Teza diagnostica economica
83
Capitolul I. Conceptul de proces de producţie în întreprinderile industriale 1. Noţiunea şi structura procesului de producţie Întrprinderile productive îşi realizează funcţiunea de producţie prin desfăşurarea în bune condiţii a procesului de producţie. Procesul de producţie contribuie atât la obţinerea diferitelor produse, lucrări şi servicii, cât şi la crearea unui ansamblu de relaţii de producţie între persoane ce concură la realizarea acestuia. Conceptul de proces de producţie poate fi definit prin totalitatea acţiunilor conştiente ale angajaţilor unei întreprinderi, îndreptate cu ajutorul diferitelor maşini, utilaje sau instalaţii asupra materiilor prime, materialelor sau a altor componente în scopul transformării lor în produse, lucrări sau servicii cu anumită valoare de piaţă.
description
diagnostica economica
Transcript of Teza diagnostica economica
Capitolul I. Conceptul de proces de producţie în întreprinderile industriale
1. Noţiunea şi structura procesului de producţie
Întrprinderile productive îşi realizează funcţiunea de producţie prin
desfăşurarea în bune condiţii a procesului de producţie.
Procesul de producţie contribuie atât la obţinerea diferitelor produse,
lucrări şi servicii, cât şi la crearea unui ansamblu de relaţii de producţie între
persoane ce concură la realizarea acestuia.
Conceptul de proces de producţie poate fi definit prin totalitatea
acţiunilor conştiente ale angajaţilor unei întreprinderi, îndreptate cu ajutorul
diferitelor maşini, utilaje sau instalaţii asupra materiilor prime, materialelor
sau a altor componente în scopul transformării lor în produse, lucrări sau
servicii cu anumită valoare de piaţă.
În cadrul unui proces de producţie componenta principală o constituie
procesele de muncă iar în anumite ramuri industriale la acestea se adaugă şi
anumite procese industriale. Ţinând seama de aceste componente, conceptul
de proces de producţie mai poate fi definit prin totalitatea proceselor de
muncă şi a proceselor naturale ce concură la obţinerea produselor sau la
execuţia diferitelor lucrări sau servicii.
Procesul de producţie poate fi abordat şi sub raport cibernetic, ca un
proces destinat să transforme un set de elemente denumite ieşiri.
Abordat din acest punct de vedere, procesul de producţie poate fi
definit prin trei componente:
- intrări
- ieşiri
- realizarea procesului de producţie.
Componenta principală a procesului de muncă poate fi definit prin
acţiunea muncitorilor cu ajutorul uneltelor de muncă asupra diferitelor
materii prime, materiale sau alte componente în vederea transformării lor în
bunuri economice.
Criterii de clasificare a elementelor componente ale procesului
de producţie
Componentele procesului de producţie pot fi clasificate după mai
multe criterii:
- în raport cu modul în care participă la executarea diferitelor produse,
lucrări sau servicii în procesul de muncă ce constituie principala
componentă a unui proces de producţie sunt:
a) procesele de muncă de bază prin care se înţeleg acele procese care
au ca scop transformarea diferitelor materii prime şi materiale în
produse, lucrări sau servicii care constituie obiectul activităţii de
bază a întreprinderii;
b) procesele auxiliare sunt acelea care prin realizarea lor asigură
obţinerea unor produse sau lucrări care nu constituie obiectul
activităţii de bază a întreprinderii, dar care asigură şi condiţionează
buna desfăşurare a proceselor de muncă de bază;
c) procesele de muncă de servire au ca scop executarea unor servicii
productive care nu constituie obiectul activităţii de bază sau
activităţii auxiliare dar care prin realizarea lor condiţionează buna
desfăşurare atât a activităţii de bază, cât şi a celor auxiliare.
- procesele de producţie se mai pot clasifica şi în raport cu modul este
execuţie, după care sunt:
a) procese manuale
b) procese manual mecanice
c) procese de aparatură.
- în raport cu modul de obţinere a produselor finite din materii prime:
a) procese de muncă directe – atunci când produsul finit se obţine ca
urmare a efectuări unor operaţii succesive asupra aceleeaşi materii
prime;
b) procese sintetice – atunci când produsul finit se obţine din mai
multe feluri de materii prime după prelucrări succesive;
c) procese analitice când dintr-un singur fel de materii prime se
obţine o gamă largă de produse.
- în raport cu natura tehnologică a operaţiilor efectuate:
a) procese chimice,
b) procese de schimbare a configuraţiei sau formei,
c) procese de ansamblu,
d) procese de transport.
- în raport cu natura activităţii desfăşurate:
a) procese de producţie propriu-zise formate din diferite operaţii
tehnologice,
b) procese de depozitare sau magazinaj,
c) procese de transport.
Diferitele procese şi operaţii elementare se reunesc într-un anumit
mod formând un flux de producţie specific fabricării diferitelor produse sau
executării diferitelor lucrări sau servicii.
Producţia, văzută ca rezultat al realizării procesului de
producţie
Conceptul de producţie are o accepţiune complexă, ceea ce necesită o
abordare după diferite criterii:
a) după natura producţiei se deosebesc:
- întreprinderi care furnizează servicii,
- întreprinderi care îşi realizează producţia prin montaj,
- întreprinderi care fabrică produse prin transformarea materiilor
prime şi a materialelor.
În prima categorie intră prestările de servicii sau prestările de ordin
intelectual care nu se concretizează într-un produs material.
În a doua categorie intră acele întreprinderi care efectuează numai
operaţiuni de montaj pe baza pieselor sau a diferitelor componente pe care le
achiziţionează de la alte întreprinderi.
În a treia categorie intră întreprinderile care obţin produse prin
transformarea materiilor prime şi a materialelor cu ajutorul unor utilaje sau
instalaţii.
b) Sub raportul continuităţii desfăşurării lor, procesele de producţie se
pot clasifica:
- procese de producţie discontinue, adică procese de producţie
neliniare, ce se caracterizează prin aceea că produsele se obţin prin
prelucrări succesive la diferite locuri de muncă grupate în ateliere
sau secţii de producţie, iar producţia discontinuă este o producţie
fabricată pe laturi de unicat şi producţie de masă;
- procese de producţie continue, a căror producţie este de tip liniar şi
se caracterizează prin faptul că procesul de prelucrare a materiilor
prime şi materialelor nu se întrerupe între două locuri de muncă
consecutive şi necesită stocaje intermediare între posturi.
Producţia de tip continuu se realizează pe linii tehnologice sau de
fabricaţie caracterizate printr-o viteză regulată de transformare şi de transfer
şi cu aprovizionare continuă.
c) După tipurile de fabricaţie care definesc relaţiile întreprindere-
client:
- fabricaţia pe comandă ce se caracterizează prin faptul că produsul
nu se execută decât după primirea unei comenzi ferme care
stabileşte felul produsului, cantitatea, calitatea şi termenele de
execuţie;
- fabricaţia pe stoc, ce se caracterizează prin faptul că produsele se
execută fără a se cunoaşte cumpărătorii, produsele putând fi
comandate imediat de clienţi;
- fabricarea mixtă reprezintă o variantă a producţiei la comandă,
întreprinderea executând pe stoc piese sau subansamble ce se vor
monta în mod operativ la comanda beneficiarilor.
Tipurile de producţie, concept, criterii de clasificare,
caracteristici
Conducerea şi organizarea activităţii de producţie din cadrul
întreprinderii se află într-o dependenţă directă faţă de tipul producţiei.
Prin tip de producţie se înţelege o stare organizatorică şi funcţională
a întreprinderii, determinată de nomenclatura produselor fabricate, volumul
producţiei executate pe fiecare poziţie din nomenclatură, gradul de
specializare a întreprinderii, secţiilor şi locurilor de muncă, modul de
deplasare a diferitelor materii prime, materiale, semifabricate de la un loc de
muncă la altul.
În practică se disting 3 tipuri de producţie:
- tipul de producţie în serie,
- tipul de producţie în masă,
- tipul de producţie individual.
Tipul de producţie preponderent ce caracterizează o întreprindere
impune metodele şi tehnicile de organizare a producţiei de bază auxiliare şi
de servire precum şi modul de pregătire a fabricaţiei noilor produse de
evidenţăşi control a activităţii productive.
Tipul de producţie în masă este caracteristic întreprinderilor care
fabrică o gamă redusă de tipuri de produse iar fiecare tip de produs se
execută în cantităţi foarte mari, adică în masă.
În condiţiile acestui tip de producţie are loc o specializare a
întreprinderii în ansamblu sau pe secţii şi ateliere până la nivelul locurilor de
muncă.
La acest tip de producţie deplasarea produselor de la un loc de muncă
la altul se face în mod continuu, de regulă bucată cu bucată, folosindu-se în
acest scop mijloace de transport în cea mai mare parte mecanizate şi
automatizate.
Prin caracteristicile sale, tipul de producţie în masă creează condiţii
pentru automatizarea producţiei şi organizarea ei sub formă de linii
tehnologice în flux.
Tipul de producţie în serie caracterizează întreprinderile care fabrică o
gamă mai largă de produse în cantităţi mari, mijlocii sau mici.
În raport cu nomenclatura produselor fabricate şi mărimea seriilor de
fabricaţie precum şi gradul de specializare a secţiilor, atelierelor şi a
locurilor de muncă, acesta poate fi mai accentuat sau mai redus, iar
deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se face în catităţi egale
cu mărimea lotului de transport.
Pentru deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se folosesc
mijloace de transport cu mers continuu, în cazul seriilor mari şi cu mers
discontinuu în cazul unor serii mici de fabricaţie.
La întreprinderile caracterizate prin tipul de producţie în serie
amplasarea diferitelor maşini şi utilaje se face pe grupe omogene sau pe linii
de producţie în flux.
Tipul de producţie individual
Întraprinderile caracterizate prin acest tip de producţie execută o gamă
foarte largă de produse, fiecare fel de produs fiind unicat sau executându-se
îăn cantităţi foarte reduse.
În cantitatea tipului de produse individuale, diferitele secţii, ateliere şi
locuri de muncă sunt organizate după principiul tehnologic, folosind maşini,
utilaje şi forţă de muncă cu caracter universal pentru a fi adaptate rapid la
execuţia unei varietăţi de feluri de produse în condiţii de eficienţă
economică.
O altă caracteristică a acestui tip de producţie o constituie faptul că
produsele sau piesele se deplasează de la un loc de muncă la altul bucată cu
bucată sau în loturi mici, folosindu-se pentru deplasare mijloace de transport
cu mers discontinuu.
Datorită caracterului de unicat al produselor sau agamei largi de
produse, pregătirea tehnică a fabricaţiei nu este la fel de detaliată ca la tipul
producţiei în masă.
Metode de organizare a producţiei de bază
Pornind de la marea diversitate a întreprinderilor care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul economiei naţionale, se pot stabili anumite metode şi
tehnici specifice de organizare a acestora pe grupe de întreprinderi, avându-
se în vedere anumite criterii comune.
Asupra metodelor de organizare a producţiei de bază are influenţă
gradul de transformare a produselor finite, precum şi gradul de complexitate
a operaţiilor procesului tehnologic.
