Teoria-autodeterminarii-1

5
1. Teoria auto-autoderminării Teoria auto-determinării încearcă îmbine caracteristicile tuturor teoriilor motivaţional, reuşind, astfel, să fie o teorie complexă atât din punct de vedere al structurii cât şi al conţinutului, ce este bazat pe continuum. Potrivit lui Deci & Ryan, 2008, teoria auto-determinării poate fi restrânsă la trei concepte care stau la baza sa: satisfacerea nevoii de bază, motivarea autonomă versus cea controlată şi nu în ultimul rând, urmărirea intrinsecă şi extrinseca a obiectivului (Van den Broeck et al., 2008). 1.1. Nevoile de bază În ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor de bază, această teorie porneşte de la premisa potrivit căreia omul nu este un organism pasiv, ci este orientat spre creştere, dezvoltare, interacţionând în mod dinamic cu mediul său. Astfel, indivizii vor depune eforturi pentru a se dezvolta atât pe plan intra- personal cât şi inter-personal. În acest context, ei vor încerca să îşi exercite impactul asupra mediului şi nu vor lăsa că doar mediul să îşi exercite impactul asupra lor. Această orientare inerenta de creştere activă a indivizilor nu se va exprima în mod automat, ci este încurajată de mediul social (Deci & Ryan, 2000). Pentru că individul să funcţioneze optim din punct de vedere psihologic, acesta trebuie să îşi satisfacă cel puţin trei trebuinţe psihologice, considerate esenţiale pentru dezvoltarea unei persoane: autonomia, apartenenta şi competenţă. Nevoia de autonomia este satisfăcută atunci când individul considera că este cel care îşi decide acţiunile. În cazul nevoii de apartenenţa, individul va simţi satisfăcută această nevoie atunci când se va simţi iubit, îngrijit şi va putea oferi acestea altor indivizi, sau cu alte cuvinte, atunci când individul se va simţi conectat cu alţii. Nu în ultimul rând, nevoia de competentă, va fi îndeplinită atunci când

description

teoria

Transcript of Teoria-autodeterminarii-1

1. Teoria auto-autoderminrii

Teoria auto-determinrii ncearc s mbine caracteristicile tuturor teoriilor motivaional, reuind, astfel, s fie o teorie complex att din punct de vedere al structurii ct i al coninutului, ce este bazat pe continuum. Potrivit lui Deci & Ryan, 2008, teoria auto-determinrii poate fi restrns la trei concepte care stau la baza sa: satisfacerea nevoii de baz, motivarea autonom versus cea controlat i nu n ultimul rnd, urmrirea intrinsec i extrinseca a obiectivului (Van den Broeck et al., 2008).

1.1. Nevoile de baz

n ceea ce privete satisfacerea nevoilor de baz, aceast teorie pornete de la premisa potrivit creia omul nu este un organism pasiv, ci este orientat spre cretere, dezvoltare, interacionnd n mod dinamic cu mediul su. Astfel, indivizii vor depune eforturi pentru a se dezvolta att pe plan intra-personal ct i inter-personal. n acest context, ei vor ncerca s i exercite impactul asupra mediului i nu vor lsa c doar mediul s i exercite impactul asupra lor. Aceast orientare inerenta de cretere activ a indivizilor nu se va exprima n mod automat, ci este ncurajat de mediul social (Deci & Ryan, 2000).Pentru c individul s funcioneze optim din punct de vedere psihologic, acesta trebuie s i satisfac cel puin trei trebuine psihologice, considerate eseniale pentru dezvoltarea unei persoane: autonomia, apartenenta i competen. Nevoia de autonomia este satisfcut atunci cnd individul considera c este cel care i decide aciunile. n cazul nevoii de apartenena, individul va simi satisfcut aceast nevoie atunci cnd se va simi iubit, ngrijit i va putea oferi acestea altor indivizi, sau cu alte cuvinte, atunci cnd individul se va simi conectat cu alii. Nu n ultimul rnd, nevoia de competent, va fi ndeplinit atunci cnd individul va produce rezultatele expectate prin controlarea mediului nconjurtor (ibidem).Un alt postulat important al acestei teorii, este cel care afirm c mecanismul motivaional cel mai important este gradul n care nevoile sunt satisfcute i nu n ultimul rnd ideea potrivit creia toate persoanele experimenteaz satisfacerea celor trei nevoi psihologice eseniale, deoarece acest lucru energizeaza comportamentul i starea de bine a individului (ibidem).

