc şi acţiuni specifice fiecărei vitamine ceea ce face, în caz de carenţa sau de exces vitaminic, să apară boli sau tulburări caracteristice.

Se cunosc 24 de vitamine clasificate în: vitamine liposolubile ( A, D, E, F, K) şi vitamine hidrosolubile cu două grupe : 1) grupa B cu 17 vitamine; 2) grupa C cu două vitamine.

Organismul omului le primeşte prin alimente din regul animal sau vegetal fie ca vitamine active, fie ca provitamine ( substanţe care în organism sunt transformate în vitamine).

2 | P a g e

Prepararea culinară (fierbere,coacere), modul de păstrare a alimentelor (expunere la lumină sau frig ) pot să distrugă până la 40- 50 % din unele vitamine.

În organismul omului sănătos, provitamina D inactivă din piele,sub acţiunea razelor ultraviolete solare,este transformată în vitamină activă.

Mici cantităţi din vitaminele K, F şi unele din grupa B sunt sintetizate prin acţiunea florei microbiene din intestin ( enterosinteza). Dar sinteza nu acoperă necesarul vitaminic, nici nu este constantă ( în caz de lipsă de expunere la razele ultraviolete solare şi de consum de antibiotice cu spectru larg sau/şi de sulfamide care distrug bacteriile vitamino-transformatoare).

Importanţa Vitaminelor

Alimentele îşi îndeplinesc rolul în organism printr-o serie de factori nutritivi sau trofine pe care îi conţin.

Acestia sunt: proteinele, lipidele, glucidele, sărurile minerale, apa si vitaminele. Unele dintre aceste trofine (glucidele, lipidele si proteinele) sunt folosite in special la producerea de energie pentru organism, dar pot îndeplini şi funcţie plastică,de formare şi de regenerare a ţesuturilor uzate.

Mineralele si vitaminele au rol de a stimula şi a face ca transformările să meargă într-un singur sens, favorabil sănătaţii omului. Pentru acest motiv au fost denumite si biocatalizatori.

3 | P a g e

Între diferitele trofine există o anumită interdependenţă. Folosirea unora este condiţionată de prezenţa altora. Excesul uneia poate prejudicia utilizarea alteia.

Utilizarea insuficientă a vitaminelor determină o modificare pronunţată a activitaţii organismului, tulbură metabolismul, micsorează capacitatea de muncă, provoaca repede oboseală, duce la slăbirea generală.

Nomenclatura şi clasificarea vitaminelor

Termenul de vitamină ( in limba latina vita=viată, vitamina = amina vietii) a fost introdus in 1911 de către Funk ( biochimist polonez stabilit in SUA) cu semnificaţia “ amine care participă la secretul vieţii”.

Datorită structurii chimice diferite de la o vitamină la altă a diverselor lor proprietăţi fizico-chimice şi biologic, definiţia dată de Funk este simpla, incompletă.

Dintre definiţiile date până în prezent acestor biocatalizatori numai doua au rămas mai semnificative, şi anume aceea a lui Karrer, pe de o parte, şi a lui Javillier, pe de alta parte. Astfel, după Karrer, “ vitaminele sunt substanţe a căror absenţa din organism provoacă maladii şi manifestări de carentă”, iar dupa Javillier, “ sunt substanţe pe care organismul animal, în general, nu este capabil să le biosintetizeze şi a căror prezenţă, in cantităţi foarte mici, este necesară creşterii echilibrului fiziologic şi aptitudinii de reproducere”.

4 | P a g e

După cum se observă, definiţia lui Karrer este succintă, iar a lui Javillier completă. Ambele relevă caracterul indispensabil al vitaminelor pentru vietuitoare.

Mac Collum (1913-1916) introduce pentru prima dată procedeul de a desemna vitaminele prin literele majuscule ale alfabetului latin. Vitamina care inlatură simptomele beri-beri este notată cu B, de exemplu. Puţin mai târziu, Drummond propune pentru vitamina care indepărtează simptomele de scorbut denumirea de vitamina C.

Concomitent cu această notaţie a vitaminelor se foloseşte şi denumirea medicală a afectiunilor provocate de carenţa vitaminelor în alimentaţia omului, la care se adaugă prefixul “anti”. De exemplu, antirahitică, antiscorbutică, antixeroftalmică,alte denumiri sunt arbitrare (biotină, calciferol), sau reflectă structura lor chimică: riboflavină, acid ascorbic, alfa-filochinonă, tocoferol si altele.

În general, sub termenul de vitamine se inţelege grupa substanţelor organice diferite ca structură chimică şi proprietăţi şi cu activitate biologică în doze foarte mici ( de ordinul miligramelor sau al fracţiunilor de miligrame), care nu constituie pentru organism o sursă energetică sau plastică, dar sunt absolut necesare pentru asigurarea funcţiilor vitale.

