TEMA 1ORGANIZAREA GENERAL A CORPULUI UMANI. Organizarea general a corpului uman

1. INTRODUCERE N ANATOMIE

ANATOMIA OMULUI este tiina care se ocup cu studiul formei i structurii corpului uman. Taxonomic, ea face parte din grupa tiinelor biologice fundamentale. Termenul de anatomie, deriv din dou cuvinte ,

unul de origine latin ana inseamna prin,

altul din greac tomein care au acelai inteles i inseamn a taia , a diseca.

Denumirea ei a luat natere i din termenul tehnic de a diseca, deoarece mult

vreme principala metoda de cercetare i cunoatere a corpului uman a fost disecia, bisturiul devenind simbolul anatomiei macroscopice.

Acumularea datelor deinute prin disecii, despre forma i structura organismului uman, a determinat la un moment dat sistematizarea lor, punndu-se astfel bazele anatomiei descriptive sau sistematice. Aceasta se ocup cu descrierea analitic a organelor pe care le grupeaz n sisteme i aparate. Concomitent, necesitatea intelegerii funcionarii prtilor componente ale corpului a dus la desprinderea din anatomie a fiziologiei care a devenit o tiint de sine stttoare.

2. SEGMENTELE CORPULUI UMAN

Corpul uman este alctuit din patru segmente: cap, gt, trunchi, membre.

Capul cuprinde:

neurocraniul (cutia cranian) care prezint organe moi (encefal) i oase (temporale, parietale, frontal, etmoid, sphenoid, occipital) viscerocraniul (faa) care prezint oase (oasele feei) i muchi (m. mimicii, m. masticatori, m. limbii, m. extrinseci ai globilor oculari)

Capul cuprinde majoritatea organelor de sim i SNC. E susinut de coloana vertebral i acoperit de pr. E protejat de oasele craniului. La nivelul capului se afl organele de debut ale aparatului respirator (nas, faringe, laringe) i ale aparatului digestive (cav. bucal, faringe). Principalele simuri care se regsesc n organele aflate la nivelul capului sunt: vzul (ochi i nervi optici), auzul (urechile i aparatul auditiv), gustul (papilele gustative de pe limb), mirosul (neuronii specializai din interiorul foselor nazale), simul tactil, termic, dureros i de presiune (buze, piele).Gtul (regiunea cervical) leag capul de trunchi. El prezint

regiunea cervical posterioar sau nucala (ceafa) alctuit din elementele somatice: oase (vertebre), articulaii i muchi i regiune cervical anterioar (gtul propriu-zis). Aceasta, pe lnga elemente somatice (muchi, fascii, osul hioid) contine i organele gtului reprezentate de: laringe, trahee, esofag, tiroida etc.

Oasele gtului sunt: - vertebrele cervicale C1-C7;

- osul hioid.

Arterele gtului sunt: - artera carotid (n anul dintre trahee i m.

sternocleidomastoidian) pe care se simte cel mai bine

pulsul;

- artera transversal;

- artera facial.

Venele gtului (cele mai importante): - vena jugular intern;

- vena jugular extern;

- vena facial.

Muchii gtului: - m. omo-hioidian;

- m. sternotirodian;

- m. digastric;

- m. serno cleido mastoidian(poziie oblic);

- muchii circotirodieni.

Cartilajele gtului: - cartilajul tiroidian;

- cartilajul cricoid.

Capul i gtul alctuiesc impreuna extremitatea cefalic a corpului.Trunchiul este format din trei pri suprapuse:

torace

abdomen

pelvis. n interiorul lor se gsesc cavitile viscerale, n care se afl viscerele: toracic sau coul pieptului este o parte din schelet, format din coaste, stern i o parte din coloana vertebral. n cavitatea toracic se afl, ca organe principale, inima i plmnii. Cavitatea toracica este desprit de cea abdominal prin muchiul diafragm (muchi respirator). Cuprinde: 1. cavitatea pericardic;2. cavitile pleurale situate ntre foiele pleurei ce conin lichid pleural;3. mediastinul (partea central a cavitii toracice). E situate ntre stern i coloana v. i ntre gt i diafragm. Include toate viscerele toracice, cu excepia plmnilor: inima, esofagul, timusul, vasele sangvine mari. abdominal (adpostete organele: stomac, ficat, vezic biliar, intestine subire, cea mai mare parte a intestinului gros); pelvian cuprinde vezica urinar, partea terminal a intestinului gros i organele genitale interne. Pereii trunchiului sunt formai din elemente somatice: oase, articulaii, muchi, vase de snge, nervi. Peretele posterior al toracelui i abdomenului formeaz spatele. Anterior i lateral se afla pereii antero-laterali ai toracelui i abdomenului. Peretele anterior al toracelui conine glanda mamar. Peretele abdominal este strbtut n partea inferioar, la nivelul canalului inghinal de funiculul spermatic la brbat i ligamentul rotund al uterului la femeie.

Membrele: 1. Membrele superioare se leag de trunchi prin centura scapulara (clavicula i omoplat). Partea liber a membrelor superioare este format din bra (humerus), antebra (radius si cubitus / ulna) i mn (carpiene, metacarpiene, falange). 2. Membrele inferioare se leag de trunchi prin centura pelvian (oase coxale). Partea liber a membrelor inferioare este alcatuit din trei pri: coaps (femur), gamba (tibia i peroneu / fibula) i picior (tarsiene, metatarsiene i falange).

II. Axe i planuri de referin ale corpului uman Corpul uman, ca toate corpurile i obiectele din natur, este un corp tridimensional i ca atare prezint trei axe i trei planuri spaiale principale. Axele de regul exprim direcia spaiala, iar planurile se refer la seciunile convenionale sau reale ale corpului.

Axele: axul vertical sau longitudinal strbate corpul n lungimea sa i este perpendicular pe sol;

axul sagital sau antero-posterior corespunde grosimii corpului;

axul transversal strbate corpul de la stnga la dreapta i exprim obinuit limea corpului.

Din axele prezentate, deriv ca termeni de direcie: superior / inferior (cranial / caudal), anterior / posterior (ventral / dorsal), sinister / dexter (stng / drept).

Planurile - se refer la seciunile corpului i fiecare din ele trece prin cte doua din cele trei axe principale:

planul frontal - este orientat paralel cu fruntea i trece prin axul longitudinal i transversal. mparte corpul intr-o parte anterioar (ventral - faa) si una posterioar (dorsal - spate). De exemplu: nasul este situat anterior i coloana vertebral este situat posterior;

planul sagital - este perpendicular pe cel frontal, trecnd prin axul longitudinal i sagital. Trece prin mijlocul corpului ca un plan de simetrie. De exemplu: ochii sunt aezai lateral fa de nas;

planul transversal - este perpendicular pe cel frontal i sagital i trece prin axul sagital i transversal. mparte corpul n partea superioar (cranial - sus) i partea inferioar (caudal - jos). De exemplu: nasul este situat superior fa de gura, iar genunchiul este situat inferior fa de old.

III. Nomenclatur anatomic Superior sau cranial - deasupra unui plan orizontal.

Inferior sau caudal - sub un plan orizontal.

Anterior sau frontal - n faa unui plan frontal.

Posterior sau dorsal - n spatele unui plan frontal.

Proximal - doar pentru membre: [mai] apropiat de trunchi.

Distal - doar pentru membre: [mai] deprtat de trunchi.

Lateral - [mai] deprtat de planul mediosagital.

Medial - [mai] apropiat de planul mediosagital.

Volar - spre faa palmar a minii.

Plantar - spre talp.

EXEMPLU TOPOGRAFIE: membrul superior se refer la regiunea situat distal de deltoid. n limbaj formal, termenul mn se refer doar la portiunea de la ncheietur n jos, incluznd degetele, dar excluznd bratul si antebratul. Astfel, n anatomie termenii mn, brat si membru superior nu sunt sinonime.TEMA 2

A. NIVELURILE DE ORGANIZARE ANATOMIC I FIZIOLOGIC Organismul uman este un sistem biologic complex ce cuprinde urmtoarele nivele de organizare: atomic, molecular, celular, al esuturilor, al organelor, al sistemelor de organe.

Toate aceste structuri interacioneaz i realizeaz funciile vitale ale organismului:

1. de relaie: sistemul nervos, analizatorii, sistemul endocrin, sistemul osos, sistemul muscular;

2. de nutriie: sistemul digestiv, sistemul respirator, sistemul circulator, sistemul excretor;

3. de reproducere: sistemul reproducator masculin i feminin;

Celula - unitatea morfofunctional i genetic a organismelor vii. Provine din celula-ou (zigot).

esutul reprezint o grupare de celule care au aceeai structur, form i ndeplinesc aceeai funcie.

Organele - sunt grupri de celule i esuturi care s-au difereniat n vederea ndeplinirii anumitor funcii n organism (ex: inima, plmnii, creier).

Aparatele i sistemele:

Aparatele - sunt grupri de organe cu funcie principal comun, dei structura lor morfologica este diferit. De exemplu:

1. aparatul locomotor este alctuit din oase, muchi, articulaii cu funciile principale de susinere a corpului i locomoie; 2. aparatul digestiv cu funcia principal de digestie; 3. aparatul cardiovascular cu funcia principal de transport a sngelui i limfei.

Sistemele - sunt uniti morfologice i funcionale alctuite din organe care au aceeai structur. Sunt formate din acelai esut. De exemplu: 1. sistemul osos, 2. sistemul muscular,

3. sistemul nervos.

B. CELULA

1. Definiie: celula este unitatea structural, funcional i genetic a organismelor vii. Din argumentele experimentale aduse de Schwan i Virchow a rezultat teoria celular bazat pe trei principii fundamentale:

1. toate organismele vii sunt alctuite din una sau mai multe celule;

2. celulele reprezint unitatea structural i funcional a lumii vii;

3. celulele provin din alte celule vii prin procesul de diviziune;

tiina care studiaz structura i ultrastructura celulelor se numete citologie.

2. Forma celulelor: forma celulelor variaz, fiind adaptat funciei pe care o ndeplinete celula. Forma iniial a celulelor este cea sferic, specific celulei-ou (zigotului). Celulele musculare netede sunt fusiforme; cele striate devin cilindrice; neuronul capt forma stelat de cele mai multe ori; celulele vaselor conducatoare din plante au form tubular cu platouri ciuruite; unele, cum sunt celulele sanguine, ovulul sau celulele cartilaginoase ii pstreaz forma globuloas. Globul rosu - 3. Dimensiunea celulelor: majoritatea celulelor sunt microscopice, cu dimensiuni medii de 20-30. Aceste dimensiuni microscopice confer celulelor dou avantaje: un raport crescut ntre suprafaa i volum, care favorizeaz schimburi eficiente ntre celul i mediu i un volum restrns pe care nucleul l poate controla. Exist celule cu dimensiuni mai mari: de ex.: celula muscular striat poate avea lungime de 1 mm-12 cm, axonul neuronului poate depi 1m, ovulul = 100-200 (0,1-0,2 mm). 4. Structura celulei:

a. Membrana celular: - delimiteaz la exterior celula, separnd exteriorul de mediul su intern;

- asigur schimburile dintre celul i mediul su extern;

- are permeabilitate selectiv;

- este polarizat electric;

- este excitabil.

