VALORI MORFOLOGICE

SUBSTANTIV

Def: Substantivul este partea de vorbire care denumeşte obiecte în sens larg: fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, însuşiri, acţiuni, stări sufleteşti.

Tipuri / Feluri:

     A) a) proprii → denumesc obiecte unice

       b) comune → denumesc obiecte de acelaşi fel

        a) - nume de persoane, fiinţe (ex: Ion, Georgescu, Grivei)

                - denumiri geografice (ex: Carpaţi, Sibiu, Marea Neagră)

-    denumirile instituţiilor/organizaţiilor (ex: Universitatea „Lucian

       Blaga”, Ministerul Apărării Naţionale)

                   - denumirile operelor literare (ex: „Amintiri din copilărie”)

     B) a) simple: ex: inel, casă, radio, floare etc.

     b) compuse: ex: floarea-soarelui, bloc-turn, zgârie-nori, viţă-de-vie, câine-lup,

ADJECTIV

Adjectivul este partea de vorbire care denumeşte însuşiri ale obiectelor, şi anume: dimensiunea (mare, mic), forma (drept, strâmb), culoarea (alb, negru), greutatea (uşor, greu) etc.

Tipuri / Feluri:

       1. După înţeles, adjectivele se împart în: a) adjective c a l i f i c a t i v e sau propriu-zise şi b) adjective d e t e r m i n a t i v e .

Adjectivele calificative denumesc calităţi ale obiectelor: bun, frumos, înalt, verde, ciobănesc, tineresc etc.

Adjectivele determinative sunt provenite din alte părţi de vorbire prin schimbarea valorii gramaticale. Există următoarele feluri de adjective determinative:

a) adjective pronominale. Spre deosebire de pronumele de la care provin, adjectivele pronominale nu înlocuiesc substantivul, ci îl determină. Se disting următoarele tipuri de adjective

pronominale: adjective posesive (ţara mea), adjective de întărire (împăratul însuşi), adjective interogativ-relative (care copil, ce cărţi), adjective nehotărâte (orice elev, fiecare om), adjective negative (nicio clipă);

b) adjective participiale: iarbă înverzită, oameni cunoscuţi, zi aşteptată;

c) adjective provenite din adverbe: aşa oameni, asemenea întrebare;

d) adjective provenite din gerunzii: ordine crescândă, rană sângerândă, case fumegânde.

2. Există şi o altă clasificare a adjectivelor din punctul de vedere al conţinutului. Este vorba de împărţirea adjectivelor în:

a) adjective calificative (denumesc însuşiri care ţin de natura internă a obiectelor, cum ar fi cele referitoare la culoare, dimensiune, formă, temperatură, gust, vârstă, starea fizică, starea emoţională etc.: alb, negru, mare, mic, strâmb, drept, cald, rece, dulce, sărat, tânăr, bătrân, vesel, trist etc.);

b) adjective relative (denumesc caracteristici ale obiectelor prin raportare la alte obiecte, acţiuni sau circumstanţe: copilăresc, bărbătesc, studenţesc, omenesc, muntos, zburător, plutitor, visător, aerian, marin, nocturn, săptămânal, primăvăratic etc.).

ADVERB

1. Adverbul este partea de vorbire care exprimă o caracteristică a unei acţiuni sau circumstanţa în care se desfăşoară o acţiune sau există o însuşire (bine, repede, aici, acum). Este o parte de vorbire autosemantică, neflexibilă.

2. În propoziţie adverbul poate determina un verb arătând când, unde şi cum se desfăşoară o acţiune: Vine azi. Suntem acasă. Lucrează bine. Adverbul mai poate determina un adjectiv (aproape mort) sau un alt adverb (prea devreme). Adverbul răspunde la întrebările când? unde? cum?, funcţionând cel mai frecvent în calitate de complement circumstanţial.

Clasificarea adverbelor după înţeles

 După modul de exprimare a caracteristicii sau circumstanţei, adverbele sunt de două feluri: a) adverbe nepronominale şi b) adverbe pronominale.

1. Adverbele nepronominale sau propriu-zise denumesc direct caracteristici sau circumstanţe ale acţiunilor. După înţelesul lor, acestea se pot împărţi în următoarele categorii: a) adverbe de mod, b) adverbe de loc, c) adverbe de timp.

Adverbele de mod exprimă modul sau felul în care se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de mod răspund la întrebarea cum? Ele reprezintă cea mai numeroasă clasă şi au foarte multe nuanţe de sens.

