.LUMINEAZA-TE ŞI VEI FI : VOIEŞTE ŞI VEIPUTEA'

C. A. ROSETTI.

Director : Generalul NICOLAE PETALA R E D A C Ţ I A , STR. REGALA No. 16. B U C U R E Ş T I 24 IUNIE 1 9 2 8 ADMINISTRAŢIA STR. REGALA No. 16

ANUL VIII, Nr. 235. Apare în fiecare Duminică

0 c l ipă pentru E m i n e s c u Literatura a fost şi pen­

tru vremurile v e c h i ş i pentru cele noui, cartea deschisă a sufletului unui popor. In ea au c u r s şivoaiele simţirii ome­neşti, din cari, cum din aburi se satură pămân­tul, s'au adăpat şi s'ar mai adăpa cei ce vor veni. Un popor fără literatură e un popor mort.

Noi , Românii, nu avem o literatură veche, a noa-o literatură veche, a noa­stră proprie, căci noi am deschis ochii abia acum o sută şi unu de ani. Dar literatura pe care o avem poate să ne fie oricând o carte de vizită, î n faţa lumii. Poezia eminescia­nă a trecut graniţa.

* S'au împlinit 39 de ani

delà moartea celui mai mare poet român, a lui Mihail Eminescu. Au tre-

pus imnul sufletului ro­mânesc, căruia i-a făcut loc în poezia omenirii.

A fost omul, pentru care generaţiile, după cu­vântul Providenţei, parcă, au lăsat fiecare câteceva, rând pe rând, din esenţa simţirii lor. O picătură de plâns, o tresărire de bucurie, un gând al pă­rerii de rău, o rază de senin şi nădejde... mo|_ comesc în versurile іщ comesc în versurile IU1-Adâncul poeziei lui este a d â n c u l simţirii Nea­mului.

Eminescu a fos t este şi rămâne al Neamului. Al Neamului , din care o mână de mediocrităţi nu 1-a înţeles. Dar al Nea­mului celui mare, care suspină cu versurile lui şi-1 înţelege deplin.

Copii cari plângeţi „o mamă,... dulce mamă",

f.i°o""°°°°°°°"-1 -••

Casa părintească a poetului Eminescu, din Ipăteşti

eut aproape 4 decenii de când cel mai desăvârşit cântăreţ al simţirii româ­neşti, nu mai este! Şi de atunci poporul românesc a cântat şi a plâns cu versurile lui. S'a găsit în strofele-i de adâncă cu­getare, filosofie, învăţă­mânt şi credinţă. Din frumoasa simţire popu­lară, Eminescu a corn­

ii neri cari murmuraţi în serile de vis c â n t u l sfânt al iubirii lui, mol­comind iubirea voastră, mergeţi la groapa lui şi-1 măriţi o clipă !

Uitaţi de voi şi aduce­ţi-vă aminte de el, care a întrupat cea mai adâncă şi l impede simţire ro­mânească.

N I C ORECU.

T U D O R P A M F I L E S'a desvelit, Duminică, la

Tecuci, monumentul ridicat lui Tudor Pamfile. Toţi se tntrebau :

— La serbare, veni-vor bă­trânii cu brâie albe sau verzi şi cu iminei din piele de luft? Fetele purta-vor ciubo­ţele cu potcoave galbene ? Iar flăcăii se vor arăta cu sprenţurul cel tăiat la spate şi cu câte 3 «bunghi» (nasturi) de o parte şi de alta? Căci aşa — ori cum aşa — îi des­cria pe «Ţepoşii» săi, fiul ră­zeşului din T e p u , Tudor Pamfile, ajuns între 1906— 1921 unul din cei mai zeloşi folklorişti ai ţării.

Chiar înainte de a fi scos, la Bârlad, cu Mihai Lupescu şi L. Mrăjeriu, revista «Ion Creangă» — în care glumele, jfttiile, taclalele, datinele şl credinţele, gâcitorile, vrăjile şi vorbele adânci şi botanica populară făceau bucuria ce­titorilor delà tară dar şi pre-gătiau material preţios et­nografilor şi lingviştilor — el era cunoscut pentru cartea *Jocuri de copii*.

Intre aceste jocuri, a strecu­rat şi «joace» şl «jucării». Şl ll-a adaos cântece de luare'n rîs, păcăleli şl frământături de limbă. D. 1. Bianu a re­comandat călduros Acade­miei (tn şedinţa delà 15 Mar­tie 1906) să publice lucrarea I u l Pamfile tn Memoriile secţiunii literare.

E r a începutul fericit al u-nui impunător şir de lucrări, cari culminează în 1909 cu admirabilele contribuţii de artă şi technică populară strânse tn voluminosul studiu : «Indus­

tria casnică la Români: tre­cutul şi starea ei de astăzi», căruia i s'a acordat premiul Neuschotz.

Multe au fost de atunci, cercetările pe cari Academia i le-a publicat, fie în seria 'Din viaţa Poporului Român, cu­legeri şi studii*, fie în tAnale*. Unele privesc sărbătorile Ia români: cele de vară, cele de toamnă şi postul Crăciu­nului. Multe din subiectele lui de mitologie românească (Diavolul. — Duşmani şi prieteni ai omului. — Comorile) alter­nează cu povestiri ale lumii de demult, cu zugrăvirea pi­torească a diverselor «boli şi leacuri la oameni, vite şi păsări» ş. a . m. d.

A colaborat cu oarecarl «cercetări şi mărturii istorice» la revista bârlădeană 'Miron Costin», cu nuvele şi schiţe la 'însemnări literare» şi la 'Viaţa Românească».

Nu acestea- formează însă, titlul lui de glorie. Ci contri­buţiile de folklór cari nu ră­mâneau în cadrul strâmt al obicinuitelor culegeri de lite­ratură poporană; acestea se avântau ca şi «viersul» lui Făt Frumos (din povestea-1 Fata de împărat fără minte). C ă c i «dacă frunzele s'au strâns grămăjoară - grămă­joară, cântarea s'a strecurat printre ele şi s'a dus departe, până'n marginea codrului..».

BARBU LÄZÄREANÜ

t """"""'-«! ţ'"""^"""'"^ j...."""".»... . . . . O . " . » . . . . , „ . . O . . . . . . . . W . . . » » » « . . . . ^ „ . . O " " 0 0 " » . . . . » »

" " " " " " * • • • . < , . , . . , • < > " ^ ' ' « « . . . . o o . . . » 3 ' • • . o . o o o . o o . ^ ' ' • • • . . „ „ . . C " 1 " • • w o o o « M . o « « 3 ' • • . . . . . . . . . « • • • ' J& o o I *

Л ! \ 5 s

O E «O

Mănăstirea Putna, Bucovina

,..»•••-"""">«., € ^»«« , . . « ' , » • • . W . . < , 0 . • » , , ' • » W I W ' * ' • • • » « . . « • • • • • , • * > o . . e e . o . . » ' ' ,3».

Mărire Vouă ! Citită tn xiua Eroilor la Monumentul

din Com. Tăncabesti-Ilfov.

Mari viteji ai ţării mele, ale căror oase sfinte Odihnesc prin lunci şi plaiuri, fără cruci, iară morminte, 'Voi, nebiruiţi arhangheli, care pentru veci aţi frânt Liftele venind să smulgă vechiul neamului pământ. Toată tara 'ngenunchiază şi, cu ochii uzi de rouă. Căutând la voi tn slavă, zice azi : mărire vouă !

Sfinţilor, al căror nume scris pe piatră, ne stă'n fată, Eu vă văd şi azi, ca'n clipa când — clocotitori de viată Subt aleanul ciocârliei, vă mânaţi pe brazdă plugul, Făr'a şti că'n primăvară alţii vor lua belşugul !

Dar, un glas aprins de goarnă, răsunând pe deal şi luncă, Cu ochi mari cătând în zare, v'aji oprit atunci din muncă : Aţi lăsat tn brazdă plugul, aţi lăsat la plug plăvanii Şi v'ati repezit sub steaguri, să vă biruiţi duşmanii ! Unii, n'aţi mai avut vreme, — în măreaţa clipă asta,— Nici să vă vedeţi copiii, nici să vă vedeţi nevasta, Şi v'ati dus ca vijelia, iar soţii, surori şi mame Au rămas să plângă'n urmă, sub cernitele năframe !

Voi v'ati dus ! . . . gemea pământul, din rărunchi şi până'n creste, Tremurând sub paşii voştri, ca sub smeii din poveste ! Cerul tot părea că-i gata peste lume să se darme, De năvala celor care alergau atunci la arme ! Trenuri lungi, cu voi, ciorchine, pe acoperiş, pe scări, Se urneau pe toată clipa, spre hotare, de prin gări Şi se 'nfiora văzduhul, până'n slăvile albastre, De urale nesfârşite şi de cântecele voastre !

Se 'ntrebau atunci bătrânii, cu mândrie : «Care ţară, Cu viteji ca ei, pe iume, ar putea cândva să piară» ? Ce vrăşmaş, destul de tare, ar putea sub sfântul cer, Birui vitejii noştri, care par turnaţi din fier? Cine e nerod, pe lume, să gândească a fi 'n stare Că prin ei nu se va face mâine România Mare ?

O, şi n'au greşit bătrânii, că, la Mărăşeşti, apoi. Trăsnetele din tărie nu cădeau mai crunt ca voi Peste gloatele vrăşmaşe, să le curme astfel duhul, Deşi ele aveau tn mână şi pământul, şi văzduhul !

Voi, în clipa fără seamăn, — nu sub coif, nu'n zale lucii Aţi făcut, tn toată graba, creştineşte, semnul crucii Şi aplecaţi pe baionete, tn cămăşi, pe-alocuri rupte. Aţi pornit, cu ochi de flăcări, cea mai sfântă dintre lupte !

De s'ar fi deschis atuncea iadul tn al vostru drum, N'ar fi fost mai plin de groază, de urgie şi de fum : Mii şi sute de obuze se spărgeau peşte vâltoare Şi trăsneau, cum nici un trăsnet nu s'a auzit sub soare !

Oloanţele 'nmpânzeau văzduhul, — şi 'nainte şi 'napoi, Milioane de albine, alergând nebune'n roi, Plumb topit cădea pe creştet ; flăcări vii curgeau din slavă ; Fumuri se târau de-alungul şi dea latul, cu otravă ; Dar sub toată grozăvia iadului cel mai fierbinte, Voi, vitejii ţării mele, viforoşi, aţi mers nainte Şi'n vrăşmaşi sărind de-a valma, s'a pornit grozavul treer : Ţestele'au sburat ca pleava, şanţul s'a sleit de créer ; Coastele s'au frânt ca paiul ; mâinile s'au smuls din umăr Şi'n sugrumul fără seamăn, au curs ochii, mii la număr ! Şi au rămas atunci să plângă, şi la noi şi la duşmani, Mii de văduve sărmane, mii de mame şi orfani ! Aţi căzut şi voi tn luptă: a fost fnsă vrerea sorţii! Ca să vă 'nălţaţi la ceruri, prin puterea sfânt'a morţii ! Dar tn clipa când, stăpână, simţeaţi moartea că se lasă, Fiecare, ca prin ceaţă, i-aţ< văzut pe cei de-acasă Şi cu-a lor icoană'n suflet, v'ati suit apoi în zare, Să priviţi cum înfloreşte tara 'n vechile-i hotare !

V'aţi suit îh slava sfântă, pururea să staţi în rai, Lângă Ferdinand cei Mare, lângă Ştefan şi Mihai, Să vedeţi cum toată ţara, cu pe gene caldă rouă, In genunchi, pe la răspântii, cântă azi : MÄRIRE VOUĂ !

VASILB M1UTARU

Teatrale

Chemarea fericirii

însemnătatea VECHIULUI TESTAMENT în cultura omenirii

Acesta este nomele unei noi operete a distinsului profesor de muzică, Dnul Nicolae Oancea, delà Sibiu.

Fondul acestei operete este brodat pe o povestire ce îşi are origina în popor şl în "care pulsează un neţărmurit dor de viaţă. Textul e aranjat cu multă îngrijire de Dl N. Doiculescu, profesor la Liceul din aceiaşi lo' calitate.

Subiectul este următorul : Alb-Impărat, domneşte glorios

pe tronul împărăţiei sale până te adânci bătrâneţe, venerat şi iubit de toţi curtenii şi supuşii săi.

încărunţit de povara anilor cu care l-au cernut timpul, el doreşte să lase tronul moştenire unicului fiu al său, lui Codrin. Acesta nu ascultă de părintele său căci nutrea în ascuns gândul de a străbate lumea în aflarea fericirii de care îi ardea suflatul.

Bătrânul împărat, se supără amar aflând planul lui Codrin şi îneearcă să-l abată delà gân­durile sale.

Codrin stărueşte însă în dorinţa lui de a-şi căuta fericirea în lar­gul lumii. Amărît peste măsură, bătrânul tată, îl dojeneşte aspru în faţa curtenilor; iar în cele din urmă îl desmoşteneşte, încăr-cându-l ca blesteme grele....

Codrin, cu inima tristă că a supărat pe tatăl său, dar ade­menit de glasul vrăjit al fericirii, porneşte la drum străbătând văi şi munţi, locuri pustii şi păduri neumblate....

întâlneşte în cale pe Muma-Pădurii care îl povăţueşte să nu se ducă mai departe, dar el nu se lasă înduplecat nici de Muma Pădurii, nici de ciobanii din acele părţi. Amăgit de glasul fericirii care îl cheamă mereu, Codrin îşi află moartea înecându-se într'un lac, unde se înecaseră toţi cei ce căutaseră fericirea înaintea lui.

Din întâmplare, nişte pescari îi descopere cadavrul şi vor să-l îngroape, în timp ce Muma-Pă-durii apare.

Printfo minune, ea se preface din babă sdrenţoasă şi sbărcită ce era, într'o zână albă şi stră­lucitoare, iar Codrin inviază... şi o ia de soţie.

Pescarii şi tot poporul uimiţi de această minune cerească pro­clamă pe Codrin de împărat al lor.

