1.Importanța studierii filosofiei medicinei în universitățile de medicină. Medicina este disciplina cu care Filosofia mereu a interacționa avînd un obiect de studiu comun – omul. Filosofia ajută medicii să pătrundă mai profund în domeniul lor de activitate , să utilizeze mai bine și eficient cunoștințele medicale în aspect teoretic și practic.Astfel scopul principal de studiu a Filosofiei în universitățile de Medicină constită în formarea și dezvoltarea personalității multilateral dezvoltate, pe baza însușirii legilor existenței, a dezvoltării sociale și culturale, a realizării filosofice mondial și național. Studiul filosofiei constituie o școală confirmată de experiența multiseculară a gîndirii raționale, care piermite de a forma o concepție modernă, științifică și umanistă despre lume bazele filosofice, ale gîndirii clinice , comportamentul profisional medical, bazată pe etica profisională și morala generală umană.

2. Diagnoza – procedeu specific al cunoașterii – este un procedeu specific al cunoașterii care se bazează pe recunoașterea fenomenului deja descoperit.”Diagnoza – este un proces de recunoaștere a adevărului prestabilit.” Diagnosticarea în medicină este identificarea unei afecțiuni în baza datelor clinice și de laborator. Diagnostica este un compartiment al medicinei ce studiază semnele afecțiunii, metodele și principiile cu ajutorul cărora se stabilește diagnoza. Etapele stabilirii diagnozei:- Determinarea simptomelor;- Evidențierea sindroamelor;- Stabilirea diagnozei clinice.Diagnostica este un raționament care se bazează pe anumite legi a logicii formate: „identitatea, contradicția rațiunii.”

3. Problema adevărului în Filosofie și Medicină. Se consideră cea mai importantă problemă a teoriei cunoașterii. Adevăr – corespunderea adecvată a imaginii cu obiectul, a cunoștințelor cu realitatea obiectivă.Adevărul poate fi:a.obiectiv – vizează cunoștințele conținutul cărora e determinat de obiectul cunoașterii și este independent de subiect. Principiul fundamental în aprobarea veridicității cunoștințelor este principiul

gnoseologic al corespondenței imaginii cu obiectul. Cunoașterea lumii obiective niciodată nu poate fi definitiv terminată, ea permanent se perfecționează, completează cu nou conținut astfel se evidențiază:

- adevărul absolut – coincidența absolută, definitivă a imaginii cu obiectul reflectat , constatarea evenimentilor, bazele fundamentale ale științei.- adevărul relativ - coincidența incompletă a imaginii cu obiectul, care corect reglează realitatea,dar nu cuprinde toate laturile. În activitatea mediului adevărul se reflectă prin punerea diagnozei corecte.- adevărul absolut ( date de laborator, de la autopsii)- adevărul relativ ( forma bolii, specificul procesului patologic).

4.Dialectica cunoașterii senzoriale și raționale. În cadrul procesului de cunoaștere se manifestă o modalitate de acumulare a cunoștințelor, a informațiilor despre mediul înconjurător, social și natural. Aceasta este modalitatea cunoașterii senzoriale și cele rațioanale. Cunoașterea propriu zisă nu se divizează strict într-o modalitate sau alta, ea permanent se acumulează în formă dialectică, în dependență de situații. Cunoașterea senzorială are 3 trepte: I senzație: efectul acțiunii obiectelor asupra organelor de simț.II Percepția reflectoare senzorială care constă în reproducerea obiectului în întregime. III Reprezentarea- reproducerea imaginilor care au avut loc în trecut. Cunoașterea rațională are 3 trepte: I Noțiunea - expresia lucrurilor în gîndire, reflectarea lor în mod generalizat și abstract.II Judecată – un gînd exprimat în formă de propoziție în care se exprimă care se neagă ceva despre obiect. III Raționamentul – formă de gîndire în una din cîteva judecăți și formează o judecată nouă.

5. Structura conștiinței individuale. Se caracterizează pentru fiecare individ în parte și reprezintă totalitatea proceselor cognitive, afective, volutive. Constă din 5 componente:I Gîndirea- capacitatea individului de a analiză și sinteză, de a căpăta cunoștințe noi și de a le folosi în diferite condiții.

