4, U. M i l l .

AN I. No. 5. IULIE 1928.

EXEMPLARUL 2 0 LEI

Anul 1. — T. I. No. 5 . - Iulie 1928.

OBSERVATORUL cultural — social — religios

Redactor responzabil :

I O A N T E I U Ş A N p r o f e s o r .

Abon. : pe un an Lei 180 pe xh an Lei 100

Un exemplar . . Lei 20

„ E u sunt c a l e a , a d e v ă r u l , v i a ţ a " Ş' . l o a n e v .

R e d a c / i a şi Adminis traţ ia :

BEIUŞ, jud. Bihor Str. P A V E L No. 6.

S p t e e d e v ă r din lot suf le tul P l a t o n .

CUPRINSUL Unirea — — — - - — — — — G. Palau Ceva despre cinematograf — — — — J Teiuşan Fiul (Nuvele) — — — — — _ — p. Bourget

IDEI OAMENI SI FAPTE Viata in străinătate

Regimul sec şi politica americană — Publicola Alegerile din Germania — — — — PB. Noua dietă polonă — — — — — X. Y.

Buletin literar Romantism literar — — — — — — A. Micu Universităţile din Japonia delà 1877—1927 G. Codreanu

Istorie şi Arte Sfinţii şi Artele — — — — — — A. Mica Rugăciunea unui cerşitor — — — — G. Moody

Schite Abatele Brauns — — — — — — P. B. Poetul Goşbuc — — — — — — /. Marianus

Cârti şi reviste Dr. C. Pavel : Scoalele din Beiuş. Abatele Zavoral şi

Institutul Ceho-Slovac — Român din Praga, de dr Horia Petra—Petrescu. Clasele sociale şi necesitatea tradiţiei, de S. Voicu. Subconştient şi conştiinţă naţională, de I. Agârbiceanu.

VIAŢA RELIGIOASĂ Misie:ul lui Isus (continuare) — — — Pascal „Les Missions étrangères" din Paris în

anul 1927 — - — — — — Cele zece porunci ale presei bune — — Enciclica „Miserentissimus Redemptor" —

CRONICA LUNARA Serbările delà Beiuş — — — — Rd-Aspectele unui divorţ — — — — — I. S S. Optantii — — — — - — — — /. S. S.

DOCUMENTATIE La jubileul liceului din Beiuş — — — drlacobRadu Discurs ocazional — — — — — — dr Tit Mălai Domnul N. Jorga şi centenarul liceului din

Beiuş — — — — — — — Cum am cunoscut pe „preotul ortodox" — drN.Brânzeu Relatiunile normale intre Roma şi bis. din

Orient (continuare) — — — — X. Din discuţiile la legea cultelor - — — N. B.

EFEMERIDE

Unirea*) alBof .Desiolt

Unii, car i v r e a u s ă a p e r e prea mult orto­d o x i a doctrinei mele , uşor a jung s ă lucreze în c o n t r a cauze i mele .

Nu po{i să-mi faci mai m a r e râu, d e c â t a p ă r â n d B i s e r i c a c u mij loace necinstite.

Cine m ă a p ă r ă cu alte a r m e d e c â t cu a le dreptăţii şi a l e cinstei s ă se întrebe, d a c ă în loc de a fi sfânt nu e un prost.

Suni car i c ă z â n d la f iecare m o m e n t v ă d n u m a i greşeli la aliul. S ă se p r i v e a s c ă c u m u m b l ă ei.

A f a c e pujin, d a r a-1 f a c e tot mereu , ia tă c e a junge m a i mult c a întreprinde multe şi a le l ă sa în proiect.

Mai mult a junge a se pune ser ios la un lucru med iocru , d e c â t a visa în vec i perfecţie.

Prefer modes t ia a c e l u i a c a r e se uneşte c u alt'i, d e c â t sgomotul a c e l u i a c a r e se i zo l ează .

D a c ă discipollii mei , car i t r ă i e s c . m lumeţ ar fi t o t d e a u n a buni creştini , s o c i e t a t e a ar fi creş t ină .

S a c r a m e n r e l e sunt o imagine a gratiei pe c a r e o c o n f e r ; d a r ele a p a r în m o d vădit soc ia ie .

Nimic m a i soc ia l c a religia pe c a r e eu a m întemeiat ; n imic a ş a d e unul c a B i ser i ca al căre i c a p sunt E u .

E u a m unit pe Apostoli i mei c u discipolii ; eu a m unit omul şi femeia ; eu a m întrunit pe

*) Acest urticol este parte din cartea „Creştinul activ" de G. Palau care va apare în colecţia Observatorului. Carte promisă pentru lunile de vară.

săracii cu bogăţii, pe învăţaţii cu ignoranţii, pe mari cu mici, pe servitorii cu stăpânii, pe Pă­gânii cu Evrei.

Eu sunt Calea progresului ; eu sunt Ade­vărul care luminează toată înţelegerea sânâtoasă; eu sunt Viata care dă viată adevărată, viată deodată umana şi socială, naturală şi supra­naturală.

Eu sunt civilzatia popoarelor, şi care uneşte pe solitori cu ceţurile.

Dacă e ordine, ea vine delà mine ; dacă e desordine, ea vine delà oameni şi delà duş­manul oamenilor-

Dacă e adevăr în ştiinţe ; dacă este o so­luţie la probleme, dacă e iubire intre oameni, pace şi înţelegere între State, dacă virtuţile în­floresc, toate acestea vin delà mine, şi sunt prea evident foarte strălucitoare pentru ca să măr­turisească că eu sunt Adevărul şi gloria.

Tot ce se abate delà binele suveran, ori vrea să-1 înlocuiască, nu e altceva decât un bine fals sau un rău adevărat. El se va sfărşi cu nimicire, şi aceasta cu dreptate; el nu va naşte decât regrete, şi aceasta va fi de milă.

Ah ! jalnicii catolici, cari neavând chemare nici la viafă solitară, nici la viata religioasă, şi tot n'au destulă caritate ca să trăiască în lume.

Jerlfa liturgiei presupune fraternitatea uma­nă. Şi totuş oare câţi creştini se gândesc s o ofere tatălui meu pentru fraţii lor ?

„Tatăl nostru" presupune fralernitatea uma­nă. Si totuş oare câţi dintre fiii mei au intenţia de a-1 recita în acest spirit al iubirii ?

Euharistia presupune fraternitatea umană ; şi oare câţi creştini vin aci cu inimă de frate?

Comunătatca Sfinţilor presupune fraterni­tatea umană. Şi oare câ{i creştini se gândesc pe pământ să ceară ajutor frăţesc pe creştini din ce r?

In opera mea totul e unire : eu am unit pe oameni cu tatăl meu, pământul cu cerul, pe fii lui Adam cu gratie ; şi eu nu pot suferi păcatul, pentru că despărteşte pe om de Dumnezeu, pe om de om.

Voi sunteti disciplii mei, voi sunteti amici mei, voi sunteti fraţii mei, voi sunteti fii mei. Sunteti voi destul de mândri de aceste nume ? Mai ales ce fapte răspund Ia aceasta realitate ?

C e v a d e s p r e Cinematograf de : Ion Teiuşan

In unele organe de publicitaie s'a dat alarma împotriva unor irupe de artişti, (Tanase et Co,) cari j oacă piese lipsite de cel mai ele­mentar simt de pudoare şi credeam că va avea echoul cuvenit, în rândurile intelectualilor nostru şi în special a părinţilor, c ă se va începe o mişcare-protest în potriva a tot ce loveşte în bu­nele maravuri. Nu s'a făcut ! Şi mă întreb, că oare numai Iraditionala noastră nepăsare e de v i n ă ? ori poate şi frica, ca nu cumva să ajun­gem a fi despoiaţi de unele dulci distracjii pe cari ni-le oferă acelea piese desbracate, ca pre­miu şi recompenză o ostenelelor zilnice ? !

Făcând aceasta mică dar dureroasă cons­fatare, ne vom ocupa de un alt soiu de teatru, împoiiiva căruia — la noi — nu s'a scris ni­mic şi care e neasemănat mai bogat in spec­tacole, cari pe de o parte duşmănesc simţul de responzabilitate morală iar pe de alta parte — în celea mai multe cazuri — lind la distruge-gerea sănătăţii sociale. Şi acela e Cinematog­raful.

Dacă acest teatru s a r prezenta în cadrul unor limite cari sunt celea a-le moralei naturale ori universale, ale moralei creştine în fata căreia trebue să se plece fot onu! care [ine la dem­nitatea sa, atunci 1'am tracta uşor. Dar date fiind nenumăratele cazuri, când acesta oferă plăceri şi distracţii cari so înfrăţesc cu răul, ne simţim datori a sări în contra lui ! Aceas la o facem cu atât mai vârtos, cu cât vedem, că şi-a bătut parii şatrei chiar şi ia sate !

Fiecare spectacol de ori ce natură ar fi el, are menirea de a educa ori de a distruge. Prin urmare nu putem să stăm nepăsători în fata acestei probleme, cu atât mai vârtos cu cât ea atinge de aproape şi deopotrivă atât fa-. milia cât şi şcoala.

După datele pe cari le-a publicat Socie­tatea Naţiunilor celea circa 130.000 de sale, zilnic samănă sămânţa educaţiei ori a distru­gerii în sufletele alor 150 milioane de spec­tatori !

# * #

In celea mai multe piese de cinematograf ni-se înfăţişează chestiuni cari privesc de ap­roape viata de toate zilele, deci sunt de aşa natură, încât morala necondiţionat î-şi are cu­vântul său. Tot în cadrul estor fel de piese, se rezoalvă cazuri de conştiinţă, conflicte familiare şi sociale. întâmplări scandaloase precum şi aplicare de sancţiuni ori răsplătiri. Privitorul' care savurează astfel de spectacole aranjate în modul cel mai luxuos posibil, cu siguranţă că în mintea sa va aproba ori desaproba felul în care se rezoalvă unele conflicte ori împrejurări.

In consecinţă ce observă-n ? Aceia, că — d e rcgjlà -- f l . n J o r i e n t e a z î p e spectator spre cutare solutiune. Pe neobservate se justi­fică divorţul, adulterul ori amorul liber. Pe neob­servate se dau solutiuni imorale, prezentate ca morale şi normale. Şi prin urmare sentinţa pe care şi-o însuşeşte spectatorul, tot pe neobser­vate şi în celea mai multe cazuri vine în con­trazicere cu morala şi cu toate principiile unei căsnicii sănătoase !

Să nu uităm adevărul, că „exemplele atrag /"

* * * 0 altă specie a spectacolelor cinema­

tografice ne prezintă chestiuni sociale de mare importantă. Regii se detronează de către popo­rul ce nu mai poate suferi o atare autoritate de conducere. Şaandolurile delà curţile dom­nitoare ori din palatele celor bogaţi şi la pu­tere ni-se prezintă în forma cea mai exagerată. Muncitorul delà oraş la tot pasul e făcut sclavul şi saturatomi tresourilor capitalismului feroce şi egoist.

§1 acestor piese li se dau solutiuni cari sunt chemate să suprime ordinea socială, îndem­nând la distrugerea autorităţii, la scăderea pres­tigiului şi a respectului ce se cuvine celor puşi la conducere. Ss produc nemulţumiri şi se deş­teaptă visuri şi dorinji de a trăi şi respira ae­rul dulce al egalităţii, libertăţii şi a scumpei frăţietăţi !

In Rusia bolşevica nu mai pujin decât 8.000 filme rulează zilnic, pentru a propaga şi a face apologia regimului bolşevist. Câte vor rula tot în aceaş nefericită tară, cu scopul de a propaga imoralitatea şl ateismul ? ! Munci­

torii şi ţăranii aproape cu forţa sunt duşi c a se participe la astfel de spectacole.

* * *

O altă categorie a spectacolelor o for­mează piezele ilustrate cu celea mai sentimen­tale întâmplări de dragoste. Şi.de p a i e ori s e

reprezintă aceste piese, sălile gem d e spec­tatori dornici de aventuri şi dragoste, absolută majoritate tineri şi fete în adolescentă. C ă c e efect au acest soiu de piese asupra i o r , n e putem închipui.

In vechime s'a scris : „Nimic nu zdrton^ cină mai tare bunele moravuri, decât specta­colele teatrale ; căci alături d e plăcerea c e o simţi, foarte uşor se furişează în suflet < pôèa^ tul" (Seneca. Ep. 7). %-' " h

Dacă cu mii de ani înainte s'â ajuns l a aceasta constatare, apoi cu afât mai vârtos noi cei de azi, va trebui să fim îngrijoraţii când vedem spiritul, curentul nenorocit c e in­spiră în mare parte aita teatrală şi în special cea cinematografică. Trebue să frrn îngrijoraţi mai ales fată de soarta tineretului • care este mai mult expus exemplelor distrugătoare a spectacolelor, dacă voim ca mâine să avern mame bune şi părinţi demni de chemare» lor. ' Să nu uităm, că suntem jertfa unor intreprin-deri foarte rentabile, cari zilnic încasează sume enorme, fără ca să-şi bală capul, c ă cea ce1

ne dă nouă să gustăm e balzam ori otrava cea mai sigură. ; 1

Dar ce e mai mult, tendinţa de a sămâna sămănta răului în mijlocul societăţii, se face în mod conştient din partea acelora, cari tind, ca pe ruinile decadentei morale a omenimeî, se. ridice altarul ateismului şi a tuturor principiilor francmasoneriei! ... .

Că vor fi şi filme bune, nu o negăm,- dar, noi ne ridicăm în contra celor ce poarlă în sine siinbureie distrugerii şi nu a educaţiei ! iiiiiiiiiiiiiiiiniiiliiiiii I 11 I h mi imii.im mim .1 l, i , .hiii . i.—HULJ i lüäljliamLilLLl-i1

tiiîHHiiïi»

U n s c r i i t o r î n g â m f a t . : O s c a r W i l d è .

V o i a j â n d î n A m e r i c a s p u s e f u n c ţ i o n a ­

r u l u i v a m a l . :

„ N u a m n i m i c d e d e c l a r a i d e c â t g e n i u l m e i r .

F i u l . Doamna Caterina Ligier care-şi pierduse soţul cu 2 ani

înainte, era rugată adeseori cu stăruinţă de Dl Foucault ca să-şi refacă viata cu el. Termenul pe care îl ceruse expirase, iar azi trebue să dea răspunsul definitiv. Eri un bftet de a lui Foucault îi reaminti promisiunea.

Caterina ceti şi reciti acest mesaj încă discret. Printre rânduri, dulcii săi ochi albaştri ghicire 0 nouă rugăminte, tot atât de respec­tuoasă şi stăruitoare. Cu un gest involuntar surprins de ea însăşi, duse la buze hârtia pe care cuprinsul ei o făcea penlru ea vie ca o fiinţă. Ea zise eu voce tare:

— Da. Aşa va fi. Aşa este ! Atunci pentru ce s'a deşteptat atât de

ktlhuţată şi tremurătoare în această dimineaţă de 17? Ce s'a întâmplat deci între momentul în c#re gura ej s'a a&ezat pe biletul lui Foucault $i û&Ue aceia jr» care rezemală pe perna palului, e* îjwiyift ochii ficşi, pe cari flacăra veselă a sperar,jej n.u-i mai lumina. Când cameriera a Iras perdelele şi a deschis obloanele, un val de Hmufţăt veselă a pătruns în apartament. Acesta eiè situat în strada Vaneau şi ferestrele dădeau înspre vesela grădină a ambasadei austriace, cate. conduce din strada Varenne în strada BaJ>yJone, AJbastul ceriului strălucea. Păsările cântau, împrospătarea lucrurilor se potrivea atât 4e bjrţe eu. situaţia în care se găsea tânăra femeie, încât se Părea că întreaga sa fiinţă tre­buie şă şe refacă. însăşi rochia de nuanţă deschisă, pe care a adus-o camerista o excita la, gânduri fericite. De ce atunci fruntea sa se întuneca pe măsură ce arătătorul avansa pe cadranul orologiului? De ce în loc să se scoale,, ea stătea pe gânduri ca şi cum i-ar fi tqşt frică de necunoscutul şi îndoiala pe care-i va aduce această zi.

Câjid Dna Ligier a vorbit despre datorin-ţele faţă de copiii săi, ea nu spuse fotul omului, care ceruse atât de gingaş şi serios, ca să ia 'ocul tatălui lor.

Ea nu t-a mărturisit, eă unul dintre copiii s ă i est pai în etate ţ Carol era penlru ea de câteva luni, principiul unei aprehenziuni, care trecea fă Fă încetare în durere. Fiul şi mama n'au schimbat nici odată vreo vorbă referitoare la 01 FotteauH. Acesta tutuia flăcăul pe care-1

văzu născându-se, cum tutuia şi pe frăţiorul René şi pe sorioara Elena. Insă până când cei 5 ani ai copilului şi cei 10 ai fetei, răspundeau acestei afecţiuni a amicului tatălui lor decedat, cu o simplitate şi simpatie în care nici o umbră nu avea loc, cei 16 ani ai lui Carol păstrau un nu ştiu ce ascuns şi ostil, de care Foucault părea că nu-şi dă seama. Din potrivă în ultimul timp el şi-a îndoit afecţiunea faţă de acest adolescent tăcut şi anemic. Dna L'gier a băgat bine de seamă procedeul lui Gheorghe cu pri­vire la copilul ei, ceeace o făcea recunoscătoare şi o asigura că instinctul n'o înşală, şi în acea­stă dimineaţă veseJă a zilei de April, ziua lo­godnei ior deja sigură în gândul ei, vorbele pe cari le roslea în minte nu eràu decât reluarea aceleiaşi idei: cum să-i dea de ştire fiului ei această căsătorie cu Foucault.

„Ar fi trebuit să-i vorbesc în timpul ace­stor 6 săptămâni . . . Nam putut. In fata !ui ca n faja tatălui său căruia îi seamănă atât de mult, mă simt paralizată. Totuş Gheorghe are dreptate". Faptul că numea astfel în inima sa pe acest om, era dovada că-1 iubeà. Da. Il iubeà cu unul dintre acele sentimente îndoelnice, cari vai, sunt cele mai dureroase. Ele au destulă forjă pentruca combaterea lor să ne fie un suplic u, nu au insă destulă pentruca toiul să cedeze beţiei lor suverane. — Şi ea continuă :

Da, Gheorghe are dreptate. Am dreptul să mă recăsătoresc. Prin aceasta nu-i iau ni­mica aceluia care nu mai este, nu le iau nimic acestor copii pe cari mi i-a lăsat, pentruca Gheorghe îi iubeşte . . . Cei doi mai mici vor simti-o aceasta cu naivitate. Carol deasemenea, după ce va fi meditat. In acest moment el are intransigenta fiinţelor tinere, cari cred că le poti împietri în trecut. Nu se poate . , . Oh am greşit că nu i-am vorbit eri. Dar am fost la cimitir. Am pus flori pe mormântul tatălui său.

Intr'o licărire, Caterina zări în amintirea sa patul în care zăcia solul ei mort. Nu trebui decât să deschidă uşa pentru a-1 vedea în realitate, în camera care comunica cu a sa. Ea zări pe întâiul născut stând alături şi ţinând mâinile celorlalţi doi orfani. 0 cută care nu se mai şlerse de doi ani încoace era săpată pe fruntea lui tânără. 0 hotărire se fixă în jurul

buzelor lui prea grave pentru etatea sa şi cari nu mai râseră cu acel râs nepăsător privilegiu fericit al vârstei sale. Negreşit, el făcu în fata acestui pat funebru un vot, care esplica punc­tualitatea în îndatoririle şi forja vizibilă a muncei sale. In clasa pe care o urma la liceul Ludovic cel Sfânt, aprecierea sa creştea din lună în lună- Eră prinlre cei dintâi acum. Fără îndoială el şi-a formulat în conştiinţă angaja­mentul de a tine locul protectorului dispărut de a fi capul căminului. Cum s'ar putea ca mama să nu fi atinsă de acest roman familial pe care-1 gh:'cia Ia copilul şău ? Cum femea care proiecta să dea un alt şef acestui cămin să nu fie je­nată gândindu-se la râvna bărbătească a în­tâiului născut ? Şi în clipa supremei hotărîri ea lupta în contra acestui deranj.

— De ce introducerea în casa noastră a unui om de inimă ar contrazice rezoluţia lui Carol dacă într'adevăr ş a luat-o? El în intere­sul sorei şi a fratelui său doreşte atât de mult ca, să devină cineva. Deci însuşi simte că au nevoie de cineva. Eu le dau pè acest cineva dându-le pe Gheorghe de al doilea tată . . . Prea multă ezitare . . . îndată după reintorcerea delà colegiu va voi să mă îmbrăţişeze ca n fiecare dimineaţă. Eu îi voi vorbi. Jur că am să-i vorbesc . . . timpul a trecut eu aceste dute-vino al ideilor sale şi arătătorul ceasornicului ajunse la 10 ore. Încă 50 minute şi Carol care ese delà liceu la 10 şi jumătate va fi de fată. încă 11 ore şi G. Foucault va apărea la rândul său. Cum se întâmplă în astfel de momente de zăpăceală, în cari micile rezoluţii înşeală aştep­tarea, Dormnei Ligier i-se făcu ruşine de trân­dăvia sa. Ea începu saş i vadă de toaletă cu atâta diiiginiă ca şi cum ar fi fost silită de o imperioasă obligaţiune. Ea termină de a-şi pune Ia gât lanţul de care-i atârna orologiul, şi pe brate, brătarele date uitării de doi ani încoace, când o bătaie în uşe făcu să i palpite inima anuntându-i prezenta aceluia pe care nu putea înconjura să-1 considere ca judecător. Şi totuşi ea;nu era vinovată. Era Carol de fapt. In loc să între el se opri o secundă ca înmărmurit, în uşa deschisa.