Cine nu-şi aduce, cu drag a-minte, de vraja serilor din copi­lărie, când părinţii şi bătrânii ne umpleau sufletul de miracol prin povestirile lor!

Aceste povestiri culese cu minu­ţiozitate şi dând viaţă persona­giilor prin determinarea acţiunilor şi prin colaborarea nedespărţită a muzicei ne oferă una dintre cele mai preţioase comori naţio­nale.

D-nul prof N. Oancea dove­deşte prin munca sa, că îşi în­ţelege pe deplin chemarea. D-nia Sa, are la activul său multe prelucrări şi colecţii de cântece tn stil poporal şi încă două fru­moase operete : 'Fetiţa orfană* şi 'Floarea de Cicoare.

Ce mare ne-ar fi bucuria să avem cât mai multe lucrări în acest gen

NICOAE VlNTILA

De curând s'a p o r n i t o mare urgie asupra Vechiului T e s t a m e n t In a doua jumă­tate a lunii trecute Mai, s'a ţinut în Bucureşti un mare sfat de profesori, care tre­buiau să puie la cale ches­t iunea alcătuirii noi lor pro­grame pentru învăţământul secundar, după trebuinţele nouei legi întocmite de curînd pentru acest învăţământ şi votate de S f a t u l Tării. In această adunare a profeso­rilor, s'a vorbit despre fiecare r a m u r ă de învăţătură în parte, locul care i se cuvine, ce să se predea din ele şi câte ceasuri de predare să 1 se puie la îndemână. Se în­ţe lege că, în şirul acestei discuţiuni, a venit şi rândul religiunii. Dar aici au ieşit la discuţiune, nu numai spe­cialiştii religiunii, ci şi mulţi alţii, unii profesori de ro­m â n ă şi geografie , alţii de l i m b a engleză şi alţii. Se vede că religiunea e ceva mai legat de viaţă decât alte obiecte şi de aceia, când e vorba de ea, sunt mulţi acei pe care-i prinde dorul să vorbească .

Intre alte chestiuni stîrnite cu prilejul acestei discuţiuni,

moral al Evreilor, grija de cel sărac şi nevo iaş . Pe când, în alte legi vechi şi în alcă­tuirea societăţii din vremu­rile de atunci, cel sărac era cu totul nebăgat în seamă şi călcat în picioare, îţi sună atât de mângâietor în urechi glasul Psalmistului care stri­g ă : Pe săracul şi pe văduva va primi şi calea păcătoşilor o va pierde (Psalmul 145,9). Oh 1 Psaltirea este o carte a ş a de mângâie toare pentru omul în suferinţă, o a ş a întărire pentru omul care biruie du­rerea prin nădejdea în Dum­nezeu, aşa îi este aceluia Dumnezeu o pârghie cu care saltă peste turburările vieţii, încât ar fi o mare lipsă pen­tru omenire să nu aibă la î n d e m â n ă o a s e m e n e a carte. Cu drept cuvânt spune d. N. Iorga în Istoria literaturii reli­gioase româneşti că Psaltirea este o aşa carte, încât tot cel ce o citeşte 1 s e pare că g i s e ş t e într'însa grăite toc­mai pentru nevoia sa.

Dar Psaltirea este o carte a Vechiului Testament.

Tot ca şi în Psaltire, mân­gâietoare şi pline de înaltă învăţătură morală sunt scrie­rile lui So lomon . Oare nu

a fost şi ace ia privitoare la Vechiul Tes tament dacă a-cesta să se mai predea la învăţământul r e l i g i u n i i creştine ori să trecem peste el şi să ne mărginim numai la Noul T e s t a m e n t

Unele păreri, eşite la iveală cu acest prilej, au fost radi­ca l e : nici o urmă din Vechiul T e s t a m e n t ba încă să se scadă şi ce a v e m din Noul Testament. Acestea nu le spu­neau însă înşişi profesorii de religiune, ci alţii, care ţi­n e a u să aibă atitudini dârze f a | ă de religiune şi de învă­ţarea ei în şcoa lă , dar nu şi aparatul de cultură specială trebuincios pentru astfel de discuţiuni.

Şi de ce nu le plăcea să mai a u d ă de Vechiul Testa­ment în ş c o a l ă ?

Din pricină că V. T e s t este, pe de o parte, o s implă is­torie naţ ională a unui popor , de care nu a v e m de ce să ne interesăm în d e o s e b i ; pe de altă parte, pentrucă V. T e s t a r fi cuprinzând «imoralităţi» şi , în s fârş i t pentru materialul d e minuni pe care-1 cuprinde V. Test., care nu s'ar mai î m p ă c a cu concepţiunea me­canică a c u g e t ă r i i de azi despre univers, ca şi cum n'ar fi atâtea fapte a le vieţii sufleteşti, care nu se împacă cu concepţ iunea mecanică despre univers a unor studii, nu a lumii, şi cu toate acestea a c e l e fapte, precum telepátia, există.

Noi , p o m e n i n d de acestea, n u a v e m de g â n d să luăm la cer» etat fiecare din aceste cârâieli la adresa Vechiului T e s t a m e n t fiindcă trebuie m u l t mai multă întindere decât un scurt articol de ziar. Voim să arătăm însă că V. T e s t es te un însemnat mo­nument de cultură al o m e ­nirii, care trăieşte în parte în rânduiala lumii de azi ( săptămâna o avem din V. T e s t ) ş l că un creştin a d e ­vărat nu se poate desface de V. T e s t cu nici un preţ.

Cu toată ocara care i se aduce Vechiului T e s t de i m o ­ralitate, t r e b u e totuşi să spunem că această scriere e un înalt cod moral al ome­nirii, pentru care nu degeaba găseşt i la Nemţi scrieri cu titlul die Bleibende Bedeutung des Alten Testaments ( însemnătatea statornică a Vechiului Tes­tament).

Şi care este acea însemnă­ta te?

Bei« filantropia aeestui cod

este însemnat cuvântul din Pildele Iul : Dreptatea înalţă neamul, iar păcatele împuţinează seminţiile (14,35) sau : Poftele omoară pe cel leneş, că nu voiesc manile lui să facă ceva l (21,25). Şi câte de a c e s t e a !

Tot aşa sunt profeţii. Aci găseşt i protestul împotriva nedreptăţilor, luarea în apă­rare a celui s lab şi nepu­tincios. Aşa este chipul lui Iile, care v ine şi strigă, până înaintea regelui, nedreptatea făcută asupra unuia căruia îi răpise vatra părintească. Pentru aceasta cu drept cu-vînt şi Renan, în Viaţa lui Iisus, ne spune că noi, oameni i de azi, croiţi după ca lapoade de civilizaţie şl care ne miş­căm ca păpuşile, fără zvâc­nirea irezistibilă a sufletului, nici nu ne putem închipui ce era înălţ imea morală a unui 11 i e Tesviteanul.

Şi când ai dumneata astfel de chipuri, admirate de oa­meni arhicunoscători în lu­crurile Vechiului Testament, să vii să spui că aici sunt imoralităţi! Dar tocmai aici trăieşte vie personalitatea, care grăieşte fără temere, în puterea celei mai curate con­vingeri proptite pe credinţa în Dumnezeu şi stîrnit de această credinţă.

Dacă este de făcut vreo pl îngere cu privire la V. Tes t , este că acest mat rial nu este s cos din destul la iveală, că noi predăm numai partea istorică a Vechiului Test. şi nu şi partea lui morală .

Asta o spunem noi şi alţii, care umblăm cu V. T e s t în m â n ă şi-1 ştim ce cuprinde şi ne desfătăm de frumuse­ţile rel igioase şl morale a le lui.

Atunci pe ce se întemeiază aşa zisele imoralităţi a le Ve­chiului T e s t ?

Pe s lăbiciunea judecăţii şi puterii noastre de apreciare... Că în V. Test., după morala de azi, în cari ne-a crescut creştinismul, sunt lucruri pe care le numim imoralităţi.

Da, sunt. Dar trebuie să judec după creşt inism? Tre­bue să judec după legi le altor popoare , care erau a-tunci. Relativ, V. T e s t era la o mare înălţ ime, pe care în multe o are şi azi. Dacă erau unele părţi faţă de care azi suntem mai sus, de ce nu se p o m e n e s c şi acelea în care el străluceşte şi az i?

Ignoranţă ţanţoşă şi nimic altceva.

Arhim. SCRIBAN Prof. Universitar

2. ^CULTURA POPORULUI*

C. Stănescu în 20 Mai 1928 la inaugurarea monumentului eroilor din comuna Găvăneşti, Jud. Buzău sfinţit de către însuşi P. S. Sa Episcopul Buzăului D. D. Ghenadie.

„Neamul drepţilor se va bla­goslovi", zicerea psalmistului, am scris-o noi pe monumentul eroi­lor pentru întregirea neamului. Eroii au fost bravi şi drep\i şi neamul lor se va binecuvânta ! Noi ne-am adunat astăzi ca să-i binecuvântăm 1

Eroii au murit, dar sunt veşnic vii, căci au murit pentru un scop nobil. A muri pentru un scop nobil, înseamnă a-ţi smulge din v i a ţ a ta ce era să trăeşti, tot ce-ar fi fost rău şi a da tot ce putea ü bun într'însa deodată, într'o lumină de fulger. Iatăce-au fost eroii I

Li se potriveşte zicerea Sf. Ie-ronim: „nu ne întristăm pentrucă i-am pierdut, ci mai ales ne bucurăm, pentrucă i-am avut vrednici (bravi)".

Cu gândul la eroi, astăzi pe­trecem sărbătoarea jalei, dar şi sărbătoarea bucuriei celii mai strălucitoare ! Cu un ochiu plân­gem pentrucă i-am pierdut, dar cu un ochiu râdem pentru mări­rea care ne-au lăsat-o în urma lor I De aceea şi marea noastră Regină Maria, ne'nvăţă : „Pe eroi să nu-i plângeţi, ci mai vârtos slăviţi-i în cântece, ca faima lor să treacă ca un ecou printre veacuri".!. (a se citi aci pomelnicul lor, peste o sută eroi.)

Veşnică fie pomenirea lor ! Veşnică memoria lor, pentrucă ei sunt între numele celor opt sute de mii cari ne-au întregit neamul, ne-au făurit România Mare.

* Prea Sfinţite Stăpâne, prea

cinstiţi părinţi, domnilor şi iubiţi fraţi români !

Am luat iniţiativa de 9 ani, constituindu-ne într'un comitet co­munal al eroilor, după legea e-roilor, cu un preot care a făcut, campanie, ca preşed., cu un învă­ţător, ofiţer în rezervă, în cel mai înalt grad, cu primarul care s'a schimbat după regimurile politice, cu jandarmul, iarăşi schimbat, şi cu câteva femei, văduve de răsboiu pentru ridicarea unui monument al eroilor în comuna noastră, ca să veşnicim eroismul lor, să proslăvim împlinirea datoriei su­preme către ţară şi în aceiaş timp să dăm palme acelora dintre noi, cari trăesc încă printre noi şi cari în vremea de grea cumpănă pentru ţară, au aruncat arma, dând bir cu fugiţii ; să rămâie în veci pomenirea sfântă a acestor mucenici ai neamului, cari ca şi mucenicii sfintei Biserici, şi-au dat viaţa, curgându-le sângele trupurilor lor, pentru moşia şi legea românească şi creştinească.

Mai mult, cu banii văduvelor am făcut această faptă.

Ar fi fost de datorie, ca cu banii tuturor să ridicăm monu­mentul acesta, căci cu toţii am căpătat pământ după răsboiu şi cu toţii suntem libeii într'o ţară liberă şi mare, mulţumită jertfei acestor eroi. Pacea şi liniştea noastră de azi, o datorăm numai lor : eroilor.

M'am adresat tuturor, vouă să­tenilor, ca să contribuiţi cu banul vostru să ridicăm monumentul şi n'aţi vrut să ascultaţi. „Să dea femeile văduve că ele iau pensie". Nu v'aţi gândit că aceste femei văduve, a căror mică pensie pen­tru creşterea copilaşilor rămaşi, o pismuiţi şi o grăiţi, zicând că ii se plăteşte după spinarea dv.—, nu v'aţi gândit, cum v'am spus adesea că aceste femei ar fi fost mai bucuroase să nu fi primit nici un ajutor, dar să fi avut în schimb pe bărbaţii lor în viaţă ? Dar aşa a fost soarta lor : o soartă sfântă şi măreaţă, ca să-şi dea v i a ţ a l o r pentru mărirea patriei, pentru România Mare 1 Invidia şi pisma ce o au arătat sătenii mei faţă de văduve cu prileju1 ridicării acestui monument, o arăt aici în faţa lumii, întru acest ceas sfânt al inaugurării şi sfinţirii lui, nu fără folos, ci pentru ca în această purtare, să citim cu toţii sufletul dezorganizat şi neunit pe care-1 vedem la sătenii noştri, neînţelegător pentru cauze mari şi nobile, pentrucă desvelindu-ne ranele păcatelor şi scăderilor noastre, să înţelegem toţi cari

suntem îndrumătorii, conducătorii şi luminătorii acestui popor, că avem încă mult de muncă de astăzi înainte, pentru îndreptare şi bunul mers, că ne trebuie o altă creştere.

Şi aceasta am visat-o noi de am aşezat monumentul aici la răscruci de drumuri : vrem ca această Troiţă, această cruce, semn al biruinţă, să vorbească un glas nou şi un îndemn nou, tinerilor ge­neraţii, cari se ridică de acum înainte.

Vă adunaţi aici la colţ adesea, sătenii mei, în vremea când preotul e în slujbă la biserică, în loc să fiţi la biserică, grăiţi aici vorbe rele şi mergeţi in cârciumile de alături, împleticindu-vă pi­cioarele... Să vă opriţi de azi înainte cu frică în faţa crucii, în faţa monumentului, ca în faţa unei biserici. Să piară necuratul şi gândurile rele şi vorbele rele şi înjurăturile de cele sfinte 1 Să piară de aici, din colţul acesta, care de azi înainte e un colţ sfânt, sfinţit de sângele vărsat pentru patrie, al eroilor şi încă odată, sfinţit de Regele nostru sufletesc, de Prea S f i n ţ i a Sa G h e n a d i e , Episcopul Bu­zăului, care a bine-voit să prezi­deze acest ceas sfânt, să-l sfin­ţească, să-l binecuvân+eze.

