Victoria Branesti Nr. 14

4
LIGA A III-A, SERIA A III-A, EDITIA 2008-2009 SÂMBĂTĂ, 2 MAI, ORA 18:00 STADION “BRAZI” VICTORIA BRĂNEŞTI - JUVENTUS BUCUREŞTI FOTBAL Liniştea dinaintea furtunii Cu nume celebru în lume, copia nereuşită a torinezilor, cu sălaşul în Colentina se zbate în mediocritate. Pentru ei actualul campionat s-a încheiat în tur, în etapa a 11-a când noi le-am ruinat elanul chiar la ei acasă. De atunci au mers şchiop şi fără a avea spiritul de competiţie în bagaje. Aşa au procedat până azi. Noi nu luăm drept bază parcursul lor. Ştim că orgoliul lor poate fi dezmorţit oricând. Mai ales că şi noi suntem un pic dezumflaţi de erorile de la Breaza. Deci conexiunea se poate face tot cu Breaza, cu care suntem con- damnaţi să luptăm până în ultimul minut al sezonului. Am intrat în ultima parte a campionatului nu prea confortabil. Chiar dacă nu ni se datorează în totalitate actuala stare, noi trebuie să uităm de non- combatul celorlalte echipe lipsite de griji şi să ne concentrăm pe fiecare din meciurile pe care le mai avem de disputat. Suporterii noştrii vin la meciuri pentru a vedea că ne pasă de onoarea sa- tului şi de culorile clubului. Destinul Victoriei Brăneşti nu poate fi condiţionat de crampoanele de pe bocancii lui Zuluf, de cheful de joacă intermitent al lui Oprea, de o inter- venţie imprudentă a lui Nicoară sau de braţele reumatice ale unui portar sau altul. Forţa Victoriei trebuie să vină dintr-o structură consolidată zi de zi şi ceas de ceas. Jucătorii noştri au datoria să dea ce au mai bun în ei pentru victorie. Suntem convinşi că o vor face şi azi. Baftă, băieţi! Hai Brăneşti!

description

sambata, 2 mai - 2009

Transcript of Victoria Branesti Nr. 14

Page 1: Victoria Branesti Nr. 14

LIGA A III-A, SERIA A III-A, EDITIA 2008-2009

SÂMBĂTĂ, 2 MAI, ORA 18:00

STADION “BRAZI”

VICTORIA BRĂNEŞTI-

JUVENTUS BUCUREŞTI

FOTBAL

Liniştea dinaintea furtunii

Cu nume celebru în lume, copia nereuşită a torinezilor, cu sălaşul înColentina se zbate în mediocritate.Pentru ei actualul campionat s-a încheiat în tur, în etapa a 11-a când noile-am ruinat elanul chiar la ei acasă. De atunci au mers şchiop şi fără aavea spiritul de competiţie în bagaje. Aşa au procedat până azi. Noi nuluăm drept bază parcursul lor. Ştim că orgoliul lor poate fi dezmorţitoricând. Mai ales că şi noi suntem un pic dezumflaţi de erorile de laBreaza. Deci conexiunea se poate face tot cu Breaza, cu care suntem con-damnaţi să luptăm până în ultimul minut al sezonului.Am intrat în ultima parte a campionatului nu prea confortabil. Chiar dacănu ni se datorează în totalitate actuala stare, noi trebuie să uităm de non-combatul celorlalte echipe lipsite de griji şi să ne concentrăm pe fiecare din

meciurile pe care le mai avem de disputat.Suporterii noştrii vin la meciuri pentru a vedea că ne pasă de onoarea sa -tului şi de culorile clubului. Destinul Victoriei Brăneşti nu poate fi condiţionat de crampoanele de pebocancii lui Zuluf, de cheful de joacă intermitent al lui Oprea, de o inter-venţie imprudentă a lui Nicoară sau de braţele reumatice ale unui portarsau altul.Forţa Victoriei trebuie să vină dintr-o structură consolidată zi de zi şi ceasde ceas.Jucătorii noştri au datoria să dea ce au mai bun în ei pentru victorie.Suntem convinşi că o vor face şi azi. Baftă, băieţi! Hai Brăneşti!