— Ce ai, îl întrebă ea foarte îngrijorată, în fata expresiei subit alterată a fetei sale.

— Nimica, r ă s t i s e el. Pé#»«f mmêfit am fost surprins. Sunt atât Ûê Örj»e»ftiif êiV văd în negru. Daf ai dreptate. Do+iitf fifostru s'a sfârşit.

Involuntar, femeéf s« pfivÊîh Oglinda Ea-$f văzu silueta de Un grî ( f e t e i şi &ät afôf <fe drăguţ armonizată tti p*M ÉÊÊ fcteftfd $ deft* potrivă, costumul întotdeauna sever de Sot/fake al liceanului. Vóeeà t a mffitâa fäsjWffläESndu-i şi trecu mundi decât la alt âuferteefi 1

— Eşti mulţumit in eifmeä^ ëeëam éé i.rofesorul tău? Gvrm-JbrteiÊfr'tétfevt- 1

Apoi- îs» zrctf de te Utëet-t Vêt'mâi ( g ^ l încă patin- A fo#- piétf ffftsèôl* văzâwdiJ-frîa< astfel. Va mai fi timp şî du$ïï dejtfn.

• **é Ceea-de este mai äks s f â ş i e t o r iti tfrd»<

mele familiare e făptui c ă efe S # d e i f f e f b e t f a ' în mijlocul unor oeupsaţtuM erta* de sttwpt« # liniştite, într-un decor a#t «te-etrfcifïtnï,âtt# d * ' monoton în cât lîiwMu* bwl*»2P# d e f t n e ş f t * prin expresia wàgetta dar••m&él6-<atP#tìéfttoEif al vieţii. Cu toate că», grajie vtttid ffâd&Êir'-àn$êi--coase şi unei mari asrgöfäri, oà*rXékì\ B ISSêtt în urma hii o avere tioßsiäetafcrflaf d o a W f t d Ligie* ms s-a îndepi&rtarl/ <fe#* vééùîiïm sa«#M coace cum mei înainte, d e t o ôosea* «tetödrc* supraveghere a casei sale.- t r a d î t i o & a l * c l « * e F franceze de mijloc. Ori c a r » torturato èÉfle* teste perspectiva acestei ôbfiv&tfefrt © B P fret « 9 0 . « acum imposibilă de tealâtf «ime fttìrMùi* éée& din camera ser de cölcapff, esntottèif ob tee iEr iü t l ' începu să circule diri sală ttf sMé, atanjèAd ea însăşi îr» salon un b t f e e l o u » i t t i ş ^ # d l « W feé, rte*-*' când cu degetele saledelieat#"fr«rnìfeff pfefnK« lor verzi ca să controleze* àwtB étìr# Alate, dând cu băgare de str&mëroewiă m a t p o t r f v H ă unei perdele. Eaireea^aâtfel^n strffegferfe,; attrj« servitoarea tocmai' puse r w ^ . &e* d* iie?

când capul familiei e » i W W t / i o e o f r p e ~ c A f e * f r ocupase e l la masă, răwiânea1ìrJtotri^flttìfe Kbvfc Aceasta era-înfiu* un fel de* pietatede fiatar»^ turala, şi cum la început dna Ligier nirprimesp decât rude foarfe âpr%pàa*e; aeèsfc i r i t é è l al doliului s'a păstrat ft#ă' nici o dif ieal t^fiE*;* voit să-1 întrerupă arMd ta dhăvdips» tsaàtìr,\ şl aceasta & fost o e a ^ o * " -di«#cflHd»?-«eel!Är-fiul s ă » Carob E* Na voA«M c e t *Wôfaf* itë

preziua acestei mese infinse dovedindu-i astfel obsesia gândului său :

— Cât de mulţumit ar fi mâne sărmanul tata, el care, iubià aşâi de mult amicii. Insă eu stint sigur că el vede de a colo, de sus, că. noi nu ne atingem de locul său şi că ace asta il consolează puţin. E ca şi cum nu ne-ar fi părăsi t . . .

•„» Mama nu răspunse şi contagiunea acestui scrupul a împiedecat-o ca să se folosească de ocazia indicată pentru a schimba un obiceiu care dădea pe fată o exaltare a regretului, foarte diferită de adevăratele sale sentimente. Dădu ordin ea scaunul mortului să nu fie ocupat la această masă dîntâiu. Ce pretext să găsească mai iârziu ? Cum să întrerupă o tradiţie din ce în ce mai sfântă pentru copil, şi tot mai peni­bilă pentru mamă, pe măsură ce imaginea lui Foucault se vâra tot mai adânc în inima ei. In djfflineata aceasta, la o aşa mică distantă de »Ump dele noaua ei logodnă, la care conti­nua să fie hotărîtă, aspectul acestui fotoliu aşe­zat "dinaintea fetei de masă îi fu dintr'odată nesuferit. Această aranjare a aşternuturilor la masă cu acest goi la locul la care şedea altă dată ; modul, i-a fost un ieproş mut împotriva căruia găsi.numai decât forţa ce trebuia s o aibni câteva nninute, contra reproşurilor spuse de.fiul său. Cu unul dintru acele spontane şi aproape: neprecugetate elanuri de voinţă cari sunt în ordinea morală echivalente cu reflexele de ordin animal, ea zise servitorului:

Ludovic, de azi înainte nu mai pune la masă fotoliul domnului. Vei aşterne acolo pen­tru domnişoara Monneron.

Cum dete acest ordin, esi din cameră cu paşH repezi ai unei persoane care face o faptă necesară şi prea dureroasă, pentru ca să se reîntoarcă tremurătoare o jumătate de oră în Urmă, cu. dra Monneron institutoarea şi cu Elena, René şi Carol, Cu ce ochi va privi el această mica lovitură de stat executată de mama,»sa? Ì ' D a foarte mică, însă plină de însemnătate I

Era întâia scenă a actului final: acela care punea capăt văduviei dnei Ligier. Ea o simtia atât de bine, încât intenţionat rămase în urmă desmierdând cu manile sale tremurătoare ine­

lusele blonde din părul micului său René . . . Carol se opreşte. El priveşte masa, priveşte la mama sa. E palid, apoi roşu. Cu o mirare care-i duce şi ei sangele la obrazi, dna Ligier îl vede îndreptându se înspre scaunul rezervat altădată tatălui. Ea nare curajul să repete fraza spusă servitorului, nici ca prin o a doua lovitură de stat să instaleze institutoarea pe acest scaun din fata ei — scaunul şefului şi care revine pe bază de drept întâiului născut. Un amănunt îi opreşte confuzia : ţinând cu mână spatele scau­nului cu intenţia să-1 tragă puţin ca să se aşeze, Carol îi aruncă o privire de o gingăşie pătimaşe. El are în ochi lacrimi cari nu provin nici din indignare nici din mânie. Recunoştinţa este aceea care 1-a mişcat asfel. Dar pentru ce ? Pentru ceeace-şi închipue, fără să presupună realitatea. El nu bagă de seamă surprinderea servitorului care consultă cu privirea pe stăpâna sa. El nu observă că şervetul pe care-1 desface nu e al său. Crede că mama sa ia dat acest loc la masă, cu o intenţie în care el vede un răspuns al îndoielilor sale celor mai intime. Abia poate mânca aşa-i palpită inima şi aşa-i e gâtul de strâmt! Mama, nici ea nu poate să mănânce. Această încurcătură provocată de ea însăşi i-se pare un fel de fatalitate, aproape o fază a destinului. Ii e teamă şi doreşte totodată sfârşitul acestei mese şi cuvintele ce i-le va spune Carol, pe cari ea le ghiceşte, le ceteşte pe buzele lui. Prânzul s'a terminat. Ei nu se explică încă. Tânărul aşteaptă ca institutoarea să îndepărteze pe fratele şi pe sora sa. In fine Dra Monneron şi cei doi copii au plecat mama şi întâiul născut sunt singuri. Carol înbrâtişează pe Dna L:gier şi-i zice cu lacrimi pe cari nu mai încearcă să ie reprime şi cari înmoaie cu umezeala lor căldicîcă ob­rajii bietei femei.

— 0 I Iti mulţumesc, mamă iti mulţumesc. — Pentru c e ? Zise ea . . . — Da, relua el fără să-i lase timp să con­

tinue. Iti mulţumesc că mi-ai dat astăzi când eşim din doliu, acest loc al tatălui meu la masă. Dta nu ştii ce bine mi-ai făcut mamă. Ah ! tre­bue să-ii vorbesc cu toată sinceritatea, insistă el. De un timp încoace îmi era aşa de frică . . . oh 1 tu mă vei ierta . . .

§i n aceasta trecere delà „Dta" la „Tu" violentul flăcău puse sălbatica ordoare a pie­tăţii sale de copil liniştit, printr'un echivoc.

— Da îmi era teama, teamă ca într'o zi să nu-ti vină idea — să nu-ti pară rău dacă-ti spun totul, căci acest vis îngrozitor s'a sfârşit — ca să te recăsătoreşti. Eşti atât de tânără, atât de frumoasă, şi eu am văzut anul acesta pe trei dintre mamele camarazilor mei dându-!e acestora un al doilea fată. Când m'ai aşezat mai înainte fată cu tine la masă am înţeles că ai cetit în gândul meu; Voiai să-mi spui: tine locul lui fata de sora, de fratele tău şi fala de mine. Să-1 înlocuesc pe el care eră aiât de in­teligent, atât de bun, atât de generos, nu voi putea. Dar ii-o jur că voi încerca.

Şi în timp ce adolescentul atât de rezervat de obiceiu, descoperea astfel într'un transport de gratitudine rana secretă a inimei sale, acest idolatru pentru tatăl său mort, această spaimă ca nu cumva un străin să se vâre în cămin, mama sirntia ca un fior de ghiaia răspândin-du-se în vinele sale. Licărirea unei îngrosifoare evidente îi desveli tot viitorul. Dacă ea ar fi cedat pasiunii pe care farmecul râzător al celor 35 ani ai săi 1-a inspirat lui Gheorghe Foucault dacă în câteva minuta ar fi răspuns „da" la întrebarea lui, ar fi rupt-o pentiu totdeauna cu fiul său. Acest copil cu sentimente prea intense pentru care tatăl său rămânea atât de viu, nu admitea nici odată să se vâre în căminul lor al doilea sot Inevitabilul conflict era ca sim­bolizat în acest neînsemnat incident al aşezării la masă. Mama dacă ar fi. trecut cu vederea revolta fiului său, trebuia să aşeze pe noul venit fată cu ea la masă în jilţul în care Carol s'a instalat cu o râvnă atât de înfiorătoare, pentru memoria vechiului posesor. Ea simţi numai de­cât că i-ar fi imposibil să supoarie ochii tână­rului expulsât din acest scaun care era cu drept ai său, căci el eră cel mai mare, şi moşteni­torul numelui pe care-I merita. In acest momet când ea se sbătea sfârşiată astfel între viitor şi trecut, între aspiraţiile sale de femee îndrăgostită şi iubirea sa de mama, un sunet de clopoţel ghicit mai repede decât păiruns prin uşi, o făcu să se desfacă din braţele fiului său pe

care-1 strângea cu încordare la sânul său. Ea nu s'a înşelat.

Câteva secunde in urmă, servitorul veni să întrebe dacă doamna poate să primească pe Dl G. Foucault ? Carol făcu brusc un gest de retragere, care numai pentru j ea, era o măr­turisire.

— Rămâi, îi zice dna Ligier poruncitoare şi îndurerată luându-1 de mână Apoi adre-sându-se servitorului :

— Spune dlui Foucault că nu pot să-1 primesc şi că-i voi scrie.

Apoi când fiul său şi ea fură singuri : — Nu, suspină ea, îmbrăţişându-l din nou

cu patimă, nu mă voi recăsători nici odată. Nu am să vă dau un alt fală. Nu vreau ca tu să suferi din cauza mea. Nu vreau. Imî ajun­geţi, şi eu vă voiu fi de ajuns.

Deşi fibrele cele mai secrete ale inimei sale sufereau mult, nu a simţit nici odată ö bucurie mai profundă. Privind ochii copilului său în timp ce-i vorbia, îşi dădu searriă că in­stinctul acestui copil a înţeles toiul.

P. Bourget

Cele z e c e porunci a l e prese i bune

1. Presa bună să-ti fie preocuparea cea mai de căpetenie.

2. Vei sprigini librarii cinstiţi şi morali* 3. Te vei feri de cetirea cărţilor, foilor rele. 4. Vei lupta în contra ziarelor rele ori neutre. 5. In gări şi din chioşcuri vei cumpăra

numai ziare bune. 6. Călătorind le vei ceti făţiş. în văzul tu­

turora-7. Le vei da şî altora ca să le citească. 8. Cărţile bune, le vei răspândi în popor. 9. In scopul acela, nu vei cruţa nici oba-

seală şi nici bani. 10. Asupra împlinirii acestor datoriale î-ţi

vei examina conştiinţa cât se poate mai sever.

IDEI OAMENI - F A P T E

V I A Ţ A ÎN S T R Ă I N Ă T A T E

Regimul s e c şi a legeri le a m e r i c a n e

înaintea anului 1919 multe din statele Uniunii nord americane înclinau ba chiar legi­feraseră abolirea băuturilor alcoolice depe teri­toriul lor. Am început cu dala de 1919 căci atunci — în acel an — aceasta restrichune bizară, se generaliza, deveni o lege fundamen­tală pentru toate^ statele federalizate, introdusă în constituţie sub forma clausei complimentare a art. 18.

Şi chiar aci stă gravitatea chestiunei. Modificarea constituţiei sacre a Uniunii este extrejn >cje greoaie — plictisitor de meticuloasă. Dar intervine în această dificultate a „umezilor" americani, o descurcare mai mult sau mai pu|in plăcută. Anume, constituţia prevede nu­mai piiocij>iut general aboluhonist, ce anume e considerat de băutură alcoolică, unde „începe alcoolul", aceasta o prevede o lege simplă „Volsţ&ş4" câje. fixează proçentuatia de „jumă­tate la sulă" tărie alcoolică.

Această chiMă natură juridică a prohibiti-unii a avut ca urmare o dublă atacare a ei, chiar formarea unei îndoite tabere de adversari. Cei mai înverşunaţi se năpustiră asupra consti­tuţiei însăşi iar cei mai domoliţi (probabil cei cari beau pe de lături) cer o simplă augmen­tare a procentului fixat de Volstead act.

Această „cea mai mare crimă comisă contra poporului American" cum o numeşte profesorul universitar Butler a ajitat atât de rriult şi de constant opinia publică americană în cât în cele din urmă ajunse în examinarea ramutioasă a comisiunii senatului — în ziua dseş:.5 april 19$) —.aci cele două tabere produ-câfldijrşi, argumentele, cele mai groteşti, intere­sante şi amuzante pentru spectatori. S'a de-rnonstat cu cifre, cu tablouri, cu indivizi expuşi (pätentMji alcoolisti salvati) etc. în cele din urmă s'a dat drumul oratoriei celei mai sentimentale. Judecătorul american Talley, într'un discurs al

său, spunea : „Dacă vă iubiţi patria, cu toată inteligente şi energia voastră, luptaţi contra prohibijiunii care a distrus dreptul natural al omului, pe noi ne-a făcut ridicoli în faja celor­lalte popoare şi a transformat americanul, odinioară intrepid, loial şi cavaler într'un crimi­nal şi ipocrit". Din aceste cuvinte vă puteţi prea bine da seama de dimensiunile şi adânci­mile luptei care se dă pentru alcool în America. Bineinjeles toate aceste se întâmplă pe terenul politic.

Prin urmare să examinăm care este ţinuta lui Coolidge în mijlocul acestor coliziuni. Coolidge este un convins prohibitionist. A semnat în 21 Mai 1926 autorizajiunea şi instrucţiunea de prohibitiune adresată tuturor funcţionarilor. A provocat o furtună prin aceasta. Senatul printr'o comisiune a examinat constituţionalitatea actu­lui său. Dar Coolidge mai este încă ceva, anume, membru al partidului republican. Deci partidul republican, este partid „sec". Iată ceiace dis­place. Oricare elecţiune de până aci a dovedit-o. Nici din întâmplare un „sec" de alui Coolidge nu a reuşit în alegeri. A trebuit să facă concesii să se declare pentru modificarea dacă nu a constituţiei cel pufin a legii Volstead. Aspecte din luptă electorală americană.

Publicola.

Alegeri le din G e r m a n i a . . . Este de reţinut cum face şi Saarbriicker

Zeitungtcitat de Jacques Basinville.)numerul con­siderabil al abstinenţilor. Zece milioane opt sute de mii alegători şi alegătoare, vasăzică un sfert al înscrişilor n'au luat arte la vot : prin urmare cel mai mare şi mai numeros partid intre toate est-" acela al cetăţenilor indiferenţi. De unde vine nepăsarea această ? Din îmbătrânirea vechilor partide cari nici unul nu corespunde deplin ideilor, sentimentelor, liosurilor generatiunilor noi. Se punea întrebarea ce vor face cele două milioane de germani şi germane cari ajungeau pentru

prima oară la drept de vot. S'au abţinut sau au voîat pentru rrşte partide mai puţin demo­crate. Rezultatul a fost o fărîmare în aşa fel în cât, multe buletine nu sau socotit. Deca­denta vechilor partide istorice nu este un feno­men specific Germaniei : Există şi în Franta şi explică mulţimea grupurilor, dificultatea de a le defini şi schimbarea aleşilor, cari nu ştiu tot aşa ca şi alegătorii lor ce sunt, nici unde trebue să ajungă.

Chiar Centrul a perdut şi el locuri. — Se observă că listele lui n'au adunat, mai mult de cât o treime a catolicilor germani. Aşa dar le­gătura confesională nu mai este destul de tare pentru a adune ca şi în trecut, în ciuda diver­selor lor interese, pe toh' cari au aceiaşi credinţă.

Kuitur-Kampful şi prigonirea religioasă nu mai pot să menţină unitatea Centrului ale că­rui elemente muncitoreşti, frămîntate prin sindi­calismul creştin trec direct la socialism.

Noua Dietă po loneză

o tulu

i

P A R T I D E Voturi obt.

circ

umsc

ri

liste

le

Sta

ansa

mbl

u

1. Bloc fără partid în colaboratie cu guvernul 2,399.032 102 23 125 2. 1,481.279 52 12 64 3. Partid populist polonez „Wyzwolenie" 834.448 34 7 41 4. 80.219 5. 30.945 6. Uniune naţională ukrainianâ 8.887 7. 228.088 9 2 11 8. Partid U k r a i n i a n , ţărănesc şi muncitoresc „sel-Rob" . . 179.536 4 4

10. Partid Jărănesc 618 503 21 4 25 11. 53.623 12. 44 560 13. Unitatea muncitorească şi ţărănească 217.298 5 5 14. 135 276 3 3 17. Uniunea naţională evreescă în Polonia m i c ă 240.780 6 6 18. Blocul minorităţilor nationale î n Polonia 1,438.725 45 10 55 19. Partid ukranian ţărănesc ş i muncitoresc „sei-Rob" de slânga 143.475 3 3 20. 133.196 1 1 21. Blocul national al Muncii 146 946 4 4 22. Blocul partidelor socialiste muncitoreşti şi ţărăneşti ukraniane 268.677 8 1 9 24. 925 744 31 7 38 25. Bloc „Piast" şi „Democraţia creştină" . 770.891 28 6 34 26 44.919 1 1 30. 193.323 3 3 33. 174.978 34. 21.929 Lis 12 12

NOTĂ : Numerele cari lipsesc sunt cele ale listelor anulate de comisiunea electorală de Stat,

B U L E T I N L I T E R A R

R o m a n t i s m u l l i t e r a r

Ca mişcare literară Romantismul a voit să contrazică pseudo—clasicismului veac. al XVIII. Intradevăr era neapărat de lipsă o re­formă, o reactiune, o emacipa(iune relativă în favoarea imaginatiunii, a sentimentului, a visu­lui, a „simţului naiurii", a sensibilităţii şi a tu­turor puterilor lirice, individuale şi spontane ale sufletului omenesc. Trebuia ceva mai nou, mai concret, pitoresc, colorat, sguduitor. Trebuia în-sufletitea sensibilă a limbei cu ceva mai sonor şi mai plastic, mai neaşteptat şi mai întim, mai individual, mai . . . eu /

Drept vorbind, pseu do-clasicii Veac. al XVIII practicau o mitologie de tot convenţională, un cult prea servit pentru autorii greci şi romani, o imitaţie prea scrupuloasă (chiar superstition să pentru modelele vechi, un respect exagerat pen­tru regulele clasice (regula celor Irei unităţii, a deosebirii genurilor literare, a ierarhiei facultăţi­lor etc.) Literatura pseudo-clasică a veacului al XVIII „nici francez nici creştin" a spus Fa-guet, „nici clasic" a adaogat Bruneliere, adân­cind problema şi dovedind conclusiunea sa) era prea impersonală, prea artificială, cam ano­nimă, superficială şi cu disciplină prea strâmtă-Romanticii exaltaţi nu vor deosebi clasicismul roditor al veac. XVIII de pseudoclasicismul sterp. Dar Ie părea că Boileau, prin „Arfa Poe­tică" strinsese şi înăsprise încă tot mai mult lantunle făurite de mult, la Greci, de cătră Aris-otel, la Romani, de cătră Horatiu. De aici o reacjiune brutală, care căută sistematic să eli-mineze atâtea régule clasice de nediscutat, fiind evidente, naturale, absolute înfipte în natură şi anume : pentru stil clasicizmul cerea : să fie na­tural, clar şi adaptat temei ; pentru compozitiune să fie echilibrată pe deplin, cu unitate, de sub­ject, cu coordinatiunea părţilor între ele şi sub-ordinajiunea lor temei alese ; Obiectul artei : este natura omenească,sufletul omului (care estede fapt singura floare aleasă a creatiuni demnă de interes; subjectul artei: Este Rajiunea, care e sin­gura facultate de control, poruncilor căreia au să se supună imaginatiunea şi sensibilitatea şi orice

individualitate (deoarece ierarhia naturală a F A -cultăl lor psihice sau literare nu poale schimbă fără să se schimbe chiar fiinţa noastră !) ; pen­tru caracterul artei : se cerea să F I E adevărat, natural, rational, real şi chiar universal (adică atârnând şi el de obiectul şi subiectul ariei).