Aceste substanţe pătrund în organism o dată cu alimentele, iar bio-sinteza lor, cu unele excepţii, este realizată de microorganisme, celule şi ţesuturi vegetale; astăzi se ştie că majoritatea animalelor inclusiv omul, sintetizează niacina ( amida acidului nicotinic).

Clasificare

5 | P a g e

O clasificare corespunzătoare a vitaminelor, bazată pe criterii ştiinţifice, este dificil de realizat. Unul din cele care stau la baza unor clasificari ale vitaminelor este solubilitatea. După acest criteriu, vitaminele se împart in două mari categorii:

Vitamine hidrosolubile, în majoritatea lor termolabile, stabile in mediu acid si instabile în mediu alcalin, şi care nu pot fi depozitate de oranismul animal, sub formă de rezerve; din această categorie fac parte vitaminele grupului B, vitaminele C, PP, P, etc.

Vitamine liposolubile, în cea mai mare parte termostabile faţă de acţiunea acizilor si a alcaliilor. Ele pot fi depozitate, in cazul când cantitatea lor din alimente este mai mare decât cea necesară, în anumite organe si utilizate de organism ulterior. Din categoria vitaminelor liposolubile fac parte vitaminele A, D, E, F, K.

Vitaminele liposolubile participă la structuri şi îşi îndeplinesc rolul

asemănător cu hormonii, fiind denumite si hormonovitamine. Ele folosesc mai ales la procesele anabolice care stau la baza creşterii şi a formării unor substanţe proprii organismului. Desigur, hormonii reprezintă elemente de reglare, în timp ce vitaminele, fiind componente ale alimentelor, au rol adjuvant alături de celelalte substanţe nutritive necesare alimentaţiei raţionale.

Deci, o alimentaţie normală zilnică,ca factor de sanogeneză( totali- tatea mijloacelor şi a măsurilor pentru promovarea şi întărirea stării de sănătate a populaţiei), trebuie să conţină vitamine din ambele categorii, mai ales din cele hidrosolubile, fiindcă acestea se elimină mai uşor din organism si nu se pot depozita ca cele liposolubile.

6 | P a g e

Răspândirea vitaminelor în natură este mare, motiv pentru care o alimentaţie variată şi echilibrată poate asigura aportul zilnic necesar de vitamine din ambele categorii.

Vitamina A a fost descoperită de Hopkins în anul 1912. În mod obişnuit vorbim de vitamina A, cu toate că există două vitamine şi anume vitamina A1 sau retinolul si vitamina A2 sau neovitamina A.

Ţinând seama de rolurile principale pe care le are în organismul uman, vitamina A1 se mai numeşte şi vitamina antiinfecţioasă, antixeroftalmică sau de creştere.

Ambele vitamine A sunt din punct de vedere chimic alcooli primari polietenici cu o constituţie chimică puţin diferită. Forma activă este un alcool liber, care la om reprezintă 4/5 de vitamină sanguină circulantă. De remarcat faptul că urina omului normal nu o conţine, dar se găseşte in urina câinelui.

Vitamina A1 se găseşte în organismul animal, uman şi în peştii marini iar vitamina A2 se gaseşte in peştii de apă dulce. Ea intră in alcătuirea rodopsinei sau purpurii vizuali din ochi.

Din punct de vedere fiziologic, vitamina A2 este mai puţin activă, iar in cantitate mare este toxică.

Axeroftolul este o substanţă gălbuie, solubilă in solvenţii grăsimilor. Spre deosebire de altele, vitamina A rezistă la fierbere.

7 | P a g e

Vitamina A îndeplineşte un numar important de funcţii în organism. Aceasta joacă un rol important în funcţionarea sistemului imunitar, ajută în protejarea organismului împotriva afecţiunilor cardiovasculare şi a cancerului, este necesară în regenerarea şi menţinerea pielii şi este esenţială în funcţionarea normală a ochilor.

“Beta-carotenul aparţine grupului de compuşi numiţi carotenoide. Din punct de vedere istoric, beta-carotenul a fost asociat cu vitamina A deoarece este transformat rapid în organism in vitamina A şi, spre deosebire de vitamina preformată, nu este toxică. Totuşi, lucrurile nu au rămas atât de simple. Ştim acum că beta-carotenul are propria sa acţiune unică antioxidantă, dincolo de rolul său de precursor al vitaminei A.

Carotenoidele includ: licopenul, luteina, alfa-carotenul si zeaxantinul, iar cercetari recente le dovedesc pe acestea ca fiind la fel de importante ca şi beta-carotenul în menţinerea unei sănătăţi optime, în prevenirea îmbolnavirilor şi chiar în tratamente.”

“Biblia vitaminelor şi mineralelor esenţiale Editura PARARELA 45,Cărţi practice”

Surse alimentare

8 | P a g e

Cele mai bogate izvoare in vitamina A din regnul anima sunt: ficatul, untul, frişca, laptele şi brânzeturile grase, smântâna, precum şi gălbenu-şul de ou. Desigur, alimentul care conţine cea mai mare cantitate de vitamina A, folosit şi ca medicament, este untura de peşte, unde o găsim impreună cu vitamina D, având cu aceasta o acţiune complementară.