II Memoria – capacitatea organismului dea înregistra, păstra și reproduce cunoștințele, informația. III Emoțiile și sentimentele - reflectarea apreciativă a realității, unesc situația exterioară cu necesitățile omului.IV Voința – un autocontrol al personalității. În structura conștiinței evidențiem 2 nivele:I Conștient- procese de care ne dăm seama , le înțelegem.II Inconștient – activitatea ce nu se percepe de individ, nu se găsește în central atenției. Fiziologic procesele inconștiente au rol de protecție a SN.

6. Formele și nivelurile conștiinței sociale.

Conștiința socială este reflectarea existenței sociale. Conștiința social are 8 forme de bază ce coincide cu formele de bază ale culturii în general.

I Conștiința social II Domeniul culturii III Noțiuni de bază filosofică filosofia înțelepciunea științifică știința adevărul morală etica binele și răul religioasă religia credința artistică arta frumosul juridică dreptul dreptatea politică politic puterea ecologică ecologia supravețuirea

Drept formă a conștiinței sociale este mitul și tot o formă aparte a fost filosofia

clasică germană. Deosebim: CONȘTIINȚAI obișnuită: psihologia cunoștiințele experimentale folclorul alte domenii ce se formează științific.II theoretic: idiologia socială cunoștințele științifice

Cu conștiința social sunt legate: psihologia social conștiința de masă opinia publică

7. Conștiința în aprecierea lui S. Freud. În concepția sa , el absolutizează inconștientul și instinctele. Conform părerii lui, psihicul omului este format din 3 nivele: Supereul – zona unde se intersectează cerințele conștientului biologicului și exigențele normelor codurile social. Eul ambigen - subsolul unde totul delurează instinctele. Conștiența depinde de impulsurile refulitfe de inconștient. Super eul – lumea normelor și interdicțiilor, morala. Individul trebuie să aleagă între dorințele și plăcerile sale ( principiul plăcerii) și ceea ce este posibil și admisibil ( principiul realității). Astfel, teoria lui S. Frencs formează baza teoretică a psihoanalizei și metodei psihoterapeutice. Esența freudismului constă în analiza rațională a fenomenului inconștient pentru ce se debarasa de ele.

8. Problema fundamental a FRaportul dintre gîndire și esență, conștiință și materie. Lumea înconjurătoare prezintă o totalitate de modele și fenomene material și spiritual. PT este problema priorităței unei laturi din conexiunea material și spiritual. Această problemă este fundamentală fiindcă fără precizarea raportului dintre material și spiritual nu poate exista nici un fel de filozofare, nici o filosofie adevărată. Toate celelalte problem devin filosofice numai dacă le privim prin prisma problemei fundamentale. În dependență de rezolvarea PF se rezolvă și celelalte problem filozofice.

Problema Filosofică a T.

Ontologică : a. MATERIALIȘTI - b. IDEALIȘTI

Gnosiologică – adepții cunoașterii lumii, salaniști, pesimiștii , optimiștii, agnosticii.

9. Funcțiile Filosofiei. Filosofia este o teorie despre lume în întregime, om și raportul lui cu realitatea îndeplinind mai multe funcții.1. Conceptuală 2. Metodologică 3. Axiologică – teoria valorilor, constuie studiul filosofiei al valorilor preponderant etice, estetice și religioase.4.Morală – etică – totalitatea de principia reguli și norme de care se conduc oamenii în comportamentul lor.5. Gnosiologică – studierea legităților, posibilităților și formelor în care se realizează cunoașterea. Toate aceste funcții pot fi reduse la 3 momente – sinteza cunoștințelor și crearea tabloului c ear coincide nivelului de dezvoltarea științii culturii. - fundamentarea, justificarea și analiza concepții despre lume.- formularea metodolor generale a cunoașterii și activității omului în lumea înconjurătoare.

