TLIG-ROVol.7

52
1 Vol. 7 19.3.93 Mă tot învârteam fără nici un rost în dimineaţa asta, când L-am văzut pe Domnul şi El mi-a zis: „ Şi când ai să te hotărăşti să vii la Mine?” -Vassula, Eu, Iisus, îţi dau Pacea Mea. Floare, spune-Mi, supravieţuieşte o floare fără apă? Nu? Eu sunt Apa cea Vie şi Eu sunt cel ce te ţine în viaţă. -Câteodată Doamne, se pare că Tu te retragi de la mine şi mă laşi în mâinile prigonitorilor Tăi şi ai mei. E ca şi cum ar avea puterea să omoare. Fac eu oare Voia Ta? Poate că nu, poate că fac tocmai contrariul. -Şi tu crezi că Eu aş îngădui aşa ceva? -Câteodată, Tu îngădui lucruri care ne surprind şi apoi, tot ce putem spune este: „Ei bine, Dumnezeu are raţiunile Lui. Dumnezeu dă voie să se întâmple şi sincer, aceasta este o taină pentru noi. -Mă bucur că eşti sinceră cu Mine. E adevărat că îngădui ca anumite lucruri să se întâmple, dar ele sunt pentru marea Slavă a Mea. De vreme ce Eu şi tu am făcut un pact de Credincioşie, nu voi permite ca ceva să se interpună între Mine şi tine. Voiesc să vindec această generaţie prin Jertfa Mea şi spre Bucuria Mea, am găsit ceea ce Mi-am dorit întotdeauna. Căutam o inimă neîmpărţită şi când am găsit inima ta, M-am hotărât să o cuceresc... (curaj). Am ieşit să caut o ureche atentă şi am găsit -o; apoi, aşa cum ştii, Înţelepciunea Mea a fost întotdeauna dăruită copiilor simpli. De aceea Tatăl a binevoit să -ţi dea Înţelepciune. -E adevărat aceasta? (Mi-a venit aşa, spontan) -Te îndoieşti? -Nu. -Compasiunea Tatălui e Mare şi cu toate că comportamentul tău era înfiorător, El a răsturnat pe duşmanii Lui din lăuntrul tău, şi apoi, a făcut să cadă vălul de pe ochii tăi ca să vezi Frumuseţea Mea, şi Eu, din toată Inima Mea, am exclamat: vino! Vino cu Mine; voi pregăti o masă pentru tine, nu vei mai înfometa şi voi împărtăşi Cupa Mea cu tine. Casa Mea va fi Casa ta şi împreună vom fi pe drumul de cucerire a unor oameni nereligioşi. Nu-Mi voi ascunde Faţa de la tine niciodată, dar şi tu vei răspunde la cererile Mele. Refaceţi Casa Mea cu iubire, (Iisus se adresează tuturor) ca astfel fiecare să recunoască în voi oglindirea Mea; toată limba să spună despre voi: „ Adevărat, ei sunt poporul sfânt al lui Dumnezeu.” Şi ţie, adevărat îţi grăiesc, aşa precum am mai spus odată: “dacă mâna sau piciorul tău te îndeamnă să păcătuieşti, tai -o şi arunc-o; este mai bine pentru tine să intri în viaţă beteag sau şchiop decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic.” Deschideţi-vă inimile, nu mintea! Deschideţi- vă Regelui vostru; permiteţi-Mi să intru în inima voastră şi vă voi umple inima de bucurie! Înţelege, copilul Meu, că singura armă a ta ca să nu pieri este rugăciunea. Întreb pe fiecare dintre voi: cine Mă caută cu adevărat? Care dintre voi ar vrea să împărtăşească Cupa Mea cu Mine? Cupa Diviziunii, Cupa Disensiunilor? Sunt cuprins de durere; Inima Salvatorului vostru este sfâşiată, încât a devenit de nerecunoscut. Când Mă voi întoarce, câtă credinţă o să mai găsesc rămasă? Când voi veni, vă voi găsi, prietenii Mei, diferiţi de cum voiam Eu să fiţi? Veţi mai avea încă limbajul şi Tradiţiile pe care vi le-am lăsat? Ori veţi vorbi ca filozofii şi veţi predica într -un Turn al lui Babel? Spuneţi -Mi, ce a devenit Duhul cu care v-am înzestrat? Drojdia voastră este aceeaşi ca a fariseilor şi a saducheilor; vorbiţi despre Lege, dar nu O purtaţi în inima voastră. Legea Mea este vie! Oameni de puţină credinţă! Dar voi aţi golit Cuvântul Meu şi l-aţi anulat cu mijloacele raţionamentului spiritului vostru. Grăiesc vouă: inima voastră este tot atât de departe de Mine cât sunt cerurile de pământ, căci voi aţi lăsat părţile cele mai importante ale Legii, iubirea, pocăinţa, mila şi îndurarea, buna credinţă! Care dintre voi care predică

description

religion

Transcript of TLIG-ROVol.7

  • 1

    Vol. 7

    19.3.93

    M tot nvrteam fr nici un rost n dimineaa asta, cnd L-am vzut pe Domnul i El mi-a zis: i cnd ai s te hotrti s vii la Mine? -Vassula, Eu, Iisus, i dau Pacea Mea. Floare, spune-Mi, supravieuiete o floare fr ap? Nu? Eu sunt Apa cea Vie i Eu sunt cel ce te ine n via. -Cteodat Doamne, se pare c Tu te retragi de la mine i m lai n minile prigonitorilor Ti i ai mei. E ca i cum ar avea puterea s omoare. Fac eu oare Voia Ta? Poate c nu, poate c fac tocmai contrariul.

    -i tu crezi c Eu a ngdui aa ceva? -Cteodat, Tu ngdui lucruri care ne surprind i apoi, tot ce putem spune este: Ei bine, Dumnezeu are raiunile Lui. Dumnezeu d voie s se ntmple i sincer, aceasta este o tain pentru noi. -M bucur c eti sincer cu Mine. E adevrat c ngdui ca anumite lucruri s se ntmple, dar ele sunt pentru marea Slav a Mea. De vreme ce Eu i tu am fcut un pact de Credincioie, nu voi permite ca ceva s se interpun ntre Mine i tine. Voiesc s vindec aceast generaie prin Jertfa Mea i spre Bucuria Mea, am gsit ceea ce Mi-am dorit ntotdeauna. Cutam o inim nemprit i cnd am gsit inima ta, M-am hotrt s o cuceresc... (curaj). Am ieit s caut o ureche atent i am gsit-o; apoi, aa cum tii, nelepciunea Mea a fost ntotdeauna druit copiilor simpli. De aceea Tatl a binevoit s-i dea nelepciune. -E adevrat aceasta? (Mi-a venit aa, spontan) -Te ndoieti? -Nu.

    -Compasiunea Tatlui e Mare i cu toate c comportamentul tu era nfiortor, El a rsturnat pe dumanii Lui din luntrul tu, i apoi, a fcut s cad vlul de pe ochii ti ca s vezi Frumuseea Mea, i Eu, din toat Inima Mea, am exclamat: vino! Vino cu Mine; voi pregti o mas pentru tine, nu vei mai nfometa i voi mprti Cupa Mea cu tine. Casa Mea va fi Casa ta i mpreun vom fi pe drumul de cucerire a unor oameni nereligioi. Nu-Mi voi ascunde Faa de la tine niciodat, dar i tu vei rspunde la cererile Mele.

    Refacei Casa Mea cu iubire, (Iisus se adreseaz tuturor) ca astfel fiecare s recunoasc n voi oglindirea Mea; toat limba s spun despre voi: Adevrat, ei sunt poporul sfnt al lui Dumnezeu. i ie, adevrat i griesc, aa precum am mai spus odat: dac mna sau piciorul tu te ndeamn s pctuieti, tai-o i arunc-o; este mai bine pentru tine s intri n via beteag sau chiop dect s ai dou mini sau dou picioare i s fii aruncat n focul venic. Deschidei-v inimile, nu mintea! Deschidei-v Regelui vostru; permitei-Mi s intru n inima voastr i v voi umple inima de bucurie! nelege, copilul Meu, c singura arm a ta ca s nu pieri este rugciunea. ntreb pe fiecare dintre voi: cine M caut cu adevrat? Care dintre voi ar vrea s mprteasc Cupa Mea cu Mine? Cupa Diviziunii, Cupa Disensiunilor? Sunt cuprins de durere; Inima Salvatorului vostru este sfiat, nct a devenit de nerecunoscut. Cnd M voi ntoarce, ct credin o s mai gsesc rmas? Cnd voi veni, v voi gsi, prietenii Mei, diferii de cum voiam Eu s fii? Vei mai avea nc limbajul i Tradiiile pe care vi le-am lsat? Ori vei vorbi ca filozofii i vei predica ntr-un Turn al lui Babel? Spunei-Mi, ce a devenit Duhul cu care v-am nzestrat? Drojdia voastr este aceeai ca a fariseilor i a saducheilor; vorbii despre Lege, dar nu O purtai n inima voastr. Legea Mea este vie! Oameni de puin credin! Dar voi ai golit Cuvntul Meu i l-ai anulat cu mijloacele raionamentului spiritului vostru. Griesc vou: inima voastr este tot att de departe de Mine ct sunt cerurile de pmnt, cci voi ai lsat prile cele mai importante ale Legii, iubirea, pocina, mila i ndurarea, buna credin! Care dintre voi care predic

  • 2

    n Numele Meu iubete cu adevrat pe dumanii lui? Copiii Mei, ct de greu este s intri n mpria Mea! Poporul Meu, ce-ai fcut din limbajul Crucii Mele? Ct timp trebuie s mai suport nvturile fcute prin nelciune sau acea urciune pe care o ridicai n Templul Meu? Vedei, astzi v ngdui s vedei minuni (revrsarea Duhului Sfnt); chiar i pgnii ncep s le vad (revelaii i apariii la necretini), cci nc o dat M-am milostivit de voi. Eu, Dumnezeul vostru, v vorbesc astzi, nu-Mi trntii ua n Fa... -Despre cine vorbeti Tu, Doamne? Despre aceia care sunt prtai la masa Mea ... i tu, cetate a predileciei Mele, nu te mai agita i frmnta n Minile Mele; las-M s te stpnesc Eu aa cum o doresc pentru a-Mi ndeplini Planul. Iubirea te binecuvnteaz.

    5.4.93

    -Fericit omul care-i pune ncrederea n Tine! -i fericit acela care ascult de Mine! Pacea fie cu tine. Credincioia este ceea ce mi place Mie. Ah, fiic... suflet al preferinei Mele, te voi refuza Eu vreodat dac ceri n Numele Meu? Niciodat! Eu i tu vom continua cltoria noastr mn n mn. Dac te vei simi obosit pe drum, reazem-te pe Mine; dac nu te vor mai purta picioarele, te voi purta Eu pe Umerii Mei; dac i va fi fi sete i foame, te voi ndestula cu Man Cereasc. Ascult Glasul Meu i nu te vei abate de la drumul drept ; voi mbrbta inima ta i o voi face s cnte de bucurie. Iubirea e pe drumul Ei de ntoarcere, ncearc s nelegi ...Eu sunt Via i tu, mldia. Eu sunt Stpnul vostru i v conduc unul cte unul n Casa Mea. V iubesc din toat inima, pe fiecare dintre voi.

    8.4.93

    -Doamne, Dumnezeul meu, Tu tii c minciuna nu se gsete pe buzele mele. Tu, Care poi s cerni i sufletul meu i s cercetezi pcatele mele, Tu tii c sunt nevinovat, i nu vinovat de toate aceste acuzaii cu care m copleesc. Nu m-ai nzestrat Tu cu Duhul Tu? -Cetatea Mea! Preaiubita Mea! Eu sunt Cel ce te-a atras s mergi pe Urmele Pailor Mei i n Lumina Mea. Am venit s-i spun c nu eti singur. Vezi? Braele Mele sunt ca un perete de Foc de jur-mprejurul tu. ie i zic Eu: nu cuta slava oamenilor, cci cine este admirat de oameni este respingtor naintea Ochilor Mei; aadar, las-i s te vneze, las-i s te persecute, mielueaua Mea, i nu te teme de aceia care omoar trupul i dup asta, nu mai pot s fac nimic. i voi spune Eu de cine s te temi: teme-te de cel care, dup ce a omort, are puterea s arunce n iad. Binecuvnteaz-M mai degrab pentru c nc mai ascund de cei nvai i detepi cele ce te-am nvat pe tine i le revelez la simpli copii, cci aceasta mi place Mie i ncnt Sufletul Meu! Afl c cine se atinge de tine (adic, cine m hruiete) se atinge de lumina Ochilor Mei! F tot ce poi, Vassula Mea, ca s te nfiezi n Faa Mea ca un suflet care a trecut prin ncercrile sale cu credin, arat-Mi c vei sta ferm ca un copac, bine nrdcinat n Adevr, Iubire, Credin i Speran; i c atunci cnd am s vin ca s gust fructul am s pot s M bucur! Prefer s suferi dect s dai fru liber la slbiciunea crnii tale. Copila Mea, nimeni nu va reui s te despart de Mine, aadar, bucur-te! Vai (Pe neateptate, tonul Domnului s-a schimbat) lumii care ridic piedici n calea Mesajului Meu! i mai mult, omului care le aduce! Vassula ... mi voi arta Slava prin tine. Pentru oricare din sufletele potrivnice care te vor nconjura, fii ca o sabie cu dou tiuri care strpunge Minciuna. Roag-te ca aceast Hran Cereasc dat de Duhul Meu s fie mprit celor nfometai i srmanilor; Mana Mea s v umple gurile voastre! i pe tine, (Am simit Glasul Domnului ntristndu-se i L-am simit trist) pe care Sufletul Meu te arunc ca pe un nvod n fiecare neam ... " im stenakhoremnos para poli ; avrio ine i proti stavrossi, k pali, o os Mou tha ksana-stavrothi se epta meres... " ( Dumnezeu mi-a vorbit n

  • 3

    limba mea, n grecete; mi-a zis: Sunt foarte trist, mine este prima rstignire a Fiului Meu i n apte zile, iari va fi rstignit... - din pricina celor dou date de Pate.) Voi mbrca Cerurile n negru ... roag-te pentru unificarea datelor de Pate. Stai n Pacea Mea; Eu, Yahve, te iubesc. Proclam Cuvntul Meu fr team! Vino!