Untura de peşte se foloseşte in hrana copiilor, cu scopul de a preveni rahitismul cu ajutorul vitaminei D şi de a le stimula creşterea cu sprijinul vitamine A.

Provitaminele A sau carotenii se găsesc în alimentele de origine vege- tală:spanac, stevie, urzici, lăptiuci, pătrunjel, morcovi, varza verde, roşii, caise, piersici, cireşe, dovleac. De asemenea, surse bogate de vitamina A sunt şi loboda, salata verde, bananele, ardeiul gras si gogoşarii, mazarea verde, sfecla roşie si porumbul. În prezent, cătina si măceşele sunt foarte căutate pentru bogaţia de vitamina A pe care o conţin impreună cu altele, mai ales vitamina C.

Carotenii se transformă in vitamina A la nivelul ficatului si al intesti-nului sub acţiunea une enzime numite carotenază, activată de hormonul tiroidian. Vitamina A se extrage din uleiul de ficat de peşte, iar carotenii din morcovi si alte plante. Este usor distrusă la lumină, de razele ultravi-olete si de oxigen.

Absorbţie si metabolism

9 | P a g e

Vitamina A se absoarbe la nivelul intestinului subţire, impreună cu grăsimile ingerate, sub protecţia acidului folic si a fierului. Absorbţia se face foarte repede şi complet, atingând maximul în 3-5 ore după ingestie, fară a fi nevoie de prezenţa bilei.

Provitaminele sunt absorbite numai ăn prezenţa bilei şi a lipazei pancreatice, care favorizează apoi şi transformarea lor în vitamină activă ele sunt absorbite în proporţie mai redusă, 10-25 %.

La adulţi absorbţia vitaminei A se face complet, iar la nou-nascuţi, în proporţie de aproximativ două treimi.

Absorbţia vitaminei A depinde de starea funcţională a tubului digestiv fiind redusă în gastroenterite ( din cauza tranzitului rapid), în ictere mecanice şi fistule biliare din cauza secreţiei reduse ( este liposolubilă) şi cănd regimul alimentar este sărac în grăsimi.

În sânge se gaseşte atât vitamina A vehiculată de o proteină cat şi ca – roteni. Cantitatea cea mai mare de vitamina A este depozitată în ficat; în proporţie mai redusă o găsim in retină, plămâni, rinichi, glandele suprarenale, testicul si ovar.

Vitamina A se elimină din organism prin degradare la nivelul intesti- nului sau in ţesuturi.

Rolul fiziologic al vitaminei A

10 | P a g e

Ea are o acţiune complex în organism, deoarece este un factor important al integritaţii foarte multor organe si ţesuturi. În primul rând, această vitamină intervine in procesul adaptării vederii la lumină şi la întuneric.

Pentru a inţelege mai bine acest rol important al ei este necesar să precizăm că retina ochiului are 10 straturi de celule. Dintre acestea, un strat are două tipuri de celule, în formă de conuri, respectiv bastonaşe. Bastonaşele şi conurile retinei recepţionează excitaţiile vizuale. În basto- naşe se gaseşte o substanţă deosebit de importantă numită purpura vizu-ală sau rodopsina, care se descompune chiar la lumină slabă.

Purpura vizuala se reface la intuneric. Pentru restabilirea ei este necesară vitamina A care se gaseşte în retină. În conuri s-a găsit de ase- menea o substanţă care joacă un rol important în vedere, numită iodopsină.

Lumina, ajungând în ochi, provoaca desfacerea moleculelor acestor substanţe fotosensibile. Astfel, se formează ionii, care provoacă excitaţia in celulele nervoase vizuale, adică în bastonaşe si conuri.

In procesul vederii, vitamina A este vărsată în parte în sânge. De aici, pe cale inversă, se ia vitamina A necesară purpurii retiniene, formănd astfel un ciclu vizual al vitaminei A.

Ea influenţează troficitatea epiteliilor ( conjunctiva bulbară, aparatul digestiv, caile respiratorii, aparatul genital, tegumentele) şi participă la menţinerea integritaţii scheletului si a dinţilor.

Retinolul participă la sinteza hormonilor proteici hipofizari, la oxida- rile grăsimilor şi are rol important în depunerea glicogenului în muschi şi în ficat.

11 | P a g e

Vitamina A mareşte rezistenţa organismului la infecţii şi diverse noxe chimice, întrucât influenţează troficitatea şi vitalitatea ţesutului epitelial.

Are o acţiune de relare asupra metabolismului bazal; acţionează siner- gic cu cantitaţi mici de hormon tiroidian, dar inhibă activitatea acestui hormon cand el se gaseşte în cantitaţi mari.