Principiile acestea erau moştenirea sfântă a celor trei mai însemnate literaturi din lume : cea elină, cea romană, cea francese (din Vea­cul de aur al lui Ludovic XlV.) Principiile, gus­tul, tradiţia artistică, genurile literare, toate vor fi dispreţuite — cel pujin în practică de doctrina negativă şi destructive a Romantismului. Uitând cât de inteligentă, personală şi chiar originală fusese, din partea clasicilor, imitaliunea şi cul­tul pentru modele, romanticii fără ca să-şi poată făuri niciodată un sistem positiv, vor întrece măsura, neglijând, negând şi de fapt dispretu-ind chiar condijiunile artei. înşirăm romanticii, cari ou fost artişti în măsură în care s'au men­ţinut în conditiunile clasice şi în măsură în care au potolit sau chiar respins principiile ro­mantice.

Tatăl exaltat al romantismului emancipat a fost Rousseau, de când a pus instinctul în locu! raţiunii, individualismul capricios în iocul dis­ciplinei, „eul" subiectiv, s;hirnbăcios în locul psihologiei omului normal.

Opera lui Rousseau a fost complectată şi îndreptată de un alt individualist, geniu mai echilibrat şi mai inteligent, de Chateaubriand — cel mai mare romantist plin de administra­ţie pentru clasicism. — Spiritualismul său filo­sofic şi creştin (dublu sâmbure al unui clasi­cism latent) va fi cea mai bogată sămânţă, cel mai puternic „ferment" estetic şi cel mai puter­nic susţinător doctrinal al Românismului mo­derat.

Afară de Omer şi de Virgil cred că nici un scriitor n'a avut o influin[ă literară mondi­ală ca Chateaubriand, începând cu liricii ne­întrecuţi ca Hugo şi Lamartine, Musset şi Vigny până la romancierul Loti şi filologul Renan, trecând printre istoricii Michelet şi A Thierry. Care literat francez a scăpat de influinta sa, care gen literar modern nu s'a îmbogăţit din

el sau prin el mai ales lirismul, istoria şi ro­manul.

Ca influenţaţi de mişcarea romantică sau ca influentatori, amintim in treacăt : în Franta pe Mme de Sfael, Bernardin de St. Pierre : în Germania pe criticul Lessing, liricul Klopstock, Goethe şi Schiller, pe fraţii Schlegel, fraţii Grimm Herder filosof şi poet ; în Anglia pe Ossian prelucrat şi modernizat de Macpherson apoi pe poeţii lakişfi şi Byron Shelley şi Walter Scott ; în Italia pe seninul Manzoni şi pesimistul Leo­pardi, Guisti şi Silvio Pellico ; in Spania pe fantasticul Espronceda şi Zorrilla, Saavedra şi Gil Zarate ; în Rusia pe „exuberantul" Pous-kine şi bironianul Lermontov, chiar pe Dosto­jewski şi Tolstoi. Ne vine significativ numele acesta la sfârşit : oare n'are el în pieparaji-unea sufletească a bolşevismului o responza-bilitate analoagă cu a lui Rousseau în pregă­tirea atmosferei Revolutiunii franceze.

Am amintit în articolul întâiu pe cei mai eminenti artişti romantici. Notăm încă că cea mai nob lă artă plastică Arhitectura, cu toate că e totodată şi artă şi ştiinţă şi industrie (prin urmare mai uşoară de industrializat) a văzul succesul şi reînoirea artei gotice medievale slă­vită şi de condeiul unui Chateaubriand, al unui Mérimée, mai ales al unui Hugo în marele său roman „Notre Dame".

Romantismul însă a avut cause mai ge­nerale, anterioare majorităţii artiştilor înşiraţi aici, mai ales: Revolutiunea franceză din 1789 prelungită cu influin{a hotărîtoare a unui per­sonagiu (sau mai bine zis a unei vieji) ca Na­poleon.

Cum o mărturisiâ Hugo, revolujiunea ro­mantică a fost o consecinţă a Revolutiunii po­litice, care fusese şi o răsturnare radicala filo­zofică şi socială înlocuind prin „decretele simţului individual traditiunea Raţiunii şi a experienţei".

In această nouă societate, iată ivirea ne­aşteptata, nepreparată a unui personaj ca Na­poleon (cu viata sa extraordinară) care răsioarnă şi Revoluţia şi Europa înlreagă. Anii — în viaja unui popor — sunt ca orele în viata unui om aşa că Napoleon a trecut ca un meteor stră­lucit, un bolid puternic dar victoriile sale, in-stitujiunile sale felurite, puterea sa (realizată

într'un timp aşa de scurt) au sgăduit imâgina-tiun'le şi inimile, deşteptând sperante multe. Viata sa apăru ca un vis. „In lumea nouă creată de Revolutiune — spune încă Calvet — Napoleon parcă dilatase posibilitatea unei ac­tivităţi fără margini ; conceptiunile literare de odinoară, rânduite şi întocmite de clasicism, nu erau de ajuns. Astfel Napoleon suscită poesia nouă precum Carol cel Mare provocase ivirea epopeii şi precum Ludovic al XIV-lea în epoca de aur prezidase şi încadrase aşa de bine tragedia clasică.

A. Micu.

Universităţile din Japonia delà 1877—1927

Metamorfoza anevoioasă delà starea sa de tradiţională izolare la cea mai mare moder­nitate, o datoreşte Japonia mai ales desvoltării surprinzătoare a presei şi şcoalei. In Japonia, care are 65 milioane locuitori, apar în zilele de azi 1137 ziare cotidiane şi 3000 periodice, cari sunt tipărite în 10 milioane de exemplare. Mai mult însă se sporeşte tipăritul cărţilor : în cea mai mare parte anunţările din ziare se referă la căr{i : în 1925 fură publicate 18.000 cărţi noi dintre cari mai multe traduceri din opere euro­pene. Circulatjunea comercială anuală a librăriei se ridică aici la 42 milioane de yen (aproape un miliard lei).

Analfabetismul tot mai mult dispare. Uni­versităţi numeroase exercitează o atracţie pu­ternică asupra tinerimii japoneze.

Actualminte în Japonia, educaţia religioasă e de tot negi jată, fie în familie, fie afară de ea.

Pozijia principală a universităţii aci nu e rezulfatul unei lungi evolutiuni, ci al unui spor brusc şi recent : Abia au trecut 50 de ani de când s'a înfiinţat prima universitate japoneză, universitatea imperială din Tokio.

Scrisul şi limba.

P. Giacomo Avermans S. I. care a fost doi ani profesor universitar, aco'o a publicat în Stimmen der Zeit (Nov. 1927) un studiu bogat în note personale, despre universităţile din Japonia

Notează în. primul rând că, pentruca să putem jiidëca exact valoarea operei culturale a Uni-versităîii japoneze, trebuie să ţinem seamă de dificultăţile particulare cu cari studentul japo­nez are să se lupte. Scrisul indigen cere o sfor­ţare mentală hecunoscută în Europa, deoarece câ să poată întrà la Universitate, tânărul Japo-iièi trebuie să se familiarizeze cu cel puţin trei mii dë semne grafice. Studiul scrisului îngreu­nează in mod excesiv memoria studentului ja-ÌJtìhez în dauna desvoltării celorlalte facultăţi mentale. Terminologia ştiulfică este altă pie-decă, căci ea este compusă din elemente chi­neze, japoneze şi europene. Mai multe texte există numai în englezeşte, sau franţuzeşte, în nefflteşte, în aşa fel încât studentul îtrebuie să posadă aceste limbi. Modul de a se gândi şi a se exprima în ţările occidentale e cu mult deosebit celui din orientul extrem, prin urmare cere mare oboseală consultarea textelor europene.

Aproape toji profesorii universitari japo­nezi au frecventat timp îndelungat universităţile europene sau americane obişnuindu-se cu me­todele ştientifice ele lor, în deosebi cu acele discipline cari prezintă mai mari avantaji în viata practică (ştiinţe naturale economice, teh­nice, medicină, agricultură.)

Fireşte că aceste dificultăţi s'au prezentat mai grele în cei 10 ani delà început : de aceea după deschiderea primei universităţi la Tokio la 1877, nu s'a putut înfiinţa cea de a doua la Kyoto decât numat după 20 de ani la 1897. Urmează mai repede cele din Sendai, Fukuoku Safforo, Seoul (Corea). In anii din urmă s'a concédât titlul de universitate celorlalte trei In­stituţii superioare. Azi există în Japonia 12 universităţi de stat, 4 universităţi provinciale şi o mulţime de universităţi private ; printre cari cele mai importante sunt acea din Keio creiată de savantul Fukuzava şi acea din Waseda creată de fostul ministru—preşedinte O-Kuma. Universităţile provinciale sunt echivalente cu acele de stat. Budhiştii au 10 universităţi ale lor, protestanţii 2, catolicii una.

22 universităţi private au obţinut echiva­lenţă cu universităţile de stat, dintre cari 4 sunt ale Budîştilor şi cele două ale protestanţilor.

Universitatea catolică de sub conducerea

Iesuitilor, abia anul acesta a putut aduna suma de bani cerută de stat, ca capital de garantă pentru concesiunea echivalentei.

50 de universităţi în 50 de ani

Pe rând Statui japonez a acordat de 50 de ani încoace caracterul universitar la 50 de institute. Numai Tokio posedă 23 institute uni­versitare, dintre cari 18 recunoscute de stat. Kyoto are 8 ; Osaka 2. Universitatea de stat din Tokio are, vreo 7000 studenti ; cea din Kyoto are 4000; Universitatea privala din Wa­seda 6000, cea din Keio 4000.

Printre universităţile neiecunoscute de stat sunt două cercetate numai de fete şi femei.

Foarte variat este numărul facultăţilor din cari se compun institutele universitare. O ordo­nanţă imperială din 1918 admite susjiunerea următoarelor facultăţi : Iurisprudenta, medicina, litere (impreună cu filosofie), agricultură, eco­nomia naţională, comerţ, facultate pentru bre­vet de inginer. 11 dintre universităţile recunos­cute de stat, posed numai una facultate, cea de medicină ; 5 altele au numai una facultate de alt gen ; nouă se compun din câte două facultăţi ; numai 6 dintre universităţile complet recunoscute de stat posed patru sau mai multe facultăţi.

Studii religioase şi profane

Există facultăţi de studii religioase în toate universităţile budiste şi într'una din facultăţile protestante. La nici o altă facultate, studiile ştiintifico-religioase nu fac parte din programul facultăţii filosofico-literare. La universitatea de stat din Tokio, s'au ţinut în timpul din urmă câteva lecţii despre profesiile mesianice şi despre teologia Sfântului Toma de Aquino. Dintre cele şapte disertajiuni ştientif co-reiigioase ţinute într'un an în această universitate una a fost despre sftul Pavel şi alta despre împărăţia lui Dumnezeu în primitiva comunitate creştină.

Universităţile maiore sunt tocmite conplet după usui european. Universitatea de stat din Tokio are vreo 600 profesori, acea din Kyoto 400 ; Universitatea privată din Waseda are 400, acea din Keio 300. La universitatea de stat din Tokio sunt 3 catedre de drept inter-

national, 2 de drept englez, 1 de drept francez, 1 de drept german, 33 de medicină, 7 de con-sfructiune navală, 4 de aviajiune, 4 de arti­lerie, 5 de arhitectură, 5 de chimie aplicată, 5 de pedagogie, 2 de limba şi literatura en­gleză, 2 de limba şi literatura germană, 1 de limba şi literatura franceză 5 din matatică, 5 de chimia agrară, 4 de ştiinţă forestieră, 3 de pescărie, 5 de ştiinţe comerciale, 6 de econo­mie naţională şi a. m. d.

Universităţile sunt provazute în măsură mai mare ori mai mică cu biblioteci, semina­ri]', laboratoare, observatoare, musee şi clinici.

Multe universităţi au şi serviciul lor de restaurant.

In 1923. bogata bibliotecă a universităţii de stat din Tokio, fu nimicită de cutremur de pământ ; azi ea posedă, fie cumpărate, fie do­nate, aproape un jumătate milion de volume.

Afluenţa studenţilor

Pe lângă universităţile private sunt de regulă anexate şi şcoli de pregătire, din cari apoi se recrutează studenţii universitari. De ex. în dependinţele universităţii din Keio şi în Waseda se află mai mult de 10000 tineri. Câteva universităţi au o estindere vastă şi for­mează în oraş un adevărat earlier.

Afluenţa studenţilor universitari e enormă, cu loate că e introdus un sistem de examen rigoros pentru admitere şi promovare, care face foarte lungă durata studiilor. Rareori un student poate isprăoi cu universitatea la 24 ani. După studii este dificultatea de a aşeza numeroşii laureati şi multi dintre ei trebuie să aştepte multumindu-se cu ocupaţiuni josnice şi puţin remunerate. Cei ce obţin un post în administratiunea statului, pot aşteptă să prime­ască un ajutor pentru perfecţionarea cunoştin­ţelor lor în Europa ori în America.

Azi ministeriul de instrucţiune susţine mai mult de 300 stipendiati în străinătate ; găsim astfel actualminte în Europa vreo 350 studenti şi 12 studente japoneze ; în Statele Unite din America din Nord sunt mai mult de 1500 stu­denti şi 900 studente japoneze ; în alte fărî americane studiază 70 studenti şi 20 studente din Japonia.

Numărul studenţilor streini înscrişi la uni­versităţile japoneze era de câteva mii înainte de răsboiu ; acuma simt vrea 400 şi mai multi chineji.

Scopul educaţiunii universitare

In mare parte studenţii trăesc în sărăcie, citesc mult, se dedau la sport şi jopuri, însă n'au ocasie de a-şi desvoltă viata religioasă. Din contra e mult accentuată educatîa patrio­tică. Articolul ordonanţei imperiale din 191Ş (deja citat) determină scopul universităţii aşjfel:

Universităţile trebuie să propună ştiinţe şi arte teoretice şi practice, cari eontribujeşe la binele statului. Ele au să servească de mijloc de cercetări în câmpul ştiinţei şi al ariei. In fine trebuie să servească la perfecţionarea ca­racterului şi la cultul idealurilor patriotice.

Resultatele educatiunii universitare în ge­neral s'ar puteà résuma cu drept în cuvintele prof. Takenobu delà universitatea din Waseda în Japan Yearbook. „Sistemul actual de edu­catane morală în Japonia sufere de lipsa că-minurilor în cari studenţii depărtaţi de acasă, ar putea găsi sprijinul moral necesar ; sufere de natura obligatorie şi mecanică a învăţămân­tului moral şi de lipsa influentei religioase."

De câţiva ani sau înfiinţat câteva cer­curi studenţeşti protestanle şi budiste de ca­racter religios ; studenţii catolici sunt putini ca să poată desvoltă o activitate ce s'ar remarca. Totuş şi ei au format cu profesorii lor nişte cercuri de cultură religioasă.

Şi în cercurile conducătoare ale guvernu­lui tot mai mult se precizează convingerea, că ateismul oficial al şcoalei ar putea să devină o primejdie pentru tinerime şi societate. Munca produsă de Japonia în ogorul studiilor în aceşti 50 de ani, legitimează speranţa progreselor noi reale din cari ar profita şi credjnja creştinească.

Adevărata civilizaţie nu stă nici în gaz, nici în maşina cu aburi, nici în mesele spiri­tiste ci în descreşterea treptată a Păcătujui originar.

Baudelaire.

ISTORIE ŞI A R T E

Arte le şi Sfinţii Dacă sar scoate din muzeele din Europa,

împieună cu tablourile reprezentând pe lisus sau Pr. Maria, icoanele sfinţilor (de atâh' pictori şi din atâtea şcoli) galeriile, pinacotecile ar rămâ­nea aproape goale.

Pentruce? Pentiucă, pe lângă persoana divină-umană a lui lisus şi personalitatea de tot specială a Vergurei-Mame, izvorul cel mai loditor al frumuseţii (nu numai etice dar şi estetice) sunt sfinţii-

Şi ce am spus aici de pictură, trebue spus şi de arhitectură, sculptură şi muzică. Fără ca să ne întoarcem la epoci sau şcoli clasice din trecut, artiştii contemporani sau inspirat şi din această comoară.

In muzică pe lângă pompoasa „Redemption" a lui Gounod, pateticele şi misticele „Beatitudes" ale lui Cesar Frank, o Maria Magdalena cam sensuala lui .Massenet, Vincent d'Indy ne-a dat un „S. Cristof" care prin rezonantele sale sufle­teşti si omogenitatea sa estetică întrece chiar dramele lirice ale unui Wagner.

Intre monumentele arhitecturale din lume, ce se poale compaia cu bisericile creştine cari se ridică pe toată suprafaţa lumii civilizate ca supremul gest al idealismului şi al iubirii 1 în­chinate lui Dzeu în onoarea Sfinţilor, bisericile noastre sunt epopei de piatră cari cântă avântul sufletelor, delà cea mai strălucită catedrală gotică până la cea mai mică capelă.

Pentru Sculptură, cine nu va spune ne număratele statue semănate în Apus? Numai în Statele Unite (cu toate că sunt în majoritate protestante) statuele unei sfânte franceză ca S. Ioana de Arc sunt aşa de numeroase ca în Franta.

In Răsăritul nostru, delà Ierusalim la Kiev, delà Egipet la Muntele sfânt, în tara noastră delà Hurez şi Curtea de Argeş până la Suceava şi mănăstirile din Bucovina câte icoane ale unui S. Dimitru. S. George. S. Nicolae, S. S. Mihai şi Gavril etc ? In zilele noastre, la Paris, cele mai strălucite succese în pictură sunt datorite unor artişti creştini. De pildă Desvallières, de

pildă Maurice Denis ilustrând toată viata S. Dominic (după textul celebru a lui Lacordaire) precum ilustrase odinioară Viata S. Francise a cărui „Pioretti" (Floricele sau episoadele mai su­gestive) au fost din nou interpretate de 1. Beltrand.

Cu filmele religioase, a început şi evoca­rea cinematografică a eroilor creştini ca Apostoli, martiri, misionari : un S. Tarcisius, o S-a Agneş, o Fabiola, un S. Laurentin, o S. Ioana, o S. Tereza etc. Spectatorii cei mai profani au ră­mas adânc impresionaţi descoperind în sufletul lor o rezonantă necunoscută încă şi ecoul pre­lungit al unui „suflet natural creştin". Emoiiunea sinceră deştepta credinţa lor. Câte Societăţi Ar­tistice, câte expoziţii puse sub patronajul unui sfânt : mai ales al S. Luca (patronul pictorilor) şi al S. loan teologul. Acesta din urmă, cre­dem că, din motivul unei tainice dar reale le­gături între inspiratiunea mistică-religioasă si cea artistică. Flacăra inspiratiunii oare nu este acest „entuziasm" care este o participare şi o comunicare cu divinitatea creatoare (prin cauzele exemplare).

Nici arta dramatică 'n a rămas mai pe jos. De câţiva ani se observă, în Apus, o re­naştere a „teatrului creştin" atât de puternică încât ne-a menajat ceva din extraordinarul succes din Evul mediu, când fiecare oraş mare se însufleţea la spectacoul „misterelor sau dra­melor creştine" ! De un veac şi mai bine re­naşterea această era cuprinsă în programul — încomplect dar sugestiv — preconizat de cătră Chateaubriand, în „Geniul Creştinismului". Acum, în Franta tot teatrul lui Ghéon şi a lui R. des Granges este inspirat de viata sau cel puţin din legenda sfinţilor, o legendă care este dreapta interpretare psihologică şi un comentar al vieţii lor istorice.

Notăm, ca încheiere, câteva cărţi plăcute unde găsim totodată floarea poeziei, psicolo­gie], isîoriei şi a artei picturale, deoarece ar­tistul condeiului pare că s'a inspiral delà pictor şi pictorul de comentariile estetice ale literalului şi amândoi de . . . idealul realizat (prin viata lor) de cătră eroi noştri creştini lata biografia lui „Fra Angelico" scrisă de criticul artistic Cochin.

