Tranziția Post-comunistă în România și Polonia

Prin prezenta lucrare doresc să evidențiez principalele reforme, măsuri economice,

instituționale, politice, culturale adoptate de către statul Român și statul Polonez după anul 1989,

care au fost direcțiile de dezvoltare în cadrul celor două state și cum au evoluat aceste două

societăți în contextul istoric al anilor post 1989.

În spațiul românesc, după căderea regimului comunist se încearcă introducerea

democrației, care în concepția unor autori acest proces a ”început, continuat și manifest o

perioadă, dar neterminat”1. În practică acest lucru se întâmplă în toate țările fost-comuniste,

dorindu-se trecerea și la sistemul capitalist, în ciuda faptului că deși unele țări adoptă măsuri

radicale eficientizate prin schimbarea întregii structuri politice, în unele țări susțin anumiți

autori„ capitalismul este construit pe ruinele socialismului, iar tranziția este condusă de foști

comuniști”2 În anul 1991, în România este adoptată o nouă constituție, acesta având ca formă de

guvernământ Republica Semi-Prezidențială. Înțelesul „Democrației” în contextul anilor post-

cumunism se poate traduce acum prin lărgirea libertăților individuale, libertatea presei, separația

puterilor în cadrul statului, evoluția societății ce cuprinde un mare interes de a cooperea cu

Uniunea Europeană și cu NATO, lucruri care în perioada comunistă unele dintre ele deși erau

recunoscute oficial, nu puteau fi puse în practică datorită controlului excesiv al regimului.

România rămâne un stat unitar, de drept, cu o constituție scrisă, cu un sistem de partide care

încearcă să reprezinte interesele cetățenilor. În societatea românească asemeni societăților est-

europene, centrale și nu numai, sunt prezente și persistă „clivajele politice” exprimate cu ajutorul

partidelor politice, ințelese ca o stare de tensiune în interiorul societății datorită schimbărilor

politice, însă unii autori consideră că„ Partidul Social Democrat se prezintă mai degrabă ca un

partid prin intermediul căruia societatea civilă exploateză resursele statului și mai puțin ca o

formație politică aliniată unui anumit clivaj politic”3. Astfel, Partidul Social Democrat din

România,în perioada imediată a anilor 1989 se regăseste ca fiind „ partidul dominant al

postcomunismului românesc”4.De-a lungul perioadei în privința partidelor politice se încearcă

stabilizarea acestora prin prisma mai multor legi, astfel, în 1996 partidele politice erau definite 1Sabine Habersack, Vasile Pușcaș, Viorel Ciubotă, Democrația În Europa Centrală și de Sud-Est-Aspiratie si Realitate, Ed. Muzeul Sătmărean, Satu Mare 2001, p.302 Gil Eyal, Ivan Szelenyi, Eleanor Townsley, în românește de Ionel Nicu Sava și Cristian Mihail Miehs, Capialism fără Capitaliști, Ed. Omega, Bucuresti 2001, p.53 Jean-Michel de Waele(ED), Traducere de Mihai Baltag, Clivajele politice în Europa Centrală și de Est, Ed. Institutul European, Iași 2011, p 1684 Ibidem

ca fiind „persoane morale de drept public, partidele trebuie sa aibă „ un statut si un

program...”5ulterior fiind aprobate mai multe legi cu privire la statutul legal al unui partid. 6 Acest

lucru a dus la o creștere substanțială a numărului de partide, ajungând în anul 2003 la

„(re)nasterea a douăzeci și șapte de formațiuni politice, cifră care nu include și uniunile

minorităților.”7 Sistemul politic românesc în principal în prima perioadă a postcomunismului a

fost „bombardat„ de uniuni de partide ale minorităților acestea„aproape că au confiscat numele

„România” pentru a-și defini profilul..”8 În acest fel putem remarca o instabilitate politică a

sistemului. Sistemul electoral prezent în această perioadă „ conceput ca un sistem reprezentativ

proporțional pe bază de liste blocate de candidați, a avut ca efect în final creșterea unui sistem

caracterizat prin„reprezentativitate neproporțională” sau a „celui mai disproporționat” sistem RP

cunoscut”9. Societatea civilă dupa 1989 în România în conceptia unor autori este foarte greu de

constituit „.astfel că și la această oră este imposibil de afirmat că în România există o adevarată

societate civilă”10. În plan economic, șefii de stat care acced la putere încearcă o cooperare cât

mai mare între România și celelalte state rezultând la „ 30 ianuarie. La Bruxelles, „Grupul celor