10. Filosofia și Medicina.Dintre științele concrete, medicina este disciplina cu care Filosofia interacționează permanent. Ambele au ca obiect omul. Fără cunoașterea problemei conceptual medicina nu poate exista. Pentru rezolvarea problemelor medicale medicii trebuie să fie competenți în problem naturalist științifice, social-politice, economice. Deaceea cei mai mari medici au fost filosofi, cum ar fi Hipocrat, Aristotel. Filosofia ajută pe medici să pătrundă mai profund în specialitatea sa, mai bine și efectiv să folosească cunoștințele medicale pentru teorie și practică. Pentru studierea filosofiei se manifestă în cîteva moduri:

- baza informațională;- sursa metodologică( înarmează cu repere pe cei ce studiează anumite probleme;- soluționări etice sau morale.

11. Principalele niveluri de organizare a materiei: - Materia –multitudinea infinită de obiecte și siteme, care există în lumea real și independent de conștiința omului. Nivelurile de siteme materiale. 1. Materii nevii – cuprinde toate obiectele de la 10-14 cm pînă la 10-22cm ( compon. Nucleului atomului). Paricule elementare – Nucleu atomare – Atom – Molecula – Corpuri – Macrocorpuri – Sisteme geologice – Plasmite – Stele – Galaxia – Sisteme de galaxie – Metagalaxie.2. Materie vii : Nivelul molecular al vieții – protovirusii – nivelul cellular- microorganismele - țesuturi și organelle – organismul propriu zis – colonii de organism – specii – biogeocenoze – biosfera.3.M. social – organizată: Omul – familia – colectivul uman – grupurile sociale – popoare – națiune – clase – state – sisteme statale – societăți.

Nivelul materei nevii .I substanta (solida lichida gazoasa amorfa plasma forme necunoscute).II forme intermediare( lumina, alte forme necunoscute)III cimp electromagnetic, gravitațional, nucleu, forme necunoscute.

12. Importanța concepțiilor filosofice privitor la forma mișcării materiei, spațiului și timpului pentru el.Materia nu poate exista fara 3 atribute.I Miscarea – orice schimbare ori totalitatea schimbarilor ce au loc in univers. Exista 2 conceptii:- dialectica – miscarea reprezinta actiunea reciproca dintre corpurile intregului sistem. Ea nu poate fi nici create nici distrusa, are un character obiectiv, universal și contradictoriu.- metafizica – recunoaste miscarea insa o interpreteaza in mod limitat , unilateral. Mișcarea poate fi: mecanica- conform caruia legilor mecanice; fizica - din interiorul corpului, sunetul, lumia; chimica – fizica atomilor, reactiile de oxidare și reducere; biologică - totalitatea relatiilor sociale si activitatii oamenilor. Conceptiile:

- Mecanicism – explicarea lumii reesind din legile și principiile mecanice.- Reducționismul – reducerea proceselor complexe la simple .- Energitism – lumea ca o manifestare de energie.

II Spatiul – este pina cind cunoscut veridic tridimensional obiectelor si fenomenelor de a avea intindere, dimensiuni, structuralitate și interacțiune.III Timpul – este modul de existent a materiei care reflecta durata coexistenta, succesiunea , schimbare și dezvoltare sistemelor material.Timpul poate fi: biologic; academic; istoric.13. Legea negării negațiilor și importanța sa pentru Medicină. Este un process de dezvoltare, conform căruia vechiul este negat de către nou, iar noul la rîndul său este negat de ceva mai nou..Negarea dialectic este o categorie filosofică care exprimă momentul de legătură, succesiunea a diferitor etape, stadia în procesul de dezvoltare a realității. Este un moment necesar în procesul dezvoltării și este o formă cu rezolvare a contradicțiilor. Deosebim cîteva tipuri de negare: - distructivă: duce la discompunerea obiectului, sistemei.- depășirea – are loc sinteza contrariilor.- transformarea – trecerea de la o calitate la alta.Negarea dialectic este o autonegare, fiecare obiect și fenomen a realității conține în sine propria sa negare . În procesul negării dialectice se neagă nu toate însușirile și laturile obiectului ci numai acele care s-au învechit.Legea negărea negației se manifestă în dezvoltarea realității obiective, activități practice și teoretice oamenilor.