Primul tip de organizare a producţiei de bază este organizarea
producţiei în flux pe linii de fabricaţie – specifică întreprinderilor care
fabrică o gamă redusă de feluri de produse în masă sau în serie mare.
În aceste cazrui organizarea producţiei în flux se caracterizează în
metode şi tehnici specifice cum sunt: organizarea pe linii tehnologice pe
bandă, pe linii automate de producţie şi ajungându-se în cadrul unor forme
agregate superioare la organizarea pe ateliere, secţii sau a întreprinderii în
ansamblu cu producţia în flux în condiţiile unui grad înalt de mecanizare şi
automatizare.
Organizarea producţiei în flux se caracterizează prin:
- divizarea procesului tehnologic pe operaţii egale sau multiple sub
raportul volumului de muncă şi precizarea celei mai raţionale
succesiuni a executării lor,
- repartizarea excutării unei operaţii sau a unui grup restrâns de
operaţii pe un anumit loc de muncă,
- amplasarea locurilor de muncă în ordinea impusă de succesiunea
executării operaţiilor tehnologice,
- trecerea diferitelor materii prime, piese şi semifabricate de la un
loc de muncă la altul în mod continuu sau discontinuu cu ritm
reglementat sau liber în raport cu gradul de sincronizare a
executării operaţiilor tehnologice;
- executarea în mod concomitent a operaţiilor la toate locurile de
muncă în cadrul liniei de producţie în flux,
- deplasarea materialelor, a pieselor, semifabricatelor sau produselor
de la un loc de muncă la altul prin mijloacele de transport adecvate,
- executarea în cadrul formei de organizare a producţiei în flux a
unui fel de produs sau piesă sau a mai multor produse
asemănătoare din punct de vedere constructiv, tehnologic şi al
materiilor prime utilizate.
În concluzie, se poate spune că organizarea producţiei în flux se poate
defini ca acea formă de organizare a producţiei caracterizată prin
specializarea locurilor de muncă în executarea anumitor operaţii, necesitate
de fabricare a unui produs, a unor piesesau unui grup de produse sau piese
asemănătoare prin amplasarea locurilor de muncă în ordinea impusă de
succesiunea executării operaţiilor şi prin deplasarea produselor sau pieselor
de la un loc de muncă la altul, cu mijloace adecvate de transport, iar întregul
proces de producţie desfăşurându-se sincronizat pe baza unui unic de
funcţionare stabilit anterior.
Caracteristicile organizării fabricării produselor după
metoda producţiei individuale şi de serie mică
În cadrul agenţilor economici există o serie de unităţi economice care
execută o gamă largă de produse în loturi foarte mici sau unicate.
Această situaţie impune adoptarea unui astfel de sistem şi metode de
organizare a producţiei de bază care să corespundă cel mai bine realizării de
produse unicat sau în serii mici.
Principalele caracteristici ale acestui mod de organizare sunt:
- organizarea unităţilor de producţie după principiul tehnologic
Conform acestei metode de organizare unităţile de producţie se
creează pentru efectuarea anumitor stadii ale procesului tehnologic, iar
amplasarea unităţilor şi a utilajelor din cadrul lor se face pe grupe omogene
de maşini.
În acest caz dotarea locurilor de muncă se face cu maşini universale
care să permită efectuarea tuturor operaţiunilor tehnologice la o mare
varietate de produse.
- trecerea de la o operaţie la alta a produsului are loc bucată cu
bucată
În acest caz există întreprinderi foarte mari în procesul de producţie,
ceea ce determină cicluri lungi de fabricaţie şi stocuri mari de producţie
neterminată.
- pentru fabricarea produselor se elaborează o tehnologie în care se
vor stabili următoarele aspecte:
a) felul şi succesiunea operaţiunilor ce vor fi executate,
b) grupele de utilaje pe care vor fi executate operaţiile,
c) felul SDV-urilor ce vor fi utilizate.
Această tehnologie urmează a se definitiva pentru feicare loc de
muncă.
- pentru proiectarea tehnologiei de fabricaţie se folosesc normative
grupate, evidenţiindu-se elaborarea de tehnologii detaliate care ar necesita
o mare perioadă de timp şi costuri ridicate.
Tendinţele actuale şi de perspectivă în organizarea
producţiei
În cadrul sistemelor avansate de producţie, sistemul de fabricaţie îşi
schimbă modul de a răspunde unor sarcini diverse de fabricaţie în condiţiile
de eficienţă şi competitivitate.
Sistemul flexibil de fabricaţie reprezintă un răspuns dat unor cerinţe
specifice dar nu constituie o soluţie universală aplicabilă în orice condiţii.
Sistemele de fabricaţie actuale reprezintă rezultatul unei evoluţii de
peste 100 ani şi constituie un mod de răspuns la modificările apărute în
mediul economic în care activează.
Un sistem flexibil de fabricaţie este un sistem de producţie capabil să
se adapteze la sarcini de producţie diferite atât sub raportul formei şi
dimensiunilor cât şi al procesului tehnologic care trebuie realizat.
Se consideră că un sistem flexibil de fabricaţie trebuie să aibă
următoarele caracteristici:
1- integrabilitate,
2- adecvare,
3- adaptabilitate,
4- dinamism structural.
În practică nu poate fi vorba de caracteristici absolute şi doar de
anumite grade de integrabilitate sau dinamism structural, deoarece nu pot fi
atinse simulat toate aceste caracteristici.
Practica a evidenţiat trei stadii ale sistemelor flexibile de fabricaţie
care diferă prin complexitate şi arie de cuprindere astfel:
1. Unitatea flexibilă de prelucrare
Aceasta reprezintă de regulă o maşină complexă, echipată cu o
magazie multifuncţională, un amnipulator automat care poate funcţiona în
regim automat.
2. Celula flexibilă de fabricaţie
Aceasta este constituită din două sau mai multe unităţi flexibile de
prelucrare dotate cu maşini controlate direct prin calculator.
3. Sistemul flexibil de fabricaţie
Cuprinde mai multe celule de fabricaţie conectate prin sisteme
automate de transport, iar întreg sistemul se află sub controlul direct al unui
calculator care dirijează şi sistemului de depozitare, echipamentele de
măsurare automată şi testare şi o coordonare totală a subsistemelor
economice prin intermediul calculatorului electronic.
Faţă de sistemele rigide de fabricaţie, cele flexibile prezintă
următoarele avantaje:
- capacitate mare de adaptare la modificările survenite prin
schimbarea pieselor de prelucrat având loc modificarea
programelor de calculator şi nu schimbarea utilajelor;
- posibilitatea de a prelucra semifabricate în ordine aleatoare;
- autonomie funcţională pentru trei schimburi fără intervenţia directă
a operatorului uman;
- utilizarea intensivă a maşinilor cu comandă numerică, a roboţilor şi
a sistemelor automate de transport şi control;
- posibilitatea de evoluţie şi perfectabilitate treptată în funcţie de
necesităţile de producţie.
Dezvoltarea sistemelor flexibile de fabricaţie precum şi introducerea
robotizării constituie direcţii noi de organizare, inducând efecte importante
asupra tuturor subsistemelor de producţie.
În introducerea noilor tehnologii robotizate cea mai mare importanţă o
au activităţile de pregătire organizatorică.
S-a constatat că în multe cazuri fondul de timp al tehnologiilor
robotizate este folosit în proporţie de numai 50-55%.
Această situaţie nu se datorează unor erori tehnologice privind
construcţia sau modul de operare al calculatorului, ci unei incorecte
organizări şi conduceri ale unităţilor de producţie.
Aceasta înseamnă că pericolul modificărilor tehnologice nu constă în
efectul acestora asupra omului, ci mai curând în imposibilitatea acestora de a
la recunoaşte şi deci de a-i sesiza şi influenţa efectele.
Introducerea robotizării modifică situaţia financiară a unităţii
industriale
mărindu-i volumul de mijloace fixe, îmbunătăţind condiţiile de producţie,
ceea ce va duce la producerea anumitor perturbaţii şi la creşterea fiabilităţii
sistemelor operative, de execuţie şi de conducere.
Gestiunea producţiei
Reprezintă un concept complex care cuprinde ansamblul activităţilor
efectuate de o întreprindere din momentul identificării unei cerinţe de piaţă
până în momentul distribuirii către beneficiari a bunurilor solicitate.
În mod practic, pentru a putea identifica activităţile implicate în
gestiunea producţiei este necesar să se pornească de la ciclul complet de
activităţi realizate de întreprindere pentru fabricaţia unui produs sau
executarea unei lucrări.
Într-o întreprindere industrială ciclul activităţilor legate de gestiunea
producţiei este format dintr-un ciclu de comercializare şi un ciclu de
producţie, producţia aflându-se practic la interferenţa acestora.
Gestiunea producţiei reprezintă o activitate complexă pentru
desfăşurarea căreia se utilizează o serie de metode:
1. Programarea liniară folosită în optimizarea alocării resurselor
Programarea liniară ţine cont de două elemente: obiective şi restricţii.
Programarea liniară poate fi folosită în gestiunea producţiei pentru
rezolvarea unor probleme:
- de repartizare a producţiei pe diferite maşini în condiţiile
maximizării profitului,
- privind transportul produselor între locurile de muncă şi între
acestea şi punctele de distribuţie,
- de determinare a cantităţilor din diverse bunuri ce trebuie produse.
2. Metoda PERT
Se aplică în cazul producţiei de unicate complexe şi de mare
importanţă, la care operaţiile succesive trebuie realizate prin respectarea
restricţiilor de prioritate şi de termene.
3. Metoda “Just in time”
Aceasta este considerată de specialişti ca o condiţie importantă pentru
obţinerea unei organizări superiorare a producţiei, iar aplicarea ei contribuie
la reducerea costurilor de producţie aferente stocurilor de materii prime,
materiale, piese şi subansambluri.
Politici de producţie
O întreprindere productivă, pe baza strategiei alese, poate adopta
politic de producţie diferite, ţinând seama de obiectivele economice stabilite
de resursele de care dispune şi de piaţa potenţială.
De regulă se pot deosebi două politici importante:
- întreprinderea se organizează pentru a executa anumite produse sau
lucrări prin folosirea propriilor unităţi de producţie grupate în
aceeaşi incintă sau dispersate teritorial,
- întreprinderea execută în totalitate sau parţial produse folosind
componente realizate de alte întreprinderi.
În primul tip de politică, întreprinderea execută politica sa iar unităţile
de producţie, ca şi conducerea administrativă, sunt grupate într-un singur
loc.
Pe măsura dezvoltării pe baza efectuării de noi investiţii se poate
adopta o politică de descentralizare a producţiei prin crearea de noi unităţi de
producţie.
O astfel de politică de producţie ridică probleme noi privind
achiziţionarea de terenuri, construirea de noi clădiri, atragerea sau formarea
de forţă de muncă.
A doua politică de producţie este aceea de a executa produse sau
lucrări apelând în totalitate sau parţial la componentele executate de alte
întreprinderi care devin astfel subfurnizori.