Iată „sfântul" pictor, ale cărui tablouri sunt ca o vedere anticipată şi drăguţă a paradisului îngerilor, unde n e pare că înlr'adevăr a pătruns, pentru a n e reda atmosfera aşa de senină şi ideală încât o voim şi nei reală! — lata S. Elisabeta prezentată de geimanul Stoltz şi fran­cezul Montalembert c u faimosa introducere de­spre spiritul Evului mediu. P e lângă poezia cuvintelor şi epopeia faptelor, contemplati c o ­laborarea artelor plastice pentru reliefarea sfin­ţilor în colecţia „L'Art et les Saints" unde veti găsi reproducerea elegantă a tablouritor sau sculplurelor celor mai caracteristice, explicând şi ele într'un mod armonios ( cu ajutorul unui text scris de un critic artistic) valoarea repre­zentativă şi estetică a Apostolilor, Evangelistilor, martirilor, pustnicilor, fecioarelor, reformatori­lor, catehetilor etc. Câte surprinderi plăcute în splendoarele artistice mici sau mari, naive sau tragice, care interpretează, comentează, ideali­zează momentele mai însemnate din viata sfin­ţilor. Dacă sfinţii a u inspirat bine artiştii, artiştii au popularizat bine sfinţii — sfârşim c u ediţia ilustrata „Figurines franciscaines" de Goyau, unde ne sunt pictaţi schiţaţi c a o slrălucită c o ­roană împrejurul fondatorului Sf. Francise două­zeci de sfinţi sau sfinte, martiri c a S. Berard în Maroco, misionari c a S. Leonard, savanţi ca S. Bonaventura, penitente c a S. Margareta de Cortona, cruciati c a Sf. loan de Capistran (cola­boratorul lui Huniade la Belgrad) taumaturgi c a S . Anton de Padua (împăciuitorul oraşelor italiene) expioratori idealişti şi practici c a B . Odoric de Pordenone în Extremul Orient sau S. Raymund Lulle în lumea musulmană cea mai îndepărtată, mistici c u S. Angela de Foligno (care primeşte sf. cuminecătură delà îngeri şi revelatiunile di­recte delà Iisus Hristos) un reformator hotărît c a S. Coleta, un Organisator de asistenta socială ca B . Bernardin de Fellre etc.. .etc Intradevăr : frumosul esle splendoarea adevărului.

A. Micu.

Munca imediată, chiar neisbutită, pretueşti mai mult de cât reveria.

Baudelaire.

R u g ă c i u n e a u n u i c e r ş i t o r de G. Moody.

La S. Rusalii vine după vecernie cerşito-rul bâtrân din Mărghita la mine în Che{, colin­dând din casă în casă. Lam mai văzut de mai multe ori, şi încep e converza cu el : cum te chiama, de unde eşti şi alte asemenea. îmi spune: sum Boitoş Inău, de 80 de ani, din Leita-Mare. La bătrâneţe, neputând lucra, am devenit cerşitor. Am umblat şi pe la Pociu, unde am învăţat şi rugăciunile. L-am rugat să-mi spune rugăciunile ce le ştie. Moşul Boitoş se pune în genunchi şi începe: „Tatăl nostru . . . Născătoare . . . Cred într'unul . . . Zece po­runci . . . Şapte Taine . . .

Iartă Doamne păcatele tatii, mamii, fraţi­lor şi surorilor, verişorilor şi verişoarelor şi stră­moşilor. Moaşei care m-a moşit, nănaşii mele, popii care m-a botezat şi m-a făcut din păgân creştin, îartă-i Doamne până la 70 de sământii, iartă-mă Doamne şi pe inine.

Mă suii în patul meu, văzui pe Dumnezeu, cu îngerii cei sfinţi. Unul mă adormi, unul mă trezi şi unul î-mi puse crucea sfântă şi armă cu mâna dreaptă deasupra diavolului. Cruce mă culcai, cruce mă sculai, pe diavolul delà mine depărtai. Doamne departă-1 delà mine, cum-e, pământul de ceaur, aşa î-1 depărtează Doamne delà mine, pentru rugăciunile sfinţilor Părinţilor noştrii, Doamne Isuse Christoase Fiul lui Dumnezeu. Duhul adevărului, care pre tine eşti şi toate bine le împlineşti. Fereşte-ne Doamne de orbie, de scârbă, de ruşine, de foamete, de golătate, de mâncare, de iad, de tot răul. De toate relele, de boalele cele rele, Dulcele meu Dumnezeu- — Maria Maică sfântă, dă-ne minte şi înţelepciune şi minte multă, ca să ne ştim noi ruga [ie.

Este biserică-n ceriu cu prestornic de aur. Caută-n carte, caută-n parte, caută-n cărarea raiului. Văzui trei paseri albe, aducând sfânta cuminecătură-n gură. Ele aşa ciripeau, şi-şi cu­vântau: că cine-a şti şi nu le-a zice, seaia cul-cându-se, dimineaţa sculându-se, trece-Ior, pe-trecelor, trei focuri nestinse, trei fântâne măgu-rite, veri suflete ticăite, aşa umbli caşi cum n-ai avea minte, — Vine vinerile, şede D^mnu ti-

SCHIŢE Dr Brauns

Delà 1920 încoace, cu toate crizele guver­namentale din Germania şi în toate cabinetele cari au trecut prin atâtea evenimente politice şi probleme grele, abatele Brauns a rămas până acuma la postul său de ministrul muncii al Reichului. Coaliţiile diferite, fie din dreapta, din centru, sau din stânga, l-au lăsat la locul său, ca pe un om indispensabil.

Născut în Cologna, Brauns după studiile sale la Borm şi la Cologna, începe a fi vicar la Crafeld, pe urmă la Borbeck lângă Essen, în centrul aglomerahunilor muncitorilor de mine, în plina activitate a maşinelor industriale şi a luptelor muncitoreşti, de unde de atâteaori a isbucnit revoluţia socială. Aci în abcanta acea­sta sgomotoasă şi în contactul continuu cu lumea minierilor, în oficiul său de preot pentru muncitori, tânărul preot îşi orienta viata : în organizatiuni, în adunări, în vizitele făcute fa­miliilor muncitoreşti, el descoperi şi înţelegea suflelul muncitorilor, aspiratiunile lor şi dreptu­rile lor. — Delà Borbeck e numit la sediul central al Volksverein-ului, sau Uniune popu­lară pentru germania catolică (în 1905 luă doc­toratul în economia politică la universitatea din Friburg), şi încredinţat cu conducerea cur­surilor de sociologie : astfel se ocupă şi cu

nerele, de se paşte lăcrâmeşte, de la irimă sânge învăluieşte. Nime'n lume nu-1 aude, nu­mai trei surori alui Lazar, Marta Magdalina şi Rusalina. Merse-n câmp, flori culegând, nu's flori galbini, ci's albini; d'albini de ceară, din aceia lumină, lumina s'aprinse, raiul se deschise, Maria sfântă în brate ne cuprinse, şi ne tri-measă la făclie aprinsă, unde îi raiul deschis".

— „Vezi ce rugăciuni frumoase, Părinte, zise Moşul Boitoş. Eşti preot, şi nu le-ai ştiut până acuma". îi dădui drept, căci până acuma am ştiut că Lazar avuse doue surori : pe Marte şi Maria (Luc. 10.39) iar acuma m-am „învăţat" delà bătrânul că ele erau trei : Marta, Magda­lena şi Rusalina. Preot Moody.

problemele de organizatiune şi expansiune a uniunii populare în celelalte state germane. In 1919 e ales ca membru la Constituanta din Weimar. Imediat se impune prin valoarea sa şi ştiinţă şi fù numit preşedintele comisiunii economico-sociale şi ca atare reuşeşte să aibă 0 influentă directă asupra deliberaţiunilor fun­damentale ale Adunării. Dacă constituţia din Weimar care este la baza noului stat german poate fi citată în capitolele sale consacrate chestiunii sociale şi muncitoreşti, ca un model, 1 se datoreşte în mare parte Abatelui Brauns In Germania de după răsboiu trebuiau conci­liate drepturile muncitorilor cu interesele pro-ducjiunii, redeşteptată voinja de a lucră, şi în­frânate abusurile capitalismului, cu un cuvânt, aduce clasele rivale pe terenul comun al mân­tuirii societăţii. A ştiut dr Brauns să o facă ;n ciuda luptelor grele pe cari le-a suportat, mai mult, legislafiunea socială a Germaniei nouă tot se înaltă, spre mai bine. De acea cu drep­tate presa centrului slăveşte pe Brauns, ca o realisatje metodică, a un pol stabil în mediul schimbător al evenimentelor care au încercat Germania în timpul anilor din urmă. — In fine dr Brauns preot şi ministrul muncii, ca şi Mgr Seipel în Ausiria este un exemplu viu al acelu­iaşi adevăr stabilit şi mai bine în anii de după răsboiu — Guvernarea este încredinţată să s e ocupe cu suflete ; şi că mântuirea s e găseşte numai în o reîntoarcere spre principiile şi m e ­todele catolice.

Coşbuc Recunoaştem în el poetul cel mai reprezen­

tativ nu numai al ţărănimii dar şi al întregului po­por român. Liric însufleţit, epic neîntrecut, descrip­tiv sugestiv, totodată umorist şi idilic, popular şi clasic (în proză şi în vers), cu vorbe simple, gânduri precise şi sentimente puternice, a simţit, cugetat şi s'a exprimat ca poporul său : senin, natural, voios, glumeţ. Iată pentru ce poporul nostru se regăseşte pe sine în Coşbuc, mai bine decât în oricine.

Ardelean trecut în tara românească, el

fiul unui preot delà Jară, devenind funcţionar şi colaboratoralui Caragiale, Slavici şi Vlahută, a ştiut să conserveze echilibrul său sufletesc (caracteristica geniilor mari), fără a încetă nici­odată să rămână în strâmsă legătură sufletească cu poporul său. Aşa că pe drept s'a caracterizat pe sine însuşi, când a scris :

„Sunt suflet în sufletul neamului meu, Şi-i cânt bucuria şi-amarul".

Cu mai multă retorică dar mai puţin ade­văr spusese Hugo:

„Mon âme aux mille voix que le Dieu que j'adore. Mit au centre de tout, comme un echo sonore."

Pentru ca să apreciam pe Coşbuc, să-1 comparăm cu cei mai mari.

„Bardul Latinităţii" boier mare şi diplomat, a fost mai cunoscut şi s'a închinat cu iubire cătră poporul său, culegând cântecile populare ; dar Coşbuc ne pare rupt chiar din inima rasei daco-latină şi glasul său cel mai autentic. 0 interpretează cu o spontaneitate aşa de sprin­tenă în căt o simjim . . . experimentală.

Eminescu are expresiunea genială şi ca publicist întrece pe oricare, dar în poezie vine cu idei străine, triste şi obscure (ale filosofici germane) în care sufletul său nobil rămâne ca încătuşat ş i . . . otrăvit, pe când Coşbuc spontan, senin şi voios, scapă poezia naţională de cosmo­

politismul umanitarist de eticheta, dar de fapt, de pesimism şi chiar de decadentă.

Caragiale e un satiric creator ca Aristofan, Shakespeare şi Molière, dar e aşa de aspru şi de implacabil că ni-e milă ! Coşbuc ştie să mânuiască şi el satira şi umorul (până în ad­mirabile sale balade epice) dar rămâne moderat .şi când este mai incisiv. Ne quid nimis.

Dacă lăsând la o parte orice paralelă între genii şi vorbim numai de limbă, superiori­tatea !ui Coşbuc e şi mai pronunţată. Prin vocabularul şi topica lor, operile sale citite, recitate, imitate, vor împiedeca şi mai departe ruptura între limba intelectualilor prea „fnfer-nationalizată" şi cea poporană ultraconservativă şi tradiţională.

Coşbuc trăind în mijlocul poporului său ca într'un observaloriu plăcut, a ştiut să pă" trundă şi să interpreteze sufletele cele mai variate : bătrâni şi tineri, fete şi flăcăi, soldati şi ţărani, preoţi şi pădurari. — Cum a spus foarte bine D. Emil Ciucianu, „Pentru scrisul cotidian poezia lui Coşbuc este un îndreptar de romanizare literară ; pentru gazetar — observatorul tuturor fenomenelor sociale — poezia lui Coşbuc e o călăuză de înţelegere sufletească a celui mai mare interpret al sensi­bilităţii poporului român". I. Marianus.

-'IILII"II(!:NFI"I!IMI)«/!!UFI!IIII:ri

C Ă R Ţ I Ş I R E V I S T E

Şcoalele din Beiuş 1828—1928 de Dr Const. Pavel (editura liceului „Samuil Vulcan" tiparul ti­pografiei Doina S. A. Bsiuş, format 8°, 3 4 3 pag. preţul 2 0 0 lei).

Iată dupăce a citit această carte, Ion Bianu delà Academia Română, cum se adresează autorului :

Preastimate şi scump coleg Pavel, învăluit şi eu în ale me'e datorii, am ur­

mărit cu toată atenţiunea şi bucuria serbările centenarului Şcolilor din Beiuş, serbatori Ia cari cu multă plăcere aş fi luat parle în persoană. Am simţit adâncă mulţumire văzând realizarea măreaţă dată acestor serbări, cari, cred, că vor fi contribuit la înălţarea fraţilor din acele părţi, în cari D-ta apostoleşti o viaţă întreagă cu atâta zel neobosit şi cu atât de frumoasă isbândă.

Am terminat astăzi, — după întoarcerea delà Mirceşti, frumosul d-tale volum ; Şcoalele din Beiuş — 1828—1928.

Pornind delà întâiele arătări istorice, de­spre neamul nostru în acele părţi ale codrilor întunecoşi, în cari s'au adăpostit străbunii cu limba şi cu legea lor, ai arătat luminos, p 3 ş cu pas, cum au résistât valurilor străine nimi­citoare, iar când a venit ziua binecuvântată prin sosirea păstorului delà Blaj, cum î î acei codri s'a aprins lumina culturii naţionale a lu­minării minţii şi a înălţării şi întăririi conştiin­ţei de neam.

Te felicit pentru frumoasa lucrare prin care ai ridicat Bsiuşului, lui Vulcan şi urmaşi­lor iui un monument mai neperitor de recunp-

ştinţă decât oricare altul, vrednic de monumen­tul ce ei înşişi şi-au ridicat prin şcolile înălţate, crescute şi îngrijite de dânşii.

Al Dtale devotat coleg şi prieten

I. B i anu Nu mai avem de adăugat multe la această

scrisoare. Cartea profesorului Pavel se caracterizează prin

rarile calităţi ale unei bune, sistematice împărţeli, printr'o logică de fier, bazat susţinută cu documente şi cu o erudită cunoştinţă a magazinului istoric ai Bihorului, ca să amintim la urmă, stilul concis, de un conţinut adânc, caracterizări bine ticluite şi cu un tăiş care trădează o cultură superioară a sufletului.

O erudită lucrare, care în alte împrejurări şi altuia mai îndrăzneţ, poate i-ar face o remunerată fală şi o mai potenţată glorie. (S.)

Aba te l e Zavora l şi „Institutul cehos lovac -Român din Praga" . Vorbire rostită de Dr Horia Petra-Petrescu, la „Festivalul-recepţie" din 15 Maiu 1 9 2 8 în sala festivă a Societăţii culturale ,.Astra' din Sibiu.

Clase le soc ia l e ş i neces i t a t ea tradiţiei de Sebastian Voicu. — Putinţa de nivelare a cla­selor sociale, până în contopirea lor în una singură, a rămas între utopiile trecutului. Dovada ne poate servi bolşevismul, care n'a nivelat clasele sociale ci le-a distrus; şi nu le-a unificat ci le-a difererţiat din nou.

Idealul luptei de clase nu mai poate fi pe viitor, suprimarei uneia, ci năzuinţa spre armoniza­rea inteieselor comune. Nenorocirea vieţii unui stat nu provine exclusiv delà scăderile clasei domina­toare într'o anumită clipă. Nenorocirea nu să ăş luieşte în clasa socială, ci în om. Clasele sociale rămân ramuri fireşti ale societăţii, ale naţunilor, cari au ieşit din starea primitivă de viaţă. Mărimea culturii şi civilizaţiei umane, se va măsura prin rea­lizările potrivite pentru armonizarea intereselor co­mune. Acea Naţiune sau Stat care nu are bine reprezentate clasele sociale se resimte de lipsa lor, uneori în mod foarte grav. Pildă ne poate servi lipsa unei clase naţionale de mijloc Ia noi, are ar ameliora mult viaţa naţiunei şi statului nostru.

O c'asă naţională mijlocie harnică, cruţătoare, având simţul solidarităţii şi a responsabilăţii naţio­

nale ia'.ă ce ne lipseşte. Dacă ar exista o astfel de clasă în realitate, ar fi contribuit enorm de mult la consolidarea Statului, la creşterea bogăţiilor sale.

In vremea stăpânirilor naţionale românii din cele două principate au avut clasele sociale bine determinate: boerimea, negustorimea, ţă r ănimea.

Epocile de înflorire a principatelor coincid tot­deauna cu înflorirea acestor trei clase socia'e. Insă cu timpul, boerimea s'a măcinat prin lupte interne sau războiu ; negustorimea s'a desfiinţat ; s ;ngur ţă­rănimea s'a conservat. Acelaş proces dincoace de Carpati : Clasa nobilitară de origine românească s'a maghiarizat şi prin urmare pierit. Clasă mij'ocie n'am avut decât în câteva orăşele din Banat. Am existat aici, veacuri printr'o singură clasă naţională: ţărănimea. Unirea a afiat toate provinciile (în starea lipsei de clase) numai cu singură clasă socială fun­damentală : ţărănimea.

Situaţ ;a nu s'a schimbat nimic delà Unire; şi azi avem tot o singură clasă deplin formată, aşe­zată, î i concepţia ei de viaţă cu trad ţia ei. Clasa mijlocie e în bună parte străină sau insuficient ro­mânizată ; cea pur naţională prezintă un număr foarte restrâns, şi vor trebui două trei decenii până ce vom avea o clasă mijlocie naţională.

Pătura intelectuală însăşi, deşi se sporeşte din an în an, prin contingente ce le varsă şcoala, e de­parte de a fi formată. O clasă socială numai atunci poate contribui la creşterea puterii naţionale când ajunge să fie. organism social viu, Urmărind evo­luţia celor mai multe familii de intelectuali dincoace delà 1848 cari s'au ridicat, în prima generaţie din straturile ţărăneşti, observăm că a doua sau a treia generaţie n'a mai putut rezista decadenţei şi au ajuns iarăş acolo de unde s'au ridicat rroşii lor.

In rândurile preoţimei ardelene putem afla o succesiune de o sută, o su'ă cincizeci de ani, chiar mai mult: generaţii întregi din aceeaş familie au fost preoţi. Rar cazurile când au regresat. Primii intelectuali ieşiţi din pătura ţărănească par de obi-ceiu preocupaţi de dorinţa îmbogăţirii, chiar a luxu-

'ui. P e c â T d fii preoţilor au urmat trad>ţia familiei 'nlocuirii tatălui cu fiul. La noi aşadar clasa preo-ţe i scă este cea mai veche clasă intelectuală conso­lidată prin experienţa multor ani, ea are o tradiţie.

MoUvu1 dé căpetenie care îngreunează for-parea unei clase sociale este lipsa unui regulator de viaţă care s-o ştie orienta în noua ei poziţie

socială. Rupt din mediul lui şi plantat în altul, in­telectualul român, neavând o moştenire după care să se conducă a trebuit şi trebuie încă pe socoteala proprie să afle principiile şi directivele conducătoare necesare pentru noua clasă sociale în care a intrat. Imitarea seivilă sau tendinţa de emulaţie cu clasa siiăină similară — care are tradiţie — ia izbit pe mulţi cu capul de grinda din sus. Seria experien­ţelor a început înainte cu vr'o sută de ani dar ele vor da naştere cadrelor în care se va putea mişca sigură clasa intelectuală. Dar numai încape îndoială că lipsa tradiţiei, în parte cel puţin, poate fi supli­nită de educaţie. Şi aici intervine rolul şcolii, al societăţii şi al Statului.

S u b c o n ş t i e n t ş i c o n ş t i i n ţ ă n a ţ i o n a l ă * ) de I. Agârbiceanu.

In tot timpul din urmă se vorbeşte tot mai mult despie subconştientul din noi, din sufletul omenesc, în care zac mari forţe necunoscute şi neluminate de conştiinţa noastră.

Omul valorează atât cât i-a reuşit să se ridice la conştient din forţele lui spirituale; şi om adevărat nu poate fi numit decât acela care a ajuns la conştiinţa de sine.

Calităţi spirituale specifice constituesc sufletul unui popor, sufletul naţional. După cum în sufletul omenesc deosebim pârlea do sub­conştient şi cea de conştiinţă, aşa şi în sufletul naţional- Subconştientul din sufletul naţional îl formează aceste calităţi specifice, de care un popor nu-şi dă seama, deşi le poartă cu el delà naştere. Subconştientul din sufletul naţional se naşte odată cu neamul, şi el păstrează vege­tativ câtă vreme nu a înflorit la conştiinţa naţională sufletul altui neam vecin sau împre­ună locuitor. Veacu/i de-arândul poporul româ­nesc şi-a păstrat naţionalitatea fără a se fi ridicat delà starea de subconştient naţional la ceea de conştiinţă naţională. Acest subconştient naţional ne-a păstrat fiinţa etnică deosebită, aceeas limbă, aceeas concepţie asupra lumii şi vieţii dar n'a dat rezonanţă sufletului naţional.

