T1. Elemente de bază privind teoria informaţiei. Mediile informaţionale şi evoluţia tehnologiei informaţiei. Informaţia şi managementul cunoaşterii

Din multiplele definiţii asupra termenului de informaţie, este interesant de amintit câteva, care scot în evidenţă unele dintre caracteristicile informaţiei:

1. “Informaţia este o proprietate real obiectivă prin care se realizează orientarea acţiunii” 2. “O succesiune definită de evenimente fizice destinată special să influenţeze organele de

simţ ale omului şi care semnifică situaţii care nu sunt perceptibile nemijlocit” 3. “Informaţia este măsura neuniformităţii distribuţiei materiei şi energiei în spaţiu şi timp” 4. În viziunea lui Shannon C.E. (1948), informaţia trebuie să fie o cantitate măsurabilă

abstractă; valoarea ei nu trebuie să depindă de natura informaţiei.Am redat aceste câteva definiţii tocmai pentru a evidenţia aspectul de generalitate pe care-l

are informaţia şi în primul rând neapartenenţa sa exclusivă la unul sau altul dintre domeniile ştiinţelor lumii. Informaţia ca noţiune aparţine în mod egal tuturor, ea reprezintă un aspect esenţial al fiecărei ştiinţe în parte, cu deosebire că unele dintre acestea au reuşit în timp să dezvolte un aparat matematic ce a permis determinarea cantitativă a informaţiei, iar altele au reuşit să dezvolte scheme de analiză şi exprimare calitativă.

Având în vedere toate aspectele teoretico-aplicative ale informaţiei, poate fi exprimată o definiţie mult mai cuprinzătoare, care să nu fie exclusivistă şi care să sintetizeze de fapt esenţa: “ informaţia reprezintă expresia dinamică a substanţei şi energiei care elimină incertitudinea”

Raportul dintre date – informaţii – cunoştinţeDinamica societăţii umane în general, explozia tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor a

condus în timp la o deformare a sensului primar al unor concepte, teorii, noţiuni spre o abordare punctuală, directă şi mult mai accesibilă unui public tot mai numeros. În acest trend au intrat şi noţiunile dată, informaţie, cunoştinţe care au devenit cuvinte cheie în multe domenii, în special în informatică şi în armată. Nu există în acest moment, după ştiinţa mea, nici o lucrare ştiinţifică care să trateze din punct de vedere semantic sensul corect al acestor cuvinte – noţiuni şi evoluţia lor.

Informaţia se poate defini în mai multe moduri, ceea ce face apriori, ambiguă orice analiză în acest sens. Vom evidenţia mai întâi cele mai cunoscute două aspecte. În primul rând, este vorba de "informaţii" (concept intelectual, imaterial) care circulă în mod invizibil şi sunt înmagazinate în celulele materiei noastre cenuşii. Ansamblul informaţiilor primite este atunci organizat în minţile noastre, corespunzător modului în care au fost înţelese (ceea ce variază în funcţie de cultura indivizilor şi a organizaţiilor), în aşa-numitele "bănci de informaţii"; este vorba de o noţiune abstractă, bază a cunoştinţelor şi a capacităţii de judecată.Cel de-al doilea aspect se referă la suporturile materiale care prezintă informaţia pentru a putea fi sesizată. Acestea sunt "datele", concept formal, fizic. În realitate, se ia cunoştinţă de o informaţie sub forma unui text scris sau a unor imagini, animate sau nu, sub formă orală înregistrată. Prezentarea şi memorizarea datelor se face pe suporţi fizici, în general ecrane, hârtie, benzi magnetice sau filme, care trebuie să fie organizate pentru regăsire; rezultă crearea de "baze de date" materiale, de uz individual sau colectiv, diferite de "băncile de informaţii.

Această ambivalenţă a informaţiei ne face să fim, în permanenţă, tentaţi să confundăm nevoile materiale cu cele imateriale.

De la început trebuie amintit faptul că, din punct de vedere al Teoriei Informaţiei a lui Shannon şi a legii entropiei a lui Boltzman, orice element care aduce o noutate într-un sistem este informaţie şi nu apare niciunde noţiunea de dată sau cunoştinţă.

Deoarece în anumite domenii, în special în cel informatic şi cel militar, se utilizează aceste noţiuni şi au căpătat deja un aspect de permanenţă, consider că este necesară o anume clarificare, dar numai prin prisma a ceea ce este deja acceptat prin convenţii. În acest sens apar în foarte multe lucrări utilizate aceste noţiuni şi se poate desprinde o concluzie asupra accepţiunii de utilizare a uneia sau alteia dintre noţiuni.