Tipurile de politică de producţie bazată pe subfurnizori este acela care
se desfăşoară în situaţia în care o întreprindere, numită cea care dă dispoziţie
de producţie, încredinţează execuţia unor lucrări care concură la realizarea
obiectelor de fabricaţie unei alte întreprinderi şi este denumită subfurnizor.
Facem precizarea că politica de producţie bazată pe furnizori este cu
totul altceva decât furnizarea de către o întreprindere de produse, lucrări sau
servicii altei întreprinderi şi deci care intră în conceptul de aprovizionare
tehnico-materială.
Politica de producţie cu subfurnizori presupune existenţa unor legături
speciale între cel ce dă dispoziţie de producţie şi subfurnizori, respectiv de la
darea comenzilor până la efectuarea controlului privind modul de execuţie al
diferitelor componente.
Politica de producţie cu subfurnizori este motivată economic, juridic,
strategic atunci când nu are fonduri suficiente pentru dezvoltare sau atunci
când subfurnizorii produc componente la preţuri mai reduse sau de o calitate
mai bună, în comparaţie cu cele produse în unităţile proprii sau atunci când
ei sunt specializaţi în execuţia anumitor lucrări.
Sub raport juridic, o întreprindere apelează la subfurnizori atunci când
posibilităţile sale de dezvoltare sunt limitate datorită existenţei unei legi
antitrust, iar sunb raport strategic – când există riscul în crearea de noi
capacităţi proprii sau când întreprinderea urmăreşte ca în timp subfurnizorii
să îi devină filiale.
În afara celor două politici prezentate anterior, pe plan economic
există şi o politică de producţie care presupune realizarea unei largi
cooperări între întreprinderi.
Cooperarea între întreprinderi reprezintă procesul economic prin care
se stabilesc legături strânse de producţie între întreprinderi care concură la
fabricarea diferitelor produse.
Cooperarea poate fi:
- pe produse, atunci când anumite întreprinderi, denumite conexe,
livrează unele produse finite;
- pe piese;
- tehnologică – atunci când o întreprindere, folosind excedentul de
capacitate de care dispune, efectuează prelucrări tehnologice
pentru alte întreprinderi.
2. CICLUL DE PRODUCŢIE – NOŢIUNE, STRUCTURĂ
Ciclul de producţie reprezintă succesiunea operaţiilor tehnologice şi a activităţilor ce compun procesul de producţie prin care trec obiectele muncii în mod organizat pentru a putea fi transformate în produse finite.
Caracteristica esenţială a ciclului de producţie este durata acestuia, adică intervalul de timp dintre momentul începerii prelucrării materiei prime la prima operaţie a procesului tehnologic până la sfârşitul terminării ultimei operaţii sau activităţi a procesului de fabricaţie, reprezentând momentul obţinerii şi predării la magazie a produsului finit.
Durata ciclului de producţie se poate exprima în ore, zile de lucru efectiv necesare şi zile calendaristice.
Durata ciclului de producţie constituie un parametru esenţial folosit în gestiunea producţiei, la programarea în timp a executării sarcinilor de fabricaţie, servind, cel puţin, la următoarele operaţii:
- elaborarea programelor de producţie ale firmei şi secţiilor;- construirea graficelor calendaristice coordonatoare pe produs;- determinarea termenelor de începere şi de terminare a operaţiilor;- calculul stocurilor de producţie neterminată;- stabilirea necesarului de mijloace circulante şi a rotaţiei acestora;- determinarea decalajelor dintre stadiile de fabricaţie;
- caracterizarea nivelului de organizare a producţiei prin analiza mărimii diferitelor sale componente.
Mărimea duratei ciclului de producţie şi structura acestuia caracterizează gradul de continuitate a procesului de producţie, modul de folosire a mijloacelor fixe, a suprafeţelor de producţie şi a mijloacelor circulante.
Datorită acestui fapt, durata ciclului de producţie influenţează pozitiv sau negativ, în funcţie de mărimea sa, unii din cei mai importanţi indicatori de eficienţă ai activităţii întreprinderii, cum sunt: productivitatea muncii, viteza de rotaţie a mijloacelor circulante, volumul imobilizărilor de mijloace circulante în producţia neterminată, folosirea raţională a mijloacelor de producţie şi a mâinii de lucru şi, ca urmare a acestor influenţe, costul de producţie, rentabilitatea şi profitabilitatea firmei.
Durata ciclului de producţie este influenţată de următorii factori:∙ mărimea consumului de manoperă necesar efectuării operaţiilor tehnologice şi al altor activităţi ce compun procesul de producţie;∙ numărul de obiecte ale muncii ce se lansează simultan în fabricaţie (mărimea lotului de fabricaţie);∙ metodele de îmbinare în timp şi spaţiu a operaţiilor tehnologice;∙ numărul şi durata întreruperilor în procesul de producţie.Componenţa ciclului de producţie şi ponderea fiecărei componente în durata totală a acestuia reprezintă structura ciclului de producţie, care este prezentată în fig.4.1.
Ciclul de producţie este format din două părţi principale:∙ perioada de fabricaţie (timpul de lucru);∙ timpul de întreruperi.
Ţinând seama de aceste componente, se poate scrie următoarea relaţie generală de calcul pentru durata ciclului de producţie:
Dcp=∑ t teh+∑ t pî+∑ t pn+∑ t ct+∑ t tr+∑ tio+∑ t is
unde: Dcp - reprezintă durata ciclului de producţie;∑ t teh - suma timpilor pentru efectuarea operaţiilor
tehnologice;∑ t pî - suma timpilor de pregătire – încheiere;∑ t pn - suma timpilor pentru efectuarea proceselor naturale;∑ t ct - suma timpilor pentru efectuarea operaţiilor de control tehnic;∑ t tr - suma timpurilor pentru efectuarea operaţiilor de
transport ;∑ t io - suma timpilor de întreruperi interoperaţionale;∑ t in - suma timpilor de întreruperi interschimburi.
Ţinând cont de faptul că unele dintre aceste componente se pot desfăşura în paralel, durata ciclului de producţie va fi mai redusă decât aceea care ar rezulta dintr-o simplă însumare.
A) Timpul de lucru (Tl) este componenta principală a duratei ciclului de producţie, reprezentând perioada în care au loc transformări dimensionale, de greutate sau de compoziţie şi de structură ale caracteristicilor sau ale proprietăţilor fizice sau fizico-chimice ale obiectelor supuse prelucrării.
Timpul de lucru cuprinde trei componente:
Tl = tct +tpn +ta
Durata ciclului operativ sau tehnologic (tct) constituie componenta principală a timpului de lucru, fiind compusă din timpul corespunzător operaţiilor tehnologice(tteh) şi timpul aferent lucrărilor de pregătire – încheiere (tpî), adică:
Tct = tteh+ tpî
Durata operaţiilor tehnologice sau timpul tehnologic (tteh), care poate fi mecanic, manual-mecanic sau manual, include timpul în care au loc modificări calitative, fizice şi chimice, modificări ale proprietăţilor mecanice şi structurii materiilor prime şi materialelor supuse prelucrării. Aceste modificări se produc sub acţiunea unor legi fizice, chimice şi biologice bine determinate.
Timpul de pregătire şi încheiere (tpî) este un timp global (aferent unui lot
de produse sau unui produs unicat) sau un timp unitar pentru o operaţie sau o fază a procesului tehnologic. Dacă este un timp global, acest timp se consumă pentru întregul lot de piese sau produse, exprimându-se în minute sau ore pe lot. Dacă este un timp unitar aferent unei operaţii se exprimă în minute sau ore pe bucată la operaţia respectivă.
Timpul aferent proceselor naturale (tpn) include durata activităţilor în care au loc aceleaşi modificări ca şi în timpul tehnologic, numai că aceste transformări au loc sub acţiunea factorilor naturali (vânt, căldura soarelui, apă). Ca procese naturale se remarcă: uscarea pieselor în aer liber după vopsire, răcirea pieselor după tratamentul tehnic în cuptoare de călire, topirea fibrelor liberiene în bazine cu apă naturală etc.
Necesitatea intensificării desfăşurării proceselor de producţie, ca urmare a promovării introducerii tehnicii noi, fac ca tot mai multe procese naturale să fie realizate în mod artificial sub conducerea şi supravegherea atentă a omului.
Timpul aferent activităţilor auxiliare (ta) este compus din timpul pentru transportul intern în cadrul secţiilor şi între secţii (ttr) şi din timpul corespunzător operaţiilor de control de calitate (tct), adică:
ta = ttr + tct
B) Timpul de întreruperi (Tî) este compus din perioadele de timp în care obiectele de prelucrat nu sunt supuse unor transformări fizice şi chimice, deşi ele se află în secţiile şi atelierele de producţie.
Aşa cum rezultă din fig.4.1 timpul de întreruperi (Tî) cuprinde, în primul rând, două mari categorii de timp:întreruperi în cadrul schimbului sau interoperaţii (tio) şi întreruperi interschimburi(tis), adică:
Tî = tio + tis
CICLUL DE PRODUCŢIE
Perioada de fabricaţie (Timp de lucru) Timp de întreruperi (T î)(Tl)
Ciclul operativ(tct) Procese naturale Operaţii auxiliare Întreruperi Întreruperi (tpn) (ta) interoperaţii interschimburi
(tio) (tis)
Operaţii Lucrări de C.T.C Transporttehnologice pregătire-încheiere (tct) (ttr) (tteh) (tpî) Întreruperi Întreruperi Întreruperi Întreruperi de Întreruperi de de zile pentru de lot aşteptare completare întregi odihnă şi (t îl) eliberare (tîc) (tîzî) masă locuri de muncă Întreruperi (t îom) (taşt) datorate schimburilor nelucrătoare
Fig.4.1 Structura ciclului de producţie (t îsn)
O asemenea diviziune a timpului de întreruperi în aceste două categorii se impune datorită necesităţii ca durata ciclului de producţie să fie exprimată atât în unităţi de timp de lucru (ore, schimburi, zile lucrătoare), cât şi în unităţi de timp calendaristic (zile calendaristice, săptămâni, luni, ani).
a) Timpul de întreruperi interoperaţii (tio) se compune, la rândul lui, din următoarele componente: întreruperi de lot (til), întreruperi de aşteptare (taşt), întreruperi de completare (tic), adică:
tio = tîl + taşt + tîc
Întreruperile de lot (tîl) sunt caracteristice în special producţiei de serie şi ele sunt determinate de faptul că fiecare obiect de prelucrat nu trece la operaţia următoare imediat ce s-a terminat prelucrarea la operaţia anterioară. Transmiterea are loc odată cu întregul lot lansat în fabricaţie sau cu o parte a acestuia.În această situaţie fiecare piesă aşteaptă rândul său la prelucrare, după care aşteaptă sfârşitul prelucrării întregului lot. Asemenea întreruperi nu se determină separat, ci împreună cu durata operaţiilor tehnologice cu care formează ciclul operativ.
Întreruperile de aşteptare (taşt) se datorează faptului că obiectele de prelucrat, după ce au sosit la un loc de muncă, nu pot fi prelucrate imediat, întrucât locul de muncă respectiv este ocupat cu prelucrarea altor obiecte. O altă cauză a acestor aşteptări o constituie dezechilibrul productivităţilor orare ale locurilor de muncă legate din punct de vedere tehnologic.