*) Extras din subtilul articol cu acest titlu apărut în revista „Transilvania" no. 2. an. 59.

Conştientul naţional este, în esenţă rezonanţă spirituală, simţire universal românească, poruncă de gând, de simţire şi de acţiune unitară.

Abia la unirea din 1918 au dat dovadă definitivă a conştientului naţional, majoritatea românilor — mai ales cei din provincii. Dar momentul istoric sguduitor n'a asigurat totuşi o stare de continuă conştiinţă; cari sunt mijloa­cele prin care subconştientul trece în conştient naţional ? La noi primul pas pentru ridicare din subconştient la conştient naţional s'a făcut prin creaţia artistică poporală al doilea pas, a fost prilejuit de alcătuirea şi mai ales de apărarea statelor româneşti. Materialul brut pentru tre­zirea conştiinţii naţionale ni-1 dăduseră cele mai îndepărtate veacuri.

înainte de şase veacuri cel puţin ştiam că suntem fraţi românii de pretutindenea, dar acea­stă ştiinţă n'a născut gândul, unităţi naţionale. Prin contactul cu cultura şi civilizaţia apuseană, strămoşii cei mai luminaţi au început să vadă tot mai mult şi tot mai adânc în esenţa şi rostul românismului. Au colaborat în cursul veacuri­lor, gândirea, simţirea românească în cadrele unui program, în vederea unui ideal, şi-au oste­nit ca fraţii lor să înţeleagă ceeace înţelegeau ei, prin luminarea lor. Cu începutul veacului al XiX-Iea, odată cu intensificarea mişcării cul­turale de pe amândouă laturile Carpaţilor, con­ştientul naţional e tot mai mult. tot mai viu.

Această mişcare culturală, proces de cu­noaştere a noastră înşine, n e a făcut să umplem cu acţiune românească tot veacul trecut. Iar în pragul veacului în care trăim românismul de pretutindenea ridicat în mulţi la conştiinţă deplină la alţii până la gradul simţirii porunci­toare — ne-a dat unitatea politică de stat.

Azi, deşi suntem după unire, suntem de­parte de a umplea cu românism conştient Ţara delà Nistru Ia Tisa.

Explicarea e una singură : Mulţi trăiesc încă şi azi în subconştient naţional, duc o viaţă românească pur vegetativă- Ridicarea din sub conştient la conştient, la acţiune se va întâmpla odată cu rezolvirea problemei culturalizării, care cuprinde toate mijloacele necesare acestui pro­ces sufletesc. Deci sufletul românesc care trăieşte încă in subconştient naţional, e nevoie să ia

140 _ OBSERV^ORÜL

V I A T A R E L I G I O A S A

Misterul lui Isus de Pascal .

(Continuare)

Eu iti sunt mai bun prieten decât ei, şi ei n'ar fi suferit ceea-ce am suferit eu delà tine n'ar fi murit pentru tine în timpul necredinţei şi cruzimei tale, cum am făcut, cum sunt gata să fac, şi cum fac eu în aleşii mei şi în Sf. Sacrament.

Dacă ai cunoaşte păcatele tale tf-ai pierde mintea.

— Atunci eu acolo voi ajunge Doamne, căci cred răutatea lor fiindcă mi-o spui.

— Şi totuşi nu va fi aşa căci eu prin cei-ace ştii, te pot vindecă şi fiindcă ti-o spun e un semn că vreau să te vindec. Pe măsură ce le vei ispăşi, le vei cunoaşte şi-{i va fi spus: „iată păcatele cari iti sunt iertate."

Fă dar penitintă pentru păcatele tale as­cunse şi pentru răutatea ocultă a acelora pe cari le cunoşti.

* Stăpâne Ţie-h' dau fotul.

*

Eu te iubesc mai cu foc decât t'-ai iubit faptele murdare, ut immundus pro luto.

* Deci a mea să fie gloria şi nu a ta, ver­

me şi pământ.

contact cu tot ceeace a spus, a creiat, să cu­noască în linii mari întreaga creaţie a sufletului national. Generaţia care se ridică acum, tre­când prin şcoala româneasc, va cunoaşte în mare parte toate acestea, iar generaţia matură, trebuie să se silească a câştiga o congiunta naţională vecinie trează. Suntem la începutul epocei care trebuie să fie caracterizată de con­s t i l a naţională vie, singura care dă gândul, simţirea, acţiunea Universal-românească, Iar de această simţire avem azi nevoie urgentă.

întreabă pe conducătorul tău când pro­priile mele cuvinte-ti sunt ocazie de rău, de vanitate sau de curiositate.

*

Eu văd adâncul îngâmfării, curiositătii şi a poftelor mele. Nu e nici o comunicare delà mine la Dumnezeu, nici la Isus Cristos cel drept. Insă el a fost făcut păcat prin mine : toate nenorocirile noastre au căzut asupra lui. El este mai ticălos decât mine şi departe de a se îngrozi de mine, el se simte onorat că merg la el şi-1 ajut.

Dar el s'a tămăduit pe sine insuşi, şi mă va tămădui cu atât mai vârtos. Trebuie să ală­tur rancie mele la cele ale şale, şi să mă im-preun cu el, iar el mă va salva, salvându-se Dar nu trebuie să mă rănesc din nou.

Eritis sicut dii scientes bonum et malum. Toată lumea se face Dumnezeu judecând: aceasta e bine sau rău şi întristându-se sau bucurându-se prea mult de evenimente.

Să facem lucrurile mici ca şi cum ar fi mari din cauza Maiestăţii lui Isus Cristos ca­rele le face în noi şi care trăieşte viata noa­stră ; iar cele mari caşi cum ar fi mici şi uşoare din cauza Atotputernicii sale.

Judecată falşă a lui Pilât n'a servit de­cât de suferinţă lui Isus Cristos căci îl biciu­ieşte pentru ea şi apoi îl ucide. Ar fi fost mai bine să-1 ucidă mai întâiu. Aşa sunt drepţii falşi, ei fac fapte bune şi fapte rele ca să placă lumii şi să arate că nu aparţin cu totul lui Isus căci le este ruşine. In fine în ocaziile şi ispitele mari îl ucid.

îmi vine să cred că Isus după înviere nu lasă să i-se atingă decât ranele. Noli me tan­gere. Trebue să ne unim numaî cu suferinţele sale. El s'a dat pe sine însuşi ca muritor spre cumenicare în Cina cea de taină, ca refnoiat discipolilor din Emaus, ridicat la cer bisericii întregi.

* Nu le compara cu alti, ci cu mine. Dacă

nu mă găseşti în aceia cu cari te compari, te

compari cu un ticălos. Dacă sunt Eu, mă com­pari pe mine cu mine. Or Eu sunt Dumnezeu pretutindenia.

Eu iti vorbesc şi te sfătuiesc adesea, fiind­că conducătorul tău nu-li poate vorbi, că eu nu vreau ca Iu să n'ai conducător. Şi poate eü o fac la rugămintea lui şi astfel te conduce fără ca tu să vezi. Nu mai căuta dacă nu m'ai poseda. Nu te nelinişti deci,

„Les Missions étrangères" din Paris

Societatea „Misiunilor străine" din Paris a publicat o dare de seamă a lucrărilor făcute în anul 1927., formează un volum de 260 pag. copleşit de fapte şi de statistici cari dovedesc în mod strălucitor, zelul şi devotamentul mi­sionarilor. Vom extrage câteva date interesante.

„Misiunile străine din Paris sunt stabilite în deosebi în Asia orientală. Au 8 grupuri de misiuni cari cuprind Japonia, Corea, Mandciu-ria, China de West şi de Sud, Indo-China franceză şi Indo-China engleză, India, vasă zică, se extind la o populaţie totală de cc. 246.276.000 locuitori, dintre cari mai putini de 1 îoo sunt catolici, exact 18.821.033.

Se vede prin opoziţia celor două cifre, sf >rtări!e uriaşe şi grijile misionarilor de a apăra sufletele câştigate împotriva atâtor pie­dici pe cari le ridică adversarii păgâni şi şi creştini.

In ogorul acela atât de vast al apostola­tului, misiunile din Paris sunt reprezentate prin 46 episcopi şi 1.086 misionari cu 6.496 bise­rici şi capele. Le vin în ajutor 1,414 preoţi in­digeni, 3.500 catecheti, 572 călugări şi 5973 călugărite cu 260 mănăstiri, 57 seminarli cu 2766 seminarişti. Scolile sunt în număr de 2683 cu o populaţie şcolară de 141.438 copii; 319 orfelinate cu 18733 orfani, 90 ateliere ocupă 3364 persoane. Mai adăugem aci, 517 dispen­sari, farmacii, spitale şi leproşerii.

In privinţa evangelizării, munca misiona­rilor în anul 1927 se traduce prin 437 conver-ziuni de eretici, 30 654 botezuri de păgâni din­tre cari 13024 în ceasul morţii, 99607 botezuri de copii păgâni in ceasul morţii şi 67.229 bo­tezuri de copii creştini.

Enciclica „Miserentissimus Redemptor*'

In 11 Mai după obiceiu, cardinalii au prezentat Sfântului Părinte urările lor cu prile­jul zilei sale onomastice, P. S. P. Piu XI li dădu câte un exemplar al enciclicei nouă „Miseren­tissimus Redemptor". Sf. Părinte reaminteşte sufletelor creştine datoria de a ispăşi păcatele lor şi ale lumii. Ordonă să se facă, în fiecare an, în ziua sărbătorii Sfântei Inime a lui Isus o mărturisire publică pentru ispăşire greşelelor familiei creştine întregi şi pentru a şterge viola­rea drepturilor regale şi universale ale lui Cristos călcate de către guverne şi popoare.

I. i!'ll!i:'!i-,,l!ll.::i:i::|i"i::'l.:lll;llli!!;"!::i'';illlli:';i,|;ini!!!|!iì'lllllNì!llhlHil|:[:l|ìl I •. 11 ! SIS i 6 d h 3 UI. J ' :; : 1 ! 11 : JI ' I • l = ! : ! IS : r: • ! I ì IM .1M ! i ! NI p ! r : 11, J j : IH | ; | f 111 ̂ ̂ j : J | s | MI r+FT̂ ^̂ f̂fl̂LT̂^̂ R̂̂RÎ̂^̂^̂ R̂̂ ^̂ T̂̂ ^̂ ^̂ TT̂^̂T̂R̂^̂^̂^̂^̂^̂^̂^̂R"̂^̂^̂^̂^̂^̂^̂^̂

CRONICA L U N A R Ă Serbările delà Beiuş

După cum anunţasem deja în numărul trecut al revistei noastre, serbările centenare ale liceului „Samuil Vulcan" au avut loc în zilele de 30—31 Mai şi 1 Iunie.

Deja în preziua serbărilor au început să so­sească oaspejii din toate părţile Ardealului, în majoritate foşti elevi ai institutului, dintre

cari multi ocupă poziţii înalte în viaja noastru publică. Au venit ca să mai petreacă câteva clipe de sfântă reculegere la umbra ctitoriei lui Vulcan, care odată le-a pus condeiul în mână şi le-a dat traista plină de merinde, pentru ca să poată wma în viată calea muncii şi a vir­tuţii. Au sosit bărbaţi cu plete albe şi cu spi­narea piecată sub povara anilor şi tineri, cari abea de câţiva ani au părăsit băncile şcoalei.

Am văzut prin urmare podoaba trecurului pe cât de viforos pe atât de glorios şi viitorul spre care privim cu mari nădejdi şi serioase griji !

Ziua primă a serbărilor — conform prog­ramului — s'a început cu o Sf. Liturghie pon­tificata de I. P. S. Sa Episcopul Frentiu, înco-jurat de membrii Capitlului etc. După termina­rea oficiului divin, s'a format unrimpozant cor­tegiu în frunte cu muzica Reg. 86 Inf. şi par­curgând str. Română, s'a îndreptat spre cimi­tir, unde sa oficiat parastas pen'ru vecinica odihnă a foştilor directori, profesori elevi şi a celor doi martiri naţionali Dr. Joan Ciordaş şi dr. Nicolae BolcaŞ.

După săvârşirea parastasului întreaga asistentă în aceaş ordine s'a îndreptat spre cur­tea liceului unde a avut loc matineul elevilor. S a u executat în modul cel mai precis mai multe puncte de cor, sub conducerea iscusitului mae-tru prof. Joan Buşitia, precum şi câteva dec-lamări frenetic aplaudate.

După masă Ia orele 3 au avut Ioc la arena sportivă a liceului exerciţii libere, între­ceri, precum şi diferite jocuri de gimnastică. In aceaş zi după masă au sosit P. S. Lor Epis­copi Juliu Hossu delà Gherla, Alexandru Ni­colescu delà Lugoj, Roman Ciorogariu delà Oradea şi reprezentanţii Mitropoliei şi şcolilor din Blaj. Seara Ia orele 10, refragere cu torje iluminarea liceului şi a întregului oraş.

Joi în 31 Maiu — fiind ziua oficială a seibărilor — des de dimineaţă, aproape întreg publicul din oraş s'a îndreptat spre gară, ca să asiste la primirea D-lui Generul Berthelot, care întovărăşit de Dl General Rozetti sosise ca să ia parte la serbări. Primarul oraşului Gh. Cozma şi directorul liceului Camil Sela-gian i-a urat bun sosit ilustrului oaspe, care la rândul său, — prin cuvinte de o ra-ă sin­ceritate, î-şi exprimă fericirea ce o simte de câte ori vizitează România. Delà gară D-l Ge­neral Berlhelot a fost condus intre uralele locui­torilor la reşedinţa episcopească, fiind oaspele I. P. S. Sale T. Frentiu. Tot în cursul dimineţii au sosit Dnii Miniştrii Dr. C. Angelescu şi Dr. Al. Lăpădatu, în a căror anturaj am notat mai multi înalţi demnitari delà ministerul instruc-tiunei şi a Cultelor. In fata liceului au fost în-

timpinati de directorul liceului, întreg corpul didactic şi elevii institutelor de învăţământ.

Tot aci notăm prezenta la serbări a D-lui Conzul al Franţei la Cluj : Contele de Leyque cu Doamna, ai căror copilaşi sunt crescuţi în istitutul condus de Părinţii Asumptionişti din Beiuş.

La orele 9 s'a oficiat de către I. P. S. Sa Episcopul Frentiu înconjurat de înalţi demnitari ecleziastici un serviciu rel'gios. Răspunsurile au fost dale de către corul cu orcestră a ves­titului compozitor şi maestru Fr. Hubic delà Oradea.

La orele 11 s'a ţinut şedinţa comemorativă în cadrele căreia s'au rostit discursurile oficiale şi salutul instiiutiunilor cari au ţinut să-şi tri­mită delegati la serbări. I. P. Sf. Sa Episcopul Frentiu, în calitate de Patron al şcoalelor din Beiuş, ia cel dintâiu cuvântul şi insistând asupra insămnătătii acelui prrznic, salută pe cei pre­zenţi.

Directorul liceului Camil Selagian accen­tuând rolul şcoalelor din Beiuş. precum şi munca depusă pe teren cultural şi national cu lacrimi în ochi esclama : „Dacă aceasta tribună a culturii româneşti a dat până acum roadele pe cari le cunoaştem cu toţii, apoi pentru vii­tor acest aşezământ va rămânea ca un loc de închinare, spre care sentimentul recunoştinţei se va indrepta cu admiraţie. Aci nu numai că sau luminat mintile, dar sa cultivat spiritul de jerfă şi de rezistentă a poporului de pe aceste plaiuri. In partea aceasta a tării şcolile din Beiuş au pregătit Natia la răspunsul din 1918."

Profesorul Dr. C. Pavel in cadrele unui discurs a făcut istoricul liceului. Fixăm şi la acest loc bogăţia de cunoştinţe, a profesorului dr. Pavel, care de 20 de ani şi mai bine des-voaltă o muncă de o reală valoare istorică şi literară.

Dl. Ministru Angelescu invoacă spiritul de jertfă a marilor bărbaţi ai Ardealului, cari prin ridicarea şcolilor delà Blaj şi Beiuş, au contribuit în mod covârşitor la redeşteptarea conştiinţei nationale a românizmului.

P. S. Sa Episcopul Ciorogariu, intre altele zice : Eu nu am avut fericirea să fiu elev aici, dar am venit în calitate de episcop să depun

prinosul recunoştinţei, să cintesc memoria ar-chitectului ei S. Vulcan şi a urmaşilor lui cari o desvoltară. Am venit sâ evoc memoria eroi­lor anonimi, pilduitori ai zilelor de azi, cari au fost profesorii acestei şcoli."

P. S. Sa Episcopul luliu Hossu prin cuvinte adânci şi avântate constată că : serbarea şcolilor delà Beiuş este sărbătoarea biruintii a luptei care a străbătut 100 de ani cărarea spinoasă ce a fost dată acestui neam să o cunoască până la realizarea idealului national.

P. S. Sa. Ep. Nicolescu delà Lugoj, prin vorbe impirate de cea mai caldă iubire şi blân­deţe zice : Eu ca Episcop mă închin n aduc omagiul recunoştinţa, acestor şcoli şi bărbaţi­lor luminati cari sau sacrificat pentru propă­şirea lor. Cei cari hotăresc soarta eparhiei mele aici au crescut. Să grijiti ca să nu se stângă acest focar al culturii româneşti".

Reverendismul Domn Canonic Dr. Victor Macavei, aduce salutul Blajului. Vorbeşte în numele I. P, Sf. Sale Mitropolit Vasile Suciu a Cap ţiului milropolitan. in numele liceelor şi a şcolilor normale de băeti şi fete. „Am venit-să adaugem şi noi o hun ă în cununa de lauri, ce trebue să împodobească pururea acest altar al culturii româneşti, ca un prinos de admiraţie şi de recunoştinţă a unui neam întreg. Si am venit Ia Beiuş cu atât mai ales şi cu atât mai cu drag, cu cât mai găsim aci urmele multor înaintaşi ai nostri şi ai D-Voaslre.

Dar nu numai oamenii, ci însăşi tradiţia Blajului o regăsim la Beiuş tradiţia culturală de pe malurile Tărnavelor, transplantată şi renăscută în ediţie nouă pe malurile Crişului delà Beiuş, acum 100 de ani".

Mai vorbesc : Asesorul Cihandu în nu­mele episcopiei Aradului, DI. Gen. Moşoiu, Dr. Aurel Lazar în numele Astrei, dir. delà Năsăud Bichigean Prof. Dr. Tit. Malaiu *) Reprezentan­tul tineretului din Vaşceu, in semn de pioasă amintire predă directorului liceului un frumos drapel.

Directorul liceului Camil Selagian între nesfârşite urări proclamă pe Dl. General Berthe-

l ) Discursul în întregime în alt loc al revistei.

lot de membru onorific al corpului profesoral al acestui liceu. Cu aceasta şedinja como-rativă se sfârşeşte.

Din curtea liceului întreaga asistentă trece în fafa liceului, unde are loc defilarea foştilor şi a actualilor elevi. Rar ni-se dă să trăim clipe alât de emoţionante cum au fost acelea. Am văzut înşiraţi in rânduri d e câte patru pe foştii elevi după vechimea promoţiilor, având în frun­tea lor pe părintele Podina din Almaşul mare care finea în mână tăbliţa ce arăta anul 48, de când a. părăsit şcoalele din Beiuş. La văzul acelui cortegiu ochii sau umplut do lacrimi în­sufleţirea a luat proporţii de nedescrrs, ear noi — foştii elevi — cari am defilat în fata ctito­riei lui Vulcan, simîiam cum grăeşte sufletului nostru mărturia Prorocului : „Să se lipească limba mea de gâtlejul meu, de te voiu uita pe tine Sioane". Au urmat apoi rând pe rând : „Cohorta Mihail Pavel" a cercetaşilor delà liceu elevii liceului to{i în uniformi cercetăşească, elevele delà liceul de fete, şcoala normală de fete, şcolile primare şi şcoala de ucenici. La urmă, conductul etnografic : organizat de ne­obosita Dna Angela Selagian din comunele Petrani, Răbăgani, Cusuis, Feneris, Săn-Mărtin, Sârbeşti '• şezătoarea din Dumbrăvani, turca din Sud iciu, nunta din Delani şi o turmă de oi din valea Roşiei, împreună c u vestiţii ei cim-poieri. Variaţia şi frumseiea portului, datinile interesante au fost viu admirate din partea spectatorilor.

La ora 2 I. P. S. Sa Episcopul Frenjiu a dat un banchet de 140 tacâmuri la care a u luat parte mai mult persoanele oficiale şi reprezen­tanţii presei. La şampanie I. P. S. Sa Freni* u închină penlru Papa şi M. S. Regele. P. S. Sa Hossu pentru Dl. Ministru Lăpădatu, care la rândul s ă u închinând în sănătatea, Archie-reilor-între altele zice :

„Azi mai mult ca oricând mă gândesc la adevărul cuvintelor cuprinse înfr ' irn r a ­port a t meu cătra Academie, prezentat acum 25 ani, pe când Dimitrie Stürza e r a încă în viată, raport în care, relatând parti a le luptei tragice a neamului românesc, arătam c u m unirea c u Roma s 'a făcut din interese nationale şi culturale româneşti.

