Teoria Generala a Dreptului - jurnalulsportivului · PDF file2 Subiect (1)Drept...

1

TEORIA GENERALĂ A

DREPTULUI

-SUBIECTE

2

Subiect (1)Drept subiectiv.Drept obiectiv.Dreptul ca ştiinţă.Dreptul ca artă.

Subiect (2) Caracterele dreptului.

Subiect( 3) Principiile generale ale dreptului.

Subiect (4)Elementele constitutive ale statului.Funcţiile statului.

Subiect( 5) Forma statului.

Subiect (6) Statul de drept.

Subiect (7) Conceptul de sistem al dreptului.Criteriile de constituire a sistemuluidreptului.

Subiect 8) Componentele sistemului dreptului.Diviziunile generale ale dreptului.

Subiect (9)Ramurile dreptului romanesc actual.

Subiect (10)Sistemul romano-germanic.

Subiect (11)Sistemul anglo – saxon.

Subiect(12) Sistemul socialist. Sisteme religioase şi tradiţionale.

Subiect (13) Izvoarele dreptului.

Subiect 14)Caracterele normei juridice.

Subiect (15) Structura normei juridice(schemă).

Subiect (16) Ipoteza normei juridice.

Subiect (17) Dispoziţia normei juridice.

Subiect (18) Sancţiunea normei juridice.

Subiect (19) Clasificarea normei juridice(schemă).

Subiect (20) Intrarea în vigoare a normei juridice.

Subiect (21) Acţiunea normei juridice.

3

Subiect (22) Ieşirea din vigoare a normei juridice.

Subiect 23) Acţiunea normelor juridice în spaţiu.Acţiunea normelor juridice asuprapersoanei.

Subiect (24) Formele de interpretare a normelor juridice.

Subiect (25) Metode de interpretare a normelor juridice.

Subiect (26) Rezultatul interpretării normelor juridice.

Subiect( 27)Caracterele raportului juridic.

Subiect (28) Subiectele raportului juridic.

Subiect (29) Conţinutul raportului juridic.

Subiect (30) Obiectul raportului juridic.

Subiect (31)Condiţiile răspunderii juridice.

Subiect (32) Formele răspunderii juridice.

4

TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

SUBIECTE

5

Subiect (1)Drept subiectiv.Drept obiectiv.Dreptul ca ştiinţă.Dreptul ca artă.

CAPITOLUL I

TERMINOLOGIE INTRODUCTIVĂ. CARACTERELE ŞI PRINCIPIILEGENERALE ALE DREPTULUI

Ştiinţa dreptului constă în analiza profundă a realităţilor (relaţiilor) sociale, economice, politiceşi de altă natură privite în dinamica lor în raport cu normele juridice care le reglementează.Ştiinţa dreptului se ocupă cu analiza normelor juridice în raport cu cerinţele şi năzuinţele din cares-au născut.

1. Dreptul subiectivÎntr-un prim sens, prin drept se întelege prerogativa sau posibilitatea

participantului la raportul juridic de a face sau a nu face ceva, ori de a pretinde altorsubiecte de drept să i se dea ceva, inclusiv posibilitatea acestuia de a apela la forţade constrângere a statului în vederea respectării prerogativelor sale.

Astfel, dreptul apare ca o putere a subiectului, recunoscută de lege,referitoare la conduita sa ori a altor persoane, putere ce este folosită în vedereafructificării prerogativelor pe care i le conferă legea.

În acest caz, dreptul este legat de titularul lui, motiv pentru care se numeştesubiectiv. Având în vedere faptul că acelaşi titular, în acelaşi timp, se bucură demai multe prerogative, doctrina foloseşte sintagma drepturi subiective.

În funcţie de conţinutul lor economic, drepturile subiective se împart în-drepturi patrimoniale (ce pot fi evaluate în bani şi dintre care cel mai importanteste dreptul de proprietate) şi-drepturi personal – nepatrimoniale (dreptul la viaţă, la libertate, la liberăcirculaţie.

Exemple cu privire la frecvenţa folosirii termenului cât şi în privinţa conţinutului termenului înaccepţiunea sa de drept subiectiv:

1. am dreptul să mă căsătoresc, întrucât am împlinit vârsta de 18 ani (din domeniul dreptulfamiliei);

2. am dreptul să mă înscriu în anul II de studii întrucât am promovat primul an (dindomeniul dreptului administrativ);3. am dreptul să petind preţul pe lucrul vândut şi predat (din domeniul dreptului civil);4. am dreptul să pretind salariul pe luna expirată întrucât am fost prezent, am lucrat în

toate zilele lucrătoare îndeplinindu-mi obligaţiile de muncă, etc.).Aşadar termenul drept se foloseşte frecvent în această accepţiune, fie în viaţa cotidiana,

fie în viata juridica.

6

Din definiţie şi din exemplele date rezultă că dreptul în accepţiunea sa de drept subiectivare următoarele trăsături:

• drepturile subiective sunt prerogativele recunoscute unei persoane fizice sau juridice;• conţinutul acestor prerogative constă în a pretinde ceva de la altcineva;• drepturile subiective sunt strâns legate de persoana omului (de titularul lor);fiind legate de titularul lor drepturile subiective sunt întotdeauna prerogative concrete;• drepturile subiective sunt infinite la număr;• drepturile subiective pot avea natură juridică diferită în raport de ramura de drept ale

cărei norme le reglementează;• în privinţa conţinutului lor, drepturile subiective sunt limitate totuşi de lege şi de bunele

moravuri în sensul că ele există şi pot fi exercitate numai în măsura limitelor date deacestea;

• drepturile subiective constituie o categorie juridică prin mijlocirea căreia titularii lor potparticipa la schimburile de valori care cad sub incidenţa reglementării juridice;

Din definiţie şi din exemple rezultă că un drept subiectiv aparţinând unui subiect dedrept, de regulă îi corespunde o obligaţie altui subiect de drept (a celui de la care se pretinde săsăvârşească ceva) ‘

Dupa gradul lor de opozabilitate, distingem:a ) drepturi absolute (dreptul la viata)b)drepturi relative care sunt opozabile unei anumite persoane(dreptul cumparatorului de a primi

bunul este opozabil fata de vanzator)

Dupa continutul lor,

a) drepturi patrimoniale,care au caracter economicb)drepturi nepatrimoniale care nu au caracter economic, al carui continut nu poate fi exprimat

in general , in bani

2. Dreptul obiectivÎntr-un alt sens, cuvântul drept desemnează totalitatea normelor juridice

create sau recunoscute ca atare de stat.Spre deosebire de dreptul subiectiv care se referă la prerogativa unui anumesubiect, dreptul obiectiv este alcătuit din norme juridice impersonale, care nu seadresează unui subiect determinat.

Trăsături:• are caracter normativ fiind format din reguli de conduită prin care se stabileşte

comportamentul juridic al oamenilor;• regulile de conduită care alcătuiesc dreptul obiectiv sunt reguli generale (are caracter

general);• regulile de conduită sunt obligatorii întrucât devin norme juridice, în structura lor intră

un element specific dreptului, elementul punitiv (sancţionator) datorită căruiaasemenea reguli pot fi aduse la îndeplinire cu ajutorul forţei coercitive a statului dacănu s-au respectat de bunăvoie;

• regulile de conduită ce alcătuiesc dreptul obiectiv sunt impersonale, adică abstracte;

7

• oricât de multe ar fi, normele juridice sunt totuşi limitate ca număr;• dreptul obiectiv constituie cadrul de recunoaştere şi de exercitare a drepturilor subiective

şi de asumare şi executare a obligaţiilor corelative.

Drepturile subiective sunt reglementate de dreptul obiectiv.Dreptului obiectiv conţine o anumită componentă numită drept pozitiv, adică

totalitatea normelor juridice în vigoare, la un moment dat.

3. Dreptul ca ştiinţă

Dreptul face parte dintre ştiinţele sociale.În acest sens, regăsim cuvântul drept în formulări precum: facultate dedrept, curs de drept etc.

4. Dreptul ca artă

Dreptul constituie şi o artă.Aceasta este în legătură cu tehnica juridică (competenţa celor care

elaborează sau aplică dreptul).

Tehnica juridică are două componente:- tehnica legislativă (arta de a face legi) si

- tehnica aplicării dreptului (folosirea textului de lege abstract şi impersonalîn vederea soluţionării unei situaţii concrete) .

Tehnica legislativă aparţine puterii legislative. Ea prezintă o mareimportanta deoarece, cu cât este mai bine stăpânită de către organele de stat ce aucompetenţă legislativă, cu atât legile elaborate vor putea răspunde mai binenecesităţilor sociale care au determinat edictarea lor.

Tehnica aplicarii dreptului este folosită de către judecător, procuror, avocat,notar public etc.

9

Subiect (2) Caracterele dreptului.

CARACTERELE DREPTULUI

Dreptul prezintă trei caractere care îl disting de alte ştiinţe sociale. Acesteasunt: - caracterul normativ,

-caracterul general şi permanent şi-caracterul obligatoriu şi sancţionator.

1. Caracterul normativ

Dreptul are un caracter normativ, având menirea de a coordona existenţaomului în societate, urmărind păstrarea ordinii de drept prin concilierea intereseleindividuale cu cele ale societăţii.

Acest caracter este impus de structura dreptului care se prezintă ca sumă dereguli de conduită obligatorii pentru subiectele de drept.

2. Caracterul general şi permanent

Caracterul general al dreptului decurge din faptul că norma nu are în vedereun subiect determinat. Aceasta se aplică tuturor subiectelor de drept între care sestabilesc raporturi juridice.

Legea se aplică permanent, fără întrerupere, pe toată durata cât este în vigoare,tuturor situaţiilor pe care le vizează.

În situaţii similare, toate subiectele de drept sunt trate egal de către lege (art.16 alin. 1 din Constituţie).

3. Caracterul obligatoriu şi sancţionator

Regulile de conduită formulate de către drept sunt obligatorii pentru toatesubiectele. De asemenea, cunoaşterea normelor legale este obligatorie, în acestsens operând o prezumţie absolută, ce nu poate fi infirmată în nici un mod.

Nimeni nu poate să se apere de sancţiunea pe care o prevede legea în caz denerespectare a sa invocând necunoaşterea regulii (Nemo censetur ignorare legem).

Subiectul care nu respectă norma de drept va fi constrâns în acest sens de forţacoercitivă a statului. Tot odată, i se va aplica o sancţiune ce diferă în funcţie deramura de drept din care face parte norma încălcată.

Există:sanctiuni penale (amendă şi închisoare),

10

sancţiuni contravenţionale (amenzile contravenţionale),sancţiuni civile (despăgubiri pentru prejudicii, nulitatea actelor juridice

îndeplinite cu încălcarea condiţiilor legale etc.),sanctiuni de dreptul muncii (avertisment, reducerea salariului, desfacerea

contractului de muncă).

11

Subiect (3) Principiile generale ale dreptului.

PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI

Principiile generale ale dreptului sunt:1 principiul asigurării bazelor legale de functionare a statului,2 principiul libertăţii şi egalităţii,3 principiul responsabilităţii,4 principiile echităţii şi justiţiei,5 principiul bunei – credinţe.1. Principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului

Conform acestui principiul, dreptul constituie premisa existenţei statului. Statulde drept este organizat în conformitate cu principiul legalităţii. Aceasta implicălegitimitatea puterii, dar şi recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor fundamentale aletuturor cetăţenilor.

2. Principiul libertăţii şi egalităţii

Libertatea şi egalitatea cetăţenilor reprezintă valori fundamentale în oricestat de drept. Aceste drepturi fundamentate sunt consfinţite de Constitutie.

Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din Constituţia României, „cetăţenii sunt egaliîn faţa legii”. De asemenea, conform art. 23 alin. 1, „libertatea individuală şisiguranţa persoanei sunt inviolabile”.

3. Principiul responsabilităţii

Responsabilitatea conduce la asumarea de către subiectul de drept aconsecinţelor acţiunii sale. Ea este consecinţa libertăţii de care se bucură indivizii.

4. Principiile echităţii şi justiţiei

Echitatea (lat. aequitas) şi justiţia sunt valori complementare dreptului, implicândvalori morale esenţiale.

12

5. Principiul bunei – credinţe

Buna -credinţa este un principiu general al dreptului.Obligaţia exercitării cu bună -credinţă a drepturilor şi libertăţilor este

prevăzută de Constituţie (art. 57).Potrivit legii fundamentale, titularul unui drept trebuie să-l exercite astfel

încât să nu aducă atingere intereselor legitime ale celorlalte subiecte de drept.

13

Subiect(4)Elementele constitutive ale statului.Funcţiile statului.

CAPITOLUL II

Pg78-89

-DREPTUL ŞI STATUL -

DEFINIREA STATULUI

Statul reprezintă cea mai veche şi cea mai importanta instituţie a societăţiipolitice. El a apărut în urmă cu aproximativ 6.000 de ani în Orientul antic.

Statul este acea entitate politică constituită dintr-un teritoriu delimitat defrontiere, dintr-o populaţie şi dintr-o putere instituţionalizată.

Noţiunea de stat poate avea şi alte înţelesuri, printre care:a.putere politică centrală, o organizatie politica diferită de cea a colectivităţilorlocale (judeţele, oraşele, comunele);b.ansamblul guvernanţilor;c. o formă de societate, de viaţă în comun, o anumită manieră de a fi acolectivităţilor umane.

Statul mai poate fi definit ca o putere organizata asupra unei populatii, pe un anumitteritoriu. STATUL poate fi definit ca fiind, formata din reprezentanti ai populatiei de pe unanumit teritoriu care sunt investiti cu atributii de putere, constand in posibilitatea de a lua deciziiobligatorii , concretizate in norme de drept sau in acte de aplicare a dreptului , care pot fi aduse laindeplinire cu ajutorul fortei de constrangere a statului Prin stat intelegem populatia organizatade pe un anume teritoriu , delimitat prin frontiere recunoscute pe plan international , precum sirelatiile politice , economice si culturale ale acesteia.

1. Elementele constitutive ale statului

Elementele constitutive ale statului sunt: (a) teritoriul, (b) populaţia şi (c)puterea de stat.

14

A. Teritoriul

Teritoriul este elementul fundamental al statului care, în mod tradiţional,este reprezentat de spaţiul cuprins între frontierele acestuia. În fapt, teritoriul nu serezuma la delimitarea unei suprafeţe terestre, bidimensionale, ci este un spaţiutridimensional din care fac parte întinderea de pământ şi ape delimitată de frontiere,subsolul, precum şi spaţiul aerian.

Conform art. 142 din Codul penal, teritoriul României se compune din“întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul şi spaţiulaerian, precum şi marea teritorială, cu solul, subsolul şi spaţiul aerian aleacesteia”.

În limitele acestui teritoriu se organizează statul şi unităţile administrativ-teritoriale care îl compun. De asemenea, în acelaşi spaţiu se exercită putereapublică, suveranitatea statului.

Teritoriul se caracterizează prin faptul că nu poate fi înstrăinat (conform art.3 alin. 1 din Constituţie “teritoriul României este inalienabil”, frontierele sale fiindstabilite prin lege organică). Totodată, teritoriul este indivizibil, consecinţă acaracterului său unitar (art. 1 alin. 1 din Constituţie).

Teritoriul capata semnificatia unui criteriu politic.In legatura cu un anumit teritoriu,statul isi stabileste legaturile cu cetatenii isi structureaza aparatul(mecanismul)sau isidimensioneaza suveranitatea.Disputele intre state –care iau adesea forma razboiului-audrept obiect acapararea de teritorii, de prizonieri, de bogatii aflate pe acele teritorii.

B. Populatia .

Un alt element al statului este populaţia, ea desemnând, în general, ocolectivitate.Acest element a fost exprimat în doctrină prin mai multe noţiuni, şi anume:

societate, popor sau naţiune.Prin societate, termenul cel mai des uzitat, vom înţelege populaţia aflată sub

un anumit raport relaţional şi instituţional, pe un anumit teritoriu.Poporul are ca liant între indivizi continuitatea de limbă, de origine etnică, de

cultură etc.În sfârşit, prin naţiune se înţelege o comunitate umană delimitată teritorial şi

politic de altele, ai cărei membri manifestă loialitate faţă de stat, având conştiinţaapartenenţei la aceeaşi colectivitate, prezentând ca atribute principale identitatea,independenţa şi coeziunea.

15

Între stat şi oricare dintre indivizii care alcătuiesc populaţia se stabileşte olegătură specifică, constând în drepturi şi obligaţii reciproce. Această legăturăpolitică se numeşte cetăţenie.

Statul nu poate fi conceput fara populatie,puterea statala exercitandu-se asupra uneicolectivitati umane, de regula o natiune.Intre stat si fiecare individ al colectivitatii statale sestabilesc relatii specific,drepturi si obligatii reciproce cuprinse in statutul fiecarui stat.putereastatului nu se limiteaza numai la cetatenii respectivi, ea se exercita si asupra cetatenilor straini saufara cetatenie aflati pe teritoriul tarii.

C. Puterea de stat (publică)Al treilea element al statului este puterea de stat, numită şi putere politica sau

forţă publică. Aceasta are rolul de a asigura unitatea politică şi juridică a statului,fiind caracterizată prin posibilitatea de a comanda, de a da ordine, precum şi prinobligaţia celor care le-au primit de a le respecta. .Puterea, ca atribut al statului este identificata cu forta, fiind denumita si forta publica, putere de

stat.Trăsăturile puterii de stat sunt următoarele:

a. este o putere politică ce are o sferă largă de aplicare şi agenţi specializaţicare o realizează;b. este o putere instituţionalizată, prin aceasta înţelegându-se faptul că eaaparţine statului ca instituţie politico-juridică, iar cei care o deţin acţionează înnumele său şi în baza legii. Instituţiile (organele) fundamentale ale statului, numitede Constituţie (în titlul III) “autorităţi publice” sunt:

1) Parlamentul, unica autoritate legiuitoare a ţării,organul de reprezentare suprem al poporului român;

2) Executivul, alcătuit din Preşedintele ţării şi dinGuvern şi

3) Autoritatea judecătorească, compusă din ÎnaltaCurte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi dinConsiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Public, organe de stat ce au sarcinade a aplica legea în cazul litigiilor apărute şi de a sancţiona pe cei care se abat de larespectarea normelor juridice;c. este o putere de comandă ce instituie norme obligatorii;d. este o putere unică care deţine dreptul exclusiv de a exercita, prin organeleabilitate, constrângerea legitimă.