Întreruperile de completare (tîc) sunt caracteristice secţiilor sau operaţiilor de asamblare a produselor, datorită faptului că montajul acestora, în multe cazuri, nu începe decât atunci când întreg completul de piese necesar unei cantităţi de produse finite este complet terminat în secţiile sau operaţiile din amontele montajului.
b) Timpul de întreruperi interschimburi (tis) sau în afara schimbului de lucru depinde de regimul de lucru adoptat pentru firma considerată şi se compune din trei categorii, astfel:
tis = tîzî + tîsn + tîom
Timpul de întreruperi de zile întregi (tîzî) este alcătuit din zilele nelucrătoare din cadrul unui an: duminici (52 zile), sâmbete (52 zile), sărbători legale (6 zile).
Întreruperile datorată schimburilor nelucrătoare (tîsn) se iau în considerare în cazul în care durata ciclului de producţie se calculează în zile calendaristice sau în zile lucrătoare, aşa cum rezultă din fig.4.2.
8 ore 8 ore
24 oreFig. 4.2 Exprimarea ciclului de producţie în zile calendaristice
24 ore
⏟⏟
Din fig.4.2 rezultă că în cazul în care o întreprindere lucrează un schimb pe zi de 8 ore, exprimarea duratei ciclului de producţie în zile de lucru efectiv necesare sau în zile calendaristice va trebui să cuprindă şi cele 16 ore de întreruperi datorită schimburilor nelucrătoare corespunzătoare fiecărei zile de lucru.
Dacă, spre exemplu, durata ciclului de producţie rezultată din calcul este Dcp = 16 ore/lot şi se lucrează într-un schimb de 8 ore (ns = 1, ds = 8), atunci durata ciclului de producţie exprimată în zile lucrătoare se determină cu relaţia:
Dcp=
Dcp
ns⋅ds=16
1⋅8=2
zile lucratoare
Dacă durata ciclului de producţie se calculează în zile lucrătoare este evident că timpul aferent întreruperilor de zile întregi (duminici, sâmbete şi zile de sărbători legale)(tîzî) nu se iau în calcul.
De asemenea, în calculul duratei ciclului de producţie în ore de lucru efectiv necesare nu se iau în calcul nici întreruperile determinate de schimburile nelucrătoare.
Timpul de întreruperi pentru odihnă de masă (tîom)este un timp exprimat în minute pe schimb, servind pentru odihna lucrătorului şi luarea mesei.În situaţia efectivă a derulării fabricaţiei apar şi întreruperi neprogramate, care nu se cuprind în ciclul de producţie programat, ci numai în cel efectiv.
CALCULUL DURATEI CICLULUI DE PRODUCŢIE
Determinarea duratei ciclului de producţie începe cu calculul duratei ciclului operativ şi se face după metode mult mai riguroase comparativ cu celelalte componente.
Durata ciclului operativ este dată de relaţia:
t ct=∑
i=1
n
ti+∑j=1
m
tpîj (4.1)
unde: ti - reprezintă durata fiecărei operaţii tehnologice;tpîj – durata de pregătire – încheiere la fiecare loc de muncă;n - numărul de operaţii tehnologice;m – numărul locurilor de muncă.
În cazul în care lucrările de pregătire – încheiere se execută în schimburile sau zilele nelucrătoare, se poate considera că durata ciclului operativ este egală cu durata totală a operaţiilor tehnologice, conform relaţiei:
t ct=∑
i=1
n
ti (4.2)
În stabilirea duratei totale a operaţiilor tehnologice se va avea în vedere gradul de simultaneitate, respectiv de suprapunere în timp a execuţiei produselor sau pieselor la diferitele operaţii prevăzute de tehnologia de fabricaţie. Acest grad de simultaneitate în execuţie depinde forma de organizare a producţiei: pe loturi, pe comenzi, în flux, care impune un anumit grad de îmbinare, de înlănţuire în timp şi spaţiu a operaţiilor tehnologice. Din acest punct de vedere deosebim trei forme de îmbinare a operaţiilor tehnologice: succesivă, paralelă şi mixtă.
1.ÎMBINAREA SUCCESIVĂ
Se disting următoarele cazuri:
1.1 Operaţiile se execută la un singur loc de muncă/maşină Relaţia de calcul este următoarea:
t ct
S=∑
i=1
n
tpî i+L∑i=1
n
t i (4.3)
unde: tpî i - durata lucrărilor de pregătire – încheiere a operaţiei „i” (min sau ore/lot); t i - durata de execuţie a operaţiei „i” (min sau ore/buc); L- mărimea lotului de fabricaţie (buc); n- nr. operaţiilor tehnologice.
Aplicaţia nr.1Pentru un lot de trei produse se dau următorii timpi:
L =3 buc tpî 1=2 ore/lot tpî 2=1 oră/lot tpî 3=2 ore/lot t 1= 2 ore/buc t 2= 3 ore/buc t3 = 1 oră/buc
M i=1
Rezultă că: t ct
S=∑
i=1
3
tpî i+L∑i=1
3
t i= (2+1+2) + 3(2+3+1) = 5+18 = 23 ore
23
1.2 Operaţiile tehnologice se execută la mai multe locuri de muncă Se utilizează următoarea relaţie de calcul:
t ct
S=∑
i=1
n
tpî i+∑i=1
n
[ LM i ]¿¿ int reg ¿ plus ¿¿⋅t i=tpî 1+. ..+tpî n+[ L
M 1 ] t1+.. .+[ LM n ] tn ¿
(4.4)
unde rapoartele ( L
M i ) se rotunjesc fiecare la valoarea întreagă superioară.
Aplicaţia nr.2Pentru un lot de cinci produse se prezintă următoarea situaţie:
L = 5 buc tpî 1=2 ore/lot tpî 2=3 ore/lot tpî 3=2 ore/lot t 1= 4 ore/buc t2= 2 ore/buc t 3 = 3 oră/buc
M 1=4 M 2=3 M 3=2
t ctS=∑
i=1
3
tpî i+∑i=1
3
( LM i )⋅t i=( tpî 1+tpî 2+tpî 3 )+( L
M 1) t1+( LM 2) t2+( L
M 3 ) t3=
= (2+3+2)+( 54 )⋅4+( 5
3 )⋅2+(52 )⋅3=
7+2⋅4+2⋅2+3⋅3=7+8+4+9=28 ore/lotGrafic,situaţia se prezintă astfel:
t 1=4
t 2=2
t 3=3
tpî 1 P1 P5
P2P3P4
tpî 2 P1P2P3
P4
P5
tpî 3 P1 P3 P5P2 P4
Calculul duratei ciclului de producţie pentru îmbinarea succesivă (D cpS
) este dat de relaţia:
D cp
S=Kcld
ns⋅ds(t ct
s+t a+t îo+t îom)+ tpn
24 [zile calendaristice] (4.5)
Kcld=
T c
T n=
T c
T c−(S+D+S l ) (4.6)
în care: Kcld – coeficient de transformare din zile efective în zile calendaristice; ns - numar de schimburi; d s - durata unui schimb; T c - fondul de timp calendaristic anual; T n- fondul de timp nominal.
2. ÎMBINAREA PARALELĂ
Distingem următoarele cazuri: 2.1 Operaţiile tehnologice se execută la un loc de muncă Relaţia de calcul este următoarea:
t ct
p =tpî1+∑i=1
n
ti+( L−1 )t max (4.7)
unde: tpî 1− reprezintă durata lucrărilor de pregătire – încheiere la prima operaţie tehnologică (la celelalte lucrări durata acestora se suprapune cu execuţia operaţiilor tehnologice); tmax- durata operaţiei celei mai lungi.
Aplicaţia nr.3Pentru un lot de trei produse se dau următorii timpi:
L=3 buc tpî 1=2 ore/lot t 2=3 ore/buc t 3=1 oră/buc t 1=2ore/buc
M i=1
Rezultă că: t ct
p=tpî1+∑
i=1
3
ti+( L−1 )t max=2+(2+3+1)+2⋅3=14 ore/lot
Grafic,situaţia se prezintă astfel:
14t max−t1=3−2=1
2.2 Operaţiile se execută la mai multe locuri de muncă
2.2.1 M 1=M2=. .. . .. .. . .. .. .. . .=M n=M=L , M≠1
t 3=1
t 2=3
t 1=2tpî 1 P1 P2 P3
P2P1 P3
P3P1 P2
t max−t 3=3−1=2t max−t2=0
t ct
p =tpî1+∑i=1
n
ti (4.8)
Aplicaţia nr.4Pentru un lot de trei produse se prezintă următoarea situaţie:
L = 3 buc tpî 1=4 ore/lot t 2= 4 ore/buc t 3 = 3 ore/buc t 1= 3 ore/buc M 1=M2=M 3=M=3=L
t ct
p=tpî1+∑
i=1
3
ti=4+(3+4+3)+2⋅3=14 ore/lot
Grafic,situaţia se prezintă astfel:
14
2.2.2 M 1=M2=. .. . .. .. . .. .. .. . .=M n=M , M≠1
t 3=3
t 2=4
t1=3tpî 1 P1
t1=3
P3
P1
t1=3
P3
P1
t1=3
P3
tct p=tpî 1+∑
i=1
n−1
t i+[ LM ]¿¿ întreg ¿plus ¿¿⋅t max ¿
(4.9)
în care: ∑i=1
n−1
t i - reprezintă suma timpilor operaţiilor, exclusiv durata operaţiei lungi
(tmax).
Aplicaţia nr.5
Pentru un lot de patru produse se dau următorii timpi: L = 4 buc tpî 1=3 ore/lot t2=5 ore/buc t 3=2 ore/buc t 1=3 ore/buc M 1=M2=M 3=M=3
tct p=tpî 1+∑
i=1
3−1
t i+[ LM ]⋅t max=3+(3+2)+[ 4
3 ]⋅5=3+5+2⋅5=18 ore/lot
Grafic,situaţia se prezintă astfel:
t 1=3
t 2=5
t 3=2
P4
P1 P4
t1=3
P3
t1=3
P3
P1tpî 1
t1=3
P3
P4
P1
t max−t 1=5−3=2
2.2.3 M 1≠M2≠. .. . .. .. . .. .. .. .≠M n şi diferit de 1
t ct
p=tpî1+∑
i=1
n−1
ti+[ LM min ]¿¿ întreg ¿plus ¿¿⋅t max ¿
(4.10)
unde: Mmin – reprezintă numărul minim de locuri de muncă (maşini) considerând toate operaţiile.