- este organizat dup modelul mozaicului fluid, fiind fosfolipide i proteine. Fosfolipidele sunt formate din 2 acizi grai legai la un capt de o grupare fosfat. Aceast compoziie confer polaritate fosfolipidelor, cele 2 capete ale moleculelor lor au proprieti dferite n ap: capatul cu gruparea fosfat este hidrofil, iar cel al acizilor grai este hidrofob. Deoarece citoplasma este un mediu bogat n ap, iar mediul exterior al celulei este de asemenea apos, fosfolipidele sunt dispuse n dou straturi, unul cu gruparea fosfat spre exterior i al doilea cu gruparea fosfat n interior. Datorit acestei orientri, membrana are structura unui strat bimolecular lipidic.

Proteinele asociate cu stratul bimolecular lipidic sunt extrem de variate. Unele sunt ataate pe suprafaa membranei - proteine periferice - altele strbat ambele straturi lipidice - proteine integrate. Proteinele particip la transportul substanelor prin membran, legnd o substan pe o fa a membranei i transportnd-o pe cealalt fa a acesteia. Acest tip de transport realizat de o proteina se desfoar contrar diferenelor de concentraie dintre mediul extern i citoplasm, necesit consum de energie i se numete transport activ. Traversarea membranei celulare semipermeabile de ctre moleculele de ap se numete osmoz. Acest proces se desfoar prin difuzie, fr consum de energie. Sensul de difuzie a apei este determinat de variaia concentraiei mediului de moleculele de ap deplasndu-se din mediul cu concentraie mare de ap spre mediul cu concentraie mai mic de ap. Plasat ntr-o soluie hipertonic (concentratie mai mare ca a citoplasmei), celula va pierde ap prin difuzie pn la echilibrarea concentraiilor mediilor intern i extern. ntr-o soluie hipotonic (concentraie mai mic dect a citoplasmei), apa difuzeaz n celula pn la echilibrarea concentraiilor.

Creterea volumului celulei se numete citoliz. Membrana celular este fluida, are consistena uleiului vegetal. Lipidele i proteinele membranei sunt n permanen micare: proteinele se deplaseaz de-a lungul lipidelor schimbndu-i locul i formnd desene sau mozaicuri. Datorit acestei proprieti, modelul structural modern al membranei este numit modelul mozaicului fluid.

b. Citoplasma: n celule, ntre nucleu i membran se afl citoplasma. Este alctuit dintr-o parte nestructurat - hialoplasma. Ea constituie mediul intern al celulei n care se desfaoar principalele procese metabolice celulare. Este o mixtur de solutie i sisteme coloidale, n care faza de dispersie este apa, iar faza dispersat este reprezentat de micele organice, macromoleculele proteice fibrilare, aflate n micare brownian. Acest amestec conine predominant apa, care prin structura sa, cu un pol pozitiv (H+) i unul negativ (H0) se comport ca un dipol, care determin atracia sau respingerea altor molecule, ceea ce i confer proprietatea de cel mai rspndit solvent din lumea vie.i o parte structurat - organite (structuri permanente) i incluziuni (structuri temporare). Organitele celulare sunt structuri care funcioneaz ca nite organe miniaturale, fiind rspunztoare de ndeplinirea unor funcii specifice. Sunt de dou categorii: organite celulare generale, comune tuturor celulelor (reticulul endoplasmatic, ribozomii sau corpusculii lui Palade, aparatul Golgi sau dictiozomii, mitocondriile, lizozomii, centrozomul) i organite celulare specifice, la anumite celule (miofibrilele, neurofibrilele, corpusculii Nissl, cilli, flagelii).

Organite celulare generale:

* Reticulul endoplasmatic este un sistem de canale, canalicule, cisterne i vezicule aplatizate rspndite n ntreaga celul, care fac legtura ntre membrana nucleului i membrana celular, avnd ca rol principal transportul substanelor. Poate fi neted sau rugos (cu ribozomi pe suprafaa canaliculelor). Reticulul endoplasmatic rugos este implicat n sinteza proteinelor, iar reticulul endoplasmatic neted este implicat n sinteza lipidelor i detoxifierea celulei. n anumite celule, reticulul endoplasmatic are funcii specifice: reglarea nivelului ionilor de calciu n celula muscular, participa la sinteza hormonilor steroizi n celule glandulare. * Ribozomii se mai numesc i granulele lui Palade, sunt particule sferice foarte mici, lipsite de membran proprie. Sunt alctuii din ARN i proteine, pot exista liberi n citoplasm, ataai de membrana reticulului endoplasmatic sau de membrana extern a nucleului i au rol n sinteza proteinelor specifice unui anumit tip de celul. Aceast sintez se face pe baza informaiei genetice din AND-ul nuclear, care este copiat prin transcripie de ctre ARN mesager, acesta migreaza prin porii nucleului n citoplasma pn la nivelul ribozomilor, unde are loc procesul de ansamblare a aminoacizilor conform programului genetic, proces numit translaie.

* Mitocondriile sunt organite celulare n form de vezicule alungite sau de bastona cu lungimi cuprinse ntre 1,5-10 m i diametrul sub un 1m, al cror numar n celul variaz direct proporional cu intensitatea activitii acesteia (n celulele hepatice sunt peste 1000 de mitocondrii). O mitocondrie este format din nveli i matrix. nvelisul este format din dou membrane: cea extern este neted, iar cea intern este cutat. Cutele numite criste, au diverse forme i maresc suprafaa de reacie a mitocondriei. Matrixul conine enzime, ADN, ARN, ribozomi. Mitocondriile sunt sediul respiraiei celulare, unde compuii organici sunt oxidai, iar energia rezultat este convertit n legturile moleculare de ATP.

* Complexul Golgi sau dictiozomi, reprezint un ansamblu de saci aplatizai numii cisterne, aflai n apropierea nucleului, din care se desprind permanent vezicule. Aparatul Golgi are rolul de a transporta i a transforma substanele chimice pe care le conine. Este foarte bine dezvoltat n celule glandulare, fiind responsabil de producerea secreiilor acestora. Au rol i n sinteza de membrane. * Lizozomii sunt corpusculi sferici ( 0,2-1 ), rspndii n ntreaga hialoplasm. Au form de vezicule cu membrane simple. Conin enzime hidrolitice, cu rol important n digestia intracelular, n cadrul celulelor care fagociteaz (leucocite, macrofage). Segsesc n nr. mare i n osteoclaste (cel. osoase) i n unele celule gliale. ndeplinesc funcia de a digera substanele i particulele care ptrund n celul, precum i a fragmentelor de celul sau esut.

* Centrozomul este situat n apropierea nucleului, fiind format din doi centrioli cilindrici orientai perpendicular unul pe cellalt i nconjurai de o zon de citoplasm vscoas, numit centrosfer. Are rol n formarea fusului de diviziune i lipsete din celulele care nu au nucleu, care nu se mai divid: hematia adult, neuronul, ovulul, spermatozidul.

Organite celulare specifice: * Miofibrilele sunt elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare. La miscroscopul electronic, miofribrilele sunt alctuite din uniti mai mici numite miofilamente de actin n discurile clare i miofilamente de miozina n discurile ntunecate. n timpul contraciei, miofilamentele de actin gliseaz printre cele de miozin i miofibrila se scurteaz. Deoarece miofibrilele sunt legate ntre ele i ancorate la membrana celular, scurtarea miofibrilelor este urmat de scurtarea celulei.

* Neurofibrilele sunt formaiuni difereniate ale neuroplasmei celulei nervoase. Se gsete i n prelungirile neuronale (axon i dendrite). Apar ca o reea dens de fibre. Rol: de susinere i transport de substane. * Corpusculii Nissl sunt organite neuronale, mase compacte de ARN i proteine care se coloreaz puternic cu colorani bazici. Numrul lor variaz n funcie de starea fiziologic a neuronului. La microscopul electronic apar sub form de canale i vezicule pe care se gsesc ataai numeroi ribozomi, fiind echivaleni ai REG pt. celula nervoas. Rol: n sinteza proteinelor neuronale.

* Cilii, flagelii sunt prezeni numai n celulele mobile.

n citoplasm se mai gsesc incluziuni citoplasmatice, sunt produsul unor procese metabolice celulare, materiale de depozit ca: picturi de lipide, pigmeni (granule de melanin), glicogen.

c. Nucleul: este componentul celular fundamental. Are de obicei forma celulei. Ocup centrul celulei, sau o parte din periferie (cel. adipoase). Rol: de a coordona procesele biologice celulare fundamentale. Conine materialul genetic, controleaz metabolismul celular, transmite informaia genetic. Majoritatea celulelor sunt uninucleate, dar pot fi binucleate (celulele hepatice), polinucleate (fibra musculara striat) sau anucleate (hematia adulta). Structura nucleului cuprinde membrana nucleara, carioplasma si unul sau mai multi nucleoli. Membrana nucleara este dubla, constituita din doua foite: una externa, ce prezinta ribozomi si se continua cu canalul RE, spre matricea citoplasmatica si una intern, aderent miezului nuclear. Sub membran se afl carioplasma, format dintr-o parte semilichid - cariolimfa i din cromatina. Cromatina (lb. greaca chroma - culoare) se coloreaz uor pentru a putea fi observat la microscop. Chimic, cromatina este alcatuita din ADN si proteine numite histone. Observat la microscopul electronic, cromatina are aspectul unui irag de perle, unde fiecare perl este o unitate repetitiv numit nucleosom. Acesta prezint un miez format din proteine histonice, inconjurat de un fragment de ADN. In timpul diviziunii celulare, cromatina se coloreaza mult mai intens, este mai evidenta deoarece se condenseaza, Nucleolul are de obicei forma sferica sau ovala, este implicat in procesele de sinteza ale acizilor ribonucleici. 5. Diviziunea celulara:

Diviziunea celulara asigura desfasurarea unor procese esentiale pentru supravietuirea sistemelor biologice: cresterea si dezvoltarea organismelor, regenerarea partilor distruse , apararea organismului prin procese imunologice, hematopoieza, astfel ca viata apare din acest punct de vedere, ca un echilibru dinamic intre diviziunea celulara si moartea celulara. Toate celulele unui organism care se imulteste sexuat provin dintr-o celula initiala - celula ou ( zigotul ).

Viata unei celule cuprinsa in intervalul de timp de la formarea ei prin diviziune pana la generarea de noi celule fiice, se numeste ciclu celular. Ciclul celular cuprinde doua etape: interfaza si divizunea.

Interfaza reprezinta 90% din ciclul celular. In aceasta etapa, cromatina nucleara este distribuita sub forma de retea in interiorul nucleului. Aceasta etapa cuprinde doua subetape:

- G1 - perioada presintetica: are o durata variabila dupa tipul celular, ocupand 25-50 % din interfaza. Ea este de scurta durata la mamifere (4-10 ore), si mai scurta, chiar absenta la celulele canceroase. In timpul acestei faze, cantitatea de ADN caracteristica speciei, corespunzand la 2n cromozomi ai celulelor somatice, ramane constanta. Fiecare cromozom monocromatidic cu diametrul de 25 m, este format dintr-o molecula de ADN dublu catenara, combinata cu proteine histonice. Sinteza de ARN se realizeaza plecand de la eucromatina, ceea ce arata ca aceasta producere de ARN nu necesita in mod obligatoriu o replicare a ADN-ului, care va avea loc in faza urmatoare;

- S - perioada de sinteza: are o durata constanta de 5-8 ore si ocupa 35-40% din interfaza. In aceasta faza are loc replicarea moleculelor de ADN (dublarea), cromozomii devenind bicromatidici. Replicarea AND-ului are loc dupa modelul semiconservativ, in care fiecare molecula rezultata este alcatuita dintr-o catena noua si o catena veche ce a constituit matrita pentru formarea pe baza de complementaritate a catenei noi;

- G2 - perioada premitotica: are o durata de 3-5 ore si incepe dupa ce s-a terminat replicarea ADN-ului. In aceasta subetapa , celula se pregateste pentru diviziunea propriu-zisa; are loc sinteza fibrelor fusului de diviziune. Moleculele de ARN se sintetizeaza pe parcursul intregii interfaze.