Pentru o dezvoltare normală, cantitatea necesară de vitamina A este de 60 u.i./kg greutate corporală în 24 de ore. Un adult are nevoie de 5.000 u.i. vitamina A în 24 de ore. Nevoile cresc în unele stări fiziolo- gice cum ar fi : sarcina : 6.000 u.i., lactaţie: 8.000 u.i.

La adulţi, necesitatea de vitamina A este mai mare la bărbaţi : de ase-menea la muncitorii expuţi la lumina vie şi la radiaţiile din turnătorii precum si la cei care lucrează la temperaturi joase.

Cantitatea de vitamina A necesară copilului depinde de vârstă. Astfel, copiii sub un an au nevoie de 2.500-3.000 u.i.; de la un an la 7ani 3.000- 3.500 u.i.; de la 7 la 12 ani 4.000- 4.500 u.i. si de la 12 la 15 ani 5.000-8.000 u.i.

Pentru vârstnici cantitatea necesară de vitamină A este similară cu cea a adultului.

Hipovitaminoza A

12 | P a g e

Daca aportul de vitamina A este insuficientă sau absobţia deficitară, organismul se epuizează şi apare starea de hipovitaminoză sau avitami- noză.

În hipovitaminoza A, organismul este foarte puţin rezistent la infecţii şi noxe chimice, prezinţa predispoziţie la boli cutanate si oculare, pre- cum şi o stare de astenie.

În hipovitaminoza A se constată o atrofiere a epidermului, urmată de proliferarea celulelor dermice care se diferentiaza intr-un epiderm kerati-nizat si scuamos. Pielea devine aspră, glandele sebacee si sudoripare se atrofiază.

Unghiile si părul sunt mai puţin afectate; totuşi, pe unghii pot apărea mici striaţii transversale si longitudinale, iar părul devine uscat si friabil.

De asemenea, poate aparea pruritul mai ales primavara, precum şi o sensibilitate la diferite infecţii.

La nivelul aparatului respirator, în hipovitaminoza A se observa di- verse modificari ale ţesutului epitelial. Drept consecinţă, apar rinite cu scăderea puterii olfactive, faringite, laringite si bronşite.

Carenţa vitaminei A are influenţă negativă şi asupra aparatului uroge- nital prin faptul că produce o descuamare importantă a ţesutului epitelial din uretră, vezică şi vagin, iar puterea de excreţie a rinichiului scade. Tulburările renale influenţează indirect aparatul cardiovascular.

Hipovitaminoza A duce şi la tulburări hematologice caracterizate prin apariţia unei anemii cu modificări ale membranei globulelor roşii, coro- borată cu scăderea fierului în sânge ăi creăterea depozitelor de fier din splină.

13 | P a g e

Tot legat de carenţa vitaminei A s-au constatat o serie de tulburări gastrointestinale : scade secreţia glandelor gastrice, în special de acid clorhidric, până la achilie. Are loc o blocare progresivă a secreţiilor acizilor glandulari din glandele salivare ăi din pancreas.

Vitamina A are un rol important în funcţiile celulelor nervoase, iar carenţa ei provoacă degenerări ale rădăcinilor nervilor rahidieni, a nervi- lor cranieni, periferici ăi a maduvei spinării.

Tratamentul carenţei de vitamina A este dietetic, prin aport de ali- mente bogate în vitamina A, şi medicamentos, prin administrarea de preparate de vitamina pe cale orală sau parenterală. Desigur, untura de peşte este cel mai bun medicament.

Hipervitaminoza A

În cazul unui exces de vitaminoterapie sau accidental in urma ingerarii unor alimente bogate in vitamina A şi în cantitate mare, apare o intoxicaţie cronică care poartă numele de hipervitaminoză A.

Ele se manifesta prin lipsa poftei de mancare, slabire, dureri de cap, dureri la nivelul gambelor, iritabilitate. În acest caz se suprimă tratamentul cu vitamina A şi alimentele bogate în această vitamină şi se recomandă doze suficiente de vitamina C, B1, B2, K şi D prescrise numai de medic.

14 | P a g e

Există mai multe vitamine D ( notate de la 1 la 6) cu structură chimi-că si acţiuni asemenătoare.Vitaminele din grupul D se găsesc numai în organismul animal. În plante se află provitaminele corespunzătoare, sterinele, din care, sub influenţa radiaţiilor ultraviolete, se formează vitaminele D.

Vitaminele D, propriu-zise, cele mai cunoscute sunt D2 ( ergocal- ciferolul ) si D3 ( colecalciferolul).

Vitamina D2 cristalizează sub formă de aciculare, incolore, inodore, solubile în grasimi si solventi organici. Cu acizi dă esteri, iar incalzită la 180’C timp de 4 ore îşi pierde proprietăţile antirahitice.

Vitamina D3 este de culoare albă, cristalizabilă, solubilă în grăsimi şi în solvenţi organici, iar incălzită la 180’C îşi pierde activitatea.