Aplicaţia nr.6Pentru un lot de patru produse se dau următorii timpi: L = 4 buc tpî 1=3 ore/lot t2=3 ore/buc t3 = 2 ore/buc t 1= 4ore/buc M 2=3 M 3=2 M 1=4
t ct
p=tpî1+∑
i=1
2
ti+[ LM min ]⋅t max=3+(3+2)+[ 4
2 ]⋅4=8+8=16
Grafic,situaţia se prezintă astfel:
t 1=4
t 2=3
t 3=2
t max−t 3=5−2=3t max−t2=0
tpî 1 P1
P1
P4
t1=3
P3
P4
P3
P3
t1=3
t1=3
P4P1
2.2.4 Operaţia cea mai lungă este prima operaţie a procesului, iar numărul de locuri de
muncă la această operaţie este egal cu mărimea lotului (M lg=L )
t ct
P =( tpî 1+t max1)+∑i=1
n−2
ti+[ LM min ]¿¿ întreg ¿ plus ¿¿⋅t max2¿
(4.11)
în care: t max1− reprezintă timpul maxim pe ansamblul tuturor operaţiilor;
∑i=1
n−2
t i - suma timpilor operaţiilor rămase în analiză, exclusiv operaţia t1 şi
operaţia cu durata maximă din cele rămase; M min− numărul minim al locurilor de muncă corespunzător operaţiilor rămase; t max2− durata operaţiei de lungime maximă, neluând în considerare operaţia t 1
Aplicaţia nr.7Pentru un lot de trei produse se dau următorii timpi:
L = 3 buc tpî 1=3 ore/lot t 2= 2 ore/buc t 3 = 3 ore/buc t1= 4ore/buc M 2=2 M 3=2 M 1=3
Se observă că M lg=L=3
t ct
P =(3+4 )+2+[ 32 ]⋅3=9+6=15
ore/lot
Grafic,situaţia se prezintă astfel:
t max−t2=4−3=1t max−t3=4−2=2
15
tmax*- t3 = 0
Obs. Se exclude prima operaţie, rămânând doar operaţiile 2 şi 3.Deci, t max va
deveni t max¿=t3=3 ore
Calculul duratei ciclului de producţie pentru îmbinarea paralelă este dat de relaţia:
D cp
p=Kcld
ns⋅ds(t ct
p+t a+t îom)+ tpn
24 [zile calendaristice] (4.12)
Kcld=
T c
T n=
T c
T c−(S+D+S l ) (4.13)
t max¿−t2=t 3−t2=3−2=1
3. ÎMBINAREA PARALEL - SUCCESIVĂ (MIXTĂ)
3.1 Fiecare operaţie se execută la un loc de muncăRelaţia de calcul este următoarea:
t ct
p−s=tpî1+∑i=1
n
ti+( L−1)⋅tn+∑i=1
n−1
Di / i+1 (4.14)
în care: t n− reprezintă durata ultimei operaţii tehnologice; Di / i+1− decalajul între momentul începerii operaţiei tehnologice (i+1) şi cel al terminării operaţiei precedente (i)
Di / i+1=(L−1)( t i−t i+1 ) (4.15)
În acest caz, t ctp−s
se mai poate calcula şi cu relaţia:
t ct
p−s= tpî1+∑i=1
n
ti+( L−1)(∑ t l−∑ t s ) (4.16)
în care: t l - reprezintă durata operaţiilor lungi; t s - durata operaţiilor scurte.
Aplicaţia nr.8Pentru un lot de patru produse se dau următorii timpi:
L = 4 buc tpî 1=3 ore/lot t 1=3ore/buc t 2= 4 ore/buc t 3 = 2 ore/buc
t ct
p−s= tp { l̂1+∑i=1
3
ti+( L−1 )⋅tn+∑i=1
n−1
D2/3¿
D2/3=( L−1)( t 2−t 1 )=3⋅2=6
t ctp−s=3+(3+4+2 )+3⋅2+6=24 ore/lot
Grafic,situaţia se prezintă astfel:
Calculul t ctP−S
cu relaţia (3.76) va fi:
t ct
p−s=tpî1+∑i=1
3
ti+( L−1)(∑ t l−∑ t s )
t ctP−S=3+9+3( 4−0 )=24 ore/lot
3.2 Când fiecare operaţie se execută la mai multe locuri de muncăÎn acest caz,calculul se face după următoarea relaţie:
t ct
P−S=tpî 1+∑
i=1
n−1
t i+[ LM min ]¿¿ intreg ¿plus ¿¿⋅tn+∑
i=1
n−1
Di / i+1¿ (4.17)
în care: ∑i=1
n−1
t i−reprezintă suma timpilor operaţiilor, exclusiv durata ultimei operaţii;
M min−numărul minim de locuri de muncă t n− durata ultimei operaţii tehnologice.Decalajul se determină cu formula:
3/2D
3P
tpî 1 P1
P1
P1 P4
P4
P4
t1=3
t1=3
t 1=3
P3
P3
Di / i+1=t i−t i+1 (4.18)
Calculul duratei ciclului de producţie pentru îmbinarea paralel-succesivă este dat de relaţia:
D cp
p−s= Kcld
ns⋅ds(t ct
p−s+t îo+t îom)+ tpn
24 [zile calendaristice] (4.19)
Aplicaţia nr.9Pentru un lot de cinci produse se dau următorii timpi:
L = 5 buc tpî 1=3 ore/lot t 2= 5 ore/buc t3 = 6 ore/buc t 1=7ore/buc M 2=3 M 3=4
M 1=4
t ctP−S
=tpî 1+∑i=1
2
t i+[ LM min ]⋅tn+∑ D i /i+1
D1/2=t1−t 2=7−5=2
t ct
P−S=3+(7+5 )+[ 53 ]⋅6+2=15+12+2=29
ore/lot
Grafic,situaţia se prezintă astfel:
D1/2
Durata totală a ciclului de producţie presupune stabilirea mărimii celorlalte elemente componente ale acestuia, utilizându-se în acest sens mai multe relaţii.
Una din relaţiile utilizate în calculul duratei totale a ciclului de producţie, pentru un lot care nu necesită procese naturale şi la care operaţiile de control şi transport se efectuează în paralel cu operaţiile principale (timpii sunt daţi în minute), lucrându-se în trei schimburi, este următoarea:
Dcp=[∑ t pî+(∑
i=1
n
ti⋅np⋅K par) /K n
60×24+∑ tio
60×24+
∑ tis
60×24 ]⋅Kcal (4.20)
unde: Dcp - reprezintă durata ciclului de producţie în zile calendaristice;n p - numărul de produse din lot;K par - coeficientul de paralelism;Kn - coeficientul de îndeplinire a normelor;∑ t pî - suma timpilor de pregătire-încheiere;∑ t io - suma timpilor de întreruperi interoperaţionale;∑ t is - suma timpilor de întreruperi interschimburi;Kcal - coeficient de transformare din zile efective în zile calendaristice.
Coeficientul de paralelism K par se determină astfel:
K par=
durata ciclului operativ pentru tipul de îmbinare paralel sau mixtdurata ciclului operativ pentru tipul de îmbinare succesiv
iar coeficientul de transformare din zile efective în zile calendaristice Kcal se obţine făcând raportul:
K cal=
numarul de zile calendaristice (365 sau 366 zile )numarul de zile lucratoare din anul considerat
Coeficientul de îndeplinire a normelor Kn se determină ţinând seama de rezultatele obţinute în anii trecuţi privind îndeplinirea şi depăşirea normelor şi de măsurile tehnico-organizatorice ce se vor lua în anul considerat.
O altă relaţie de calcul a duratei totale a ciclului de producţie ia în considerare mărimea componentelor astfel: operaţiile auxiliare – de control tehnic de calitate şi de transport – se efectuează, de regulă, suprapus cu celelalte componente ale ciclului operativ, caz în care ele nu afectează durata ciclului de producţie. În general, o pondere mai mare o au operaţiile de transport şi anume operaţiile de transport dintre ateliere şi secţiile de producţie. Pentru aceste situaţii durata transportului unui lot de piese se calculează conform relaţiei:
Dt=(t l+td+
DV )⋅ M l
q⋅K (4.21)
unde: Dt - reprezintă durata transportului unui lot de fabricaţie;t l - durata operaţiilor de încărcare;t d - durata operaţiilor de descărcare;D - distanţa de transport;v - viteza mijlocului de transport;
M l - masa unui lot de piese;q - capacitatea de încărcare a mijlocului de transport;K - coeficientul de utilizare a capacităţii de încărcare a mijlocului de transport.
Durata întreruperilor interoperaţii se determină, în cele mai multe cazuri, pe baza prelucrării datelor statistice privind fabricaţia unor piese similare într-o perioadă precedentă. Durata medie a unei întreruperi interoperaţii (t io ) se determină cu relaţia:
t io=
T t−∑i=1
n
t ij
n−1 (4.22)
unde: T t - reprezintă durata totală în care lotul de piese similare s-a aflat în fabricaţie;t ij - durata de execuţie a piesei i la operaţia tehnologică j;n - numărul de operaţii tehnologice.
Durata întreruperilor interoperaţii Dio se determină astfel:
Dio= t̄ io (n−1 ) (4.23)
Întreruperile interschimburi se determină prin corectarea duratei ciclului de fabricaţie (producţie) cu un coeficient K is , calculat conform relaţiei:
K is=1
D s⋅N s⋅Z l
365 (4.24)
unde: K io - reprezintă coeficientul interschimburi;Ds - durata schimbului;N s - numărul de schimburi;Zl - numărul de zile lucrătoare.Ţinând cont de toate componentele ciclului de producţie, precum şi de forma de
îmbinare a operaţiilor tehnologice, durata totală a ciclului de producţie se calculează astfel:
Dcp=K is (D co+Daux+Dio )+
D pn
24 (4.25)
unde: Dco - reprezintă durata ciclului operativ;Daux - durata operaţiilor auxiliare;Dpn - durata proceselor naturale.Cunoscând termenul de livrare al unui lot de produse şi durata totală a ciclului de
producţie se poate stabili durata începerii fabricaţiei.Precizând termenele de începere a fabricaţiei pentru diferite stadii ale procesului
de producţie se asigură condiţiile urmării evoluţiei fabricaţiei unui produs.În cazul unui produs complex, durata ciclului de producţie se poate determina pe
cale grafică cu ajutorul ciclogramei. Aceasta prezintă, la scara timpului, durata de execuţie a principalelor componente ale produsului sau activităţii necesare obţinerii acestuia, precum şi a principalelor legături constructive dintre repere, piese şi subansamble. Ciclograma se elaborează în ordinea inversă desfăşurării fabricaţiei (ca orice proces de programare a producţiei), având în vedere că reperele se pot prelucra sau asambla în paralel.
Informaţiile necesare întocmirii ciclogramei sunt: duratele normate ale operaţiei tehnologice, numărul de maşini sau lucrători utilizaţi, coeficientul de îndeplinire a normelor, mărimea lotului de fabricaţie, precum şi schema de asamblare (montaj) a produsului. Durata de execuţie a unui component i , transpusă la scară grafică, se determină pe baza relaţiei:
Di=
Li⋅t i
M i⋅K n⋅D s⋅N s⋅60 (4.26)
unde: Li - reprezintă mărimea lotului de fabricaţie; t i - timpul normat pentru operaţia i ;
M i - numărul de maşini sau lucrători (în cazul proceselor normale) de la operaţia i ;
Ds - durata schimbului;N s - numărul de schimburi.Ciclograma asigură posibilitatea de determinare a duratei ciclului de producţie, dar
şi a momentelor de lansare în fabricaţie a fiecărui component al produsului.Dezavantajele acestui sistem clasic de programare sunt:
- grad de detaliere redus;- posibilităţile minime de adaptare în cazul apariţiei factorilor perturbatori;- stabilirea concomitentă a duratelor de execuţie şi a arborescenţei produselor.