Prea Sfinţite ! Sunt două profeţii relative la

întregirea neamului, care au pornit din pământul Găvăneştilor, cari se găsesc pe pământul acesta din Găvăneşti şi azi ; care pământ nu este ca oricare alt pământ; mai întâi este moşia Iui Mihaiu Viteazul, acela care a mai făcut odată România Mare la 1600, acum trei sute şi ceva de ani. Da ! Aici este un pământ sfânt al lui Mihaiu Viteazul, eroul creşti­nătăţii 1

Şi apoi acest pământ a fost dăruit Sfintei Episcopii de Buzău, care a găsit în scurgerea vremii încă un suflet tot ca Mihaiu, pe Vlădica Chezarie, care ne-a făcut biserica şi care ne-a lăsat pe ea inscripţia. Ascultaţi!

„Lăcaş Dumnezeesc sânt, aîi-erosit Marelui Ierarh Nicolae şi mă înalţ pe un pământ dulce pe care 1-a dăruit Sfintei Episcopii Buzău, Marele Mihai, Viteazul Creştinătăţii, în anul 1598. Mult am fost prădat şi pustiit de pă-gânătate şi stropit de lacrimile românului căzut. Din ruine m'a înălţat P. S. Sa Chezarie Epis­copul la anul 1844, iar râvnitorul iconom Filoîteiu m'a săvârşit la anul 1847, Decembrie 6. Astăzi auz ruga umilită a românului creştin. Fie ca mâine să sărbez triumful eroului român sub un alt Mihai".

Sunt două profeţii, am zis: una aceasta a inscripţiei Marelui Chezarie. Iată-o vedem împlinită sub ochii noştri : „Fie ca mâine să serbez triumful eroului Român sub un alt Mihail". Iată le trăim cu toţii clipele acestea în care s'a împlinit profeţia, sub un alt Mihail, sub Gloriosul şi în veci neuitatul Marele Rege Ferdinand I al tuturor Românilor !

Şi altă profeţie iat-o ! Trecem peste orice modestie în acest ceas mare şi s'o arătăm. Iată Calen­darul Sătenilor din Fălticeni din anul 1914 ce-1 ţiu în mână, în care citim reproduse după revista „înnoirea" ce apărea pe acel timp : Cuvânt către fiii României întorşi din răsboiu (din campania anului 1913).

„De bărbăţia şi însufleţirea „voastră pentru neam şi lege, s'a „dus veste în toată lumea ! De „omenia şi bunătatea voastră „faţă de norodul din ţara vrăjmaşă „(Bulgaria) s'au mirat toate nea­murile şi în acest chip aţi în-„ muiat şi inima greoaie şi aspră „a duşmanilor noştri 1

„De înţelepciunea şi priceperea ,,Măriei Sale R e g e l u i nostru „Carol I al României s'a aflat „până la marginile pământului, „de curg scrisorile de felicitare „şi de închinare delà toţi regii, „ţarii şi împăraţii...

„Voi, fiilor, aţi avut prilejul „fericit să vă închinaţi la Griviţa,

„Plevna, Opanez, Poradim, băr­băţiei înaintaşilor noştri ! Ei v'au „privit cu mulţumire din lăcaşurile „lor Dumnezeeşti şi v'au blagos­lov i t ! Luaţi aminte însă, că glasul „părinţilor voştri mai strigă ne-„văzut, încă un cuvânt: „fiilor, „nu uitaţi pe fraţii voştri de un „sânge şi de o lege, tot atât de „numeroşi cât şi voi cei din Ro-„mânia liberă, pe fraţii de peste „Carpaţi şi Prut. Cu ei să refaceţi „cât mai în grabă casa veche a „neamului nostru românesc şi să „aşezaţi o împărăţie temută între „Tisa, Nistru, Carpaţi, Dunăre şi „Mare".

* „Ajunşi la casele noastre, să

„ne rugăm lui Dumnezeu sfântul „să ne învrednicească cât mai „repede de zilele cele mari ale „neamului de care ne-au şoptit „eroii—părinţii şi iarăş să rugăm „la sfintele icoane pe Dumnezeul „părinţilor noştrii :

„Adună Doamne pe toţi Ro­mânii într'un mănunchiu frumos şi dă-ne bărbăţie şi putere să vărsăm sânge din piepturile noastre pentru aceasta"...

Mi se pare un vis, nu o rea­litate, clipa aceasta, când mi-a fost dat mie să reamintesc aceste două profeţii privitoare la între­girea Neamului Românesc, una scrisă pe Biserica Fericitului Vlă­dică Chezarie şi alta în smerita noastră foaie pentru luminarea poporului „înnoirea".

* * * Poporul român a fost din neam

în neam, scrie d-l lorga, un popor de viteji !

La Posada, ţăranii „cu zeghea pe umăr" au pus pe fugă pe cavalerii „îmbrăcaţi în zale" ai lui Carol Robert regele unguresc ; la cetatea Dâmboviţii, când altă oaste ungurească abia a găsit hotarul; în munţii Muscelului, împotriva lui Sigismund, regele Ungariei, aceia din care Mateiu Corvinul s'a întors cu spinarea pătrunsă de săgeată ; aceia din codrii Bucovinei şi peste un veac, în aceleaşi păduri bucovinene, în desişul Cosminului „când oşti polone întregi au zăcut sub pă­durile prăbuşUe; la Feldioara, unde Săsimea Ardealului şi-a părăsit tunurile.

Şi biruinţele asupra Turcilor, la Rovinea Doljului; „pe văile muntene unde se strecurau ce­tele unui Vlad Ţepeş la ceas adânc de noapte ; „în smârcurile primejdioase ale Bârladului, în marginile Dunării de jos, de­asupra Dobrogei.

Dar Mihaiu Viteazul? „Care a trecut peste hotarele ţării sale, purtând steagul cu vulturul, din văile Plevnei, din marginea A-drianopulului până în munţii Ma­ramureşului şi subt zidurile apă­rate de Poloni, ale Hotinului"

Dar vitejia noastră a făcut cinste tuturor steagurilor.

„Cu călăreţii noştri a făcut Ioniţă Vlahul, un stăpân de tur­me, împărăţie pentru Bulgarii cu­fundaţi în umilinţa stăpânirii gre­ceşti ; pe carele lor cu boi au rătăcit în văile Asiei, ţărani ro­mâni apărând de Turci, sub cei dintăi Paleologi, împărăţia şu­bredă a Bizanţului.

„Eram la Cărmău când a căzut Serbia macedoneană ; la Casova când a pierit Craiul Lazăr al nouei Serbii Dunărene. Apăram Caffa genoveze din Crimcea îm­potriva Tătarilor şi Turcilor în acelaşi timp când cu sânge ro­mânesc se uda brazda biruinţii la Sântimre, la izvoarele Ialo-miţei, în văile Serbiei, în strâm-torile Balcanilor şi până la Varna, deasupra Mării".

„Mormintele vitejilor Români de peste munţi, umplu şi azi de cruci glorioase cimitirile Bosniei".

„Nu e popor în Balcani, la li­berarea căruia să nu fi curs sânge românesc, hrănind rădă­cinile puterii sale" : Serbia, Gre­cia, Bulgaria...

Dar vitejia noastră n'a cerut nimic: ea a dat tot.

„Şi nici greutăţile, nici zăbă-vile îndelungate, nici înfrânge­rile n'au rupt acest fier tare de vitejie ţărănească".

„Mircea bătrânul a f jst fugar pe drumurile străinătăţii şi rămas.

Vlad Ţepeş s'a ascuns în pă­duri şi s'a întors. Ştefan a fost strivit la Valea Albă, pentrucă după o lună să „călărească bi­ruitor", împotriva oştii păgâne.

Petru Rares a fost isgonit în Ardeal, şi pe urmă şi-a îndep­linit făgăduinţa de a fi „ceeace a fost şi mai mult decât atâta". ,,M'a învins Dumnezeu pentru păcatele mele, iar nu voi" striga el după risipa delà Obertin, în faţa trufiei polone. Mihaiu Vi­teazul n'a desnăjduit nici când şi nici Ştefan Cel Mare şi Sfânt !

Ce icoane sfinte stau în is­toria ţării, înaintea ochilor noştri!

Cu toţii, după zisă cronicarului, ,,căzuţi jos s'au ridicat asupra biruitorilor". S'au îndoit, dar nu s'au frânt;

„Aceasta este tradiţia noastră ! Să n'o uităm în veci!

Sămânţa trecutului a rodit mai îmbelşugat, culminând în zilele de glorie ale Neamului nostru, in zilele Jiului, Oituzului, Mărăştilor, Mărăşeştilor, cari au băgat spai-ma'n Nemţi, lăsându-le pe câm­piile noastre leşurile sdrobite a zecilor Öe mii de Nemţi, divizii întregi, — înscriind pe paginele istoriei noastre, la Şiret, neuita­tele cuvinte : „Pe aici nu se trece !"

Această ultimă şi măreaţă vi­tejie ţărănească a făcut să ră­sară la orizont Soarele strălucitor pe cer al tuturor Românilor!

O ! Voi Eroi 1 In veci fiţi bine­cuvântaţi !

Presăraţi pe-a lor morminte Ale laurilor foi Spre a fi mai dulce somnul Fericiţilor eroi!

Ridicaţi pe piramida Nemuriririi faima lor, Scriţi în cărţile de aur Sufletul nemuritor.

Pe copii la sânul vostru Alintaţi-i cu-acest cânt, Povestindu-le cu fală Al Eroilor avânt.

Desveliţi tot adevărul Şi le spuneţi tuturor Cum muriră fraţii voştri Pentru neam şi ţara lor,

Şi pe sacrele morminte Puneţi lacrime şi flori Spre a îi mai dulce somnul Astor mii de luptători. Sufletele lor măreţe Către ceruri îşi iau sbor Căci muriră fraţii noştri Pentru neam şi ţara lor 1

Mulţumesc cu recunoştinţă, în numele comitetului, tuturor cari ne-au ajutat, pe lângă banul vă­duvelor.

Mulţumesc recunoscător întâi Prea Sfinţiei Sale Episcopului, care a binevoit să ne facă a-ceastă înaltă cinste: V'aţi cinstit prin această faptă, Prea Sfinţite, pe Prea Sfinţia Voastră înşivă ! Aţi cinstit patria, pentru care cu atâta devotament lucraţi cu energie de fier !

Mulţumesc d-lui General Ma-nolescu din Comitetul Central al Societăţii „Cultul Eroilor" în ate­lierele cărora s'a lucrat acest

m o n u m e n t — Troiţă, care ne-a dat tot s p r i j i n u l şi mari înlesniri, fără de care cu greu puteam ajunge să vedem ziua de astăzi. Mulţumim d-lui General Epure, băncii populare din sat care ne-a dăruit peste 11.000 lei şî tuturor cari ne-au ajutat în vre-un fel.

Şi acum Prea Sfinţite, d-lor şi iubiţii mei fraţi români!

Din observaţia scoasă din viaţa satelor, care am făcut-o ca înce­put al cuvântării, să ne punem pe lucru mai temeinic pentru patrie, ca până acum.

Să începem a face o nouă creştere tineretului, care a luat-o razna după războiu. Vom plânge amar mai târziu, dacă nu vom înţelege aceasta mai de vreme. Aici la ţară, e multă dezorientare, multă desolidarizare, mult întu-nerec. Şi noi mergem cu carul cu boi, pare-mi-se, în timp ce duş­manii noştrii cari ne înconjoară merg mai repede şi sunt mai solizi. Să ne facem vrednici de îna­intaşii noştri. Această ţară a fost o ţară de viteji, o ţaţă de eroi! Şi eu cred, cu toata căldura, că Dumnezeu pentru virtuţile înain­taşilor noştri, ne-a răsplătit cu ziua de azi. Să nu o pierdem !

Sunt vremuri mari acestea şi nu cumva să fie pentru oameni mici.

Aici la ţară se găsesc în a-celaş timp şi energii nebănuite, ascunse, cari scoase la lumină şi conduse într'o altă şcoală, cu o altă creştere, putem să biruim totul în calea noastră.

Aici stă ascuns după stâncă, isvorul. Unde este acel om mi­nunat, care ca oarecând Moisi, să isbească cu toeagul stânca şi va curge în setea şi pustiul nostru social, apă dătătoare de viaţă?.

Ne trebuie oameni minunaţi şi credincioşi !

Cu ajutorul lui Dumnezeu vor răsări şi aceştia în vremurile noastre de acum, aşa de mate­rialiste, egoiste, răutăcioase...

Trimete-ni-i Doamne Sfinte, Dumnezeule al lui Mihai Vi­teazul, eroul Creştinătăţii, al • lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, al lui Ferdinand I, regele glorios al tu­turor Românilor, trimete ni-i !

Să ne strângem laolaltă toţi câţi simţim în noi setea de a. devâr şi dreptate, lumină, muncă şi iubire de Dumnezeu şi de patrie !

Să ne umplem sufletele de evlavia şi eroismul înaintaşilor noştri; de evlavia pentru tre­cutul măreţ al neamului nostru Românesc !

Să ne încălzim sufletele de iubire înflăcărată pentru patria noastră scumpă, pentru această binefacere ce o numim patrie şi care e formată din pământul şi sufletul neamului, o jertfă de veacuri, „răsărită prin jertfe, cres­cută prin jertfe, păstrată prin jertfe şi care aşteaptă mărirea şi viitorul tot delà jertfe".

Să ne încălzim inimile pentru această patrie şi frumuseţile ei ! Frumuseţile acestui pământ, fră­mântat în sângele atâtor viteji (eroi) şi să facem aşa fel ca în fiecare clipă a noastră, să mun­cim, să credem, să iubim şi să ne jertfim pentru înălţarea nea­mului nostru. Amin !

