Teoria Dreptului Natural

10
Teoria dreptului natural îşi are originea în Grecia Antica şi afirmă ca dreptul a existat înaintea statului şi că este mai presus de acesta. Gândirea antică greacă era impregnată de caracterul sacru al legilor. Se făcea distincţie între legea naturală şi cea scrisă în sensul că în societatea omenească dreptul se manifesta în două ipostaze şi anume dreptul pozitiv – creaţia oamenilor sub forma normelor de drept; şi dreptul natural care exista în afara creaţiei voluntare. 1 Au existat 4 faze în evoluţia dreptului natural: 1. Faza embrionară sau antico – medievală, în care conflictul dintre individ şi stat nu era cunoscut; 2. Faza eroică, al cărei început este marcat de Renaştere şi reformă şi care culminează cu Revoluţia franceză; 3. Faza critică, în care s-a manifestat opoziţia Școlii istorice a dreptului a pozitivismului şi a concepţiilor sociologice faţă de Școala dreptului natural şi 4. Faza renaşterii dreptului natural sau faza neoindividualistă. Heraclit din Efes este considerat ca fiind primul dinre precursorii Școlii Dreptului Natural. Pentru Heraclit, natura, înainte de a fi o substanţă, este un raport, o ordine a lucrurilor. Gânditorii greci de după Heraclit – Aristotel, Sofocle, Platon - , afirmă că dreptul derivă din raţiunea umană şi, după cum precizează prof. S. Popescu, potrivit dreptului natural absolut nu există nici proprietate, nici sclavaj şi nici guvernare. 2 1 Albici Mihail, Dreptul:fenomen complex al vieţii sociale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011, p 51 2 Niemesch Mihail, Teoria generală a dreptului, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014, p 54 1

description

REFERAT ISTORIA DREPTULUI

Transcript of Teoria Dreptului Natural

Teoria dreptului natural i are originea n Grecia Antica i afirm ca dreptul a existat naintea statului i c este mai presus de acesta. Gndirea antic greac era impregnat de caracterul sacru al legilor. Se fcea distincie ntre legea natural i cea scris n sensul c n societatea omeneasc dreptul se manifesta n dou ipostaze i anume dreptul pozitiv creaia oamenilor sub forma normelor de drept; i dreptul natural care exista n afara creaiei voluntare.[footnoteRef:1] [1: Albici Mihail, Dreptul:fenomen complex al vieii sociale, Editura Hamangiu, Bucureti, 2011, p 51]

Au existat 4 faze n evoluia dreptului natural: 1. Faza embrionar sau antico medieval, n care conflictul dintre individ i stat nu era cunoscut; 2. Faza eroic, al crei nceput este marcat de Renatere i reform i care culmineaz cu Revoluia francez; 3. Faza critic, n care s-a manifestat opoziia colii istorice a dreptului a pozitivismului i a concepiilor sociologice fa de coala dreptului natural i 4. Faza renaterii dreptului natural sau faza neoindividualist.Heraclit din Efes este considerat ca fiind primul dinre precursorii colii Dreptului Natural. Pentru Heraclit, natura, nainte de a fi o substan, este un raport, o ordine a lucrurilor. Gnditorii greci de dup Heraclit Aristotel, Sofocle, Platon - , afirm c dreptul deriv din raiunea uman i, dup cum precizeaz prof. S. Popescu, potrivit dreptului natural absolut nu exist nici proprietate, nici sclavaj i nici guvernare.[footnoteRef:2] [2: Niemesch Mihail, Teoria general a dreptului, Editura Hamangiu, Bucureti, 2014, p 54]

Teoria dreptului natural s-a dezvoltat tocmai n jurul dezbaterii problematicii explicrii naturii dreptului natural. Cicero, personalitate proeminent a Romei antice, spunea n pragul primului mileniu ca dreptul natural nu este o nscocire a minii oamenilor, nici rezultatul vreunei hotrri a popoarelor, ci ceva etern, o cluz a ntregii lumi care poruncete i interzice n chip nelept.[footnoteRef:3] [3: Albici Mihail, Dreptul:fenomen complex al vieii sociale, Editura Hamangiu, Bucureti, 2011, p 51]