24” de state industrializate decide să includă România între țările beneficiare de asistență în

cadrul programului PHARE... ”11, la 11 aprilie „ Consiliul Director al Fondului Monetar

Internațional(FMI) aprobă Memorandumul propus de Guvernul român pentru încheierea unui

acord stand-by pe o durată de 12 luni, în valoare de 380,5 mil.”12 De-a lungul timpului au loc o

serie de evenimente economice, sociale, politicie desfășurate atât la nivelul șefilor de state cât și

în cadrul economiei care prefigurau o dezvoltare substanțială a României. Cu toate acestea

lucrurile în societate nu stau chiar asa de bine, un exemplu poate fi prăbusirea Fondului Național

de Investiții din anul 2000, prin valuri de scumpiri din ce în ce mai dese care nemulțumesc

populația. Anumite zone ale industriei statale sunt privatizate lucru considerat de unii ca fiind o

mare greseală, și un mare furt la adresa statului. Cu toate acestea, România iși îndreaptă și mai

mult atenția către Occident și către dezvoltare, astfel, în anul 2004 devine membru NATO iar în

5 Pentru o descriere mai exhaustivă vezi: Jean-Michel de Waele(ED), Traducere de Mihai Baltag, Clivajele politice în Europa Centrală și de Est, Ed. Institutul European, Iași 2011, p176.6 ibidem7 Ibidem. P 177-1788 Ibidem p. 1829 Ibidem p 183-18410 Nadia Badrus, Societatea civila in Romania dupa 1989 Geneză, moduri de actiune, Editura Universitatii ”Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu 2001pag 10711 Ion Alexandrescu, Stan Stoica, România dupa 1989 Mică Enciclopedie, Editura Meronia, Bucuresti 2005, p 14912 Ibidem p 152

anul 2007 va deveni membru a Uniunii Europene. În consecință, situația politică și

instituțională a României nu este foarte stabilă, remarcându-se trepat o scădere a nivelului de trai,

o „existență” continuă dacă o putem numi asa a conflictelor politice permanente dintre ”Putere”

și ”Opoziție”.

În continuare vom face o analiză cumparativă a statului Polonez în raport cu statul

Român.

Statul Polonez reprezintă unul dintre fostele state membre ale URSS. În contextul miscărilor

anti-comuniste din anul 1989 Polonia va renunța și ea la comunism, în urma alegerilor

desfășurate la 4 iunie 1989, rezultatele acestora afirmând în poziția câștigătoare Solidaritatea

„ Candidații Solidarității au ocupat 99% din fotoliile Senatului și toate locurile deschise

competiției din Seim(35%)...”13 și va încerca să facă trecerea treptat la democrație. Cu toate

acestea însă, acestia vor reuși după mulți ani să scape de „urmele” comunismului, asta pentru că

”Până in mai 1977. Polonia democrată a fost guvernată de un amestec de fragmente din

constituția stalinistă masiv amendată în 1952”14 asupra acesteia existând puține modificări în

anul 199215. Forma de guvernământ a statului Polonez este Republica Parlamentară. Observăm

de pe acum că în Polonia nu a existat o răsturnare violentă a regimului ca în cazul României. Pe

parcursul următorilor ani se poate observa o relativă instabilitate a regimului politic16 datorată în

principal existenței influențelor rusești. Încă din perioada anilor 1990 politica promovată în

privința asistenței sociale a reprezentat un mare interes pentru Polonia „ au început în anii `90 un

proces lung si complex de implementare a unor reforme extinse în domeniul protecției sociale,

care includ astăzi pensii noi, parțial private și planuri de pensii obligatorii”17. Clivajele politice și

culturale din cadrul societății poloneze au avut un accent puțin mai răsunător, în sensul în care

„ din 1993 polarizarea politică a societății a crescut, reflectând polarizarea scenei politice”18,