Vitamina D este stabilă şi nu este distrusă în timpul prelucrării culina-re a alimntelor.

Surse alimentare

Alimentele de origine animală bogate în vitamina D sunt : ficatul unor peşti ( tonul albastru, cambula, morhua) din care se obţine uleiul de ficat (untura de peşte), heringi, somn, scrumbiile de mare, sardinele, laptele,

15 | P a g e

untul, frişca ( mai ales în timpul verii datoritî radiaţiilor ultraviolete), gălbenuşul de ou.

Dintre vegetale, ciupercile şi unele cereale conţin cantitati mai impor- tante de vitamina D.

O mare parte din vitamina D necesară organismului se formează in piele din provitamine sub acţiunea razelor solare; este singura vitamină care poate fi sintetizată in organism.

Conţinutul alimentelor în vitamina D este, în general, în funcţie de iradierea lor cu raze ultraviolete.

Absorbţia şi metabolismul vitaminei D

Absorbţia vitaminei D are loc la nivelul intestinului subţire in prezenţa bilei şi a sărurilor biliare,a lipazei pancreatice,a celei intestinale şi a grăsimilor.

De la nivelul mucoasei intestinale, vitamina D este vehiculată în sânge în diferite organe, dintre care ficatul, rinichii, plămânii şi splina reţin o cantitate mare, iar muşchiul cardiac o cantitate foarte mică. O depunere importantă de vitamina D are loc în piele.

Cantitatea de vitamina D din sângele adulţilor şi al copiilor este cuprinsă între 65 si 165 u.i./100 ml, cu variaţii sezoniere. Vitamina D se elimină în proporţii neglijabile pe cale digestivă. O cantitate redusă este excretată prin bilă, dar se reabsoarbe în totalitate. În mod normal, nu se elimină pe cale renală.

16 | P a g e

Rolul fiziologic al vitaminei D

În primul rând, vitamina D previne şi vindecă rahitismul. Ea menţine în organism echilibrul fosfo-calcic, favorizând osificarea. Vitamina D ajută la creşterea absorbţiei calciului, a acidului citric şi a fosforului din alimente, mareşte permeabilitatea mucoasei intestinale pentru săruri de calciu şi face să avanseze calcemia ( normal calcemia este de 9-11 mg Ca/100 ml ser).

Creşterea calcemiei are ca efect reducerea activitaţii glandelor paratiroide şi micşorarea excreţiei fosfaţilor prin urină.

Vitamina D mareşte rezistenţa organismului faţă de infecţii şi contri- buie la buna funcţionare a unor glande cu secreţie internă ca : tiroida, paratiroidele, hipofiza.

În ultimul timp s-a dovedit că vitamina D are şi o acţiune antihista-minică, impiedicând în doze mari brohospasmele provocate de inhalarea de aerosoli care conţin histamina. În plus, tot vitaminei D i se atribuie un rol important privind lipemia, în sensul că ea contribuie la creştrea nive- lului lipidelor totale sanguine.

Cantitatea de vitamina D necesară adultului este de 100 u.i./ zi, fiind asigurată in mod normal printr-o alimetatie echilibrată si prin expunere la lumina solară.

La femei, în timpul sarcinii şi al alaptării, cantitatea de vitamina D necesară se află între 600 si 800 u.i./ zi. Când aportul alimentar de vitamina D este mai redus şi cum sinteza sa este variabilă, se recomandă administrarea de vitamină sau untură de peşte.

17 | P a g e

Pentru copii, cantitatea de vitamina D necesară variază cu vârsta. Astfel, la copiii între 1 si 12 ani sunt suficiente 400 u.i. sau o linguriţă de untură de peşte zilnic, mai ales iarna. Peste 12 ani, copiilor le trebuie 800-1000 u.i./ zi vitamina D.

Nevoia de vitamina D creşte în rahitism, tetanie, spasmofilie, osteo- malacie, osteoroporoză, carii dentare, fracturi, stări infecţioase şi în tuberculoză cutanată.

Nu trebuie uitat că administrarea de doze mari in timp îndelungat de vitamina D sau untură de peşte poate să producă uneori tulburări şi le- ziuni grave caracterizate prin decalcifieri osoase, precum şi calcifieri la nivelul rinichiului, al intestinului.

Carenţa vitaminte D provoacă la copii rahitismul,iar la adulţi osteomalacia ( înmuierea oaselor). La bătrâni survine foarte frecvent osteoporoza fapt care-i face să fie predispuşi la fracturi. De aici precauţia acestora de a se feri de căzături; în limbajul popular se spune că “ omul bătrân e fragil ca oul”.

Rahitismul

Este o boală a copilariei caracterizată prin tulburari de creştere şi calcifiere insuficientă a osului.

Etiologia rahitismului constă în carenţă fie a vitaminei D, fie a calciului şi a fosforului din alimentaţie, fie în incapacitatea organismu-

18 | P a g e

lui de a folosi aportul de vitamina D, fie într-o necesitate crescută a or- ganismului.