Din această ultimă trăsătură a puterii publice decurge o caracteristică fundamentalăa statului,şi anume suveranitatea. Suveranitatea semnifică autoritatea supremă cucare statul este învestit şi înseamnă dreptul puterii publice de a conduce societatea,

16

de a nu recunoaşte nici o putere deasupra ei în cadrul statului, precum şiindependenţa statului în raport cu alte state cu care acesta stabileşte raporturi.Suveranitatea statului este compusă din două elemente, unul intern (competenţaexclusivă asupra teritoriului, concretizată în elaborarea unor acte normativegenerale obligatorii şi inexistenţa unei alte puteri sociale superioare) şi altul extern(independenţa în raporturile cu alte state, nesupunerea faţă de alte puteri,excluderea oricărui amestec din exterior).Afara de organele legislative ,executive si judecatoresti exista un aparat de stat alcatuit nu numaidin persoane alese sau numite de catre persoane alese, un aparat de specialitate menit sa asigurerealizarea activitatii de stat.Aparatul chemat sa apere ordinea de drept-APARATULPOLITIENESC care este subordonat executivului si prin acesta legislativului si care reprezintainstrumentul cu ajutorul caruia la nevoie se recurge la aplicarea fortei coercitive(puterea ,dreptulde a constringe)Pentru apararea frontierelor, a integritatii teritoriale-exista ARMATA care este o parte amecanismului de stat. Deoarece acest aparat trebuie sa indeplineasca anumite sarcini inconformitate cu legea , cu ordinea de drept, intr-un regim democratic , se considera ca el trebuiesa fie independent de un partid sau altul(membrii ap. de stat nu trebuie sa faca politica activa)

2. Funcţiile statuluiNoţiunea de funcţii ale statului se refera şi la direcţiile principale de acţiune

ale statului în vederea organizarii şi realizarii activităţii fundamentale specifice, lacare participă toate instituţiile abilitate.

Funcţiile statului pot fi: (a) interne(b) externe.

a. Funcţiile interne sunt:1. funcţia politico-juridică -de asigurare a conducerii sociale, pe baza

legilor şi de a construi un cadru de drept care să garanteze oricărui individrespectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale de care se bucură;

2. funcţia de asigurare a ordinii de drept -de apărare a colectivităţii,precum şi a oricărui individ împotriva fenomenelor antisociale;

3. funcţia social-economică – de asigurare a dezvoltării economice, aprogresului tehnic şi a creşterii nivelului de trai al populaţiei. Această funcţieacţionează diferit de la un stat la altul şi vizează politica fiscală, combatereaşomajului, a inflaţiei şi a sărăciei.b. Funcţiile externe sunt:

1. funcţia de stabilire şi dezvoltare a relaţiilor cu alte state sauorganizaţii internaţionale;

2. funcţia de participare la activitatea organismelor internaţionale dincare statul face parte (O.N.U., O.S.C.E., Parlamentul European etc.) în vederearezolvării propriilor probleme cât şi a chestiunilor internaţionale

17

Subiect 5) Forma statului.

FORMA STATULUI

În legatură cu forma statului interesează trei concepte şi anume:1) forma de guvernământ,2) structura de stat3) regimul politic.

1. Forma de guvernământ

Forma de guvernământ se referă la crearea, organizarea şi exercitarea puterii destat prin intermediul organelor supreme ale acesteia, precum si la impartireaatributiilor intre respectivele organe.

Din punct de vedere al formei de guvernământ, statele se împart în:(a) republici şi

(b) monarhii.a. În cadrul republicii, şeful statului (preşedinte) este ales de parlament

sau direct de către popor, pentru o perioadă limitată (de regulă, 4 ani).Conform art. 1 alin 2 din legea fundamentală, “forma de guvernământ a

statului român este republica”. De asemenea, în România, conform art. 81 alin.1 din Constituţie, presedintele este ales prin “vot universal, egal, direct, secret şiliber exprimat”. Dupa revizuirea legii fundamentale prin Legea nr. 429/2003,mandatul preşedintelui are o durată de 5 ani (art. 83 alin. 1).

La rândul lor, republicile pot fi:-parlamentare sau- prezidenţiale.-În republicile parlamentare (Germania, Italia) rolul cel mai important în

exercitarea puterii de stat revine parlamentului, preşedintele având o poziţiesecundară.

-În republicile prezidenţiale (S.U.A., Rusia) şeful statului (preşedintele)are atribute sporite faţă de parlament în cadrul exercitării puterii.

Uneori se vorbeşte şi despre o a treia formă de republică, ceasemiprezidenţială, în care raportul dintre atributiile presedintelui si cele aleparlamentului este sensibil egal.

b. Monarhia constituie aceea formă de guvernământ în care şeful statului(monarhul – rege, împărat) nu este ales de popor sau de parlament, el ocupândaceastă poziţie prin succesiune la tron sau, mai rar, prin numire pe viaţă.

Monarhiile pot fi :-constituţionale sau- absolutiste.

18

-Monarhiile constituţionale (Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandeide Nord, Spania, Danemarca) se caracterizează prin faptul că monarhului îi revinatribuţii restrânse, uneori chiar simbolice, rolul cel mai important fiind jucat deparlament.-În monarhiile absolutiste se acorda puteri largi monarhului, uneoridiscretionare,iar celelalte institutii ale statului, desi exista, au atributii restrânse,nesemnificative .

2. Structura de stat

Structura de stat reprezintă modul în care se organizează puterea de stat şientităţile statale existente pe teritoriul unui stat, precum şi relaţiile ce se stabilescîntre ele.

Sub acest aspect statul poate fi:(a) unitar (simplu) sau(b) federativ (complex, compus).

a. Statul unitar se distinge prin următoarele caracteristici:-are o singură constituţie;-are doar un rând de organe supreme care îşi exercita competenţa pe întregulteritoriu;-întreaga populaţie are o singură cetăţenie;-este subiect distinct de drept internaţional, participând în această calitate laviata internationala.b. Statul federativ se defineşte prin următoarele elemente:

-este alcătuit din două sau mai multe state membre (federate);-statele componente transferă unele din atributele suveranităţii lor înfavoarea statului federativ, în limitele şi modurile prevăzute înconstituţia federală;-există o legislaţie comună, unică, la nivelul statului federal, dar şi legislaţiiproprii fiecărui stat federat în parte, acestea din urmă trebuind să o respecte pecea dintâi;-există organe legiuitoare, administrative şi judiciare

atât la nivel central (federal), cât şi la nivelul fiecărui statfederat;

- populaţia are două cetăţenii, una a statului federativ, cealaltă astatului federat;-subiect de drept internaţional este doar statul federativ, el

participând şi la viaţa internaţională.Statul federativ nu trebuie confundat cu asocia iile de state care, deşi se

aseamănă cu acesta din multe puncte de vedere, se deosebesc prin faptul că elenu dau naştere unui stat nou, distinct de statele componente.

Principalele forme de asociere a statelor sunt:- confedera ia,

19

-uniunea reală şi-uniunea personală.Confederaţia este alcătuită din două sau mai multe state asociate care îşi

unifică legislaţia şi care îşi creează anumite organe comune, păstrându-şi însăsuveranitatea şi calitatea de subiect distinct de drept internaţional.

Uniunea reală este asocierea a două sau mai multe state ce au un monarhcomun şi care îşi creează unele organe comune.

Uniunea personală constă în asocierea a două sau mai multe state datorităexistentei unui şef de stat comun (monarh), statele membre păstrându-şi întreagasuveranitate.

3. Regimul politic

Regimul politic reprezintă totalitatea metodelor şi mijloacelor prin careputerea politică conduce societatea. Acest concept vizeaza raporturile instituiteîntre stat şi individ în ceea ce priveşte respectarea drepturilor subiective ale celuidin urmă.

Din această perspectivă, regimurile politice se pot împărţi în:a) regimuri democratice şib) regimuri totalitare (dictatoriale sau autoritare).În cadrul regimurilor democratice operează principiul reprezentativităţii.

Puterea de stat are ca fundament pluralismul politic şi se manifestă în baza şi înlimitele legii, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale aleomului.Democratia ca forma de guvernare si tip de functionalitate a regimului politic secaracterizeaza prin caracteristici ca:puterea apartine poporului, pluralism politic,se aplicaprincipiul majoritatii, libertatea si recunoasterea opozitiei,promovare si apararea drepturilor silibertatilor fundamentale.

În regimurile totalitare, puterea de stat se exprimă prin mijloacedictatoriale, autoritare, statul rezervându-şi un rol dominant în societate,intervenind în toate domeniile existenţei sociale, chiar şi în viaţa privată aindividului. În asemenea regimuri nu există pluralism politic (prin urmare niciopoziţie), principiul separaţiei puterilor în stat este incălcat, iar drepturile şilibertăţile fundamentale ale omului nu se respectă .

21

Subiect (6) Statul de drept.

STATUL DE DREPT

1. Noţiune

Într-o definiţie simplă, în zilele noastre, prin stat de drept înţelegem acelstat democratic şi social, care se înfiinţează şi funcţionează în baza şi curespectarea strictă a legii, în care drepturile şi libertăţile fundamentale aleomului sunt garantate.

Conceptul de stat de drept este însă unul complex, care a evoluat în timp.Statul de drept îşi are originea în lucrările filosofului german Immanuel

Kant care aprecia că statul are ca scop doar ocrotirea dreptului şi garantarealibertăţii, el neavând atribuţii în legătură cu binele general, cu fericirea, cunivelul de trai sau cel cultural al oamenilor. Singura preocupare a statuluiimaginat de Kant trebuia să fie asigurarea aplicării dreptului şi împiedicareaîncălcării acestuia .

Continuatorii ideilor lui Kant afirmau că doar statele care există pentrurealizarea justiţiei pot fi legitimate ca state de drept.

Ulterior, alti filosofi au sintetizat conceptul statului de drept în treiprincipii:

1) accesul la putere se face prin vot popular, liber exprimat,2) exercitarea puterii se realizează în baza legii şi3) puterea izvorăşte din voinţa suverană şi liber exprimată a poporului.Conform lui Hans Kelsen, statul de drept există într-o formă independentă

de lege, are misiunea de a crea dreptul, iar mai apoi, de a i se supune în moddeliberat.

Prin urmare, statul de drept asigură supremaţia Constituţiei şi domnialegilor, dar acestea trebuie să fie conforme cu ideea de justiţie şi cu echitatea,fiind expresia voinţei întregii societăţi.

Constituţia României, în art. 1 alin. 3 decretează că România este “stat dedrept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţilecetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismulpolitic reprezintă valori supreme (…) şi sunt garantate’’

2. Caracteristici

În sinteză, statul de drept contemporan se caracterizează prin următoareletrăsături: -este fundamentat pe supremaţia legii;

-are la bază existenţa unui cadru democratic;-accesul la putere se face prin vot liber exprimat de către populaţie;

22

-puterea de stat este subordonată legii;-puterea se structurează piramidal şi se difuzează unui număr mare deorganisme;-garantarea pluralismului politic;-limitarea fiecăreia dintre cele trei puteri (legislativă, executivă şi

judecătorească) prin celelalte două;-independenţa totală a justiţiei;-recunoaşterea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului;-participarea cetaţenilor la exercitarea puterii

3. Condiţiile de existenţă

Pentru existenţa statului de drept sunt necesare urmatoarele condiţii:-autonomia statului de drept şi întărirea organizării juridice a statului;-guvernarea care se realizează prin lege şi care este subordonată

acesteia;-promovarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului;-stabilirea suveranităţii externe a naţiunilor;-subordonarea statului unei stricte reglementări juridice.

23

Subiect (7) Conceptul de sistem al dreptului.Criteriile de constituire a sistemuluidreptului.

CAPITOLUL III

Pg66-73

SISTEMUL DREPTULUI -

CONCEPTUL DE SISTEM AL DREPTULUI

Dreptul prezintă un caracter sistematic. Numeroasele reguli juridice existenteîn societate nu se înfăţişează sub forma unei alăturări întâmplătoare. Ele suntordonate într-un sistem coerent, organizat şi logic. Acesta nu reprezintă sumaelementelor componente, ci un ansamblu de norme şi instituţii aflate înpermanentă interacţiune.

Prin sistem al dreptului se înţelege modul de organizare a dreptului, anormelor juridice ce îl compun, în cadrul instituţiilor juridice şi al ramurilor dedrept.În doctrină se face deosebirea între sistemul dreptului şi alte noţiuni din sferaexistenţei juridice a societăţii, precum sistemul legislaţiei (legislaţia unei ţări,sumă a actelor normative) şi sistemul juridic (ordinea de drept în general, privităca fundamentala caracteristică a unei comunităţi).

Sistemul dreptului se caracterizează prin complementaritatea ramurilor dedrept care îl compun, prin relativitate şi permeabilitate, precum şi printr-ocontinuă diferenţiere a ramurilor sale.

CRITERIILE DE CONSTITUIRE A SISTEMULUI DREPTULUI

Criteriile de constituire a sistemului dreptului sunt:(a) obiectul reglementării juridice,(b) metoda reglementării şi(c) principiile dreptului (sau ale ramurii de drept).

a. Obiectul reglementării juridice îl constituie sfera relaţiilor sociale avuteîn vedere de norma juridică.b. Metoda de reglementare este exprimată printr-o multitudine de modalităţide normare a conduitei umane şi constituie un criteriu subiectiv de influenţare asistemului dreptului. Caracterul subiectiv al acestui criteriu este dat de faptul cămodul de reglementare a conduitei umane diferă în funcţie de interesele pe care

24

le reprezintă forţa politică ce se află la conducerea societăţii. Această metodăpoate fi autoritară sau autonomă.

De asemenea, metoda poate fi analitică (descompune un cadru complex înelementele sale fundamentale) sau sintetică (pleacă de la o sumă de elementeprimare şi creează un cadru general şi abstract). Tot din această perspectivă seare în vedere şi poziţia subiectelor în cadrul raportului juridic specific fiecăreiramuri de drept.

c. Principiile dreptului (sau ale ramurii) contribuie şi ele la creareasistemului astfel, în cadrul ramurii dreptului comercial se distinge dreptulmaritim, subramură de drept alcătuită din normele juridice şi instituţiile dedrept care reglementează transportul maritim.

25

Subiect (8) Componentele sistemului dreptului.Diviziunile generale ale dreptului

COMPONENTELE SISTEMULUI DREPTULUI

Componentele (elementele) de sistem ale dreptului sunt:(a) norma juridică,(b) instituţia juridică şi

(c) ramura de drept.a. Norma juridică reprezintă componenta de bază, ireductibilă, a

sistemului dreptului. Ea constă într-o regulă de conduită, instituită saurecunoscută de către stat, a cărei respectare este asigurată în caz de nevoie prinforţa de constrângere a statului.

Acest element prezintă o anumită structură internă, alcătuită din trei părţi:ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.

b. Instiuţia juridică constituie acel set de reguli juridice carereglementează un număr de rela ii sociale din aceeaşi categorie, grupate în jurulunei valori sociale centrale şi care naşte o sferă distinctă de raporturi juridice.

Instituţia juridică este alcătuită din mai multe norme juridice.Astfel, normele care reglementează modul în care se transmite moştenirea

formează instituţia succesiunilor, cele care reglementează proprietatea alcătuiescinstituţia dreptului de proprietate, cele care au în vedere contractele dau naştereinstituţiei contractelor etc.

Noţiunea de instituţie juridică apare ca similară cu aceea de statut juridicsau regim juridic.

În majoritatea cazurilor, instituţiile juridice grupează norme de dreptcorespunzând unei singure ramuri.

Uneori, instituţiile juridice pot reuni norme de drept din cadrul mai multorramuri. De exemplu, instituţia contenciosului – administrativ reuneşte reguli dinsfera dreptului administrativ, a dreptului procesual civil, a dreptului civil,precum şi din sfera organizării judecătoreşti.

c. Ramura de drept este un ansamblu de norme şi instituţii juridice, strânslegate între ele prin obiectul comun al reglementării, prin metoda folosită înnormarea relaţiilor sociale şi prin intermediul principiilor care stau la baza lor.

Ea constituie cea mai complexă subdiviziune a unui sistem de dreptnaţional, acesta din urmă fiind alcătuit din mai multe ramuri.

Ramurile de drept nu există izolat, ci sunt în continuă interacţiune unelecu altele, influenţându-se reciproc.Uneori, mai multe instituţii juridice pot da naştere unei subramuri de depth

26

Astfel, în cadrul ramurii dreptului comercial se distinge dreptul maritim,subramura de drept alcatuita din normele juridice si institutiile de drept carereglementeaza transportul maritim.

DIVIZIUNILE GENERALE ALE DREPTULUI

În functie de mai multe criterii, dreptul se împarte în:

1. Drept intern si drept internationalDupa cum regulile de drept se aplica doar statului care le-a elaborat, pe teritoriulacestuia, sau ele au efect si dincolo de limitele teritoriului statului, în raporturiledintre state ori dintre particulari din state diferite, dreptul se împarte în

intern (national) siextern (international).

2. Drept public si drept privatDupa cum interesul avut în vedere de norma juridica este unul public sauparticular, dreptul se divide în public si privat. Aceasta este împartirea clasica adreptului,si, totodata cea mai importanta.De exemplu, o regula juridică ce are în vedere organizarea puterilor statului sesitueaza în dreptul public, iar una referitoare la încheierea unui contract seplaseaza în dreptul privat.O asemenea diviziune era cunoscuta înca din dreptul roman, legile putând firegasite fie în jus publicum, fie în jus privatum.În cadrul dreptului privat se diferentiaza ca principală componentă dreptulcivil care de altfel constituie dreptul comun in acest domeniu.În acest sens, regulile fiecareia dintre celelalte componente (de exemplu, cele aledreptul comercial) se completeaza atunci când este cazul, cu cele ale dreptuluicivil.Din sfera dreptului public se detaseaza normele dreptului constitutional carereprezinta dreptul comun în materie.În doctrina s-a apreciat ca datorita strânsei legaturi dintre dreptul public si celprivat, precum si a atenuarii diferentelor dintre acestea, s-a format si un dreptmixt, alcatuit din ramuri precum dreptul funciar ori dreptul afacerilor.3. Alte diviziuni ale dreptuluiDreptul se mai poate împarti în:- drept pozitiv (drept scris, alcatuit din totalitatea normelor juridice în vigoareîntr-un stat, la un anumit moment) si-drept natural (un drept nescris, care este compus dintr-un numar de principiisuperioare ce constituie sursa de inspiratie pentru dreptul pozitiv, caregaranteaza drepturile si libertatile fundamentale ale omului si care se distingeprin faptul ca nu este dublat de nici un fel de constrângere sociala);- drept determinator (alcatuit din normele juridice care determina ce anumeurmeaza sa faca subiectele de drept) si-drept sanc ionator (compus din regulile juridice care se refera la sanctiunileaplicabile subiectelor de drept ce nu se conformeaza dreptului determinator).

27

Subiect( 9)Ramurile dreptului romanesc actual.

RAMURILE DREPTULUI ROMÂNESC ACTUAL

Ramurile dreptului românesc actual sunt: dreptul civil, dreptul comercial,dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul procesual civil, dreptul penal, dreptulprocesual penal, dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar,dreptul internaţional public, dreptul internaţional privat.

Aceste ramuri sunt grupate în cele două mari diviziuni ale dreptului intern,dreptul public şi dreptul privat, precum şi în dreptul internaţional.

a. Dreptul public este format din ansamblul normelor juridice care privescorganizarea statului şi raporturile dintre indivizi şi stat. În cadrul dreptului publicse regasesc urmatoarele ramuri de drept:

1) dreptul constituţional,2) dreptul administrativ,3) dreptul penal,4) dreptul procesual penal5) dreptul financiar.

Dreptul constituţional este alcătuit din normele juridice care stabilescprincipiile generale de organizare socială, economică şi politică a statului, dinnormele ce reglementează drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale alecetăţenilor, din cele care legiferează organizarea şi funcţionarea autorităţilorstatului (Parlamentul, Preşedintele, Guvernul şi autorităţile publice locale,Autoritatea judecătorească), dar şi împărţirea atribuţiilor acestora, precum şi dinnormele care vizează funcţionarea altor instituţii fundamentale ale statului(Curtea de Conturi, Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului).