împărțirea societății în tabere diferite datorându-se faptului că populația percepea elita

conducătoare ca făcând parte din grupurile „ex-comuniști” și „post-solidaritatea”19. Așa cum

reiese din scrierile lui Grzegorz, de-a lungul timpului Polonia a încercat să-și formeze singură un

sistem democratic eficient, astfel că„ Polonia a reușit să-și mențină și să-și cultive o versiune

13 Grzegorz Ekiert Stephen E. Hanson, trad. Horia Târnovanu, Capitalism și Democrație în Europa Centrală și de Est, Ed. Polirom, Iași 2010, p 23214 ibidem p.23115 ibidem16 Ibidem p23317 Ibidem p 26118 Ibidem p 39819 Ibidem

„adevărată”și „pură”a Vestului”20. În evoluției societății prin apropierea sa de către occident care

avea ca scop principal aderarea la Uniunea Europeană, au existat și persoane care s-au împotrivit

acestei măsuri, denumind în mod simbolic Bruxelles-ul „ Nouă Moscovă”21

În contextul dezvoltării societății statul polonez începe apropierea față de occident mult mai

devreme decât o face România. Astfel, deja în anul 1991 „ Polonia devine membru asociat al CE,

prin semnarea unui Acord European de Asociere”22, iar în anul 1998 „ încep negocierile oficiale

de aderare la UE”23. Încurajată de valorile promovate de UE privind„ stabilitatea sistemului

democratic, siguranța cetățenilor, consolidarea poziției cetățenilor Poloniei în raport cu terții”24

Polonia va deveni membru UE în anul 2004 împreună cu alte 11 state din care România nu face

parte, aceasta în urma negocierilor adoptând ca monedă națională moneda Euro.

Pe cale de consecință, în ciuda faptului că ambele țări au fost țări foste comuniste,

evoluția celor două în drumul către democrație și o economie de piață a fost total opusă. În

ultimii ani, Polonia reușește să facă față cu succes crizei economice mondiale, pe când România

se află într-o situație nu tocmai favorabilă. Astfel, dacă am pune în balanță vorbele anumitor

oameni de la începutul anilor 1990 cum că românii ”au realizat în zece zile ceea ce în Polonia a

necesitat zece ani(înlaturarea comunismului)”25am constata faptul că deși procesul lor a durat

mai mult, ei au avut o atitudine mai autonomă față de URSS, iar în 1989 nu au făcut trecerea

bruscă, reușind în cei zece ani să pregătească schimbarea regimului și să pună bazele unei noi

societăți.

20 Ibidem p 41321 Jean-Michel de Waele(ED), Traducere de Mihai Baltag, Clivajele politice în Europa Centrală și de Est, Ed. Institutul European, Iași 2011, p 5922 Coordonatori: Cristina Arvatu Vohn, Lucian Jora, Statele Uniunii Europene, Ed. Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, Bucuresti 2006, p.142.23 Ibidem 24 Ibidem p.14425 Nadia Badrus, Societatea civila in Romania dupa 1989 Geneză, moduri de actiune, Editura Universitatii ”Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu 2011pag106

Bibliografie

1. Cristina Arvatu Vohn, Lucian Jora, Statele Uniunii Europene, Ed. Institutului de Științe

Politice și Relații Internaționale, Bucuresti 2006

2. Gil Eyal, Ivan Szelenyi, Eleanor Townsley, în românește de Ionel Nicu Sava și Cristian Mihail

Miehs, Capialism fără Capitaliști, Ed. Omega, Bucuresti 2001

3. Grzegorz Ekiert Stephen E. Hanson, trad. Horia Târnovanu, Capitalism și Democrație în

Europa Centrală și de Est, Ed. Polirom, Iași 2010

4. Ion Alexandrescu, Stan Stoica, România dupa 1989 Mică Enciclopedie, Editura Meronia,

Bucuresti 2005

5. Jean-Michel de Waele(ED), Traducere de Mihai Baltag, Clivajele politice în Europa Centrală

și de Est, Ed. Institutul European, Iași 2011

6 Nadia Badrus, Societatea civila in Romania dupa 1989 Geneză, moduri de actiune, Editura

Universitatii ”Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu 2001

7. Sabine Habersack, Vasile Pușcaș, Viorel Ciubotă, Democrația În Europa Centrală și de Sud-

Est-Aspiratie si Realitate, Ed. Muzeul Sătmărean, Satu Mare 2001

2014