    9.4.93

    -Vassula Mea, pacea s fie cu tine! Intenionez s nfloresc acest deert i s fac fntni din arine aride, fntni care vor izvor din Casa Mea. Voi aduce aceast generaie necredincioas napoi la Mine, dar nainte de a se ntmpla aceasta, muli dintre cei care sunt acum cei dinti vor fi cei din urm, iar cei dinurm, cei dinti. Afl c Ziditorul tu va duce la mplinire Lucrrile Sale i aceste Lucrri vor mrturisi c El a trimis n lume fptura Lui pentru a-L Slvi. Prin aceste Lucrri, o lumin va strluci n ntunericul vostru, de fapt, a i nceput s strluceasc. Desfat-M i ine-te de poala vemintelor Mele i iari i amintesc: s nu te priveasc i s nu caui aprobarea care vine de la lume, caut numai aprobarea Ziditorului tu. Copila Mea, lucreaz totui din greu pentru cinstirea Celui care te-a trimis. Sinceritatea i place Tatlui i ah ... tot ce are Tatl este Al Meu i tot ce e Al Meu este al tu; vino, fii rbdtoare. Eu, Iisus, te iubesc i te binecuvntez. Renviaz Biserica Mea; noi?

    -Da, Doamne.

    12.4.93

    -Cel care m judec pe mine este Domnul (1 Cor.4:4) Zis-ai, Doamne: Eu mi voi mntui oile Mele, ca s nu mai fie prad (Iez. 34:22) Am ncredere n Cuvintele Tale. -Pacea s fie cu tine. Sprijin-te pe Mine. Zic ie, fiic: dinspre partea ta, trebuie s ai rbdare i s ai pururea n mintea ta aceste cuvinte: la sfrit, Cele Dou Inimi ale Noastre vor birui. Ceea ce am nceput i am binecuvntat, voi desvri. Te-am binecuvntat, fcndu-te prta la Planul Meu de mntuire. Oh, ct mi place slbiciunea ta! Pentru c n nespusa ta slbiciune, Eu sunt Rege! De ndat ce nchei Lucrrile Mele cu tine, vei fi ndat i pe loc mistuit. Muli dintre care au czut se vor ridica i vor vesti c ntr-adevr Eu am fost Stpnul tu Suveran i c tu ai fost Desftarea-Patimilor-Mele, preaiubita slujitoare a Patimii Mele i M vor luda. Astzi, bucur-M, rspunde cererilor Mele i ia seama la misiunea ta. Nu te teme, mireasa Mea, vino i aaz-i capul tu pe Inima Mea Sfnt din cnd n cnd i ofer-i puin odihn. Nu te voi mustra, i nici nu te voi acuza pentru c nu rspunzi ntocmai la cererile Mele. Tria Mea te va ridica din cderile tale i ncet, ca un Foc aprins, te voi mistui n flcrile Iubirii Mele Arztoare. Astfel, vei sfri prin a face Voia Mea i prin a rspunde n chip desvrit la toate cererile Mele... Oare nu Eu sunt Ziditorul i Soul tu? Oare nu Eu te-am nzestrat din Bogiile Mele? Atunci, pentru ce te-a prsi? Numindu-te pe tine pentru aceast misiune, eti binecuvntat; trimindu-te din casa ta pentru a o recldi pe A Mea, vei tri n Lumina Mea! Dndu-i alternativa de a te ocupa de Casa Mea nainte de propria ta cas, eti binecuvntat i Eu nsumi voi fi Pzitorul casei tale. Aadar, nu te teme, copila Mea, te binecuvntez pentru c-Mi dai inima ta. Mergi acum printre oameni i druiete-le tot ceea ce i-am druit Eu, d-le aceste Mesaje; ele sunt scrisoarea Mea personal de iubire ctre fiecare dintre ei. Fii dornic precum sunt Eu dornic s-Mi salvez poporul de la ruin. D-le

    Pacea Mea. Fiic, Ecclesia va renvia! Te iubesc.

    Vinerea Mare ortodox, 16.04.93 -Clcat-am pe Urmele Tale nc de cnd m-ai rensufleit i, plecndu-mi puin urechea, Te-am primit. Sufletul meu se bucur nespus n Prezena Ta. Acum, m aflu n Minile Tale iubitoare, n minile Dumnezeului meu.

  • 4

    -Pacea s fie cu tine. ndrepteaz drumul pentru ntoarcerea Mea, netezete crarea Mea pe care voi clca, deschide un drum larg pentru Unitate, prietena Mea. ntoarcerea Mea este iminent. Ascult-M, marea majoritate dintre voi astzi judec dup standarde omeneti, de aceea duhul vostru este incapabil s ptrund Comorile mpriei Mele Cereti. Fr ca un om s se nasc din nou, el nu poate vedea mpria Cerurilor. Vassula-Patimii-Inimii-Mele-Sfinte, prea scumpe suflet, te voi ncuraja cu aceleai cuvinte pe care Duhul Meu le-a optit n urechea lui Pavel: rvnii a proroci (1 Cor, 14:39) Aceasta este ceea ce vei aminti i vei spune poporului Meu. Spune-le c ar trebui s fie dornici s proroceasc i n acest fel, s-L cinsteasc pe Duhul Meu Sfnt. -Doamne, muli condamn prorocirile, neleg, din moment ce sunt o grmad de profei mincinoi. -Oameni de puin credin! Cum de nu reuii a nelege ceea ce v-am nvat? Spus-am c la sfritul Timpurilor o mulime de profei mincinoi vor rsri i va trebui s v pzii de ei. Dar oare n-am grit vou c vei putea s-i recunoatei dup roadele lor? De ce att de puini urmeaz instruciunile Mele? Eu sunt Hristos i te trimit pe tine tocmai pentru acest motiv, te trimit la neamuri s le binevesteti c e viu Cuvntul Meu! Aa c stai dreapt i nici nu te cltina, nici nu te teme, Eu sunt Scutul tu. Da, Vassula Mea, i-am acordat privilegiul nu numai s fii n acest chip special cu Mine, ci s i suferi pentru Mine. Totui, s nu te ndoieti vreodat c Eu n-a putea s mplinesc aceast Lucrare de Unul Singur. Eu mi ajung Mie nsumi, dar te-am ales pentru a te desvri. Zic ie: alergarea ta nu s-a terminat nc, te asigur de pe acum c o voi sfri mpreun cu tine. Mergi la neamuri i proclam c Legea Mea este vie i c vreau s o nscriu n inimile lor; deci, bucur-te! Bucur-te i te veselete, cci Milostivirea Mea este de neasemuit! Veselete-te fiindc Cele Dou Inimi ale Noastre, ca Dou Ramuri de Mslin, sunt printre voi ca s v redea sntatea i s tmduiasc rnile voastre! Bucur-te i te veselete c Cele Dou Inimi ale Noastre, ca Dou Lmpi, cluzesc paii votri ctre Cerul cruia i aparinei. Cu ce ai putea asemui Milostivirea Mea? i tu, pe care te-am ridicat i te-am crescut n Lumina Mea, ine-te bine de Mine. Observ din Cer fiecare fapt i tiu c rnile cele mai adnci pe care le voi primi, vor fi n casa celor mai buni prieteni Ai Mei. Va trebui s beau din Cupa diviziunii voastre, a inimii voastre nempcate i a apostaziei voastre... Rutatea i necinstea i omoar pe cei nevinovai. Nu, copila Mea, nu atepta mulumiri, nici compasiune din partea lumii, cci nici Eu nu am primit nici una din cele dou pe drumul Meu spre Calvar. Spun ie, micu inim: pentru Iubirea Mea, voi nmuli Chemrile Mele i nu le voi micora. Voi nimici fiecare gur care defimeaz, cci Eu sunt Domnul. Aadar, bucur-te, cci prin rnile pe care prietenii Mei i le pricinuiesc ie,

    Eu i voi ntoarce pe muli la Mine. Voi da celor orbi vederea, pe ologi l voi face s mearg iari. Un mare numr dintre voi se vor ntoarce la Mine. Oprete-te dar din plns i terge-i lacrimile de pe ochi... Vassula Mea, vino...Eu voi terge lacrimile tale (Tonul vocii lui Iisus s-a schimbat i a continuat ca i cum ar fi vorbit cu El nsui) Curnd pmntul se va cutremura i se va zgudui i ah! Att de muli vor fi nc n slbticie, rtcind ... Vino i sprijin-te pe Mine i ncrede-te n Mine. Roag-te, pentru c Eu M bucur nespus cnd i aduci aminte de Prezena Mea. Te iubesc cu tot dragul i nemsurat de mult.

    Voi fi n veci cu tine.

    CAIETUL 64

    20.4.93

    -Vassula, copila Mea, sunt Eu, Yahve... Te iubesc, fiic. Voi continua s te trimit peste tot pentru Slava Mea. Simte-te iubit, ocrotit i cluzit de Mine. Ascult-M, timpul e nimic i nu nseamn nimic pentru Mine; aa c fii pregtit s dai ochii cu Mine! (am neles c era vorba de Purificare).

  • 5

    Mare durere port n Inima Mea, pentru c trdarea i lipsa de credin acoper tot mai mult i mai mult Biserica. Iat cuvintele pe care le aud de la cei care mpart masa cu Vicarul Fiului Meu: ct este de plictisitor! dar, aa cum i-am spus odat, ei sunt Cainii timpurilor voastre i despre aceia am vorbit n comentariile Mele despre Cele Zece Porunci. Ei pretind c merg n cutarea Mea cu tmie n minile lor, dar duhul lor nu este n cutarea Duhului Meu. Zic ie: ei nu sfinesc Numele Meu, nu, ei nu au reuit s neleag Marea Mea Iubire. Ei M provoac zilnic i M provoac prin discursurile lor nespirituale, ei ntrt mnia Mea cnd batjocoresc pe solii Mei, oh! Dar ei se vor cltina ca stelele cztoare, sortii unui ntuneric adnc pentru vecie dac nu se coboar de pe tronurile lor i nu se pociesc! Trebuie s v adunai s v rugai pentru ei nainte de venirea Zilei Mele... Fiic, te binecuvntez. Cheam-M cnd doreti, niciodat nu te voi prsi...

    23.4.93

    Binecuvntata Noastr Maic. -Te binecuvntez, copila Mea! Christos anesti!

    - Alithos anessti!

    (Binecuvntata Noastr Maic m-a salutat n grecete, aa cum salu ortodocii: Hristos a nviat! n ortodoxie, avem obiceiul, dup Pate, s ne salutm cu Hristos a nviat!i s rspundem: Adevrat a nviat!) Ecclesia va renvia! Curaj! Satana poate s pun piedici pe calea ta, dar eu sunt lng tine ca s le nltur. Cnd cineva se hotrte pentru Dumnezeu, acela trebuie s lase totul i s-i urmeze Lui. Tot ce faci nu e n zadar. Vassula, un botez va s vin i ce mare botez va fi acela! Iisus va boteza pmntul cu Foc. Pn atunci, Eu voi continua s apar. Deci acum este vremea pocinei, acum este vremea mpcrii. Spun vou, dragi copii, c jertfa pe care Dumnezeu o cere astzi de la voi este s v schimbai vieile i s trii n sfinenie. Dumnezeu cere fiecrui suflet s se pociasc. Nu spunei c suntei prea mizerabili ca Dumnezeu s v ierte i c Cel Preanalt nu va mai fi milostiv. Dumnezeu vine la voi toi, chiar i la cei mai mizerabili. ntoarcei-v la Dumnezeu i El se va ntoarce la voi. Venii i facei-v locuina n Inima Lui precum i-o face El n inima voastr. S se fac cunoscut c fr rugciuni fierbini nu vei putea vedea mpria lui Dumnezeu. Domnia Lui pe pmnt este la ndemn. Aducei-v aminte c ceea ce vrea Dumnezeu de la voi este o schimbare a inimii. Nu v temei s v recunoatei pcatele. Trii i punei n practic taina mrturisirii. Copiii Mei, v binecuvntez pe toi.

    26.4.93

    Vorbete Binecuvntata Noastr Maic. -Preaiubii copii, inimile voastre sunt nc foarte departe de Noi (Binecuvntata Noastr Maic se refer la Iisus i la Ea: Cele Dou Inimi) pentru c n-ai ptruns nc nelesul manifestrilor Noastre, nici al Cuvintelor Noastre din Mesajele Noastre. Nu ai priceput nc nelesul Pcii, al Iubirii i al Unitii. Dac le-ai fi neles, rile voastre nu ar fi astzi n flcri. Dac ai fi neles Mesajele Noastre, ai fi neles aceste cuvinte ale lui Iisus i le-ai fi pus n practic: Cine vrea s fie mare printre voi, trebuie s fie slujitorul vostru i cine vrea s fie cel dinti ntre voi, trebuie s fie robul vostru aa dup cum Iisus n-a venit ca s fie slujit, ci ca El s slujeasc i s-i dea viaa ca rscumprare pentru muli. Aflai c mpria lui Dumnezeu este pentru toi, dar nu toi o vd, i nici nu intr toi n Ea. Nu v minunai deci dac vedei c e dat altora dect vou. Dumnezeu vine acuma la fiecare, dar o mulime dintre voi nu cred. De aceea nu e pace ntre voi. Dumnezeu e liber s-i aleag pe ultimii venii i s-i mbogeasc cu Slava Lui tot att de mult pe ct i-a mbogit pe primii venii. Oare nu are dreptul s fac ceea ce i

  • 6

    place? Iisus a spus c vntul sufl unde vrea. Rugai-v pentru Pace n inimile voastre, trii ca i cum ar fi ultima voastr zi pe pmnt. M voi ngriji ca, n zilele ncercrii, dup ce nu voi mai aprea, voi toi s avei nc posibilitatea s v amintii Mesajele i nvturile Noastre. Nu voi mai aprea pentru mult timp acum, pentru c Sublima Slav a Prezenei lui Dumnezeu va veni printre voi pe neateptate - de aceea toi suntei chemai s fii ntr-una i aceeai turm, turma Domnului Iisus Hristos i n Taina Lui. Slava lui Dumnezeu vi se va arta vou tuturor mai degrab dect v ateptai. ncercai s nelegei c Iubirea Noastr este pentru fiecare de pe pmnt, aadar, dragi copii, nu vorbii cu asprime unuia altuia, cci Dumnezeu va plti cu judecat pe aceia pe care i judecai ; ct despre venirea botezului cu Foc, Domnul va veni n Foc arztor s nimiceasc rul de pe pmnt din rdcin i s ard tot rul acestei lumi care este cufundat n viciu. Continu s proclami de jur-mprejurul lumii mpria lui Dumnezeu i c Mesajele Noastre au menirea s v conduc la pocin. Eu, Maica voastr Sfnt, v binecuvntez.