MITOZA Mitoza cuprinde patru faze:

1. Profaza:

- cromozomii sunt bicromatidici, dublarea lor a a vut loc in interfaza (S);

- nucleolul se dezorganizeaza;

- membrana nucleara se dezorganizeaza;

- cromozomii vin in contact direct cu citoplasma celulei;

- cromozomii incep sa se ataseze cu ajutorul centromerului de firele fusului de diviziune;

2. Metafaza:

- cromozomii sunt bicromatidici si localizati in zona centrala a celulei, formand placa metafazica;- cromozomii ating gradul maxim de condensare, de aceea descrierea cariotipului se realizeaza in aceasta faza;

3. Anafaza:

- cromozomii sufera de un proces de clivare longitudinala a centromerului, astfel incat cromatidele surori se separa si numarul cromozomilor se dubleaza, devenind cromozomi fii monocromatidici. Fiecare cromozom-fiu este tras prin contractia fibrelor fusului de diviziune spre cei doi centrioli dispusi la polii celulei, astfel incat fiecare celula va mosteni aceeasi cantitate de informatie ereditara;

4. Telofaza:

- cromozomii-fii ajung la polii celulei;

- membrana nucleara se reface;

- nucleolul se reorganizeaza;

- in zona ecuatoriala a celulei se diferentiaza un perete despartitor ceea ce duce la separarea celor doua celule fiice:

2n(2n ( 2n

( 2n

(2n ( 2n

( 2n

MEIOZALb. greaca meion = a injumatati

- are loc in organele reproducatoare, cand organismul ajunge la maturitate;

- asigura injumatatirea numarului de cromozomi, a cantitatii de ADN in celulele fiice (n - haploide ) : spori (la plante) si gameti;

- refacerea complementului normal, diploid de cromozomi se va realiza ca urmare a procesului de fecundatie, intre doi gameti cu potential sexual diferit;

- se desfasoara in aceleasi faze ca si mitoza, numai ca AND-ul se dubleaza o singura data, iar celula se divide de doua ori, ceea ce duce la injumatatirea numarului de cromozomi;

- se desfasoara in doua etape: - meioza I ( etapa reductionala );

- meioza II ( etapa evationala );

MEIOZA I se desfasoara in aceleasi faze ca si mitoza si este precedata de interfaza, in care are loc dublarea materialului nuclear.

1. Profaza I:

- asigura procesele de recombinare genetica;- are loc dezorganizarea membranei nucleare, nucleolului, atasarea cromozomilor de fibrele fusului de diviziune;

- formarea bivalentilor - asezarea sub forma de perechi a cromozomilor omologi (cuprinde un cromozom matern si unul patern, care au aceleasi dimensiuni, pozitie a centromerului, contin gene alele), atingerea cromatidelor acestora in unul sau mai multe puncte, formarea chiasmelor, ruperea cromatidelor, schimbul de segmente cromozomiale (crossing-over);

2. Metafaza I:

- cromozomii omologi migreaza sub forma de perechi bivalenti - tetrade cromozomiale in zona ecuatoriala a celulei si formeaza placa metafazica;

- cromozomii raman bicromatidici;

3. Anafaza I:

- cromozomii bicromatidici sunt trasi spre polii celulei;

- dintr-o pereche de cromozomi omologi, unul este deplasat spre un pol, iar celalalt spre polul opus celulei;

4. Telofaza I:

- celulele care se formeaza au numarul de cromozomi redusi la jumatate, dar cromozomii sunt bicromatidici (adica cantitatea de material genetic nu este injumatatita, este la fel ca celula mama);

MEIOZA II se desfasoara in aceleasi faza ca si mitoza;

- este precedata de o interfaza scurta, in care nu mai are loc dublarea cantitatii de material genetic (ei sunt deja dublati din etapa anterioara);

1. Profaza II ca la mitoza;

2. Metafaza II cromozomii din bicromatidici devin monocromatidici;

3. Anafaza II ca la mitoza;

3. Telofaza II- rezulta 4 celule haploide, in care numarul de cromozomi este redus la jumatate (n).

C. ESUTURILE

1. Definitie: tesutul este o grupare de celule care au aproximativ aceeasi forma si structura si indeplinesc aceeasi functie.

Celulele sunt unite ntre ele printr-o substanta intercelulara fie n cantitate mic (s. de cimentare), fie n cantitate mai mare (s. fundamental). esuturile sunt rezultatul histogenezei, care implic numeroase diviziuni mitotice i difereniere celular.Ramura biologiei care se ocupa cu studiul complex morfo-anatomic, fiziologic si biogenetic al tesuturilor poarta numele de histologie.

Tesuturile sunt de 4 tipuri: epitelial, conjunctiv, muscular, nervos.2. Tipuri de tesuturi:

I. Tesutul epitelial: este format din unul sau mai multe straturi de celule strans legate intre ele, asezate pe o membrana bazala;

nu este vascularizat, nutritia lui se face prin difuziune, pe seama tesutului conjunctiv aflat sub membrana bazala;

functional, epiteliile se clasifica in epitelii de acoperire, glandulare si senzoriale:

tesut epitelial de acoperire

- acopera organismul la exterior (epiderma), captuseste la interior principalele organe cavitare, formnd mucoase. - dup nr. straturilor de celule pe care le au, pot fi :

( epiteliile unistratificate ale cror celule sunt dispuse intr-un singur strat i pot avea forme diferite. Ele pot fi: epitelii pavimentoase simple: format din celule turtite ce formeaza pleura, pericardul, tunica interna a vaselor sangvine, limfatice, endoteliul (peretele) capilarelor, alveolelor pulmonare;

epitelii cubice simple: intra in structura bronhiolelor, a peretilor unor canale mici ale glandelor salivare;

epitelii cilindrice simple: intra in constitutia mucoasei tubului digestiv de la cardia pana la rect, a trompelor uterine.

( epitelii pseudostratificate sunt formate din celule asezate intr-un singur strat, dar nuclei acestora sunt situati la nivele diferite, ceea ce creaza impresia de stratificare. Intra in structura mucoasei ce captuseste nazofaringele, traheea, bronhiile mari;( epiteliile pluristratificate contin mai multe straturi de celule asezate pe membrane bazala. Pot fi : pavimentoase: au stratul superficial format din celule turtite cheratinizate (epiderma) sau necheratinizate (mucoasa bucala, esofagiana, a uretrei, vaginului);

cubice: au stratul superficial format din celule cubice, formeaza epiteliul canalelor mici ale glandelor salivare si sebacee;

cilindrice: stratul superficial contine celule cilindrice, formeaza mucoasa valului palatin, epiteliul canalelor mari ale glandelor salivare;

epiteliul de tranzitie: intra in constitutia mucoasei cailor excretoare urinare (vezica, uretere, uretra), nu permite absorbtia urinei si protejeaza mucoasa de actiunea iritanta a acesteia.

tesuturi epiteliale glandulare - formate din celule epiteliale care au proprietatea de a elabora produsi de secretie specifici si care formeaza parenchimul glandular. Impreuna cu tesut conjunctiv, vase de sange si fibre nervoase, acestea formeaza glande.

Glandele pot fi:

exocrine: isi varsa produsii de secretie prin canale la exteriorul corpului (glanda

sebacee, sudoripare) sau in tubul digestiv (glande salivare, gastrice, intestinale);

( endocrine: isi varsa produsii de secretie, numii hormoni, direct in sange sau limf

(hipofiza, tiroida, etc.);

( mixte: au functie endocrina si exocrina (pancreasul, testiculele, ovarele). tesuturi epiteliale senzoriale

- sunt formate din celule receptoare, specializate n receptionarea diferitilor stimuli externi si interni si celule de sustinere cu rol protector. Aceste epitelii intra in structura segmentului periferic al analizatorului gustativ, auditiv, vestibular.II. Tesutul conjunctiv:

este alcatuit din: celule conjunctive,

fibre conjunctive (de colagen, reticulina, elastina) si substanta fundamentala ocup spatiul dintre celule si fibre. Poate fi moale, dura sau semidura. Intervine in metabolismul apei i al sarurilor minerale. E produsa tot de celulele conjunctive.;

dupa consistenta substantei fundamentale se deosebesc trei tipuri de tesuturi conjunctive: moi, semidure si dure;

tesuturi conjunctive moi: cu urmatoarele tipuri:( tesut conjunctiv lax: formeaza hipodermul si insoteste alte tesuturi; are rol trofic, de sustinere si de aparare; componentele sale sunt uniform raspandite si in proportii egale;( tesut reticulat: se gaseste in ganglionii limfatici, splina, maduva hematogena; fibrele de reticulina si celulele conjunctive (reticulocite) sunt organizate in retea; celule conjunctive predomina;( tesut fibros: predomina fibrele de colagen, formeaza tendoanele, ligamentele, capsulele si fasciile musculare, avand rol mechanic;

( tesut adipos: predomina celulele care depoziteaza grasimi (adipocite), se gaseste in hipoderm, mezenter, in jurul unor organe (rinichi, globi oculari, etc.), avand rol de izolant termic al corpului;

( tesut elastic: predomina fibrele de elastina, formeaza tunica medie a arterelor mari si venelor.

tesut conjunctiv semidur (cartilaginos): - substanta fundamentala contine condrina, impregnata cu saruri de calciu si sodiu; nu este vascularizat, nutritia lui se realizeaza din tesutul conjunctiv care il inconjoara (pericondru membrana conjunctivo-vasculara ce inveleste cartilajul). Celulele tinere se numesc condroblaste si secreta substanta fundamentala. Celulele mature se numesc condrocite si sunt dispuse in cavitati numite condroplaste. Exista trei tipuri de tesut cartilaginos:

( tesut cartilaginos hialin: constituie matricea pentru osificarea endocondrala (de cartilaj), la embrion formeaza scheletul, iar la adult formeaza cartilajele costale, traheo-bronhice, laringeale, septul nazal;

( tesut cartilaginos elastic: este prezent in structura pavilionului urechii, conductul auditiv extern, epiglota, unele portiuni ale laringelui si ale trompei lui Eustachio;

( tesut cartilaginos fibros: formeaza discurile intervertebrale, meniscurile articulare, simfiza pubiana, iar uneori este prezent si la locul de insertie a tendoanelor pe os;

tesut conjunctiv dur (osos): - substanta fundamentala contine oseina, impregnat cu saruri de calciu si fosfor. Contine trei tipuri de celule: osteoblaste, celule tinere care secreta oseina, osteocite, celule mature cu multe prelungiri, adapostite in cavitati numite osteoplaste, si osteoclaste, celule gigantice, multinucleate, cu un echipament enzimatic bogat, care distrug si limiteaza formarea tesutului osos. Exista doua tipuri de tesut osos:

( tesut osos spongios: este format din lamele osoase, trabecule, care delimiteaza cavitati de diferite marimi, areole, in care se afla maduva hematogena (producatoare de elemente figurate sangvine). Se gaseste in interiorul oaselor lungi, in oasele scurte si late, dispozitia trabeculelor asigura o mare rezistenta capetelor oaselor lungi.( tesut osos compact: formeaza peretele diafizei oaselor lungi si lamele superficiale ale oaselor scurte si late. Unitatea morfologica si functionala a osului compact este osteonul (sistemul haversian), alcatuit din canale haversiene in jurul carora se dispun 5-30 de lamele osoase concentrice intre care se gasesc osteoplastele cu osteocite.Morfologia oaselor

Suprafaa extern deine o mare semnificaie descriptiv, prezentnd o serie de repere cu rol n determinarea oaselor, n identificarea poziiei anatomice i a raporturilor. Pe suprafaa oaselor se afl dou tipuri de repere: proeminene i caviti.Proeminenele sunt de 2 tipuri:a. articulare sunt acoperite de cartilaj articular (fiind astfel netede i lucioase), contribuind la realizarea unor articulaii

b. nearticulare nu prezint cartilaj articular servind la inseria unor muchi. Sunt de mai multe tipuri: apofize, tuberoziti, eminene, tuberculi, spin, creast.Cavitile sunt de 2 tipuri:

a. articulare rspund unor proeminene articulare invers conformate, prezentnd cartilaj articular.

b. neaticulare: canale i guri. Canalele adpostesc diferite elemente anatomice (tendoane). Gurile reprezint perforaii ale osului. Sunt proprii osului anume guri nutritive (pe unde intr n os vasele de snge care l hrnesc) i guri de trecere (orificiile nervilor cranieni).

II.1. SNGELE:Caracteristici:

este considerat o forma de tesut conjunctiv, in care elementele figurate reprezinta celulele, iar plasma este substanta fundamentala;

reprezinta aproximativ 6-8% din greutatea corpului, ceea ce inseamna circa 5l de sange pentru un individ de 70 kg greutate;

se deosebeste un volum de sange stagnant de circa 2 l (in splina, ficat, tesut subcutanat) si un volum de sange circulant, de circa 5 l;

culoarea este rosie datorita hemoglobinei din eritrocite, rosu deschis pentru sangele oxigenat si rosu inchis pentru cel neoxigenat;

reactia este slab alcalina pH-7,35;

temperatura variaza intre 36o C in plamani si 40o C in ficat;

densitatea sangelui este de 1055 fata de cea a apei 1000.Alcatuire: Sangele este alcatuit din plasma si elemente figurate.

1. Plasma: reprezinta 55% din volumul sanguin, este un lichid galbui, vascos, care poate fi separat de elementele figurate prin sedimentarea acestora, in conditiile in care se impiedica procesul de coagulare prin amestecarea sangelui cu o substanta anticoagulanta (oxalat de sodiu). Din punct de vedere chimic, plasma contine 90% apa si 10% reziduu uscat (9% substante organice si 1% substante anorganice).

Substantele organice sunt reprezentate prin: proteine (albumine, globuline, fibrinogen, protrombina, hormoni, enzime, anticorpi,etc.), glucide (glucoza), lipide (acizi grasi, trigliceride, colesterol),

compusi azotati (uree, creatinina, acid uric), acid lactic, etc.

Dintre toate, cele mai importante sunt proteinele, deoarece:

mentin pH-ul, au rol de sisteme tampon, comportandu-se ca acizi sau ca baze;

albuminele transporta diferite substante;

gamaglobulinele sunt suportul chimic al anticorpilor;

participa la hemostaza si coagulare ( protrombina si fibrinogenul, etc. );

participa la reglarea tuturor functiilor controlate de catre hormonii si enzimele pe care ii transporta;

sunt o rezerva de aminoacizi pentru organism.

Substantele anorganice sunt reprezentate prin saruri aflate in stare disociata: Na+, Cl, HCO3, etc.

2. Elemente figurate: sunt reprezentate prin globule rosii (eritrocite, hematii), globule albe (leucocite), plachete sanguine (trombocite).

Globule rosii (eritrocite, hematii):

cele adulte sunt celule anucleate (nu se pot inmulti, nu-si pot reface proteinele uzate, etc.), cu forma de disc biconcav, cu diametrul de aproximativ 7,5 , in numar de 4-6 milioane/ mm3 sange;

raman in sange (in circulatie) aproximativ 120 zile, dupa care sunt distruse (hemoliza) in diferite organe, dar mai ales in spina;

ele se produc mereu (eritropoieza, hematopoieza) la nivelul maduvei hematogene (maduva osoasa rosie) sub influenta stimulatoare a unui hormon produs de catre rinichi, numit eritropoietina. In mod normal intre eritropoieza si hemoliza exista un echilibru, care asigura mentinerea constanta a numarului de globule rosii.

numarul lor poate creste temporar prin mobilizarea sangelui de depozit sau poate creste definitiv (poliglobulie, in cazul persoanelor care locuiesc la altitudine sau in anumite situatii patologice);

numarul lor poate sa scada (anemie), Aceasta poate aparea fie din cauza ca hematiile se produc intr-un ritm prea lent (daca nu exista materia prima- proteine, fier) anemie eritropoietica, fie din cauza ca se distrug intr-un ritm prea alert (in caz de infectii, transfuzii incompatibile, etc.) - anemie hemolitica; hematiile contin hemoglobina, heteroproteina, alcatuita din hem (pigment ce contine fier bivalent Fe2+) si globina (contine grupari aminice). Datorita fierului, hemoglobina se poate combina cu oxigenul formand oxihemoglobina, iar datorita gruparilor aminice se poate combina cu dioxidul de carbon formand carbohemoglobina. Aceste doua combinatii sunt labile si se pot desface cu usurinta. In conditii patologice, hemoglobina se poate combina ireversibil cu o serie de substante: cu monoxidul de carbon formeaza carboxihemoglobina, iar cu drogurile sau alte substante toxice formeaza methemoglobina. Daca aceste combinatii afecteaza o cantitate mare de hemoglobina se poate ajunge la moarte prin asfixie celulara (la celule nu mai ajunge oxigenul necesar, deoarece nu are cine sa-l transporte).

Globule albe (leucocite):

sunt celule nucleate, de forme si marimi variate, in numar de aproximativ 5-10000/ mm3 sange, mobile (pot emite pseudopode si trece in tesuturi prin diapedeza), cu rol esential in imunitate

toate leucocitele se produc in maduva osoasa, cu exceptia limfocitelor si a monocitelor, care se produc si in organele limfopoietice (splina, amigdale, ganglioni limfatici, timus);

se clasifica in:

( neutrofile: sunt celule sferice cu nuclei lobati si diametru de 10-14 microni; au in citoplasma granule care se coloreaza in roz cu coloranti neutri, traverseaza prin diapedeza peretii capilarelor, acumulandu-se in tesutul afectat si digera microorganismele prin fagocitoza; reprezinta 65% din totalul leucocitelor;( acidofile: se mai numesc eozinofile, sunt celule sferice cu nuclei bilobati si diametru de 10-14 microni, au in citoplasma granule care se coloreaza intens in rosu cu coloranti acizi, numarul creste in boli parazitare si alergice, reprezinta 1-3% din totalul leucocitelor;( bazofile: sunt celule sferice cu nuclei lobati, diametrul de 10-12 microni, au in citoplasma granule care se coloreaza in albastru cu coloranti bazici, contin enzime si substante vasodilatatoare, numarul lor creste in stadiile tardive ale inflamatiilor, reprezinta 0,5% din totalul leucocitelor;( monocite: sunt celule sferice, cu diametrul de 12-24 microni, cu nuclei ale caror forme variaza de la rotunda la lobata, migreaza in tesuturi unde se transforma in macrofage si fagociteaza bacterii si resturi celulare, reprezinta 25-35% din totalul leucocitelor;( limfocite: sunt celule sferice cu nuclei mari si diametru de 5-17 microni, produc anticorpi, substante cu rol in imunitatea naturala a organismului, au o durata de viata cuprinsa intre cateva ore si cativa ani, reprezinta 25-35% din totalul leucocitelor.

Plachete sanguine (trombocite):

sunt cele mai mici elemente figurate, sunt aplatizate, nu au nucleu, adera la suprafata endoteliilor vasculare lezate si elibereaza factori ce intervin in coagularea sangelui, se formeaza in maduva hematogena din megacariocite, au o durata de viata de aproximativ o saptamana, dupa care sunt distruse de splina. Numrul: 150000 300000/mm3. Dimensiuni: 2-4

Hematopoieza: reprezinta procesul de formare a celulelor sangvine. Elementele figurate se formeaza continuu din celule speciale, hematopoietice, care provin din sacul vitelin al embrionului uman si migreaza apoi in ficat. In cursul dezvoltarii fetale, celulele hematopoietice migreaza in maduva osoasa. Dupa nastere, ficatul inceteaza sa mai produca elemente figurate. Acest proces este de doua tipuri: eritropoieza (formarea eritrocitelor) si leucopoieza (formarea leucocitelor).

Formarea eritrocitelor este stimulata de un hormon numit eritropoietina secretat de rinichi. Secretia de eritropoietina creste de cate ori cantitatea de oxigen care ajunge la rinichi sau la alte organe este insuficienta. Cresterea cantitatii de eritrocite permite marirea cantitatii de oxigen necesar tesuturilor.Hemostaza si coagularea sangelui:

Hemostaza este procesul de oprire a hemoragiilor prin constrictia puternica a vasului lezat si prin devierea sangelui prin dilatarea vaselor colaterale. Hemostaza are loc in doua faze:

1. Hemostaza temporara (primara) formarea dopului plachetar. In momentul aparitiei unei leziuni vasculare se declanseaza un proces de vasoconstrictie, iar trombocitele adera la marginile plagii, se aglutineaza si formeaza dopul plachetar, care opreste temporar sangerarea.

2. Hemostaza definitiva coagularea sangelui: are loc in trei faze:

se formeaza tromboplastina, cu participarea unui numar mare de factori ai coagularii, plasmatici si trombocitari;

se formeaza trombina, prin actiunea tromboplastinei asupra protrombinei;

se formeaza cheagul (trombusul), prin transformarea fibrinogenului solubil in fibrina insolubila si aglomerarea elementelor figurate in ochiurile retelei formata de catre fibrina.