Se constată o anume ierarhizare în ceea-ce priveşte conţinutul fiecărui termen în parte şi a domeniului la care se referă. Aceste niveluri ierarhice, precum şi procesele de transformare aferente sunt reprezentate în figura 1.1.

Figura 1.1. Nivelurile procesului de cunoaştere

Nivelul primar este cel acoperit de noţiunea de date. În domeniul informatic, data este acceptată ca fiind “număr, mărime, relaţie etc. care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care obţinută în urma cercetării urmează să fie supusă unei prelucrări. Reprezentare, accesibilă unui procesor, a informaţiei prelucrate; este caracterizată prin valorile pe care le poate avea prin operaţiile primitive de transformare şi prin structura sa” În domeniul militar nu s-a definit încă sensul curent al noţiunii şi în accepţiunea cea mai largă poate fi considerat ca fiind ”elemente de cunoaştere asupra unui eveniment, acţiune, stare sau mediu care oferă posesorului posibilitatea eliminării unui segment de necunoaştere fără a da posibilitatea unei înţelegeri de ansamblu, integrale şi corecte despre eveniment, stare, acţiune sau mediu finite în timp. ” Altfel spus, data poate fi considerată ca fiind o parte a unui întreg, care în interacţiune de tip logic şi/sau cu alte date poate genera întregul. Nivelul secundar este definit de informaţie, al cărei sens a fost deja tratat. Informaţia este rezultatul procesului de prelucrare a datelor şi are o formă de reprezentare individuală. Prin individual înţelegând o persoană, grup, organizaţie sau un sistem. Pentru fiecare entitate în parte informaţia are un înţeles specific şi de regulă unitar în interior iar ceea ce este pentru unii informaţie, pentru alţii poate fi dată sau nimic.

Al treilea nivel este reprezentat de cunoştinţe, care presupune un proces de analiză cognitiv de profunzime asupra informaţiilor care va permite subiectului să le asimileze şi să creeze legături logice cu alte informaţii sau cunoştinţe avute până la acel moment, rezultând concluzii, opinii, scheme logice, teoreme, axiome etc.

Cel de-al patrulea nivel este cel de înţelegere şi valorificare eficientă a datelor, informaţiilor şi cunoştinţelor într-o anume situaţie. Valorificarea eficientă presupune înţelegerea corectă a tuturor datelor, informaţiilor şi cunoştinţelor raportate la situaţia respectivă şi extragerea numai a celor elemente care oferă un avantaj în raport cu obiectivul propus, este ceea-ce se poate numi etapa de emitere a judecăţilor de valoare.

La orice nivel al conducerii politico-militare, această ierarhie funcţionează, cu diferenţa că în funcţie de nivelul ierarhic al organismului de conducere diferă în mod categoric volumul de date şi informaţii prelucrate, precum şi abilităţile de utilizare a concluziilor reieşite.

Totodată, aşa cum se va dovedi în continuare şi domeniile de interes de unde se procură date şi informaţii sunt diferenţiate şi ponderea acestora în argumentarea unor decizii este diferită.

Pentru o organizaţie militară de tip comandament este foarte important să delimiteze cât mai precis posibil domeniile de interes de unde să obţină date şi informaţii, pentru a nu fi sufocată de redundanţă şi inutilitate. În acelaşi timp trebuie create premisele ca toate aceste date şi informaţii să fie supuse unor procese derulate logic şi corect, pentru că oricât de valoroase ar fi intrările într-un sistem, ieşirile pot fi eronate dacă sistemul lucrează eronat.

Abordarea definiţiei informaţiei în domeniul militar

Gradul de derivare a definirii informaţiei, prezentat anterior, poate continua. În toate domeniile aplicative de uzură, se folosesc numai definiţii derivate. Tocmai de aceea, se întâlneşte o varietate de definiţii a informaţiei, cifrate la peste 150, toate fiind valabile în mai multe domenii specifice sau pur şi simplu în general, din punct de vedere logic.