    28.4. 93

    -Pace! Scump fiic, afl cum M desft Eu n srcia ta! Micu, cazi n Braele Mele i ngduie-Mi s te port n slbiciunea ta de nedescris. Eu sunt Pstorul tu, nu te teme. Adu-i aminte c aceasta nu e Lucrarea ta, ci A Mea. Nu te-a feri Eu, nu te-a pune Eu la adpost, nu te-a pzi Eu, pe tine, pe care te arunc n fiecare zi n lume i la cheremul ei? Norod dup norod va auzi Glasul Meu. Eti nchis n Inima Mea; Inima Mea este singurul tu loca unde eti n siguran. Vassula-Patimii-Mele, poart-te cu Mine precum cu un Rege; Eu sunt Regele tu i singura ta Pasiune. Poart-te cu Mine precum cu cel mai credincios nsoitor al tu. Eu sunt recunoscut a fi Cel Atotcredincios. ngduie-Mi, suflete drag, s-Mi nscriu Cuvintele pe tine; ele nu se vor terge n veci. Suflete-al-Patimilor-Mele, iubete-M, cci sunt att de puin iubit... -Doamne, Te iubesc, dar i alii Te iubesc. - Dac M iubeti, rmi aproape de Mine i mngie-M ... Pot s te jertfesc mai mult? -Da, Doamne, f dup cum voieti! -Spune: Da, Doamne al meu, pentru iubirea pe care o ai pentru suflete. Spune: Da, Doamne al meu, pentru patima pe care o simi pentru pctoi. Spune-Mi aceste cuvinte. Nu M lipsi de nimic (M gndesc c Domnul vrea s neleg prin asta c L-am lipsit de ctva timp s se foloseasc de urechile mele i e adevrat c am simit mai puin Prezena Lui) i nici Eu nu te voi lipsi de Prezena Mea. mpreun apoi, Eu i cu tine vom lucra, vom iubi, ne vom ruga. Ascult-M, nu ine nimic pentru tine, nu te angaja n nimic altceva dect n Planul Meu. Tot ce faci, s fie fcut pentru a salva suflete. Eu, Iisus, te binecuvntez pe tine i pe nsoitorii ti. Slvete-M i nviaz cu Mine Biserica Mea, recldete Biserica Mea. V iubesc pe toi.

    6.5.93

    Copila Mea, Eu, Yahve, te binecuvntez. mpria Mea este pentru cei curai cu inima, ei sunt cei care vd Frumuseea Mea! Copila Mea, cei care nu pot recunoate Sfnta Mea nfiare, acum c Eu vorbesc, sunt aceia de care nelepciunea Mea se ferete; dac ei nu devin ca nite copii, nimic, nimic nu li se va revela n veac. Aadar, roag-te pentru aceste suflete care sunt orbite de propria lor nelepciune. N-ai auzit oare c nelepciunea i va ridica pe cei sraci i le va da un loc alturi de cei mari? Roag-te n mod deosebit pentru aceia care pretind c vd i judec Duhul Meu Sfnt din aceste Mesaje, cci

  • 7

    astfel L-au prigonit i pe Preaiubitul Meu Fiu i pe profeii de dinaintea Lui. Dac un om se va nate din nou, nu va putea vedea mpria Mea. Vino, i dau Pacea Mea, ai ncredere n Mine...

    10.5. 93

    -O, Yahve, de ce eti iari aa de departe de mine? Uureaz suferina din inima mea! Arunc numai o scurt privire spre roaba ta care te ajut! -Yahve este Numele Meu i este Sfnt. (Am simit o ploaie de iubire de la Dumnezeu revrsndu-se peste mine...) i dau Pacea Mea. Vassula, Tatl tu i vorbete pentru ca tu, la rndul tu, s repei Cuvintele Mele la toate neamurile, revelndu-le Sfntul Meu Chip, revelndu-le toate secretele pe care i le-am optit la ureche. Sunt pe cale de a revela lumii Milostivirea i Iubirea Mea. Vin ca s salvez pe oprimai din mna Asupritorului i a neltorului. Nu lsa inima ta s te tulbure, copila Mea. nal-i din nou glasul tu mhnit la Mine ; te vei ruga, i Eu, Abba al tu, te voi auzi! Ridic-i ochii ctre Mine, copila Mea, i afl c Eu sunt Aprarea i Scutul tu! Ridic-i fr team inima la Mine din ntunericul i din ntunecimea care te nconjoar. Nu voi lsa inima ta s slbeasc. Scump copil, nu eti orfan, simte Prezena Mea. Eu Sunt Cel Ce Sunt este cu tine, aadar, nal-i duhul la Mine cu bucurie i desfat-te de Prezena Mea. Bucur-te, cci Duhul Meu Sfnt, un Adevrat Mijlocitor i Aprtor, se va arta binevoitor fa de cauza ta. Aadar, la ce intesc asupritorii ti? -Yahve, Dumnezeul meu, cuvintele mele au fost fr valoare, dar de-abia dac pot s in pasul cu Pasul Preaiubitului Tu Fiu, Iisus. Mi-e team s nu rmn n urm n aceast lucrare i s-L pierd din vedere!

    -Nu te teme, Eu voiesc ca tu s te bizui pe Tria Mea uria. Mergi n pace.

    11.5.93

    -Iat-m aici, Doamne, plngnd iari pe Umrul Tu. Sunt noul Iov al timpurilor noastre, plin de jale...

    -Nu-l cunoti pe Iov dac tu crezi c treci prin ce a trecut Iov...

    Tel-Aviv, Israel- 12.5.93

    -Doamne, f-mi urechile atente, ochii ptrunztori i inima simitoare ca a unui discipol, ca s pot absorbi Duhul Tu. -Uite, i dau totul, o inim simitoare, un cuget de discipol i o nerbdare de a-Mi fi pe plac. ngduie-Mi s te folosesc n acest chip. Perplex nu mai trebuie s fii de acum, pentru c toate acestea le fac pentru Slava Mea ... Vreau ca tu i ceilali s mprtii Slava Mea cu Mine ntr-o zi ... Aa c rmi n Iubirea Mea, copil al Luminii Mele.

    -Doamne, i mulumesc pentru c M-ai invitat n patria ta natal... - Mi-a fcut plcere s te am n locurile unde am fost odinioar. Cred c tii ce vreau cel mai mult de la tine ...da, Vassula, vreau s aduci suflete la Mine, ca Suflarea Mea s le nvieze! Mngie-M cu iubirea ta, mngie suferina Mea, mngie durerile Mele, mngie Inima Mea strpuns; vino la Mine i usuc-Mi Lacrimile de Snge. Fiic? Roag-te aproape de Inima Mea i optete-Mi rugciunile tale. Voi svri att de puternic Planurile Mele n tine de vreme ce Mi-ai spus da -ul tu. Tot ce cer de la tine este iubire, ascultare i acum, inima ta. ic.(Iniiale pentru numele Iisus n limba greac ce sunt nscrise pe icoanele Lui)

  • 8

    Israel 18.5. 93 Mesaj dat pentru pelerinii canadieni.

    -Vassula Mea, ai Pacea Mea. Spun ie, cea att de iubit de Mine i att de privilegiat de Tatl, Eu, Iisus din Nazaret, te-am slobozit, v-am slobozit pe toi. Ludai-M i rugai-v pentru toi aceia a cror inim este nc departe de Mine i luat de lume. Adevrat griesc vou: zilele sunt numrate i Acela pe care l ateptai va veni pe neateptate peste voi! Aadar, fii pregtii ...i trii n fiecare zi ca i cum ar fi ultima voastr zi pe pmnt. Eu L-am slvit pe Tatl, voi nu M vei slvi oare? n adevr, Eu, Mntuitorul vostru, v-am adus s clcai pe Urmele Mele. (Iisus se refer la urmele Lui din ara de origine) Griesc vou: cine-Mi slujete Mie, trebuie s-Mi urmeze pn la capt; cine M caut, va gsi Via, cine ascult Glasul Meu i Cuvintele Mele va ndura ncercri fr s se plng. Legea Mea nu este greu de urmat dac M iubii cu adevrat. Iubirea cucerete, iubirea se vede, iubirea e ndelung rbdtoare, aadar, venii i nu-Mi refuzai nimic. Nu v temei, Inima Mea este un Abis de Iubire. V binecuvntez pe toi din strfundul Inimii Mele, mici prieteni.

    (Mai trziu)

    -Pacea s fie cu tine. Repet dup mine aceste cuvinte: Iisuse, Lumina mea,

    Iisuse, Cluza mea, Te iubesc pentru c mi-ai artat Calea.

    Duhule Sfinte, Sfntul Meu nsoitor i Prietenul meu, Tu care-mi opteti la ureche

    sfat, nelepciune i mngiere, Te iubesc pentru c ai ngduit ochilor mei s vad

    i mi-ai ngduit s aud; Te ador pentru c m-ai nviat i ai devenit pentru mine,

    O, Dulce Man Cereasc, pinea cea de toate zilele;

    Tu mi-ai mngiat sufletul meu ticlos i nefericit, Tu ai grij de mine n aceast pustie

    i eti atent la nevoile mele. Tu sufli cu flacr arztoare

    Darurile Tale peste ntreaga omenire

    pentru Slava Prea Sfintei Treimi ;

    d-ne tuturor harul s ne cucernicim, supunndu-ne regulilor Tale i Legea Ta s devin desftarea noastr,

    Amin.

    Bine, te iubesc i te binecuvntez. Preaiubitul tu. ic.

    19.5.93

    (Dei Iisus mi dicta de cnd am sosit n Israel, eu totui nu puteam s simt Prezena Lui. Simt un pustiu total.)

  • 9

    -Lama sabachthani?(De ce m-ai prsit?) M-ai nsoit tot drumul pn n Israel, ara Ta pentru ca s m prseti apoi? Dac eti Cel Sfnt care m-a adus n ara ta de natere pentru ca s calc pe unde ai clcat Tu, ca s respir i s miros aerul pmntului pe care l-ai respirat Tu odinioar i s gust din produsele din care Tu nsui ai gustat, ai fcut-o ca acum s m prseti? Aadar, de ce eti aa de departe de mine? De ce taci? YESHUAH, (Iisus n aramaic) YESHUAH, lama sabachthani? M-ai adus pn pe Muntele Mslinilor ca s uii de mine? Doamne al meu, este cumva pentru ca s simt singurtatea? Agoniile tale de la Ghetsimani? Ai vrut ca s simt renegrile oribile i trdrile prin care Tu ai trecut? Eti pe cale s ari sufletului meu prin ce-a trecut Inima Ta simitoare n noaptea aceea? De ce Te ascunzi de mine n ara Ta? tii ct de mult tnjesc sufletul i inima mea de iubire pentru Tine i ct de dor mi este de Tine, oh, ct de dor mi este s Te privesc fr ntrerupere, n disperare. YESHUAH, tii ct nseteaz sufletul meu dup Tine, atunci, de ce mi-ai ntors spatele? YESHUAH, de ce i face plcere s strpungi fiecare fibr a inimii mele? Ai fcut din mine o int pentru Arcurile Tale, aruncnd sgeat dup sgeat, trebuie s m acopr singur de ploaia ta de sgei? Cnd Te-am pierdut n acest chip, cum voi sta eu singur acum? M-ai adus pn aici ca s m lai? YESHUAH, am pierdut orice poft de via acum c Tu ai plecat ... dar spune-mi, mcar motivul pentru aceast hotrre neateptat! Este drept s m aduci n ara ta i s uii de mine? S-ar putea s ai o alt prere despre mine? O, YESHUAH al meu Credincios, strig ctre Tine, dar Tcerea este singurul lucru pe care l aud. Stau n mijlocul rii Tale, dar Tu nici mcar nu bagi n seam bietul meu suflet. Cnd m-am dus la porile Ierusalimului, cnd m-am aezat n ara Ta, ndat dup ce am intrat, laudele mele au rsunat n fiecare ureche. M-ai lsat s-mi cldesc sperane dup ce-am intrat n oraul Tu, dar nu mult dup ce am intrat, Tu ai lipsit sufletul meu de Lumina Ta. Cnd cineva este lipsit de Prezena Ta, oare Inima Ta nu simte? Din propria-i iniiativ Tu mi-ai trasat o crare pentru ca s Te ajung i acum i gseti plcerea s m afunzi n ntuneric? Noaptea este singurul meu nsoitor de drum. De-ar fi fost s treci pe lng mine, nu te-a fi vzut... de-ar fi fost s m atingi, nu Te-a fi simit, nici nu a fi descoperit Prezena Ta. i acum, cum am s pot s umblu fr Tine? Sunt plin de team n faa acestui hu. De ce-i faci Tu asta prietenei Tale credincioase?

    YESHUAH, astfel i tratezi Tu musafirii? Voi prezenta cazul meu n faa Printelui Venic i n faa celuilalt, ( pr. Michael O`Carroll) a aceluia pe care mi l-ai dat ca printe spiritual. Dac sunt nevinovat, ei mi vor da Speran. (n aceeai diminea, am prezentat cazul meu printelui Michael i am plns. Mai trziu, n aceeai zi, L-am vzut pe YESHUAH al meu cu ochii sufletului meu la intrarea n Mormntul Lui i, nainte de a intra, El i-a ridicat Mna i mi-a atins cu degetul mare fruntea, fcndu-mi semnul Crucii repede de mai multe ori, binecuvntndu-m.) n aceeai noapte: -Pacea s fie cu tine, tu, mic mititic! Curaj! Nu te teme. Ascult Cuvintele Mele: te ndoieti de Credincioia Mea, de Devotamentul Meu i de Blndeea Mea? Nu ai auzit oare c ele sunt nemsurate? D-i seama ct am fost Eu nsumi de distrus n aceste momente ale ispirii tale. (Timp de trei zile Iisus s-a ascuns de mine) Tmie i miresme ndestultoare nu primesc multe din Propria Mea ar. Te-am folosit ca s-Mi potolesc iubirea Mea geloas. Ahi s-i aduc aminte despre evenimentele din trecutul Meu. Eti oaspetele Meu, nu-i aa? Oare o gazd bun nu-i trateaz oaspeii cu generozitate i se-ngrijete s nu le lipseasc nimic? De ce? Eram hotrt s fac sufletul tu s nfloreasc ... iar acum, la

  • 10

    rndul Meu, i voi pune o ntrebare, numai una: te-ai ndoit de Prezena Mea la intrarea n Mormntul Meu? ... rspunde-Mi ... (El atepta, iar eu tceam) -Da, Doamne, un pic..

    -Adevrat griesc ie, te-am binecuvntat pe frunte cu degetul Meu mare, nu numai o dat ... (Binecuvntarea special a lui Hristos pe fruntea mea a avut i are o putere aa de mare c a aruncat la pmnt pe o doamn din Omaha care a venit la mine i m-a srutat pe frunte, chiar pe locul unde Iisus m-a binecuvntat cu degetul Lui, n mijlocul frunii. Ea a czut n odihna n Duhul timp de 20 de minute la intrarea n sacristie; la acest eveniment, au fost martori preoii. Aceasta s-a ntmplat n mijlocul lui iunie, dup 3 sptmni.) Vezi cte trebuie s suport de la tine? Deci, ce-i cer este foarte puin ... ( Din momentul n care m-am simit prsit de El, n-am mai putut s fac fa cererilor pelerinilor canadieni de a le da ntruna autografe. Aceast mic ndatorire a devenit grea pentru mine.) nva de la Mine, nva din Rbdarea i din Tolerana Mea i nelege ct te rabd de mult... Imediat dup acest mesaj care mi-a fost dat cam pe la miezul nopii, Iisus mi-a cerut s stau treaz o or i jumtate, s-I in companie i s-L ador. Am pstrat Iubirea i Credincioia care s-au cobort din Cer spre a le mbria... i Mirele ntregii omeniri s-a bucurat s fie iubit, prelungindu-i vizita. Iar eu, n nemernicia mea, am primit iari i iari asigurarea unei Iubiri Credincioase i Venice.(Iisus a venit apoi trei nopi la rnd ca s fie adorat i iubit).