Acestea conduc la folosirea metodei CPM sau acelei PERT în stabilirea duratei totale a ciclului de producţie.
2.1 CĂILE DE REDUCERE A DURATEI CICLULUI DE PRODUCŢIE
Reducerea duratei ciclului de producţie prezintă o importanţă economică deosebită, întrucât influenţează principalele laturi ale activităţii economice a întreprinderii industriale, asigurând în mod direct reducerea stocurilor de producţie neterminată şi îmbunătăţirea utilizării mijloacelor circulante.
Căile de reducere a duratei ciclului de producţie ţinând seama de structura şi componentele acestuia sunt următoarele:
- reducerea perioadei de producţie şi în cadrul acesteia a duratei operaţiilor tehnologice,care se poate realiza prin: modernizarea tehnologiei de fabricaţie, automatizarea, robotizarea şi cibernetizarea proceselor de producţie, perfecţionarea organizării spaţiale şi în timp a producţiei, utilizarea celulelor flexibile de fabricaţie;
- reducerea sau chiar eliminarea timpului de pregătire încheiere, efectuând operaţiile respective în perioadele de întreruperi sau în schimburile când nu se lucrează;
- utilizarea unor mijloace mecanizate şi automatizate de efectuare de control tehnic şi calitate şi aplicarea metodelor statistice de control al calităţii bazate pe calculul probabilităţilor;
- reducerea ca durată a operaţiilor de transport intern prin optimizarea fluxurilor de transport în cadrul întreprinderii şi a secţiilor de producţie, folosirea unor mijloace de transport cu viteze şi capacităţi sporite, mecanizarea operaţiilor de manipulare a încărcăturilor;
- scurtarea duratelor întreruperilor interoperaţii prin adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire a organizării producţiei şi a muncii;
- reducerea duratei proceselor naturale prin înlocuirea acestora cu procese tehnologice avansate, cum ar fi, spre exemplu, înlocuirea uscării naturale în procesele de vopsire cu uscarea cu curenţi de înaltă frecvenţă în câmp de inducţie.
Reducerea duratei totale a ciclului de producţie pe baza implementării celor mai noi cuceriri în domeniul tehnicii, tehnologiei şi organizării producţiei, denotă folosirea mai raţională a forţei de muncă, a utilajelor şi suprafeţelor de producţie, creşterea productivităţii muncii şi sporirea eficienţei economice.
Capitol II. Caracteristica tehnico-economică a întreprinderii SA „Bucuria’’ şi analiza procesului de producţie
Caracteristica generală a întreprinderii
Istoria companieiMarca comercială SA „Bucuria” este cartea de vizită a Moldovei. Astăzi aceasta este cea
mai mare întreprindere producătoare de produse de cofetărie din republică. De mai mult de şase
decenii compania SA „Bucuria” aduce bucurie copiilor şi maturilor, corespunzând întru totul
sloganului – „Viaţa este mai dulce…”
Calitate permanent înaltă, ingrediente naturale testate şi un asortiment de producţie
deosebit de larg – iată principalele componente ale succesului SA „Bucuria”, care au glorificat
compania nu numai în patria sa, ci şi departe de frontierele ei. Varietatea enormă de denumiri de
bomboane, ciocolată, zefir, marmeladă, biscuiţi, alte dulciuri variate produse de SA „Bucuria” a
devenit demult, de rând cu vinurile moldoveneşti, un simbol specific al Moldovei. Şi astăzi, când
de pe conveierele SA „Bucuria” sunt obţinute în mediu 37 tone de produse de cofetărie, este greu
de crezut că istoria „legendei dulci” a ţării noastre a început în depărtatul an 1946 cu asocierea
câtorva manufacturi mici.
Începutul activității S.A. Bucuria și evoluția acesteia este prezentată în Tabelul nr. 1:
Tabelul nr.1
Anul Caracteristica perioadei
Descrierea
1946 Nașterea legendei Anul 1946 este marcat în istoria ţării noastre de ordonanţa Sovietului de Miniştri al republicii privind modernizarea şi lansarea producţiei la Fabrica Nr. 1 din Chişinău, fondată în baza fostelor întreprinderi rudimentare.
1955 Creștem în forță În 1955, după finalizarea reconstrucţiei secţiei de bomboane, capacitatea ei a constituit 7,5 tone pe zi, iar capacitatea diviziunii de ciocolate la confecţionarea maselor de ciocolată-praline – aproape 4,5 tone pe zi. Numele devine- Fabrica de cofetarie și macaroane.
1962 Căpătarea numelui În anul respectiv Fabrica a căpătat numele de Bucuria, nume ce-l are și astazi.
1977 Perioada experimentelor
În 1977 „Bucuria” capătă statutul de întreprindere de cercetare şi experimentare. Anume atunci pe tejghelele magazinelor de firmă apar şi obţin imediat succes astfel de bomboane ca „Inspiraţie”, „Mărţişor” (cu prune şi mere uscate), „Izvorul vesel”, produs cu folosirea mustului de poamă, precum şi variate bomboane cu fructe şi pomuşoare alcoolizate, coajă de fructe zaharisite, prune uscate în combinaţie cu nucile şi ciocolata.
1987 Vremea recunoașterii
Anul 1987 a fost marcat în istoria economiei ţării noastre prin crearea Asociaţiei de întreprinderi ale industriei cofetăriei „Bucuria”. De fapt, aceasta este deja o companie puternică în care, în afară de fabrică, care a devenit întreprinderea principală, au intrat 10 sovhozuri-uzine, precum şi alte subdiviziuni structurale.
1992 În pas cu timpul La începutul anilor ’90, în perioada apariţiei libertăţii economiei de piaţă, fabrica din Chişinău „Bucuria” a ajuns în pragul prăbuşirii, deaceea conducerea a reorganizat global formele şi metodele de organizare a muncii. În rezultat, întreprinderea a ajuns în rândul celor de succes nu numai în ţară, ci a păstrat şi renumele de peste hotare.
1994 Societate pe acțiuni În 1994, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, SACP „Bucuria” şi-a schimbat forma de proprietate – acum este o societate pe acţiuni de tip deschis cu formă privată a capitalului. Structura producerii SA „Bucuria” constă din secţii de producere, filiale cu volum propriu de producere, echipament special.
1995 În componența SACP intrau:
întreprinderea de cofetărie „Bucuria” din centrul Chişinăului (str. Columna 162); Volumul anual de producere – 38,5 mii tone;
filiala din Chişinău a SPRO; filiala din Criuleni cu o secţie de producere a
tehnicii de construcţie, sector de producere a drajeurilor, producţiei de cofetărie. Volumul anual – 1,6 mii tone.
2008 Spre viitor cu pași rapizi
SA „Bucuria” este cea mai mare întreprindere specializată în fabricarea producţiei de cofetărie. Volumul de producere constituie aproape 90 de procente din volumul producţiei de bomboane din Republica Moldova.
Tehnologia şi liniile de producere
Fabrica de cofetărie din Chişinău SA „Bucuria” este una dintre întreprinderile industriei alimentare ale republicii ce se dezvoltă cel mai activ. Ea este cea mai mare şi unica în Republica Moldova întreprindere specializată de producere a tuturor tipurile de produse de cofetărie zaharoase, ciocolatei şi produselor de ciocolată.
În afară de aceasta, aici sunt produse de cofetărie făinoase – vafele şi biscuiţi. Harta asortimentului producţiei SA „Bucuria” este deosebit de largă şi variată: peste 450 de denumiri. În lista denumirilor sunt diferite tipuri de caramelă, marmeladă, zefir, iris, drajeuri, bomboane cu diverse umpluturi şi glazuri, ciocolată…
La întreprindere este aranjată lansarea diferitor tipuri de caramelă. Se produce caramelă drops, inclusiv de lapte; şi cu umplutură de fructe şi lichior; caramelă cu umplutură răcoritoare şi cu umplutură de ciocolată şi nuci stratificată cu masă de caramelă; caramelă glazurată cu glazură de ciocolată.
În afară de tipurile de producţie enumerate, SA „Bucuria” produce marmeladă pe bază de pectină şi agar; zefir pe bază de pectină şi agar, precum şi zefir glazurat cu glazură de ciocolată; iris, inclusiv tirajat; drajeuri cu corp de nucă, fructe, zahăr; bomboane de ciocolată neglasate şi glasate cu glazură de ciocolată, cu umplutură de praline, nuci, cremă, lichior, albuş bătut, jeleu, pastilă, marţipan, pe bază de fructe şi pomuşoare alcoolizate, pomuşoare uscate sublimat, fructe uscate, cu straturi combinate, cu umplutură între straturi de vafele; ciocolată de desert cu şi fără adaosuri; torte de ciocolată şi vafele. O popularitate aparte a căpătat-o torta „Lapte de pasăre”, precum şi asortimentele cadou de bomboane. O cerere neschimbată au biscuiţii, vafelele. Tehnologiile întreprinderii nu i-au trecut cu vederea nici pe cei care, din motive de sănătate, nu pot consuma dulciurile obişnuite. Pentru astfel de cumpărători este propusă seria de produse pentru diabetici, care include bomboanele „SANA Meteorit” şi „SANA Prună”, batonaştele
„SANA Batonaşe” şi tabletele de ciocolată „SANA Dor”, vafelele „Artek SANA” şi biscuiţii „De la iepuraş”. Popularitatea produselor date a constituit o dovadă în plus a faptului că lipsa zahărului nu influenţează gustul.
În linia de asortiment a întreprinderii este prezentă şi producţia de post.
Interesul cumpărătorilor faţă de produsele SA „Bucuria” este întotdeauna înalt: calitatea garantată; materia primă naturală şi inofensivă, producţia finită şi materialele de ambalare; apropierea de pieţele de desfacere principale – toate acestea îi permit fabricii să menţină marca şi statutul de lider pe piaţa produselor de cofetărie.
Producţia SA „Bucuria” este elaborată conform tehnologiilor clasice cu luarea în consideraţie a elaborărilor şi inovaţiilor moderne în ramura cofetăriei.