Teoria dreptului natural a preocupat i gnditoruu Evului Mediu, Thomas dAquino i Sfntul Augustin susinnd originea divin a dreptului natural i, de aici superioritatea fa de legile statale exprimate n dreptul pozitiv. n Evul Mediu mijlociu, Hugo Grotius i Baruch Spinoza au militat n favoarea dreptului natura, ns au considerat c la baza acestuia se gsete raiunea uman.[footnoteRef:4] [4: Niemesch Mihail, Teoria general a dreptului, Editura Hamangiu, Bucureti, 2014, p 54]

Hugo Grotius este considerat ntemeietorul teoriei dreptului natural propriu-zis. De iure belli ac pacis (dreptul rzboaielor i al pcii), lucrarea aprut n anul 1625, este un reper important al tiinei dreptului, n care se susine c Dreptul natural const n reguli ale dreptei raiuni, care arat c o aciune este din punct de vedere moral corect sau incorect, dup cum corespunde sau nu cu nsi natura raional.[footnoteRef:5] n ciuda repetrii insistente a credinei sale n Dumnezeu, teoria lui Grotius a fost decisiv n procesul de desprindere a doctrinei dreptului natural, n sensul su etic, de teologie. Formula sa celebr etsi daremus (chiar dac am acceptat inexistena lui Dumnezeu) a uurat ncercrile din sec. su spre crearea unui drept natural n ntregime secularizat.[footnoteRef:6] [5: Neculescu Sache, Drept civil. Introducere n dreptul civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2008, p61] [6: Prof. Univ. Dr. Manuel Guan, Curs Istoria gndirii juridice, p84]

Puffendorf, n lucrarea De iure naturae et gentium, continu aceast concepie, susinnd c dreptul este subordonat moralei, c el provine din raiune i are ca scop aprarea societii, fiind criteriul fundamental de evaluare moral a oricrei aciuni.[footnoteRef:7] Pentru acesta dreptul natural este rup de orice conexiune cu revelaia divin, fiind un produs pur al raiunii. Preceptele morale derivate din raiune au o obligativitate intrinsec. Un astfel de principiu este: Nu lsa pe nimeni s acioneze mpotriva altuia ntr-un asemenea mod nct ultimul s se poat plnge n mod just c egalitatea n drepturi a fost violat. Exist i alte principii derivate din raiune, deci din natur: nu face ru altora, iar cnd rul se produce, repar-l; trateaz-i pe ceilali ca avnd drepturi naturale egale n baza demnitii proprii tuturor oamenilor; ajut-i pe alii n msura n care poi; ndeplinete-i obligaiile asumate.[footnoteRef:8] [7: Neculescu Sache, Drept civil. Introducere n dreptul civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2008, p61] [8: Prof. Univ. Dr. Manuel Guan, Curs Istoria gndirii juridice, p84]

De asemenea, a susinut c nepedepsirea faptelor svrite n stare de legitim aprare se datorete turburrii sufleteti n care se gsete cel atacat, turburare care-l face sa-i piarz uzul raiunii i s devin iresponsabil i chiar Kant ar fi considerat c legitima aprare nu e just, ns trebuie s rmn nepedepsit, fiindc isvorte din necesitate i legea nu poate avea nici o influen acolo unde intervine necesitatea; poziia contrar este ocupat de Paul Johann Anselm Feuerbach care, bazat pe teoria contractului social, a fost de prere c legitima aprare este ndreptit de facultatea ce o are orice cetean de ai relua dreptutile concedate de el societii i de a se apra singur contra unui atac injust, atunci cnd societatea nu-i poate acorda asisten.[footnoteRef:9] [9: George Antoniu, Liber Amicorum, Editura Hamangiu, Bucureti, 2009, p29]