P r e o t l oach im C. Stănescu Oăvăneşti-Buzău

C â n t e c Foaie verde foi de nalbă. Taica, maica tot mă'ntreabă Ce meserie mi-e dragă. Şi apoi foaie verde de năutu, Taica mă mână la plugu. Bată-l Dumnezeu meşteşugu, Nu ştiu boii să-i înjugu. Eu Înjug cu coadele Ei mă'nping cu coarnele, Plugu-mi-e o rea-belea

Literatură populară

Merge de-a'ndoaselea Cu coarnele 'n burta mea : Nişte lemne înşirate, Nişte vile omorâte, Nişte zile prăpădite, Nişte brazde răsturnate, Nişte păcate'nşirate. Apoi taica mă mână la sapă, Nu mă duc, că nu mi-e dragă, Că prea are leafa lată, Leafa lată, coada lungă, Nu mai vèzi parale'n pungă.

Din colecţia cântecele din popor.

de N. Niculescu-Vătăşoiu.

Recensii Literare

Poetul C, R. Crişan şi volumul său de versuri «Cântarea mântuirii mele»

Un fenomen literar. într'o edi­tură din fundul mahalalei Moi-neştilor şi de sub tiparniţa unui evreu din Moldova, a apărut: „Cântarea mântuirii mele; vo­lumul de versuri al tânărului poet Crişan. Trebuie să mărtu­risesc — cu toate protestele vii ale d. prof. Paul I. Papadopol — că aparaţia acestui volum este un adevărat fenomen literar. Gândur. revoltătoare şi adânci, pornite dintr'un suflet frământat de inconvenientele traiului zilnic, mărturisiri cu t â l c creştinesc, schintei de gânduri cizelate în forma cea mai elegantă a re-guielor poetice, un lirism plân­gător, răstignit pe coardele unor confesiuni proprii individului, ten­tat de idei unilaterale, fără res­ponsabilitate comună ; un ames­tec de gândire simbolică şi de resemnare patriarhală ; o revol­tă mişcătoare şi o revenire pa­tetică şi cucernică în cântarea iubirii lui Dumnezeu, sugestiv impresionante, luate din câmpul întins al psihologiei omeneşti şi un amestec de durere, de iubire şi d e mângâiere omenească, iată, — în linii generale — ca racteristica volumului „Cântarea mântuirii mele" al tânărului poet Crişan, care trăieşte o viaţă vul­gară şi zbuciumată într'o locali­tate muntoasă din Moldova. C. R. Crişan este un adaptat şi un critic adânc cunoscător al sufle­tului omenesc. „Cântarea mân­tuirii mele", un poem în 18 psalmi, este lupta dintre credinţă şi necredinţă, lupta dintre bine şi rău, atât de caracteristice su­fletului omenesc ; este triumful adevărului creştin. Psalmii lui Crişan ademenesc şi întăresc sim­ţirile ; ei xaală căldură religioasă ; ei convertesc lumea renegată a credinţii ; ei evidenţiază gândirea omenirii care se pierde în pe­regrinări dubioase, neascultând de glasul credinţii, care este glasul lui Dumnezeu. O caracte­ristică minuţioasă a sufletului o-menesc, în toate fazele lui de manifestare, cu deosebire lacre-, zul Forţei Divine, este atât de bine redată, încât, poetului Crişan merită a i se spune, că este con-vertitorul gândurilor laxe şi de­clasate, este poetul abil care a-duce conştiinţa umană la supre­ma cunoaştere a Puterii Divine.

Imaginaţia poetului se aprinde şi arde cu flacără.

Acum, jumătate de secol şi mai bine, poetul francez Villiers de l'Isle-Adam încerca să facă operă constructivă în poezie, cu p r i v i r e la concepţia creştină despre Dumnezeu, însă n'a izbu­tit, fiindcă nici nu avea cultura religioasa necesară şi nici n'a fost crescut — într'o măsură oa­recare — în spiritul c r e ş t i n . Poezia filozofică — religioasă a lui Crişan este un monument de artă, care stârneşte admiraţia şi atenţia oamenilor de litere şi de Biserică. Crişan clădeşte, dar nu dărâmă.

C. R. Crişan este poetul des­criptiv al succesiunii gândului anarhic omenesc; gând anarhic, ce ne stăpâneşte în unele eclipse de conştiinţă. Poetul C. R. Crişan este personalitatea creştină re­voltată împotriva sterilei spiri­tualităţi umane.

Poetul, luând locul sufletului omenesc, care are eşecuri în viaţă, spune cu regret adânc:

„Demult credeam că nu exişti"

Psalmul IX. Nimicnicia omenească, uneori

nu crede în Dumnezeu. Şi după cé arătă netemeinicia încrederii individului în puterile-i personale, individ, care nu vréa să ştie de Dumnezeu şi <filozofează> lucruri departe de realitate, dar care individ, în urmă, se converteşte Ia adorarea lui Dumnezeu prin credinţă neşovăielnică, p o e t u l Crişan spune duios :

Recenzie de N. C. Munteanu-Muntmarg „Acum'i-atâta Pace, I-atâta linişte stăpână Pe-abizurile de lumină, I-atâta Dragoste senină

Dar plâng pe bieţii pesimişti" Ce, Domäne, spun că nu

exişti ! Psalmul IX.

Poetul Crişan arată în linii ge­nerale frivolismul gândirii şi al atitudinilor umane, proxenetismul moral şi toată încrederea oarbă în puterile proprii ale „omului modern" de azi, care nu vrea sä implore Puterea Divină şi care om, fiind stăpânit de adânci pa­timi seculare, mărturiseşte cu oarecare timiditate :

„In ticăloau-mi suflet rău Eu'mi-eram mie Dumnezeu"-

Psalmul XII. Semidoctul şi omul educat u-

nilateral este stăpânit de mega* lomanism ; el nu crede în lu­cruri supranaturale, în lucruri ne-pipăibile, în harul sfinţitor al lui Dumnezeu.

Şi aceste soiuri de oameni sunt sceptici la vârsta negativismului moral şi spiritual, adică atunci când sunt călăuziţi în viaţă de patimi arhipământeşti, însă, cari, la sfârşitul vieţii lor simt nevoia de a se apropia de Dumnezeu,

După multă decădere morală, omul să întoarce umilit, ca şi Fiul risipitor din Sf. Evanghelie-.

„Eu, Tată, mă întorc la Tine... Sunt ticălos, sunt vinovat Şi pentru-aşa de mult păcat Motiv să-mi caut e'nzădar I Eu pun o viaţă de avar Trăită în blestem şi hulă...

Dar, Tu, pui dragoste des­tulă 1

Psalmul XII. Curată convertire l Ideală măr­

turisire a sufletului omenesc! Asupra acestei cărţi voiu veni сц o recenzie amănunţită. Deocam­dată atât. Cititorii să adânciască adânc cetirea psalmilor Iui Cri­şan, publicaţi, o parte, în revista „Biserica ortodoxă Română", şi, să nu creadă cumva, că poetul este un renegat al credinţii, sau că e un sceptic, sau, poate chiar, că e un ateu.

Scepticismul unelteşte în fie­care din noi şi când conştiinţa adoarme, îndoiala caută să se afirme.

Poetul Crişan a avut şi el clipe de [îndoială asupra unor chestiuni religioase la un con-' gres clerical în Bacău, unde şi-a exprimat păre'rile. Dar, vai !

„Cu cartea asta e o întreagă nenorocire; nu se citeşte, nu se îoţelege, nu-i în gustul vremii, dar — crede-mă I — nu-i în ea un rând să nu fie scris cu sânge şi cu adevăr !" — aşa mi-a scris poetul Crişan în ziua de 22 Sep­tembrie 1927. Şi are foarte multă dreptate.

Publicul fiind frivol aşteaptă opere frivole.

O! Dar să nădăjduim că lu­mea va înţelege semnalul de regenerare sufletească a vremii, fiindcă, opera «Cântarea mân­tuirii mele> este o carte de con­vertire religioasă, o carte de reculegere, o carte de pocăinţă; ca şi psalmii lui David, sau ca şi „Cugetările de seară" ale lui Biaise Pascal.

Literatura românească este a< dânc brăzdată de un nou gen literar, de puternicul curent Cri' şan-ian.

N. C. Munteanu-Muntmarg.

Dreptatea e o poveste cum n'a fost si nici nu este !

( P O V E S T E )

Fost-a-fost odinioară, aşa cum n'a fost şi n'are să mai fie,—dar fost-a un crai mândru, cuminte, învăţat şi cu suflet bun şi milos­tiv,— care'şi iubea norodul de se da în vânt pentru dânsul, şi fiecărui din supuşii lui căuta să-i deie dreptate, cu multă sfinţenie şi în frica lui Dumnezeu !

Dar cu cât căuta el mai mult să împartă dreptatea tuturora, cu atâta vedea mai lămurit cum

de N. A* Bogdan. strâmbătatea hoinăreşte peste tot locul, între cei mici ca'şi în­tre cei mari, între cei slabi ca'şi între cei tari, prin curţi ca şi prin bordeie, prin târguri ca şi prin sate. Toată grija şi truda lui n'ajungea să împace tot no­rodul, să înlăture poftele hrăpă­reţe, ticăloşia, râvna, şi nici cu sfatul, nici cu fapta, nici cu legea, nici cu biciul, nici cu puşca chiar, nu putea să potolească patimile

şi să deie sfânta dreptate orică­rei suflări din crăiia lui.

Aşa, tot îşi frământa el crierii zile întregi şi nopţi nedormite, şi 'ntr'o bună dimineaţă chemă olacul şi'l trimise cu grabă să aducă la curte un pustnic foarte bătrân, ce era vestit în ţară de om tare deştept şi-a toate ştiutor. Şi aducându-1 înaintea tronului lui, îl întrebă atuncea Craiul :

— Ia'n spune-mi tu, bătrân de zile şi cunoscător de patimi omeneşti: Unde? în care ţară, în care parte a lumei aş putea eu găsi Sfânta Dreptate ?,—căci cu mintea şi cu trupul am cău-tat'o pretutindenea, fără să fi putut s'o găsesc undeva, curată, limpede şi nevătămată...

— Craiule, Craiule !, îi răspunse pustnicul bătrân, plecându'şi frun­tea lui sbârcită pe cârja lui cea roasă de drumuri şi de stânci.

Cauţi dreptatea şi unde s'o gă­seşti, mă'ntrebi ? I Nici eu singur n'o pot şti şi n'oi şti spune...Dar dă, poate ca să fie ea, undeva, şi dreptatea ascunsă, departe de viermătUl lumei, departe de tot. S'o cauţi dar, Prea Luminate, prin crierii neumblaţi ai munţilor, ori prin fundul nemăsurat al mărilor, sau prin văzduhurile fără de sfârşit ale cerului. Că acolo poate să se ma< găsească asemenea lucru, — da nu printre păcătoşii de noi şi nevrednicii de noi, viermi târâtori ai pămân­tului.

— Iţi mulţumesc bătrâne, şi aşa să trăesc şi să împărătesc eu în ţara asta, că'oi căuta-o peste tot locul unde mi'ai spus, doar voi găsi-o undeva. Deci treci la cămara mea să te încarce camaraşul cu de toate ce-i găsi şi'ţi va trebui pentru ticăloasa ta

viaţă şi întoarce înapoi la schitul teu, unde te-i ruga pentru păca­tele lumii întregi şi ale mele...

Ş'apoi mai zice Craiul, Arma-şului său, îndată : — Să mi se aducă calul meu cel mai vajnic, să se adune toţi curtenii mei cei mai de frunte şi să plecăm cu toţii fără de zăbavă.

Şi aşa pornitu-s'au Craiul şi curtenii lui, încălecaţi pe cai voinici, de parcă mâncau numai jăratec, şi începuse a răsbate codrii, a urca munţii, a sări pâraele şi stâncile. Şi merseră zile multe, până când se aflară pe vârfurile munţilor celor mai înalţi, de unde mai departe nu se poate nimenea căţăra. Şi pro-păşiră acolo, şi începură cu toţii să caute dreptatea.

Şi pe acele vârfuri de munţi goale, stâncoase şi grenţurease

nu găsiră nimic, — nimica care să samene cu Sfânta Dreptate.

Pe când cu toţii se pregăteau să se scoboare, iată că aud de­odată un mormăit înfiorător de urs ; şi ce să vadă înaintea ochilor lor,— că li se arată într'adevăr un urs cât un uriaş, ţinând în labele-i şi gura-i o căprioară, ce zbiera încă şi striga parcă pe toată lumea să-i vie în ajutor şi s'o scape din colţii şi ghiarele vajnice ale ursului, ce'i zdrobia coastele şi-i sugea sângele!

Zis'a atunci Craiul cătră curte­nii lui :

— Iată dreptatea din crierii munţilor! Şi lăcrăma şi oftă. Ş'apoi mai zise:

— Să mergem de-acum în fundul mărilor, că acolo om găsi poate ce cătăm mai degrabă !.

Intorcându-se la curtea lui, chemă un vrăjitor mare, vestit

în toată lumea, şi'l întrebă dacă; poate să'l ducă fără primejdie în fundul mărilor, că mare poftă are să vadă, dacă nu va găsi; măcar acolo ceea ce caută.

—Acolo Dreptatea ?!, respunse vrăjitorul zâmbind... Ţ-oi face drum dacă vrei prin fundul mă-i rilor, dar nu-ţi pot spune dacă: acolo sau aiurea îi găsi tu Craiule | Dreptatea ce o cauţi ! j

Şi-i dădu un inel descântat,! pe care, când îl va lăsa să cadă! în fundul mărei, îndată marea se] va despica în două şi drum până) la fundul ei s'a lace, uscat şij bătut ca în palmă... ]

Aşa făcu Craiul ; cu curtea lut 1 întreagă porni la marea şi as-] vârli inelul de pe mal în mijlo' cui valurilor. Şi marea se des* piră în două, şi Craiul păşi în-lăuntru cu toată Curtea lui.şi

«CULTURA POPORULUI 3.