Din punct de vedere semantic, ele se împart în următoarele categorii:

a) de mod propriu-zise abia, aşa, bine, rău, mereu, încet, repede, uşor, greu, amar, bărbăteşte, frăţeşte, omeneşte, prieteneşte

b) de cantitate aproape, aproximativ, atât, cam, circa, întrucâtva, îndeajuns, suficient, destul, puţin, mult

c) de probabilitate şi posibilitate poate, probabil, pesemne, oare, cică, parcă, posibild) de afirmaţie da, desigur, evident, fireşte, negreşit, bineînţeles, sigure) de negaţie nu, nici, nicidecumf) de restricţie decât, deja, doarg) de precizare / subliniere chiar, numai, tocmai, deodată, anumeh) de durată / iterative mai, încă, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, tot, iarăşi,

adesea,, deseori, câteodată

Adverbele de loc arată locul unde se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de loc răspund la întrebarea unde? Cele mai frecvente adverbe de loc sunt următoarele:

adverbe de loc: acasă, afară, aproape, departe, jos, sus, înainte, înapoi, aiurea

Adverbele de timp exprimă timpul în care se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de timp răspund la întrebarea când? Cele mai frecvente adverbe de timp sunt următoarele:

adverbe de timp astăzi, mâine, poimâine, ieri, îndată, degrabă, deunăzi, odinioară, târziu

 

2. Adverbele pronominale exprimă indirect, prin raportare la context, caracteristica sau circumstanţa în care se desfăşoară o acţiune. În propoziţie ele substituie adverbele nepronominale. După semnificaţia lor, se împart în următoarele subclase:

a) demonstrative acolo, acum, aici, aşa, atunci, încoace, încolob) interogative cum? unde? încotro? cât? când? dincotro?c) relative cum, unde, încotro, când, câtd) nehotărâte oricum, orişicum, cumva, altcumva, oarecum, oriunde, orişiunde, undevae) negative nicidecum, nicăieri, niciodată, nicicând

  Clasificarea adverbelor după formă

 1. Din punctul de vedere al structurii lor, adverbele se împart în următoarele două subclase: a) adverbe simple şi b) adverbe compuse.

2. Din categoria adverbelor simple (marea majoritate) fac parte adverbele primare, adverbele moştenite şi adverbele împrumutate (azi, ieri, mereu, aşa, cum, când), precum şi cele provenite din alte părţi de vorbire (absolut, destul, exact, încet, părinteşte, pieziş, totalmente).

3. Adverbele compuse sunt de mai multe tipuri. Ele au următoarele structuri:

a) adverb + substantiv: azi-dimineaţă, ieri-noapte, mâine-seară;

b) adverb + adverb: oriunde, oarecum, orişicând, târâş-grăpiş;

c) prepoziţie + adverb: de abia, până când, până unde, dincotro.

NUMERAL

Numeralul este o parte de vorbire flexibilă (substantiv sau adjectiv) ce exprimă (sub diverse aspecte) un număr, o determinare numerică a obiectelor ori ordinea obiectelor prin numărare, sau, se referă la numere.

Tipuri / Feluri:

Numeral cardinal

Numeralul cardinal exprimă numeric cantitatea obiectelor.

Propriu-zis - exprimă un număr abstract sau un număr de obiecte. Pot fi: o simple (zero, unu, doi, trei, sută, mie, milion, miliard)o compuse (unsprezece, treisprezece, patruzeci).

Colectiv - exprimă însoțirea, ideea de grup. Exemple: amândoi, tustrei. Multiplicativ - arată de câte ori crește o cantitate sau se mărește o acțiune. Exemple:

îndoit, întreit, înzecit, dublu, triplu etc. Distributiv - exprimă repartizarea și gruparea numerică a obiectelor. Exemple: câte unul,

câte patru. Adverbial (de repetiție, iterativ) - indică de câte ori se îndeplinește o acțiune. Exemple:

o dată, de două ori. Fracționar – Exemple: doime, zecime, sutime, miime.

Numeral ordinal

Numeralul ordinal exprimă ordinea prin numărare a obiectelor sau acțiunilor într-o înșiruire. Exemple: întâiul, primul, secundul, al treilea.

PRONUME

Pronumele este o parte de vorbire flexibilă, prezentă în majoritatea limbilor, care ține locul unui substantiv atunci când participanții la dialog cunosc sau înțeleg din context obiectul sau persoana numită de acesta.

In limba română pronumele se clasifică după cum urmează.

Clasă ExempleCu forme personalePronume personal eu, voi, el, dânsulPronume personal de polite ț e dumneavoastră, dumneata, dumnealuiPronume reflexiv se, sine, îșiPronume posesiv (ai) mei, (al) său, (a) saPronume de întărire însumi, înșivăFără forme personalePronume demonstrativ acesta, ăsta, aceea, acelașiPronume interogativ cine, ce, care, câtPronume relativ care, ceea ce, cine, cePronume nehotărît unul, unii, cineva, altul, oricare, vreunulPronume negativ nimeni, nimic

PRONUME DEMONSTRATIV

Pronumele demonstrativ poate fi:

de apropiere: acesta, aceasta, aceștia, acestea; de depărtare: acela, aceea, aceia, acelea, acestia; de identitate: același, aceeași, aceiași, aceleași; de diferențiere: celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte

o care exprimă apropierea: cestălalt, ceastălaltă, ceștilalți, cestelalte;

o care exprimă depărtarea: celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte.