Dupa procesul de refacere a peretelui vascular, cheagul va fi descompus sub actiunea unei enzime plasmina.Grupele de sange:

Hematiile prezinta pe suprafata lor aglutinogenele A si B (antigene). In plasma exista aglutininele (anticorpii) si , corespunzatori aglutinogenelor A si B. Consecinta prezentei acestor antigene si anticorpi este aparitia grupelor sanguine.

fenotipGenotippot dona lapot primi de la

O ( I )Lltoate grupeleO ( I )

A ( II )LA LA; LA l;A ( II ) ; AB ( IV );A ( II ); O ( I );

B ( III )LBLB ; LB l;B ( III ); AB ( IV );B ( III ); O ( I );

AB ( IV )LA LBAB ( IV )toate grupele

Factorul Rh:

Un alt grup de antigene care se gasesc pe suprafata eritrocitelor constituie factorul Rh. Indivizii care au respectivele antigene se numesc Rh pozitivi. Acestia pot fi homozigoti DD sau heterozigoti Dd. Indivizii care nu prezinta aceste antigene sunt Rh negativi. Acestia sunt numai homozigoti dd. Majoritatea oamenilor sunt Rh pozitivi, deoarece gena pentru Rh negativi este recesiva. Factorul Rh are importanta deosebita in cazul transfuziilor si al mamelor Rh negative, care poarta copii Rh pozitivi. In mod normal, in timpul sarcinii, placenta izoleaza sistemul imunitar al mamei Rh negative de antigenul Rh al fatului. In timpul nasterii, sistemul imunitar al mamei poate fi expus actiunii respectivului antigen si sa poduca anticorpi impotriva acestuia. Anticorpii respectivi traverseaza placenta, provocand hemoliza eritrocitelor fatului. In consecinta, copilul se naste anemic (maladia hemolitica a noului-nascut), necesitand inlocuirea sangelui Rh+ cu sange Rh. III. Tesutul muscular:

intra in alcatuirea muschilor, care sunt principalele organe efectoare din organism;

este alcatuit din celule alungite numite fibre musculare cu proprietatea principala de a se contracta;

exista mai multe tipuri de tesut muscular:

tesut muscular neted:

formeaza peretii organelor interne;

celulele sunt fusiforme cu lungimea de 10-200 , iar grosimea in portiunea centrala este de 10 ;

fibrele sunt dispuse paralel una fata de alta in asa fel incat portiunea mai groasa a uneia vine in contact cu extremitatile subtiri ale fibrelor vecine.;

se afla sub control involuntar- vegetativ;

celulele au un nucleu mare, central, iar miofibrilele nu prezinta striatii, ele au microfilamente de actina si miozina, dar nu sunt asezate sub forma de sarcomere;

au o viteza de contractie mica, iar durata contractiei este mai mare decat la fibra striata, dar amplitudinea lor este mai scazuta.

tesut muscular striat:

formeaza musculatura scheletica, avand control nervos voluntar;

celulele au forma prismatica sau cilindrica, cu capetele ovoide, ascutite, mai rar ramificate;

celulele au membrana (sarcolema), citoplasma (sarcoplasma) cu organite comune si specifice si numerosi nuclei asezati periferic;

miofibrilele sunt organite specifice fibrelor musculare, care le confera acestora proprietati contractile. Sunt formate din miofilamente de miozina (groase) care formeaza discuri intunecate (impreuna cu capetele libere ale miofilamentelor de actina) si de actina (subtiri) care formeaza discurile clare;

o miofibrila este alcatuita din aproximativ 1500 miofilamente de miozina si 3000 miofilamente de actina dispuse astfel: fiecare miofilament de miozina este inconjurat de 6 miofilamente de actina si fiecare miofilament de actina este inconjurat de 3 miofilamente de miozina;

miofilamentele sunt dispuse ordonat si au forme regulate la nivelul musculaturii striate si cardiace, iar la nivelul musculaturii netede sunt dispuse dezordonat si au forme neregulate;

discurile intunecate si cele clare alterneaza si sunt asezate la acelasi nivel in toate fibrele musculare, conferindu-le acestora aspect striat. In centrul discului intunecat se afla o portiune mai luminoasa banda H, iar in centrul discului clar, o portiune mai intunecata membrana Z. Doua membrane Z successive delimiteaza un sarcomer unitatea morfo-functionala a fibrei musculare.

tesut muscular cardiac:

formeaza miocardul, are contractie involuntara;

fibrele musculare sunt alungite si ramificate, cu dimensiuni mai mici decat ale celor striate;

nucleul este mic, situat central;

miofibrilele au structura striata, aceste celule vin in contact unele cu altele la nivelul unor discuri intercalare, care reprezinta jonctiuni intercelulare specializate

IV. Tesutul nervos:- este alcatuit din neuroni si celule gliale;1. NEURONUL

- neuronii sunt unitatile de structura si de functie ale sistemului nervos;

Clasificarea neuronilor:

dupa forma corpului celulardupa numarul prelungirilordupa functie

- stelati;

- ovali;

- piriformi;

- piramidali;

- rotunzi;- unipolari;

- pseudounipolari;

- bipolari;

- multipolari;- senzitivi;

- motori;

- de asociatie;

- secretori;

Structura neuronului. Neuronii sunt formati din corp celular si prelungiri: dendrite si axoni;

corpul celular:

- formeaza substanta cenusie a nevraxului si este delimitat de neurilema;

- in neuroplasma se afla: mitocondrii, reticul endoplasmatic, aparatul Golgi, lizozomi, neurofibrile (rol de sustinere si transport), corpii Nissl (rol in sintezele neuronale), nucleul situat central;

prelungiri: pot fi:

( dendrite:- sunt prelungiri neobligatorii, ramificate, contin neurofibrile si corpii Nissl; conduc influxul nervos aferent (centripet);

( axonul:

prelungire obligatorie, unica, delimitata de axolema care contine mitocondrii, lizozomi, neurofibrile;

conduce influxul nervos eferent (centrifug);

este protejat de trei teci: - teaca de mielina: este secretata de celulele gliale Schwann sau de oligodendrite; are rol nutritiv, de protectie, izolator;

- teaca Schwann: este formata din celule gliale, este dispusa concentric in jurul tecii de mielina; intre doua celule Schwann se afla o strangulatie Ranvier; are rol in secretia tecii de mielina, de protectie, trofic si in conducerea saltatorie a influxului nervos;

- teaca Henle: este formata din substanta fundamentala amorfa si fibre conjunctive asezate in retea; are rol trofic si de protectie.

ramificatii axonale butonate: butonii terminali contin neurofibrile, mitocondrii, vezicule cu mediatori chimici cu rol in transmiterea influxului nervos prin intermediul sinapselor.

Neuronii se leaga intre ei prin sinapse care pot fi chimice si electrice. Structura unei sinapse chimice prezinta:

membrana presinaptica- apartine butonului terminal al axonului (cu vezicule cu mediator chimic = neurotransmitator) si este reprezentata de axolema acestuia;

fanta sinaptica- reprezentata de spatiul dintre membrana presinaptica si postsinaptica;

membrana postsinaptica- este reprezentata de neurilema corpului celular (sinapse axo-somatice) sau a dendritelor (sinapse axo-dendritice), de axolema portiunii initiale a axonului (sinapse axo-axonice) sau de sarcolema fibrei musculare striate in cazul placii motorii (sinapse neuro-musculare).

Proprietatile neuronului:

1. excitabilitatea: reprezinta capacitatea materiei vii de a raspunde prin manifestari specifice la actiunea stimulilor. In conditii experimentale poate fi determinata cantitativ la animale si la om. Se caracterizeaza prin urmatorii parametrii:

- intensitatea prag a stimulilor (reobaza): reprezinta intensitatea necesara unui stimul pentru a produce un influx nervos. Stimulii cu intensitate inferioara pragului se numesc subliminari, iar cei cu intensitate superioara pragului se numesc supraliminari (legea tot sau nimic ).

- timpul util: reprezinta timpul minim necesar unui stimul cu intensitatea prag pentru a produce un influx nervos.

- cronaxia: reprezinta timpul minim necesar unui stimul (curent electric), avand o intensitate dubla fata de reobaza, pentru a produce un influx nervos.

- labilitatea: reprezinta capacitatea neuronului de a raspunde la un anumit numar de stimuli pe unitatea de timp.

- perioada refractara: reprezinta proprietatea neuronului de a nu raspunde la un stimul nou, in timpul unui raspuns la un stimul anterior.

- bruschetea: reprezinta rapiditatea cu care actioneaza stimulul.

2. conductibilitatea: reprezinta capacitatea de autopropagare a influxului nervos prin axon spre alt neuron sau spre un organ efector. Suportul fizico-chimic al excitabilitatii si al conductibilitatii este reprezentat de potentialul electric membranar.

Functionarea sinapselor

Influxul nervos care se manifesta ca o unda de depolarizare, odata ajuns la nivelul butonilor terminali, determina fuzionarea veziculelor cu membrana presinaptica, spargerea lor si eliminarea mediatorilor chimici. Acestia difuzeaza prin fanta sinaptica si ajung in contact cu fata externa a membranei postsinaptice, la nivelul receptorilor specifici. Membrana postsinaptica este depolarizata si permite propagarea influxului nervos. Neurotransmitatorii sunt inactivati rapid de enzimele din fanta sinaptica, apoi sunt reinglobati in vezicule sau trec in circulatia sangvina. Sinteza de noi cantitati de mediatori chimici se face pe seama ATP din mitocondriile existente in numar foarte mare la nivelul butonilor terminali ai axonului. La nivelul sinapselor dintre receptori si neuroni, datorita fantei sinaptice foarte inguste, influxul nervos se autopropaga prin mecanismul circuitelor locale. La nivelul placii motorii, acetilcolina se fixeaza prin receptori specifici de sarcolema depolarizand-o si determinand un potential local terminal de placa. Acesta va genera potentiale de actiune ce se propaga de la placa motorie in toate directiile.

Clasificarea sinapselor:

Din punct de vedere functionalDin punct de vedere al efectuluiDupa structurile implicate

a. cu transmitere chimica:

- adrenergice;

- colinergice;

b. cu transmitere electrica;

a. excitatorii;

b. inhibitorii;a. interneuronale:

- axo-somatice;

- axo-dendritice;

- axo-axonale;

b. neuron-receptor;

c. neuron-efector (placa motorie).

2. CELULELE GLIALE (NEVROGLIILE): sunt in numar de peste 10 ori mai mare decat neuronii;

prezinta prelungiri citoplasmatice de lungimi variabile si bogat ramificate;

au capacitate de diviziune si asigura cicatrizarea, suportul, protectia si nutritia neuronilor, participa la formarea tecii de mielina;

exista doua tipuri de nevroglii: macroglia (reprezentata de astrocite si oligodendrocite) si microglia (reprezentata de celulele gliale mobile).

TEMA 3

FUNCTIILE ORGANISMULUI UMAN

Organismul uman indeplineste trei functii de baza:

1. Functia de relatie:

Sensibilatea: Sistemul nervos; organele de simt; glandele endocrine

Locomotia: Sistemul osos; Sistemul muscular 2. Functia de nutritie, indeplinita de:

Aparatul respirator Aparatul digestiv Aparatul circulator Aparatul excretor3. Functia de reproducere, indeplinita de: Aparatul reproductor masculin sau feminin.FUNCTIA DE RELATIE

I. ANALIZATORII

Sistemul nervos isi indelineste rolul de integrare a organismului in mediul inconjurator si de coordonare a functiilor organelor interne pe baza informatiilor receptionate din mediul extern si din mediul intern. Structurile anatomice care realizeaza aceste functii se numesc analizatori. Analizatorii sunt sisteme complexe care receptioneza, conduc si transforma excitatiile in senzatii adecvate.

Analizatorii sunt formati din trei segmente:

- segmentul periferic- receptorul - este o celula sau un grup de celule specializate pentru receptionarea variatiei unei anumite forme de energie care reprezinta excitantul specific; dupa teritoriul de receptie a excitatiilor, receptorii se clasifica in: exteroceptori, proprioceptori si interoceptori; dupa distanta de la care actioneaza excitantul, receptorii pot fi: de contact (tactili, gustativi) si de distanta (auditivi, olfactivi, etc.). Receptorii pot fi liberi sau pot fi inclusi in organele de simt;

- segmentul intermediar (calea aferenta - este constituit din neuroni pseudounipolari, din ganglionii spinali si tracturile ascendente medulare sau din fibrele senzitive ale unor nervi cranieni; caile aferente trimit colaterale la nuclei ai trunchiului cerebral;

- segmentul central - este reprezentat de ariile corticale, unde informatiile sunt transformate in senzatii specifice, dupa procese de analiza si sinteza.