Tălcuirea L e g i l o r Starea civilă a unei per­

soane se dovedeşte, în cele mai dese cazuri, cu actele stărei civile. Actul de naştere arată dacă cineva este major sau minor; actul de căsăto­rie arată dacă cineva este soţ legitim, tată sau mamă, şi uneori arată chiar dacă este român, precum poate să arate şi actul de naştere.

Se întâmplă, însă, ca unele lucruri să nu se poată dove­di cu acte.

Câţi dintre noi, de pildă, ar putea dovedi cu acte scri­se că suntem români ? Să presupunem că cineva este născut înainte de 1865, de când au început şi la noi a se ţinea registre de stare ci­vilă: un asemenea om nu are act de naştere. Oare nu ar putea el să facă dovada că-i român şi că-i fiul cută-ruia, ori că e soţul cutărei femei, dacă i s'ar tăgădui asemenea calităţi ? Ar fi ne­drept să sufere cineva pentru с ? м Э і awtj ienptQfiül- pă....se că a avut nenorocul să s e nască înainte de 1 Decem­brie 1865, sau chiar de atunci încoace, dar primarul să fi uitat să-i treacă actul în con­dică. Oricine poate să-şi do­vedească starea lui civilă, când nu are acte, prin o do­vadă care, în limba judecă" torească, se cheamă posesi­une de s ta t ; întrebuinţăndu-se cuvântul stat în loc de stare civilă.

Ca să-şi poată stabili cine­va starea civilă, trebue să facă dovada că poartă nu­mele la care-i dă drept sta­rea lui: numele de român, dacă-i vorba de naţionalitate;

de Artur Gorovei

numele de tată (sau de ma­mă), de fiu (sau de fică), dacă-i vorba de filiaţiune-Trebue să facă dovadă că această stare civilă i-a cu-noscut-o toată lumea, chiar şi acei al cărora nume îl poartă. De pildă, dacă cineva zice c ă i fiul lui Ion Vultur, trebue să facă dovadă că Ion Vultur îl ţinea drept fiu a! lui, şi că tot satul ştia că Ion Vultur îi era tată drept.

Orice om se poate învoi cu altul ca să schimbe un cal, ori să i i vândă; poate să vândă altuia moşia lui, şi atunci acesta devine proprie­tar al moşiei în locul vânză­torului. Asta însemnează că se poate face negustorie cu un cal, cu o moşie, şi în limba judecătorească se zice că aceste lucruri sunt în co­merţ. Starea civilă a unei persoane este afară din co­merţ. Nimeni nu-şi poate vinde starea lui de cetăţean român, de alegător la cutare покеіц. .de Ji%al cutărui tată, colegiu, de fiu al cutărui tată, de soţ al cutărei femei şi nici nu poate prin bună în­voială să-şi recunoască o altă stare civilă, după dorinţa altuia. De pildă, dacă Vasile ar chema în judecată pe Ion şi ar zice că Ion nu-i fiul lui Toader, ci că el (Vasile) este fiul lui Toader, Ion nu ar putea să facă o învoială (transacţiei cu Vasile, să re-recunoască dreptatea aces­tuia, că adică în adevăr Ion este fiul lui Vasile.

In limba juridică asta se zice că nu se poate transige (stă la tocmeală) asupra ches­tiunilor de stare civilă.

0 vizită la mănăstirea Putna

L e g i l e V i e ţ i i III. Apa

1. Un om lipsit de apă timp de mai multe zile, moare sub chinuri grozave.

2. Apa f o r m e a z ă două treimi din corpul nostru; ea nu e hrănitoare, dar rolul ei este, să conducă alimentele la ţesuturi spre asimilare, adică, spre formarea de noui ţesuturi şi spre conservarea ţesuturilor vechi ; tot odată mai debarasează organismul de m a t e r i i l e vătămătoare ţesuturilor din corpul nostru.

3. Prin apă se introduc rămăşiţele organice în rinichi, în intestine, în piele şi în plămâni. L a un adult sănătos aceste organe eliminează re­gulat 3—4 litri de apă pe zi, după cum a fost cantitatea de apă şi hrană întrodusă în corp.

4. Animalele recunosc acţi­unea purificatoare a apei, ea e băutura lor unică şi Indis­pensabilă.

5. Apa ce se elimină zilnic din corp, nu poate fi înlo­cuită decât tot prin apă. Apa dulce şi curată este cea mai bună de băut şi de făcut bae, pe când cea văroasă dimpotrivă, ca să poată fi primită de ţesuturile corpu­lui, ar trebui mai întâiu pu­rificată de sărurile ei (de ma­teriile organice).

6. E mai bine să se bea apa regulat, dimineaţa, la amiază şi seara (3—4 ore după masă sau jumătate oră înainte de masă), ş i , mai bine e să se bea înainte de

culcare, decât în t i m p u l mesei.

7. Dacă nu aveţi la înde­mână apă ce curge din stîncă, sau apă de izvor, e bine s'o fierbeţi, ca să se distrugă m i c r o b i i vătămător) din-tr'ânsa.

8. Omul, care se curăţă re­gulat pe dinăuntru şl pe din afară cu apă, nu prea e vi­zitat de boale.

9. Omul e singura fiinţă pe pământ, care bea cu prefe­rinţă apă infectată şi spur­cată sub formă de băuturi alcoolice, precum : bere, vin, bitter, absint, ceaiu, cafea şl alte amestecături de acest fel, decât sub forma ei na­turală.

Anumite decocţiuni de ier­buri (leacuri), nu fac nici un rău corpului, dacă sunt luate cu precauţiune, cu toate a-cestea, apa dulce, pură, care scânteiază sub razele soa­relui, fu băutura favorabilă a lui Adam şi a r trebui să fie şi a noastră. MEDIC.

O foaie se scoate cu multe greutăţi. Cheltuelile sunt aşa de mari în tim­pul de faţă, încât fără aju­torul abonatuluifoaiaeste adesea între viaţă şi moarte. De aceia rugăm pe toţi abonaţii şi spriji­nitorii acestei foi, să ne trimită plata abonamen-tor rămasele în urmă,căci, numai aşa foaia aceasta va putea duce mai departe făclia culturii în rândurile largi ale neamului.

ajunse în câteva ceasuri până Ia fund.

Dar acolo, ce se vadă ? I De veacuri prăbuşite stăteau

în fundul mării corăbii mari, cât cetăţile, tunuri şi arme, lăzi şi-poloboace pline de felurile măr­furi, bogăţii nestimate, iar de jur împrejur sămănate o seminte de oameni şi de animale, cari ză­ceau din vremuri nepomenite pe acolo, ca cenuşa în urma focului I...

Vai l zice atunci Craiul... A-tâta bogăţie şi atâtea vieţi pră­pădite In fundul apelor fără de sfârşit I...

Pentru c e ? Cu ce rost? Din care pricina s'a cuvenit In lume aşa amară perzanie ?!... — Nu e nici aicea Dreptatea I Unde s'o mai găsesc eu oare, unde? —

Şi oftă adânc şi lăcrăma Craiul

cel bun şi milostiv ; ş'apoi iar mai zise:

— Mi-a mai rămas văzduhul de cercetat; dar cura pot eu pătrunde văzduhul ?...

Şi se întoarse Craiul la mal şi ridică inelul, şi marea se prinse la loc cum a fost.

Intorcându-se mâhnit In suflet spre curtea lui, iată că se întâl­neşte iar cu vrăjitorul ce-i dase inelul, — şi-i zice Craiul:

— Na-p" înapoi inelul; numai am ce face cu el. că nici in crierii munţilor, nici în fundul mărei Dreptatea nu am găsit-o.

Ş'aş vrea acum să pătrund în văzduhurile de deasupra nourilor, că poate acolo să mai găsesc ceia ce pe pământ n'am putut găsii

încă de cum intri în Bucovina la punctul Burdujeni, zăreşti pe coasta Sucevei, o cetate de a lui Ştefan, care azi e complect in ruină, cetate care îţi răscoleşte sufletul, cercetând-o în deaproape. Vezi acolo cum mâna lui Ştefan a lucrat cu dor de ţară, cu dor de Moldovenii. lui dragi, acum sute de ani în urmă. Acolo, unde cu sute de ani în urmă era scaun domnesc, azi suflă vântul a pustiu.

Dar mai în sus de Suceava se vede satul Scheia. unde istoria ne spune că acolo Ştefan cel Mare a avut ultima luptă cu Turcii, înaintând cu trenul de la Burdujeni câteva staţii, dai de gara Vorneşti, un sat format în î n t r e g i m e aproape numai din Unguri. De aci părăseşti linia ferată Bucureşti-Cernăuţi şi o iei la stânga.

Până la m o r m â n t u l lui Ştefan sunt 84 km. de cale ferată. Fuga trenului lasă însă în urmă oraşul Rădăuţi, în care se găseşte cea mai v e c h e mitropolie a Moldovei, făcută de peste 600 ani. în care se adăpostesc, de pe vremuri, oasele lui Alex cel Bun, moşul lui Ştefan cel Mare. apoi aceiaşi clădire sfântă mai adă­posteşte oasele a încă alţi şase voevozi şi patru doamne. Trenul, in mersul lui lasă în urmă ogoare fmmoasfî-cu. semănături frumpase, frumoase cu semănături frumoase, un şes larg cu câmpii mănoase. O veselă grădină, cu pomi ro­ditori şi m â n d r i feciori, toate amintindu-ne vremurile c â n d plăeşii lui Ştefan, dădeau năvală la semnalul lui de bucium.

De atunci rămânând şi cântecul Iui Ştefan:

Hai fraţi, hai irap", la năvală daţi, Ţara vă apăraţi,

Hai iraţi, hai fraţi, la năvală daţi, Crucea vă apăraţi,

Hai fraţi, hai fraţi, la năvală daţi, Steagul vă apăraţi.

Cum stau mute acele locuri care odinioară parcă au fost călcate de hoardele duşmane ; cărora Ştefan a ştiut să le vie de hac. Lăsăm în urmă satele frumoase cu Moldovenii lor, care-ş poartă cu mândrie portul naţional, cu chica strămoşească, care şi Ştefan a purtat-o cu mândrie. Ceva mai d e p a r t e din drumul nostru vedem în zare satul Fân-tana-Albă, unde Lipovenii îşi au mitropolia lor.

In fine iată-ne ajunşi în Putna, o comună rurală, un sat frumos, cu căsuţe frumoase, la care pri­vesc cu mai mult drag ca la un oraş, sat aşezat la încrucişarea unei văi, chiar pe malul râului cu aceiaş nume. Cum am ajuns în Putna, până la mănăstire, dis­tanţă mai bine de un km., o facem apostoleşte. Desigur gândul nostru, îşi avu scopul.: în zare se vede înălbind mănăstirea Putna, aşezată sub coasta unui munte, înconjurată de brazi, apoi cu ziduri groase şi înalte şi chilii care înconjoară mănăstirea. La intrare în dreapta te întâmpină un turn mare—care-i clopotniţa— care parcă stă ca străjer la poartă.

Mănăstirea Putna, despre care altă dată citisem prin cărţi de istoria ei, ori o văzusem numai ca vedere undeva, azi o văd ochii mei, natural. însăşi biserica e făcută din pereţi groşi de zid, cu ferestre m i c i , cu un turn subţire şi frumos acoperită şi cu­rată la vedere. Intrarăm înăuntru.

In dreapta sub o piatră săpată cu litere vechi, închis cu grilaj de fier, se află mormântul celui ce a fost Ştefan cel Mare şi sfânt, fost domnul Moldovei. Am o clipă impresia, că marele voevod este încă viu şi că doarme numai, deaceia eu păstrând o linişte de­săvârşită, calc în vârful picoarelor crezând de a nu-i strica liniştea, de care are nevoie. Nu pot scrie starea în care mă găseam atunci, când pentru prima dată mă aflam în faţa mormântului m a r e l u i voevod.

Ingenunchi numai decât, mul­ţumind Domnului că mi-a făcut parte de această fericire. Un fior mă pătrunde, mă simt cu totul re'noit, uitând poate greul şi dis­tanţa drumului. Gândul meu, mă duce cu sute de ani în urmă, la viaţa şi faptele lui Ştefan, cel ne'ntrecut în vitejie. Simt parcă cum sufletul, mi se înmoaie, având recunoştinţă de acel care ne-a apărat ţara de năvălirile duşmane şi care se odihneşte nu în oraş

ci la ţară, într'un loc singuratic şi între munţi, lângă Putna zglobie, ce curge ca un râu. Deasupra mormântului, un arc de triumf din fer făcut cu o c r u c e sus lângă mormânt.

Cel ce a zidit 44 mănăstiri şi înzestrat; care a domnit 47 de ani ; cel care a avut 36 de răs-boaie, din care numai două le-a perdut; cel care aproape jumătate de veac a lovit cu sabia sa în duşmani; cel care a p r i m i t scaunul domniei la etatea de 24 ani, în timpuri destul de grele ; cel care nimenea nu Га întrecut in fapte şi în luptele lui vitejeşti ; acel bun creştin şi viteaz luptător, azi nu mai este.

In aceiaş mormânt cu Ştefan mai odihneşte somnul de veci, cea de a treia soţie moartă în anul 1509. Ce jălanie trebuie să fi fost în anul 1504 la 2 Iulie, când Ştefan şi-a dat sufletul. Tot în aceiaş mănăstire, odihnesc somnul de veci Maria, soţia lui dintâi, apoi Bogdan fiul lui Ştefan, Ştefăniţă-Voda nepotul Iui Ştefan,

Deşi această mănăstire are personal puţin, vre-o 10 12 că­lugări Ia număr, totuşi având în vedere însemnătatea ei istorică, vara mai cu seamă este zilnic vizitată, atât de Românii din cele mai depărtate colţuri ale turei cât şi de străini. Vizitatorului acestei mănăstiri, desigur, pe lângă re­culegerea sufletească ce o capătă în acest locaş de închinare, i se umple sufletul de bucurie când vede o mănăstire plină de amintiri, lucrată în timpul lui Ştefan şi de el însuş, în timpuri ce pentru noi e o adevărată m â n d r i e . Desigur înfăţişarea acestei mă­năstiri, fură gândul, poate rău, al vizitatorului, oferindu-i prilejuri de iubire, de admiraţie.