Izvorul ramurii este Constituţia României din 1991, modificată şicompletată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003(publicată în Monitorul Oficial al României nr. 758 din 29 octombrie 2003,Partea I).

Dreptul administrativ cuprinde regulile de drept în legătură cuorganizarea şi funcţionarea administraţiei publice centrale şi locale, cele legatede funcţiile publice, precum şi cele privind raporturile dintre administraţie şicetăţeni.Principalele izvoare ale dreptului administrativ sunt:-Constituţia României din 1991, revizuită,

28

-Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (publicatăîn Monitorul Oficial al României nr. 448 din 24 noiembrie 1998, Partea I),-Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (publicată în Monitorul Oficial alRomâniei nr. 204 din 23 aprilie 2001, Partea I),-Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (publicată în MonitorulOficial al României nr. 373 din 10 iulie 2001, Partea I),- Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (publicatăîn Monitorul Oficial al României nr. 70 din 3 februarie 2003, Partea I)- Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale (publicată înM O al României nr. 271 din 29 martie 2004, Partea I),- Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului (publicată în Monitorul Oficial alRomâniei nr. 658 din 21 iulie 2004, Partea I).

Dreptul penal se compune din normele care arată ce fapte antisocialesunt considerate infracţiuni, care este răspunderea celor ce săvârşesc infracţiuni,precum şi pedepsele ce se aplică infractorilor.

Această ramură are sarcina de apăra cele mai importante valori sociale(suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana,drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept).

Principalul izvor al dreptului penal îl constituie Codul Penal din anul1968, cu modificările şi completările ulterioare.

Această ramură are şi numeroase alte izvoare (legi speciale) printre careamintim: -- Legea nr. 87/1994, republicată, pentru combaterea evaziunii fiscale (Monitorul Oficial al

României nr. 545 din 29 iulie 2003, Partea I),-Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie(publicată în Monitorul Oficial al României nr. 219 din 18 mai 2000, Partea I),-Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri(publicată în Monitorul Oficial al României nr. 362 din 3 august 2000, Partea I), ---Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (publicată înMonitorul Oficial al României nr. 783 din 11 decembrie 2001, Partea I),-Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (publicată înMonitorul Oficial al României nr. 904 din 12 decembrie 2002, Partea I) şi- Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate (publicatăîn Monitorul Oficial al României nr. 50 din 29 ianuarie 2003, Partea I).

Dreptul procesual penal cuprinde regulile juridice care organizeazăprocesul penal şi care arată organele statului cu atribuţii în acest domeniu,acţiunile sau procedurile ce trebuie realizate în vederea descopeririiinfracţiunilor şi tragerii la răspundere penală a celor care le-au săvârşit, precumşi drepturile şi obligaţiile pe care le au părţile ce participă la proces.

Izvorul de drept specific ramurii este:- Codul de Procedură Penală din 1968, cu modificările şi completările ulterioare. La

acesta se adaugă-Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de

organele judiciare (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 591 din 1 iulie 2004,Partea I).

Dreptul financiar include regulile de drept ce reglementează activitatea

29

financiară a statului, constând în modul de constituire şi utilizare a bugetului destat, organizarea şi funcţionarea instituţiilor financiare, drepturile şi obligaţiile îndomeniu ale cetăţenilor şi ale statului.

Printre izvoarele dreptului financiar enumerăm:-Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 927din 23 decembrie 2003, Partea I),-Legea nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul deprocedură fiscală (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 465 din 25 mai 2004, ParteaI),-Legea nr. 358/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 39/2003privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale (publicată MonitorulOficial al României nr. 530 din 23 iulie 2003, Partea I) şi-Legea nr. 108/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2003privind finanţele publice locale (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 336 din 16aprilie 2004, Partea I).

b. Dreptul privat este alcătuit din ansamblul normelor juridice cereglementează relaţiile patrimoniale şi personal – nepatrimoniale la careparticipă particularii. În cadrul dreptului privat se găsesc următoarele ramuri:

(1) dreptul civil,(2) dreptul comercial,(3) dreptul familiei,(4) dreptul muncii şi(5) dreptul procesual civil.Dreptul civil cuprinde normele juridice ce reglementează raporturile

patrimoniale în care părţile sunt pe poziţie de egalitate. Tot în sfera dreptuluicivil intră şi normele de drept referitoare la relaţiile personal – nepatrimoniale ceau în vedere persoana şi identificarea ei (nume sau denumire, domiciliu,reşedinţă sau sediu, stare civilă etc).

Cel mai important izvor al ramurii este Codul Civil din 1864, cumodificările ulterioare.

De asemenea, sunt izvoare ale dreptului civil şi acte normative precum:-Legea nr. 319/1944 pentru dreptul succesoral al soţului supravieţuitor (publicată înMonitorul Oficial al României nr. 133 din 10 iunie 1944),-Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice (publicat în Buletinul Oficial alR.S.R. nr. 8 din 30 iulie 1954),-Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului privitorla persoanele fizice şi juridice (publicat în Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 32 din 31 ianuarie1954),-Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (publicat în Buletinul Oficial alR.S.R. nr. 11 din 10 iulie 1960),-Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată (Monitorul Oficial al României nr. 1 din 5ianuarie 1998, Partea I),-Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentrurealizarea construcţiilor, republicată (Monitorul Oficial al României nr. 933 din 13octombrie 2004, Partea I),

30

-Legea nr. 16/1994 a arendării (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 91 din 7aprilie 1994, Partea I),-Legea nr. 105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate (publicată înMonitorul Oficial al României nr. 237 din 30 septembrie 1996, Partea I),-Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare (publicată înMonitorul Oficial al României nr. 611 din 14 decembrie 1999, Partea I) şi-Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenuriloragricole şi forestiere (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 8 din 12 ianuarie 2000,Partea I).

Dreptul comercial se ocupă de regulile care normează raporturiledintre comercianţi (persoane fizice sau persoane juridice), precum şi actele şifaptele de comerţ. Cel mai vechi izvor în vigoare este Codul Comercial de la1887, cu modificările ulterioare.

De asemenea, sunt izvoare de drept comercial, printre altele:-Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată (Monitorul Oficial al Românieinr. 49 din 4 februarie 1998, Partea I),- Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată(Monitorul Oficial al României nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, Partea I),-Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată(Monitorul Oficial al României nr. 608 din 13 decembrie 1998, Partea I), cu modificările şicompletările ulterioare,- Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic (publicată înMonitorul Oficial al României nr. 483 din 5 iulie 2002, Partea I) si- Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului (publicată în Monitorul Oficial al Românieinr. 593 din 1 iulie 2004, Partea I).

Dreptul familiei include normele de drept care se referă la relaţiilepatrimoniale şi nepatrimoniale stabilite în cadrul familiei, între soţi, precum şiîntre părinţi şi copii.

Cel mai important izvor este Codul Familiei din 1954, cu modificările şicompletările ulterioare. La acesta se adaugă şi alte legi speciale, cum ar fi :

-Legea nr. 87/1998 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.25/1997 cu privire la adopţie (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 168 din 29aprilie 1998, Partea I).

Dreptul muncii este alcătuit din regulile juridice aplicabile în relaţiilestabilite între angajaţi şi patroni, cu ocazia încheierii, executării sau încetăriicontractului de muncă. Această ramură stabileşte drepturile şi obligaţiile celordoua părţi ale contractului de muncă, disciplina muncii, timpul de lucru şi celde odihnă, jurisdicţia muncii, răspunderea materială şi disciplinară, protecţia şisecuritatea muncii.

Izvorul ramurii este Codul Muncii din 2003 (publicat în MonitorulOficial al României nr. 72 din 5 februarie 2003, Partea I).

31

Dreptul procesual civil reuneşte toate normele de drept care organizeazăprocesul civil, cele referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti în aceastămaterie, precum şi regulile de drept privind modul în care sunt duse laîndeplinire hotărârile judecătoreşti civile.

Izvorul principal al ramurii este Codul de Procedură Civilă din anul 1865,ce a suferit până astăzi numeroase modificări şi completări.

Constituie izvor al dreptului procesual civil şi- Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti (publicată în Monitorul Oficial

al României nr. 559 din 10 noiembrie 2000, Partea I).

c. Dreptul internaţional reprezintă ansamblul raporturilor de drept în careintervine un element străin (de extraneitate). Dreptul internaţional poate fiîmpărţit în: -drept internaţional public şi

- drept internaţional privat.

Dreptul internaţional public cuprinde regulile ce reglementeazăraporturile formate în baza acordului de voinţă dintre state, precum şi cele dintreacestea şi organizaţii internaţionale.

În general, izvoarele acestei ramuri sunt tratatele bilaterale saumultilaterale încheiate între diferite state. Aceeaşi valoare o au și convenţiile cucaracter internaţional încheiate de state.

Dreptul internaţional privat include normele de drept ce soluţioneazăconflictele de legi născute din raporturile de drept privat ce conţin un element deextraneitate. Această ramură reglementează şi condiţia juridică a străinilor,precum şi aspectele de drept procesual în legătură cu raporturile de drept privatcu caracter internaţional.

Izvorul ramurii este:- Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

internaţional privat (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 245 din 1 octombrie1992, Partea I).

33

Subiect (10)Sistemul romano-germanic.

MARI SISTEME CONTEMPORANE DE DREPT

Dreptul fiecărui stat reprezintă un sistem propriu. Uneori, chiar în cadrulaceluiaşi stat sunt aplicate, în acelaşi timp, mai multe sisteme de drept.

Diversitatea sistemelor de drept naţionale este foarte mare. În schimb,analizate din perspectiva unor elemente fundamentale, acestea prezintă, între ele,anumite asemănări sau deosebiri de esenţă. Acestea fac posibilă reunirea maimultor sisteme naţionale în familii de sisteme (mari sisteme contemporane dedrept).

Astăzi cele mai importante sunt:

1) sistemul romano – germanic,2) sistemul anglo – saxon,3) sistemul socialist4) sistemele religioase şi tradiţionale.

1. Sistemul de drept romano-germanic

Acesta cuprinde sistemele naţionale de drept care sunt rezultatulrecepţionării dreptului roman. Iniţial, sistemul romano -germanic se regăsea înEuropa, dar ulterior, ca urmare a colonizării, el s-a extins în America Centrală şide Sud, precum şi în unele ţări din Africa.

Principalele componente naţionale ale sistemului romano – germanic sunt:-dreptul francez şi-dreptul german.Acestea, în pofida multor diferenţe de suprafaţă (rezultate, în primul rând, dinmentalităţi diferite de abordare a fenomenului juridic), se aseamănă esenţial prinfaptul că ambele păstrează terminologia şi multe dintre instituţiile dreptuluiroman. De asemenea, pentru ambele, principalul izvor de drept este legea(scrisă).

Dreptul francez. Istoria dreptului francez cuprinde trei perioade:(a) ancien droit – dreptul vechi (în majoritate cutumiar şi datând între

origini şi până la 1789),(b) dreptul intermediar – dreptul Revoluţiei franceze şi(c) dreptul modern – început în perioada lui Napoleon şi care durează şi

astăzi.Influenţa franceză a constă în receptarea Codului Civil francez de la 1804

de legislaţia mai multor state europene. Printre acestea se numără Belgia, Italia,

34

România (Codul civil de la 1864), Luxembourg, Olanda, Portugalia şi Spania.Codul civil francez este actul normativ cel mai răspândit în legislaţiile

moderne. Teoreticienii dreptului l-au considerat unicat pentru tehnica legislativăsuperioară, logica juridică impecabilă, stilul elegant şi concis.

De asemenea, legislaţiile Bulgariei şi Poloniei au fost influenţatecovârşitor de dreptul francez. Dreptul ambelor ţări s-a întors, după căderearegimurilor comuniste, în cadrul sistemului romano – germanic.

Dreptul german. Ca şi dreptul francez, dreptul german a fost alcătuitiniţial din cutume. Ulterior, începând cu secolul al XIII – lea, au apărut aşa –numitele “oglinzi” (spiegel), ce urmăreau sistematizarea şi consolidareacutumelor. Peste acestea, începând cu secolele al XV – lea şi al XVI – lea, s-asuprapus dreptul roman. Receptarea acestuia a fost mult uşurată de faptul căSfântul Imperiu Roman de origine germană şi-a arogat rolul de continuator alImperiului Roman.

Chiar şi în perioada de fărâmiţare a statelor germane, dreptul privat arămas neschimbat.

Influenţa germană s-a exercitat, în principal, prin Codul civil german care,deşi elaborat încă din 1869, a intrat în vigoare abia în anul 1900.

Principalele state a căror legislaţie a fost marcată decisiv de către dreptulgerman sunt Grecia şi Japonia. Influenţe importante a resimţit şi dreptul dinAustria, Ungaria, Elveţia, Rusia, China şi Brazilia.

Deşi în diversele ţări componente ale sistemului romano-germanic regulilede drept sunt diferite, se foloseşte acelaşi vocabular juridic moştenit din dreptulroman. De asemenea, principalul izvor de drept este legea scrisă.

35

Subiect 11)Sistemul anglo – saxon.

2. Sistemul de drept anglo-saxon ( common – law)

Spre deosebire de sistemul romano – germanic, dreptul anglo – saxon esteformat în cea mai mare parte din hotărâri judecătoreşti (case – law), numiteprecedente judiciare, care sunt obligatorii pentru instanţele de judecatăinferioare dacă acestea se confruntă cu situaţii similare. Dreptul anglo – saxonpoate fi regăsit în Europa (Anglia și Irlanda), în StateleUnite ale Americii, înAustralia, în Noua Zeelanda si în India. În general, în cadrul acestui sistemregasim Anglia si fostele sale dominioane.Cele mai importante componente ale acestui sistem sunt:- dreptul englez si- dreptul american.

Dreptul englez. Cuprinde trei parti:-common - law,-equity si-statutary – law.Common – law reprezinta cea mai veche parte a dreptului englez, fiind formatinitial din cutume. Ulterior, el a fost completat prin deciziile diferitelor organejurisdic ionale (Curtea esichierului, Curtea plângerilor comune, Curtea banciiregelui). Astfel common – law a devenit o însumare de precedente. Regulaprecedentului judiciar a început sa prinda contur începând cu secolul al XVIII –lea.Equity, cea de-a doua parte a dreptului englez, constituie un corectiv aduscommon– law. Aparitia sa era necesara deoarece orice sistem de drept bazat peprecedente tinde sa devina rigid, nemaicorespunzând realitatilor în schimbare siprogresului social.Statutary – law reprezinta componente legislative a dreptului englez, aceaparte a sistemului ce este alcatuita din norme juridice prevazute în legi (statute).Dreptul exprimat prin legi are un caracter exceptional, ponderea acestor regulijuridice fiind relativ restrânsa. Parlamentul intervine rar în viata legislativa, doarîn caz de necesitate,de exemplu starea de razboi.Datorita caracterului sau de exceptie, dreptul scris din Anglia este de strictainterpretare.În materie constitutionala, dreptul englez nu are un singur act fundamental.Constitutia este alcatuita din mai multe componente, dintre care trei sunt maiimportante:

Magna Charta Libertatum,Habeas Corpus |șiBill of Rights.Dreptul american. Acesta are o structură oarecum originală, deşi, iniţial,

36

era foarte asemănător dreptului din care îşi trage originea, cel englez. Specificulsău constă în aceea că este alcătuit din legislaţiile statelor componente care, deşiasemănătoare în principiu, prezintă numeroase particularităţi locale.

Astfel, deşi este compus la rândul său din precedente judecătoreşti (care,în S.U.A., poartă denumirea de stare decisis), legea scrisă este mult maiprezentă. Precedentele nu sunt întotdeauna obligatorii, ele fiind profundinfluenţate de Constituţie.

Spre deosebire de sistemul romano – germanic, dreptul anglo – saxon nucunoaşte împărţirea pe ramuri. De asemenea, noţiunile fundamentale, precum şivocabularul juridic sunt total diferite.

37

Subiect (12) Sistemul socialist. Sisteme religioase şi tradiţionale.

3. Sistemul dreptului socialist

Sistemul se compunea, în principal, din dreptul Uniunii Sovietice, la carese adăuga cel al altor ţări socialiste aflate în sfera de influenţ a a acesteia.

Dreptul ţărilor socialiste avea la bază dreptul romano – germanic, daracesta a fost profund modificat prin instaurarea regimurilor comuniste. În mareparte, terminologia a rămas neschimbată, de asemenea şi ramurile de drept.

Având ca sursă de inspiraţie filosofia marxist – leninistă, sistemul socialistconferit dreptului funcţii şi finalităţi diferite faţă de cele clasice. În acest sens,principalele mijloace de producţie au fost naţionalizate, constituind proprietateaîntregului popor.

Raporturile de drept cu caracter patrimonial stabilite între persoanelefizice au fost restrânse. De exemplu, în România, începând cu anul 1974,terenurile nu au mai putut forma obiectul actelor juridice translative deproprietate decât în situaţii de excepţie. De asemenea, relaţiile comerciale audevenit monopolul statului, fiind practicate prin aşa– numitele intreprinderi destat.

Sistemul dreptului socialist s-a format în fosta U.R.S.S. şi s-a extins dupăcel de-al doilea război mondial în Europa de Sud -Est (Bulgaria, fostaCehoslovacie, Estonia, fosta Iugoslavie, Letonia, Lituania, Polonia, România,Ungaria), în Asia (China, Coreea de Nord) şi în America Centrală (Cuba).

4. Sisteme de drept religioase şi tradiţionale

Aceste sisteme de drept se regăsesc în Asia şi în nordul Africii. Eleprezintă particularitatea că se adaptează cu mare greutate la rela iile socialemoderne. De asemenea, majoritatea lor sunt profund religioase.

În cadrul acestei categorii se regăsesc:A) dreptul musulman,B) dreptul hindus,C) dreptul ebraic,D) dreptul chinez şiE) dreptul japonez tradiţional.A. Dreptul islamic. Acest sistem este astăzi larg răspândit în Asia

Orientală şi în Africa. O importantă parte a populaţiei lumii este adepta acestuisistem. Pentru musulmani ordinea socială nu poate exclude regulile religioase,aceste două tipuri de reguli coexistând în societate. În cadrul acestui sistem,principalul izvor este Coranul, alcătuit din peste 6.000 de versete. Dintreacestea, aproximativ 500 sunt reguli de drept. Dar dreptul musulman are şi alte

38

izvoare precum: Sunna, Idjima şi Idjitihad.Sunna este compusă din prezentarea unei sume de fapte săvârşite de

profetul Mohamed. Sunna include şi diferitele formulări atribuite acestuia.Idjima însumează concepţia învăţaţilor musulmani.Idjitihad reprezintă jurisprudenţa.Dreptul islamic reglementează doar relaţiile juridice dintre musulmani,raporturile de drept care au ca subiecte indivizi ce au alte religii fiindsupuse altui regim juridic.B. Dreptul hindus. Este răspândit în India şi în alte ţări din Asia de Sud –

Est precum şi din Africa. Sistemul nu reprezintă doar un set de reguli juridice, cichiar o concepţie despre viaţă.