PRONUME DEMONSTRATIV

Nominativ Genitiv VocativDativ Acuzativforme accentuate

forme neaccentuate

forme accentuate

forme neaccentuate

eu – – mie îmi mine mătu – tu ! ție îți tine teel lui – lui îi el îlea ei – ei îi ea onoi – – nouă ne noi nevoi – voi ! vouă vă voi văei lor – lor le ei îiele lor – lor le ele le

PRONUME REFLEXIV

Pronumele reflexiv are forme proprii doar la persoana a III-a:1) cazul acuzativ: pe sine, se, s2) cazul dativ: sie, sieși, își, și

Pentru persoana I și persoana a II-a, pronumele reflexiv împrumută formele contractate ale pronumelui personal:1) cazul acuzativa) persoana I: mă, m, ne, nb) persoana a II-a: te, t, vă, v2) cazul dativa) persoana I: îmi, mi, ne, nib) persoana a II-a: îți, ți, vă, vi, v

PRONUME POSESIV

Acesta are forme după persoana și după numărul posesorilor:a) singular: al meu (persoana I), al tău (persoana a II-a), al său (persoana a III-a)b) plural: al nostru, al vostru, al lor

Se obține prin alăturarea articolului posesiv genitival care își schimbă forma în funcție de numărul și genul obiectului posedat:a) singular: a mea (genul feminin) , al meu (genul masculin)b) plural: ale mele, ai mei

Posesorul Persoana Obiectul posedatun obiect posedat mai multe obiecte posedatemasculin feminin masculin feminin

un singur

posesor

I

II

III

(al) meu

(al) tău

(al) său

(al) lui

(al) ei

(a) mea

(a) ta

(a) sa

(a) lui

(a) ei

(ai) mei

(ai) tăi

(ai) săi

(ai) lui

(ai) ei

(ale) mele

(ale) tale

(ale) sale

(ale) lui

(ale) eimai mulţi

posesori

I

II

III

(al) nostru

(al) vostru

(al) lor

(a) noastră

(a) voastră

(a) lor

(ai) noştri

(ai) voştri

(ai) lor

(ale) noastre

(ale) voastre

(ale) lor

PRONUME DE POLITETE

-are numai forme pentru persoanele aII-a si aIII-a:

pers. aII-a: N-Ac: dumneata, dumneavoastra

G-D: dumitale

pers. aIII-a: N-Ac-G-D: dumnealui, dumneaei, dumnealor

Observatii:

-alte pronume de politete: Domnia ta (sa, lui, voastra), Maria ta(sa, lui, voastra),Inaltimea ta (sa, lui, voastra)

PRONUME DE INTARIRE

Forme:

-masculin, singular: (eu) insumi fiu (m.sg)-vocala u- insumi (m.sg.)

(tu) insuti

(el) insusi

-feminin, singular: (eu) insami fiica (f.sg.)-vocala a-insami (f.sg.)

(tu) insati

(ea) insasi

-masculin, plural: (noi) insine fii (m.pl)-vocala i-insisi (m.pl.)

(voi) insiva

(ei) insisi

-feminin, plural: (noi) insene fiice (f.pl)-vocala e-insene (f.pl.)

(voi) inseva

(ele) insesi, insele

PRONUME NEHOTARAT

Tipuri:

simple: unul, altul, tot,, atat, mult, putin, realizand distinctii:

- de gen – unul/una, putin/putina, tot/toata;- de numar – unul/unii, mult/multi; - de caz:

compuse, din elemente de compunere: ori-, oare-, fie-, alt-, -va, vre-, cu pronumele relative ce, cine, cat, care, rezultand formele: orice, oricine, oricat, oricare, oarece, oarecine, oarecare, fiece, fiecine, fiecare, ceva, cineva, careva, catva, altceva, altcineva, altcineva,

PRONUME NEGATIV

N./Ac.

Singular: unul / altul Plural: unii / altii

G./D. Singular: unuia / altuiaPlural: unora / altora

Cazul Masculin Femininsingular plural singular plural

N.A.

G.D.

niciunul

niciunuia

niciunii

niciunora

niciuna

niciuneia

niciunele

niciunora

 

Adjectivul pronominal negativ niciun:

 N.A.

G.D.

niciun (băiat)

niciunui (băiat)

niciunii (băieţi)

niciunor (băieţi)

nicio (fată)

niciunei (fete)

niciunele (fete)

niciunor (fete)