Aparitia rahitismului este favorizată de o serie de factori, printre care amintim:

Expunerea insuficientă a copilului la lumina soarelui, ale cărui raze ultraviolete produc transformarea provitaminei D din piele în vitamină;

Alimentaţia artificială şi, în general, neglijarea aplicării corecte a programului în alimentaţie;

Igiena deficitară a locuinţei, lipsă de plimbari, lipsă de aer; Infecţii repetate, bronhopneumoniile, diareele prelungite; Provoacă tulburari în utilizarea calciului în organism.

Tratamentul si prevenirea rahitismului constau în alimentaţie bogată în vitamina D, precum şi în expunerea la soare. Cura helio-marină are o importantă deosebită pentru copii.

19 | P a g e

Vitamina E a fost izolată din uleiul germenilor de grâu de către Evans şi Emerson în anul 1936, iar în 1937 i s-a determinat structura chimică.

Sinteza vitaminei E a fost realizată de Karrer în anul 1938.

Din punct de vedere chimic, vitamina E este un tocoferol ( tokos= nastere; ferro= a purta ), adică o substantă care derivă de la nucleul tocol.

În natură există o serie de compuşi vitaminici E, cu aceeaşi acţiune fiziologică, care poartă numele de tocoferoli.

Se cunosc 3 tocoferoli principali ( alfa, beta, gamma), dintre care cel mai activ este alfa-tocoferol.

Vitamina E este o substanţă liposolubilă, cu aspect de ulei vâscos, gălbui, solubilă in grăsimi, alcool si insolubilă în apă. Este rezistentă la căldură ( nu se distruge în timpul preparării alimetelor prin încălzire) şi sensibilă faţă de razele ultraviolete şi oxigen.

Vitamina E are proprietaţi antioxidante, fiind un bun stabilizant pentru uleiuri, grăsimi şi vitamina A.

Surse alimentare

20 | P a g e

Vitamina E este sintetizată numai de regnul vegetal. Printre sursele alimentare bogate în vitamina E pot fi menţionate: germeni de grâu, de porumb, de soia, salata verde, pătrunjelul verde, spanacul si morcovii. De asemenea, se gaseşte în : nuci, uleiul de floarea-soarelui, păine neagră sau intermediară.

Sub formă de provitamine, se află şi în fructele intens colorate, principalul izvor al organismului în alfa-tocoferol si beta-tocoferol.

Alimentele de origine animală care conţin cantităţi importante de to- coferoli sunt: ficatul, muschii, peştele, slănina, iar cantităţi mai reduse se găsesc în lapte, unt, ouă.

Pierderi importante de vitamina E au loc în cazut rafinării produselor; de exemplu, în făina alba vitamina E reprezintă numai 10-20 % din con-ţinutul iniţial al vitaminei din cereale.

Prin păstrarea produselor alimentare, prelucrarea culinară şi inactiva-rea partială în intestin, cantitatea iniţială primită de organism se reduce cu 2/3. Pe baza unor cercetări s-a stabilit că din 20 mg introduse cu raţia alimentară se reţin numai 5-7 mg de vitamina E.

Absorbţia şi metabolismul

Vitamina E fiind liposolubilă, se absoarbe la nivelul intestinului subţire împreună cu lipidele, în prezenţa sărurilor biliare.

21 | P a g e

Pe calea circulaţiei sanguine este răspândită în tot organismul, iar de- pozitarea se face în ficat, splină, pancreas, hipofiză si muschi. Uleiul de parafină impiedică reţinerea ei si-l antrenează eliminarea cu fecalele.

Vitamina E se evacuează prin fecale prin fecale in proporţia cea mai mare şi într-o mai mică masură prin urină.

Rolul fiziologic

Vitamina E este un factor antioxidant general, nespecific în toate ţe- suturile . Datorită acestei proprietaţi, vitamina E protejează hematiile de acţiunea substanţelor hemolitice; pentru acest motiv, cand concentraţia sa scade apare tendinţa de hemoliză.

Vitamina E protejează vitamina A şi carotenii, biotina şi vitaminele complexului B împotriva distrugerii de către acizii nesaturaţi oxidaţi.

Tot vitamina E favorizează şi depozitarea vitaminei A. Vitamina E mareşte puterea de apărare a organismului faţă de infecţii, influenţând metabolismul hepatic ( glicogeneza şi procesul de transmetilare). Are rol important în sinteza hormonilor hipofizari si corticotropi, precum şi o acţiune însemnatî în proliferarea şi în diferenţierea celulară.

Vitamina E intervine în funcţionarea normală a glandelor sexuale, în buna dezvoltare a fătului şi în formarea şi funcţionarea normală a siste-mului muscular şi nervos. Faţă de foliculină şi tiroxină vitamina E are acţiune antagonistă.