La fabrică sunt instalate linii automatizate, semi-automatizate, lunii de flux mecanizate, inclusiv de la cei mai buni producători europeni:
complexul automatizat de turnare germano-austriac pentru producerea prin metoda one shot a ciocolatei şi bomboanelor de ciocolată cu turnarea în acelaşi timp a ciocolatei şi diferitor umpluturi praline (de cremă fără adaos şi cu adaos de nucă fărâmiţată, strujitură de cocos, „crispi” de fructe, etc.; de lichior; „ganaş”; de lapte, „de jeleu”: „Gloria Praline” (cu susan, cu gust şi aromă de migdale, nucă grecească, alune); „Gloria Cocos”; „Gloria Frutelia” (cu diferiţi „crispi” de fructe); „Gloria Quantro”; „Gloria Rom Irlandez” şi „Gloria Glamour” (cu rom irlandez şi columbian, rom francez şi caribean); „Gloria Tre lece”; „Gloria Trufe”;
linia automatizată italiană de producere a ciocolatei de desert („Bucuria”), bomboanelor de ciocolată cu umplutură praline cu nucă întreagă sau mărunţită („Favorit”), cu fructe şi pomuşoare alcoolizate („Vara”), tabletelor pe bază de substituiţi europeni de calitate a untului de cacao („Dor”);
complexul danez-italian de producere a biscuiţilor: „Magie Plus” (cu lapte condensat, miere şi seminţe de mac, strujitură de cocos, susan şi vanilie, ulei de lămâie, capuccino, scorţişoară); „Morăriţa” (cu stafide şi arahide); „Ţărăncuţă”; „Limpompo” (biscuiţi pentru copii); „Noroc” (capuccino, glazurate cu glazură de ciocolată);
linia austriacă de producere a vafelelor cu umplutură: „Artek” (cu cremă de lapte, cu cremă de ciocolată, cu cremă de halva, cu cremă de lapte şi arahide, cu cremă de lămâie, cu cremă capuccino; „Artek SANA” pentru diabetici;
echipament german pentru producerea figurilor de ciocolată goale în interior în folie colorată (iepuraşi, inimioare, Moş Crăciun, telefoane mobile);
complexul de echipament german pentru prelucrarea primară a boabelor de cacao şi nucii, şi pentru producerea maselor de ciocolată.
La întreprindere sunt create noi sectoare de producere pentru producerea bomboanelor „Lapte de pasăre”, „Chişinău de seară”, „Do-re-mi”, „Meteorit”. La SA „Bucuria” funcţionează o secţie de fabricare a asortimentelor cadou exclusive confecţionate manual – de exemplu, asortimentele de bomboane „Forastero” şi altele.
Scopul nostru constă în a reacţiona rapid şi flexibil la dorinţele şi posibilităţile consumatorilor şi în a păstra, în acelaşi timp, cele mai înalte cerinţe faţă de calitatea producţiei. Aceasta se referă atât la producţia finită cât şi la fiecare etapă de lucru în parte, în tendinţa întregii întreprinderi de a atinge scopul propus.
Confirmarea şi demonstrarea prin fapte că cu noi „Viaţa e mai dulce…” este starea interioară şi crezul profesional al tuturor angajaţilor, al întreg colectivului calificat şi unit ce tinde spre succes al SA „Bucuria”.
Calitatea şi inofensivitatea producţiei SA „Bucuria” sunt garantate de funcţionarea Sistemului de Management al Calităţii şi Inofensivităţii Producţiei în conformitate cu cerinţele standardului internaţional ISO 9001:2000 şi НААСР – ISO 22000:2005, sunt certificate de Organul European de Certificare TUV CERT (TUV Thueringen): CERTIFICAT Nr. 15 100 31772//15 112 6187.
Devotamentul faţă de tradiţiile de calitate şi cele mai noi tehnologii au fost şi rămân a fi misiunea principală a SA „Bucuria” – de a aduce bucurie în fiecare casă fabricând o producţie naturală de calitate înaltă!
SA. „Bucuria” este o unitate economică de perspectivă cu o dezvoltare dinamica, care pune
accentul pe calitatea inalta a produselor, pastrarea originalitatii, obtinerea gustului placut al
produselor si pe pretul competitiv in vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor si stabilirii
relatiilor de cooperare cu partenerii de afaceri stabili, atit din tara, cit si de peste hotarele ei.
Pentru satisfacerea consumatorilor au fost emancipate citeva strategii si prioritati importante si
anume: atingerea calitatii superioare, pastrarea originalitatii, obtinerea gustului placut al
produselor.
Factorul natural: SA ,,Bucuria” utilizezază materii prime si auxiliare de origine naturala:
- boabe de cacao, ulei de cacao, uleiuri si arome de mеnta, salvie, brad alb, trandafir, talas de
cocos, etc.
S. A. Bucuria ofera o gamă largă de produse. Acestea sunt divizate pe categorii, dintre care
putem menționa:
1. Seturi de bomboane:
Gloria- caprice,Meteorit argint,Gloria-frutelia, Miracol, Gloria praline, Din toată inima,
Nostalgie, Cu toată dragostea, Jubileu ,Forastero Paradis, Forastero Exclusiv
2. Bomboane:
Gloria caprice(asortate) Meteorit(asortate)
Gloria frutelia( asortate) Livada Moldovei
Struguri în ciocolată Vișină în ciocolată Inspirație Chișinăul de seară Griliaj Folclor Duet Do-re-mi Bucuria
Spicușor Ursuleț Romanița Rîndunica Scufița roșie Valurile mării Doinița etc.
3. Ciocolată:
Talisman Dor lux
Medalii de ciocolată Bucuria
4. Biscuiți:
Morărița Țărăncuța Magie plus Limpompo
Izvoraș De la iepuraș Noroc etc.
5. Napolitane Artek (asortate)
6. Zefire: alb si in ciocolata
7. Marmeladă
8. Iris
9. Drajeuri Colorate: Arahide in zahar; Cu stafide; Alunite; Stafide in ciocolata; Voinicel;
Mozaic.
10. Caramelă: Mentola; Duchesse; Berberis; Dropsuri asorti; Cioco-Car; Monpansie ; Basm cu
umplutura (cais, lamîie, coacaza neagra, capsuna); Basm asorti; Visinele; Prune; Victoria;
Lamaie; Tropicale; Fulgusor; Cosulet cu flori.
11. Cadouri de sărbatori
12. Producție exclusivă
13. Producție pentru diabetici
14. Torte
În rezultatul unui sondaj pe baza unui eșantion de 100 persone în ceea ce priveste
frecventa de consum au aratat ca cea mai mare cerere este detinuta de ciocolate, acestea fiind
consumate zilnic în proportie de 30% din respodenti. Cele mai multe solicitari se pare ca vin din
partea femeilor (care consuma ciocolata zilnic în proportie de 39% si aproape niciodata din
partea barbatilor, care au o frecventa de consum a ciocolatei redusa). Ciocolatele sunt urmate de
bomboane care, sunt consumate zilnic în proportie de 26%.
Structura cererii pe tipuri de produse este reprezentată în figura următoare nr. 2:
Figura. Nr. 2
26
39
15
20
Consum, %BomboaneCiocolatăBiscuiţiAltele
Pe lîngă satisfacția maximală a consumatorilor sunt atestate și unele dezavantaje cu
referire la produsele oferite. Astfel în urma sondajului efectuat anterior a aratat faptul ca cele mai
importante atuuri în cazul produselor Bucuria sunt reprezentate de caracteristici precum calitate
si diversitate, iar cele mai slabe sunt reprezentate de designul produselor si pretul acestora. De
asemenea, consumatorii Bucuria s-au aratat nemultumiti de aspecte precum, numele produselor,
asezarea la raft si promovarea acestora. Pornind de la aceaste premise, propunem sa ne axam
pe urmatoarele strategii:
1. Îmbunatatirea portofoliului de nume al produselor prin schimbarea treptata a celor mai
vechi denumiri si comunicarea acestora catre clienti;
2. Adaptarea designului produselor la noul concept de imagine al brandului Bucuria, astfel
încât ambalajul acestora sa contina noua sigla Bucuria, precum si alte elemente aferente
imaginii brandului;
3. Cresterea calitatii produselor si mentinerea acesteia prin adaptarea continua a
echipamentelor de productie la standardele internationala;
4. Stabilitatea sortimentala si cresterea nivelului de promovare;
5. Cresterea vizibilitatii produselor în magazine prin perfectionarea modelului de
merchandising.
MEDIUL ÎNTREPRINDERII
Distibuitorii
SA. „Bucuria” este una dintre putinele intreprinderi din Republica Moldova care pastreaza
imaculata marca superioara a calitatii. Este liderul incontestabil in vederea producerii si
comercializarii produselor de cofetarie in intreaga tara. Este o intreprindere economica
importanta si de perspectiva cu o dezvoltare dinamica in crestere, care pune accentul pe
calitatea inalta a produselor si pret competitiv in vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor
si stabilirii relatiilor de cooperare cu partenerii de afaceri stabili atit din tara cit si peste hotare.
Distribuitori oficiali interni:
1. "SIRAX" SRL
2. "VIVLAVI-COM" SRL
3. "SOLDI" SRL
4. "BUCURIA-COM" SRL
5. "CVIN-COM" SRL
Deasemenea compania S.A. Bucuria se bucură de un parteneriat puternic peste hotarele
ţării. Printre distribuitorii internaționali se numără:
1. România: S.C. ”NINAPOLI„ S.R.L., S.C. „BUCURIA BRAVO„ S.R.L., S.C.„BUCURIA
PRIME” S.R.L., S.C.„FAST PLUS„ S.R.L., S.C. „JOYS PARTNERS„ S.R.L., S.C.
MCI”NOVOTECH„ S.R.L.
2. Israel: „AT Taste”
3. Cipru: „Ulkina Alina & Ulkina Svetlana„ , “Bucuria-Cyprus” LTD
4. Germania: “Russischer Markt”
5. Russia: ООО "Кондитерский Дом Букурия"
6. Bulgaria: “Bulintercomerce”, “SD Satelit-3 Stoyanovi”
6. Iordania: White star
7. Letonia: SIA “Futurus Food”
8. Estonia: Estinvait.
Concurenții
S.A. Bucuria întîlniște în procesul de activitate omai mulți concurenți cărora trebuie să
le facă față prin îmbunătățirea calității produselor, diversificarea sortimentului de produse ți
elaborarea unor strategii bine stabilite de marketing. Printre concurenții de bază putem
menționa:
1. ,,Ungar” SRL
2. ,,Frigoral “ SA
3. ,,Franzeluţa” SA
4. ,,Malexim” SA
5. ,,Nefis “ SRL
Deasemenea, pe lîngă concurenții locali S.A. Bucuria se confruntă și cu concurența
internațională. Dintre produsele cele mai concurente provin din Ucraina, Russia și alte state.
În figura nr. 3 este prezentat raportul concurenței:
Figura nr. 3
Produse, %0%
10%20%30%40%50%60%70%80%90%
100%
38
27
184
17
Produsele ce fac concurenţă S.A. Bucuria
Alte prdoduse internaţionaleAlte produse naţionaleRussiaUcrainaBucuria
Furnizori Pentru desfășurarea activității de producere S.A. Bucuria necesită o listă variată de
materii prime, dintre care cea mai importantă o reprezintă zaharul, furnizorul caruia este
Sudzuchker Moldova- cel mai important furnizor pentru companie. Deasemenea drept meterie
prime cum ar fi fructele(poama, vișina, căpșune, prune etc) sunt utilizate din economia
națională.
EVOLUȚIA FINANCIARĂDezvoltarea companiei Bucuria este reflectata de evolutia cifrei de afaceri, care a
crescut de la 10,4 milioane euro în 2004 la 18,4 milioane euro în 2005. La sfârsitul lui 2007,
cifra de afaceri a companiei a atins valoarea de 24,1 milioane euro, înregistrând un ritm de
crestere de aproximativ 120.7%.
