Tutte le strade portano a Roma

(I)

Nu chiar. Că dacă te uric în avionul greșit, vei ajunge în alt loc. Și va fi surprinzător. Dar, totuși,

nu la fel de surprinzător ca la Roma.

Odată ajunsă la Roma, n-am rezistat prea mult fără să-mi doresc să-mi pun scenariul în aplicare.

Să torn propriul meu film în care eu și minunile romanilor erau în rol principal. Pentru că Roma

e deja o legendă și nu are nevoie de alți actori.

Prima zi, ora 9 – stația de metrou San Giovanni. Ajunsesem în centru și acolo avea să-nceapă

frumoasa aventură. În depărtare, o frumoasă catedrală catolică statea impetuos zidită și ne

aștepta – Catedrala Santa Maria Magiore. Am aflat că fusese zidită în anii 320 și restaurată în

jurul anilor 1145. Eram deja impresionată, însă nu văzusem ceea ce avea să mă impresioneze cu

adevărat. Durere împrejmuită de stică, o bucată din crucea pe care fusese răstignit Iisus. N-am

vrut să înțeleg de ce se afla acolo. Mai târziu, în gânduri, am priceput. Lângă catedrală, la câțiva

pași, altă durere. De fapt, aceeași durere. La Scala Santa – Scara Sfântă nu însemna altceva

decât un rând de scări pe care pășise tot Iisus atunci când a fost chinuit. Picăturile de sânge care

i-au curs sunt acolo, ca o dovadă pentru cine n-ar crede. Un loc în care-ți vine să plângi doar

uitându-te la oamenii îngrijorați și pioși care veneau să se roage. De fapt, uitându-te spre

mulțime, chipurile dispăreau. Vedeai peste tot suflete, care mai împovărat decât altul și un loc

plin de slavă, despre care se spune că face minuni. Eu nu știam ce-nseamnă povara, pe atunci,

însă acum, doar amintirea acelor suflete mă-nfioară. Am ieșit cu ochii mari și cu inima bătându-

mi mai tare. Și cu gândul că trăgeam în film ce nu aveam notat în scenariu.

Deja începea să fie cald. Era luna lui august și Roma, frumoasa Romă, e caldă vara ca o pâine

aburindă abia scoasă din jar. Cautam umbră. Și-am găsit-o. Încărcătura istorică a locului îmi

ținea umbră. Colosseum. Oricât de banal ar suna, nu te poți duce la Roma fără să treci pe acolo.

Colosseum-ul nu e chiar ca în filme. Am văzut, probabil, cele mai impresionante ruine ale

1

Imperiului Roman. O construcție zguduitoare a vremurilor sale și cel mai mare amfiteatru antic

deschis turiștilor. Dacă m-aș întoarce, aș vrea să-l vizitez seara. Să fie mai liniște și să îți poți

bucura ochii în tihnă.

Să mergi pe jos într-o zi toridă de cuptor nu e ușor. Însă eram pe urmele istoriei. Cine știe în ce

urmă de pas călcam. N-am mers mult de la Colosseum și am intrat în altă lume. Serios, altă

lume. Eram pe Via dei Fiori Imperiali.

Strada aceasta se află în centrul Romei și este o ruină. Îmi plac italienii pentru că vorbesc cu

mâinile. Și sunt simpatico, foarte simpatico! Însă ce „wow” la oamenii ăștia e că au știut să-și

păstreze amprentele originale. Au conservat istoria în cel mai impresionant mod și, la modul cât

de firesc posibil – reușesc să facă bani frumoși de pe urma ei. Foarte bine, ai de ce plăti pentru

că ai și ce vedea. Un drum în centrul Romei, după cum am spus, care la un moment dat îți arată

alte căi. Forul lui Traian, Forul lui Augustus și cel de Neva.

Forul lui Traian a fost ridicat după al doilea război daco-roman, cu resursele capturate dacilor și

cu ajutorul oamenilor captivați din război. La intrarea în piață te salută un arc de triumf, după

care poți să-I faci cu ochiul lui Traian, căruia i s-a ridicat o statuie înaltă, îmbrăcată în bronz

aurit. Pe lângă el, busturile dacilor captivi printre care și cel al lui Decebal. Dacă nu putem face

istoria, o suportăm. Sau ne minunăm.

Casa Poporului nostru și Casa Poporului lor, asta am gândit atunci când am aflat care va fi

următorul obiectiv. În limbaj popular i se spune casa poporului, însă în documentele oficiale și

în hărțile turistice se numește Altare della Patria. O clădire impozantă a cărei construcție a

stârnit foarte multe controverse, fiind adesea considerat prea mare sau prea pompos de

locuitorii locului.

Astfel, de la prea pompos am trecut la foarte luxos, pentru că deja ne aflam pe Via del Corso. O

stradă mare acum, care în vechi timpuri avea doar un metru jumătate, pavată cu piatră și acum,

care, însă, adăpostește tot istorie: istoria celor mai luxoase branduri. Când închid ochii, chiar și-

acum îmi apare în minte spectaculoasa vitrină marca Valentino. De la vechi la nou, e

surprinzătoare Roma. Pe Via del Corso, un bărbat mi-a dăruit un trandafir. Înflorit și roșu ca

tinerețea mea. L-am luat și am spus „grazie”. Mi-am continuat drumul zâmbind. Însă, la o foarte

2

scurtă durată de timp, cineva m-a atins pe umăr. M-am întors și am revăzut bărbatul, care, cu

un minut mai devreme mi se părea gallant și suav. Acum era un comerciant care venise după

mine să-I plătesc trandafirul. Nu știu ce mi-a spus în italiană, însă eu i-am dat trandafirul înapoi

și i-am spus tot „grazie”.

Arhitectura barocă mi s-a arătat în Italia într-un loc dublu European, dacă luăm în considerare

localizarea georgrafică de pe hartă și localizarea geografică din interiorul numelui: Piaza di

Spagna. Una dintre cele mai faimoase piețe ale Romei, are în mijlocul ei faimoasa Fontana della

Barcaccia , ce a fost pusă ca să stea cuminte în mijlocul pieței de către Petro Bernini, de când s-a

auzit despre baroc. Însă Piaza di Spagna n-ar fi nimic fără treptele spaniole, Scalinata, cea mai

mare scară din Europa. Acestea fac trecerea către Piazza Trinità dei Monti și biserica, ce poartă

același nume. Însă eu cred că, odată ajunsă acolo, jocurile mele cu păpusi au căpătat o altă

dimensiune. Am avut târziu o păpusă celebră, însă dacă aș putea să fac asta jucându-mă,

păpușa mea ar merge des acolo, la Scalinata.

Fără să-mi dau seama până acum, Roma mi-a îndeplinit o dorință. De pe o străduță aglomerată,

pavată în stilul architectural cu care ne-am obișnuit, am dat într-o piață „plină ochi, de nu mai

aveai loc să arunci un banuț.” Ei bine, pentru asta era acolo Fontana di Trevi. Ca să poți să

arunci acolo bănuții pe care nu-i puteai arunca în piață din cauza mulțimii. Și pe lângă asta, să-ți

poți pune dorințe cu ochii închiși și să pleci cu mai multă speranță, gândind că ți se vor împlini.

Dacă ți se îndeplinește dorința, înseamnă că fântâna vrea să te vadă și tu trebuie să te întorci la

Roma.

Gândul de final de zi – orele 21. „După ce te-a convins și ți-a împlinit dorințe, toate drumurile

vor duce la Roma.”

3