Intr'adevăr, dacă unirea cu Roma s'a înfăptuit pentru scopuri politice, nu rnai-pulin adevărat este că ea a fost întrebu­inţată pentru promovarea celor mai imi­nente interese nationale : întărirea noastră culturală-

Iar printre bunurile culturale, pe care unirea le-a adus. figurează trezirea conş­tiinţei nationale, care a dus la realizarea idealului neamului.

Acum 25 ani. când făceam afirma-Jiunea arătată, eram tânăr, aşa încât cuvin­tele mele puteau fi considerate prea avân­tate. De atunci a trecut însă un sfert de veac, timp în care cercetările mele is­torice mi-au confirmat că nu spuneam de­cât cel mai încontestat adevăr. Şi astfel constatând că nu m'am înşelat, pot face as­tăzi aceleaşi afirmaiiuni.

Că dacă trăim în plină tradiţie cul­turală, dacă se pot serba centenare de ace­stea culturale la Blaj, Beiuş, Bucureşti şi Iaşi, se datoreşte urmărilor pe care unirea cu Roma le-a avut pentru viata noastră cullurală. Din aceste urmări s'a împărtăşit zecile de mii de pregătitori ai luptei mari pentru desrobire. Cei trei luceferi — Şin-cai, Clain şi Maior — adăpaţi delà izvoa­rele culturei noastre străbune, delà Roma au putut produce acea trezire a conştiin­ţei nationale, care ne dă nouă azi posibi­litatea de-a serba jubilee culturale.

Dar. binefacerile unirei cu Roma nu au fost numai de ordin cultural, căci chiar şi întreaga noastră organizare politică până la 1848 şe datoreşte deastmeni rezultate-tor unirii.

Astăzi nu mai este riscat a firma, că biserica uniiă cu Roma a stat totdeauna şi sub toate raporturile în serviciul neamu­lui românesc. In cea mai deplină solida­ritate, cele două b'serici nationale şi-au dat preţioasa lor contribuţie pentru duce­rea înainte a destinelor neamului. La 1812 preparandia ortodoxă din Arad şi mai apoi şi episcopia de acolo s'au înfiinţat cu spri­jinul lui Samuil Vulcan şi Moise Nicoarî delà Oradea. Iată un amănunt care de­

monstrează în ce solidaritate se aflau con­ducătorii bisericii şi eu ca istoric şi minis­tru al cultelor sunt dator s'o afirm."

Toastul d. Ministru al Cultelor, care a în­ţeles să vorbească atât de sincer, în repetite rânduri a fost acoperit de freneiice aplauze.

P. S. Sa Episcopul Nicolescu a toastat pentru nobila naţiune franceză şi în special pentru marele prieten al României pentru Dl. General Berthelot. In decursul toastului Dl. Ge­neral a fost obiectul unei sincere manifes­taţii de simpatie. Publicul a cântat imnul nah-nal francez.

Dl. General Berthelot vădit emoţionat răs­punde : Nu pot să Vă descriu bucuria care mă cuprinde, când vin în tara D-Voastre. Mă simt obligat să Vă mulţumesc încă odată tuturor acelora cari mau ajutat în acţiunea mea. Şi nu numai soldaţilor ci tuturora cari au luptat pentru integritatea neamului.

Sum fericit că am venit la acest centenar al unui liceu, care şi-a probat tăria, trecând prin multe vicisitudini. Doresc să stăpâniţi şi să duceţi la bune rezultate victoria militară. Acum când militari şi-au terminat rolul, trebue să le ia locul profesorii."

Au mai vorbii : Episcopul Ciorogariu, Dl. General Moşoiu, directorul Camil Selagian, Mi­nistru Angelescu anunţă, că malta Regentă a a binevoit să decoreze pe următorii membrii ai corpului profesoral, predându-le personal decoraţiile şi anume : Dior C. Selagian şi Victor Borlan Steaua României în grad de Coman­dor, iar dlor loan Buşiţia şi Moise Popoviciu Corona României în grad de Comandor.

După masă înalţii demnitari şi marele public au vizitat expoziţia de lu;ru de mână delà liceul de fete şi expozijia de picturi şi sculpturi din sala de desemn a liceului de băeti. De remarcat sculpturile şi picturile lui George Groza f.u de ţăran din Moneasa, azi membrul „Salonului oficial a artiştilor din Pa­ris." Sculpturile lui Adritoi elev al şcoalei de bele-arte din Bucureşii. Nic-Pop elev al şcoa­lei de Arte Frumoase din Cluj, foii trei foşti alevi ai liceului, cari la îndemnul, stăruinţa şi munca prof. Ion Buşitia au îmbrăţişat acea ca­rieră, spre nespusa bucurie a maestrului lor, şi

spre fala institutului cari i-au adăpostit. Au fost admirate şi ale pictorului Dumbrâveanu. elev al şcoalei de arte frumoase din Paris.

Seara la orele 9 a avut loc un splendid concert dat de corul condus de prof. Hubic. Arii din diferite opere şi doine cântate de D-na şi Dl Ştefan Marcus şi artistul Cirţiu.

După concertul bine reuşit; a urmat dans şi voe buna până'n zori.

Vineri în 1 Iunie s'a oficiat parastas pen­tru vecinica odihnă a Archiereilor. Fondatori şi Patroni ai liceului. Fiind timp nefavorabil es-curzia ce s "a proectat a rămas, ear publicul participant, sa deportat din Beiuş, ducând cu sine cetea mat calde şi plăcute amintiri.

Eată cum lumea românească a întăles să ia parte la bucuria liceului „S. Vulcan".

* * *

Celor ce în UeeutuJ mai depărtat ori chiar în zilele noastre, fie ca necunoscători ai îm­prejurărilor intre cari acest liceu şi-a trăit zilele tirrvp de un secol, fie ca foşti elevi — au cer­cat să întunece ros'ul acestui institut duşmă-nindul în scris şi cu vorba când şi unde nu­mai le-a stat în putinţă, Ie răspundem cu cu­vintele profesorului Dr. C. Pavel rostite cu ocaziunea serbărilor centenare:

„Dacă bătrânul cronicar a zis, că „sunt oameni şi în MoWovà", apoi pe dreptate putem zice şi noi, c ă au fost şi mai suni oameni şi în Ardeal şi chiar şi în Bihor.

Cu pietate şt negrăită admiraţie ne placăm astăzi în fata fapteloT şi amintirea marilor chiriarhi şi în- cea a vechilor dascăli, cari ei, unii cu avutul şi chibzuiala for, iar siţit eu ósmsé răbdare de apostoli ai unui neam părăsit şi tară puteri, au pus nu una ei m aii multe pietri în clădirea României, şi tocmai acolo unde era mai mare trebuinţă.

Cunoaşterea^ şr aprecierea acestor oameni săraci şi fără râvnă Ia măririle puterii-, ori la bogăţiile pământului, oameni de sfântă muncă tăcută, vorba lui Carivi©.

este cel mai elementar imperativ categoric al recunoştiintei nationale.

Nu poti clădi un viitor pe ingratitudi­nea fajă de tecut.'.Numai cel ce are ce co­memora, acela are şi ce apăra. Şi dacă un veac aceste şcoli au susţinut bunurile noastre, cele sfìnte : limba, legea şi cultura, nu odată cu însaş primejdurrea existentei lor, de aci înainte, stăpânite de aceleaşi tradiţii înălţătoare, şcolile din Beiuş au să fie Mmb»ta fermecată a conştientei natio­nale şf a dragostei de {ară. în mândra Ro­mânie a visurilor noastre de veacuri."

A s p e c t e l e unui divorţ Motto : .Chaque parcelle «le vèrHè vaut plus que

le monde entier, et le vèritè integrale, affirmée même san» art et avec radesse, s plu» aß vertu pour èckyer et convertir, qui'une demiyèritè énoncée d'une façon sèiuisante." P. F aber.

Banal şi fără fastul pe care l'a avut „con­trarius actus-uJ" acestui divorţ, curtea de apel din Bucureşti secţiunea I sub pxeşidentia dlui Hagiopol şi pe lângă; desvoltarea temeiului principial al actiunei de către advocatul prinejpe-sei-mame Elena, care răspunde \s numele de Rosenthal, a admis acjiunea, procurând A. S. Regale precum şi Iui Carol Caraiman desfiin­ţarea unui raport, care de fapt, din punctul de vedere matrimonial, era penibil şi exceptional.

Finalul unei scenerii la care naţiunea în-, treagă — organizată într'un regat, ereditar,consti­tutional — a asistat stupefiată, ignorantă şi mai ales neputincioasă.

Pentrucă de fapt tot ce s-'a compiAat şi intre ţesut delà aceia dată fatală — poate chiar înaintea; ei — ae atribue, mai logic sau mai fantesist, unor meschinării, unor patimi, în cel din urmă caz unor interese, pe cari le auzim şoptite, le divulgăm rezervate şi mărite cu doza propriei halucinatiwni.

Adevărul nud şi prii* nuditate» lui poate, respingător, revoltători, înălţător, umilitor- — cum o fi el — ni4 va* trăda istoria, aerarci eâoé conjuncturi mm mult sau mai pujtn stăpânite ii vor awnca la suprafaţă, deasupaa spumei

murdare a politicianismului în care ne bălăbă­nim astăzi.

Şi până atunci pornind delà unele „su­poziţii" şi „prezumţii" uşor frangibile să vedem interesul — care a fost acela — când cineva a făcut, cum a făcut când a făcut?

Este un adevăr peste care trecem, fără ca să mai revenim, că supuşii cărora odinioară, în persoana regală şi familia lui, li se impu­nea a cunoaşte un Zeu sau ceva asemănător acestuia, astăzi ştiu că şi un rege eşte tot aşa un om — poate de multe ori cu slăbiciuni mai potentate — caşi ori care dintre ei. Din acest punct de vedere acest divorţ nu face mai mu't de cât o verificare în plus a unei teori care pe vremuri era conziderată revoluţionară»

Dar cu toate aceste şi astăzi uh divorţ princiar îşi are unele repercurziuni, repercur-ziuni provocate de siiuatiunea proeminentă a acestora, provocate de inaitele interese cari se mai întreţes încă în viata particulară a acestor „aleşi şi unşi" ai naţiunilor, iată pentru ce şi divorţul din chestiune nu poate fi conziderat faptul „divers," peste care trecând justiţia, a putut foarte bine să-şi reia firul cu proxima cauză: apelul lui Gh. Munteanu, comerciant în Obor, contra unei condamnări penale.

Divorţul A. S. R. Principesa Elena îşi are aspectul său intim individual, apoi dinastic, etatic, politic şi bisericesc. Aceste prisme ref­ractare îşi întretaie razelor lor, le concentrează, şi le distantiaza în spaţiu, cu o preciziune ma­tematică supunându-sè legilor stabilite de se­cole, ale bunului simt, logicei, moralei şi inte­reselor naţionale.

Să vedem cum anume. Aspectul individual ne duce în fata unor

imperative — cari nu sunt şi nu pot fi în ca­zul dat, categorice — de psihologie sentimen­tală.

Ceia ce înfrevine aci şi limitează, trecând poate peste naturalul obicinuit, este noţiunea de dinastie. Nu putem cunoaşte ceiace va urma acestui divorţ — poate că alţii o ştiu cu preci­ziune, — noi arâtăm doar atât, că astăzi sun­tem pe calea aplanării acestui diferend — ca să nu-i zic altfel — şi o reluare eventual o repetare, în altă formă, cu alti actori sau poate

şi cu careva dintre cei vechi, ar fi dezolant, adânc deprimant şi cu cele mai rele rezultate pentru popularitatea dinastiei noastre.

Statul român este un regat tinăr — şi aci intervine aspectul etatic — cu o cultură poli­tică de suprafaţă, sub care scoarţă mocneşte o singură conştiinţă cetăţenească — bazată pe tradiţie şi pe timbrul oriental al alcătuirii noastre etalice — conştiinţa dinasticismului. Ţăranului nostru dacă e moldovean, muntean sau oltean îi trebue pentru concepţia de „stat" un domn, un domnitor, ardeleanul are nevoie de un împărat poate şi basarabeanul la fel.

Să nu coboram deci dinastia de pe pie­de stalul ei de înalte calităţi sufleteşti şi mo­rale, în învălmăşagul desgustător al politicia­nismului, în care cine a intrat odată nu mai scapă de cât mânjit, şi devalorizat. De aceia dacă în acest divori « intervenit acest factor de descompunere, aceia cari sau folosit de el în fata istoriei au răspunderea cu care vor face seamă . . .

Că ce spune biserica, ai cărei credincioşi sunt cei doi divorţaţi, aceasta vor susţine multi, că nu interesează şi nu are importantă. Noi credem, şi cu noi crede toată lumea că multi sunt chemaţi dar putini aleşi . . .

De aci urmează că un divorţ princiar e un exemplu . . . Ce priveşte biserica să se des­curce cine cum o vrea.

Noi ne întrebăm— poate din motivul ig­norării (ignorare care o găsim la loti cetăţenii acestei tări) oare altfel nu sa r fi putut trece pesie acest obstacol? Oare interesele nationale au fost servite mai bine aşa sau se putea alt­fel ajunge la ceva mai bun, mai cinstit? Oare alţii nu ar fi rezolvat-o altfel, cu mai multă conştientiozitate ?

De fapt de Carol Caraiman ne debara­săm încetul cu încetul.

0 expropriere de utilitate naţională . . .

I. S. S.

Cel mai urât dintre sentimentele ome­neşti este invidia. Baudelaire.

Optanfii sau

unde au dat şi unde a crepat. M o t t o : C u i q u e s u u m .

Un proces monstru. Ungaria l'a pierdut. Era de prevăzut. Aeropagul international al Li­gii naţiunilor s'a desesizat. Posibilitatea reve­nirii se mentine încă. 0 sabie a lui Damocle pentru noi. Un strop de dreptate poate că are şi generalul Averescu.

Dar suntem obligaţii să-1 sărbătorim şi are tot dreptul la aceasta Dl. Titulescu.

Vom începe negocialiunile directe cu Un­garia, totuşi aci suntem mai la larg. Deja din partea lor am primit primele propuneri.

Procesul optanţilor tine de lanţul lichida-turei marelui război mondial. Pare că noi avem parte şi aci de mai multe şicane şi încurcături. Ne lipseşte posibilitatea ripostării energice — avem conştiinţa slăbiciunii noastre.

Domnul Titulescu în împrejurările date a împlinit mai mult de cât datoria. Eşecul din Martie şi reuşita din Iunie au fost admirabil „lucrate" de advocatul nostru. Din aceste mo­tive ne putem felicita cu norocul care nu ne mai slăbeşte de o vreme încoace. Avem omul ! Şi până îl avem deslăntuiască-se procese, acuze şi intrigi. Dacă trebue va pleca iarăşi în vili-giatură — care cu siguranţă îşi are partea ei de plăcere pe care i-a invidaf-o dl Iorga atunci când se gândise Ia Iosephine Baker. A fost peni­bil de fapt. Au roşit şi acei cari nu au fost fată la această stupefactjune. 1 S S

;L;IIIIIL!'!;:HIHWIÌ!III[II!IÌII"ÌI

DOCUMENTAŢIE L a jubileul liceului din Beiuş

i n a i t P r e a S f i n ţ i t e P ă r i n t e

V e n e r a t C o r p p r o f e s o r a l ,

D u p ă c o n s t i t u ţ i a b iser ice i n o a s t r e , E p i s c o p i i s u n t a ju ta ţ i î n g u v e r n a r e a diecezei l o r de către Cap i tu le , a că­r o r m e m b r i s u n t c o n s i l i e r i i de drept a i d iecezei . C a p i t u l u l n o s t r u a f o s t î n t e m e i a t de o da tă cu d ieceza î n a n u l 1777 ş i d i n el a u făcut parte u n î n s e m n a t n u m ă r de bărbaţ i foar te b i n e m e r i t a t i p e n t r u b i s e r i c ă ş i n e a m ş i î n ace laş t i m p s fe tn ic i c red inc ioş i ş i co labora to r i a i e p i s c ó p i i o r î n t r u m u n c a l o r apos to l i că m â n t u i r e a s u f l e t e l o r ş i î n toate alcă­t u i r i l e ş i f u n d a t i u n i l e l o r b i s e r i c e ş t i ş i c u l t u r a l e n a t i o n a l e , cu car i s e poate m â n d r i d ieceza n o a s t r ă .

P e t i m p u l î n f i i n t ă r e i acestu i l i ceu făceau parte d i n C a p u l u i n o s t r u d i s t i n ş i i s ă i m e m b r i : p r e p o z i t u l l o a n R a d -no t i , m a r e l e bărba t de şcoală ş i î n v ă ţ a t u l f i l o l o g l o a n C o r n e l i ş i M ì h a i l M u n t e a n u , car i f ă r ă î n d o i a a i ă că i-au f o s t de m a r e a j u t o r i u i V u l c a n î n t r u î n t e m e i e r e a aces tu i i n s t i t u t . Ş i dé a t u n c i C a p i t l u l n e î n t r e r u p t ş i - a dat c o n ­c u r s u l s ă u e p i s c o p i l o r d u p ă v r e m u r i i à î n t ă r i r e a , d e s v o l -tarea ş i completarea ace lu ia .

A f a r ă de acestea î n t r e C a p i t l u ş i acest l i ceu a m a f o s t o a l tă p u t e r n i c ă legătură p r i n f a p t u l , că m a i m u l t d i n t r e d i rec tor i i ş i p r o f e s o r i i l u i a u a j u n s p r i n mer i te le ş i v r e d n i c i a l o r s ă facă parte d i n t r ' â n s u l , ş i a n u m e : d i r e c t o r i i T e o d o r K ô v â r i ş i l o a n B u t e a n u ş i p r o f e s o r u l D r . F l o r i a n S t a n a u f o s t p r e p o z i t i , acest d i n u r m ă ş i ep iscop ti t u l a r ; d i r e c t o r u l G r e g o r i u K o v â r y ş i p r o f e s o r i i : V a s i l e

N i s f o r , Gheprghe J u h ă s z , P a u l V e l a . M o i s e N e ş u . C o r i o l a n A r d e l e a n u ş i l l j e S t a n c a n ò n i c i . I a r la î n f i i n ţ a r e a C a p i t u -l u l u i d i n L u g o j , î n a n u l 1853 , d i r e c t o r u l T e o d o r A r o n a f o s t n u m i t p r e p o z i t al ace lu ia ş i p r o f e s o r i i M i h a i l N a g h i ş i M a t e i u C h i s canon ic i Câ ţ iva d i n t r e d i r e c t o r i a u fos t ca­n o n i c i o n o r a r i .

D r e p t aceea C a p i t l u l n o s t r u i a parte cu m u i l ă b u ­c u r i e l a această s e r b a r e j u b i l a r ă ş i v r e d n i c ă p r e a m ă r i r e a m u n c e i r o d n i c e de u n veac a aces tu i l i ceu ş i r e p r i v i n d cu m u l t ă m î n g ă i e r e l a s e r v i c i i l e m a r i ce el l e - a a d u s b iser ice i ş i n e a m u l u i n o s t r u , p r i n educaţ ia r e ! i g i o a ş ă - m o -r a l ă î n s p i r i t u l E v a n g h e l i e i l u i H r i s l o s ş i p r i n i n s t r u c ţ i a t e m e i n i c ă î n ş t i i n ţ e a m u l t o r m i i de e lev i pe car i i-a a v u t ş ! d i n t r e car i s ' a u r id ica t atâţ ia bă rba ţ i redn ic i : u n i i a p o s t o l i ai c red in ţe i n o a s t r e a l ţ i i n e î n f r i c a ţ i l u p t ă t o r i n a ­ţ i o n a l i , d ă m l a u d ă ş i m u l ţ u m i t ă l u i D u m n e z e u , p e n t r u c ă ne-a î n v r e d n i c i t p ie n o i ac tua l i i m e m b r i ai C a p i l l u l u i s ă p u t e m a s i s t a l a acesta s o l e m n ă z i de s ă r b ă t o a r e ş i s ă v e d e m acest ş i n o u ă prea ' s c u m p i n s t i t u t , d u p ă v i j e l i a a tâ tor v r e m u r i grele p r i n car i a t recut î n î n t â i u l veac a l ex is ten te i s a l e a ş e z a t pe s o l i d e t e m e l i i , ca s ă poată f i ş i î n v i i t o r u l pe care î l d o r i m fe r i c i t ş i î n d e l u n g a t , g r ă d i n ă b i n e r o d i t o a r e a B i s e r i c e i , s t r a j ă n e a d u r m i t ă a c u l t u r e i n a ­t iona le ş i i n e s p u g n a b i l ă cetătuie a g r a n i ţ e l o r i u b i t e i n o a ­s t r e pa t r i i : a R o m â n e i m a r i .

Dr. Iacob Radu p r e p o z i t ş i delegat c a p i t u l a r

C u v â n t a r e a PROFESORULUI D R . T I T U S M A 1 A ! DELÀ A C A D E M I A D E T E O L O G I E dm G H E R L A LA SERBAREA CENTENARULUI L ICEULUI

D I N B E I U Ş , 31 M A I 1928

EXCELENTELE VOASTRE! IUB IŢ I FRAFI !