Nu uităm a vizita şi vârful de munte din faţa mănăstirei, de unde Ştefan, împreună cu trei arcaşi, a tras cu săgeţi şi în locul unde a căzut săgeata lui Ştefan a pus să se zidească altarul. In locul, de unde Ştefan a tras cu arcaşii lui, se află zidită acolo o cruce, Tot de aci, poţi vedea

Plante Farmaceutice de Farmacist Colonel G h . Grinţescu.

Chilia Sihastrului Daniil soţia iui Petru-Rareş, apoi dom­niţa Maria fiica lui Ştefan. Dea­supra mormântului lui Ştefan, se mai află un steag de al lui, care este încă în bună stare. In ceia ce priveşte pictura este foarte veche; iar biserica fiind restau­rată în mai multe rânduri, între care chiar de fostul împărat al Austriei Franz Iosef.

Eşim din biserică, şi intrăm iarăş într'o chilie unde vizităm un muzeu cu lucruri de pe vremea lui Ştefan. Am văzut acolo lucruri de mare însemnătate şi valoare, între care o evanghelie de 710 ani vechime, un ceas de al lui Ş t e f a n , juvaerurile (broşurile) domniţei Maria, o bucată de lemn din sf. cruce pe care a fost răs tignit Mântuitorul Hristos, sicriul în care a fost a fost adus sf. Ioan la Suceava de la Cetatea-Albă, o cădelniţă de argint în valoare de câteva milioane, doi serafimi în formă de stea. crucea care a purtat o Ştefan în războaie, un cântar de la Ştefan, cazanul lui Ştefan de făcut ac hiazmă, craniul Măriei, fiica lui Ştefan cel Mare, apoi epitrahile l u c r a t e în fir, odăjdii lucrate de mâna doamnei lui Ştefan, apoi o bucată din paltinul în care Ştefan trase cu arcul, toate aceste lucruri miroase a vechi, fiind păstrate cu multă băgare de seamă. Se mai văd acolo la acel muzeu, nasturi de la haina lui Ştefan, coroana lui, lucruri ce le priveşti cu o deo­sebită supunere.

Eşim afară de aci, unde pe iarba verde şi frumoasă din jurul mănăstirei, simţindu-mă cu sufle­tul înălţat, ne odihnim puţin ; iar gândurile, cu greutăţile vieţei, de mult le-am uitat. In curtea mă­năstirei se află aşezat în b u s t pcetul M. Eminescu — fala româ-nimei — născut la lpăteşti, din judeţul meu. II privesc cu drag, monument care-i ridicat din ini­ţiativa cercului s t u d e n ţ e s c «Arboroasa» din Cernăuţi. In bustul lui Eminescu, sunt săpate însăşi cuvintele lui:

Cine a îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima câinii Mânca-i-ar casa pustia Şi neamul nemernicia

„ca în palmă" toată localitatea Putnei.

De pe acest munte ne ducem a vizita chilja-peşteră a lui Daniil Sihastru, ce nu este departe de Putna. Se ştie că Daniil sihastru, a fost pentru Ştefan, un preot credincios, la care Ştefan, găsea deseori sfaturi. Chilia este săpată în coasta unui munte, în stâncă, de către acel sihastru. Ce răb­dare, ce credinţă, pentru a putea săpa locuinţă în cremene I Aci Daniil sihastru, şi-a trăit viaţa singur în citiri de rugăciuni, aci singuratec, neavând legături lu­meşti îşi înalţă rugăciuni lui D-zeu pentru izbânda neamului nostru. In acest Daniil sihastru, Ştefan şi-a găsit sfat credincios, mergând din nou la luntă, deci a biruit. Se spune că Ştefan, când s'a dus la Daniil sihastru, pentru a-i cere sfatul, deoarece perduse bătălia, i s'a spus: „aşteaptă, căci sunt în rugăciune'1.

Drumul greu, greu de urcat Ia peşteră, chiar şi periculos şi când mai vesi şi această peşteră, nu se poate să nu simţi un fior în suflet, simţindu-te mai înălţat şi mai credincios, ca până atunci.

Cu ace?stă ocazie, vizităm fabrica de sticlă, de ciment şi de cherestea din Putna. Apoi am vizitat „casa naţională" un local unde tinerii fac horă, o clădire înadins făcută pentru asta. Tine­retul acolo îşi face hora, nu la crâşmă. Aci tânăr şi bătrân se bucură împreuna. Mi-a p l ă c u t foar'e mult văzând flăcăi şi fete în portul lor naţional, jucând jocuri naţionale.

Cu o amintire veşnică în su­fletul meu, am plecat de la Putna, purtând desigur amintiri neşterse, recreare de suflet, vizitând un odor scump : Putna. Precum toţi creştinii îşi au locul sfânt la Ieru­salim, tot aşa toţi Românii îşi au pământul sfânt la Putna. Ori şi ce Român ar trebui să viziteze acest locaş.

M. Gh. Bălan-Buzeni

FLOAREA D E SALCĂM

Aceste flori provin delà copacul cunoscut în toată ţara cu numele de «Salcâm», sau cu numele de «Acaţ^ în regiunile Someşului, Satu-Mare şi Turda.

Ştiinţificeşte acest copac se num şte «Robinia Pseudo-Acacia L» , este originar din America de Nord.

La noi se găseşte mai prin toate gradinele, pe lângă te-rasamentul căilor ferate şi prin locurile sterpe ori nisi­poase, din şesul Dunărei.

Ii prieşte foarte mult lo­curile seci, unde se desvoltă şi creşte, formând arbori înalţi dând lemn bun de construcţie şi foarte trainic.

De la el mai putem folosi florile, culese pe timp frumos şi uscate la umbră.

Florile sunt căutate foarte mult de albine, dând un fagure bogat în miere şi cu miros plăcut.

Sunt căutate şi întrebuinţate şi ca ciaiuri:

1. Din o lingură de floare uscată, opărită cu un pahar mare de apă, se capătă un ciai cu care se face gargară de cei răguşiţi sau cu iritaţie în gură şi gât (Comuna Pomi Jud. Satu-Mare.

2. Se fierbe 250 gr. floare în 500 gr. apă, cam un ceas. Se strecoară şi se bea de 3 ori pe zi, timp de 2—3 zile câte un păhăruţ (100 gr) de femeile ce au multă menstruaţie (comuna Besdect pe Someş).

3. O cură de 7—8 zile de ciai proaspăt şi călduţ de flori de Salcâm, puţin îndulcit cu zahăr de candel, vindecă tuşea veche (Călimăneşti Jud. Orhei).

4. Flori de salcâm culese

toamna, adică înflorite a doua oară şi făcute ciai, cam o lingură de floare uscată la 200 gr. apă, opărite înfundat. Se bea de cei ce sufăr de friguri, jumătate înainte şi jumătate după ce au încetat frigurile. Cura ţine 8—10 zile (Tărtăşeşti Jud. Ilfov).

5. Flori de salcâm 200 gr. fierte în 2 Kgr. de apă, timp de 25 minute, se strecoară şi călduţ se ac spălaturi de 2 ori pe zi, de femeile ce sufăr de poală albă, până la vin­decare.

6. Ciaiul preparat ca mai sus, este bun a se întrebuinţa ca spălaturi de curăţenie cu irigatorul sau ca spălaturi calde contra supărărilor sau usturimelor la urinat, în fie­care seară.

7. Culegeţi fori de salcâm şi beţi în fiecare seară la culcare câte un pahar de ciai călduţ sau rece, el domoleşte nervii, dă otrăvurile afară, a-duce linişte. înmulţeşte urina, limpezeşte somnul, dă sănătate.

8. Fetelor şi gospodinelor cari aveţi pistrui, pete, încre­ţituri pe faţă, strângeţi florile de salcâm (numai foiţele albe-petalele) cam 500 gr. şi a-mestecate cu 500 gr. foiţe albe (petale) de floare de crin (hilian în unele localităţi din Transilvania), puneţi-le la 1000 gr. apă de Colonia în care veţi adăuga după 10 zile de plămădeală, 2 gr. de Borax topit în 50 gr. apă şi 15—20 picături de amoniac.

Se amestecă bine, se par­fumează după dorinţă şi în fiecare seară la culcare se şterge faţa cu o batistă muiată în acest preparat.

Această operaţie se va face întotdeauna şi în fiecare seară.

PARALIZIA INFANTILA Paralizia infantilă, acută

este datorita unui microb ul-tramicroscopic. E o boală spinală primejdioasă din pri­cina urmărilor sale otrăvi­toare asupra nervilor unor anumite grupe de muşchi, în deosebi cel al braţelor şi al picioarele. Ea ajunge uneori în chipul unei adevărate mo­lime şi răspândeşte groaza în trecerea sa, nu atât prin moartea pe care o dă, cât din pricina schilodirilor pe care le face.

Muştele de bucătărie şi din grajduri pot să transmită boale ; dar ea se răspândeşte mai ales prin secreţiunile na­sului şi gurii.

Copilul va fi izolat îndată şi se vor désinfecta în chip riguros batistele sale şi tot ceeace ar fi putut fi mânjit de secreţiunile sale. Ca tra­tament se va aplica pe şira spinării pungi cu gheaţă, fer­mentaţii révulsive, comprese cu muştar, ventuze, şi oricare alt tratament, care să atragă sângele către piele pentru a descongestiona măduva spi­nării.

Când nu mai e primejdie de infectare, adică 1—2 săp­tămâni, se va căuta cu stă­ruinţă a îndrepta starea muş­chilor, prin băi sărate, ma­saje uşoare şi electricitate.

Dr. ADVENTUS

SINGURĂTATE Téntoarce iar, duioasă amintire Să-mi povesteşti din basmul nesfârşit, Să'ncerc să cred că astăzi am trăit Cum n'a trăit vre-un om în omenire.

Şi'o haina ta — de ghiaţă străvezie In care sufletwmi rănit s'afundă, Să văd ca'ntfo oglindă de cristal rotundă, Viaţa mea, sdrobită şi pustie.

. . . Şi, vremea trece fără ca să ştiu ; E frig. . . iar visu-mi pare vis himeric, Sau monstru năruit in întuneric Şi strâns apoi în suflet ca'n sicriu.

Te'ntoarce iar, de-auzi cum bate vântul . .. Şi vezi ce gol e'n suflet şi pustiu, Deai crede că's înmormântat de viu Şi însăşi casa asta mi-e mormântul. . . .

N. CR1ŞAN.

Dar cum putere-aş să ajung acolo? prin ce mijloc?...

— Nu-ţi chinui gândul, Prea Luminate Craii Ci aruncă inelul ista în sus, cât poţi mai cu putere, şi pofta ta numai-decât ţ'o vei îndeplini I

Atunci, fără să se mai codeas­că mult Craiul, aruncă c â t putu de tare inelul în sus, şi el ajunse aşa de sus, încât se anină de-o toartă de nour ; şi iacă din inel începu a curge în jos, ca un isvor fără de zăgaz, o scară lungă şi mare, de ajunse până la picioarele Craiului.

— Sui pe scaricica asta, zise Vrăjitorul Craiului, ş'ai să ajungi până la al noulea văzduh, cu care se mărgineşte Paradisul lui Dumnezeu, şi, până acolo, vei găsi mai repede ceia ce tot cauţi şi nu mai găseşti 1

Se sui Craiul, urmat de toţi

curtenii din jurul lui, şi se tot sui, şi se tot sui, şi se tot sui... şi iar se mai odihni. Ş'apoi iar se mai sui şi abia într'un târziu de tot în sfârşit ajunse până în văzduhuri, şi se opri el acolo să mai răsufle puţintel; ş'apoi prinse a căuta cu ochii jur-îm-prejurul lui.

Vai I... ş'aicea ca pretutindeni, inima şi sufletul Craiului se um­plură din nou de groază şi de scârbă I — Ce să vadă el sub dânsul şi în jurul Iui?...

Din patru vânturi, nourii, ca şi lupii cei turbaţi, veneau în goană năprasnică unul în potriva altuia ; şi ajugându-se, se ciocnesc furioşi, se frământă şi se'ncolăcesc ; şi din isbiturile, lor începe a isvorâ mii şi mii de tunete, de fulgere, de trăsnete, ploaie, vânt şi piatră cât oul de găină, care curge ca potopul şi se revarsă asupra pă­

mântului, înecând, zdrobind şi prefăcând una cu târna ogoare şi lanuri verzi, pline de grâne strălucitoare, livezi încărcate de fructele cele mai gustoase, iarba cea fragedă, frunzişul pădurilor, ucigând păsări şi dobitoace mă­runte, stâlcind şi gonind oamenii de la lucrul câmpului, răspân­dind peste tot numai pagubă, jelaine şi desnădăjduire 1... Şi un­de ajungea o corulă de trăsnet, foc şi peire dădea în ce mai re-măsese nezdrobit de trăsnete de puhoi şi grindină; şi se lăţea pârjolul delà casă la casă, din sat în sat, şi pajişti, păduri, vite şi oameni chiar, erau cuprinşi de furia cerurilor, ce nu mai dădea scăpare şi oploşire nimănui şi ni-căirea...

După o îndelungă vreme, când se mai ogoi văzduhul, începu a se pogori încet-încet Craiul pe

scara cea nesfârşit de lungă, şi se duse de se aşeza pe tronu-i ars pe jumătate, din mijlocul curţii sale crăieşti pârjolite, — ş'apoi prinse a grăi aşa sfetni­cilor şi norodului său :

— Curteni I sfetnici 1 bărbaţi, mueri şi voi copiii... Mergeţi înainte pe calea care aţi apu-cat-o / că mai bună alta n'o să găsiţi şi n'o să fie nicăirea, ori cât mintea voastră s'ar trudi şi schingiui... Aşa e scrisă zodia lu­mii aceştia : unul să muncească, altul să răpească, unul să rabde foamea, frigul, goliciunea, — altul să se îmbuibe de toate bunătăţile şi podoabele lumii isteial Unii să se nască în trudă, alţii să u-cidă cu poftă şi să distrugă tot ce-i iese înainte. Lumea şi năravu­rile ei, nu le vom schimba, noi, nemernicii, ce ne e milă de dân­

sa, orcât ne-am frământa crierii şi sufletul !