Majoritatea locuitorilor din India sunt adepţii hinduismului.Sistemul este alcătuit din trei părţi distincte, bine structurate. Acestea suntDharma, Artha şi Kama.Dharma reprezintă ştiinţa justului.Artha este ştiin a politicii şi a utilului. Prin ea se poate ajunge la

dobândirea puterii, precum şi la bogăţie.În sfârşit, Kama se preocupă de ştiinţa agreabilului şi plăcutului.Adepţii hinduismului sunt ţinuţi să respecte toate cele trei componente,

neexistând vreo ierarhizare a acestora.În cadrul acestui sistem de drept nu se face distincţie între dreptul obiectiv

şi dreptul subiectiv. Precedentelor judiciare şi doctrinei nu li se recunoaşte rolulde izvor de drept.

În perioada modernă şi cea contemporană, în India s-a adoptat o legislaţielaică, independentă de credinţele religioase ale individului. De asemenea,datorită colonizării, în India a fost receptat dreptul englez, însă într-o formă carerespectă specificul ţării. Din această perspectivă, dreptul indian s-a integrat însistemul anglo – saxon.

C. Dreptul ebraic (rabinic). Trebuie făcută distincţia între dreptulisraelian (al statului Israel) care se aplică doar cetăţenilor acestuia, precum şiraporturilor de drept ce se produc pe teritoriul său şi dreptul tradiţional care îivizează pe toţi cei care sunt de religie iudaică, indiferent de statul în care aceştiatrăiesc.

În ciuda modernizării şi laicizării dreptului israelian, anumite domenii aurămas reglementate de dreptul tradiţional. Această situaţie duce la numeroaseconflicte între legile civile şi cele tradiţionale. De asemenea, apar frecvent şiconflicte de competenţă între instanţele laice şi cele tradiţionale.

În principal, problematica statutului personal (căsătoria, divorţul, adopţia)a rămas în sfera dreptului tradiţional.

D. Dreptul chinez tradiţional. În concepţia tradiţionala a dreptului

39

chinez, normele juridice, în ciuda scopului lor declarat de a asigura ordineasocială şi protejarea valorilor comunităţii, reprezintă un vector al dezordinii,fiind caracterizat de arbitrariu.

Un bun cetăţean trebuie să trăiască în asemenea mod încât să nu ajungă săapeleze la justiţia statală exercitată prin tribunale. Eventualele litigii în careacesta este implicat se vor rezolva amiabil, prin bună – înţelegere între părţi.

Conform concepţiei orientale, nu respectarea dreptului trebuie să fieprincipala preocupare a cetăţeanului, ci păstrarea păcii şi a armoniei sociale.

Dreptul modern al Chinei şi-a câştigat autonomia faţâ de concepţiareligioasă asupra societăţii. Deşi la începutul secolului al XX – lea dreptulchinez a suferit influenţa dreptului sovietic, el şi-a păstrat trăsăturile specifice. Înultimii ani s-a remarcat o mare deschidere a legislaţiei faţă de economia de piaţăşi de liberalism economic.

E. Dreptul japonez tradiţional. Începând cu secolul al XIX – lea,Japonia a adoptat un sistem bazat pe coduri după modelul european (filieragermană) devenind astfel o componentă a sistemului de drept romano –germanic. Totuşi, în mod tradiţional, ca şi în cazul Chinei, populaţia considerăcă este mai bine să nu se adreseze tribunalelor pentru soluţionarea litigiilor, fiindpreferate concilierile directe, fără implicarea dreptului. De altfel, în materiapersoanelor şi a relaţiilor de familie s-a păstrat o diferenţă profundă faţă dereglementările occidentale care au inspirat dreptul japonez modern.

Sistemul tradiţional japonez a fost influenţat de cel tradiţional chinez(în special de filosofia lui Confucius).

41

Subiect (13) Izvoarele dreptului.

CAPITOLUL IV

Pg161-181

-IZVOARELE DREPTULUI -

CONCEPTUL DE IZVOR AL DREPTULUI

Prin izvor de drept se înţelege forma specifică de exprimare a normelor juridice respectiv actulnormativ în care sunt cuprinse normele juridice.

Noţiunea de izvor de drept are două accepţiuni.-În sens material, prin izvoare ale dreptului se înţeleg realităţile care au

stat la baza acţiunii legiuitorului de creare a unei legi, condiţiile sociale, politice,economice care au determinat conţinutul unui act normativ.

-În sens formal, prin izvoare ale dreptului sunt definite modalităţileconcrete de exprimare a dreptului, formele pe care acesta le foloseşte pentru aexprima normele juridice (actul normativ in care se gaseste norma juridica) .

IZVOARELE FORMALE

Izvoarele formale ale dreptului sunt: actul normativ, contractulnormativ, obiceiul juridic, doctrina, precedentul judiciar şi practicajudecătorească.

A. Actele normative sunt legile edictate de Parlament, decretelePreşedintelui României hotărârile, ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă aleGuvernului, ordinele şi instrucţiunile elaborate la nivelul ministerelor, hotărârileorganelor administraţiei publice locale.

Cel mai important izvor de drept este Legea. Ea conţine reguli cu caracter obligatoriu, investite cuforţă juridică superioară tuturor celorlalte izvoare ale dreptului. Legea este adoptată de către puterealegislativă care în sistemul nostru de drept este Parlamentul constituit şi funcţionând în ţara noastrăbicameral: Camera Deputaţilor şi Senatul

După criteriul forţei lor juridice legile sunt:a) Fundamentale. Prin Constituţie în general se poate înţelege un sistem integrat de norme juridiceinvestite cu o forţă juridică superioară care consacră şi oglindeşte structurile economice ale statului dedrept, sistemul organelor statului de drept, principiile de organizare şi funcţionare a acestora,

42

drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi principiile fundamentale alesistemului de drept inclusiv cele ale sistemului electoral, sistem de norme care prefigureazăposibilităţile entităţii organizate în stat de a înfăptui obiectivele ce şi le propune.b) Ordinare – sunt toate celelalte legi în care intră codurile de legi (Cod civil, Cod penal, Cod deprocedură civilă, Cod de procedură penală, Cod comercial) legile temporare sau cu termen, legilemorale sau organice. Acestea au forţă juridică (caracter obligatoriu) superior celorlalte izvoare dedrept dar inferior Constituţiei.- Hotărârile de Guvern sunt acte care emană de la Guvern, au caracter normativ şi se încadrează însfera de competenţă a executivului, adică în domeniul în care acesta poate reglementa prin normejuridice. Hotărârile de Guvern au forţa juridică inferioară legii dar superioară altor izvoare.- Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şiîn condiţiile prevăzute de aceasta (art 107/3 din Constituţie).Ordonantele au aceeaşi forţă juridică cahotărârile de Guvern.-Actele normative adoptate de către organele locale în limitele competenţei lor materiale şi teritoriale;hotărârile cu caracter normativ adoptate de Consiliile Judeţene şi Consiliul General al Capitalei,consiliile municipale, orăşeneşti şi comunale. Acestea au forţă juridică inferioară tuturor celorlalteizvoare de drept ceea ce înseamnă că reglementările juridice pe care le conţin trebuie să fie conformenormelor de drept existente în legi şi în celelalte izvoare ale dreptului.- Decretele sunt izvoare de drept numai dacă şi în măsura în care conţin reguli de conduită generale şiimpersonale. Aceasta se întâmplă mai ales în cazul decretelor de amnistie şi graţiere.De obicei decretul prezidenţial are caracter individual deoarece priveşte reglementarea juridică asituaţiei profesionale a unui subiect individual de drept (persoană fizică).Exemplu decretul de avansare la gradul de general.Dacă decretele sunt ratificate de Parlament ele devin legi şi capătă forţa juridică a acestora, altfel forţalor juridică este mai mică decât cea a legii dar mai puternică decât a celorlalte acte normative.

B. Contractul normativ este un izvor de drept ce ia naştere pe caleconvenţională. El apare ca un act juridic cu caracter mai larg, ce conţinereglementări cu caracter generic care au valoarea unor reguli juridice.

Contractul normativ poate fi întâlnit ca izvor de drept în materieconstituţională (în cazul statelor federale), în dreptul muncii (contractul colectivde muncă) şi în dreptul internaţional public (tratatele internaţionale).

C. Obiceiul juridic (cutuma) este o regulă socială nescrisă care, datoritărepetării într-un timp îndelungat şi a recunoaşterii sale ca atare, dobândeştevaloarea unei reguli de drept.

Deşi cutuma reprezintă cel mai vechi izvor de drept, în prezent ea deţine opondere restrânsă în cadrul dreptului obiectiv. În dreptul românesc, obiceiuljuridic poate fi regăsit în dreptul civil (obiceiul locului) şi în dreptul comercial(uzanţe comerciale).În dreptul internaţional se întâlnesc uzanţele diplomatice sau cele specificecomerţului internaţional.Cutuma sau obiceiul constă într-o regulă sau o sumă de reguli de conduită (reguli sociale) creaţie aunei experienţe îndelungate prin repetarea unei practici, regulă acceptată de o anumită comunitate cafiind conformă (conforme) cu interesele sale.Cutuma poate constitui izvor de drept numai dacă şi în măsura în care legea sau alt act normativ învaloare de izvor de drept conferă cutumei acest caracter.

43

Exemplu: reglementarea din Codul civil cu privire la aşezarea unei construcţii la o depărtare de hotaruldespărţitor al celor două proprietăţi depărtare stabilită de obiceiul locului. În acest caz legea (Codulcivil) face trimitere la obiceiul locului, altfel spus la cutumă.

D. Doctrina este alcătuită din totalitatea lucrărilor ştiinţifice din domeniu(cursuri, tratate, monografii, articole, studii etc.) elaborate de specialiştiidreptului.

Doctrina Dacă şi în ce măsură doctrina este considerată izvor de drept este o întrebare care întimpurile noastre primeşte un răspuns prudent: doctrina are astăzi un foarte important rol încunoaşterea fenomenului juridic, în cunoaşterea relaţiilor sociale supuse reglementării juridice îninterpretarea şi aplicarea corectă a legii în dezvoltarea şi perfecţionarea dreptului, dar ea nu poate ficonsiderată a fi un izvor de drept.

E. Precedentele judiciare sunt soluţii pronunţate de instanţelejudecătoreşti, soluţii care, în anumite condiţii, devin obligatorii în situaţiisimilare ce vor fi judecate ulterior.Jurisprudenţa (precedentul judiciar sau practica judiciară) nu constituie izvor de drept deoarece pecalea practicii nu se creează reguli generale şi obligatorii şi se rezolvă un caz litigios concret prinaplicarea unei norme de drept conţinute într-un izvor al dreptului.

G Practica judecătorească înglobează toate hotărârile pronunţate de cătreinstanţele judecătoreşti.

45

Subiect (14)Caracterele normei juridice.

CAPITOLUL VPg130-160

NORMA JURIDICĂ

CONCEPTUL DE NORMĂ JURIDICĂ

Dpdv etimologic . termenul de norma provine din cuvîntul grecesc nomos semnificîndordinea. Acest cuvint nomos provine de la zeirolul de a reglementa respectarea împarNorma de drept este elementul primar şi ireductibil al oricărui sistemjuridic(e celula de baza a dreptului , este sistemul juridic elementar).După anumite relaţii stabilite între ele, mai multe norme juridice

alcătuiesc celelalte componente de sistem ale dreptului: instituţiile juridice şiramurile de drept.

Existenţa normei juridice este strâns legată de cea a societăţii umane (ubisocietas ibi jus), fiind de neconceput o separaţie a acestora.

Norma juridică reprezintă acea regulă de conduită socială, instituită saurecunoscută de către stat, care are drept scop asigurarea ordinii în societate șicare poate fi adusă la îndeplinire, în caz de nevoie, prin forţa de constrângere astatului.Norma juridica se defineste ca fiind o regula de conduita generala, impersonala (seadreseaza in general tuturor cetatenilor)si obligatorie , care poate fi indeplinita la nevoie prinforta coercitiva a statului.Nici o formă de asociere umană nu poate func iona in mod adecvat fără instituirea unuiminim de reguli de conduită.Putem spune ca normele sau născut odata cu societatea.Rolul normei este legat de organizarea vie ii sociale pe baze rafuncNorma juridica con ine pretentiile si exigentele societatii fata de conduita membrilor sai inanumite categorii de rela ii.Normele juridice impreuna cu relatiile juridice nascute in baza lor alcatuiesc ordinea de drept ,parte componenta a ordinii sociale.Ordinea sociala nu se rezuma numai la ordinea de drept ,este mai mult decit guvernarea legii intrucit ea priveste activitati si relatii, tine sub controlagresivitatea indivizilor , asigura coordonarea vievieIn general , cuvintul norma este echivalent cu cel de regula si anume regula de conduitasociala explicabila prin faptul in majoritate normele contin reguli de comportament , atribuiedrepturi si stabilesc obligatii corelative , fixeaza praguri de comportament si sanctiuni pentru

46

cei care neglijeaza sau dispretuiesc acest comportament.In afara regulilor de conduita normele juridice pot contine si principii genarele de drept ,definitii(def proprietatii , contractului,contraventiei,infractiunii etc) , explicarea unor termenilegali, descrierea capacitatii juridice etc. Toate aceste prevederi sint indisolubil legate de rolulregulii de conduita ca important factor de organizare , in forma specifica , a ordinii sociale.Retinem faptul ca riguros exact norma juridica poate avea un continut mai bogat decit regulade conduita propriu-zisa. ( de citit mai mult pg 132 ION CRAIOVEAN )

Norma juridică constituie un model de comportament impus de societatemembrilor săi.

Noţiunea de normă juridică este sinonimă cu cea de regulă juridică. Îndoctrină se utilizează şi formule precum normă de drept sau regulă de drept.Indiferent de denumirea folosită, avem în vedere o regulă care arată ce trebuie săfacă sau să nu facă un subiect de drept, ori ceea ce îi este îngăduit sau i serecomandă.

Literatura română de specialitate a adoptat, aproape unanim, formula denormă juridică, pe când literatura juridică franceză preferă expresia regulăjuridică.

CARACTERELE NORMEI JURIDICE

Norma juridică se distinge prin următoarele caractere: (a) social, (b)statal, (c) general si impersonal, (d) obligatoriu, (e) prescriptiv, (f) permanentşi (g) coercitiv. ( șapte caractere)

a. Norma juridică prezintă un caracter social fiindcă priveşte exclusivrelaţiile ce se stabilesc între oameni, în societate. Regula de drept nu guverneazărelaţiile dintre oameni şi animale, oameni şi natură sau dintre oameni şidivinitate. Reglementarea juridică există doar în societate.

b. Regula juridică are un caracter statal. Fenomenul juridic nu poate fiseparat de cel statal. Norma de conduită devine regulă de drept doar dacă esteexpresia voinţei statale. Astfel, în cele mai multe cazuri, norma de drept esteemisă de către stat, prin organele abilitate, folosindu-se un proces legislativspecial.

Uneori, norma juridică se naşte şi din recunoaşterea ca atare de către stat aunor reguli sociale ce nu au fost create de acesta (de exemplu: obiceiuljuridic, uzanţele). Prin urmare, indiferent dacă norma de drept este emisă saudoar recunoscută de către stat, ea poartă amprenta acestuia.

47

c. Norma juridică are un caracter general şi impersonal deoareceprescrie o conduită standard, concepută să se aplice unui număr nelimitat desituaţii şi de persoane ce intră sub incidenţa sa. Această trăsătură arată că normajuridică vizează înlăturarea oricărei discriminări între subiectele de drept,precum şi garantarea egalităţii acestora în faţa legii. Totuşi, caracterul general şiimpersonal al regulii de drept nu atrag consecinţa aplicării tuturor normelor peîntreg teritoriul statului, tuturor persoanelor sau tuturor acţiunilor acestora.Exista norme care vizeaza par determinante ale teritoriului( zona de frontiera, domeniulsilvic , unitati administrative teritoriale etc) sau care privesc anumite categorii de subiecte (casatoriti, militari ,comercian . Nu se poate afirma ca o normagenerala este mai putin sau mai mult generala si impersonala daca ea nu are o sfera deaplicare ce coiincide cu tot teritoriul sau cu toata populad. Regula de drept are caracter obligatoriu. Prevederile normelor juridice nusunt facultative pentru subiectul de drept, ci ele trebuie respectate de cătreacesta. Dacă norma juridică nu ar prezenta acest caracter şi respectarea ei ar filăsată la latitudinea subiectelor de drept, societatea ar fi guvernată de haos.Caracterul obligatoriu nu se va confunda cu cel coercitiv, deşi ele suntcomplementare. Obligativitatea nu decurge din posibilitatea constrângerii, ci dinconştientizarea necesităţii regulii, constrângerea fiind doar o reacţie de apărare asocietăţii împotriva indivizilor care nu respectă legea. Astfel, nesocotireaobligativităţii normei juridice atrage intervenţia forţei coercitive a statului,intervenţie făcută în scopul restabilirii ordinii juridice şi al sancţionăriisubiectelor ce au încălcat legea.Norma de drept apare ca o regula de conduita umana pe care societatea ne poate constrînge sao observăm printr-o presiune exterioara mai mult sau mai puTrebuie sa existe o subordonare necondial normelor de drept. Distingem doua trasaturi in acest caz.a)Obligativitatea normei juridice este o trasatura comuna tuturor normelor de dreptindiferent d domenii(public sau privat)b)Obligativitatea normei juridice nu depinde de fregven acesteia,sintnorme care se aplica foarte des si altele foarte rar.e. Norma juridică prezintă caracter prescriptiv. În majoritatea cazurilor,regula de drept instituie o prescripţie, un comandament adresat subiectului şi nudoar o simplă recomandare. Subiectului de drept i spune ce să facă sau să nufacă şi cum să procedeze în acest sens. Există şi situaţii în care regula de dreptnu cuprinde o conduită de urmat, ci defineşte unii termeni folosiţi de lege sauenunţe anumite principii generale ale dreptului.

f. Norma de drept are caracter permanent deoarece ea produce efecte fărăîncetare, continuu, între momentul intrării sale în vigoare şi cel al ieşirii dinvigoare. Chiar dacă regula juridică nu se aplică o perioadă îndelungată de timp(pentru că în realitatea socială acţiunile la care se referă nu se regăsesc în acelinterval), efectele ei nu încetează. Astfel, normele de drept se aplică doar atunci

48

când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în textul lor. Din această perspectivă,existenţa normei nu este influenţată de frecvenţa cu care se aceasta se aplică.g. Caracterul coercitiv (puterea, dreptul de a constrange). De regulă, normelejuridice sunt respectate de bunăvoie de către subiectele de drept cărora li seadresează. Atunci când ele nu sunt respectate, intervine forţa coercitivă a statuluicare asigură, pe de o parte, respectarea legii prin obligarea subiectelor de dreptsă se conformeze prevederilor acestora, iar, pe de altă parte, sancţionareasubiectelor de drept ce au nesocotit comandamentul normei juridice. Mijloacelede constrângere statală sunt instituţionalizate şi multiple, printre ele numărându-se: instanţele judecătoreşti, Parchetul, Poliţia, penitenciarele etc. Constrângerea,la rândul ei, trebuie realizată în condiţii legale. Altfel, în situaţia în care nurespectă prevederile legale, şi organele abilitate să exercite constrângerea artrebui să fie sancţionate în moduri specifice tot de forţa de constrângere astatului.În doctrină s-a opinat că norma juridică ar avea şi alte caractere, dintre careenumerăm: (h) volitiv, (i) de injoncţiune, (j) violabil, (k) de implicare a unuiraport de interacţiune, (l) tipic şi (m) public. (inca șase caractere)

h. Norma de drept are caracter volitiv deoarece ea “întruchipează şioficializează voinţa socială, iar într-un stat democratic voinţa generalămajoritară” exprimată prin intermediul organului legislativ suprem. caractervoliţional pentru că regula pe care o conţine este o manifestare (consecinţă) a voinţei destat.i. Caracterul de injonc iune rezultă din faptul că norma juridică esteconsiderată o “poruncă statală”.(ordin precis)j. Regula de drept are caracter violabil deoarece, deşi nu este o conduitădezirabilă, “norma juridică poate fi nerespectată, ignorată, încălcată” de cătresubiectul de drept căruia i se adresează, spre deosebire de alte reguli (spreexemplu, legile naturii) ce nu pot fi încălcate (nu cunosc alternativă).

k. Norma juridică implică un raport de interacţiune (raport intersubiectiv)deoarece, pe lângă faptul că reprezintă “o prescripţie general – abstractă şitipică”, ea are în vedere “omul în raport cu semenii săi” şi “schimbul just întrepersoane aflate permanent în relaţie”.Pe baza normei de drept iau naștere acte juridice unilaterale si bilaterale.l. Caracterul tipic rezultă din faptul că norma “reţine doar trunchiul comun,ceea ce este caracteristic unei situaţii, fără a evoca diferenţele individuale”..Norma de drept este o normă tipică, caracterul ei tipic rezidă în aceea că această normăformulează modelul, tipul de conduită.Subordonarea fata de conduita-tip prevazuta in norma juridical reprezinta o cale desocializare a individului , de invatare a modului social de existenm. Caracterul public constă în faptul că, pentru a fi respectată şi eficientă,

norma juridică trebuie să fie făcută publică. Este necesar ca ea să fie redactatăşi publicată.