14. Legea trecerii reciproce a cantității în calitate și importanța sa pentru medicină.Una dintre legile fundamentale ale dialecticii conform căreea schimbarea calității obiectului are loc atunci cînd acumulările schimbărilor calitative ating o anumită limită. Schimbările cantitative se acumulează treptat și dacă depășesc limita măsurii, duc cu necessitate la schimbarea calității, iar calitatea nou apărută și duce la schimbări cantitative. Această lege descrie mecanismul cel mai general al dezvoltării. Au un character obiectiv și universal. Pentru medicină această lege are o importanță în înțelegerea proceselor

patologice, diferențierea lor și determinarea tacticii tratamentului. Boala și sănătatea, norma și patologia în esență sunt diferite calitate. Schimbările cantitative și calitative sunt rezultatul interacțiunii obiectelor și fenomenelor

15. Legea unității și luptei contrariilor și importanța pentru Medicină.Dezvăluie sursa automișcării și dezvoltării obiectelor și fenomenelor. Ea exprimă esența nucleu dialecticei, reflect procesele deprofunzime, de la nivelul esențial. Izvorul dezvoltării este contradicția dialectică. Contrariile sunt acele laturi și tendințe ale obiectelor și fenomenelor și schimbă numai stările lor. Laturile ei sunt unitatea și identitatea, deosebirea și contradicția. Boala apune ca rezultat a interacțiunii părților contrare – factorul nociv și forțele rezistenței a organismului. Însă pentru medic este important nu numai de a cunoaște care-s părțile contrare dar și caracteristica lor concretă( patogenitatea organismului, forțele de rezistență a bolnavilor.

16. Categoriile dialecticii: general,particular, singular, esență și fenomen și importanța cunoașterii pentru medicină.

Dialectica este o teorie și totoată o metodă general de cunoaștere a realității obiective.Singular: categorie ce reflect însușiri și trăsături irepetabile a obiectelor și fenomenelor.Particular: exprimă trăsăturile specific unei clase de obiecte care se deosebesc de alte clase.General: reflect însușiri asemănătoare și commune. Generalul în mediu se manifestă ca formă nazologică a bolii, ca expresia trăsăturilor și semnelor interne, repetabile, stabile, caracteristice unei boli. Nasologice este învățătura despre boli. Particularul – mnifestarea specific a unei boli. Esență și fenomen – reflect diferite laturi necesare alcătuirii tuturor obiectelor și proceselor realității. Esența conținutului intern, determină însușirile principale a obiectelor. Fenomenul este manifestarea exterioară a esenței, forma ei exterioară de existență. În Medicină esența – maladia; fenomenul – manifestarea bolilor. Cunoașterea simptomelor și sindroamelor ne vorbește despre esența bolii, iar cunoscînd patologiile putem presupune manifestările bolii.

17. Forma și conținut. Parte și intreg.Forma și conținutul exprimă legăturile structural ale obiectelor și fenomenelor.Conținutul – totalitatea elementelor, laturilor, trăsăturilor, relațiilor, tendințelor și contradicțiilor obiectelor.Forma – modul de organizare, exprimare și manifestare a conținutului.Conținutul – Maladia, forma- simpomului, forma de manifestare.Parte și integru – reflecta legaturi structural, raportul dintre diferite obiecte și laturi. Intreg – obiect care posedă așa însușiri ce nu se găsesc în părțile component.Parte – exprimă un obiect luat în raport cu alt obiect, reprezintă component al întregului. Pentru ele important este principiul integrității care il obligă să studieze toate leg și relatiile dintre parte și întreg. Studierea legăturilor de la parte la întreg și de la întreg la parte nu dă posibilitatea e a evidenția esențialul și specificul.