De exemplu, există o informaţie tipică aviaţiei, iar în cadrul acesteia o informaţie specifică aviaţiei de vânătoare-bombardament diferită, fie şi parţial, faţă de prima. Chiar şi serviciile de informaţii, deşi studiază informaţia inclusiv la nivel conceptual, utilizează în activităţile lor, definiţii derivate. Serviciile civile de informaţii definesc şi utilizează informaţia politică, cea diplomatică, economică etc. dar în subsidiar şi pe cea militară, în timp ce serviciile militare de informaţii definesc şi utilizează preponderent informaţia militară. Modificarea sistemelor referenţiale dintre cele două tipuri de servicii, produce definiţii utile diferite. În cazul serviciilor militare de informaţii, există de asemenea diferenţe semnificative între informaţia utilizată de serviciile militare secrete propriu-zise şi structurile de cercetare, care studiază în principal informaţia de război, adică informaţia tactică şi cea operativă. Nivelul strategic şi mai cu seamă cel politico-militar, revine în cea mai mare măsură, din punct de vedere informaţional, serviciilor secrete propriu-zise, fie ele civile sau militare.

În domeniul militar, atât informaţiile cât şi datele, sunt definite corespunzător finalităţii proceselor care le utilizează. În plus, definirea acestora trebuie să corespundă unui grad de înţelegere comun, mediu, astfel încât fiecare utilizator să poată fi capabil să le distingă şi să le folosească.

Astfel, datele sunt definite ca:1. Reprezentări, fapte, concepte sau instrucţiuni, prezentate într-o manieră formalizată care

poate fi utilizată pentru comunicare, procesare sau interpretare, prin intermediul unor mijloace automate sau de către om.2. Orice reprezentări cum ar fi caracterele scrise sau orice altă formă analoagă, cărora înţelesul îi este sau îi poate fi ataşat ;3. Elemente de cunoaştere asupra unui eveniment, acţiune, stare sau mediu care oferă posesorului posibilitatea eliminării unui segment de necunoaştere fără a da posibilitatea unei înţelegeri de ansamblu, integrale şi corecte despre eveniment, stare, acţiune sau mediu finite în timp.

Informaţia, este definită ca:1. Fapte, date sau instrucţiuni din orice mediu şi de orice formă/reprezentare ;2. Înţelesul pe care omul îl ataşează datelor, prin intermediul unor convenţii cunoscute, folosite în reprezentări;3. În sistemele informaţionale, orice stocare, comunicare sau primire a cunoştinţelor, cum ar fi faptele, datele, opiniile, prezentate în formă numerică, grafică sau narativă, fie ele orale sau păstrate într-un alt mediu. Termenul de sistem informaţional în acest context, este descris ca o colectare, procesare, transmitere şi diseminare organizată a informaţiilor, în concordanţă cu proceduri predefinite, fie ele automatizate sau manuale.4. În cadrul proceselor informaţionale, datele neprocesate sau orice descriere care poate fi folosită în producerea de informaţii .Atât datele cât şi informaţiile sunt abordate în domeniul militar, cu precădere din perspectiva structurilor de cercetare, fiind însoţite şi de alte noţiuni complementare. Cu toate acestea, informaţia nu reprezintă atributul exclusiv al unui singur compartiment specializat în culegerea de informaţii, funcţii informaţionale, inclusiv de colectare şi procesare, revenind fiecărui compartiment, iar suma funcţiilor informaţionale ale tuturor compartimentelor constituie întregul sistem, condus de comandant. Scopul final al unor astfel de sisteme, este producerea şi diseminarea informaţiilor utile comenzii şi controlului.

Clasificarea informaţieiExistă mai multe teorii privind clasificarea informaţiei, unele având criterii mai puţine şi

respectând în general esenţa cantitativă, altele exprimând latura calitativă, iar cele mai multe axându-se pe aspectul acţional. Pentru că această lucrare nu-şi propune o introspecţie filozofico - psihologică asupra informaţiei vom încerca o taxonomie a informaţiei cu respectarea mai multor criterii care să permită o analiză distinctă a unor caracteristici şi parametri ai informaţiei.

Creionând o clasificare a informaţiei vom încerca o abordare prin prisma a patru criterii de clasificare, existenţă, destinaţie, caracteristici şi transfer.

Astfel, pentru criteriul de existenţă (A) putem accepta teoria lui Odogescu D.S. care clasifică informaţia ca fiind de trei categorii:

1. Informaţie ontologică, conţinută de sursă şi transpusă în mesaj;2. Informaţie circulantă între emiţător şi receptor;3. Informaţie gnoseologică, receptată de destinatar. 1. Informaţia ontologică, reprezintă de fapt forma primară a acesteia, emisă de o sursă, fără

un destinatar precis şi are ca punct generator mediul înconjurător, natural sau fizic, biologic sau cognitiv. Lumea este plină de semnale, iar în continua ei mişcare şi transformare, lumea înconjurătoare este o infinită sursă de semnale şi de informaţii, totul este să ştim să le culegem şi să le interpretăm. Din cele de mai sus rezultă că omul este supus permanent unor fluxuri de informaţii de natură diferită, dar că ceea ce este cu adevărat important este procesul de culegere şi interpretare.