    Ierusalim, 20.5.93

    -Regele meu!

    -Eu Sunt. Regele tu i d Pacea Lui. Iubete-M ... gust din amrciunea Lacrimilor Mele. ngduie-Mi, preaiubita Mea, s M odihnesc n inima ta. Ah! Ct iubesc acest loc! Mngie-M, avutul Meu, mngie-M, fiica Mea ... -Dumnezeul meu, cine e ca Tine?

    -Ascult Inima Mea i nelege de ce am vrsat Lacrimi. M vei adora i n aceast noapte? Vino, avutul Meu, Iisus al tu e aici, n cmara ta ... (adic n inim) Plng pentru c Cel Sfnt al tu este tare mult ofensat (Iisus mi-a mprtit durerea Lui) Ca un ceretor stau la ua fiecruia, cerind iubire, dar nu capt prea multe rspunsuri, ah ... att de puini ascult ... vino i ador-M, vino i oblojete-Mi Rnile, iubindu-M ... simte Prezena Mea ... Yeshuah este lng tine i tu eti copilul Meu cruia i-am ncredinat Interesele Mele. Nu-i fie team, Eu sunt att de blnd; restaureaz Casa Mea, oh, copil a Iubirii Mele, rmia Mea, smna Mea ... -Dumnezeul dumnezeilor mi vorbete mie, cum a putea s tac? Ce nu va arta El atunci celui drept? Ai fcut minuni pentru cei mori. Cci cine fi-va n nori asemenea Domnului? i cine se va asemna cu Domnul ntre fiii lui Dumnezeu? (Ps. 88,6) -Fii acum ca o lamp i strlucete slvindu-M. Scoal-te i apr cauza Mea! Ah, Vassiliki, i voi spune toate lucrurile pe care trebuie s le faci i le vei face cu mare curaj; nimeni nu te va nghii i ei vor afla c Eu Sunt umbl cu tine. Crucea Mea te va conduce la sfinenie. Vorbete fr team; tot ce i voi da va fi de la nelepciune, aadar, fii srguitoare i slujete-Mi acum, micua Mea att de scump Mie ... slluiete n Mine i nu te teme, Eu, Eu nu te voi prsi niciodat. Predic n felul n care i-am predicat Eu ie, nviaz n felul n care te-am nviat Eu pe tine i f discipoli ai Adevrului ... Ecclesia va renvia. Pace. Roag-te i laud-M. Noi? -Da!

    -Eu, Iisus, te binecuvntez pentru munca ta statornic. Ic.

    25.5.93

  • 11

    -Eli! O, Eli, Dumnezeul meu, n Buntatea Ta iubitoare vino i apr-M! Tu care m-ai ridicat din mormnt, nu-i ascunde Faa Ta Sfnt de la Mine. Vino lng mine! De ce Te simt att de departe de mine?

    Pentru muli par o enigm, un fenomen, dar Tu nsui mi-ai cerut s fiu Ecoul Tu, nu-i aa? Atunci, de ce Ecoul Tu deranjeaz urechile lor cnd proclam deschis minunile Tale? Oare este Puterea Ta imens care i nspimnt? Este oare Fora Ta uria care i las tremurnd? Este oare Glasul Tu care tun din Cer n fiecare neam i n fiecare ora de jur mprejurul pmntului care i tulbur? Oare din pricina procesiunii Tale maiestuoase revelat n chipul cel mai puternic rmn ei cu gura cscat? Oare din pricina faptului c strig n cele patru coluri ale pmntului c Cerul se va revrsa curnd la venirea Ta i c pocina trebuie s se fac fr zbav se ngrozesc ei ?Sau e din pricina faptului c ei se ndoiesc de revrsarea Binecuvntrilor i a Milostivirii Tale? Spune-mi, oare Strigtele de Agonie ale unui Tat ei nu pot s le neleag? Strigtele Tale de Unitate, Pace i mpcare rsun n Cer i pe pmnt, totui, cine ascult? Cine poate nelege ? Carnea le putrezete sub piele, cu toate acestea, cnd Tu strigi: Mntuire!nimeni nu ascult ... Ah, Eli, att de muli ateapt ca s fiu dus n eroare i s m ndrept spre cdere pentru c ei nu au neles niciodat cum mna unei pctoase poate s fie inut n Mna Ta! Oh, Eli, ei n-au neles niciodat de ce Tu i eu alergm nerbdtori la fiecare col de strad, sculndu-i pe cei mori, pentru ce este aceast colaborare, i pentru ce sunt trimis la toate rspntiile din fiecare cetate pentru a vesti c mpria ta este la ndemn. Atunci, de ce sunt acuzat? De ce sunt temut i respins? O, Eli, m trateaz ca pe lepdtura pmntului. Ocar dup ocar, calomnie dup calomnie, nu c-mi pas de numele i reputaia mea, dar de vreme ce sunt cluzit de Sfntul Tu Duh, ei l hulesc pe Duhul Tu. Ei drm Lucrrile Duhului Tu i dau jou fiecare crmid care recldea altarele Tale. (adic sufletele) O, Eli, att de Milostiv, de ce eti cteodat att de departe de mine? Uit-te, privete ct m muncesc n acest pustiu i vino i scap-m de aceti ciulini i mrcini care m nconjoar, care m nbu i m sfie! DESCHIDE calea pentru mine! Trebuie s plng ct e ziua de lung din pricina surzeniei lor? Nu sunt i eu om, nu am i eu dreptul s fiu slab, nu am dreptul s fiu ndurerat din cnd n cnd? Inima mea nu are dreptul s m lase? O, Eli, ct mai avem de ateptat pn la Biruin? Ct mai trebuie s ateptm? Ct de mult va mai dura ntunericul acesta ?

    Rnile Fiului Tu sunt incredibil de adnci. Lacrimile Fiului Tu i ale Binecuvntatei Noastre Maici s-au preschimbat n Snge, aadar, Eli, ct vreme ai s mai supori aceast privelite? Ct timp mai trebuie s ateptm aceast Biruin? O conspiraie de trdtori a ptruns acum n inima Sanctuarului Tu ca viperele i erpii. Furindu-se pe culoare, sunt gata s atace Adevrul i s rstlmceasc Adevrul Venic ntr-o Minciun, ridicnd Urciunea Pustiirii Lor n inima Sanctuarului Tu pentru a aboli Jertfa Perpetu a Fiului Tu. Eli! Nu exist Pace n Casa Ta ... i curnd, ntunericul va acoperi Casa Ta i ca o vduv ndoliat i jefuit, Casa Ta va purta vlul negru. Aadar, tot nu vei interveni, Eli? -Glasul Dreptii Mele se va auzi ca un cutremur de pmnt violent i aceti trdtori vor fi lovii pentru rul fcut copiilor Mei al crui snge nevinovat curge ca o jertf. Voi rzbuna Casa Mea, dar lumea tot va trebui s culeag ce a semnat. Nu pot s iert vina lor pn ce lumea nu se pociete! Trimit n cuibul acelor vipere ceea ce iubesc Eu din toat inima, te trimit pe tine cu Cuvntul Meu n mijlocul nelegiuirii. Te trimit ca sol al Meu ca s-Mi rspndeti Mesajul. Cea att de mult iubit de Mine, pe oriunde treci, Eu, Domnul, voi lsa n urma ta un Foc arztor ca s mistuie inimile de piatr, strpind ateismul. i voi face s cad n Braele Mele, n Braele Dumnezeului lor, ah, i va fi teribil s

  • 12

    cazi n Braele Mele. ntr-o strfulgerare i voi preschimba n discipoli alei i-i voi trimite s apere Cuvntul Meu i s susin cauza Mea. Fiic, aa cum tu ai nvat de la Mine, n acelai fel i voi nva i pe ceilali. Pentru a-Mi revela Sfntul Meu Chip, trimit acum n mijlocul lupilor ceea ce Sufletul Meu iubete att, n care i gsete cel mai mult bucuria. Pocii-v! Generaie, pcatele voastre au uscat sufletul vostru. De ce s mori, generaie? Pociete-te i vei tri! Pociete-te, pentru c n-a mai rmas mult timp acum; Nimicitorul se va revela pe deplin n zilele ce-or s vin! Ah, Vassula! Pe cine pot s ndemn s aud i pe cine s ntiinez? Cui s vorbesc i cine ascult? De vreme ce acum totul se apropie de sfrit i sfritul e aproape, mergi i vestete Mesajul Meu pn i n pieele publice, du-te i proclam n lung i-n lat chemrile Mele Milostive ... Drojdia celor care expoateaz Casa Mea e puternic, aa c fii atent i ine ochii larg deschii. nelege de ce l trimit pe Fiul Meu i pe Sfnta voastr Maic s patruleze lumea n zilele voastre. Aceasta este Binecuvntarea Mea care se ntinde repede pe faa ntregului pmnt. Aadar, ridicai-v ochii cu toii i cnd vei face aceasta, vei vedea Cerul larg deschis i, strlucind n toat slava Lui, Chivotul Legii Mele, simbolul Prezenei Mele printre voi, (Aluzie la Mt. 24:30) simbolul Milostivirii Mele i al Mntuirii Mele, Acela care arat mil ctre voi toi.

    27.5.93

    -Pacea s fie cu tine. Eu sunt Alfa i Omega. Rmi n Mine ca s proclami Mesajul Meu cu limpezimea care se cuvine. Cuvntul Meu s se rspndeasc, fiecare s aud Chemarea Mea i s neleag ct de mult i iubesc. S afle c cele Cinci Rni Ale Mele sunt larg deschise. Oamenii au o capacitate nemrginit de trdare i de a M lovi ... Trebuie s-i spun cu durere i tristee n Inim tot ce vd n Casa Mea: astzi, Tiranul calc deja n picioare Trupul Meu i dorete s desfiineze complet Jertfa Mea Perpetu. Unul dintre ei, care triete sub Acopermntul Meu, M trdeaz. El proclam pace, dar caut numai rul; arde tmie, dar aceasta este ca s cheme pe Satana s ctige mai mult putere. -Oh, Doamne! Cu greu cred c aceasta se ntmpl ... -Cu toate acestea, se ntmpl. Se pare c tu nu nelegi ... el, mpreun cu adepii lui, sunt hotri s se aeze cu de la ei putere pe Tronul Meu i s guverneze lumea n veminte de profet i ah! ... att de muli dintre pstorii Mei sunt dui n rtcire de nvturile lor mincinoase i greite; ei prsesc calea cea dreapt i pribegesc, spre a urma o tradiie care nu vine de la Mine, prsind regulile sfinte pe care Eu le-am dat lor.

    V-am avertizat despre aceti nvtori i profei mincinoi. V-am ntiinat c n ultimele zile Babilonul va fi ridicat n inima Sanctuarului Meu, preschimbnd Sfntul Meu Loca ntr-un cuib de tlhari, ntr-un adpost de diavoli! Oh, fiic! ...un culcu1 de locuit i de domnit pentru fiecare spirit necurat ... Sunt ocupai cu negustoria n Propria Mea Cas. Aceti negustori i promoveaz pe ai lor n Casa Mea n timp ce prind n la vieile oamenilor Mei. Ei alearg dup profeii Mei, omoar pe crainicii Mei i-i cru pe profeii lor mincinoi care rspndesc erezii i greeli! Ei i necinstesc pe profeii Mei n faa lumii, minind lumea creia i place s plece urechea la calomnii i ocri. Ei distrug Tradiiile Mele pentru a pune n loc zorzoane i doctrine omeneti.. Toate aceste lucruri le fac naintea Tronului Meu ...aceti negustori i neal pe muli cu argumente amgitoare. i aeaz pe ai lor n scaunele cele mai bune pentru a domni cu un sceptru al Minciunii.

    Te-am desemnat s fii Ecoul Meu, aadar du-te i proclam ce ai auzit. Spune-le c trii cu toii sub Marea Apostazie care s-a prezis. Spune pstorilor Mei s-i deschid ochii i urechile la Chemrile Mele ndurerate, cci curnd vor fi silii s mnnce i s bea venin. Chemai-v toate comunitile voastre i

    1 in englez lodge nseamn culcu, dar i loj masonic

  • 13

    pregtii-le pentru privegheri cu rugciuni i post. Satana este pe cale s pun pe fiecare la ncercare; el vine ca s v mprtie pe toi i s v divizeze. Este pe drumul spre Tronul Meu din Tabernacolul Meu ca s vnd Sngele Meu i s scoat Jertfa Mea Perpetu. (Iisus suferea att de mult nct a plns.) Poporul Meu ... Motenirea Mea ... ie i strig: preoi i slujitori ai Altarului Meu, voi care M ridicai n fiecare zi, nu M prsii n veac, nu M vindei nciodat ... (Mai multe lacrimi vrsate de Iisus) Tnguirile ngerilor sunt deja auzite i cerurile se cutremur la vederea a ceea ce are s vin, chiar i demonii sunt ngrozii i nglbenesc ... Vrjmaul, acela care pretinde c este cu mult mai mare dect orice cruia i se aduce nchinare, se va nscuna cu de la el putere n Sanctuarul Meu. El vine cu un la n mini, ndreptndu-se ctre acela care este numit de Mine (Papa Ioan Paul II) i care ine rzvrtirea ca s nu izbucneasc. El (Papa) e discret i curajos i viaa lui i se scurge ca o jertf ... l binecuvntez pentru mna ferm cu care ine Mesajul Tradiiei neschimbat, dar Satana vrea s-l reduc la tcere ca s poat s rspndeasc erorile lui (ale lui Satan) prin gurile acelora care vnd Sngele Meu i s v ruineze pe toi. Acesta este ceasul Satanei, cu motivele lui neleguite de a distruge creaia Mea. Strig, fiic, pentru c acea zi se apropie i vine ca s distrug naiune dup naiune. Inima Mea e frnt Iubirea nu s-a temut s moar, aa c i voi, prietenii i pstorii Mei, nu v fie fric, urmai-M. Datoria voastr este s aprai Cuvntul i Biserica Mea pn la moarte. Nu spunei: D-mi voie s m duc mai nti s-i salut pe ai mei. Zic vou: Odat ce ai pus mna pe toiagul de pstor, cine se uit napoi nu e vrednic de Mine, i nici nu e potrivit pentru mpria Mea. Urmeaz-Mi Mie pe Urmele nsngerate ale Pailor Mei tot drumul pn la Calvar. Fiic, cea binecuvntat a Mea, Mngietorului tu i place c L-ai mngiat i c i-ai ngduit s-i foloseasc mna. Ah ... Vassiliki, aceste Lacrimi de Snge pe care le vrs n fiecare zi se datoreaz nelegiuirii i rutii. Un moment de linite i apoi, din nou, cu foarte mare durere, Domnul a strigat: -Er! O, er! De ce L-ai prsit pe Dumnezeul tu? Aici, Domnul s-a ntors ctre mine i a zis: -ngerul Meu, format de Mine, nu M rni i nu lsa Mna Mea acum. Unii vor arunca cu pietre n tine, alii te vor trage n mocirl, alii i vor ridica pumnii i te vor amenina, dar nu te teme de ei. Spui c ei aduc insult dup insult asupra capului tu, defimare dup defimare. Griesc ie: ei nu fac dect s-i aduc rsplat dup rsplat aici n cer i binecuvntare dup binecuvntare de la Mine pe fruntea ta, aa c declar fr fric Mesajul Meu. D mrturie, ngerul Meu, i pentru rnile pe care le primeti, nu voi da osnd pentru o mulime de suflete. i voi da o plat dreapt pentru rnile pe care le primeti n Casa prietenilor Mei. Te-am ales s fii victima Patimilor Mele, altarul pe care voi aeza Unitatea. Atunci, ce-ai mai putea s ceri? Ce-a putea s-i mai dau i nu i-am dat? nelepciunea i-a fost dat i Duhul Meu e cu tine ca s te fac s rabzi biciul lumii i ah ... i-am dat darul s-i fie sete de Mine i s-i fie dor de Mine, un dar nepreuit. Aadar, mergi cu Mine i ngduie-Mi s te folosesc i s te trimit din neam n neam s le spui c Dumnezeul pe care ei L-au uitat nu i-a uitat niciodat. Amintete-le c Inima Domnului este Milostivire. Da, spune-le c sunt blnd i smerit cu inima. Iisus este Numele Meu. Ic