18. Categoriile dialecticii: necesitate și întîmplare, posibilitate și realitate, importanța cunoașterii acestora pentru medicina. Necesitate şi întîmplare - categorii filosofice ce reflectă legături determinative din conexiunea universală. Necesitatea este aşa fel de realizare a posibilităţii, cînd obiectul are în anumite condiţii o singură posibilitate, care devreme ori mai tîrziu se transformă în realitate. Întîmplarea reiesă din legăturile şi relaţiile neesenţiale, externe, nestabile, singulare. Întîmplarea este aşa mod de realizare a posibilităţii, cînd obiectul are în anumite condiţii mai multe posibilităţi, din care se realizează una din ele. Boala este fenomen şi necesar şi întîmplător. Molipsirea de o boală infecţioasă întotdeauna este întîmplare. Dar dacă microbul a pătruns în organism, atunci el cu necesitate provoacă procesul patologic. Boala este o reacţie de protecţie necesară la agentul patogenic Fiecare caz de boli infecţioase este o întîmplare, iar procesul epidemic în întregime are legităţile sale, se manifestă ca necesitate. Medicul sub un şir de întîmplări trebuie să găsească necesitatea, legitatea . Posibilitate şi realitate - categorii filosofice ce exprimă tendinţa obiectivă de dezvoltare, legătura dintre nou şi vechi în procesul dezvoltării. Posibilitatea este totalitatea premizelor necesare şi suficiente, care determină în mod legic apariţia unuia sau altui fenomen. Realitatea este rezultatul

realizării posibilităţii. Pentru medicină aceste categorii sunt importante fiindcă ele determină tactica tratamentului. Medicul trebuie să formeze aşa condiţii ca unele posibilităţi să se realizeze, iar altele să se excludă.

19. Categoriile dialecticii. Cauză și efect, element și structură, importanța cunoașterii acestora în medicină.

Cauză şi efect - categorii filosofice care exprimă caracterul determinativ a cone-xiunii universale a fenomenelor şi obiectelor. Cauza este un fenomen care precedă şi provoacă alt fenomen - efectul. Cauzalitatea este aşa interacţiune a unui obiect asupra altuia, cînd schimbările primului obiect (cauza) precedă şi duc inevitabil la schimbările altuia (efect). În realitatea obiectivă există un lanţ infinit de legături cauzale. Rezultatul unei cauze poate fi cauză pentru un alt fenomen, iar ultimul la rîndul său poate fi cauză pentru alte fenomene ş.a. Cauza este un fenomen în acţiune, fenomenul care nu provoacă efectul - nui cauză. Cauza şi efectul au un caracter obiectiv, universal. Legătura dintre cauză şi efect are un caracter genetic, determinativ, necesar, ireversibil, univoc. Una şi aceiaşi cauză în unele şi acelaşi condiţii întotdeauna produce unul şi acelaşi efect. Pentru activitatea practică important este evidenţierea cauzei fenomenelor. Dacă nu cunoaştem cauza, atunci nu putem pătrunde în esnţa fenomenelor (dacă nu cunoaştem cauza bolii, atunci nu putem diagnostica şi trata acestă boală). Totodată trebuie să evităm abordarea unilaterală, metafizică a legăturilor cauzale. Funcţia este modul specific de manifestare a însuşirilor obiectului în interacţiunea lui cu obiectele înconjurătoare. Structura este totalitatea

legăturilor stabile a obiectului care asigură integritatea şi identitatea lui cu sine însăşi, este stabilitatea trăsăturilor principale la diferite schimbări interne şi externe. Funcţia determină structura. Conţinutul bolii este totalitatea procesului patologic, ansamblu schimbărilor fiziologice şi morfologice. Forma bolii este modul de manifestare a ei – acută ori cronică, forma uşoară ori grea.

20. Caracteristica principalelor perioade a evoluării filosofiei și medicinei.Antică: care apare în Egipt, China, India și Grecia antică în sec. VII- VI în.e.n. și a existat pînă în sec. VI în. E.n. Ea avea un character cosmocentric și se baza ca regulă pe știință. F antică corespunde cronologiei cu societatea sclavagistă.Medievala: exista în societatea feudal din sec. V-VI în e.n. pînă în sec. XIV, avea un character teocentric și se baza pe religie, 2 perioade( Patristica și

Scolastica).Moderna: sec. XVII-XVIII și prima jum a sec. XIX, exista în societatea capitalista avea un character gnoseocentric și se baza pe știința în dezvoltare. Contemporană-filozofia marxistă, pozitivismul, esențialismul, progmatismul fenomenologia, filosofia vieții, este legată cu progresul tehnico științific și globalizarea fenomenelor sociale . Renașterii: sex. XV- XVII coincide cu perioada de trecere de la feudalism la capitalism, avea un character anthropocentric și se baza pe artă.