I.1. ANALIZATORUL CUTANAT

Analizatorul cutanat are rol in integrarea organismului in mediu si in apararea activa, prin reactii adaptative generate pe baza excitatiilor prelucrate de SNC si transformate in senzatii tactile, termice si dureroase.

1. Segmentul periferic este reprezentat de receptorii tactili, termici, durerosi, de presiune si vibratorii situati in piele (organ de simt).

Pielea este organul conjunctivo-epitelial, care acopera integral suprafata organismului si se continua cu mucoase la nivelul orificiilor. Structura pielii. Pielea este constituita din trei straturi: epidermul (tesut epitelial pluristratificat cheratinizat; in stratul bazal se afla melanocite, care secreta melanina, cu rol fotoprotector), dermul (tesut conjunctiv dens, la contactul cu membrana bazala prezinta papile dermice; stratul profund este mai rezistent datorita fibrelor de colagen, reticulina si elastice) si hipodermul (tesut conjunctiv lax, cu grupuri de adipocite; depoziteaza triglyceride, rezerva de grasime subcutanata a organismului).

Receptorii din piele: Terminatiile nervoase libere (TNL) receptioneaza excitatii tactile, termice, dureroase presionale si vibratorii. Sunt situate in toate straturile pielii.

Corpusculii Meissner (M) sunt stimulate de atingeri fine. Se gasesc la nivelul papilelor dermice.

Corpusculii Pacini (P) sunt stimulate de miscari slabe, rapide si de intensitate mica. Sunt situati in hipoderm, muschi, tendoane si articulatii.

Corpusculii Ruffini (R) receptioneaza excitatiile pentru senzatia de cald, tractiunile si deformatiile. Sunt situati in derm si hypoderm.

Corpusculii Krause receptioneaza excitatiile pentru senzatia de rece. Sunt mai numerosi la nivelul mainilor si fetei.

Discurile Merkel sunt stimulate de atingeri puternice, se adapteaza lent si partial. Sunt situate in epiderma.

2. Segmentul intermediar este format din caile sensibilitatii tactile, termice si dureroase.

3. Segmentul central este format din zona de proiectie a sensibilitatii generale din scoarta cerebrala.

Anexele pielii sunt de doua tipuri: cornoase (parul si unghiile) si glandulare (glandele sudoripare, sebacee, mamare).

Datorita structurii sale complexe, pielea indeplineste urmatoarele functii: organ de simt, protectie, excretie, termoreglare, depozit si absorbtie.

Factorii de mediu pot produce la nivelul pielii, atunci cand igiena este precara:

- leziuni elementare - eritemul (inrosirea pielii, insotita de prurit sau usturime), vezicula (cu continut lichid clar sau galbui), papula (excrescenta dura, rosiatica, fara lichid), ulceratia (eroziune ce ajunge la nivelul dermei);

- piodermite (inflamatii ale pielii si ale anexelor ei): impetigo (bube dulci), ectima (piodermita pustulo-ulceroasa care lasa cicatrice), zabala (fisura localizata in coltul buzelor), foliculita (vezicule mici cu puroi localizate in jurul radacinii firelor de par);

- micoze: tricofitia, care produce leziuni uscate sau supurate atat pe pielea acoperita cat si pe cea neacoperita de par;

- dermatoze alergice (reactii de intoleranta/sensibilizare a organismului): eczema (vezicule pline cu lichid clar, insotite de inrosirea pielii si prurit), urticaria (leziuni asemanatoare celor produse de urzica), prurigo (vezicule insotite de prurit si care prin rupere, produc cruste hemoragice);

- psoriazis - pete rotunde sau ovale, mici si rosii acoperite de scuame albe care, dupa indepartare se refac si se extind, formand adevarate harti pe piele;

- herpes - de natura virotica, se manifesta prin aparitia de vezicule localizate in jurul gurii, ai nasului si al organelor genitale;

- tuberculoza produsa de bacilul Koch;

- cancer.

I.2. ANALIZATORUL OLFACTIV

Analizatorul olfactiv receptioneaza si prelucreaza informatiile referitoare la proprietatile chimice ale unor substante odorante, aflate la o anumita distanta fata de organism.

1. Segmentul receptor este reprezentat de celule olfactive (neuroni bipolari) din mucoasa olfactiva. Aceasta reprezinta o suprafata de 2-3 cm2 situata in dreptul lamei ciuruite a etmoidului, cornetului nazal superior si a unei zone mici din partea posterioara a septului nazal. Mucoasa olfactiva contine celule receptoare (olfactive) si de sustinere.

2. Segmentul intermediar: neuronii bipolari sunt atat receptori cat si protoneuroni ai caii olfactive. Dendritele lor scurte si groase se termina cu cate un buton terminal, o umflatura prevazuta cu 10-20 cili olfactivi. Acestia maresc suprafata de contact cu substantele odorante. Axonii neuronilor bipolari din mucoasa olfactiva formeaza nervii olfactivi, ce strabat lama ciuruita a etmoidului si fac sinapsa in bulbul olfactiv cu deutoneuronul caii olfactive. Axonii deutoneuronilor formeaza tracturile olfactive, care ajung la segmental central.

3. Segmentul central este reprezentat de aria olfactiva din girul hipocampic si de nucleul amigdalian din santul lateral Sylvius.

Simtul mirosului se adapteaza rapid si este slab dezvoltat la om, care poate diferentia intre 2000 si 4000 de mirosuri diferite. Intensitatea senzatiilor olfactive depinde de concentratia substantelor odorante, de gradul lor de solubilitate, de acomodarea mucoasei olfactive si de umiditatea acesteia. Rolul fiziologic al analizatorului olfactiv comporta trei aspecte:

prevenirea patrunderii in organism a substantelor daunatoare;

aprecierea calitatii alimentelor;

declansarea secretiilor digestive.

Factorii de mediu ce actioneaza asupra analizatorului olfactiv pot produce disfunctii de tipul: rinita, guturai, hemoragie (epistaxis), sinuzita.

I.3. ANALIZATORUL GUSTATIV

Analizatorul gustativ receptioneaza si prelucreaza excitatiile determinate de proprietatile chimice ale substantelor sapide solubile care intra in contact cu mucoasa bucala.

1. Segmentul periferic este reprezentat de mugurii gustativi situati in mucoasa linguala, epiglotica palatina, faringiana, labiala si amigdaliana. Mugurii gustativi sunt formati din celule receptoare, in jurul carora se gasesc terminatii nemielinizate ale nervilor ce deservesc sensibilitatea gustativa, celule de sustinere si celule bazale. Mugurii gustativi din mucoasa linguala sunt grupati in papile gustative:

calciforme- de forma unor cupe, in numar de 9-11, sunt grupate in V la baza limbii;

fungiforme- de forma unor ciuperci, in numar de 150-200, sunt asezate pe varful si la marginile limbii;

foliate- de forma filelor de carte, sunt asezate pe partile postero-laterale ale limbii;

filiforme- prezinta un manunchi de prelungiri filiforme, sunt raspandite pe toata suprafata limbii si contin receptori tactili.

2. Segmentul intermediar este reprezentat de calea gustativa, formata din fibre senzoriale ale nervilor cranieni VII, IX, X. Protoneuronul caii este situat in ganglionii nervosi de pe traiectul nervilor cranieni VII, IX si X.; dendritele lor fac sinapsa cu celulele receptoare gustative, iar axonii fac sinapsa cu deutoneuronul situat in nucleul tractului solitar din trunchiul cerebral. De aici pornesc fibre care impreuna cu lemniscul medial, ajung, dupa incrucisare, la al treilea neuron situat in talamus.

3. Segmentul central se afla in scoarta cerebrala, in portiunea inferioara a girului postcentral.

Omul percepe patru gusturi fundamentale: amar (pe fata dorsala a limbii), acru (pe marginile limbii), dulce (pe varful limbii), sarat (pe partea anterioara a fetei dorsale a limbii).

Bolta palatina percepe mai intens gusturile amar si acid, mai slab gusturile dulce si sarat. Faringele si epiglota percep toate gusturile fundamentale. Simtul gustului prezinta o mare adaptabilitate, de aceea senzatia gustative dispare repede, chiar daca stimulul persista. Sensibilitatea receptorilor gustativi variaza de la un grup de substante la altul. Pentru fiecare substanta exista un prag de excitatie reprezentat de cea mai scazuta concentratie capabila sa produca senzatia gustativa. Pragul de excitatie pentru substantele dulci este mai ridicat decat pentru cele amare. Intensitatea senzatiei gustative depinde de concentratia substantei, de numarul receptorilor si de temperatura solutiei (temperatura optima este in jur de 24 grade C). Rolul analizatorului gustativ consta in declansarea secretiei de saliva si de sucuri digestive. Alaturi de analizatorul olfactiv, contribuie la reglarea ingestiei de alimente si la impiedicarea patrunderii in organism pe cale digestiva a substantelor nocive si a alimentelor alterate.

Dintre afectiunile cavitatii bucale, mai des intalnite, sunt: stomatitele (inflamatiile mucoasei ce captuseste cavitatea bucala) si glositele (inflamatiile limbii).I.4. ANALIZATORUL VIZUAL

Cea mai mare parte a informatiilor din mediul exterior este receptionata prin vaz. Vederea are un rol esential in adaptarea la mediu, in orientarea spatiala, in mentinerea echilibrului si in activitatile specific umane.A. Anatomie

1. Segmentul periferic este inclus in globul ocular, constituit din: invelisuri, aparatul optic si receptorul.

Invelisurile globului ocular:

sclerotica - tunica fibroasa, formatiune conjunctiva, alba la exterior, cu rol protector; pe ea se insera musculature extrinseca a globului ocular; prezinta anterior corneea transparenta, iar posterior este strabatuta de nervul optic;

coroida - tunica vasculara, este pigmentata si vascularizata; are functii trofice, confera interiorului globului ocular calitatea de camera obscura; din ea se constituie in partea anterioara irisul si corpul ciliar;

retina - tunica nervoasa, cuprinde celule fotoreceptoare.

Aparatul optic cuprinde medii transparente: corneea transparenta- este nevascularizata, bogat inervata prin terminatii nervoase libere;

umoarea apoasa- este un lichid transparent, secretat de procesele ciliare si drenat prin sistemul venos;

cristalinul- este o lentila biconvexa, transparenta, invelita intr-o capsula- cristaloida; este situat in spatele irisului si legat de corpul ciliar prin ligamentul suspensor, nu este vascularizat, inervat;

corpul vitros- este un gel transparent, umple cavitatea posterioara a globului ocular intre cristalin si retina.