Fiindcă aceste două procese sunt parte integrantă a unui circuit informaţional, rezultă că oricât de multe ar fi sursele şi oricât de bogate în semnale utile ar fi, fără parcurgerea etapelor superioare de analiză a informaţiilor, acestea ar avea valoare nulă în raport cu cerinţele umane.

2. Informaţia circulantă, reprezintă forma particulară a informaţiei, descompusă la nivel de semnale, de orice tip, care circulă pe un canal de transmisiune creat natural sau artificial între sursă (emiţător) şi destinatar (receptor). Acest aspect al informaţiei a fost cel mai bine dezvoltat în studiile oamenilor de ştiinţă, în special al matematicienilor şi al inginerilor de telecomunicaţii, care au avut drept scop crearea unui aparat matematic necesar determinării cantităţii de informaţie. În acest fel, informaţia a fost redusă la o succesiune de semnale, de regulă electrice, care circulă în cadrul unui sistem tehnic, şi care se supun unor legi ale teoriei probabilităţilor. Este bine cunoscută teoria lui Shannon C.E. asupra cantităţii de informaţie, dar care a eludat cu bună ştiinţă aspectele semantice ale informaţiei. Din această cauză se perpetuează o anume tendinţă, falsă, că teoria informaţiei se referă exclusiv la analiza semnalelor dint-un sistem tehnic, iar unii cercetători au considerat oportun ca pentru evitarea unor confuzii să considere Ştiinţa Informaţiei ca fiind cea care se ocupă de studiul tuturor aspectelor informaţiei, iar Teoria Informaţiei se reduce exclusiv la studiul informaţiei circulante

3. Informaţia gnoseologică, sau cum apare la alţi autori – informaţia cognitivă, reprezintă forma superioară a informaţiei şi este rezultatul analizei semantice a acesteia de către destinatar, de regulă omul şi este dependentă de formele anterioare dar mai ales de capacitatea destinatarului de a o valorifica. Valoarea informaţiei gnoseologice depinde de formaţia intelectuală a omului, de valorile istorice şi culturale dobândite în timp, de suma de informaţii (cunoştinţe) anterioare, de motivaţie, interes, domeniu de activitate, scopul imediat şi multe alte aspecte care ţin de structura psihică a individului. În această categorie sunt recunoscute trei tipuri de informaţie:

3.1. Informaţii gnoseologice (cognitive) de adaptare, ca fond elementar pentru a se raporta cu o anumită eficienţă la cadrul natural sau social dat. de regulă aceste informaţii au durată limitată în timp şi se suprapun pe o anumită condiţie de mediu temporară sau pe o anumită etapă de dezvoltare socio-umană (ex. informaţii despre terenul muntos în care se desfăşoară o acţiune militară limitată în timp; odată schimbate condiţiile de mediu informaţiile nu mai sunt utile).

3.2. Informaţii gnoseologice (cognitive) ştiinţifice, reprezintă forma organizată şi mai profundă, având ca obiectiv cunoaşterea legilor generale ale domeniului, gradul de adaptare la noi realităţi (ex. cunoştinţele acumulate despre caracteristicile morfo-geografice ale lanţurilor muntoşi permit asimilarea rapidă a informaţiilor de adaptare şi totodată creează noi conexiuni informaţionale).

3.3. Informaţii gnoseologice (cognitive) fundamentale sunt create nu doar prin ştiinţă ci, în mod sistematic prin întreaga experienţă umană, complexă în timp şi spaţiu (ex. informaţii despre comportamentul uman în diferite situaţii).

Informaţiile gnoseologice pot fi analizate şi prin prisma gradului de aprofundare şi al semanticii, astfel putem deosebi informaţie de suprafaţă şi informaţie de adâncime.

3.4. Informaţia de suprafaţă este rezultata directă a receptării unui mesaj, fără a executa nici un fel de acţiune cognitivă asupra lui (ex, adversarul dispune de două divizii blindate...).

3.5. Informaţia de adâncime este informaţia totală pe care o putem extrage dint-un enunţ sau mesaj, în urma unor procese cognitive cu ajutorul logicii şi care presupune realizarea unor conexiuni cognitive cu altă sumă de informaţii anterioară (ex. din enunţul de mai sus poate rezulta: numărul total de blindate, puterea de foc, tipuri de muniţii utilizate etc., având cunoştinţe anterioare despre organizarea şi dotarea unor astfel de divizii ale adversarului).