    28.5.93

    -Pacea s fie cu tine. Predic i proclam c Dumnezeul pe care ei L-au uitat le vine n ntmpinare ca o mam. ntoarcerea Mea este iminent. Dac M manifest prin tine este pentru a chema pe fiecare la Inima Mea i pentru a-i salva de apostazie. Astzi, ritualul iniierilor uciderii de copii se nmulete; se cade oare s tac? Scene nfiortoare li se dau copiilor prin programele de televiziune, nimicind puritatea lor. O, intr n Rnile Mele i mprtete agoniile Mele; vino i M mngie! Ic

  • 14

    CAIETUL 67

    30.5.93

    -n Tine mi gsesc adpostul. Triesc n pace n Lumina Ta i n toate ceasurile mele de veghe, Dumnezeul meu, reflectez la Buntatea Ta i de-acum, tot ce atept, este s locuiesc lng Tine. Dac m jelesc din cnd n cnd ca o ceretoare, vrsnd lacrimi dinaintea Ta, este din pricin c ai lng tine o nsoitoare nfometat i nsetat. Zis-ai: mi voi uda grdina, am de gnd s irig straturile Mele de flori i asta ai fcuti. Zis-ai: Mesajul Meu ca ceaa se va mprtia peste fiecare popor i neam, acoperind pmntul i s-a fcut. -i n-am zis oare c voi revrsa nvtura peste tine precum profeia, deschizndu-i gura n Adunrile Mele i ministrnd naintea fiecrui neam? -i aa i faci. -Apropie-te de Mine dar fr fric! Nu Mi-am rspndit Eu cu Mna Mea Mesajul precum terebintul? Simpl fptur de carne, atunci de ce s te ndoieti? Deschide-i buzele i f-Mi cunoscut rspunsul tu! -Adevrat, Doamne al Sfineniei, oricare n locul meu, ar fi fost de mult pe drumul sfineniei dac i-ai fi artat ce mi-ai artat mie: Secretele nelepciunii. -Harul pe care i l-am dat ie este spre a mplini marele Meu Plan pentru omenire. Mesajul Meu va fi ca o Lamp luminnd de pe un piedestal, revrsndu-i lumina n ntunericul erei voastre, revelnd cu Lumina Mea Prezena i Frumuseea Mea, revelndu-L pe Dumnezeul vostru aa cum este:

    nsoitor i Prin-al-Pcii, Tat Venic i Sfetnic

    Vino, continu s grieti cuvintele Cunoaterii. Fii Ecoul Meu ... (Prea c-i termin Mesajul i, ca i cum i-ar fi amintit ceva, a zis:Ah!) ah, nc un lucru, o simpl aducere aminte: Eu i tu suntem unii. Cine e unit cu Mine ia acelai drum pe care l-am luat Eu, drumul Calvarului; cine urmeaz Victima Suprem devine parte din Victim. Tu eti parte din Mine, o rmi a Trupului Meu ... ofer-i viaa ta ca ispire i vino cu Mine n valea Morii, (Iisus vrea s spun unde se gsesc toi cei mori spiritual) c acolo voi revrsa Duhul Meu, acolo voi revrsa Iubirea Mea, pentru a renvia fiecare os uscat. Lucrarea ta este n acea vale, Vassula. Am de gnd s o inund cu Rul Vieii. Eu, care sunt nvierea i Viaa, am de gnd s nviez acele oase uscate din acea Vale. mi voi arta Compasiunea i Iubirea Mea sculnd morii din mormintele lor, conducndu-i napoi la Casa Mea i mpreun cu Mine, n Casa Mea. Masa lor va fi plin, cupa lor o voi umple i va da pe dinafar i Inima Mea Sfnt va fi Sfntul lor nsoitor: Voi face un singur Trup din toate aceste oase uscate care zac acum mprtiate n Valea Morii. Da, ca n vedenia profetului Iezechiel, (Iez. 37:1-10) i pun i ie aceeai ntrebare: Pot aceste oase s nvieze? -Nu. Fr intervenia Ta, nu. Nu, fr ca s pui Tu via n ele, nu, Doamne al meu, cci ele sunt foarte uscate i fr via. -Le voi renvia.

    Eu sunt nvierea.

    Voi pune tendoane pe ele astfel nct oasele mprtiate se vor aduna laolalt, (Am neles c Domnul vorbea despre diviziunea noastr, diviziunea din snul Bisericii, comparndu-ne cu oase uscate i mprtiate.) apoi va crete carne pe ele, le voi acoperi cu piele i le voi da suflare ca s triasc. Voi face din ele(din oase) un singur Trup ... i le voi aduce iari la via. Voi trimite Duhul Meu Sfnt s sufle n nrile Lui (ale Trupului) cea mai puternic Suflare care l va renvia (Trupul) i-l va face s se ridice iari n picioare pentru a M slvi. Voi revrsa Apa limpede cum e cristalul (Ap. 22,1) peste tine (Dumnezeu se adreseaz Trupului ca nou, tuturor, care suntem Biserica Lui) din Tronul Meu ca s te cur de orice pngrire i voi revrsa Duhul Meu Sfnt ca s triasc n mijlocul tu. Duhul Meu Sfnt

  • 15

    i va fi dat ca s devin Inima ta. Apoi Eu nsumi voi unge acest Trup i lumina pe care voi da-o ochilor ti (Iisus vorbete despre Biserica Lui, rennoirea Bisericii, despre Noul Ierusalim)va fi Propria Mea Lumin Divin - va fi din Slava Mea stlucitoare (Ap. 21.23) i, ca un rzboinic, vei umbla fr fric, fiindc Eu voi fi Fclia ta, (Ap. 21,2) mergnd naintea ta, artndu-i calea. Nu va mai fi nevoie de lumin de fclii, cci Eu nsumi voi fi Lumina ta. (Ap.21,23) Toate celelalte neamuri, ( Toate celelalte naiuni nseamn c la sfrit, fiecare l va recunoate pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, astfel rugciunea lui Iisus mplinndu-se Ioan, 17,21) la vederea Frumuseii tale vor clca pe urmele tale, aducnd comoara lor i bogia lor (Ap. 21:26) oferindu-le i mpreun cu ele, i pe ei nii. i n mna ta (Dumnezeu se refer la Biserica rennoit) voi pune un toiag de fier, mbrcndu-te n mreie i splendoare ... n felul acesta Duhul Meu va va uni pe fiecare dintre voi la sfrit (Aluzie la Ap. 6:15-17) i fiecare va crede c Tatl este Cel care M-a trimis. (Ioan, 17:21. Aluzie la Ap. 6,16) Fiecare M va recunoate drept Mielul de Jertf. (Aluzie la Ap. 6:16; convertirea lumii ntregi la cretinism) -Arat-i acum Tria Ta, Doamne al meu; Tu eti Atotputernic, vino i UNETE Trupul Tu. Duhul Tu Sfnt are puterea s ne rennoiasc. Vino, Duhule Sfnt, i cu Focul Tu, topete-ne. De vreme ce suntem ca barele tari de fier, nendoindu-ne, vino i ne topete ntr-o singur bar solid; topete inimile noastre mpietrite! -Ah, Vassula! nmulete rugciunile tale pentru Unitate, nu fii ispitit s spui c nu te aud! Rugciunile tale sunt ca o mie de pietre preioase n Ochii Mei, o dulce melodie n Urechile Mele. Nu te minuna, am aezat mpria Mea n inima ta i Eu, Regele tu, domnesc peste tine. i-am acordat nelepciune ca s te fac s naintezi spiritual pe tine i pe ceilali. Cutam pe cineva pe care s-l formez cu Tria Mea i s-l arunc n lume, precum cineva arunc nvodul n mare, pentru a aduce suflete la Mine. Eti slab, dar Eu M bucur n slbiciunea ta. Acum ascult: V voi topi pe toi! (Cele 3 bare de fier din viziunea mea 2 iunie 1987) V voi pune pe toi n aceeai topitoare i, ca un foc aezat sub topitoare, v voi topi pe toi. mpria Mea ( Biserica pe pmnt) nu trebuie s rmn divizat. Vino, noi? n vecii vecilor.

    1.6.93

    -Doamne al meu i Mntuitorule, ct o s mai ngdui Satanei s ne nbue cu fumul lui gros? De ce ngdui o asemenea prigoan? Salveaz-ne, Doamne, pentru Iubirea Ta! -Pace! Bucuria Sfintei Mele Inimi, ascult: judecile muritorilor nu sunt dumnezeieti. Eu, Domnul, am cltorit n lung i-n latul pmntului s avertizez lumea c Vrjmaul va veni asupra lor ca un val uria, gata s-i nghit, dar nici unul nu a crezut cu adevrat c Satana ar putea s ptrund vreodat prin uile Sanctuarului Meu, i iat c s-a putut ... s-a dus de-a dreptul n Sanctuarul Meu, prin pcatele i prin erorile Alor Mei care pn azi se opun pstorului (Sfntul Printe, Papa Ioan Paul al II-lea) pe care vi l-am dat. Prin urmare, cum e cu putin s te atepi ca mieii Mei s respecte pe acei preoi cnd ei nii se rzvrtesc contra alesului Meu? Ei nu acord atenie pstorului Meu ... durerea M cuprinde i Inima Mea e sfiat la vederea a ceea ce o s vin, i nc ce a fost numai o bucat de apostazie acum devine o apostazie general, bine nrdcinat; apostazia asta o s fie att de mare c va nghii o mulime, pe msur ce se rspndete ... -Doamne, salveaz-ne i oprete-o! Tu nsui ai spus c eti mai puternic dect Satana. De ce atepi i lai lucrurile s scape din mn? -Conspiraie, copila Mea, conspiraia i trdtorii merg mpreun. Cnd Moartea s-a crat prin ferestrele Sanctuarului Meu i cnd i-a croit drum pn n inima Casei Mele, v-am trimis-o pe Maica Mea ca s v dea de tire, (apariiile de la Fatima?) aa c nu spune c am ateptat prea mult, fiic. Cei (...) (Dumnezeu mi-a dat voie s nu scriu) sunt cei care au fost imprudeni. Ei nu au cutat Voia Mea. I-

  • 16

    am avertizat, dar att de puini au luat aminte la Avertismentele Mele; chiar i pn n aceast zi i ah ... de cte ori am deplns mndria lor ... (A fi putut s-i corijez n mnia Mea, fcndu-i pulbere, dar am preferat s-i urmresc cu blndeea.) i spun c e o conspiraie ntre pstorii care se opun conductorului lor al tuturor i Distrugtorul i face s huleasc Sfntul Meu Nume i duhul rzvrtirii crete n ei; acum se va exterioriza; oare n-ai citit, oare n-ai priceput? (Daniel, 11,31) Un ticlos se va ridica i puterile lui vor veni i vor profana Sanctarul-cetate.; ei vor desfiina Jertfa Perpetu i vor nscuna acolo urciunea pustiirii...el (Daniel, 11,36) se va considera mai mare dect toi dumnezeii i va spune hule nemaiauzite mpotriva Dumnezeului dumnezeilor i va propi pn ce mnia se va aprinde la culme. i el va conferi mari onoruri celor care l vor recunoate, dndu-le o mare stpnire ... Acest duh al rzvrtirii ctiga sprijinul neamurilor lumii. (Apoc. 13, 14) Da, va fi vreme de strmtorare cum n-a mai fost de cnd s-au fcut oameni pe pmnt (Daniel. 12:1) V-am cerut s vegheai i s facei privegheri de rugciuni, ca nu cumva s fii i voi spulberai. Aadar, stai gata i rmnei credincioi; ce-a fi putut s v mai spun i nu v-am spus? Proclam Mesajul Meu, Vassula.

    3.6.93

    -Doamne?