ANALIZA SWOTPentru a scoate în evidență rezultatele analizei activității S.A. Bucuria respectiv
strategiile propuse spre dezvoltarea ulterioară, am elaborat analiza SWOT a activității
acesteia:
Figura nr. 6Puncte forte: Puncte slabe:
Gamă variată de produse
Ulitizarea materiei prime de înaltă
calitate
Existența unui personal calificat
Amplasarea geografică favorabilă
Rețea largă de magazine
Disignul învechit al produselor
Piață de desfacere mică
Lipsa de tegnologie avansată
Remunerare mică a angajaților
Prețuri extrem de înalte
Uzura fizică și morală a
echipamentului
Oportunități: Amenințări:
Promovarea exportului
Dezvoltarea managementului calității
Efectuarea unei cercetări de
marketing calitative
Motivarea personalului
Promovarea produselor
Realizarea unui rebranding
Micșorarea prețurilor
Înnoirea designului produselor
Dezvoltarea tehnologiei pe plan
mondial
Concurența
Instabilitatea economică și politică
din țară
Spectrul restrîns de furnizori
Capitolul III. Măsuri pentru perfecţionarea organizării procesului de producţie şi reducerea duratei ciclului de producţie la întreprindere
1.Măsuri de perfecţionare a organizării procesului de producţie şi reducerii ciclului de producţie
Asigurarea unei structuri de productie si conceptie rationale are loc în doua situatii sianume:
în momentul proiectarii întreprinderii; în momentul functionarii întreprinderii în functie de modoficarile care
survin înnomenclatorul de produse, în tehnologiile de fabricatie sau în organizarea productiei si a muncii.
Indiferent de situatia în care are loc perfectionarea structurii de productie si conceptieexista un ansamblu de masuri care trebuie adoptate pentru atingerea acestui obiectiv:
a) cresterea ponderii subunitatilor de productie (sectii, ateliere) organizate dupa principiul peobiect în totalul subunitatilor de productie ale întreprinderii;
b) adâncirea specializarii subunitatilor de productie si extinderea relatiilor de cooperaredintre acestea;
c) cresterea ponderii volumului de productie pentru activitatea de baza a întreprinderii decatre întreprinderi specializate si reducerea activitatii sectiilor auxiliare si de servire proprii.
d) asigurarea proportionalitatii dintre capacitatile de productie ale subunitatile de productieale întreprinderii
e) sistematizarea întreprinderii prin care se va realiza un flux tehnologic continuu, pe traseelecele mai scurte.
Toate aceste masuri de perfectionare a structurii de productie si conceptie vor influienta în mod pozitiv o serie de indicatori ai întreprinderii dintre care mai importanti sunt:
volumul si costul aferent activitatilor de transport intern; numarul, felul, marimea , locul de amplasare si costurile aferente
depozitelor întreprinderii; numarul de personal si fondul de salarii aferent aparatului administrativ. durata ciclului de productie al produselor întreprinderii, marimea
stocurilor de productieneterminata si viteza de rotatie a mijloacelor circulante, etc.
Perfectionarea structurii de productie si conceptie trebuie sa tina seama de îmbunatatirea permanenta a tuturor acestor indicatori, atât în momentul proiectarii întreprinderii, cât si pe tot parcursul functionarii ei
2.Măsuri de introducere a tehnicii noi şi tehnologiilor de producţie performante în procesul de producţie a întreprinderii.
Cercetarea ştiinţifică şi inovarea reprezintă pîrghia esenţială pentru ridicarea nivelului economic al fiecărei naţiuni şi influenţează hotărîtor adaptarea întreprinderilor dintr-o ţară la modificările care au loc pe plan mondial. Procesul inovaţional reprezintă un proces complex de introducere permanentă a noutăţilor în viaţa economică, de generare şi implementare a noilor idei care se concretizează în procese, produse, lucrări, servicii destinate pieţei (vezi 1, p.5).
Accelelarea cordială a progresului tehnico-ştiinţific (P.T.Ş.) este o problemă de importanţă majoră. Numai pe baza lui se poate asigura lansarea de mai departe a economiei, de a ridica eficacitatea ei şi calitatea producţiei, a asigura mai din plin cerinţele populaţiei. P.T.Ş. înrîureşte asupra tuturor elementelor producţiei. După cum confirmă calculele specialiştilor în domeniu, circa 3/4 din creşterea productivităţii muncii se asigură ca rezultat al introducerii cuceririlor ştiinţei şi tehnicii (2, c.24).
Se pot deosebi patru direcţii principare de înrîurire a PTŞ asupra eficienţei producţiei:
- perfecţionarea mijloacelor de muncă (crearea noilor unelte de muncă, crearea şi folosirea a noi sisteme de maşini, automatizarea proceselor de producţie, robot-tehnică, desăvîrşirea construcţiei şi modernizarea utilajului etc.);
- perfecţionarea obiectelor de muncă ( crearea şi aplicarea obiectelor de muncă noi, materiale mai economice, îmbunătăţirea calităţii obiectelor de muncă, lărgirea asortimentului materialelor ce se aplică etc.);
- perfecţionarea tehnologiilor de producţie (elaborarea proceselor tehnologice în principiu de caracter nou, introducerea metodelor progresiste de prelucrare a materialelor etc.);
- perfecţionarea organizării şi conducerii producţiei (rîdicarea nivelului de specializare, perfecţionarea structurii producţiei, introducerea sistemelor automatizate de conducere etc.). Toţi aceşti factori duc la intensificarea producţiei, se află în interconexiune şi interdependenţă (condiţionare reciprocă) (3, p.15).
Strategia dezvoltării P.T.Ş. la etapa curentă este supusă scopului asigurării dezvoltării economiei naţionale pe cale intensivă care să corespundă cerinţelor economiei de piaţă.
P.T.Ş. se desfăşoară în două forma condiţionate reciproc:
- pe cale de evoluţie tehnică, ceea ce înseamnă o dezvoltatre lentă, fără schimbări radicale în fundamentul ştiinţific şi tehnic;
- în formă revoluţionară, în urma căreia apar principial noi tipuri de tehnică şi tehnologii ca rezultat al revoluţiei tehnico-ştiinţifice, care are o mare influienţă la dezvoltarea forţelor de producţie.
După esenţa şi conţinutul său aceasta-i revoluţie în dezvoltarea forţelor de producţie. Ea se exprimă prin prefacerea întregii baze tehnice a societăţii, a formelor şi metodelor de organizare şi conducere a producţiei.
Conţinutul revoluţiei tehnico-ştiinţifice se reflectă prin creşterea radicală a rolului ştiinţei în societate, transformarea ei nemijlocit în forţă de producţie; prin schimbări radicale în tehnică, în aplicarea unor tehnologii şi izvoare de energie de principiu noi; automatizare complexă, dezvoltarea ciberneticii şi perfecţionarea în baza lor a metodelor de organizare a producţiei, muncii şi dirijării. Aşadar, revoluţia tehnico-ştiinţifică se manifestă prin schimbări radicale în sistemul ştiinţă - tehnică - producţie.
Spre deosebire de revoluţia tehnico-ştiinţifică prgresul tehnico-ştiinţific este proces de evoluţie. Proporţiile şi ritmurile lui la întreprindere, în ramuri depinde de volumul cunoştinţelor ştiinţifice acumulate şi nivelul lor de materializare.
Progresul tehnico-ştiinţific - este procesul obiectiv de acumulare al cunoştinţelor ştiinţifice, ce asigură perfecţionarea permanentă a elementelor materiale şi substanţiale a forţelor de producţie, formelor şi metodelor de organizare a producţiei şi de sporire a eficacităţii ei (4, p.92-93).
Principalele direcţii ale P.T.Ş. care determină dezvoltarea economică a ţării în perspectivă sînt: mecanizarea şi automatizarea complexă a proceselor de producţie; electrificarea şi chimizarea producţiei; trecerea la tehnologii noi care asigură economisirea materialelor şi energiei; aplicarea materialelor constructive şi surse energetice noi; biotehnologiile; introducerea tehnicii electronice de calcul, mijloace informatice etc.
STRATEGIA DE DEZVOLTARE S.A ,,BUCURIA’’
În urma elaborării respectivei teze de an putem menționa următoarele strategii de
dezvoltare ulterioară a S.A. Bucuria:
Modernizarea utilării tehnice a capacităţilor de producere, implementarea formelor şi
metodelor performante de dirijare – control a proceselor tehnologice
Folosirea materiilor prime şi articolelor auziliare de înaltă calitate uzînd de serviciile
durnirotilor credbili selectaţi dupa criterii stricte, care lucrează conform bunelor
practice de lucruru
Perfecţionarea tehnologiilor în proces şi renovarea pachetului tehnologic conform
standartelor de lacitate mondiale
Asigurarea necondiţionata a etalonului de calitate în ansamblu procesului de
producere şi ezcluderea factorilor de risc pentru consummator
Respectarea cadrului legislativ naţional şi intenţional referitor la produsul inofensiv
Ajustarea asortimentului de profil la solicitările consumatorului
Optimiyarea procesului de planificare a producerii prin examenarea în complex a
factorilor determinatorii a calităţi şi fundamentării spirituale de echipă în colectivul
managerial
Extinderea pieţelor de desfacere prin fabricarea produselor de cofetărie orientate în
exclusivitatea la preferinţele consumătorului
Reciclarea continuă a personalului ethnic şi administrative reeşind rigorile şi
principiile Managementului Calitaţii , bunelor practice de lucru, ideologiilor
performante de marketing
Desfăşurarea sistemului de stimulare materială şi morală a angajaţiilor în scopul
sporirii calitaţii şi eficacitaţii procesului de producere
Asigurarea cu resurse necesare pentru funcţionarea efectivă a Sistemului Integru al Managementului Calităţii şi Inofensivităţii Producţiei
Concluzie
În istoria de dezvoltare a industriei globale, industria alimentara este una din componentele principale ale economiei din ţările dezvoltate, precum şi ţările care nu dispun de resurse importante prime industriale. Prin dezvoltarea eficientă a capitalului uman în sectorul industrial realizat o creştere economică stabilă. Dezvoltarea dinamică a industriei contribuie la progresul tehnic şi tehnologic şi în toate celelalte sectoare ale economiei, furnizând locuri de muncă, forţa de muncă, o condiţie prealabilă pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie-martie 2015 faţă de ianuarie-martie 2014 industria alimentară în ansamblu a înregistrat o creştere a volumului de producţie cu 11,0% (ceea ce a generat creşterea indicelui general pe total industrie cu 2,3%). Referitor la fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie – cu 8,4% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,3%). De aceea am ales spre analiza Fabrica Bucuria care este cea mai mare întreprindere moldovenească specializată în producerea tuturor tipurilor de produse decofetărie zaharoase, ciocolatei și produselor de ciocolată. Produce de asemenea produse de cofetărie făinoase (vafele și biscuiți). Asortimentul producției depășește 450 de denumiri. Se estimează că întreprinderea produce 90% din volumul producției de bomboane din țară. În această privinţă Compania tinde să asigure o dezvoltare stabilă a afacerii sale, atrăgând o atenţie sporită nu doar laturii economice, dar si sociale.
Această întreprindere va dispune mereu de succes, deoarece are o importanţă strategică şi influenţează interesele unui număr enorm de persoane.