Destinaţia acesteia (B), reprezintă un al doilea criteriu de clasificare a informaţiei. Din acest punct de vedere se deosebesc informaţii cibernetice şi informaţii non-cibernetice.

1. Informaţiile cibernetice, sunt cele destinate conducerii ca proces fundamental al existenţei şi funcţionării oricărui tip de sistem. În cibernetică există tendinţa de a atribui informaţiei un sens obiectiv, în funcţie de legăturile prin semnale între sisteme şi subsisteme (energie putătoare de informaţie).

2. Informaţiile non-cibernetice, se referă la lumea anorganică şi se caracterizează prin aceea că poate exista fără conducere. “ Conducerea nu este posibilă fără informaţie, dar informaţia non-cibernetică poate exista fără conducere” .

Cel de-al treilea criteriu de clasificare ia în calcul caracteristica informaţiei în diferite tipuri de sisteme(C), putându-se astfel deosebi:

1. Informaţii tehnice, cele care permit funcţionarea sistemelor tehnice, conduc către organizare şi ordonare în aceste sisteme şi au la bază o exprimare probabilistică. O componentă aparte în această categorie o reprezintă informaţiile sistemelor de telecomunicaţii, cu extindere şi asupra sistemelor informatice. De altfel, respectând istoria evoluţiei conceptului de informaţie în analiză structurată şi elaborată, punctul iniţial l-au constituit cercetările privind circulaţia informaţiilor pe canalele de comunicaţii în scopul definirii unui aparat matematic corect care să permită inginerilor de telecomunicaţii să dezvolte sisteme de comunicaţii eficiente. Primii care au studiat acest aspect şi sunt consideraţi părinţii teoriei informaţiei sunt Hartley R.V.şi Shannon C.E.

2. Informaţii sociale, sunt destinate proceselor de conducere ale diferitelor domenii sociale, economice şi de altă natură, care guvernează dezvoltarea societăţii umane în general şi a individului în particular. Această categorie este de altfel şi cea mai complexă şi care nu are în acest moment nici un model arhitectural sau matematic de analiză cantitativă şi calitativă, totul datorându-se necesităţilor de informaţie şi capacităţii receptorului de a asimila anumite cantităţi de informaţie.

Datorită diversităţii acestei categorii de informaţii, au fost lansate mai multe teorii privind subclasificarea acesteia :

2.1. Informaţie informativă (comunicativă), care aduce o ştire.2.2. Informaţia de comandă, care produce o acţiune.2.3. Informaţia organizatoare, care determină o punere în ordine specifică2.4. Informaţia recurentă, care asigură eficacitatea acţiunii şi intervine în autoreglarea

antihazard.Este deja recunoscut că nu se poate pune problema ca una sau alta dintre teorii cu privire la

informaţie să fie recunoscută ca fiind cea absolută, dar indiferent de sursă rezultă clar că teoria informaţiei nu trebuie şi nu se poate rezuma exclusiv la aspectul său matematico-probabilistic.

La o analiză atentă a tuturor criteriilor pot fi extrase unele concluzii care să poată deveni ulterior teorii, teoreme şi principii. În acest sens trebuie încercată o delimitare conceptuală a noţiunii de informaţie în raport cu receptorul (destinatarul).

Se poate afirma că de fapt nu există informaţie în absenţa unui receptor care să o perceapă ca atare, deoarece nu toate semnalele sunt informaţii generale, pentru o categorie de receptori ele nu sunt asimilate ca informaţii. În acelaşi timp trebuie reţinut şi aspectul invers, că sunt o infinitate de informaţii generate de o infinitate de surse, numai că mulţimea receptorilor este mai mică, iar anumiţi receptori nu sunt sensibili la o anumită categorie de informaţii şi de aceea nu le percep ca atare.