    -Eu Sunt.Las-i povara pe Mine, copila Mea... -Urechile mele se mbolnvesc la auzul urletului celor ri; limba lor rutcioas scornete minciun dup minciun despre mine. -Acuzatorii ti mincinoi vor trebui s dea ochii cu Mine ntr-o zi ... Eu sunt de partea ta, nu i-ai dat seama? Toate acuzaiile lor se vor duce ca apa care se scurge n canal! Scoal-te! Scoal-te i pune-i mna peste bolnavi i-i voi vindeca. Vorbete! i rostirea Cuvintelor Mele n gura ta va face ca duhul lor s cad n mbriarea Mea. (persoane care au cazut n odihn n Duh. S-a ntmplat de mai multe ori n timpul adunrilor.) Bizuie-te pe Mine, i-am dat Pacea Mea, aa c slluiete n aceast Pace, nu te teme acum ... iat,

    Eu sunt nvierea

    dar prinul acestei lumi este Moartea. Nu-i acuza pe prigonitorii ti, ca s nu te judec i pe tine n Ziua Judecii. Suflete-al-Patimilor-Mele, Eu, Domnul, i art paii pe care i-am fcut pentru Patima Mea. De vreme ce mi slujeti, trebuie s-Mi urmezi Mie. Ce vrei s-i spun - urmeaz-M, dar nu pe Urmele Pailor Mei ? Asta nu se poate; cine M slujete pe Mine va clca pe Urmele Pailor Mei nsngerai ... Cu Degetul Meu tu nvii morii (n sens spiritual, convertiri). Aceia care nc nu vd minunile Mele sunt aceia pe lng care mpria Mea a trecut i i-a depit. ( a trecut pe lng ei.) Prietena Mea, mica Mea prieten, uit-te cu ct de mult Man Cereasc te-am hrnit ntruna, iar Eu, Dumnezeul tu, voi continua s te hrnesc. Nu se afl om care s poat s-Mi ia Mna de la gura ta. Voi fi Tria ta pentru a-Mi mplini planul prin fragilitatea ta. V pregtesc pe toi pentru mpria Mea. Scrie: Astzi lumea respinge Cele Dou Inimi Ale Noastre, Inima Maicii voastre Sfinte i Sfnta Mea Inim. Vremurile n care trii acum sunt vremurile Milostivirii. V-am explicat deja (vezi Mesajul din 18.2.93) ce va urma cnd a asea pecete se va deschide i acum, auzi-M i scrie: ndat ce Cele Dou Inimi Ale Noastre vor isprvi cu mrturia, ( Ap. 11:7; Cred c este vorba despre cnd vremea va fi gata pentru Ziua Domnului) voi deschide a aptea pecete i dup aceasta va fi o tcere nspimnttoare... (Ap.8:1;) n aceast tcere, popoarele lumii vor crede c au biruit Cele Dou Inimi ale Noastre i se vor bucura i vor srbtori (Ap. 11:10) pentru c vor crede c au scpat de Cele Dou Inimi Ale Noastre care mrturiseau prin crainicii Notri, cci ceea ce mrturiseau ele devenise o urgie pentru urechile lor i o

  • 17

    urgie pentru interesele lor i relele lor intenii. Apoi, pe neateptate, aceast tcere se va rupe o dat cu venirea Zilei Mele i vai celor necurai! Vai celor nepocii - cadavrele lor vor umple acest deert, acest deert pe care ei nii l-au fcut. ngerul Meu apoi i va umple cdelnia pe care o inea naintea Tronului Meu i a altarului; cu Foc va arunca pe pmnt (Apoc. 8,5) i cnd fiecare trup va privi, un cutremur mare de pmnt va izbucni i elementele pmntului vor lua foc i se vor topi. (2 Petru 3,12) Muli vor pribegi n muni, ascunzndu-se n peteri i n stncile munilor; (Ap. 6:15) Ei M vor chema, dar Eu nu i voi auzi, ei M vor provoca i vor huli Sfntul Meu Nume i vor striga munilor i stncilor: Cdei peste noi i ne ascundei faa de Cel ce ade pe Tron i de mnia Mielului,(Ap.6:16) cci Ziua Mea va veni i cine poate s-i supravieuiasc? i supravieuitorii vor cdea n genunchi, cuprini de fric i vor da slav numai Mie, Dumnezeului lor... (Ap.11:13) Apoi, Noile Ceruri i Noul Pmnt (Ap.21:1) vor veni peste voi, mpria lumii va ajunge mpria Mea (Ap.11:15) i Eu voi domni n fiecare inim. Lumea din trecut nu va mai fi. (Ap.21:4) Suflete, domnia Mea va ncepe n zilele voastre.

    5.6.93

    -Vassula, cstoria (cstoria spiritual cu Dumnezeu) se cuvine s fie onorat i inut sfnt. Te-am luat n cstorie (aluzie la: Cci acum Fctorul tu va fi brbatul tu, Numele Lui, Yahve Savaot. Is.54:5) i te-am nvat s te bizui pe Harul Meu. Am fcut din sufletul tu un altar i o mireas pentru Mine, Dumnezeul tu. Te-am nvat ascultarea i respingerea tuturor lucrurilor care nu sunt Ale Mele. Ca un So, i-am ncredinat interesele Mele, te-am nvat disciplina, biat fptur de carne. Eu, Cel Venic, te-am crescut la snul Meu, convertirea ta a venit de la Mine! Am revrsat nvturi peste tine precum profeia. Rbdarea Mea cu tine slbete, Vassula! Eti vinovat de (...) care este acelai lucru cu (...). (Din delicatee, Iisus a respectat dorina mea de a nu se aterne pe hrtie.) Trebuie s sfreti cu toate acestea! Te-am rennoit ntr-un chip dup asemnarea Mea i te iubesc. Atunci de ce (...)? Dar privete, n pofida necredincioiei tale, Credincioia Mea va rmne Venic. Exprim aceste lucruri mai degrab cu fermitate, dar este ca s-i amintesc c i s-a dat o misiune special! i de-acum nainte ... nici un compromis... nici unul! Nu voi tolera aa ceva! Triete deci n felul n care voiesc Eu s trieti de vreme ce Eu triesc n tine. Nu abuza de Rbdarea Mea! Ah, nc un lucru ... scrie-l! (Iisus s-a uitat la mine i pot s spun din privirea Lui c nu era mulumit de mine, ci mai degrab mniat.) Da! Spune-Mi, ce s-a ales din acel entuziasm pe care l-ai avut odat? Va trebui s spun s zic c nu eti de ncredere? n loc s cedezi impulsurilor tale care te-ar putea duce la osndirea ta, ridic-i privirea ctre Mine i ai grij de Interesele Mele i scoate Viaa de la Mine, revelnd omenirii bogiile Slavei Mele. Nu te teme, nu-i voi lua niciodat napoi darurile pe care i le-am druit, nici nu voi reveni asupra alegerii Mele, dar i voi pune o ntrebare: de ce i-ai ntors privirea de la Mine? -Nu tiu. -tii! -Poate pentru c n-am vrut s Te vd mnios? -Mai ncearc -Poate pentru c n-am vrut s Te vd c nu ai fost de acord cu mine? -Da! Da, Vassula, d-Mi Mie toat inima ta! Vorbete! -Ia inima mea, Doamne!

    -Spune-o!

    -Mai este inima mea din carne sau s-a mpietrit?

    -Numai dac te rupi de Mine, inima ta se va mpietri... -Aadar, mai e ndejde i pentru mine

  • 18

    --Te-am trimis s strngi o recolt pentru care tu nu te-ai ostenit. Cinstete aceast recolt, cinstete cstoria noastr; Afl acum c pot s fiu tot att de sever pe ct sunt de blnd. Las lumea s se foloseasc fr ntrziere de recolta pentru care Eu nsumi am lucrat! i tu, nu te ngrijora, te-am altoit pe Mine i tu eti parte din Mine. De aceea te vreau pe deplin sntoas! Vino i cinstete-M, aducndu-i aminte de Prezena Mea. Ic

    7.6.93

    -Ah! Iat-te, ucenic, te-am tot ateptat. Pace, fiic a alegerii Mele. -Iisuse, m in de Mna Ta i oaptele Tale la urechea Mea m ntresc: Nu te teme, mi tot spui; Te voi ajuta i primesc ajutor. Fcut-ai sufletul meu s cnte pentru Tine. Folosit-ai Degetul Tu ca s nscrii n inima mea nelepciunea tuturor celor din vechime. i gseti plcerea s-mi revelezi sensul ascuns al proverbelor Tale i Inima Ta se bucur s-mi reveleze Bogiile Ei! Dar ca s dau tot ce mi-ai dat Tu, am nevoie de Tria Ta, de Rbdarea Ta, de nelepciunea Ta, de Umilina Ta, de Iubirea Ta, pentru ca s nu-i nel niciodat ateptrile pentru aceast misiune dificil! -Nici o nsrcinare nu va fi prea grea pentru tine i nimeni nu va fi n stare s te ngenuncheze. Nici un conductor lumesc nu te va clinti vreodat; chiar i dup moartea ta, trupul tu va continua s proroceasc. Toat lucrarea pe care o faci nu este n zadar. Zic ie, chiar dac Vrjmaul va turba de furie mpotriva ta, Eu voi nghii atacurile lui. Aa c transmite Mesajul Meu pentru a curi inima acestei generaii.

    8.6.93

    -Pacea s fie cu tine! Copila Mea, Ochii Mei sunt asupra ta. Permite-Mi s te folosesc, permite-Mi s-Mi art plcerea n tine. Bunvoina Mea este cu tine. Fiic, rostete aceste cuvinte:

    Creatorule, vino la mine;

    Yahve, Dumnezeul meu, salveaz-m; Doamne al Cerurilor i al pmntului,

    binecuvnteaz-m. Amin.

    9.6.93

    Vassula-Patimilor-Mele, bizuie-te pe Mine. mplinete-i misiunea mpreun cu Mine; mrete mpria Mea i druiete! D din belug Mana Mea Cereasc celor nfometai i celor srmani. i-am format buzele ca s vorbeasc i s fie Ecoul Meu. Aa c vorbete, micua Mea. Eu voi glsui prin buzele tale,

    aadar, veselete-te i d Cuvntul Meu de Iubire; nu te teme.

    S.U.A - 10.6.93

    -Floare, d-mi voie s-i spun: fr Mine, masa ta e goal; fr Mine, bucuria ta nu e deplin. Afl c Eu sunt Pacea ta, Viaa ta, Ndejdea ta. Eu sunt Cel Dinti i Cel de pe Urm. Eu i voi umple sufletul de lumin ca s trieti venic lng Mine. Sufletul Meu tnjete de dor s te am lng Mine acum, n Cer, absorbit de Lumina Mea. Totui, trebuie s te las pe pmnt s-i mplineti misiunea. Amintete-i, Eu Sunt cu tine pururea pentru a-i cluzi paii. Te iubesc. Iubirea e lng tine i ah ... cu fiecare zi ce trece, ziua aceea e tot mai aproape! Crete n Mine i sufletul tu va fi mbibat de Iubirea Mea . Vassula, ngduie-Mi s continui s fiu Educatorul tu, mi face plcere ... ngduie-Mi s-Mi mplinesc dorinele n tine. Pltete rul cu iubire. Mergi n pace.

  • 19

    Omaha, SUA 11.6.93 -Copila Mea, copila Mea, i dau Pacea Mea. D-Mi libertatea de a-i folosi mna, d-Mi libertatea de a-i folosi buzele, d-Mi libertatea de a-i folosi cugetul i inima ta. ngduie-Mi s te cuceresc - cum altfel vei fi Ecoul Meu pentru a transmite Mesajele Mele dac Duhul Meu nu va cuceri duhul tu? Cum s triasc o mldi de vi de vie dac nu-i trage seva din vie? Taie-o din Via de Vie i vei vedea ct de repede se va usca. Duhul Meu Sfnt e ca o sev care curge n tine, inndu-te vie. Acesta este felul, fiic, n care trebuie s te bizui pe Duhul Meu Sfnt, Dttorul de Via, Dttorul de iubire credincioas, Dttorul de bucurie i pace. Da, Duhul Meu Sfnt este Focul care nmoaie i topete inimile ca s urmeze Instruciunile Mele, ntorcndu-v ochii de la imagini dearte. Duhul Meu Sfnt este dttorul generos al Cuvintelor Mele, fcnd ntregul vostru cuget i inim s caute nelepciunea. Implorai din toat inima darurile Duhului Meu Sfnt, mai ales n aceste vremuri. El va fi Tora care v va salva de la Moarte i v va pzi picioarele s nu se poticneasc i o! Ce n-ar face Duhul Meu pentru voi! Duhul Meu v va cluzi s petrecei viaa voastr n Prezena Mea i n curile mpriei Mele. Duhul Meu Sfnt e esenial n reconstruirea Bisericii Mele. El este

    Piatra din Capul Unghiului a Bisericii Mele,

    dar generaia voastr O respinge. (Piatra din Capul Unghiului.) Iari griesc vou: ziditorii sunt acolo, dar ei trebuie s fie formai i instruii. Grbete-te i recldete Biserica Mea folosind fiecare piatr i n-o uitai pe cea esenial, nu aruncai Piatra din Capul Unghiului! i acum, copila Mea, repet dup Mine:

    Doamne, sunt a Ta,

    salveaz-m i salveaz-i i pe fraii Mei cu Iubirea ta Rscumprtoare.

    Amin.

    Filipine Srbtoarea Inimii Preasfinte a lui Iisus 18.6.93 -Vassula Inimii Mele Sfinte, te binecuvntez. Ai ncredere n Mine i bizuie-te pe Mine cu totul. Vrei s te consfineti pe tine nsi Mie? Rennoiete-i legmintele de fidelitate; M bucuri nespus cnd te consfineti Inimii Mele Sfinte. Vino, ofer-Mi aceast rugciune ca un dar; la urma urmelor, este Srbtoarea Inimii Mele Sfinte. Te iubesc i nu te voi prsi n veac. Te binecuvntez i acum, Eu, Domnul, atept s te aud. Am inspirat pe (...)ca s-i ofere acest medalion n dar. (Cineva mi-a dat un medalion cu Inima Sfnt) Consider-te pe tine nsi A Mea si mireasa Mea. Mirele nu-i va neglija niciodat mireasa. Voi avea pururi grij de tine i i voi arta Iubirea Mea. i-am dat din Rnile Mele o pictur de Snge; rana ta este un cadou din partea Mea. (Un stigmat vizibil n talp.)

    19.6.93

    -Din veacul veacului, Doamne, te-ai artat a fi Salvatorul nostru. Cu Iubirea i Milostivirea Ta, Tu nsui ne mntuieti. Turnat-ai cu mbelugare Iubirea Ta peste noi, chemndu-ne pe fiecare dintre noi pe nume. Prea Bunule Iisuse, nc o dat Te pogori din Cer ca s ne aminteti c cine va pzi Legea Ta a Iubirii va tri n Dumnezeu i Dumnezeu va tri n el. Cum se face c atia se rzvrtesc i ntristeaz Duhul Tu? Cum se face c atia i poart rzboi? Cum se face c rna pe care Tu ai modelat-o s-a preschimbat n dumanul Tu? De ce, Doamne, ai lsat atta mulime s se abat de la Calea Ta i s-i mpietreasc inimile, netemndu-se de Tine? De ce ai dat voie rzvrtiilor s calce n picioare Sanctuarul Tu i s devin o urciune n Faa Ta? -Vassula, i-am spus c am trimis Avertismentele Mele prin diveri profei, (precum la Fatima i Garabandal?) dar profeii Mei nu sunt luai n serios de generaia ta. n ziua de azi, cnd Cerul vorbete, este ultimul lucru de care le pas. De-abia apuc s scot un cuvnt printr-unul din solii Mei, c se i

  • 20

    arunc asupra lui s-l strpung. Dar Casa Mea va fi rezidit de cei srmani, de schilozi, de orbi i de chiopi. Cei din urm vor fi cei dinti i cei dinti vor fi cei din urm. Am deschis ochii i urechile celor mai ri dintre voi i am fcut orbi i surzi pe aceia care pretindeau c vd i aud. Numele Meu va fi nc o dat cinstit i slujit. Copila Mea, nu fi niciodat istovit la ntlnirile cu Mine. N-ai vzut nc nimic din Tainele Mele, fptur, aadar nu fi temtoare cnd vin la tine n acest chip s te vizitez ... intr acum n Rnile Mele. Sunt cu tine pentru salvarea ta i pentru salvarea celorlali.