1.2. Motivarea autonom versus cea controlat

Ct privete motivarea autonom versus cea controlat, teoria auto-derminrii a avut ca nceput diferenierea clar ntre dou concepte de baz: motivaia intrinsec versus cea extrinseca (Deci, 1975). Potrivit aceleiai surse citate mai sus, motivaia intrinsec face referire la realizarea unei activiti petru obinerea satisfaciei inerente pe care activitatea n sine o ofer, n timp ce motivaia extrinsec face referire la ndeplinirea unei activiti n schimbul obinerii unui rezultat separat de activitate.Potrivit lui Deci, Koestner i Ryan (1999), exist o interaciune complex ntre motivaia intrinsec i cea extrinseca, rezultnd astfel mai multe tipuri de motivaie extrinsec, dup gradul n care motivaia unei aciuni este internalizata individului sau este externalizata. Astfel, putem aminti patru tipuri de motivaie extrinsec, n termeni de reglementri: reglementarea extern, reglemntarea introiectata, reglementarea identificat i reglementarea integrat (Deci & Ryan, 2000). Reglementarea extern este cea care face referire la situaiile n care indiviziii de angajeaz ntr-o activitate cu scopul de a obine recompense sociale, beneficii din exterior, sau ncearc evitarea unei pedepse. Reglementarea introiectata este determinat de cerinele interne ale persoanei, de dorina de evitare a tririi unor emoii negative precum ruinea i vinovia, sau de sentimentul de mndrie. Aceste dou tipuri de reglementri sunt ncadrate de ctre Deci i Ryan (2000) n categoria motivaiei controlate, deoarece sunt puin integrate sau sunt nsoite de stri de presiune. Reglementarea identificat este cea n care scopul activitii este integrat personal i este considerat de ctre individ important, pe cnd cea integrat este cea n care un comportament este compatibil cu un set larg de valori i credine ale individului. Potrivit lui Ryan i Connel (1989), aceste dou tipuri de reglementri, mpreun cu motivaia intrinsec, caracterizeaz motivaia autonom. Potrivit unui postulat al teoriei auto-determinarii, motivaia controlat nu ncurajeaz ndeplinirea trebuinelor psihologice bazale, ducnd la rezultate mai puin benefice comparativ cu motivaia autonom care susine satisfacerea nevoilor psihologice de baz, conducnd individul la o funcionare optim (Deci & Ryan, 2000). Cercetrile din acest domeniu arat c motivaia controlat nu spirijina satisfacerea optim a nevoilor de baz, n timp ce motivaia autonom face posibil satisfacerea fiecreia dintre acestea (Fernet, 2011; Van den Broeck et al., 2010).

1.3. Valorile extrinseci i intrinseci

n ceea ce privete, obiectivele sau valorile pe care un individ le are, teoria autodeterminrii face distincia ntre: valorile intrinseci i valorile extrinseci. Valorile intrinseci se pot manifesta prin comportamente precum ajutarea comunitii, auto-dezvolatarea, afilierea cu alte persoane, i aa mai departe, pe cnd valorile estrinseci se concretizeaz n aciuni precum: obinerea faimei, a puterii, acumularea de bunuri materiale (Kasser & Ryan, 1996). Potrivit lui Vansteenkiste et al. (2007), urmrirea valorilor intrinseci duce la atingerea unor rezultate adaptative, permind satisfacerea nevoilor psihologice de baz, comparativ cu valorile extrinseci, care pe lng faptul c nu ncurajeaz aceste nevoi ale individului, pot duce la o distragere a individului de la satisfacerea nevoilor psihologice de baz.

Bibliografie

Deci, E. L. (1975). Intrinsic motivation. New York: Plenum.Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000). The what and why of goal pursuits: Human needs and the selfdetermination of behaviour. Psychological Inquiry, 11, 319-338.Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2008). Facilitating optimal motivation and psychological well-being across lifes domains. Canadian Psychology, 49, 14-23.Deci, E. L., Koestner, R., & Ryan, R. M., (1999), A meta-analytic review of experiments examining the effects of extrinsic rewards on intrinsic motivation. Psychological Bulletin, 125, 627-668.Fernet, C. (2011). Development and validation of the Work Role Motivation Scale for School Principals (WRMS-SP). Educational Administration Quarterly, 47, 307-331.Kasser, T., & Ryan, R. (1996). Further examining the American dream: Differential correlates of intrinsic and extrinsic goals. Personality and Social Psychology Bulletin, 22, 280-287.Ryan, R. M., & Connell, J. P. (1989). Perceived locus of causality and internalization: Examining reasons for acting in two domains. Journal of Personality and Social Psychology, 57, 749-761.Van den Broeck, A., Vansteenkiste, M., De Witte H., & Lens, W. (2008). Explaining the relationships between job characteristics, burnout and engagement: The role of basic psychological need satisfaction. Work & Stress, 22, 277-294.Van den Broeck, A., Vansteenkiste, M., De Witte, H., Soenens, B., Lens, W. (2010). Capturing autonomy, competence, and relatedness at work: Construction and initial validation of the Workrelated Basic Need Satisfaction scale. Journal of Occupational and Organizational Psychology, 83, 981-1002.Vansteenkiste, M., Neyrinck, B., Niemic, C., Soenens, B., De Witte, H., & Van den Broeck, A. (2007). Examining the relations among extrinsic versus intrinsic work value orientations, basic need satisfaction, and job experience: A selfdetermination theory approach. Journal of Occupational and Organizational Psychology, 80, 251-277.