Plecând de la această consideraţie este deosebit de interesant de văzut modalitatea prin care anumiţi receptori pot fi transformaţi ca să fie sensibili la o categorie sau alta de informaţii, procedură ce s-ar putea denumi educaţia receptorilor. Pentru om acest aspect este fundamental pentru condiţia sa de existenţă, de aceea se spune că “omul cât trăieşte învaţă”. În raport cu unul sau altul din domeniile de activitate, individul se pregăteşte continuu, tocmai pentru a fi în măsură să poată asimila informaţii necesare acţiunii sale în domeniul respectiv, eliminând cu bună ştiinţă şi pe bună dreptate posibilităţile sale de a recepta şi alte informaţii, sau cel puţin reducându-şi capacitatea de asimilare şi transformare a informaţiilor primare în informaţii fundamentale, din domenii netangenţiale cu activitatea sa. Triada sursă – canal – receptor (D) reprezintă ultimul criteriu de clasificare propus de autori. În conformitate cu acest criteriu pot fi identificate:

1. Informaţia distribuită - nu are destinatari precişi şi nu solicită expres canale de comunicaţie, dacă ele există şi sunt compatibile cu informaţia, aceasta se va transmite; (ex. emisiunea radio, sau TV, pentru care un receptor trebuie să dispună de mijloc tehnic adecvat, altfel nu primeşte informaţia).

2. Informaţia orientată - are destinatari cunoscuţi sau necunoscuţi, dar aceştia reprezintă un segment al unei categorii de receptori care au caracteristici comune şi sunt capabili să asimileze informaţia; necesită canale de comunicaţie cu anumiţi parametri; (ex. radioamatorismul, unde o sursă emite dar nu ştie cine va primi sau cine va confirma; o cameră de discuţii tematice pe INTERNET; cărţile etc.).

3. Informaţia de grup - numărul de receptori este cunoscut, şi de regulă sunt cunoscuţi de sursă, canalele de comunicaţii fiind stabilite de comun acord, aceştia sunt capabili să asimileze informaţiile. Aceste grupuri de receptori se constituie pe baza unor interese comune şi uneori solicită anumite informaţii; (ex. informaţiile de la profesor la elevi, informările despre situaţia ... executată de eşalonul superior către subordonaţi, rapoartele de informare etc.).

4. Informaţie directă – are un singur destinatar şi este modelată pentru ca acesta să o asimileze. În această situaţie sursa şi destinatarul se cunosc, canalul este creat cu parametrii ceruţi de ambii. Orice alt receptor ce poate intra în posesia informaţiilor respective este considerat intrus. În această categorie trebuie să acceptăm şi faptul că atât sursa cât şi receptorul pot fi constituite din mai multe elemente; (ex. o informaţie confidenţială între doi oameni, sau un flux informaţional între comandamentul unui C.A. şi comandamentul unei Bg. etc.).

Informaţiile de grup şi cele directe pot avea diferite grade de confidenţialitate, de aceea ele pot constitui ţinta unor perturbaţii artificiale în vederea deteriorării acestora, precum şi încercărilor de recepţionare frauduloasă. Măsurile de protecţie şi securitate a informaţiilor la care se fac multe referiri în acest moment se referă cu precădere la aceste două categorii de informaţii.

Toate criteriile de clasificare a informaţiei consider că sunt foarte importante şi fiecare în parte surprinde un anumit aspect , acoperind aproape toate aspectele informaţiei. Ce este de remarcat totuşi, este faptul că dacă există dorinţa de a analiza informaţiile strict prin prisma unui domeniu de activitate, militar de exemplu, trebuie luate în calcul toate criteriile de clasificare pentru a putea enunţa în condiţiuni ştiinţifice şi logice particularităţile informaţiei pentru domeniul respectiv.

Astfel, mediul informaţional global, figura 1.1., cuprinde personalităţile, organizaţiile, sistemele etc., multe dintre ele în afara controlului militar sau al autorităţilor naţionale de conducere care colectează, prelucrează şi distribuie informaţii publicului naţional şi internaţional. Toate operaţiile militare au loc în interiorul acestui mediu, care este prin prezenţa sa atât interactiv cât şi global. Tehnologiile electronice existente şi în dezvoltare permit ca orice aspect al operaţiilor militare să fie adus la cunoştinţa opiniei publice mondiale în timp aproape real şi fără posibilitatea de a fi filtrate. Cu un acces facil la reţelele informaţionale internaţionale şi cele naţionale, reţinerea, controlul, cenzurarea sau limitarea răspândirii informaţiilor nu pot fi nici realizabile şi nici de dorit.