    20.6.93

    -Pace; n fiecare clip cnd te gndeti la Mine ori vorbeti despre Mine, M slveti. Aadar, ngduie inimii tale s-Mi vorbeasc!

    Rhodos 29.6.93 -Doamne?

    -Eu Sunt. Sprijin-te pe Mine; iubete-M mai mult! -nva-m s Te iubesc precum Tu voieti ca s Te iubesc, de vreme ce eti nvtorul meu, Doamne. -Deschide dar ... scrie: ngduii-Mi s mresc aceast Pace n voi. Scumpi copii, nu lsai inimile voastre s v tulbure. Nu cdei n ispit, de aceea v cer s v rugai nencetat. Nu preuii flecreala, nu salutai pe nimeni pe cale: (Iisus vrea s spun s nu vorbim vrute i nevrute, conversaile care nu duc la nimic.) Umblai cu Mine dup Pasul Meu. Rugai-v pentru preoii votri; nu nvinovii pe nimeni, pltii rul cu iubire i consfinii-v Inimii Mele Sfinte i Inimii Neprihnite a Maicii Mele. Eu, Iisus, v binecuvntez pe toi. Cerei n Numele Meu i vei primi.

    30.6.93

    -Doamne, sunt gata s nv. -Vino dar i nva! nelepciunea este Educatorul tu. Vassula, roag-te pentru preoi. (Mitrpoliii greci se certau.) nal-i sufletul la Mine i triete n Mine, n Iubirea Mea. Simte Iubirea Mea. Astzi, Pstorul cheam; astzi, Pstorul i caut oile pierdute i risipite; Glasul Lui e auzit de muli; cu toate acestea, nu toi recunosc Glasul Lui. (Ioan, 10:26) Pe unii chiar scandalizeaz Glasul Meu. Toi care sunt Ai Mei se vor ntoarce la Mine. Toate oile care-Mi aparin vor auzi Glasul Meu i se vor bucura la sunetul Pailor Mei. Cele care nu-Mi recunosc Glasul nu sunt oile Mele. Am tocmit oameni ca s-Mi pzeasc turma pn la ntoarcerea Mea, dar de-abia dac am plecat, de-abia dac am ieit, c oamenii tocmii au i asaltat cetile dup scaune nalte. Oare n-ai citit Vai de ciobanul ru care las turma n prsire! (Zah. 11:17) De aceea v amintesc ntruna c mpria Mea e printre voi toi. N-am ncetat niciodat de a v aminti despre adevrurile pe care Eu nsumi vi le-am dat. Acum, n-o s vd dreptate fcut oilor Mele? Oi care mor din lips de pune? Scriptura nu poate fi lepdat i Cuvntul Meu e ceva viu i activ, dar n inima ta necredincioas, ai lepdat Cuvntul Meu n sinea ta, pstorule. -Cine e credincios n Casa Ta, Doamne?

    -Aceia care nu pretind c vd (Ioan, 9:41) sunt credincioi; aceia care de la nceput nu i-au deschis vreodat ochii, nici nu au pretins c erau ca i dumnezei, cunoscnd binele i rul, (Fac. 3:5) aceia sunt credincioi i adevrai. Pstorii care au avut grij de oile Mele i au rmas cu ele, purtnd un toiag n mna lor i care nu s-au mbrcat n veminte fastuoase, (vemintele simbolizeaz onorurile) nici nu s-au

  • 21

    aezat pe Tronul Meu (Iez. 28:2) cu un sceptru, pretinznd c ei sunt Dumnezeu,(Iez. 28,2; 2 Tes 2,4) aceia sunt credincioi. Cei care i-au dat viaa pentru oile Mele sunt adevraii Mei pstori, care pot s fac revendicri asupra a ceea ce li s-a dat lor de la Duhul. i vei recunoate dup rnile de pe trupul lor, rni pe care le-au primit n casa prietenilor lor. (pstori i ei, dar necredincioi.) Dar curnd, cnd Ziua Mea va veni, nu vor mai fi negustori.

    4.7.93

    -Dumnezeul meu, SINGURA mea iubire, mi-e sete de Fntna Ta. n ciuda conspiraiei i a minciunii pe care acuzatorii mei le ridic mpotriva mea, eu triesc Cerul, pentru c Tu, ntr-adevr mi-ai druit mpria ta n sufletul meu i Tu, care eti bucuria sufletului meu srman, i gseti plcerea n a domni peste mine. Tu ai lrgit spaiul sufletului meu pentru a aeza acolo:

    Iubire, Rbdare, Iertare. Mutat-ai semnul ultimului stlp al alergrii mele cu o mil mai nainte; att de mare e Iubirea Ta pentru noi, att de ndelung este rbdarea Ta, att de bogat este iertarea Ta i rbdarea ta. Nu, Inima Ta nu poate s vad pe cineva pierdut, cci salvarea ta se ntinde pn la marginile pmntului. -Voi fi prta cu tine la aceast mil n plus. Cea uns de Mna Mea, modeleaz-i conduita dup a Mea i nva de la Mine. Cea att de drag Mie, poart pe aceast ultim mil Crucea Mea. Eu sunt Prea puternic i Tria Mea va fi revrsat n tine pe durata acestei ultime mile, i Lumina Mea va continua s strluceasc n tine ca s poi s M slveti. Nu fi niciodat ostenit de ntlnirile cu Mine. N-ai vzut nc nimic din Tainele Mele, aa c nu fii speriat cnd vin la tine n acest chip s te vizitez...

    Pentru grupul din Rhodos, 14.7.93

    -Preaiubiii Mei, aflai c Eu sunt blnd i smerit cu inima. Rugai-v pentru preoii votri. (mitropoliii ortodoci greci care se certau) Voia Mea este ca voi s lucrai n Lumina Duhului Meu. Mngiai-M cu iubire; slvii-M i pzii-v de buzele voastre; s fie pace ntre voi. Iubirea este un dar; v-am dat darul Iubirii Mele. Iubii-M i iubii-v unul pe altul. Fii una i rmnei una! V binecuvntez pe toi. Noi?

    28.7.93

    (-Dup reuniunea din Atena, muli s-au ntors la Dumnezeu. Au venit oameni i din insulele de prin mprejurimi ca s asculte. La aceast reuniune s-a fcut auzit i glasul diavolului, aa c am auzit i ceva calomnii, dar asta nu ne-a stricat nou bucuria i pacea pe care le-am primit!) -Copila Mea, adu-i aminte totdeauna c Eu sunt lng tine, i mai ales n problemele tale. Sunt lng tine n problemele tale, n bucuriile tale i n fiecare eveniment, Eu Sunt. nconjurat de ngerii Mei, vin la tine s te vizitez. Te iubesc. Copila Mea, fii binecuvntat i nu te teme de cei mndri, las-Mi-i Mie, dar tu roag-te pentru ei - i ei sunt copiii Mei i trebuie i ei s fie salvai. S nu-i nchipui c nu sunt contient de exigenele misiunii pe care i-am ncredinat-o, dar alturi de tine Eu Sunt pentru a te mbrbta... adu-i aminte de Prezena Mea.

  • 22

    8.8.03

    -Copila Mea, Eu, Domnul, te binecuvntez. Te iubesc, pururi amintete-i acest lucru. Spune aceasta cu Mine:

    Iisuse, singura mea iubire, m rog pentru cei pe care Tu i iubeti,

    dar care nu tiu s Te iubeasc, ca s fie i ei curii i vindecai, i astfel s fie scpai de tot rul,

    Amin. nva aceast rugciune i spune-o dup fiecare decad a rozariului; ic.

    10.8.93

    -Pacea Mea i-o dau ie. Continu cu vigoare n Ritmul Meu i crede-M, nimic i nimeni nu se va aeza vreodat ntre tine i Mine; nimic i nimeni nu va opri Mesajul Meu s se rspndeasc. nsmneaz peste tot i, Vassula, fiica Mea, am pus n tine arma Mea i aceasta este

    RUGCIUNEA. Roag-te i invoc-M; roag-te i alung-l pe diavol; roag-te i ref Casa Mea care se clatin. Vino, Ochii Mei nu te slbesc niciodat; fii sigur de asta, porumbia Mea.

    Copenhaga Danemarca 3.9.93 -Doamne?

    -Eu Sunt. Nu te teme, Eu sunt Pzitorul sufletului tu. Iubirea este cu tine. Adu-i aminte c nu tu ai ales s fii aici, Eu am hotrt s te trimit la neamul acesta pentru a M slvi. M-am folosit de sufletele Mele speciale s lucreze i s deschid o u n Suedia, Danemarca i Olanda. Duhul Meu, Dttorul de Via va trece prin cetile lor i va rensuflei pe fiecare. (adic, pe fiecare pe care l va atinge Duhul Sfnt) V binecuvntez pe toi. Ic.

    5.9.93

    -i mulumesc, Tat Preaiubit, c ni L-ai dat pe Fiul Tu, Cuvntul Viu, i mulumesc din toat inima , ie, cel mai iubitor i mai bun dintre toi taii. Iubirea Ta pentru mine a fost att de mare, att de vdit, nct a vorbi despre Iubirea Ta oriunde m-ai trimite. Trimite-m s mrturisesc despre Minunile Tale n pmntul uitrii, printre mori i n adncurile respingtoare ale pcatului. Trimite-m acolo unde orice bine se transform n ru. Trimite-m acolo unde mielia omoar ncetul cu ncetul pe copiii Ti. Trimite-m acolo unde au repulsie la vederea Crucii Tale i resping Jertfa Fiului Tu... Trimite-m n morminte s trezesc cu Cuvntul Tu pe cei deja putrezii. Trimite-m s proclam Credincioia Ta celor necredincioi i s le strig s se pociasc i s le spun c

    mpria lui Dumnezeu le este la ndemn! -Slujitoarea Mea credincioas, Eu, Yahve, te binecuvntez. Cerul este Casa ta. Da, fii grabnic n a fi generoas cu pctoii; Eu voi fi slvit. Las Cuvntul Meu s sfrme inima lor de piatr i Eu o voi nlocui, dndu-le o inim din carne... Mergi i mrturisete, copila Mea, i totul va fi bine. (L-am auzit pe Satana urlnd: Blestemat eti tu!) Nu-l asculta. Te-am nviat pentru Slava Mea! Te iubesc venic. Vassula, nu te descuraja, Cuvntul Meu va strpunge inimi i le va renvia. Eu, Yahve, voi continua s revrs nvturile Mele peste tine. Vino.

  • 23

    Criza din Rusia Moscova 18.9.93 -Doamne?

    -Eu Sunt. Pacea s fie cu tine. Amintete-i, Vassula Mea, Eu sunt cel care cluzete. Nu ai de ce s-i fie fric, pentru c paii ti sunt cluzii de Mine, totui, fii prudent; nu neglija s menionezi c ei (ruii) vor trebui s consacre Rusia Celor Dou Inimi Ale Noastre ... i Biruina va veni. Voi veni la ei s irig cu Duhul Meu pmntul lor uscat. Aceasta nu se va face fr revoluii i jertf. (n patru zile, n 22 septembrie, criza din Moscova a atins apogeul) Eu, Domnul, zic vou: Slava Mi-o capt de la fiecare inim care se ciete. Rmnei n Mine i ngduii-Mi s-Mi mplinesc planurile n voi toi. (Pr. O Carroll, pr. Rolf i eu) V binecuvntez pe fiecare dintre voi. ic

    Moscova 21.9.93 -Doamne, Te ntreb dac este cu putin s-mi dictezi o consacrare la Cele Dou Inimi, de vreme ce-mi ceri s le spun ruilor s-i consfineasc ara celor Dou Inimi ale Voastre. Vrei s faci asta, Doamne, ca s pot s le-o trimit? -Copila Mea, cu Mine nu trebuie s fii ovielnic. (Am ezitat s-i cer.) Da, din toata inima am s-i dau una. Scrie:

    nscris n profeiile Cuvntului Tu, O, Doamne, tim, avem ncredere i credem c Biruina Inimii Tale Sfinte

    i a Inimii Neprihnite a Mariei este n viitorul apropiat.

    Aadar, venim umili s ne consfinim pe noi nine, familiile noastre i ara noastr

    Celor Dou Inimi Preasfinte ale Voastre. Credem c, dac ne consfinim ara Vou,

    neamul nu va mai ridica sabia contra altui neam

    i nu va mai fi pregtire pentru rzboi. Credem c, dac ne consfinim ara

    Celor Dou Inimi iubitoare ale Voastre toat mndria omeneasc i arogana,

    toat nelegiuirea i mpietrirea inimii vor pieri i tot ce e ru va fi nlocuit cu iubire i lucruri bune.

    Credem c Cele Dou Inimi Sfinte ale Voastre nu vor rezista acum la suspinurile noastre

    i la nevoile noastre, ci n Flacra lor Iubitoare ne vor auzi

    i vor veni la noi s ne tmduiasc rnile adnci i s ne aduc pace.

    O, Inim Preasfnt a lui Iisus i Inim Neprihnit a Mariei,

    suflai peste noi o scnteie din Cele Dou Inimi ale Voastre care s nflcreze inima noastr;

  • 24

    facei din neamul nostru Slaul Desvrit al Sfineniei Voastre.

    Slluii n noi i noi n Voi ca astfel, prin Iubirea celor Dou Inimi ale Voastre,

    s putem gsi Pacea,

    Unitatea

    i Convertirea; Amin.

    Vassula Patimilor Mele, Eu sunt cu tine. Unic, Atotputernic, Statornic, Credincios i Adevrat. Aminul te nsoete. Auzi-M: sceptrele i tronurile nu M-au impresionat niciodat. Acesta este motivul pentru care nelepciunea i favorizeaz pe cei sraci i needucai. Prin nimicnicia ta, Sfnta Mea Fa va fi revelat. Voi lsa celor la care M-am revelat de bun voie o amintire nepieritoare. (Cnd persoanele l vd pe Iisus aprnd n locul meu n timpul ntlnirilor i al reuniunilor.) M voi arta societii tale. Nu voi ascunde c Eu Sunt este autorul Adevratei Viei n Dumnezeu; aceasta (faptul c se arat El nsui, aprnd astfel) este tot un dar de la Cel Preanalt... i tu, copila Mea, cinstete-M pe Mine, Dumnezeul tu, ducndu-te la adunri fr team pentru a arta Mreia Mea. Griete despre profeiile pe care Eu nsumi i le-am dat, din Porunca Mea i le voi lsa s ajung pn n cele patru coluri ale pmntului precum fulgerul. Fii generoas, oferindu-Mi timpul tu i mergi unde e nevoie de ajutor. Nu arta niciodat prtinire. Mergi acum n credin i fii venic un martor. Eu, Domnul, Unul Sfnt, voi conversa cu tine pururea; i pe aceast cale, da! (Cnd Iisus a adugat : i pe aceast cale... a fcut-o din pricina faptului c eu n-am neles n ce fel va face convorbirea cu mine, pe cale numai oral sau i n scris.) Vino.