Receptorul este retina, constituita din zece straturi celulare:

stratul celulelor pigmentare - este format din celule care contin pigment melanic; culoarea inchisa a acestui strat favorizeaza concentrarea radiatiilor luminoase in celulele fotoreceptoare;

stratul celulelor fotoreceptoare - este alcatuit din celule nervoase inalt specializate, care nu se divid, numite, dupa forma lor, bastonase si conuri; bastonasele, in numar de 125-130 milioane, reprezinta receptorii vederii nocturne si crepusculare, se gasesc spre zona periferica a retinei, contin rodopsina, un pigment inrudit cu vitamina A, care se gaseste stocat in membrane segmentului extern; conurile, in numar de 5-7 milioane, reprezinta receptorii vederii diurne, colorate, se gasesc la nivelul petei galbene, exista trei tipuri de conuri, unul pentru perceperea luminii rosii, altul pentru perceperea luminii verzi si al treilea pentru lumina galbene, contin iodopsina, care se descompune in prezenta luminii si se resintetizeaza in prezenta vitaminei A;

membrana limitanta externa - este o retea de prelungiri ale celulelor gliale, ce inconjoara baza celulelor fotoreceptoare;

stratul granular extern - cuprinde corpii neuronali si prelungirile celulelor fotoreceptoare;

stratul plexiform extern - reprezinta zona sinaptica dintre celulele fotoreceptoare si neuronii bipolari;

stratul plexiform intern - reprezinta zona sinaptica dintre neuronii bipolari si neuronii multipolari;

stratul granular intern - este format din corpii neuronilor bipolari;

stratul neuronilor multipolari - cuprinde corpii neuronilor multipolari;

stratul fibrelor optice - este alcatuit din axonii neuronilor multipolari;

membrana limitanta interna - delimiteaza retina spre fata sa externa.

2. Segmentul intermediar este format din trei neuroni. Primii doi neuroni, senzitivi, sunt reprezentati de neuronal bipolar (protoneuronul), respectiv de neuronal multipolar (deutoneuronul) din retina. Axonii deutoneuronului formeaza nervul optic, chiasma optica si tractul optic. Nucleii pretectali din mezencefal reprezinta centrii reflexului fotomotor. Nervii optici transmit informatii din jumatatea nazala si temporala a retinei de aceeasi parte. La nivelul chiasmei optice, fibrele din jumatatea nazala a retinei se incruciseaza, ca urmare tractul optic, pe de o parte aduce informatii de la jumatatea temporala a retinei de pe aceeasi parte si din jumatatea nazala a retinei din partea opusa. Fibrele tractului optic fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron al caii optice in corpii geniculati laterali din metatalamus.

3. Segmentul central este situate in lobul occipital, de o parte si de alta a scizurii calcarine. Distrugerea acestuia determina orbirea.B. Fiziologia analizatorului vizual

Analizatorul vizual permite recunoasterea formei, marimii, culorii, luminozitatii, miscarii obiectelor si aprecierea distantelor. In corelatie cu analizatorii acustic, vestibular, kinestezic, realizeaza orientarea in spatiu si mentinerea echilibrului. Proiectarea imaginii pe retina se datoreaza aparatului optic care, prin procese de refractie, adaptare la intensitatea luminii si acomodare la distanta, asigura focalizarea razelor de lumina la 24 mm inapoia cristalinului, pe directia axului optic, pe pata galbena. Imaginea formata este reala, mai mica si rasturnata.

Procesul vederii este descris in mai multe faze, care se desfasoara concomitent:

1. Reflexul de convergenta - consta in miscarea concomitenta a celor doi ochi, avand ca urmare modificarea pozitiei axelor optice si reperarea corecta a obiectelor in spatiu, indifferent de distanta pana la obiect si de pozitia acestuia. Campurile vizuale ale celor doi ochi se suprapun partial. Zona de suprapunere formeaza campul de vedere binoculara. Prin analiza corticala si diferentierea impulsurilor de vedere monoculara si binoculara, la care se adauga impulsurile proprioceptive de la muschii extrinseci in timpul reflexelor de convergenta, se asigura aprecierea distantelor fata de obiecte. Fiecare ochi vede obiectul sub un unghi diferit, generand vederea stereoscopica, in relief.

2. Adaptarea la intensitatea luminii se realizeaza prin doua categorii de procese:

- reactia pupilara - irisul regleaza reflex cantitatea de lumina proiectata pe retina. Stimulul este lumina, receptorul este retina, caile aferente sunt somatice, iar caile eferente sunt vegetative, simpatice si parasimpatice;

- adaptarea fotochimica - la proiectarea luminii pe retina, pigmentii fotosensibili scad cantitativ, fiind descompusi in cantitate direct proportionala cu intensitatea acesteia. La trecerea de la lumina la intuneric, adaptarea dureaza 30-40 de minute, timp in care se resintetizeaza pigmentii si scade pragul de excitabilitate a celulelor fotoreceptoare. La intuneric creste cantitatea de pigmenti depozitata, ceea ce are ca urmare scaderea pragului de excitabilitate a celulelor receptoare. Adaptarea la trecerea de la intuneric la lumina se petrece mai rapid, 3-4 minute.

3. Acomodarea la distanta - este realizata relex prin actiunea muschilor circulari si radiari ai corpului ciliar, care maresc sau micsoreaza convexitatea fetei anterioare a cristalinului. Aceste procese duc la modificarea unghiurilor de refractie a razelor luminoase. Atunci cand muschiul ciliar circular este relaxat, ligamentul suspensor, mentine cristalinul aplatizat, realizandu-se adaptarea pentru vederea la distanta. La contractia muschilor circulari, determinata de parasimpatic, ligamentul suspensor se relaxeaza, cristalinul se bombeaza, favorizand vederea obiectelor apropiate.

4. Stimularea retinei - consta in excitarea receptorilor retinieni de catre radiatiile luminoase:

- lumina strabate celulele retiniene pana la stratul pigmentar si este absorbita de pigmentii fotosensibili din celulele cu bastonase si conuri;

- scindarea pigmentior fotosensibili sub influenta luminii, in retinol si opsina, cu eliberare de energie; aceste procese determina cresterea permeabilitatii membranei celulelor receptoare pentru sodiu si aparitia potentialului de receptor;

- transformarea potentialului de receptor in potential de actiune, care este condus sub forma de influx nervos modulat de catre celulele bipolare;

- refacerea pigmentilor, proces de sinteza in care un rol important il detine vitamina A;

Defectele vederii - spre deosebire de ochiul normal (emetrop), la ochii cu deficiente (ametropi) formarea imaginii nu se poate realiza pe pata galbena. Ametropia se datoreaza mai multor factori:

1) modificarea lungimii axei ochiului sau variatia indicelui de refractie:

a. ax mai lung sau refractie excesiva, cu formarea imaginii clare inaintea retinei, in cazul miopiei;

b. ax mai scurt sau refractie slaba, cu formarea imaginii clare inapoia retinei, in cazul hipermetropiei;2) scaderea elasticitatii cristalinului si a contractilitatii muschilor ciliari, care reduc limitele de acomodare; afectiunea se numeste presbitism si este caracteristica persoanelor varstnice;

3) deformari ale corneei si/ sau ale cristalinului; afectiunea poarta numele de astigmatism si se corecteaza cu lentile cilindrice;

4) absenta partiala sau totala a pigmentilor fotosensibili din celulele cu conuri determina perturbari in perceperea culorilor (daltonism).I.5. ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR

Din punct de vedere functional, cei doi analizatori sunt independenti, dar anatomic, receptorii ambilor analizatori se afla in urechea interna, iar caile de conducere sunt ramuri ale aceluiasi nerv cranian (VII).A. Anatomie

Urechea este constituita din trei componente:

1. urechea externa- este formata din pavilion si conductul auditiv extern; tegumentul conductului este prevazut cu peri si glande sebacee modificate care secreta cerumen, substanta cu rol protector;

2. urechea medie- este situata intr-o cavitate a osului temporal; spre exterior prezinta membrana timpanica, iar spre interior fereastra ovala si fereastra rotunda; intre membrana timpanica si membrana ferestrei ovale se afla lantul de oscioare: ciocanul, nicovala si scarita; urechea medie comunica cu faringele prin trompa lui Eustachio;

3. urechea interna- este formata din labirintul osos, sapat in osul temporal, in interiorul caruia se afla labirintul membranos; labirintul osos cuprinde vestibulul, canale semicirculare si melcul osos (cohleea); labirintul membranos este constituit din utricula si sacula (in vestibulul osos), canalele semicirculare membranoase (in canalele semicirculare osoase) si melcul membranos sau canalul cohlear (in cohlee); in labirintul membranos se afla endolimfa, intre labirintul osos si cel membranos se afla perilimfa; la baza canalelor semicirculare, in utricula si sacula se afla receptorii analizatorului vestibular, in canalul cohlear se afla receptorul analizatorului acustic.

I. Segmentul periferic

a. Receptorii auditivi sunt situati in melcul membranos (canalul cohlear), in organul Corti, asezat pe membrana bazilara. Organul Corti este alcatuit din: celule receptoare asezate pe doua straturi: intern (unistratificat) si extern (pluristratificat). Fiecare celula receptoare este prevazuta la polul apical cu cili care strabat membrana reticulara, secretata de celulele de sustinere, si al caror varf proemina in membrana tectoria, secretata de celulele epiteliale ce acopera creasta spirala.

b. Receptorii vestibulari sunt situati in labirintul membranos:

1. in utricula si sacula, care contin aparatul otolitic (macula), unde exista celule receptoare prevazute cu cili care proemina intr-o membrana reticulata gelatinoasa ce acopera cupula si in ochiurile careia se afla otolitii (granule de carbonat de calciu);

2. in crestele ampulare (la baza canalelor semicirculare) unde exista celule receptoare ciliate si celule de sustinere acoperite de o masa gelatinoasa numita cupula.

II. Segmentul intermediar este reprezentat de caile auditiva si vestibulara.

Calea auditiva este formata din trei neuroni:

- protoneuronul este situat in ganglionul spiral Corti; dendritele protoneuronului inconjoara baza celulelor receptoare, iar axonul formeaza nervul acustic;

- deutoneuronul este situat in nucleii pontini; axonul sau emite colaterale catre coliculii cvadrigemeni inferiori din mezencefal, unde se inchid reflexele de orientare auditiva;

- al treilea neuron este situat in corpul geniculat medial din metatalamus.

Calea vestibulara este formata din trei neuroni:

- protoneuronul este situat in ganglionul Scarpa; dendritele protoneuronului inconjoara baza celulelor receptoare, iar axonul formeaza nervul vestibular;

- deutoneuronul este situat in nucleii vestibulari bulbari; axonul sau emite colaterale catre arhicerebel, maduva si catre nucleii cranieni III, IV, VI;

- al treilea neuron este situat in talamus.

III. Segmentul central

Aria auditiva primara este situata in profunzimea scizurii Sylvius, in lobul temporal. Ariile auditive de asociatie sunt situate in lobul parietal.

Segmentul central al analizatorului vestibular este putin cunoscut; se presupune ca proiectia corticala vestibulara se face in lobul temporal.

B. Mecanismul auzului

Urechea umana percepe unde sonore cu o frecventa cuprinsa intre 16-20000Hz (cicli/s) si cu o intensitate cuprinsa intre 0-120 dB

Sunetele se caracterizeaza prin inaltime, determinata de frecventa undelor sonore, intensitate, determinata de amplitudinea undelor sonore, si prin timbru. Totalitatea sunetelor percepute sub forma de senzatie auditiva poarta numele de camp auditiv. Acesta se reduce progresiv, odata cu varsta .