49

Subiect 15) Structura normei juridice(schemă).

i. determinate strict(conditii precise de aplicare)dupa precizia datelor oferite

i. relativ determinate(conditii la modul general)

i. simple ( o singura situatie)ipoteza dupa complexitatea imprejurarilor

i. complexe (cumul de imprejurari)

i. unice (o singura imprejurare)dupa numarul imprejurarilor

i. alternative ( mai multe imprejurarisuficienta numai una)

d. determinate strictdupa precizia datelor oferite

d. relativ determinatedispozitia

d.onerativa (obliga subiectul sa savirseasca o actiune)

d. prohibitiva ( opreste , interzice o actiune)natura conduitei prescrise

d.de recomandare (face recomandari)

structura logico-juridica d.de stimulare ( recompenseaza subiectul)

s. determinate strict ( stabileste precis )

s. relativ determinate (un cadru mai larg)

s. unicedupa gradul de determinare

s.alternative ( m. multe feluri de sanctiuni )

s. unice

s. cumulative (m. multe sanctiuni aplicate)

s. principale (inchisoare si amenda)NORMA

JURIDICA s. penale s. complementare(interzicere de drepturi)

s. accesorii(interzicere drepturi prevazute de lege)

s. propriuzise (din patrimoniul subiectului)s.civile

pedepse civile (suprima un drept civil)sanctiunea dupa natura lor

amenda contraventionalas.administrative

confiscarea bunurilor

mustrare

avertisment

s. disciplinare reducere salariu

transfer disciplinar

desfacerea contractului de munca

s.de anulare ( anularea actelor incheiate)

dupa scopul lor s. reparatorii ( repara prejudiciul )

s. expiatori

structura tehnico-legislativa carti,titluri,capitole,sectiuni,subcapitole,subsectiuni,articole aliniate

50

STRUCTURA NORMEI JURIDICENorma juridică are o dublă structură:(1) structura logico – juridică (internă) şi(2) structura tehnico – legislativă (externă).

1. Structura logico-juridică (internă)Structura logico – juridică vizează organizarea internă a normei juridice.

Din această perspectivă norma trebuie să aibă un conţinut lipsit de contradicţii.Structura internă a normei de drept este alcătuită din trei elemente: (1)

ipoteza, (2) dispoziţia şi (3) sancţiunea.Ipoteza arată condiţiile sau împrejurările în care se aplică norma.

Este acea parte a normei care precizează condiţiile, împrejurările sau faptele la care se referăprescripţia acesteia, precum şi categoria sau categoriile subiecţilor de drept cărora li seadresează.

Dispoziţia constă în conduita prescrisă subiectului în condiţiile ipotezeidate.Altfel spus, dispoziţia stabileşte drepturile subiective şi obligaţiile corespunzătoare ce revinsubiecţilor vizaţi de norma juridică.

Sanctiunea arată consecinţele nerespectării sau respectării (în cazulnormelor stimulative) dispoziţiei de către subiectul de drept.

Mai exact ce anume măsuri se vor lua împotriva subiectului care a încălcat legea,măsuri care vor fi aduse la îndeplinire sub şi prin autoritatea statului.

De regulă, în formularea normei juridice sunt prezente toate cele treielemente ale structurii logico – juridice. Există şi cazuri în care unele elementeale structurii interne nu sunt expres prevăzute în cadrul normei. În asemeneasituaţii, elementele ce lipsesc se deduc prin analiza logică a textului normei.

În mod constant, doctrina s-a pronunţat în sensul necesităţii prezenţeituturor celor trei elemente de structură logico – juridică a normei de drept.

Modelul structural al normei juridice poate fi încadrat în următoareaformulare:

“În cazul în care……………………, (subiectul)trebuie………………...…, altfel…………...…...…..”.

De exemplu, conform art. 30 alin. 1 din Codul familiei: “Bunuriledobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi (ipoteza – n.n.) sunt, de ladata dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor (dispoziţia -n.n.)”. Iar potrivitalin. 2 al aceluiaşi articol: “Orice convenţie contrară este nulă (sancţiunea –n.n.)”.

Un alt exemplu îl constituie art. 36 din Legea 50/1991 privind autorizareaexecutării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor,republicată, conform căruia:“Persoanele fizice şi persoanele juridice care beneficiază de teren în condiţiileprezentei legi (ipoteza -n.n.) sunt obligate să solicite emiterea autorizaţiei deconstruire şi să înceapă construcţia în termen de cel mult 1 an de la dataobţinerii actului de concesiune a terenului (dispoziţia n.n.).În caz de încălcare aobligaţiei prevăzute de alin. 1, concesiunea îşi pierde valabilitatea (sancţiunean.n.)”.

51

Subiect (16) Ipoteza normei juridice.

(1) Ipoteza reprezintă acea parte a normei de drept care stabileștecondiţiile, împrejurările sau faptele cărora li se aplică dispoziţia, precum şisubiectele la care se referă dispoziţia.

Un exemplu de ipoteză care se referă la împrejurările în care se aplicădispoziţia este cel dat de art. 1342 din Codul civil conform căruia “dacă, laepoca evicţiunii, lucrul vândut se află de o valoare inferioară sau a suferitdeteriorări ori prin neglijenţa cumpărătorului, ori prin evenimenteindependente de cumpărător vânzătorul nu se poate apăra de a restitui preţulîntreg”.

Un alt exemplu în acest sens este conţinut de art. 1362 din Codul civilcare prevede că “dacă nu s-a determinat nimic în privinţa aceasta prin contract,cumpărătorul este dator a plăti la locul şi la timpul în care se face predarealucrului”.

În ceea ce priveşte subiectele, ipoteza poate alege între mai multemodalităţi de determinare a acestora.

Astfel, ipoteza poate să indice categoria socială din care face partesubiectul (cetăţean, străin, demnitar, militar, avocat, notar, soţ, copil,contribuabil etc.).

De exemplu, art. 304 alin. 1 din Codul penal pedepseşte infracţiunea deadulter care constă în “fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale afarăde căsătorie”.

De asemenea, art. 794 din Codul civil dispune că:“Tatăl, mama şi ceilalţiascendenţi pot face împărţeala bunurilor lor între fii şi ceilalţi descendenţi”.

Ipoteza poate prefera varianta indicării generice a subiectelor vizate(persoanele fizice, persoanele juridice, toate subiectele de drept).

De exemplu, conform art. 16 alin. 2 din Constituţie, “nimeni nu este maipresus de lege”.

Un alt exemplu în acest sens îl constituie art. 728 din Codul civil,potrivit căruia: “Nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. (…)”. Lafel, art. 800 din Codul civil care prevede că:“Nimeni nu va putea dispune deavutul său, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuniîntre vii sau prin testament”.

Deşi, uneori nu este expres formulată, ipoteza normei juridice poate fidedusă prin interpretare logică.

Spre exemplu, art. 805 din Codul civil care dispune că “este permisăasemenea dispoziţia între vii sau testamentară, prin care uzufructul se dă la opersoană şi propritatea nudă la alta” nu conţine o indicaţie referitoare lasubiectele vizate de normă. Prin deducţie, având în vedere şi celelalte normejuridice în această materie, se ajunge la concluzia că norma se aplică tuturorsubiectelor de drept (care, evident, au capacitate deplină de exerciţiu).

De asemenea, conform art. 174 din Codul penal (Omorul): “Uciderea

52

unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani”. În acest caz,deşi nu sunt precizate faţă de ce subiect se aplică norma, locul sau momentulacţiunii, se subînţelege că oricine săvârşeşte această faptă, indiferent deîmprejurări, va fi pedepsit.

Ipotezele pot fi clasificate în func ie de mai multe criterii. Printre acestease numără:a. Precizia detaliilor oferite;b. Complexitatea împrejurărilor luate în considerare;c. Numărul împrejurărilor avute în vedere.a. În func ie de precizia detaliilor oferite, ipotezele pot fi

- determinate strict sau-relativ – determinate.

-Ipoteza determinată strict stabilește cu precizie condi iile sale de aplicare.Este determinată strict ipoteza normei prevăzută de art. 39 alin. 1 din Codulfamiliei. Astfel, “casătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin cares-a pronun at divor ul a rămas irevocabilă”.-Ipoteza relativ -determinată lasă loc interpretării sau nu indică decât la modulgeneral condi iile aplicării ei. În cazul acestui tip de ipoteză, condi iile concretesunt lăsate la latitudinea subiectului vizat de normă sau a organului ce o aplică.Este relativ – determinată ipoteza normei juridice prevăzute în art. 148 alin. 1lit. i din Codul de procedură penală (Condi iile și cazurile în care se dispunearestarea preventivă). Astfel, “Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacăsunt întrunite condi iile prevăzute în art. 143 și numai în vreunul dinurmătoarele cazuri: (…) există date sau indicii suficiente care justificătemerea că inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau căva încerca o în elegere frauduloasă cu aceasta”.

b. În raport de complexitatea împrejurărilor luate în considerare, ipotezelesunt

-simple sau-complexe .

-Ipoteza simplă prevede o singură situa ie în prezen a căreia normadevine realizabilă.

De exemplu, art. 1356 din Codul civil conform prevederilor căruia:“Dacă vânzătorul cunoștea viciile lucrului, el este dator, pe lângă restitu iuneapre ului, de toate daunele – interese către cumpărător”.

-Ipoteza cumulativă (complexă) indică mai multe împrejurări princumularea cărora norma devine aplicabilă.

De exemplu, conform art. 22 alin. 1 din Codul familiei: “În cazul în careso ul unei persoane declarată moartă s-a recăsătorit și, după aceea, hotărâreadeclarativă de moarte este anulată, căsătoria cea nouă rămâne valabilă”.c. În func ie de numărul împrejurărilor avute în vedere, ipotezele pot fi

-unice sau-alternative.

53

-Ipoteza unică prevede doar o singură împrejurare aptă să declanșezeaplicarea legii. De exemplu, art. 26 din Codul familiei: “So ii hotărăsc decomun acord în tot ce privește căsătoria”.

-Ipoteza alternativă con ine mai multe împrejurări, pentru realizarealegii fiind suficientă producerea oricăreia dintre ele.

De exemplu, art. 209 alin. 1 din Codul penal (Furtul calificat) dispune:“Furtul săvârșit în următoarele împrejurări:a. de două sau mai multe persoane împreună;b. de o persoană având asupra sa o armă sau o substan ă narcotică;c. de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;d. asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voin asau de a se apăra;e. într-un loc public;f. într-un mijloc de transport în comung. în timpul nop ii;h. în timpul unei calamită i;i. prin efrac ie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei cheiadevărate ori a unei chei mincinoase , se pedepsește cu închisoare de la 3 la15 ani”.Acest exemplu nu exclude posibilitatea ca, în anumite cazuri, subiectul de dreptsa comită fapta în astfel de circumstan e care, în același timp, să reunească maimulte dintre ipotezele prevăzute de literele alin. 1 al art. 209 din Codul penal.Acest lucru nu transformă ipoteza normei în cauză în una cumulativă, eapăstrându-și caracterul de ipoteză alternativă.

55

Subiect (17) Dispoziţia normei juridice.

(2) Dispozi ia reprezintă partea cea mai importantă a unei norme juridice.Ea indică ce conduită trebuie să urmeze subiectul în condi iile precizate deipoteză. În principiu, dispozi ia poate să impună, să permită, să recomande sausă interzică ceva.Dispozi iile pot fi împăr ite după mai multe criterii:a. Precizia detaliilor oferite;b. Natura conduitei prescrise subiectului.

a. În func ie de precizia detaliilor oferite, dispozi iilepot fi -determinate strict sau

- relativ -determinate.

-Dispozi ia determinată strict stabilește cu preciziedrepturile și obliga iile persoanelor la care se referă.

-Dispozi ia relativ -determinată stabilește mai multe variante de conduităsau limitele acesteia.

b. În raport de natura conduitei prescrise subiectului, dispozi iile suntonerative, prohibitive, permisive, de recomandare și de stimulare.

Dispozi ia onerativă este dispozi ia care obligă subiectul la săvârșireaunei (unor) ac iuni.

Dispozi ia prohibitivă(care opreste, interzice) este dispozi ia care interzicerealizarea unei (unor) ac iuni.

Dispozi ia permisivă dă posibilitatea subiectului să aleagă conduita pecare dorește să o urmeze.

Dispozi ia de recomandare este dispozi ia care face anumiterecomandări subiectelor de drept vizate, fără a le obliga la o anumită conduită.

Dispozi ia de stimulare prevede recompensarea subiectului de drept careo urmează.

57

Subiect (18) Sancţiunea normei juridice.(3) Sanc iunea constituie acel element al structurii logico – juridice care

indică urmările nerespectării dispozi iei sau, uneori, ale respectării acesteia(cazul mai rar întâlnit al normelor stimulative).

Dacă aceste urmări constau în măsuri luate împotriva subiectelor care nurespectă dispozi ia normei sau sunt menite să refacă ordinea juridică afectată deconduita neconformă cu dispozi ia subiectelor, sanc iunile sunt negative. Eleconstituie regula și se duc la îndeplinire de către institu iile îndrituite de lege săexercite constrângerea statală.

Existăși situa ii în care sanc iunea constă în măsuri recompensatoriipentru subiectul care a respectat dispozi ia normei sau de cointeresare(stimulare) a acestuia în vederea respectării normei. În acest caz este vorbadespre sanc iuni pozitive.

Spre deosebire de majoritatea normelor sociale, normele juridice suntprevăzute cu sanc iuni formalizate.

Sanc iunile pot fi clasificate după mai multe criterii:a. Gradul lor de determinare;b. Natura lor;c. Scopul urmărit.

a. În func ie de gradul lor de determinare, sanc iunile pot fi:-Sanc iuni determinate strict (sunt stabilite precis de către normă,

neputând fi făcută nici o abatere de la ele, în sensul de a fi mărite, micșorate sauschimbate de către organul de aplicare) și

- Sanc iuni relativ determinate (pot fi stabilite concret de către organulcare le aplică dintr-un cadru mai larg, prevăzut între un minim și un maxim).

-Sanc iuni unice (prevăd o unică modalitate de tragere la răspundere asubiectului sau de restabilire a ordinii de drept) și

-Sanc iuni alternative (dau posibilitatea organului de aplicare să aleagădintre mai multe feluri de sanc iuni).

-Sanc iuni unice și sanc iuni cumulative (dau posibilitatea organului săaplice mai multe sanc iuni pentru aceeași conduită a subiectului).

b. În raport de natura lor, sanc iunile sunt1-penale2- civile3- administrative4- disciplinare etc.1-Sanc iunile penale se numesc pedepse și sunt de trei feluri:-principale- complementare- accesorii..Pedepsele principale sunt: deten iunea pe via ă, închisoarea de la 15 zile

la 30 de ani și amenda. Pedepsele complementare sunt: interzicerea unor drepturi de la 1 la 10

ani și degradarea militară

58

. Pedeapsa accesorie constă în interzicerea unor drepturi anume prevăzutede lege.

2-Sanc iunile civile sunt împăr ite în-sanc iuni propriu – zise (care privesc patrimoniul subiectului) și-pedepse civile (împiedică subiectul să dobândească un drept subiectiv

sau suprimă un asemenea drept). În prima categorie intră rezolu iunea/reziliereaunui contract, nulitatea absolută sau relativă a unui act etc. În cea de-a douacategorie se regăsesc: decăderea, nedemnitatea, dezmoștenirea etc.

3-Sanc iuni administrative sunt :-amenda contraven ională și-confiscarea bunurilor de care s-a folosit contravenientul în săvârșirea

contraven iei.4-Sanc iunile disciplinare sunt:-mustrarea,-avertismentul,reducerea salariului,- transferul disciplinar și- desfacerea contractului de muncă.

c. În func ie de scopul lor, sanc iunile pot fi-de anulare,- reparatorii sau-expiatorii.Sanc iunile de anulare vizează lipsirea de efecte (anularea sau declararea

ca nule) a actelor încheiate cu încălcarea legii.Sanc iunile reparatorii au în vedere restabilirea ordinii de drept încălcate

prin nerespectarea dispozi iei, precum și repararea prejudiciului produs cuaceastă ocazie.

Sanc iunile expiatorii definesc sanc iunile ce se aplică subiectului ce aîncălcat norma juridică și care îi restrâng acestuia un drept sau altul (inclusivlibertatea in cazul inchisorii), urmărind pedepsirea acelor fapte cu caracterantisocial.

2. Structura tehnico-legislativă (externă)Această structură are în vedere forma exterioară a regulii de drept.Ea reprezintă dispunerea normelor juridice pe articole, alineate,

subalineate și gruparea acestora în sec iuni, capitole, titluri, căr i (păr i).Oricare act normativ (lege, hotărâre sau ordonan ă a guvernului,

regulament, statut etc.) este împăr it pe titluri, capitole, sec iuni (care, uneori, larândul lor, se divid în subsec iuni și paragrafe) și articole.