MEDIUL INFORMAŢIONAL GLOBAL

MEDIULINFORMAŢIONAL

MILITAR

DISTRIBUŢIE

Informaţiişi cercetare

DENATURARE

EXPLOATARE

PROTECŢIE

MANAGEMENT

OBŢINERE

TRANSPORT

PRELUCRARE

CONVERSIE

UTILIZARE

Operaţii

Sisteme C4

Figura 1.1. Mediul informaţional global

Diverse organizaţii şi agenţii care nu aparţin mediului militar pot pătrunde în mediul informaţional militar şi să influenţeze imaginea tradiţională a conflictului militar. În plus, mass-media cu mijloacele de înregistrare, instituţiile academice, organizaţiile guvernamentale, agenţiile internaţionale şi diverse personalităţi care au acces la magistralele informaţionale mondiale sunt potenţiali şi semnificativi participanţi în mediul informaţional global. Aceste entităţi pot afecta conducerea strategică şi operaţională a acţiunilor militare înainte ca ele să înceapă. Cum tehnologia permite ca un număr din ce în ce mai mare de persoane, grupuri, organizaţii şi naţiuni să fie conectate cu lumea prin mediul informaţional global, este de aşteptat ca aceştia să-şi realizeze interesele prin încercarea de a manipula şi controla fluxurile de informaţii din acest mediu. Rolul mass-mediei va continua să crească exponenţial. Astfel, creşterea numărului de reporteri de la 147 care au însoţit ziua “D” a invaziei în cel de-al doilea război mondial la peste 800 în Panama pe timpul operaţiei “Cauza Justă”, mai mult de 1300 în teatrul de operaţii din Kuweit în “Furtuna Deşertului” şi transmiterea în direct a operaţiunii „IRAQI FREEDOM” dovedeşte că dorinţa şi abilitatea agenţiilor de ştiri de a acoperi operaţiile militare reprezintă un fapt real1. Impactul acoperirii mass-mediei (prin informaţii scrise, dar mai ales imagini şi voce în timp real) poate afecta dramatic conducerea strategică şi întreaga gamă de operaţii militare.

Infrastructura informaţională naţională cuprinde reţelele de comunicaţii publice şi private, tehnologiile de satelit, terestre şi radio care livrează informaţiile instituţiilor şi la domiciliul persoanelor, informaţia şi conţinutul acesteia care circulă în infrastructură pentru baze de date, terminalele tehnice şi software pentru accesul la informaţii, personalul care furnizează, prelucrează, stochează şi generează noi informaţii etc.

Mediul informaţional militar constă din sistemele informaţionale şi structurile organizatorice proprii şi ale adversarului, militare şi de alte categorii care sprijină sau influenţează în mod semnificativ operaţiile militare. Acesta trebuie să asigure cel puţin următoarele facilităţi: conectarea terminalelor de la domiciliu la sistemele din zona de operaţii, trecerea de la starea de pace la cea de război în termenele planificate sau mai repede, asigurarea suportului tehnic pentru

1 FM 100 – 6, Information Operations, Department of the Army, Washington, DC, 1996, p.3.

comunicaţii în timp real necesare îndeplinirii misiunilor şi cooperării între toate categoriile de structuri militare, economice, sociale, precum şi cele politico-administrative locale, zonale şi naţionale. În interiorul acestui mediu, liderii militari vor exercita conducerea operaţiei (luptei) şi se vor confrunta cu multe noi provocări şi situaţii diverse.

Proliferarea sistemelor informaţionale şi explozia informaţională aduce mult mai mulţi participanţi în câmpul de luptă, implicând noi căi de a conduce forţele, comprimarea nivelurilor tradiţionale ale războiului în timp şi spaţiu şi conferă operaţiilor un caracter simultan şi continuu.

Infrastructura informaţională a apărării cuprinde resursele necesare pentru transferul şi prelucrarea informaţiilor, stocarea datelor şi afişarea acestora, mijloacele tehnice pentru comandă şi control, cercetare şi alte categorii de mijloace pentru transmiterea vocii, imaginilor fixe şi în mişcare, servicii multimedia etc. utile sistemului de apărare.

Sistemele informaţionale constau din infrastructura, structurile organizatorice, personalul şi componentele care colectează, prelucrează, stochează, transmit, afişează, distribuie şi acţionează în conformitate cu informaţiile obţinute. Acestea formează structura care sprijină procesele de stat major, cel de elaborare a deciziilor, asigură o imagine comună relevantă ce contribuie la sincronizarea în utilizarea forţei, conectarea senzorilor şi mijloacelor de luptă cu comandanţii, sprijină capacitatea de atac şi protejează comanda şi controlul.

Dezvoltarea accelerată în tehnologia informaţiei a creat noi tehnici pentru gestionarea şi prelucrarea datelor. Acestea includ imagini, grafică color, scheme, hărţi şi baza de date, care se combină cu cele din comunicaţii (sateliţi, staţii radio cu salt în frecvenţă, radioreleu pe microunde, staţii radio troposferice şi ionosferice) şi asigură infrastructuri globale şi naţionale.

