Text Referat

3
„Ce se naşte din pisică şoareci mănâncă?” sau „Cine are carte, are parte” Să credem că aşa cum sunt părinţii vor fi şi copiii sau mai degrabă că acela care învaţă va avea un viitor mai bun decât al părinţilor săi? Ce factori sunt implicaţi în dezvoltarea omului – ereditatea sau educaţia? Nature or nurture? cum se spune în literatura anglo-saxonă. Potentialitatile se transforma in trasaturi fizice sau psihice reale in functie de conditiilor de mediu. EREDITATEA – PERIOADE SENSIBILE Perioada optima pt dezv limbajului - 2-7 ani, copiii nestimulati verbal pana la 6-7 ani au dificultati de achizitie a limbajului Atasamentul fata de parinti Perioada scolara este decisive pentru dezv sist de concept, un copil solicitat cognitive se va dezv mai repede decat unul care traieste intr-un mediu sarac Un alt caz recent de copil sălbatic îl vizează pe Traian Caldarar (găsit în 2002) cunoscut şi ca “Băiatul Câine Român” sau ”Mowgli”, după personajul principal din “Cartea junglei”. Copilul trăia separat de familie de 3 ani, începând cu vârsta de 4 ani. Atunci când a fost găsit, era în vârstă de 7 ani, însă din cauza denutriţiei arăta asemenea unui copil de 3 ani. Se crede că băiatul a fugit imediat după plecarea din sanul familiei a mamei, care, se pare, era victimă a violenţei domestice. Traian locuia în sălbăticie (Braşov), adăpostul sau fiind reprezentat de o cutie de carton acoperită cu o pătură, iar cand a fost gasit suferea de rahitism, circulaţie deficitară şi avea răni infectate Odată luat în grijă, copilul prefera să doarmă sub pat şi nu pe el. Senzaţia de foame îi apărea adeseori, iar atunci când hrana lipsea era uşor iritabil; în plus, adormea imediat după servirea meselor. În 2007, au apărut informaţii despre Traian, care aflat in grija bunicului, era bine şi mergea la şcoală în clasa a III- a. Întrebat fiind despre şcoală, copilul a afirmat “Îmi place aici, sa colorez, să mă joc, să învăţ să scriu şi să citesc. Avem jucării, ursuleţi de pluş, maşinuţe şi mâncarea este foarte bună”. (cancan.ro)

description

referat

Transcript of Text Referat

Ce se nate din pisic oareci mnnc? sau Cine are carte, are parteS credem c aa cum sunt prinii vor fi i copiii sau mai degrab c acela care nva va avea un viitor mai bun dect al prinilor si? Ce factori sunt implicai n dezvoltarea omului ereditatea sau educaia? Nature or nurture? cum se spune n literatura anglo-saxon.Potentialitatile se transforma in trasaturi fizice sau psihice reale in functie de conditiilor de mediu.EREDITATEA PERIOADE SENSIBILE Perioada optima pt dezv limbajului - 2-7 ani, copiii nestimulati verbal pana la 6-7 ani au dificultati de achizitie a limbajului Atasamentul fata de parinti Perioada scolara este decisive pentru dezv sist de concept, un copil solicitat cognitive se va dezv mai repede decat unul care traieste intr-un mediu saracUn alt caz recent de copil slbatic l vizeaz pe Traian Caldarar (gsit n 2002) cunoscut i ca Biatul Cine Romn sau Mowgli, dup personajul principal din Cartea junglei. Copilul tria separat de familie de 3 ani, ncepnd cu vrsta de 4 ani. Atunci cnd a fost gsit, era n vrst de 7 ani, ns din cauza denutriiei arta asemenea unui copil de 3 ani. Se crede c biatul a fugit imediat dup plecarea din sanul familiei a mamei, care, se pare, era victim a violenei domestice. Traian locuia n slbticie (Braov), adpostul sau fiind reprezentat de o cutie de carton acoperit cu o ptur, iar cand a fost gasit suferea de rahitism, circulaie deficitar i avea rni infectate Odat luat n grij, copilul prefera s doarm sub pat i nu pe el. Senzaia de foame i aprea adeseori, iar atunci cnd hrana lipsea era uor iritabil; n plus, adormea imediat dup servirea meselor. n 2007, au aprut informaii despre Traian, care aflat in grija bunicului, era bine i mergea la coal n clasa a III-a. ntrebat fiind despre coal, copilul a afirmat mi place aici, sa colorez, s m joc, s nv s scriu i s citesc. Avem jucrii, ursulei de plu, mainue i mncarea este foarte bun. (cancan.ro)O poveste renumit despre aceti copii este istoria Kamalei (8 ani) i Amalei (un an si ase luni), gsite n 1920. Ambele i petrecuser mare parte a vieii abandonate, singure. Au fost gsite n Midnapore, India n viziuna lupilor i dei erau mpreun la acel moment, investigaiile sugereaz c nu erau surori, ci doar ca au fost abandonate n aceeai perioad sau luate de lupi. Gsirea fetelor a fost rezultatul povetilor rspndite n sat despre dou apariii spirituale vzute adesea nsoind lupii din jungle Bengalului. Preotului Joseph Singh i-a fost ncredinat misiunea de a stabilice daca este adevrat. Fetele dormeau rsucite una lng cealalt, mormiau, i rupeau vemintele, nu mncau dect carne crud, urlau i erau diforme fizic, ntruct tendoanele i ncheieturile braelor i picioarelor erau scurtate, ceea ce fcea imposibil locomoia normala. Cele dou nu manifestau interes n a interaciona cu cei din jur. Unele personae au afirmat c simurile lor erau impecabile, mai ales n ceea ce privea auzul, vzul i simul olfactiv. Amala a decedat din cauza unei boli, fapt ce a declanat intrarea Kamalei ntr-o lung perioad de doliu. Singh credea c ea va muri, nsa acest lucru nu s-a ntmplat astfel ca a nceput un program de reabilitare pentru ai uura vindecarea. In cele din urm fata a mers n dou picioare i a nvat si cteva cuvinte. Kamala a murit n 1929 ca urmare a unei insuficiene renale.Victor Biatul Slbatic din Aveyron este un alt nume din list care v-ar putea fi familiar. Unii ar putea spune c este primul caz documentat de autism, dar n definitiv este un caz foarte cunoscut de copil lst singur n slbticie. La sfritul secolului al XVIII-lea, mai muli au fost aceia care l-au vzut pe Victor rtcind n pdurile Saint Sernin sur Rance, n sudul Franei. ntia oar, dupa ce l-au recuperat, biatul evadase, astfel c de-abia n 8 Ianuarie 1800 acesta a fost regsit dup ce ieise singur din pdure, dei fusese zrit de mai multe ori ntre 1798 i 1799. La data respectiv avea 12 ani i nu putea spune nici mcar un cuvnt. A fost readus n ora, unde a fost n general acceptat, dei odat rspndit vestea, nu puini au fost aceia care au dorit s-l examineze.Observam ca, in datele de mai sus, IQ intre frati nu sunt f diferiti de cei ai gemenilor heterozigoti. Aceasta este de asteptat pt ca atat fratii cat si gemenii heterozig au cca jumatate din gene in comun. Spre deosebire de acestia, gemenii monozig au seturi identice iar IQ arata corelatii mult mai ridicate.Un mod de a incerca sa descoperim in ce masura diferentele genetice afecteaza intelectul este prin compararea IQ persoanelor inrudite, crescute in acelasi mediu, impreuna sau separat in medii diferite. Ex. cazul copiilor adoptatiIQ mediu copii adoptati -------IQ mediu mame adoptive nv socioec ridicat106-------IQ mediu mame biol dezavantajate 86Aceasta ar fi in favoarea ideei rolului mediului in dezvoltarea abilitatilor intelectuale, valoarea IQ poate fi imbunatatita prin plasarea intr-un mediul favorabilOricat de stimulativ ar fi mediul, putini oameni pot deveni Albert Einstein, iar in absenta unor conditii extrem de defavorabile, putin oameni devin intarziati mintal. Fiecare dintre noi are un registru de 20-25 de puncte rezerva pentru IQ in care se va incadra probabil scorul nostru in functie de conditiile de crestere.In opinia lui Horowitz , copilul vulnerabil isi incepe viata cu un anumit handicap, cum ar fi nasterea prematura sau un temeperament dificil. Copiii plini de viata vor debuta in viata cu un avantaj particular. Horowitz opinneaza ca vulnerabilitatea sau vivacitatea innascuta a copilului interactioneaza cu caracterul facilitator al mediului inconjurator. Un mediu puternic facilitator este acela in care copilul are parinti iubitori si sensibili care ii ofera experiente bogate si stimulatoare.s-ar putea presupune ca majoritatea consecintelor favorabile vor aparea in cazul copiilor plini de viata crescuti in medii ambientale cu caracter puternic facilitator. Cele mai putine consecinte favorabile vor aparea in cazul copiilor vilnerabili, crescuti in medii nefavorabile. Totusi horowitz sugereaza faptul ca un copil plin de viata se poate dezvolta foarte bine si intr-un mediu sarac. In mod similar si un copil vulnerabil se poate dezvolta tot atat de bine intr-un mediu ambiental facilitator. Potrivit modelului lui Horowitz , reprezentativ sub aspectul prognosticului negativ al dezvoltarii este doar copilul vulnerabil dintr-un mediu sarac care traieste un dublu dezavantaj.