Mai nuanat au tratat problemele dreptului natural Duguit, Geny, del Vecchio. Del Vecchio susine c dreptul natural este un principiu al evoluiei juridice care ghideaz dreptul ctre o mai mare autonomie. n timp au fost consacrate o serie de principii care guverneaz aceast teorie. ntre acestea amintim: s nu fie adus atingere egalitii natural dintre oameni; aciunile ntreprinse n favoarea unor persoane s nu prejudicieze terii; cel ce nu respect drepturile altuia pierde, conform justiiei absolute, aceleai drepturi; cel ce accept serviciile altuia, contracteaz obligaii naturale; omul are dreptul la o asociere care s i produc avantake personale fr a aduce atingere dreptului altuia. Doctrina a sintetizat dou idei eseniale care stau la baza acestei teorii: ideea ordinii universale ce guverneaz toi oamenii i ideea drepturilor inalienabile ale individului.Aceast teorie a dreptului natural, care a marcat gndirea juridic, a avut i critici. Hegel considera c dreptul natural este un ghiveci de buntate, amiciie i entuziasm, iar, mai recent, Ripert l caracterizeaz ca oper de rar speculaie fr nsemntate practic.Numeroi autori apreciaz ns ca coala dreptului natural are meritul de a fi evideniat faptul c omul i drepturile sale trebuie s reprezinte o permanen esenial a dreptului, chiar dac o serie de abordri ale unor reprezentani ai acestui curent au fost fcute n afara realitilor concret istorice. Astfel, Francois Geny este convins c nimeni nu poate contesta n mod serios existena dreptului natural n spiritul oamenilor, n lipsa lui umanitatea putnd fi serios prejudiciar. Dup cea de-a doua Conflagraie Mondial au loc o serie de reevaluri ale teoriei dreptului natural. Astfel, Lewis Strauss a teoretizat asupra dreptului natural aristotelic ca singur alternativ la deriva relativist a gndirii moderne ( a crei consecin a fost nazismul), iar John Rawls a peluat conceptul-cheie al acestei teorii, contractul, pentru a-l aplica fundamentrii teoriei neocontractualiste ca alternativ la utilitarism.[footnoteRef:10] [10: Albici Mihail, Dreptul:fenomen complex al vieii sociale, Editura Hamangiu, Bucureti, 2011p51,52]

Urmrind evoluia istoric a teoriei dreptului natural, n perioada Revoluiei franceze aceasta a stagnat, stagnare care a fost urmat de o perioad critic ce a cuprins aproape n ntregime secolul al XIX-lea i n care au fost contestate existena dreptului natural, originea lui raional i a fost combtut orientarea individualist specific.Factorul determinat practic al renaterii dreptului natural l-a reprezentat influena teoriei socialiste exercitat asupra legislaiei diferitor ri n ceea ce privete intervenia, din ce n ce mai mare, a statului n raporturile dintre indivizi. Drept urmare individul ar fi ncetat s fie ocrotit de dreptul natural, care se impunea chiar i statului, mai ales statului, devenind dezarmat n faa hipertrofiei acestuia din urm, efectul fiind sacrificarea drepturilor naturale.[footnoteRef:11] [11: Academia Romn. Institutul de cercetri juridice, Dreptul comunitar i dreptul intern: aspecte privind legislaia i practica judiciar, Editura Hamangiu, 2008, p166]

n prezent, unele idei generoase ale naturalismului sunt preluate n numeroase state al lumii, dar i de o serie de organisme internaionale, n vederea promovrii unor concepte referitoare la drepturile omului, dreptul internaional public, .a. De altfel, n ceea ce privete relaia dreptului natural cu drepturile omului termenul ce le definea, n perioada de nceputuri a acestora, era acela de drepturi naturale, considerndu-se cele dou sintagme (drepturile naturale i drepturile omului) a fi sinonime. Dreptul natural, este una dintre concepiile reprezentative ale gndirii juridice care dinuiete mai bine de dou milenii, mbogit i adaptat n timp, aflat i astzi n actualitate, cu numerosi susintori i critici. n relaia cu morala i obiceiul ei formeaz un sistem de atitudine, paralel cu dreptul pozitiv n care noiunea de justiie este nlocuit cu cea de dreptate.[footnoteRef:12] [12: Albici Mihail, Dreptul:fenomen complex al vieii sociale, Editura Hamangiu, Bucureti, 2011, p52]

n teoria sociologic, acceptarea existenei drepturilor naturale nu nseamn dect s admitem ideea c voina lor titularilor acestor drepturi poate fi impus semenilor i c, deci, voina lor ar fi o voin superioar altora, ierarhie care nu are un suport tiinific. Leon Duguit, adeptul acestei teorii, susine ca ceea ce se impune altora nu sunt drepturile naturale, ci situaiile juridice determinate de regulile obiective de drept, c drepturile naturale sunt concesii ale legii, astfel c debitorul ncalc drepturile creditorului, el este sancionat pentru c a nclcat legea i nu drepturile propriu-zise ale creditorului. Aceste drepturi sunt nvestite de lege cu o funcie social, omul nu se nate cu drepturi, el le dobndete pentru c are de ndeplinit anumite funcii, motiv pentru care i sunt acordate anumite puteri. [footnoteRef:13] [13: Neculescu Sache, Drept civil. Introducere n dreptul civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2008, p61]