Căci Dreptatea i doar o po­veste, cum n'a fost şi nici ca este ; un vis de noapte senină, care se spulbera ca spuza în vânt, când soarele răspândeşte lumina zilei...

Ş'aşa a încheiat'o Craiul; şi de atunci a rămas vorba în lu­me, că „Dreptatea-i o poveste, cum n'a fost şi numai este" 1

'CULTURA POPORULUb

SCRISORI DIN TOATA TARA Liteni Fă l t iceni

La 6 Mai a. c. avut Ioc şe­dinţa cercurilor unite culturale preoţesc şi învăţătoresc la cari a asistat şi distinsul profesor — universitar D-1 D-r I. Simionescu, ce face — prin venirea D sale aici, prin conferinţele ţinute inte­lectualilor şi poporului în masă — ca litenarii să se mândrească de a avea un asemenea oaspete şi să manifeste astfel de eveniment prin soborul de preoţi şi serbarea ce-a avut loc. — Cu această o-cazie am avut prilejul fericit să vedem şi constatăm la faţa lo­cului, cât de mult preţueşte pen­tru ridicarea şi consolidarea sa­telor, înţelegerea şi solidaritatea sinceră între pionii culturali ai satului preot şi învăţător, jude­cător, pretor, doctor, primar, etc.

Ca aspect general, Litenii — aşezat pe malul stâng al Şire­tului între confluenţele râurilor Suceava şi Şomuzul, c'o vale largă şi bogată, în partea de răsărit, în lanuri de semănături, iár în partea de m.-noapte — apus cu dealuri acoperite cu frumoase grădini de pomi fructiferi — se poate considera una din comu­nele de frunte din judeţ şi'mpre-jurimi. In adevăr, la Liteni, pe lâng case, şi gospodării bine în­jghebate, cu locuitori, toţi ştiu­tori de carte, cuminţi, luminaţi

organizată şi condusă această şcoală, Afară de ţinerea cursu­rilor primare pe 7 clase — cu 6 posturi — în clădirea acestei scoale, se mai află şi „Casa de sfat şi citire" a satului, căminul-cultural, biblioteca şcolară şi po­porală cu 4000 de volume, (nu­mai anul acesta şcolar s'au cetit peste 1000 volume de-un număr aproape la 2000 cetitori elevi şi adulţi) atelier — şcolar cu sec­ţiuni de tâmplărie, cartonaj, ri-chitărie şi papură cu material şi unelte complete, obţinute delà Casa Şcoalelor prin fiegventerea D-lui Dorofteiu a cursurilor de lucru — manual Ia Deva. — Şa­lele de clasă sunt spatio ie, cu­rate, luminoase şi bine întreţi­nute; fiecare clasă îşi are bib­liotecă proprie cu cărţi potrivite pentru elevi şi bine păstrate în dulapuri anume construite.

In afară, şooală, pe lângă gospodăria demnă de imitat a dir. Dorofteiu, mai are ş i o gră­dină cu pomi roditori, o alta cu legume şi flori, însfârşit tot ce poate fi exprimat prin : muncă, îngrijire şi ordine.

Şedinţa publică, în faţa a peste 1000 auditori (numai învăţători, preoţi, intelectuali peste 100, iar restul ţărani şi ţărance, ce nu mai puteau încăpea în sală) este

Palatul Crupenschi din Liteni, Fălticeni

şi sănătoşi, se pot avea şi toate acele instituţiuni cu care un sat se poate mândri şi socoti frun­taşe: gimnaziu, dispensar-medi-cal, farmacie, judecătorie, monu­ment eroilor, şcoală de băeţi, şc. de fete, Casa de Sfat şi ce­tire, cămin cultural, regiune agri­colă etc.

* De dimineaţă, la biserica din

localitate, s'a oficiat — prin so­bor de 7 preoţi — serviciul — diviu, dând răspunsurile litur­gice corul satului, admirabil or­ganizat şi condus de învăţătorul şc. din sat, actual subrevizor — şcolar D-1 Const. Dorofteiu. Pre­dica zilei — Duminica Slăbăno-pului — în auzul unei lumi i-mense (mulţi locuitori şi elevii şcoalelor n'au putut avea loc în biserică) a fost ţinută de D-1 prof. Simionescu.

După ieşirea delà biserică a avut loc, la şcoala primară de băeţi, în şedinţă intimă ţinerea lecţiei de cetire „Drapelul" (pro­punătoare D-ra Safta lacob) şi discuţii asupra sub. „Ofensivă — culturală". Au luat cuvântul, a-ducând exemple, dând sfaturi şi indicaţiuni D-nii C. Dorofteiu, Pr. Roşescu, Gh. Stan, Pr. Par-fenie, I. Holban şi'nchee D-1 prof. Simionescu, ce-aduce în mod limpede şi obiectiv lumini sigure întru săvârşirea ofensivei culturale.

Răspunde D-1 profesor Simio­nescu aducând omagii preoţimi-şi învăţătqrimii Sucevene-Făltii cinene. dă'imbold şi îndemn la munca desţelenirii ogoarelor sa­telor, amintind numele învăţăto­rilor reprezentativi ai acestui ju­deţ — st.nşi din viaţă — şi in-vocându-le dorul şi puterea de concepţie şi de muncă a acelor ce-au fost vechii D-sale colabo­ratori : Mihail Lupescu şi Nicolae Stoleru.

Partea a doua a programului zilei îl formează serbarea şco­lară — populară, ţinută Ia şs. primară de băeţi, sub conducerea înv. şcoalei î;i frunte cu harnicul şi destoinicul director D-1 Const. Dorofteiu şi pr. C. Roşescu. In câteva cuvinte e bine să amintim şi de felul cum este înzestrată,

deschisă de S. S. Pr. Protoereu Const. Roşescu, directorul gim­naziului, care urează bun sosit D-lui prof. Simionescu şi vor­beşte poporului, cine este D-sa şi dorul ce I a adus în mijlocul lor şi folosul de a le vorbi. — In aplaudele tuturor şi strigăte de bucurie, ia loc pe scenă D-1 profesor şi v o r b e ş t e , — tur­nând în sufletul şi conştiinţa ce­lor ce-au avut norocul să-1 audă, într'o atmosferă aproape de pie­tate —, despre rostul şi însem­nătatea cărţii şi ce însemnează aceia : solidaritate, muncă ş i cinste...

Restul programului serbărei este cât se poate de bine înjghe­bat şi reuşit, din coruri populare şi naţionale, recitări etc., apoi piesa „Şezătoarea" de D-1 Sera­fim Ionescu fost inspector şcolar, acum pensionar şi scriitor, hore naţionale etc.

Cei ce-au fost la Liteni şi au luat parte la tot ceiace s'a ma­nifestat sufleteşte în ziua de 6 Maiu, când D I prof. Simionescu, acel ce-1 ştim că-i unul din căr­turarii şi fiii buni ai neamului nostru, a cinstit această comună prin prezenţa sa, prin cuvântul său, acei ce-au constatat, cât p o a t e solidaritatea, altruismul (căci la Liteni nu se poate spune că există răul intereselor mate­riale la mijloc) dragul de muncă desinteresată al acelor ce se nu­mesc : Const. şi Alex. Crupenschi donatorul gimnaziului, omul de bine-faceri, Protoereul Const. Ro­şescu directorul gimnaziului, o-mul de suflet, împăciuitorul tu­turor în adevăratul sens evan­ghelic, Const. Dorofteiu direct, şc. primare de băeţi, cum nu e-xistă alta în judeţ, D-r. Drăgu-şanu, Andruşca şi tuturor celor­lalţi factori din această bine­cuvântată comună — prima în ţinutul Fălticenului, toţi acei ce-au văzut Litenii în această zi, au plecat mulţumiţi, entuziasmaţi şi cu dorul de imitat :

1) Suflet mare şi bună-voinţă, Crupenschi,

2) Inteligenţă, perseverenţă şi muncă devotată, Pr. C. Roşescu şi

3) Metodă, hărnicie şi apos­tolat, Const. Dorofteiu.

Sub-reV. şc. A. E. Bratu,

O l ă m u r i r e La direcţiunea gazetei noas­

tre s'a primit din partea d-lui Cehan Racoviţă, fost redactor al «Culturii Poporului» o scrisoare, prin care domnia sa regretă atitudinea din tre; eut, avută faţă de gazetă şi de directorul nostru. Mărtu­riseşte deschis că : «am scris un articol la nelocul lui, strecurând în el ură şi că am făcut o faptă neso­cotită».

Direcţia acestei g a z e t e , convinsă, că totdeauna s'a condus de un program bine stabilit, care nu are alt scop

de cât promovarea culturii în largile mase ale poporului, fără polemici, fără uri politice şi nici lupte sau interese de persoane, ia—cu sinceritate— act de mărturisirea d-lui Racoviţă şi ţine a se şti de toţi, că nici un fel de resen­timente nu avem împotriva nimănui.

Toţi cei cari luptă alături de noi şi cari urmăresc acelaş ideal ce urmărim şi noi sunt bine veniţi şi consideraţi ca buni prieteni ai poporului.

Iată, ce am ţinut să lămu­rim prin aceste rânduri. Red.

Din ţinutul Mehedinţi

In ziua de 27 Maiu, cen­trul parohial «Broscari» a ţi­nut şedinţa lunară în corn. Poroina-Mare. De dimineaţa preoţii în număr de 8, au să­vârşit sf. Liturghie în sobor cu un fast deosebit.

Răspunsurile au fost date de corul cântăreţilor sub con­ducerea Pr. C. Pârşan. Pre­dica a fost ţinută de Pr. Pa-cioga. La sfârşitul Sf. Litur­ghii s'a oficiat parastas pentru eroi, cu ocazia căruia Preotul Achimescu-Stigniţa a rostit o entuziastă cuvântare.

După masă s'a ţinut şe­dinţa publică în sala şcoalei din loc. Au conferenţiat preoţii: P. Birişteica despre «Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi» şi N. Mănescu despre îngrijirea co­piilor mici.

Conferinţele au fost tratate cu mult succes şi pe înţele­sul poporului. Intre ele s'au executat cântări religioase de corul cântăreţilor şi s'au dan­sat jocuri naţionale de elevii şcoalei.

Cuvântul de deschidere şi închidere la şedinţă a fost rostit de Pr. Mircea Poleacu. Publicul a fost în număr ma­re şi la Biserică şi Ia şedinţă. Astfel de şedinţe se ţin lunar în fiecare comună pentru propăşirea culturală şi morală a sătenilor noştri.

D. D. Achimescu'Stigniţa

Din Agafton-Botoşani

In ziua de Duminica Ru­saliilor, mănăstirea de maici Agafon cu o deosebită so­lemnitate şi-a sărbătorit pa­tronul.

Serviciul religios a fost o-ficiat de d-sa Pr. Alex. I. Simionescu, protoereul jude­ţului, ajutat fiind de un so­bor de preoţi. A luat parte, un mare număr de credin­cioşi veniţi chiar din cele mai depărtate unghiuri ale jude­ţului. Răspunsurile liturghiei fiind de corul mănăstirei for­mat din maici, de sub con­ducerea d. D. Ionescu. Prin predica sa, părintele Simio­nescu, s'a ocupat vorbind credincioşilor despre «Pogo­rârea Sf. Duh», tălmăcind tuturor evanghelia zilei.

Această zi fiind o zi de speranţă şi pentru tnberculoşi s'a chetat o frumoasă sumă, pentru cei ce sufăr şi vor să mai trăiască.

După cum se ştie această mănăstire se află la o dis­tanţă de vreo 8-9 km. de Botoşani fiind aşezată în una din cele mai frumoase poziţii pitoreşti fiind totodată şi o staţiune climaterică.

E bine înţeles că această zi fiind o zi de veselie, vese­lia s'a întins prin pădure unde pe iarbă verde se săr­bătorea cu o deosebită «cinste» ziua de 3 Iunie, aceasta cu mese întinse, cu lăutari şi voe bună. Totalul lumii îm-părţindu-se în două mari ta­bere : cea burgheză şi cea a poporului, petrecând fiecare în felul său.

După masă la ora 4 în poiana din pădurea mănăsti­rea a avut loc o mare şi frumoasă serbare câmpeneas­că, dată de şcoala din Agaf-ton, de sub conducerea inv. Ciornaga. S'a jucat piese de teatru, recitări, monoloage, exerciţii de gimnastică, anec­dote, jocuri naţionale, toate executate la înălţime, elevii fiind îmbrăcaţi în frumosul port naţional.

Seara a avut loc un bal popular.

M. Oh. Bălan-Buzeni

Preţul abonamentelor; lei 2 0 0 pentru învăţători preoţi, studenţi şi săteni ; lei 3 0 0 pentru autorităţile săteşti ; lei 4 0 0 pentru in­stituţii particulare şi de stat iar delà 5 0 0 de lei în sus pentru sprijinitorii a-acestei foi.

Serbare culturală In satul şi comuna Slobozia-

Hlipiceni jud. Botoşani, a avut loc în ziua de Duminică 27 Mai a. c. un parastas dat de către comitetul şcolar pen'ru morţii satului, foşti împroprietăriţi la 64, ce au avut drepturi la casa obştiei, dăruită de locuitori pen­tru şcoală. La acest parastas au fost invitaţi spre a da răspunsu­rile liturgice şi un grup de elevi seminarişti din Dorohoi, cari, în după amiaza acelei zile, au dat şi o frumoasă serbare la şcoala din sat, cu un bogat şi splendid program. •>

Cu trenul de dimineaţă, elevii seminarişti, toţi în frumoase cos­tume naţionale, au sosit în gara Todireni, unde şcoala primară Hilipiceni, i-a întâmpinat cu flori şi „bine aţi venit 1.."

In cântece şi strigăte de ura, s'au îndreptat apoi spre biserica satului, unde mulţimea se adunase să asculte slujba religioasă săvâr­şită de preoţii Lazăr Vasiliu şi D. Cazacu. Corul admirabil pe 4 voci al seminariştilor, a im­presionat pe credincioşi, ce nu mai avusese ocazie să asculte şi să vadă săvârşindu-se vre'odată astfel de slujbă in satul lor.