Page 2: Victoria Branesti Nr. 14

La marile cluburi ale Europei stabil itatea în conducereagrupărilor sportive aduce succese ciclice. Păstrând stabilitate înstructuri pot cerne cu discernământ profesioniştii. Suntem noi înstare să facem din Ilie Stan un Ferguson al României? Categoricnu putem anticipa. De ce? Ilie vrea lucrul temeinicNoi vrem beţia momentuluiIlie e prea dedicat meseriei.Noi iubim doar succesele imediate.Ilie încearcă cu copiii reculegerea în lăcaşuri sfinte.Noi doar fizic ne apropiem de catedrale.Ilie cârpeşte suprafaţa de joc cu fotbaliştii lui.Noi împrăştiem gunoaie în parcuri şi pe uliţe.Ilie pune înaintea familiei echipa.Noi nici măcar copiii noştri nu îi îndemnăm spre sport.Ilie nu ştie să trădeze. Nouă o singura clipă nefastă ne schimbă simţămintele.Lui Ilie îi pasă până la suferinţă de fotbaliştii lui.Noi am trăit atâta suferinţă ca am devenit insensibili la orice.Ilie nu ştie să mintă.

Noi scoatem şoapteotrăvite.Ilie vorbeşte despreproiecte serioase.Noi miştocărim orice frază.Ilie se angajează cu totsufletul în orice face.Noi promitem şi apoi aştep-tăm ca timpul să aştearnăuitarea.Şi fiindcă toate astea nu arfi suficiente, Ilie are un des-tin aparte. L-a mângâiatprima dată pe păşunea delângă ograda părintească,acum doar îl veghează.Următoarea atingere nu ştienimeni când va fi. Lângăcopaia de prunc n-au fostdecât ursitoarele. Noi avemdezlegarea legământului la sponsorul Nicu Cismaru. Şi maipăstrăm un manuscris în mandatul Consiliului local. Haideţi să le arătăm că ce nu se poate în România, putem facenoi. Deci să facem din Ilie un Ferguson chiar la Brăneşti.

De ce ei au Fergusoni şiWengeri?

ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUTRăzvan Măgureanu este achiziţionat în iarnă pentru a astupagolul creat de lipsa de randament a celorlalţi juniori.Deocamdată nici el nu a încântat.Puternic, masiv şi suficient de tehnic, Răzvan munceşte din totsufletul în centrul liniei de atac. Câştigă multe dueluri aeriene,dar uneori mai greşeşte şi pasele.La Măgureanu se simte cel mai tare lipsa de pregătire la nivelînalt. Talent are, însă nu găseşte traiectoria cea mai scurtă cătrepoarta adversă. Cu un sezon în plus, sub comanda staffului de la Brăneşti, el arfi evoluat mult mai repede şi mai bine.Meci de meci Măgureanu ajunge în poziţie de gol, dar spre deza-măgirea noastră încă nu a reuşit să perforeze porţile adverse.Odată ce va sparge gheaţa el va căpăta încredere şi se vadescătuşa.Noi îl aşteptăm cu răbdare şi îngăduinţă.Va fi benefic şi pentru el şi pentru echipă.

Capul lui Răuţă putea forţa destinul la Breaza

Page 3: Victoria Branesti Nr. 14

Alin Calivaşcu a fost cel mai important atacant din istoria mai

recentă a Victoriei Brăneşti. El este printre puţinii foşti fotbalişti

care a parcurs drumul firesc al fotbalului, de la grupe de copii

până la seniori.

Şi asta s-a văzut în prestaţiile lui din teren.

Cu ucenicia începută din copilărie Alin a căpătat abilităţile nece-

sare oricărui fotbalist cu pretenţii. Inteligenţă în joc, dribling

seducător şi lucrul cel mai important la el a fost faptul că a făcut

parte din categoria foarte restrânsă a fotbaliştilor cu două

picioare egale.

Tehnica perfectă de lovire a balonului cu ambele picioare, cu

aceeşi tărie şi aceeaşi precizie au făcut din Alin un golgetter de

rasă. Când forma fizică îi permitea el se lansa cu viclenie în

pressing şi reuşea deposedări care i-au permis să marcheze

multe goluri sau să-şi servească pe tavă colegii.