Resursele informaţionale

Resursele informaţionale pot fi împărţite în şase clase, după funcţia pe care o au: containere, transportori, senzori, aparate de înregistrat şi procesoare. Nu se poate face o referire netă la includerea unei resurse într-o singură clasă, deoarece ea se poate regăsi în mai multe. Edificatoare sunt calculatoarele şi oamenii, greu de încadrat într-o anumită clasă.

Containerele sunt suporturi informaţionale pe care sunt păstrate informaţiile sau pseudo-informaţiile, când e cazul. Fiecare obiect este purtătorul propriilor informaţii, al acelora ce-i descriu structura, putându-se spune că fiecare obiect este un container de informaţii. De un interes aparte se bucură obiectele care au un conţinut informaţional suplimentar. Printre ele se află memoria omului, a calculatoarelor, suporturile media, benzi, discuri ş.a. Containerele pot fi incluse unul în altul, cum ar fi cazul documentelor incluse în dosare, la rândul lor incluse în bibliorafturi, acestea depuse în dulapuri, şi ele încuiate în birouri ş.a.m.d. În cazul suporturilor informatice, datele sunt păstrate în fişiere, ele fiind incluse în directoare. În lumea reală, a avea acces la o informaţie necesită trecerea peste anumite niveluri de protecţie, poate în ordinea inversă a descrierii anterioare, dar în lumea electronică este posibilă trecerea peste aceste straturi realizate prin software – de exemplu, un disc poate fi citit direct, fără să fie deschis un fişier anume.

Transportorii sunt obiecte şi sisteme de comunicaţii care transmit sau transferă informaţiile dintr-un loc în altul. Ei pot fi persoane, vehicole şi sisteme fizice de transport (camioane, planuri înclinate, benzi transportoare, tuburi cu vacuum ş.a.), sisteme poştale, sisteme de telecomunicaţii, inclusiv sistemele de telefonie şi telegrafie, sistemele de radio şi televiziune, reţelele de calculatoare, inclusiv Internet, Intranet şi Extranet.

Senzorii sunt echipamente care extrag informaţiile din alte obiecte şi din medii diverse. Aici sunt incluşi senzorii umani, camerele de luat vederi, microfoanele, scannerele şi radarele.

Aparatele de înregistrat sunt echipamente prin intermediul cărora sunt plasate informaţiile în containere. Aici se încadrează procesele umane, imprimantele, magnetofoanele/casetofoanele/repertofoanele şi inscriptoarele de discuri.

Procesoarele de informaţii sunt obiecte care manipulează informaţii, de genul oamenilor, microprocesoarelor, precum şi softul şi hardul sistemelor informatice.

Termenul de infrastructură informaţională se referă la resursele informaţionale, inclusiv sistemele de comunicaţie, instituţii sau persoane din domeniu. Se poate vorbi despre infrastructura informaţională a apărării, infrastructura informaţională naţională şi infrastructura informaţională globală.

Spaţiul informaţional se referă la agregarea tuturor resurselor informaţionale aflate la dispoziţia unei unităţi. Într-o firmă, el cuprinde angajaţii, documentele tipărite, sistemele informatice şi de comunicaţii, plus toate informaţiile structurate existente în unitate sau în mediul ei de lucru.

Spaţiul cibernetic, cyberspace, este spaţiul informaţional care însumează totalitatea reţelelor de calculatoare, cunoscut şi ca reţeaua reţelelor.

Spaţiul de bătaie/luptă este un spaţiu aparte, specific doar pe timp de război, şi constă în tot ceea ce se află în spaţiul fizic, inclusiv semnalele comunicaţiilor din eter.

Valoarea resurselor informaţionale are două componente: o valoare de schimb şi una operaţională. Valoarea de schimb este stabilită de piaţă şi este cuantificabilă, reprezentând preţul pe care îl oferă cineva pentru acea resursă. Valoarea operaţională este dată de avantajele obţinute în urma utilizării acelei resurse. Poate fi cuantificabilă, dar nu e o regulă generală.

Valoarea unei resurse pentru o parte nu este aceeaşi şi pentru cealaltă parte. Pentru un anumit jucător, după cum am afirmat anterior, valoarea este o funcţie de şase factori: proecuparea şi angajamentul jucătorului, aptitudinile jucătorului, disponibilitatea resurselor pentru jucător, disponibilitatea resurselor pentru alţi jucători, integritatea resurselor şi timpul.