D I N NEGURA TRECUTULUI ÎNDEPĂRTAT PRESTE VEACURILE

BĂTRÂNE, SE DESPRINDE Î N FĂŞIE D E L U M I N Ă ŞIRUL FĂRĂ D E

SLÂRŞIT EL ARMATELOR VITEZE. A C I D E FRONTIERA DE_ RĂSĂRIT A

CIVILIZAŢIEI APUSENE, STĂ D E VEGHE U N N E A M D E EROI, UR­

M A Ş I A I R O M E I ETERNE, PURTĂTORI A I DRAPELULUI LATINITĂŢII.

Şi N U DEGEABA A PUS SUVERANA PROVEDINTĂ PE ACEŞTI

SOLDATI D E O(EL TOCMAI A C I . P E ACI A V E A SĂ TREACĂ Î N GALOP

D E SĂLBATICĂ N E B U N I E POTOPUL HOARDELOR BARBARE, CA SĂ STRIVEASCĂ LOTUL în C A L E . . N U IEPURI FRICOŞI PUTEAU SĂ GARAN­

TEZE TRIUMFUL GENIULUI LATIN LA GRANITA CARPATINĂ. LEGIONARI I

LUI T R A I A N , CRESCUŢI Î N CRUNLE BĂTĂLII , R O M Â N I I D E A Z ; A V E A U

SĂ A P E I E CEL M A I EXPUS FRONT AL BĂTRÂNEI EUROPE, CEL DELÀ

GURILE D U N Ă R I I .

N O I CÀ N E A M Î N FAJA LUI D U M N E Z E U SFÂNTUL A M DAT

PROBE EMINENTE DE BĂRBĂŢIE NEÎNFRÂNTĂ. C U O M Â N Ă P E

COARNELE PLUGULUI, CU ALTA P E S A B I E A M ÎNFRÂNT ŞI ÎNECAT ÎN

SÂNGE GLOATELE D E BARBARI d e s r r r ă t E f i - S U B GRELE LOVITURI Ş I

S U B CNUT DE IMPILARE P Â N Ă LA LANŢURI RUGINITE Şi ROTI D I N -

LATE A M STAI NECLINLIT LA POSTUL D E ONOARE. I N FAŢA UZUR-,

PALORILOR DE IERI RESSA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ A TREBUIT SĂ

SUSŢINĂ CRUNTE E X A M E N E DE A R M E ŞI DE SCIIPIRI INTELECTUALE.

ORICÂT AR FI VOIT POTENTAŢII ASUPRIRILOR NOASTIE SĂ

Î M P I E D E C E PE R O M Â N I DE A FACE CARTE şi D E A-i TINE Î N

LANŢURI pagane D E IOBĂGIE , NĂVALNIC ERUPE GENIUL INERENT

RASSEI NOASTRE SE RECRUTEAZĂ DEALUNGUL VEACURILOR PLEIADE

Î ITREGI D E CĂRTURARI ŞI O A M E N I D E CONDUCERE, P É V R E M E A

D O M I N A Ţ I E I STRĂINE.

PROBELE D E FAPTE Î N A R M E SĂVÂRŞITE D E GRĂNICERII

DELÀ N Ă S Ă U D , Î N ORIGINALELE LOR COSTUME MILITARE NEGRE,

P E C Â M P I I L P EUROPEI , P Â N Ă Î N A P U N E LA RESPECT Ş I P Ë V I ­

TEAZUL NAPOLEON Î N ITALIA, SUNT CUNOSCUTE D E TOATĂ L U M E A

R O M Â N U L ÎNTRE ORICE ÎMPREJURĂRI S'A DOVEDIT URMAŞ

D E M N Ş I NOBIL A I FALNICILOR R O M A N I , A FĂCUT D O V A D A DEPLINĂ

CĂ ESTE NĂSCUT SOLDAT.

PARALEL CU VIRTUTEA MILITARĂ, D I N SOLUL FERTIL AL RO­

M Â N I S M U L U I ARDELEAN A T'SNIT SERIA NESFÂRŞITĂ D E TALENTE,

CARI TREBUIAU SĂ SUPLINEASCĂ ABSENTA INTELECTUALĂ A OPRI­

MATORILOR M A G H I A R I D E PE VREMURI . IATĂ U N SINGUR CAZ. I N

FOSTA UNGARIE din 9 DIRECŢII REGIONALE P . T . T . , 5 ERAU CON­

DUSE D E DIRECTORI R O M Â N I (Oprig Petru la Pees. Sipos Adrian la Şopron, Cosmuta Cornel la Sarajevo, Siket-Surdu Traian la Oradea, Cimponeriu Desideriu la Bada" pesta) PENTRUCĂ IESTUL D E 4 SĂ FIE ÎNCREDINŢATE CONDUCEREI

GERMANILOR, (Dernyei, Dach, Henyei şi Hager) S U B U N D I ­

RECTOR GENERAL TOT GERMAN (Folert). Ş I E B I N E SĂ SE ŞTIE, CĂ NOI R O M Â N I I SUNTEM CONŞTII

D E APTITUDINILE NOASTRE ETNICE. POATE V E C I N I I DE PRESTE T I S A

Î N M E G A L O M A N I A LOR M O R B I D Ă SĂ ÎNCERCE VR'UN RÂS, P R E C U M

O M I I E DE A N I AU ÎNCERCAT U N SISTEM D E ASUPRIRE LAŞĂ, DAR

LE V O M ŞTI RĂSPUNDE :

V O I LAŞI DĂTĂTORI DE PORUNCI

M A I RÂDETI NEVOLNICĂ TURMĂ,

M A I RÂDETI, CĂ- I RÂSUL D I N U R M Ă !

S Ă S E ŞTIE CĂ FRONTUL D E VEST AL JĂRI ESTE PLĂMĂDIT

D I N PIEPTURI D E OTEL, Ş I PĂMÂNTUL DINSPRE T I S A ESTE PECETLUIT

CU SÂNGE CALD Ş I ROŞIU DE ROMÂN. GÂNDURILE REVANŞARDE ŞI

REVIZIONISTE VOR R Ă M Â N E I D E I BIZARE, SE VOR PRĂBUŞI ÎN PRO­

PRIA LOR RUŞINE CA VISURI MOJICE ALE UNOR NETREBNICI, O B I ­

CINUIŢI PRIN O INJURIE A ISTORIEI SĂ C O M A N D E ALTORA EI SINGURI

INCAPABIL I DE VREO PRESTAJIE REALĂ. :

FOCUL SACRU AÎ CONŞTIINŢEI NOASTRE NATIONALE A FOST

ÎNTREŢINUT DE APOSTOLII CRUCII PREOŢIMEA ROMÂNEASCĂ GATA

DE SACRIFICIU PENTRU IDEALUL NATIONAL.

C Â N D PREA ERAU CRUNTE LOVITURILE Ş I N U NE-A RĂMAS

DECÂT DOAR D O I N A P E CARE O I M P L O R A M : „ I N V A J Ă - N E SĂ

P L Â N G E M , CĂ — ATÂT NE-A M A I R Ă M A S " , — PRIN SFÂNTA UNIRE

CU R O M A A M AJUNS SĂ F I M ALINTAŢI D E M A M A NOASTRĂ, CARE

NE-A ÎMPRUMUTAT FIORII RENAISSANCEULUI LATIN TRANSPUS D E

P E MALURILE T I B R U L U I Ş I D I N MISTERUL COLUMNEI LUI T R A I A N ,

TOCMAI LA BLAJUL D E PE TÂRNAVA M I C A , NOASTRĂ R O M A .

D U P Ă CELEBRUL A N 1 7 5 4 , C Â N D Î N C E P E SĂ ARDĂ CURAJOS

FOCUL CULTURII ROMÂNEŞTI Î N ŞCOLILE BLAJULUI, ÎNCETUL C U Î N ­

CETUL SE APRIND ASEMUITOARE FOCURI D E VEGHE, — CA FOCU­

RILE CIOBANILOR Î N VÂ*F D E M U N T E ÎMPOTRIVA DIHĂNIILOR Î N ­

TUNERICULUI, — LA N Ă S Ă U D , ORLAT, CARANSEBEŞ ETC. ÎN ŞCOLILE

NORMALE LA 1 7 7 0 — 1 7 9 0 , PE TERITORUL DE GRANIŢĂ ROMÂNESC

BĂNĂŢEAN, AL REGIMENTULUI I . DELÀ O I F A T Ş I AL REGIM. HŢ

ROMANESC DELÀ N Ă S Ă U D . N U ESTE O ÎNTÂMPLARE CĂ . . R E D I V I V A

VIRTUS R O M A N A " D E P E V A L E A R O D N E I ÎN G R A N I T N Ă S Ă U -

D E A N Ă , ESTE CÂNTATĂ ÎN METRUL ODEI „INTEGER V I T A E " A LUI

HORAJIU D E TEOLOGUL BLĂJAN LOAN LAZAR ADĂPAT LA IZVORUL

D O G M E I R O M A N E .

BISERICA R O M Â N Ă UNITĂ S'A ÎNFRĂŢIT CU VIRTUTEA M I L I ­

TARE STRĂBUNĂ, ALTARUL ÎNVIORAT D I N FOCUL SACRU AL R O M E I

PAPALE S'A ÎMBRĂŢIŞAT CU A R M A EROICĂ, ŞI A U LUAT CU ASALT

PĂMÂNTUL C E - A V E A M DE CUCERIT ÎN D A C I A VECHE.

G Â N D A Z I BE IUŞUL TOVARĂŞ D E A R M E Ş I MARTIRIU NA­

TIONAL ÎŞI SERBEAZĂ CENTENARUL LICEULUI SĂU CONFTSIONAL

UNIT, A D U C PRINOSUL D E CALDE O M A G I I AL ŞCOLILOR CONFESIO­

NALE D I N GHERLA, ÎNTRE CARI SE N U M Ă R Ă ŞI LICEUL CONFESIONAL

GRĂNICERESC DELÀ N Ă S Ă U D , AFLĂ'OR PENTRU M O M E N T Î N LEGĂ­

TURĂ CONTRACTUALĂ CU STATUL.

PĂSTREAZĂ, APĂRĂ DÂRZ ŞI P E M A I DEPARTE, TU B E I U Ş E

FALNIC, ALĂTURI D E M Â N D R I I TĂI C A M A R A Z I DE LUPTĂ BLAJ, BRA­

ŞOV Ş I N Ă S Ă U D , STEAGUL ZDRENŢUIT D E GLOANŢE ŞI M U I A T DE

ATÂTEA ORI CU SÂNGE DE M U C E N I C I E PENTRU N E A M ! PENTRUCĂ

SĂ SE ŞTIE CĂ M Â N D R I A NOASTRĂ A BISERICEI R O M Â N E UNITE

CU R O M A ESTE LUPTA Ş I SACRIFICIUL.

V R E M ŞTIINŢĂ PĂTRUNSĂ D E IDEALUL VIRTUŢILOR CREŞTINEŞTI.

ACESTEA SINGURE SUNT Î N MĂSURA SĂ DEA LINIILE U N I ­

TARE D E ARCUIRE A BOITEI GRANDIOASE, SUB CARE SE TĂLĂZUESC

Ş I ÎNVIOREAZĂ IMENSELE ENERGII, NATIONALE, ŞI SE CREIAZĂ FE­

RICIREA NOASTRĂ CA N E A M , D U P Ă INSCRIPŢIA PUSA LA 1 7 8 4 P E

INSTITUTUL MILITAR D I N N Ă S Ă U D : „LITTERAE ET VIRTUS VESTRA

FÉLICITAS".

Astfel pregătiţi sufleteşte, dacă ni-s'ar cere vreodată pentru neam sacrificiul vieţii, suntem gata să sfidăm moar­tea, nu ca laşii dar ca leii, şi-' „Nu-i tot una leu să mori, ori câine 'nlăntuit''.

Un jubileu şcolar Domnul profesor Nicolae lorga, în No- 124 jurna­

lului „Neamul Românesc" a publicat următorul articol, referitor la jubileul liceului din Beiuş : „Beiuşul şi-a serbat cu o extraordinară pompă centenarul şcolilor lui.

Biserica unită, împotriva căreia în timpul din urmă s'a deslănţuit furtuna unei uri aşa de neîndreptă{ită, date fiind serviciile pe c:ri ea le-a adus naţiei în cele mai aspre vremuri, poate fi mândră, alaiuri de întreaga obşte românească, de opera pe care, în umbra orăşelului de provincie din Apusul românesc, au îndeplinit-o mai multe generaţii de dascăli.

Poporul, acel popor ţărănesc din care au venit şi acei dascăli şi şcolarii lor, a luat, cum se şi putea aştepta, o largă parte la aceasta frumoasă comemorare.

Aceasta mai ales merită să fie subliniat. Ţăranul nostru, împotriva unor păreri interesate, ale

tuturor partidelor pe rând, nu e un simplu material de manifestaţii şi de alegeri. Nu trebue să-1 înţelegem ca pe veşnicul naiv care aduce toate guvernele, le vede căzând şi pe urmă aplauda din nou pe aceia cari eri reprezen­tau pentru el o administraţie leneşă şi proastă. Acest creator de vecinice frumuseţi de jur împrejurul lui este simţitor la idea şi la opera culturală.

Mult mai simţitor, de sigur, decât to[i aceia cari, întrebuintându-1, îl dispreţuesc de fapt, când îl înhamă chiar Ia tankul de atac sau la carul de triumf".

Gum am cunoscut „preotul ortodox ?"

In gazeta „Unirea" delà Blaj se publică, de o vreme încoace, articoli foarte judicioşi cu semnătură .preotul orto­dox. „Multă vreme eram nedumerit asupra autorului acestor articoli, fiind curios, dacă semnatorul lor e într' adevăr un preot orfodox şi în caz afirmativ : cine e, de unde e, prin ce împrejurări a ajuns să scrie la gazeta unită? In" sine faptul că un ortodox judecă şi scrie favorabil despre uniţi nu în­seamnă ceva extraordinar pentrucă avem în Ardeal foarte muiţi ortodocşi, cari — crescuţi la Blaj ori la Beiuş, ne cunosc şi ne judecă obiectiv. Mă intriga totuş întrebarea, dacă respec­tivul e persoană concretă şi cine e ?

In vara trecută misterul s'a deslegat. Eram la Ministerul Cultelor, lucrând în biuroul carne­

telor. Trecea lumea pe acolo ca Ia târg, era timpul de pres­chimbare a tuturor autorizaţiilor de călătorie. Eu văzând că biuroul nu mai răsbeşte, m'am pus să le scriu cele ale clerului nostru diecezan. Lucram deci liniştit la o masă, până

ce alţii : protoierei, preoţi, călugări, maice, — veneau şi s e duceau. Odată mă agrăieşte de alături un preot, zicând :

— Părintele e unit din Ardeal ? — Da, răspund eu cam indiferent, văzând că m'a cu­

noscut de pe brâu şi nedând nici o importanţă acestei cu­noştinţe.

— Din care eparhie ? întreabă el mai departe. — Delà Lugoj, răspund. S' c a s a i dau satisfacţie

pentru interesul ce ni-1 arată, îi spun numele, prezintându-se la fel şi S f . Sa .

— Vă cunosc după nume, zice el. — De unde cunoşti Sf . T a pe uniţi ? îl întreb eu, vă­

zând că e preot din regat, nu departe de Mănăstirea Arge­şului.

— Citesc „Unirea" delà Bla j . Acolo am citit scrisul Dv. adeseori, îmi spune. Altfel eu şi scriu la «Unirea,* eu sunt „preotul ortodox."

Vă puteţi închipui suprinderea plăcută, ce m'a cuprins. Dar imediat mi-am dat seama că aici nu putem sta mult de vorbă. L am întrebat : dacă mai are undeva de lucra în Mi­nister, dacă ne putem vedea mai târziu pe culoar.

Mi-a spus. că are încă multe de isprăvit. L-am invitat să luăm masa împreună, Ia Stefănescu, va fi acolo şi Coltor, popa Manu ş. a.

A venit. La masă însă am avut numai discuţii politice. Coltor nu ştiu dacă a fost de faţă, dar am avut onoarea de d-1 Ghiţă Pop cu d-ha, ba a venit şi prietenul Aurel Dob-rescu, aceştia, împreună cu frateie Dumitru Manu, trei forţe combatante ale partidului naţional, i-au dat de lucru părin­telui, care făcea cu multă căldură, apologia d-lui lorga în po­litică. A fost însă, pentru ei, o bună ocaziune. de a cunoaşte încâtva pe ardeleni.

După masă am rămas împreună. Am trecut aiături, în parcul Cismigiu, aşezându-ne pe o bancă.

— Cum ai ajuns părinte, să te intereseze uniţii ? îl întreb. A trecut pîfe Dvoastra vre-un hoţ de iezuit, acela V-a măsluit ; ori aţi dat de ceva afacere bună cu uniţii, căci aşa se spune pela noi . . .

— Nici n'am văzut iezuit până acuma, dar nici cu. uniţi nu m'am prea întâlnit. Ştiu însă, că prin unire, delà Blaj , a răsărit soarele Românilor. Văd nenorocirea cu bise­rica noastră,

Aici am căutat să-i inspir mai mult optimism, arătându-i perspectivele de viitor, ce le are biserica ortodoxă română, dacă o va lua pe căile proprii şi se va apropia tot mai mult de izvoarele de adevărată vieaţă bisericească ale Apusului.

— Ştiu, zice el. Ştiu, că numai Apusul catolic ne poate mântui. De aceea regtet, că bişericanii noştri în loc de catolicism, caută legăturile cu protestanţii- Aşa nu se face. Iacă pentruce tot ce citesc delà noi, mă întristează. De aceea mi-am Întors privirea spre Blaj , citesc Unirea şi alte gazete unite, ba mai scriu şi eu câte odată. Se înţelege, anonim, pentrucă dacă ar şti ai noştri, ce ar face cu mine ?

Trecem la alt obiect. Mă interesez de studiile ce a făcut, de relaţiunile lui parochiale şi familiare. Dezvoaltă o frumoasă activitate extraoficială pe terenul cooperaţiei. Are un cumnat inspector foarte simpatic la cutare minister, despre

care cu mirare aflu că a fost şi el teolog. Are copii mar i , cu

socri, m i se pare nu e mul ţumit . . .

P l e c ă m din Cismigiu . T r e c e m până in Str. Berthelot ,

stăm tn faţa catedralei Sf. Iosif, la dreapta cu noul palat ar­

hiepiscopal . Stă cu respect in faţa inscripţiei : »Pius P . P .

e solo excitavit . " — E Solo, zice el ca inspirat, din pă­

mânt , din n imica : unde ar face ai noştri aşa ceva . . .

I I inv i t să in t răm în lăuntru, să ne u r c ă m pe terasă.

I n curte se p l imbă E x c . Sa Cisar cu directorul l iceului Sf.

Iosif. N e primeşte cu cunoscuta- i afabil i tate ; ne dă icor i te

cu f lori aduse delà sf. M o r m â n t din Jerusal im. U r c ă m trep­

tele până sus D e nicăiri din Bucureşti nu ai o vedere aşa

de minunată , ca de pe terasa arhiepiscopiei cato' ice ! N u m a i

prin aşa o pr iv ire delà înăl ţ ime îţi poţi face idee d-spre

propor(i i le capitalei ţări i româneşti !

— V e z i păr in te , î i spun eu , aşa o pr iv ire ţ i -se ofere

in R o m a de pe terasa biserici i sf. P e t r u ori de pe Monte

Pincio . O pr iv ire nu numai în spaţiu ci şi în t imp. Vez i dea-

lungul veacuri lor , cum au trecut va 'ur i le şi au izbit, stând

neclăt inată cetatea cr^dinţ i i . . . .

— C â n d v o m avea noi construită cetatea noastră ?

spune părintele, coborînd treptele şi luându-ne ziua bună.

— S ă rugăm pe D o m n u l v ie i , să dee mul te Suf lete

înţe legătoare , ca prin munca şi jer t fa lor să a jungem cnasul

acela !

Aşa n e - a m despărţit .

D e atunci ştiu cine e „preotul ortodox." N u e o f icţie, nu e o plăsmuire a „clar isimilor" delà B l a j , cura presupun unele gazete ortodoxe : e carne şi oase pe care poate nici redacţia „ U n i r e i " nu 1-a văzut , dar eu pot mărtur ist că l -am văzut ! . . .

D i n d i s c u ţ i i l e l a l e g e a c u l t e l o r *

( D u p ă „Moni toru l Of ic ia l" )

Şedinţa din, 17 Martie. P. S. S. Episcopul R. Ciorogariu.

U n i r e a a fost un instrument al polit icei habsburg ice :

divide et impera, departe frate de frate printr 'o dogmă

care n'are nimic cu real i tatea de pe pământul nostru . . .

A tunc i când a fost pusă în joc soartea R o m â n i e i , de a

fi ori de a nu f i , de a se d ismembra monarh ia Austr i iacă şi

a se face R o m â n i a - M a r e , atunci aceea putere suverană, că ­

re ia vor unii să îngenunche suverani tatea ţări i româneşt i , era

în contra noastră şi atunci mieluşeii mulgeau mulcom iarba

otrăvi tă din Vat ican- din Vat icanul acela, care ne-a fost cel

mai mare duşman . . .