    Srbtoarea Sf. Arhangheli - 29.9.93 Sf. Mihail mi-a dat acest mesaj:

    -Dumnezeu este Regele ntregului pmnt i al cerului, nimeni nu e ca El! El este salvarea voastr, tria voastr i pacea voastr. n nenorocirea voastr, El v va ntinde Mna ca s v ridice i s v salveze. Dumnezeu este Stpnul Cerurilor i al pmntului, i nimeni nu este ca El, nimeni nu se poate compara cu El.

    Zic vou: stai n trezvie, fiindc nimeni nu tie ziua cnd Stpnul vostru va veni la voi. Cel Atotputernic nu va mai lungi hotrrea Lui. Va veni la voi toi sub form de Stlp de Foc i lumina poporului Lui va fi ca un foc i Cel Unul Sfnt al vostru ca o Flacr arztoare care va mistui viclenia celui ru. (Aluzie la Purificare) Lumina Lui va ptrunde i va strpunge ntunericul i aceia care n-au putut s vad, vor vedea. El va nimici mndria lumii prezente. Rmia rmas va fi Avutul Lui; vor fi att de puini c pn i un copil ar fi n stare s-i numere, dac Cel Atotputernic nu aude un strigt de pocin de pe pmnt! Sentina Lui e dreapt. Rmi n Domnul, Vassula, i El i va da trie; te voi pzi.

    CAIETUL 68

    30.9.93

    -Doamne, Cel Sfnt i Credincios, nvturile Tale sntoase mi-au dat mie Lumin;

  • 25

    Tu eti Lumina lumii. Fiul Celui Prea nalt, Tu m-ai educat ca pe Aleii Ti,

    fr s am vreun merit. Fie Numele Tu binecuvntat!

    Unule Prea Sfnt, fii Cluzitorul vieii mele ca s pot astfel atinge desvrirea

    care Te bucur pe Tine.

    Condu-m, domnete peste mine i zidete mpria Ta n mine ca sufletul meu s devin astfel

    locaul desvrit al Dumnezeirii Tale i al Sfineniei Tale.

    Amin.

    -Ah! Cununa vieii va fi dat celor credincioi. Rmi n Mine i vei atinge desvrirea i viaa! Micoreaz-te nc i mai mult acum i ferete-te s te uii n stnga i n dreapta. Te voi nsoi pn la captul alergrii tale... Vassula, am renviat sufletul multora n timp ce duhul tu l cuta pe al Meu. (Semi-tcerea Lui fa de mine i Prezena Lui care mi-a scpat adesea pentru mai multe zile. Aceast semi-tcere i ascunderea Lui au fost pentru sufletul meu ngrozitor de chinuitoare.) Am tmduit i fcut miracole datorit grelelor tale ncercri. Mi-a fcut plcere s ofer Tatlui in acest chip ispirile tale i prin ispirea ta, i-am ctigat pe cei fr de Dumnezeu. Ah... draga Mea prieten, am nevoie de generozitatea ta ca s cur pe cei necurai cu preul a tot ce ai. Copila Mea, ai ctigat suflete dndu-Mi ceasurile tale cele mai plcute. (orele de meditaie i de dictare n Prezena Lui, ceasurile tovriei Lui) Vassula, Unitatea ntre frai nu va veni doar prin cuvinte, ci prin aciunea Duhului Sfnt. Te-am ndrumat s caui unitatea i s trieti unitatea pe care o doresc. Te-am ferit de a cdea n ispit pentru c vreau s fii exemplul viu a ceea ce va fi Unitatea. Cine se va uita la tine va vedea Unitatea conform planurilor Inimii Mele. Nu te lsa descurajat de aceia care nu pricep Planul Meu n tine. Darul pe care i l-am druit este mai presus de preul perlelor, mai presus de preul tuturor comorilor lumii, adunate toate laolalt! Ah, Vassula Mea, Eu, Dumnezeu, nu te voi mustra pentru unitatea pe care o trieti, ci voi mustra pe cei care te atac n misiunea ta. Atacurile lor asupra ta sunt ca o piatr aruncat n pupila Ochilor Mei ... Eu, Cel Prea nalt, te-am crescut ca s fii un model de unitate. Voi (Eu i cei care triesc unitatea ca mine) suntei prga Unitii. Griesc ie: ntinde mesajele Mele ct mai departe cu putin, n lung i-n lat. Adu-i aminte: Unitatea va veni prin umilin i iubire. Acum, pstreaz n inima ta cele ce am s-i spun: pentru a dobndi unitatea, am nevoie de ispiri ... -De la mine, Doamne?

    -De la tine i de la oricine e generos; nu sunt Eu oare prima ta Iubire? -Da, Tu eti, Iisuse. -Eu sunt Cel ce te va duce la mntuirea ta, aa c nu te teme de Mine. i voi da destul trie ca s nduri ncercrile care te intesc pentru a-i fura Pacea pe care i-am dat-o. Pacea Mea va rmne peste tine, ngerul Meu, i ca soarele care rsare deasupra mrii, Sfnta Mea Fa va fi revelat din cnd n cnd prin tine i asupra ta (De nenumrate ori, Iisus sau Binecuvntata noastr Maic m eclipseaz i oamenilor le apare Chipul Lor n locul chipului meu.) n timp ce-Mi pori interesele Mele. M voi manifesta i n acest fel ca insulele, munii i fiecare cmpie s cread c eti trimis de Cel Preanalt i c Eu Sunt este Autorul Adevratei Viei n Dumnezeu i c tu eti solul Meu i ca atare, ceea ce Eu i

  • 26

    griesc este ceea ce tu glsuieti. Cine te respinge, respinge Cuvintele Mele. Diavolul a pus deja n mintea acuzatorilor ti s te defimeze, dar las totul n Minile Mele. Slujete-Mi cu credincioie i iart-i pe acuzatorii ti ca Tatl i cu Mine s putem s mplinim Lucrarea Noastr n tine. Triete n sfinenie i du-i la mplinire lucrarea ta n pace. Eu, Iisus, te iubesc i te binecuvntez din Cer.

    6.10.93

    -Vassula, copila Mea, Eu, Yahve, i dau Pacea Mea. ine-i ochii aintii la Mine i vei tri. Uite, voieti tu s-i rennoieti legmintele de slujire i de credincioie fa de Mine? --Voiesc s mplinesc ceea ce trebuie s mplinesc, Yahve, Domnul meu. Voiesc s slujesc i s fiu credincioas Dumnezeului meu Yahve i Salvatorului. Vie mpria Ta i fac-se Voia Ta. -Mai voieti nc s te duci la cei la care te trimit i s fii Ecoul Meu? -Da, voiesc, atta vreme ct nu Te pierd din vedere pe Tine, Dumnezeul meu.

    -Sunt pururea cu tine... mpreun, Eu i tu vom umbla, mna ta strns n Mna Mea. Mai voieti s sdeti noi vie de vie i s le nfrumuseezi pe acelea care nu au fost ngrijite? --Voiesc, Abba, atta timp ct sditul este fcut de Mna Ta aezat peste mna mea ca s-o cluzeasc. Voiesc s nfrumuseez viile Tale atta vreme ct Razele calde ale Luminii Tale Dumnezeieti strlucesc peste ele. -Sunt naintea ta pentru a te cluzi, calc pe Urmele Mele. mi voi revela Sfnta Mea Fa i voi strluci peste voi toi. Voieti s-Mi adpi viile Mele? -Da, Doamne al meu, atta vreme ct apa vine din Izvoarele Tale.

    -Apa va ni (Aluzie la: oamenii -apa- care vor nvia spiritual) din Propriile Mele Izvoare, din Tronul Meu i al Mielului, i viile Mele vor rodi i frunzele lor nu se vor veteji n veac. (-Via de Vie reprezint poporul lui Dumnezeu; -Izvorul reprezint Sfntul Duh; -Fruunzele care nu se vor veteji reprezint; dumnezeirea i viaa venic.)Voi pzi noile Mele vii, Ochii Mei neprsindu-le n veac. Vor rsri muguri delicai i ramurile lor vor purta roade din belug pentru a stura fiecare gur nfometat. M voi ngriji de toate fpturile vii. Fiic, oare n-am grit c dintr-un rule Cuvntul Meu se va transforma ntr-un fluviu i c fluviul va ncepe s se reverse ca un torent i va crete i se va preschimba ntr-un ocean, un ocean de Iubire? (n 1986, n mesajele din 20.03.1987, 20.05.1987, 5.11.1987). Vezi tu cum prezicerile iniiale se adeveresc? N-am grit Eu oare c nelepciunea este nvtorul tu care te va instrui, i c nvturile Mele se vor revrsa precum prorociile? N-am spus (n 1986) c Eu, Dumnezeu, te voi forma i te voi duce n Adunrile Mele ca s mrturiseti pentru Mine, Cel Preanalt? N-am spus Eu, Vassula, fiica Mea, c pmntul va fi acoperit de Cuvntul Meu (Mesajele) precum ceaa? N-am spus Eu, copila Mea, c te voi purta peste valurile mrii i peste ntreg pmntul i peste fiecare seminie i neam s proclami Imnul Iubirii Mele (Mesajele) i s M slveti? Tresalt dar de bucurie n Mine! Vino i laud-M, copil. Vezi tu cum toate prezicerile Mele iniiale s-au adeverit? (Majoritatea prezicerilor au fost prezise n 1986)

    Tatl tu este Conductorul tu, Eu sunt Conductorul Cerurilor i al pmntului, Eu sunt Capul ntregii zidiri, uimitor de mare, nimeni i nimic nu M ntrece. Mie mi sunt de-ajuns. Vlstar? ... comoara Mea, nimeni nu poate egala slava Mea. Crezi tu c Eu pot s rstorn regi i regate dac acestea ar deveni o piedic n calea Imnului Meu de Iubire? (Mesajele) i-am fgduit toate aceste lucruri cu mult nainte de a se petrece i astzi, zic ie: Eu, Dumnezeu, i voi da Tria Mea i o memorie care s rein toate nvturile pe care le-ai auzit de la nelepciune. Cu toate c acuzaii violente se vor abate asupra ta ca grindina, nu te teme, te voi strnge i mai tare la Inima Mea i te voi ocroti. Satana a luat asupra lui s-i

  • 27

    poarte rzboi i tu ai devenit inta lui de cpetenie, hotrt fiind s te opreasc de a mai proroci. Nu-i fie team de ameninrile lui, Eu te voi ajuta, te voi ajuta, aa c prinde inim! Vei trece pe lng neatins i ocrile pe care le arunc asupra ta, folosindu-se de oameni, nu vor face dect s te ntreasc. Voi lucra miracole neateptate n Adunrile Mele pentru a le aduce aminte copiilor Mei c Eu Sunt, Tatl, pe care L-au uitat, nu i-a uitat niciodat. Le voi aminti c Prezena Mea salveaz i c Duhul Meu Sfnt, pe care ei L-au uitat, le d odihn. Voi aduce aminte copiilor Mei c Mila Mea nu trece pe lng nesimitoare, cci Eu sunt Tat pentru ei. Voi face ca inima lor s cnte pentru Mine i-i vor da seama c n afara Sanctuarului Meu masa lor e goal. Vor nelege c n afara Sanctuarului Meu se vor stinge de dureri i greuti, n afara braelor Mele vor ntmpina Nimicirea i Moartea. Generaia voastr are privilegiul de a auzi Glasul Meu. Am deschis Gura Mea s vorbesc i s instruiesc pe cei nenvai. Sunt hotrt s v dau Pacea Mea i s v salvez, sunt hotrt s se tie c Eu sunt Tatl i voi smna Mea.

    Astzi, vlstarii mslinului sunt mldioi i frunzele apar. Tot nu recunoatei Timpurile? Cum se face c att de muli dintre voi nu pot s citeasc i s neleag Scripturile? Cum se face c majoritatea dintre voi v-ai pierdut priceperea? N-am zis Eu oare: vegheai? Copiii Mei, astzi mpria Mea v este oferit, nu trecei pe lng Ea fr mcar s luai seama, nici nu lsai ca mpria Mea s treac pe lng voi. Nu trecei cu vederea Iubirea Mea. Vino, sunt pururea cu tine.

    11.10.93

    -Vassula Inimii Mele Sfinte, scrie:

    Sunt prezent i lng tine. i voi spune toate lucrurile pe care voiesc s le scrii. ngduie-Mi s-i folosesc mna, porumbia Mea. Fiic din Egipt, fii ca un torent de plin cu Mesajul Meu, revars-te peste ri, orae i locuitori, strig i nimeni nu te va face s taci; nainteaz cu Binecuvntarea Mea, fiic. Nimicete viperele i nprcile, (viperele i nprcile sunt analoage cu nvturile mincinoase, cu rstlmcirile) te voi lsa s scapi cu via de otrava lor. Te voi veghea ca o mam care vegheaz asupra pruncului ei. Vorbete! i nu te teme de nimeni. Spune-le c Prinul Pcii, acest Dumnezeu nconjurat de heruvimi, i-a lsat coroana i vemintele regeti pentru a patrula lumea descul i mbrcat n sac (Ap.11:3) spre a-i manifesta jalea Lui. Precum M-am purtat cu tine cu blndee i i-am acordat un loc n Inima Mea, tot aa M voi purta i cu restul copiilor Mei; din pgni ridica-voi preoi levitici credincioi i voi sfri cltoria lor cu ei. Curaj, fiic! Binecuvntai sunt cei care M iubesc, cerul este casa lor; binecuvntai cei care se bucur la auzul Pailor Mei, ei se vor bucura ntru Mine. Cum i-am rennoit ie viaa, fiic, tot aa rennoi-voi pe toi aceia care vor chema sincer Numele Meu. -O, Dumnezeule, Tu nsui m-ai ales din pmntul uitrii pentru a fi crainica ta. Chematu-m-ai pe nume la slujrea ta. Iat-m, Doamne, Educatorule i Bunule Stpn, Sfnt nsoitor, Aprtor i Sfetnic. Ah, Doamne, Tainele Tale nu le-ai ascuns, i nici Planurile tale de la faa mea; lsatu-i-ai Slava i Coroana de-o parte i te-ai cobort din Cer pentru a vizita din Iubire nevrednicul meu suflet. Nu, Tu nu-i dispreuieti pe cei miei, nici pe cei srmani n nemernicia i srcia lor, ci vii de bun voie n ajutorul lor. M cluzeti zilnic s mrturisesc Slava Ta i ca o Tor care lumineaz calea, Prezena Ta m ferete de a cdea. La Banchetul Tu m invii n fiecare zi a vieii mele spre a-mi spla sufletul cu Man Cereasc. Srmana mea inim Tu ai altoit-o pe Inima Ta Sfnt; acolo Tu mi nviezi sufletul meu spre a-i cnta Credincioie. Tu mi faci duhul s tresalte de bucurie s proclame fr team naiunilor Cuvntul Tu. Cu Mna Ta Dreapt strns peste a mea, sdeti, zideti: