Text Argumentativ- ''Importanta Muncii in Echipa''

4
Text argumentativ ’’Importanța muncii în echipă a tinerilor’’ După opinia mea, comunicarea este foarte importantă în viața noastră de zi cu zi, așadar este un factor important și al succesului muncii în echipă. Fără comunicare o echipă se destramă, indiferent de membrii acestuia. În primul rând, prin intermediul comunicării echipa poate să-și organizeze munca, astfel această muncă ar putea deveni mai eficientă. De exemplu, într-o echipă fiecare membru este bun la ceva, unul se pricepe la editarea documentelor, altul scrirea articolurilor, etc. Dacă membrii comunică între ei, toată echipa află cine la ce se pricepe, astfel poate să primească sarcina potrivită abilităților lui. În al doilea rând, problemele pot fi rezolvate mult mai ușor dacă membrii comunică între ei aceste probleme. Să luăm de exemplu unul sau mai multe membrii ajung la o situație problematică din care nu văd cum să iasă. Dar dacă la o întrunire vorbesc între ei și spun problemele unul altuia, una dintre membrii, cu altă idei, cu un alt tip de gândire, poate să găsească soluția, astfel echipa putând merge mai departe cu munca. Munca în echipă prezintă numeroase avantaje: primele şi cele mai evidente sunt cele legate de climatul afectiv pozitiv care se presupune a se constitui în echipă. Membrii unei echipe ajung să se cunoască foarte bine, conlucrând la depăşirea dificultăţilor curente. 1

Transcript of Text Argumentativ- ''Importanta Muncii in Echipa''

Text argumentativ

Text argumentativImportana muncii n echip a tinerilorDup opinia mea, comunicarea este foarte important n viaa noastr de zi cu zi, aadar este un factor important i al succesului muncii n echip. Fr comunicare o echip se destram, indiferent de membrii acestuia.n primul rnd, prin intermediul comunicrii echipa poate s-i organizeze munca, astfel aceast munc ar putea deveni mai eficient. De exemplu, ntr-o echip fiecare membru este bun la ceva, unul se pricepe la editarea documentelor, altul scrirea articolurilor, etc. Dac membrii comunic ntre ei, toat echipa afl cine la ce se pricepe, astfel poate s primeasc sarcina potrivit abilitilor lui.n al doilea rnd, problemele pot fi rezolvate mult mai uor dac membrii comunic ntre ei aceste probleme. S lum de exemplu unul sau mai multe membrii ajung la o situaie problematic din care nu vd cum s ias. Dar dac la o ntrunire vorbesc ntre ei i spun problemele unul altuia, una dintre membrii, cu alt idei, cu un alt tip de gndire, poate s gseasc soluia, astfel echipa putnd merge mai departe cu munca.Munca n echip prezint numeroase avantaje: primele i cele mai evidente sunt cele legate de climatul afectiv pozitiv care se presupune a se constitui n echip. Membrii unei echipe ajung s se cunoasc foarte bine, conlucrnd la depirea dificultilor curente. n plus diversitatea i varietatea soluiilor oferite crete cel puin aritmetic cu fiecare membru. Lucrul n echip poate fi de aceea extrem de motivant, deoarece fiecare proiect aduce cu sine experiena contactului cu ceilali i bucuria de a beneficia de sprijinul acestora.n felul acesta organizaia i fidelizeaz odat n plus angajaii, pentru c nimic nu regret oamenii mai mult la schimbarea unui loc de munca dect lipsa unui fost coleg la noul loc de munc. Dac aceste legaturi ajung sa fie puternice, confortul afectiv poate suplini i compensa alte lipsuri inclusiv n salarizare. Iat de ce, lucrul n echipa este adesea folosit ca mijloc de combatere i diminuare a rutinei zilnice. Nu salariul se constituie n cel mai important factor de motivare, ci coninutul muncii, natura sarcinilor curente i modul n care aceast activitate, prestat 8-10 ore pe zi n fiecare zi, corespunde cel mai bine necesitilor interne de cretere i dezvoltare. Ce nseamna o munc rutinat: este o munca care nu aduce nimic nou n planul solicitrilor cognitive. Oamenii simt c se pot detaa i c pot aplica acelai tipar n fiecare zi.La un moment dat, in privina tinerilor, anumite activiti pot fi efectuate cu jumtate de atenie, ceea ce las timp pentru meditaie i n paralel pentru ntrirea convingerii c nu mai este nimic de nvat i deci c este timpul unei schimbri. n acest moment acetia ncep s caute s compenseze, urmrind s identifice diverse mijloace prin care pot depi plictiseala i plafonarea. Astfel de debuee pot fi discuiile cu colegii sau microactiviti (un joc pe PC, lectura unui ziar...) posibil de efectuat n momentele mai libere. Dac mijloacele de compensare nu sunt suficiente, treptat se acumuleaz tot mai mult stres i frustraie n legtur cu jobul curent, intrndu-se ntr-un cerc vicios. Discuia cu un coleg, mprtirea problemelor pot ns diminua mult efectele negative ale rutinei. Pe de alt parte munca n echip i poate avea i reversul su, n cazul n care echipa a fost prost construit ori exist conflicte. Faptul de a depinde de cineva poate fi destul de frustrant pentru unii, mai ales atunci cand partenerii nu i respect angajamentele, i termenele sunt depite n lan, ntrzierea amplificndu-se continuu. Iat de ce se acord att de mult importan prezenei unor caliti absolut necesare acestui tip de organizare a muncii.Echipa nseamn comunicare direct i fai, oblignd la asumarea constant a responsabilitii propriilor sarcini deoarece nendeplinirea acestora e imediat sancionat de grup.Foarte apreciate astzi sunt evenimentele grupate generic sub denumirea de teambuilding (construirea echipei) deoarece dincolo de aparene pot exista nemulumiri n colectiv. n functie de disponibilitile unei firme, se pot concepe programe complexe de aplanare a conflictelor i de cretere a gradului de coeziune ntre oameni. n concluzie, munca n echip a tinerilor joac un rol important n viaa de zi cu zi, aducnd mari prejudicii la realizarea obiectivelor acestora.

1