Poporu l îşi face totdeauna legea lui . N u totdeauna c e a

* Rev is ta „Glasu l Minor i tă ţ i lo r" delà noi şi pe u rma e i , „ N a t i o n und Staa t" din V i e n a ( M a i a . c.) au publ icat din discursurile la legea cultelor pasagi i ce cuprind injurii la a d ­resa bisericii catol ice. Păr ţ i le ce le v o m reproduse noi : vor fi selecţionate nu numai din acest punct de vedere , dar şi după cum conţiu ceva vrednic de reţ inut penfru noi . N. B.

m a i rea e legea poporului ; ea vine din in imă. C e a zis popo­

rul . „ A c u m nu mai sunt unguri i între noi . de ce să fim două

biserici şi să nu fim una singură."

A l doilea art icol al legii poporului este : C u m n e - a m ,

dus aşa să ven i m iar" . . .

P . S . S. Mi t ropol i tu l N ico lae când am discutat legea

în comisiune, a spus că Făgăraşu l este ctitorie Brăncovenea -

scă, care este ortodoxă ; mănăst i rea Pr is lopul încă este or to ,

doxă nu v i - le cere, nu vrea să v ă despoaie de ele, a trecui

o v reme , să rămână ale noastre . , . Vedeţ i cât de larg e

Mitropol i tul nostru N ico lae . . . iată Făgăraşu l , iata Pr is lopul ,

vă mai dăm ce vreţi numai pace să fie intre noi . . .

N ic i când n'a fost o unitate între canonista catol ic i .

E r a u numai ipoteze şi pe ipoteze nu se pot t r e i a legi . S 'a

codificat „Corpus iuris canonici" în t impul din u rmă de V e -

niaminul Vat icanulu i Seredy actuaiul pr imat al Ungar ie i cu

misiunea de a încorona pe nou! rege, iar nouă n i -s 'a tr imis

prin d. Goldiş f i rmanul Concordatului . . .

D a r acum să vedem cum stăm cu lat initatea v o a s t r ă . . .

D e când este Biser ica unită, de 2 3 0 ani n'a fost nici un car ­

dinal r o m â n .

L a T r i a n o n s'a luat o bucăţ ică din suverani tatea n o a ­

stră . . . ma i vine P a p a şi ne cere încă o bucăţică . . .

Atunci ce ne rămâne . . .

G. Bogdan-Doică . . . In Trans i lvan ia s'uu petreeut şl

nu trebue să se mai petrează anumite lucruri sufleteşti,

car i separă naţ iunea . . .

Catol ic ismul totdeauna a fost în agresiune în aceste

p ă r ţ i . . . L a noi , s'a făcut cu putinţă înstrăinarea sufletelor pretutindeni erau străini, cari patronau acest cult, aceste

b iser ic i . . . sub Mar ia Thereza. s'a organizat, in Nordu l Ungar ie i

o episcopie pentru greco catolici . . . pr in aceasta s'a pus

baza desfi inţări i poporului român m a r a m u r e ş i n .

A m 1'at şemat ismul deia Oradea M a r e pe 1900 , am

citit biografi i le tuturor preoţi lor . . . unde crescure aceşti

preoţi ? . . . In seminari i le româneşt i fuseseră 9 0 , în semi-

nari i le străine 106. Aceşt ia învăţaseră la R ó m a , Pes ta , V i e n a ,

la U ngvar , T i r n a v i a , Str igoniu şi S ă t m a r . . .

Ipocrizie din par tea acelor greco-catol ici cari se plâng

Că-i a tacăm, c ă - i conver t im . . .

In Banat s'a întâmplat ca preotul ortodox să îngroape

p â n ă şi turci , nu numai creştini.

S ă ne respectăm religi i le, v ia ţă noastră religioasă şi

mora lă , chiar canoanele, dacă avem nevoie de e le , eu susţin

că nu prea a v e m nevoie, căci dacă D u m n e z e u este p re tu t in ­

deni , este şi între noi , şi noi putem notări despre biserică legi ,

care nu sunt în nici un canon . . .

Intr 'un an , în 1 9 1 5 greco-catoloci i s'au însurat cu 163

re formaţ i . C u greco-oriental i 5 8 .

Fra ţ i i noştri greco-catol ici a f i rmă trebue să fie confe­

sionali iar noi ca stat, să f im înterconfesional i ; să pro te jăm

pe toţi după confesiuni şi să dăm astfel loc de joc c a fiecare să facă ce vrea în ţara aceasta.

(Cont inuare în număru l v i i tor ) .

R e l a ţ i u n i l e N o r m a l e î n t r e R o m a ş i B i s e r i c i l e d i n O r i e n t

(continuare)

O Conflictele juridictie Adeseori complicati din conflicte de propagandă, fură

una din cauzele determinătoare a selusinei.

Pe lângă chestiunea ierarhică, aceea a limitei juridic-ţiunilor stârnise de asemenea conflicte între Roma şi Constan­tinopol. Terenul în proces era vechiul Illyricum, cuprinzând Macedonia, Epirul, Huria şi Grecia, Aceste ţării s'au alăturat în veacul V-lea patriarhatului roman. — Legea lui Teodosiu II deia 421, care le puse sub autoritatea patriarhului din Con­stantinopol, nu fu aplicat şi Iustinian recunoscu format Papei drepturile asupra Illyricului. împăraţii icenoclaşti Leo Isaurul şi Constantin V, dăducă papei juridicţiunea, nu numai asupra Illyricului, ci peste Sicilia şi Italia meridională pentru a o transfera patriarhului Constantinopolului, — Cu toate protestă­rile de multeori exprimate, Papii nu izbutiră niciodată să re­dobândească această jurisdicţiune.

In secolul IX-lea se resemnează de perderea Illyricului spre a-şi concentra sforţările asupra Italiei meridionale. Acolo nici atât, nu reuşiră şi succesiv împăraţii Leon VI-la şi Nicefor Focas organizară în Calabria din propria lor autoritate o ierarhie de tot elenă şi supusă strâns Constantinopolului.

Lupta de înrău'ire continuă în aceste regiuni până la schisma din 1054. ale cărei cauze determinante fură, că con­flictele de jurisdicţiune se complicară adesea în conflicte de propagandă. Astfel se întâmplă în Bulgaria, unde principele Boris, botezat în 865 de către un vlădică grec, trimise în anül următor o solie Papei spre a-i cere un arhiepiscop autonom. Nicolae I îi adresă pe Formosa, episcop din Porto care orga­niză Biserica bulgară, dar fu rechemat la Roma în 867. Nemul­ţumit de papa, Boris îşi îndreptă privirile spre Constantinopol,

In 870 obţinu de la patriarhul Ignaţie, care se restabi­lise în seamul său cu ajatorul amba padorilor romani, pe tri­misul arhiepiscopului Iosif, care luă în posesiune ţara şi îi goni pe toţi misionarii - latini. Papa loan VIII se pregătia să lupte contra lui lgnaţie, dar când salii sosiră la Constantino­pol, patriarhul murise şi Faţiu restabilit făgădui să abando­neze Bulgaria. Dar Boris nu ţinu nici o seamă de aceste pro­misiuni. Bulgaria continuă să depindă de patriarhatul Con­stantinopolului. Când în secolul Xl-lea Vasile II-lea câştigase izbândă, substitui patriarhului Bulgar pe un arhiepiscop sufra-gant din Constantinopol şi prin novela sa din 1020 reorganiza diacezele bulgare.

Departe de a zăticni propaganda Bisericii greceşti la popoarele slave, Papii i-se făcură principalii protectori şi se ştie că Nicolae I, Adrian II şi mai târziu loan VIJ favori­zară opera apostolilor slavi, Ciril şi Metodui, pe cari îi ăpă-rară de multe ori contra întrigelor haine ale vlădicilor ger­mani. — Adrian II în 868 primi pe apostoli la Roma, con­feri principalilor lor discipală preoţia sau diacenatul şi cu toată opunerea a mai multor episcopi italieni, le aprobă traducerea scripturilor în limba slavonă şi porunci să se celebreze litur­gia slavă la Sfântul Petru şi în mai multe basilice romane.

Fiind Constantin mort într'o mănăstire, aude se retrăsese după ce a luat numele lui Ciril, care rezuma el singur un în­treg program de unire, Papa porunci să-1 înmormânteze în basilica Sfântului Clemente. Apoi în 870 îl numi pe Metodui de Arhiepiscop al Panoniei şi i dădu puterea de „reprezen­tant al Sfântului Scaun pe lângă naţiunile slave." Nici un epizod nu arată mai bine spiritul concilierii cari anima uneori cele două biserici. — Faptul că Ciril, vechiu cleric al Con­stantinopolului şi discipol favorit a lui Feticis; şi-a pus opera sa* de apostolat sub protecţia papei, primirea făcută de către papa, apostolilor Slavilor au aceaş, însemnătate. Mai târziu loan VIII, inşelat de episcopii germani, interzise lui Meto­dui întrebuinţarea limbii slave, dar cucernicul, chemat la Roma în 879 spre a se justifica de acuzările aduse contra lui, putu să convingă pe Papa şi obţinu delà dânsul toată satisfacţia.

d) Autoritatea dogmatică şi disciplinară a Papii. A fost acceptată în drept până în veacul al XI-lea. Insă Papa nu era numai primul dintre ce 5 patriarhi şi nu-i era de ajuns să-i-se recunoască întâietatea de onoare şi limi­tele jurisdicţiunii patriarhale. El pretindea, pe lângă aceasta, în numele promisiunilor făcute de Christos sfântului Petru, al cărui succesor era-el, de-a exersa peste toată Biserica a pu­tere de control atât dogmatică cât şi disciplinară. — In ce» măsură era acceptato această putere de către bisericile orientale înainte de schismă? — Să poate spune că această îndoită autoritate a Papii, părea că face o aşa de integrantă .parte din constituţia Bisericii în cât fu primită în drept până în secolul XI. — puterea universală a Papii e afirmată de numeroase ori, în cuvinte măreţe în amiliiie unuia dintre cei mai iluştri patriarhi ai Constantinopolului sfântul loan Crisostomul. — El revine de repetiţie ori asupra acestei idei, că Isus n'a lăsat pe Petru ca doctor numai în­tr'o reşedinţă ci peste întreg universul. — Dar mai ales le-gaţiunea lui Iustinian, niciodată nerecunoscută la Constantino­pol, admite formal îndoita autoritate a Papii. — El pune în fruntea Codului, constituţia de la 380, prin care împăraţii Graţian, Valentinian, şi Theodosie ordonă popoarelor impe­riului să urmeze religiuhea pe care Petru a transmise o Ro-' manilor. —- In 533 el adresează papii.Ioan II profesiunea sa de credinţă pe care o înscrie, în cod cu răspunsul pontifical. El denunţă. Papii sectele eretice cari se ridică contra preoţi­lor, cari suştin cu tărie doctrina Papii.

In alte constituţii el numeşte Roma : Patria legilor, izvorul preoţiei. Mai mult încă el pretinde

în păcarea acestei doctrine cu maltratările pe cari le-a exersat contra câtorva Papi. In mesagiul în case informează pe capei Conciliului al cincilea că papa Vigiliu s'a despărţit de comu­nitatea catolică, adaoge că totuşi rămână unit scaunului apostolic, deosebind astfel persoana Papei şi a Bisericii ro­mane. De fapt, se poate zice că din vëacul V şi V I ; inter­venţiile dogmatice ale Papilor în răsărit nici odată n'au înce­tat şi doctrina lor totdeauna a avut mai multă trecere. Insuşj cesaropapismul împăraţilor s'a închinat înaintea lor. împăraţii teologi, Instuţian, Constantin, Heraclie, Leo Isaurul, după edictui contra rioanelor, totdeauna au căutat să câştige pe Papa aî proiectele lor şi n'au acţionat contra lui numai atunci

çând 1'au găsit ireductibi l . E clar că dacă puterea dogmatică a Papi i fusese formal negată de greci , din luau atâtea pre-eauţ iuni . — D e asemenea crea şi în afacer i le disciplinare. Intervenţ ie Pap i i în acest domenin a dat fără îndoială peste numeroase rezistente şi a provocat neînţelegeri c a ce le dintre Acac iu şi Fa ţ ie dar legi t imitatea sa niciodată n'a fost contes­tată serios înainte de 1054 . Ç e l mai bun omagiu pe care î-1 ar fi adus adversar i i săi, a fost de-a începe totdeauna prin provocarea legi t imităţ i i siliţi să o respingă vreun cât le era defavorabi lă . A ş a Fa ţ iu după suirea şa la patr iarhat t r imite o selie Pap i i . P e t r u c ă să i-se recunoască autent ic i tatea puteri i şale (860 ) . Dar , mai tauit, P a p a se credea in drept de a interveni în unele cazur i in disciplina inter ioara a biserici­lor din Or ien t , şi mineroasele c h e m ă r i la R o m a , pe car i le găseşti î n is tor ia rel igioasă a Răsăr i tu lu i , păreau eă just i f ic i această pretenţiune. La drept vorbind, Biserica greceasca su . ports cu greu acest amestec, dar acesta e ra provocat totdea­una de către unii din merabj i i săi .

In această pr iv inţă la începutul patr iarhatului lui Ignaţie în 8 4 7 , avu lac un ep izod caracter ist ic . Gr igor ie Asvestas, arhiepiscopul S i racusei , condamnat pentru oarecar i i regular i ­tăţ i de către un sinod patr iarhal , apelă la P a p a L,eon I V , care soma pe Ignaţie să- i t r imi tă actele procesului . Pat r iarhul

re fuză . Bened ic t I I I , succesorul lui Leon I V . în 8 5 5 , nu c o n ­simţi din par tea sa Ia conf i rmare* dispoziţiunei lui Gr igor ie şi-1 suspendă până la o informare mai a m p l ă . Trei &titadn diferite ale Bisericii Greceşti asupra chestiunii autori­tăţii Papii.

In real i ta te , despre chestiunea autorităţ i i P a p e i se gă­sesc în Biser ica Grecească trei atitudini difer i te. — In t i m ­pul certei pent ru icoane, T e o d o r de Studion şi discipoli să v ă d în autori tatea Scaunulu i Sf. P e t r u un echil ibru necesar cezaropapismului oficial ; după dânşii , singur P a p a e instare să asigură Biserici l ibertatea de care are nevoe în faţa suverani lor tempora l i şi săi permită împl inirea misiunei divine în faţa credincioşilor. — P a r t e a „studită" a prelunginte exis­tenţa acestei chest'uni până în veacul al X I - l e a .

E l s'a adresat lui Fa ţu i şi e cu interes de-a observa că călugărul studit N ichi ta Pe l toratu ' , care scrise în ordi ­nul lui Mina i Cerular iu .Chest iunea azinie lor" , se supuse fără rezistenţă legaţi lor romani în 1054 . — Mare lu i parte a clerului grec, din contră, tară îndoială nu tăgădnia dreptul de intervenţie al P a p e i , dar î l considera ca pe un recurs suprem care nu trebuia întrebuinţat decât jn afaceri grele ş i sare nu putea fi exersat decât orareort.

(Cont inuare în numcru l vi i tor)

nll[lWII!lllll!ll<ll!H!IIIUl!!lllll!Ml]ll!!l!lli!I!jll]

E F E M E R I D E ( 1 M a i — 15 I u n i e )

2 M a i / f a / i a . S c r i s o a r e a P. P . P i u X i . c ă i t ă

c a r d n a i u l v i c a r , d e t e s t â n d o r g a n i z a r e a l a R o m a a p r i m u l u i

c o n c u r s n a t i o n a l a t l e t i c f e m i n i n d e g i m n a s t i c ă şi d e a t l e ­

t i s m p e n t r u fe te le I t a l i e n e

— Ungaria. G u v e r n u l c e r e e x t r a d e r e a I u i B e l a K u n , a res ta t I a V i e n a .

3 Mai — Rusia. V i s i t a o f i c i a l ă a R e g e l u i A f g a n i s ­

t a n u l u i A m a r i D u l l a h K h a n la M o s c o v a .

5 M a i — Statele Unite. S'a î n c h e i a t în t re G e r m a n i a şi S t a t e l e U n i t e a n u m i t e t r a t a t e d e a r b i l r a j ş i d e în ţe legere -

6 Mai — România. C o n g r e s u l n a ţ i o n a l - t ă r ă n i s t I a A l b a I u l i a

— Roma. D e s c h i d e r e a c o n f e r i n ţ e i E p i s c o p a ­t u l u i a r m e n i a n c o n v o c a t î n v e d e r e a r e s t a u r ă r i i v i e ţ i i r e l i g i o a s e î n A r m e n i a . — A l 3 - l e a c o n g r e s n a ţ i o n a l a l s i n d i c a t e l o r f a s c i t e c u 6 0 0 0 d e l e g a ţ i .

8 Mai — Sfântul s c a u n . E n c i c l i c a „ M i s e r e n t i s s i m u s R e d t n j t o r " d e s p r e d a l o r i n ţ a n o a s t r ă c o m u n ă d e r e p a r a ţ i e f a t ă d e S f â n t a I n i m ă a l u i I s u s .

10 Mai •- Persia. A b r o g a r e a C a p i t u l a ţ i u n i l o r .

12 Mai — Germania. I n a u g u r a r e a l a C o l o g n a a E x p o z i ţ i e i i n t e r n a t i o n a l e a P r e s e i ,

3 / M a i — România. S e r b ă r i l e c e n t e n a r u l u i l i c e u l u i

S a m u i l V u l c a n d i n B e i u ş f u n d d e f a t ă D n i i m i n i ş t r i i : D r

A n g e l e s c u . D r L a p e d a t u , şi g e n e r a l u l B e r t h e l o t . — Jugo-slavia : m a n i f e s t a l i u n i l e a n t i - i t a l i e n e l a B e l g r a d ; î n c ă i e ­r a r e a în t re p o l i ţ i a şi s t u d e n ţ i .

3 Iunie — România. P o e t u l I o n M i n u l e s c u a p r i m i i m a r e l e p r e m i u n a t i o n a l d e p o e z i e .

7 Iunie — România A . S. R. P r i n c i p e s a m a m ă E l e n a a R o m â n i e i , c u a p r o b a r e a î n a l t e i R e g e n ţ e a i n t r o ­d u s î n a i n t e a cur ţ i i d e a p e l d i n B u c u r e ş t i c e r e r e p e n t r u d e s f a c e r e a c ă s ă t o r i e i s a l e c u fostul p r i n c i p e m o ş t e n i t o r .

9 Iunie — Polul Nord L e g ă t u r i l e d e T . S . F. a u fost r e s t a b i l i t e i n t r e d i r i j a b i l u l „ I t a l i a " ş i v a p o r u l „C i t t a d i M i l a n o . "

Geneva. C o n s i l i u l S. N . î n c h e i e c h e s t i u n e a o p -t a n ţ i l o r : R o m a n i a şi U n g a r i a sunt i n v i t a t e d e a găs i o c a l e d e î n ţ e l e g e r e . R o m â n i a p r o p u n e c a s u m e l e c e r u t e d e U n g a r i a pe s e a m a o p t a n ţ i l o r , să f ie l u a t e d ' n s u m e l e d a ­tor i te R o m â n i e i d e că t re U n g a r i a , pe c o n t u l r e p a r a ţ i u n i l o r .

10 Iunie — România. S f tu l S i n o d p e d e p s e ş t e p e

preoţ i i o r t o d o c ş i c a r i a u l u a i j u r ă m â n t u l n a ţ i o n a l i ş t i l o r

î n a d u n a r e a d e l à A l b a - I u l i a .

15 Iunie — lugşosîauia . P r i m i r e a f o a r t e s i m p a t i c ă

f ă c u t ă l u i T i t u l e s c u l à B e l g r a d .

O B S E R U L

A P A R E L U N A R

R e d a c ţ i a ş i A d m i n i s t r a t c

î n B e i u s ,

H - Ì M a n u s c r i s e l e nu s^rel jc iht ì^

I Abonamentele sesaciş^ta, afi-\ t icipat, ce i puţin pe"itrm"T a n .

Din cauza modificării p r ă ­văliei vindem pe lângă cele m a i reduse preturi:

Stofe pentru dame şi domni, delenuri poupleuri, zefire, gre­nadine, ciorapi, aibituri gata, cravate, costume pentru bărbaţi şi băieţi, precum şi alte articole din această branşă.

Pia-

« f r -

S* fi­ll*

ê

m

I S T I T U T U L

M . I X d e S I O N

B e l é n y e s i ş i M o r s c h l f £ g IH str. Domnească

G A L A Ţ I 1 i r

Dr. Cioroianu — -I- Scriban —• — Dr. G. Cristescu - -Bettex - — V. Cathrein — Dr. Fireza — Dr. Niculescu

Cont. Kiritescu — Teod. C a r a d a — A. C. Popoviciu Förster —

fteiectualului Dor de lamina ( L i ò r . diec. Arad) Curs de Introducere în Noul Testament Mai aproape de tine, Pennine. Ce tise pare de ! Iris tos (trad. Ţandrea) Concepţia Catolica vol. III. Morală Cat. Armele Credinţei ( S io nul român. Lugoj) Natura (Libr. diec. Lugoj) Dzeu în Natura. {Libr. diec. Lugoj)

- Din Trecutul Bisericii răsăritene (Lugoj) Istoria Războiului p, Intrig. Rons, (3 vol) Din Frământările Trecutului (Buc.)

• Naţionalism şi Democraţie (Buc) Cartea Vieţii (Socec Buc.) îndrumarea Vieţii (Socec Buc.)

- Hristos şi Viaţa oamenească (Sibiu)

.Tipografia „ATHENAEUM" sa. Bulevardul Regele Ferdinand 36.