Unitatea structurală de bază din această perspectivă este articolul.În unele cazuri, articolul poate cuprinde mai diviziuni, numite alineate.Un articol cuprinde, în general, prevederi legale de sine-stătătoare,

exprimând o singură normă juridică. Acesta este cazul ideal, dar în legisla ie seîntâlnesc și situa ii când un articol reunește mai multe norme juridice sau oregulă de drept este cuprinsă în mai multe articole.

59

Subiect (19) Clasificarea normei juridice(schemă).

CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE

Clasificarea normelor de drept se face în raport cu anumite criterii şi este necesară pentru aajuta la corecta lor interpretare, ceea ce facilitează aplicarea riguroasă a acestor norme.

A clasifica în domeniul dreptului înseamnă a defini categorii juridice şi a le recunoaşteconsecinţe juridice distincte

Criteriile în func ie de care se face clasificarea normelor juridice sunturmătoarele:

a. for a juridică a actului normativ în care acestea sunt incluse;b. apartenen a lor la o ramură de drept;c. caracterul dispozi iei (conduita prescrisă subiectului de drept) con inută înnorma juridică;d. sfera de aplicare (și gradul de generalitate);e. structura logico – juridică pe care o prezintă norma;f. gradul și intensitatea inciden ei normei;g. felul sanc iunii prevăzute de norma juridică.

a. După for a juridică a actului normativ în care sunt incluse, normelejuridice se împart în:

-norme cuprinse în legile deParlament. Aceste legi pot ficonstitu ionale, organice sau ordinare;

-norme cuprinse în decretele emise de Președintele României;-norme cuprinse în hotărârile, ordonan ele și ordonan ele de

urgen ă ale Guvernului;-ordine și instruc iuni ale ministerelor;-norme cuprinse în actele normative (hotărâri, decizii) elaborate

de organele administra iei publice locale (prefec i, primari, consiliijude ene și consilii locale).Normele juridice cuprinse în legi, decrete preziden iale, hotărâri,

ordonan e sau ordonan e de urgen ă ale Guvernului se aplică pe întregteritoriul ării, pe când cele cuprinse în actele normative emise de organeleadministra iei publice locale au o sferă de aplicabilitate restrânsă lacompeten a teritorială a respectivului organ local (jude , municipiu, oraș,comuna) con in dispozi ii

60

b. După ramura de drept din care fac parte, distingem:-norme de drept constitu ional;-norme de drept civil;-norme de drept penal;-norme de drept procesual civil;-norme de drept procesual penal;-norme de drept administrativ;-norme de dreptul familiei;-norme de drept comercial;-norme de drept fiscal;-norme de dreptul muncii;-norme de dreptul mediului;-norme de drept interna ional public;-norme de drept interna ional privat etc.

c. După caracterul dispozi iei ce o con in (natura conduitei prescrisesubiectului de drept), normele juridice se clasifică în:

1- norme imperative și2- norme permisive.

1-Normele imperative (categorice, peremptorii) sunt acelea a cărorrespectare a dispozi iei de către subiectele de drept se impune categoric,nefiind admisă nici o abatere de la aceasta .Acestea sunt normele de la care înprivinţa comportamentului prescris , subiecţii nu se pot abate.

Normele imperative pot fi :-onerative sau- prohibitive.Normele onerative (lat. onus, oneris – sarcină) prescriu obliga ia de a

săvârși o ac iune.De exemplu, conform art. 28 alin. 1 din Codul familiei “so ii sunt

obliga i să poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat”. -normeonerative, sunt normele care impun o anumită conduită

Normele prohibitive impun subiectului să se ab ină de la săvârșireauneia sau mai multor ac iuni (determinate). Majoritatea normelor prohibitive

se regăsesc în sfera dreptului penal.Un exemplu de normă prohibitivă îl reprezintă și cea con inută de art. 5din Codul familiei, conform căruia: “Este oprit să secăsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care estecăsătorită”. -norme prohibitive, acelea care interzic o anumită conduită

2-Normele permisive (dispozitive sau facultative)nu obligăsubiectul la o anumită conduită și nici nu îi interzic expres săfacă ceva, ci doar îi oferă acestuia posibilitatea de a opta liberpentru una dintre conduitele oferite de lege, în func ie de propriaapreciere.

Normele permisive pot fi:

61

- supletive,-de împuternicire (de competen ă), --de stimulare-de recomandare.Normele supletive oferă subiectului posibilitatea de a opta pentru

conduita pe care o dorește (dintre mai multe variante posibile sau în anumitelimite indicate de lege), iar dacă acesta nu optează (de regulă, într-un anumitinterval de timp) norma prevede reglementarea ce se va aplica. -norme supletive ,cele care, atunci când subiecţii tac, suplinesc voinţa acestora

Normele de împuternicire sunt regulile de drept care fixează drepturiși obliga ii. Acestea stabilesc competen ele subiectelor de drept.Normele de recomandare sunt acelea care propun o anumită conduită

ce nu este obligatorie și care poate fi urmată și de alte subiecte de drept decâtcele vizate de norma în cauză.

d. După sfera de aplicare (și gradul de generalitate), normele juridicese împart în:

-norme generale,-norme speciale și-norme de excep ie.

Normele generale se aplică tuturor rela iilor sociale (raporturilorjuridice) apar inând unui domeniu sau unei ramuri de drept. Acestea se mainumesc norme de drept comun.

De exemplu, regulile juridice din dreptul civil constituie dreptulcomun pentru rela iile specifice dreptului comercial, în situa ia în carenormele acestei ramuri nu prevăd reglementări proprii;

Normele special stimulative se se aplică unei sfere mult mai restrânsede rela ii sociale din cadrul unei ramuri de drept ori anumitor institu iijuridice. Aceste derogatorii de la dreptul comun;

Normele de excep ie reglementează situa ii deosebite (excep ionale),cum ar fi calamită ile naturale (inunda ii, cutremure, avalanșe), contextesocial – politice (stare de urgen ă, stare de război) etc. Normele de excep iecompletează normele generale sau speciale, instituind reglementăriderogatorii de la acestea.

De exemplu, în doctrină este considerată normă de excep ie ceaprevăzută de art. 4 alin. 2 din Codul familiei conform căruia “(…) se poateîncuviin a căsătoria femeii care a împlinit cincisprezece ani (…)”. Regula înacest caz este, potrivit art. 4 alin. 2 din Codul familiei, vârsta de șaisprezeceani.

e. După structura logico -juridică pe care o prezintă, normelejuridice se împart în

-norme complete și-norme incomplete.

Normele complete (perfecte) con in toate cele trei păr i constitutive

62

ale structurii logico – juridice (ipoteza, dispozi ia și sanc iunea), având unîn eles clar, complet. Aceste norme constituie majoritatea;

Normele incomplete (imperfecte) -nu prezintă toate păr ileconstitutive ale structurii interne. Ele fac referire la alte norme, completându-se cu acestea. Normele juridice ce completează normele imperfecte (la carese face trimitere) pot fi norme din același act normativ sau din altul (învigoare sau care urmează să intre în vigoare).

Din structura normelor juridice imperfecte poate lipsi un element(ipoteza ori sanc iunea). Uneori, pot lipsi chiar două elemente constitutive(ipoteza și sanc iunea).

La rândul lor, normele incomplete se împart în:(1) norme de trimitere – ce se completează cu norme din același act normativsau din alte acte normative existente (în vigoare), la care trimit .(2) norme în alb – fac trimitere și urmează să se completeze cu alte norme ce nuexistă încă (nu au fost adoptate), dar care urmează să apară.( norme în alb – celecare conţin ipoteza şi dispoziţia într-un act normativ iar în privinţa sancţiunii fac trimitere laun act normativ care urmează să apară)f. În raport de gradul și de intensitatea inciden a lor, normele sunt :-norme principii și-norme mijloace.

Normele principii (cardinale) sunt normele cuprinse în actenormative fundamentale (Constitu ii, Declara ii etc.) sau care sunt deduseprin interpretare și care constituie principii de drept.

De exemplu, sunt norme – principii cuprinse în acte normativefundamentale cele din Constitu ia României sau din Declara ia Universală aDrepturilor Omului. De asemenea, sunt principii de drept: obliga iarespectării conven iilor (pacta sunt servanda), excep iile sunt de strictăinterpretare (exceptiones sunt strictissimae interpretationis) etc.

Normele mijloace sunt toate celelalte norme juridice care au menireasă transpună în ordinea socială normele – principii.g. După felul sanc iunii prevăzute în norma juridică, normele se împart în :

-punitive și-stimulative.

Normele punitive(au scopul de a pedepsi) cuprind sanc iuni negative,pedepse juridice pentru subiectele de drept care nu respectă comandamentulcon inut de dispozi ia normei juridice. Aceste norme reprezintă majoritatea.

Normele cuprind sanc iuni pozitive menite să stimuleze subiectele de drept sărespecte dispozi ia normei juridice. Aceste norme recompensează subiectele prinacordarea de distinc ii, decora ii, stimulente materiale etc.

În doctrină s-a remarcat și prezen a unor norme aparte, distincte fa ă desistemul unitar al dreptului. Acestea sunt așa – numitele norme organizatoricecare privesc organizarea institu iilor sociale. Ele arată scopurile respectivelorinstitu ii, modul de înfiin are, competen ele, organele reprezentative aleacestora, rela iile cu alte institu ii etc.

63

Subiect (20) Intrarea în vigoare a normei juridice.

AC IUNEA NORMELOR JURIDICE

Ac iunea normelor juridice are loc pe trei coordonate:1) timpul,2) spa iul și3) persoanele.

1. Ac iunea normelor juridice în timp

Orice raport juridic se naște în baza regulii de drept aflate în vigoare laacel moment (tempus regit actum).

Toate normele juridice au limite temporale, atât pentru începutul ac iuniilor (intrarea în vigoare), cât și pentru sfârșitul acesteia (ieșirea din vigoare).Regula de drept produce efecte o dată cu intrarea în vigoare și încetează a maiproduce efecte prin ieșirea sa din vigoare. Pentru acest motiv este extrem deimportantă stabilirea cu exactitate a celor două momente.

Existen a actului normativ nu coincide cu durata ac iunii acestuia, altfelspus cu faptul de a produce efecte (de a fi în vigoare). Astfel, de cele mai multeori, data adoptării unui act normativ de către organul emitent nu este aceeași cudata intrării în vigoare a respectivului act normativ. De asemenea, uneori, deșiactul normativ nu a fost abrogat, el nu mai produce efecte.

Din perspectiva ac iunii normei juridice în timp interesează trei aspecte:(1) intrarea în vigoare,(2) ac iunea și(3) ieșirea din vigoare.

(1) Intrarea în vigoare a normei juridice. Acest moment are în vedereaducerea la cunoștină a subiectelor de drept a dispozi iilor actelor normative. Elprezintă o deosebită importan ă deoarece de la această dată încep să se producătoate efectele normei de drept (nașterea, modificarea ori stingerea de raporturijuridice).

De regulă, în ceea ce privește legile (actele normative ale Parlamentului),precum și actele normative emise de către Guvern (sau alte autorită i centrale),pentru aducerea la cunoștinăa celor interesa i, se recurge la publicarea lor într-opublica ie oficială, periodică, care prezintă avantajul unei date sigure și ușor deverificat în caz de controversă.

Art. 78 din Constitu ie dispune că:“Legea se publică în Monitorul Oficialal României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o datăulterioară prevăzută în textul ei”.

Din exprimarea folosită de textul legal indicat rezultă că, în privin aintrării în vigoare a actelor normative, se disting două posibilită i:

64

1. Intrarea normei în vigoare la trei zile după data publicării în Monitorul Oficialal României (regula) sau2. Intrarea normei în vigoare la o altă dată, ulterioară, prevăzută în textul actuluinormativ în cadrul dispozi iilor finale și tranzitorii. Pentru această din urmămodalitate de intrare în vigoare, legiuitorul poate alege între două posibilită i

-indicarea zilei, lunii și anului(de exemplu, se poate întâlni formularea “Prezentul act normativ intră în

vigoare la data de 1 ianuarie 2005” ) și-stabilirea unui termen (de regulă, număr de zile sau luni), calculat de la

publicarea în Monitorul Oficial al României, termen după curgerea căruia actulnormativ să intre în vigoare

(ca exemplu se poate da formularea următoare: “Acest act normativ intrăîn vigoare la trei luni după publicarea în Monitorul Oficial al României”).

Alegerea între modalită ile expuse mai sus are la bază considerente denatură socio-economică, cum ar fi: luarea unor măsuri organizatorice importante– crearea ori restructurarea institu iilor la care se referă legea, pregătireaaplicării legii, elaborarea unor norme metodologice pentru facilitarea aplicăriilegii, consultarea unor observa ii făcute de către doctrină în legătură cu textullegii etc.

Indiferent de momentul ales pentru intrarea în vigoare a normei juridice,după împlinirea acestuia, toate subiectele de drept vizate de normă sunt obligatesă se supună prevederilor sale. Nu există posibilitatea invocării necunoașteriilegii ca motiv al nerespectării ei (Nemo censetur ignorare legem).

Până la revizuirea în anul 2003 a Constitu iei din 1991 regula, conformart. 78, era aceea că “legea (…) intră în vigoare la data publicării (…)”.Reglementarea prezenta marele dezavantaj al imposibilită ii tehnice dedistribuire a Monitorului Oficial în toate zonele ării și, prin urmare, prezum iacunoașterii legii de către to i cei interesa i devenea o fic iune. În acest sens,noua formă a art. 78 din Constitu ie, “legea (…) intră în vigoare la 3 zile de ladata publicării (…)”, reprezintă un important progres.

Trebuie precizat și faptul că momentul publicării legii în MonitorulOficial al României nu trebuie confundat cu momentul adoptării acesteia decătre Parlament ori cu momentul promulgării de către președintele ării.

65

Subiect 21) Acţiunea normei juridice.

b. (2) Ac iunea normei juridice. Legea se aplică doar raporturilor de dreptce se suprapun perioadei de timp în care ea este în vigoare, adică celor plasateîntre momentul intrării și cel al ieșirii din vigoare. Prin urmare, legea nu vizeazănici raporturile juridice stabilite înainte de data intrării sale în vigoare (nuretroactivează) și nici celor născute după data ieșirii din vigoare (nuultraactivează).

Principiul neretroactivită ii este principiul fundamental al ac iunii legii întimp.

Odată intrată în vigoare, norma juridică ac ionează numai pentru viitor. Eanu retroactivează. Acesta este principiul neretroactivită ii legii prevăzut de art.15 alin. 2 din Constitu ie (“Legea dispune numai pentru viitor, cu excep ia legiipenale sau contraven ionale mai favorabile”), de art. 11 din Codul penal(“Legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârșite, nuerau prevăzute ca infrac iuni”), precum și de art. 1 din Codul civil (“Legeadispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă”).

Existăși excep ii de la principiul neretroactivită ii legii (numite excep iide retroactivitate). Acestea sunt:

a. Legea penală și legea contraven ională mai favorabilă (melior lex).Conform art. 15 alin. 2 din Constitu ia României, “legea dispune numai pentruviitor, cu excep ia legii penale sau contraven ionale mai favorabile”. Deasemenea, potrivit art. 13 alin. 1 din Codul penal, “În cazul în care de lasăvârăirea infrac iunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit unasau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă”.

Conceptul permite ca unei persoane ce a săvârșit o infrac iune sub imperiullegii vechi care a fost înlocuită cu o altă lege să i se aplice, în anumite condi ii,aceasta din urmă, dacă ea prescrie pentru subiectul de drept un tratament maifavorabil.

Legea penală (sau contraven ională) nouă, mai favorabilă, î i găseșteaplicarea în cadrul proceselor penale (sau contraven ionale – plângeri împotrivaactelor de constatare și sanc ionare a contraven iilor) care, la data intrării sale învigoare, se află în curs de judecare (nu sunt solu ionate definitiv) în baza legiivechi, mai severă fa ă de inculpat (contravenient). Ea nu este aplicabilă încauzele judecate definitiv în baza legii vechi la data intrării sale în vigoare, cuexcep ia anumitor situa ii prevăzute limitativ de art. 14 și art. 15 din Codulpenal.

Legea nouă este mai favorabilă inculpatului (contravenientului) în sensul,că pentru aceeași încălcare a obliga iilor legale (cuprinse și de legea veche și delegea nouă), este prevăzută o sanc iune juridică mai blândă fa ă de cea din legeaanterioară.

Din această perspectivă, este considerată mai favorabilă legea penală nouăcare prevede pentru aceeași faptă (interzisă și de legea veche) fie o pedeapsă

66

mai mică (de exemplu, închisoare între 3 și 10 ani, fa ă de închisoare între 5 și15 ani), fie înlocuirea unui tip de pedeapsă mai severă cu alt tip de pedeapsă maiblândă (sanc ionarea unei fapte cu amendă penală în loc de închisoare), fieintroducerea unei noi modalită i de executare a pedepsei închisorii, mai ușoară(de exemplu, suspendarea executării pedepsei alături de executarea acesteia înregim privativ de libertate, fa ă de modalitatea unică a executării în regimprivativ de libertate). Inclusiv dezincriminarea unei fapte penale, situa ieprevăzută de art. 12 din Codul penal (“Legea penală nu se aplică faptelorsăvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă”) este unmod de manifestare a legii penale mai favorabile.

În ceea ce privește legea contraven ională, poate fi considerată maifavorabilă legea nouă care, de exemplu, stabilește pentru aceeași contraven ie(prevăzută și de legea veche) o sanc iune mai mică(amendă contraven ională de1.000.000 lei în loc de 2.000.000 lei) sau una mai ușoară (avertisment în loc deamendă contraven ională).

Existen a acestei excep ii de retroactivitate este sprijinită de motive denatură umanitară.

b. Legea interpretativă. Acest tip de normă are ca scop interpretareaîn elesului unor norme preexistente, cu care face corp comun. Deși ulterioarălegii interpretate, legea interpretativă este considerată intrată în vigoare la dataintrării în vigoare a celei dintâi, fiind, practic, retroactivă.

În doctrină s-a arătat în mod just că aceasta este o pseudo – excep ie deretroactivitate deoarece norma nouă nu aduce prevederi suplimentare (drepturi șiobliga ii pentru subiectele de drept) fa ă de cea veche, ci doar își propune sălămurească sensul celor preexistente.

c. Legea retroactivă. În mod excep ional, legea poate con ine în modexpres prevederea că ea se aplică și unor situa ii anterioare intrării sale învigoare ori chiar poate stabili pentru intrarea în vigoare o dată anterioară celei aadoptării.

Este recomandabil ca o astfel de lege să nu fie utilizată, iar în situa iaexcep ională când este folosită, acest lucru trebuie făcut cu maximum depruden ă astfel încât să nu afecteze ordinea juridică ori drepturile și libertă ilefundamentale ale cetă enilor.

Norma juridică are efect imediat, odată cu intrarea sa în vigoare,aplicându-se inclusiv raporturilor juridice născute sub vechea reglementare,raporturi ce continu să existe și sub imperiul noii norme (de exemplu, căsătoria,filia ia etc.)

67

Subiect (22) Ieşirea din vigoare a normei juridice.