22 | P a g e

În timpul contracţiei musculare, vitamina E este distrusă. Valorile normale ale vitaminei E din sânge sunt între 7 şi 16 mg %; scăderea con-centraţiei sub 4 mg% indică apariţia carenţei vitaminice.

Cantitatea necesară de vitamina E pentru adult este de 25-30 mg/24 ore şi poate fi asigurată în general de o raţie alimentară echilibrată. Este crescută când se consumă o cantitate mare de acizi graşi nesaturaţi. Sarcina si lactaţia cresc nevoile de vitamina E

Hipovitaminoza E

Carenţa de vitamina E se produce când raţia alimentară este insuficientă sau lipsită de vitamină, aşa cum se intamplă în alimentaţia cu produse făinoase rafinate sau când organismul nu o poate utiliza ( tulburări hepat-pancreatice sau intestinale).

Hipovitaminoza E se manifestă în funcţie de gradul de carenţă. Astfel, la fete pubertatea este întărziată, iar la femei apar tulburări ale ciclului menstrual.

În lipsă severă, la femei gravide provoacă avortul spontan în primele 3 luni. Metabolismul lipidelor este modificat: apar produşi toxici care determină chiar moartea embrionului.

Tulburările produse de lipsa vitaminei E la femei sunt reversibile, pe când la bărbat sunt definitive. Carenţa acestei vitamine provoacă boli ale muşchilor şi nervilor, iar cantitatea de colesterol în sânge şi muşchi creş-te. La adulţi lipsa vitaminei E produce şi o discretă scăderea a duratei de viaţă a globulelor roşii.

23 | P a g e

Vitamina E fiind antidistrifica şi antisterilizantă, profilaxia carenţei constă dintr-o dietă alimentară bogată în vitamină şi, în caz de nevoie, administrarea medicamentoasă de vitamina E numai conform indicaţiilor medicului.

Cunoscându-i şi studiindu-i proprietăţile, cercetătorii canadieni şi en- glezi au observat importante ameliorări în diferite boli cardiovasculare – în special a durerilor cardiace şi a stărilor de sufocare după administra- rea de vitamina E.

La prematuri, sub tratamentul cu vitamina E, anemia se remite com- plet. Vitamina E se administrează în cazuri de avorturi spontane şi în distrofiile neuro-musculare.

Vitamina F nu este propriu-zis o vitamină; acest nume a fost dat unor acizi graşi nesaturaţi cunoscuţi de obicei sub denumirea de acizi graşi esenţiali.

24 | P a g e

În grupul acestora sunt cuprinşi acidul linolic, acidul linoleic şi acidul arahidonic, care nu sunt sintetizaţi de organism. Acizii graşi esenţiali sunt uleiuri incolore la temperatură obişnuită, solubili în solvenţii grasi-milor şi foarte uşor oxidabili.

Surse alimentare

Pot fi de origine animală sau vegetală. Se găsesc în uleiurile vegetale de floarea soarelui, porumb, soia, extrase din seminţele plantelor, în arahide nuci. Dintre sursele animale menţionăm uleiurile de peşte ( sardine) uleiul de ficat de peşte ( ton, cod, hering).

Absorbţia si metabolismul

Acizii graşi esenţiali aflaţi în alimetele ingerate sunt absorbiţi la nivelul intestinului, trec în căile limfatice, apoi în circulaţia sanguină, iar stocajul se efectuează în economia organismului sub forma fosfolipide- lor în depozite de grăsime.

Rolul fiziologic al vitamine F

Vitamina F participă la reglarea dislipidemiilor caracterizate prin creşterea colesterolului. Cu cât gradul de nesaturarea a acizilor graşi este mai mare, cu atât efectul de scădere a colesterolului este mai important.

25 | P a g e

Vitamina F are un rol important în creştere, intervenind în funcţiile tegumentelor, în metabolismul lipidelor şi participă la sinteza ăi trans- portul fosfolipidelor, iar indirect în mecanismele endocrine precum şi în mecanismul ovulaţiei.

Produsul farmaceutic de vitamina F acţionează sinergic cu extractul de ficat, extractul pancreatic si cu vitamina PP.Vitamina B6 ( piridoxina) întăreşte acţiunea acidului linoleic în special la sugari.

De remarcat că din acidul linoleic şi arahidonic se formează prosta- glandinele, cu proprietăţi vasodilatatoare, stimulează musculatura netedă şi inhibă mobilizarea lipidelor din depozite spre torentul circulator, prin intervenţia noradrenalinei.

Astfel, vitamina F şi prostaglandinele participă la combaterea atero- sclerozei. Un rol important îl au acizii graşi în respiraţia organelor vitale, uşurând transportul oxigenului din sânge în celule.

Efectele carenţei de vitamina F

Lipsa din alimentaţie a acizilor graşi esenţiali provoacă o avitaminoză specială manifestată prin modificări ale pielii şi părului, disfuncţie sexuală, lezare renală cu hematurie, tulburări digestive, creşterea meta- bolismului bazal, oprirea creşterii.