Dar ca orice fire creativă, Alin a avut şi defecte. Cel mai pro-

nunţat a fost preocuparea excesivă de a se rehidrata după

antrenamente şi meciuri.

VICTORIA BRĂNEŞTIDespletind amintiri

Născut pentru fotbal

DIN SANIA LUI RUDOLF

În anii de început ai Victoriei, responsabilii cu fotbalul în Brăneşti

au transferat echipa de la Ilfov la sectorul 3 al Capitalei. De obi-

cei meciurile se jucau după amiaza în cursul săptămânii. Se

întâmpla ca la unele meciuri să intre în teren cine se afla la faţa

locului la momentul respectiv.

De multe ori meciurile erau conduse de un singur arbitru, bătrân

şi obez care se rotea în cercul de la centrul terenului. Alteori, în

cazuri mai fericite apărea şi câte un tuşier care arbitra fiecare

repriză în zona de atac a gazdelor, unde se presupunea că se va

desfăşura meciul.

Aşa s-a întâmplat şi la un meci cu Postavul, o echipă de pe lângă

fabrica de profil din Bucureşti. Sterică Hary, un flăcău tomnatic

pe atunci, făcea cam de toate pe la echipă. De la pregătirea

terenului de joc, la prestaţii de fotbalist. La meciul în cauză a fost

portar, fiindca acela era postul neacoperit.

Undeva pe la jumătatea reprizei secunde, băieţii noştri preocu-

paţi să înscrie cât mai multe goluri neglijează apărarea. Un tânăr

din echipa adversă prinde un balon rătăcit pe la centrul terenului

şi porneşte în galop spre poarta noastră. Hary al nostru îi iese în

întampinare şi îl atenţionează gesticulând disperat: ”Băieţică, bă

băiete, opreşte-te că e off-side! Uită-te arbitrul a ridicat fa -

nionul!”

Ageamiul atacant îşi încetineşte alergarea şi îşi roteşte capul în

căutarea tuşierului, care evident că lipsea pe acea parte.

Hary profită de oportunitatea pe care şi-a creat-o inspirat şi

culege liniştit balonul pierdut de sub control de inocentul adver-

sar.

Aşa era Sterică Hary. Autor de vorbe şi întâmplări hazlii care

făceau deliciul spectatorilor prezenţi.

Page 4: Victoria Branesti Nr. 14

REZULTATE ETAPA TRECUTĂTitu - Clinceni 3-1Brazi - Royal 2-1

Juventus - Filipeşti 4-0Boldeşti - Tărlungeni 3-0

Bod - Predeal 1-1Berceni - Conpet 1-4

Videle - Progresul II 3-0Breaza - Brăneşti 3-1

1 Brăneşti 26 20 4 2 55-17 642 Breaza 25 20 2 3 57-18 623 Conpet 26 14 7 5 40-21 494 Boldeşti 25 13 8 4 42-13 475 Clinceni 26 12 7 7 39-27 436 Juventus 25 12 7 6 28-18 437 Videle 25 8 8 9 23-24 328 Tărlungeni 25 9 5 11 24-32 329 Filipeşti 26 8 7 11 30-37 31

10 Bod 25 8 6 11 29-35 3011 Titu 25 7 8 10 23-24 2912 Berceni 25 8 3 14 27-41 2713 Predeal 26 5 11 10 24-36 2614 Brazi 25 6 7 12 21-29 2515 Royal 26 4 7 15 25-44 1916 Săcele retrasă17 Progresul II retrasă

CLASAMENT

ETAPA VIITOARE (marţi 5 mai ora 18.00)

Berceni - Royal

Brazi - Predeal

Videle - Boldeşti

Breaza - Clinceni

Titu - Progresul II

Bod - Tărlungeni

Juventus - Conpet

Săcele - Filipeşti

PROGRAM COMPLET ETAPA DE AZI Predeal - Videle

Progresul II - Brazi

Royal - Titu

Boldeşti - Bod

Conpet - Breaza

Clinceni - Berceni

Tărlungeni - Săcele

Filipeşti - stă

Meciul se apropie.Petre pregăteşte cu sfinţenie

echipamentul.

Brăneşti - stă