(3) Ieșirea din vigoare a normei juridice. Ieșirea din vigoare a normei juridice(încetarea ac iunii acesteia) se poate produce în următoarele moduri:(a) prin abrogare,(b) prin ajungerea la termen a normei temporare sau(c) prin căderea în desuetudine.a. Abrogarea este modalitatea de ieșire (scoatere) din vigoare a unei legi carepresupune interven ia legiuitorului printr-o altă lege. Ea constă fie în înlocuireaprevederilor legii vechi cu altele cuprinse într-o nouă lege (regula), fie în simplainvalidare a acestora, ce nu este urmată de înlocuirea lor cu altele noi.

Abrogarea constituie cea mai importantă modalitate de scoatere dinvigoare a unei norme juridice.

Ea poate fi de două feluri:1-expresă și2-tacită.1-Abrogarea expresă reprezintă acel tip de abrogare în care norma nouă –

care abrogă -face trimitere la norma veche – abrogată.După felul în care norma nouă se referă (face trimitere) la norma veche,

abrogarea expresă poate fi :-directă sau-indirectă.Abrogarea expresă directă are loc atunci când norma nouă indică expres,

direct și limitativ ceea ce abrogă, fie că se are în vedere un întreg act normativ(sau chiar mai multe acte normative, în integralitatea lor), fie doar anumite păr iale unui act normativ (unele articole sau chiar numai anumite alineate ale unorarticole).

Abrogarea expresă indirectă se produce atunci când actul normativ nouse rezumă la a face precizarea că toate actele normative vechi cu dispozi iicontrare acestuia se abrogă.

2-Abrogarea tacită (implicită) are loc atunci când noul act normativ nucon ine nici o referire la abrogare, dar dispozi iile acestuia se deosebescfundamental de cele ale actului normativ anterior, astfel încât se consideră călegiuitorul a în eles ca, prin introducerea unor dispozi ii diferite, să abrogeprevederile vechiului act normativ.

Abrogarea tacită poate fi :-totală sau-par ială.În practică este preferabilă folosirea abrogării exprese directe, deoarece

este singura în măsură să evite confuziile ce ar putea rezulta din incertitudineacu privire la textul legal în vigoare.

În doctrină se face distinc ie între abrogare și derogare. Aceasta din urmăconstă în apari ia unor prevederi legale noi, care se abat de la o reglementare

68

existentă sau instituie excep ii fa ă de ea, fără ca prin aceasta prevederile legaleanterioare să fie abrogate. Prin aparitia unor norme derogatorii de la ea,reglementarea anterioară nu iese din vigoare, ci doar își restrânge sfera de rela iisociale vizate.

b. Ajungerea la termen a normei temporare. Deși majoritatea legilor seadoptă pentru o perioadă nedeterminată de timp, există și situa ii excep ionalecând se apelează la acte normative temporare. Acestea ies din vigoare fărăinterven ia legiuitorului printr-o nouă lege (ca în cazul abrogării), prin simplacurgere (împlinire) a termenului pentru care au fost adoptate.

c. Căderea în desuetudine. Norma juridică poate să nu mai producă efecte(să iasă din vigoare), deoarece rela iile sociale avute în vedere la data adoptăriiei și reglementate de către aceasta s-au modificat atât de mult în timp, încâtreglementarea prevăzută de normă pentru acestea a devenit inaplicabilă.

Nici în acest caz nu are loc interven ia legiuitorului (prin adoptarea unuinou act normativ) pentru ca efectele legii să nu se mai producă.Această modalitate de ieșire din vigoare a normelor juridice nu estecaracteristică unui regim de strictă legalitate, pentru scoaterea din vigoare anormelor juridice fiind indicată folosirea abrogării

Ultraactivitatea normei juridice. Există și situa ii (excep ii de ultraactivitate) încare legea, deși ieșită din vigoare, continuă să se aplice anumitor raporturijuridice. Aceste excep ii sunt:a. Legea penală mai favorabilă. Această lege continuă să se aplice faptelorsăvârșite în timpul în care a produs efecte, chiar dacă ea a fost înlocuită, ulterior,cu o lege mai aspră. Excep ia are la bază aceleași motive de natură umanitarăavute în vedere și de legea penală mai favorabilă retroactivă.b. Legea temporară. Normele juridice cu ac iune limitată în timp se vor aplicasitua iilor vizate de ele chiar după ieșirea lor din vigoare, dacă aceste situa iisunt create sub imperiul lor, dar nu au fost solu ionate atât timp cât normele erauîn vigoare. Astfel, conform art. 16 din Codul penal, “legea penală temporar seaplică infrac iunii săvârăite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu afost urmărită sau judecată în acest interval de timp”.

69

Subiect (23) Acţiunea normelor juridice în spaţiu.Acţiunea normelor juridiceasupra persoanei.

2. Ac iunea normelor juridice în spa iu

Ac iunea normelor de drept în spa iu este guvernată de principiulteritorialită ii legii.Conform acestui principiu, legea se aplică doar pe teritoriul statului ce a

adoptat-o, excluzând ac iunea acelei legi pe teritoriul altui stat, precum șiac iunea legii unui stat străin pe teritoriul respectivului stat.

Astfel, în conformitate cu art. 3 din Codul penal, “legea penală se aplicăinfrac iunilor săvârșite pe teritoriul României”.

No iunea de teritoriu este definită de art. 142 din Codul penal, potrivitcăruia teritoriul României ( ării) reprezintă “întinderea de pământ și apelecuprinse între frontiere, cu solul, subsolul și spa iul aerian, precum și mareateritorială cu solul, subsolul și spa iul aerian ale acesteia”.

De la principiul teritorialită ii legii există mai multe excep ii. Ele pot figrupate în două categorii:

A- excep ii de extrateritorialitate șiB- excep ii de neaplicare a legii române pe teritoriul României.

A. Excep iile de extrateritorialitate sunt cele care presupun aplicarealegii române și în afara teritoriului ării. Ele sunt de două feluri:

-excep ii ce decurg din voin a apărăilor unui act juridic(de exemplu, doi comercian i ce încheie un contract în Italia pot

desemna ca lege a contractului – lex causae – legea română);-excep ii independente de voin a părăilor(de exemplu, în dreptul interna ional privat, regulile de drept ce

guvernează statutul personal se aplică subiectului de drept indiferent de loculunde se găsește acesta, pe teritoriul ării sau în afara acestuia).

B. Exceptii de neaplicare a legii române pe teritoriul României sunt:a. Imunitatea diplomatică. Aceasta constă în exceptarea personalului

corpului diplomatic, precum şi a persoanelor cu statut asimilat acestora de lajurisdicţia statului ce găzduieşte misiunea diplomatiă respectivă. Personaluldiplomatic se bucură de mai multe privilegii şi drepturi printre care enumerăm:scutirea de impozite şi taxe (inclusiv vamale), imunitatea de jurisdicţiepersonală preşi a sediului ambasadei, inviolabilitatea corespondenţei şi amijloacelor de transport etc.

Dacă reprezentantul diplomatic încalcă legea statului unde se aflămisiunea diplomatică nu va suporta rigorile legii acelui stat, dar va putea fideclarat “persona non grata’’ si expulzat în statul al cărui cetăţean este.

b. Regimul consular. Începând cu anul 1963, o dată cu încheiereaConvenţiei de la Viena privind relaţiile consulare, regimul juridic al consulilor

70

tinde să se identifice cu cel al personalului diplomatic.c. Regimul juridic al strainilor. Cetăţenii străini sau apatrizii aflaţi pe

teritoriul unui stat străin au un regim juridic diferit de cel al cetăţenilor aceluistat. În această materie sunt cunoscute trei regimuri:

– Regimul naţional. Conform acestui sistem, străinii şiapatrizii au aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii statului, mai puţin drepturileelectorale (de a alege şi de a fi ales) şi dreptul de a ocupa funcţii publice. ÎnRomânia, potrivit art. 18 alin. 1 din Constituţie, “cetăţenii străini şi apatriziicare locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şiaverilor, garantată de Constituţie şi alte legi”.

-Regimul special(al strainilor). Drepturile şi obligaţiilestrăinilor sunt stabilite în mod distinct, printr-o reglementare specială, diferităde cea a cetăţenilor statului respectiv.

-Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. Acest regimconstă în acordarea de către un stat străinilor a unui regim juridic identic faţă decel conferit cetăţenilor unui stat terţ, regim considerat favorizat. Regimulclauzei naţiunii celei mai favorizate este un regim de natură contractuală,instituit prin acorduri bilaterale între diferite state.

3. Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor

Normele juridice ale unui stat se aplică tuturor persoanelor care se află peteritoriul acelui stat, indiferent că sunt cetăţeni ai acestuia, străini ori apatrizi.

În România, art. 16 alin. 1 din Constituţie instituie egalitatea în drepturi acetăţenilor români: “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice,fără privilegii şi fără discriminări”.

Totuşi, există norme de drept care nu se aplică tuturor subiectelor dedrept. Astfel, sunt norme care se aplică doar persoanelor fizice sau numaipersoanelor juridice.

De asemenea, unele reguli de drept vizează anumite categorii distincte depersoane, cum ar fi studenţii, avocaţii, inginerii, militarii, magistraţii, demnitarii,persoanele căsătorite, părinţii etc.

În ceea ce priveşte regimul juridic al străinilor şi apatrizilor, în ţaranoastră, conform art. 18 alin. 1 din Constituţie, “cetăţenii străini şi apatriziicare locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şiaverilor, garantată de Constituţie şi de alte legi”.

71

Subiect 24) Formele de interpretare a normelor juridice.

CAPITOLUL VI

Pg241-260

-INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE -

NO IUNEA ŞI SCOPUL INTERPRETĂRII NORMELORJURIDICE

Prin interpretarea normelor juridice se înţelege acel proces intelectual înurma căruia se găseşte sensul exact al normelor interpretate, proces necesar învederea aplicării lor de care, de multe ori, dreptul nu se poate aplica.

Interpretarea normelor juridice are ca scop clarificarea sensului acestora,clarificare necesară în procesul realizării dreptului organului de aplicare alacestuia (instanţă judecătorească sau organ administrativ).

Prin interpretare se stabileşte cu mare precizie sensul normei juridicesupuse acestei operaţiuni, se verifică aplicabilitatea ei în raport de o anumităsituaţie de fapt, se stabileste cu exactitate înţelesul termenilor folosiţi de cătrelegiuitor, precum şi limitele de aplicare a respectivei norme la situaţia concretă.

FORMELE DE INTERPRETARE A NORMELOR JURIDICE

Interpretarea normelor juridice poate fi :-oficială sau-neoficială.

1. Interpretarea oficială

Interpretarea oficiala provine de la organul de stat competent, fie celcare a emis actul normativ din care face parte norma juridică interpretată, fiechiar organul de aplicare a dreptului. . Forţa juridică a interpretării oficiale estesuperioară celorlate forme de interpretare.Acest tip de interpretare se mai numeşte obligatorie sau cu forţă juridică .

Interpretarea oficială poate fi-autentică sau-cazuală (concretă).

Interpretarea oficială este autentică atunci când se realizează de către organul destat care a emis actul normativ. Ea se face printr-un alt act normativ (lege

72

interpretativă) care face corp comun cu actul interpretat. Acest tip de interpretarese mai numeşte şi interpretare legală, prezentând un mare grad de generalitateşi aplicându-se, retroactiv, tuturor situatiilor vizate de actul normativ interpretat.Interpretarea făcută într-un caz concret de către instanţele judecătoreşti sauorganele administrative se numeşte interpretare cazuală sau concretă.Acest tip de interpretare se aplică doar cazului ce este supus soluţionării de cătrerespectivele organe de stat şi are forţă juridică doar faţă de părţile implicate,neavând aplicabilitate în alte situaţii, chiar similare. Se mai numeşte şiinterpretare de caz, iar dacă se realizează de către o instanţă judectorească,interpretare judiciară.

2. Interpretarea neoficială ( facultativă sau doctrinară)

Acest fel de interpretare este specific mediului ştiinţific al dreptului,doctrinei acestuia.

Spre deosebire de interpretarea oficială, cea doctrinară nu are forţăjuridică, ea nefiind obligatorie, ci facultativă. Ea este rezultatul analizei făcutede oamenii de ştiinţă, în cadrul procesului de cercetare teoretică a dreptului.

Interpretarea doctrinară poate fi invocată în faţa instanţelor judecătoreştisau a alt organ de a dreptului, dar ea nu este obligatorie pentru acesta

Interpretarea neoficiala este interpretarea ce se dă legii de către doctrină de cătreavocaţi în pledoariile lor făcute în faţa instanţei. Fiind făcută de persoane (nu de organe destat) nepurtătoare a unei părţi din puterea de stat (legislativă, executivă, judecătorească)interpretarea neoficială nu are forţă juridică obligatorie însuşirea sau respingerea ei fiindlăsate la latitudinea organului investit cu soluţionarea cauzei.

73

Subiect 25) Metode de interpretare a normelor juridice.

METODE DE INTERPRETARE NORMELOR JURIDICE

Cele mai importante metode de interpretare a normelor juridice sunt :1-metoda gramaticală,2-metoda istorică3- metoda sistematică,4-metoda logică,5- metoda teleologică şi6- analogia.

1. Metoda gramaticalaMetoda gramaticala de interpretare are la bază analiza gramaticala

(sintactica si morfologica) a textului normei juridice. Prin aceasta operaţiune seurmareşte stabilirea exacta a sensului comandamentului pe care îl cuprindenorma juridică.

Interpretarea gramaticală se realizează cu luarea în considerare a cazului, numărului,poziţiei părţilor unei propoziţii, precum şi semnificaţiei semnelor de punctuaţie. Aceasta estenecesară pentru a asigura termenilor numai înţelesul ce poate primi considerare şi eficienţăjuridică. Este o metodă cu o frecvenţă constantă de aplicare

2. Metoda istorică

Metoda istorica de interpretare explica sensul normelor juridice prinanaliza condiţiilor social-politice existente la data apariţiei actului normativ dincare acestea fac parte.Cu ajutorul acestei metode se stabileşte sensul unei dispoziţi legale prin luarea în considerarea finalităţii urmărite de legiuitor atunci când a edictat actul normativ în care este inseratădispoziţia supusă interpretării într-un context istoric anume.De o deosebită importanţă în utilizarea acestei metode este “expunerea de motive” cu prilejuladoptării legii din care rezultă raţiunile pentru care legiuitorul a adoptat acel act normativ.

Vor fi avute în vedere deasemenea dispoziţiile cuprinse în “preambulul” actuluinormativ în care este cuprinsă norma supusă interpretării şi în general documentele vremii.

3. Metoda sistematica

Prin aceasta metoda se urmareşte stabilirea sensului unei norme juridice înraport cu sensul actului normativ din care ea face parte sau în raport cu alte actenormative.

Norma juridică nu este concepută separat de celelalte norme juridice, ci caparte componentă a unui sistem (instituţie sau ramură de drept) în contextulcăruia ea trebuie interpretată.

De asemenea, interpretarea sistematică presupune şi raportarea sensuluinormei juridice supuse analizei la sensul celorlalte reguli de drept cuprinse în

74

acelaşi act normativ .Metoda sistematică constă în stabilirea înţelesului unei norme juridice prin determinarealocului acesteia în sistemul ramurii de drept şi atunci când este nevoie .

4. Metoda logică

Metoda logică elucidează sensul normei juridice prin analizarea acesteiacu ajutorul legilor logicii formale.

Această metodă implică anumite aprecieri de natură raţională, precum şioperaţiuni de generalizare sau sinteză.

Metoda logică constă în folosirea unor procedee ale logicii formale generale precumraţionamentele inductive, raţionamentele deductive (silogismele), procedeele de demonstraţieetc., pentru desluşirea înţelesului normelor juridice.

75

Interpretarea logică constă în lămurirea sensului ei pe baza legilor formale a raţionamentelorlogice, inductive şi deductive. chiar în sistemul de drept, precum şi în sistemul principiilorfundamentale ale dreptului.

În acest scop norma de drept este analizată în comparaţie cu alte norme având învedere principiile sistemului de drept din care fac parte şi principiile.

5. Metoda teleologică

Metoda de interpretare teleologică sau după scop, urmăreşte găsireasensului exact al textului de lege în funcţie de finalitatea (scopul) normeijuridice interpretate.

6. Analogia

Există şi situaţii când organul care aplică dreptul, sesizat cu soluţionareaunui caz concret, nu găseşte norma juridică corespunzătoare rezolvării acestuia.În asemenea împrejurări, organul de aplicare nu se va dezinvesti, constatând cănu poate soluţiona cazul. Dimpotrivă, el va apela ori la o normă juridică ce seaplică într-o situaţie asemănătoare celei supuse rezolvării, ori, în lipsa acesteia,va soluţiona cazul pe baza principiilor generale ale dreptului.

Atunci când respectivul organ de aplicare a legii apelează la o normăjuridică aplicabilă într-o situaţie asemănătoare celei de rezolvat se realizează oanalogie a legii (analogia legis).

Dacă aceasta nu este posibilă, pentru rezolvarea cazului se recurge laprincipiile generale ale dreptului folosindu-se analogia dreptului (analogiajuris).

Există ramuri de drept în care analogia sub oricare dintre formele sale nueste permisă. În această situaţie este dreptul penal, ramură în cadrul căreiaoperează principiul legalităţii incriminării.

77

Subiect (26) Rezultatul interpretării normelor juridice

REZULTATUL INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE

Din punctul de vedere al rezultatului interpretării, aceasta poate fi:-literală,-extensivă sau-restrictivă.1. Interpretarea literală ( ad litteram sau interpretatio declarativa)

Acest tip de interpretare se realizează atunci când organul care trebuie săaplice norma de drept constată că textul acesteia se mulează, în modcorespunzător, relaţiilor sociale pe care le vizează. În această situaţie, organul ceaplică legea nu mai are şi sarcina de a interpreta normele care o alcătuiesc,deoarece acestea sunt clare.

2. Interpretarea extensivă ( interpretatio extensiva)

Uneori, în cadrul procesului de interpretare a normelor juridice, organulde aplicare poate constata faptul că textul acestora are un conţinut mai restrânsdecât sfera relaţiilor sociale la care ele se referă. În această situaţie, se va folosi ointerpretare extensivă a normelor în cauză.

3. Interpretarea restrictivă ( interpretatio restrictiva)

Dacă textul normei juridice are un conţinut mai larg decât sfera relaţiilorsociale la care se referă, organul de aplicare va folosi o interpretare restrictivă aacesteia.

79

Subiect 27)Caracterele raportului juridic.

CAPITOLUL VII-pg261-286

RAPORTUL JURIDIC -

No iunea de raport juridicRaportul juridic reprezintă o rela ie socială care este reglementată de către onorma de drept și care dă naștere la drepturi și obliga ii în sarcina subiectelorîntre care s-a stabilit.Drepturile și obliga iile subiectelor de drept pot fi realizate, atunci când estecazul, și prin for a de constrângere a statului.Caracterele raportului juridicRaportul juridic prezintă mai multe caractere. Astfel, raportul juridic este unraport:-social,-voli ional și-valoric.1. Caracterul socialCaracterul social al raportului juridic este determinat de faptul că acesta sestabilește între oameni, fie privi i individual ca persoane fizice, fie caparticipan i în cadrul unor persoane juridice, ce pot fi chiar institu iile statului.