Primul text cunoscut in istorie este Magna Carta Libertatum proclamata in Anglia de catre Ioan fara de Tara in anul 1215, prin care baronii si episcopii englezi obtin o serie de privilegii si garantii procedurale de la rege. Acest act de epoca a avut o prioritate absoluta asupra tuturor celorlalte acte care s-au elaborat in lume in decursul timpului in acest domeniu atat de important pentru intreaga populatie a globului. Continutul acestui document prevedea ca : Nici un om liber nu va putea fi arestat sau intemnitat, sau deposedat de bunurile sale, sau declarat in afara legii, sau exilat, sau lezat de orice maniera ar fi si noi nu vom purcede impotriva lui si nici nu vom trimite pe nimeni impotriva lui, fara o judecata loiala a egalilor sau in conformitate cu legea tarii (Corneliu Barsan- Conventia Europeana a Drepturilor Omului, p.21).Dup cel de-al Doilea Rzboi Mondial, n cadrul Naiunilor Unite s-a ncercat pozitivarea dreptului natural sub forma drepturilor omului. Prin acest lucru autoritile le-au imprimat caracterul obligatoriu i universal, fiind un compromis ntre pozitivism i dreptul natural, prioritare fiind legile scrise dar n acelai timp se dorea evitarea respectrii legii cu orice pre. n acest sens a fost adoptat Declaraia Universal a Drepturile Omului de Organizaia Naiunilor Unite la 10 septembrie 1948.Acest text consfinteste o serie de drepturi fundamentale un ideal comun ce trebuie implinit pentru toti oamenii, indiferent de rasa , sex, limba, religie, opinie politica, origine nationala sau sociala, bunuri, nastere sau situatie materiala.Intruct declaraia nu are forta juridica obligatorie, nefiind un tratat international, ea de jure nu creeaza obligatii pentru state. Cu toate acestea , prevederile sale au fost incluse in constitutiile si legile interne ale statelor , fapt pentru care aceasta a capatat o importanta deosebita. Astfel, declaraia universal a drepturilor omului este singurul document nominalizat expres n Constituia Romniei.Conform articolului 20 al Constituiei Romniei:Dispoziiile constituionale privind drepturile i libertile cetenilor vor fi interpretate i aplicate n concordan cu Declaraia Universal a Drepturilor Omului, cu pactele i cu celelalte tratate la care Romnia este parte.Dac exist neconcordane ntre pactele i tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romnia este parte, i legile interne, au prioritate reglementrile internaionale, cu excepia cazului n care Constituia sau legile interne conin dispoziii mai favorabile.

n concluzie, aceast concepie a drepturilor omului este rezultatul ndelungatei evoluii a gandirii filosofice i juridice, drumul parcurs fiind unul greu i anevoios. Garantarea i respectarea drepturilot omului a devenit o condiie a statului de drept, a recunoaterii sale ca stat democratic pe plan internaional. Situarea drepturilor i libertilor fundamentale ale omului pe prim-pln este o dovad a marilor transformri spirituale, culturale i morale pe care le traverseaz comunitatea internaional.

Bibliografie:

1. Prof. Univ. Dr. Manuel Guan, Curs Istoria gndirii juridice2. Albici Mihail, Dreptul:fenomen complex al vieii sociale, Editura Hamangiu, Bucureti, 20113. Neculescu Sache, Drept civil. Introducere n dreptul civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 20084. Academia Romn. Institutul de cercetri juridice, Dreptul comunitar i dreptul intern: aspecte privind legislaia i practica judiciar, Editura Hamangiu, 20085. George Antoniu, Liber Amicorum, Editura Hamangiu, Bucureti, 2009

6