Lipsa vitamine F este implicată în apariţia şi accentuarea leziunilor cronice ale valvulelor venoase, conducând la boli trombotice ( vene vari-coase) şi formarea de calculi biliari, determină modificări în structura şi funcţia enzimelor din nucleul celulelor.

26 | P a g e

Tot carenţa de vitamina F favorizează apariţia de erupţii eczematifor-me de diferite etiologii, inclusiv de natura alergică, şi provoacă tulburări în ciclul menstrual şi migrene.

În funcţie de origine se deosebesc trei tipuri de vitamina K şi anume: K1 ( filochinona) care se găseşte în vegetale verzi ( cu clorofilă), K2 ( farno-chinona) aflată în alimente de origine animală, iar K3 conţine produşi sintetici, farmaceutici.

Denumirea i-a fost dată în 1935 de Dam şi Schonheider ţinând seama de proprietatea importantă pe care o are de a coagula sângele ( Koagula- tionsvitamin = vitamina coagulării).

Vitaminele K sunt compuşi organic derivaţi din naftochinonă. Vita-mina K1 ( filochinona) de origine vegetală este un ulei colorat în galben care cristalizează prin răcire.

Vitamina K2 ( farnochinona) cristalizează şi este de culoare galbel – deschis. Vitaminele K sunt sensibile la lumină, rezistente la căldură – pregătirea obişnuită a alimentelor nu le distruge.

Surse alimentare

27 | P a g e

Vitamina K1 se găseşte în alimente de origine vegetală bogate în clorofilă ca de exemplu :spanacul,salata verde, urzicile, varza, conopida, mazărea, roşiile, morcovul, lucerna şi în cereale ( porumb, grâu, ovăz ), dar în cantităţi mult mai mici. De asemenea, vitamina K1 este prezentă în fragi, măceşe şi alte fructe, însă într-un procent mic.

Vitamina K2 se află în alimente de origine animală ca :ficatul de porc muşchi, lapte, ouă. Pentru oranismul uman, o parte din vitamina K2 este sintetizată şi de bacterii, în special de flora colibacilară intestinală ( Coli, Proteus) , care se află în intestinul gros (colon).

Absorbţia şi metabolismul vitaminei K

Vitamina K este absorbită la nivelul intestinului subţire în prezenţa sărurilor biliare, dacă mucoasa intestinală şi funcţia hepatică sunt normale. Apoi, pe cale sanguină, este transportată la diferite organe. Cantităţi mici de vitamină K se depun în ficat, muşchi şi splină ( rezer – vele sunt mici şi acoperă nevoia organismului pe o perioadă de aproxi- mativ o săptămână ). Vitamina K se elimină prin fecale. Cantitatea de vitamină K necesară unui adult este 2 mg/24 ore.

Rolul fiziologic al vitaminei K

Vitamina K este cel mai important factor care intervine în procesul de coagulare a sângelui. În ficat, la nivelul celulei hepatice, are loc sinteza protrombinei numai în prezenţa acestei vitamine.Ea intervine şi ca factor

28 | P a g e

depermeabilitate şi de rezervă a capilarelor. Vitamina K este antagonistă adrenalinei şi trioxinei.

Hipovitaminoza K

Carenţa de vitamină K o întâlnim fie prin lipsa florei intestinale la noul- născut, deoarece placenta nu lasă să treacă decât o cantitate mică de vitamină K din sângele mamei la făt, sau inhibarea şi distrugerea florei în cazul tratamentelor prelungite cu sulfamide sau antibiotice, precum şi ulei de parafină.

Hipovitaminoza K ce apare în ictere se datorează insuficienţei secre - ţiei biliare şi, în consecinţă, o absorbţie defectuoasă a grăsimilor şi a factorilor asociaţi.

Bolile digestive, pancreatice, hepatice, provoacă şi o hipovitaminoză K în mod direct sau indirect.

Hipovitaminoza K provoacă tulburări ale coagulării sângelui, prin scăderea sintezei de protrombină şi proconvertină, iar timpul de coagulare creşte ( normal timpul de coagulare a sângelui este de 4-8 minute).

Apar hemoragii spontane la nivelul pielii ( hematoame), mucoaselor ( epistaxis- scurgere de sânge din nas), hematurie. Evoluţia şi complicaţi- ile acestora sunt în legătură cu gravitatea şi localizarea hemoragiilor.

Profilaxia lipsei vitaminice trebuie făcută printr-o alimentaţie echili- brată cu produse vegetale care să conţină şi vitamina K, iar atunci când

29 | P a g e

se folosesc sulfamide sau antibiotice se recomandă respectarea strictă a indicaţiilor medicului.

Bibliografie

Ion Paraschiv ,, Vitaminele şi sănătatea” Editura Recif Biblia vitaminelor şi mineralelor esenţiale. Editura PARARELA 45,Cărţi practice”

30 | P a g e