2. Caracterul voli ionalRaportul juridic este un raport voli ional deoarece el se naște din voin asubiectelor de drept.Voin a subiectelor de drept de a stabili raportul juridic trebuie completată cuvoin a statului care este autorul normelor de drept în baza cărora se nascraporturile juridice, adică drepturile și obliga iile pe care le vor avea subiectelede drept.Datorită acestui motiv, în doctrină se vorbește despre dublul caracter voli ionalal raportului juridic.

3. Caracterul valoricRaportul juridic prezintă și un caracter valoric deoarece prin intermediul săusunt fie protejate fie concretizate principalele valori sociale.Sectiunea III - Structura raportului juridicRaportul juridic are o structură ce include trei elementele:1-subiectele,2-continutul și3-obiectul.

81

Subiect (28) Subiectele raportului juridic.

1. Subiectele raportului juridicSubiectele unui raport juridic sunt doar oamenii. Aceștia pot fi privi i fieindividual (persoane fizice), fie grupa i în anumite structuri de organizare,colective (statul, organele statului și persoanele juridice).A-persoana fizicaB-statulC-organele statuluiD-persoanele juridiceA. Persoana fizică este omul ca titular de drepturi și obliga ii.Individul este recunoscut ca titularul unei capacită i juridice, aceastareprezentând aptitudinea generală și abstractă a unei persoane de a dobândidrepturi și de a-și asuma obligatii juridice.În dreptul civil se face distinctie între:- capacitatea de folosin ă și-capacitatea de exercitiu.Capacitatea de folosin ă este posibilitatea unei persoane de a fi subiect de drept,aptitudinea de a fi titular de drepturi și obliga ii în cadrul raportului juridic.Aceasta se dobândește prin naștere (uneori chiar în perioada de după concep ie– capacitatea de folosin ă anticipată) și se pierde prin moarte.Capacitatea de exerci iu constituie aptitudinea unei persoane de a-și exercitasingură drepturile și obliga iile. Aceasta se dobândește la 18 ani. Între 14 și 18ani persoana fizică are o capacitate de exerci u restrânsă care îi îngăduie să-șiexercite singură doar anumite drepturi și sa-și poată asuma numai uneleobliga ii.Există și situa ii în care anumite persoane fizice, deși au o vârstă mai mare de 18ani, nu posedă capacitate de exerci iu deoarece, pentru anumite motive, ele aufost puse sub interdic ie printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (interzișiijudecătorești).Persoana fizică, pentru a nu fi confundată cu alte persoane fizice, prezintăanumite atribute de indentificare. Acestea sunt: numele și prenumele, data șilocul nașterii, domiciliul, starea civilă și codul numeric personal (CNP).B. Statul constituie subiect de drept atât în cadrul raporturilor juridice interne,cât și în al celor externe.Statul este subiect de drept în dreptul constitu ional (cetă enia, federa iile,raporturile dintre el și unită ile administrativ-teritoriale).În dreptul civil, statul este participant în calitate de creditor al tuturor obliga iilorfiscale ale contribuabililor (reprezentat de Ministerul de Finan e), precum și înanumite aspecte legate de dreptul succesoral (moșteniri vacante).C. Organele statului sunt reprezentate de organele legislative, administrative -executive, precum și de cele judiciare.D. Persoana juridică constituie un subiect colectiv de drept. În doctrina mai

82

veche, conform influen ei franceze, persoana juridică este numită persoanămorală.Persoanele juridice sunt constituite prin asocieri sau grupări de persoane fiziceînvederea realizării unui anumit scop.Persoanele juridice pot fi înfiin ate prin act normativ emis de către unul dintreorganele puterii de stat (centrale sau locale) ori prin manifestarea de voin ă amai multor persoane fizice sau juridice, realizată în condi iile legii și, eventual,supervizată de un organ de stat.Desfiin area unei persoane juridice poate avea loc în aceleași moduri.Persoanele juridice au capacitate juridică care de cele mai multe ori este limitatăla obiectul lor de activitate (specialitatea capacită ii de folosin ă)Ca atribute de identificare, în cazul persoanelor juridice se disting: denumirea,na ionalitatea, sediul, contul bancar, numărul de înmatriculare sau înregistrare înanumiteEviden e specifice și codul de identificare fiscală.

83

Subiect (29) Conţinutul raportului juridic.

2. Con inutul raportului juridicCon inutul raportului juridic este alcătuit din drepturile și obliga iile subiectelorîntre care s-a stabilit raportul.Drepturile și obliga iile subiectelor de drept între care s-a stabilit un raportjuridic sunt corelative, astfel încât obliga ia unuia dintre aceștia este chiardreptul celuilalt.În unele raporturi de drept doar un subiect poate fi titular de drepturi, celălaltfiind titular de obliga ii. În alte raporturi, subiectele sunt, în același timp, atâttitulari de drepturi, cât și de obliga ii.Există și situa ii (căsătoria) în care subiectele de drept au exact aceleași drepturiși obliga ii unul fa ă de altul (so ii).Dreptul subiectiv este prerogativa sau posibilitatea unui subiect de drept să facăsau să nu facă ceva, să pretindă altui subiect să facă, să nu facă sau să-i dea unlucru. De asemenea, posibilitatea de a apela la for a de constrângere a statului încazul nerespectării drepturilor sale.În func ie de posibilitatea evaluării lor în bani, drepturile subiective se împart în:-drepturi patrimoniale (cel mai important fiind dreptul de proprietate) și- drepturi personal-nepatrimoniale.Titularul dreptului subiectiv se numește subiect activ.Obliga iile juridice constituie îndatoriri ale subiectului de a da , de a face, de anu face ceva altui subiect de drept.Titularul obliga iei juridice poartă denumirea de subiect pasiv.

85

Subiect (30) Obiectul raportului juridic.

3. Obiectul raportului juridicObiectul raportului juridic este dat de conduita pe care trebuie să o urmezesubiectele acestuia. Obiectul raportului juridic este ac iunea sau inac iunea lacare are dreptul subiectul activ și la care este obligat subiectul pasiv.

DIFERITE CATEGORII DE RAPORTURI JURIDICE

Deosebirea între diferitele categorii de raporturi juridice se va face în func ie denatura normei de drept care guvernează rela ia socială ce se constituie în raportjuridic.Astfel, în temeiul unei reguli de drept civil se va naște un raport de drept civil(de exemplu, dintr-un delict civil se naște întotdeauna un raport de drept civil),iar dintr-o regulă de drept penal se constituie un raport de drept penal(de exemplu, săvârșirea unei infractiuni).

87

Subiect (31)Condiţiile răspunderii juridice.

CAPITOLUL VIIIPg287-293

-RĂSPUNDEREA JURIDICĂ -

NOŢIUNEA DE RĂSPUNDERE JURIDICĂ

Notiunea de raspundere nu este specifica în exclusivitate dreptului, ea fiind folosita întoate domeniile vietii sociale. Astfel, se întâlneste sintagma de raspundere politica, raspunderemorala, raspundere civica, etc.

S-a stabilit în baza legii între subiectul de drept care a încălcat prevederealegalităţi stat, răspunderea juridică este o variantă a răspunderii sociale. Eaapare ca un raport reprezentat de organele de cercetare penală, instanţelejudecătoreşti precum şi diferiţii funcţionari publici, prin care subiectul de dreptsuportă o sancţiune de la care nu se poate sustrage, iar statul urmareste prinaplicarea sanctiunii restabilirea ordinii juridice.

Având în vedere necesitatea raspunderii juridice ca un raport juridic de constrângerecare se naste ca urmare a încalcarii unor dispozitii legale de catre persoana fizica sau juridicase poate considera ca raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe, care,potrivit legii, se nasc ca urmare a savârsirii unor fapte ilicite, constituind cadrul de realizare aconstrângerii de stat prin aplicarea sanctiunilor juridice în scopul asigurarii stabilitatiiraporturilor sociale si a îndrumarii membrilor societatii în spiritul respectarii ordinii de drept.

CONDI IILE RĂSPUNDERII JURIDICE

Pentru antrenarea răspunderii juridice a unui subiect de drept, trebuie îndeplinitemai multe condiţii, şi anume:(a) Existenţa unei conduite ilicite din partea acestuia;(b) În urma conduitei ilicite să apară un rezultat vătămător pentru una dinvalorile sociale;(c) Vinovăţia subiectului de drept care este autorul actului ilicit;(d) Între conduita ilicită şi rezultatul vătămător trebuie să existe o legătură decauzalitate.

1. Conduita ilicită a subiectului de drept poate fi exprimată printr-oacţiune sau o inacţiune ce nu respectă cadrul legal.

De exemplu, o acţiune este ilicită dacă un subiect de drept acţionează cunerespectarea legii (un individ loveşte pe un altul sau distruge bunul altuiadatorită unei manevre greşite făcută cu autoturismul etc.).

Inacţiunea unui subiect este ilicită doar atunci când acesta avea obliga iasă facă ceva şi nu realizează respectiva acţiune.

De exemplu, este ilicită nedenunţarea de către un funcţionar public aanumitor fapte penale despre care ia cunoştinţă în timpul serviciul său.

88

2. Rezultatul vătămător al conduitei ilicite se concretizează în atingereaadusă anumitor valori sociale care sunt protejate de lege.

Spre exemplu, neefectuarea la timp a unei lucrări de către un subiect dedrept poate aduce atingere intereselor (poate cauza un prejudiciu) altei persoane.

3. Vinovăţia subiectului de drept. Orice acţiune sau inacţiune a omuluitrebuie raportată la caracterul conştient sau inconştient al acesteia, precum şi lalibertatea voinţei acestuia.

Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a unui subiect de drept faţă deconduita sa ilicită.

În dreptul penal vinovă ia îmbracă două forme:-intenţia şi-culpa.Intenţia poate fi directă (subiectul prevede rezultatul faptei şi urmăreşte

producerea lui) sau indirectă (subiectul prevede rezultatul faptei, nu urmăreşteproducerea acestuia, dar acceptă survenirea lui).

Culpa este de două feluri: culpă prin imprudenţă (subiectul prevedererezultatul faptei sale, rezultat pe care nu-l urmăreşte, nu acceptă producerea luişi consideră făra temei ca acesta nu se va produce) şi culpă prin neglijenţă(subiectul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi putea şi trebuia să-l prevadă).

Dreptul penal cunoaşte şi un concept hibrid al vinovăţiei numit praeterintentie (intenţie depăşită).

În dreptul civil, vinovăţia poarta generic numele de culpa. Formelevinovatiei (culpei) civile sunt:

-dolul (intenţia),-imprudenţa şi-neglijenţa.3. Existenţa legăturii de cauzalitate între acţiunea ilicită şi rezultatul

vătămător pentru valorile sociale este obligatorie pentru antrenarea răspunderiijuridice.

89

Subiect (32) Formele răspunderii juridice.

FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE

Există mai multe forme de răspundere juridică.În domeniul ramurilor de drept pot fi întâlnite:(1) răspunderea penală,(2) răspunderea contravenţională,(3) răspunderea civilă,(4) răspunderea disciplinară etc.1. Răspunderea penală

Acest tip de răspundere juridică se declanşează atunci când subiectul dedrept săvârşeşte un fapt considerat ilicit de legea penală, numit infracţiune.

Conform art.17 alin. 1 din Codul penal, infracţiunea este “fapta careprezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”.

Conform alin.2 al aceluiaşi articol, “infracţiunea este singurul temei alrăspunderii penale”.

Având în vedere necesitatea raspunderii juridice ca un raport juridic de constrângerecare se naste ca urmare a încalcarii unor dispozitii legale de catre persoana fizica sau juridicase poate considera ca raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe, care,potrivit legii, se nasc ca urmare a savârsirii unor fapte ilicite, constituind cadrul de realizare aconstrângerii de stat prin aplicarea sanctiunilor juridice în scopul asigurarii stabilitatiiraporturilor sociale si a îndrumarii membrilor societatii în spiritul respectarii ordinii de drept.lege care reglementeaza cazurile si conditiile de aplicare a pedepsei si stabileste modalitatilesi posibilitatile de individualizare a pedepsei.Pentru a interveni raspunderea penala este suficienta încalcarea normelor de drept obiectiv înconditiile în care legea stabileste consecintele, nefiind necesar ca prin fapta infractionala sa sevioleze concomitent si un drept subiectiv al unei persoane ( ex.conducerea în starea deebrietate, portul ilegal de arme de foc,etc)Raspunderea penala se întemeiaza totdeauna pe vinovatia autorului faptei ilicite, ceea ceînseamna ca are un caracter subiectiv. In consecinta, nu este suficient sa se fi produs o fapta înmod obiectiv, ci fapta trebuie sa fi fost savârsita cu vinovatie, iar vinovatia constituie criteriulprincipal de stabilire si individualizare a pedepsei.Raspunderea penala este personala si limitata în sensul ca vizeaza numai persoana autoruluiinfractiunii si se refera în exclusivitate la fapta comisa. Numai autorul infractiunii va putea fiobligat sa suporte pedeapsa si sa o execute, legea neadmitând substituirea celui condamnat înexecutarea pedepsei cu o alta persoana. De aceea moartea inculpatului împiedica continuareaprocesului penal si moartea condamnatului întrerupe executarea pedepsei.In cazul raspunderii penale fiinteaza prezumtia de nevinovatie a inculpatului ca prezumtie

relativa care poate fi rasturnata de catre acuzare prin proba contrara.

90

2. Răspunderea contravenţională

Răspunderea contravenţională este antrenată de săvârşirea uneicontravenţii.Conform art.1 din O.G.2/2001 privind regimul contravenţiilor, aşa cum a fostmodificată prin Legea nr.180 din 11 aprilie 2002,“legea contravenţionalăapără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituiecontravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege,ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre aconsiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau a lsectoruluimunicipiului Bucureşti, a consiliului jude ean ori a Consiliului General alMunicipiului Bucureşti”.. Conform Legii 32/1968, contraventia este fapta savârsita cu vinovatie, care prezinta unpericol social mai redus decât infractiunea, si este prevazuta si sanctionata de lege.Subiectul raspunderii administrative este , în principal, numai persoana fizica si numai atuncicând legea prevede, sanctiunea contraventionala putând fi aplicabila si persoanelor juridice.Pentru aceeasi contraventie legea nu admite aplicarea cumulativa a doua sanctiuniadministrative, de exemplu avertisment si amenda.Se admite aplicarea cumulativa a amenzii cu confiscarea, atunci când legea prevede masurasuplimentara a confiscarii.Când o persoana savârseste mai multe contraventii, pedeapsa ce i se aplica se stabileste înconformitate cu sistemul cumulului aritmetic, dupa cel al absorbtiei legale, astfel ca amenzilese vor cumula pentru fiecare contraventie în parte.Prin contractul de munca nu se poate stipula ca acestea împreuna, sa depaseasca dublulmaximului amenzii prevazute pentru contraventia cea mai grava.

3. Răspunderea civilă

Răspunderea civilă poate îmbrăca două forme:-răspunderea delictuală şi-răspunderea contractuală.

Răspunderea civil delictuală are ca obiect obligaţia subiectului de dreptde a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă ilicită. Răspunderea delictualăpoate rezulta din fapta proprie (art. 998 -999 Cod civil), din fapta altuia(art.1000 alin 1, teza I, 2,3,4 Cod civil) sau din nerespectarea unor obligaţii desupraveghere a lucrurilor sau animalelor (art. 1001 si art. 1002 Cod civil).

Răspunderea civilă contractuală se naşte atunci când un subiect de dreptnu respectă obligaţiile pe care şi le-a asumat printr-un contract, valabil încheiat(art. 969 alin. 1 Cod civil).

91

4. Răspunderea disciplinară

Acest tip de raspundere este specifică ramurii dreptului muncii. Ea esteantrenată de nerespectarea de către angajat (unul din subiectele raportului dedreptul muncii) a dispoziţiilor legale sau a obligaţiilor stabilite prin contractul demuncă (individual şi colectiv).

Sancţiunile specifice acestui tip de răspundere sunt:-mustrarea,-avertismentul,-reducerea de salariu,-desfacerea contractului de muncă.

In dreptul muncii, raspunderea angajatilor poate fi raspundere materiala atuncicând angajatul, din vina si în legatura cu munca sa cauzeaza pagube unitatii la care esteangajat, si raspundere disciplinara atunci când angajatul, prin fapta sa ilicita contravinenormelor de disciplina muncii în unitate, savârsind abateri disciplinare.Particularitatile raspunderii materiale sunt:Astfel se asigura recuperarea pagubelor suferite de angajator din vina aceasta astfel mairestrictiva decât raspunderea contractuala.Raspunderea angajatilor, cu raspundere are în vedere numai paguba efectiva, nu si beneficiulnerealizat, fiind ocazia executarii contractului de munca.materiala a angajatilor nu comporta o prezumtie de culpa în sarcina angajatului, ci dovadavinovatiei revine angajatorului, care poate rasturna prezumtia de vreo clauza prin care s-armari sau micsora raspunderea peste sau sub limitele prevazute de lege.Raspunderea solidara este incompatibila cu raspunderea materiala, care are un caracterpersonal, însa ea poate interveni în mod exceptional, când fapta ilicita prin care s-a cauzatprejudiciul angajatorului constituie infractiune si a fost savârsita de mai multe persoaneîmpreuna.Repararea pagubelor se face prin echivalentul banesc, angajatul neputând fi obligat larepararea prejudiciului în natura.In actualele conditii, când dreptul de proprietate este ocrotit în egala masura, indiferent deforma sa, prin contractul de munca încheiat se poate prevedea o restrângere sau o marire araspunderii angajatilor peste sau sub cea prevazuta de lege, atunci când angajatorul este opersoana privata.

.PARTICULARITATILE RASPUNDERII DISCIPLINAREAceasta intervine între angajat si angajator atunci când angajatul incalca în mod culpabilobligatiile sale de serviciu, fapta sa constituind abatere disciplinara.Raspunderea disciplinara intervine în legatura cu executarea contractului de munca. Pentruantrenarea râspunderii disciplinare nu este necesara producerea unui prejudiciu material carezultat direct sau indirect al abaterii disciplinare savârsite de angajat, ci este suficient caabaterea sa se fi produs ca fapta concreta ce consta în încalcarea cu vinovatie a obligatiilor demunca sau a normelor de comportare. Realibitarea disciplinara poate interveni în cazul în carecel ce a savârsit abaterea da dovezi temeinice de îndreptare si nu a savârsit alta abatere într-unanume interval de timp.

92

BIBLIOGRAFIE:

1. Ion Craiovan, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Editura All Beck, seriaCurs Universitar, Bucureşti, 20012. Mircea Djuvara, Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică). Dreptraţional, izvoare şi drept pozitiv, Editura All Beck, seria Restitutio, Bucureşti, 1999

3. Maria V. Dvoracek, Gheorghe Lupu, Teoria generală a dreptului, EdituraFundaţiei “ Chemarea “, Iași, 1996

4. Radu Motica, Gheorghe Mihai, Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, seriaCurs Universitar, Bucureşti, 20015. Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, seria Curs Universitar,Bucureşti, 20026. François Terré, Introduction générale au droit, Dalloz, Paris,1996

Teoria Generala a Dreptului - jurnalulsportivului · PDF file2 Subiect (1)Drept...

Documents

Transcript of Teoria Generala a Dreptului - jurnalulsportivului · PDF file2 Subiect (1)Drept...