Urechea externa capteaza undele sonore prin pavilion si le transmite timpanului prin canalul auditiv extern. Vibratiile timpanului se transmit catre urechea interna prin lantul de oscioare al urechii medii. Scarita se sprijina pe fereastra ovala, o membrana subtire care separa urechea medie de canalul cohlear. Astfel, undele sonore se transmit perilimfei din rampa vestibulara apoi, prin helicotrema, perilimfei din rampa timpanica. Vibratiile perilimfei produc vibratii endolimfei, care determina deplasarea membranei bazilare, pe care se afla celulele receptoare auditive. In consecinta, pozitia acestora fata de membrana tectoria se modifica, cilii de la polul apical al celulelor receptoare se indoaie, ceea ce determina declansarea de potentiale de actiune de-a lungul membranei receptorilor auditivi. Astfel, stimulii sonori sunt transformati in influx nervos, care ajunge pe calea auditiva la scoarta cerebrala din regiunea temporala, unde se transforma in senzatie auditiva. La baza melcului membrabnos se percep sunetele inalte, iar la varf sunetele joase. Dupa ce se propaga prin perilimfa, unde se estompeaza, vibratile sonore ajung la fereastra rotunda, o alta membrana subtire care se afla intre urechea medie si cea interna. Sensibilitatea auditiva scade treptat daca urechea primeste timp indelungat sunete cu aceeasi frecventa si amplitudine, deoarece are loc fenomenul de adaptare.

C. Mecanismul echilibrului

Stimulul specific al receptorilor vestibulari il reprezinta schimbarea pozitiei capului sau a intregului corp. Receptorii din canalele semicirculare orizontale informeaza asupra pozitiei din jurul axului vertical, iar cei din canalele semicirculare verticale, asupra pozitiei din jurul axului orizontal. Receptorii din utricula si sacula percep variatiile acceleratiei liniare. Excitarea receptorilor vestibulari nu provoaca senzatii ci reflexe statochinetice pentru constientizarea pozitiei corpului, prin impulsurile ce sosesc de la nivelul proprioceptorilor sistemului locomotor. De exemplu, la pierderea echilibrului, reflexele de redresare sunt rapide si prompe. Ulterior, devenim constienti ca am fost aproape de cadere, dar ne-am restabilit echilibrul.

Principalele boli ale aparatului acustico-vestibular, provocate de diversi agenti patogeni sau de factori de mediu sunt:

- otite (externe sau medii) - inflamatii ale conductului auditiv extern ale casei timpanului, provocate de factori fizici, chimici, biologici;

- mastoidita - consecinta a otitei medii supurate tratate necorespunzator;

- otoscleroza - determinata de deteriorari ale labirintului osos, urmate de imobilizarea oscioarelor urechii medii si de surditate;

- sindromul Meniere - care produce surditate si pierderi de echilibru, fiind asociat cu disfunctii vegetative.

I.6. ANALIZATORUL MOTOR (KINESTEZIC)

1. Segmentul periferic este reprezentat de:

- corpusculi Vater-Pacini, proprioceptori situati in periost, articulatii, pericondru, ligamente si tendoane;

- fusuri neuromusculare, situate in muschii striati;

- corpusculii Golgi, proprioceptori care se gasesc la locul de unire dintre muschi si tendon;

- terminatii nervoase libere;

Fusurile neuromusculare, proprioceptori senzitivo-motori, sunt situate printre fibrele musculare striate (fibre extrafusale), dispuse paralel cu acestea. Sunt stimulate de intinderea portiunii lor centrale. Fiecare fus este format din 2-10 fibre musculare striate subtiri, cu caracter embrionar (au striatii putine), numite fibre intrafusale. Acestea sunt cuprinse intr-o capsula conjunctiva. Fiecare fibra intrafusala are o portiune centrala, necontractila, si extremitati contractile, care se prind de tendoane sau de fibre extrafusale. Portiunea centrala este infasurata de dendrite ale neuronilor din ganglionii spinali dispuse spiralat (fibre anulospiralate), prin care influxul nervos se propaga cu viteza mare.Aceste fibre sunt flancate de terminatii nervoase mai subtiri, dispuse in buchet , prin care influxul nervos circula cu viteza mica.

La extremitatile contractile ajung axonii motoneuronilor gamma din coarnele anterioare medulare, care fac sinapsa de tip placa motorie cu fibrele intrafusale. Motoneuronii gamma primesc impulsuri de la nivelul trunchiului cerebral si al substantei reticulate. Impulsul se transmite eferent la fusul neuromuscular determinand contractia acestuia. In consecinta, portiunea sa centrala se intinde, ceea ce determina stimularea terminatiilor nervoase anulospiralate si in buchet . Astfel, impulsul nervos se transmite aferent spre maduva. In concluzie, un impuls eferent spre fibrele musculare determina o stare de contractie tonica. Fusurile neuromusculare sunt singurii receptori care nu manifesta oboseala sau obisnuinta. Ele receptioneaza viteza si gradul de intindere al muschiului si informeaza sistemul nervos central in vederea elaborarii raspunsului corespunzator.

Organele tendinoase Golgi sunt situate in zona de jonctiune dintre muschi si tendoane, printre fasciculele tendinoase. Sunt formate dintr-o retea de fibre nervoase prevazute cu terminatii butonate (dendrite ale neuronilor din ganglionii spinali).

Organele Golgi sunt stimulate de contractia musculara. Impulsurile generate de acesti proprioceptori inhiba contractia musculara, mergand pana la incetarea acesteia. Nu prezinta fenomenul de adaptare.

2. Segmentul intermediar este reprezentat de fibre sensitive ale nervilor spinali, de fasciculele Goll si Burdach si spinocerebeloase anterior si posterior

3. Segmentul central se afla in zona senzitivo-motorie a lobilor frontal si parietal.

Alaturi de analizatorii vizual, cutanat si vestibular, analizatorul motor regleaza activitatea reflexa pentru mentinerea echilibrului si coordonarea fina a miscarilor, si informeaza permanent sistemul nervos central despre pozitia corpului in spatiu si despre gradul de contractie a muschilor.

II. SISTEMUL NERVOS

Totalitatea organelor constituite predominant din tesut nervos, specializat in receptarea, transmiterea, prelucrarea excitatiilor sau informatiilor din mediul intern sau extern formeaza sistemul nervos.

Sistemul nervos indeplineste doua functii esentiale:

integrarea organismului in mediul inconjurator;

coordonarea activitatii tuturor tesuturilor, organelor, sistemelor care constituie organismul.

Din punct de vedere morfologic si functional, sistemul nervos poate fi:

1. SISTEM NERVOS AL VIETII DE RELATIE (sistem nervos somatic): asigura legatura dintre organism si mediul extern, transformand excitatiile in reactii de aparare sau adaptare. Poate fi: 1. sistem nervos central (SNC, nevrax) format din encefal si maduva spinarii.

2. sistem nervos periferic (SNP) format din nervi (spinali si cranieni) si ganglioni.

2. SISTEM NERVOS AL VIETII VEGETATIVE: regleaza si coordoneaza activitatea organelor interne. 3. sistem nervos simpatic;

4. sistem nervos parasimpatic.

Sistemul nervos are o tripla protectie:

protectia osoasa- encefalul si maduva spinarii sunt protejate de organe dure numite oase. Astfel, encefalul este protejat de oasele craniene, iar maduva spinarii de canalul coloanei vertebrale;

meningele- in adapostul lor osos, encefalul si maduva spinarii sunt invelite de trei foite numite meninge, care le protejeaza si le hranesc:

a. duramater- formata din tesut conjunctiv dens, slab vascularizat, adera de formatiunile osoase ce protejeaza organele nervoase;

b. arahnoida- subtire, avasculara, aderenta la duramater, intre ea si piamater se afla lichidul cefalorahidian;

c. piamater- are vascularizatie nutritiva, adera la organele nervoase;

lichidul cefalorahidian- se afla intre arahnoida si piamater, indeplineste rol de protectie a tesutului nervos impotriva traumatismelor si de transport al unor hormoni, constituie o bariera in calea patrunderii in tesutul nervos a unor substante daunatoare din sangele circulant.SISTEMUL NERVOS SOMATIC

II.1. MADUVA SPINARIIA. Anatomie

Maduva spinarii este situata in canalul vertebral, format prin suprapunerea orificiilor vertebrale, pe care insa nu il ocupa in intregime, lungimea ei avand variatii individuale. Se intinde de la gaura occipitala sau de la originea primului nerv cervical (C1) pana la nivelul vertebrei a II-a lombare (L2), de unde se continua cu o formatiune foarte subtire - filum terminale - pana la vertebra a II-a coccigiana. Filum terminale impreuna cu nervii sacrali si coccigieni formeaza coada de cal. Maduva spinarii are forma unui cilindru usor turtit dorso-ventral, prezinta doua umflaturi: cervicala (de unde isi au originea nervii brahiali, ce inerveaza membrele superioare) si lombara (de unde pornesc nervii lombari ce inerveaza membrele inferioare). Fata anterioara prezinta fisura mediana anterioara, mai larga si mai adanca. Lateral, se afla santurile antero-laterale, pe unde ies radacinile anterioare ale nervilor spinali. Fata posterioara prezinta santul median posterior, mai putin adanc, santurile postero-laterale, pe unde patrund radacinule posterioare ale nervilor spinali si santurile intermediare, care delimiteaza fasciculele Goll si Burdach.

In sectiune transversala, se observa substanta cenusie la interior si substanta alba la exterior.

Substanta cenusie, situata la interior, este formata celule si fibre nervoase. In sectiune are forma literei H sau de fluture, mai pronuntata la umflaturi, prezinta trei perechi de coarne: anterioare, posterioare si laterale. Coarnele anterioare, mai voluminoase, contin neuroni somatomotori, ce coordoneaza activitatea musculaturii striate si ai caror axoni constituie radacinile anterioare ale nervilor spinali. Coarnele posterioare, mai alungite contin neuroni somatosenzitivi si intercalari (de asociatie), ce primesc informatii prin fibrele sensitive ale nervilor spinali. Axonii unor neuroni somatosenzitivi formeaza caile ascendente, ce conduc informatiile de la diversi receptori catre cortexul cerebral. Coarnele laterale contin neuroni vegetativi: viscerosenzitivi, spre partea posterioara, ce receptioneaza impulsurile de la viscere si visceromotori, spre partea anterioara, care coordoneaza motilitatea musculaturii netede. Intre coarnele posterioare si cele laterale si in jurul canalului ependimar se afla substanta reticulata, formata din grupuri de neuroni asezati in retea. In centrul substantei cenusii se afla comisura cenusie , in interiorul careia se gaseste canalul ependimar, rest al tubului neural.

Substanta alba, aflata la exterior, este formata din fibre nervoase mielinice si amielinice si din nevroglii. Este organizata in trei perechi de cordoane: anterioare (intre fisura mediana anterioara si coarnele anterioare), posterioare (intre coarnele posterioare si santul median posterior) si laterale (intre coarnele anterioare si posterioare). Cordoanele reprezinta caile de conducere a impulsurilor intre diferitele etaje ale sistemului nervos central. Caile pot fi scurte (leaga diferite etaje medulare) sau lungi (ascendente, ale sensibilitatii, care conduc informatiile de la receptori, si descendente, motorii, care conduc impulsuri catre efectori).

Maduva spinarii este conectata cu receptorii si efectorii pri