Elevul Pătraşcu a ţinut o sim­ţită şi documentată predică. D-1 Mihail Graur directorul şcolii primare, a vorbit despre rostul parastasului şi mulţumeşte din partea comitetului şcolar Hlipi-ceni, tuturor locuitorilor din sat, pentru darul făcut acelui comi­tet: una casă cu 4 odăi, teren

înconjurător, precum şi suma de lei 23270 pentru şcoală.

După terminarea serviciului religios, în curtsa bisericei, pe iarbă verde, a avut loc praznicul pentru toţi asistenţii în număr de peste 300. S'a remarcat pre­zenţa tuturor autorităţilor din sat atât la biserică, cât şi la serba­rea de după amiază delà şcoală, unde printre alte poezii şi cântece s'a jucat admirabil nostima piesă „Doctorul fără voie."

Mulţimea aclama pe elevii seminarişti ce au avut un succes desăvârşit. Mai vorbesc elevii, Gh. Georgescu cl. VIII-a şi Gh. Pătraşcu cl. Vi la , mulţumind sătenilor de manifestaţia şi pri­mirea făcută. D-1 Şef de gară Gh. Buda şi D-l M. Graur, aduc elogii seminarului Dorohoiu, pre­cum şi distinsului director Prea Cucernicia Sa, Preot D. Furtună, la care elevii răspund cu strigăte de ,,ura" şi cântă „Mulţi ani trăiască !"

Pentru reuşita acestui parastas şi serbări, toate autorităţile din sat, precum şi membrii corpu­lui didactic, au dat binevoitorul lor concurs.

Veseli, cum şade bine tinerilor măsuraţi în vorbă şi gesturi, semi­nariştii dorohoieni, au fost mai mult de cât la înălţime şi cu a-ceastă ocazie. Felul cum înţeleg să facă propagandă culturală la sate, felul cum aceşti apostoli ai credinţei îşi înţeleg menirea de viitori preoţi, lasă să se întrevadă destul de clar, că m e r g e m spre vremuri mai bune. Cinste dar seminariştilor dorohoeni şi vrednicului lor director.

Reporter, M. O.

Marea serbătorire bisericească din Galaţi Implinindu-se un sfert de veac

de viaţă a societăţii „Solidarita­tea" a Clerului Eparhiei Dunării de-Jos,—care şi-a luat fiinţă din stăruinţa actualului Mitropolit Pimen al Moldovei — pe atunci Episcop la Eparhia aceasta — acet eveniment a fost sărbătorit cu multă podoabă, în ziua de 31 Mai a. c.

Mai întâi, s'a slujit Sf. Litur­ghie cu parastas şi te-deum de către un sobor de cinci preoţi şi doi diaconi, în biserica Sf-Neculai (fosta catedrală). Erau de faţă aproape toţi membrii so­cietăţii din secţia Galaţi, iar delà Tulcea au fost reprezentaţi de o delegaţie lormată de protoiereii Const. Ghorghişanu (Macin), O. Moraloiu (Sulina) şi Ec. G. Demetrescu (Niculiţel). După is-prăvirea serviciului divin, a vorbit Economul Corneliu Grumăzescu, în numele consiliului de ad-ţie al socetăţii :

Arată omagiile către Mitro­politul Pimen, Arhiepiscopul Ni-codem, episcopii Bartolomei al Olteniei şi Visarion al Hotinului, cari s'au perindat la Dunărea-de-Jos şi au muncit pentru societate.

Urează viaţă îndelungată şi păstorie rodnică P. S. Episcop Cosma şi întregului cler, din fructele cărora să se împărtă­şească urmaşii".

După aceasta, s'a trecut în sala de conferinţe a Căminului Preoţesc, unde s'a deschis şe­dinţa adunaţii generale a mem­brilor societăţii, de către Cuc. Diacon I. Georgescu, prezidentul „Solidarităţii". Sf. Sa arată sco­pul adunării şi dă cuvântul Ec. Const. Todicescu, directorul Se­minarului, care citeşte telegrama P. S. Episcop Cosma prin care P. S- Sa regretă că nu poate fi

în mijlocul preoţimii gălaţene, de oarece este reţinut la şedinţele sf. Sinod.

Apoi P.C. Prtzident dă cuvân­tul P. C. Econ. Const. Andrei, cassierul şi secretarul societăţii care face o expunere a gestiunii financiare pe anul 1927.

P. C. Econ. Corneliu Grumă-rescu, directorul revistei „Cămi­nul", — organul cultural al so­cietăţii, — iace o dare de seamă asupra revistei. In acest timp intră în sala de şedinţe I. P. C. Arhimandrit Mitrofor Iuliu Scri-ban, căruia i se face o frumoasă manifestare de simpatie.

După încheierea dezbaterilor, toţi cei de faţă merg la Semina­rul Teologic unde iau masa în comun. S'au ţinut cuvântări de către Păr. Const. Todicescu, părinţii Ludovic, Cosma, Stef-Arşic, dir. lie. V. Alexandri, P. Savin misionarul Eparhiei, I. Be-jan din Moscu şi a încheiat păr. Scriban.

După masă, toţi s'au fotogra­fiat în grup şi apoi s'au dus din nou la Căminul Preoţesc unde s'a desfăşurat şedinţa festivă.

Corul Catedralei Episcopale sub conducerea profesorului I. Antoniu, a intonat „Axionul Cu-vlne-se cu adevărat", după care prezidentul soc. diac. I. Georgescu a vorbit despre ceiace înseamnă so idaritatea creştină. Apoi a ur­mat o conferinţă a păr. Scriban despre o problemă teologică : Tomismul şi Kantianismul. Din lipsă de note stenografice, ne este peste putinţă ca să redăm această înaltă prelegere acade­mică.

Au urmat, după aceasta, mai multe imne religioase, după care frumoasa serbare a luat sfârşit.

Corespondent

• u i U l i I U I l l l l

j RADIO APARATE GRATIS j

INFORMAŢII

•i

I j • Ш i I • • m l l l l

O firmă de expediere acordă ca dar, din motive de reclamă şi propagandă, un număr mai mare de aparate Radio, de prima calitate, până Ia aparate de 4 lămpi. Nici un fel de obligaţiuni nu decurg cu aceste daruri. Micile spese (de porto, ambalage etc.) le va suporta primitorul. Cei interesaţi sunt rugaţi

a scrie în mod clar adresa lor la :

da Radio E. Grab & G. Rottlofî Berlin No . 4, Gartenstrasse 100.

iaX

I I » i a u

I I m m m m m

I I • m •

l l l l

DIN Ţ A R A

Mulţumită priceperii, şi stă-ruinţii Ministerului nostru de Externe, dl. N. Titulescu, Liga Naţiunilor a dat câştig de cauză ţării noastre, în proce­sul pe care ni-1 făcuseră marii proprietari unguri din Ardeal, la Ligă, unde s'au plâns, că pe nedrept au fost expropri­aţi şi că au fost despăgubiţi cu o sumă foarte mică de către guvernul român.

E un câştig mare pentru noi şi prestigiul ţării noastre şi toată lauda şi recunoştinţa se cuvine d-lui Ministru N. Titulescu.

— într'o şedinţă a Sino­dului s'a luat în discuţie data Paştilor pentru anul 1929. S'a hotărât ca această sărbă­toare să fie Duminică 31 Martie.

S'a discutat apoi cererea adunării eparhiale din Iaşi ca să se înfiinţeze acolo o aca­demie teologică.

D. ministru Lapedatu s'a pronunţat, în principiu, pen­tru această academie, dar a cerut ca ea să fie înfiinţată numai după ce se va termina reforma învăţământului teo­logic.

— In unele regiuni ale A r dealului, furtuna de Marţi a luat proporţiile unui adevărat potop care a durat o zi în­treagă pricinuind p a g u b e imense câmpului şi gospo­dăriilor.

In judeţele Someş şi Nă-săud potopul a provocat un adevărat dezastru în regiunea Bistriţei, Bărgăului şi Gherlei.

Ruperile de nouri au pro­vocat în regiunea Bărăganu­lui revărsarea torenţilor delà munte. Şivoaele au inundat semănăturile şi satele.

Jalea sătenilor, ale căror gospodării au fost distruse, nu se poate descrie. In judeţul Cluj, pagube mai mari s'au produs în regiunea Huedinui lui şi la Hida, unde torenţi au desfundat drumurile şi şo« şeaua Naţională.

— Duminică dim. a fost găsit spânzurat, în locuinţa sa din fundătura Orădinari 25, muncitorul Tudor Petre Călin.

El se spânzurase, cu o frânghie de o grindă din ca­meră. S'a constatat că Tudor Călin era alcoolic în ultimul grad.

* După ultimele rapoarte so­

site la ministerul sănătăţii, situaţia generală a epidemiilor este următoarea :

In Ţa ră .—Var io l ă3căzu i , exantematic 71, scarlatină 882, difterie 56, febră tifoidă 74, dizenterie 4, tuse convulsivă 3350 şi poliomielită 20 cazuri.

In Capitală.— Exantematic 1 caz, scarlatină 85, difterie 4, poliomielita 5, meningită 3 şi erisipel 6 cazuri.

—• Bogăţie de copii a adus în casă femeia Safta Ilineu din comuna Valea Rusului din ţinutul Iaşilor. Ea a năs­cut adică de curând 4 copii. Toţi sunt bine şi sănătoşi.

*

Comisiunea specială de pe lângă ministerul industriei şi comerţului a stabilit urmă­toarele preţuri curente pentru aur şi argint : preţul aurului 108.679 lei kgr.; preţul ar­gintului 2.965 lei kgr. Aceste preţuri sunt valabile pe chen­zina 15-—30 Iunie a. c

•

— In ziua de 16 Iunie, cor. pe la ora 5 d.a. s'a deslăn-ţuit la Călăraşi o puternică furtună însoţită de grindină cât oul de găină. Furtuna, deşi a durat numai vreo 10 minute, a produs pagube e-norme.

— Din cauza foametei care bântue în judeţul Constanţa se văd în oraş grupuri de să­teni care cerşesc pe străzi. Centrala băncilor populare se ocupă de distribuirea de po­rumb în aceste regiuni.

—Sâmbătă seara, s'a rupt un fier electric în str. Transilva­niei, din Buzău. Fata Elisa­beta O. Popescu de 15 ani, punând mâna pe sârmă, a fost imediat carbonizată. S'a dus apoi în ajutorul ei fata Elena Popa Năstase. Dar a fost şi ea pe loc carbonizată.

(Cea dintâi e din com. Şarânga, iar a doua din corn. Bălăneşti).

—In comuna Săvădisla jud. Clujului, s'au 'mbolnăvit de turbare mai multe oi. Oame­nii necunoscând boala au muls oile şi s'au hrănit cu laptele lor. Unele oi au fost tăiate şi carnea Ior mâncată. După 8 zile, oile muşcân-du-se între dânsele, numărul celor bolnave s'a mărit Ve­nind doctorul a trimis la spital pentru injecţie împo­triva turbării, peste 100 de săteni.

Şi toată această nenoroci­re de la un singur câine tur­bat, care n'a fost observat la vreme.

DIN STRĂINĂTATE

— Un ciclon a devastat e» i regiunea de Sud a provin­ciei Oklahoma din Statele Unite. Oraşul Blair este com­plect distrus. Oraşele Moun-ton, Derk si Snyder au su­ferit pagube colosale. Până acum se semnalează 22 morţi şi numeroşi răniţi.

Duminică după amiază, oraşul mexican Oaxaca a fost bânuit de un puternic cutremur de pământ. Zeci de clădiri s'au dărâmat. Până acum se semnalează cinci morţi şi 20 răniţi.

*

— Duminică, întreg Me­xicul a fost bântuit de un puternic cutremur.

Oraşul Plum a fost în întregime distrus. Până acum nu s a putut constata numă­rul morţilor şi răniţilor.

*

— 11.000 foşti luptători engleji vor face vara aceasta un pelerinaj pe câmpurile de luptă din Franţa. Ei vor fi însoţiţi de prinţul de Walles.

* —- Jucătorii la noroc cari au

venit la Monte-Carlo din lumea întreagă au pierdut în anul 1927 colosala sumă de 153,000,000 franci, după cum arată statistica financiară a administraţiei Ca-sinoului. Suma aceasta e cu şapte milioane mai mică ca fn 1027.

Cu toate că intratele Ia casinou au scăzut anul trecut, acţiunile acăror valoare nominală e 500 franci, câştigă dividende de 725 franci la an. Profitul curat din anul trecut e 01,000,000 franci din cari cea mai mare parte se vor folosi pentru înfrumuseţarea împrejurimei casinoului

*

— In Italia, la Modena, a avut loc un puternic cutremur de pământ care a făcut oarecari pagube. Populaţia a fost cu­prinsă de spaimă.

*~ Din Sofia se anunţă efi Duminică, s'au simţit, în mai multe regiuni, noui cutremure.

La Stara Zagora cutremurul s'a produs la ora 1.55 noaptea, şi a fost puternic.

La Cirpan, de asemenea cutre­murul a fost puternic.

El s'a simţit la ora 1,57 noap­tea.

La Hascova s'a pronunţat un uşor cutremur, la ora 2 noaptea.

Alte amănunte lipsesc. Panica însă printre locuitori,

se afirmă că a fost mare.

Poşta Redacţiei

D l D. S. Horghidan — Gheltosu Cahul.—Mulţumim pentru frumoasele Dv. sentimente. V'am înscris tatre abonaţii noştri, delà 1 Iunie 1928.

Plutonier Major Ad-ţie, V. Iov, Cercul de Recrutare Piatra N. — Am primit costul a 10 abonamente. Vă mulţumim călduros pentru truda ce depuneţi In răspândirea gazetei noastre şi ţinem seama de zelul fie­căruia.

Citiţi şi răspândiţi „Cultura Poporului"

Tipografia «Corpului de Jandarmi» — Bucureşti